INEGALITATEA DE ŞANSE ÎN EDUCAŢIE A COPIILOR ABUZAŢI

CUPRINS :

1. STABILIREA TEMEI DE CERCETARE

2. DOCUMENTAREA

3. STABILIREA IPOTEZEI DE CERCETARE

4. EŞANTIONAREA

5. STABILIREA METODOLOGIE DE CERCETARE

6. CERCETAREA PROPRIU- ZISĂ

7. PRELUCRAREA INFORMAŢIILOR

8. ANALIZA STATISTICĂ A DATELOR

9 .VERIFICAREA IPOTEZEI DE CERCETARE

10. CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE :

1. Eibl Eibesfeldt I ,Agresivitatea umana ,ed Trei,1995

2. Paunescu C. , Agresivitatea si conditia umana, ed Tehnica , Buc.1994

3. Dr Rauschburg Jeno , Frica , suparare , agresivitate, ed. Didactica si Pedagogica , Buc., 1979

4. Turliuc N . , Pshihopedagogia comportamantului deviant ,curs an III., ed. Univ.Al.I.Cuza, 2008

1

5.Adrian Neculau ,Psihopedagogie sociala, , 1995

6.Boncu , Pshiologie sociala, curs

7.Kileen K. ,Copilul maltratat ,1998

8.Ciofu Carmen, Interactiunea parinti-copii., ed. Stiintifica si Enciclopedica, Buc., 1989

9.Coordonator George Neamtu si Dumitru Stan.,Asistenta sociala.Studii si aplicatii., Polirom 2005

10.Maxine Hancock si Karen Burton Mains , Abuzul sexual al copilului – Speranta de vindecare, ed.

Samuel, Sibiu 2004

11.Internet www. margaretanichifor@bzi.ro

1. Stabilirea temei de cercetare

Pubertatea se caracterizează prin faptul că marchează încheierea copilăriei şi

începutul fazelor de maturizare. Nu există o altă perioadă din viaţa umană în care

evoluţia să fie atât de evidentă şi transformările să se succeadă cu o repeziciune atât de

mare.

Familia si şcoala sunt principalele surse care oferă omului cele mai generale

modele de comportament social, care presupune cooperare, toleranţă, echilibru.

Ostilitatea este un construct multidimensional, de aceea este văzută ca având

componente cognitive, afective şi comportamentale.

Copilul neglijat şi abuzat, poate fi expus la accidente în clasă şi în afara clasei; poate

avea o dezvoltare fizică mai lentă, poate prezenta probleme emoţionale sau mintale.

În aceasta lucrare," INEGALITATEA DE ŞANSE ÎN EDUCAŢIE A COPIILOR

ABUZAŢI", am urmărit să demonstrez că abuzul asupra copiilor are un efect

devastator, cauzând printre altele şi un comportament ostil din partea acestora.

Obiectivul acestei lucrării este de a demonstra că abuzul părinţilor

asupra copiilor influenţeză gradul de ostilitate al acestora si influenţează adaptarea lor

în şcoală.

2

Variabila abuz a fost studiată pentru a scoate în evidenţă influenţa sa asupra

gradului crescut sau scăzut de oscilitate la puberi.

2. Documentarea

Abuzul este o manifestare a violenţei faţă de copii, profitându-se de diferenţa de forţă

(fizică, psihică) dintre adulţi şi copii, provocând intenţionat afectarea fizică / psihică a

acestora.

Definiţia abuzului acceptată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii acoperă în întregime

acest concept:

Abuzul copilului sau maltratarea lui reprezintă toate formele de rele tratamente fizice

sau emoţionale, abuz sexual, neglijare sau tratament neglijent, exploatare comercială

sau de alt tip, ale căror consecinţe sunt daune actuale sau potenţiale aduse sănătăţii

copilului,supravieţuirii, dezvoltării sau demnităţii lui, în contextul unei relaţii de

răspundere, încredere sau putere.

Gelles şi Straus (1996) (apud. Asistenţă socială. Coord. George Neamţu) prevăd două

stadii de dezvoltare a patternurilor abuzive şi de facilitare sau inhibare a factorilor

compensatori sau destabilizatori ai abuzului: expresivitatea violenţei în abuzul fizic,

văzută ca modalitate de reducere a tensiunilor acumulate, dar şi ca reacţie la acţiunea

violentă a altei persoane asupra abuzatorului, şi legitimitatea actului violent exprimat

prin folosirea forţei în situaţii sociale speciale.

Garbarino consideră abuzul emoţional ca fiind „atacul concertat al unui adult asupra

dezvoltării conştiinţei de sine şi a competenţei sociale a copilului”.

3

ABUZUL FIZIC

Violenţa fizică se exprimă prin diferite gesturi aplicate elevului, în mod intenţionat, de

către o altă persoană, gesturi care pot merge de la pedepse corporale excesive până la

comportamente extreme, care pot pune în pericol viaţa copilului.

Semnele uzuale ale abuzului fizic sunt contuziile şi arsurile. Contuziile pot apărea de la

ciupituri, lovituri, trântiri ale copilului. Pot fi observate contuzii pe spatele sau fundul

copilului, lăsate de palme sau obiecte, urme de degete pe obraji, pe picioare sau braţe,

de la ciupituri precum şi ochi vineţi ca urmare a loviturilor primite.

ABUZUL EMOŢIONAL

Abuzul emoţional sau violenţa psihologică regrupează în acelaşi timp violenţa verbală

(insultarea copilului, umilirea, denigrarea, respingerea, refuzul), pedepsele abuzive şi

izolarea (de exemplu, închiderea copilului într-un dulap, timp de mai multe ore) şi

exigenţele excesive, care pun copilul în situaţia de eşec, sau ameninţările, ca de exemplu,

ameninţarea cu moartea. (Şerban Ionescu – „Copilul maltratat”).

Clasificarea diferitelor tipuri de abuz emoţional poate fi făcută pe baza tipului de situaţie

la care copilul este expus.

a. Un tip de abuz este legat de elevii care sunt percepuţi în mod negativ de părinţii

lor (uneori chiar de la naştere). Copiii simt că ceva nu este în regulă cu ei, că sunt

„proşti”, „răi”, sau „nebuni”. Ei sunt trecuţi cu vederea, ridiculizaţi, respinşi şi văzuţi

ca o sursă a problemelor părinţilor.

Poate fi observat şi „sindromul Cenuşăresei”. Copilul este expus nu numai abuzului

emoţional al părinţilor ci şi a fraţilor. Ceilalţi fraţi, simţindu-se în nesiguranţă şi

suferind de o anxietate cronică datorată atitudinii părinţilor aleg ca o uşurare

posibilitatea de a se alia cu părinţii puternici şi periculoşi. Ei numesc fratele sau sora

„proastă” sau „imposibilă” şi ca pe cineva care este vinovat de tot ceea ce e rău în

familie.

4

b. Abuzul emoţional include terorizarea copilului prin ameninţări cu pedeapsa, cu

părăsirea sau alungarea. Ameninţările îi creează o stare de anxietate, căreia cu greu

copilul îi face faţă.

c. Un alt grup de elevi expuşi abuzului emoţional sunt cei ai căror părinţi sunt

violenţi unii cu alţii. Aceştia trăiesc în anxietate şi-şi folosesc adesea energia pentru a

avea grijă atât de ei înşişi cât şi de părinţii lor. Ei sunt forţaţi să-şi asume

responsabilităţi în situaţii pentru care nu sunt suficient de maturi să le facă faţă. Nu le

mai rămâne decât foarte puţină energie şi bucurie pe care să o investească în joacă, în

învăţătură, în relaţia cu alţi copii. Mulţi ani mai târziu pot fi observate problemele de

identitate ale acestor copii, ale conştientizării propriei valori şi ale identităţii sexuale.

d. Trebuie luaţi în considerare şi copiii celor care consumă droguri sau alte

substanţe psihoactive. Aceştia observă că adulţii sunt prea ocupaţi de propria lume, de

propriile nevoi şi probleme, încât nu mai pot avea grijă de copii. Copilul este expus la

anxietate şi la situaţii neprevăzute pe care nu le poate înţelege.

e. Sindromul „Munchausen” desemnează un tip de maltratare în care părinţii

fabrică o boală de care pretind că suferă copilul. Aceştia fabrică simptomele unei boli şi

adesea şi istoria acesteia. Aceasta înseamnă că acel copil poate fi supus unor investigaţii

şi tratamente dureroase. Spectrul poate include diaree continuă provocată prin laxative,

dureri abdominale şi altele. În cazurile extreme se ajunge la încercări de ştrangulare a

copilului. Efectuarea de investigaţii profunde care conduc la refuzul diagnosticului din

partea părinţilor, poate provoca creşterea agresivităţii acestora.

f. Copiii ai căror părinţi divorţează fără a fi capabili să realizeze creşterea

copilului sunt de asemenea expuşi abuzului emoţional. Ei sunt plasaţi în mijlocul unui

conflict cronic în care unul dintre părinţi, îl acuză pe celălalt, iar copilul poate fi forţat

să „ia partea unuia dintre ei”. Copilul devine anxios şi are sentimente confuze. El pierde

un părinte dar nu-i este permis să fie trist, necăjit şi să ceară şi să primească ajutor.

5

Furia, asociată cu acestea, şi disperarea copilului nu sunt exprimate direct, el devenind

deprimat şi dificil.

Abuzul emoţional îi afectează pe unii copii mai mult decât pe alţii dar un element

caracteristic este întârzierea dezvoltării sociale şi intelectuale a copilului.

Abuzul emoţional este frecvent la familiile disfuncţionale iar efectele sale se văd atât la

şcoală cât şi în mediul familial.

NEGLIJAREA

Vorbim despre neglijare atunci când persoana care răspunde de copil omite gesturile

necesare unei bune dezvoltări a acestuia.

Neglijarea se poate manifesta sub mai multe forme:

1. Neglijarea educaţională

Permiterea absenteismului – este considerată formă de maltratare, dacă părintele

a fost informat asupra problemei şi nu ia nici o măsură;

Neînscrierea copilului într-o formă de învăţământ adecvată nivelului copilului;

Ignorarea nevoilor speciale de educaţie, neglijarea obţinerii tratamentului pentru

o dificultate de învăţare diagnosticată a copilului şi pentru nevoile speciale de educaţie

fără un motiv rezonabil;

2. Neglijarea fizică este cea mai grosolană. Copilul este lipsit de îngrijire adecvată,

căldură, lumină, îmbrăcăminte curată, uscată, schimbată la timp, administrarea mesei în

condiţii igienice.

3. Neglijarea medicală reprezintă lipsa de interes a părintelui faţă de sănătatea

copilului, ajutorul inadecvat dat de părinte, comportament neglijent al părintelui faţă de

copilul bolnav şi faţă de tratamentul prescris, neasigurare.

6

De la vârsta cea mai mică, abuzul are efecte asupra dezvoltării elevului atât pe plan

afectiv, cât şi asupra celorlalte aspecte ale dezvoltării şi asupra adaptării şcolare.

Consecinţele pe plan afectiv

Copiii /elevii care sunt sau au fost supuşi maltratării manifestă un ataşament care face

dovada lipsei de securitate, un tip de ataşament atipic denumit dezorganizat /

dezorientat. Acest ataşament dezorganizat se manifestă prin comportamente bizare, care

apar în relaţiile cu persoanele care se ocupă de copii, ca de exemplu, întreruperi sau

blocaje în relaţie.

Consecinţele asupra celorlalte aspecte ale dezvoltării copilului

Alte consecinţe ale maltratării afectează dezvoltarea fizică, motorie, cognitivă şi de

limbaj ca şi capacităţile de autonomie, competenţele sociale, achiziţiile pe planul

comportamentelor adaptative şi capacităţile ludice.

Consecinţele pe planul adaptării şcolare

Maltratarea/abuzul are consecinţe nefavorabile asupra performanţei şcolare şi mai ales

asupra lecturii şi a matematicii. Se remarcă existenţa unui număr mult mai mare de

şcolari repetenţi : 65% dintre copiii neglijaţi şi 50% dintre cei agresaţi repetă primul an

de şcoală. (Erikson, 1998, apud. Ş. Ionescu – „Copilul maltratat”).

De asemeni, s-a constatat că cei neglijaţi au performanţe şcolare mai puţin bune decât

cei supuşi abuzului fizic sau sexual. Copiii neglijaţi sunt descrişi de profesori ca fiind

neatenţi, incapabili să înţeleagă ce au de făcut, fără iniţiativă, anxioşi şi dependenţi,

solicitând ajutor şi aprobare. La şcoală, copiii neglijaţi prezintă comportamente de

izolare, de agresivitate şi nu manifestă empatie şi cooperare.

Tulburările de conduită din perioada scolaritatii se manifestă printr-un „pattern

persistent şi repetitiv de comportamente în care drepturile fundamentale ale altora, ori

normele sau regulile sociale majore corespunzătoare etăţii sunt violate”. (DSM, pg.94).

7

Tulburările de conduită specifice perioadei şcolarităţii sunt:

Instabilitatea de tip caracterial

Aceasta este una din formele cele mai indezirabile ale devierilor de conduită la vârsta

şcolară. Şcolarul instabil se află în mişcare necontenită, vorbeşte cu voce tare, răspunde

neîntrebat. Atunci când este pedepsit el nu se linişteşte, ci continuă cu mai multă

intensitate să se manifeste.

Instabilitatea se exprimă printr-o discontinuitate a conduitei, prin mişcări parazite fiind

totdeauna dublată, pe plan psihologic, de o atenţie labilă, o mare varietate şi

nestatornicie a intereselor, rapiditate în succesiunea ideilor şi impulsul de a trece la

acţiuni imediate dar şi de a le abandona imediat.

Lenea

Pentru a fi diagnosticată ca deviere de conduită, se cere o foarte atentă diferenţiere între

lenea cu substrat organic sau falsa lene – lenea caracterială.

Prima categorie se învecinează cu lentoarea, apatia şi e caracterizează prin inegalităţi în

participarea la muncă şi în randamentul muncii.

A doua categorie de lene este cea propriu-zisă, caracterială şi anume tendinţa de a nu

lucra şi opoziţia voită la orice effort intelectual şi fizic.

Paul Boncour (apud. I. Străchinaru) vede în lenea copilului acea atitudine de a nu face

efortul necesar pentru a-şi îndeplini sarcinile ce I se prescriu în raport cu media

subiecţilor de aceeaşi vârstă şi cu aceleaşi aptitudini.

Minciuna

Minciuna este foarte puţin patologică la vârsta şcolarităţii, când copilul/elevul prezintă

o sugestibilitate crescută şi nu deţine încă subtextul formulărilor verbale sau nu

deosebeşte visul de realitate.

8

Minciuna se dezvoltă acum ca reacţie la teama de pedeapsă, modalitate de apărare a

unei fiinţe slabe supuse unei proceduri educative şi neconvenabile.

La vârsta şcolarităţii se pot manifesta unele tipuri de minciună cu caracter patologic,

care au de regulă la bază vanitatea şi uneori perversiunea. Gravitatea minciunii trebuie

apreciată în funcţie de intenţia de a înşela.

Fuga şi vagabondajul

Fuga este prezentată ca o tendinţă de evaziune, mai mult sau mai puţin voită şi

irezistibilă, din mediul în care se află copilul, pentru scurt timp şi cu o motivaţie precisă

sau ca o rupere brutală de obişnuinţele de viaţă, reflectând o stare de inadaptare care se

întâlneşte la ambele sexe, dar prin excelenţă la băieţii de vârsta preadolescenţei.

Vagabondajul, ca urmare a fugii se caracterizează prin lipsa de la domiciliu pentru o

perioadă mai mare de timp şi prin peregrinări continue dintr-un loc în altul.

Furtul

Aprecierea furtului la copii trebuie făcută în funcţie de capacitateqa sa de a înţelege

relaţiile de proprietate, adică de a putea face distincţie între bunul personal şi al altuia.

După conţinutul, motivaţia şi circumstanţele furtului pot fi distinse mai multe categorii:

furtul din necesitate, furtul ca reacţie de imitaţie (în cazul copiilor ce provin din părinţi

cu acest viciu), furtul prin antrenare sau îndemn, furtul de performanţă comis în scop de

valorificare şi afirmare proprie. De asemenea se diferenţiază între furtul de răzbunare şi

furtul de compensaţie cu o motivaţie similară.

Negativismele

Acestea apar ca simptome ale unor suferinţe somatopsihice sau ca fenomene reacţionale

de tip nevrotic, dar şi ca manifestări caracteriale de tipul îndărătniciei, încăpăţânării,

9

opoziţinalităţii, care interesează când durat şi intensitatea lor devin la copil un mod de

conduită aparte.

Negativismul se prezintă ca o tulburare însfera activităţii caracterizat printr-o rezistenţă

pasivă sau activă la solicitările externe sau interne, într-un mod oarecum automatizat.

E. Buentello consideră că, copilul antisocial poate să fie produsul unei familii

insuficiente din punct de vedere psihologic, moral, economic, educativ sau sociologic.

Acesta consideră că pentru greşelile de comportament ale minorilor, ar merita să fie

trataţi părinţii. (apud. Dr. Tiberiu Vlad).

3.Stabilirea ipotezei de cercetare

Copilul /elevul abuzat este predispus la a dezvolta un nivel înalt de ostilitate.

4. Eşantionarea

Lotul de subieţi neabuzaţi este format din elevi de clasa a VII –a si a VIII-a de la şcoala

Generală Bratca,judeţul Bihor.

Lotul de subiecţi abuzaţi este format din elevi din clasa aVII-a si aVIII-a

copii ce aparţin fundaţiei “Copii Dragostei” , Aleşd, chestionaţi la sediul “ Copii

Dragostei”.

Cercetarea nu s-a realizat pe două loturi (clasa a VII-a si clasa a VIII-

a )ci pe un singur lot de subieţi format din toţi elevii care au răspuns la

chestionare ,pentru că s-a urmărit variaţiile comportamentului ostil la puberi , în general

si nu la o anumită categorie.

5. Stabilirea metodologiei de cercetare

Ostilitatea a fost operaţionalizată prin intermediul Chestionarului de

Ostilitate a lui Buss si Durkee, a carui itemi realizează o structurare a sa pe şapte

factori: negativism , resentiment , ostilitate indirectă , violenţa fizică ,

suspiciune ,iritabilitate si ostilitate verbală. Acest chestionar conţine 66 de afirmaţii la

10

care subiectul trebuie să răspundă cu “adevarat” sau “fals” făcând referire la propia

persoană .

Abuzul , atât fizic cât si emoţional , a fost operaţionalizat prin intermediul

unui chestionar construit de mine pe baza teorii studiate.

Variabilele cercetarii.

Variabile dependente:

-ostilitatea

-ostilitatea indirectă

-ostilitatea fizică

-ostilitatea verbală

-iritabilitatea

Variabile inndependente:

-tipul abuzului

Fizic

Emoţional

6.Cercetarea propriu- zisă

Studiul de caz s-a realizat în perioada primului semestru al anului scolar 2012-

2013, în cadrul şcolii generale Bratca, jud Bihor, în ziua de 15.10.2012 şi în cadrul

fundaţiei “Copii dragostei” din Aleşd, jud. Bihor, în ziua de 16.10.2012.

11

S-a realizat analiza documentelor specifice precum: dosarul de înscriere în unitate a

copilulului alcătuit din cererea de înscriere, copie după certificatul de nastere a

copilului, copie după buletinul părinţilor, adeverintă de venit a tutorelui şi dosarul

medical, ce constă în adeverintă medicală cu toate vaccinările primite de la naştere până

la intrarea în grădinită, adeverintă cu rezultatele analizelor medicale si raportul de

evaluare psihologic.

7.Prelucrarea informaţiilor

D.T.este elev al şcolii generale Bratca in clasa a VII-a, provine dintr-o familie bună,

fiind al treilea copil al familiei.Este un elev cu rezultate şcolare bune si cu un mare

interes de învăţătură, fiind în fiecare an premiantul clasei.

T.V.L este elev în clasa a VIII-a , a şcolii generale Bratca, este singur la părinţi, fiind

astfel privilegiat de toată atenţia familiei. Pe ansamblu , este printre primii din clasa la

nivelul de învăţătură, iubind mult lectura şi pianul.

M.O este elev în clasa a VII-a , provine din fundaţia “copii dragostei”, Aleşd. Este un

elev bun, dar în urma traumelor suferite ,procesează mai greu informaţiile noi,

trebuindu-i un timp mai mult pentru îinvăţare, deci si o mai mare atenţie de către cadru

didactic.În urmă cu cinci ani, înainte de a ajunge la această fundaţie,a dus o viaţă grea,

din pricina tatălui vitreg,care ţn mod repetat îi administra diferite abuzuri: arderea cu

ţigara, lovituri care au provocat chiar ruperea coastelor si spitalizarea acestuia. Cele

mai frecvente stări afective ale lui M.O. sunt: Tensiune, Încordare, Amenintare.

( informatii din dosarul personal din cadrul fundaţiei “copii dragostei”)

L.D este eleva in clasa a VIII –a a aceeaşi fundaţie. Abandonată de mamă ,traind 7 ani

cu bunicii, a ajuns să învingă suferinţele avute si abuzul provocat de mama sa, prin

faptul ca a neglijat-o atât medical ,cât şi educaţional, nemergând la şcoala decât de la

vârsta de 10 ani, rămând în urmă cu învăţătura. În dosar se mai găsesc însemnate

12

bătăile grele suferite care i-au adus o cicatrice pe faţă şi numeroase semne pe întreg

corpul. Cele mai frecvente stări afective ale lui L.D sunt: Nervozitate, Neliniste, Frica.

8.Analiza statistică a datelor

În urma chestionarului realizat la aceşti elevi, abuzaţi si neabuzţi, putem observa că

elevii neabuzţi nu au modificări în comportament, în schimb la elevii abuzaţi se prezintă

un grad de dificultate în adaptarea şcolară şi în cea socială, rezultând schimbări în

comportament, devenind în unele situaţii nervoşi, timizi sau chiar agresivi.

9. Verificarea ipotezei.

Copilul /elevul abuzat este predispus la a dezvolta un nivel înalt de ostilitate.

. Testul t pentru eşantioane independente t(118)=25,63 pentru p<0,01 argumentează

statistic această ipoteza.

Întradevăr , abuzul este unul din factorii principali în determinarea agresivităţii

la preadolescenti .Pubertatea este perioada din viaţa în care personalitatea copiilor se

defineşte şi în care suportul afectiv si atenţia părinţilor este obligatorie în formarea

armonioasă a adolescentului.

Dacă in schimb părinţii îl abuzează pe copii atât fizic cât şi emoţional , stima de sine a

puberilor scade , neîncrederea în cei din jur creşte, acest lucru ducând la creşterea

iritabilităţii acestora.

T-Test

Group Statistics

60 9.3167 3.2180 .415460 32.4167 6.1926 .7995

ABUZ01ne-abuzatabuzat

OSTILITN Mean Std. Deviation

Std. ErrorMean

13

Correlations

1.000 .505**. .000

120 120.505** 1.000.000 .120 120

Pearson CorrelationSig. (2-tailed)NPearson CorrelationSig. (2-tailed)N

AFIZIC

OSFIZ

AFIZIC OSFIZ

Correlation is significant at the 0.01 level(2-tailed).

**.

10. CONCLUZII

Asa cum susţine si teoria, preadolescenţa este perioada de dezvoltare a individului care

aduce odată cu ea o serie de probleme care, nerezolvate, ar putea infuenţa negativ

relaţiile cu cei din jur.

Acest studiu a urmărit să demonstreze că abuzul are un efect distrugător asupra

formârii corespunzătoare a personalităţii preadolescentului care se va vedea atât în

relaţiile cu cei din jur, în adaptarea şcolară , cât şi în rezultatele şcolare.

În urma cercetării realizate s-a constatat că un factor determinant în formarea

comportamentului ostil la preadolescenti îl reprezintă abuzul părinţilor .

După cum s-a constatat, există o tendinţă ca puberii abuzaţi să fie şi agresivi.

Acest lucru reiese atât din teorie cât şi din cercetarea statistică.

14