CONVENŢIA SUPLIMENTARĂ CU PRIVIRE LA ABOLIREA SCLAVIEI,

TRAFICULUI CU SCLAVI ŞI A INSTITUŢIILOR ŞI PRACTICILOR

ANALOGE SCLAVIEI*

PREAMBUL

Statele părţi la prezenta Convenţie,

Constatând că libertatea este un drept pe care fiecare fiinţă umană l-a dobândit

prin naştere,

Conştiente de ceea ce popoarele Naţiunilor Unite au reafirmat, în Cartă,

credinţa lor în demnitatea şi valoarea personalităţii umane,

Considerând că Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, pe care Adunarea

generală a proclamat-o ca un ideal comun de atins de către toate popoarele şi toate

naţiunile, dispune că nimeni nu va fi ţinut în sclavie, nici în servitute şi că sclavia şi

comerţul cu sclavi sunt interzise sub toate formele,

Recunoscând că, după încheierea, la Geneva, la 25 septembrie 1926, a

Convenţiei cu privire la sclavie, care viza suprimarea sclaviei şi a traficului de sclavi,

noi progrese au fost obţinute în această direcţie,

Ţinând seama de Convenţia din 1930 asupra muncii forţate şi de cea adoptată

ulterior de Organizaţia Internaţională a Muncii în ceea ce priveşte munca forţată

obligatorie,

Constatând totuşi că sclavia, traficul cu sclavi şi instituţiile şi practicile

analoge sclaviei n-au fost încă eliminate în toate regiunile lumii,

Hotărând în consecinţă că la Convenţia din 1926, care este încă în vigoare,

trebuie să se adauge o Convenţie suplimentară destinată intensificării eforturilor, atât

naţionale cât şi internaţionale, care vizează abolirea sclaviei, a traficului cu sclavi şi a

instituţiilor şi practicilor analoage sclaviei;

Au convenit ceea ce urmează:

SECŢIUNEA I

INSTITUŢII ŞI PRACTICI ANALOGE SCLAVIEI

ARTICOLUL 1

Fiecare dintre statele părţi la prezenta Convenţie va lua toate măsurile

legislative şi altele care vor fi realizabile şi necesare pentru obţinerea progresivă şi cât

mai curând posibilă a abolirii complete sau abandonării instituţiilor şi practicilor

următoare, acolo unde ele subzistă încă, care intră sau nu în definiţia sclaviei care

figurează în articolul întâi al Convenţiei relative la sclavie, semnată la Geneva la 25

septembrie 1926;

a) Servitutea pentru datorii, adică starea sau condiţia rezultând din faptul că un

debitor s-a angajat să furnizeze în garanţia unei datorii serviciile sale personale sau

cele ale unei alte persoane asupra căreia are autoritate, dacă valoarea echitabilă a

* Adoptată la 7 septembrie 1956 de Conferinţa plenipotenţiarilor Naţiunilor Unite convocată în

aplicarea dispoziţiilor Rezoluţiei 608 (XXI) a Consiliului economic şi social din 30 aprilie 1956.

Intrată în vigoare la 30 aprilie 1957, conform dispoziţiilor art. 13.

România a ratificat Convenţia la 13 noiembrie 1957 prin Decretul nr. 375, publicat în „Buletinul

Oficial al României“, partea I, nr. 33 din 9 decembrie 1957.

2

acestor servicii nu afectează lichidarea datoriei dau dacă durata acestor servicii nu este

limitată şi nici caracterul lor definit;

b) Şerbia, adică condiţia persoanei care este ţinută prin lege, obicei sau acord,

de a trăi şi munci pe un pământ aparţinând unei alte persoane, făcând câteva servicii

determinate, remunerate sau gratuit, fără posibilitatea de a-şi schimba condiţia:

c) Orice instituţie sau practică în virtutea căreia:

i) O femeie este, fără ca ea să aibă dreptul de a refuza, promisă sau

dată în căsătorie în schimbul unei despăgubiri în bani sau în natură

plătită părinţilor, tutorelui, familiei sau unei alte persoane sau unui

alt grup de persoane;

ii) Soţul unei femei, familia sau clanul acestuia au dreptul de a o ceda

unei alte persoane, cu titlu oneros sau în alt mod;

iii) Femeia poate, la moartea soţului, să fie transmisă prin succesiune

unei alte persoane;

d) Orice instituţie sau practică în virtutea căreia un copil sau un adolescent

care are mai puţin de 18 ani este dat, fie de către părinţi sau de către unul din ei, fie de

tutorele său unei alte persoane contra unei sume de bani sau nu, în vederea exploatării

persoanei sau a muncii copilului sau adolescentului.

ARTICOLUL 2

În vederea lichidării instituţiilor şi practicilor vizate la alineatul c) al articolului

1 al Convenţiei, statele părţi se angajează a fixa, acolo unde este necesar, vârsta

minimă corespunzătoare căsătoriei, să încurajeze recurgerea la o procedură care să

permită ambilor viitori soţi să-şi exprime liber consimţământul la căsătorie în prezenţa

unei autorităţi civile sau religioase competente şi să încurajeze înregistrarea

căsătoriilor.

SECŢIUNEA A II-A

TRAFICUL CU SCLAVI

ARTICOLUL 3

1. Faptul de a transporta sau de a încerca să se transporte sclavi dintr-o ţară în

alta, prin intermediul oricărui mijloc de transport sau faptul de a fi complice al unor

astfel de acte va constitui infracţiune penală faţă de legea statelor părţi la Convenţie şi

persoanele stabilite a fi vinovate de o astfel de infracţiune vor fi pasibile de pedeapsă

foarte aspră.

2. a) Statele părţi vor lua toate măsurile eficace pentru a împiedica navele şi

aeronavele autorizate purtând pavilionul lor să transporte sclavi şi pentru a pedepsi

persoanele vinovate de aceste acte sau vinovate de utilizarea pavilionului naţional în

acest scop.

b) Statele părţi vor lua măsurile eficace pentru ca porturile, aerodromurile şi

coastele lor să nu poată fi folosite la transportarea sclavilor.

3. Statele părţi la Convenţie vor efectua schimburi de experienţă în scopul

asigurării unei coordonări practice a măsurilor luate de ele în lupta împotriva

traficului de sclavi şi se vor informa reciproc în legătură cu orice trafic cu sclavi şi

orice tentativă de infracţiune de acest gen despre care ar avea cunoştinţă.

3

ARTICOLUL 4

Orice sclav refugiat la bordul unei nave aparţinând unui stat parte la această

Convenţie, va fi liber ipso facto.

SECŢIUNEA A III-A

SCLAVAJUL ŞI INSTITUŢIILE ŞI PRACTICILE ANALOGE

ARTICOLUL 5

Într-o ţară în care sclavajul sau instituţiile şi practicile prezentate în articolul 1

al Convenţiei nu au fost încă complet abolite sau abandonate, mutilarea, fie cu fierul

roşu fie pe altă cale, a unui sclav sau a unei persoane de condiţie servilă – pentru a-i

indica statutul, ca pedeapsă sau pentru oricare alt motiv – sau faptul de a fi complice

la asemenea acte va constitui infracţiune penală în conformitate cu legea statelor părţi

la Convenţie iar persoanele considerate vinovate vor fi pasibile de pedeapsă.

ARTICOLUL 6

1. Reducerea unui om la sclavie sau obligarea unui seamăn să-şi piardă

libertatea sa sau a unei persoane aflate în grija lui, pentru a-l transforma în sclav, va

constitui infracţiune penală conform legilor statelor părţi la prezenta Convenţie şi

persoanele considerate vinovate vor fi pasibile de pedeapsă; de asemenea, în aceeaşi

situaţie se vor afla persoanele participante la o înţelegere constituită în acest scop, la

tentativă sau în caz de complicitate.

2. Sub rezerva dispoziţiilor alineatului introductiv la articolul 1 al Convenţiei,

dispoziţiile paragrafului 1 al prezentului articol se vor aplica şi pentru a determina o

persoană de a se supune, pe sine însăşi sau o persoană aflată în grija sa unei condiţii

servile care rezultă dintr-una din restricţiile sau practicile vizate de articolul 1; de

asemenea, în aceeaşi situaţie se vor afla persoanele participante la o înţelegere

constituită în acest scop, la tentativă sau în caz de complicitate.

SECŢIUNEA A IV-A

DEFINIŢII

ARTICOLUL 7

Potrivit prezentei Convenţii:

a) „Sclavia“, aşa cum este definită în Convenţia din 1926 cu privire la sclavie,

este situaţia sau condiţia unui individ asupra căruia se exercită atributele dreptului de

proprietate sau numai unele dintre ele iar „sclavul“ este individul care are acest statut

sau această condiţie;

b) „Persoană de condiţie servilă“ este aceea care este încadrată statutului sau

condiţiei care rezultă dintr-una din instituţiile sau practicile vizate în articolul 1 al

prezentei Convenţii;

c) „Traficul de sclavi“ desemnează şi cuprinde orice act de capturare, achiziţie

sau cedare a unei persoane în vederea reducerii ei la sclavie; orice act de achiziţionare

a unui sclav în vederea vinderii sau a schimbării lui; orice act de cedare prin vânzare

4

sau schimb a unei persoane capturate în vederea vinderii sau schimbării ei ca şi în

general orice act de comerţ sau transport al sclavilor, indiferent de modul de transport

folosit.

SECŢIUNEA A V-A

COOPERAREA ÎNTRE STATELE PĂRŢI ŞI COMUNICAREA DE

INFORMAŢII

ARTICOLUL 8

1. Statele părţi la Convenţie se angajează să-şi dea reciproc concursul şi să

coopereze cu Organizaţia Naţiunilor Unite în vederea aplicării dispoziţiilor de mai

sus.

2. Părţile se angajează să comunice Secretarului general al Naţiunilor Unite

orice lege, orice reglementare şi orice decizie administrativă adoptate sau intrate în

vigoare în aplicarea dispoziţiilor prezentei Convenţii.

3. Secretarul general va comunica informaţiile primite în conformitate cu

paragraful 2 al prezentului articol celorlalte părţi şi Consiliului Economic şi Social ca

element de documentare pentru orice dezbatere organizată de Consiliu în vederea

formulării de noi recomandări pentru abolirea sclaviei, a traficului cu sclavi şi a

instituţiilor şi practicilor care fac obiectul Convenţiei.

SECŢIUNEA A VI-A

CLAUZE FINALE

ARTICOLUL 9

Nu se admite nici o rezervă la Convenţie

ARTICOLUL 10

Orice diferend între statele părţi la Convenţie în legătură cu interpretarea sau

aplicarea sa care nu va fi rezolvat prin negocieri, va fi supus Curţii Internaţionale de

Justiţie la cererea uneia dintre părţile aflate în diferend, în afară de cazul în care

părţile interesate nu se pun de acord asupra unui alt mod de reglementare.

ARTICOLUL 11

1. Prezenta Convenţie va fi deschisă la 1 iulie 1957 pentru a fi semnată de

orice stat membru al Naţiunilor Unite sau de către o instituţie specializată. Ea va fi

supusă ratificării statelor semnatare iar instrumentele de ratificare vor fi depuse la

Secretarul general al Naţiunilor Unite care va informa toate statele semnatare şi

aderente.

2. După 1 iulie 1957 Convenţia va fi deschisă pentru aderare oricărui stat

membru al Naţiunilor Unite sau oricărei instituţii specializate sau oricărui alt stat care

va primi o invitaţie de aderare adresată de Adunarea generală a Naţiunilor Unite.

Adeziunea se va efectua prin depunerea unui instrument corespunzător la Secretarul

5

general al Naţiunilor Unite care va informa în legătură cu acesta toate statele

semnatare şi aderente.

ARTICOLUL 12

1. Prezenta Convenţie se va aplica tuturor teritoriilor neautonome, sub tutelă,

coloniale şi altor teritorii nemetropolitane pe care un stat parte la Convenţie le

reprezintă pe plan internaţional; partea interesată va trebui ca, sub rezerva dispoziţiilor

paragrafului 2 a prezentului articol, în momentul semnării sau al ratificării Convenţiei

sau al aderării la prezenta Convenţie să declare teritoriul sau teritoriile

nemetropolitane la care se vor aplica ipso facto prezenta Convenţie în urma semnării

ei, a ratificării sau aderării.

2. În cazul în care este necesar consimţământul prealabil al unui teritoriu

nemetropolitan, în virtutea legilor sau practicilor constituţionale ale părţii sau ale

teritoriului respectiv, partea va trebui să se străduiască să obţină, în decurs de 12 luni,

începând cu data semnării Convenţiei, consimţământului teritoriului nemetropolitan

care este necesar, iar atunci când acest consimţământ va fi obţinut, partea va trebui

să-l aducă la cunoştinţă Secretarului general. Începând cu data primirii de către

Secretarul general al acestui anunţ Convenţia se va aplica teritoriului sau teritoriilor

desemnate de către aceasta.

3. La expirarea termenului de 12 luni menţionat la paragraful precedent, părţile

interesate vor informa Secretarul general asupra rezultatelor consultărilor cu teritoriile

nemetropolitane ale căror relaţii internaţionale şi le asumă, şi al căror consimţământ

pentru aplicarea prezentei Convenţii nu a fost încă dat.

ARTICOLUL 13

1. Convenţia va intra în vigoare la data la care două state vor deveni părţi.

2. Ea va intra în vigoare, pentru fiecare stat şi teritoriu în parte, la data

depunerii instrumentului de ratificare sau de aderare al statului interesat sau la data

notificării aplicării Convenţiei la teritoriul respectiv.

ARTICOLUL 14

1. Aplicarea prezentei Convenţii va fi divizată în perioade succesive de trei

ani, dintre care prima va începe o dată cu intrarea în vigoare a Convenţiei conform

paragrafului 1 al articolului 13.

2. Orice stat parte va putea să denunţe prezenta Convenţie adresând, cel puţin

cu 6 luni înainte de expirarea perioadei trienale în curs, o notificare Secretarului

general. Acesta va informa toate celelalte părţi despre această notificare şi data

primirii ei.

3. Renunţările vor intra în vigoare la expirarea perioadei trienale în curs.

4. În cazul în care, în conformitate cu dispoziţiile articolului 12, prezenta

Convenţie va intra în vigoare pentru un teritoriu nemetropolitan unei părţi, aceasta din

urmă va putea, cu consimţământul teritoriului respectiv, să notifice oricând

Secretarului general al Naţiunilor Unite că Convenţia este denunţată de acest teritoriu.

Denunţarea va intra în vigoare la un an de la data la care notificarea a parvenit

Secretarului general care va informa toate celelalte părţi despre această notificare şi

data primirii ei.

6

ARTICOLUL 15

Prezenta Convenţie ale cărei texte în limbile engleză, spaniolă, franceză şi rusă

au aceeaşi valabilitate, va fi depusă la arhivele Secretariatului Naţiunilor Unite.

Secretarul general va întocmi copii certificate pentru a le comunica statelor părţi la

Convenţie ca şi tuturor celorlalte state membre ale Naţiunilor Unite şi instituţiilor

specializate.

Subsemnaţii, autorizaţi de guvernele respective, au semnat prezenta Convenţie

la data de mai jos. Întocmită de Oficiul european al Naţiunilor Unite, la Geneva, 7

septembrie 1956.