Colegiul de Stiinte “Grigore Antipa “ BrasovProf: Mândru Maria Speranţa

REFERAT

Redarea ingrijirii bolnavului dincomuna primitiva pana

la primul razboi mondial

Tatiana Ghetetu si Magdalena FeraruAnul I A

CUPRINS

NOTIUNI ELEMENTARE DE ISTORIE A MEDICINEI ……………………………... 3

Descoperirile din medicină Medicina în secolul al XIX-lea ………………………………………………..…6

www.e-referate.ro

Premii Nobel pentru medicina 1901-1918 ( Sfarsitul primului razboi mondial) ……………………………………………. 7

Epoca si bolile ei: Nobel pentru tratament………………………………………………………...... 8

Epoca moderna si conteporana- pana la primul razboi mondial. Florence Nightingale …………………………………………………………… 8

INTRODUCERE IN NURSING…………………………………………………….… 11

Personalităţi din istoria profesiei noastre………………………………...………13

PRIMA SCOALA DE MOASE ……………………………………………………..… 15

Transformări în 15 ani... ……………………………………………………...…17..

MARILE EPIDEMII ALE OMENIRII ………………………………………….…...…18

Organizatii si asociatii profesionale…………………………………………..... 28

Primele farmacii, primele spitale, ………………………………………….....…29

Inceputul cercetarilor moderne - legi - sec XIX……………………….....………30

Aparitia medicamentelor de sinteza chimica - sec XX…………………….…..…31 Inlesniri ale domnitorilor pentru negustorii de plante medicinale ………….….…37

1 COMPONENTELE ESENTIALE ALE UNUI MODEL CONCEPTUAL………...…39 VIRGINIA HENDERSON………………………………………………………………42ANEXE……………………………………………………………………………….… 43

NOTIUNI ELEMENTARE DE ISTORIE AMEDICINEI

Din timpuri imemorabile se cunoaste existenta unor practici medicale. Astfel, inca din timpul comunei primitive exista marturii ale unor acte terapeutice: schelete care prezinta urmele unor fracturi consolidate, precum si cranii cu orificii regulate pe bolta (trepanatii). E greu de precizat daca acestea reprezentau acte rituale sau practici terapeutice, dar este limpede ca, la inceputurile sale, timp indelungat, „vindecatorul" cumula functia de medic si de chirurg. Practica milenara a aratat oamenilor primitivi ca unele afectiuni ale organelor exterioare - o fractura, extractia unui dinte, evacuarea unui abces etc. - puteau fi tratate cu ajutorul unor instrumente. Afectiunile organelor interne, dominate indeosebi de durere, solicitau utilizarea unor agenti terapeutici cautati in lumea animala, vegetala, printre minerale. Odata cu modificarile care au survenit in structura societatii si cu evolutia modului de a gandi si a actiona al oamenilor, prefaceri adanci influenteaza si medicina. Astfel, in codul lui Hammurabi se vorbeste despre „omul cu cutitul de bronz" - chirurgul, chemat sa vindece ochiul bolnav, probabil de cataracta sau conjunctivita granuloasa, boli frecvente in Mesopotamia. In aceasta epoca se detaseaza cele trei mari centre ale stiintei si practicii medicale din Grecia antica: Kos, Rodos si Knidos.Figura cea mai reprezentativa a acelor timpuri ramane Hipocrate din Kos (460 -375 i.e.n.), denumit si „parintele medicinei", pentru spiritul sau de observatie, varietatea de tratamente, judiciozitatea recomandarilor preceptelor sale, care dealtfel stau in mare masura si la baza medicinei moderne.Sunt revelatoare pentru generozitatea, umanitatea si intelepciunea acestui mare invatat si medic recomandarile care alcatuiesc cunoscutul Juramant al lui Hipocrate, juramant depus secole de-a randul de catre medici inainte de a incepe practica medicala. Redam mai jos acest pretios indreptar: „Jur pe Apolo, medicul, pe Asklepios, pe Hygeea si pe Panacheia si, luand ca martori pe toti zeii si zeitele, ma angajez sa duc la indeplinire, dupa puterile si judecata mea, acest juramant si angajament scris.Jur sa socotesc ca pe egalul parintilor mei pe acela care m-a invatat arta medicinei: sa impart cu el bunurile mele si sa ii asigur toate nevoile in caz de lipsa; sa consider pe copiii lui ca pe proprii mei frati si, daca doresc sa studieze aceasta arta, sa ii invat fara intelegere scrisa si fara plata; sa impartasesc preceptele generale, lectiile prin viu grai sitot restul doctrinei copiilor mei, copiilor maestrului meu si tuturor discipolilor care s-au inrolat si au depus juramant sa slujeasca legea medicala, si nu alta.Voi dispune, dupa puterea si judecata mea, ca regimul dietetic sa fie folosit in folosul bolnavilor, si nu in dezavantajul sau spre raul lor. Si nu voi da, oricine mi-ar cere acest lucru, un drog ucigator.si nici nu voi lua initiativa ca sa sugerez vreodata asa ceva. De asemenea, nu voi provoca unei femei avortul niciodata. Prin probitate si castitate, imi voi mentine curate viata si profesiunea mea.Nu voi face incizie perineala la calculosi, lasand aceasta practica profesionistilor, in orice casa va trebuie sa intru, voi merge acolo numai spre binele bolnavilor, evitand orice stricaciune voluntara sau act de corupere si, cu deosebire, orice raporturi venale, cu femei sau barbati, fie ei oameni liberi sau sclavi.Toate cele ce in decursul sau in afara exercitiului artei mele as putea vedea sau auzi, privind viata semenilor mei, si care nu trebuie divulgate, le voi retine pentru mine,

socotind ca toate acestea au dreptul la cel mai\ deplin secret.Daca voi indeplini pana la capat acest juramant si il voi onora tot timpul, sa imi fie permis sa ma bucur de toate placerile vietii si ale artei, cinstit fiind pentru totdeauna de catre oameni. Daca il voi viola si voi deveni sperjur, sa mi se intample tocmai contrariul". Numeroase alte nume ilustreaza progresul medicinei. La inceputul erei noastre, Celsius face disectii pe cadavre si descrie impresionant de exact anatomia umana, iar in jurul anilor 1000 Avicenna (980 - 1037), in „Canonul medicinei", contribuieremarcabil la dezvoltarea medicinei evului mediu, descriind multe boli si indicand Tratamente corecte.In secolul al XVI-lea, Vesal intemeiaza anatomia moderna, iar in secolul al XVII-lea Harvey descrie, amanuntit, legile circulatiei. Dupa anul 1700 apar in medicina descoperirideosebite, care-i schimba complet caracterul, reprezentand primul pas catre extraordinarele progrese de azi.in 1770, Jenner descopera vaccinarea antivariolica, deschizand era vaccinarilor, era antiepidemica, profilactica. În 1796 medicul englez Edward Jenner (1749 - 1823]] introduce metoda vaccinarii anti-variolice.Apoi, marile descoperiri in domeniul bacteriologici si virusologiei ale lui Pasteur, Mecinikov, Lister si Koch, in secolul al XlX-lea, schimba complet modul de gandire al medicilor privitor la raspandirea si vindecarea bolilor.Mult timp intr-o pozitie de servitute (fiind practicata de barbieri), datorita nenumaratelor oprelisti de ordin religios proprii evului mediu, chirurgia se desprinde de-abia dupa sfarsitul secolului al XVII-lea dintre stiintele medicale delimitandu-se ca o disciplina independenta. Serurile si vaccinurile, sulfamidele si antibioticele, corticoterapia si tranchilizantele, transfuziile, anticoagulantele, izotopii, antitiroidienele de sinteza, transplantele de tesuturi si organe sunt numai cateva dintre descoperirile ultimului secol care au intrat in practica curenta, transformand medicina, dintr-o arta a catorva initiati, intr-o stiinta cu caracter de masa. Drumul parcurs de medicina in tara noastra imbraca in general aceleasi aspecte. Primele asezaminte medicale se numeau „bolnite" si erau situatepe langa manastiri, medicii (vracii) acelor vremi recrutandu-se dintre calugari sau preoti. Prin secolul al XV-lea apar si spitale laice. Cea dintai legislatie cu dispozitii sanitare este cuprinsa in pravilele lui Vasile Lupu si Matei Basarab (secolul al XVII-lea).Prima scoala de invatamant medical a luat fiinta la Cluj in 1775.in 1710 este infiintat la Bucuresti Spitalul „Coltea", iar in 1735, Spitalul „Pantelimon". Spiridonia din Iasi este intemeiata in 1745. Hotaratoare pentru inceputurile organizatiei sanitare in Principate sunt prevederile sanitare din Regulamentul Organic emis in 1831 degeneralul Kiseleff. in 1857 este deschisa Facultatea de medicina umana din Bucuresti subnumele de Scoala de Medicina, mai tarziu fiind inaugurate si facultatile din Iasi si Cluj.De numele lui Carol Davila si Nicolae Kretzulescu se leaga in tara noastra inceputurile invatamantului medical si ale organizarii sanitare moderne. Victor Babes, in anatomie patologica si bacteriologie, Ioan Cantacuzino, in raspandirea metodelor experimentale de studiu si Gh. Marinescu, in neurologie, sunt nume care cinstesc tara noastra, fiind recunoscute si apreciate pe plan mondial.Alexandru Marcovici, George Stoicescu, Nicolae Kalinderu si Christea Buicliu reprezinta

generatia de medici si profesori care au ilustrat medicina interna in secolul al XlX-lea, facand opera de adevarat pionierat, intr-o vreme cand medicina se baza, mai ales, pe observatia clinica la patul bolnavului, pe educatia simturilor si dezvoltarea judecatii. in secolul nostru, Nanu Muscel, Anibal Teohari, Dimitrie Ionescu si altii au adus un aport remarcabil la dezvoltarea medicinei interne. Eminenti medici si distinsi pedagogi pot fi citati si in epoca noastra: D. Danielopolu, N. Gh. Lupu, I. Hatieganu etc. Paralel cu activitatile de ingrijire a bolnavilor, didactica si de cercetare, se dezvolta reteaua unitatilorsanitare si numarul paturilor, se diversifica si se imbogatesc dotarile si aparatura, se introduc in activitatea curenta noi categorii de personal, printre care si asistentele medicale.

Introducerea narcozei cu eter în America în de către americanulWilliam Thomas Mortonîn 1846, a anesteziei locale cu cocaină în 1884 de austriacul Christian Koller si rachianesteziei în 1898 de către August Bier în Germania contribuie la dezvoltarea furtunoasă a chirurgiei In fiecare zi, mii de asistenti medicali dintara isi dedica intreaga pricepere ameliorarii suferintei bolnavilor si insanatosirii lor. Mereu la datorie, asistentii, impreuna cu medicii, isi fac, dupa cum spun, doar meseria. Insa meseria lor e veche de cind lumea, si tot de atunci ingrijirea bolnavilor a fost considerata nu doar o stiinta, ci si o arta.De-a lungul istoriei se poate vorbi despre trei etape. Prima este bazata pe vindecatorii traditionali si autoingrijire si dateaza inca din vremea primelor comunitati umane, cind persoane animate de dorinta de a face bine acordau in mod anonim si dezinteresat ingrijiri.Civilizatiile timpurii din Mesopotamia, Egipt, India si China, precum si culturile evreiesti,grecesti si romane au exercitat influente hotaritoare asupra dezvoltarii civilizatiei universale si,implicit, asupra medicineisi ingrijirilor de sanatate. O a doua etapa a aparut odata cu crestinismul. Avind drept scop intelegerea celuilalt, spiritualitatea crestina a trezit in persoanele ce acordau ingrijiri dragoste pentru cei slabi, devotament, caritate si simtul datoriei.Crearea centrelor de primire destinate bolnavilor si saracilor si institutionalizarea ingrijirilor desanatate au impus "arta de a ingriji" ca pe o practica diferita de "arta de a vindeca", lucru ce s-a facut in paralel cu progresul stiintei si tehnicii, dar si cu progresul social. Cu toate acestea,identitatea profesiunii celui care acorda ingrijiri a ramas in umbra. A treia etapa a fost marcatade avintul economic si social care au cuprins Europa dupa Revolutia franceza. In secolul al XIX-lea s-a observat pentru prima data un inceput al structurarii profesionale si al enuntarii principiilor care stau la baza profesiei de asistent medical. S-a remarcat activitatea lui Florence Nightingale (1820-1910), care a reusit pentru prima oarasa prezinte arta ingrijirilor de sanatate ca pe o profesie distincta care cere, in egala masura, stiinta si constiinta. Interesul crescind in profesionalizarea activitatii de ingrijire a bolnavilor a dus la infiintarea, in 1899, a Consiliului International al Nurselor, principala misiune a organizatiei fiind imbunatatirea ingrijirilor desanatate. Succesiunea si complexitatea evenimentelor din secolul XX au subliniat transant legaturile dintre societate si profesia de asistent medical. Dezvoltarea institutiilor spitalicesti,cresterea nevoilor de calificare ale asistentului medical si reglementarea raporturilor de muncaau facut ca practica ingrijirilor de sanatate sa se faca cu exigente sporite, atit cantitativ, cit si calitativ.Practica a demonstrat ca asistentul medical este nevoit, prin propria menire, sa-siconcentrezeatentia asupra persoanei in toata complexitatea ei bio-psihosociala si nu doar asupra problemelor medicale ale acesteia, asa ca nu trebuie ca activitatea asistentului sa

fie perceputaca o activitate complementara, pusa in slujba medicului. De altfel, pe 11 mai, ca un preambul la sarbatorirea Zilei Asistentului Medical, in Sala de Conferinte a Hotelului "Unirea" din Iasi se va semna un document comun de catre Ordinul AsistentilorMedicali din Romania si Federatia Sanitas, cu privire la modificarea Legii 461/2001, pentru sustinerea autonomiei profesiei de asistent medical .

Descoperirile din medicinăMedicina în secolul al XIX-lea

Începuturile medicinei moderneNumeroase descoperiri au condus la progrese importante în diagnosticul i tratamentul șbolilor precum i în dezvoltarea interven iilor chirurgicale.ș țLucrările lui Marie Bichat (1771 - 1804), în Fran a, asupra esuturilor pun bazele ț țhistologiei, în timp ce germanul Rudolf Virchow (1821 - 1902), în Berlin (Germania)studiază substraturile anatomo-patologice ale bolilor i emite cunoscuta teorieșa patologiei celulare. Descoperirile fundamentale în lumea microorganismelor ale lui Louis Pasteur (1822 - 1895) i ale lui ș Robert Koch (1843 - 1910) contribuie la dezvoltarea Microbiologiei, ale lui Emil von Behring (1854 - 1917) i ș Ilia Mecinicov (1845 - 1926) pun bazele Imunologiei. Pornind de la aceste descoperiri, obstetricianul maghiar Ignaz Semmelweis (1819 - 1865) introduce Asepsia iar Joseph Lister (1827 - 1912), în Anglia folose te șpentru prima dată fenolul ca substan ă antiseptică.țPe tărâmul fiziologiei sunt de remarcat lucrările francezului Claude Bernard (1813 - 1878) asupra func ionării glandei tiroide, ficatului i asupra ț ș sistemului nervos vegetativ ișale lui Ivan Petrovici Pavlov (1849 - 1936), în Rusia, cu privire la reflexele condi ionate.țSpaniolul Santiago Ramon y Cajal (1852 - 1934) a contribuit la cunoa terea structurii șsistemului nervos.Wilhelm Röntgen, în Germania, (1845 - 1923) descoperă în 1895 razele X i le aplică în șinvestigarea organelor interne.Introducerea narcozei cu eter în America în de către americanul William Thomas Morton în 1846, a anesteziei locale cu cocaină în 1884 de austriacul Christian Koller i șrachianesteziei în 1898 de către August Bier în Germania contribuie la dezvoltarea furtunoasă a chirurgiei.

În 1628 apare lucrarea anatomistului englez William Harvey “Essay on the Motion of the Hearth and the Blood “, in care arata ca inima functioneaza ca o pompa care asigura circulatia neintrerupta a sangelui. Marcello Malpighi (1628 - 1711) de la Universitatea din Bologna (Italia) descopera capilarele sanguine, in timp ce in Anglia medicul Thomas Willis (1622 - 1675) vasele de la baza creierului. Thomas Sydenham (1624 - 1689), medic englez, face descrieri clinice amanuntite ale malariei, recunoaste deosebirea dintre scarlatina si pojar si face observatii epidemiologice. În anul 1632 a fost introdusa Chinina in tratamentul malariei, prima substanta cu adevarat eficace in tratarea bolilor.

În Italia, catre sfarsitul secolului al XVIII-lea, apar studiile de patologie ale lui Giovanni Battista Morgagni (1682 - 1771) iar Lazzaro Spallanzani (1729 - 1799) infirma teoria generatiei spontane. În jurul anului 1819, in Franta, Rene Laennec (1781 - 1826) introduce stetoscopul, pana astazi cel mai utilizat instrument in examinarea medicala.

Premii Nobel pentru medicina1901-1918( Sfarsitul primului razboi mondial)

1901 - Emil Adolf von Behring - tratamentul cu ser specific al difteriei si pentru contributia sa la elaborarea “teoriei hormonale a imunitatii 1902 - Ronald Ross - lucrarile in care evidentiaza rolul tantarilor ca sursa transmitatoare a malariei 1903 - Niels Ryberg Finsen - Tratamentul cu raze luminoase concentrate si racite, mai ales in lupus 1904 - Ivan Pavlov - Lucrarile din domeniul fiziologiei digestiei 1905 - Robert Koch - Descoperirea agentului patogen al tuberculozei 1906 - Camillo Golgi, Santiago Ramon y Cajal - Cercetari asupra structurii sistemului nervos 1907 - Charles Louis Alphonse Laveran - Descoperirea rolului jucat de protozoare la producerea imbolnavirilor 1908 - Ilia Ilici Mecinikov - Descoperirea fagocitozei si elaborarea „teoriei fagocitare aimunitatii“ - Paul Ehrlich - Lucrarile in domeniul imunologiei si chimioterapiei sifilisului 1909 - Emil Theodor Kocher - Lucrarile din domeniul fiziologiei, patologiei si chirurgiei glandei tiroide 1910 - Albrecht Kossel - Lucrarile in domeniul constituentilor proteici si nucleoproteici din celule 1911 - Allvar Gullstrand - Lucrari de dioptrica a ochiului 1912 - Alexis Carrel - Lucrari privind structura vasculara si transplantarea vaselor sanguine si a organelor. 1913 - Charles Robert Richet - Descoperirea anafilaxiei, un caz particular al fenomenului imunitar. 1914 - Robert Barany - Lucrari de fiziologie si patologie a aparatului vestibula 1919 - Jules Bordet - Descoperiri legate de imunitate

Epoca si bolile ei:Nobel pentru tratament.

Primul laureat al Nobelului in stiintele medicale a fost cel care a reusit sa inteleaga cum poate un organism sa creeze propriul antidot pentru boli severe si incurabile la acel moment: difteria si tetanosul. Cercetarile lui Emil Adolf von Behring aupus bazele imunologiei bolilor bacteriale, continuand munca lui Pasteur, Koch si Ehrilich.In 1890, Behring si S. Kitasato si-au publicat descoperirea ca injectarea unor doze graduale de culturi sterilizate de bacili de difterie si tetanos determina animalele sa produca, in sangele lor, substante care neutralizeaza toxinele pe care bacilii le produc (antitoxine).Un an mai tarziu, Nobelul este decernat pentru efortul de a combate o alta boala a inceputului de secol, malaria. Preocuparea majora a lui Ronald Ross, medic si poet, era cea a prevenirii malariei in diverse zone ale lumii: Africa de Vest, zona Canalului Suez, Grecia, Cipru si cele afectate de primul razboi mondial.In 1904, Nobelul ajunge la un adevarat deschizator de drumuri in psihologia medicala, rusul Ivan Petrovich Pavlov. Dupa ce a cochetat cu teologia, Pavlov conduce, din 1890, Departamentul de Psihologie al Institutului de Medicina Experimentala. Canadienilor Frederick Grant Banting si John James Richard Macleod li se recunoaste de catre Comitetul Nobel, in 1923, meritul de a fi izolat insulina, descoperind tratamentul diabetului zaharat.Jumatatea secolului XX este marcata de o mare descoperire a medicinei: antibioticele. Comitetul Nobel nu a putut ignora un cercetator ca Selman Abraham Waksman (premiul Nobel, 1952), inventatorul mai multor antibiotice, actinomicina (1940), neomicina (1946), streptomicina (1943), neomicina (1948), dintre care ultimele doua fiind folosite in tratarea numeroaselor infectii.

Epoca moderna si conteporana-pana la primul razboi mondial.

Aceasta a generat reforme si-n sănătate, cu baze stiintifice de invatamantmedical . Florence Nightingale (12 mai 1820-1910) a revolutionat modul de ingrijire al bolnavilor ; ingrijirile nu trebuie sa reflecte doar mila , ci sa se bazeze pe intelepciune si stiinta. F.Nightingale a infiintat la Londra Scoala de Nursing Nightingale ,aceasta fiind prima forma de invatatmant organizat de ingrijire a bolnavilor .In mod paradoxal, sunt multi oameni care nu au auzit de ea, desi este considerata a fi o adevarata legenda : a fost precursoarea serviciului sanitar modern. Datorita ambitiei si devotamentului de care a dat dovada, spitalele secolului al XIX-lea s-au transformat in institutii de tratament adecvate, dotate din punct de vedere sanitar si cu personal de specialitate pregatit sa intervina in orice moment. Capacitatea ei intelectuala deosebita, altruismul si energia ei au consacrat-o in domeniu si i-au asigurat un loc in istorie. Florence Nightingale s-a născut in Florenţa, Italia .A murit la varsta de 90 ani, in data de 13 august , in Londra, Anglia.Ea a fost precursoarea serviciului sanitar modern. Florence Nightingale a fost nu numai prima infirmieră modernă, dar si un statistician important. Datorită ambiţiei si devotamentului de care a dat dovadă, spitalele secolului al XIX-lea s-au transformat în instituţii de tratament adecvate, dotate din punct de vedere sanitar si cu personal de specialitate gata oricând să îngrijească bolnavii. Datorită altruismului si

personalităţi sale, Florence Nightingale si -a consacrat întreaga viaţă ajutorării bolnavilor din spitale. Florence Nightingale s-a nascut intr-o familie britanică bine poziţionată în societate. Părinţii ei, William Si Fanny Nightingale, făceau parte din acea categorie de oameni înstăriţi, cu proprietăţi imobiliare, deschisi călătoriilor. Una dintre călătoriile făcute, si anume cea din 12 mai 1820, de la Florenţa, a adus cu sine un nou copil, Si anume pe Florence . Cele două fete ale familiei au fost educate cu scopul de a deveni viitoare doamne în lumea burgheză britanică. Cu toate acestea, Parthenope, sora cea marea Florencei, era interesată de desen, broderie si reţete culinare, în timp ce Florence petrecea foarte mult timp studiind latina, matematica si filosofia. Se spune ca Florence Nightingale avea, încă din copilărie, probleme emoţionale, explicabile poate doar dacă negândim că tatăl său era o persoană retrasă, în timp ce mama sa era entuziastă si jovială. Dorinţa de a- si ajuta semenii a apărut din adolescenţă, confirmarea fiind însemnările ei din jurnalele acelei vremi.Cu timpul, sentimentele sale au devenit si mai puternice. Se simţea limitată si inutilă si isicăuta ocupaţii care să ofere un sens vieţii. Aceste dorinţe puternice contraveneau planurilor mamei sale, care ar fi dorit s-o mărite.Anul 1837 a fost decisiv în viaţa ei. Asa cum reiese din însemnările sale din 17 februarie, Florence a avut o revelaţie:” Dumnezeu mi-a vorbit si m-a chemat în slujba Lui”. Afirmaţia a dat nastere unor controverse, dar Florence nu a fost o persoană care să sufere din punct de vedere psihic si nici nu a fost o împătimită a religiei. Tocmai din această cauză nu poate fi acuzată de misticism. În anul 1839 cele două surori au fost prezentate laCurte si si -au petrecut vacanţa la Londra. A fost perioada în care mama lor si -a dublat eforturile pentru a le mărita.Aflarea vestii că Florence va deveni infirmieră a avut consecinţe violente. În perioada victoriană, infirmierele erau desconsiderate de către clasa burgheză, spitalul nu era nici pedeparte cel mai indicat loc pentru o viitoare doamnă de societate.Părinţii săi s-au opus categoric deciziei luate de fiica lor, interzicându-i orice acţiune în acest sens. Reacţia părinţilor i-a provocat o depresie puternică- Florance pierzându- si astfel dorinţa de a mai trăi. În taină, a adunat cât mai multe informaţii privind desfăsurarea activităţii spitalelor din Anglia, starea lor sanitară si tratamentul oferit. si-a dezvoltat astfel planul de creare a unui sistem de tratament medical adecvat. În această perioadă i-a cunoscut la Roma (1847) pe Sidney Si Liz Herbert, secretarul de stat al Angliei si soţia acestuia. În momentul în care a împlinit 31 de ani, Florence s-a decis să plece în Germania, lăsând în urmă restricţiile impuse de familie, pentru a urma cursuri de specialitate.După întoarcerea în Regat, Liz Herbert a recomandat-o pentru funcţia de directoare a spitalului pentru femei din Harley Street. Instituţia după spusele lui Charles Dickens, a fost transformată de Florence într-un adevărat spital: cu bucătărie, grupuri sanitare, farmacie, lifturi Si clopoţele pentru solicitarea ajutorului. Adevărata capacitate de organizare si-a arătat-o abia în anul 1854, în timpul războiului din Crimeea.

Războiul din Crimeea Condiţiile din spitalele pentru soldaţii englezi răniţi în Crimeea, descrise de primul reporter de război din istorie, William Russell, erau înfricosătoare -lipsea îngrijirea medicală de specialitate iar igena era inexistentă. Pentru a dezamorsa situaţia, guvernul britanic a hotărât să trimită pe cineva capabil care să se ocupe de acest serviciu

si anume pe Florence Nightingale. Aceasta, însoţită de 38 dintre cele mai bune infirmiere formate de ea, a ajuns la spitalul de pe front pe 21 octombrie 1854. Bazele britanice erau amplasate în Scutari, (sau Uskudar, o suburbie a Istanbulului), la 545 km de Crimeea. Acolo au descoperit soldaţii răniţi rău îngrijiţi de personalul medical complet demoralizatca urmare a indiferenţei oficiale. Pe deasupra, era o lipsă de medicamente, igiena era neglijată, iar infecţiile în masă erau răspândite, multe fiind fatale. Nu exista echipament pentru prepararea mâncării pentru pacienţi. Doctorii britanici desconsiderau aportul infirmierelor în recuperarea postoperatorie a răniţilor. Florence si colegele ei au început prin curăţirea temeinică a spitalului si a echipamentului, precum si prin reorganizarea îngrijirii pacienţilor. Dar, în perioada în care s-a aflat la Scutari, rata mortalităţii nu a scăzut, ba din contră, a început să crească, fiind cea mai mare dintre spitalele din regiune.În timpul primei sale ierni la Scutari au murit 4077 de soldaţi, majoritatea din cauza unor boli ca tifosul, holera si dizenteria, nu din cauza rănilor. În spital condiţiile erau mizerabile din cauza suprapopulării, ventilaţiei proaste si a lipsei grupurilor sanitare. O comisie sanitară a guvernului britanic a fost trimisă la un moment dat si a reglat aceste aspecte. Mortalitatea a fost redusă.Nightingale a continuat să creadă că rata de mortalitate a crescut din cauza alimentaţiei proaste si supraîncărcării cu soldaţi. După ce s-a întors din Marea Britanie, ea a început să colecteze dovezi pentru a le prezenta Comisiei Regale pentru Sănatate în Armată pentru a demonstra că majoritatea soldaţilor au fost omorâţi de condiţiile proaste din spitale. Aceasta experienţă a influenţat-o si mai târziu în carieră, ea susţinând mereu importanţa condiţiilor de trai. Ca urmare, a contribuit la reducerea mortalităţii în armata britanică pe timp de pace, îndreptând atenţia asupra aspectelor ce ţin de igiena în spitale.O dată cu mărirea numărului de răniţi adusi de pe front, spiritul organizatoric al Florencei a fost apreciat de către doctori. În acea perioadă, ea si -a dobândit numele de “Femeia cu lampa'', deoarece personalul infirmier făcea turul de noapte al saloanelor. Totusi, în momentul în care spitalul a început să funcţioneze normal, ea s-a îmbolnăvit atât de grav, încât, după revenirea în Anglia, la vârsta de 37 de ani, a rămas paralizată la pat. întoarcerea acasă Intoarcerea acasa,Cu tenacitate si ambiţie, ea si -a depăsit invaliditatea, Si a condus acţiunea de organizare a spitalelor de garnizoană din Anglia, a creat un sistem de sănătate în India, a înfiinţat si a condus Scolile sanitare. Nimeni nu a fost deranjat de faptul că, practic, consultaţiile aveau loc în dormitorul lui Florence sau prin corespondenţă. I-au cerut părerea ministri, generali si directori, iar ea le-a răspuns cu acelasi profesionalism. A ajuns astfel, de-a lungul vieţii, să scrie peste 17.000 de scrisori, ceea ce-i conferă un loc înalt în istoria epistolografiei.Datorită ei, s-a înfiinţat Academia Medicală Militară Si Scoala de infirmiere de pe lângă Spitalul Sf. Thomas. Cu timpul, depresia ei, revenită sub influenţa bolii, s-a agravat. Florence a limitat contactul cu exteriorul până la minimul necesar. Se simţea singură si neîmplinită. Niciodată nu s-a căsătorit, desi spre bucuria mamei, la început, a avut mulţi pretendenţi. Unul dintre ei, Richard Monckton Milles, a iubit-o toată viaţa. Din păcate, refuzat după sapte ani de încercări, acesta nu s-a mai întors niciodată. La bătrâneţe s-a împăcat cu oamenii: mult timp si l-a petrecut cu infirmierele sale la picnicurile organizatela proprietatea surorii sale din Chaydon si si-a vizitat familia.

INTRODUCERE IN NURSING

Pe scurt,din istoria profesiei a lui Florence Nightingale( 12 Mai 1820-13 August 1910 ) “Nursingul este o artă. Necesită devotament exclusiv, pregătire temeinică, talent, ca orice pictor sau sculptor. Ce este mai mult? Să ai de-a face cu pânza de pictură sau cu marmura sau să ai de-a face cu organismul viu, cu fiinţa umană – templul duhului lui Dumnezeu?” ( Florence Nightingale – 1860)

Nursingul este stiin a si arta de a îngriji omul sănătos si bolnav.țFlorence Nightingale a fost educată acasă, de către tatăl ei , absolvent al Universităţii Cambridge La vârsta de 16 ani era convinsă că Dumnezeu o cheamă spre a-i ajuta si îngriji pe ceilalţi aflaţi în nevoie. Vizita spitalele din Londra si din împrejurimi. Ii plăcea să citească mult. Ii făcea plăcere să-i îngrijească pe muncitorii bolnavi de pe mosia tatălui său. Părinţii ei nu erau de acord ca ea să muncească în „acele” spitale insalubre, într-o vreme când îngrijirea bolnavilor nu era considerată a fi o îndeletnicire onorabilă pentru o doamnă de societate. In anii 1830 spitalele erau murdare, prost administrate, iar personalul medical (asistentele) nu erau suficient de bine pregătite, de multe ori nestiind ce trebuie făcut pentru confortul unui pacient. Florence Nightingale a realizat îmbunătăţiri ale sistemului de acolo; schimbările realizate vizau o mai bună organizare si educaţie profesională pentru personalul medical, a implementat un sistem prin care apa caldă era disponibilă la fiecare etaj, a inventat un „lift” prin care mâncarea era dusă pacienţilor. Războiul din Crimeea (1854) a izbuncit când Florence avea 34 de ani. Ministrul de război a rugat-o pe Nightingale să supervizeze o echipă de nurse în spitalele de război din Turcia.Printre primele schimbări introduse de Nightingale a fost spălarea/dezinfectarea hainelor tuturor răniţilor; apoi cu banii proprii a cumpărat bandaje, mese de operat si alte ustensile de bază necesare funcţionării unui spital. Nursele ei au făcut curat în întreg spitalul astfel încât să se reducă la minim numărul germenilor, fapt ce a dus la oprirea răspândirii bolilor în spital. Ea însăsi a tratat aproximativ 2000 de pacienţi. Inainte de venirea ei în Crimea,42% dintre soldaţii ajunsi în spital mureau din cauza infecţiilor, însă după munca depusă de ea acest procent a scăzut la 2%. Condiţiile anterioare venirii ei erau extrem de precare; pacienţii erau asezaţi la gramadă pe tărgi, printre mormane de mizerie si resturi medicale; pacienţii primeau doar câte o masă pe zi si erau bruscaţi de doctorii armatei. Nu existau condiţii sanitare (toalete) si nici provizii medicale. Florence a impus curăţenia strictă si reguli de dezinfecţie; pacienţilor li s-au asigurat câte 3 mese pe zi si diete realizate în funcţie de starea fiecăruia. Aprovizionarea cu apă curată a devenit un imperativ.

Pentru recunoasterea meritelor muncii depuse, Regina Victoria i-a trimis o scrisoare de mulţumire „Ei si doamnelor sale” si i-a oferit distincţia – Crucea Rosie Regală. Totodată a primit si brosa cu diamant ce avea gravat mesajul: „Binecuvântaţi sunt cei milostivi”.

Florence s-a întors în Anglia în 1856. In 1860 a pus bazele Scolii de Nursing Nightingale în cadrul Spitalului Sf. Thomas din Londra. Ea a fost prima asistentă sefă si prima responsabilă de formarea profesională a colegelor ei, într-un spital militar. In 1861 a fondat o scoală pentru moase. Miss Nightingale scria pentru viitorii studenţi:

„Elementele care constituie un bun nursing ( o bună îngrijire a bolnavilor) sunt cele care fac înţelegerea si menţinerea stării de sănătate, mai mult decât a bolii”.

Până în 1887, Nightingale reusise să-si facă munca cunoscută si practicile aplicate, în ţări precum Canada, Australia, India, Germania, Elveţia si SUA. In 1907, regele Edward al VII i-a oferit distincţia – Ordinul de Merit pentru realizările remarcabile ale Doamnei Florence Nightingale. Florence Nightingale a fost o nursă, un filosof, un statistician, un istoric, un politician si chiar mai mult de atât. Studiile, ideile si reformele ei ce vizau nursingul au dus la crearea unui mediu de muncă spitalicesc mai sigur si mai eficient. A reformat nursingul, de la o îndeletnicire pentru femeile sărace si needucate, la o profesie demnă si onorabilă pentru toate femeile. 1860 - Cele 7 principii de bază ale lui Nightingale erau :

* Conţinutul educaţional al nursingului trebuie să fie stabilit de către nurse.* Profesorii viitoarelor nurse sunt responsabili de calitatea tratamentelor pe care acestea le vor oferi.* Profesorii trebuie să fie si ei la rândul lor nurse (asistenţi). * Scolile de nursing trebuie să aibă personalitate (juridică) proprie, separată de cea a doctorilor si a spitalelor. * Nursele trebuie să fie pregătite în spiritul unei educaţii înalte si trebuie să-si continuie îmbunătăţirea educaţiei de-a lungul carierei lor.* Nursingul implică atât îngrijirea omului bolnav cât si a celui sănătos si are în vedere mediul cât si pacientul.* Nursingul trebuie să includă teoria (teoretizarea pregătirii profesionale). Florence Nightingale :

“ Cea mai importantă lecție care poate fi dată nurselor este:Să le înveți să observe bolnavul, cum să observe,Care sunt manifestările care indică însănătosirea, care nu,Care sunt semnele importante, care nu sunt, care sunt dovezile neglijenței, ce fel de neglijență….

Dar dacă nursele nu pot să observe, într-un fel sau altul, mai bine sărenunțe de a mai fi nurse, pentru că nursingul nu este chemarea lor,

chiar dacă renunțarea le afectează sau nu.”

După Războiul Crimeii, a scris peste 200 de cărţi, rapoarte si monografii pentru dezvoltarea învăţământului pentru profesia de asistent medical, scrieri care rămân încă si azi o excelentă sursă de informaţii pentru istoria acestei profesii. Pentru a omagia memoria lui Florence Nightingale - fondatoarea primei scoli laice de asistente medicale din lume, cea care a dat o identitate acestei nobile profesii si a făcut ca ea să fie respectată si valorizată de comunitate, Consiliul Internaţional al Asistenţilor Medicali, creat la sfârsitul secolului al XIX – lea, în 1899 cu susţinerea si graţie muncii desfăsurate de Florence Nightingale, a decretat ca ziua ei de nastere – 12 MAI să devină Ziua Internaţională a asistenţilor medicali din întreaga lume. In timpul războiului, a dezvoltat o boală care a lăsat-o semiinvalidă pentru tot restul vieţiisale. A rămas imobilizată la pat timp de 55 de ani. A murit în 1910, la vârsta de 90 de ani. Nu a fost căsătorită niciodată.A fost îngropată alături de părinţii ei în Hampshire. In anul 1899, s-a creat Consiliul Internaţional al Asistenţilor Medicali (I.C.N.), cu susţinerea si graţie muncii desfăsurate de Florence Nightingale, prima si cea mai importantă organizaţie profesională, care cuprinde azi, organizaţiile profesionale ale asistenţilor medicali din 129 de ţări, printre care si România.

Personalităţi din istoria profesiei noastre

EDITH CAVELL ( 1865 – 1915) – nursă engleză care si-a dedicat viaţa îngrijirii sănătăţii si alinării suferinţei oamenilor, a sosit în 1907 în Belgia, unde a condus InstitutulMedical Berkendael, care forma tinere nurse venite din toata Europa. Pentru meritele sale din timpul primului război mondial, astăzi, un mare spital din Bruxelles si o stradă îi poartă numele; la Londra, într-un parc celebru se află statuia sa, iarpe placa de pe soclu sunt redate cele mei importante fapte din viaţa ei, care au salvat peste 1500 de oameni, refugiaţi, răniţi sau prizonieri de război.Personalităţi din istoria profesiei noastreRegina Maria (1875 - 1938) a reprezentat, alături de soţul ei, regele Ferdinand, unul dintre simbolurile întruchipării Marii Uniri din 1918.Numită de către oameni regina- mamă, mama răniţilor, regina-soldat - pentru alinarea pe care a adus-o răniţilor si pentru curajul ei de a merge pe front – Regina Maria a Românieia fost prezentă în punctele cele mai fierbinţi ale Primului Război Mondial, a suferit în refugiu alături de cei mulţi si a mers în spitalele cu cele mai serioase epidemii, pentru a-i îngriji si a-i încuraja cu prezenţa ei maternă pe cei infirmi.

Regina Ana, născută în 1923 la Paris, a fost caporal, apoi ofiţer în armata franceză si a lucrat ca infirmieră în spatele frontului, transportând sânge si plasmă pentru răniţi, conducând singură un jeep de război.

A făcut o scoală de infirmiere de ambulan ă, a dus o via ă de cazarmă în toată regula, s-a ț țîmbolnăvit de “gălbenare” si, în final, s-a întors la via a civilă în 1945, având în buzunar țo soldă primită de la armata franceză, precum si Crucea de Război a Republicii Franceze.

VIRGINIA HENDERSON (1897 – 1996) – a pus bazele nursingului modern. S-a afirmat cu putere în instruirea si formarea în nursing si mai ales în cercetare. Este creatoarea primei teorii stiin ifice a nevoilor de îngrijire a omului sănătos si bolnav. țPacientul este o entitate complexă, corpul si sufletul fiind inseparabile.A urmat cursurile Scolii Militare de Nursing în 1921, pe cele ale Colegiului Profesorilor la Universitatea Columbia, unde a absolvit în 1934, iar din 1934 până în 1948 a predat cursuri de nursing la aceeasi universitate. In 1953 VIRGINIA HENDERSON s-a alăturat Scolii de Nursing Yale, al cărei decan, Annie Warburton Godrich i-a fost mentor în primii ani de activitate profesională. Acesti ani petrecu i la Yale au fost de maximă productivitate. țVirginia Henderson în calitate de profesor emerit a fost si consultant de nursing pentru întreaga lume. A primit titlul de Doctor Honoris Causa a Universită ii Yale.țConsiliul Interna ional al Asisten ilor Medicali a recunoscut în iunie 1985 că VIRGINIA ț țHENDERSON apar ine lumii - când i-a fost înmânat primul Premiu Christianne Reimannț- admi ând că ideile ei au trecut dincolo de grani ele na ionale. Intr-adevăr anii care au ț ț țurmat i-au adus multe onoruri, (doctor onorific) si a fost solicitată să ină cursuri la țColegiul Britanic Regal de Asistente Medicale, la Sorbona si la Asocia ia Japoneză de țNursing.

PRIMA SCOALA DE MOASE

Organizarea învătământului sanitar din ţara noastră datează din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Istoricul învăţământului medical este legat de problemele învăţământului general al epocii, de organizarea primelor spitale, de libertaţile economice obţinute prin tratatele de la Kuciuk-Kanairgi (1774) si pacea de la Adrianopole (1829).

Prima formă de învăţământ medical se organizează la Cluj în 1775 prin înfiinţarea Institutului medico-chirurgical. Aici se formau magistri si moase cu diplomă după model austro-ungar. În Ţara Românească si în Moldova ănvăţământul sanitar apare mai târziu. Până la organizarea acestuia îngrijirea bolnavilor în spitale sau acasă era asigurată de medic sau chirurgi ajutaţi de surori călugăriţe. Personalul deîngrijire nu aveau o pregătire corespunzătoare si ca atare calitatea muncii nu răspundea cerinţelor inpuse de necesitaţi.O încercare de îmbunataţire a acestei situaţii la nivelul personalului ce deservea spitalele se realizează printr-un regulament întocmit de Safta Brâncoveanu la nivelul spitalului Brâncovenesc, regulament intitulat: asezământul ocărmuirii din lăuntrul spitalului „Micu Brâncoveanu". Datând din 5 octombrie 1838, acest regulament cu elemente de certă valoare este confuz întrucât nu separă obligaţiile administrative de cele cu caracter medical.

Scoala de moase de gradul I

Abia în anul 1852, în Moldova, pe lângă Institutul clinico-obstetrical Grigore Ghica Vodă se înfiinţează prima scoala de moase, Scoala de moase de gradul I. Prima promoţie de absolvenţi datează din anul 1853 - 16 absolvenţi. Durata de scolarizare este de un an pâna în anul 1937 si de doi ani de la această dată. În anul 1886, în cadrul Scolii de moase se desfăsurau si cursuri de scurtă durată de 3-6 luni. De asemenea se organizează si examene particulare cu moasele empirice cărora li se eliberează certificate de liberă practică a mositului de ţară.

Un alt moment în evoluţia învăţământului sanitar românesc este anul 1891, când înmarile orase printre care si Iasi se înfiinţează scoli de agenţi sanitari. Menirea lor era de a pregăti personal sanitar pentru circumscripţiile sanitare. Durata de scolarizare era de un an la început iar mai târziu de doi ani. Dintre absolveţii

acestor scoli se recrutau subchirurgii. Din anul 1920, scolile de agenţi sanitari devin scoli de oficianţi sanitari. Candidaţii ce se prezentau la examenul de admitere erau absolvenţi a 4 clase de liceu. După anul 1920 învăţămâmântul mediusanitar s-a îmbobăţit cu un nou profil, pe lângă moase si oficianţi sanitari, apărând în ciclul de scolarizare surorile de ocrotire.

Scoala de moase de gradul I susţinea începând cu anul 1936 un examen de diplomă organizat în conformitate cu Ordinu Ministerului Sănătăţii . Absolventele efectuau un stagiu de 3 luni într-un spital de copii, centru de ocrotire, dispensar de puericultură. După acest stagiu primeau un "Certificat de pricepere si de purtare cea avut".

În prezenţa unui confesor, a directorului scolii, a delegatului Ministerului Sănătăţiisi a delegetului Epitropiei Casei Sfântului Spiridon ele depuneau un JURĂMÂNT.

INSTITUTULUI SURORILOR DE OCROTIRE

La Iasi surorile de ocrotire se pregătesc în cadrul Institutul surorilor de ocrotire, înfiinţat în anul 1929, cu o durată de scolarizare de 3 ani.

În primele 3 luni se desfăsura un curs preliminar în care se realiza o pregătire profesională în săli de demonstraţie. În acelasi timp elevele erau urmărite si testatecu privire la aptitudinile viitoarei profesii. Cele care nu corespundeau testului erau orientate spre alte meserii. În perioada desfăsurării cursului preliminar se organizau si cursuri teoretice de cultură generală medicală, elevele obţinând noţiuni de medicină preventivă si curativă. Pregătirea practică se realiza în spitale în cadrul saloanelor model coordonate de o instructoare specializată în profilul clinicii.

La absolvirea cursului preliminar în prezenta oficialitaţilor medicale si sociale se organiza sărbătoarea „punerii bonetelor de soră".

"Acest curs de studii superioare pe lângă completarea culturii generale prin cursuride sociologie, psihologie, atică profesională, pe lângă meseriile de specilalitate în

domeniul medicinii preventive si a ocrotirii mamei si copilului, căreia i se dă o importanţă deosebită la fel ca si pregătirii sufletesti pentru a ridica o funcţie socială la un apostolat naţional, se caută a se preda o varietate de cunostinţe, în care pregătirea pentru gospodărie are un rol important căci numai asa ele vor puteafi adevărate învăţătoare ale sănătăţii."

Transformări în 15 ani...

În anul 1944 Institutul surorilor de ocrotire este evacuat la Arad, iar elevele sunt transferate la Cluj, forma de învăţământ fiind în lichidare.

Paralel cu formele de scolarizare menţionate anterior trebuie să subliniem faptul căsurorile au fost pregătite de-a lungul anilor si în alte forme de învăţământ. Astfel, în anul 1934 exista Scoala de surori infirmiere, asistente sociale si supraveghetoarede spital de pe lângă Asezământul Sfântul Spiridon sub conducerea dr. Emil Hurmuzache, durata de scolarizare fiind de trei ani. Planul de învăţământ cuprindea atât discipline de cultură generală - limba română, aritmetică, religie, educaţie fizică, cât si discipline de specialitate - chirurgie, medicină internă (predată de ilustrul profesor de mai târziu dr. C. Strat), igienă, nutriţie si diabetică, obstretică si ginecologie, boli mintale si boli nervoase (predate de dr. Briese), pediatrie.

Până în anul 1941 durata de scolarizare este de un an, iar dupa această dată de doi ani. Între anii 1943-1945 scoala a fost evacuată, iar elevele dispersate în alte scoli.

Scoala de surori infirmiere de scurtă durată a fost înfiinţată în anul 1941 cu aprobarea Ministerului Muncii Sănătăţii si Ocrotirilor Sociale.

Între anii 1946-1950 mai funcţionează si Scoala specială de moase în paralel cu scoala de moase de gradul I cu durata de scolarizare de 6 luni. Această scoală de moase în perioada anilor 1949-1951, îsi desfăsoară activitatea sub denumirea de Scoala specială de calificare cu durata de scolarizare de 18 luni .

Scoala surorilor de ocrotire se transformă între anii 1949-1958 în Scoala specială de calificare pentru personalul sanitar, durata de scolarizare fiind de 12 luni, iar

numărul absolvenţilor fiind de 30. La această Scoală specială de calificare există începand cu anul 1949 si profilul moase.

Grup Scolar Sanitar

Anul 1948, prin Reforma Învăţămantului, marchează o nouă orientare a pregătirii personalului mediu sanitar. În ciclul înnoirilor intră si Iasul prin organizarea Scolii medii tehnice sanitare care a funcţionat la început în cadrul Centrului Scolar Medical de Băieţi Centrul Scolar Medical de Băieţi pregătea felceri igienisti cu durata de scolarizare de 4 ani. Candidaţii ce se prezentau la examenul de admitere erau absolvenţi a 7 clase elementare, anul scolar fiind împărţit în semestre. .

Paralel cu Centrul scolar medical de băieţi din acelasii an 1948, funcţionează Centrul Scolar Sanitar de Fete care pregătea surori de ocrotire în timp de 3 ani sau 4 ani, astfel găsim 2 clase de felceri igienisti, scolarizare 4 ani, 2 clase de surori deocrotire, scolarizare 3 ani si 3 clase de felceri, asistenţi medicali, scolarizare 4 ani.

MARILE EPIDEMII ALE OMENIRII

Nesfarsitul razboi cu virusurile

Oamenii primitivi nu erau feriti de boli. Ei duceau o batalie zilnica impotriva microbilor si bacteriilor care le invadau apa, hrana si mediul. Cu toate acestea, in acele vremuri indepartate o izbucnire epidemica nu avea repercusiuni decat la nivel local, manifestandu-se in focare marunte care se ofileau rapid. Din fericire pentru stramosii nostri, ei nu au fost nevoiti sa infrunte nimic asemanator cu ceea ce urma sa vina in timpurile ce i-au urmat. Abia cand oamenii au inceput sa se stranga laolalta in comunitati rurale si apoi urbane, formand populatii numeroase, raspandirea bolilor contagioase au atins proportii epidemice.

O epidemie se declanseaza atunci cand boala afecteaza un numar foarte mare de oameni care formeaza o populatie dintr-o zona geografica restransa. Atunci cand numarul persoanelor afectate creste proportional cu marirea ariei de actiune, vorbim despre o pandemie. Umanitatea a devenit mai expusa atacurilor microbieneodata cu domesticirea animalelor, care sunt, la randul lor, purtatoare de virusi transmisibili. Pe masura ce oamenii isi mareau teritoriile, contactul cu microbi pe

care altfel nu ar fi avut sansa sa ii intalneasca, a devenit o realitate necrutatoare. Prin depozitarea hranei au fost atrase in spatiul uman si alte specii de rozatoare purtatoare de boli.

Per total, progresul sustinut al rasei umane a adus cu sine si mari neajunsuri. Insa lucrurile nu se sfarsesc aici. Oamenii au inceput sa creeze baraje si lacuri artificiale in apropierea comunitatilor. Apa statuta, un mediu prielnic pentru microbi, a atras si o tantarii, care s-au transformat repede in transmitatori perseverenti de maladii.

Pe masura ce revolutia tehnologica si industriala a permis calatoriile rapide de la un capat la altul al lumii, epopeea microbilor a intrat intr-o noua era. In mod ironic, tocmai curiozitatea si inteligenta umana care au generat noi si noi stadii de evolutie au fost si cele care au pregatit terenul pentru cel mai temut si invizibil dusman: microbul. Omenirea nu trece singura prin procesul evolutiei, microbii o urmeaza pretutindeni.

Variola

Inainte ca exploratorii europeni, cuceritorii si colonizatorii sa invadeze Lumea Noua, la inceputul anilor 1500, Americile gazduiau o populatie estimata la 100 de milioane de nativi indieni . In timpul secolelor ce au urmat, bolile epidemice au miscorat drastic numarul acestora, reducandu-l la un numar cuprins intre 5 si 10 milioane. Incasii sau astecii au construit orase impunatoare, insa nu au avut la dispozitie indeajuns de mult timp pentru a locui pe o perioada indelungata in comunitati, astfel incat sistemul lor imunitar nu era la fel de pregatit atacurilor bacteriologice precum cel al europenilor. In America, nici

domesticirea animalelor salbatice nu a avut loc la o scara asemanatoare cu cea europeana. Atunci cand europenii au acostat, pe langa prapadul material pe care l-au savarsit, au adus cu ei un blestem mult mai mare: moartea invizibila. Populatiilebastinase au fost victime usoare in fara microbilor care au calatorit peste ape prin intermediul gazdelor umane europene, care isi dezvoltasera deja imunitatea in cazul unor paraziti. Bastinasii americani nu aveau insa asa ceva, fiind adaptati la

propriile conditii de mediu. Printre cele mai groaznice maladii dezlantuite in Lumea Noua s-a numarat si variola.

Virusul VARIOLEI a inceput sa afecteze oamenii cu mii de ani in urma, iar cea mai comuna forma a acestuia se traducea in mortalitate in proportie de 30%. Simptomele variolei sunt febra ridicata, mancarimi si eruptii la nivelul corpului. Boala se raspandeste prin contactul direct cu persoana infectata sau pe calea aerului, in cazul unui spatiu inchis si ingust. In ciuda descoperirii vaccinului, in 1796, epidemiile de variola au inceput sa ameninte populatia globului. In 1967, virusul a ucis doua milioane de oameni si a afectat mai multe milioane in intreaga lume. In acelasi an, Organizatia de Sanatate Mondiala a pornit o campanie de eradicare a virusului, prin vaccinarea maselor. In consecinta, 1977 a fost ultimul anin care au mai fost semnalizate cazuri de variola. Eliminat din lumea naturala, virusul exista, in prezent, numai in laborator.

Gripa din 1918

In 1918, intregul mapamond isi concentra atentia asupra finalului Primului Razboi Mondial. Pana la sfarsitul anului, numarul de vieti pierdute in razboi ajungea la 37 de milioane. Soldatii supravietuitori nu isi doreau decat sa ajunga mai repede in mijlocul familiilor lor. Insa fericirea revederii avea sa fie de scurta durata. O noua maladie isi face simtita prezenta. Unii i-au zis gripa spaniola, in vreme ce altii au intiparit-o in memorie drept "Gripa din 1918". Oricare i-ar fi denumirea, rezultatele pot fi traduse intr-un singur mod: 20 de milioane de victime in numai cateva luni. Timp de un an, gripa si-a urmat cursul, transformandu-se intr-o unealtamondiala a mortii. La nivel global, numarul victimelor s-a ridicat la o cifra astronomica: intre 50 si 100 de milioane de oameni. Din cauza numarului mare de persoane decedate si a ariei intinse afectate, multi considera gripa din 1918 ca fiind cea mai mare pandemie din istoria omenirii. Chiar daca vorbim despre gripa, o afectiune tratabila in prezent, virusul care a provocat ravagiile in acel an era diferit. Era vorba de virusul aviar H1N1. Cercetatorii suspectau ca boala s-a transferat de la pasari la oameni in vestul mijlociu american. A fost denumita ulterior gripa spaniola dupa ce boala a facut in Spania nu mai putin de 8 milioane de victime. La nivel global, sistemul imunitar uman nu era pregatit pentru a face fata acestei amenintari. Miscarile masive de trupe de la sfarsitul primului razboi mondial au permis virusului sa se raspandesca pana la atingerea unor proportii pandemice. Desi aceasta forma a bolii era cu mult mai periculoasa decat o gripa obisnuita, simptomele erau asemanatoare: febra, greata, dureri si diaree. Unii pacienti prezentau si pete negre pe obraji. Pe masura ce plamanii se umpleau cu

lichid, victimele se confruntau cu riscul de a ramane fara oxigen. In decursul unui an, virusul a suferit o mutatie, transformandu-se intro forma mai putin periculoasa.Multi dintre oamenii de astazi au dezvoltat o anumita imunitate, o mostenire de la cei care au supravietuit virusului.

Moartea Neagra

Care pline cu cadavre, familii intregi aflate pe patul de moarte, inchise in propria casa, regi si tarani pusi pe acelasi loc in fata mortii implacabile... Atunci cand vine vorba despre epidemii, putine inspira mai multa groaza decat Moartea Neagra. Considerata a fi prima pandemie adevarata, moartea neagra a ucis jumatate din populatia Europei din anul 1348, ajungand pana in China si India. "Marea moarte" a urmat caile razboiului si caile comerciale, decimand orase intregi si alterand permanent structurile politice, comerciale sau sociale. Pentru multa vreme s-a crezut ca moartea neagra este o plaga epidemica, care se manifesta intr-o forma bubonica prin intermediul sobolanilor purtatori de paraziti, si intr-o forma pneumonica, pe calea aerului. Studiile recente par sa conteste acest lucru. Unii cercetatori sustin ca infricosatoarea moarte neagra nu era altceva decat manifestarea unui virus hemoragic, similar cu ebola, care se manifesta prin pierderi masive de sange. In prezent, cercetarile asupra ramasitelor umane posibilelor victime ale "ciumei" continua in speranta ca vor fi descoperite dovezi genetice care sa sustina aceste noi teorii. Insa daca a fost vorba despre ciuma, atunci Moartea Neagra este inca printre noi. Cauzata de bacteria Yersinia pestis, boala poate constitui in continuare o amenintare in zonele foarte sarace, infestate de soareci si de sobolani. Medicina moderna poate trata cu usurinta aceasta afectiune in primele stadii, anulandu-i potentialul mortal. Simptomele includ glande inflamate, febra, tuse, respiratie anevoioasa si, in majoritatea cazurilor, eliminarea sangelui pe cale orala.

Malaria

Malaria nu reprezinta chiar o noutate in lumea bolilor epidemice. Mentiuni ale impactului devastator pe care l-a avut asupra omenirii dateaza de mai bine de 4.000 de ani, iar meritul apartine invatatilor greci care au lasat marturii scrise despre aceasta maladie. Istorii in care tantarul este indicat ca fiind responsabil de cauzarea si raspandirea acestei boli rasar des in textele medicale indiene si chinezesti. Inca de pe atunci, oamenii invatati au facut conexiuni importante intre

malarie si apele statute in care se inmulteau tantarii. Malaria este cauzata de patru specii de microbi Plasmodium, prezenti la alte doua specii: tantari si oameni. Atunci cand tantarii infectati se hranesc cu sange uman, acestia transmit microbii. Odata aflati in sange, acestia cresc in interiorul celulelor rosii, distrugandu-le pe parcursul procesului. Simptomele includ febra, frisoane, transpiratie excesiva, dureri musculare si de

23

cap. Manifestarile bolii pot fi medii sau pot conduce catre deces. In 1906, Statele Unite ale Americii a angajat peste 26.000 de muncitori pentru a construi Canalul Panama. Dintre acestia, mai mult de 21.000 au fost spitalizati in urma contactarii malariei. Soldatii au fost printre cei mai afectati de aceasta boala. In timpul razboiului civil american, peste 1.316.000 de barbati au contactat virusul, dintre care 10.000 au murit. In timpul primului razboi mondial, malaria a imobilizat fortele britanice, franceze si germane timp de trei ani. Aproape 60.000 de soldati au murit de malarie in Africa si Sudul Pacificului in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Chiar daca au fost depuse eforturi extraordinare de eradicare a acestei boli, mai continua sa puna probleme maria mai ales in regiunea sub-sahariana africana, care a fost exclusa din cadrul ariilor stropite cu insecticide. Anual, intre 350 si 500 de milioane de cazuri au loc in aceasta regiune. Dintre acestea, un milion se sfarsesc prin deces.

Tuberculoza

Tuberculoza este una dintre cele mai "longevive" boli pe care oamenii au trebuit sale infrunte. Ea nu s-a manifestat intr-un episod singular sau sub forma unei epidemii. Radacinile tuberculozei sunt atat de bine infipte in istoria sanitara a omenirii, incat marturii ale ravagiilor pe care le-a provocat se afla atat in stravechi documente scrise, cat si in ADN-ul mumiilor egiptene. Cauzata de catre bacteria Mycobacterium tuberculosis, boala devine extrem de periculoasa, deoarece se transmite pe calea aerului. Tintele bacteriei sunt plamanii, iar boala se manifesta prin dureri in piept, slabiciune, pierdere in greutate, febra, transpiratie nocturna si tuse cu sange. In anumite cazuri, bacteria poate afecta creierul si rinichii. Incepandcu anii 1600, epidemia de tuberculoza, cunoscuta sub denumirea de Marea CiumaAlba, a devastat populatia europeana timp de aproximativ 200 de ani, ucigand fiecare al saptelea purtator. Mai tarziu, tuberculoza a devenit o problema constantain cadrul coloniilor din America. Chiar si spre sfarsitul secolului XIX, 10% din totalul deceselor erau cauzate de tuberculoza.In 1944, medicii au dezvoltat un antibiotic impotriva microbului, denumit streptomicina. Rezultatele nu au intarziat sa apara si dupa mii de ani de suferinta, umanitatea a obtinut victoria asupra bolii

pe care grecii o numeau Phthisis, boala epuizarii. Victoria nu este insa finala. In ciuda descoperirii leacului, tuberculoza continua sa infecteze 8 milioane de oameni, dintre care 2 milioane ii cad victime anual.

Holera

Locuitorii Indiei sunt veterani in ceea ce priveste lupta cu holera, insa abia in secolul XIX restul lumii a avut ocazia sa vada cu ce monstru se lupta populatia indiana. In aceasta perioada, cand comertul si turismul au cunoscut o inflorire fara precedent, virusul a avut ocazia unica de a calatori fara pasaport peste granite, catre China, Japonia, Africa de Nord, Estul Mijlociu si Europa. Din secolul XIX pana in prezent au avut loc sase epidemii de holera care au rapus milioane de vieti omenesti. Holera este cauzata de catre o bacterie intestinala denumita Vibrio cholerae. De regula, manifestarea bolii nu este foarte violenta. Doar cinci procentedintre cei care contracteaza boala manifesta simptome severe de voma, diaree si crampe musculare la nivelul picioarelor, stari care duc catre o deshidratare rapida ce se incheie cu intrarea intr-o stare de soc. Majoritatea sistemelor imunitare sunt in stare sa faca fata infectiei cu holera, insa numai daca pacientii raman hidratati indeajuns de mult pentru a infrange boala. Bacteria se poate transmite prin contact fizic apropiat, insa forma uzuala de transmitere a bacteriei este prin intermediul hranei si al apei.Comerciantii au fost cei care au adus holera in majoritatea oarselor europene in timpul revolutiei industriale de la inceputul anilor 1800 . Initial, s-a crezut ca aerul poluat este cauza acestei boli, insa cand sistemele sanitare si de canalizare s-au imbunatatit, s-a observat aproape instant o scadere insemnata a numarului de imbolnaviri. In decadele urmatoare, holera a devenit o amintire, un tribut pe care omenirea l-a platit in schimbul civilizatiei si modernizarii. Cu toate acestea, in anul 1961 un nou tip de holera isi facea aparitia in Indonezia, pentru a se raspandi in cele din urma in intreaga lume. Tacuta pandemie continua si in prezent. In 1991, 300.000 de oameni s-au imbolnavit de holera, iar dintre acestia 4 000 au decedat in urma contractarii bacteriei.

SIDAAparitia SIDEI in anii '80 a dus la izbucnirea unei pandemii care a facut peste 25 de milioane de victime din 1981 pana in prezent. Conform statisticilor recente, in jur de 33,3 milioane de oameni sunt identificati ca purtatori ai virusului HIV. Dintre acestia, numai in anul 2007 au decedat 2,1 milioane. SIDA )este cauzata de catre virusul uman imunodeficitar (human immunodeficiency virus - HIV).Virusulse raspandeste prin contactul cu sangele infectat, sperma sau alte fluide corporale

si ataca direct sistemul imunitar uman. Odata afectat, acesta nu mai poate face fataunor infectii banale, care nu ar constitui o problema pentru un organism sanatos. Virusul HIV devine SIDA atunci cand sistemul imunitar este sever afectat. Cercetatorii medicali sunt de parere ca virusul provine de la anumite specii de maimute, insa a suferit o mutatie atunci cand a fost transmis la om, undeva la jumatatea secolului XX. In timpul anilor 70, Africa se lupta cu saracia, razboaiele si somajul in zonele urbane. In acest context, prostitutia si abuzul de droguri au aparut ca o portita de evadare pentru unii, insa aceste obiceiuri nocive nu au facut decat sa ajute la raspandirea acestui virus periculos, pana la cucerirea intregii planete.In prezent, nu exista un tratament impotriva bolii, insa exista medic amentatie capabila sa tina in frau declansarea bolii in cazul purtatorilor si medicamente pentru combaterea simptomelor alternative care se traduc prin infectii si boli. In lipsa unui tratament care sa puna capat flagelului, au fost desfasurate nenumarate campanii de informare a populatiilor asupra modului in care se transmite SIDA.

Febra galbena

Odata cu descoperirea si cucerirea noilor teritorii, au inceput si marile schimburi. De la cele demografice sau comerciale pana la schimburile de ... microbi. S-a dovedit ca oamenii sunt dotati cu sisteme imunitare inteligente, adaptate la propriul mediu. Astfel incat, oamenii inzestrati sa reziste unor boli serioase intr-o parte, odata stramutati puteau fi ucisi de o bacterie banala. Este si cazul comerţuluicu sclavi africani adusi in America, care nu au venit cu mana goala, ci cu un intreg "bagaj" bacteriologic. Printre bolile care au "navigat" din Africa in America se numara si febra galbena. Manifestarea bolii a fost atat de severa incat a decimat colonii si orase intregi. Cand imparatul Napoleon a trimis o armata de 33.000 de soldati in America de Nord, 29.000 dintre acestia au fost rapusi de febra galbena. Napoleon a fost atat de socat de pierderile suferite, incat a decis ca nu merita sa isi asume un risc atat de mare pentru acest teritoriu, prin urmare Franta a vandut teritoriul Statelor Unite.Febra galbena, ca si malaria, se transmite prin intermediul muscaturilor de tantari. Simptomele tipice includ febra, frisoane, dureri de cap, dureri musculare si stari de voma. Intensitatea acestora poate varia de la mediu pana la a cauza decesul. Infectiile severe pot duce la sangerari, stare de soc, cedarea rinichilor si ficatului. Degradarea ficatului este cea care cauzeaza ingalbenirea pielii, de unde numele afectiunii. In ciuda tratamentului si masurilor luate, epidemia persista inca in America de Sud si Africa.Tifosul epidemic

Marile epidemii au mici retete de succes: aduna laolalta multi oameni care traiesc in conditii mizere si mediul pentru dezvoltarea celor mai violente si periculoase boli a fost deja creat. Dintre acestia, micutul microb Rickettsia prowazekii se remarca ostentativ, find cel care duce la aparitia uneia dintre cele mai devastatoare boli pe care omenirea a cunoscut-o: tifosul epidemic. Avand in vedere frecventa sain cadrul armatelor, a fost numita "febra razboiului". In timpul razboiului de treizeci de ani din Europa (1618 -1648), tifosul, ciuma si foamea au facut impreuna un numar aproximativ de 10 milioane de victime. In timpul primului razboi mondial, boala a cauzat milioane de decese in Rusia, Polonia si Romania.Simptomele tifosului epidemic includ migrene, pierderea apetitului si cresterea temperaturii. Febra se instaleaza rapid si este acompaniata de frisoane si greata. Netratata, boala afecteaza circulatia sangvina care se manifesta prin cangrene locale, pneumonie si afectiuni ale rinichilor. Epuizarea provocata de temperatura ridicata poate duce in cele din urma la delir, coma si atac de cord. Tratamentele imbunatatite si conditiile sanitare moderne au incetinit considerabil raspandirea bolii, insa scurte izbucniri mai exista inca in America de Sud, Africa si Asia.

Poliomielita

Cercetatorii moderni sunt de parere ca poliomielita a provocat epidemii pentru o perioada foarte lunga de timp, paralizand si omorand sute de mii de copii. In 1952,in Statele Unite erau inregistrate 58.000 de cazuri de poliomielita. Dintre acestea, o treime s-au sfarsit prin instalarea paraliziei la copii, dintre care 3.000 au decedat.Vinovatul pentru acesta maladie este un virus care ataca sistemul nervos uman. Se transmite prin materiile fecale, iar in mediile nesanitare circulatia virusului se face prin mancare si apa. Primele simptome se manifesta sub forma febrei, oboselii, dureri de cap, stari de voma, dureri ale membrelor si rigiditate. Pornind de aici, in unul din 200 de cazuri se instaleaza paralizia. In general,aceasta afecteaza muschii,dar nu este exclus ca afectiunea sa se raspandeasca catre muschii care faciliteaza respiratia, avand de cele mai multe ori, rezultate letale. Poliomielita se manifesta cu precadere la copii, insa nici adultii nu sunt feriti de aceasta boala necrutatoare. Gravitatea depinde de perioada in care un subiect dezvolta pentru prima data infectia. Sistemul imunitar este mai bine pregatit pentru a lupta cu boala la o varstatimpurie. Cu cat pacientul este mai inaintat in varsta, cu atat creste riscul paralizieisau chiar al decesului. In secolul al XVIII-lea, conditiile sanitare s-au imbunatatit considerabil in tarile dezvoltate, ceea ce a dus la imputinarea cazurilor de poliomielita la varste mici, insa a dus si la o slabire a sistemului imunitar care nu mai era pregatit pentru a se apara de infectie. Prin urmare, au crescut numarul de decese al celor care contractau virusul la o varsta mai inaintata.

In prezent, nu exista efectiv un tratament al poliomielitei, insa medicii au reusit sa dezvolte un vaccin eficient, la inceputul anilor '50. De atunci, numarul cazurilor depoliomielita din tarile dezvoltate a scazut dramatic, insa boala nu a disparut . Campaniile de vaccinare impotriva poliomielitei ce se desfasoara la nivel global auscopul declarat de a eradica complet aceasta afectiune.

Societatea Crucea Rosie Romana

Actul de infiintare al Societatii Crucea Rosie Romana (CRR) dateaza din 4 iulie 1876, data la care isi incepe dealtfel activitatea in actualul sediu al Spitalului Coltea din Bucuresti.Inca de la infiintare, CRR s-a implicat direct, suportiv si inovator in asistenta persoanelor aflate in dificultate, fie ca a fost vorba despre calamitati naturale, conflagratii mondiale sau conflicte armate, campanii de informare si educatie pentru sanatate, imbunatatirea controlului unor epidemii majore sau intrajutorarea materiala a persoanelor defavorizate. Actul de infiintare al Societatii Crucea Rosie Romana (CRR) dateaza din 4 iulie 1876, data la care isi incepe dealtfel activitatea in actualul sediu al Spitalului Coltea din Bucuresti.Printre semnatarii actului de infiintare ai Crucii Rosii Romane se numara personalitati marcante ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr.G. Cantacuzino si Dr. Carol Davila. Primul presedinte ales al CRR a fost Printul Dimitrie Ghica, el conducand si coordonand activitatea societatii in perioada 1876-1897. La mai putin de 3 saptamani de la infiintare, in iulie 1876, prima ambulanta a CRR a plecat intr-o misiune umanitara pe frontul sarbo-turc din sudul Dunarii. Acesta misiune avea drept scop acordarea ajutorului medical militarilor raniti, indiferent de tabara din care faceau parte, pe baza solidaritatii ce uneste Societatile Crucii Rosii, indiferent in ce tara se afla.Misiunea fundamentala a Societatii Nationale de Cruce Rosie din Romania este imbunatatirea conditiilor de viata a celor mai vulnerabile persoane. Prin persoane vulnerabile se intelege acele persoane care se afla in pericol datorita situatiilor care le ameninta supravietuirea sau posibilitatile acestora de a trai in conditii minime de securitate materiala si demnitate umana.

In vederea indeplinirii misiunii sale, proiectele desfasurate de SNCRR{ Societatii Nationale a Crucii Rosii Romane }vizeaza cele 4 domenii cheie definite ca prioritare de Strategia 2010 a Federatiei Internationale, si anume:

-Pregatirea impotriva dezastrelor -Raspunsul in caz de dezastru; -Sanatate si bunastare sociala

- Difuzarea valorilor umanitare si a Principiilor Fundamentale.

Activitatea CRR s-a facut remarcata ori de cate ori a fost nevoie de interventia si profesionalismul sau, de-a lungul zbuciumatei istorii a regiunii balcanice. Daruirea si priceperea de a ingriji ranitii, de a acorda ajutorul necesar saracilor sau refugiatilor, de a se implica in combaterea si limitarea bolilor epidemice au fost apreciate pe parcursul celor doua razboaie Mondiale precum si in periada care a succedat ultimei conflagratii mondiale.Sfarsitul anului 1989 si anul 1990 au reprezentat pentru Crucea Rosie Romana inceputul revenirii la misiunea organizatiei. A inceput o perioada de democratizare si de aliniere la standardele internationale ale Miscarii de Cruce Rosie si Semiluna Rosie. In timpul cel mai scurt, personalul Crucii Rosii Romane si toti voluntarii care i s-au alaturat au incercatsa se conecteze realitatilor zilei, incercand sa contribuie cu mijloacele specifice la rezolvarea noilor probleme.Pana in iulie 1990, in Romania au ajuns ajutoare umanitare in valoare de peste 26 milioane de franci elvetieni. Peste 30 de Societati Nationale, de pe aproape toate continentele lumii, s-au alaturat, in 1990, eforturilor de asistare a celor mai vulnerabile categorii. Preluarea si distribuirea bunurilor s-a facut, in principal, de catre voluntarii si personalul Crucii Rosii Romane.Astfel, in urmatorii patru ani de dupa 1990, Crucea Rosie Romana a inceput un proces de reorganizare a activitatii pe baza celor 7 Principii Fundamentale ale Miscarii Internationale: Umanitate, Impartialitate, Neutralitate, Independenta, Voluntariat, Unitate,Universalitate.Din 1990 pana in prezent, mobilizandu-si resursele, dezvoltandu-si sfera de preocupari, beneficiind de sprijin international si intern, din partea populatiei si a sectorului privat, Crucea Rosie Romana a desfasurat in Romania numeroase actiuni de asistare a victimelordezastrelor naturale si a categoriilor sociale vulnerabile. A continuat, totodata, traditia promovarii educatiei pentru sanatate si acordarea primului ajutor. In 1992, Crucea Rosie Romana a asemnat "Acordul-cadru privind dezvoltarea colaborarii dintre Federatia Internationala a Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie si Crucea Rosie Romana". Anul 2003 a marcat un nou reper in evolutia si repozitionarea Crucii Rosii Romane in societatea romaneasca. Prin adoptarea unui nou Statut prin care s-a reusit separarea legislativului de deliberativ si prin derularea unui program de dezvoltare organizationala cu sprijinul Federatiei Internationale si al Comitetului International al Crucii Rosii, s-a mai facut un pas in directia alinierii la standardele internationale actuale. Strategia Crucii Rosii Romane vizeaza, in prezent, intarirea capacitatii sale operationale.Cu sprijinul financiar si moral al Federatiei Internationale a Societatilor de Cruce Rosie siSemiluna Rosie, Crucea Rosie Romana a inceput un program de dezvoltare organizationala pentru a raspunde tot mai prompt si corespunzator situatiilor de urgenta.

Prioritati de actiune:

Elaborarea de proiecte/ programe care raspund nevoilor identificate de membrii comunitatilor;

Recrutarea si fomarea de voluntari din comunitatile cu risc mare de vulnerabilitate;

Informarea, educarea comunitatilor avand ca scop schimbarea comportamentului (boli transmisibile si netransmisibile, abuzul de substante) prin derularea de campanii si de actiuni de informare in comunitate;

Campanii de promovare a donarii de sange voluntare si neremunerate; Dezvoltarea de parteneriate cu organisme guvernamentale, alte ONG-uri,

precum si cu alte SN in vederea elaborarii si implementarii unor proiecte/programe;

SNCRR devine furnizor de servicii sociale primare si specializate la nivel comunitar. In cadrul Rundei a 6-a a Programelor finantate de Fondul Globalprin Fundatia Romanian Angel Appeal, CRR realizeaza un proiect de distributie de stimulente pentru pacientii cu Tuberculoza, in vederea imbunatatirii compliantei la tratament a acestora.Pe langa acesta activitate, CRR si-a asumat si sarcina de a contribui la implicarea comunitatii si a factorilor de decizie in imbunatatirea conditiilor de viata si de tratament a bolnavilor TBC si familiilor acestora, combaterea stigmatizarii si responsabilizarea autoritatilor locale

Organizatii si asociatii profesionale

Organizaţia Mondială a Sănătăţii

Drapelul OMS

OMS „Organizaţia Mondială a Sănătăţii" (sau WHO acronimul în limbaengleză a denumirii World Health Organization) cu sediul central la Geneva a fost înfiinţată la 7 aprilie 1948, având în prezent un număr de 193 de state membre. Are reprezentanţe în 147 de ţări si 6 birouri regionale. Bugetul pe anul 2009 a fost de aproape 5 miliarde de dolari americani. Este o organizaţie internaţională care are rolul dea menţine si coordona situaţia sănătăţii populaţiilor pe glob. Finanţarea bugetului se face prin cotizaţii plătite către de ţările membre si din contribuţii voluntare ale ţărilor membre sau donaţii. Cotizaţiile sunt calculate conform unei scări mobile: ţările bogate plătesc mai mult iar cele sărace mai puţin (de ex. Belize plăteste doar câteva mii de dolari americani pe an). Cu ocazia unei conferinţe ţinute la Paris în martie- aprilie 1946 de către 18 membri ONU, un comitet tehnic a redactat un plan de constituţie pentru o organizaţie mondială a sănătăţii. Erau descrise principiile de activitate si funcţiile pe

care urma să le aibă organizaţia. Aceste propuneri au fost apoi prezentate delegaţiilor naţionale la o conferinţă ţinută la New York în iunie-iulie 1946. Pe 19 iulie, 61 de state au semnat constituţia. China Si Regatul Unit au semnat necondiţionat, iar celelalte delegaţii au semnat cu condiţii. A fost dată autorizarea să se stabileasă o comisie interimăcu 18 membri. Un canadian, dr. Brock Chisholm, a fost numit secretar-executiv al acestei comisii, care urma să conducă programul până când 26 de ţări semnau constituţia necondiţionat. Această a 26-a semnătură a fost obţinută pe data de 7 aprilie 1948- dată care este considerată ca zi de nastere a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Scopul OMSRolul organizaţiei, stabilit în constituţia ei, este menţinerea în cea mai bună stare a sănătăţii populaţiilor pe glob. Strategia de combatere a bolilor a fost formulată în „Declaraţia de la Alma-Ata" (1978) din Kazahstan.Nivelul de sănătate atins trebuie să-i asigure omului o stare fizică si psihică pentru a putea deveni productive si folositor societăţii.Concepţia despre sănătate si despre menţinerea ei prin strategia combaterii bolilor este formulată în „Charta de la Ottawa" (1986).

ICN

Consiliul International al Nurselor

Primele farmacii, in evul mediu- sec.XIV- XVIII

In Evul Mediu au fost infiintate primele farmacii orasenesti, sustinute financiar de primariile din Sibiu (1494), Brasov (1512), Bistrita (1516) si Fagaras, care livrau extracte, siropuri si uleiuri eterice din plante, mai ales ape de roze, menta, tei si soc. La sfarsitul secolului al XVI-lea, plantele medicinale pentru tratamente erau denumite "specii" si se distribuiau de catre spiter, in timp ce plantele aromatice erau distribuite de aromatori, cunoscuti in Iasi inca din anul 1594. In "Pravila" lui Vasile Lupu (1646), aromatorii se mai numeau "vraci", iar in timpul domnitorului Dimitrie Cantemir erau denumiti "apotecari" (in greaca, apotheke inseamna depozit).

Primele spitale

Primul spital din tara care a folosit, cu predilectie, plantele medicinale autohtone a fost construit in Bucuresti, langa manastirea Coltea, intre anii 1695-1708, pe baza planurilor elaborate de spatarul Mihai Cantacuzino. Spitalul avea 24de paturi destinate bolnavilor saraci, care erau tratati cu diferite plante tamaduitoare. In timpul domniei lui Grigore al III-lea Ghica din Moldova este

fondat Spitalul "Sfantul Spiridon" din Iasi (1757), in care tratamentele pentru toatebolile imbinau folosirea plantelor de leac cu rugaciunea pentru vindecarea suferintelor si iertarea pacatelor. Necesarul de plante era asigurat de spiterul AntonFaermann, decedat cu intreaga sa familie in timpul ciumei din anul 1770. Un alt lacas bisericesc orientat spre folosirea plantelor in tamaduirea bolnavilor a fost Manastirea Obedeanu, in incinta careia a luat fiinta spitalul din Craiova in anul 1777.

Inceputul cercetarilor moderne - legi - sec XIX

La inceputul secolului al XIX-lea, arsenalul plantelor cu proprietati medicinale folosite in tarile romane s-a largit prin introducerea unor specii sau produse aduse din strainatate: scoarta arborelui de China, anason, revent, siminichie, sofran, pipernegru, scortisoara, cuisoare, nucsoara, ienibahar, cassia, camfor, salep si sabur. Tot in aceasta perioada s-au importat si unele preparate din plante aromatice exotice, prezentate sub forma de balsamuri, extracte, elixire, tincturi, uleiuri, unguente si ape aromate (de melisa, fragi, isop, magheran si portocale).

Pentru a organiza colectarea stiintifica a plantelor medicinale si aromatice din floraspontana sau de la cultivatori, care erau necesare prelucrarii in laboratoarele farmaceutice, a luat fiinta un prim laborator de cercetare "Planta Vorel" din Piatra Neamt, prin hrisovul dat de voievodul Ioan Sandu Sturdza, domnul Moldovei (1825). Sistemul de valorificare si

distributie a produselor medicinale prin reteaua de farmacii a fost mai bine structurat dupa anul 1831, ca urmare a aplicarii prevederilor Regulamentului Organic, introdus in ambele tari romanesti.

Sistematizarea datelor stiintifice privind alcatuirea retetelor farmaceutice a facut obiectul unei ample lucrari de sinteza, realizata de un larg colectiv de specialisti, la indemnul dr. Carol Davila. Colectivul a fost condus de farmacistul Constantin C. Hepites (1802-1890). Acesta a elaborat prima farmacopee romana (1862), care avea 790 de pagini si era apreciata ca fiind una dintre cele mai valoroase lucrari de acest gen din Europa. In afara indicatiilor din farmacopee, sistemul de preparare a produselor farmaceutice, naturale si de sinteza a fost reglementat prin aparitia unei "Legi sanitare" din 1874, elaborata de Anastasie Fatu si I. Felix.

Aparitia medicamentelor de sinteza chimica - sec XX

Avantul imperios al medicatiei cu produse de sinteza chimica, cu efecte incerte si adesea daunatoare, a impins fitoterapia din Romania in subsolul medicinii pe o perioada destul de lunga.Prin dezvoltarea aberanta a chimioterapiei, pana la mijlocul secolului XX, farmacopeele din lume au inregistrat peste 100.000 de preparate chimice. In ultimii 40-50 de ani, pe langa prea putinele succese de necontestat, au fost semnalate tot mai multe scandaluri si cazuri de intoxicatii grave cu medicamente de sinteza chimica, nu de putine ori mortale, care s-au datorat efectelor secundare, necunoscute sau ascunse initial din interese comerciale.

In lupta cu poluarea medicamentoasa, devenita un flagel amenintator, se ridica, peste tot in lume, din ce in ce mai multe personalitati care cer reevaluarea mijloacelor terapeutice traditionale si revenirea la remediile naturale ale fitoterapiei. In ultimele 3-4 decenii, practica multor medici din Romania s-a orientat tot mai mult spre "redescoperirea" plantelor medicinale si limitarea tendintei de medicatie exclusiv alopata, promovata de marile concernuri farmaceutice. Se apreciaza ca extinderea culturilor de plante medicinale pe teritoriul romanesc va putea asigura tot necesarul de materii prime si produse finitepentru industria farmaceutica, farmacii, spitale si consumul casnic. Este anormal ca, avand un asemenea tezaur de exceptionala valoare, tara noastra sa importe, de la firme straine, produse naturiste la preturi exagerat de mari. Nu cere un efort preamare ca, in viitorul apropiat, dealurile ramase golase si erodate, colinele necultivate si luncile cu soluri bogate si umede sa devina, treptat, izvoare de sanatate pentru populatia tarii.

Arta vindecarii in traditiile poporului roman

Arta vindecarii la poporul roman are o vechime milenara, putand fi considerata un dar stramosesc. Fondul sau inalienabil, comun tuturor regiunilor locuite de romani,permite identificarea unui tezaur originar, arhaic al acestui mestesug care, dupa anumite indicii istorice, arheologice, antropologice, geoclimatice, poate fi atribuit sacerdotilor geto-daci. Conditiile climaterice ale Daciei, corelate cu bogatia celor geografice (ses, deal si munte, ape curgatoare si tezaure minerale) au favorizat existenta in acest spatiu a unei incredibile

diversitati de specii vegetale, multe fiind endemice, adica locale. Inca de pe vremea dacilor, o serie de plante ce cresc pe teritoriul de astazi al Romaniei erau intrebuintate ca ierburi de leac. Chiar expresiile neaos romanesti a lecui, leac, o leaca (intim inrudite cu grecescul oligo - putin) trimit la remedii in aparenta infime(cantitativ vorbind), care insa pot vindeca sau mentine sanatatea celor care le

cunosc adevarata intrebuintare. Renumele unora dintre aceste plante merge pana acolo incat si astazi ele apar in perceptia populara ca fiind inzestrate cu virtuti vindecatoare magice, extraordinare, legate de o adevarata mitologie vegetala.Multe dintre plante sint considerate sfinte, precum Busuiocul (Ocimum basilicum), unele facand candva obiectul unui cult specific, asa cum este cazul Matragunei, al carei nume este cu totul consonant, in mod uimitor, cu doua cuvintedin vocabularul mistic al Vedelor (matra si guna). Acest cult urmareste intotdeaunarezultate din domeniul medicinei magice, cum este cazul descantecelor ce se savarsesc cu ajutorul anumitor ierburi. Plante de o mare importanta biologica pentru om, prin principiile lor active, sint intalnite acolo unde odinioara erau asezarile dacilor. Iata in aceasta privinta marturia cunoscutului fitoterapeut Ovidiu Bojor: "In urma cu multi ani, lucram pe teren in zona Gradistei, aproape de sanctuarul vechii cetati regale Sarmizegetusa, impreuna cu un amic care nu prea cunostea plantele si efectele lor. Am gasit acolo, printre alte specii, si specia Circaea lutetiana sau Circaea intermedia, popular numita Tilisca, Iarba vrajitoarei... Seara i-am facut tovarasului meu de drum un ceai din aceasta planta. Omul depasise bine a doua varsta. Dimineata urmatoare mi-a povestit ca de mult timp nu a avut o noapte atat de frumoasa si ca s-a simtit ca la douazeci deani. A cules mai multe plante si pentru acasa. Din pacate, prin uscare ele si-au pierdut acel efect cu adevarat miraculos."

De remarcat ca in Grecia si in regiunile mediteraneene aceasta planta nu creste (defapt, din cele cinci specii de Circaea raspandite pe planeta, trei cresc pe teritoriul Romaniei), ceea ce-l determina pe Bojor sa considere ca planta era procurata de anticii greci din Dacia, unde era cunoscuta si folosita. In ce priveste mentalitatea asa-zis populara despre plante, din pespectiva ei, mare parte dintre ierburi se afla sub puterea celor mai temute si mai respectate dintre fiintele lumii nevazute. Se folosesc astfel expresiile Gradina Milostivelor, Gradinile Frumuselelor, cu trimitere la Iele sau Rusalii. Deloc intamplator, tocmai in acele zone cresc flori precum Banuteii (Bellis perennis), folositi contra bronsitei cronice, Saschiul (Vinca minor), Banatul (Geranium), folosit in practica populara contra junghiurilorsi Vazdoagele sau Garoafa de munte (Dianthus superbus). Ultima, care are o floarefrumoasa, este numita si Buruiana de urat, este considerata ca "aducatoare de urat", considerandu-se, din motive obscure pentru mintea omului modern, ca cel ceo poarta este respins de ceilalti oameni. In Moldova de peste Prut, taranii nu administrau niciodata bolnavilor o planta de leac, indiferent de puterea ei vindecatoare, fara descantec sau fara anumite practici magice. Acest fapt demonstreaza filiatia ancestrala a medicinei populare, care se origineaza intr-o medicina sacerdotala, singura in care restabilirea sanatatii era pusa in legatura cu

forte supranaturale. In cazul Buruienii cu cinci degete (Potentila recta), numita si Iarba faptului pentru ca i se atribuie puterea de a desface vrajile, aceasta era adusa acasa, iar dupa ce se

spala icoana Maicii Domnului, cu apa respectiva se stropea Buruiana cu cinci degete, care se punea la icoana si, daca planta urma sa fie fiarta in ulcica noua, se bateau trei matanii, rostindu-se: "Te primim cu paine si sare, sa ne fii folositoare".Conform unei credinte populare, cunoasterea virtutilor magico-terapeutice ale plantelor poate fi insusita in mod direct de la ele, prin intermediul miticului sarpe alb. In prima jumatate a secolului al XIX-lea, in Transilvania era renumit vraciul taran Mihai Sas, din Toplita Romana, care spunea ca un sarpe nazdravan i-a dat cunostinta graiului tuturor ierburilor de leac. In casa lui era un adevarat pelerinaj albolnavilor, care erau vindecati cu descantecele si leacurile pregatite de el din ierburi.

Culegerea plantelor de leac se desfasoara de asemenea dupa un anumit calendar cosmic, urmand un ritual specific. Unele plante, precum Usturoiul sau Pelinul, isi pastreaza virtutile vindecatoare pe tot parcursul anului, altele, precum Sagetatura, erau culese inainte de Sfredelul Rusaliilor, ele pierzandu-si puterea binefacatoare timp de o luna dupa aceea, pana la sfarsitul Saptamanii Mari. Uscarea plantelor se face in manunchiuri legate, care se atarna de o grinda in pod.

Anticii despre fitoterapia geto-dacilor

Herodot scria ca dacii ca sint "buni cunoscatori ai plantelor, avand si un mestesug deosebit pentru ingrijirea bolnavilor cu ajutorul plantelor".Homer, marele poet al Antichitatii, scria despre geto-daci ca, "in afara de curajul si barbatia dovedite in lupte, ei manifestau si o inalta educatie morala, evidentata prin grija fata de straini, de bolnavi si de ranitii cazuti pe pamantul lor".

Strabon afirma ca la geti preotii erau medici (iatros) si cunoscatori de descantece, vraci (goes) totodata.In creatia poetica a lui Ovidius (43 i.e.n.-17 e.n.), completata in timpul exilului saula Tomis-Constanta (8-17 e.n.), erau mentionate multe plante medicinale care cresteau in spatiul carpato-danubian si mai ales la Marea Neagra (Pontus Euxinus).Platon, in dialogul sau Charmides, pomeneste leacurile si descantecele medicilor daci, in cuvintele "Asa stau lucrurile, Charmides, si cu descantecul nostru. L-am invatat cu prilejul unei expeditii, de la unul dintre medicii din Tracia ai lui Zalmoxis, despre care se zice ca au darul de a te face nemuritor". Tot el

consemneaza principiile holiste ale medicinei geto-dace, punandu-le in gura unui medic din Tracia al lui Zalmoxis:

"Zalmoxis, regele nostru, care este un zeu si un mare intelept, ne invata ca, dupa cum e nepotrivit sa incercam ingrijirea ochilor fara sa vindecam intai capul, tot lafel, nici capul nu poate fi ingrijit nesocotind trupul; avand in vedere acest adevar, trupul trebuie sa fie ingrijit, in acelasi fel, intr-un mod potrivit, impreuna cu sufletul. Caci motivul pentru care medicii greci nu se pricep la cele mai multe bolieste acela ca ei nu cunosc tainele intregului pe care-l au de ingrijit. Daca acest intreg e bolnav, atunci nici partea nu poate fi sanatoasa. Daca insa partea tulburata va fi vindecata, atunci si intregul va fi din nou armonios, asa cum trebuie sa fie, iar omul va trai mult timp, plin de vigoare, bun la suflet si fericit. Caci toate se trag din suflet, atat cele rele, cat si cele bune ale trupului si ale fiintei noastre intregi, revarsandu-se din suflet, asa cum se rasfrang de la cap asupra ochiului. Ca

urmare, mai intai sufletului trebuie sa-i dam ingrijire, daca vrem ca deopotriva capul si restul trupului s-o duca bine. Iar sufletul se ingrijeste cu descantece. Sa nu te lasi induplecat sa ingrijesti capul nimanui, daca nu-ti va fi incredintat mai intai sufletul spre ingrijirea prin descantec. Aceasta este greseala pe care, acum, osavarsesc oamenii, incercand sa vindece o parte fara cealalta."

Pseudo-Apuleius, scriitor si botanist din veacul al II-lea e.n., in lucrarea sa "De medica minibus herbarum", mentiona alte 37 de plante cu efecte terapeutice existente in Dacia: aniarsexe-iarba sarata, budathla-limba boului, chlodela-telina de camp, ciborastra-brusture, diesema-coada vacii, dyn-urzica, dzena-cucuta de apa, kardama-papura, koikodila-papalau, kroustane-rostopasca, mantia-mure, mizela-cimbru, skite-scai. Multe din aceste plante sunt utilizate si astazi in arsenalul fitoterapeutic. "Buruienile de leac", singurele medicamente folosite odinioara.Pe la mijlocul secolului al XX-la, farmacistul Dr. Gh. P. Grintescu prezenta intr-o carte premiata de Academie (Botanica farmaceutica. Cultura si recolta plantelor farmaceutice, publicata in 1945 la Bucuresti) o lista cu 500 de plante de leac ale poporului roman, buna parte din ele necunoscute in medicina si farmacie. Acesta afirma ca in popor plantele de leac au o reputatie bine stabilita, cunostintele despreele fiind mostenite din tata in fiu si pastrate in taina de acei ce le stiau manui. Importanta unora este foarte mare si ramasitele populare ale cunostintelor despre ele provin dintr-un tezaur sacerdotal stravechi si unic in spatiul carpatic, lucru confirmat de faptul ca aceleasi buruieni sint cunoscute sub acelasi nume si pentru

acelasi tratament, din Maramures pana in Oltenia si din Apuseni pana in Moldova nordica.

Iata cateva plante, impreuna cu intrebuintarile lor in medicina populara:

Pentru junghi (pneumonie si dureri reumatismale): Coada racului sau Scrantitoare (Potentilla anserinna), folosita si pentru scrantituri sau friguri, Rocotea sau Buruiana junghiului (Stellaria graminea).

Nebunie: Sica (Statice Gmelini).

Febra tifoida: Drob (Cytisus Heufelianus), Ononis hircina.Blenoragie: Negrusca (Nigella arvensis), Ciucusoara sau Albita (Berteroa incana), potolnic (Genista tinctoria).

Boli de piept: Turita mare (Agrimonia eupatorium), Cinci degete (Potentilla reptans), Lytospermum arvense, Helyanthemum vulgare.

Reumatism: Cinci degete (Potentilla alba), Pidosnic (Cerinthe minor), Trifoi rosu (Trifolium pratense), Cervana sau Iarba lui ceas rau (Lycopus europaeus), Urzica mare (Urtica dioica), Rachita (Salix fragilis).

Debilitate: Nasturel sau Iarba voinicului (Nasturtum silvestre) - se foloseste si ca salata de primavara, Solovarfita (Phlomis tuberosa) - se pune in baia lauzelor, Rachitan, Florile zanelor sau Sburatoare (Lytrum salicaria) - folosita si impotriva paraliziei, Bobornic (Veronica beccabunga) - in popor se foloseste si impotriva neputintei la urinare, a hidropiziei si pentru curatirea sangelui, Catina (Tamarix Palassi), Slabanog sau Buruiana celor slabi (Impatiens noli-tangere) - are proprietati diuretice.Icter sau hepatita: Buruiana galbinarii sau Iarba faptului (Potentilla recta), Morcov (Daucus carota), Hrean (Armoraceae rustica) - se foloseste si la tuberculoza.Dureri de stomac: Cinci degete (Potentilla reptans), Volbura (Convulvulus arvensis),Brustan (Telechia speciosa) - considerat bun pentru toate bolile, Spirea filipendula,Salvia

silvestris, Orobus niger, Ononis hircina.Hernie: Studenita (Arenaria serpillyfolia), Sanziene (Galium mollugo), Phelipaea ramosa. Dalac sau antrax: Izma broastei (Mentha aquatica) - folosita ca stimulent in convalesenta si contra palpitatiilor, Brana ursului (Heracleum sphonylium), Rostogol sau Maciuca ciobanului (Echinops sphaerocephalum), un soi de neghina (Agrostema coronaria), Heracleum sibiricum.

Epilepsie: Silnic sau Rotundioara (Glechoma hederacea), Sburatoare sau Pufulita (Epilobium hirsutum), Unghia Gaii (Astragalus glycyphyllos), Asperula cznanchica. Cancer: radacini de la diferite specii de spini si ciulini, Cardus si Cirsium. Spin (Carduus acanthoides), Scai (Carduus candicans), Palamida (Carduus crispus), Ciulin (Carduus nutans), Crapusnic (Cirsium boujarti), Coltul lupului (Cirsium erisithales), Crastaval (Cirsium oleraceum), Captalan (Cirsium rivulare).Dizenterie: Cioroi (Inula salicina), Catusnica sau Iarba vantului (Nepeta cataria), Priboi sau Palaria cucului (Geranium phaeum).Oreion: Zarna sau Umbra noptii (Solanum nigrum), Silnic (Glechoma hederacea),Craite sau Vazdoage (Taegetes erecta).Prostata: Talpa gastei (Leonorus cardiaca, Rocoina (Stalaria media). Pentru rani sifuruncule, se utilizau frunzele de patlagina sau de muscata. In faza de inflamatie acuta, frunzele aveau efecte de inmuiere a pielii, iar enzimele proteolitice actionau prin macerarea colagenului din tesuturi, astfel ca furunculul sa erupa.

In secolele XIV-XV, medicina populara se practica in bolnitele existente in majoritatea manastirilor, cum ar fi Tismana, Bistrita (din Oltenia), Neamt, Prislop (din Moldova), in care se foloseau plante medicinale recoltate din flora spontana din jurul manastirii sau cultivate in gradinile proprii. Bolile tamaduite erau cunoscute prin anumite denumiri populare: aprindere (congestie pulmonara), oftica (tuberculoza), rac (cancer), blanda (urticarie), branca (erizipel), buboaie (furunculoza), cartite (varice), dalac (antrax), galbinare (icter), lungoare (febra tifoida), vatamatura (hernie), tranji (hemoroizi), galci (amigdalita).Pentru fiecare boala, calugarii din manastiri, precum si vracii si doftoroaiele satelor, foloseau anumite plante cunoscute ca tamaduitoare: angelica la vatamaturasi boli de inima, rostopasca la galbinare, fierea pamantului la friguri, alior la reumatism si pecingine, captalan la lungoare.In tratamentul altor boli se mai foloseau brusturele, brustanul, scrantitoarea, coada calului, coada soricelului, pojarnita, musetelul, zamosita, bozul, busuiocul, sunatoarea.

Inlesniri ale domnitorilor

pentru negustorii de plante medicinale

Domnitorii din acele vremi incurajau utilizarea plantelor medicinale prin mijloacele avute la dispozitie. Alexandru cel Bun din Moldova a acordat privilegii deosebite negustorilor din Lvov (anul 1408), iar Mircea cel Batran a acordat privilegii negustorilor din Brasov (anul 1413), pentru a se aduce produse farmaceutice din plante si condimente procurate din strainatate (tamaie, piper, sofran, scortisoara, cuisoare, nucsoara, ghimbir). Putem exemplifica unele remedii naturale aplicate cu succes, pastrate in memoria poporului timp de multe veacuri. Stefan cel Mare, ranit la picior in luptele cu turcii, la Cetatea Chiliei, a fost tratat de medicii italieni Matteo Muriano si Ieronim da Cesena, cu lotiuni si cataplasme de musetel, isop, tataneasa si eucalipt. Mai tarziu, Alexandru Lapusneanu, fiind bolnav de ochi (in anul 1558), a fost ingrijit de un spiter din Transilvania cu niste plante, printre care menta, isop, mustar si scortisoara. Printre cele mai vechi texte pastrate in tara noastra in domeniul fitoterapiei si aromaterapiei se numara manuscrisul intitulat Folosirea plantelor de leac, datat din secolul al XVI-lea si conservat in Arhivele Statului din Bucuresti. Aici sunt mentionate unele preocupari de fitoterapie casnica, utilizand multe specii medicinale folosite la aceavreme (brusture, ghintura, iarba taieturii, patlagina, patrunjel de camp, schinel, soparlaita, traista ciobanului, urzica) precum si unele specii aromatice alimentare (angelica, mararul, melisa). Menta era considerata ca un leac foarte pretios, "cu mare putere de a vindeca toate bolile si de a smulge toate stricaciunile launtrice".

Modelul conceptual al

VIRGINIEI HENDERSON

Virginia Henderson a fost descrisa ca fiind prima doamna a nursingului. Scripter, cercetator avid vizionar este considerata de multi cea mai importanta figura a nursingului secolului XX.Nascuta in Kansass City, Missoury in 30 noiembrie,1897, a cincilea dintre cei opt copii ai lui Daniel B si ai lui Lucy Minor (Abbot) Henderson. Tatal sau a fost un reprezentant al Indienilor Americani, iar mama ei provenea din statul Virginia, in care Virginia Henderson s-a intors pentru a urma scoala primara. A urmat cursurile Scolii Militare de Nursing in 1921, pe cele ale Colegiului Profesorilor la Universitatea Columbia, unde a absolvit in 1934, iar din 1934 pana in 1948 a predate cursuri de nursing la aceeasi universitate. In 1953 s-a alaturat Scolii de Nursing Yale, al carei decan, Annie Warburton Godrich i-a fost mentor in primii ani de activitate profesionala. Acesti ani petrecuti la Yale au fost unii de maxima productivitate. Virginia Henderson s-a folosit de titlul de profesor emerit pentru a servi ca si consultant de nursing pentru intreaga lume. Consiliul International al Asistentilor Medicali a recunoscut ca apartine lumii in iunie 1985, cand i-a fost inmanat primul Premiu Christianne Reimann, admitand ca ideile ei au trecut dincolo de granitele nationale. Intr-adevar anii care au urmat i-au adus multe onoruri, (doctor onorific) si a

afost solicitata sa tina cursuri la Colegiul Britanic Regal de Asistente Medicale,la Sorbona si la Asociatia Japoneza de Nursing.

Intreaga ei activitate a culminat cu publicarea mai multor editii a volumului Basic Principles of Nursing in 1960 si 1969, si The Nature of Nursing in 1966 si 1991. Virginia Henderson a definit nursingul ca "un ajutor dat individului pentru a-si castiga independenta legata de efectuarea activitatilor care contribuie la sanatatea si recuperarea lui".

Ea a impartit activitatile de nursing in 14

componente Conceptul - cheie al sau este :

individul - bolnav sau sanatos este vazut ca un tot complet prezentand 14 nevoi pe care trebuie sa si le satisfaca

scopul ingrijirilor - de a pastra sau a restabili independenta individului in satisfacerea acestor nevoi

rolul asistentei - consta in a suplini ceea ce el nu poate sa faca singur

1 COMPONENTELE ESENTIALE ALE UNUI MODEL CONCEPTUALSunt : postulate , valori si elemente : - scopul profesiei

telul activitatii {beneficiarul} dificultati intalnite de pacient {sursa de dificultate }

interventia acordata

consecintePostulate - sunt suportul teoretic si stiintific al modelului conceptual ; recunoscutesi acceptate fara a trebui sa fie demonstrate . Conceptul Virginiei Henderson se bazeaza pe urmatoarele postulate :

orice fiinta umana tinde spre independenta si o urmareste individul formeaza un tot caracterizat prin nevoi fundamentale cand una dintre nevoi nu este satisfacuta , individul nu este : complet ,

,,intreg „ sau ,,independent"

Valori sau credinte - Modelul Virginiei Henderson este sustinut de 3valori:

asistenta poseda functii care sunt proprii cand asistenta preia din rolul medicului , ea cedeaza o parte din functiile

sale unui personal necalificat

societatea asteapta din partea asistentelor un serviciu pe care nu-l poate primi de la nici un alt personal

Elemente Sunt in numar de 6 :

a. Scopul profesiei este :

-de a ajuta pacientul sa-si conserve sau sa-si restabileasca independenta sa , asa incat sa-sisatisfaca nevoile prin el insusi de a favoriza vindecarea

- de a asista muribundul spre un sfarsit demn

b. Obiectivul - activitatii profesionale este beneficiarul - persoana sau grupul depersoane sre care se indreapta activitatea .Pentru atingerea obiectivului se va tine seama de faptul ca omul bolnav sau sanatos formeaza un tot cu nevoi comune tuturor fiintelor umane , dar si de faptul ca manifestarea nevoilor este diferita de la un individ la altul .

c. Rolul profesiei - indica rolul social pe care il au membrii profesiei .Rolul asistentei este de a suplini o dependenta { ceea ce nu poate sa faca

singur bolnavul } , de a incerca sa inlocuiasca necesitatea in asa fel capersoana sa-si satisfaca cerintele mai usor si fara handicap .

d. Sursa de dificultate - 0 persoana are dificultati ce nu raspund la una dinnevoile sale , cauzate de lipsa : de forta de vointa

de cunostiinte

Aceste dificultati tin de competenta as. med. ; ea trebuie sa le cunoasca dar nu toate dificultatile unui pacient tin de aceasta profesie.

e_. Interventia aplicata persoanei - consta in cunoasterea dificultatii {lipsei} si va incerca sa sporeasca independenta persoanei . Aceasta este initiativa proprie a as. med.

f. Consecintele - constau in rezultatele obtinute , respectiv ameliorarea dependentei sau chiar castigarea independentei , ceea ce constituie scopul final al muncii nursei.

NURSA - cateva definitii ale ei

1. Dupa ICN { Cons. International al Nurselor }si C.I.I {Cons. Intern. al Infirmierelor} este o persoana care :

a parcurs un program complet de formare ce a fost aprobat de Consiliul Asistentilor Medicali {CAM}

a trecut cu succes examenele stabilite de CAM indeplineste standardele stabilite de CAM

este autorizata sa practice aceasta profesie asa cum este definita de CAM , in concordanta cu pregatirea si experienta sa

este autorizata sa indeplineasca acele proceduri si functii care sunt impuse de ingrijirea sanatatii , in orice situatie s-ar afla , dar sa nu execute o procedura pentru care nu este calificata

As. med. raspunde de propria activitate dar si de cea a personalului auxiliar cat si de pregatirea elevilor .

Este pregatita pentru un program de studiu ce include :

promovarea sanatatii prevenirea imbolnavirilor

ingrijirea celui bolnav atat fizic cat si mental , a celui cu deficiente indiferent de varsta , in orice unitate sanitara sau intr-o comunitate .

Aceasta definitie a devenit cunoscuta si acceptata in toata lumea inclusiv la noi , pentru definirea nursingului . Codul pentru as. medicale ' ' descrie 4 resposabilitatiale nursei :

promovarea sanatatii prevenirea imbolnavirilor

restabilirea sanatatii

inlaturarea dureriiNursa generalistaare :

pregatire pluridisciplinara insusirea competentelor de baza , nu numai a cunostiintelor

cunostiinte de psihologie

sa stie sa aiba atitudine corespunzatoare fata de pacient si familia lui

preocuparea de a intelege ceea ce simt ceilalti Ea urmareste la un pacient , in special REACTIILE :

individuale

familiale

de grup

In relatia de ingrijire a copilului are sarcini diverse si de aceea a mai fost numita si mama profesionista ''.

2. Dupa OMS - nursingul este o parte integranta a sistemului de ingrijire asanatatii si cuprinde :

promovarea sanatatii prevenirea bolii

- ingrijirea persoanelor bolnave { fizic , mental , handicapati , psihici } de toate varstele , in toate unitatile sanitare , in comunitate si in toate formele de asistenta sociala

3. Dupa VIRGINIA HENDERSON

,, Sa ajuti individul , fie acesta bolnav sau sanatos , sa-si afle calea spre sanatate sau recuperare , sa ajuti individul , fie bolnav sau sanatos , sa-si foloseasca fiecare actiune pentru a promova sanatatea sau recuperarea , cu conditia ca acesta sa aiba taria , vointa sau cunoasterea necesare pentru a o face si sa actioneze in asa fel incat acesta sa-si poarte de grija singur cat mai curand posibil ''.

4. Dupa ANA { North American Association}- nursingul comunitar nu estenumai o sinteza a practicii de nursing si a educarii in domeniul sanatatii , ciare scopul de a mentine si a stimula sanatatea populatiei. Ingrijirile au caractercontinuu si se adreseaza individului , familiei sau grupuluiu , contribuind lasanatatea populatiei din zona respectiva . Nursa aplica metode diverse in aceacolectivitate pentru a mentine si stimula sanatatea , coordoneaza activitatea sistimuleaza continuitatea . Scopul ei este acela de ai apropia pe indivizi , familiesau grupuri .Definitia aceasta ne arata ca interventiile nursei nu sunt orientate doar catre indivizi singulari ci cuprinde si mediul social , afectiv sau fizic al acestora.

ROLUL NURSEI

1. Dupa VIRGINIA HENDERSON,,Rolul esential al as. med. consta in a ajuta persoana bolnava sau sanatoasa sa-si mentina sau recastige sanatatea {sau sa-l asiste in ultimele lui clipe } prin indeplinirea sarcinilor pe care le-ar indeplini singur , daca ar fi avut forta , vointa sau cunostiintele necesare . As. med. trebuie sa indeplineasca aceste functii astfel incat pacientul sa-si recastige independenta cat mai repede posibil''2. Dupa OMS

Rolul nursei in societate este sa asiste indivizi , familii si grupuri , sa optimizeze si sa integreze functiile fizice , mentale si sociale , afectate semnificativ prin schimbari ale starii de sanatate ''

Nursingul se ocupa de aspecte psihosomatice si psihosociale care pot afecta sanatatea , accentua boala si moartea.De aceea , nursingul foloseste cunostiinte tehnice si stiintifice , medicale , sociale , biologice si umaniste - arta si stiinta .Personalul de nursing lucreaza in parteneriat cu alte profesii , uneori implicand chiar individul sau familia lui .

ANEXE

Primele aparaturi medicale, Expuse la muzeul de stiinta Londra

Primul tomograf din lume

Prima radiografie din lume

Primul aparat de radiografii

Prima trusa chirurgicala

Ingrijiri acordate ranitilor in primul razboi mondial

Powered by http://www.e-referate.ro/Adevaratul tau prieten