Contrastele cromatice

 

Contrastul inchis-deschis sau valoric

Contrastul inchis-deschis sau clar-obscur este cel mai simplu dintre toate contrastele si, de obicei, poate fi observat in paralel si cu contraste de alt tip.

Contrastul inchis deschis este un contrast valoric. De aceea putem vorbi despre acest contrast chiar si in lipsa culorii (contrastul dintre alb, griuri si negru) sau in cazul existentei unei singure culori plus alb, gri sau negru, asa cum se poate vedea si in exemplul nostru.

Atunci cand vorbim despre culori pure, galbenul este cea mai deschisa culoare iar violetul cea mai inchisa.

In general intre oricare doua culori se stabileste si un contrast valoric: albastrul este mai inchis decat oranjul, violetul decat galbenul sau rosul, etc. Culorile complementare cele mai apropiate din punct de vedere valoric sunt rosul si verdele. Spre exemplu, diferenta dintre aceste doua culori nu poate fi perceputa la un televizor sau intr-o fotografie alb-negru.

 Pookies Perk

(216-1)Blue Stalker

(172-7)Blueberry Ice

(178-7)

Contrastul culorilor in sine

 Going Green

(107-7)Wild Thrill

(26-7)Yellow-eyed Gras

(56-7)

Cel mai frust dintre toate contrastele cromatice este contrasul culorilor in sine. Acesta este descris ca asocierea a minimum trei culori pure, mediate in general de alb. Medierea este posibil sa se realizeze uneori si prin negru sau gri.

Cu cat culorile utilizate sunt mai pure si mai apropiate de cele 3 culori principale, (rosu, galben, albastru) cu atat contrastul este mai clar diferentiat.

In imaginea ilustrativa apar doua culori principale pure, rosu si galben, alaturi de doua secundare, oranj si verde, toate la fel de saturate.

In amenajarile interioare poti folosi acest tip de contrast in designul minimalist sau pe suprafete mici – de exemplu: trei obiecte intens colorate pe o etajera alba, proiectate pe un perete colorat deschis.

Este un contrast tonic, puternic, intens. Se potriveste firilor curajoase si deschise. Interioarele unde acest contrast este recomandabil sunt cele dominate de alburi, fara alte informatii cromatice.

Contrastul cald-rece sau caloric

O clasificare a culorilor se face in functie de temperatura pe care o inspira ochiului uman. Culori calde sunt galbenul, oranjul si rosul. Culori reci sunt verdele, albastrul si violetul.

Atunci cand asociem o culoare calda cu una rece ne rezulta un contrast de cald-rece sau caloric.

Fiecare pereche de complementare se bucura de un contrast cald-rece: oranj (cald) – albastru (rece), galben (cald) – violet (rece), rosu (cald) – verde (rece).

Totusi, delimitarile nu sunt foarte clare. In functie de saturatia si variatiile cromatice ale culorilor, ele pot fi mai calde sau mai reci. Un oliv (nuanta de verde) poate parea uneori mai cald decat o anumita calitate de rosu desaturat desi, teoretic, verdele e rece si rosul e cald.

Si lucrurile nu se opresc aici: intre doua nuante ale aceleiasi culori se pot stabili relatii calorice, de exemplu un violet purpuriu va fi foarte cald in apropierea unui lila. Turcoazul, culoare rece prin definitie, poate parea cald in apropierea unui albastru pur.

 Slumber Party

(181-4)

Instant Gratification(61-7)

exy Tech(57

cantitativ

Contrastul cantitativ este lesne de inteles si de aplicat. Este vorba de combinatii de culori pe suprafete diferite ca si intindere.

Daca punem un mar intr-un cos de portocale vom avea un contrast cantitativ. Rosu in cantitate mica, alaturi de oranj in cantitate mare.

Acest contrast este direct responsabil de armonia culorilor de orice fel. Practic, in cantitatile potrivite, oricare doua si chiar trei culori pot functiona armonios. Pentru a pune in aplicare acest contrast ieste necesar sa intelegem foarte bine si contrastul de calitate.

In imaginea alaturata, pata de rosu inchis reprezentata de vasul cu trandafiri se afla intr-un contrast cantitativ cu toate bejurile si nisipurile din jurul sau. Datorita acestui contrast ea este si mai bine pusa in evidenta, mai vizibila.

 Thickened Cream

Geometric Dream(52-4)

Prayer Flag(3-7)

Contrastul calitativ

 Natural Style

(28-4)Buzzing Bronze

(18-6)Kermits Croak

(86-7)

Calitatea culorilor reprezinta gradul lor de puritate, de apropiere de culoarea de baza sau, in termeni de specialitate – saturatia lor. Cu cat o culoare pura vireaza mai mult catre alb sau negru este mai desaturata, mai corupta, cu cat este mai intensa cu atat este mai saturata.

Culorile intense au capacitatea de a capta privirea si chiar de a deveni obositoare in cantitati foarte mari. Ele ne atrag atentia, sunt buni indicatori, se potrivesc in accente si sublinieri.

Culorile pale, desaturate, au proprietatea de a fi mai usor tolerate de ochi pe suprafete largi si pot fi folosite pentru fundaluri, obiecte voluminoase etc.

Acesta este motivul pentru care contrastul de calitate se afla in stransa legatura cu contrastul de cantitate, functionand concomitent.

Pentru a putea obtine acorduri armonice este de preferat sa se utilizeze culorile pure, intense, puternice (precum rosu, oranj, albastru) in cantitati mici, iar culorile desaturate, deschise, pastelate (precum roz, bej, lila, galben pai, etc.) pe suprafete intinse.

Contrastul complementarelor

Contrastul complementarelor este foarte complex. El implica contrastul din cadrul unei perechi de complementare. Acestea sunt: oranj-albastru, galben-violet, rosu-verde.

Fiecare dintre perechi contine o culoare calda si una rece.

Fiecare dintre perechi contine o culoare inchisa si una deschisa (cu exceptia perechii rosu-verde care au valori egale).

Fiecare pereche contine o culoare principala si una secundara.

De aici vine forta contrastului complementarelor. Practic, atunci cand combinam doua culori complementare, aducem in ecuatie fiecare componenta cromatica a intregului spectru.

Totusi culorile complementare sunt supralicitate. Armonia cromatica nu se rezuma la a utiliza verde langa rosu. Din contra, neimplicand cunostintele despre contrastele de calitate si de cantitate riscam sa generam un dezacord cromatic.

 Smashing Success

(212-7)Lime Slide

(76-6)Modern Sconces

(66-6)

Contrastul simultan

 Eye Catcher

(171-1)Martini Bar

(48-7)t

Iata cel mai subtil si mai complex tip de contrast. Contrastul simultan se intampla numai in ochii nostri, nu pe suprafata colorata propriu-zisa, de aceea el nu poate fi surprins si nici ilustrat prin fotografii.

Leonardo da Vinci a fost primul care a observat faptul ca, prin alaturare, culorile se influenteaza reciproc. Mult mai tarziu pictorii au inceput sa utilizeze aceasta observatie pentru a genera efecte vizuale nebanuite.

In esenta, contrastul simultan este proprietatea unei culori (cu cat este mai pura culoarea cu atat aceasta proprietate este mai puternica) de a vira tonurile neutre cu care vine in contact catre complementara sa.

In imaginea de alaturi, suprafata calda, aproape oranj a pamantului influenteaza albul de deasupra, ochii nostri percepand albul mult mai rece, aproape spre albastru.

Culorile nu influenteaza numai tonurile neutre cu care vin in contact, ci si culorile cu o calitate mai slaba sau care se regasesc intr-o cantitate mai mica, facandu-le sa ne apara mai reci sau mai calde in functie de opusul lor.

Acest tip de contrast se afla in stransa legatura cu contrastul complementarelor, iar in amenajarile interioare el va aparea de la sine la utilizarea acestora.