Comodatul este un contract prin care o parte(comodant) da cu titlu gratuit un bun in folosinta

ceilelalte parti(comandatar) iar acesta se obliga sa restitutie bunul la expirarea termenului pentru

care i-a fost dat.(art.859 CC al RM).

Comodatul se poate încheia atât între persoane fizice, cât şi între persoane juridice (cu

menţiunea că dacă părţile sunt persoane juridice, având în vedere caracterul său gratuit, încheierea

se face în condiţii speciale).

2. Caractere juridice.- Este un contract real, deoarece pentru încheierea lui fiind necesar atât realizarea acordului de voinţă, cât şi predarea (tradiţiunea) bunului care formează obiectul contractului. În genere, în materia contractelor reale predarea bunului este necesară pentru înseşi formarea contractului, ea nefiind o obligaţie izvorâtă din contract, cum are loc în contractele consensuale. În acest context este greu explicabilă stipularea din art.860 p.2 CC care stabileşte obligaţia de reparare a prejudiciului de către comodant în caz de neonorare a obligaţiei de transmitere a bunului. - De regulă este un contract unilateral, deoarece din momentul încheierii naşte obligaţii numai pentru comodatar, însă pe parcursul executării contractului se pot naşte obligaţii şi în sarcina comodantului, dar asemenea obligaţii nu se nasc din contract si din cauze extracontractuale (gestiunea de afaceri, sau delictul civil). - Este un contract cu titlu gratuit. Acest caracter rezultă expres din art. 859 CC: ”o parte (comodant) dă cu titlu gratuit un bun în folosinţa”. Anume acest caracter este unul esenţial care dă posibilitate de a face o distincţie clară dintre comodat şi locaţiune, deoarece dacă contractul de comodat presupune o remuneraţie din partea comodatarului pentru folosinţa bunului asemenea contract va fi unul de locaţiune ci nu comodat. Gratuitatea contractului nu se opune însă stipulării în contract a unei sume de bani care ar reprezenta echivalentul uzurii suferite de lucru din cauza folosinţei. Asemenea afirmaţie şi-a găsit expresie în p.2 al art.859 CC care indică că „contractul de comodat poate prevedea compensarea de către comodatar a uzurii bunului.” Imprimarea caracterului oneros comodatului ar fi examinat ca un nonsens juridic.-Un contract translativ de folosinţă şi nu translativ de proprietate. În temeiul contractului comodatarul dobândeşte numai dreptul de folosinţă, devenind un simplu detentor precar, obligat la înapoierea lucrului.

Condiţii de validitate

Contractul de comodat prezintă particularităţi în materia capacităţii şi a obiectului.

1. Capacitate. Comodatul este un act de administrare, astfel încât comodantul trebuie să

aibă capacitatea necesară pentru a efectua acte de administrare.

Deoarece comodatul este doar translativ de folosinţă, comodantul nu trebuie să fie neapărat

proprietarul bunului. De exemplu, comodantul poate fi un uzufructuar sau un locatar.

Condiţii de validitate

Contractul de comodat prezintă particularităţi în materia capacităţii şi a obiectului.

1. Capacitate. Comodatul este un act de administrare, astfel încât comodantul

trebuie să aibă capacitatea necesară pentru a efectua acte de administrare.

2. Obiectul -Comodatul poate avea ca obiect numai bunurile nefungibile, individual determinate, deoarece ele urmează a fi restituite în natură, în individualitatea lor. Bunurile nefungibile sunt acelea care în executarea unei obligaţii nu pot fi înlocuite cu altele trebuind predate în natură, iar lucrurile neconsuptibile sunt acelea care pot fi folosite în mod repetat fără consumarea substanţei. Caracterul nefungibil al bunurilor poate rezulta din voinţa părţilor, fiind posibil ca bunuri fungibile prin natura lor să fie considerate de părţi ca nefungibile (ex: o cantitate

de mere sunt întrebuinţate nu pentru consumaţie ci pentru a oforma standul la o expoziţie) În aceste cazuri bunurile contractate sunt utilizate conform unei destinaţii speciale prevăzute de părţi. La fel obiect al contractului poate fi orice bun mobil sau imobil în măsura în care transmiterea folosinţei nu este interzisă prin norme speciale ori permisă numai în anumite condiţii.

Efectele contractului de comodatPrincipalul efect al încheierii valabile a contractului de comodat este transmiterea dreptului de

folosinţă de la comodant la comodatar.

Datorită caracterului unilateral, comodatul dă naştere, în principiu, la obligaţii numai pentru

comodatarObligaţia de conservare(art 862 alin(1) CC al RM) care impune comodatarul „sa păstreze si sa îngrijească bunul cu diligenta unui bun proprietar”. Comodatarul este obligat să conserve bunul chiar cu mai multă grijă decât lucrurile sale, deoarece contractul este încheiat în interesul său. 2Comodantul va fi obligat la compensarea cheltuielilor extraordinare, necesare si urgente pe care a fost nevoit sa le facă pentru conservarea bunului. Justificarea acestei obligaţii se găseşte fie în gestiunea de afaceri, fie în îmbogăţirea fără justă cauză prevăzute de Cartea III, Cap. 32 şi 33 CC. Această obligaţie reiese din p.2 al art. 862 CC care prevede că comodatarul este ţinut sa suporte cheltuielile necesare folosinţei bunului. Comodatarul nu are dreptul de a cere restituirea acestor cheltuieli de la comodant, acestea fiind un accesoriu al folosinţei. Obligaţia de a folosi lucrul potrivit destinaţiei la fel este prevăzută de art. 862 în temeiul căruia comodatarul trebuie să folosească bunul numai în scopul stabilit de contract sau determinat prin natura bunului sub sancţiunea reparării prejudiciului cauzat în caz de neexecutare a acestei obligaţii. Folosinţa abuzivă a bunului împrumutat justifică şi trecerea riscului pieirii fortuite a bunului asupra comodatarului, precum şi rezilierea contractului din partea comodantului pentru neexecutarea culpabilă de obligaţii.Restituirea bunului apare ca una din principalele obligaţii care reiese din esenţa şi natura comodatului. Ea este expres prevăzută atât în definiţia legală a comodatului din art.859 cât şi în art.864 întitulat „Obligaţia de restituire a bunului” în temeiul căruia comodatarul este obligat sa restituie, la expirarea termenului contractului de comodat, bunul primit in folosinţa gratuita. În cazul în care contractul de comodat nu are stabilit un termen, comodatarul este obligat sa restituie bunul la sfârşitul valorificării lui în scopul menţionat în contract. Comodantul poate cere restituirea bunului mai devreme daca a trecut o perioada suficienta pentru valorificarea lui. Daca termenul contractului de comodat nu poate fi stabilit in baza scopurilor de utilizare a bunului, comodantul este in drept sa ceara restituirea bunului in orice moment. În lumina acestei obligaţii, care este conformă principiului executării în natură a obligaţiilor de a face, comodatarul nu poate oferi, iar comodantul nu poate cere un alt lucru sau echivalentul în bani a bunului transmis în folosinţă, dacă restituirea în natură este posibilă. Dacă lucrul a fost deteriorat din culpa comodatarului el este obligat să-l repare şi să-l restituie în natură. Restituirea se face comodantului, reprezentanţilor sau moştenitorilor săi, la locul stabilit de contract sau la locul domiciliului comodantului. O dată cu restituirea lucrului se vor restitui şi fructele acestuia. De obicei, reieşind din practica contractuală contractul de comodat se încheie ţinând cont de durata de amortizare a bunurilor, precum şi a scopurilor de utilizare a lor. Însă legea permite la acordul părţilor atât stabilirea unui anumit termen, cât şi neindicarea termenului concret. Din acest motiv, comodantul poate în orice moment sa ceara restituirea bunului, ceea ce ar însemna realizarea dreptului său dispoziţie asupra bunului. Acest drept nu este condiţionat de o eventuală încălcarea de către comodatar a obligaţiilor contractuale, şi nu reprezintă rezilierea unilaterală a contractului. Comodantul nu este investit cu dreptul de reziliere unilaterală.

Contractul de locatiunePrin contractul de locaţiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi poseisune temporară, iar aceasa se obligă să plătească chierie.Definiţia locaţiunii conţine elementele principale ale acestui contract, şi anume: scopul, subiecţii, obiectul, termenul şi chiria. Scopul locaţiunii este folosinţa, sau folosinţa şi posesiunea unui bun, care aparţine unei alte persoane. Folosinţa bunului constă în aplicarea calităţilor utile ale bunului. Posesia bunului constă în stăpînirea efectivă a bunului.O particularitate a acestui contract o constituie folosinţa sau folosinţa şi posesiunea temporară. Din aceste considerente părţile au obligaţia de a stipula în contract termenul acestuia. Dat fiind faptul, că Legea nu prevede altceva, în principiu, prin acordul părţilor locaţiunea poate avea loc şi pe un termen nedeterminat. Un asemenea contract va fi valabil, dar în caz de litigiu, se pot isca careva probleme.Ca şi în cazul altor contracte civile, părţile pot încheia un antecontract de locaţiune (guvernat de reguli dreptului obligaţional şi nu ale contractului special pe care îl precede), prin care să se oblige reciproc sau unilateral la perfectarea în viitor a unui contract de locaţiune. Ca şi locaţiunea, şi ante-contractul de locaţiune, este un act de administrareArticolul 877. Termenul maxim al contractului de locaţiune Contractul de locaţiune nupoate fi încheiat pe un termen mai mare de 99 nai. 1. Legea stipulează doar o singură restricţie cu privire la termenul locaţiunii, care nu poate depăşi termenul de 99 de ani. Prin urmare, părţile pot conveni şi stipula în contract orice termen în aceşti parametri. 2. La determinarea termenului locaţiuinii se iau în consideraţie unele criterii, cum ar fi: obiectul contractului, gradul lui de uzare şi starea generală a acestuia, procentul de amortizare ş.a. De asemenea se ţine cont de interesele părţilor, perspectivele majorării şi extinderii folosirii şi exploatării bunului, posibilităţile majorării productivităţii, volumul şi termenele de investiţii, alte momente.

Caracterele juridice

- Locaţiunea este un contract consensual, care se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor,

fără vreo altă formalitate.

- Locaţiunea este un contract bilateral (sinalagmatic) întrucât creează obligaţii pentru ambele

părţi contractante.

- Locatorul se obligă să asigure folosinţa temporară a lucrului, iar locatarul se obligă să

plătească chiria.

- Locaţiunea este un contract cu titlu oneros, în care părţile contractante urmăresc un interes

propriu patrimonial.

- Locaţiunea este un contract comutativ deoarece părţile cunosc existenţa şi întinderea

obligaţiilor încă de la momentul încheierii contractului (deci contractul nu este aleatoriu).

- Locaţiunea este un contract cu executare succesivă deoarece obligaţiile părţilor se execută în

timp, printr-o prestaţie continuă, pe toată durata contractului: locatorul fiind obligat să asigure

folosinţa lucrului, iar locatarul să plătească chiria. Deci elementul de timp este de esenţa

contractului.

- Locaţiunea este un contract translativ de folosinţa temporară a unui lucru individual-determinat

(şi deci, nu transmite dreptul de proprietate), riscul pieirii fortuite fiind suportat de proprietar

(care poate fi şi o altă persoană decât locatorul).

Forma contractului de locaţiune. Contractul de locaţiune a unui bun imobil trebuie să fie întocmit în scris. Contractul de locaţiune a unui bun imobil pe un termen ce depăşeşte 3 ani trebuie înscis în registrul bunurilor imobile. Nerespectarea acestei reguli are ca efect inopozabilitatea contractului faţă de terţ.

Natura juridică a dreptului locatarului

În literatura juridică s-a pus întrebarea: dreptul de folosinţă al locatarului este un drept real sau

este un drept de creanţă?

Principalele argumente1 în favoarea dreptului locatarului ca drept real ar putea fi:

a) atunci când locaţiunea se încheie pe o durată de peste 5 ani ea devine act de dispoziţie;

b) pentru a fi opozabil terţilor actul este supus publicităţii imobiliare (cel puţin în cazul în care

obiectul contractului este un imobil).

Nu împărtăşim opinia de mai sus şi ne raliem opiniei majoritare în materie2, potrivit căreia dreptul

de folosinţă al locatarului este un drept de creanţă3, datorită următoarelor argumente:

- locaţiunea este act de dispoziţie numai când depăşeşte 5 ani şi este supusă publicităţii

imobiliare numai peste 3 ani, în celelalte cazuri dreptul de folosinţă al locatarului este un drept de

administrare;

- dreptul de folosinţă, ca drept de creanţă, nu conferă locatarului dreptul de urmărire a bunului

aflat asupra terţilor şi nici dreptul de preferinţă (specifice doar drepturilor reale);

- drepturile reale, sunt limitativ enunţate de lege (dreptul de folosinţă locativă nefigurând

printre acestea).Ca drept de creanţă, dreptul de folosinţă al locatarului are caracter mobiliar (chiar dacă are ca obiect un imobil), temporar, susceptibil de gaj şi transmisibil atât inter vivos, cât şi mortis causa

Condiţii de validitate

A. Capacitatea părţilorSubiecţii locaţiunii sunt locatorul şi locatarul. În calitate de locator poate activa orice persoană fizică sau juridică – subiecţi de drept, care dispun de un bun cu titlu de proprietate sau în baza altui titlu legal. Locatarul poate fi orice subiect de drept, care dispune de capacitatea de exerciţiu.

Întrucât locaţiunea este, în principiu, un act de administrare, atât locatorul cât şi locatarul

trebuie să aibă capacitatea de a încheia acte de administrare.

Minorul de peste 14 ani ce are capacitate de exerciţiu restrânsă, va putea fi parte în contractul

de locaţiune, însă cu încuviinţarea prealabilă a reprezentantului său legal.

Când durata contractului este mai mare de 5 ani, iar obiectul acestuia este un imobil, doctrina

a apreciat că locaţiunea este act de dispoziţie

Ne raliem opiniei potrivit căreia numai locatorul trebuie să aibă capacitate de dispoziţie la

încheierea locaţiunilor ce depăşesc 5 ani, deoarece pentru locatar închirierea este întotdeauna un

act de administrare (indiferent de durată)4.

1 M.B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, 1921, p. 651-652 citat de C. Hamangiu , I. Roset t i -Bălănescu , Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. II, ed. îngrijită de D. Rădescu, Ed. All, Bucureşti, 1998, p. 592..

2 A se vedea, C. Hamangiu , I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, op. cit., p. 592; D. Chir ică, Drept civil. Contracte speciale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997, p. 175.

3 Pentru opinie asemănătoare a se vedea J. Huet , Traite de droit civil. Les principaux contrats spéciaux, LGDJ, Paris, 2001, p. 685-687.

4 A se vedea, D. Chir ică, op. cit., p. 174.

În sfârşit, cazul în care un coproprietar închiriază (de unul singur, încălcând regula unanimităţii5) un bun aflat în indiviziune, se vor aplica regulile din materia vânzării lucrului de către unul din coproprietari ori teoria mandatului tacit reciproc sau a gestiunii de afaceri

B. Obiectul contractuluiContractul de locaţiune are obiect dublu: lucrul transmis în folosinţă şi chiria.

a). Lucrul a cărui folosinţă6 a fost închiriată poate fi doar un bun determinat individual, care nu este exclus din circuitul civil. Se consideră determinat individual bunul care, potrivit naturii sale, se individualizează prin semne, însuşiri caracteristice doar lui. Nu pot servi ca obiect al locaţiunii doar unele bunuri în privinţa cărora legislaţia stipulează careva restricţii. Astfel de restricţii sunt stipulate în Decretul Preşedintelui Republicii Moldova din 06.01.1994 “Cu privire la aprobarea Listelor întreprinderilor şi organizaţiilor de stat, precum şi a tipurilor de bunuri ale statului, a căror arendă nu se admite”. (Monitorul Parlamentului Republicii Moldova. 1994, nr.1).

De menţionat, că locaţiunea nu poate avea ca obiect o persoană7. În cazul în care se

închiriază un lucru cu personalul de deservire, de exemplu, calculatorul împreună cu operatorul său,

contractul va fi mixt; locaţiune în privinţa calculatorului şi prestare de servicii (antrepriză) în privinţa

operatorului.

b). Chiria este preţul plătit de locatar pentru folosinţa lucrului închiriat. Modalitatea de plată a

chiriei se stabileşte prin acordul părţilor, de regulă în bani, dar (spre deosebire de contractul de

vânzare-cumpărare) preţul locaţiunii poate fi plătit şi în alte servicii.

Chiria trebuie să fie determinată sau cel puţin determinabilă (putând fi lăsată, fie la aprecierea

unui terţ ales de părţi, fie la influenţa unui factor obiectiv; de exemplu, cursul valutar). Chiria trebuie sa fie sinceră şi serioasă.

Secţiunea a II-a. Efectele contractului de locaţiune§ 1. Obligaţiile locatoruluiÎn temeiul contractului principala obligaţie a locatorului este de a asigura locatarului folosinţa lucrului pe toată durata locaţiunii, obligaţie de a face cu caracter succesiv, din care decurg mai multe obligaţii secundare. Art 875 – Obligatia locatorului sa dea ceilalte parti un bun determinat individiual in folosinta temportara sau in folosinta si posesiune temporara.

Art 878, alin(1) -O obligaţie de bază a locatorului este transmiterea bunului în stare, care permite folosirea lui conform destinaţiei şi menţinerea bunului în această stare pe toată durata locaţiunii. Această obligaţiune rezultă din faptul, că locatorul este, de regulă, proprietarul bunului închiriat şi el trebuie să suporte toate cheltuielile necesare pentru menţinerea acestui bun în stare cuvenită. Această regulă este imperativă şi părţile nu pot conveni altfel.Locatorul este obligat să repare prejudiciul care rezultă din perturbarea de către un terţ a folosirii bunului numai în cazul în care terţul este un locator sau dacă locatorul i-a permis folosinţa bunului sau accesul la el. Obligaţia efectuării reparaţiilor necesare – Potrivit art 898, alin(1)

5 Potrivit căreia un coindivizar nu poate dispune decât de cota sa abstractă, fără a avea dreptul să facă acte de administrare fără acordul tuturor coproprietarilor; a se vedea, D. Macovei , M.S. Str ib lea, op. cit., p. 155 şi practica citată de autori.

6 „Obiectul locaţiunii (închirierii) nu este lucrul în sine, ci folosinţa acestuia, pe care locatorul trebuie să o procure locatarului zi cu zi pe tot timpul contractului” (s.n.); a se vedea, D. Chir ică, op. cit., p. 174-175 şi practica citată de autor.

7 A se vedea, Fr. Deak, op. cit., p. 192.

Locatorul este obligat să efectueze reparaţia capitală abunului închiriat dacă legea sau contractul nu prevede altfel. (Reparaţia capitală se efectuează în termenul stabilit în contract sau cînd reiese dintr-o necesitate strigentă.

§ 2. Obligaţiile locataruluiObligaţia de plată a chiriei - Oobligaţia de bază a locatarului este achitarea chiriei, care se stabileşte prin acordul comun ale părţilor. La stabilirea cuantumului chiriei se iau în consideraţie un şir de circumstanţe, cum ar fi: termenul, obiectul şi componenţa lui, uzura acestuia, intensivitatea folosirii bunului şi altele. Chiria se stabilesc, de regulă, în bani, dar legislaţia nu interzice şi achitarea ei în natură sau în alt mod. Dacă obiectul locaţiunii este utilizat pentru fabricarea unui bun sau prestarea unor servicii, chiria poate fi achitată prin transmiterea unei părţi a bunului produs sau prin prestarea unor servicii. Obligatiile locatarului sunt expres prevazute de lege, in ar.888 CC al RM. Pe langa aceste obligatii, putem deduce si alte obligatiile ale locatarului prin prisma analizei concludente a articolelor cu privire la reglementarea contractului de locatiuneLocatarul este obligat: a) să folosească bunul la destinaţie şi în confromitate cu prevederile contractului - Un camion nu poate fi utilizat pentru transportarea călătorilor, iar o încăpere nelocuită – pentru locuinţă. Dacă limitele, parametrele, volumul folosirii bunului închiriat sunt stipulate în contract locatarul este obligat să respecte şi aceste prevederi.b) să păstreze şi să asigure integritatea bunului - Deoarece bunul închiriat se află în folosinţa sau folosinţa şi posesiunea locatarului, acesta este obligat să se comporte cu acest bun ca şi cum acesta iar aparţinea lui personal. Adică comportarea locatarului trebuie să fie, în principiu, analogică comportării proprietarului.c) să acopere cheltuielile curente de folosite şi întreţinere în stare normală a bunului - Onorarea acestei obligaţii are o importanţă semnificativă în primul rînd pentru însuşi locatar, deoarece obiectul chiriei va putea fi folosit după destinaţie doar dacă el permanent va fi în stare cuvenită. Dacă în chirie se află, bunăoară, un automobil apoi cheltuielile curente se referă la alimentarea lui cu combustibil, ulei, efectuarea reviziei tehnice ş.a.d) să efectueze reparaţia curentă a bunului - Scopul acestei reparaţii este menţinerea obiectului în stare cuvenită. Reparaţia curentă presupune cheltuieli de ordin operativ şi sunt nesemnificative. Dacă obiectul locaţiunii este o încăpere nelocuibilă, apoi reparaţia curentă include lucrări de vopsire, de schimbare a sticlelor în ferestre, a întrerupătoarelor de lumină ş.a.

Articolul 889. Obligaţia locatarului în raport cu alţi locatari Locatarul are obligaţia de a acţiona într-o manieră care să nu împiedice folosirea normală a bunului de către alţi locatari. Locatarul etae ţinut faţă de locator şi de ceilalţi locatari să repare prejudiciul care poate rezulta din neexecutarea acestei obligaţii fia că a fost produs de el, fie de persoane cărora le-a permis folosirea bunului sau accesul la el.

Obligaţia de informare a locatorului despre vicii Locatarul care cunoaşte un viciu sau o deteriorare substanţială a bunului închiriat este ţinut să-l informeze pe locator într-un termen rezonabil, sub sancţiunea reparării prejudiciului.

Sublocatiunea si cesiunea contractului de locatiuneLocatarul poate să incheie o sublocaţiune, totală sau parţială, ori chiar să cedeze locaţiunea, în tot sau în parte, unei alte persoane dacă această facultate nu i-a fost interzisă în mod expres.Un avantaj esenţial al locatarului este dreptul lui legal de a transmite bunul închiriat în sublocaţiune sau să cesioneze locaţiunea. Pentru realizarea acestul drept locatarul este obligat să respecte prevederile legale, şi anume, să-l informeze pe locator despre intenţia sa şi să indice numele sau denumirea, adresa persoanei căreia intenţionează să-i subînchirieze bunul sau să-i deceze locaţiunea. Din esenţa legii rezultă, că valabilitatea subchiriei şi cesiunii locaţiunii depind de respectarea acestei obligaţiuni.

Sublocaţiunea este permisă cu respectarea a două condiţii esenţiale8 (altele mai puţin importante

putând fi schimbate). a). Transmiterea folosinţei să nu fie interzisă prin contractul principal, (deoarece, în caz contrar, locaţiunea ar avea caracter intuitu personae).

b). Sublocaţiunea să respecte condiţiile principale din contractul de locaţiune (de exemplu, să

nu schimbe destinaţia de locuinţă a spaţiului închiriat).

Când condiţiile de mai sus nu au fost respectate, locatorul va putea cere instanţei de judecată

fie:

a) executarea obligaţiilor potrivit contractului de locaţiune;

b) rezilierea contractului de locaţiune (cu daune-interese).Având în vedere că suntem în prezenţa a două contracte distincte (contractul de locaţiune şi contractul de sublocaţiune), vom avea, în consecinţă, şi două raporturi juridice diferite: raportul de locaţiune dintre locator şi locatar, respectiv raportul de sublocaţiune (închiriere) dintre locatar şi sublocatar

Protejarea intereselor locatarului se manifestă şi prin faptul că prevederile legale îl impun pe locator de a da consimţământul la sublocaţiune sau la cedarea locaţiunii dacă există circumstanţe favorabile pentru locatar de ordin obiectiv, şi anume, interesul legitim pentru locatar de a da bunul, integral sau parţial unui terţ. Normele cu privire la sublocaţiune nu admit posibilitatea schimbării subiecţilor contractului de locaţiune. Locaratul în cazul sublocaţiunii rămîne responsabil faţă de locator. O normă de ordin general în contractul de sublocaţiune în constituie faptul că termenul contractului de sublocaţiune nu pate depăşi termenul contractului de locaţiune. Prin urmare drepturile sublocatarului asupra folosinţei bunului închiriat sunt limitate doar de durata contractului de locaţiune, deoarece această regulă este stabilită de lege. Cesiunea locaţiunii este un contract prin care locatarul transmite cu titlu oneros sau gratuit, drepturile şi obligaţiile sale dintr-un contract de locaţiune, unei terţe persoane (care se va subroga locatarului, intrând în raporturi juridice directe cu locatorul).

În cazul cesiunii locaţiunii (ca şi la sublocaţiune), suntem în prezenţa a două contracte: unul

de locaţiune şi altul de cesiune a drepturilor şi obligaţiilor locatarului, în favoarea terţului-cesionar

(cesiune care, sub aspect juridic, poate fi o vânzare, un schimb, o donaţie etc.).

Deci, prin cesiunea locaţiunii, locatarul (parte a unui contract valabil de locaţiune în derulare)

cedează total sau parţial, altei persoane locul său (partea sa) din respectiva locaţiune.

Părţile celor două contracte (de locaţiune şi respectiv, de cesiune a locaţiunii) sunt: cedentul

(locatarul, care transmite drepturile şi obligaţiile sale din contractul de locaţiune), cesionarul (terţul,

căruia i se cedează contractul şi se subrogă în drepturile şi obligaţiile locatarului) şi cedatul

(locatorul, care va intra în raporturi juridice directe cu cesionarul, ca urmare a înlocuirii locatarului)9.Cesionarea locaţiunii de către locatar, are drept consecinţă principală, modificarea raportului de locaţiune prin schimbarea persoanei locatarului (cu cesionarul care dobândeşte drepturile şi obligaţiile locatarului). În cazul cesiunii locaţiunii are loc schimbarea subiecţilor locaţiunii, deoarece în această situaţie dreptuirle şi obligaţiile contractuale ale locatarului pe deplin trec la un alt locatar. Din aceste considerente legea stipulează că, cesiunea locaţiunii eliberează locatarul anterior de obligaţii faţă de locator. Această regulă are un efect imperativ numai pentru contract de lcoaţiune a unui imobil de locuit.

Deosebirea între sublocaţiune şi cesiune constă în faptul că, în timp ce sublocaţiunea este un nou contract de locaţiune, cesiunea constituie o vânzare a dreptului de folosinţă( o cesiune de creanţă cu titlu oneros). Obiectul cesiunii îl formează numai drepturile locatarului care va rămâne în

8 A se vedea, I. Z invel iu , Contractele – civile instrumente de satisfacere a intereselor cetăţenilor, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1978, p. 180; J. Manol iu , Şt. Răuschi , op. cit., p. 101; D. Macovei , M.S. Str ib lea, op. cit., p. 164.

9 A se vedea G. Vermel le , op. cit., p. 127-129.

continuare obligat faţă de locator. Locatarul-cedent va garanta cesionarului numai existenţa dreptului de folosinţă în condiţiile din momentul încheierii cesiunii.

Secţiunea a IV-a. Încetarea contractului de locaţiune903. Încetarea locaţiunii Locaţiunea încetează: a) la expirarea termenului contractului; b) în cazul pierderii bunului închiriat; c) în late cazuri prevăzute de lege sau de contract.

1. Legea stipulează două temeiuri tradiţionale de încetare a locaţiunii: a) la expirarea termenului contractului; b) în cazul pieirii bunului închiriat. 2. Expirarea termenului contractului poate servi ca temei de încetare a locaţiunii dacă părţile au convenit astfel şi bunul închiriat a fost restituit locatorului. În cetarea locaţiunii din acest temei poate avea loc şi în cazul, cînd nici una din părţi nu a declarat cu un preaviz părţii opuse despre intenţiile sale de a continua raporturile contractuale şi dacă prin tăcere prelungirea folosirii bunului după expirarea termenului nu a avut loc. 3. Pieirea bunului închiriat este un temei ondescutabil de încetare a locaţiunii, deoarece în acest caz dispare un element principal al contractului – însuşi obiectul locaţiunii. Prin urmare, dispare şi interesul părţilor. 4. Prin acordul părţilor, în dependenţă de obiectul contractului, scopul părţilor şi alte circumstanţe, în contract pot fi stipulate şi alte temeiuri de încetare a locaţiunii. Acest lucur poate avea loc şi în alte cazeri prevăzute de lege.

Contractul de arendare

ReglementareaArenda este reglementata prin prisma capitolului 911-922 CC al RM precum si ` de catre LEGE Nr. 198 din 15.05.2003 cu privire la arenda în agricultură.Articolul 911. Dispoziţii generale cu privire la arendă (1) Arenda este contractul încheiat între o parte – proprietar, uzufrucruar sau un alt posesor legal de terenuri şi de alte bunuri agricole (arendator) – şi altă parte (arendaş) cu privire la expluatarea acestora pe o perioadă determinată şi la un preţ stabilit de părţi. Definiţia contractului de arendă reflectă destinaţia şi particularităţile acestui contract. Esenţa lui constă în reglementarea transmiterii în scopul expluatării temporare a unui teren şi altor bunuri agricole. Importanţa acestui contract constă anume în transmiterea bunurilor nu numai în posesiune şi folosinţă temporatâră, fapt care are loc în contractul de locaţiune, dar pentru expluatarea lor. Contractul de arendă prezintă următoarele caractere juridice:

- este un contract bilateral, obligaŃia arendatorului de a transmite si garanta folosinŃaunor bunuri agricole având drept cauză juridică obligaŃia arendasului de a plăti arenda;

- este un contract cu titlu oneros, exploatarea bunurilor agricole de către arendasfăcându-se întotdeauna în schimbul arendei;

- este un contract comutativ, în care existenŃa si întinderea drepturilor si a obligaŃiilor nu depind de hazard. Desi contractul de arendare cunoaste unele riscuri caracteristice, determinate de recoltele obŃinute ce pot fi mai mari sau mai mici, putându-se ajunge până la pierderea întregii recolte, astfel de împrejurări nu determină modificări ale obligaŃiilor părŃilor care să nu le fie cunoscute acestora în momentul încheierii contractului;

- este un contract generator de drepturi de creanŃă deoarece prin încheierea sa nu setransmit drepturi reale asupra bunurilor agricole;

- este un contract cu executare succesivă, sancŃiunea aplicabilă în cazul neexecutării sauexecutării necorespunzătoare de către o parte a obligaŃiei ce îi incumbă fiind rezilierea

- Este un contract solemn intrucit potrivit Articolul 6. Încheierea contractului de arendă a bunurilor agricole si a CC al RM(art.912- Forma contractuli de arendare)

(1) Încheierea contractului de arendă a bunurilor agricole se realizează în formă scrisă.

2. CondiŃiile de validitate ale contractului de arendareCondiŃiile de fond ale contractului de arendare

- Capacitatea juridică a părŃilor contractante – si în cazul contractului de arendare suntaplicabile regulile de drept comun. Contractul de arendare se încheie între arendator, pe de o parte, si arendas, pe de altăparte. PărŃile contractante pot fi persoane fizice sau juridice.

Subiecţii contractului (adică cine poate semna contractul de arendă):1. arendatorul - persoana fizică (om, individ) sau persoana juridică (organizaţie, întreprindere)care este proprietarul legal sau alt posesor legal al bunurilor agricole transmise în arendă.Arendator mai poate fi şi un grup de persoane care sunt co-proprietari ai unui bun agricol comun.2.arendaşul - persoana fizică şi/sau persoana juridică, cu domiciliul (sediul) în Republic Moldova, care ia în arendă bunuri agricole.Arendatorii terenurilor, care aparţin statului şi unităţilor administrativ-teritoriale sunt Guvernul RM şi organele administraţiei publice locale în dependenţă de competenţa lor (art.41 al Legii 828/1991 ). În această calitate pot activa şi alţi titulari legali, cum ar fi uzufructuarul, superficiarul, debitorul gajist sau alt posesor legal Arendaş poate fi orice suciect de drept al Republicii Moldova. În această calitate, în baza art.41 Legii 828/1991, pot activa şi persoanele fizice şi juridice străine, organizaţiile şi asociaţiile internaţionale.

- ConsimŃământul părŃilor – în ceea ce priveste consimŃământul, normele din material arendării nu conŃin reguli speciale. Prin urmare, vor fi aplicabile regulile de drept comun prevăzute de C. civ., cerându-se, pentru valabilitatea consimŃământului, ca acesta să fie exteriorizat, să provină de la o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenŃia de aproduce efecte juridice si să nu fie alterat de vicii de consimŃământ (dolul, eroarea,violenŃa, leziunea). - Obiectul contractului de arendă- Obiecte ale relaţiilor de arendă sînt bunurile agricole aflate în proprietate publică sau privată, cu excepţia celor scoase din circuitul civil sau în privinţa cărora, prin lege, sînt stabilite alte interdicţii sau limitări. Dreptul de arendă a terenului se extinde şi asupra construcţiilor, instalaţiilor, amenajerilor, inclusiv asupra plantaţiilor multianuale de pe terenul respectiv, dacă contractul nu prevede altfel”.

Termenul arendeiTermenul de arendă a bunurilor agricole se stabileşte de către arendaş şi arendator, dar nu poatefi mai mic de 1 an şi mai mare de 30 ani.. Termenul maximal al arendei nu este stipulat în lege, dar în acest caz se poate aplica regula generală a locaţiunii, care poate avea loc pe un termen de pînă la 99 de ani. La darea în arendă a terenurilor agricole în scopul sădirii unor plantaţii multianuale, termenul contractului de arendă va fi stabilit pentru cel puţin 25 de ani, în cazul cînd contractul nu prevede alt termen.Cu trei luni înainte de expirarea arendei, arendatorul informează printr-un preaviz arendaşul despre nedorinţa de a prelungi contractul de arendă. Legea stabileşte şi consecinţele prelungirii tacite a contractului de arendă: el se consideră prelungit cu un an. Această situaţie poate fi repetată de nenumărate ori, dar cu condiţia ca în ansamblu să nu depăşească 99 de ani.

Articolul 916. Plata arendei (1)Plata arendei se face în natură, în bani sau în natură şi bani, potrivit acordului dintre părţi, şi se execută în termenul şi în locul stabilit în contract. Legea stabileşte 3 modalităţi de achitare a plăţii de arendă: a) în bani; b) în natură; c) în formă mixtă. Un moment important îl constituie faptul, că legea impune părţile de a aprecia în comun termenul şi locul unde se va achita plata. Acest moment este foarte important în cazul cînd plata arendei se face în natură sau în formă mixtă. Importanţa acestei condiţii diferă de la caz la caz, de pildă, dacă este de o greutate impunătoare, este uşor alterabilă, dacă necesită prelucrare, păstrare sau utilizare în stare proaspătă şi altele.Criteriile de determinare a mărimei plăţii de arendă sunt direct stabilite de lege şi se apreciază de părţi în dependenţă de categoriile de folosire şi pot fi diferite de la caz la caz. Astfel, aceste criterii sunt: suprafaţa terenului, potenţialul de producţie, structura parcelară, relieful şi gradul posibilităţii de efectuare a mecanizării, posibilităţile de acces, distanţa faţă de locurile de depozitare, industrializare sau de comercializare, starea clădirilor, amenajărilor sau altor dotări, gradul de amortizare a tehnicii agricole arendate.

Contractul de arendă trebuie încheiat numai în formă scrisă şi trebuie să conţină în modobligatoriu, date privind:• Persoanele (părţile contractante) care semnează contractul - (numele, adresadomiciliului ori sediului acestora, actele de identitate ale persoanei fizice saudocumentele întreprinderii);• Descrierea bunului agricol arendat;• Orice act (de exemplu, certificatul de proprietate) care confirmă dreptul de proprietatesau alt drept al arendatorului de a transmite bunul agricol în arendă;• termenul şi modul de înregistrare a contractului;• suma şi forma plăţii pentru arendă, modul în care aceasta va fi făcută şi când;• drepturile şi obligaţiile părţilor şi răspunderea lor pentru nerespectarea contractului;• condiţiile de modificare şi de desfacere a contractului;• condiţiile de folosire a obiectelor situate pe terenul arendat, inclusiv a utilajului şi a

tehnicii agricole;• condiţiile de recultivare, dacă este necesar;• respectarea normelor ecologice.CE ESTE ACTUL DE PREDARE-PRIMIRE?La începutul şi la încetarea arendei, părţile contractante sunt obligate să întocmească, în termende 14 zile, un act de predare-primire a bunului agricol arendat. Acest document trebuie săconţină următoarele:• denumirea şi destinaţia/scopul bunurilor, starea lor tehnică, anul fabricării şi termenulrămas pentru exploatare;• Numărul cadastral al terenului;• suprafaţa, bonitatea, modul de folosinţă;• starea terenului (prelucrat, neprelucrat, cultivat etc.);• viciile (defecte sau probleme) materiale şi juridice.

TREBUIE ÎNREGISTRAT CONTRACTUL?Contractul de arendă a terenurilor şi a altor bunuri agricole încheiat pe un termen mai mare de 3ani se înregistrează la oficiul cadastral teritorial. Contractul pe un termen de până la 3 aniinclusiv, se înregistrează la Primăria din localitatea unde se află terenurile şi alte bunuri agricole.Arendaşul trebuie să înregistreze contractul de arendă în termen de 3 luni de la data încheieriiacestuia.

În art. 10, alin. 3 din Legea Republicii Moldova nr. 198/2003 cu privire la arenda în agricultură, modificată prin Legea nr. 2/2006128 (pentru modificarea şi completarea Legii nr.198-XV din 15 mai 2003 cu privire la arenda în agricultură), este specificat că neînregistrarea contractului în termen de 3 luni de la data încheierii lui are ca efect inopozabilitatea acestuia faţă de terţi. Tot referitor la imprecizia redactării art. 6 din Legea nr. 16/1994, ca de altfel şi a art. 10 şi 11 din Legea nr. 198/2003, trebuie arătat că nu se poate aprecia în ce constau exact competenţele secretarului consiliului local (respectiv ale inginerului cadastral – Legea nr. 198/2003) în legătură cu procedura înregistrării contractului, fapt care ne determină să formulăm firesc întrebarea: este el însărcinat să realizeze doar o evidenţă în considerarea plăţii impozitului agricol, sau are doar autoritatea de a autoriza înregistrarea contractului care îndeplineşte în final condiţiile cerute de lege? Întrucât legea nu prevede, considerăm că acesta poate doar să încunoştinţeze părţile de neîndeplinirea dispoziţiilor legale şi, eventual, în cazul în care părţile nu revin asupra formei sau conţinutului contractului, „...poate să promoveze o acţiune în constatarea nulităţii absolute”

O problemă de actualitate, priveşte soarta contractului de arendare în caz de deces a uneia dintre părţile contractante, caz în care se impune formularea a două întrebări funcţionale, strâns legate una de cealaltă, şi la care ar trebui adoptată o soluţie:

1. Ce se întâmplă în caz de deces a uneia dintre părţile contractante? 2. Moştenitorii acestora vor putea continua raporturile de arendare, sau contractul va înceta în acest caz?Având în vedere tăcerea Codului civil al Republicii Moldova, şi bineînţeles, ţinând cont de faptul că în mod inevitabil în relaţiile de arendare se pot ivi astfel de situaţii, pentru a se putea evita dificultăţile de aplicare pe care legea le poate ridica în timp, şi pentru a se asigura (în cazul în care părţile doresc) continuarea raporturilor astfel încheiate, se impune adoptarea unei reglementări, de către legiuitorul Republicii Moldova, prin care să statueze asupra modului de continuare a contractului de arendare prin intermediul moştenitorilor părţii decedateI. Suportarea riscurilor în contractul de arendare

Dacă obligaţiile asumate de părţi prin contractul de arendare nu pot fi executate din cauza intervenţiei cazului fortuit sau al forţei majore, se pune problema suportării riscurilor (riscul lucrului şi riscul contractului). În principiu, trebuie considerat că se vor aplica clauzele prevăzute de către părţi în contract, iar în lipsa unei dispoziţii în acest sens, vor primi aplicare dispoziţiile generale în materie de risc, conţinute de Codul civil art. 663-664, C. civ. R.M. )În absenţa unor clauze exprese în contractul de arendare, în analiza problemei riscurilor vom face o necesară distincţie între riscul lucrului şi riscul contractului.

A. Riscul lucrului Riscul lucrului (paguba rezultată din pieirea fortuită a bunurilor arendate – animale, construcţii, maşini şi utilaje, etc.) se suportă potrivit regulilor generale (amintite mai sus) de către proprietarul arendator

B. Riscul contractului Riscul contractului (soarta obligaţiei arendaşului de aplăti arenda) interesează sub dublu

aspect: cazul pieirii fortuite a bunurilor arendate şi cazul pieirii (totale sau parţiale) a recoltei. În primul caz (pieirea bunurilor arendate), riscul contractului trebuie suportat de către arendator, ca debitor al obligaţiei imposibil de executat (aceea de a asigura folosinţa bunului pentru arendaş), acesta nemaiputând cere arendaşului executarea obligaţiei sale corelative (plata arendei). În fapt, în această situaţie, dacă pieirea este totală, atunci va opera rezilierea de drept a contractului, iar în cazul în care pieirea este doar parţială, arendaşul va putea (în funcţie de împrejurări) să ceară: fie o reducere a preţului arendării (arendei), fie rezilierea pe cale judecătorească a contractului, dacă

Efectele contractului de arendareArticolul 16. Obligaţiile părţilor (1) Arendatorul este obligat: a) să predea bunurile agricole date în arendă în termenele şi în condiţiile stipulate în contract; b) să acţioneze într-o manieră care să nu împiedice exploatarea normală a bunurilor date în arendă; c) să plătească arendaşului, în cazul rezilierii contractului de arendă înainte de încheierea anului agricol, valoarea fructelor care, deşi încă neseparate, vor putea fi separate înainte de sfîrşitul anului agricol în condiţiile unei gospodăriri normale. La compensarea valorii fructelor se iau în calcul şi datoriile părţilor la momentul rezilierii contractului; d) să predea arendaşului Cartea istoriei cîmpurilor întocmită cu cel puţin trei ani pînă la data încheierii contractului de arendă; e) să execute alte condiţii prevăzute de legislaţia în vigoare sau de contract. (2) La încheierea contractului de arendă, arendatorul este obligat să-l informeze pe arendaş despre drepturile terţilor asupra bunurilor date în arendă. Nerespectarea acestei prevederi acordă arendaşului dreptul de a revendica reducerea plăţii pentru arendă, rezilierea contractului de arendă, precum şi despăgubiri. (3) Arendaşul este obligat: a) sa folosească cu bună-credinţă bunurile arendate, conform clauzelor contractului; b) să menţină potenţialul productiv al bunurilor arendate, să le restituie, la expirarea termenului stipulat în contract, în starea corespunzătoare clauzelor contractului, ţinîndu-se cont de gradul de uzură; c) să achite plata pentru arendă în termenul şi în modul stabilit; d) să achite impozitele şi alte plăţi, prevăzute de legislaţia în vigoare, în cazul cînd contractul nu prevede altfel; e) să predea arendatorului Cartea istoriei cîmpurilor întocmită cu cel puţin trei ani pînă la data încetării sau rezilierii contractului de arendă;

f) să execute alte condiţii prevăzute de legislaţia în vigoare sau de contract

Articolul 13. Încetarea contractului de arendă

Contractul de arendă încetează în cazul:

a) expirării termenului arendei;

b) declarării nulităţii acestuia;

c) pieirii bunurilor arendate;

d) rezilierii contractului;

e) în alte cazuri prevăzute de legislaţia în vigoare sau de contract..

Contractul de arendă poate fi desfăcut prin acordul comun al părţilor sau prin hotărâre a instanţeijudecătoreşti, la cererea uneia dintre părţi, în cazul în care cealaltă parte nu îşi respectă obligaţiiledin contract. Arendatorul are dreptul să ceară desfacerea contractului de arendă, dacă arendaşul:• nu a înregistrat contractul în termen de 3 luni;• refuză să ia în arendă bunurile agricole arendate;• a schimbat modul de folosinţă a bunurilor arendate fără voia arendatorului;• a înrăutăţit starea bunurilor astfel încât ea nu poate fi restabilită până la terminareatermenului contractului;• nu a achitat plata pentru arendă în decursul a 3 luni de la data terminării termenului prevăzutîn contract;• a încheiat un contract de subarendă fără voia arendatorului (l-a arendat altor persoane).

Delimitarile dintre contractele de locatiune –contractele de comodat- contractele de arenda

In primul rand, raporturile juridice de locatiune urmeaza a fi distinse fata de alte raporturi civile ca se contracteaza posesia si folosinta bunului, conform destinatiei sale economice.

Plata pentru folosinta bunului nu include si cheltuili de intretinere, cu exceptia celor ce sustin sau avantajurile folosirii bunului.Plata chiriei nu este echivalata cu plata pretului, ca si in raporturile de vanzare-cumparare, de aceea rascumpararea bunului nu reprezinta o operatine in cadrul locatiunii.

Contractul de locaţiune se deosebeste atat de contractul de arenda, precum şi de contractul de comodat, faţă de care însă se deosebeşte esenţial, fiind un contract distinct (independent).Asemănarea dintre cele trei contracte civile constă în faptul că toate au ca obiect principal transmiterea folosinţei unui lucru.

Deosebirile principale constau în aceea că locaţiunea transmite numai folosinţa unui bun individual-determinat, restituibil în natura şi individualitatea sa iar comodatul este esenţialmente cu titlu gratuit (neputând fi şi oneros, precum c). Altfel spus folosinta bunului in cadrul contractului de locatiune este intotdeauna oneroasa.Astfel persista folosirea gratuita a bunurilor, adica folosirea fara bani, care are un regim anumit de reglementare.Scopul urmărit de părţi prin încheierea contractului deosebeşte esenţial locaţiunea de contractul de comodat procurarea unui avantaj patrimonial (în cazul locaţiunii), faţă de procurarea unui folos gratuit comodataruluiApoi, comodatul este un contract real, în timp ce locaţiunea este o convenţie consensuală, remiterea bunului ce formează obiectul (derivat) al contractului reprezentând un efect al încheierii locaţiunii, iar nu o condiţie de valabilitate a acordului de voinţă al părţilor, ca în cazul împrumutului de folosinţă.Contractul de comodat, de regulă este un contract unilateral, deoarece din momentul încheierii naşte obligaţii numai pentru comodatar, însă pe parcursul executării contractului se pot naşte obligaţii şi în sarcina comodantului, dar asemenea obligaţii nu se nasc din contract si din cauze extracontractuale (gestiunea de afaceri, sau delictul civil). Locaţiunea este un contract bilateral (sinalagmatic) întrucât creează obligaţii pentru ambele părţi contractante.

O asemanare intre contractul de locatiune si contractul de comodat ar fi ca ambele sunt contracte translative de folosinta temporara asupra bunului/lucrului, prin urmare in urma acestor contracte nu se dobandeste dreptul de proprietate.

Delimitarea dintre contractul de arendare si contractul de locatiune

Cât priveşte cele două varietăţi ale contractului de locaţiune (contractul de locaţiune a suprafeţelor locative şi contractul de arendare), este unanim admis în Republica Moldova şi România că în această calitate de veritabile varietăţi ale locaţiunii, iar nu contracte distincte, regulile privind locaţiunea reprezintă pentru acestea dreptul comun, în măsura în care legile speciale privind închirierea suprafeţelor locative şi arendarea bunurilor agricole nu prevăd altceva.Pe de alta parte in CC al RM. întâlnim titluri de lucrări precum: Dreptul de locaţiune. Arenda, de unde rezultă în mod implicit că, arendarea reprezintă tot o varietate a locaţiunii, sau cel puţin un contract înrudit cu locaţiunea, însă, după cum rezultă din reglementarea pe care legiuitorul Republicii Moldova a preferat-o, contractul de arendare este reglementat separat, ceea ce ar putea duce la interpretarea că este vorba despre un contract distinct, iar nu în mod necesar o varietate a locaţiunii

Consider ca prin natura sa, contractul de arenda este o varietate a contractului de locatiune, desi este reglementat distinct in CC al RM. Dar legiutorul insa a omis o frauda legislativa in acest sens, cu cat mai mult ca in cadrul art 911, alin(3) a specificat ca contractual de arenda se aplica in modul corespunzator dispozitiilor cu privire la locatiune. Astfel, apare intrebarea care ar fi logica legiutorului de reglementare distinct a locatiunii si arendei, intrucat reiesind insasi din prevederile CC al RM, contractul de arenda este reglementat de normele contractului de locatiune, dar si datorita faptului ca doctrina in unanimitate, atat franceza cat si cea romana considera arendarea fiind o veritabila forma a contractului de locatiune.

Astfel o alegere benefica si rationala in acest sens ar fi plasarea contractului de arenda sub acoperisul contractului de locatiune, fiind reglementat printr-o sectiune distincta.

Se subliniază, în ceea ce priveşte scopul pentru care se încheie cele două contracte, că în timp ce scopul locaţiunii este folosinţa sau folosinţa şi posesiunea unui bun care aparţine unei alte

persoane, cât priveşte scopul arendei, rezultă că importanţa acestui contract este una mai mare faţă de locaţiune, întrucât ea constă în aceea că transmiterea bunurilor se face în posesiune şi folosinţă temporară, dar şi pentru exploatarea lor, exploatare întreprinsă pentru obţinerea unui „fruct”.Legiuitorul Republicii Moldova, are în vedere ca şi criteriu de delimitare între locaţiune şi arendă, scopul pentru care se încheie aceste contracte.

Reglementarea arendei se mai utilizeaza in cadrul Legii arendei in agricultura/2003, insa nu este clara situatia concurentei dintre normele locatiunii si arendei, intr-un spatiu unde se afla bunuri cu destinatie Agricola si cu alta destinatie