ANUL IV. No. 2.

LUPTA PENTEÏÏ LUMIŢtfĂ" „LUMINA PEIN LUPTA „

V 1 8 8 3 . F E B R U A R I E

CONTKOL DE STIL LIBEETATE DE IDEI

Abonamentul: Pe şease luni 10 leï ; pe un an 20 lei.—Administraţia si Redacţia: Strada Colţeî, No. 50.

PREŞEDINTE DE ONOARE AL

S O C I E T Ă Ţ E I L I T E R A T O R U L

D - n u l V . A . U R E C H I Ă

DIRECTOR AL REVISTEI SI

V IC E-P R E Ş E D I N Ţ E AL S O C I E T Ă Ţ E I

D - n u l A L . A . M A C E D O N S K I

SCRISORILE n e f r a n e a t e s e re fuză

PRIM REDACTOR AL REVISTEI ADMINISTRATOR AL SOCIETĂŢEI ŞI CASIER GENERAL

D-nul TH. M. S T O E N E S G U

PENTRU ABONAMENTE baniT s e trimit 'na inte

U R S I T O A R E L E Căletoare pe o r ază

Ursi toarele-aü ven i t Mai de ună-zî se m ë vază Şi de m i n e s 'aü mil i t . împre ju ru l m e ü cu t o a t e Invèr t indu-se mi-aü zis : „Căt re b ine t e v o m scoate , „ Ia r tă -ne că te -am ucis,

„ Iar tă-ne că te -am ucis !

„Iţ i v o m da pu te re , — n u m e , „Bam, pr ie teni şi a m o r „Şi vei ţ ine s cep t ru ' n l u m e „De adânc cugetă tor . „Ce vo ieş t î ? Rëspunde ' n d a t ă „Ca se 'ţi fim î n t r ' a j u t o r ? " Le-am r ë s p u n s : — A m e a resp la tă , E să m ë lăsaţ i să mor ,

E să m ë lăsaţ i să m o r ! Al. A. Macedonski.

i f l î l H ï i l l

PASTELE MORŢILOR

P e unul din cei maî înalţ i m u n ţ i aï c reş t inătă ţ i i , in noap tea învierii Dom-nuluî , înda tă ce sună ceasuri le douë-spre-zece, o s t ea luminoasă se coboară şi '1 luminează î n t r ' u n chip ciudat . Nici l umină de soare , nici lumină de lună, nici lumină de stea, nici l u m i n ă de candelă, nu o p u t e m n u m i .

E o l umină verzuie . E focul de bengal al mor ţ i lo r .

î n d a t ă ce s t eaua se opreş te pe crucea din vêrful mun te lu i , p ă m e n t u l s înfioară hăuind .

Un fulger s t r ëba t e cerul de la r ă să r i t la apus . Cerul se deschide. Tre imea se înfăţişează. Angeru l Domnulu i se coboară : Ascul ta ţ i ! El vo rbeş t e : „Pace voue ! „Iad şi Raiü, pace voue !" Şi Iadul şi Raiul se l iniştesc ; Munca şi focul dispar, căntecile în t ru lauda

Domnulu i încetează. „Ferici ţ i şi nefericiţi, pace v o u e ! " Şi suflete fericite şi nefericite se adună la u n loc. „Suflete şi cadavre , pace voue ! Şi sufletele r e in t r ă în cadavre , cadavrele devin corpuri , corpuri le se mişcă,

mormin t e l e se deschid, oameni i ies, se întâ lnesc , s e 'mbră ţ i şază , p lâng, dăn ţuesc . Muntele nu ' î ma i încape. Se răspândesc pe plaiuri , m a î - m a i să în t re în

oraşe ; dar.. . acolo nu e locul lor. „Glorie în t ru cei de sus şi pe p ă m e n t p a c e ! " s t r igă cu to ţ i în cor. Dar p ă m e n t u l nu e în pace ; geme, t r e sa re . Vëzduhul ur lă : „Mizericordie !" Groaza îî apucă pe mor ţ i . Sun t sufletele sinucişilor. Angeru l se în toarce la t ronul t reimii . T re imea e g ravă . „Maîcă p rea cura tă , fii cu n o î ! " se roagă sinucişiî.

Angerul rev ine : Voi, smucişi , v ' a ţ i r e p u s v ia ţa pe care n u eraţ î s t ăpân i .

w Voi , sinucis!, v 'a ţ î împot r iv i t porunci t Domnulu i : „creşteţi si vë înmulţiţi !" „Voi, sinucizi, aţi nesocot i t mijloacele ce vi s 'aü da t p e n t r u ca să vë p u ­

teţi face v ia ţa ma i uşoa ră ; a ţ i ne so :o t i t facultăţile voas t r e mora l e şi ma­teriale ; a ţ i fost n iş te fii neascu l tă to r i ; va ţ î o m o r â t ma te r i a , nu ensă şi sufle­tul. Mânia Domnulu i es te ne îndupleca tă !

Deci : Fi ţ i in veci ră tăc i to r i ! » Mugete şi ţ ipe te asurz i toa re . Sinucizii se căiesc şi b l e s t emă societatea care 'î-a împins la s inucidere. Maica Domnulu i apa re : „Fiule, p e n t r u m a m a care te-a îngrijit, şi tu , pă r in te , p e n t r u aceia pe care

aï ales-o să fie m a m a fiului teu , e r t a t i ! ! " Şi toţ i sfinţii : „Er t a re , p e n t r u r ă t ăc i t o r i ! " Şi to ţ i mor ţ i i :

„Er t a re , p e n t r u fraţii n o ş t r i ! " Şi ângerul :

„Mila domnulu i fie cu voi ! „Suflete şi cadavre de sinucizi, pace v o u e ! " Şi 'ncep vêr te je de pulbere , de oase, de cărnur i şi cadavre . Materia se recons t i tu îeş te , sufletul r e in t r ă in ma te r i e . „Glorie î n t ru cei de sus şi pe p ă m e n t pace !" Şi p ă m e n t u l nu maî geme . Vëzduhul n u maî ur lă .

Toţ i se bucură : fie-care 'şî găseş te pe t a tă l orï pe m a m a luì, pe fratele saü pe sora lui, şi se p l imbă şi vo rbeş t e cu eî şi pr ie teni i luì ; căcî cu toţi i sun t cum eraü ma î îna in te de m o a r t e .

Numaî sinucişiî nu aü cu cine să se în tâ lnească de căt eî in t re e î : N u m a î sinucişiî nu aü cu cine să vorbească de căt numaî eî în t re eî ; N u m a î sinucişiî nu aü cu cine să se p l imbe ; N u m a î eî s u n t t r i ş t i ; căci to ţ i îi ocolesc, chiar şi păr in ţ i i lo r ! . . .

Cocoşul cântă . Veseliile încetează Sufletele pă răsesc mate r i a , ma te r i a se descompune , î ncep vêr te je de pulbere , de oase, de cărnur i şi cadavre .

Sufletele se despar t în t re i t abe re : Fer ic i te , Nefericite, Sinucide. Angeru l v ine şi ia pe fericiţi. D e m o n u l p e cei neferici ţ i .

Sinucizi! îl ch iama : *„Ia-ne şi pe n o i ! Mai bine la t ine de căt a ş a ! "

Demonu l r înjeşte. Oroare ! nici Iadul nu ' î v rea !

Stelian Grozea.

MÉ 'KGB.02ESC!

E o v r e m e 'nde lunga tă de când in ima m e a p lânge Şi d in t r ' ènsa bucur ia r evo l t a t ă se resf rănge ; S u n t ap roape ş eap te zile, lung! ca şeap te veciniei ani , De cănd n ' a m pe lăngă m i n e nici pr ie teni nici duşman i . F a r m e c u l pr ie tenie! m ' a u i t a t de-atătea zile, Duşmăn ia chiar şi densa cu revoltele-! fertile N u maî pune pe-a m e a frunte m â n i o a s e 'ncre ţ i tur î ; Mintea sapă 'n al m e ü creier lungi şi v a s t e scrobi tur î . Armoni i l e subl ime ale inimeî ce ba te , Zbuciumăr i le putern ic i de-al m e ü suflet incerca te , Egzal tăr i le n e b u n e ce ' nă l ţ au s imţ i rea m e a Spre-o p o e m ă ne 'n ţe leasă , — vis ce nu se ma î sfârşea, Bucur ie , dor, plăcere, u ră , lup tă , ' n v e r ş u n a r e Astă-zî nu le ma î încearcă a m e a t r i s t ă n e p ă s a r e Şi în lume-a tă t de s ingur şi sălbat ic m ë găsesc , Că u i t ăndu-me 'mprejuru-mî , m ë cu t r emur , m ë mgrozesc !

Th. M. Stoenescu.

Celor din urmă fluturi şi celor din urmă fulgi de zăpadă

T o a m n a se gă tea de ducă pe d rumul haosului e tern , î na in t e de plecare ea t r imi te cei din u r m ă fluturi albi, ca să vază dacă

soseşte ia rna . Flutur i i pleacă şi se depăr t ează a t â t de mul t , a t raş i de împără ţ i a albă a

iernii, în cât s 'aü p ie rdu t p r i n t r e fulgii de zăpadă şi aü fost ucişi de iarnă .

*

La rondul eî, i a rna dupe o domnie de t re i luni , t r ebu ia să plece pe dru­mul haosului e t e rn .

E a t r im i t e pe ceî din u r m ă fulgi de zăpadă ca să vază dacă p r i m ă v a r a e depar te .

Şi aü îna in ta t aşa de m u l t fulgii, că s 'aü în tâ ln i t cu razele de soare ale pr imăver i i .

Şi fulgii albi de zăpadă se top i ră şi d i spărură . P r i m ă v a r a r ëzbunase în destul pe cei d in u r m ă fluturi albi.

Dem. C. Teleor.

RĂPIREA BUCOVINEI Dramă Istorică Naţională în 3 acte şi 10 tablouri compusa de d-niî X. Y si Z.

(Urmare)

ACTUL II (La poalele munţilor se vede 'n depărtare locuinţa singuratică a Irineî).

SCENA I

Dan, Gorschi Dan

(Cu sentiment). Vë revëd în fine, frumoase locuri, care aţi fost martore atîtor minute de fericire !... Val, Gorschi, de ce nu pot înţelege limba urei, ca să ascult cea-ce nici o limbă omenească n'ar putea cuvânta. Ventuleţul care a resfirat negrele ei cosiţe, 'mî-ar şopti de frumuseţele ce a mângâeat chipul sëu ; arborii, ale căror vlăstare s'aü atins de vestimentele eî, ar şti să 'mî spue de cugetul inimeî sale ; rîuleţul din vale, ce a stră-vëzut de atâtea ori flint i'î, m'ar face ş'o revëd... şi inima 'mî iubitoare, ar căta şi 'n stan,-

cele ce aü călcat pagii Bălaşel, sunete cari să nu 'mî spue de căt de ea. Ştii tu Gorschi, ce va să zică a iubi?

Gorschi Respunsul, nu 'ţi-1 poate da de cât inima ta.

Dan

Ali, ce pecat ! Rana s'a închis prea curând ! Aşi fi vrut se ţie mult acele dureri, cari eraü aşa de dulci sub îngrijirile el fermecătoare ! Dar val, s imt o rană mal adâncă aci, în inima mea!. . . O Gorschi... Golul d'aci nu'l poate împlini lumea în t r eagă !

Gorschi

Pentru ce aceste vorbe ? Ea te iubeşte, Dane ; nu 'ţi-a spus-o Ir ina d'atâte ori ? C vrei mal mult ?

Dan

AI dreptate Gorschi... Insă cugetul meü, în vis saü aevea, më face să nu vëd de cât fiinţa eî. şi eü, sermană făptură omenească, simţind bucuriile celor fericiţi, më cred jucă­ria unul farmec, şi t remur c o să piară într 'o zi !

Gorschi

Nu e un farmec, Dane, cea ce cugeti tu e aevea. Toate dorinţele ' ţ î sunt pe voe : Grigore Ghica devenit domn al Moldovei, chezăslueşte ţerel tale întregimea hotarelor şi o cârmuire înţeleaptă, ş'apoî la vrâsta ta, mare Postelnic, iubit de Bălaşa... Haide iute, să găsim pe Irina, vel vorbi de ea... şi 'ţî va spune tot ce s'a petrecut în cele 40 de zile, cât al stat la Iaşi .

Dan

Să mergem, să ne grăbim, că nu ştiu pentru ce, s imt aici o greuta ta te care më apasă şi nişte fiori reci 'mî furnică prin corp.

Gorschi

Să mergem ! (zărind pe Irina). Dar, Iată Irina, care vine dintr'acolo... Ce-o fi cătănd ea prin acel loc ne călcat, de picior omenesc? O fi pierdut vr'o capră. Să o chemăm... (strigă) Irino ! Mamă Irino !

(Irina dă un ţipăt de mirare).

Dan

Ci, vino Irino ! Nu'l a bine, Gorschi ; presimt o nenorocire, o mare nenorocire ! In ima mea s'a deprins a cunoaşte nenorocirile !

SCENA II

Dan, Gorschi, Irina Irina

(Intră 'n scenă cu căutătura, selbăticită; are hainele în dezordine. Aruncându-se la pi­cioarele lui Dan). Stăpâne, Stăpâne Poate mal e vreme !..

Dan

(Confuziat). Ce este, Irino, spune ce s'a întîmplat?

Irina

(Piàngenti), O doamne, de ce nu më luai maî bine !..

Gorschi

Dar vorbeşte odată, ce este ?

Irina

Vai, ce-o să më mai fac eü ! Şi pe bărbatu meü, care sărise la eî, '1-a împuşcat ca-tanele ! Sărac de maica mea, ce-o să më fac ? !..

Gorschi

(Luì Dan). Inima ta nu a ghicit, Dane... Oştirile austriace aü pătruns şi până aici !... (Către Irina). Ci, spune curând femeie : v'a jefuit catanele ?

Irina

De-ar fi fost numai asta...

Dau

Ţi-a ucis pe bărbatu teu ?

Irina N u ş t i u de a murit a n c e , dar.

Dan

Dar... ce? Spune maî iute! Ce mai este?

Irina

Aü hrăpit-o !..

Dan

Răpită !.. Bălasa răpită ! ? Ah, nenorocire !..

Irina

Sërmanul Tudor ! El sărise cu toporu, dar.,. (Plânge).

Dan

Ci spune odată !.. Bălaşa răpită, cum ?.. de cine ?..

I r i n a

De vr'o doue zile se tot învârtea p'aicï o catana.. . vrea să intre cu mine în vorbă... Dar mie 'mî sunt urîţi spurcaţii aceştia şi fugiam de bl... Azî dimineaţă, domniţa venise la mine în plimbare, ca dupe obiceiü, că mul t îî plăcea eî să soarbă aerul curat al munţilor noştri... Tocmai vorbiam de boeru... Când intră 'n casă pe ne aşteptate vr'o şease catane, pun mâna pe frumoasa stăpână, care de spaimă nicî nu se maî apăra şi daü să fugă cu ea...

(In acest moment trece un bătrîn cu traista la spinare, e ostenit si se repaoză şezîn pe o stîncă).

Tudore, Tudore, strigai, chemînd pe bărbatu-meu, saî şi nu lăsa !... Tudor tăia lemne dupe casă, dă fuga, şi când vede pe cuconiţa în manele cataneî, îl loveşte cu toporu în cap! . . . Dar ce 'î f ad mulţ imeî! . . . Când să maî dea şi 'n altul, se aude o pocnitură de flintă şi Tudor căzu!.. . începui să ţip... Dar ce poate o femeie!.. . Intr 'o clipîală călăii se făcură nevezuţî cu domniţa şi cu... Yaî, rătăcesc de groază prin pustietăţi !...

Dan

Răpită... Bălaşa! (Ascunde faţa între mâni).

Gorschi

(Cu compătimire) Sărmane Dan! Era ursit ca tu cel d'intâî să fii pradă mişelielor ace­lora, ce 'ţî calcă ţara.. .

SCENA III

Aceaşî, Bëtrênul Bctrênul

Pradă.. . el n u m a i ! Te 'n şe l î boerule, e toată ţara! . . . (Trec prin fund Urani pribegi). D'abia trecură catane le hotarul, şi uite-te colo, vezi acele tu rme cari cobor la vale, e

averea ce-o duc Moldovenii în pribegie cu eî... Uite 'î bieţii' creştini cum îmboldesc vitele... e ca tana care 'ï goneşte şi pământeanul apucat pe neaşteptate , cu braţul gol de armă, de groaza luì lasă căminul strămoşesc şi fuge la câmp !... Zic unu că eî aü năvălit ca să apere Lehia de tătari . . . dar naiba *l ştie ce-or fi avênd de gînd... Frică 'mî-e că s'aü dedulcit la moşiile vecine !... Erl Lehia fu sfîşiată de cele trei împărăţii. . . de nu le-ar veni poftă şi de aceste ţ inuturi ale noastre, că Doamne, frumoase sunt şi mult blagoslovite de D-zeu... Te las sănătos boerule, eü më duc să pribegesc cu aï mei la câmp... Pe ceî ce-or române p'acasă, o să 'I aducă cătanele în sapă de lemn!.. .

Gorschi

Du-te bêtrënule, veî trăi de sute de orï mal bine în pribegie, de cât la căminul teü, sub jugul unei naţi i , care nu va avea nicî o durere de păsurile tale!. . . Si eu ca tine am avut o ţară , acea Polonie mărea ţă care a strălucit sute de am !... Dar intriga străină şi neunirile dintre fraţi aü bucăţit-o... Şi eü astă-zï —şi ca mine sute de mii, în loc să më răsfăţ sub cerul falnic al ţereî mele, viü să muse din bucăţica unui popor prieten— căcî n'a fost duşmănie de cât între cei ce aü cârmuit —şi bucă ţ ica ' ï dulce, când ceî ce-o daü sunt prietenoşi ca fraţii!... — Pribeagului, nu 'î lipseşte de cât pa t r ia ; el nu blestemă de cât de dorul eî, şi blestemul ajunge o dată pe cel ce ne gonesc !... (Ameninţător). Ascul­taţi, voî capete ameţi te de trufia hrăpireî ! — Când steaoa asupriţilor va mai luci o dată pe cer, va fi ca t răznetul pentru asupri tori!!!

Bëtrênul

Vorbile 'ţî sunt sfinte boerule, te las sănătos, eü më duc să pribegesc cu aï mei ! (Bătrînul pleacă, clătinând capul, mişcat). (In timpul acesta Dan a fost abătut şi Irina asemenea, la o parte).

SCENA IV

Dan, Gorschi, Irina Gorschi

Haide, Dane ! Datoria te chiama la rëzbunare !

Dan

Nu sunt oare jucăria unui vis ? Unde 'î Irina ? A iată-o ! Ea plînge, nenorocirea a abă­tut-o şi eü nu pot nimica pentru apërarea femeieï ce iubesc ? — Ce ? Eü care altă dată priviam primejdia în faţă cu fruntea sus, şi 'mî r îdeam de floarele morţeî, astă-zî mi se răpesc comorile fericireî şi stau de lăcrămî şi de suspine ? O nu, Bălaşo ! Voiü sfărîma pe toţi aceî ce se vor atinge d'un fir de păr din capul teü ! Te voiü rëzbuna, saü voiü mûri !

Gorschi

Nu uita că răpitorii iubitei tale sunt aceï, carï azî încălcători a l ţereî tale, vor fi poate mâne şi răpitorii eî !...

Dan

(Cu un gest disperat). D-zeü ne-a dat voinţă şi a lipsit braţele de puteri! . . .

Gorschi

Puterea nu lipseşte unde e voinţă şi unire !... Să ne punem pe lucru... D-zeu nu lasă să se înnece acel care dă din mâni !

Dan

Ce vrei să fac, Gorschi, ara tă 'mi calea şi voiü lucra !

Gorschi

Să căutăm mai întêiu a scăpa pe Bălaşa, şi apoi rëzboiu do moarte , celor ce cutează a încălca hotarul tëreï tale !...

Dan

Oh, Bălaso! De ce nu cunosc locul unde eşti t u ?

Gorschi

Ascultă: Comitetul „patrioţilor poloni", îngrijiţi că Austria, are de gând s ă ' ş i lărgiasc intrarea în Galiţia, apropriindu 'şi Bucovina, cu ocuparea acestei teri, făcută cu voia Io Romanţov, sub cuvent de a apăra Galiţia de năvălirile Tatare, nu e de cât un plan; Comitetul zic, m ' a înşti inţat de acestea şi 'mi-a dat mijloace de a comunica cu tabăra Austriacă.. . Ah Dane, Bălaşa va fi mântui tă! . . . In tabăra de la Rădăuţi, sunt patrioţi de ai mei, în cari m'aşi putea încrede... Baronul Zalevschi se află acolo, e un vechili prieten al casei noastre ; şi dacă serveşte sub steagul duşman al Austriei, învinge scîrba inimei sale, numai ca să poată ajuta la trebuinţă, cauza sfintei noastre patrii!. . . O întâlnire cu el, Dane; vom şti totul, şi Bălaşa, de mai traeste, va fi scăpată !...

Dan

Atunci, să ne grăbim!.. . (către Irina). Ascultă Irino, de vei revedea pe Bălaşa înainte de mine, spune 'i că am muri t gândind la ea! Colo sus cel puţin, ea nu va lipsi inimei mele !

Irina

D-zeu vegheze asupra voas t ră! (Dan pleacă rezemat de braţul luì Gorschi. Irina ia calea locuinţei sale, plângênd).

Tabloul II

(Tabăra Austriacă. In dreapta Cortul lui Micii. In stìnga acela al ofiţerilor).

SCENA V

Gorschi, Zalevschi, mai mulţi ofiţeri. (La ridicarea Cortinei, se vede în cortid din stìnga mai multi ofiţeri între cari şî Za­

levschi, bênd şi mîncând la masă. Gorschi în uniformă de soldat austriac este de strajă la uşă. Prin tabără mişcările gardeî, care se schimbă la intervale. E noapte şi întuneric.)

I Ofiţer

Mie mi-se pare că diplomaţii aü şi hotărî t , ca ce fel de bucate să se gătească din Bu­covina ! Se zice că Moruz e ànce aici în Tabără, şi a asistat la consiliul lor!..

Zalevschi

Ce ne pasă nouă.,. Trăiască veselia, cu vin şi cu femei !

II Ofiţer

Pe ce veselia şi nu Bucovina.., cu vin şi cu femei.,.

Zalevschi

Pentru că ea o să serve de salată la masa împărătească, cu friptura ce s'a gătit clin acel har tan de carne, care se numeşte Galiţia !..

I Ofiţer

Se vede cât de colo, scumpe Zalevschi, că ţie, ca Polonez, îţi stau în gît concinotele noastre.. ,

Zalevschi

Dar asta nu më opreşte de a fi bun austriac.. .

I Ofiţer

Pană când?

Zalevschi

Pană te vei trezi tu.. . Haide plecaţi acuma prin corturile voastre, că v 'aţî îmbătat !

II Ofiţer

Pe onoare, nu putem face alt-fel... Şi dacă doresc anecsarea şi a Bucovinei, e numai pentru că se găseşte vin bun prin pivniţile sale... 'mi pare rea numai , că femeile sunt selbatice şi fug de noi... dar, cu atăt mai rèu pentru ele, vom face ca la bătălie !

Zalevschi

Haide, plecaţi mai iute că e târziu, mie mi-e somn, ş'apoi de va vedea mareşalul ànce lumină aici, dăm peste dracu. . . Noapte b u n ă !

Ofiţerii

(Plecând). Noapte b u n ă ! — Trăiască veselia! — Şi salata de la masa împărătească! —Şi vinul de prin pivniţe !..

(Ofiţerii beţi, se răspîndesc prin castre. Se aud sentinele strigând din când în când. Cine'î acolo ?)

SCENA VI

ZaleYSchi, Gorschi. Zalevschi

{Privind în juru'î cu atenţiune, către Gorschi). Aü plecat toţi, vino...

Gorschi.

(Rezumând puşca de cort). De ce maî pus de santinelă a i d ?

Z.ilevschi

Ca să vezî cu ochii tel pe cuceritorii noştri , pe aceşti bravi, cari să fălesc cu paharul în mână, de conchista nerorociteî noastre patrii, sfărmată prin maşina infernală a diplo­maţiei. . . Vezi tu acum, ce am fi putut face să fi fost uniţi. Am fi făcut să 'şl aducă aminte cu spaimă do numele nostru, această adunătură de desfrânaţi !

Gorschi

Nu e timpul pierdut amice, eu am credinţa că Polonia n 'a pierit anco pe cată vrem noi mal trăim!. , dupe cum zice cântecul... Dar de o cam dată, aduţî aminte de acel n norocit Dan, căruia'! făgăduit sprijinul teü.

Zalevschi

Nu l 'am uitat,— şi dovadă pentru asta, este că ştiu multe : tenăra Moldoveancă, este aid în tabără, răpită ca să serve petrecerilor desfrânate ale lui Mich... După câte am auzit o virtute ; cu toate astea, cred că e bine să ne grăbim a 'I veni în ajutor... Chiar astă-z am auzit, din acest loc, pe Mich ordonând unei creaturi a luì, ca să i o ducă în cort...

Gorschi

Mizerabilul...

Zalevschi

E întuneric beznă, şi a m putea profita... toţi dorm...

Gorschi

Să întâlnim pe Dan.

Zalevschi

Haidem ! (Amêndoï se strecoară printre corturi).

SCENA VII

Mich, Hantz Hantz

(Urmând o convorbire). Moldovencile aceste sunt de o încăpăţînare, care v 'ar face să disperaţi, de veţi voi să întrebuinţaţi maniere.. . ca cu damele de onoare ale M. S. Mă­ria Tereza...

Mich

Cu atât mai rèiì pentru densa... Du-te de-o adă 'n cortul meü.. .

Hantz

Me supun ecseelenţă ! (Intră 'n tabără).

SCENA VIII

Mich, singur

Cred că împotrivirile tale, frumoasă Moldoveancă, vor fi acum zadarnice... Eştî 'n pute­rile mele şi nimic nu më opreşte de a face ce vreau !.. N'ar fi oare de rîs să se audă prin tabără că Mich, mareşal şi comandant al armatei de ocupaţie, şi cine ştie, viitor gu­vernator al Bucovinei... a fost dispreţuit de o femeie, de una din aceste sălbătăcium ale Moldovei, cari n 'aü de cât nerozia de a ne respinge... A ! îat-o că vine...

SCENA IX

Mich, Balaşa, Hantz Balaşa

(Intră între sentinele, e palidă dar liniştită şi are pasul sigur. Hants o introduce şi 'n armă se retrage cu sentinelele). Aşî putea să ştiu ecscelenţă, cum să calific purtarea ace­lora ce më tratează ast-fel ?

Mich

{Cu curtenire). Spre bine, frumoasă Bălaşo ; inima unui om pătrunsă de amor pentru t ine, nu poate să cugete cel maî mic reü !..

Bălaşa

Aveţi dreptul să më t ra ta ţ i ast-fel... pentru că sunt în puterea voastră...

Micii

Nu... Bălaşo, pentru că te i u b e s c . Oare nu sunt nimic pentru tine ? si trebue să më dispreţueştî până a 'mî arunca acele priviri fulgerătoare?.. Tu nu më iubeşti, 'mi-aî spus-o... dar nu poţi opri ardoarea amorului meü ; şi dacă te-am adus a id , e ca să më asculţi... e pentru cea din urmă oară că te rog... Tu aï putea să faci din mine, robul teü !...

Balaşa

Destul, nu întina auzul meü cu asemenea vorbe ! Iubesc pe un altul !... Şi chiar de n 'ar fi aşa, trebue se më amplu de groază!. . Un duşman al Mo'doveî !..

Mich

(Sculăndu-se furios). Iubeşti pe un altul ! Şi cutezï se 'mî spui asta când vezî că eştî în puterile mele ?

Bălaşa

Ori ce cugeti se faci, nu va fi de cât fapta unuî mişel !

Mich

(Repezindu-se la ea). Fie dar, tu eştî in puterile mele, şi vel fi a mea !

Bălana

(Bşind din cort). Ajutor !

Mich j

(Dupe ea). Nici iadul nu te va scăpa din mâînele mele !.. |

SCENA X-a.

Aceasï, Dan, Gorschi. Dan

j (Apărînd în fata lui Mich, cu un stilet). Minţi ! ™ (In timpul acesta Gorschi se luptă cu santinela, pe care o omoară).

Mich

(Trăgînd sabia, se apăra). Un soldat ! O să te spânzur, mişelule !

Dan

Un soldat, da, dar al Moldovei! Sunt Dan, dacă ai auzit de numele meü... (se repede furios la Micii).

Mich

(Retrăgîndu-se în întuneric). Ajutor! Asasin! . . (Bălaşa recunoscând pe Dan, cade'n genunchi şi se roagă. Mişcare 'n tabără. Sună a-

larma).

Doamne apăra pe Dan !

Dan

Së ne grăbim, Gorschi.

Gorschi.

Tabăra"! în mişcare.

SCENA XI-a

Aceiaşi, Moruz Moruz

(Cu un iatagan în mână). A mişeilor ! (Reçunoscênd pe Bălaşa se repede la ea). D-zeule !

Bălaşa

Ah ! (Cade fără simţiri).

Dan

Jforuz aici ? Ah trădătorulo ! (se repede la el).

Gorschi

Totul e pierdut! Opreşte-te!.. Să fugim! Tabăra ' i în mişcare, peste-un minu t sînteni prinşi.

Dan

Să las pe Bălaşa ?

Moruz

Doamne D-zeule ! rece, moar tă ! (Dându-î ajutoare).

Gorschi

Auzi, moar tă! . . Ce vrei să mai faci?

Dan

Atunci să mor şi eu !

Gorschi

Să fugim ! Ai o patrie, pentru care trebue să traesti ! (Gorschi târăşte pe Ban, în întu­neric şi se pierd în umbră).

SCENA XI-a

Moruz, soldaţi Soldaţii

Ce es te?— Ce s'a întâmplat ?

Moruz

(Tund capul Bălaşeî). Trădători ! Asasini ! Aü apucat p'aici !. Prindeţi ' ! ! Veţi avea resplată!

(Soldaţii daü fuga dupe arëtarea lui Moruz. Zgomot general. Doi soldaţi rădic pe Bălaşa, ş'o duc in tabără. Morus îî urmează cu capul plecat.)

Tabloul III Eeprezintă interiorul bisericii. In mijloc se afla o masă pe care sunt puse o cruce şi o eyangSB

La dreapta în apropiere de zid e o lespede patrunghiulară ce acopere mormêntul lui Stefan cel ma

SCENA I

Ärchim. Eudoxie, Com. Buhns, Postel. Stanciu, Tudor Ganciu, Vas. Yaşcu, Postel. Udrea.

Archim. Eudoxie

Fraţilor, Măria Sa, va fi numaî de cât în mijlocul nostru, avea ànce ceva de lucru ' marele logofet.

Tudor Ganciu

Dumnezeu să dea sănătate şi anî lungi Măriei Sale.

Coni. Buhuş, către Udrea

Cel puţin aicî putem fi siguri din partea Ruşilor, deşi suntem în apropierea austr iacul

Udrea

-Acest sfânt locaş şi acest mormon t ce acopere un veac din mărirea Moldovil, ne vor apari şi ne vor povăţui ce avem de făcut în această vreme de urgie.

SCENA II

Cel de sus. Grig. Ghica-Yodă, Postelnicul Dan

(Vodă intră, salută pe boeri, boeriï se inclina. Âpoï merge de sărută crucea şi evanghelia, asemenea face şi log. Părvu, şi în urmă Dan.

Se apropie toţi de masă. Vodă stă între Archim. Eudoxie şi log. Părvu ; ceî-l-alţî boeri la rend. Eî şed în picioare).

Vodă

Boeri, suntem strìnsi aici pentru una din cele mal mari datorii ce avem către patri noastră ; căci ar fi pccat neertat să privim cu nepăsare nenorocirile Moldoviî, maî cu ose-i bire noi, cari o conducem.

Boeri, cel puternici, călcând peste or-ce drept al terii, lucrează astă-zî la sfăşiarea Mol-J dovei, şi mâne, poate chiar acest loc scump noue în care ne găsim acum, va fi în mâna i streinului. Locaşurile cele sânte, mormintele stremoşilor, cetăţile şi frumoasele câmpii pel care altă dată le-a apărat braţul moldovenesc şi pe care părinţii noştri s'aü silit tot-d'a-unaJ a le păstra cu preţul sângelui lor, măne vor fi calcate de -piciorul Austriacului viclean sil hrâpitor.

Vulturul cu doue capete, nesăţios de pradă, a şi cuprins Bucovina sub cuvent de aşi apăra Galiţia şi Sodomeria contra Tătarilor şi pe de altă parte a intrat in înţelegere cu Turcia, ca se cumpere această parte a Moldoviî. Iar Turcia, fără a ţine seamă de drepturile cele vechî ale Moldoviî, de învoielile ce ţara a încheiat cu densa ; nu maî departe, ui-tăndu-şî chiar de tractatul din urmă de la Cuciuc-Cainargi, se lasă a fi înşelată de vulpea <3e la Beciu şi vinde din trupul Moldoviî chiar acea parte in care odihneşte ţerîna luì pragoş, luì Alecsandru cel bun, lui Stefan cel mare, lui Petru Rareş şi atâtor domni vred­nici de aducere a minte.

Eü, in faţa acestei nelegiuiri, nu am voit se iaü nicï o mesura singur, ci v'am chiemat, ştiindu-ve Moldoveni cu dor de ţară, ca se ne sfătuim împreună, ce putem face şi ce mijloace avem, de a înlătura acest mare reü.—A trebuit se vë chiem aicî lăngă mormëntul marelui Stefan, căci dupe cum ştiţi, laşul este ànce plin de Museali.

Iată, boerî, pricina pentru care ne-am adunat. Ce credeţi ? Ce părere vë daţi ? Lăsa-vom noî Moldova a fi sfâşiată ?..

Totî

Nu ! Maria ta. Să luptăm.

Yodă

Atunci să hotărîm, cum! Ce zi/î Postelnice Udrea, betrăn iubitor de ţară ?

Udrea

Eü ştiu ceas zice, măria-ta, cănd acela care zace sub acea peatră (aretănd mormèntul luì, Ştefan) s'ar scutura de greutatea pàmêntuluï şi-ar veni intre noî. La glasul luì, Mol­dova ar fi in picioare, Iar Mich şi Romanţov n'ar mai şti să se întoarcă pe unde aü venit. Dar vaî ! se pare că Dumnezeul Moldoviî dormitează, c ă i de un veac şi jumëtate, această ţară a ajuns jucăria acelora cărora altă dată era spaimă.

Oh ! Moldovo, Moldovo, cănd citesc întrecutul tëu şi te privesc astăzi, cănd pui faţă Moldjva de altădată cu Moldova de acum, më cuprinde jalea şi desnădejdea. Unde 'i sunt căpitanii viteji, oştirea nebiruită, bogăţia de odinioară? De ar fi,—nu am ii siliţi ca să uneltim ca nişte nemernici in locuri ascunse; ci am st rga streinului —„Afară !" şi de o dată cu strigătul Tarn îmbrânci peste hotare. Dar... (plânge) Iartă, Măria ta, suspinele şi cuvintele unuï betrăn. Ştiu cât iubeşti Moldova ; ştiu ce jerfe al voi se faci pentru dînsa; Iţi cunosc curajul: in alte vremuri ai fi r.utut se fii pus alături cu Stefan. Dar azi, dacă aï vrea să pui pept, in cine te-ai întemea? căci Moldova mghenunchiată şi umilită, sub povara acelor scârboşi domni din fanar, a uitat ca să lupte şi nu mal ştie ca să'şî verse sangele pentru drepturile sale.

Ce să facem dar? Să facem acea-ce şi stremoşil noşiiiî făceau la asemeni împre­jurări. Se stăruim prin cale de pace pe lăngă Turcia a nu săvârşi o asemenea faptă ne­dreaptă şi neomenoasă. Să facem cerere către Sultanul şi să trămitem 3 — 4 soli pricepuţi, şi cred că cu mijlocul acesta vom izbuti.

Paharnicii Stanei ii

împărtăşesc şi eü această părere.

Vasile Taşcu

MO unesc şi eü cu postelnicu Udrea, căci lucrul este ast-fel maî nemerit .

Com. Buhns

Aş crede altfel mai bine. Dupe căt să ştie, Turcia este aproape înduplecată şi oste­neala ne-ar putea fi zadarnică. Deci eü am mai mul tă nădejde in Rusia. Să las, că e pra­voslavnică ca şi noi, ca să ne ajute ; dar pe ce-a ce më întemeez mai mult , este t ractatu de la Cuciuc-Oainargi, in care ea ne-a luat partea şi a silit pe Turcia a respecta mul t . din drepturile ce ne călcase in trecut. Ea ar putea să aducă a minte Turciei a nu nes coti o învoială ce a iscălit.

Vodă

Despre aceasta să cugetaţi, boeri !...

Ârhiin Eudoxie

E foarte bună chibzuirea comisului Buhuş. Pravoslavnicul împerat aï l 'usici, ca un mi­lostiv, se va îndura ca să ne sprijinească.

Tu dor Granchi

He ! fàrtate Buhuş, cât pentru Rusia eü cunosc lucrurile mal bine. Este cumpărată până în măduva oaselor şi vânzarea se va săvârşi fără ca densa să zică un cuvent. Si negreş i t ; oare n 'a luat parte la sfărâmarea Poloniei? Acuma tace; căci mâine poate îi va veni şi rândul ei ca să zmulgă vre-o parte din Moldova.

Am vorbit despre vînzarea Bucovinii t u însuşi Romanţov. L 'am iscodit dacă pe lângă Rusia am putea izbuti ceva, şi mi-a respuns că IMPERATILI nu se amestecă şi că, dacă pu­tem face ceva, este nu mai cu poarta.

Prin urmare, vedeţi ce putem nădăjdui de la pravoslavnica Rusie.

Buhuş

Atunci dar, să năzuim tot la Poartă.

Arh. Eudoxie

N'ar strica să facem o cercare şi la Rusia.

Căpitanul Dan

Măria ta, Părinte Archimandrite şi cinstiţi boeri, vë rog să mă ascultaţi şi pe mine. | Când străinii întrebuinţează în potriva noastră viclenia şi puterea, este zadarnic din par j tea noastră ca să umbl'-m cu jelbi şi cu vorbe numai. Postelnicul Udrea zicea adineaur i - l

c ă unde are Moldova braţe viteze ca să'şi apere drepturile? Moldova are braţe, braţe voi­nici ca şi cele de altă dată şi trebuesc mişcate numaî ca să dovedească ce pot. Care ţară, care popor putea-va sta cu manele încrucişate, când barbarii voesc a o dezbina ?

N'avem oştire, e adevërat ; dar să facem cum putem, să ne însărcinăm fie care să fa­cem câte o trupă pe care s'o conducem la luptă, să izbim neîncetat şi fără nici o regulă pe strein ; în timpul zilei, în timpul nopţii, până ce'l vom goni. Să deşteptăm, să aţâţăm Moldova, să'î arătăm primejdia şi ea va fi cu noi, maî cu seamă Bucovina, care ştie ce o aşteaptă căzend în mâna Austriacului, dacă s'ar găsi 3 — 4 oamenî is -usiti să se strecoare printre mulţimea de flăcăi, can o locuesc şi cari acum fug, şi să'î pue în mişcare, şi să le aprindă ura în potriva Austriacului, eî ar face minuni.

Chiar Maria Sa, dacă ar face o chiemare in ţară, oare credeţi că nu s'ar găsi Moldoveni care să respundă ? Ar veni mulţi la glasul Măriei Sale. Numaî eü singur aş putea să string 2000 de feciori, voinici ca brazii, cu cari să merg la luptă. Aşa, cinstiţi boeri, e maî ne-merit să luptăm, şi luptând să perim cu toţii maî bine, de cât să lăsăm a sfâşia Moldova ; căci o dată incepenia făcută a ne răpi streinii din pămentul nostru, eî nu se vor opri, ci vor căta a ne smulge mereu. Ce folos putem câştiga prin jelbî ? Pe când noi vom umbla cu jalbă la Ţarigrad, streinul se va încuiba în Suceava. Eü acest plan Pas crede maî bun, D-v. ca mai betrănî şi mai înţelepţi, spuneţi, dacă nu este cel maî nemerit !

Yodă

Eü înţeleg, iubitul meü Dane, cea ce grăeştî tu, dar aceasta este cu neputinţă in vremea de faţă. Cine ne ar putea prooroci noue, că făcend ast-fel, nu vom arunca ţara in prăpastie ? Poate că atâta aşteaptă şi eî, ca să ne facă să bem acela-şî pahar pe care Pa băut şi biata Polonie. Tu vorbeşti cu focul juneţii fără să cugeţî că Mich e la Suceava şi Romanţov la Iaşî cu oştiri numeroase, pe când noi nu avem nici o mie de oşteni, care să ştie să se bată. Părerea postelnicului Udrea e cea maî nemerită, căci noî protestăm şi spunem porţii că calcă drepturile ţeriî, iar Austrii" că face un furtişag, şi aceasta va fi pentru Moldova un drept în fiitor a'şî cere Bucovina inapoî.

Dacă D-v. Boerî nu ve uniţi cu mine ca să facem acest protest, îl voiü face numaî eü singur, dar fi chiar cu perderea capului meü, căci altă putere nu am...

Toţî

Ne unim, ne unim, Maria Ta.

Udrea

Să'l facem ca să ştie lumea, că Bucovina s'a zmuls de la sînul Moldo vii prin o ne­legiuire.

Yodă

Atunci Boeii, iată aci sânta cruce şi sânta evangeliă ; să jurăm că vom susţine pînă în sursit acea ce-am hotărît.

Jurăm. Totï

Vodă

Acum, D-ta logofete Părvule , scrie acest protest către Poartă şi pînă la namează săi avem gata ca săT iscălim. Postelnicul Dan '1 va duce la tabăra turcească, în care tocmai se afla vizirul !

Vodă

Am cea maî mare credinţă şi nădejde în voî boieri. Dumnezeu să ne fie în tr 'ajutor, sî să apere Moldova de nenorocirea ce o ameninţă !

Dumnezeu să ne ajute!. . .

Totï

(Finele actului al 11-loa) (Cortina cade)

D - s o a r e l E A

Dac'aş şti că tot VOLESTI ,

Ca să 'ţî spui ce nu 'ţî-am spus ;

Dac'aş şti că maî gândeşti,

C'am să 'ţî spui ce nu 'ţî-am spus,

A ş căta să më opresc,

Să nu 'ţî spui ce nu 'ţî-am spus,

Inima să 'mî stăpânesc

Să nu 'ţî spuîe ce n'a spus ;

Căci aî rìde dac'aş sta

Ca să 'ţî spui ce n'am maî spus.

Eşti femeie... vei uita

Că 'ţî-am spus ce n a ş fi spus.

1883 Martie I). Cocropid.

DREPTATEA MARELUI RAN N U V E L Ă

Profesorului Atanasie Pop eseu ca semn de stimă şi prietenie.

(Urmare)

III.

La curtea banului era mare învălmăşeală, câte-va zile după aceste întâmplări. De cum se luminase de ziuă, slugile umblau de colo până colo, îndeletnicindu-se cu pregătirea unui prânz din cele maî bogate, fiind-că în acea zi era serbătoarea numelui jupâneseî Irina, soţia lui Ştefănuţă. Se întâmplase să cadă într'o duminică, — un cuvent maî mult pentru a fi serbătorită de toţî Craioveniî, bogaţi şi săraci, boieri şi tergoveţî. Dar ceia ce neliniştea pe slugi în de obşte şi pe bucătarul curţii în parte, nu era numai grija prânzului : era că, dupe obieeiü, seară avea să fie masă mare, la care trebuia să fie poftiţi toţi boeriî cu jupânesele lor.

La opt dimineaţă, un radvan tras de doi cal albi era lângă scara palatului. Banul şi jupâneasa Irina, îmbrăcaţi în cele mal strëlucite haine, pogorâră treptele şi intrară în el : se duceau la biserica sfântului Dimitrie să asculte leturghia praznicului.

Doue ceasuri în urmă, el se reîntoarseră. Când urcau treptele, paharnicul Strungăreaţă însoţit de stolnicul Buzdugan şi de pitarul Aluniţă, întrari pe poarta cea mare a curţiî: el veneau să heretisească pe jupâneasa banului. De la săverşirea slujbei şi până pe la unu după amiază, nu mal conteniră vizitatorii. Aci îl vedeaî sosind cu cârdul, aci răsleţiţî unul câte unul. In acest timp, un taraf de lăutari în fruntea cărora se găsea Dinu Strămurare» vestitul lăutar olteau de pe acea vreme, cânta din vioară şi din gură cele mal duioase balade şi cele mal vesele hore olteneşti. Pe la doue dupe amiazë, banul şi soţia sa, îm­preună cu câţî-va boerî de treapta ântêia, reţinuţi de Ştefănuţă, întrară în trapeză şi prânziră. In timpul mesei, lăutarii cântau într'una.

Să ne depărtăm de aci, de teamă să nu fim asurziţi de strigatele glasului ascuţit al lui Dinu Strămurare, şi să întrăm în cazarma garde! banului, de lângă poarta curţii.

Acolo, pe un scaun înaintea unei mese de brad, căprarul SeptelicI stă ţanţoş, cu mâna în şold şi cu bărbia în sus. El are în faţa sa doi din ferentarii căprăriel sale, şi iată ce cuvëntare le ţine el, cu glas tare :

— Băeţî!... V'am ales pe voi, pentru-că ştiu că sunteţi cel mal încercaţi oştaşî din ceata mea, şi pentru-că este vorba de una din cele mal isteţe pescuiri ce avem să facem...

Aci SeptelicI îşi rësuci cu mult tact şi satisfacţiune lungile sale musteţî, tuşi de vr'o douë-treï orî zgomotos, — ceia ce însemna că avea ance multe de îndrugat,— şi urma:

— Totul atârnă de dibăcia şi înţelepţeasca voastră pricepere... Aţi înţeles? Totul... E!! tu ăla de-acolo, ce nu ţî-aî frecat bine sabia ? zise el cu îndârjire unul socotolnicel din fundul cazarmeï, dupe ce băga de seamă că nu prea avea aerul a sta drept înaintea luì;... Deci, băeţî, iată despre ce este vorba, adăuga el, îndreptâudu-şî cuvêntul către cel doi

ferentari : Din porunca Marelul-Ban, cu care m am sfătuit mal alaltă-erl, sunt însărcinat să vè poruncesc cele ce urmează.. .

— Ascultăm şi ne supunem, îngânară cel doi ferenterl. — Tacă-ve pliscul !... nu më întrerupeţî ! Ascultaţi-me şi băgaţi la tigvă vorbele mele.

Astă-seară veţi lua o căruţă ţerenească din grajdul curţii, şi împreună cu mine veţi merge în dosul gradinei lele! Tudora din uliţa Lefegiilor... ştiţi, lelea Tudora, vëduva lui Co* standin Păturică, ceauşul, dumnezeu să-1 ierte!...

— Ştim, căprare ; bëtrâna cu fata cea frumoasă ! glăsui unul din cel doi. — Tocmai, măi băete... veţi lua în căruţă aceste doue mari postavuri negre şi vë veţi

pitula peste drum. In faţa voastră o să aveţ i o portiţă a acelei grădini, dar pe care nu, o s'o puteţi zări din pricina întunericului nopţii. Veţi aştepta acolo în cea mal mare li nişte, şi nu vë veţî mişca de acolo de cât când veţi zări că portiţa se deschide... Atunci, ochii în pa t ru! aţi pr iceput? Aveţi să vedeţi un ostaş şi o fată... EI d a ! un ostaş şi fa tă! ce-aï căscat gura ca un broscoi setos?. . . II veţî lăsa să se giugluliască puţin, c doi porumbel nevinovaţi ce sunt ; dar voi nu veţi perde vreme, ci desfâcênd ca o plas

aceste doue postavuri, vë veţi apropia binişor de dènsi! şi le veţi tăia restul vorbei arun când fie care din voi postavul seü, unul asupra capului fHcăuluî şi cel-l-alt asupra capului fetei. Numaî de cât după aceia, vë veţi apropia de eî şi veţi petrece aceste brâurî peste mijlocul lor. Aşa îmbrobodiţi, — căcî fiind legaţi peste postav eî nu se vor împotrivi, - îi veţî pune pe umeri ca pe nişte şuşanele descărcate, şi-î veţi aduce la căruţă unde vë voiü aştepta eü. Inţelesu-m'aţî ?

— înţeles , căprare ! — Ensă ! adăugă Septelicî ameninţând cu degetul spre eî; ensă va i ! va fi de voi, de

veţî îndrăzni să descoperiţi obrazele lor, ispitiţi de Aghiuţă ca să ştiţi cine sunt . Asa poruncesc eü din porunca mareluî-Ban Stefănuţă, pe care aibă-1 Dumnezeu în sfânta sa pază !... Aide ! luaţî cu voi aceste postavuri şi brâne, şi când s'o însera să fiţi gata... Mergeţî !

— Am priceput, căprare, şi aşa vom face, respunseră amêndoï ferentarii depărtându-se şi amestecându-se printre soldaţi, cari eraü grămădiţi în cel-l-alt fund al cazarmeî.

Iar bëtrânul Septelicî, mul ţumi t în sine că sëvêrsise mari isprăvi, îşî frecă manile cu un uşor s imţ iment de trufie soldăţească, îşî rësuci ànce de vr'o câte-va ori mustăţ i le sale cărunte, şi eşi fluerând printre dinţi un vechiü cântec oltenesc.

IV.

Abia se inoptase, şi meseni i poftiţi la curtea banului începură a sosi. Un copil de casă şedea la scară, şi, care cum venia, era condus de densul în salonul oaspeţelor, unde lî priimia Stefănuţă. Nevestele boerilor, îndată ce întrau în tindă, eraü introduse într 'o cameră lăturalnică în care se găsia jupâneasa Irina. Oaspeţii, dupe ce dădeau m â n a cu ban sau cu băneasă, sc l rmbaü câte-va cuvinte obicinuite la asemenea prilejuri, şi luaü loc pe la­viţele cele lungi ce împodobiau casa de jur împrejurul pereţilor el, şi începeau a convorbi

Ceï d'întâi cari veniseră, fură : şoltuţul Grozea împreună cu părgaril oraşului, în numer de doi-spre-zece ; toţi bëtrânï, toţî mësurat ï la cuvent şi buni la sfat. Dupe dânşii sosi protopopul Şoricel însoţit de protopsaltul Dimitriţă... Dacă peste doue ceasuri — în carş

timp mereü sosiaü ospeţiî — vom pétrunde în acelaş salon, apoi vom vedea o nenumerată mulţime de obraze, care maî de-care maî vrednici de respect, oamenî aparţinend diferitelor verste şi trepte boereştî, îmbrăcaţi în tot soiul de strae. In fund şedea pe o laviţă lungă oetrânul Şoltuz Grozea, la rend cu toţi părgaril se l ; aceştia purtau cizme, cioareci de di­mie albă, ipingele lucrate în şireturi negre pe un câmp tot alb, şi brëne roşii ; în mâni aveau toiage de cireş, în vêrf cu câte o măciucă de os. Alături de denşiî, vistierul Şotreanu şoptea la ure<-hia postelnicului Măntăluţâ istoricul uneî conspiraţiunî ce se urzise de cu­rând împotriva domnitorului ţereî Româneşti . In partea cea-l-altă a salonului, comisul Brânduşă,— un bëtrân luptător, — povestia unul sutaş de socotolniceî isprăvile sale rezboi-nice. In mijlocul salonului Marele-Ban vorbia numai diu buze cu protopopul şi cu proto­psaltul Dimitriţă.

— AI adus odăjdiile, părinte Şoricel? îl întrebă el. — Da, Măria-Ta; le-am dat dascălului Dimtriţă care le-a şi încredinţat unul copil-de-casă. — Bine, tată. . . Fiţi gata când vë voiü porunci. Salonul banului respundea în acel al băneseî printr 'o uşă. La această uşă, Dinu Stră­

murare, cu tot taraful lui, îşî arăta meşteşugul în cel mai năstruşnic chip. Din când în când, banul trecea pe lângă densul, îî şoptea ceva cu repeziciune, şi iscusitul lăutar schimba dintr'o întorsătură de degete cântecul, ca să facă pe placul strălucitului boer.

Pe la ora zece, jupânesele intrară la boeri. Mai era ànce o jumëtate de ceas pană să se întinză masa.

Deci, pe când vioara şi cobzele tarafului lui Strămurare t răgeau la cântece de dor, de chef şi de veselie; pe când povestirile dintre boieri eraü pe calea cea lungă, şi convorbi­rile neînsemnate ale jupâneselor ajunsese a fl cât se poate de încordate, un copil-de casă, însărcinat a fl de streajă la scara palatului, pëtrunse printre mulţ ime, şi, apropiindu-se pe furiş de ban, care şedea gânditor pe un scaun nărăznat înconjurat de marele-căpitan de judeţ Stoica, de armaşul Mână-Frentă şi de alţi trei boieri, îî s trecură la ureche a-ceste cuvinte :

— Măria ta ! eî aü venit.

— In sfârşit î... murmură banul frecându-sî mâinile cu m u l ţ u m i r e ; să i n t r e ! să intre numai de căt ! zise el adresânduse copilului de-casă, care se închină şi pieri ca o nălucă.

Cate-va minute în urmă, uşa se deschise toată, şi făcu loc unul ciudat alaiu : maî intăiu inaintă căprarul Septeli I, care cu mâna pe sabie, cu pieptul scos în afară şi cu obrazul sëu rëzboinic p^şia spre mijlocul salonului, cu un aer falnic, triumfător, mul ţumi t de sine-ânsuşî. Dupe densul venia un ferentar care avea alături de el un om al cărui cap şi corp era acoperit de un postav mare şi negru; în u rma acestuia, un alt ferentar care, ca şi tovarăşul seü, avea şi el un om, tot aşa acoperit.

La vederea noilor veniţi, ce alcătuiau unul din cele maî ciudate tablouri, toată lumea remase în uimire. Era un lucru de petrecere aceia ce aveau naintea lor? Trebuiau să rîză saü să se 'ncrucească ? Toţi se întrebau cu neîncredere, ca ce putea fl acele doue matahale negre escortate de betrănul SepteUci; dar fiind-că nimeni nu putea să tălmă­cească cimilitura de sub cele doue postavuri, toţi cu toţii se mul ţumiră de a rădica din umere cu mirare, neflind în stare să 'şl dea seama nicî intr 'un chip. Pană şi bietul lăutar

Dinu Strămurare , pană şi el remase cu gura căscată, cu corpul şi capul nainte , cu ochii holbaţi.... Ca printr 'o vrajă ie le inţelenise manile, toţi aceşti lăutari tăcură din instru­mentele lor vesele, fâcênd loc unui murmur ce se încinsese în toată sala.

Atunci banul Stefanuţă îşi rădică în sus măna , şi făcu semn mulţ imei că avea să le vorbiască. Zgomotele încetară.. . Toţi se făcură roată în jurul celor noui sosiţi, în faţa cărora se gâsia banul... O tăcere adâncă se statornici... Oblăduitorul Olteniei îşi rădică glasul seü cel puternic, şi iată ce le spuse el, rar, cu gravitate de, părea că este un ju­decător ce ecspune juraţilor vina ce pluteşte de asupra vinovatului ce aü să judece :

— Boeri dumneavoastră !... Priveliştea ce aveţi sub ochi, vëz că vë minunează, şi vë turbură. Eü, gazda dumneavoastră, ve daü dreptul, căci o zi de petrecere la care v 'am chiemat n 'ar trebui să fie zăticnită câtuşi de puţin... Dar, linistiţi-ve !... nimic nu s'a făcut aci fără îngrijirea mea, şi de aceia nimeni altul nu este îndatorit de a lămuri aceasta, de căt numai eü ânsumi. Daţi-mi voie dar, să vi-1 înşir aci în căte va vorbe : — Sunt acum şease zile, o fată din acest tërg se înfăţişă, şi ceru să 'mi vorbiască. O primii, şi aflai din gura sa că fusese înşelată de un sutaş, care-i dăduse cuvântul de a o lua de soţie ; că acest neruşinat înşelător, după ce-i răpi tot ce densa pu tea să-i dea, cinstea îşi luă 'napoï cuvêntul, spun end fetei că-i este peste put inţă de a face acest pas, din pricină că el, fiind fiu de boier, părinţii sei s 'ar împotrivi la aceas ta ; că fata, cu lacră-mile 'n ochi şi cu inima sfâşiată, mi-a cerut dreptate pentru purtarea vinovatului ; ea mi-d adăugat că îl iubeşte ànce, că-1 va iubi căt va trăi , şi că ruşinea sa nu s'ar putea şterge de căt prin căsătorie !.. Ce trebuia să fac, cinstiţi boeri ? Datoria mea de judecător nu më ierta sä nu-i daü dreptatea ce 'mi cerea, şi deci, iată cum am fost hotărît să i-o daü fără părtinire, fără cea mai mică umbră de greşeală. Am întrebat-o despre ziua când aü să se întelniască, şi mi-a rëspuns că chiar in t r 'această duminică seara. In urmă, am dat drumul fetei, am chemat pe căprariul Septelici, i-am poruncit să ia doue postavuri mari , şi punêndu-se la pândă în preajma portiţei l ăngă care aveau să se întelnească cei doi îndrăgostiţi, să aştepte ; la un moment dat, să se râpează asupra lor, să le pună pe cap

este vëlurï groase, şi aşa îmbrobodiţi, fără a şti cine sunt, să-i aducă aci înaintea mea... •ea cinstiţi boeri ! se poate întêmpla ca vinovatul să fie unul din fii vre-unuia din dum-ia-voastră,.. Asta n'o ştiu, căci nu i-am vëzut cinstita faţă; dar ori care ar fi el, va 3bui să priimiască pedeapsa ce cu drept am chibzuit şi hotârît , şi më jur pe umbra tânë-meû şi pe viaţa fiului meü Minai, că o va primi aci, acum, numai de cât!.. . La aceste vorbe pe care banul le rosti in t r 'un chip ameninţător , toţi boerii remaseră mărmur i ţ i . Părea că o îngrijire tainică coprindea pe fie-care in parte, căci mai toţi dintre aveau feciori în oaste. Ei începură a schimba vorbe printre dênsiï, mai întêiu ca şoaptă,

ir puţin câte puţin şoapta lor se schimbă int r 'un zgomot mai tare. . . şi apoi şi mai ta re . eni o vreme când zgomotul lor se făcu un mare vuet... vuet ce părea că este scurgerea răbuşită a unui rîu în repedea sa pornire, mâna t de suflarea puternică a vêntuluï... Mai

mulţi dintre pârgari gesticulau cu aprindere, iar unii din ei, mai îndrăzneţi la cuvent, se pregăti aü să întrerupă pe oblăduitor, ca şi cum ar fi fost îmboldiţi de o temere lăuntrică, ce-î făcea să bănuiască ceva ce se putea traduce cam în aceste cuvin te : „Dacă o fi fiul meu ? Dacă fiul meü o fi ăl cu musca pe căciulă şi prin urmare ăl de sub negrul pos tav? . . 8

Cu toate astea, numaî la un semn făcut de mâna banului, vuetul se micşoră t reptat , si, ca şi cum s'ar fl cuprins o putere măias t ră într 'acest semn, toţî tăcură, toţî remaseră ascultători, băgători de seamă, nemişcaţi. . .

Boerî dumneavoastră! . , u rmă banul Ştefănuţă după o tăcere scur tă ; acum înţelegeţi, că a c ş t î doî inşi acoperiţi din creştet până-n tălpi cu cele doue postavuri negre, nu sunt ,

n U pot fi alţii de cât cel doi îndrăgostiţi , voiü să zic, fata cea necinsti tă şi părăsită, şi Aul de boier ce a avut îndrăzneala de a'şî bate joc de chiar jurămintele ce făcuse acestei nenorocite orfane!.. Am zis că-1 voiü pedepsi, şi deci, iată pedeapsa m e a : aici, în faţa domnielor-voastre, aşa acoperiţi cum sunt, îl voiü cununa !.. Cred că nimeni din cel ce

s e găsesc aci nu 'mî va băga vină, cârtind că fac o faptă nedreaptă !.. La vorbele „ti voiü cununa."' se făcu iarăşi o mişcare printre cel de faţă ; dar nu ţ inu

multă vreme, căci un al doilea semn al lui Ştefănuţă îl puse pe ascultare. — Părinte, u rmă el adresându-se protopopului Şoricel, care şedea amestecat prin mul­

ţime ; iaţî odăjdiile, şi începi numaî de căt rânduiala cununiei ; iată mirele, iată mireasa sunt o pereche de suflete t inere care se iubesc —Fe aceste trei cuvinte el apăsă tare .

— Dar naşul? Cine va fi naşul? întrebară mal mulţ i din boeri şi jupănese. — Naş să le fie şoltuzul Grozea şi cu jupâneasa lui, respunse banul cu statornicie. Atunci protopolul, îşi petrecu pe dupe gât patrahirul, îmbrăcă felonul seü lucrat numai

in fir galben, şi deschizând molitfelnicul ce 'I înfăţişă protopsaltul Dimitriţă, se puse în faţa celor doi tineri, - înnapoia cărora se găsea şoltuzul şi soţia sa, ţinend fie-care căte o lumânare de ceară aprinsă, aşa cum se obicînueşte la nuntă, — şi intona cu glas ta re vozglasul :

— Bine cuvântată este împărăţ ia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh !.. — Amin!., cântă protopsaltul pe o arie de psaltichie.

O jumëta te de ceas dupe aceia, cununia fu sfcrşită. — Së vë trăiască ! strigă banul apropiindu-se de naş şi de naşă şi strângêndu le mâna

cu un aer zimbitor. Şoltuzul mul ţumi cum putu, sermanul om ; închipuiţi-vc poziţiunea unul naş, care ance

nu cunoaşte pe finii ce a cununat !.. - Şi acum, când nici o putere omenească n 'ar mal putea sfărâma legătura ce a înodat

sfânta noastră biserică, — zise banul cu solemnitate, — să descoperim faţa acestor doi în­surăţel, şi să le dăm cuvenita sărutare !.. Căprare SeptelicI !..

— Porunceşte, Măria-Ta ! se grăbi a respunde betrënul soldat uitându-se ţ in tă în ochii banului.

— Fă-ţl datoria ! Mustăciosul ferentar se apropia de fată mal întêiù, şi îl luâ postavul. Toţî se îndesară să o vadă. Toţi o vezură, şi se minunară de gingăşia obrazului Voi-

chitei. De şi cu capul înclinat pe piept, şi cu privirea 'n păment , ea părea eusă a fi zâmbitoare. Dar această veselie era aşa de puţin accentuată în ecspresiunea obrazului el, ă numai un ochiu egzercitat şi cercetător ar fi putut să o descopere.

Când veni rondul mirelui, o curiozitate amestecată cu o vie îngrijorare se vedea pe

feţele tutulor boerilor cari aveau fu. Până şi banul fu molipsit de aceste doue s imţimentJ până şi el devenise, dacă nu îngrijat cel puţin preocupat de o ideie ce ï trecuse repede ca un fulger dea-curmezişul spiritului sëu.

— Să fie e l? gândi banul ; a ! dar nu se poate !... Dar el este în garnizoană la TêrgiaJ Jiului... Copil ce sunt !....

în fine Septelicî, apuca pulpana postavului ce acoperea pe mire, şi într 'o clipeală, m azvêrli pe dupe cap, jos pe podeala casei...

Dar toţi remaseră înmărmuri ţ i la vederea lui Mihal, sutaşul de ferentari, căci el, nu era altul, de cât fiul Marelui ban Stefănuţă !...

Banul păru de-o-camdată buimăcit ; era cât p'aci să isbucniască de mânie, dar avu:, curajul de a'şî călca pe inimă.

— Fiul meü ! zise el dupe câte-va minute de tăcere ; ceia ce al căutat, al găsit ; grfl şeala vrea pedeapsă ; tu al greşit, şi te pedepsesc dupe cum al mer i ta t !...

— Tată, respunse Mihal cu glasul dulce rugător ; chiar dacă aşi fi căutat cu luminarea o asemenea dreptate, tot n'o găsiam ; el ! dar ce vrei ? am găsit-o, şi 'ml rìde inima de bucurie ; pedeapsa ce'mî dai, este cel mai mare dar ce aşi fi dorit... î ţ i mulţumesc din suflet !

— Ce vrei să zici ? lămureşte-te ; nu te pricep, - întimpinâ banul cu nerăbdare,

— Voiü să zic că iubesc mult pe această fată de acum doul ani de zile. Până in acest minut ea n 'a ştiut că iubitul el este fiul banului ; nimic din ce priveşte starea mea, de, cât că sunt fiu de boier. în cele dintâiu luni întêlnirile noastre n 'aveaü alt scop de cât

o dorinţă fierbinte de a ne vedea necontenit, de a ne spune cu nevinovăţie că ne iubiam din ce in ce mal mult . î n t r ' a s t a se cuprindeau toate semnele dragostei noastre. Şi dèi atunci până acum, nimic care să më necinstească, nimic care să o necinstiască în ochii] el şi a lume!. Dar flacăra ce'mî mistuia inima, creştea mereu, şi într 'o zi, după ce găndiL mul tă vreme, dupe ce'mî cercetai ascunsul inimeî mele, rescunoscuî cu plăcere că a n u ;

avea de soaţă nedespărţ i tă pe aceia căreia de mul t ancă îl încredinţasem sufletul meü, era peste putinţă. . . Dar cum să izbutesc? Ca fiul marelui ban al Craioveî să ia de ne-; vastă pe o fată orfană, fără nume, fără avere, aceasta ar fi fost mal mult de cât putinii cios pe o cale obicinuită; căci sunt bine încredinţat, iubite ta tă , că orî-cât de drept e ş t î l te-aï fi împrotivit la această căsetorie punêndu-mï înainte tradiţiunile neamului nostru, ş,'j a tâ tea alte obicïurï boiereşti !... Dar iubirea găseşte in tot-dea-una mijloace de a zdrobi o] piedică, şi iute la ce uneltire, la ce înşelăciune fuî nevoit să alerg : Am sfătuit pe Voi-I chita să meargă la dumneata cu jeluire că un suţaş, fiul unul boier al cărui nume nu'll ştie —precum nici nu'l ştia— a înşelat 'o şi nu voieşte a o mai lua de soţie precum îl] făgăduise... E de prisos a mai înşira aci restul ; dumneata, ta tă , şi dumneavoastră , c i n s i tiţî boieri, ştiţi acum toată istoria aceasta. Uneltirea n'aşî fi plănuit-o dacă n'aşî fi fosti încredinţat de firea tatălui meü, pe a cărui simţire de dreptate în toate faptele sale toţii o cunoaş te ţ i ; as ta 'mî era de ajuns; nu mo gândii nici de cum că era să se întêmple'J ceia ce s'a întêmplat, dar se vede că îngerul Voichiţel mî-a fost dat gândul acesteî înşe-j lăciunî, căcî n ' am greşit 'o de loc... Devenit bărbatul el, sunt cel mal fericit om !...

— Fătul meü, zise banul apropiindu-se de Mihal şi dându-I mâna să i-o serate, înţelegi

te-a impins să severşeştî uneltirea ta ; te iert din tot sutletul ; tu eşti vrednic de nu­mele meii, şi vë bine-cuvintez pe amêndoï! Fiţi fericiţi!. . . Boieri dumneavoastră, striga

e l întorcendu-se către cei poftiţi ; aide ! să ne apropiem de însurăţei şi să le seru tăm cununiile după vechiul obiceiü românesc.

Si fie-care boier şi jupâneasă urară mirilor anî fericiţi, şi s t rânseră m â n a banului şi a băneseî, adică a socrului şi a soacrei.

Unii din ei ar fi avut mare poftă să ia peste picior pe marele ban, căruia nu I trecuse

nicî prin gând că fiul seü avea să-1 tragă pe sfoară, dar eî se mul ţumiră a'şî pune pofta 'n cuiü, căci banul era cel mul fruntaş boier al Olteniei, şi să ştie că cel mare nu prea rumegă sarcazmele celor mici, nici chiar când sunt întemeiate. . .

Urările se isprăviră târziu.. . Masa era pusă... Oaspeţii se aşezară în preajma el, şi se zice că nunta ţinu trei zile

si trei nopţi...

Brăila, 1883, Ianuarie 15. Mihail Demetrescu.

C U G E T A R E Sa fie scrisul pentru unii Să sufere şi să trăiască, Precum e scrisul pentru alţii Să moară cănd sunt fericiţi?.. Să fie scris, iubind femeia, In schimb să te dispreţuiască, Precum e scris pe aceiaşi-foale Să rîdem, cănd suntem iubiţi ?..

Durerea în zadar ne-aprindo Şi mila ne înduioşează : Căci ce le pasă altor inimi Când suferim şi ne 'ntristăm, Saü oare nouă ce ne pasă Când alte inimi se 'ntristează ?., — Cătăm cu toţii fericirea Acolo unde n'o aflăm!..

Tli. M. Stoenescu.

Aces te p a t r u versur i sun t î n t r ' adevë r rezul ta tu l unu i t a l en t vëdi t şi cu­

getarea ce ele conţ in es te cu d rep t cuven t u n a din cele ma i rar i emana­

t i m i filosofice.1 Fe l ic i tăm pe t ënë ru l autor , şi 'Ï m u l ţ u m i m de preferenţa ce

a dat Literatorului în locul orî-căreî a l te rev i s te .

C U G E T A R E

Iaşi

Lumea-î teatru de maimuţe, Şi destinul director ; Iar din cer, ca dintr'o lojă, Dumnezeu e spectator.

Dimitrie Mauolescu.

M A C S I 1ST E

Un rege, care 'şî iubeşte numai câïniï de vânătoare, miniştrii, favoriţii şi familia sa nu mal are t imp a 'şi iubi statul şi poporul.

Economia e o virtute cu atât mai preţioasă, cu cât întâmpini mai multe obstacole pen tru realizarea ei.

Când un pigmeu te înjură, cel mai bun lucru este să taci, fiind-că rëspunsul teü T ono rează : adică, te degradezi spre a T ridica.

Filosofia triumfă adesea contra relelor trecute şi viitoare ; iar contra celor prezente es tot d 'auna învinsă.

Nobleţea, care este un monument al virtuţeî, este nemuritoare ca şi gloria.

*

Bëtrêniïor le plac să dea precepte bune altora, ca să se poată măngăia, când da proaste egzemple.

Th. P . Jereghie.

D E - A S Ï F I S Ă M O R !..

De-aşî fi să mor, 'mî-aşî zice poate

Că o să uit în lume toate

Şi că nimic n'o să 'mï rămăe,

Nici chiar mirosul de tămăe

Nicî cel din urmă scump cuvent,

Nicï florile de pe mormênt ;

Dar, — cugetând că dupe moarte

Ne vor urma aceleaşi soarte

Şi chîar prin sterile divine

Voï da şi — atuncea ochî cu tine,

Să 'tï rîzï de bîetul meü amor,—

A ! Uite, —n'aş maî vrea să mor!. .

Th. M. Stoenescu.

(Dupe Lord Byron)

(Urmare)

X I

„ înainte !... î n a i n t e ! . . . Calul şi eü z b u r a m pe aripele vèntuluï , l ă sând în urmă t o a t e locuinţele omeneş t i . Despicam aerul ca acele m e t e o r e ce se pre­cipită din cer. când, au ro ra boreală cu u n z g o m o t s ingular rupse acoperişul nopţei. I n calea n o a s t r ă n u ma i e raü nici oraşe , nici sa te , ci u n dezer t in-mens, mărg in i t cu orizontul , ca p r in t r ' o pădu re în tunecoasă ; şi, afară de câte-va fortereţe , r idicate în al te t i m p u r i în cont ra Tar tar i lor , nu ma î ve­deam nici o u r m ă de egz is ten ţă o m e n e a s c ă : cu un an m a i ma in te , o ar­mată tu rcească t r ecuse pe-acolo, şi pe u n d e călcaseră copitele cailor n u ma î crescuse nici fir de iarbă. Cerul era posomorâ t , u m e d şi cenuşiu, iar u n zgomot asurz i tor scotea n iş te geme te , cu care aşi fi voi t să î m p r e u n pe ale m e l e ; —dar r ăp i t de fugarul m e ü , din ce în ce ma i depar te , nu p u t e a m nici să suspin, nici chiar să m ë rog. O ploae de sudoare rece curgea de pe fruntea m e a pe coama calului, care se umfla şi sforăia m e r e u în t u r b a r e a Iul. Căte-o da tă 'mî închipuiam că el îşi va maî slăbi fuga ; dar nu, g r eu t a t ea corpului m e ü nu era nimic pen t ru aspra lui îndârj ire ; ii p ă r e a m uşor ca u n fulg ; la fie ce mişca re ce făceam, ca să ma i s lăbesc dureroase le legătur i ale mâini lor mele , el se î n s p ă i m â n t a şi ma î mu l t , fugea şi m a i t a r e . încer­cai să s t r ig ,— vocea m e a slăbise, to tuş i ea '1 făcea să t resa ră , ca şi cum ar fi fost a t ins cu biciul ; la fie-care din s t r igă te le mele el se scu tura , ca şi cum sune tu l unei t r o m p e t e 'i-ar fi r ë s u n a t la urechia lui ; cu toa t e acestea legăturile mele e raü îng rămăd i t e de sangele ce curgea in lungul m e m b r e l o r mele, ga tu l m e ü era sfâşiat de-o se te ma i a rzë toa re ca focul.

X I I

„Ajunserăm în pădu rea selbat ică : era a t ă t de înt insă , că nu-î p u t e a m vedea margini le . Ici şi colo se înă l ţau copacî be t răn î şi t a r i , pe care nu 'î-ar fi p u t u t dë rëma nici vëntur i le Siberiei ; copacii erau ensă ra r i şi spaţ iul dintre eî era plin cu a rbuş t i ; aceşt ia e raü în toată sp lendoarea f runsăture î lor. Maî era m u l t p â n ă la acele serî de t o a m n ă , ce îngălbenesc foile pădu-

rilor şi le spulberă colorate apoi cu u n roşu fără viaţă , ' a s e m ă n a t cu săn-gele închîegat al corpuri lor r ë m a s e pe cămpul de luptă , cănd o noap te i a rnă înghea ţă t oa t e acele capete ne îngropa te : era un va s t crăng, semănat ici şi colo cu câte-un cas tan , cu câte-un stejar v i g u r o s ; dar depăr ta ţ i unul de altul , aşa că micşorau g r eu t a t ea nenorocireî mele . Crăcile a t â r n a u asupra ne fără a m ë sfâşia, şi eü a v e a m des tu lă pu t e r e să 'mî sufer răni le deja înghe­ţ a t e . E r a m bine legat şi n u ' m î era frică să nu caz ; t r e c u r ă m ca o furtună pr in frunziş.e, l ă sând în u r m a n o a s t r ă copacii gârbovi şi lupii flămânzi ; toată noap t ea îî auz i sem urmăr indu-ne , auzeam ànce t ropă tu l lor sëlbatec şi ni resăr i tu l soarelui nu-î făcu să ne lase 'n pace.

La ivirea zilei îî v ëzusem în un deget * depar te de noî. O ! ce n ' a m da t a tunc i să fi a v u t o spadă şi să m o r lup tăndu-me cu denşiî, sacriti-căndu-î până la cel din u r m ă . Cănd fugarul m e ü îşi începuse drumul , eû-credeam că se v a opri odată , dar acum începuse a 'mî fi frică să nu se o-prească . Më înşe lam : firea lui uşoară ş i sălbat ică îî dădea repeziciunea unei căpr ioare . Zăpada ce zbura pr in aer, spu lbera tă de furia vêntuluï , era maî

puţ in repede ca fuga calului, care ajunse p â n ă în mijlocul pădure! , neostenit ance , ma î sëlbatic ca 'n t o t d ' auna şi furios ca un copil resfâtat , căruia M-\ s'a împlini t v r ' o poftă, saü mai bine, furios ca o femeia, care nevëzèndu-voîa îndeplinită, face lucruri le dupe placul eî.

X I I I

„Trecusem p ă d u r e a ; era dupe amiază , şi cu t o a t e că ne g ă s e a m în luna luì Iunie , t r e m u r a m de frig şi sângele era ap roape să 'mî înghe ţe în v i n e : sufer inţa p rea lungă îmblânzeş te pe omul cel maî curagios. P e a tunci nu e r a m aceia ce pa r a fi as tăz i ; dar, zbuc iumat ca un t o r e n t de iarnă , l ăsam să 'mî izbucnească s imţ imente le , îna in te de-a le înţelege cauza. Şi s 'ar 1 m i r a t o r i c ine , vëzëndu-më, că încerc ance a nesocot i pericolul, când furi şi spa ima ce më. coprindea, chinuri le ce sufeream, frigul, foamea, durerea , ruş inea şi d isperarea nTapăsau rând pe r ănd şi cu pu te r i reinoite , — vëzën du-më dispoiat, pe mine , nă scu t din păr in ţ i , al căror sănge apr ins se asea­m ă n ă cu u n şearpe sună tor , care se-aruncă a supra duşmanu lu i s e ü . - - P ă m e n t u l fugea sub mine , cerul se î n v â r t e a ; m ë t e m e a m c'o să cad; dar m ë înşe lam, e ram ferecat destul de t a re . In ima-mî zvâcnea , capul îmî ameţ i se , pieptul 'mî bă tu puternic , apoi încetă ; vëzuï arbori i c lă t inendu-se ca n i ş te o a m e n i beţi : o lumină p ă t r u n s e în ochii mei şi priviri le mi se în tunecară : nu poa te fi

moarte maî g rozavă de căt aceia de-a nu m u r i cănd voeşt î !.. Zdrobi t de chinurile acelui zbor infernal, vedeam în tunerecu l d i spărând şi apoi re 'n-torcêndu-se iar ; m ë zbuciumai să 'mî readun puter i le , dar zadarn ică 'mï fu încercarea : s i m ţ e a m aceia ce s im te un om care p lu teş te în mijlocul ocea­nului, sus ţ inu t de-o s ingură buca tă de lemn, aci afundat în valor i şi aci ridicat de-asupra lor, cău tând ţ e rmu l şi găs ind în locu-ï u n val şi ma î furios. Viaţa m e a s e m ă n a cu acele lumin i fantast ice, ce în mijlocul nopţeî , lucesc în ochii noş t r i , închişi de pr imele accese ale frigurilor ; dar şi aces te gensaţiunî d ispărură , spre a face loc uneî t u rbu ră r i m u l t maî dure roase . j$rt urisesc, că n 'aş î dori să a m la m o a r t e a semenea suferinţe ; cu toa t e că suferinţele u l t imului m o m e n t pot să fie m u l t ma î sfâşietoare ; dar în fine ce 'mi pasă !... de a t â t ea ori a m dat m â n a cu m o a r t e a şi a m vözut 'o rân­jind înaintea mea! . .

X I V

„Minţile mi se r eaduna ră .— Unde m ë a f l a m ? Degera t , obosi t , s im ţ i am cum la fie ce m o m e n t v ia ţa se re în torcea in corpul m e ü ; apoî am s imţ i t în t ru cât va o dure re convulzivă, ce punea în circulare sângele m e ü î nghe ţ a t ; au­zul îmi fu a t ins de n iş te sune te discordate şi in ima m e a incepu din noü să tresară. Mi se părea că aud pe lângă m i n e un m u r m u r neobicïnui t ; de a-supra m e a vezuî cerul s e m ă n a t cu stele : nu , nu era o pă re re !.. sëlbatecul fugar înno ta î n t r ' u n fluviu şi ma î sëlbatic. Undele se duceau repede şi pe ranci că t re malur i ; iar noi e r a m în mijlocul lor, lup tăndu-ne cu furia lor şi îndreptăndu-ne spre un ţ e r m necunoscu t . Apa m ë scoase din amor ţ ea l ă şi 'mï de te u n fel de tă r ie m o m e n t a n ă . Calul tă ia m e r e u valuri le cu pieptul seü şi t r e ceam înainte , t o t îna in te !.. In fine a junserăm pe-un ţ e r m alunecos; era un loc de scăpare pe care '1 p r e ţu i am foarte puţ in ; căcî în u r m a m e a totul era p o s o m o r â t şi î n t u n e c o s ; iar îna in te vedeam n u m a î haos şi îngro­zire. Câte ceasuri din acea noap t e saü din acea zi, a m ren ias în n e c u n o ş -tinţă, nu pot s p u n e ; abia p u t e a m şti, dacă resuflarea m e a era s ingura p robă că to t maî e r a m cu viaţă ,

X V

Fugaru l selbatec, cu pâru l u m e d , cu coama resfirată şi încovoindu-şî ge­nunchii din m o m e n t in m o m e n t , îşi îndoi puter i le şi a junserăm pe usca t : o câmpie nemărg in i t ă se înfăţişă pr in in tune rec privir i lor mele , şi se in-

t indea depar te , aşa de depa r t e , ca s e m ă n a cu acele prăpăst i i , de care

îngrozim une ori in visele n o a s t r e ; ochiul nu-i poa te a junge sfârşitul

şi colo căte-va pe te albicioase, căte-va stuflşurî înverz i te se a r ă t au ca nis

m o r m a n e , la l umina limeî, care resă r i se la d reap ta m e a : dar, nicăerî nu

a ră t a v r ' u n s e m n de fiinţă vie. Nici o lumină , fie cât de depă r t a t ă ; nici uni

foc mis ter ios , care să 'şi r îză de nenoroc i rea m e a : aceas tă bat jocură 'mi-ar| fi făcut bine a t u n c i ; m ' a ş i fi s imţ i t bucuros , căci în mijlocul suferinţelor

mele, mi-ar fi r eamin t i t ceva din viaţa , din locuinţa omenească !

(Va urma) Th. M. Stoenescu.

C R O N I C A T E A T R A L A Teatrul de la Dacia.—Direcţiunea D-lui Gr. Manolescu

Adese-orì 'mi-am zis, că a scrie o critică teatrală, este o lucrare mult maî grea, de cât aceîa ce-o face artistul egzecutându-şî rolul dintr 'o pîesă. Şi iată pentru ce, când 'mi-am propus a face câte o asemenea lucrare, 'mî-a t remura t condeiul în mână, ca nu cum-va, influenţat de v r e o putere ecsterioară, să ecspuï adevêrurï, ce se pot întâmpla-să nu fie adevêrurï. In tot-d'a-una ensă m ' a m silit să fiu maî pre sus de ori ce influenţe particulare, ş>, drepte saü nedrepte, ecspunerile ce-am făcut aü fost rezultatul propriilor mele opiniunî, pe atăta cât 'mî-au permis cunoştinţele mele în materie de teatru. N'am cătat şi nu voiü căta nicî-o-dată să lovesc în actorul, care 'şî îndeplineşte datoria în con­ştiinţă, precum am socotit de nedemn a'I se aduce laude pe care nu le merită. De-ase-menî, 'mi-am făcut o vie plăcere de a rìde, ori de căte ori am avut ocaziunea de a ceti, prin gazetele noastre zilnice, critici de teatru, scrise ast-fel... cum este obiceïul de a se scrie la noi. --A spune unuï a;tor, c'a avut succes pentru c'a fost maî mul t aplaudat, este tot una ca şi cum aî zice: pe stradă e noroiü pentru că a plouat! . . Aşa ar fi, dacäj ploaia şi actorul ar însemna acelaşi Iu ru, saü, dacă am compara aplauzele publicului cuj ploîa, ce cade maî în tot-d'a-una când pămentul n 'are nevoe de densa. Din parte-mî, ar fost cel maî mare neprieten, ca să nu zic vrăjmaş, —al aplauzelor, căcî mai tot-d'a-unä sunt pe la locul lor, şi nu 'mi-am permis nicî-o-dată să judec pe actor dupe intensitatea! lor. Şi, aprecierile mele, bazate pe cunoştinţele ce le-am dobândit în u rma unuï studiu; special, m 'aü silit poate une-oii să fiu prea aspru, acolo unde nu o rea voinţă, ci o di­ficultate a silit pc actor să nu fie îti concordanţă cu cerinţele artei şi cu principiile eu Ast-fel mi s'a 'ntămplat cu d-nul Gr. Manolescu, căruia, mărtur isesc că nu regret de fel, că am avut a'î spune oare-care adevêrurï tr iste şi pe care de le-a înţeles saü nu, remane la buna sa apreciere.

Int r 'unul din numerile anului trecut, pe când d-nul Manolescu era director de scenă al Teatrului Nation il, am avut a'î spune, că procedarea sa nu era cătusî de puţin constiin-

• să si că dacă-î maî remănea voinţă să'şî schimbe calea greşită, saü dacă nu putea yinge dificultăţile ce 'î se prezintaü de către colegii sei, să se re t ragă de la un post,

pentru care n'are destulă energie. jju stiü dacă d-nul Manolescu s'a convins de aceia ce eü şi alţiî am încercat a'î spune ;

dar stiü, că nu mul t dupe acela, d-nia sa a renunţa t la directoratul de scenă, ba ànce, fapt P e c a r e r e S r e t > s ' a re tras cu desăvârşire din Teatrul Naţional.

Poate că d-nul Manolescu a nutr i t idei salutare pentru tea t ru şi nu le-a putut pune în egzecuţiune ; poate că a voit să dezmintă afirmările tutulor şi să ne arate : „Yeţî vedea

c e pot eü, când sunt singur stăpân absolut !... Căci, iată cum a procedat d-nul Manolescu imediat dupe retragerea sa.

Negreşit că 'şî-a zis : „Iubesc arta, şi ar tă voiü face ! Iar căt pentru voi care aţi a-jrmât că am luat cincï la sută pentru traducerea Feteï-Aeruluï, vë voiü proba că nu materializmul më conduce!" Şi dupe acestea, d-nul Manolescu a procedat la constituirea unei trupe sub absoluta sa direcţiune, voind să ne arate, mai mul t de căt ori cănd, ce poate face cănd are singur puterea. Pentru acest scop s'aü cheltuit bani, s 'aü făurit cos­tume noi şi lucsoase, s'a închiriat Teatrul de la Dacia şi s'a deschis stagiunea cu piesa Ernanï de Victor Hugo. Cronicarii Teatrali, — graţie generozitate! d-lul Manolescu, — aü a-lergat la reprezentaţie, şi, a doua zi, tunete şi t răznete, laude saü din contra, dupe iz­vorul fie-căruia, dupe dragostea saü nedragostea fie-căruia.

Fie'mî er tat aci, a da o idee despre căte-va din acele cronici, pentru a se vedea căt de bine înţeleg cronicarii noştri însemnătatea cuvêntulul, critică teatrală.

In Binele Public din 8 Marte, găsim următoarele : „Sâmbăta trecută s'aü deschis porţile teatrului Dacia. S'a jucat Eman i , t radus admirabil de d-nul D. St. Raşianu." Şi apoi : „d-nul Manolescu în rolul lui Ernanï a fost căt se poate de bine ; în actul al II-lea, al IV-lea şi al V lea a avut momente fericite, a avut scene, care ne-aü zmuls aplauzele cele maî frenetice". In u r m ă : „D-ra Ana Popescu a fost o drăguţă Dona Sol." Şi în fine: „Ne aşteptăm să vedem pe afiş şi piese de-ale lui Sardou şi Edouard Pailleron."

Mulţumesc !... Mal întăiu, D-nul Manolescu a zmuls aplauze frenetice, D-ra Popescu a fost o drăguţă

Dona Sal, şi apoi, am dori şi piese de-ale lui Sardou şi Pailleron !... Iată tot ce aveai de zis, D-le Dem. (nume sincopat), şi aceasta în marele nefolos al

actorilor şi al l i terature! naţionale !...

In Românul din 11 Marte găsim o altă cronică, înt i tulată : Septămăna teatrală, în care autorul el ne face deosebita plăcere a ne purta pe la Comedia Franceză, a ne aduce a-miute de operile clasice ale marilor autor!, a ne face să regretăm împreună cu d-lul, că D'are cine să-î mal joace piesele ce le are la Teatrul Naţional, şi în fine a ne înştiinţa Că directorul unei noi trupe în Bucureşti este plin de bună voinţă,— calitate ce nimeni fl'o contestă; — dar nimic, nimic din ceia ce trebuea să spue ; nici un sfat folositor, nici o vedere întemeiată.

In România Liberă, de nu ştiu cănd, găsim o lovitură făţişă dată d-lul Manolescu, pe c are, — dacă n 'am judeca-o cu oare care a tenuante , — aş! zice că autorul el are vederi cu totul contrarii de acele ce se reclamă unul sincer cronicar.

In rezumat , laude şi invective, ce toate însemnează acelaşi lucru : discurajare ! j Apoî, D-lor cronicari, cerem teatru românesc şi pentru aceasta ne recomandări pîege

streine în locul repertoriului naţional ?.. Cerem actori bunî, şi 'î judecaţi dupe aplauze saü dupe mândreţe ? De ce n ' am continua cu Fa ta Aerului, cu Muşchetarii, cu Roza Magică t 1) şi a l te le? . . Cel puţin aceste piese ne aduc b a n i ! De ce n 'am pune pe scenă caricaturi saü statul reprezintănd pe Venera, care ne ar face să aplaudăm şi să admirăm S Cel puţin am avea destul poftitori de asemenea spectacole!... De ce în fine n 'am înlocui ar ta cu alt-ceva şi să str igăm din înălţ imea intusiazmulul nostru : „Iată l i teratură româ­nească !... Ia tă teatru românesc !...

Nevinovăţia ensă este pretutindenea Iertată şi nu eü voiü face proces nevinovaţilor, m Din parte-mï, iată ce am de zis de-o cam dată asupra d-luï Manolescu şi a trupei sale. Mal întăiu trebue să recunosc iubirea de ar tă ce are d-ul Manolescu şi dorinţa de-aaj

vedea prosperând, şi să recunosc deasemenî activitatea ce vedeste o mare bună voiiBj din partea sa. Apoî găsesc cu cale, că e neapărat trebuincios să facă apel la totï autorii români, căţî s"aü afirmat şi aü scris piese originale, ca ast-fel să'şl formeze un repertoriu românesc şi să arză traducerile, ce umplu programul repertoriul seü. Să grupeze împre­jurul s e ü tineri cari promit a lucra împreună cu d-nia sa la prosperarea artei şi a lite­ra ture! dramatice române, - şi, la început puţin, maî târziu mal mult , se va ajunge la un rezultat satisfăcător. Apoî, să aleagă pentr 'un moment piese potrivite cu talia trupei sale ; căci dacă Manolescu şi căte-va din elementele trupeî sale sunt în stare de-a egze-cuta role de-o forţă artistică, apoi e un cont ras t -ură t între aceştia şi o mare parte, care n 'aü nici cunoştinţele nici puterile necesarii unor asemenea egzecuţiunî. Spre a fi şi mal fidel aspiraţiunilor sale, ar trebui să adune toate talentele t inere, respăndite prin pro­vincie, în locul cător va din mediocrităţile ce posedă actualmente şi cu aceiaşi chel-tueală, cu aceiaşi muncă, ar avea o trupă aleasă, care să'l înţeleagă, cu care să lupte, dacă are de gănd să lupte pană în sfârşit. Primele nesuccese nu trebue să'l descurajeze: tot-d 'auna întreprinderile frumoase încep reü şi sfârşesc mal bine de căt ne-am fl aşteptat.

Şi-acum, dacă ar fi să fac ecscepţiune de piesa Ernani şi de raportul între această piesă şi puterea trupeî d. Manolescu, precum şi de alte piese streine ce s'aü jucat, a | trebui să fac o întinsă analiză critică, prin care aşi dori să fiu folositor actorilor în vii­toarele egzecuţiunî; dar spaţiul fiindu-ne restrâns, remane pentru altă ocaziune să vorbim în special numai despre aceasta.

Th. M. Stoenescu.

I M P R O V I Z A R E . Priveam la ea şi ea dormea, Şi 'n somn la mine se gândea. Pe buza'ï, gingaş, flutura

Un zimbet ; ce m'asigura De scumpul eî amor, Nepreţuit odor !

Carol Scrob.

(') Spre MAREA RUŞINE A TEATRULUI NAŢIONAL, SUB DIRECŢIUNEA D-LUÎ Or. CANTACVÎZIN.

HU 'TI E MILA?

Nu ' t i e milă de sa lcâmul , care ' n valea recoroasä Te-a vëzu t a t â t e a ore s t ând cu fruntea rad ioasă

La dulci şoap te de a m o r ?

Nu 'ţî e milă de tufişul corona t de por tocale . Care te-a v ë z u t adesea p r in t r e r amur i l e sale

L ă c r e m â n d de-un ta inic dor ?

Nu 'ţî e mi lă nici de luna , ce din calea'î azur ie Se oprea pr ivind la t ine , când p ie rdu tă 'n rever ie ,

Căt re densa căutaî ?

N u 'ţî e milă nicî de ve.ntul nopţeî , care 'n tê ia da tă Ţî-a şopt i t u n ta inic n u m e , p e n t r u care ' n a m o r a t ă

De a tuncî m e r e u cânta i ?

N u 'ţî e milă de acela, ce de-atâtea ori în noap t e Te ţ inea pe b ra ţu ' î t ene r repetându- ţ î tainici şoapte ,

Care t e u m p l e a u de-amor ?

N u 'ţî e mi l ă? . . . Dar sa lcâmul c ă u t â n d u - t e î n t r ' u n a S'a uscat* ca şi tufişul, vên tu l a ' nce ta t ; iar luna

I m i t o t spune c'o să m o r ! 1883 Februarie 5. Anton C. Bacalbaşa

„Convorbirile Literare" din Iaşi, s'aü hotărît în sfîrşit se iasă din tăcerea lor şi se pornească rëzboiû în potriva mea şi a „Literatorului."

In potriva mea, pentru că poeziile ce am adunat în volum aü fost întêmpinate cu vorbele cele maî măgulitoare de câtre aproape unanimitatea condeielor de valoare din publicitatea Română, şi maî ales pentru cuvëntul, că poeziile mele, aü întemeiat un nou gen literar, imprimând o impulziune sănetoasă şi virilă simţirii şi cugetării reduse de d. Alecsandri şi alţii la cântece de stele saü de dor.

In potriva „Literatorului," pentru că a intrat in anul al patrulea al apariţiuneî sale, pentru că a produs şi produce o mişcare literară puternică, pentru că e citit, pentru că numera o sumă însemnată de cititori, pentru că e sprijinit de o societate cu ramificări în toată ţară, pentru că prin condeiul subsemnatului a întreprins së

analizeze pe d. Alecsandri, şi maî ales pentru că în fruntea Societăţii ..Literatorul11,, avem ca preşedinte de onoare pe d. V. A. Urechiă, unul dintre oamenii iluştrii al­teri! noastre.

Aceste lucruri spuse, së vedem prin cine şi în ce mod „Convorbirile," această înbătrenită revistă a Iaşilor, Edimburgul Moldovenesc, ştie se critice şi më cr i t ica i

In numerul 12 din anul 1882 găsim la pagina -477 sub semnătura, P. T. Misir, un asemenea specimen.

înainte de toate, voiü mărturisi că numele d-luî Misir, pentru ântcia oară ne vine la auz. Aceasta nu dovedeşte că trebuie së-'l socotim întru nimic, de şi numele'5

dumnealui este în literatura noastră, egal cu zero plus alţi atâţî zero câte slove, negre pe bărtie albă sunt in critica ce face. Dar d. Misir, este împuternicitul „Con* vorbirilor" ca së lupte pe arena publicităţii.

Nu trebuie së ne mirăm de o astfel de alegere : Bine că n'a alergat la Moralescu faimosul propovëduitor Iaşean în contra tutunului, şi care, mai de ună-zi a distrat capitala cu prezintă sa !

Iată acuma, în ce mod së începe critica de care vorbirăm. Ea va remane în pa­ginile „Convorbirilor" ca un model de cutezanţă neroadă şi de lipsă de bun simţ:

„Când producţiile rele ale unui spirit ce s'a arëtat a fi ales, precumpënesc pe cele „bune, atunci datoria criticei este de a striga şi a împiedica contrabanda literară. „Cu atât mai mult ancă trebuie reduse la dreapta lor valoare pretenţiunile scriito-„rilor care aü luat drept admiraţiune tăcerea ce s'a făcut in jurul lor."

Ast-fel vorbeşte d. Misir, şi d. Misir, precum poate së înţeleagă ori-cine, ia tă­cerea ce s'a făcut înprejurul numelui sëu, ca lăcută inprejurul numelui subsemnatului.

Una din doue : Saü acel d. Misir, deschide pentru ântêia oară ziarele din ţară, şi atunci este cu totul strein de orI-c3 mişcare literară, prin urmare incompetent së vorbească de producţiunile mele şi de numele meü, saü a^elaş d. Misir, së face că n'a deschis acele ziare, şi în acest caz e de rea credinţă, prin urmare vrednic de dispreţul oamenilor leali.

Tăcerea ce s'a făcut împrejurul numelui meü! E i ! Domnule Misir! Dar nu e ziar in ţară, care de la 1872, fie pentru poezii

politice, fie pentru articole de fond, fie pentru poezii în general, fie pentru nuvele, fie pentru critice, şi în fine, fie pentru piese de teatru, care să nu fi pomenit de numele subsemnatului, saü in bine, saü în reü ! Şi te rog să crezi, tinere saü bătrone d-le Misir, fiind-că nu te cunosc şi nu ştiu dacă ai dinţi de lapte saü dacă n'ai dinţi de loc, te rog să crezi, că am dosare de ziare unde s'a pomenit acel nume împre­jurul căruia zici că s'a făcut tăcerea, cu însemnare, că aproape unanimitatea, tot in bine şi cu laude 'l-au pomenit, tinere saü bătrene dde Misir, cu dinţi de lapte saü fără dinţi de loc!

Ia şi citeşte, tinere saü bătrene dde Misir, fiind-că se vede că n'ai citit, ia şi citeşte toate ziarele politice şi literare de la 1872 încoa, şi v e i vedea de s'a pomenit de numele meü şi de s'a făcut tăcere împrejurul lui!

Ceva mai mult, dinţatule saü nedinţatule d-le Misir, tot numele meü scoate pe al

i-tale din tăcerea in care a căzut până acuma şi în care ar fi rëmas până la pome­nirea vecinică, când se va milostivi Dumnezeu să '1 mai scoată o dată clin tăcere, strigându-te pe nume, pe acest nume turco-Armenesc ce rimează şi cu trandafir şi cu altceva tot în.. . Ir, băîeţoiule sau moşneagule d-le Misir!

Ia dar acele jurnale , începênd cu Trompeta. Carpaţilor, Românul, Telegraful, Telegraful Român, din Sibiu, Familia, din Pesta, Alegătorul liber, Patria, Rez-uoiul-Grajidea, Rëzboiul-Veis, Fiul României, Transactiuni literare, Binele pu­blic, Revista Societâteî Renaşterea, Revista Tinerimei, Revista Junimei, L'Orient, l'Indépendance, Gardistul civic, Armonia, România liberă, şi ajungi până la cel clm urmă ziar Român, ca să vezi cât eşti de ridicol când vorbeşti de tăcere !

Ia şi Corriere di Milano, d-le Misir, citesce şi Seratele literare, revista Italiană din Turin, d-le Misir!

Ia şi un volum editat de o librărie mare franceză, d-le Misir, întitulat De Paris à Plevna şi scris de un corespondent al unuia din cele mai de căpetenie ziare Franceze!

A ! Dar dumitale, ţi se pare că a tăcut toată lumea fiind-că n'ai vorbit dumneata de mine, mare criticule, d-le Misir!

Ce sunt pe lângă d-ta, Cezar Boleac care m'a lăudat, Lăzărescu (Laerţiu) care m'a lăudat, Pantazi Gliika care m'a lăudat, Maiorescu chiar, care m'a felicitat căl­duros asupra producţiunei mele de căpetenie, «Noaptea de Noembrie» şi care în scrisoarea ce 'mi adresează cu ocaziunea tipăririi volumului meü, îşi ecsprimă recu­noştinţa sa penlru deosebita onoare ce'i fac, dedicându'î acel volum!

Ei ! D-le Misir, fiindcă më sileşti să vorbesc de mine, dumneata care te serveşti de numele d-lui Alecsandri ca să më loveşti, ce ve-i zice când îţi voiü spune că Alecsandri chiar, m'a lăudat şi că am aflat că më laudă ànce dacă se întemplă să se deschidă vorba de cei tineri !

Ei ! D le Misir, fiiind-că zici că înprejurul numelui meü s'a făcut o tăcere pe care eü am luat'o drept admiraţiune, ce vei zice când îţi voiü spune că Ion Ghika m'a lăudat, că Dim. Aug. Laurian, m'a lăudat, că Petre Grădişteanu, pe care '1 stimez cu deosebire, ar putea susţine că însemnez mai mult de cât dumneata, că ştefan Mihăilescu, cunoscutul profesor şi distinsul scriitor critic, m'a lăudat şi më laudă, că nu este în fine condeiü de valoare, saü om de merit care să nu fi vorbit de mine şi de tot ce am produs eü, unii cu admiraţiune, iar alţii cu stimă şi cu simpatie pentru un talent ce dupe părerea tutulor, este mai presus de puterile du­mitale critice, D-le Misir!

Precum vezi, dragul meü critic, D-le Misir, de la începutul începutului, te-am prins cu minciuna, şi vei recunoaşte ast-fel, că nimic nu prosteşte maî mult pe om de cât o pasiune împinsă pene la învierşunare !

Nu zic : vei fi avênd şi d-ta deşteptăciunea d-tale, dar eü te bănuiesc de Armean, şi ànce, din acei Armeni slugarnici care cred, că dacă să vor face ciocoii de con­deiü ai oamenilor ceva mai deştepţi de cât ei, vor ajunge de potriva lor !

Aşa ai crezut şi d-ta când te-ai făcut ciocoiul de condeiü al celor de la «Convor-

birt,» ensă In loc se ajungi a lua un loc onorabil printre denşiî, sunt sigur că nu­le slujeşti de pe acuma de cât drept o batjocură !

Căci, cum vezi saü cum nu vezï ànce, aï ajuns de risul lumeï, bîetule D-le Misir! Dar, poate crezi că critica dumitale m'a atins ; Că fiind-că vrei dumneata se nu

mai fii poet, nu maî sunt poet ; că fiind că îmî zici dumneata nulitate ca să më poţi adăuga la numele d-tale, am şi devenit nulă ca dumneata şi ca numele dumitale ?..'|

Ca să 'ţî dovedesc că lucrul stă alt-iel, şi că o critică desmăţată, nu prăpădeşte pe un poet de merit, chiar când nu s'ar afla de cât la începutul carierii sale lite­rare, cum de egzemplu s'a intêmplat luì Lord-Byron, am s e ' ţ i reproduc mai jos cri­tica ce s'a făcut de Revista de Edimburg, primelor poezii ale marelui poet.

De sigur că eü nu sunt Lord-Byron şi o ştiu eü fără se mai iei dumneata oste­neala, së mi-o spui, şi nu sunt Lord-Byron pentru că më chiama Macedonski, iar! dacă Lord-Byron ar fi fost eü, l-ar fi chiemat ca pe mine, ar fi trăit ànce şi n'ari fi murit la Misolonghi, lucru pe care dumneata poate că nu'l ştii, D-le Misir !

Dar dacă este pozitiv că eü nu sunt Lord-Byron, şi maî pozitiv este că nici dum­neata nu eşti criticul Revistei de Edimburg, precum şi Convorbirile literare sunt departe de a fi acea revistă.

Dumneata şi Convorbirile, aveţî, nu e vorba, reaua credinţă a criticului şi a Revisteî de Edimburg. Dar ce n'aveţî, este suma lor de cunoştinţe şi nici cel puţin reaua lor credinţă ce pe locuri este înţepătoare.

Revista de Edimburg,— este astăzî recunoscut, - scria neroziî despre Lord-Byron. Dumneuvoastră, — şi aceasta e deja recunoscut de cei maî mulţi,—orî-ce propor-

ţiunî păstrate între mine şi Lord-Byron şi între dumneavoastră şi ceî de la Revista de Edimburg, — scrieţî astăzî despe mine, aceleaşi neroziî, cu deosebire că sunt mai pe de-a 'ntregul.

Şi ca së nu se îndoiască niminî despre ce zic voiü pune faţă in faţă, nerozie şi nerozie, cu alte cuvinte, ecstracte din articolul d-tale asupra poeziilor mele, şi es-tracte din Revista de Edimburg :

R e v i s t a d e E d i m b u r g — Ecstract din numeral do Ianuarie 1808 —

„Poezia acestui tener lord, aparţine la acea categorie de opere ce pe drept cuvent „sunt blestemate de oameni şi de Dumnezei. In adevër, nu ne amintim së fi vëzut „vre o dată o adunătură de versuri care së se depărteze atât de puţin de acel ter-„men de mijloc numit mediocritate. Aceste producţiuni sunt de o anostie omorî-„toare, nu scoboară, nici nu se urcă şi păstrează acelaş nivel, precum ar putea-o „îace o apă stătătoare".

Ast-fel së ecsprimă Misirul Revistei de Edimburg. Iată cum te ecsprirm acuma şi dumneata : „Autorul ne spune că poeziile sale inaugurează un nou gen poetic, acel al poe-

„ziei sociale, cu deosebire de poezia duioşiei care a predomnit pënë acuma în ope-,rele poeţilor noştriî.

Inainte de a cunoaşte ceea ce d-nu Macedonski numeşte poezie socială, am fost jgpitiţî de a ne întreba dacă egzistă vre un gen care se nu stea în legătură cu răteaua socială în care trăiesc indivizii, şi de a ne da seama de deosebirea ce o face autorul intre genurile poetice. Modelurile sale de poezie socială ne-aü scutit ênsë de această sarcină. Ele părăsesc cu totul tendinţa de a reprezintă idealul frumosului, şi sunt o reproducere în versuri a unul conţinut strein siereî estetice, părmături de metafizică şi sociologie puse în versuri fără nici un fond pasional fac la un loc o sumă de banalităţi. Autorul le numeşte poezii sociale." Më opresc aci, ca së te întreb, ecstraordinarule critic, dacă al cea maî mică

UInbră de cultură intelectuală, când zici că metafizica şi sociologia constituiesc pără­sirea tendinţei de a reprezintă idealul frumosului ?

Cugetatai iară când te-aî întrebat de ce am stabilit o deosebire între duioşia şi an nou gen, pe care, precum o zici, volumul meü îl inaugurează?

Dar te în t reb i : „Este oare vre un gen poetic care să nu stea in relaţiune cu re­ţeaua socială?"

Fiind că n'ai carte multă, d-le Misir, îţi vom spune că nu mal departe de cât la începutul secolului nostru, egzista în Franţa, un gen de poezie, ce nu era cât de puţin in legătură cu reţeaua dumitale socială, şi acel gen era al poeziei Mitologice in care s'aü ilustrat Lebrun, J. B . Rousseau şi alţii. Lamart ine, fu cel d'ântêiû, spre a se opune acelui curent şi inaugura genul seü propriu, ce fu la rêndnl seü înlocuit de Victor-Hugo întemeietorul şcoalei Romantice. Alţii mal noui, ca Fran­çois Coppée şi căţi-va ànce, deteră naştere poeziei realiste, şi în fine Zola, fundă în literatură scóla naturalista.

- Dar cum? Vei zice dumneata. De ce naturalista? Poate să fie ceva care să nu stea în legătură cu natura ?

Genul meü, dde Misir este al poeziei sociale, şi dumneata poţi së'l numeşti cum vei voi, căci lucrul nu më va mira de loc- Sunt in tot-d'a-una măgulit cănd nu më vëd înţeles de oamenii de rond şi sfâşierile lor, îmi formează o adeverată coroană de frunze de laur.

De ce al voi, în adevër, să më super pe dumnïata, când un Lord-Byron, el care de asemenea inaugura un noü gen poetic, a fost în faţa unora din contimporanii sei şi mai ales în faţa criticului de la Revista de Edimburg, un poet care nu se ridică de-asupra mediocrităţii, şi ale cărui poezii sunt de o „anostie omorîtoare !"

Vezi bine dar, d-le Misir, că şi dumitale ţ i e permis së më iei drept dumneata, atuncea când më gratifici cu epitetul de nulitate şi de mai ştiu eü ce !

D. Misir în critica sa, după ce citează o mulţime de versuri de ale mele, tăiân-du-le cu rea credinţă spre a le schimba sensul, aduce şi pe următorea :

„Mi-am readus aminte iar „Prin grămădirea de cocarde „Că eü sunt flu de militar „Şi c'am născut între stindarde."

Apoi esclama. „Ce rol mare joacă in mintea autorului cocardele ! Printr 'ênsele el îşi aduce a-

„minte ceea-ce n'a putut să uite nici-odată, căci dacă omul ştie odată al cui fij „este, de obicei nu o mal uită Maî mult ance, d sa îşi mal aduce aminte tot priij „cocarde" cea-ce n'a ştiut nicl-odată, că a născut intre stindarde !"

Nu am multe de obiectat asupra acestor puncte. Ensă acel care im! dă povaţa să nu îmi aduc aminte in versuri de părinţi mei, subt pretecst că dacă voiü zice că îmi amintesc de dènsi! s'ar da a se înţelege că i-am uitat, 'şl o poate păstra pe seama sa căci eü nu'l voiü sili nicl-odată să'şi amintească de tatăl d-sale care, presu-puind că a fost tutungiu, '1 ar sili să spună că a născut intre boccele de tutun, saü, în caz când ar fi fost băcan, între putinele de icre-verzî !

Inchipuiţi-ve ce ar fi, când d. Misir, în unul din aceste doue cazuri, ar fi să'ş! amintească de părinţii şi de naşterea sa !

E mal bine să nu vorbească nici odată despre aceasta, ca nu cumva, amintin-du-şi-le intr'o zi să ne facă a presupune că 'şi-a uitat origina !

Trecênd mal departe, d. Misir, trunchiază versuri din poezia mea Ocnele, ca să le facă a avea un sens după placul d-sale, lucru ce'I înlezneşte să bată câmpii p^nă* la porta Goliel, unde să opreşte un moment spre a më denunţa pe mine ca nebun de oare ce visez pentru România, Constantinopol—capitală, dar unde paznici îl in-haţă şi 'I trec binişor cămaşa de forţă.

De aci înainte previü pe cititori că d. Misir vorbeşte din Golia. Mai ântâiu citează versuri dintr'o altă poezie a mea Legenda Miozotisuluî, ur­

mând a le franchia dupe plac, spre a putea së spună o mulţime de năzdrăvănii, soseşte în fine la piesa mea ladeş, pe care o declară imorală şi cele-l-alte.

In ceia ce priveşte limba, fiindcă nu plâng neogoit ca d. Naum de la (.(.Convor­birile,» auzul d-lul Misir sufere.

In materie de versificare, cu privire la armonia imitativă ce am făcut aupra su­netului de clopot zice :

«Aceasta este culmea Îndrăznelii ! Së presupunem că nişte meşter! italien! ar fi «in stare së imiteze vorba omenească prin mijlocul clopotelor şi a trimbiţelor. Poate fi «vorba intru oameni in toată mintea că o asemenea armonie are valoare poetică?*

Dacă d. Misir n'ar vorbi din Golia i-am aminti Clopotul de Schiller, şi diferite alte armonii imitative de poeţi mari, pe care dumnealui ii cunoaşte poate din auzite.

Mal departe conchide ast-fel : «Când o asemenea individualitate atacă cu insinuările el ridicole tot ce are uri

«prestigiu literar şi moral la noi în ţară, suntem dator! a arăta din ce së com-«pune pi destalul pe care së ridică acea individualitate.»

Acesta este focul d-luî Misir ! Critica mea analitică asupra d-lul Aleesandri. Urmez a reproduce : «Dar d. Macedonski, nu së mulţumeşte a fi unul dintre ce! ântêiu poeţi născut!

»şi apoî formaţi In studiul vieţii, nie! a găsi învechite genurile poetice Române, «d-sa se aruncă şi pe tërîmul etic şi găseşto necesar a arëta cum trebue së fie a-«devëratul poet în purtarea sa, spunôndu ne că poetul trebue së fie neinteresat şi «clacă e bogat nu trebuie së tragă foloase băneşti din operile sale e t c »

pentru a face pe plac d-luî Misir, re t rag ce am zis : Poetul nu trebuè së fie ne­interesat şi dacă e bogat trebue se t ragă foloase băneşti din operile sale, ca bună -oară d. Alexandri care, ca membru al Academiei, s'a premiat singur cu 12000 leï.

pa r d. Misir urmează ast-fel : «Aceste lecţii de morală le dă d. Macedonski care s'a supărat pe Academia Ro­

m ână fiind-că nu'î dă şi d-sale premii, pe membrii comitetului teatral fiind-cănu'î fac loc şi d-sale.»

Spra a fi de acord cu d. Misir, re t rag de asemenea ce am zis şi rectific precum urmează :

Membrii Academiei trebue se urmeze a'şî împărţi premiile între dumnealor, maî ales că, întrucât më priveşte, n 'am concurat, şi declar că nu voiü concura şi nu voiü priïmi nici o dată un premiu, chiar când mi s'ar oferi fără a concura ; cât priveşte membrii comitetului teatral, më unesc cu d. Misir a recunoaşte că locul meü nu e Intre d-lor, şi că dd. Pană Buiescu, Slăncescu şi Cantacuzino fac onoare tea­trului şi l i terature! noastre.

In ceia ce priveşte pe d. Maiorescu, declar că n'am dedicat volumul meü de poezii, criticului poetic, care a dat naştere d-lor EminovfcLsi Naum, ci pur şi simplu omului cu intinse cunoştinţe literare căruia nu'î datorăm nimic şi care la data ieşiereî de sub presă a volumului meü nu figura printre oamenii zilei....

AL A. Macedonski.

C Ă S Ă T O R I E

Căsător ia D-luî Macedonski s 'a celebrat la 24 ale luneî Feb rua r i e la orele 8V2 seara , în biserica Săr indaru l , în p rez in tă unui public a t ă t de n u m e r o s , şi de dis t ins , în câ t abia së p u t e a resp i ra în in ter iorul bisericeî.

Mireasa, Domnişoa ra A n a Rallet , şi mirele , aü fost î n t empina ţ î la i n t r a r e cu u n splendid buchie t de flori artificiale, oferit de Socie ta tea „L i t e ra to ru l . " P e panglicele buchietuluî să afla i m p r i m a t în l i tere au r i t e : „Pentru amin­tirea zilei de 24 Februarie; din partea societăţii „Literatorul".

Acasă , au a v u t loc o s e r a t ă cu dan ţ ce s 'a p re lungi t pënë noap tea târziu-Mireasa p u r t a o rochie de a t laz albă, cu t r e n ă de brocar t , împodobi tă de

flori de lămîi ţă . Beteala , r îu ra gra ţ ios şi o învëluia în razele eî. Nun i aü fost D o a m n a Colonel Roznovanu , n ă s c u t ă Câmpineanu , şi D. C.

Câmpineanu . Cu t o a t e că în acea seară e ra balul t r a v e s t i t al d-luî Suţu , Socie ta tea a

fost ensă deplin r ep rez in t a t ă la aceas tă căsător ie , pr in t o t ce a r e m a î d is t ins . D. şi D-na Macedonski , aü m u l ţ u m i t la ieşirea din biserică delegaţi lor so-

ci etăţ i i „L i t e ra to ru l " , p e n t r u frumosul buchi et ce li s 'a oferit, şi c redem din

par te -ne a fi in te rp re tu l t inerei perechi , m u l ţ u m i n d a t â t ziarelor ce aü bine­

voi t a se ocupa de aceas tă căsă tor ie î n t r ' u n m o d a t â t de gra ţ ios ca cel de"

maî la vale, cât şi comite te lor din J u d e ţ e care s 'aü grăbi t a uni urăr i le lor

cu ale în t regeî societăţ i .

In ceia ce p r iveş te ziarele, ci t im în adevër în Binele Publ ic cu data de

9 Februa r i e u r m ă t o a r e a poezie :

L A L O G O D N A amicului meü

ALEXANDRU A, MACEDONSKI

Amice şi poete ! a mea felicitare Este seracă, scurtă, cum scriu obicinuit, Dar toată e pornită din inima în care Iubirea pentru tine, adesea aï citit.

Doresc ca fericirea, ce astă-zî îţî zimbeşte Să fie fără margini, ca gându' ţ î de poet, Care, zburând prin cerurî, adună şi răpeşte Comori de poezie, al ceruluî secret.

Doresc ca împreună cu dulcea ta soţie Să nu 'ntâlneştî în lume nicî umbra vr 'unuî reü,

Şi 'nconjurat de raze, de-amor, de poezie Să nu' ţ î uiţî nicî menirea nicî pe amicul teu !

Carol Srcob.

Tot în „Binele Pub l i c" din 1 şi 26 ale luneî Februa r i e , ce t im u r m ă t o a r e l e :

Aflăm că simpaticul nostru poet Al. A. Ma.edonski se căsătoreşte cu d-şoara Ana Ra-let, fica d-neï Slătineanu,

Aceasta este o adeverată surpriză pentru lumea literară din Bucureşti. La rêndul nostru felicităm din suflet tènera pereche, îî urăm o vieaţă împletită "cu

trandafiri, o vieaţă şi o fericire lungă. Iar d-luî Macedonski în parte îi urăm, să nu uite muza, această copilă frumoasă şi no­

bilă ce T a desmerdat pe el ca poet şiT-a făcut să ne farmece simţurile noastre cu ac­centele poetice, cele maî duioase şi sublime.

Ieri seară, în faţa unuî public numeros ce îmbulzia încăpetoarea biserică Sărindarî, s'a celebrat căsătoria religioasă a d-luî Al. A. Macedonscki cu d-şoara Ana Ralet,

La esirea din biserică, membrii societăţii Literatorul aü oferit preţiosului lor coleg un frumos buchet de flori artificiale.

Ou ocaziunea p r ezen t a r e ! buchetu lu i de că t re m e m b r i i comite tu lu i gene­

ral, d-nul Carol Scrob a făcut u r m ă t o a r e a poezie :

Muza României azi e soacră mare, Că să 'nsoară fiu'i cel mai resfăţat, Auzind aceasta într'o respirare Tocma 'n strada Colţei am şi alergat.

Am vorbit cu toţii, cioplitori de rime, Şi într'al lor nume, scumpul meü poet, Mi-am deschis cu ghionturi, locul prin mulţime Si'ti ofer acuma acest mic buchet.

In „La Vie Roumaine , , din 6 F e b r u a r i e şi 27 ale aceleiaşi luni , găs im cele ce u r m e a z ă :

Un autre mariage également très-sympathique, particulièrement à la Vie Roumaine. Un de ses collaborateurs, M. A. Macedonski, littérateur et poète distingué non seulement en langue roumaine mais encore dans la langue française qu'il écrit avec une élégance, dont nos lecteurs ont pu être juges, épouse Mlle Anicoutza Rallet, une gracieuse et charmante jeune fille, douée de toutes les qualités qui font les femmes accomplies.

Mlle Rallet dont la mère est née Slatineano, est cousine de Mlle Gradisteano. Les deux mariages se feront presque à la même époque et très-prochainement.

M. L. K.

A

M O N S I E U R A L E X A N D R E A. M A C E D O N S K I E T

MADEMOISSELLE ANNE RALLET POUR L E JOUR DE L E U R .MARIAGE

Que le ciel radieux qu'invoque le poète, Descende, ce jour là, tout rayonnant, sur vous ; Que l'étoile du soir, confidente discrète, Projette sur vos fronts son éclat le plus doux ;

Que le vent qui frémit à travers la ramure, Donne un accent plus tendre à sa vague clameur,

Et que vous entendiez dans ce confus murmure , Comme l'écho voilé d'un hymne de bonheur.

Que toute la nature , en un mot, soit en fête Et que sa grande voix vous rappelle à tous deux, A vous, blanche épousée, à vous, profond poète, Ce souhait de mon coeur : soyez toujours heure ux !

Stéphane. *

In R o m a n i a Libera din 2 şi 20 Februa r i e ce t im de-asemeni : Aflăm cu plăcere că d. Al. Macedonski, cunoscutul poet şi director al „Literatorului, 4 ,

se însoară cu d ra Ana Gr. Ralet, fiica d-luî Slătineanu. Urăm traivi fericit tinerii perechi.

ooîi ti ii r0 fîitq tiS'iöl i i i ' *.,;••:* ' i Aseară, Joi, la 8 jumëta te , s'a serbat în biserica Sărindar, însoţirea religioasă a d-luî

Al. A. Macedonski cu d-şoara Ana Ralet. Urarea ce i-o adresăm poetului care a cântat suferinţa este, să nu uite a invoca, din

înălţ imea fericirii care şi-a ştiut 'o asigura, muza ce de atătea oii i-a fost prezentă la apelul inspiraţiei sale.

• — In Rësboiul R o m â n din 2 Feb rua r i e găs im u r m ă t o a r e l e : D-nul Al. Macedonski, aflăm că se căsătoreşte cu d-ra Ana Ralet, fiica d-neî Elena

Slătineanu. Dorim deplină fericire junei perechi. Credem că d-ra Ralet va fi o a doa muză pentru junele nostru poet.

*

Afară de acestea , diferite al te ziare ati vorbi t de aceas tă căsă to r i e ; dar .

n e a v ë n d u d e la î n d e m â n ă spre a reproduce , n e m ă r g i n i m n u m a i ale as igurai

aceiaşi vie m u l ţ u m i r e .

P E UN A L B U M T3J.fÂfl W ' M k 3dJ3?.210MJaAM .

Ca să m o r

'Mi-e uşor ,

N'a ï de cât să m ë u r e ş t î ;

Să t r ă e sc

Më 'ndoesc

Trebue së m ë iubeş t i ! . . .

Iaşî Dimitr ie N. Voinov.

D O R U L

Ca u n sëlbatic, fugind de lume , N u m a î la t ine cuget m e r e u , I n s o m n adesea t e chera pe n u m e , N u m e l e ' ţ î es te în gândul m e ü !

Când noap tea ' n t inde u m b r e l e sale P e s t e p ă m e n t u l cel a m o r ţ i t Si când lumina din a m e a cale Se 'nb robodeş te c 'un vel cerni t ,

O ! Atunc i dorul ma î cu pu t e r e Se r e d e ş t e a p t ă în pep tu l meü , R ë m â ï în l ipsă de m â n g â i e r e Şi b le s t em l u m e şi D u m n e z e u !

1883 Martie M. Toncescn.

N e n o r o c i r i l e u n u i C h i n e z î n C h i n a . (Urmare)

•Capitolul X I I . Kin-Fo, Kreg-Fry, şi Sun.

Cine e călătorul ce s t r ë b a t e d rumur i le pe apă şi pe uscat , canaluri le şi rîu-rile Cerescului I m p e r i u ? El merge , m e r g e în t r ' una , fără să şt ie u n d e '1 v a apuca ziua. El t rece prin oraşe , fără a le vedea, găzdueş te la o te lur i n u m a i spre a dormi căte-va ore, se opreş te la v r ' u n bir t ca să înghi tă n u m a i căte-va îmbucături . Banii curg din maini le lui, el îi nesocoteş te , îi a runcă n u m a i şi numai să 'şi g răbească mersu l .

De sigur, nu e u n n e g u ţ ă t o r ce a re vre-o afacere. Nu e nici u n t r imi s al vr 'unui min i s t ru , în să rc ina t cu vr 'o mis iune grabnică. Nu e u n a r t i s t ce stu­diază f rumuseţe le na tu r e i . Nici nu e v r ' u n l i terat , v r ' u n savan t , ce u m b l ă dupe descoper i rea v r ' u n o r documen te vechi ascunse pr in unghiur i le Chinei.

N u e nici v r ' u n p reo t de-aï lui Buda , care s t r ă b a t e satele , ca să inspecteze bisericele.

E s t e tocmai Kin-Fo, î n tovă răş i t de Kreg-Fry , to t -d 'a-una veseli şi urmat de Sun, din ce în ce maî os teni t . E s t e bietul Kin-Fo, în aceas tă s ta re ci u. dată , care cau tă în to t locul pe d i spăru tu l filosof. Es te clientul Centenarie! care caută să 'şi u i te necazul şi poa te chiar cercând se fugă de pericolul ce Ì a m e n i n ţ ă învoiala ce făcuse cu W a n g .

Călătorii se u rcaseră la Nan-King î n t r ' un steamboat american, o m a r e casă p lu t i toare , de care un m a r e n u m ë r se vëd pe albia fluviului Albas t ru . Şease-zecî de ore după aceia, eî d isbarcară la R a n - K e u , fără să fi a v u t cel puţin t impul să admi re acea s t âncă bizară, Micul Orfan, care se ridică în mijloc* curentu lu i al Iang-tze-Kianguluî , şi pe al căruî vârf se vede un templu părăs i t .

La Ran-Keu, s i tua t la confluenţa fluviului A lbas t ru cu Ran-Kiang ( ]). Kin Fo se oprise numaî o j u m ë t a t e de zi. Acolo se vedea ance amintirile în ru ine ale tr ibului Taî-ping ; dar, nicî în aces t o v a ş comercial , W a n g nu lăsase vre-o u r m ă de t r ece re sa.

Dacă Creg şi F r y , ar fi spe ra t că din aceas tă călătorie ar fi î nvă ţa t multe din moravur i l e popoarelor şi ar fi vëzu t mu l t e f rumuseţ i ale oraşelor, s'ar fi înşela t amarn ic . N ' a r fi a v u t t i m p nici să ia no te , şi împres iuni le lor s'ar fi mărg in i t n u m a i la căte-va numi r i de oraşe saü de s t răz i pr in care trecu­seră . Dar din fericire, ei n u prea eraü curiosi. Ei nu 'şî vorbeau mai nicî on­da ta ,—Şi p e n t r u c e ? . . . Aceia ce cugeta Creg, F r y cugeta şi el acelaş i lucru-Convorbi rea lor a r fi fost u n monolog . Deci, ma î pu ţ in de cât clientul lor, eî nu observară aceas tă dublă fisionomie, c o m u n ă la o m a r e pa r t e a oraşe­lor chineze, d i spăru tă la cen t ru lor, dar egzis tănd ànce pr in mahala le . D'abia la Ran-Kéu, zăr i ră car t ierul european , cu s t răzi le largì şi d rep tunghiu la re , cit clădirile e legante , şi cu aleiurile u m b r i t e de arbori stufoşi, p lan ta ţ i de-alun-: gul fluviului Albas t ru ! Ochii luî cău tau numa î un s ingur om, dar acest .ord nu se a r a t ă de nicăerî .

Steamboatul, t r ebue să s t r eba tă o d i s t an ţă de o sută-treî-zecî leghe pe fluij viului Ran-Kiang, p â n ă să ajungă la Lao-Ro-Kéu.

Kin-Fo nu era dintre-acei oameni care să se plictisească de a t â t a calato-, rie, din contră , luî 'ï plăcea. Ba ànce, el socotea să m e a r g ă până u n d e Rann Kiangul şi-ar t e r m i n a cursul şi n ' a r maî fi navigabil . Când va ajunge aci, a-; tuncî va vedea ce e de făcut. Cât despre Creg şi F r y , ar fi dori t ca aceas tă naviga ţ i une să dureze to t t impul călătoriei . P r iv igherea asupra lui Kin-Fo^

(') In Gliina meridională fluviile şi ritirile sunt arătate prin terminaţiunea „Kiang", în China sep-' tentrională, prin terminaţiunea „Ro".

era mai leznicioasă pe vapor şi pericolele n u e raü mar i . Maî târz iu , pe dru­murile nes igure ale provincii lor Chineî cent ra le se sch imbă socoteala .

Luì Sun v ia ţa din S t e a m b o a t îî plăcea grozav. N u umbla , n u făcea nimic, lăsa pe s t ăpânu l seü pe s eama lui Creg-Fry, şi nu se gândia de cât să doarmă în colţul seu, dupe ce maî întâî a m â n c a t şi d iminea ţa şi s ea ra cu poftă bună . Şi apoî bucă tă r i a vaporulu i nu era rea !

Câte-va zile ma î în u r m ă , s 'a făcut o oare care sch imbare în mâncăr i l e vaporului, care sch imbare ar fi a ră ta t , nu acestui dobitoc, dar altei persoane , că o scliimbare de la t i tudine s'a opera t în s i tua ţ iunea geografică a călători lor.

In adevër s 'a observa t , în t impul meseî , că grâul a fost înlocuit de-odată cu orezul în formă de pâ ine fără coaje, des tu l de p lăcută când o m â n e a i proaspătă .

Sun, ca un adevë ra t Chinez de miază-zî, r eg re ta orezu ' î obicinuit. Cu ce îndemânare îmbuca , şi cât de m u l t m â n c a ! Orez şi ceai, ia tă ce'î t rebuie unui fiü adevë ra t al ceru lu i !

Vaporul , u rcând în susul rîuluî Ran-Kiang , in t r a se în reg iunea grâului . Aci, relieful locali tăţi începu să se vază maî bine. La or izont se zăr i ră câţi-va munţ i , încoronaţ i cu fortifîcaţiunî, r idicate pe vecina dinast ie a Mingilor. Ba-zinurile artificiale, care conţ ineau apele fluviului, e raü înlocuite de văi mici , care 'î m ă r e a u m a t c a micşorându ' î adâncimea . A p ă r u oraşul G-uan-Lo-Fou.

Kin Fo nici nu se de te jos , în acele câte-va ceasuri î n t r ebu in ţ a t e p e n t r u aducerea mer inde lor pe vapor îna in tea bas t imen te lo r vămi i . Ce să facă în acel oraş de care nici nu ' î pasă dacă '1 va vedea saü nu ? F i -ind-că nu maî da de u r m e l e filosofului, nu maî avea de cât o dor in ţă : Să se înfunde maî î năun t ru l Chineî centra le , unde , dacă nu v a da pes te W a n g , apoî nici W a n g să nu fie în s t a r e să dea pes te el.

Dupe Guan-Lo-Fou ven ïau doue cetăţ i u n a 'n faţa alteia, oraşul comercial Fan-Tcheng pe malul s t âng , şi oraşul Siang-Yong-Fou, pe malu l dropt . P r imu l , plin de mişcarea populaţ iunî şi ag i ta ţ iunea afacerilor ; cel de al doilea, re­şedinţa autor i tă ţ i lor şi maî m u l t m o r t decât viü.

Şi, dupe Fon-Tcheng , rîul în torcêndu-se spre n o r d p r in t r ' o ' n t o r s ă t u r ă re- ' pede, ma i r emăsese navigabi l p â n ă la Lao-Ro-Kéu. Dar , în l ipsă de apă, s t eamboa tu l nu pu tea să m e a r g ă maî ' na in te .

Atunc i lucruri le se sch imbară . De aci ' na in te felul de a călători t rebui să se modifice. Trebuia să lase cursul âpeî, „d rumur i l e ce m e r g " , şî a m e r g e pe jos , saü cel pu ţ in , să înlocuiască molat icul m e r s al vaporulu i cu zdrun­cinările, hodorogiri le, şi zbucîmări le nesuferi te ale căru ţe lor ce se î n t r ebu in ţ au în cerescul Imper iu .

Bietul S u n ! I a r era să înceapă p e n t r u el seria de cicăleli, de osteneli de suduel ï !

Şi, în adevër , cel care a r fi u r m a t pe Kin-Fo in fantast ică 'Ï peregrinaţi-une , din provincie în p rov inc ie , din oraş în oraş , ar fi a v u t m u l t de furcă! î n t r ' o zi calë/jorïau în t r ă su ră , dar ce t r s u r ă ! o cutie flcsată de a dreptul de osia a doue roa t e p r in n i ş te cuie g roase de fer, t r a să de doi măga r i slăbănogi şi acoper i tă de o pânză subţ i re prin care t r eceau şi picături le de ploaie şi razele soarelui ! A l t ă da tă îl vedeai i n t r ' u n fel de l i t ieră dusă de măgăruşi, s u s p e n d a t ă de doi b a m b u ş î lungi , şi supusă u n o r mişcăr i de înăl ţăr i şi sco-borîr i a t â t de violente , în cât o ba rcă a r fi p lesni t din t o a t e păr ţ i le .

Creg şi F r y mergeau a tunc i a lă tur i şi călare, ca n i ş te agh io tan ţ i de rezb pe doi m a g a r i ma i zdrunc ină tor i decât l i t iera. Sun, în aces te ocaziuni în ca m e r s u l t r ebu ia să fie ma i repede , m e r g e a pe jos , bombăn ind , b les temân şi în tăr indu-se ma i m u l t decât nu 'Ï t rebuia cu dese înghi ţ i tur i de rachiu din Kao-Liang. Atunc i şi el începea să s imtă u n fel de mişcăr i de ro t a ţ i une par­t iculară, dar a căror cauză nu era neregula r i t a tea d rumulu i !

î n t r ' u n cuvent , mica t r u p ă dacă s 'ar fi aflat pe o m a r e fur tunoasă nu ar fi î ndu ra t a t â t ea zguduelï .

Kin-Fo şi companioni i sei i n t r a ră călări iu Si-Gnan-Fou, vechia capitală a imperiului de mijloc, din care a l tă da tă împeraţ i i dinastiei Tangilor îşi fă­ceau r e şed in ţ a .

Dar, p e n t r u a ajunge în provincia Chen-Si, pen t ru a t rece numeroase l e 'î câm­pii, s t e rpe şi nis ipoase, câte pericole, şi câtă os teneală nu t rebui să î n d u r e !

Soarele de Mai, în t r 'o la t i tudine care e şi a Ispaniei meridională , proiecta raze nesufer i te şi ridica pulberea s u b ţ h e a d rumur i lo r ce n ' a ü cunoscu t nici o da tă ce v a să zică pie t r iş .

E r a ü cenuşii din cap p â n ă 'n picioare când eşiau din aces te vêrtejurï gal-biniï, care u m p l e a u aerul ca un fum infect. E r a in pa r t ea lœsuluï, s ingulară fo rmaţ iune geologică, specială nordulu i Chinei, „care n u e nici p ă m e n t , n ic i s tâncă , saü p e n t r u a zice mai bine, o p ia t ră care n ' a a v u t ànce t impu l să ;

se în tă rească . "(1) Pericolele eraü foarte mar i în ţ a r a aceia u n d e păzitori i poli ţ ieneşt i aii o

frică grozavă de cuţi tele hoţi lor . Când, în oraşe , üpaii l ăsau în pace pe reü făcători, când, în mijlocul cetăţ i lor , locuitorii nu îndrăznesc să iasă noap tea pe uli ţă, judece c ineva ce s iguran ţă pò t p rezen ta d r u m u r i l e ! In ma i m u l t e

r ândur i , pe când i n t r au în acele păsur i îngus te , săpa te adânc în t r e s t ra tu r i l e lœsuluï, le eşia în cale maî m u l t e g rupe suspecte ; dar Creg-Fry, cu revolverele

•(Ï) Léon Rousse t .

LITERATROUL lia

la brâu, impuseră p a n ă a tunci respec t hoţ i lor din d r u m u l m a r e . Agenţ i i Gentenarieî a vurä în maî m u l t e ocaziunî, t e m e r i ser ioase, dacă n u p e n t r u eî, cel p u ţ i n pentru milionul ce'l însoţ îau. Tot acolo eşia dacă Kin-Fo m u r î a de p u m n a l u j u î W a n g saü de al v re unuï r ëû făcător. Casa Companiei p r imîa lovi tura .

pe de a l tă pa r t e , şi K in F o , t o t aşa de b ine î n a r m a t , nu era să s t ea cu mâinile în sîn. A c u m ca nici o dată , ţ inea foarte m u l t la v ia ţa luî, şi dupe c um ziceau Creg-Fry , «s 'ar fi l up ta t p â n ă la m o a r t e p e n t r u ca s ă ' ş î - o scape . "

La Si-Gnan-Fu, n u e ra probabil să dea pes te u r m e l e filosofului. Nici o dată u n vechiü Taï-ping n u a r fi a v u t ideïa de a cău ta un refugiu în aces t loc. E o ce ta te căreia rebelii , pe t impu l revol te lor , n u aü p u t u t să 'Ï sa ră muriî cei înalţ i , şi care era ocupa tă de o n u m e r o a s ă garn izonă m a n t c h o u ă . Numai dacă n ' a r fi a v u t un gus t par t icu la r p e n t r u curiozităţ i le archeologice, foarte n u m e r o a s e în acel o raş , şi dacă a r fi v e r s a t în mis te r i le epigrafie], al căror muzeu , n u m i t «pădurea table te lor» conţ ine bogăţi i n e n u m ë r a t e , de ce Wang a r fi ven i t acolo ?

Deci, a doua zi dupe sosirea' ï , Kin-Fo, pă răs ind aces t oraş , care es te cent ru l cel ma î i m p o r t a n t al comerciuluî cu Azia cent ra lă , cu Tibetul , Mongolia şi China, îşi re luă d r u m u l sp re nord .

Mergênd pr in Kao-Lin-Sien, p r in Sing-Tong-Sien, pe d r u m u l din valea rîuluî Ueî-Ro, cu apele încărca te de culoarea galbenă a lœsuluï, t r u p a ajunse la Rua-Tchéu, care în 1860 a fost focarul une i î n s p ă i m â n t ă t o a r e insurec ţ iunî musu lmane . De acolo, cănd în barcă , când în t r ă su ră , Kin-Fo şi companioni i sëï ajung, dupe m u l t ă t rudă , la for tereţa Tong-Kouan, a şeza tă la confluenţa lui eî-Ro şi Ruang-Ro.

Ruang-Ro es te faimosul fluviu Galben. Vine din nord p e n t r u a se duce, pr in provinciele Estului , ca să se a r u n c e

în m a r e cu acelaş n u m e , fără a fi ga lbenă p r e c u m nici m a r e a Roşie nu es te roşie, p r ecum nici m a r e a Albă nu es te albă, p r e c u m nici m a r e a Neag ră n u este neagră . Da ! F luv iu celebru, de origină cerească fără îndoială, p e n t r u că culoarea sa e s t e ca aceia a împeraţ i lor , Fiii cerului, dar şi «Mâhnirea Chinei», calificaţiune da to r i t ă groaznici lor sale rëvërsar ï , care , în p a r t e aü cauza t im-pract ibi l i ta tea ac tuală a canalului Imper ia l .

La Tong-Kuan, calëtoriï e raü în s iguran ţă . Aci nu maî e raü i n t r ' u n oraş comercial, ci în unul mil i tar , locuit în domiciliu fies iar nu sch imbă to r de că­tre Tar ta r i i Mantchou, cari formează p r ima categorie a a r m a t e i Chinezeşt i ! Poa t e ca Kin-Fo a r fi a v u t în gănd să şază acolo căte-va zile. P o a t e că a r fi cău ta t în vre-un otel convenabi l o casă, o masă , şi u n pa t bun,—-lucru care n ' a r fi displăcut luî Fry-Creg, şi nicî chiar luî Sun !

D a r ă s t ne îndemâna t ic , care de a s t ă da tă îşi perdu o bună. pa r te din coadă, 8

a v u impruden ţ a ca la v a m ă în locul numelu i î m p r u m u t a t să spuïe adevërat tu l n u m e a i s tăpânulu i seti. Ui tă că avea onoarea de a servi pe Ki-Nan, ï a r Î n u pe Kin-Fo.

Câtă m â n i e pe s t âpânu lu seti ! Aceas tă ' l făcu să părăs îască înda tă oraşul. N u m e l e 'şî-a p rodus efectul. Celebrul Kin-Fo sosise in Tong-Kuan. Toţi vo­iau să vază pe aces t o m unic, «a cărui s ingură dor in ţă era de a se vedea că ajunge ve r s t a de o s u t ă de a m ! "

Bietul Kin-Fo, u r m a t de păzitori i sei, şi de sluga'î , de-abia pu tu să fugă p r in t r e g r ă m a d a de curioşi care se ţ inea de paşi luì. A s t ă da tă pe jos! Urcă pr in bălţile fluviului galben şi m e r s e astfel p a n ă în m o m e n t u l în cărei companioni seî căzură de oboseală î n t r ' u n orăşel u n d e încogni tul seü îî p u l t ea ga r an t a câte-va ceasuri de l inişte.

Sun, cu to tu l abă tu t , nu maî îndrăznîa să zică nicî o vorbă . Cu mica şî-* ridicula codiţă de şoarice ce'î maî r emâsese , a junse să fie obiectul glumelor celor ma î nep lăcu te ! Copiii a lergau dupe el şi '1 s t r igau cu mii de miî de n u m i r i caraghioase .

Şi n imen i ca el nu se grăbîa a ajunge ! Dar u n d e să ajungă ? căci stăpâ­nul seü, — dupe cum îî spusese luì Wi l l i am J. Bidulph ,—voîa să m e a r g ă 'ntrTvnai

De a s t ă da tă la oare care depă r t a re de T o n g - K u a n , în modes tu l orăşel unde Kin-Fo îşi cău tase refugiu, n u m a l eraü cai, nicî măgar i , nicî căru ţe , nicî l i t iere. N u era n imic de făcut decât saü a r e m ă n e a acolo, saü a m e r g e pe jos. Şi a s t a nu p rea 'î venia la socoteală elevului filosofului W a n g , şi care în as tă ocaziune nu p rea s 'a a r ă t a t filosof. î nv inovâ ţ î a pe toa t ă lumea , pe cănd v inova tu l era el s ingur . A h ! cât de reü îî pă rea de t impul în care n ' avea decăt să v rea să t ră iască ! Dacă p e n t r u a p re ţu i fericirea, dupe cum zicea W a n g , t rebuia să cunoască, ur î tul , grija, şi t ruda , apoi a c u m el le cu­noş tea pe toa t e şi ànce prea m u l t !

Ş'apoî to t m e r g ê n d ast-fel, ma i în to t deauna a în tâ ln i t oameni oneşt i fără nicî un ban în pungă , dar care cu t o a t e as tea eraü fericiţi ! El a a v u t t i m p să observe diferitele var ia ţ iunî de fericire pe care le dă m u n c a în t r ep r insă cu s t ă ru in ţă .

Ici, munc i to r i aplecaţi pe b razda lor ; colo, lucră tor i cari cân tau m â n u i n -du'ş î i n s t rumen te l e . N u oare tocmai din l ipsa de m u n c ă Kin-Fo era lipsit de plăceri şi pr in u r m a r e de fericire aicî pe p ă m â n t ? A h ! lec ţ iunea se com­plec tase ! Cel puţ in aşa credea el !... N u ! p r ie tene Kin-Fo, nu se complectase!

Creg şi F r y , t o t cău tând pr in to t orăşelul , t o t bă t end la t oa t e porţi le, des­coperiră o t răsur ică , dar n u m a i una s ingură ! Care nu pu tea să ducă de cât n u m a î u n om, şi pe care, împre ju ra re şi ma i g ravă , n ' avea cine s'o ducă.

E ra o roabă, — roaba lui Pascal , — şi poa te chiar i n v e n t a t ă maî ' n a m t e a

Ir

mari, în loc să împingă el căru ţa , ea '1 t r age pe el, — adesea maî iu te de cum n 'ar v rea .

Cumpărară că ru ţa cu t o a t e t rebuincioasele eî. Kin-Fo în t r ă în ea. V e n t u l era bun, şi r idicară pânza .

— Aïde, S u n ! zise Kin-Fo. Sun se p regă t îa să se aşeze cu m u l t ă b u n ă vo in ţă în a doua d e s p ă r ţ i t u r i — La u lube ! s t r igă Kin-Fo cu un ton care n u suferïa r é spuns . — Stăpâne . . . ca... să.. . r ë spunse Sun, aï căruî genuchî începură să se în­

doiască dupe a c u m ca şi aï unuï cal împovëra t . — Tu, cu l imba şi p ros t ia ta , aï adus aceas tă s t a r e de lucrur i ' — Aïde, Sun ! z iseră Fry-Creg. — La ulube ! r epe t ă Kin-Fo pr iv ind res tu l coadeî nefericitului valet . La

ulube, dobitocule, şi cau tă să n u t e împedicî, căcî !... Degetul cel m a r e şi cel din mijloc al mâîne î d rep te a luî Kin-Fo, apro­

piate în formă de foarfeci, îî complec tară ideîa aşa de bine, că Sun îşî puse cureaua căruţeî pe dupe gâ t şi apucă ulubele în mâïnï . Fry-Creg m e r g e a u de o parte şi de a l ta a roabeï, şi, cu ajutorul vêntu lu ï , mica t r u p ă plecă în treapăt.

Turbarea luî Sun, î n t r ebu in ţ a t în loc de cal, nu s 'ar p u t e a descri în nicî un chip ! Creg şi F r y a v u r ă b u n ă t a t e a ca din când încând să 'ï îa eî lo­cul. Din fericire, vèn tu l care bă tea de la sud, le de te ajutor făcend el sin­gur treî păr ţ î din d r u m . Căruţa era b ine echil ibrată de pozi ţ iunea roate î cen­trale şi ast-fel rolul omului de la u lube se reducea la acela al cârmaciului uneî corăbiî ; n ' avea de cât să ţ ie d rumul cel bun .

Ast-fel îl vezură provincii le s ep temt r iona le ale Chinei pe Kin-Fo. Când îî a r nor ţ eau picioarele se da jos şi m e r g e a singur, îar când os tenia , şi voia să s e odihnească, se suia îarăşî in roabă .

_ (je vechii inven ta to r i aï pulbereï de puşcă, aï busoleï şi aï zmeuluï . D a r ;

jn China, roa ta acestuï apara t , de un d i ame t ru foarte m a r e , es te a şeza tă nu la estremitatea ulubelor, ci la mijloc, şi se mişcă pr in ênsusï fundul roabeï ca şi r ° a ^ a c i f r a l a a u n o r vapoare . Decï cut ia es te împă r ţ i t ă la acsa sa, în doue părţ î : u n a u n d e se poa te în t inde călătorul , a l ta des t ina tă bagajelor.

Mişcătorul acesteî căruţ î es te şi nu poa te fi decât un om, care o împinge înainte îar nu o t r age dupe el. Ast-fel dar moto ru l se află în dosul căleto-rul4 căruia nu ' î împedică în t ru n imic vederea , p r e c u m se în t âmplă cu vi­

ii cabuluî inglezesc. Când vën tu l es te bun , adică, dacă suflă de la spa te , omul îşî ensuş îeş te aceas tă pu t e r e na tu ra l ă , care nu ' l costă n imic; aşează u n

tart mic îna in tea cutieî, in t inde pe el o pânză pă t r a t ă , şi, pe vën tur i le cele

Ast-fel Kin-Fo dupe ce a ocolit Huan -Fou şi Cafng, m e r s e în susul ' ţ i lor celebrului canal Imper ia l , care a c u m douë-zecï de anî, ma î nainte, fluviul galben să se în toarcă în vechia luî m a t c ă , făcea o cale bună , nay gabilă de la Su-Tchéu, ţ a r a ceaïuluï, pànë la Pek ing , pe o înt indere câte-va su t imî de leghe.

A ş a t r a v e r s ă Ts inan , Ho-Kien, şi p ë t r u n s e în provincia Pé-Tché-Li, în care se află Pékingul , quadrup la capi tală a Imper iu lu i Ceresc.

Trecu pr in Tien-Tsin, ce ta te m a r e cu 4 0 0 , 0 0 0 de locuitori , înconjurată di m u r î t a r i şi a p ă r a t ă de doue forturi , al căreî p o r t m a r e , format de î m p ^ . na rea luî Peî-ho şi a canalului Imper ia l , i m p o r t â n d bumbăcăr i î din Manchester lânur i , peî, fer, chibr i tur i nemţeş t i , l emn de Santa l , etc. , şi ecspor tând, foUe nenufar , t u t u n de Tar ta r ia , etc. , face un nego ţ de pes te o su tă şeapte-zeei de mi l ioane. Dar Kin Fo nicî nu se gândi să vizi teze, în aceas tă curioasa ce ta te , nicî locul schingiuir i lor infernale ; nicî să se pl imbe în mahalaoa din E s t pr in uli ţele Fel inare lor , şi ale Hainelor-Vecin, nicî nu prânzi la birtul „Armonie i şi Amici ţ ie i" , ţ i nu t de turcul Léu-Laoki , care a re v inur i renumite, în ciuda luî M a h o m e t ; nici n u 'şî lăsă car tea ' î roşie şi m a r e — şi cu,drept cuven t —la pala tul lui Li-Tchong-Tang, vice-regele provinciei ance de la 1870, m e m b r u al Consiliului p r iva t , m e m b r u al Consiliului I m p e r ă t e s c şi care poartă, pe l ângă ves t a galbenă, şi t i t lul de Fei-Tzé-Chao-Pao.

Nu ! Kin Fo dus m e r e u în roabă, Sun ducênd roaba în t r ' una , t r ecură prii cheuri le pe care e raü r ându i ţ i m u n ţ i de saci cu sare ; t r ecură mahalale^ concesiunile englezeşt i şi amer icane , câmpul de încurăr i , câmpia acoperita de orz, de sezam, de vi ţe , gradinele boga te in l egume şi fructe, şi plaiuril« pr in care fugeau mii de epur i şi de prepel i ţe goni te de falcon şi de uM Câteşi pa t ru u r m a r ă calea cea acoper i tă cu p ie t re şi lungă de doué-zeci şi pa t ru leghe, ce, p r in t r e arbor i cu mi rosur i diferite şi p r i n t r e stufişul cel m a r e al fluviului, conduce la P e k i n g ; ast-fel a junseră teaferi şi ne vătă­m a ţ i la Tong-Tcheou, Kin-Fo to t pre ţu ind două-sute de mii de dolari, Cre^ F r y sănă toş i ca şi la începutul căletorieî, Sun m â h n i t , p răpădi t , cu picioarele zdrobi te de oboseală, şi n e ma i avênd pe creş te tu l capului ele cât o coal de vre-o t re i dege te !

E r a la nouă-spre-zece Iunie . Te rminu l acordat lui W a n g eespira peste ş eap t e zile !

Dar AVang unde e r a ? Tli . M. Stoe i iescni

A at

A M A D A M E **

Vous pleurez, p a u v r e f emme, et vous cachez vos l a rmes ,

Car aussi la souffrance a parfois sa p u d e u r ;

Mais ne craignez plus r ien, vos sanglo ts son t des a r m e s ,

E t je m e s ens va incu devan t vo t r e douleur.

J e vous ai bien a imeé et je puis vous le dire

A l 'heure où pour toujours nous allons n o u s qui t te r .

J ' a i cru deveni r fou, j ' a i souffert le m a r t y r e

E t j ' a i br isé m o n coeur sans pouvoi r le dompte r .

Vous m 'a imiez vous a u s s i ; j e lisais dans v o t r e â m e ,

L ' a v e u de cet a m o u r coupable et pass ionné .

U n abîme, p o u r t a n t , nous sépara i t , Madame,

C'étai t v o t r e mar i , vo t r e enfant nouveau-né .

L o n g t e m p s j ' a i ma î t r i sé la fièvre d é v o r a n t e

Qui s ' empara i t de moi quand j ' é t a i s p ré s de vous ;

Mais u n soir, m o n courage a t r o m p é m o n a t t en t e ,

E t m a i n t e n a n t je pa r s , j e fuis pou r ê t re absous .

C 'é ta i t sur la t e r r a s se , il faisait nu i t ; la l une

J e t a i t a u t o u r de nous u n e douce clar té ,

F o r m a n t u n e auréo le à v o t r e t è t e b r u n e

Don t j ' a d m i r a i s , t o u t bas , la sévère beau té .

Nous é t ions seuls , p e r d u s dans n o t r e rêver ie ,

Ecou tan t , a u lointain , les b ru i t s vagues du soir.

Le v e n t nous appor t a i t l 'odeur de la prair ie ,

E t m o n â m e lu t t a i t con t re le désespoir .

Soudain, je m ' e m p a r a i de v o t r e m a i n t r e m b l a n t e

E t m u r m u r a i : j e t ' a i m e ! en t o m b a n t à genoux ;

Mais au m ê m e m o m e n t u n e voix innocen te ,

La voix de vo t r e enfant, a r r iva i t j u squ ' à vous .

La nourr ice appor ta i t cet ange frais et rose Qui s 'é ta i t réveillé, ba lbu t ian t : m a m a n . E t je sent is , en moi , se br iser quelque chose. L 'enfant , à t ou t j ama i s , ava i t chassé l ' aman t .

Vous m ' a v e z o rdonné de vous qui t te r , Madame, Voilà pourquoi je p a r s et pourquoi vous pleurez. Adieu, soyez heu reuse et chassez de v o t r e â m e , U n t r i s t e souvenir , q u ' u n jour vous oublierez.

Stéphane le Métayer.

SPIONUL (NUVELA IMITATA)

Doamnei Eliza I, Christescu, ca semn de adăncă stimă.

N u m e l e lui e Vlad, micul Vlad. U n copil de ţ a r ă , uscă ţ iv şi r eu tăc ios , care avea cam vre-o zece

saü poa te şi ma i mul t . M u m a lui mur i se ; t a t ă l seü fost mil i tar , e ra a c u m pese de meser ie . Toa tă l u m e a '1 cunoş tea şi '1 iubea ca pe u n o m cum se cade.| Sub m u s t a ţ a lui ca de pisică se ascundea o b u n ă t a t e ra ră , şi sur isul n u părea nici oda tă dupe buzele lui. F a p t foarte neobic inui t une i fizionomii t r ă su r i de vicleşug. Ca să ' l faci să rîză, era des tu l săT î n t r e b i :

— „Ce'ţ i face feciorul ? . . . î ş i iubea p rea m u l t copilul, bietul bë t r ên . El era aşa de fericit, sear

cănd se p l imba cu densul p r in tufişe şi v iz i tau toa t e bordeele , ca să dea ba nă-seara vecinilor şi să-i î n t r ebe de s ă n ă t a t e .

Veni t impul ( ă n d pescări i le începură să lucreze şi bă t r enu l t a t ă lue de d iminea ţă p a n ă înnop ta t . Aşa că, el 'şi vedea copilul foarte târz iu . —Cât I despre Vlad, lui îi pă rea bine. P u t e a să facă ce v rea , căci n u avea stăpâ pe capul seü.

Copilul se juca m a i t o a t ă ziua, şi de u n d e al tă da tă împle tea la coşur a c u m ş t r engă rea î n t r ' u n a ; şi, fiind că era în t impu l celui din u r m ă rëzboiti se lua dupe vre-o ceată de soldaţ i şi s imţea o m a r e p lăcere să ' î vadă,

u n i ï pe cai alţii pe j o s , ducèndu-se şi î n to rcăndu- se dupe porunci le şefilor lor. Altă da tă îî p r ivea fâcênd ins t rucţ ie , — şi cum ar fi voi t să se ames t ice cu denşii!... U n e ori, cănd soldaţii se scăldau, Vlad făcea şi el de asemeni ,

s i ei, cănd vorbeau de soa r t a a rmelor , ca să maî pe t reacă , în t rebau şi pe micul Vlad ce idee a re a sup ra r ëzbo iu lu ï , el care auzise m u l t e puşci şi vë-

z U s e mul ţ i răni ţ i .

Tot ce-î plăcea m a i mul t , era, cănd îi vedea jucând zarul , la care sol­daţii îşi s cu tu rau pungi le de la unii la alţii. E r a nelipsi t micul AHad de la jocul lor, dar, n u m a i pr ivea ; căci cu ce-ar fi j uca t şi el, cănd n u avea nicî o lescae. Se m u l ţ u m e a dar privindu-î şi juca n u m a î cu ochii.

I n t r e jucă tor i e ra şi fiul unu i alt pescar , ma î vcrs tnic" decăt Vlad; avea ca la cinscî-spre-zece anî. Aces ta juca maî pe gros , căci la fie care da­tă punea câte-o m o n e d ă de 10 banî .

î n t r ' o zi căzu la picioarele lui Vlad o m o n e d ă , pe care o ridică cu m u l t ă aviditate. Dar fiul pescarului vëzèndu ' l , îî zise la u reche :

—- I ţ i plac şi ţ ie baniï, a ï ? . . . Eî bine, dacă vreî , t e voiü duce eü î n t r ' u n loc, unde veî găsi foarte mul ţ i .

La sfârşitul jocului, aces ta T duse î n t r ' u n colţ şi 1 p ropuse a m e r g e cu dansul în t abă r a turcilor, ca să le v ă n z ă peş te . F ie ce oca li se p lă tea cu căte 2 franci. La început Vlad nu v ru să pr i imească. . . şi t re i zile nu maî veni pe la joc. Treî z i le ! . . . Bietul copil nu maî mânca , n u m a î dormea!. . . In mie­zul nopţe î 'î se pă rea că aude numa î sune tu l bani lor şi 'î se pă rea că vede luciul argintului . A p a t r a zi n u maî a v u răbdare , veni la joc şi se învoi la propunerea ce 'î se făcuse.

Eî plecară în t r ' o d iminea ţă , cu desagii în sp inare , avênd fiecare câte-va oca de peş te p roaspă t . Trecură pe de marg inea tabere î şi de terä de senti­nelele uneî alte în tăr i r i r omâneş t i .

Sent inela v r u să-î opriască; cel m a r e cu lacrimile pe ocln, îi z i s e : — Lasă-ne să t r ecem; fratele nos t ru e r ăn i t şi v r e m să '1 v e d e m şi să-î

ducem ce-va mer inde . Sent inela se u i tă lung la ei. Vlad ruş ina t s t a cu ochii în p ă m e n t . — Treceţ i m a i repede , zise a tunci sent inela . Şi eî t r ecură .

Cel m a r e rîdea. Vlad s imţea o frică nedescr isă . Ca p r i n t r ' u n vis, el vëzu întăr ir i le cele ma i m ă r e ţ e . Luciul a remelor îî

lua ochiî. Din d i s tan ţă în d i s tan ţă câte-o sent inelă se p l imba cu paşi liniş-

t i ţ i şi cu priviri le iscodi toare . Ofiţerii şedeau în g rupur i : unii la poalele dutelor , alţii ma î sus , obse rvând în depă r t a r e t o t ce se pe t recea împrejurul t abere i lor.

Cel m a r e cunoş tea d rumur i l e şi îna in ta cu m u l t ă băgare de seamă , ca să nu ' î oprească v r ' o a l tă sent inelă . In fine a junseră la o ' n t ă r i r e p ă s t r a t ă de' venă tor î . Aci fură opri ţ i de sent inele şi n u p u t u r ă să t r eacă sub nicî un cuvent . Şi cănd se găseau în cu lmea disperări i , a p ă r u u n se rgen t , cam bë-t r ên , care s e m ă n a foarte m u l t cu t a t ă l lui Vlad.

— Aîde, n u m a i p lângeţ i , zise el copiilor. Lăsaţi-î să t reacă . S u n t venză-tor i i noş t r i de t u t u n ; t ocmai i sp răv i sem pe-a l m e ü . Veni ţ i încoa ! Aîde mi­cule, zise apoi lui Vlad, nu maî p lânge !.. Ce dracu ! Se vede că n 'ai maî fost pe-aici !

Copilul ensă t r e m u r a ; dar nu de frig, ci de frică, de ruş ine . In t a b ă r ă eî găsiră câţî-va soldaţ i în jurul uneî mese , pe care e raü ul­

cele cu rachiu. înso ţ i to ru l luî Vlad, scoase din sin câte-va pache te cu t u t u n şi le vendu pe la soldaţi . Eî îî c ins t i ră cu câ te o îngh i ţ i tu ră de rachiu ; dar nici baniî , nici rachiul lor nu le ţ inea de cald. In cur end ei t r ebueaü să pri­mească argint , aur , p re ţu l unei t r ădă r i îndrăzne ţe .

Soldaţii îşi ap r insese ră ţ igări le . Un ofiţer se apropie de b ë t r â n u l s e r g e n t îi şopt i ceva la u reche şi se depăr t a .

— Băeţi ! zise se rgen tu l cu o a r e c a r e bucur ie , a c u m fumaţi t u t u n , la noap te veţ i fuma iarbă de puşcă şi, cine şt ie , poa t e fum de s ä n g e ! V o m da asal t turc i lor! Ah! . . . - De ' i-am cu ră ţ a p â n ă la unu l ! . . .

U n zgomot de r îse te şi de s t r igă te de bucur ie se tăcu in juru l copiilor. Ei auziseră to tu l . O m a r e i nvă lmăşa l ă se născu in t abă ră , şi ceî doi copi* folosindu-se de densa , d i spărură pe nes imţ i t e .

In acel t i m p a r m a t a r o m a n ă era deja pe s t e Dună re , T a b ă r a vână tor i lo r era despăr ţ i t ă de cea t u r cească p r i n t r ' o apă mică, pe care o pu tea i t r ece cu piciorul.

Ca p r i n t r ' u n mis te r , Vlad şi conducă to ru l seü a junseră pe malu l s t ă n g al apei şi călcănd'o p a n ă p e s t e genuchî t r e cu ră de p a r t e a opusă . —Aci se pitu­lară încet , încet, şi î n a i n t a r ă spre t a b ă r a turcească , Se auzi ră de depar te n iş te paşi de om.

— Culcă-te la p ă m e n t , zise cel m a r e că t r e Vlad.

Amëndo ï se în t inse ră ca n i ş t e şerpi , şi cel m a r e de te o flueratură i n t r ' u n m o d însen ină to r .

O al tă flueratură îi r e spunse imedia t .

Atunci, amândo i se sculară şi î n a i n t a r ă cu paşi repezi . In faţa lor s t a j r e p t un maî mare tu rc , care cân tă rea pe Vlad din cap păn ' l a picioare.—

- E fratele meu , —zise a tunc i însoţ i torul luî Vlad .

Era aşa de mic şi de s lăbănog bietul copil, că tu rcu l începu să r îză şi luându-'l de m â n ă m e r s e r ă î m p r e u n ă p â n ă în t abă ră .

- A c u m o să v i n d e m p e ş t e l e ? î n t r ebă micul Vlad. —Aşî! Ce peş t e ! . . N ' o să v i n d e m n imic şi o să l u ă m aur! . . . - A u r ?... Cum as t a ?.. — Vei v e d e a ! . Vorbele me le vo r pre ţu i m u l t a u r ! In t oa t e păr ţ i le u m b l a u soldaţ i tu rceş t i , vorb ind o l imbă necunoscu tă bie .

tulul Vlad ; şi ofiţerii 'l se pă r eau aşa de sălbatici , aşa de soioşi, că el a r fi preferat ma î b ine să fie so ldat r omanesc , de câ t ofiţer tu rcesc .

Cel m a r e vo rbea cu turciî care ş t iau r o m â n e ş t e ; Vlad a r fi voi t să se amestece şi el in vorbă , ca să le a r a t e că n u e pros t , dar era ceva care '1 oprea de a scoate v r ' u n cuvent . I n faţa luî s t e t ea pe u n buş t ean u n t u r c mai în v â r s t ă şi maî ser ios ca cei alţi , el cet ia în ochii copilului, care se simţea foarte ru ş ina t de privir i le lui, ce păreaţ i că 'i spun :

— Aşi v r ea m a i b ine să mor , decât s ă 'm î vëd copilul vênzèndu-sï f ra ţ i i ! . . . Din acel m o m e n t , Vlad s imţ i ca o m â n ă pu te rn ică , ce 'î apăsa in ima şi

'Ï impedică bătăi le . Nu m u l t dupe aceia, cel m a r e începu să vorbească cu glas t a r e şi to ţ i o-

flţerii se aprop ia ră de el cu feţele ne răbdă toa re . Mizerabilul era ap roape să previe pe turc i de asal tul ce e ra să li se dea în acea noap t e .

— N u ! . . . N u s p u n e ! . . N u v r e a u ! , zisese micul Vlad. Dar cel d in te iu r ìse, . . . şi descoperi p lanul ce se urz i se in t a b ă r a r o m â n ă .

D'abia sfîrşise, şi to ţ i ofiţerii e raü in picioare. Unu l din ei a r ă t a cu degetul drumul copii lor:

- A i d e ! . . . . Şi el îî făcu să în ţe leagă că t r e b u e să plece n u m a i decât . Ofiţerii se a d u n a r ă in t r ' o clipă ca să se sfă tuească. Cel m a r e eşi, plin de

bucurie, s u n â n d în p o z u n a r p re ţu l venzăre i sale. Vlad îl u r m a , cu capul a-plecat ; şi, când t r ecu ră ped in ' na in t ea turculuï bë t r ên , ce pr ivise m u l t in ochii lui Vlad, ei îl vezu ră c lă t inând din cap cu m â h n i r e şi '1 auzi ră zicênd cu o voce t r i s t ă :

— Nu frumos !. Nu frumos /. Lacr imile curgeau pe faţa lui înăspr i tă . Cei doi copiï, dupe ce t r ecu ră apa, i n t r a r ă iarăşi in t abă r a vânător i lor , cu

aceiaşi i n d e m â n a r e cu care eşiseră. N imen i nu a r fi c rezut că în sufleteli lor micî, egzista o m a r e porn i re de a 'şî t r ăda fraţii şi ţ a r a lor.

Venă tor î î se p regă teau de a t ac in acea noap t e şi când copii t r ecură pe lângă sergentu l , care le făcuse loc in t abă ră , cu câte-va ore mai mainte , el le sur ise cu m u l t ă b lânde ţe .

Oh !. Cât de reti făcu acel sur îs în in ima bietului Vlad. I n t r ' u n moment el ar fi voi t să s t r ige :

— N u vë duce ţ i ! . . Noi v ' a m vëndut ! . . Dar cel ' lalt îî spusese : — Dacă veî s p u n e u n cuven t , v o m fi impuşca ţ î !... Şi frica î nghe ţ a se cuvinte le sa lva toa re pe buzele s ë rmanulu ï copil. Dupe ce e şiră din t abă ră , eî se opriră spre a 'şî împăr ţ i câştigul. Cel mar*;

luă a u r u l ; celuî mic îî de te maî to t a rg in tu l , în icosar î .— Ajunseră acasă.— Vlad in t r ă cu des tu lă frică. Tată l sëu nu venise âncëj

I n t r â n d în cur te , 'î se părea că zidurile casei s t au să cază a s u p r a luî, i se pă rea că vôntul ce in t r a pe coş, îî z ice:

—Nu in t ra aci, spionule !...

Dar, înecând în sufletul luî acele zbuc iumăr î ale conşt i inţei , i n t r ă in casă şi a scunse sub căpătâiul pa tu lu i sëu icosariî ce 'î a t â r n a u a t â t de g reü î pozunar .

Nicî oda tă t a t ă l luî n u se în to r sese maî vesel şi ma î b ine voitor. S tan la masă , bê t r ënu l soldat îşî pr ivea puşca din cuî şi zicea copilului :

— E î , copile, cum te-aî ma î lup ta cu turci i , dac 'aî fi m a r e ! N u t e r m i n a s e vorba , când la urechi le bê t rënulu ï soldat a junse zgomotu l

uneî lup te înfricoşate. Pocni tur i le pus te lor e raü maî dese şi ma î n u m e r o a s e ca 'n to t d 'auna . L u p t a că ta să fie grozavă . P e ap roape r e sunaü t r âmbi ţ e l e de a l a r m ă : t rupe le se a d u n a u ca să m e a g ă în ajutorul celor care fusera t r ă d a ţ i . — E r a u n zgomot înfricoşător.

Bët rênu l soldat eşi în pr i spa casei, v r ênd să vază aceia ce se pet recea . Copilul t r e m u r a şi lacrimile curgeau ş i roae pe faţa luî.

— Ce-aï t u ? . . . îl i n t r ebâ t a t ă l seü. Copilul nu p u t u să înăbuşească până în sfârşi t în pieptul seü, aceia ce

s ingur ştia. El se a runca la picioarele bë t rânulu ï soldat , şi îî îmbră ţ i şa g e m i c h i ! :

— Iartă-me, t a t ă ! Iartă-me ! — Dar ce-aï făcut ?..- Aï furat ceva ?... Atunc i nenoroci tul copil spuse ta tă lu i seü m â r ş a v u l fapt ce săvârş i se . Şi

cum spunea , s imţea uşurăndui -se pova ra conşt i inţe i . Ta tă l ascul ta cu o pri-

vire fu lgeră toare .—Când Vlad sfârşi, el 'şi a scunse faţa in t r e mâin i şi scoase

u n răcne t asurz i tor .

— Tată , t a t ă ! voi să zică copilul. — Mai es te c e v a ? . . . îl î n t r e rupse bë t rênul . Micul Vlad făcu s e m n că nu mai avea n imic de zis. Bë t rênu l îşi luă puşca

din cui, îşî puse ca r tuş ie ra şi luănd monede l e de a rg in t din maini le copilu­lui, îi zise :

— Bine !... Më duc să le daü bani i înapoi . Şi, fără a m a i spune u n cuvent , făr 'a ma i pr ivi în u r m ă , se ames tecă

pr in t re soldaţi i ce plecau ; şi, de a tunc i n u s'a ma i re în to r s . T. M. Stoenescu.

SUNT CU EA, DAR FARA EA !

S t a m cu densa lângă ţ e r m u l une i ape l iniş t i te , I n n e c â n d în adâncime-i ale inimei palpi te , Ca şi când în fundul rece n imen i n u le-ar fi găsi t , Ca să vadă c u m în l u m e doue in imi s 'aü iubi t . Şi e r a m în s c u m p a ve r s t ă , când din arbore le vieţei Nu picase nici o frunză pe p ă m e n t u l t inereţei . . . . T impul se ducea mai iu te , n e p u t â n d a ne-aş tepta , Şi n imic n ' a v e a p u t e r e îndes tu l a n e ' ncân ta . Ziua n u avea 'ndes tu lă flacăre să n e consume , N o a p t e a îndes tu lă ceaţă ca să ş teargă-al n o s t r u n u m e . Undele ven ind uşoa re câ t re noi , se c let inaü Ş 'a t ingondu-se de ţ e r m u l înverzi t , n e sa lu tau ; I a r răpi ţ i de-a tâ ta farmec, noi le d a m drep t mul ţ imi re Câte-o lacr imă, ce 'n suflet însemnase-o fericire. V ê n t u l es te câte-o da tă l inişt i t şi p rea uşor , Spre-a pu t ea să poa r t e 'n b ra ţ e şi suspinele d e - a m o r ; Căci în noi s i m ţ e a m a t â t ea sufer inţe şi suspine , Că nici in imele n o a s t r e nu pu t eau a le re ţ ine , Ci m a i repezi de câ t vên tu l şi ma i t a r i ca ori-ce vèn t , Se duceau să n e clădească a l tă l ume , a l t p â m e n t , Câtre care ' n ori ce clipă ne v e d e a m răpi ţ i d 'un cuget , Ce-ar ü ş te rs cu v ia ţa n o a s t r ă şi al d isperare! muge t .

P o a t e l u m e a era mică p e n t r u focul ce t r ă e a In pr ivi rea eî iubi tă şi în in ima-mî a rdea ; Căcî iubiam, —şi în iubire p r e v e d e a m o ' n t insă m a r e Pe-ale căreî s t e rpe ţ e r m u r î e o ' n t insă d isperare . — Orï şi cât de 'nf lăcărată a r fi in ima din noi , Vii torul e depar te , şi depar te , sun t nevo î ! . . . E 'ndoioasă fericirea, când o vezi că e d e p a r t e Şi de dènsa cine şt ie ce abis ne maî despa r t e ! Oare nu a v e m cu toţi i u n comun deznodămen t , Şi iubirea nu ne-o ' n g h e a ţ ă to t acelaşi t r i s t m o r m ê n t ? . . . Ce n e pasă dac 'aicea saü în lumî n e s t r ă b ă t u t e N e s u p u n e m , fără voe, uno r legi necunoscu te ? Cel puţ in , în a l tă l u m e poa te n u e viitor Şi acolo poa te v ia ţa se încheie ' n t r ' u n a m o r ! P o a t e 'n l umea ce în t a ină ne-a t r ecu t ades ' p r in m i n t e Nu v o m regăsi dure rea aplecată pe m o r m i n t e ; P o a t e 'n l u m e a ideală, ce-o v i s ăm necon ten i t , V o m găsi în fericire chiar pe cel neferici t! . —

Ast-fel cuge tam, —şi densa se pă rea că m ë 'n ţe lege . Soarele pă rea din ceruri că privirile-î culege, Spre-a luci ma i cu p u t e r e pes te câmpul ado rmi t ! O h ! Şi câ tă fericire, să iubeşt i , — să fii iubit : Doue inimi s t r â n s legate , doue lacr imi contopi te , Doue cugete în t r 'unuL doue suflete un i t e !.. O i u b e a m : - - o ' n t r eagă l u m e cupr indea aces t cuvent , L u m e ce t r ă îa în mine , ensă nu şi pe p ă m e n t !

— Cine 'mî-ar fi spus că cerul e gelos de-aşa iubire Şi că s ingur es te vrednic de a t â t a fericire ? Cine 'mî-ar fi spus a tuncea că pe buzele-î de foc Frăgez imea şi îubirea n ' a r e să 'şî ma i afle loc ? Cine 'mî-ar fi spus că m o a r t e a va veni să 'mi-o răpească, Şi că ' n lume , fără densa , n imen i n 'o să 'mi maî z îmbească ? . . . .Soarele răp ind î n t r ' u n a razele din ochiî ei, ÎI dedea înfăţ işearea une i palide femei. Seara reveni maî iute , vân tu l începu să ba tă

Şi 'ncre ţ i pe nes imţ i t e buza ei discolorata. I n i m a ce m a i ma in te pa lp i tase l âng ' a mea , î n g h e ţ ă , —şi de a tuncea s u n t cu ea, dar fără e a ! . .

De a tuncea 'n to t d ' auna ţ e r m u l apei l iniş t i te Cată în zadar să afle d ispărute le palpi te ; Undele rev in adesea, c lă t inându-se uşor Căt re ţ e r m , ca să se 'nchine fericiţilor de-amor ; Ensă cine le 'n ţe lege, să le dea d rep t m u l ţ u m i r e Câte-o lacr imă, ce ' n suflet însemnase-o fericire ? Vèntu l de a tuncea ur lă şi din u n d ă face-un val ; Cerul e ' n o r a t şi 'n n o a p t e e u n h o h o t infernal . Dupe ploaie, când pe ceruri ese m â n d r u l curcubeu, Ce t e face câte-o da tă să ma i crezi de Dumnezeu , P e s t e tu lbure le va lur i ră tăceşte-o p o r u m b i ţ ă Albă, ensă polei tă de a soarelui a r ş i ţă ; E a s 'opreş te , d' os teneală , pe v r ' o floare de pe ma l ; Ensă noap t ea e ' zgoni tă de-acel h o h o t infernal .

Th. M. Stoenescu.

D R E P T A T E A O A M E N I L O R .

SOHIŢE SOCIALE dedicate JD-lxxX j31. jSL JuTcicedonski.

u • —0 *: ".'/'j 'Mlï!'.'''"".'''_[

I XX ix XXX tara. î n t r ' o s â m b ă t ă seara , cârc iuma era plină.

In aerul cel g r e ü , munci tor i i e raü aduna ţ i împrejurul meselor . Beau, mancat i , r ideau, cân tau .

O da tă pe s ë p t ë m â n a , le es te da t sö pe t reacă , së u i te amaru l vieţei . La o masă , t re i bă rba ţ i t iner i ciocnesc pahare le cu veselie. Unul din ei se logodeşte mâ ine , şi prietinii sëï îï u rează fericire. N ' a r e drep t la fericire cel să rac ca cel boga t ?

Urăr i le oare t r ebue să fie îmuia te în şanpaniă , ca să pornească din inimă ? I n paha re luceşte u n vin galben ca aurul , u n vin din ţ a ră , ieftin, dar

care ' ţ î încălzeşte in ima. Multe cane s 'aü golit în s ă n ă t a t e a viitorilor soţî şi capetele sun t aprinse. La o m a s ă vecină, şade unul din aceî munci tor i , cari nu găsesc nici ri­

da tă de lucru şi cari beau to t ce câştigă. N u era t reaz când a veni t , şi, de doue ceasuri , n ' a lăsat paharu l din

m â n ă . Se ames tecă în vorba celor l 'alţî şi ba t jocoreş te pe tinerii , cari se gân­

desc la însură toa re . De ce să t e legi cu o femeie ; v ia ţa n u e destul de g r e a ? Ş'apoi cine şt ie ce ia ? Din g lumă in g lumă, el se a t inge de logodnica ve­cinului sëu. — N u o ş t i e ? Toa tă maha loa o cunoaş te . E aşa şi pe dincolo.

S u n t fulgeri în ochiî mire lui . Vorbele se înăspresc . U n cuven t ma î mul t şi fur tuna v a izbucni. Şi cuvân tu l e zis.

Tènëru l ia u n paha r şi '1 asver lă în capul aceluia care 'i a batjocorit mi reasa . N u '1 n e m e r e ş t e .

Aces ta se scoală, şi, t u rba t , se repede a supra adeversaru lu î seti. O lup tă se încinge. O lup tă crâncenă, sălbat ică. Toa tă lumea s 'a scula t în picioare, H înconjoară şi 'î a ţ î ţă . Beţ ivul ia o

sticlă şi e gata a o spa rge în capul têneruluï . Dar aces ta 'î-o smulge din m â n ă , şi, apërându-se , '1 loveşte . Un ţ ipet , o ţ î şn i re de sânge , şi unul cade g r ă m a d ă . I n acest m o m e n t , uşa se deschide şi u n sub-comisar in t ră ; vede un o m

care s tă lungi t î n t r ' u n lac de sânge şi care nu dă nicî un s e m n de v ia ţă . N u în t reabă nicî ce, nicî cum; ares tează pe făptui tor . O lună după aceea, nenoroc i tu l t ene r e ra osîndit la cinci anî de m u n c ă

silnică, p e n t r u faptul de omor . Şi as tăzi , p lânge b ia ta logodnică, pe acela care s tă la ocnă, p e n t r u că

n ' a voit să o lase a fi bat jocori tă de un beţ iv .

.mlq ß. BIttuhlto fi i , - im a o'-itaï • 1

In lumi im.

A nins toa t ă zioa, S u n t bărba ţ i , femei, copiî cu sutele , cari n ' a ü ce man­ca şi stati fără foc. Dar, înda tă ce a început së înopteze casa luî Sbărcescu s'a u m p l u t de zgomote şi de lumine . Sbărcescu dă u n bal în as tă seară .

El care n ' a r da un ban la u n sărac , care n ' a r pr imi se'şî p u n ă n u m e l e

listă de subscr ip ţ iune , care n ' a r e în salonul luî nicî un tablou, a chel­

tuit astă-zî o mie de galbeni . Acum saloanele s u n t pline. Muzica r e s u n ă ; jocuri le s 'aü inceput . Dăn-

Egöiil t rec î n t r ' un v ë r t e j . In t r 'un sa lonaş , s'a în t ins o m a s ă de joc. Aurul , a rg in tu l , biletele de

bancă, a leargă de la unul la a l tu l , castigate, pe rdu te . Convorbirile aü înceta t ; nu se aud de câ t cuvinte le obicinuite : dati, pîî-

j^esc, cinci, noue , banc ! Fe ţe l e sun t galbene, ochii apr inş i . Toa te pasiuni le

re]e s'aü de ş t ep t a t în aceî oameni , de aceaşi seamă . Beţia jocului face să 10 inimile sub fracurile e legante şi së t r e m u r e mâini le cu m ă n u ş i a lbe .

Ceasurile t rec ; mul ţ i t iner i aü părăs i t dan ţu l şi s 'aü aşeza t la m a s a de joc. Alţii pr ivesc nemişca ţ i : mu l t a r dori şi ei e joace, dar au dat cel din urmă gologan ce l 'aü a v u t p e n t r u a veni la bal.

De o da tă o discuţ iune se i ve ş t e . Costică, care e banche r şi-a câş t iga t de cincî ori, s 'a g răb i t a da c a r t a şi nu v rea së ţ ie s e a m ă de pon t a r ea lui Alecsandru. Aces ta afirmă că p o n t a s e cinci napo leon i . Cel d 'ăn te iu , care a tras pes te cinci şi-a făcut doue, pe când a d v e r s a r u l lui s 'a ţ i nu t la pa t ru , re­fuză së plă tească .

Unu daü d r e p t a t e lui Costică, al ţ i i lui Alecsandru . Vorbe aspre se schim­bă între cei doi t iner i , cari se scoală.

La m a s a de joc par t ida u rmează . In salonul cel m a r e perechie le se pre­gătesc pen t ru cotilion.

I n t r ' u n colţ al sa lonului , p a t r u t iner i discută încet . S u n t prietinii lui Alecsandru şi ai luî Costică, cari regulează condiţ iunile duelului.

— La şease ceasuri . — Bine. - U n d e ?

— La Băneasa . S'a ales pistolul , la douë-zecï şi cinci de paşi . Muzica to t r esună , cotilionul nu se sfîrşise şi jucător i i t o t s t au la m a s ă

aŞteptându-şî norocul , când m a r t o r h şi adversar i i se su i ră in birje şi se du­seră la Băneasa .

I n t r ' u n colţ de pădu re pe zăpadă, se m e s u r a r ă cei 25 de paşi . Costică şi Alecsandru se puse ră faţa in faţă, cu pistolul in m â n ă .

Se de te un semnal , se auzi o indoi tă d e t u n ă t u r ă şi u n s ingur ţ ipet . Cos-P a căzuse in zăpadă, care se roşi . Glonţul 'î i n t r a se in ochiul drept .

Alecsandru şi cei p a t r u m a r t o r i fură chiemaţ i îna in tea just i ţ ie i . Alecsandru

fu c o n d a m n a t la opt zile de închisoare şi mar to r i i fie care la o su tă amendă .

Cel din te iu îşî apă ră onoarea şi e t r imis la m u n c a silnică ; cel de ilea îşî satisface orgoliul şi e inclus pe opt zile I a t ă legile ! I a t ă drepta t

Licärescu

E S T R A S E DIN Z I A R E

„Binele Public" de la 17 Mart ie anul curen t , r eproducènd poezia

Macedonski , „Curtea cu Juraţi", o înso ţeş te de u r m ă t o a r e l e c u v i n t e : „In rev is ta „Literatorul" No, 1 anul al IV-lea găs im o buca tă admira-

„bilă, o sa t i ră în versur i in t i tu la tă „Curtea cu Juraţi" dedicată d-luî N. Ţine, „Aceas tă sat i ră , s aü maî bine zis, aceas tă rînjire d ispera tă că t re societate e „da to r i t ă peneî poetulu i Al . A. Macedonski . Dupe câte ş t im aceas tă bucată „era frumosul început al unei lungî p o e m e real is te , pe care poetul promitea „şi nu ne îndoim că o va face în viitor. In aceas tă poemă era să vorbească „de o t r ăv i toa rea din Giurgiu şi apă ra rea cauzei eî."

R E C T I F I C A R E In numeral I anul al IV-lea, am publicat patru versuri franceze, pe care le-am găş

într 'un tecst cu versuri de d. Stefan Velescu. Acel tecst fiind în acelaş t imp şi o colecţie de diferite poezii, din eroare le-am atribjÉ

d-luî Stefan Velescu. Ele aparţin lui Pradon şi lui Bernard, autori francezi.