UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞIFACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SPECIALIZAREA: CONTABILITATE ŞI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

LUCRARE DE DIPLOMĂ

ABSOLVENTĂ

TEMA LUCRĂRII:

CUPRINS.......................................................................................................3INTRODUCERE...........................................................................................5

2

CAPITOLUL 1. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND STOCURILE DE MĂRFURI ŞI AMBALAJE.........................................................................7 1.1. Conceptul de stocuri şi producţie în curs de execuţie şi clasificarea acestora........................................................................7 1.2. Noţiuni generale prvind stocurile de mărfuri şi ambalaje.............11 1.2.1. Noţiuni generale privind stocurile de mărfuri.......................11 1.2.2. Noţiuni generale privind stocurile de ambalaje.....................14 1.3. Evaluarea stocurilor de mărfuri şi ambalaje..................................17 1.3.1. Evaluarea stocurilor de mărfuri şi ambalaje la intrarea în patrimoniu.............................................................................21 1.3.2. Evaluarea stocurilor de mărfuri şi ambalaje cu ocazia inventarierii...........................................................................25 1.3.3. Evaluarea stocurilor de mărfuri şi ambalaje la închiderea exerciţioului financiar...........................................................26 1.3.4. Evaluarea stocurilor de mărfuri şi ambalaje la ieşirea din patrimoniu.............................................................................27 1.4. Recunoaşterea şi evaluarea stocurilor conform IAS 2..................32CAPITOLUL 2. PREZENTAREA GENERALĂ A SOCIETĂŢIICOMERCIALE S.C. „DRAGON” SRL..................................................35 2.1. Scurt istoric şi obiectul de activitate.............................................35 2.2. Structura organizatorică a SC „DRAGON” SRL..........................36 2.3. Organizarea compartimentului financiar-contabil.........................40 2.4. Dinamica principalilor indicatori economico-financiari la S.C. „DRAGON” S.R.L.................................................................49CAPITOLUL 3. CONTABILITATEA FINANCIARĂ ŞI DEGESTIUNE A STOCURILOR DE MĂRFURI ŞI AMBALAJE...........57 3.1. Sistemul purtătorilor primari de informaţii privind stocurile de mărfuri şi ambalaje.......................................................................57 3.2. Metode de contabilitate sintetică şi analitică a stocurilor de mărfuri şi ambalaje.......................................................................67 3.2.1. Metode de contabilitate sintetică..........................................67 3.2.2. Metode de contabilitate analitică..........................................68 3.3. Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor privind stocurile de mărfuri..........................................................................................69 3.3.1. Contabilitatea stocurilor de mărfuri în unităţile cu ridicata..................................................................................71 3.3.2. Contabilitatea stocurilor de mărfuri în unităţile cu amănuntul.............................................................................76 3.3.3. Contabilitatea stocurilor de mărfuri aflate la terţi.................79 3.3.4. Contabilitatea de mărfuri primite în consignaţie...................82

3

3.4. Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor privind stocurile de ambalaje........................................................................................84 3.4.1. Contabilitatea ambalajelor care circulă pe principiul restituirii................................................................................86 3.4.2. Contabilitatea ambalajelor nerestituibile...............................91 3.4.3. Contabilitatea ambalajelor aflate la terţi...............................94 3.5. Contabilitatea ajustărilor pentru deprecierea stocurilor de mărfuri şi ambalaje.......................................................................96CAPITOLUL 4. ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ A STOCURILOR DE MĂRFURI ŞI AMBALAJE....................................99 4.1. Necesitatea şi rolul analizei stocurilor de mărfuri şi ambalaje.....99 4.2. Analiza stocurilor de mărfuri şi ambalaje...................................101 4.2.1. Analiza stocurilor active regulatoare...................................101 4.2.2. Analiza stocurilor de siguranţă............................................103 4.2.3. Analiza vitezei de circulaţie a mărfurilor............................104 4.3. Analiza cheltuielilor legate de stocuri........................................108 4.3.1. Analiza cheltuielilor de desfacere.......................................108 4.3.2. Analiza cheltuielilor de transport........................................110 4.3.3. Analiza cheltuielilor de stocare...........................................111 CAPITOLUL 5. UTILIZAREA TEHNICII MODERNE DE CALCUL ÎN CONTABILITATEA STOCURILOR DE MĂRFURIŞI AMBALAJE.........................................................................................113 5.1. Prezentarea sistemului informatic al SC „DRAGON”SRL........113 5.2. Prezentarea aplicaţiei CIRCSTOC – Prototip sistem expert pentru analiza comparativă a stocurilor de mărfuri şi ambalaje în cadrul S.C. „DRAGON” S.R.L. .............................................118 CONCLUZII ŞI PROPUNERI................................................................123BIBLIOGAFIE..........................................................................................126

INTRODUCERE

4

Cunoaşterea reprezintă expresia vocaţiei spre progres a fiinţei umane. Civilizaţia acestui sfârşit de secol şi mileniu evoluează esenţialmente sub imperiul INFORMAŢIEI. Unică resursă inepuizabilă, informaţia a devenit astăzi un veritabil factor de putere, un bun social care influentează nemijlocit starea de prosperitate a unui popor. Suntem în plină revoluţie informaţională. Schimbarea cea mai profundă este legată de generarea, culegerea, elaborarea şi răspândirea informaţiei. Omul nu poate exista în afara comunicării, pe care, în bună măsură, o generează şi intermediază. Este unanim recunoscut faptul că o parte însemnată a informaţiilor vehiculate în mediul economic au la bază informaţia contabilă sau derivate ale acesteia.”Contabilitatea reprezintă cea mai importantă sursă de informare a unei naţiuni”, apreciază într-o lucrare de referinţă Oskar Morgenstern. Cel mai mare filosof al antichităţii, Aristotel, atribuia conceptului de economie accepţiune creativă, utilă, respectiv arta de a acumula bunurile necesare traiului şi folosirea lor în sistemul comunităţii. Drumul parcurs de contabilitate de-a lungul întregii sale istorii este predominat de la practică la teorie. Experienţa practică a anticipat şi modelat teoria contabilităţii. Nu întotdeauna practica a aşteptat neapărat teoria pentru a intra în aplicarea uzuală. În cadrul procesului complex de relansare şi dinamizare a economiei româneşti, un rol important îl ocupă problematica stocurilor. În condiţiile unei economii de piaţă, asigurarea resurselor materiale necesare şi gestiunea corespunzătoare a acestora trebuie să corespundă sistemelor de valori bazate pe concurenţă, competiţie şi abilitatea de identificare şi fructificare a oportunutăţilor. În prezent, satisfacerea cererii pieţei în condiţii de profitabilitate a devenit o condiţie de existenţă a fiecărei firme. Aceasta presupune participarea tuturor subsistemelor unei întreprinderi, inclusiv a celui de asigurare a resurselor materiale necesare creşterii competitivităţii pe piaţă. Unităţile economice trebuie să aibă în vedere condiţiile economice interne şi internaţionale de abordare a problemelor specifice proceselor de cumpărare, a celor de formare a stocurilor şi de desfacere a producţiei. Pentru ca activitatea economică dintr-o unitate patrimonială să genereze profit este necesar ca, încă din faza de aprovizionare materială, să fie puse în aplicare toate modalităţile care permit obţinerea lui. Astfel, orice

5

reducere de preţ, obţinută prin negociere, creează premise pentru realizare de profit. Formarea stocurilor de materiale şi produse la nivelul agenţilor economici are rolul de a asigura condiţiile optime pentru desfaşurarea activităţii. Stocurile contribuie la alimentarea continuă a subunităţilor de consum şi servirea clienţilor în vederea realizării obiectivelor pe care şi le-a propus fiecare unitate economică. În activitatea economică stocurile au un rol deosebit deoarece constituirea, amplasarea şi administrarea lor se desfăşoară în strânsă corelaţie cu indicatorii strategici şi în interdependenţă cu rezultatele economico-financiare ale activităţii întreprinderii. Nivelul stocurilor trebuie adaptate sistematic la condiţiile noi create în economie, la cerinţele desfăsurării procesului de aprovizionare şi asigurării continuităţii activităţii.1

Lucrarea de faţă intitulată „Contabilitatea stocurilor de mărfuri şi ambalaje într-o societate comercială” îşi propune să analizeze existenţa şi implicaţiile pe care le generează o anumită structură patrimonială „materie” de reflectare în contabilitatea financiară. Această structură patrimonială este reprezentată de mărfuri şi amabalaje, active circulante foarte importante în cadrul unei unităţi de producţie cum este S.C. „DRAGON”SRL . Se ştie că după anul 1989 economia României a trecut la o economie de piaţă, adică la o economie descentralizată. Trecerea la o astfel de economie a adus profunde modificări asupra contabilităţii, în general şi, implict, asupra contabilităţii stocurilor.

1 Tulvinschi M., Gestiunea, contabilitatea şi controlul stocurilor, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004, pp.9-10.

6

CAPITOLUL 1

NOTIUNI GENERALE PRIVIND STOCURILE DE MĂRFURI ŞI AMBALAJE

1.1. Conceptul de stocuri şi producţie în curs de execuţie şi clasificarea acestora

Activele circulante, denumite şi active pe termen scurt, capital circulant sau bunuri mobile, cuprind toate valorile economice sub forma stocurilor, creanţelor, titlurilor de plasament, instrumentelor de trezorerie şi disponibilităţilor băneşti. Desfăşurarea activităţii de exploatare este condiţionată de existenţa stocurilor. Aceasta se grupează, sub aspectul gestionării, în stocuri propriu-zise şi producţie în curs de execuţie.2

Stocurile şi producţia în curs de execuţie, reprezintă după caz, bunurile materiale, lucrurile şi serviciile destinate să fie consumate la prima lor utilizare, să fie utilizate în situaţia în care au starea de marfă sau produse rezultate din prelucrare, precum şi producţia în curs de execuţie aflată sub forma producţiei neterminate. Organizarea corespunzătoare a gestiunii stocurilor impune respectarea anumitor restricţii:

identificarea strictă a naturii bunului;clasificarea bunurilor după destinaţie;înregistrarea intrării în stoc în momentul trasferului

proprietăţii;permanenţa şi exactitatea evaluării intrărilor, ieşirilor şi

stocului3.

2 Dumitrean E., Scorţescu Gh., Toma C., Berheci I., Mardiros D., Contabilitate financiară I, vol I, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2002, p. 169.3 Paraschivescu D.M., Păvăloaia W., Modele de contabilitate şi analiză financiară, Editura Vantrop, Focşani, 1997, p. 148;

7

Marea diversitate a stocurilor utilizate impune o clasificare a acestora din diverse puncte de vedere. Astfel, în contabilitatea financiară a întreprinderii stocurile sunt clasificate şi delimitate în funcţie de patru criterii: fizic, destinaţia, faza ciclului de exploatare şi locul de creare a gestiunilor. Corespunzător acestor criterii sunt individualizate următoarele structuri:4

a. mărfurile, respectiv bunurile pe care unitatea patrimonială le cumpără în vederea revânzării, precum şi stocurile care îşi schimbă destinaţia; b. materiile prime, care participă direct la fabricarea produselor şi se găsesc în produsul finit, integral sau parţial, fie în starea lor iniţială, fie transformată; c. materiile consumabile, care participă sau ajută la procesul de fabricaţie sau exploatare, fără a se regăsi, de regulă în produsul finit (materiale auxiliare, combustibili, materiale de amabalat, piese de schimb, seminţe şi materiale de plantat furaje şi alte materiale consumabile). d. în categoria amabalajelor se înregistrează: ambalaje refolosibile, achiziţionate goale sau odată cu materialele şi mărfurile aprovizionate; cele confecţionate în unităţi pentru a fi utilizate la desfacerea produselor sau mărfurilor. Ambalajele produse de unitate pentru a fi vândute îmbracă forma produselor; ambalajele restituite de clienţi potrivit contractelor încheiate cu aceştia. Tot în această categorie a ambalajelor se mai cuprind:

ambalajele materialelor de natura obiectelor de inventar (lăzi, saci de iută sau hârtie) care nu circulă pe bază de decontare, ci se folosesc numai în interiorul unităţii patrimoniale. Acestea se înregistrează în contabilitate în categoria materialelor de natura obiectelor de inventar;

ambalajele (palete, lăzile şi containerele), de natura imobilizărilor corporale care aparţin unităţii patrimoniale, folosite pentru transportul materialelor şi mărfurilor în interiorul şi în afara unităţii se înregistrează în contabilitate în categoria mijloacelor fixe.5

e. produsele fac parte din categoria stocurilor fiind reprezentate de următoarele elemente:

semifabricate - sunt acele produse al căror proces tehnologic a fost încheiat într-o secţie sau fază de fabricaţie şi care trec în continuare pentru prelucrare în altă secţie sau fază de fabricaţie sau se livrează terţilor;

4 Horomnea E., Bazele contabilităţii concepte şi aplicatii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004, p. 207.5 Bărbăcioru V., ş.a., Contabilitatea întreprinderii, Tipografia Universităţii din Craiova, 1998, p. 298, Horomnea E., Bazele contabilităţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004, p. 208.

8

produse finite - sunt bunurile care au parcurs toate fazele procesului tehnologic, întrunesc condiţiile de calitate şi sunt predate pe bază de acte la magazie sau sunt livrate direct terţilor;

produse reziduale - reprezintă rebuturile, materialele recuperabile, deşeurile. f. animalele şi păsările, respectiv animalele achiziţionate sau obţinute crescute şi folosite pentru reproducţie; animalele, păsările puse la îngrăşat pentru a fi valorificate; pentru producţie (pentru lână, lapte, blană); coloniile de albine;6

g. materiale de natura obiectelor de inventar materialele de natura obiectelor de inventar

reprezintă bunuri cu o valoare mai mică decât limita prevăzută de lege, pentru a fi considerate imobilizări corporale de natura mijloacelor fixe, indiferent de natura lor de serviciu, sau cu o durată mai mică de un an, indiferent de valoarea lor, precum şi bunurile asimilate acestora: echipamentul de protecţie, echipamentul de lucru, îmbrăcamintea, mecanismele, dispozitivele, verificatoarele, S.D.V.-urile, aparatele de măsură şi control, matriţele folosite la executarea anumitor produse şi alte obiecte similare. Materialele de natura obiectelor de inventar în folosinţă, se evidenţiază distinct în contabilitatea analitică. Valoarea materialelor de natura obiectelor de inventar se include în cheltuieli, integral la darea lor în folosinţă fie eşalonat, într-o perioadă de cel mult trei ani. Valoarea sculelor, dispozitivelor şi verificatoarelor cu destinaţie specială, (S.D.V.-uri) şi aparatelor de măsură şi control (AMC-uri), afectate valorificării anumitor produse, în serie sau în masă, se include, de regulă automat, în costurile de producţie ale acestor produse. În cazul includerii eşalonate în cheltuieli, sau integral la darea în folosinţă, se utilizează un cont distinct pentru evidenţa uzurii materialelor de natura obiectelor de inventar. h. producţia în curs de execuţie - reprezintă producţia care nu a trecut prin toate fazele (stadiile) de prelucrare, prevăzute de procesul tehnologic, precum şi de produsele nesupuse probelor şi recepţiei tehnice, sau necompletate în întregime, considerate producţie neterminată. În cazul producţiei în curs de execuţie se cuprind de asemenea, lucrările şi serviciile precum şi studiile în curs de execuţie, neterminate sau nerecepţionate. Un alt criteriu de clasificare a stocurilor este apartenenţa lor la patrimoniu: Din acest punct de vedere deosebim următoarele categorii:

6 Bărbăcioru V., ş.a., Contabilitatea întreprinderii, Tipografia Universităţii din Craiova, 1998, p. 298, Horomnea E., Bazele contabilităţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004, p. 212.

9

stocuri ce fac parte din patrimoniu propriu, stocuri aflate în gestiunea întreprinderii. Caracteristica, acestei structuri a stocurilor, o constituie faptul că ele se găsesc în spaţiile proprii precum: depozite, magazii, magazine, locuri de producţie etc., sau se află la terţi sub formă de : materii şi materiale aflate la terţi, materiale de natura obiectelor de inventar aflate la terţi, produse la terţi, mărfuri în custodie sau consignaţie la terţi etc..

stocuri ce nu fac parte din patrimoniu propriu dar aflate în gestiune. Este cazul stocurilor primite spre prelucrare sau reparare, ori în custodie sau consignaţie. Având în vedere provenienţa lor, stocurile pot fi grupate în:

a. stocuri provenite din afara unităţii prin procesul de aprovizionare (cumpărare): materii prime, materiale, materiale de natura obiectelor de inventar, mărfuri etc.;

b. stocuri provenite din producţia proprie: produse, animale, materiale de natura obiectelor de inventar etc.. Funcţionarea normală a întreprinderii necesită imobilizarea permanentă a stocului necesar continuităţii activităţii. Pentru a se asigura o rentabilitate a activităţii, în gestiunea financiară se operează cu noţiunea de stoc optim. Pentru a se preântâmpina anumite perturbaţii în procesul aprovizionării, unităţile patrimoniale îşi pot constitui şi stocuri de securitate. În cazul materialelor supuse fluctuaţiei preţurilor, în condiţiile în care există şi surplusuri de trezorerie, se pot realiza cumpărări pentru a se conserva în stocuri de speculaţie.7

În raport cu locul de constituire a gestiunilor, structurile de stocuri prezentate mai sus se grupează în:

1. stocuri în curs de aprovizionare sau sosite şi nerecepţionate;2. stocuri sosite fără factură;3. stocuri livrate dar nefacturate;4. stocuri facturate dar nelivrate.8

1.2. Noţiuni generale privind stocurile de mărfuri si ambalaje Desfăşurarea activităţii oricărui agent economic presupune intervenţia unei mari diversităţi de active circulante materiale.

7 Bărbăcioru V., Contabilitatea întreprinderii, Tipografia Universităţii din Craiova, 1998, p. 300, Culegere de acte normative, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004, p. 538 Ristea M., Cucu C., Lăzărescu C., Contabilitatea întreprinderii, Editura Mărgăritar, Bucureşti, 1997, p. 222

10

În raport cu forma fizică pe care o îmbracă bunurile materiale şi de poziţia pe care o ocupă în cadrul ciclului de exploatare (aprovizionare-producţie-desfacere), se disting următoarele structuri: materii prime, materiale consumabile (materiale auxiliare, combustibil, materiale de ambalat, piese de schimb, seminţe şi materiale de plantat, furaje, alte materiale consumabile), materiale de natura obiectelor de inventar, producţie în curs de execuţie, produse (semifabricate, finite, reziduale), animale şi păsări, mărfuri, ambalaje.9

1.2.1. Noţiuni generale privind stocurile de mărfuri

Pentru desfăşurarea activităţii comerciale, unităţile trebuie să dispună de stocuri de mărfuri. Mărfurile sunt elemente care intervin în ciclul de exploatare a întreprinderii, procurate din afara unităţii sau obţinute în cadrul acesteia şi trecute în sfera circulaţiei pentru a fi vândute în starea în care se găsesc sau în urma unor prelucrări cu scopul de a obţine un plus de valoare (profit). De asemenea, sunt asimilate stocurilor de marfă acele elemente din stocurile de materiile prime şi unele materiale consumabile, stocurile de materiale de natura obiectelor de inventar10, animalele şi păsările, alte valori de natura stocurilor11, negociate şi vândute, ele fiind de fapt disponibile la un moment dat, pentru a fi vândute în starea în care au fost cumpărate. Acestea din urmă se vor transfera, în prealabil, în gestiunea şi contabilitatea mărfurilor. În categoria mărfurilor intră şi produsele finite transferate din unitatea producătoare în magaziile proprii de prezentare şi desfacere. În cadrul circuitului lor, de la producător la consumator, mărfurile generează un mare număr de operaţii economice şi financiare, ce se efectuează de un mare număr de agenţi economici de diferite profiluri de activitate comercială. În acest sens, distingem trei categorii de unităţi comerciale, în circuitul mărfurilor:

en-gros sau cu ridicata;en-detail sau cu amănuntul;mixte.

Mărfurile se vând într-o reţea comercială adecvată care poate aparţine:agentilor economici profilaţi pe aprovizionarea şi

desfacerea mărfurilor;9 Darie V., Drehuţă E., Gorbănescu C., Dr. Patruţ V., Drd. Rotilă A., Manualul expertului contabil şi al contabilului autorizat, Ediţia a V-a actualizat, Editura Angora, Bacău, 2000, p. 86.10 Bărbăcioru V., ş.a., Op. cit., p. 30011 Dumitrean E., Scorţescu Gh., Toma C., Berheci I., Mardiros D., Contabilitate financiară I, vol.1, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2002, p. 169

11

agentilor economici care au ca obiect alte activităţi decât desfacerea mărfurilor, dar dispun de depozite sau magazine de mărfuri. În funcţie de natura circulaţiei mărfurilor, putem întâlni:

circulaţia cu ridicată a mărfurilor, constă în achiziţionarea de produse în cantităţi mari de la producători sau alţi furnizori în scopul revânzării lor către alte unităţi comerciale, îndeosebi celor de vânzare cu amănuntul;

circulaţia cu amănuntul a mărfurilor, constă în vânzarea mărfurilor consumatorilor individuali pentru nevoile personale, precum şi unor unităţi pentru consumul lor propriu. Evaluarea mărfurilor diferă în funcţie de reţeaua comercială în care se vând mărfurile astfel:

la unităţile comerciale cu ridicata se recomandă evaluarea mărfurilor la cost de achiziţie al acestora. Ele se vor vinde la preţul de livrare. Diferenţa dintre preţul de livrare şi costul de achiziţie formează adaosul (marja comercială), care are menirea să acopere cheltuielile de desfacere şi să asigure obţinerea unei rentabilităţi economice;

la unităţile comerciale cu amănuntul se recomandăevaluarea mărfurilor la preţ de vânzare cu amănuntul, format din costul de achiziţie al mărfurilor, adaosul comercial şi taxa pe valoare adăugată neexigibilă. Din preţul de vânzare cu amănuntul se deduce TVA care se va regulariza cu bugetul statului ţinând seama şi de celelalte categorii de TVA. Diferenţa dintre preţul de vânzare cu amănuntul, diminuat cu TVA colectată, şi costul de achiziţie al mărfurilor formează adaosul comercial care trebuie să asigure acoperirea cheltuielilor de desfacere şi obţinerea unei rentabilităţi economice. Aceste categorii de unităţi au ca principal obiect de activitate, cumpărarea ca şi revânzarea mărfurilor, în scopul obţinerii unui profit, putând efectua totodată şi alte activităţi.12

Circulaţia mărfurilor cu ridicata constă în aprovizionarea cu mărfuri în cantităţi mari de la diverşi furnizori în scopul revânzării lor în sectorul comercial către unităţile cu amănuntul sau către alţi beneficiari. Acestă circulaţie se face în unităţi specializate de comerţ cu ridicata, care au, ca şi unităţi operative, depozitele cu ridicata. Circulaţia constituie o verigă suplimentară; ea este totuşi necesară pe motiv că suplineşte capacitatea de depozitare a comerţului cu amănuntul, asigură aprovizionarea ritmică a unităţilor cu amănuntul prin suplinirea capacităţii de transport a acestora,

12 Munteanu V., Contabilitatea financiară a întreprinderilor, vol. 2, Editura Lucman Serv, Bucureşti, 1999, p.132. Horomnea E., Bazele contabilităţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004, p. 160.

12

formarea sortimentului comercial în cazul furnizorilor dispersaţi şi a mărfurilor ce se produc numai în anumite perioade, dar se consumă pe tot parcursul exerciţiului financiar. Circulaţia mărfurilor cu ridicata este prezentată sintetic în figura nr. 1.1.

Figura nr. 1.1. Circulaţia mărfurilor cu ridicata

Preţul de revânzare în cazul circulaţiei mărfurilor cu ridicata este egal cu preţul de cumpărare la care se adaugă adaosul comercial, care se calculează în funcţie de cotă de adaos exprimată în procente. Circulaţia mărfurilor cu amănuntul încheie procesul circulaţiei mărfurilor, ele ajungând la consumatorul final. Aceasta se derulează prin unităţi comerciale specializate în vânzarea mărfurilor cu amănuntul, constând în magazine complexe, chioşcuri, tonete, etc.. La unele societăţi comerciale de vânzare cu amănuntul sunt organizate şi depozite de repartizare în care se primesc mărfurile de la furnizori, distribuindu-se apoi în sortiment comercial magazinelor. Ca atare aprovizionarea unităţilor cu amănuntul se poate face fie prin unităţile cu ridicata, fie prin alţi diverşi intermediari sau direct de la furnizori13 .

Circulaţia mărfurilor cu amănuntul este redată în figura nr. 1.2.

13 Dumbravă P., Pop A., Contabilitatea de gestiune în comerţ şi turism, Editura Universităţii, Cluj-Napoca, 1995, p. 132.

DEPOZITNR.1

UNITATECOMERCIALĂCU RIDICATA

DEPOZITNR.N

FURNIZOR

13

DEPOZIT DE REPARTIZARE

Figura nr. 1.2. Circulaţia mărfurilor cu amănuntul

1.2.2. Noţiuni generale privind ambalajele Ambalajele sunt bunuri al căror rol constă în asigurarea protecţiei materiilor prime, materialelor consumabile, produselor finite, mărfurilor etc., pe timpul depozitării şi al transportului acestora, precum şi în prezentarea mărfurilor în vederea desfacerii. Marea varietate a acestora şi caracteristicile unora dintre ele, fac necesară clasificarea amabalajelor după mai multe criterii14, şi anume:

a. în raport de natura materialului din care sunt confecţionate, pot fi:

ambalaje din lemn; ambalaje din metale; ambalaje din mase plastice; ambalaje din fire naturale sau din fire sintetice, etc..

b. după provenienţa lor se disting următoarele categorii de ambalaje:

ambalaje indigene şiambalaje din import.

c. în funcţie de posibilităţile de folosire, pot fi:ambalaje refolosibile (recuperabile) şiambalaje nerefolosibile (nerecuperabile).

14 Dumitrean E., Scorţescu Gh., Toma C., Berheci I., Mardiros D., Contabilitatea financiară , vol I, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2002, p. 337.

UNITATE OPERATIVĂ

UNITATECOMERCIALĂ CUAMĂNUNTUL

FURNIZOR

14

Cele recuperabile sunt ambalajele care în mod temporar pot fi păstrate de terţi cu obligaţia restituirii în condiţiile prevăzute în contracte. În contabilitatea terţilor acestea vor fi evidenţiate distinct. Ambalajele nerecuperabile sunt bunurile care nu mai pot folosi pentru aceeaşi marfă (lădiţe pentru unt, marmeladă, untură etc.), însă rămân la dispoziţia cumpărătorului care le poate valorifica sau nu. Hârtia, pungile de hârtie sau de material plastic, ceolofan, etc. achiziţionate pentru a fi folosite pentru împachetarea mărfurilor în momentul vânzării către consumatori sau în scopuri gospodăreşti, sunt considerate materiale pentru ambalat. Materialele pentru ambalat produse în unitatea patrimonială pentru a fi vândute ca atare sunt înregistrate ca produse finite. c. după modul de facturare şi de decontare, ambalajele se împart în două categorii şi anume:

ambalaje de transport facturate distinct de preţul bunurilor vândute. Acestea circulă prin restituire către furnizorii (vânzătorii) care le-au livrat împreună cu produsele finite, mărfurile, etc., incluzându-se aşadar, în categoria ambalajelor recuperabile;

ambalajele de transport a căror valoare nu se decontează distinct furnizorilor, ci este inclusă în preţul mărfurilor (ambalaje folosite la vânzarea televizoarelor, frigiderelor, maşinilor de spălat, mobilei, etc.). Aceste amabalaje se vând cumpărătorului împreună cu marfa, iar după golire se pot valorifica sau nu. Ambalajele care circulă prin facturare, se supun TVA-ului la livrare15, urmând ca la restituire să se efectueze regularizarea, potrivit instrucţiunilor de completare a decontului TVA, adică se evidenţiază în roşu contravaloarea ambalajelor returnate şi facturate de către clienţi. Se înscrie în roşu în decontul întocmit pentru luna în care cumpărătorul returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, şi taxa aferentă ambalajelor returnate (TVA aferentă regularizării). Nu se efectuează şi nu se supun TVA-ului ambalajele de circulaţie (navete, sticle, borcane etc.) la schimb între furnizorii de marfă şi clienţi. În condiţiile în care clienţii nu deţin cantităţile de ambalaje necesare efectuării schimbului menţionat, ei pot primi de la furnizorii de marfă ambalajele necesare în schimbul unei garanţii depuse acestora fără facturare şi fără TVA. Periodic se vor factura şi supune TVA-ului, cantităţile de ambalaje date în schimbul unei garanţii şi scoase din uz la clienţi ca urmare a

15 *** Decizia Ministerului Finanţelor - Departamentul Veniturilor Statului, nr.3/08.04.2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 235/10.06.2004.

15

distrugerii, uzurii, lipsurilor etc. Regimul circulaţiei ambalajelor pe bază de schimb se aplică în mod obligatoriu în relaţiile cu agenţii economici neplătitori de TVA..

d. după natura şi modul de circulaţie se disting:ambalajele încadrate în categoria imobilizărilor corporale de

natura mijloacelor fixe care aparţin unităţii (containere, butoaie de capacitate mare, boxpaleţi etc.) cu o valoare mai mare decât cea prevăzută de lege şi o durată de folosinţă mai mare de un an, utilizate pentru păstrarea materialelor, produselor, mărfurilor etc. şi pentru transportul acestora în interiorul întreprinderii. Acestea se pot folosi şi pentru transportul produselor finite, mărfurilor etc. în afara întreprinderii, cumpărătorul având obligaţia să le restituie furnizorului în bună stare şi la termenul fixat de părţi. La ambalajele imobilizărilor corporale de natura mijloacelor fixe facturarea se face proformă (fără decontare), furnizorul fiind obligat să indice în factură cantitatea şi valoarea ambalajelor, în scopul urmăririi acestora.

ambalajele încadrate în categoria materialelor de natura obiectelor de inventar care nu circulă pe bază de decontare, ci se folosesc numai în interiorul unităţii patrimoniale pentru păstrarea produselor sau pentru transportul lor intern. Au o valoare sub cea prevăzută de lege şi o durată de folosire mai mare de un an sau invers.

ambalaje de transport, denumite şi ambalaje de circulaţie întrucât însoţesc produsele finite şi mărfurile în procesul circulaţiei lor. Acestea se împart în două categorii, şi anume:

ambalajele de transport care circulă după principiul vânzării – cumpărării. Asemenea ambalaje provin din achiziţionări sau din producţia proprie şi nu se includ în preţul bunurilor vândute. Se evaluează şi se înregistrează în contabilitate la costul de achiziţie, la costul de producţie sau la preţul prestabilit, după caz. Restituirea activelor respective către furnizori se face la termenul fixat şi la preţurile stabilite între aceştia şi clienţi;16

ambalajele de transport care circulă pe principiul restituirii. Şi acestea se facturează clienţilor separat de produse finite sau de mărfuri, dar nu se decontează. Ambalajele produse ca atare sunt considerate produse finite.

1.3.Evaluarea stocurilor de mărfuri şi ambalaje

16 Dumitrean E., Scorţescu Gh., Toma C., Berheci I., Mardiros D., Contabilitatea financiară I, vol. I, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2002, p. 337.

16

Evaluarea stocurilor, reprezintă o problemă a cărei rezolvare depinde de complexitatea structurii sortimentale, de fiscalitate şi de rentabilitate. Structura sortimentală decide utilizarea acelei metode care să asigure o evaluare cât mai exactă, fără a amplifica volumul muncii. Evaluarea cantităţii de stocuri, la sfârşitul exerciţiului, este o cerinţă în determinarea corectă a costului bunurilor produse sau vândute, şi de corectitudinea în probleme de fiscalitate şi de determinare a rentabilităţii activităţii economice.17

În contabilitatea mărfurilor se utilizează şi structura contabilă „Diferenţe de preţ la mărfuri” care se utilizează atât pentru a reflecta adaosul comercial cât şi pentru a reflecta eventualele diferenţe între costul efectiv al mărfurilor şi costul standard al acestora (în situaţia în care mărfurile sunt evidenţiate la costul standard). Evaluarea stocurilor precum şi înregistrarea fluxurilor de intrare şi ieşire a mărfurilor în contul 371 „Mărfuri” se face la cost standard (prestabilit pe baza preţurilor perioadei precedente). Periodic, costul standard se actualizează în funcţie de evoluţia reală a preţurilor. Contul 371 „Mărfuri” necesită dezvoltarea în analitic, cantitativ-valoric, pe fiecare sortiment de marfă. Calculul şi înregistrarea diferenţei dintre costul standard şi costul de achiziţie se fac atât pentru stocul de mărfuri, cât şi pentru intrări şi ieşiri. Evidenţa acestor diferenţe se ţine cu ajutorul contului 378 „Diferenţe preţ la mărfuri”. Diferenţele aferente mărfurilor ieşite se determină pe baza coeficientului:18

Sold cont 378 la data calcului K 378 = ------------------------------------- Si cont 371 + Rd cont 371

Diferenţa aferentă mărfurilor ieşite = K378 x Rc cont 371 unde: Si = Sold iniţial; Rd = Rulaj debitor; Rc = Rulaj creditor. Metoda inventarului permanent la preţ de vânzare presupune evaluarea stocurilor, intrărilor şi ieşirilor de mărfuri la preţ de vânzare cu ridicata, format din costul de achiziţie şi adaosul comercial. Adaosul

17 Bărbăcioru V., ş.a., Contabilitatea întreprinderii, Tipografia Universităţii din Craiova , 1998, p. 30418 Tulvinschi M., Gestiunea, contabilitatea şi controlul stocurilor, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004, p. 150.

17

comercial este suma destinată să acopere cheltuielile de circulaţie şi să permită obţinerea unui profit pentru unitatea comercială. Deoarece mărfurile se înregistrează în contul 371 „Mărfuri”, la preţ de vânzare cu ridicata, unitatea trebuie să calculeze şi să înregistreze distinct adaosul comercial. Evidenţa acestua se ţine cu ajutorul contului 378 „Diferenţe de preţ la mărfuri”. În acestă situaţie, contul 378 funcţionează ca un cont de pasiv. Se creditează cu valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor intrate în gestiune în corespondenţă cu debitul contului 371 „Mărfuri”. În debitul contului 378 se înregistrează valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor ieşite în corespondenţă cu creditul contului 371 „Mărfuri”. Sodul final creditor al contului 378 reprezintă valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor existente în stoc la sfârşitul perioadei. Evaluarea ieşirilor de mărfuri din gestiune se face prin parcurgerea următoarelor etape: 1. Determinarea coeficientului mediu de adaos comercial.

dacă unitatea practică cote de adaos diferenţiate pe sortimente de marfă, coeficientul mediu de adaos comercial (K) se calculează astfel:

(Sold iniţial + Rulaj creditor) cont 378 K = ----------------------------------------------- X 100 (Sold iniţial + Rulaj debitor) cont 371

dacă unitatea practică o cotă unică de adaos comercial (Ca), coeficientul de adaos comercial se poate determina prin procedeul sutei majorate:

2. Calculul adaosului comercial aferent mărfurilor vândute,

Ca x 100 K = -------------- Ca + 100

18

cumulat de la începutul anului, până la sfârşitul lunii în curs (ACV):

ACV = Rulaj creditor cumulat al contului 371 x K

3. Calcularea adaosului comercial aferent mărfurilor vândute în luna

curentă (ACL):

ACL= ACV – rulaj debitor cumulat al contului 378sau

ACL = Rulaj creditor din luna curentă al contului 371 x K

Rulajul creditor al contului 371 reprezintă valoarea la preţ de vânzare cu ridicata a mărfurilor ieşite din gestiune. Evaluarea mărfurilor În condiţiile economice de piaţă stocurile de mărfuri sunt evaluate diferit. Această evaluare se face în funcţie de provenienţa mărfurilor, acordul părţilor în urma negocierilor şi în funcţie de principalele structuri de preţuri folosite în evaluarea mărfurilor. Deci, preţurile sunt libere şi fluctuante. Cu toate acestea putem deosebi următoarele categorii principale de preţuri:

1. Preţul cu ridicata - reprezentând preţul de cumpărare almărfurilor de către unităţile comerciale cu ridicata sau de livrare de către unităţile producătoare.

2. Preţul cu amănuntul - practicat de unităţile comerciale de desfacere cu amănuntul al mărfurilor către populaţie, fiind format din preţul cu ridicata la care se adaugă adaosul comercial al unităţilor.

3. Preţul de contractare sau achiziţie – pentru produsele agricole, care poate fi majorat cu prime sau adosuri după caz, ori alte avantaje oferite producătorilor agricoli.

4. Preţul extern pentru mărfuri importate – format din preţul

19

extern în valută franco - furnizor extern, transformat în lei la cursul în vigoare, la care se adaugă cheltuielile de transport pe parcursul extern, taxele vamale, alte comisioane şi taxe.

5. Preţul intermediar - practicat de unităţile comerciale cu ridicata, pentru vânzarea mărfurilor către unităţile comerciale cu amănuntul, fiind format din preţul cu ridicata, la care se adaugă cota de adaos comercial al unităţii cu ridicata, cunoscută sub denumirea de marjă comercială. Nivelul preţului mărfurilor este influenţat de:

condiţiile de livrare ;condiţiile de ambalaj ;condiţiile de încasare.

Condiţiile de livrare – asigură delimitarea răspunderilor între furnizori şi clienţi cheltuielile ocazionate de livrarea mărfurilor şi a ambalajelor. Prin ele se precizează locul până unde furnizorul suportă cheltuielile de expediere şi de asigurare. Condiţiile de livrare la intern pot fi: franco - depozitul furnizorului, franco - staţia de expediere, franco-staţia de destinaţie 19. Cheltuielile de aprovizionare, cum ar fi cele de transport achitate terţilor, încărcare – descărcare, asigurare, se adaugă la preţul de facturare sau cumpărare, formând costul de achiziţie sau costul de aprovizionare. Condiţiile de ambalare – ale mărfurilor se referă la precizarea tipului de ambalaje utilizate şi la includerea preţului ambalajului în preţul mărfii, ceea ce prezintă importanţă pentru înregistrarea în contabilitate. Dacă preţul ambalajului este inclus în preţul mărfii întreaga valoare a mărfii şi a ambalajului trebuie oglindită diferit în funcţie de natura acestuia. Condiţii de plată – respectiv de încasare, sunt prevăzute prin contractele sau convenţiile încheiate între părţi cu ocazia negocierilor 20. Evaluarea ambalajelor Ambalajele se evaluează şi se înregistrează în contabilitate la costul de achiziţie, la costul de producţie sau la preţul prestabilit, după caz. Restituirea activelor respective către furnizori se face la termenul fixat şi la preţurile stabilite între aceştia şi clienţi.21 Evaluarea amabalajelor se face la preţul de achiziţie, dacă sunt procurate din afara unităţii sau la cost de producţie, dacă se obţin din producţie proprie, iar vânzarea lor se face la preţuri stabilite prin negociere.

19 Dumbravă P., Pop A., Contabilitatea de gestiune în comerţ şi turism, Editura Dacia, Cluj –Napoca, 1995, p. 99.20 Dumbravă P., Pop A., Op. cit., p. 10121 Scorţescu Gh., Dumitrean E., Toma C., Berheci I., Mardiros D.N., Contabilitate financiară I, vol. I, Editura Sedcom Libris, Iaşi , 2002, p. 337.

20

Evaluarea ieşirii ambalajelor din patrimoniu se face la: preţul mediu ponderat, preţul primei intrări – primei ieşiri (FIFO), etc22., deci ambalajele se evaluează în acelaşi fel cu mărfurile, bineînţeles ele făcând parte din aceeaşi categorie a stocurilor. Înregistrarea elementelor circulante materiale în contabilitate presupune examinarea acestora în etalon monetar (în lei), ceea ce presupune un proces de calcul, de înmulţire a cantităţilor exprimate în etalon natural, cu preţul de unitate pe produs, obţinându-se astfel valoarea. Evaluarea acestora intervine în mai multe momente diferite:

la intrarea în patrimoniu (evaluarea curentă sau contabilă); cu ocazia inventarierii;la închiderea exerciţiului financiar (evaluarea bilanţieră);23

la ieşirea din patrimoniu (sau darea la consum).

1.3.1. Evaluarea stocurilor de mărfuri şi ambalaje la intrarea în patrimoniu.

La intrarea în patrimoniu stocurile şi producţia în curs de execuţie, în general, şi stocurile de mărfuri şi ambalaje, în particular, se evaluează astfel:

a) bunurile procurate cu titlu oneros la costul de achiziţie. Costul de achiziţie este format din: preţul de cumpărare al unui bun, taxele nerecuperabile, cheltuieli de transport – aprovizionare şi alte cheltuieli necesare intrării în gestiune a bunului respectiv. Calculul costului de achiziţie este realizat pentru fiecare articol sau pentru fiecare lot intrat în patrimoniu. Costul de achiziţie a fiecărei intrări este determinat la sfârşitul perioadei de calcul, dată la care, informaţiile tabloului de repartizare a cheltuielilor indirecte de achiziţie sunt disponibile.24 În categoria cheltuielilor indirecte legate de achiziţie se includ cheltuielile legate de recepţia, manipularea şi depozitarea bunurilor cumpărate: În norma IAS 2 se precizează că „reducerile comerciale, rabaturile şi alte elemente similare sunt deduse pentru a determina costul de achiziţie”. Reducerile financiare sub formă de sconturi nu afectează calculul costurilor stocurilor deoarece nu sunt legate de preţul de cumpărare, ci de modul de finanţare a datoriei faţă de furnizor. Clientul beneficiază de scont dacă achită înainte de termen datoria rezultată din cumpărări pe credit

22 Dumbravă P., .Pop A., Op. cit., p. 156, Florea I., Control economico – financiar, Bucureşti, 2003.23 Bănăţanu Gh., Sistemul modern de contabilitate, Editura Sedcom Libris, Iaşi,1998, p.152.24 Tulvinschi M., Gestiunea, contabilitatea şi controlul stocurilor, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004, pp. 38-40.

21

comercial şi dacă furnizorul este de acord sau dacă acest lucru este prevăzut în contract. Principalele categorii de reduceri comerciale practicate în tranzacţiile comerciale din România sunt rabatul şi remiza. Rabatul poate fi definit „ ca o reducere pe care poate să o acorde furnizorul clientului său pentru calitatea inferioara a bunurilor livrate”. Rabatul comercial se mai poate acorda clientului atunci când i s-a livrat marfa necomandată şi furnizorul vrea să evite restituirea mărfii. Rabatul se mai acordă atunci când se doreşte reducerea stocurilor de produse vechi, iar cererea pentru aceste produse este foarte mică. Remiza reprezintă „o reducere aplicată, în mod excepţional, asupra preţului curent de vânzare, ţinându-se cont de volumul vânzărilor sau de importanţa cumpărătorului în clientela vânzătorului”. Rabatul şi remiza pot fi acordate şi facturate cu ocazia livrărilor, în acest caz neintervenind înregistrări specifice. În ceea ce priveşte calculul costurilor stocurilor mai întâi se scade rabatul din valoarea brută a bunurilor achiziţionate, iar din valoarea obţinută se scade remiza. Rabatul şi remiza, acordate ulterior livrarării bunurilor, necesită înregistrări specifice privind rectificarea datoriei faţă de furnizori, a costului de achiziţie al bunurilor cumpărate şi a taxei pe valoare adăugată, proporţional cu reducerea acordată. La intrarea în patrimoniu, stocurile pot fi evaluate şi înregistrate la un preţ fix numit preţ standard. El se determină pe baza preţurilor medii ale stocurilor achiziţionate în perioada precedentă. Preţul standard trebuie să fie periodic reexaminat şi, dacă este necesar, modificat în funcţie de evoluţia preţurilor. El devine preţ de intregistrare în contabilitate cu condiţia evidenţierii distincte a diferenţelor de preţ faţă de costul de achiziţie. Diferenţele de preţ pot fi:

favorabile, atunci când preţul standard este mai mare decât costul efectiv de achiziţie;

nefavorabile, când preţul standard este mai mic decât costul efectiv de achiziţie. Preţul de facturare indicat în factura furnizorului poate deveni preţ de înregistrare în contabilitate, la intrarea stocurilor în patrimoniu, cu condiţia evidenţierii distincte a diferenţelor de preţ faţă de costul de achiziţie. Diferenţele de preţ sunt, în acestă situaţie nefavorabile deoarece ele reflectă cheltuielile de transport – aprovizionare. Atunci când preţul de facturare este modificat de către furnizor de la o livrare la alta, cumpărătorul va considera stocurile aprovizionate ca sortimente diferite deoarece au preţuri unitare diferite, chiar dacă sortimentele sunt aceleaşi;

22

b) bunurile produse de către unitatea patrimonială la costul de producţie. Costul de producţie al unui bun cuprinde: costul de achiziţie al materiilor prime şi materialelor consumate, celelalte cheltuieli directe de producţie precum şi cota cheltuielilor indirecte de producţie determinate raţional ca fiind legate de fabricaţia acestuia25. Un asemenea preţ de înregistrare în contabilitate prezintă dezavantajul că este conoscut numai după expirarea perioadei de gestiune curente. Preţul standard reprezintă preţul prestabilit utilizat în evaluarea şi înregistrarea stocurilor la preţuri fixe, a căror stabilire s-a făcut anterior, pe baza preţurilor medii ale stocurilor respective realizate în perioada precedentă. Acesta devine preţ de înregistrare în contabilitate doar în condiţiile în care diferenţele de preţ existente în raport cu costul de achiziţie sau costul de producţie, după caz, sunt reflectate distinct în contabilitate. Actualizarea preţurilor standard se impune a fi făcută cel puţin o dată pe an, în funcţie de evoluţia preţurilor şi de alţi factori. Din punct de vedere a relaţiei existente26 între costul de achiziţie sau costul de producţie, după caz, şi preţul standard, diferenţele de preţ care pot să apară pot fi :

în plus ( costul de achiziţie sau costul de producţie, după caz, este mai mare decât preţul standard);

în minus (costul de achiziţie sau costul de producţie, după caz, este mai mic decât preţul prestabilit). Diferenţele de preţ se repartizează asupra valorii bunurilor ieşite din gestiune şi asupra stocurilor cu ajutorul unui coeficient (K) care de determină astfel:

Sid + Di

K = ---------------- Sis + Vi

în care :K - reprezintă coeficientul de repartizare a diferenţelor de preţ;Sid - soldul iniţial al diferenţelor de preţ;

25 Pântea I.P., Contabilitatea financiară a agentilor economici din România, Ediţia a -II-a, Editura IntelCredo, Deva, 1995, p.13926 Dumitrean E., Scorţescu Gh., Toma C., Berheci I., Mardiros D. N., Contabilitate financiară I, vol.I., Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2002, p. 174.

23

Di - diferenţe de preţ aferente intrărilor în cursul perioadei, cumulat de la începutul anului;Sis - soldul iniţial al stocurilor la preţ de înregistrare;Vi - valoarea intrărilor în cursul perioadei la preţ de înregistrare, cumulat de la începutul anului. Acest coeficient se înmulţeşte cu valoarea stocurilor scoase din gestiune la preţ de înregistrare, iar suma obţinută se evidenţiază în conturile corespunzătoare în care au fost consemnate bunurile ieşite. Calculul coeficienţilor de repartizare a diferenţelor de preţ se poate realiza la nivelul conturilor sintetice de gradul I şi II pe grupe sau categorii de stocuri. La sfârşitul perioadei de gestiune, soldurile conturilor de stocuri (la preţ de înregistrare) se cumulează cu cele ale conturilor de diferenţe de preţ, astfel încât acestea să reflecte valoarea stocurilor la costul de achiziţie sau la costul de producţie, după caz. Costul de producţie include, conform normei IAS 2 „Stocuri”, cheltuielile directe legate de unităţile produse, precum manopera directă şi o cotă – parte din cheltuielile indirecte de producţie fixe şi variabile ocazionate de transformarea materiilor prime în produse finite. În acestă categorie se includ amortizările, cheltuielile de întreţinere a secţiilor şi utilajelor, precum şi cheltuielile aferente conducerii şi administrării secţiilor. Cheltuielile variabile de producţie sunt acele costuri a căror mărime se modifică direct proporţional sau aproape direct proporţional cu modificarea volumului producţiei. Fac parte din acestă categorie cheltuielile indirecte cu materialele şi forţa de muncă. c. bunurile primite cu titlu gratuit se evaluează la valoarea justă (de utilitate) care reprezintă preţul presupus că îl acceptă un client în cadrul unei tranzacţii comerciale.27

Din această abordare, rezultă ca valoarea de utilitate poate fi percepută şi ca pierdere pe care întreprinderea ar suporta-o prin inexistenţa bunului în patrimoniu. Într-o altă accepţiune, valoarea de utilitate poate fi înţeleasă drept sumă de bani pe care un potenţial cumpărător acceptă să o plătească pentru cumpărarea unui bun, în starea în carea acesta se află în momentul tranzacţiei. Ea este o valoare reală, întru-cât este recunoscută de părţi în cadrul contractului comercial. Potrivit legislaţiei româneşti, armonizată cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, valoarea justă reprezintă „suma la care poate fi tranzacţionat un activ sau decontată o datorie, de bună voie, între părţi aflate

27 Pântea I.P., Bodea Gh., Contabilitatea financiară actualizată la Standardele Europene, Editura IntelCredo, Deva, 2005, p.162.

24

în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii în care preţul este determinat obiectiv”.28 Aceeaşi sursă consideră „valoarea utilă” ( de utilizare) drept „valoare actualizată a fluxurilor de numerar viitoare estimate şi obţinute din utilizarea continuă a unui activ şi din cedarea acestuia la sfârşitul duratei utile de viaţă”. d. bunurile primite cu titlu de aport se evaluează la valoarea de aport, stabilită în urma evaluării.

1.3.2 Evaluarea stocurilor de mărfuri şi ambalaje cu ocazia inventarierii

Elementele de natura stocurilor se evalueză la valoarea actuală (de utilitate), denumită valoare de inventar, stabilită în funcţie de utilitatea bunului, starea acestuia şi preţul pieţei. Valoarea de inventar a stocurilor şi producţiei în curs de execuţie se stabileşte şi în funcţie de destinaţia bunurilor, după cum urmează:29

1. Pentru stocurile destinate vânzării (mărfuri, produse finite,semifabricate, unele materiale etc.) evaluarea se realizează la preţul de vânzare diminuat cu cheltuielile ocazionate de vânzare (transport, depozitare, cheltuieli în perioada de garanţie);

2. Semifabricatele şi producţia în curs de execuţie se evaluează la valoarea corespunzătoare elementelor materiale încorporate, la care se adaugă costurile aferente fazelor de fabricaţie parcurse;

3. Materiile prime şi materialele consumabile sunt utilizate, în principal la desfăşurarea activităţii de producţie sau de prestări servicii a unităţii, fapt pentru care ar putea fi evaluate şi la costul de reaprovizionare (înlocuire) estimat. Valoarea producţiei în curs de execuţie se determină prin inventarierea producţiei neterminate, utilizându-se două metode, şi anume: Metoda directă presupune determinarea producţiei nefinite, obligatoriu prin inventariere30, operaţie care poate fi realizată pe stadii succesive de prelucrare sau pe piese şi pe operaţii. Metoda indirectă constă în determinarea producţiei nefinite pe seama datelor oferite de contabilitate, motiv pentru care ea mai este cunoscută şi sub denumirea de metodă contabilă31. Acesta constă în

28 Horomnea E., Tabără N., Budugan D., Georgescu I., Beţianu L., Bazele contabilităţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2005, p. 132.29 Staicu C., Contabilitate financiară armonizată cu Directivele Europene, Editura CECCAR, Bucureşti, 2002, p. 164.30 Budugan D., Contabilitate şi control de gestiune, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2001, p.125.31 Budugan D., Op. cit, p.127

25

deducerea din totalul cehltuielilor efectuate pe parcursul perioadei a cheltuielilor aferente producţiei finalizate. În momentul inventarierii se constată şi elementele de activ lipsă sau degradate, cu mişcare lentă sau fără mişcare, care sunt evaluate la preţul de valorificare posibil de obţinut la o eventuală vânzare (imputare) a lor. Pentru stabilirea unui asemenea preţ ar putea fi avute în vedere :32

preţul pieţei, în cazul stocurilor de materii prime, materiale şi mărfuri;

valoarea de piaţă pentru participaţii, titluri de credit, valori mobiliare de plasament;

valoarea de utilitate (indicii statistici de modificare a preţurilor), în cazul imobilizărilor;

cursul de schimb valabil la data inventarierii pentru elementele patrimoniale exprimate în devize. Dacă valoarea de inventar se determină prin referinţă la preţul pieţei se impune ca din aceasta să se deducă toate cheltuielile care ar mai trebui efectuate pentru a aduce elementul de bilanţ respectiv în faza de vânzare.

1.3.3. Evaluarea stocurilor de mărfuri şi ambalaje la închiderea exerciţiului financiar. Elementele de activ şi de pasiv se evalueză şi se reflectă în situaţiile financiare la valoarea de intrare, respectiv valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele inventarierii.33

În acestă etapă se procedează la o comparaţie între valoarea de inventar şi cea de intrare sau contabilă, iar manifestarea principiului prudenţei este mai mult decât evidentă, în sensul că: plusurile latente de valoare (valoare de inventar este inferioară valorii contabile nete) la elementele stocabile nu se înregistrează în contabilitate, pe când minusurile de valoare se inregistrează sub forma ajustărilor pentru depreciere (dacă deprecierea este considerată reversibilă). Prin valoarea netă contabilă a stocurilor se înţelege valoarea de intrare, mai puţin ajustările pentru depreciere constituite. Elementele în cauză rămân reflectate în contabilitatea curentă la valoarea contabilă, în timp ce în bilanţul contabil sunt prezentate la valoarea netă contabilă (valoarea contabilă – ajustări pentru depreciere).

32 Toma C., Conturile anuale şi imaginea fidelă în contabilitatea românească, Editura Junimea, Iaşi, 2001, pp. 122-123.33 ***Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1752/30.11.2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate armonizate cu Directivele Europene, par. 3.1.

26

1.3.4. Evaluarea stocurilor de mărfuri şi ambalaje la ieşirea din patrimoniu. Cu ocazia ieşirii din unitate sau la darea în consum bunurile se evalueză şi se scad din gestiune la valoarea lor de intrare. Regula enunţată nu poate fi aplicată în toate cazurile şi pentru toate categoriile de bunuri. Bunurile din stoc (materii prime, materiale, mărfuri produse finite etc.) pot fi urmărite individual (bunuri identificabile) sau nu pot fi urmărite individual (bunuri interschimbabile, adică bunuri fungibile, care în interiorul fiecărei categorii nu pot fi în mod unitar identificabile după intrarea lor în depozit).34

Elementele identificabile sunt evaluate la ieşire la costurile lor reale de intrare. Costul acestor stocuri care nu sunt de obicei fungibile şi al acelor bunuri sau servicii produse şi destinate unor comenzi distincte trebuie determinat prin identificarea specifică a costurilor individuale. Identificarea specifică a costului presupune atribuirea costurilor specifice elementelor identificabile ale stocurilor. Acest tratament contabil este adecvat pentru acele elemente care fac obiectul unei comenzi distincte, indiferent dacă au fost cumpărate sau produse. Identificarea specifică nu poate fi folosită dacă stocurile cuprind un număr mare de elemente, care sunt de regulă fungibile. În aceste cazuri, metoda care permite selectarea acelor elemente ce rămân în stoc ar putea fi folosită pentru obţinerea unor efecte dorite asupra rezultatului net al perioadei. Elementele interschimbabile sunt evaluate la ieşire prin costul lor estimat de intrare. De aceea, în cazul elementelor fungibile s-au admis derogări de la regula generală (identificarea specifică), putându-se folosi metode specifice pentru evaluarea la ieşire. În condiţiile în care pe parcursul desfăşurării activităţii aceleaşi feluri de bunuri se procură la preţuri diferite, pentru evaluarea cantităţii de stocuri ieşite sau consumate, având la bază valoarea de intrare (costul estimat de intrare) a acestora, se recomandă următoarele metode de evaluare:

metoda identificării specifice (IS);metoda costului mediu ponderat (CMP);metoda primului intrat- primului ieşit (First in-First out –

FIFO);metoda ultima”intrare – prima ieşire” (LIFO).

34 Horomnea E., Tabără N., Budugan D., Georgescu I., Beţianu L., Bazele contabilităţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2005, p. 63.

27

Metoda identificării specifice – constă în evaluarea bunurilor la costul istoric (de intrare). Se poate folosi în cazul produselor de folosinţă îndelungată, care se pot identifica prin serie, data de intrare, cost de achiziţie. În tabelul de mai jos se prezintă stocul iniţial şi mişcările din cursul lunii septembrie privind materia primă „făină”:

Tabelul nr. 1.1. Situaţia şi mişcările de stocuri materii prime.

Data Operaţia Cantitatea(Kg) Cost unitar(lei)01.09 Stoc iniţial 300 0,8008.09 Aprovizionare 500 1,0016.09 Consum 40021.09 Aprovizionare 300 1,2428.09 Consum 600 Se evaluează ieşirile (consumul) de făină, precum şi stocul final pe baza metodelor de evaluare cunoscute. Metoda costului mediu ponderat (CMP) – presupune calcularea mediei ponderate a costurilor unui anumit element, fie periodic (de exemplu, la sfârşitul lunii), fie după fiecare recepţie. Când se calculează la sfârşitul lunii, costul mediu ponderat (CMP) se stabileşte ca un raport între valoarea stocului iniţial (Vsi) plus valoarea intrărilor (Vi) şi cantitatea existentă în soldul iniţial (Qsi) plus cantităţile intrate (Qi), adică:

CMP = (Vsi +Vi) : (Qsi + Qi)

Când se calculează după fiecare recepţie, costul mediu ponderat (CMP) se stabileşte ca un raport între valoarea stocului preceedent (VSp) plus valoarea intrărilor (Vi) şi cantitatea existentă în stocul precedent (QSp) plus cantităţile intrate (Qi), adică:

CMP = (VSp + Vi) : (QSp + Qi)

28

Dacă se ponderează cantităţile ieşite (QE) cu costul unitar mediu ponderat se obţine valoarea bunurilor ieşite (VE) adică:

VE = CMP x QE

a) Metoda costului mediu ponderat (CMP) calculat după fiecare recepţie:

Tabelul nr. 1.2. Determinarea valorii consumurilor după metoda CMP – varianta după fiecare recepţie

Data Operaţia Intrări Ieşiri StocQ C.U V Q C.U. V Q C.U. V

01.09 Stoc iniţial 300 0,800 24008.09 Aprovizionare 500 1,00 500 800 0,925 74016.09 Consum 400 0,925 370 400 0,925 37021.09 Aprovizionare 300 1,24 372 700 1,060 74228.09 Consum 600 1,060 636 100 1,060 106

TOTAL 800 872 1.000 1.006 100 1,060 106

a.1. Metoda costului mediu ponderat (CMP) calculat la sfârşitul lunii:Tabelul nr. 1.3. Determinarea valorii consumurilor după metoda CMP –

varianta la sfârşitul lunii.

Data Operaţia Intrări Ieşiri StocQ C.U. V Q C.U. V Q C.U. V

01.09 Stoc iniţial 300 0,80 24008.09 Aprovizionare 500 1,00 500 80016.09 Consum 400 40021.09 Aprovizionare 300 1,24 372 70028.09 Consum 600 100

TOTAL 800 872 1.000 1,01 1.010 100 1,01 101

29

(240 + 872) CMP = -------------------- = 1,01 (300 + 800)

Metoda ”prima intrare-prima ieşire” (FIFO) – se bazează pe ipoteza că primele articole ieşite din patrimoniu sunt evaluate la costul primelor articole intrate. Aplicarea metodei FIFO are ca efect evaluarea stocului final la cele mai recente preţuri, fiind atribuite stocurilor ieşite preţurile cele mai vechi. Metoda FIFO poate fi utlizată indiferent de fluxul real al stocurilor, deoarece presupunerea se face în legătură cu fluxul costurilor şi nu al bunurilor.

b. Metoda „prima intrare-prima ieşire” (FIFO)

Tabelul nr. 1.4. Determinarea valorii ieşirilor după metoda FIFO.

Data Operaţia Intrări Ieşiri StocQ C.U. V Q C.U. V Q C.U. V

01.09 Stoc iniţial 300 0,80 24008.09 Aprovizionare

500 1,00 500300500

0,801,00

240500

16.09 Consum 300100

0,801,00

240100

400 1,00 400

21.09 Aprovizionare300 1,24 372

400300

1,001,24

400372

28.09 Consum 400200

1,001,24

400248

100 1,24 124

TOTAL 800 872 988 100 1,24 124

Metoda „ultima intrare – prima ieşire” (LIFO) – se bazează pe ipoteza că primele articole ieşite din patrimoniu sunt evaluate la costul ultimelor articole intrate. În acest fel, stocul final este evaluat la cele mai vechi preţuri. Presupunerea folosită de acestă metodă nu corespunde cu mişcarea reală a stocurilor din majoritatea entităţilor economice.35

c. Metoda „ultima intrare - prima ieşire (LIFO)

35 Pântea I.P., Bodea Gh., Contabilitatea financiară românească conform Directivelor Europene, Editura IntelCredo, Deva, 2006, pp. 110,112.

30

Tabelul nr. 1.5. Determinarea valorii consumurilor după metoda LIFO.

Data Operaţia Intrări Ieşiri StocQ C.U. V Q C.U. V Q C.U. V

01.09 Stoc iniţial 300 0,80 24008.09 Aprovizionare

500 1,00 500300500

0,801,00

240500

16.09 Consum 400 1,00 400 300100

0,801,00

240100

21.09 Aprovizionare

300 1,24 372

300100300

0,801,001,24

240100372

28.09 Consum 300100200

1,241,000,80

372100160

100 0,80 80

TOTAL 800 872 1.000 1.032 100 0,80 80

Potrivit prevederilor legale, metoda aleasă trebuie aplicată cu consegvenţă pentru elemente similare de natura stocurilor şi a activelor fungibile de la un exerciţiu la altul. Dacă, în situaţii excepţionale, administratorii decid să schimbe metoda pentru un anumit element de stocuri sau alte active fungibile, în notele explicative trebuie să fie prezentate următoarele informaţii:

a. motivul schimbării metodei;b. efectele schimbării asupra rezultatului.

Unităţile trebuie să folosească aceleaşi metode de determinare a costului pentru toate stocurile care au natură şi utilizare similare. Pentru stocurile cu natură sau utilizare diferită, utilizarea unor metode specifice de calcul al costului poate fi justificată.

1.4. Recunoaşterea şi evaluarea stocurilor conform IAS 2

IAS 2 afirmă că „stocurile trebuie evaluate la valoarea cea mai mică dintre cost şi valoarea realizabilă netă”. Prin urmare, trebuie să vedem ce se întelege prin „cost” şi prin „ valoare realizabilă netă”. Costul stocurilor trebuie să cuprindă toate costurile aferente achiziţiei şi prelucrării, precum şi alte costuri suportate pentru a a duce stocurile în

31

forma şi în locul în care se găsesc în prezent. El cuprinde costurile directe şi alocarea regiei de producţie36.

a. Costurile directe: Costurile directe includ preţul de achiziţie al materialelor, costurile cu manopera directă, costurile de transport, taxele vamale de import, costurile cu asigurarea şi manipularea bunurilor. Reducerile comerciale se acordă pentru plata imediată a bunurilor recepţionate . b. Regia de producţie: Regia de producţie include, în mod normal, costurile cu manopera indirectă, costurile cu materialele indirecte, amortizarea, întreţinere clădirilor unei fabrici etc.. Nu este permisă tratarea acestor costuri ca şi cheltuieli ale perioadei. Ele trebuie să fie alocate costului stocurilor. Regia fixă trebuie alocată pe baza „capacităţii normale”. Capacitatea normală trebuie să fie realistă , şi nu un ideal care trebuie atins. Regia variabilă este alocată fiecărei unităţi de producţie pe baza producţiei actuale. Anumite tehnici de determinare a costului stocurilor pot fi utilizate pentru simplificare dacă rezultatele aproximează costul actual.

1. Metoda cu amănuntul:Costul = Preţul de vânzare – Procentajul marjei bute normale Acestă metodă este utilizată pe scară largă în comerţul cu amănuntul. Pe baza acestei metode bunurile sunt evaluate la preţul de vânzare mai puţin produsul brut normal per element. Acestă metodă este adecvată societăţilor care activează în comerţul cu amănuntul acolo unde există stocuri de articole numeroase şi cu mişcare rapidă, care au marje similare şi pentru care nu este practic să se folosească altă metodă de determinare a costului.

2. Metoda costului standard: În costul standard se ia în considerare nivelul normal al consumului de materiale şi consumabile, al eficienţei manoperei, şi al capacităţii de producţie. Dacă se utilizează acest sistem este esenţial să se facă revizuirea periodică a acestor costuri şi, dacă este necesar, să se revizuiască în funcţie de condiţiile actuale. Astfel, s-ar utiliza date depăşite pentru determinarea costului stocurilor.

3. Metoda elementului individual: Acestă metodă trebuie utilizată pentru produsele ale căror costuri pot fi uşor identificate (de exemplu: un proiect care are o natură unică).

4. Utilizarea uneia dintre metodele elementelor grupate37. Acestea sunt metode utilizate, de regulă, pentru evaluarea stocurilor care nu se înscriu în circumstanţele descrise mai sus, adică, cele pentru care

36 *** Standardele Internaţionale de contabilitate, Editura Economică, Bucureşti, 2004, p. 25437 *** Standardele Internaţionale de Contabilitate, Editura Economică, Bucureşti, 2004, p.125

32

metodele (1), (2) şi (3) sunt mai adecvate. Acestea sunt utilizate acolo unde există un mare număr de elemente fungibile. Aceste metode au fost deja amintite şi sunt: metoda primul intrat, primul ieşit (FIFO), metoda ultimul intrat – primul ieşit (LIFO), metoda costului mediu ponderat (CMP). Trebuie menţionat că în IAS 2 metodele FIFO şi CMP sunt considerate tratamente contabile de bază, LIFO este considerat tratament contabil alternativ. În cadrul Standardelor Internaţionale de Contabilitate se prevede faptul că o întreprindere trebuie să utilizeze aceeaşi metodă de determinare a costului stocurilor pentru toate stocurile care au natură şi întrebuinţare similară pentru întreprindere. Pentru stocurile care au natură şi utilizare diferită, se justifică diferitele metode de determinare a costului stocurilor. Determinarea de către o anumită întreprindere a acelor grupe de stocuri care au natură şi utilizare diferită depinde de factori şi circumstanţe specifice38. Tratamentul contabil odată ales este aplicat consecvent şi prezentat în conformitate cu cerinţele de prezentare din IAS 2. O diferenţiere în localizarea geografică nu este, în sine, suficientă pentru a justifica utilizarea metodelor diferite de determinare a costului stocurilor. Evaluarea unei tranzacţii şi a altor evenimente similare trebuie făcută într-un mod consecvent pentru toată întreprinderea şi în cursul timpului în situaţiile financiare individuale şi consolidate. Vom discuta în cele ce urmează de „Valoarea realizabilă netă (VRN)”. Este important a se menţiona că valoarea realizabilă neteă nu este aceeaşi cu valoarea de piaţă. Valoarea realizabilă netă este definită ca preţul de vânzare estimat ce ar putea fi obţinut pe parcursul desfăşurării normale a activităţii, mai puţin costurile estimate pentru finalizarea bunurilor şi finalizarea costurilor necesare vânzării. Costurile de cedare includ toate costurile care pot fi atribuite în mod direct elementului de stoc în cauză. Acesta poate include, de exemplu, costurile de transport, ambalare şi costurile generate de comisioanele agenţilor de vânzări. Prin urmare, diferenţa dintre IAS şi reglementările contabile româneşti este acel termen „net” din valoarea realizabilă netă, care ţine cont de toate cheltuielile suplimentare care vor fi suportate odată cu vânzarea elementului / elementelor de stocuri în cauză. Se recurge la o metodă de evaluare ce ia în consideraţie cea mai mică valoare din cost şi valoarea realizabilă netă. Aşa cum s-a arătat mai sus, stocul este evaluat la cea mai mică valoare dintre cost şi valoarea realizabilă 38 Ibidem

33

netă. Exemple de situaţii în care ar fi necesară o ajustare semnificativă a valorii prin reducerea costului la valoarea realizabilă netă se înregistrează atunci când:

stocul este avariat ;stocul s-a uzat moral, total sau parţial;a fost scazut preţul de vânzare . În acest caz,estimările valorii

realizabile nete nu trebuie să fie bazate pe fluctuaţii temporare - scăderea preţului de vânzare trebuie considerată ca fiind permanentă (deşi acest raţionament se poate dovedi a fi greşit). Minimul dintre cost şi valoarea realizabilă netă trebuie calculat element cu element, cu excepţia situaţiilor în care evaluarea individuală a elementelor nu poate fi făcută în practică, iar elementele stocului sunt similare sau înrudite. Elementele se consideră a fi similare sau înrudite dacă ele provin din aceeaşi linie de producţie, au scop sau destinaţii finale similare şi sunt produse şi comercializate în aceeaşi arie geografică. Pentru desfăşurarea activităţii comerciale unităţile trebuie să dispună de stocuri de marfă. Stocurile de marfă constituie un element de calcul al costului de aprovizionare al mărfurilor vândute 39 . Pentru calculul costului de aprovizionare al mărfurilor vândute se adaugă la costul de aprovizionare al stocului iniţial de mărfuri, valoarea mărfurilor achiziţionate în cursul perioadei de gestiune, evaluate la cost de achiziţie, suma care se deduce din stocul final de mărfuri evaluat la cost de achiziţie.

CAPITOLUL 2

PREZENTAREA GENERALĂ A SOCIETĂŢIICOMERCIALE SC „DRAGON” SRL

2.1. Scurt istoric şi obiectul de activitate

39 ***Standardele Internationale de contabilitate, Editura Economică, Bucureşti, 2004, p. 125.

34

Societatea comercială „DRAGON”, este persoană juridică română şi are forma juridică de societate cu răspundere limitată. Societatea cu sediul principal în localitatea Răducăneni, nr. 5, judeţul Iaşi, are numărul de înmatriculare la Oficiul Registrului Comerţului: J22/711/2001 şi codul fiscal: R14165312. S.C. „DRAGON” S.R.L. îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile române şi cu propriu statut, ea satisfăcând nevoi diverse ale consumatorilor interni şi externi. Activitatea de bază a firmei este reprezentată de producerea şi comercializarea de confecţii textile, dar pe lângă acestea în statut este prevăzut un vast obiect de activitate. Conform satutului aprobat prin Hotarârea Guvernului Nr. 1143/2000, domeniul de activitate este:

producerea şi comercializarea de confecţii textile;activitate de import – export prin societăţi specializate au

compartimente proprii inclusiv prestări servicii, în acest domeniu, pe bază de comision;

prestări servicii în domeniile: marketingului, managementului, creaţiei, cercetării şi proiectării produselor textile, proiectarea pieselor de schimb, subansamblelor şi instalaţiilor textile, folosirea tehnicii de calcul în conducerea şi desfăşurarea activităţii de producţie;

producerea, achiziţionarea şi comercializarea bunurilor de consum la orice preţ cu ridicata sau cu amănuntul, inclusiv în contrapartidă cu alte mărfuri;

prestări servicii către populaţie şi agenţi economici în domeniile: tinichigerie, tâmplărie, confecţii metalice, strungărie, bobinaje electrice, sanitare, lucrări de copiat, multiplicat, dactilografie, transport mărfuri;

testarea aptitudinilor în cazul recrutării şi calificării forţei de muncă. Întreprinderea se ocupă, în principal, cu producerea şi comercializarea de confecţii şi îşi desface produsele atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă. În prezent, S.C. „DRAGON” SRL prezintă un început de reţea proprie de distribuţie sub forma magazinului propriu din strada Primăverii, nr. 5, şi a magazinului din strada I. Creangă din municipiul Iaşi. În perspectivă imediată, se preconizează extinderea reţelei de distribuţie prin amenajarea unui spaţiu de testare şi desfăşurare în bulevardul Ştefan cel Mare, Iaşi. Pe termen mijlociu şi lung reţeaua proprie de distribuţie va fi

35

dezvoltată prin crearea unor noi puncte de distribuţie în strada Primăverii. Adaosul comercial şi preţurile practicate în reţeaua proprie de distribuţie vor putea fi situate sub cele ale reţelelor specializate, ceea ce crează premise pentru peluarea unei părţi din piaţă. Unul dintre rolurile pe care le va avea reţeaua proprie de distribuţie va fi acela de a asigura cadrul necesar studiului şi testului de marketing. Operaţiile de încărcare – descărcare, ambalare, transport şi expediţia efectivă sunt realizate cu mijloace proprii sau cu mijloacele clientului. Firma deţine relaţii comerciale cu multe fabrici de confecţii, iar expediţia şi transportul sunt bilaterale, efectuate prin mijloace auto proprii sau efectuate prin reţele de căi ferate. S.C. „DRAGON” SRL se află în relaţii comerciale cu societăţi specializate de intermediere şi comerţ internaţional. Prin astfel de societăţi sunt derulate majoritatea vânzărilor din străinătate. Clienţii interni ai firmei sunt reprezentaţi atât de o arie largă de persoane, fără ca firma să-şi stabilească anumite criterii de selecţie a lor, cât şi de anumiţi agenţi economici. Clienţii externi sunt reprezentaţi în special de firme chineze.

2.2. Structura organizatorică a SC „DRAGON”SRL

Întreprinderea „DRAGON” SRL are structură organizatorică funcţională. A fost adoptată o astfel de structură pentru că se adaptează foarte bine la specificul unităţii şi permite centralizarea contului strategic al rezultatelor. Existenţa departamentelor funcţionale permite desemnarea activităţilor cheie, precum şi o eficienţă ridicată datorită experienţei în activităţile de rutină. Prin acestă structură se simplifică procesul de recrutare a personalului, acesta realizându-se la nivelul fiecărui compartiment funcţional. Adunarea generală a acţionarilor este organul de conducere al societăţii care decide asupra activităţii acesteia şi asupra politicii sale economice şi comerciale. Este alcătuită din acţionarii societăţii care se întâlnesc de regulă anual sau la convocarea extraordinară a Consiliului de Administrare şi deliberează asupra afacerilor menţionate în convocări, asupra distribuirii beneficiilor, asupra bilanţului anual, alege membrii Consiliului de Administraţie. Consiliul de Administraţie este constituit din toţi directorii prezidaţi de managerul general şi are în sarcină administrarea generală a firmei. Directorul general, ales de Consiliul de Administraţie în condiţiile Legii nr. 31/90, are cele mai mai puteri în ceea ce priveşte conducerea şi

36

administrarea firmei, punând în execuţie deciziile luate de Consiliul de Administraţie şi Adunarea Generală a Acţionarilor. El asigură conducerea curentă a societăţii îndeplinind următoarele atribuţii:

organizează şi conduce toate activităţile economice, sociale şi de altă natură ale societăţii, permiţându-i acesteia un grad mare de flexibilitate, adaptarea la mediu;

deleagă autoritatea sa cadrelor de conducere aflate pe nivele ierarhice imediate inferioare pentru decizii de rutină;

asigură transpunerea în practică a prognozelor apropiate şi de viitor privind cerinţele pieţei;

răspunde împreună cu toţi factorii decizionali asupra derulării normale a tuturor activităţilor, operaţiilor pe niveluri ierarhice, funcţionale şi operaţionale;

adoptă măsuri corespunzătoare pentru derularea logică a activităţilor de personal – salarizate, comercial şi financiar-contabil, prin personal specializat asigurând condiţii corespunzătoare de muncă pentru prevenirea accidentelor;

angajează conform cerinţelor personal pentru societate;acordă recompensă şi stabileşte sancţiuni, după caz;face propuneri privind încadrarea şi eliberarea din funcţie a

personalului. Pe lângă coordonarea întregii activităţi a societăţii, directorul general are în subordine directă serviciul de personal, organizare, salarizare, biroul juridic, un consilier economic şi consilier juridic. Biroul juridic are rolul de a asigura legalitatea asupra tranzacţiilor economice desfăşurate în cadrul unităţii, apărarea drepturilor firmei în caz de litigii, asigurarea fondului legislativ pe baza căruia se poate desfăşura activitatea firmei.

ADUNAREA GENERALĂ

37

CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE

DIRECTORUL GENERAL

SERVICIUL PERSONAL ORGANIZARE SALARIZARE

BIROUL JURIDIC

CONSILIERULECONOMIC

CONSILIERULJURIDIC

Figura nr. 2.1. Organigrama SC „DRAGON” SRL Activitatea societăţii „DRAGON” SRL este structurată în patru direcţii:

Direcţia comercialăDirecţia de producţieDirecţia economicăDirecţia de aprovizionare

Direcţia comercială este condusă de un director comercial care are ca atribuţii studierea pieţei, comenzi, contracte şi desfacere. Direcţia de producţie este condusă de un director tehnic şi de producţie care are în subordine directă un inginer şef responsabil pentru restructurarea societăţii, serviciile de plan de producţie şi proiectarea tehnologică, de creaţie şi cercetare şi birou mecanico-energetic şi de investiţii precum şi de producţie şi secţia mecanico-energetic. Direcţia economică este condusă de un director economic care are în subordine directă un contabil şef, biroul preţ-cost şi analize economice şi oficiul de calcul.

38

Direcţia de aprovizionare de patrimoniu şi de privatizare este condusă de un director care are în subordine directă biroul de aprovizionare, compartimentul de transporturi şi serviciul administrativ. Totalul personalului este structurat pe compartimente;

17 compartimente funcţionale;5 secţii de producţie cu 19 ateliere sau subunităţi

asimilare atelierelor; Secţiile de producţie sunt: filatură, ţesătorie, finisaj - ţesături, confecţii,mecano-energetic. Fiecare secţie cuprinde mai multe compartimente. Astfel, secţia filatură cuprinde: atelier bataj, atelier flayer ring, atelier de întreţinere. Secţia finisaj ţesături cuprinde: atelier albitorie-apretură, atelier vopsitorie în bucată, ajustaj, atelier întreţinere. Sectia confecţii cuprinde: formaţie croit, atelier confecţii 1, atelier confecţii 2, călcat, ambalat. Secţia mecano-energetic cuprinde: atelier fabricaţii piese de schimb, întreţinere mijloace de transport, atelier instalaţie apă canal, gaze, atelier automatizări, bobinat motoare. Structura de concepţie îşi găseşte corespondenţa în compartimentul de marketing şi atelierul de creaţie cercetare. Structura funcţională include următoarele birouri, compartimente şi servicii:

Biroul export;Serviciul desfacere;Serviciul plan-proiectare tehnologică;Biroul mecanico- energetic-investiţii;Biroul preţ-cost-analize economice;Serviciul administrativ;Serviciul personal, organizare şi salarizare învăţământ şi

protecţia muncii;Serviciul contabilitate;Serviciul financiar;Serviciul aprovizionare;Birou aprovizionare;Activitatea de transport;Serviciul CTC;Biroul juridic;Oficiul de calcul.

39

2.3. Organizarea compartimentului financiar – contabil

Funcţia financiar contabilă antrenează două genuri de activităţi, activitatea financiară şi activitatea contabilă. Această funcţie se realizează în cadrul compartimentului financiar-contabil. În acest compartiment sunt cuprinse:

Biroul preţ-cost, analize economice;Oficiul de calcul;Serviciul financiar;Serviciul contabilitate.

Biroul preţ-cost, analize economice, are următoarele atribuţii:analizează pe baza datelor existente la comenzile corelate cu

informaţiile din secţii stabilind preţul pe fiecare produs;răspunde de modul de stabilire a preţurilor şi tarifelor din

competenţa întreprinderii, precum şi aplicarea tarifelor şi preţurilor negociate;

răspunde de întocmirea corectă a documentaţiilor pentru stabilirea şi modificarea preţurilor şi tarifelor;

efectuează lucrări pentru stabilirea limitelor maxime de preţuri;răspunde de respectarea strictă a nivelurilor costurilor impuse

de întreprinderea pentru secţii; Oficiul de calcul are următaorele atribuţii:

colaborează cu beneficiarii la redactarea temelor de proiectare pentru elaborarea modelelor şi proiectelor de sisteme informatice;

elaborează modelele şi proiectele de sisteme informatice cu forţe proprii sau în colaborare cu alte unităţi şi centre de calcul;

implementează şi dezvoltă sistemele de proiectare, în sfera operaţională;

participă efectiv la crearea sistemului informaţional integrat al societăţii economice;

întreţine echipamentele de calcul şi echipamente periferice;elaborează şi realizează programe de instruire a personalului

beneficiar;stabileşte nevoile de cheltuieli în funcţie de solicitările reale.

Serviciul financiar are următoarele atribuţii:asigură prin planul financiar şi de trezorerie fondurile necesare

societăţii comerciale;efectuează calcule de fundamentare a indicatorilor economici

corelaţi cu indicatorii financiari;

40

întocmeşte planul de credite şi de casă pe care le depune la banca finanţatoare;

răspunde de realizarea integrală şi la timp a planului financiar propunând măsuri eficiente de recuperare a pierderilor;

asigură plata la termen a sumelor care constituie obligaţia societăţii faţă de bugetul de stat şi alte obligaţii faţă de terţi;

urmăreşte şi încasează toate facturile pentru produsele livrate;asigură şi răspunde de efectuarea corectă şi la timp a calcului

privind drepturile salariale ale personalului. Serviciul contabilitate are următoarele atribuţii:

răspunde de organizarea şi funcţionarea în bune condiţii a contabilităţii valorilor patrimoniale;

asigură efectuarea corectă şi la timp a înregistrărilor contabile;organizează inventarierea periodică a valorilor patrimoniale;întocmeşte lunar balanţa de verificare sintetică şi analitică;întocmeşte situaţia principalilor indicatori economico-

financiari lunari, bilanţurile trimestriale şi anuale;participă la organizarea, perfecţionarea sistemului

informaţional;exercită controlul financiar preventiv privind legalitatea

operaţiunilor. Serviciul contabilitate este condus de către contabilul şef care verifică realitatea datelor înregistrate şi corectitudinea notelor contabile. Printre atribuţiile acestuia se regăsesc:

întocmirea şi verificarea lunară a balanţei de verificare;completarea declaraţiilor privind datoriile către bugetul statului;respectarea regulilor de întocmire a bilanţului contabil şi

depunerea la termen la organele de drept;furnizarea informaţiilor solicitate de Direcţia de Statistică;verificarea diferitelor situaţii întocmite pentru înregistrările

contabile sau a acelor cerute de conducerea unităţii. În subordinea sa se află doi contabili cu studii medii, care au următoarele atribuţii:

centralizarea intrărilor de mărfuri, ambalaje, obiecte de inventar, etc.;

întocmirea centralizatoarelor privind încasările şi plăţile efectuate prin viramente şi stabilirea disponibilului existent în contul de la bancă;

prezentarea situaţiei încasărilor şi plăţilor în numerar precum şi a numerarului existent în casierie;

41

calcularea drepturilor salariale personalului;evidenţa mijloacelor fixe şi a amortizării acestora;completarea registrelor prevăzute de legislaţia în vigoare;organizarea şi efectuarea inventarierii patrimoniului, precum şi

valorificarea rezultatelor acestora;furnizarea diferitelor situatii cerute de conducerea societăţii;

Regiile autonome, societăţile comerciale, instituţiile publice, unităţile cooperatiste, asociaţiile şi celelalte persoane juridice, precum persoanele fizice care au calitatea de comerciant au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie.40

Contabilitatea, ca parte a sistemului informaţional economic, a devenit pe plan mondial un instrument de informare, control şi previziune de neînlocuit. Acţiunea de organizare a contabilităţii pe plan mondial şi-a propus următoarele obiective:41

îmbunătăţirea organizării şi conducerea contabilităţii diferitelor ţări;

mai buna înţelegere a înformaţiilor contabile şi controlul lor;compararea informaţiilor contabile în timp şi spaţiu;

Informaţiile furnizate de contabilitatea financiară utilizatorilor, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii;42

să fie oferite cu regularitate, în mod operativ, în conformitate cu prevederile juridice şi economice existente;

să fie sincere;să rezulte din aplicarea cu bună credinţă a regulilor şi

procedurilor contabile; Contabilitatea financiară se organizează, de regulă în compartimente distincte, conduse de către directorul economic, contabilul şef sau de către o altă persoană împuternicită să îndeplineasscă acestă funcţie. Aceste persoane trebuie să aibă studii economice superioare şi răspund, împreună cu personalul din subordine, de organizarea şi conducerea contabilităţii în condiţiile legii.43 Contabilitatea poate fi organizată şi condusă pe bază de contracte de prestări servicii şi de persoane juridice autorizate sau de persoane fizice care au calitatea de expert contabil sau contabil autorizat. În planul organizării structurale, funcţiunii contabile a întreprinderii îi corespunde compartimentul financiar-contabil, condus de către contabilul

40*** Legea conatbilităţii nr.82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr.48 / 14.01.2005.41 Bărbăcioru V., s.a Contabilitatea întreprinderii, Tipografia Universităţii din Craiova,1998,p. 2042 Bărbăcioru V.,ş.a., Op.cit.p. 2043 ***Legea Contabilităţii nr.82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr.48/14.01.2005

42

şef. Compartimentul financiar-contabil, rezultă din agregarea unor posturi şi funcţii cu conţinut similar. El cuprinde persoanele care desfăfoară activităţi ce solicită cunoştinţe de contabilitate şi finanţe, fiecare persoană ocupând un post ce defineşte printr-un obiectiv individual, prin sarcini şi atribuţii competenţa şi responsabilitatea tradusă prin obligaţia de a îndeplini anumite sarcini sau atribuţii şi de a realiza obiectivul individual ce-i revine. La SC „DRAGON” SRL compartimentul financiar-contabil este condus de către d-l Lupu Mihai. Potrivit legislaţiei în vigoare contabilul şef are studii economice superioare. Atribuţiile contabilului şef şi ale personalului din subordinea acestuia sunt stabilite de către directorul general al societăţii. Contabilul şef trebuie să asigure, potrivit legii, condiţiile necesare pentru:

întocmirea documentelor justificative privind operaţiile patrimoniale;

organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii; organizarea şi efectuarea inventarierii precum şi valorificarea

rezultatelor acesteia; respectarea regulilor de întocmire a situaţiilor financiare

simplificate (bilanţ, contul de profit şi pierderi, situaţia modificării capitalului propriu, politica de contabilitate, note explicative);

depunerea la termen a situaţiilor financiare simplificate la organele de drept şi publicarea;

păstrarea documentelor justificative , a registrelor şi a situaţiilor financiare anuale simplificate;

organizarea contabilităţii de gestiune adoptată specificului firmei; Din cadrul compartimentului financiar-contabil fac parte următoarele birouri:

biroul contabilitate;casieria;biroul personal.

Biroul contabilitate efectuează activităţi cu privire la:înregistrarea, evidenţa şi inventarierea periodică a elementelor

patrimoniale ale firmei;întocmeşte lunar balanţa de verificare pentru conturile sintetice şi

analitice;elaborează bugetul de venituri şi cehltuieli al societăţii şi

urmăreşte realizarea acestuia;asigură plata la termen a surselor care constituie obligaţia

43

societăţii faţă de bugetul de stat şi alte obligaţii faţă de terţi;înregistrarea TVA-ului;avizează documentele de plată către furnizori;întocmirea şi avizarea rapoartelor şi documentelor periodice;constituirea comisiilor de recepţie;avizează necesarul de materiale ce urmează a fi achiziţionat;efectuează controlul financiar intern;calculează preţurile practicate de firmă pentru lucrările şi

serviciile prestate. Casieria cuprinde activităţile prin care se realizează:

încasările şi plăţile efectuate în numerar;asigură relaţiile de decontare cu băncile;întocmeşte registrul de casă;acordă avansuri de trezorerie pe baza dispoziţiilor de plată pentru

achiziţionarea de materii prime şi materiale de la furnizori. În cadrul biroului Personal se ţine evidenţa personalului angajat de societate. Tot acesta se ocupă de recrutarea şi selecţia personalului şi pregătirea profesională a acestuia. Personalul, din cadrul acestui birou, este calificat şi pentru efectuarea următoarelor operaţiuni:

pregătirea fişelor de plată a salariilor;calculul cheltuielilor sociale;retribuirea personalului;ameliorarea condiţiilor de viaţă din calculul întreprinderii.

Contabilul şef va fi tras la răspundere, în momentul în care se constată nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanţelor Publice, cu privire la:

utilizarea şi ţinerea registrelor de contabilitate;pentru toate operaţiunile efectuate, înregistrarea în

contabilitate a acestora în perioada la care se referă păstrarea şi arhivarea acestora, precum şi reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse;

efectuarea inventarierii;întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare periodice stabilite

de Ministerul finaţelor Publice;nedepunerea declaraţiei din care să rezulte că persoanele

prevăzute anterior nu au desfăşurat activitate. Compartimentul financiar-contabil îşi îndeplineşte atribuţiile prin cei trei contabili cu studii medii şi doi economişti. Aceştia realizează activităţile din următoarele domenii:

financiar;

44

control financiar;contabilitate;naliză economică.

Funcţia financiar-contabilă se constituie într-o pârghie de reglare a activităţii de ansamblu din cadrul firmei. Ea grupează activităţi legate de contabilitate, dar şi de control financiar, planificare, exercitare având ca principale obiective:

depistarea surselor de finanţare;gestionarea mijloacelor financiare;evidenţierea rezultatelor economico-financiare obţinute.

În domeniul financiar, atribuţiile personalului ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul compartimentului financiar contabil sunt:

asigurarea disponibilităţilor băneşti pentru plata furnizorilor, salariilor şi a oricăror datorii faţă de bugetul statului, creditori;

întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli;întocmirea documentaţiei pentru obţinerea de credite bancare şi

urmărirea rambursării lor;întocmirea declaraţiilor de impunere;efectuarea operaţiilor de incasări şi plăţi de orice natură;luarea de măsuri pentru recuperarea debitelor create şi

reîntregirea patrimoniului;întocmeşte raportul privind situaţia financiară a întreprinderii şi a

îndeplinirii obligaţiilor către bugetul statului;asigură întocmirea tuturor documentelor de evidenţă tehnico-operativă şi contabilă privind operaţiile financiare;asigură introducerea de date şi exploatează sisteme informatice în

domeniul său de activitate;ţine evidenţa nominală a capitalului social subscris şi vărsat şi a

contravalorii bunurilor aduse ca aport în natură şi a numărului de acţiuni acordate pentru acestea;

ţine evidenţa obligaţiunilor (registrul obligaţiunilor)emise şi subscrise, a valorii vărste şi a ponderii obligaţiunilor emise în totalul capitalului existent;

răspunde de corecta repartizare a profitului. Pe linie contabilă atribuţiile persoanelor din compartimentul financiar-contabil sunt de a:

răspunde de organizarea şi funcţionarea în bune condiţii a contabilităţii valorilor patrimoniale;

45

asigură efectuarea corectă şi la timp a înregistrărilor contabile;asigură aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la întocmirea

documentelor justificative, a documentelor contabile, organizarea circulaţiei documentelor de evidenţă contabilă;

organizarea şi participarea la efectuarea operaţiilor de inventariere a tuturor valorilor patrimoniale ale societăţii şi definitivarea rezultatelor inventarierii potrivit legii;

asigură respectarea prevederilor legale privind integritatea patrimoniului;

întocmeşte lunar balanţa de verificare pentru conturile sintetice şi

analitice şi urmăreşte concordanţa dintre acestea;întocmeşte situaţia principalilor indicatori economico-

financiari şi a obligaţiilor fiscale, lunar, bilanţurile trimestriale, bilantul, contul de profit şi pierdere şi raportul de gestiune anual;

prezintă Consiliului de Administratie bilanţul şi contul de profit şi pierderi participând la analiza rezultatelor economice şi financiare pe baza datelor din bilanţ;

contabilizarea operaţiilor bancare efectuate prin casă şi contul curent la bănci;

verifică periodic datele din evidenţa contabilă proprie. În domeniul controlului financiar preventiv compartimentul financiar contabil are ca sarcini:

ia măsuri cu caracter preventiv pentru evitarea pierderilor de valori materiale şi băneşti sau de imobilizare a acestora;

efectuează controale inopinate şi periodice asupra gestiunilor materiale şi băneşti (depozite, magazii, casierii), luând măsuri de regularizare a eventualelor diferenţe, în conformitate cu prevederile legii;

sesizează conducerea societăţii ori de câte ori se constată nereguli

ce ar conduce la prejudicierea avutului obştesc;exercită potrivit legii controlul financiar preventiv privind

legalitatea, necesitatea şi eficienţa operaţiilor economice.pe linie de control financiar intern, efectuează controlul gestionar

de fond la toate unităţile şi gestiunile proprii;întocmeşte lista sarcinilor periodice de control şi o transmite spre

aprobare directorului general;efectuează controlul conform normelor şi legilor în vigoare;

46

urmăreşte aplicarea sancţiunilor disciplinare, contravenţionale sau penale, precum şi stabilirea răspunderii materiale civile împotriva celor vinovaţi;

prezintă în şedinţa Consiliului de Administraţie informări asupra

activităţii controlului financiar intern şi a controlului financiar preventiv în vederea eliminării deficienţelor, în domeniul analizei economice;

analizează activitatea economico-financiară pe bază de bilanţ, cont de profit şi pierdere stabilind măsuri concrete de eliminare a pierderilor şi de creştere a rentabilităţii;

analizează permanent stocurile de materiale în vederea evitării apariţiei de stocuri de materiale fără mişcare sau cu mişcare lentă;

urmăreşte utilizarea eficientă a plafoanelor de credite şi ia măsuri

pentru diminuarea lor precum şi a dobânzilor;urmăreşte şi analizează evoluţia preţurilor, tarifelor şi reflectarea

acestora în rezultate economice ale societăţii;elaborează propuneri pe plan anual şi de perspectivă în domeniul

costurilor pe baza stadiilor proprii şi a datelor de prognoză.

Relaţiile dintre compartimentul financiar-contabil şi celelalte compartimente pot fi redate sub forma unei scheme:

47

2

1

4

5 3

Figura nr. 2.2. Relaţiile dintre compartimentul financiar-contabil şicelelalte compartimente.

Compartimentul financiar-contabil transmite.

Compartimentul financiar-contabil primeşte.

1. Transmite propuneri pentru limitarea costurilor de producţie:primeşte datele necesare deducerii cheltuielilor pe baza cărora

vor fi fundamentate costurile lucrărilor.2. Transmite spre aprobare proiectul planului financiar, proiectele planurilor de credite, modificări de preţuri, informaţia asupra situaţiilor financiare:

primeşte avize, aprobări, indicaţii şi dispoziţii de lucru.

48

Director general

Compartimentul finaciar - contabil

Compartimentul de producţie

Oficiul juridic

Compartimentul personal

Compartimentul de marketing

3. Transmite propuneri de aprovizionare, datele necesare întocmirii unor sinteze cu privire la activitatea de ansamblu a firmei:

primeşte documente justificative, elemente necesare planului financiar.4. Transmite situaţiile justificative:

primeşte informaţiile legislative.5. Transmite date privind mijloacele financiare necesare acoperirii drepturilor de personal:

primeşte propuneri pentru mijloacele financiare necesare şi documentele pentru calculul drepturilor de retribuire.

2.4. Dinamica principalilor indicatori economico-financiari la SC „DRAGON” SRL Idicatorii economico-financiari servesc la:

măsurarea performanţelor (activitatea, randamentul, rezultatele), consecinţele deciziilor în materie de investiţii şi de finanţare, structura financiară;

efectuarea de comparaţii în timp pentru a studia evoluţia situaţiei financiare;

situarea întreprinderii în mediul său profesional, prin compararea propriilor rate cu ratele medii ale întreprinderilor similare.44

Pentru calculul indicatorilor economico-financiari am utilizat date preluate din bilanţ şi contul de profit şi pierderi pentru anii 2003, 2004, 2005, care sunt sistematizaţi în tabelul următor:

Tabelul nr. 2.1. Elemente de calcul a indicatorilor financiari - RON -

Nr.crt.

Denumirea indicatorilor

ANUL2003 2004 2005

1. Cifra de faceri 2363,39 5881,18 11275,862. Venituri din

exploatare - total 2774,04 6926,37 12776,863. Cheltuieli pentru

exploatare- total 2347,68 5973,43 11957,724. Rezultatul din

exploatare:Profit: 336,35 952,94 819,13Pierdere: - - -

44 Petrescu S., Analiza financiară, Editura Universităţii “Al. Ioan Cuza”, Iaşi, 2004, pp. 155-165

49

5. Venituri finaciare- total 20,86 63,13 261,15

6. Cheltuieli financiare-total 240,97 892,84 615,10

7. Rezultatul financiarPofit: - - -Pierdere: 220,10 829,71 353,94

8. Rezultatul curent alexerciţiuluiProfit: 116,26 123,23 465,18Pierdere: - - -

9. Venituri excepţionale -total 49,05 249,27 206,58

10. Cheltuieli excepţionale - total 109,80 235,64 406,01

11. Rezultatul excepţionalProfit: - 13,63 -Pierdere 60,75 - 199,43

12. Venituri totale 2843,96 7238,77 13244,5913. Cheltuieli totale 2788,45 7101,91 12978,8314. Rezultatul brut al

exerciţiuluiProfit: 55,50 136,86 265,76Pierdere: - - -

15. Imobilizări financiare 0,75 0,75 0,7516. Active imobilizate -

total 3834,79 3998,27 4328,2617. Active circulante-

total 2219,98 4333,23 6353,0718. Total activ 6156,97 8746,80 11686,9419. Capitaluri proprii 3799,97 3816,41 3832,8520. Capital permanent 6155,57 8746,75 11322,5421. Total datorii 2355,60 4578,86 7160,2122. Total pasiv 6156,97 8746,80 11686,9523. Fond de rulment 2320,78 4748,48 6997,2824. Rezultatul net al

exerciţuiului:Profit: 55,50 22,46 199,32

50

Pierdere: - - -

Principalii indicatori conform notei 9 la situaţiile financiare anuale sunt:

a. Indicatori de lichiditate, şi anume:

indicator de lichiditate, calculat după formula:Indicele de finanţare permanentă (Ifp)

Este un indicator al analizei structurale a bilanţului. Are o deschidere foarte generală, formula de calcul fiind:

Capitaluri permanenteIfp = ------------------------------

Active imobilizate

Ifp2003= 6155,57/3834,79= 1,60

Ifp2004= 8746,75/3998,27= 2,18

Ifp2005= 11322,54/4328,26 = 2,61

Se observă că în toţi aceşti 3 ani luaţi în calcul indicele de finanţare permanentă este mai mare decât 1, deci fondul de rulment este pozitiv.

Calculul necesarului de fond de rulment pe baza datelor din bilanţul contabil, conduce la următoarele concluzii:

Necesarul de fond de rulment pozitiv şi în creştere

51

confirmă dinamica ascendentă a surplusului necesar temporar faţă de resursele temporare.

Indicele independenţei financiare (Iif)

Acest raport oglindeşte măsura în care întreprinederea îşi utilizează fondurile proprii şi exprimă gradul sau independenţa faţă de creditorii permanenţi. Formula de calcul al acestui indicator este:

Capitaluri proprii

Iif= -------------------------

Capitaluri permanente

Iif2003= 3799,97/6155,57= 0,72> 0,5;

Iif2004= 3816,41/8746,75= 0,43< ,5;

Iif2005= 3832,85/11322,54= 0,34< 0,5;

In anul 2003, Iif > 0,5 ceea ce înseamnă că societatea a reuşit să-şi folosească propriile fonduri astfel încât să fie relativ independentă faţă de creditorii permanenţi, dar în anii 2004 şi 2005 Iif < 0,5 ceea ce înseamnă că societatea nu s-a încadrat în limitele optime.

Active circulate

Ila= ------------------

Activul total

Indicile lichidităţii activului (Ila). Este un indicator care permite aprecierea ponderii activelor circulate în totalul activelor (iar prin diferenţă ponderea imobilizărilor ). Este un

52

indicator foarte variabil, în funcţie de ramura de activitate. Formula de calcul este următoarea:

Ila 2003 = 2219,98/6156,97 = 0,36;

Ila 2004 = 4333,23/8746,80 = 0,50;

Ila 2005 = 6353,07/11686,94 = 0,54;

Activele circulante au o pondere în totalul activelor în uşoară creştere.

Indicele de solvabilitate generală (Isg).

Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinederii de a achita toate obligaţiile băneşti imediate şi îndepărtate faţă de terţi, solvabilitatea are la bază o activitate eficientă care se soldează cu beneficii. Pierderile atrag după sine starea de insolvabilitate, acest indicator măsoară în principal securitatea de care se bucură creditorii pe termen lung şi termen scurt şi marja de creditare a întreprinderii. Formula de calcul a acestui indicator este următoarea:

Activ totalIsg = -----------------------;

Capitaluri străine

Isg2003 = 6156,97/ 2355,59 = 2,61;

Isg2004 = 8746,80/ 4597,85 = 1,90;

Isg2005= 11686,94/7160,21 = 1,63;

In anul 2003 creditarea întreprinderii se bucură de securitatea cea mai mare (Isg = 2,61), iar securitatea creditării scade treptat în ceilalţi ani.

Rata rentabilităţii

53

Rentabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a produce un surplus peste nivelul cheltuielilor. Rata rentabilităţii este mărime relativă. O activitate este mai rentabilă dacă raportul venituri/cheltuieli este mai mare decât 1.

a. Rata rentabilităţii financiare (Rrf).

Rentabilitatea financiară oglindeşte scopul final al acţionarilor de a fi remuneraţi cu o parte cât mai substanţială din profit. Formula de calcul a acestui indicator este următoarea:

Benefiul netRrf = -----------------------* 100;

Capitaluri proprii

Rrf2003= 55,50/3799,97*100 = 1,46% ;

Rrf2004=22,46/3816,41*100 = 0,59% ;

Rrf2005=199,32/3832,85*100 = 5,20%;

In anul 2005, întreprinderea a obţinut cea mai ridicată rată a rentabilităţii financiare, urmare a măsurilor luate de către conducere.

b. Rata rentabilităţii economice(Rre).

Acest indicator măsoară eficienţa activului economic. Formula de calcul a acestui indicator este următoarea:

54

Beneficiul netRre =-------------------------* 100 ;

Capitaluri permanente

Rre2003= 55,50/6156,97*100 = 0,90%;

Rre2004= 22,46/8746,80*100 = 0,26%;

Rre2005= 199,32/11322,54*100 = 1,76% ;

Începând cu anul 2003 rentabilitatea economică este pozitivă atingând în anul 2005 valoarea cea mai mare, înregistrând un aspect pozitiv.

Indicele fondului de rulment (Ifr).

Acest indicator oferă posibilitatea de a urmări evoluţia fondului de rulment în raport cu cea a capitalului circulant reflectând şi gradul de acoperire a acestui capitol împotriva riscului. Formula de calcul este:

Fondul de rulmentIfr = ------------------------;

Active circulante

Ifr2003= 2320,78/2219,98 = 1,05;

Ifr2004= 4748,48/43333,23 = 1,10;

Ifr2005= 6997,28/6353,07 = 1,101.

55

Se observă că în anul 2005 Ifr este cel mai ridicat reflectând o bună acoperire împotriva riscurilor.

Cifra de afaceri (CA).

Acest indicator reprezintă suma totală a veniturilor certe realizate de agentul economic în relaţiile cu terţii: vânzări de mărfuri şi produse, prestări de servicii şi alte activităţi aducătoare de venituri în exercitarea activităţii sale profesionale care formează profitul obişnuit al agentului. Formula de calcul al acestui indicator este următoarea:

CA = producţia vândută + vânzări de mărfuri

CA200 3 = 2363,38CA200 4 = 5881,18CA2005 = 11275,86

Se observă tendinţa crescătoare a acestui indicator.

CAPITOLUL 3

56

CONTABILITATEA FINANCIARĂ ŞI DE GESTIUNE A STOCURILOR DE MĂRFURI ŞI

AMBALAJE

3.1. Sistemul purtătorilor primari de informaţii privind stocurile de mărfuri şi ambalaje. Purtătorii primari de informaţii privind operaţiile legate de stocuri pot fi grupaţi în două categorii:

documente privind operaţii de intrări de stocuri;documente privind operaţii de ieşiri de stocuri.

Astfel cu ocazia intrărilor de stocuri în patrimoniul întreprinderii se folosesc:

factura;nota de recepţie şi constatare diferenţe;bonul de predare-transfer- restituire.

„Factura”, primită de la furnizor odată cu bunurile cumpărate. „Nota de recepţie şi constatare diferenţe” , întocmită cu ocazia recepţiei acesteia; „Bonul de predare – transfer – restituire” se intocmeşte cu ocazia primirii bunurilor în consignaţie. Cu ocazia ieşirilor de stocuri se întocmesc următoarele documente:

bonul de consum;fişa limită de consum;factura;dispoziţia de livrare;aviz de însoţire.

„Bonul de consum”, „Fişa limită de consum”, cu ocazia dării în consum la secţiile principale şi auxuliare de producţie, „Factura”, „Dispoziţia de livrare”, „Aviz de însoţire”, cu ocazia vânzării.45

Documentele primare utilizate pentru circulaţia mărfurilor sunt foarte diversificate ele fiind formate din aviz de însoţire a mărfii, factură fiscală, notă de recepţie şi constatare de diferenţe, bonuri de vânzare etc.. Evidenţa operativă se organizează, de regulă, în locurile de depozitare, ea fiind formată din:45 Bojian O., Contabilitatea întreprinderilor, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 118.

57

- Fişa de magazie deschisă pe fiecare sortiment de marfă din depozitele cu ridicata; - Rapoarte de gestiune pentru gestiunile de mărfuri din unităţile cu amănuntul.46

În practica societăţilor se întâlnesc forme comune de aprovizionare-vânzare a mărfurilor sau specifice unor societăţi operative.47

Nota de recepţie şi constatare de diferenţe

Se întocmeşte în 2 exemplare, la locul de depozitare sau în unitatea cu amănuntul, pe măsura efectuării recepţiei, ( vezi modelul nota de recepţie şi constatare de diferenţe din anexa nr. 1). În situaţia în care la recepţie se constată diferenţe, nota de recepţie se întocmeşte în 3 exemplare de către comisia de recepţie legal constituită. În cazul când bunurile materiale sosesc în tranşe, se întocmeşte un formular pentru fiecare tranşă, care se anexează apoi la factură sau la avizul de însoţire al mărfii. Datele de pe verso se completează numai atunci când se constată diferenţe la recepţie. Nota de recepţie serveşte ca:

document pentru recepţia bunurilor aprovizionate; document justificativ pentru încărcare de gestiune; act de probă în litigiile cu cărăuşii şi furnizorii, pentru

diferenţele constatate la recepţie;48

document justificativ de înregistrare în contabilitate.

Bonul de consum Se întocmeşte în 2 exemplare, pe măsura eliberării materialelor din magazie pentru consum, de către compartimentul care efectuează lansarea, pe baza programului de producţie şi a consumurilor normate, sau de alte compartimente ale unităţii care solicită materiale pentru a fi consumate. Bonul de consum se poate întocmi înt-un exemplar în condiţiile utilizării tehnicii de calcul, ( vezi modelul bonului de consum din anexa nr. 2).Bonul de consum colectiv se întocmeşte, în principiu, pe formulare separate pentru materialele din cadrul aceluiaşi cont de materiale, loc de depozitare şi loc de consum. Bonul de consum serveşte ca:

document de eliberare din magazie pentru consum al unui 46 Munteanu V., Contabilitatea financiară a întreprinderilor, vol.2, Editura Lucman Serv, Bucureşti, 1999, p. 132.47 Dumitrana M., Contabilitatea în comerţ şi turism, Editura Maxim, Bucureşti, 1998, p. 69.48 Pântea I.P., Bodea Gh., Contabilitatea financiară actualizată la Standardele Europene, Editura IntelCredo, 2005, pp. 167, 168,480,481.

58

singur material, repectiv a mai multor materiale: document de scădere din gestiune; document justificativ de înregistrare în evidenţa magaziei şi

în contabilitate.

Bonul de predare-transfer-restituire

I. În cazul utilizării ca bon de predare a produselor la depozit Se întocmeşte în 2 exemplare, pe măsura predării la magazie a produselor de către secţie, atelier, etc., ( vezi modelul bonului de predare-transfer-restituire din anexa nr. 3. ) Serveşte ca:

document de predare la magazie a produselor; document justificativ de înregistrare în evidenţa magaziei şi

în contabilitate; sursă de date pentru urmărirea realizării producţiei; sursă de date pentru calculul şi plata salariilor.

II. În cazul utilizării ca bon de transfer între două gestiuni aflate în incinta unităţii. Se întocmeşte în 2 exemplare pe măsură ce se efectuează transferuri între gestiunile din incinta aceleiaşi unităţi. În cazul gestiunilor dispersate teritorial se întocmeşte Aviz de însoţire a mărfii. Serveşte ca:

dispoziţie de transfer a valorilor materiale de la o gestiune la alta în incinta unităţii;

document justificativ pentru scădere din gestiunea predătorului şi de încărcare în gestiunea primitorului. III. În cazul utilizării ca bon de restituire Se întocmeşte în 2 exemplare, pe măsura restituirii valorilor materiale, de către organul care efectuează restituirea (secţia, atelier etc.) şi care semnează la rubrica corespunzătoare. Nu se completează rubrica „Unitatea”. Serveşte ca:

dispoziţie de restituire a valorilor materiale nefolosite (materiale şi semifabricate);

document justificativ de înregistrare în evidenţa magaziei şi în contabilitate. Fisa de magazie

59

Se întocmeşte într-un singur exemplar, separat pentru fiecare fel de material, de către:

compartimentul financiar-contabil la deschiderea fişei (datele din antet) şi la verificarea înregistrărilor (data şi semnătura de control), coloană în care se semnează şi organul de control financiar cu ocazia controlului gestiunii;

gestionar sau persoana desemnată, care completează coloanele privitoare la intrări, ieşiri şi stoc; Fişele de magazie se ţin la fiecare loc de depozitare a valorilor materiale, pe feluri de materiale, ordonate pe conturi, grupe, eventual subgrupe sau în ordine alfabetică, ( vezi modelul fişei de magazie din anexa nr. 4. ). Înregistrările în fişe se fac document cu document. Stocul se poate stabili după fiecare operaţie înregistrată şi obligatoriu zilnic. Pentru valori materiale primite spre prelucrare de la terţi sau în custodie se întocmesc fişe distincte. Persoanele desemnate de la compartimentul financiar-contabil verifică inopinat, cel puţin o dată pe lună, modul în care se fac înregistrările în fişele de magazie. Fişele de magazie servesc ca:

document de evidenţă a intrărilor, ieşirilor şi stocurilor din cadrul depozitului;

document de înregistrare în contabilitatea analitică în cazul metodei operativ contabile (pe solduri);

sursă de informaţii pentru controlul operativ curent şi contabil al stocurilor.

Raportul de gestiune Evidenţa operativă a mărfurilor şi ambalajelor din cadrul unităţilor de desfacere cu amănuntul se ţine cu ajutorul raportului de gestiune, care poate fi zilnic sau periodic, după cum stabileşte conducerea unităţii.

Raportul de gestiune zilnic se întocmeşte în 2 exemplare de către gestionar, pentru fiecare gestiune în parte, ( vezi modelul raportlui de gestiune zilnic din anexa nr. 5.). După reportarea soldului din ziua precedentă, în coloanele de „Mărfuri” şi „Ambalaje” se înscriu, în ordinea întocmirii lor, documentele de intrări în ziua respectivă. La sfârşitul zilei se stabileşte totalul intrărilor plus soldul, după care se înscriu datele privind vânzările şi alte ieşiri de mărfuri şi se totalizează. Se determină, apoi, soldul scriptic de mărfuri şi ambalaje la sfârşitul zilei. În raportul de gestiune se înscriu atât cumpărările şi vânzările de mărfuri la preţul de vânzare cu amănuntul, cât şi alte intrări sau ieşiri de mărfuri şi ambalaje, care au ca

60

efect modificarea în plus sau în minus al soldului de mărfuri sau ambalaje, cum ar fi modificări de preţ, transferul între gestiuni, distrugerea mărfurilor degradate etc.. Documentele pe baza cărora se întocmeşte raportul de gestiune pot fi: nota de recepţie şi de constatare de diferenţe, monetarul, înventarul de schimbare de preţ, procesul verbal de scotere din gestiune etc.. Exemplarul 2 al raportului de gestiune rămâne în carnet, iar exemplarul 1 se trimite la compartimentul financiar-contabil, unde se verifică şi se confruntă cu datele din evidenţa analitică. Eventualele erori se comunică gestionarului pentru a le rectifica şi a pune de acord soldul scriptic din evidenţa operativă cu cel din evidenţa contabilă.

Raportul de gestiune periodic cuprinde aceleaşi elemente ca şi raportul zilnic, cu deosebirea că înscrierea acestora în formular se face pe anumite perioade de timp (5, 10, 15 zile), soldul stabilindu-se la sfârşitul fiecărei perioade. Raportul se completează zilnic, în 2 exemplare, documentele de intrare şi ieşire completându-se în ordine cronologică, fără a se face o grupare a lor pe intrări şi ieşiri. Aprovizionarea cu mărfuri se face de la societăţi industriale din ţară, direct sau prin intermediul societăţilor de comerţ. Procesul de aprovizionare se desfăşoară pe baza contractelor încheiate cu furnizorii, în care se precizează denumirea mărfurilor ce se achiziţionează, cantităţile şi termenele de livrare, modalităţile şi termenele de plată, condiţiile de transport şi ambalare etc.. Aprovizionarea se poate face şi pe bază de comandă. În cele ce urmează vom prezenta câteva modalităţi de aprovizionare cu mărfuri: a. Aprovizionarea fără delegat (pe răspunderea furnizorului), are loc în concordanţă cu prevederile contractuale şi ale graficului de livrări. Pe baza acestuia furnizorul întocmeşte: Dispoziţia de livrare în conformitate cu care procedează la autorecepţia lotului de mărfuri, întocmindu-se un: Proces verbal de autorecepţie. Urmează ambalarea mărfurilor, încărcarea în mijlocul de transport şi expedierea lor, cu această ocazie fiind încredinţate cărăuşului. Ca documente de transport se întocmesc: Scrisoarea de trăsură, Scrisoarea de transport, Buletin de mesagerie etc. (în funcţie de mijlocul de transport folosit). Cărăuşul asigură transportul mărfurilor la destinaţie, anunţarea destinatarului şi încredinţarea bunurilor beneficiarului. Acesta numeşte o comisie de recepţie care procedează la recepţia cantitativă şi calitativă a lotului de marfă. Urmărind concordanţa cu prevederile din contract şi documentele de livrare şi transport, comisia de recepţie întocmeşte: Nota de recepţie şi

61

constatare de diferenţe. În cazul constatării unor urme de violare a vagonului sau ambalajelor se întocmeşte un Proces verbal de constatare opozabil furnizorului sau cărăuşului, după caz. Dacă parţial sau total, marfa nu este acceptată de societatea de comerţ, ca fiind necorespunzătoare sortimental, calitativ sau nelivrate la termenele prevăzute, este luat în custodie, întocmindu-se un Proces verbal de luare în custodie.Ulterior, ea se restituie furnizorului, care întocmeşte factura în roşu. În nota de recepţie, marfa se evaluează la cost de achiziţie, sau la preţ de vânzare, în funcţie de metoda de contabilizare a operaţiilor cu mărfuri. Pe baza documentelor primare se fac înregistrări în evidenţa operativă (fişa de magazie, raport de gestiune etc.) şi se întocmesc documentele centralizatoare (recapitulaţii sau borderouri ale mărfurilor intrate) care se înregistrează în contabilitatea sintetică. b. Aprovizionarea prin delegat propriu are loc când furnizorul şi beneficiarul se află în aceeaşi localitate. Delegatul societăţii care se aprovizionează se prezintă la furnizor cu o comandă şi o delegaţie de ridicare a mărfurilor şi eventual cu CEC-ul necesar efectuării plăţii. Participând la pregătirea lotului de marfă şi ambalaje, delegatul le preia şi semnează documentele de livrare (Dispoziţia de livrare şi Factura). El poartă răspunderea integrităţii lotului de marfă şi ambalaje. La sosirea lui, se procedează la verificarea cantitativă şi calitativă şi se întocmeşte Nota de recepţie şi constatare de diferenţe. Urmează prelucrarea şi înregistrarea documentelor de livrare şi recepţie asemănător cu procedura prezentată anterior. În cazul lipsurilor de marfă constatate la recepţie se întocmeşte Decizia de imputare sau se ia delegatului un Angajament de plată. c. Aprovizionarea cu delegat al furnizorului presupune prezentarea acestuia la unitatea beneficiară unde se verifică mărfurile de către comisia de recepţie şi se întocmesc documente de recepţie. Decontarea necesită, fie aşteptarea documentelor de decontare de la furnizor, fie întocmirea lor din proprie iniţiativă de beneficiar. a. Aprovizionarea prin depozite de repartizare se întocmeşte în cadrul societăţilor „en-detail” sau de „alimentaţie publică”. Depozitul de repartizare efectuează două operaţii:

prima se referă la recepţia mărfurilor sosite de furnizori, printr-una din formele anterioare;

a doua constituie distribuirea mărfurilor către magazine sau unităţi de alimentaţie publică. Acesta se efectuează pe baza „Graficului de distribuţie” şi a „Notei de predare-restituire” care justifică descărcarea gestiunii depozitului beneficiare.

62

Nota de predare- restituire stă la baza completării „Raportului de gestiune” pentru intrările de mărfuri şi a „ Fişei de magazie” cu ieşirile de mărfuri. b. Aprovizionarea din producţie proprie se întâlneste în alimentaţia publică şi constă în transferul unor preparate culinare din bucătăriile restaurantelor către unităţile de desfacere. Documentul de tranfer este „Nota de predare-restuire” întocmită pe baza „Notei de comandă” emisă de unitatea primitoare. Nota de predare-restituire serveşte la descărcarea bucătăriei şi la încărcarea gestiunii unităţii primitoare. Formele de vânzare a mărfurlor se pot împărţi în două categorii şi anume:

vânzarea către consumatorii individuali;vânzarea către consumatori colectivi sau terţi (alte societăţi).

După modalitatea de încasare a banilor, vânzarea poate fi în numerar sau prin virament. De regulă, vânzarea către consumatorii individuali se face cu încasare de numerar, iar către terţi cu încasare prin virament. A. Vânzarea către terţi (alte societăţi) cu încasare în numerar sau prin virament cunoaşte următoarele forme: 1. Vânzarea loco unitate primitoare cu delegat al societăţii predătoare (furnizorului), presupune colectarea comenzilor de mărfuri de la beneficiari, pregătirea loturilor de mărfuri ce se vând, autorecepţionare şi încredinţarea lor delegatului, încărcarea în mijloacele de transport, întocmirea „Avizului de însoţire a mărfurilor”. Confirmarea primirii mărfurilor şi acceptul plăţii lor se face prin completarea de către benefiar a cantităţii de mărfuri primite în „Avizul de însoţire a mărfurilor” şi a semnării acestuia. Pe baza avizului astfel completat, furnizorul întocmeşte „Factura” care este individuală sau globală dacă vânzarea se face la mai multe unităţi aparţinând aceleeaşi societăţi. Avizul de însoţire reprezintă documentul de ieşire a mărfurilor. În el se scrie iniţial cantitatea livrată, cumpărătorul cantitatea efectiv primită. Diferenţele ce se pot ivi între cele două cantităţi sunt numite diferenţe din distribuţie şi se soluţionează de predătorul mărfii. În factură se menţionează cantitatea efectiv primită de beneficiar. Avizele de însoţire şi facturile stau la baza înregistrărilor din evidenţa operativă gestionară. Ele se prelucrează şi se centralizează în „Recapitulaţia sau Borderoul mărfurilor ieşite”. 2. Vânzarea loco unitate furnizoare cu delegat al cumpărătorului, necesită prezentarea acestuia cu o „Comandă” cuprinzând mărfurile solicitate şi o „ Delegaţie de ridicare a mărfurilor”.

63

Avizând comanda, serviciul comercial emite „Dispoziţia de livrare” prin care se dispune vânzarea mărfurilor. La unitatea predătoare se recepţionează mărfurile, în prezenţa delegatului cumpărătorului, întocmind „Factura” şi „ Certificatul de calitate”. Prelucrarea documentelor se face asemănător variantei prezentate anterior. 3. Vânzarea mărfurilor pe răspunderea furnizorului (fără delegat) se efectuează pe baza contractului, a graficului de livrare şi a dispoziţiei întocmită de compatimentul comercial. După pregătirea lotului de marfă, se procedează la autorecepţia sa, cu care ocazie se întocmeşte un „Proces verbal de autorecepţie”. Se întocmesc apoi documentele de livrare: „Factura”, „Certificat de calitate” etc. După predarea mărfurilor cărăuşului se emit documentele de transport, „Scrisoarea de trăsură”, „Scrisoarea de transport”, „Buletin de mesagerie” etc.. Documentele de livrare se înregistrează în evidenţa gestionară şi apoi se prelucrează, centralizează şi înregistrează în contabilitate. B. Vânzarea către consumatorii finali, se face, de regulă, cu încasarea în numerar şi cunoaşte următoarele forme: a. vânzarea mărfurilor cu bon fiscal eliberat de vânzător şi înregistrare în borderouri; b. vânzarea mărfurilor cu eliberare de bon şi înregistrare în casa de marcat fiscală; c. vânzarea mărfurilor cu tichet emis de casa de marcat fiscală; d. vânzarea mărfurilor cu plata la domiciliul clientului prin casele de comenzi. Aceste forme de vânzare sunt specifice societăţilor „en-detail”.La vânzarea mărfurilor cu eliberare de bon, vânzătorul întocmeşte un „bon de vânzare” în trei exeplare, din care două le înmânează clientului şi al treilea rămâne la cotorul carnetului. Bonul de vânzare cuprinde felul mărfii, cantitatea, preţul unitar de vânzare şi valoarea mărfii la preţ de vânzare. Casierul încasează suma înscrisă pe bon şi, după ce semnează şi ştampilează cele două bonuri, le înregistrează fie în „Borderoul bonurilor de vânzare” deschis pe raioane şi grupe de mărfuri, fie în memoria aparatului de casă şi în „Banda de control”, care constituie documente private ale vânzătorilor de mărfuri. La sfârşitul programului se totalizează valoarea înscrisă în borderouri sau în memoria aparatului de casă, totalul reprezentând valoarea vânzărilor. Casierul numără banii şi întocmeşte „Monetarul” care exprimă sumele, iar

64

şeful de unitate „Centralizatorul vânzărilor pe unitate”, document care însumează pe gestiuni, volumul desfacerilor de mărfuri. Între cele două sume pot exista diferenţe: plus sau minus de casă. Vânzarea mărfurilor cu bon fiscal emis de apartul de casă presupune marcarea vânzării în aparatul de casă şi eliberarea unui bon fiscal în momentul încasării banilor şi a eliberării mărfurilor solicitate. La sfârşitul programului se întocmeşte „Monetarul”. Vânzarea mărfurilor la domiciliu se face pe baza comenzilor telefonice clienţilor. Casele de comenzi pregătesc loturile de marfă solicitate, întocmind o „Notă de comandă – livrare” în care se consemnează sortimentele de mărfuri, cantităţile, preţul unitar, valorea la preţ de vânzare şi taxa de transport. Acesta se emite la unitea predătoare, stând la baza înregistrărilor în „Raportul de gestiune” şi a întocmirii facturii. În cazul tuturor formelor de vânzare cu încasare în numerar, acesta se depune la casieria centrală a întreprinderii sau se preia de către casierii colectori ai băncii pe baza „Monetarului”. Un exemplar semnat de casierul general se restituie şefului de unitate, care înregistrează pe baza lui ieşirile de mărfuri în „Raportul de gestiune”. La casieria centrală, încasările se înscriu într-o chitanţă centralizatoare ce se înregistrează în „Registrul de casă”. Dacă numerarul încasat din vânzări este colectat prin maşini ale băncii, banii se înscriu în „Borderoul însoţitor” şi se predau într-o geantă specială. Gestionarul primeşte o chitanţă de predare a genţii. Numerarul depus la bancă, va apărea în extrasul de cont. Un exemplar al chitanţei de predare al banilor se transmite la Compartimentul financiar – contabil. Aici se confruntă cu „ Monetarul” şi „Raportul de gestiune” trimise de gestionar şi se întocmeşte „Centralizatorul vânzărilor şi încasărilor pe întreaga întreprindere”. Aceasta serveşte pentru înregistrarea în contabilitate a vânzării mărfurilor, încasării banilor şi a eventualelor diferenţe. În practica societăţilor se întâlnesc forme comune de aprovizionare-vânzare a mărfurilor sau specifice unor societăţi operative contabilă cuprinde cele două părţi ale contabilităţii: - contabilitatea financiară, care au la bază norme unitare privind organizarea obligatoriu pentru toate unităţile patrimoniale, având ca obiectiv principal furnizarea informaţiilor necesare atât pentru necesităţile proprii cât şi în relaţiile întreprinderii cu acţionarii, clienţii, furnizorii, băncile, organele fiscale şi alte persoane juridice şi fizice; - contabilitatea de gestiune, care se organizează în funcţie de specificul activităţii şi necesităţii proprii de la S.C.”DRAGON” SRL, având

65

ca obiective principale: calcularea costurilor, stabilirea rezultatelor şi a rentabilităţii produselor sau lucrărilor executate, întocmirea bugetelor de venituri şi cheltuieli, urmărirea şi controlul executării acestora în scopul cunoaşterii rezultatelor şi furnizării datelor necesare fundamentării deciziilor privind gestiunea unităţii patrimoniale şi altele. Calcularea costurilor se face pe centre de cost, utilizându-se metoda pe comenzi. Compartimentul financiar – contabil are următoarele relaţii cu celelalte compartimente:

contabilitatea gestiunilor economice în contabilitate se realizează pe baza documentelor întocmite de celelalte compartimente care se regăsesc în organigrama societăţii;

pentru o evidenţă corectă este necesară verificarea datelor înscrise în documentele contabile, lucru realizat atât de compartimentul financiar-contabil cât şi compartimentul de desfacere;

compartimentul desfacere verifică folosirea corespunzătoare a formularelor în funcţie de natura operaţiei economice ce trebuie evidenţiată, corectitudinea datelor înscrise în documentele justificative, completarea tuturor rubricilor prevăzute de formular, corectitudinea calculelor efectuate, semnătura persoanei care a întocmit documentul. Astfel se verifică: - realitatea datelor înscrise în notele de receptie şi constatare privind calitatea receptionată, tipurile de mărfuri înregistrate în comparaţie cu facturile care însoţesc marfa, preţurile stabilite, calcularea corectă a valorii mărfurilor recepţionate; - modul de întocmire a foilor de parcurs de către şoferi; - completarea corectă şi conform cu realitatea avizelor de însoţire a mărfii pe mărfurile transportate de la depozitul en-gros la magazinele cu desfacere en-detail etc.. Documentele verificate şi semnate de persoana care le-a verificat sunt predate compartimentului financiar-contabil pentru a fi înregistrate în contabilitate. De asemenea între atribuţiile compartimentului desfacere se regăseşte şi întocmirea unor documente justificative ca foaia de prezenţă colectivă, deciziile de sancţionare aprobate de conducerea unităţii, liste de inventar în cazul schimbării preţurilor la unele produse, comenzi etc.. Colaborarea dintre compartimentele financiar-contabil şi desfacere se realizează şi prin faptul că primul furnizează informaţii privind situaţia încasării clienţilor, a plăţilor către furnizori, disponibilul din contul bancar şi numerarul existent în casierie şi alte informaţii cerute.

66

3.2. Metode de contabilitate sintetică şi analitică a stocurilor de mărfuri şi ambalaje 3.2.1. Metode de contabilitate sintetică a stocurilor de mărfuri şi

ambalaje

În contabilitatea financiară a stocurilor, se poate opta pentru una din următoarele metode de evidenţă sintetică a stocurilor şi anume:

metoda inventarului permanent;metoda inventarului intermitent.

În condiţiile inventarului permanent, în contabilitate se înregistrează toate operatiunile de intrare şi ieşire, ceea ce permite stabilirea şi cunoşterea în fiecare moment a mărimii stocurilor, atât cantitativ, cât şi valoric. Odată cu introducerea pe scară tot mai largă a calculatoarelor, a etichetelor şi a marcajelor electronice, metoda inventarului permanent a devenit mai simplu de utilizat şi mai puţin costisitor. Inventarul intermitent presupune stabilirea ieşirilor şi înregistrarea lor în contabilitate pe baza inventarierii stocurilor la sfârşitul perioadei. Metoda prezintă următoarele caracteristici:

conturile de stocuri se debitează la sfârşitul perioadei cu soldurile determinate la inventariere şi se creditează la sfârşitul perioadei următoare, cu ocazia includerii în cheltuieli a soldurilor constatate la sfârşitul perioadei precedente;

intrările de stocuri din cursul perioadei se înregistrează direct în conturile de cheltuieli, conform premisei că aceste stocuri sunt destinate consumului sau vânzării şi nu păstrării acestora în depozit;

ieşirile de stocuri se determină prin calculul extracontabil, conform relaţiei:

Stocuri iniţiale + Intrări – Stocuri finale = Ieşiri

3.2.2. Metode de contabilitate analitică a stocurilor şi producţiei în curs de execuţie

În condiţiile utilizării metodei de contabilitate sintetică şi a inventarului permanent, contabilitatea analitică a stocurilor se poate organiza folosind una din următoarele metode, în funcţie de specificul activităţii şi de necesităţile proprii ale unităţii

a. metoda operativ-contabilă (pe solduri);

67

b. metoda cantitativ-valorică (pe fişe de cont analitic);c. metoda global- valorică.

a. Metoda operativ-contabilă (pe solduri) Utilizarea metodei operativ-contabile presupune desfăşurarea următoarelor activităţi:

evidenta cantitativă a bunurilor la locurile de depozitare, iar în cadrul acestora, pe categorii de stocuri, cu ajutorul fişelor de magazie. Fişele de magazie se întocmesc zilnic de către magazionier, pe baza documentelor de intrare (facturi, avize, note de recepţie, bonuri de predare etc.) şi a documentelor de ieşire (bonuri de consum, bonuri de transfer – restituire, dispoziţii de livrare etc.);

preluarea documentelor de intrare – ieşire în contabilitate. La cel mult după o săptămână după înregistrarea lor în fişele de magazie, documentele de intrare şi ieşire se preiau de contabilitate, ocazie cu care se efectuează controlul înregistrărilor din fişele de magazie. Preluarea documentelor se face pe baza borderoului de predare a documentelor;

întocmirea registrului stocurilor la sfârşitul perioadei, în care se înscriu:

cantităţile de stocuri preluate din Fişele de magazie;valorile stocurilor calculate prin înmulţirea cantităţilor cu

preţurile de facturare;totalurile valorilor pe pagini, pe grupe, subgrupe, magazii,

conturi sintetice. Valorile stabilite în registrul stocurilor se compară cu situaţia din conturile sintetice, care se întocmesc de către contabilitate. Se observă că în cazul acestei metode, registrul stocurilor înlocuieşte balanţa analitică;

pentru uşurarea depistării unor erori, la contabilitate se foloseşte Fişa centralizatoare a mişcărilor valorice pe grupe de bunuri.

b. Metoda cantitativ-valorică (pe fişe de cont analitice) Folosirea metodei cantitativ-valorice presupune parcurgerea următoarelor etape:

înregistrarea cantitativă a intrărilor şi ieşirilor de stocuri în fişele de magazie;

preluarea documentelor de intrare şi ieşire de către contabilitate pe baza borderoului de predare a documentelor;

înregistrarea documentelor în fişele de cont analitice pentru valori materiale;

verificarea concordanţei înregistrărilor în fişele de magazie cu cele din fişele de cont analitice;

68

verificarea concordanţei înregistrărilor din fişele de cont analitice cu situaţia din fişele de cont sintetice cu ajutorul balanţelor de verificare analitice.

c. Metoda global –valorică Acestă metodă constă în ţinerea numai a evidenţei valorice atât la nivelul gestiunii (cu ajutorul raportului de gestiune), cât şi în contabilitate (cu ajutorul fişelor de cont pentru operaţii diverse). Periodic, se face controlul concordanţei dintre evidenţa operativă cu cea din contabilitate. Metoda global-valorică se utilizează, mai ales, în cazul mărfurilor şi ambalajelor aflate în unităţile de desfacere a mărfurilor cu amănuntul. Acestă metodă se poate folosi şi în cazul rechizitelor de birou, imprimatelor şi materialelor pentru ambalat.49

Unul din avantajele acestei metode este cel al eliminării fişelor de cont analitic de la contabilitate, fapt ce are ca rezultat reducerea volumului de muncă al acestui compartiment.50

3.3. Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor privind stocurile de mărfuri .

Stocurile de mărfuri reprezintă bunurile pe care unitatea patrimonială le cumpără în vederea revânzării. Sunt asimilate mărfurilor şi materiile prime, unele materiale consumabile, obiecte de inventar, animalele şi păsările, alte valori de natura stocurilor trecute în magazinele proprii de desfacere pentru a fi vândute.51 Desfacerea mărfurilor are loc, print-o reţea comercială adecvată care poate aparţine agentilor economici profilaţi pe aprovizionarea şi desfacerea mărfurilor şi agenţilor economici care au ca obiect alte activităţi decât desfacerea mărfurilor, dar dispun de depozite sau magazine proprii.52

Aprovizionarea unităţii cu mărfuri şi vânzarea acestora se face pe baza acordului dintre părţi. Momentul intrării mărfurilor în proprietatea cumpărătorului poate coincide cu:

a. sosirea facturii şi recepţionarea mărfurilor.

49 Pântea I.P., Bodea Gh., Contabilitatea financiară , actualizată la Standardele Europene, Editura Intelcredo, Deva., 2005, pp. 168-170.50 Dumitrean E., Scorţescu Gh., Toma C., Berheci I., Mardiros D.N., Contabilitate financiară I, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2002.51 Dumitrean E., Scorţescu Gh., Toma C., Berheci I., Mardiros D., Contabilitate financiară I, vol.1, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2002, pp. 317-318.52 Pântea I.P., Op. cit., p. 270

69

Operaţiunea acesta este urmată de achitarea imediată a contravalorii acestor bunuri (în numerar) sau la o anumită scadenţă (în numerar sau prin intermediul băncilor);

b. primirea facturii de la furnizor. În acestă situaţie apare un decalaj între momentul aprovizionării (cumpărării) şi cel al recepţiei mărfurilor. Acesta determină înregistrarea bunurilor respective ca mărfuri în curs de aprovizionare (mărfuri achitate şi expediate de furnizor, dar neprimite în depozite sau nerecepţionate);

c. mărfuri sosite fără factură. Acestă situaţie determină apariţia mărfurilor recepţionate, dar nefacturate. Se înregistrează ca intrări în gestiune, atât la locul de depozitare, cât şi în contabilitate, pe baza recepţiei şi a documentelor însoţitoare). Evidenţa sintetică a circulaţiei mărfurilor se face cu ajutorul contului din cadrul clasei a-3-a din Planul de conturi general: 371 „Mărfuri”. Contul 371 „Mărfuri” este un cont de activ. Funcţia contabilă este următoarea:

DEBIT Contul 371 „Mărfuri” CREDIT

- valoarea mărfurilor achiziţionate (401, 408, 446, 542);- adaosul comercial aferent mărfurilor achiziţionate şi a celor constatate în plus la inventariere (378); - TVA neexigibilă aferentă mărfurilor achiziţionate şi a celor constatate în plus la inventariere (4428);- valoarea mărfurilor constatate în plus la inventariere (607);- valoarea materialelor şi prosuselor tranferate la mărfuri (301, 302, 303, 341, 345, 346);- valoarea mărfurilor primite cu titlu gratuit (7582);- valoarea aportului social de mărfuri (456);- valoarea mărfurilor aduse de la terţi

- valoarea mărfurilor vândute sau constatate lipsă la inventariere (607);- valoarea mărfurilor donate (6582) sau distruse de calamităţi (671);- adaosul comercial aferent mărfurilor vândute, donate, distruse şi a celor constatate lipsă la inventariere (378);- TVA neexigibilă aferentă mărfurilor vândute, donate, distruse şi a celor constatate lipsă la inventariere (4428);- valoarea mărfurilor trimise la terţi (357);- valoarea mărfurilor livrate societăţilor din cadrul grupului (4511) sau din cadrul entităţii (481, 482).

70

(357);- valoarea mărfurilor primite de la societăţile din cadrul grupului (451) sau din cadrul entităţii (481, 482).

3.3.1.Contabilitatea stocurilor de mărfuri în unităţile cu ridicata

Stocul de mărfuri cuprinde „toate bunurile existente în patrimoniu si destinate vânzării în cursul normal al activităţii, inclusiv bunuri în tranzit”53. În comerţul cu ridicata mărimea stocurilor de mărfuri este influenţată de fluxurile de intrare şi fluxurile de ieşire. Aceste două fluxuri formează circuitul comercial al mărfurilor cu ridicata. Contabilitatea stocurilor de mărfuri în comerţul cu ridicata este influenţată, în principal, de următorii factori specifici şi anume: a. circuitul comercial al mărfurilor în comerţul cu ridicata; b. metodele de evidenţă operativă şi analitică a gestiunilor de mărfuri; c. metodele de evaluare a fluxurilor de mărfuri. Circuitul comercial al mărfurilor cu ridicata constă în circulaţia acestora de la producător la societăţile comerciale specializate în comerţul cu ridicata şi de la aceştia la societăţile comerciale specializate în comerţul cu amănuntul. Principalul element stocabil în comerţul cu ridicata este stocul de mărfuri. Atât în contabilitatea financiară cât şi în contabilitatea de gestiune, stocurile sunt clasificate după rolul lor în procesul de exploatare al întreprinderii şi nu după natura intrinsecă a elementului stocat. În acest context se pot distinge:

Stocuri de mărfuri constituite din acele bunuri sau elemente stocabile care au fost cumpărate în scopul revânzării lor ca atare (în starea în care au fost cumpărate);

Stocuri de „aprovizionări stocabile” constituite din acele bunuri sau elemente stocabile care au fost cumpărate în scopul consumării lor integral la prima folosinţă în procesul de producţie şi / sau comercializate (circulaţie);

Stocuri de produse constituite din acele bunuri sau elemente stocabile care au fost obţinute dintr-un proces de producţie propriu urmând a fi vândute.

53 Tulvinschi M., Gestiunea contabilitatea şi controlul stocurilor, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004, pp. 148-149.

71

Încadrarea unui bun sau unui element stocabil într-o categorie sau alta de stoc se face în funcţie de locul şi rolul său la un moment dat în circuitul economic al unei întreprinderi. De exemplu, untul constituie produs finit într-o fabrică de produse lactate, „aprovizionare stocabilă” (materie primă) într-o unitate de alimentaţie publică (restaurant, cofetărie, etc.) şi marfă în unităţile cu ridicata şi / sau cu amănuntul. Mărimea stocurilor de mărfuri existente în depozitele cu ridicata este supusă unor modificări continue sub incidenţa a două categorii de fluxuri54:

fluxuri de intrare;fluxuri de ieşire care formează circuitul comercial al mărfurilor

cu ridicata. Pentru reflectarea în contabilitate a circuitului comercial al mărfurilor pot fi selectate din planul de conturi general şi folosite subsisteme adecvate de conturi, în cadrul cărora să se asigure inventarul permanent al mărfurilor în depozitele cu ridicata. Complexitatea activităţii comerciale impune o organizare a circuitului comercial al mărfurilor specifică metodelor şi tehnicilor adoptate de către fiecare unitate comercială, pentru evidenţa operativă şi analitică a stocurilor de mărfuri precum şi a celor de evaluare a fluxurilor de circulaţie a acestora55. Contabilitatea fluxurilor de intrare a mărfurilor. Aprovizionarea mărfurilor cu ridicata se face de regulă pe bază de contract sau pe bază de comandă. Acestea sunt supuse recepţiei de către comisia de primire a mărfurilor, formată din şeful de depozit, gestionarul primitor, delegatul care a preluat marfa de la unitatea de transport sau de la furnizor. Comisia de recepţie verifică mărfurile sosite cu cele înscrise în documentele însoţitoare întocmind „Nota de recepţie şi constatare de diferenţe” sau „Nota recepţie – circulaţie”. În cazul în care se constată diferenţe se sistează recepţia întocmindu-se şi comunicându-se furnizorului „procesul – verbal de sistare a recepţiei”. La recepţie se pot constata două feluri de diferenţe:

în plus;în minus.

Diferenţele în plus rezultă din primirea unei cantităţi de mărfuri mai mare decât cea înscrisă în documentele însoţitoare. Dacă este nevoie de

54 Timariu D., Popescu Gh., Possler I., Contabilitatea teoretică şi comercială, Editura Maxim, Bucureşti, 1981, p.101.55 Dumbravă P., Pop A., Contabilitatea de gestiune în comerţ şi turism, Editura Univerităţii, Cluj-Napoca, 1995, p. 140.

72

această marfă primită în plus, ea se recepţionează şi se achită furnizorului prin întocmirea unei „Dispoziţii de plată”, solicitându-se furnizorului o factură suplimentară. Dacă nu este nevoie de această marfă ea se restituie furnizorului. Diferenţele în minus, rezultă în situaţii inverse şi pot fi: a. soluţionabile sau b. nesoluţionabile în momentul recepţiei. a. Cele soluţionabile apar în cazul în care la recepţie sau putut stabili cauzele şi vinovaţii ce au generat lipsa. Acestea pot fi:

din vina furnizorului, situaţie în care se întocmeşte refuz de plată pentru diferenţă şi deci nu se încarcă gestiunea cu mărfurile constatate lipsă la recepţie, urmând a se achita acestuia numai contravaloarea mărfurilor efectiv primite;

din vina cărăuşului sau a delegatului, caz în care mărfurile lipsă se recuperează de la aceştia, de regulă, evaluate la preţul de vânzare practicat de unitatea comercială cu ridicata;

dacă lipsa la recepţie se încadrează în normele admise de perisabilitate, aceasta afectează cheltuielile privind mărfurile şi intră în funcţiune contul 607 „Cheltuieli privind mărfurile”. b. În cazul lipsurilor nesoluţionabile în momentul recepţiei acestea se vor contabiliza în contul 473 „Decontări din operaţii în curs de clarificare”. Ulterior cu ocazia soluţionării acestor lipsuri se pot întâlni două situaţii:

imputarea acestora, persoanelor vinovate, la un preţ de vânzare cu amănuntul, fără TVA;

trecerea acestora pe cheltuieli, în lipsă de vinovaţi sau ca urmare a prescripţiei extinctive a termenului de clarificare. Contabilitatea fluxurilor de ieşire a mărfurilor. Principalul flux de ieşire a mărfurilor din depozitele cu ridicata este reprezentat de vânzarea acestora către alţi intermediari, de regulă, societăţi comerciale specializate în comerţul cu amănuntul sau direct către consumatori finali. Mai pot apărea ca fluxuri de ieşiri secundare:

1. lipsurile la inventariere;2. mărfuri trimise în custodie sau în consignaţie;3. mărfuri retrase din aportul în natură al întreprinzătorului

individual ;4. donaţiile şi pierderile din calamităţi naturale.

Contabilitatea acestor fluxuri de ieşire a mărfurilor este influenţată de doi factori:

a. preţurile la care se ţine evidenţa existenţei şi mişcării

73

mărfurilor în contul de stoc 371 „Mărfuri”;b. natura fluxurilor de ieşire a mărfurilor.

Unităţile cu ridicata folosesc pentru ţinerea evidenţei mărfurilor preţul cu ridicata sau preţul de cumpărare. Pentru contabilitate prezintă relevanţă următoarele fluxuri de ieşire a mărfurilor din depozitele cu ridicata: 1. Vânzările de mărfuri către clienţi însoţite de documente fiscale (facturi şi/sau chitanţe fiscale). Filierele de înregistrări contabile din contabilitatea financiară vor fi influenţate de preţurile la care se ţine evidenţa acestui stoc de mărfuri şi anume:

evidenţa la preţ de cumpărare;evidenţa mărfurilor la preţ de vânzare.

Lipsurile de mărfuri la inventariere care pot fi: - soluţionabile sau nesoluţionabile în momentul inventarierii; - imputabile sau neimputabile. Se înregistrează în contabilitatea financiară filiere de înregistrări contabile fiind similare cu diferenţe de preţ în minus constatate la recepţie, combinate, eventual, cu utilizarea contului 378 „Diferenţe de preţ la mărfuri” în cazul în care evidenţa stocului de mărfuri din contul 371 „Mărfuri” se ţine la preţuri de vânzare. 2. Donaţii şi pierderi din calamităţi naturale generează în contabilitatea financiară cheltuieli excepţionale. Evidenţa acestor mărfuri poate fi de asemenea ţinută la preţuri de cumpărare şi la preţuri de vânzare.

REGISTRUL – JURNAL Nr. pagină 1.

Nr.crt.

Dataînregistrii

Documentul(felul, nr.,data)

ExplicaţiiSimbol conturi

Sume totale

Debi-toare

Credi-toare

Debi-toare

Credi-toare

1. 01/03/06 Notă de recepţie şi constatare

Recepţiamărfurilor achiziţionate cu plata

%371

4012.000

2.430

74

diferenţe. nr.28/01.03.06Factura 29/01.03. 06

în rate 4428471

38050

2. 11/03/06 N.C. nr.212.03.06

Adaosul comercialaferentmărfurilor intrate2.000x25%=500 lei

371 378 500 500

3. 15/03/06 N.C. nr.515.03.06

TVA neexigibilăaferentă mărfurilor intrate: (2.000+500)x19%=475

371 4428 475 475

4. 22/03/06 O.P. nr. 50/25.04.06Extras de cont nr.27/25.04.06

Achitareaprimei rate:500+95+20=615

401 5121 615 615

5. 27/03/06 N.C. nr.922.03.06

TVA aferentă ratei achitate, care devine exigibilă (deductibilă)500x19%=95

4426 4428 95 95

5. 30/03/06 N.C. nr.82/26.04.06

Trecerea la cheltuieli a dobânzii incluse în rata plătită

666 471 20 20

3.3.2. Contabilitatea stocurilor de mărfuri în unităţile cu amănuntul

La unităţile de desfacere cu amănuntul evidenţa operativă se ţine cu ajutorul Raportului (sau Registrului) de gestiune, în care se consemnează:

soldul la începutul perioadei, separat pentru marfă şi pentru ambalaje;

intrările 56de mărfuri pe bază de documente: Aviz de însoţire, Factură, Notă de intrare, Notă de recepţie şi constatare de diferenţe, Inventar, Proces – verbal , etc.;

vânzări de mărfuri şi ambalaje, în funcţie de modalitatea de

56 Ibidem p.142

75

vânzare;soldul la sfârşitul perioadei separat pentru mărfuri şi pentru

ambalaje. Deci, raportul sau registrul de gestiune se conduc numai valoric, reprezentând un document de evidenţă operativă privind mişcarea de mărfuri şi ambalaje în unităţile cu amănuntul. La compartimentul contabilităţii de gestiune a stocurilor evidenţa analitică se conduce global – valoric, cu ajutorul Fişelor de cont pentru operaţii diverse deschise pentru fiecare gestiune, cu evidenţierea operaţiunilor de intrare, ieşire, stabilindu-se soldul, fie după fiecare operaţie, fie după o anumită perioadă, separat pentru marfă şi separat pentru ambalaje. La sfârşitul fiecărei luni se întocmeşte Balanţa de verificare prin care se asigură controlul înregistrărilor în contabilitatea analitică, fie pe sortimente, fie global valoric. Controlul efectiv asupra gestiunii mărfurilor se realizează prin inventariere. În cazul în care societăţile comerciale specializate în comerţul cu amănuntul îşi organizează depozite proprii de repartizare în care evidenţa mărfurilor se ţine cantitativ valoric, se pot practica, după preferinţe, metodele de evidenţă operativă şi analitică, precum şi metodele de evaluare prezentate deja.

Contabilitatea fluxurilor de intrare – ieşire a mărfurilor care circulă cu amănuntul.

Societăţile comerciale specializate în comerţul cu amănuntul constituie veriga finală a distribuţiei mărfurilor către populaţie. Unitatea operativă „generică” este magazinul de desfacere cu amănuntul care poate fi specializat în desfacerea diferitelor categorii de mărfuri: alimentare, nealimentare, mixte, etc.. Marile magazine comerciale cu amănuntul sunt de regulă, substructurate pe „raioane de mărfuri” specializate pe desfacerea unui sortiment restrâns de mărfuri cum ar fi: textile, confecţii, încălţăminte, parfumerie, marochinărie, etc57.. Factorul specific care particularizează filierele de înregistrări contabile a fluxului de intrare – ieşire a mărfurilor în magazinele cu amănuntul, este evaluarea stocurilor din contul 371 „Mărfuri”în preţuri de vânzare cu amănuntul inclusiv TVA, din necesităţi de control gestionar, întrucât TVA-ul cuprins în preţul de vânzare cu amănuntul este exigibil la decontare cu statul numai în momentul vânzării efective a mărfurilor prin magazine cu amănuntul, pe durata stocării acestora, se va evidenţia cu ajutorul contului 57 Negruţiu M., Dumitrana M., Contabilitatea în comerţ şi turism, Editura Maxim Bucureşti, 1998, p. 64

76

4428 „TVA neexigibilă”. De remarcat că, această modalitate de evaluare a stocurilor în magazinele cu amănuntul îşi pune amprenta doar asupra filierelor de înregistrări din contabilitatea financiară în care se realizează inventarul permanent al stocurilor de mărfuri şi nu asupra înregistrărilor din contabilitatea de gestiune. Este posibil să se evalueze stocurile de mărfuri şi la preţ de vânzare, caz în care pe lângă contul 371 „Mărfuri” se foloseşte şi contul 378 „Diferenţe de preţ la mărfuri”. În acest caz, la sfârşitul perioadei de gestiune sau la sfârşit de exerciţiu financiar este necesar să se determine adaosul comercial aferent mărfurilor vândute, calculându-se coeficientul mediu de adaos conform relaţiei58

Sict378 + RCct378 Ka = -------------------------- * 100 Sict371 + RDct371

Cu coeficientul Ka astfel determinat se înmulţeşte valoarea mărfurilor vândute rezultând adaosul aferent acestora:

Acv = RCct.371 * ka

Cu adaosul aferent mărfurilor vândute contul 378 „Diferenţe de preţ la mărfuri” se debitează. Celelalte fluxuri de intrare – ieşire a mărfurilor în comerţul cu amănuntul cum ar fi: diferenţele constatate la recepţie sau la inventariere, donaţiile, pierderile din calamităţi naturale, etc., se tratează contabil

58 Dumbravă P., Pop A., Contabilitatea de gestiune în comerţ şi turism, Editura Universităţii, Cluj-Napoca, 1995, p. 141.

77

asemănător cu cele tratate la circulaţia mărfurilor cu ridicata, ţinându-se cont de evaluarea mărfurilor la preţul de vânzare cu amănuntul inclusiv TVA59. Reflectarea în contabilitate a mărfurilor evaluate la preţul de vânzare cu amănuntul, în cazul folosirii inventarului permanent.

REGISTRUL-JURNAL Nr.pagina 2.Nr.crt.

Dataînregistrării

Documen-tul(felul,nr.,data)

ExplicaţiiSimbol conturi Sume totale

Debi-toare

Credi-toare

Debi-toare-

Credi-toare

1 2 3 4 5 6 7 81. 01.02.

06Factura nr.01/02/06

Înregistrareafacturii privind mărfurile achiziţionate

%371

4426

4012.000 380

2.380

2. 01.02.06

N.C. nr 15/02/06

Înregistrarea adaosului comercial şi a TVA neexigibilă

371 %378

4428

1.094600494

3. 05.02.06

O.P.nr.16/05.02/06

Achitareafacturii 401 5121 2.380 2.380

4. 07.02.06

Chit.nr.10/07/02/06

Încasări în numerar din vânzareamărfurilor

5311 %707

4427

2.1421.800

3425. 10.02.

06N.C.nr.32/10.02.06

Descărcarea gestiunii de mărfurile vândute

%378607

4428

371378,9

1.421,1342

2.142

Coeficientul mediu de rabat : K = ( Si378 + Rc378) : (Si371 + Rd371 – Si4428 – Rc4428) = 800 : 3.800 = 0,2105

59 Dumbravă P., Pop A.,Contabilitatea de gestiune în comerţ şi turism, Editura Universităţii, Cluj-Napoca, 1995, p. 141.

3.3.3. Contabilitatea stocurilor de mărfuri aflate la terţi

În desfăşurarea schimburilor de valori dintre unităţile economice, pot să apară situaţii în care unele bunuri de natura stocurilor, deşi aparţin patrimoniului propriu al unei întrprinderi se găsesc temporar în gestiunea altor unităţi. Aceste bunuri sunt considerate stocuri aflate la terţi, deoarece se află în una din următoarele situaţii:60

achitate şi lăsate în custodia furnizorului;date spre prelucrare la terţi;predate terţilor pentru vânzare în consignaţie;trimise pentru depozitarea temporară la terţi;aflate în curs de aprovizionare.

Activele circulante materiale predate la terţi se înregistrează distinct în contabilitate, pe categorii de stocuri, cu ajutorul conturilor din grupa 35 „Stocuri aflate la terţi”. Conturile din acestă grupă asigură evidenţa existenţei şi mişcării stocurilor de materii prime, materiale, produse, animale şi păsări, mărfuri şi ambalaje aflate la terţi, precum şi controlul integrităţii acestor stocuri în gestiunea unităţii patrimoniale. Modul concret de funcţionare a acestor conturi nu diferă, deoarece metoda de organizare a contabilităţii sintetice a stocurilor aflate la terţi este cea a inventarului permanent. Evidenţa materiilor prime, materialelor şi a altor valori primite de la terţi pentru prelucrare, finisare sau reparare se ţine cu ajutorul contului 8032 „Valori materiale primite spre prelucrare sau reparare”. Pentru evidenţa valorilor materiale primite temporar spre păstrare sau în custodie se utilizează contul 8033 „Valori materiale primite în păstrare sau în custodie”. Evidenţa valorilor materiale este stabilită de o grupă de conturi, respectiv, 35 „Stocuri aflate la terţi”, cuprinzând conturile 351 „ Materii şi materiale aflate la terţi”, 354 „Produse aflate la terţi”, 356 „ Animale aflate la terţi”, 357 „Mărfuri aflate la terţi”, 358 „ Ambalaje la terţi”. Aceste conturi sunt de activ, debitându-se cu valoarea bunurilor intrate în una din situaţiile menţionate anterior şi se creditează cu ocazia ieşirii din acea situaţie, soldul debitor reprezentând valoarea bunurilor materiale aflate la terţi.61

60 Pântea I.P., Badea Gh., Contabilitate financiară, sinteze şi aplicaţii practice, Editura IntelCredo, Deva, 2001, p.137.61 Darie V., Drehuţa E., Gorbănescu C., Pătruţ V., Rotilă A., Manualul expertului contabil şi al contabilului autorizat, Ediţia a- V-a actulaizat, Editura Angora, Bacău, 2000, p. 122.

Evaluarea stocurilor aflate la terţi se face la preţul de înregistrare folosit pentru stocurile respective aflate în depozitul proprietarului. Acest preţ poate fi cost de achiziţie, cost de producţie sau preţ standard. În categoria stocurilor aflate în curs de aprovizionare, se includ bunurile recepţionate la furnizor de către delegatul clientului, dar neridicate din diferite motive, cum ar fi: neprocurarea mijlocului de transport, neexistenţa spaţiilor de depozitare la cumpărător etc.. Pentru stocurile aflate în curs de aprovizionare, cumpărătorul nu plăteşte cheltuieli de custodie întrucât perioada de timp în care bunurile rămân la furnizor este scurtă şi nu există decât un decalaj între achitarea facturii şi sosirea fizică a valorilor materiale achiziţionate. Din punct de vedere scriptic, bunurile sunt în gestiunea cumpărătorului. Dacă totuşi furnizorul percepe un tarif pentru păstrarea bunurilor, acest tarif va majora costul de aprovizionare al mărfurilor şi va fi consemnat în „ Proces- verbal de luare în custodie”. Tariful perceput de furnizor pentru păstrarea mai multor categorii de stocuri achitate şi lăsate în custodia acestuia, se repartizează asupra valorii bunurilor respective recepţionate de la furnizor cu ajutorul unui coeficient care se calculează astfel:62

Cheltuieli pentru păstrarea temporară a stocurilor la furnizorCoeficient de repartizare = ---------------------------------------------------------------------------- Valoarea totală a stocurilor aflate în păstrarea furnizorului

Acest coeficient se înmulţeşte cu valoarea la preţ de înregistrare a stocurilor sosite şi recepţionate, iar suma rezultată majorează costul de aprovizionare al activelor circulante respective. Categoria stocurilor aflate în curs de aprovizionare nu se limitează la bunurile materiale achiziţionate care, după achitarea contravalorii lor, rămân o perioadaă de timp în depozitul furnizorului. Schimburile economice dintre furnizori şi clienţi generează şi alte situaţii în care stocurile pot fi considerate în curs de aprovizionare. Astfel, în această categorie de stocuri se mai includ:

materiile prime, materialele şi mărfurile primite în depozitul cumpăratorului, dar a căror recepţie nu a fost efectuată;

62 Dumitrean E., Scorţescu Gh., Toma C-tin., Berheci I., Mardiros D.N., Contabilitate financiară vol II, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2002, p. 277.

bunurilor de natura stocurilor provenite din achiziţii, care iniţial nu au fost acceptate de cumpărător, fiind sosite ca plusuri necomandate, dar pe care cumpărătorul le decontează după un timp, sub rezerva constatării ulterioare ale recepţiei;

stocuri care nu au fost expediate de unitate sau subunităţi cu contabilitate proprie în cazul decontărilor interne şi care nu au sosit în depozitul destinatarului până la finele lunii în care a avut loc livrarea. Pentru a mări ritmul desfacerilor unităţile economice pot trimite la alte unităţi propriile produse sau mărfuri în vederea vânzării în consignaţie sau prin cedare de comision.

Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor privind stocurile de mărfuri aflate la terţi.

REGISTRU - JURNAL Nr. pagină 3.

Nr.crt.

Data înregistrării

Documentul(felul, nr,data)

Explicaţii Simbol conturi Sume totale

Debi-toare

Credi-toare

Debi-toare

Credi-toare

1. 01.03.06 Factura nr.35/01.03.06

Înregistrareamărfurilor în curs de aprovizionare

%357

4426

4012.000

380

2.380

2. 15.03.06 NIR nr. 42/15.03.06

Sosirea şi recepţionarea mărfurilor

371 357 2.000 2.000

3.3.4. Contabilitatea stocurilor de mărfuri primite în consignaţie

Un aspect important al contabilităţii mărfurilor îl constituie vânzarea mărfurilor prin consignaţie. Comerţul prin consignaţie se asimilează comerţului cu amănuntul şi se realizează atât prin unităţi specializate, cât şi prin unităţi cu amănuntul care au ca obiect de activitate şi consignaţia. Comerţul în consignaţie are ca scop preluarea de la persoane fizice sau juridice a unor bunuri noi sau vechi în vederea vânzării acestora. Proprietarul bunurilor depuse în consignaţie (deponent) primeşte după vânzare preţul de decontare (preţul deponentului). Deoarece bunurile nu

intră în unitatea comercială prin achiziţie, proprietar rămâne deponentul până în momentul vânzării sau retragerii din consignaţie. La primirea bunurilor de la deponenţi, consignaţia întocmeşte „Bonuri de primire în consignaţie” sau „Nota de intrare – recepţie”, din care un exemplar se remite deponentului ca act justificativ al dreptului de proprietate asupra bunurilor, iar alt exemplar rămâne la magazinul de consignaţie. În acelaşi timp, bunurile primite se trec într-un „Registru de consignaţie”, unde se completează datele de identificare ale deponentului, data depunerii bunurilor, data restituirii contravalorii acestora, semnătura şi alte date. La vânzarea bunurilor, consignaţia întocmeşte „ Borderoul de ieşire” şi „ Borderoul de programare la plată a deponenţilor”. Bunurile primite în consignaţie se reflectă în contabilitate la categoria „mărfuri”, numai după ce au fost vândute. Evidenţa bunurilor în consignaţie se asigură prin contul extrabilanţier 8033 „Valori materiale primite în păstrare sau custodie”.63

Între consignatar şi deponent se poate încheia un protocol prin care se specifică drepturile şi obligaţiile ambelor părţi:64

dacă deponentul nu respectă numărul minim de zile stabilit la depunerea în consignaţie şi îşi retrage bunurile, atunci are obligaţia de a plăti consignatarului un procent aplicat la preţul de decontare;

dacă bunurile într-un anumit termen de la depunere şi deponentul doreşte să le mai lase la consignatar, acesta îi pretinde un procent aplicat la preţul de decontare;

sumele rezultate din aplicarea celor două procente se înregistrează de consignatar în contul 708 „Venituri din activităţi diverse”.

Preţul de vânzare cu amănuntul al mărfurilor vândute prin consignaţie este format din preţul deponentului, comision şi TVA aplicată la comision, dacă deponentul este persoană fizică neplătitoare de TVA, sau aplicat lapreţul deponentului + comision, dacă deponentul este o persoană juridicăplătitoare de TVA. Preţul deponentului este preţul stabilit de proprietar ladepunerea bunurilor în consignaţie şi preţul care se decontează către acestadupă vânzare. Sumele rezultate din vânzarea mărfurilor se prescriu dacă nu sunt ridicate de deponenţi în termen de 3 ani.65

Beneficiarii veniturilor obţinute din valorificarea bunurilor în regim de consignaţie datorează un impozit în cotă de 10% din venitul brut încasat, cu 63 Tulvinschi M., Gestiunea, contabilitatea şi controlul stocurilor, Editura Sedcom Libris , Iaşi, 2004, p. 15764 Traşca M., Contabilitatea tranzacţiilor comerciale, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1995, p. 102.65 Pântea I.P., Bodea Gh., Contabilitatea financiară , actualizată la Standardele Europene, Editura IntelCredo, Deva, 2005, pp. 219-220.

82

excepţia bunurilor provenite din patrimoniul personal al deponentului. Impozitul se calculează, se reţine şi se virează de către consignaţie, până la data de 25, inclusiv, ale lunii următoare celei în care se face plata venitului.66

Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor privind mişcările de stocuri de mărfuri aflate la terţi este prezentată de registru- jurnal.

REGISTRU – JURNALNr. pagină 4.

Nr.crt.

Dataînregistrării

Documentul(felul, nr.,Data)

Explicaţii Simbol conturi Sume totale

Debi-toare

Credi-toare

Debi-toare

Credi-toare

1. 01.03.06 Aviz deînsoţirea mărfii nr.15/01.03.06

Trimitereamărfurilor în consignaţie pe bază de aviz de însoţire a mărfii

357 371 200 200

2. 15.03.06 Factura nr.23/15.03.06

Trimiterea facturilor după vânzarea mărfurilor

4111 %707

4427

35730057

3. 25.03.06 Factura nr.15/25.03.06

Scoaterea din evidenţă a mărfurilor vândute

607 357 200 200

4. 28.03.06 Chit. nr. 57/28.03.06

Încasarea facturii 5311 4111 357 357

3.4. Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor privind stocurile de ambalaje

66 *** Hotarârea Guvernului României nr.84/ 2005, pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotarârea Guvernului Nr.44/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 147/18.02.2005.

83

Făcând parte din categoria stocurilor, ambalajele trebuie urmărite cu ajutorul evidenţei operative şi a contabilităţii analitice. Evidenţa operativă a ambalajelor se conduce la depozite, pe feluri de ambalaje, cu ajutorul „Fişelor de magazie”. Evidenţa operativă a ambalajelor la unităţile de desfacere cu amănuntul se ţine cu ajutorul „Raportul de gestiune”. În acesta se înregistrează stocul iniţial, la care se adaugă intrările din care se scad ieşirile, stabilindu-se stocul final67. Contabilitatea analitică se ţine pentru ambalaje din depozit, cantitativ şi valoric, pe feluri de ambalaje, cu ajutorul „Fişelor de cont analitic pentru valori materiale” şi valoric pe gestiuni, cu ajutorul „Fişelor de cont pentru operaţii diverse”. Pentru unităţile de desfacere cu amănuntul, contabilitatea analitică se ţine global valoric, pe gestiuni folosind „Fişe de cont pentru operaţii diverse”. Periodic se face verificarea concordanţei între evidenţa operativă şi contabilitatea analitică şi cea sintetică, în acest scop folosindu-se „Balanţa de verificare”. Verificarea faptică se face pe bază de inventar, înregistrându-se eventualele diferenţe dintre existenţele faptice şi situaţia scriptică. Cu ajutorul contului 381 „Ambalaje” se ţine evidenţa existenţei şi mişcării stocurilor de ambalaje. După conţinutul economic este un cont de active circulante materiale, iar după funcţia contabilă este un cont de activ, care ţine evidenţa existenţei şi mişcării ambalajelor.68

Contul 381 „Ambalaje” este un cont activ69.

DEBIT Contul 381 „Ambalaje” CREDIT - valoarea ambalajelor achiziţionate (401, 408, 542);- valoarea ambalajelor aduse ca aport la capitalul social (456);- valoarea ambalajelor aduse de la terţi (358);

- valoarea ambalajelor vândute şi constatate lipsă la inventariere (608);- Valoarea ambalajelor vândute ca atare (371);- valoarea ambalajelor trimise la terţi (358);

67 Dumbravă P., Pop A., Contabilitatea de gestiune în comerţ şi turism, Editura Univesităţii, Cluj-Napoca, 1995, p. 155.68 Pântea I.P., Contabilitatea financiară românească conformă cu Directivele Europene, Editura IntelCredo, Deva, 2006, p.17669 *** Contabilitate, Culegere de acte normative, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004.

84

-valoarea mărfurilor primite de la societăţile din cadrul grupului (4511) sau din cadrul entităţii (481,482);- Valoarea ambalajelor primite gratuit (7582).

- valoarea ambalajelor donate (6582), distruse de calamităţi (671);- valoarea mărfurilor trimise societăţilor din cadrul grupului (4511) sau din cadrul entităţii (481, 482).

- Soldul final debitor:

- Valoarea la preţ de înregistrare a ambalajelor existente în stoc la sfârşitul perioadei.

Contul 388 „ Diferenţe de preţ la ambalaje”

După conţinutul economic este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a ambalajelor, iar după funcţia contabilă este un cont de activ, care ţine evidenţa diferenţelor de preţ nefavorabile (în plus) sau favorabile (în minus) dintre costul de achiziţie şi preţul standard al ambalajelor.

DEBIT Contul 388 „ Diferenţe de preţ la ambalaje” CREDIT- diferenţele de preţ nefavorabile (în negru) sau favorabile (în roşu) aferente ambalajelor achiziţionate (401, 408, 542).

- diferenţele de preţ nefavorabile (în negru) sau favorabile ( în roşu) aferente ambalajelor ieşite din gestiune (608).

3.4.1. Contabilitatea ambalajelor care circulă pe principiul restituirii

Datorită diversităţii ambalajelor, comportamentul lor în procesul circulaţiei şi păstrării mărfurilor, a regimului de facturare şi decontare cu beneficiarii controlului riguros asupra acestora se impune gruparea lor după diverse criterii şi anume: 1) După posibilităţile de folosire se disting: a. ambalaje refolosibile; b. ambalaje care nu mai pot fi folosite după prima întrebuinţare. Cele refolosibile sunt redate circuitului economic, fie în starea în care se găsesc, fie după anumite operaţii (spălare, recondiţionare, curăţire).

85

Cele ce nu se mai pot utiliza pentru un nou proces de utilizare de circulaţie sau depozitare, pot fi valorificate ca şi deşeuri. Acestea sunt cunoscute sub denumirea de „Ambalaje pierdute”. 2) După modul de provenienţă se disting: a. ambalaje indigene; b. ambalaje din import. Cele indigene sunt de mare diversitate şi pot proveni din producţia proprie sau de la diverşi furnizori odată cu mărfurile. Cele primite odată cu mărfurile din import nu se restituie furnizorului extern, nu se mai folosesc, în acelaşi scop, şi sunt valorificate ca şi deşeuri. 3) După modul de rotaţie se disting: a. ambalaje de natura imobilizărilor; b. ambalaje de natura activelor circulante, care la rândul lor pot fi:

ambalaje de natura obiectelor de inventar;ambalaje de transport sau circulaţie;materiale de ambalat70.

4) După modul de facturare şi decontare ambalajele se împart în: a. ambalaje de transport facturate distinct, indiferent că sunt de natura imobilizărilor, a obiectelor de inventar ori a materialelor de ambalat; b. ambalaje de transport al căror preţ este inclus în preţul mărfurilor. 5) După modul de circulaţie şi recuperare, deosebim: a. ambalaje care circulă şi se recuperează prin vânzare – cumpărare, fiind facturate separat; b. ambalaje care circulă prin restituire. Cele care circulă pe principiul vânzării – cumpărării, au acelaşi regim ca şi mărfurile, dar se evidenţiază separat în factură, încasându-se sau achitându-se cu ocazia vânzării, respectiv primirii. Evaluarea ambalajelor se face la preţul de achiziţie, dacă sunt procurate din afara unităţii sau la cost de producţie, dacă se obţin din producţie, dar vânzarea lor se face la preţuri stabilite prin negociere. Evaluarea ieşirii ambalajelor din patrimoniu se face la: preţul mediu ponderat, preţul primei intrări – primei ieşiri (FIFO), preţul ultimei intrări – primei ieşiri (LIFO) etc.. Ambalajele care circulă după principiul restituirii se trec în facturi, dar numai pro-formă înregistrându-se la primirea de la furnizori în conturile speciale, grupa 80 „Conturi în afara bilanţului”. Evidenţa lor se conduce pe fiecare furnizor şi pe feluri de ambalaje, motiv pentru care ele apar, în

70 Dumbravă P., Pop A., Contabilitatea de gestiune în comerţ şi turism, Editura Universităţii, Cluj-Napoca, 1995, p. 154.

86

contabilitatea financiară, fie în contul 409 „Furnizori – debitori”, fie în contul 419 „Clienţi – creditori”. Contabilitatea ambalajelor de natura imobilizărilor. Ambalajele de natura imobilizărilor se folosesc pentru depozitarea, transportul intern al mărfurilor, dar uneori se pot folosi şi pentru livrări la terţi. Aceste ambalaje se oglindesc, în contabilitate, în contul imobilizări se supun amortizării şi se scot din funcţiune ca şi celelalte mijloace fixe. Acest tip de ambalaje nu se livrează ca stoc terţilor, dar se trece în factură în mod distinct fără să se deconteze, restituindu-se integral de către clienţi după golire. În contabilitatea unităţii, fuzionarea ambalajelor de natura imobilizărilor livrate ca stocuri terţilor rămân în patrimoniu şi în evidenţa operativă pentru urmărirea restituirii lor de către clienţi. În contabilitatea clienţilor evidenţa acestora se conduce cu ajutorul contului 8038 „Alte valori în afara bilanţului”. În cadrul acestui cont evidenţa se detaliază pe furnizori, feluri de ambalaje şi termene de restituire. Principalele operaţiuni economice care afectează cheltuielile de circulaţiede administrare generală a societăţilor comerciele specializate în comerţul teritorial, legate de circulaţia ambalajelor de natura imobilizărilor sunt: a. determinarea şi înregistrarea cheltuielilor cu amortizarea ambalajelor de natura mijloacelor fixe; b. determinarea şi înregistrarea cheltuielilor cu partea neamortizată a ambalajelor de natura imobilizărilor scoase din activ ca urmare a uzurii lor fizice sau a lipsurilor de inventariere. În concluzie, ambalajele de natura imobilizărilor pot fi folosite în unitate pentru păstrarea şi mişcarea stocurilor, dar şi în afara acesteia prin livrări către terţi, restituindu-se în toate cazurile proprietarului. Contabilitatea ambalajelor de natura obiectelor de inventar. Ambalajele materialelor de natura obiectelor de inventar sunt utilizate, în principal, pentru transport intern al mărfurilor. Aceste ambalaje sunt supuse uzurii, folosindu-se pentru determinarea mărimii acesteia diferite metode, cum ar fi: a. metoda includerii integrale a valorii acestora în cheltuieli la darea în funcţiune; b. metoda includerii în mod eşalonat, deci prin rate lunare, dar nu mai mult de trei. Faţă de cele prezentate în legătură cu ambalajele de natura obiectelor de inventar se impun şi următoarele precizări: 1) Ambalajele de natura obiectelor de inventar date în folosinţă nu se operează în contul 303 „Materiale de natura obiectelor de inventar” şi deci

87

se impune controlul acestora existenţei lor la locurile de folosire. Pentru aceasta trebuie deschise fişe de urmărire a lor pe beneficiari şi pe locurile de folosinţă, sub forma evidenţei operative; 2) Se impune o delimitare a lor pe centre de analiză, pe motiv că nu sunt cheltuieli nemijlocit afectabile, dar mărimea lor trebuie cunoscută pentru calculul costului; 3) Dacă se livrează mărfuri ambalate în ambalaje de natura obiectelor de inventar, acestea nu se facturează, se înscriu în factură distinct, nu se decontează cu clienţii, restituindu-se integral71; 4) Urmărirea restituirii se face cu ajutorul evidenţei operative, în care se consemnează clientul, felul ambalajului, termenele de restituire. Contabilitatea ambalajelor de transport. Aceste ambalaje se folosesc pentru circulaţia mărfurilor între furnizori şi beneficiari. După modul de circulaţie se împart în două categorii: a. ambalaje de transport care circulă după principiul vânzării – cumpărării, reprezentând ponderea în totalul acestor categorii de ambalaje; b. ambalaje de transport care circulă pe principiul restituirii. Ambalajele de transport care circulă după principiul vânzării – cumpărării se facturează separat de mărfuri şi se recuperează de la clienţi la preţurile de evaluare a lor. Ele se folosesc la mai multe circuite a mărfurilor, până la scoaterea lor din folosinţă, reflectându-se în contul 381 „Ambalaje”, eventual 388 „Diferenţe de preţ la ambalaje”, iar cheltuielile cu folosirea lor se oglindesc în contul 608 „Cheltuieli privind ambalajele”, venituri obţinute din valorificarea acestora se înregistrează în contul 708 „Venituri din activităţi diverse”. Contul 381 „Ambalaje” se debitează cu intrările de ambalaje, exprimate valoric, indiferent de provenienţă. Se mai debitează cu ambalaje nerestituite furnizorilor în corespondenţă cu contul 409 „Furnizori – debitori”. Contul 381 „Ambalaje” se creditează cu valoarea ambalajelor vândute, în corespondenţă cu contul 608, în cazul în care se folosesc mai multe circuite. Contul 608 „Cheltuieli privind ambalajele” se debitează cu costul de aprovizionare a ambalajelor vândute ca stocuri, în corespondenţă cu contul 381 „Ambalaje”. Se mai debitează cu lipsurile constatate la inventar, neimputabile şi imputabile. În cazul în care ambalajele se vând ca atare, prin urmare nu se folosesc la circulaţia mărfurilor, acestea se înregistrează în debitul contului 371 „Mărfuri” prin creditul contului 381 „Ambalaje”. De asemenea, se mai creditează cu valoarea ambalajelor trimise terţilor pentru recondiţionare, în corespondenţă cu contul 358 „Ambalaje aflate la terţi”, dacă 71 Negruţiu M., Dumitrana M., Contabilitatea în comerţ şi turism, Editura Maxim, Bucureşti, 1998, p. 68.

88

recondiţionarea se face la alte societăţi. Se mai creditează şi cu valoarea ambalajelor ieşite ca urmare a calamităţilor. În debitul contului 381 „Ambalaje” se mai înregistrează valoarea ambalajelor nerestituite furnizorilor, în cazul ambalajelor care circulă după principiul restituirii, în corespondenţă cu contul 409 „Furnizori – debitori”. Lipsurile majorează cheltuielile, iar plusurile le micşorează, înregistrându-se în creditul contului 608 „Cheltuieli cprivind ambalajele72. Contul 708 „Venituri din activităţi diverse” înregistrează în credit veniturile rezultate din valorificarea ambalajelor, respectiv ambalajele facturate clienţilor, în corespondenţă cu contul 411 „Clienţi”, când acestea circulă prin vânzare – cumpărare. Tot în credit se înregistrează şi valoarea ambalajelor nerestituite clienţilor în corespondenţă cu contul 419 „Clienţi – creditori”. În contextul celor prezentate, circulaţia ambalajelor de transport prin vânzare – cumpărare poate genera atât cheltuieli, cât şi venituri care se înregistrează prin formule contabile diverse în funcţie de situaţiile practice concrete supuse contabilizării. Unele categorii de ambalaje de transport circulă după principiul restituirii, cum ar fi ambalajele pentru care proprietarul ambalajelor este furnizorul de mărfuri. Beneficiarul, clientul, este obligat să restituie aceste ambalaje. Pentru accelerarea circulaţiei este prevăzută clauza schimbului, în această situaţie se face şi economie, în sensul că utilizând acelaşi mijloc de transport circulă atât marfa cât şi ambalajul. Ambalajele care circulă prin restituire sunt cuprinse de furnizor în mod distinct în factură, dar nu se decontează. Din punct de vedere al modului de reflectare în contabilitate apar două situaţii: 1. La clienţi se folosesc conturile speciale grupa 80 „Conturi în afara bilanţului” şi anume contul 8038 „Alte valori în afara bilanţului” care se debitează cu ambalajele primite li se creditează cu ambalajele restituite. Contabilitatea analitică a contului 8038 „Alte valori în afara bilanţului” se ţine pe furnizori şi pe feluri de ambalaje. 2. A doua soluţie foloseşte sistemul de restituire prin consignare şi reflectare prin contul 409 „Furnizori – debitori”. Contul 409 „Furnizori – debitori” se debitează cu ambalaje care circulă prin restituire în corespondenţă cu contul 401 creditează cu ambalaje restituite, în corespondenţă cu contul 608 „Cheltuieli cu ambalaje” şi cu ambalajele care au fost reţinute în stoc, deci ambalaje nerestituite. Clientul este obligat să deconteze furnizorului valoarea ambalajelor degradate şi nerestituite.

72 Dumbravă P., Pop A., Contabilitatea de gestiune în comerţ şi turism, Editura Universităţii, Cluj –Napoca, 1995, p. 158.

89

La furnizori, ambalajele care circulă prin restituire în sistem de consignare se înregistrează în contul 419 „Clienţi creditori”. Contul se creditează la intrarea mărfurilor împreună cu ambalajul în corespondenţă cu contul 411 „Clienţi”73. Contul 419 „Clienţi creditori” se debitează cu ambalaje restituite de către clienţi, în corespondenţă cu contul 411 „Clienţi”. Se mai debitează cu valoarea ambalajelor degradate şi reţinute în stoc de către clienţi, în corespondenţă cu contul 708 „Venituri din activităţi diverse”. În măsura în care generează cheltuieli şi venituri, ele se înregistrează atât în contabilitatea financiară cât şi în cea de gestiune similar cheltuielilor şi veniturilor generate de circulaţia ambalajelor de transport în regim de vânzare – cumpărare. Înregistrarea în contabilitatea clientului a operaţiunilor legate de ambalajele de transport care circulă după principiul restituirii sunt prezentateîn următorul registru-jurnal.

REGISTRU-JURNALNr. pagină 5.

Nr.crt.

Dataînregistrării

Document(felul, nr.,data)

Explicaţii Simbol conturi

Sume totale

Debi-toare

Credi-toare

Debi-toare

Credi-toare

1. 03.03.06 Factura nr.1503.03.06

Achizitionareamărfurilor şiambalajelor

%371

4426

409

8033

401

401

1.000190

40

40

1.190

40

2. 05.03.06 Aviz de Restituirea

73 Dumbravă P., Pop A., Contabilitatea de gestiune în comerţ şi turism, Editura Universităţii, Cluj-Napoca, 1995, p. 159, Culegere de acte normative, 2004, p. 184.

90

însoţire a mărfii nr.17/05.03.06

ambalajelor 401 409

8033

30 30

30

3. 15.03.06 Factura nr. 27/15.03.06

Primirea facturii privind ambalajele nerestituite

381

4426

409

401

8033

10

2

10

2

10

3.4.2. Contabilitatea ambalajelor nerestituibile

Hârtia, pungile de hârtie sau de material plastic, ceolofanul etc. achiziţionate pentru a fi folosite pentru împachetarea mărfurilor în momentul vânzării către consumatori sau în scopuri gospodăreşti sunt considerate materiale pentru ambalat. Spre deosebire de acestea care se înregistrează în contabilitate cu ajutorul contului 3023 „Materiale pentru ambalat” ambalajele produse de unitatea patrimonială pentru a fi vândute ca atare sunt înregistrate ca produse finite. Ambalajele sunt bunuri al căror rol constă în asigurarea protecţiei materiilor prime, materialelor consumabile, produselor finite, mărfurilor etc. pe timpul depozitării şi al transportului acestora, precum şi în prezentarea mărfurilor în vederea desfacerii. Marea varietate a acestora şi caracteristicile unora dintre ele fac necesară clasificarea amabalajelor după mai multe criterii,74 şi anume:

a. în raport de natura materialului din care sunt confecţionate, pot fi ambalaje din lemn, metale, mase plastice, fire naturale sau din fire sintetice, etc.;

b. după provenienţa lor se disting ambalaje indigene şi ambalaje din import;

c. în funcţie de posibilităţile de folosire, pot fi ambalaje refolosibile (recuperabile) şi ambalajele nerefolosibile (nerecuperabile). Ambalajele nerecuperabile sunt bunurile care nu se mai pot folosi pentru aceeaşi marfă (lădiţe pentru unt, marmeladă, untură,etc.), însă rămân la dispoziţia cumpărătorului care le poate valorifica sau nu;74 Pântea I.P., Op.cit:, p. 287, Negruţiu M., ş.a., Op.cit., p. 301.

91

d. după modul de facturare şi de decontare, ambalajele se împart în două categorii şi anume:

ambalaje de transport facturate distinct de preţul bunurilor vândute. Acestea circulă prin restituire către furnizorii care le-au livrat împreună cu produsele finite, mărfurile etc., incluzându-se aşadar, în categoria ambalajelor recuperabile;

ambaleje de transport a căror valoare nu se decontează distinct furnizorilor, ci este inclus în preţul mărfurilor (ambalaje folosite la vânzarea televizoarelor, frigiderelor, maşinilor de spălat, mobilei etc.). Aceste ambalaje se vând cumpărătorului împreună cu marfa, iar după golire se pot valorifica sau nu.75

Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor legate de ambalajele nerestituibile sunt prezentate în următorul registru – jurnal.

REGISTRU – JURNAL

Nr. pagină 6.Nr.crt.

Dataînregistrării

Document(felul, nr.,data)

Explicaţii Simbol conturi Sume totale

Debi-toare

Credi-toare

Debi-toare

Credi-toare

1. 27.03.06 Factura nr.23/27.03.06

Achiziţionareamărfurilor şi a ambalajelor

%371381

4426

40160020

118

738

2. 29.03.06 O.P. nr.35/ Achitarea 75 Dumitrean E., Scorţescu Gh., Toma C., Berheci I., Mardiros D.N., Contabilitate financiară I, Vol. I, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2002, pp. 335 – 337.

92

29.03.06Extras de cont nr. 45/29.03.06

Facturii nr.23/27.03.06

401 5121 738 738

3. 30.03.06 N.C. nr.25/30.03.06

Casarea ambalajelorşi transferul acestora la produse reziduale

608

346

381

711

20

10

20

10

4. 02.04.06 Chit. nr. 45/02.04.06

Vânzarea produselor reziduale cu preţul de 10 lei +TVA

5311 %703

4427

12102

5. 05.04.06 N.C. nr.32/05.04.06

Descărcarea gestiunii de produsele reziduale vândute

711 346 10 10

3.4.3. Contabilitatea ambalajelor aflate la terţi

Sunt considerate ambalaje aflate la terţi bunurile respective date terţilor pentru păstrare, reparare, recondiţionare sau pentru vânzare. Evaluarea ambalajelor aflate la terţi se face la preţul de înregistrare folosit pentru activele respective aflate în depozitele proprietarului. Evidenţa ambalajelor trimise la terţi se ţine cu ajutorul contului de activ 358 „Ambalaje aflate la terţi”. În debitul contului se înregistrează ambalajele date la terţi pentru păstrare, reparare, recondiţionare sau pentru vânzare. Preţul de facturare a ambalajelor recepţionate, achitate şi lăsate în custodia furnizorului, precum şi activele de acestă natură în curs de aprovizonare (sosite şi nerecepţionate sau achitate şi expediate de furnizori dar nesosite în depozite) se evidenţiază, de asemenea în debitul contului 358 „ Ambalaje aflate la terţi”. Înregistrările contabile privind cheltuielile de transport şi manipulare a ambalajelor trimise şi înapoiate de la terţi, tariful perceput de furnizor pentru păstrarea temporară a acestora în depozitele proprii, precum şi costul reparaţiilor şi al recondiţionării ambalajelor sunt similare cu cele prezentate

93

la alte conturi care fac parte din grupa amintită. Se reflectă, totodată, taxa pe valoarea adăugată înscrisă în facturile emise de furnizori pentru transportul şi manipularea ambalajelor date şi înapoiate de la terţi, păstrarea temporară a acestora în spaţiile sale proprii şi pentru repararea sau recondiţionarea activelor de acestă natură. Preţul de înregistrare al ambalajelor înapoiate de la terţi, bunurile respective vândute sau cele predate în custodie la terţi şi reclamate de la aceştia se evidenţiază în creditul contului 358 „Ambalaje aflate la terţi”. Reflectarea în creditul contului care ţine evidenţa ambalajelor aflate la terţi în corespondenţă cu debitul contului 608 „Cheltuieli privind ambalajele” se face odată cu contabilizarea preţului de înregistrare al ambalajelor predate în custodie la terţi şi valorificate direct de aceştia sau reclamate de la terţi. Soldul contului reprezintă valoarea la preţ de înregistrare a ambalajelor aflate la terţi. Contabilitatea analitică a ambalajelor aflate la terţi se ţine pe unităţi care repară (recondiţionează) aceste bunuri sau pe întreprinderi custode, iar în cadrul acestora pe feluri sau grupe de ambalaje. Ambalajele aparţinând terţilor, primite pentru reparare sau recondiţionare76, pe bază de contract, se reflectă în debitul contului 8032 „Valori materiale primite spre prelucrare sau reparare”. Cele primite spre păstrare sau vânzare, la preţurile prevăzute în documentele încheiate, se înregistrează în debitul contului 8033 „Valori materiale primite în păstrare sau custodie”.

Înregistrarea în contabilitatea furnizorului a operaţiunilor legate de ambalajele de transport care circulă după principiul restituirii sunt prezentateîn următorul registru-jurnal.

REGISTRU-JURNALNr. pagină 7.

Nr.crt.

Dataînregistrării

Document(felul, nr.,data)

Explicaţii Simbol conturi

Sume totale

Debi-toare

Credi-toare

Debi-toare

Credi-toare

1. 03.03.06 Factura nr.1503.03.06

Livrarea mărfurilor, împreună cu ambalajele

4111 %707

4427

1.1901.000

190

76 Dumitran E., Scorţescu Gh., Toma C., Berheci I., Mardiros D. N., Contabilitatae financiară I, Vol.I, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2002, pp. 297- 298.

94

4111

358

419

381

40

40

40

40

2. 05.03.06 Aviz de însoţire a mărfii nr.17/05.03.06

Restituirea ambalajelor de către client

419

381

4111

358

30

30

30

30

3. 15.03.06 Factura nr. 27/15.03.06

Facturarea amabalajelor nerestituite

419

4111

708

4427

10

2

10

24. 30.03.06 Factura

nr.10/30.03.06

Scoaterea din evidenţă a ambalajelor nerestituibile

608 358 10 10

3.5. Contabilitatea ajustărilor pentru deprecirea stocurilor de mărfuri şi ambalaje

Deprecierea reprezintă constatarea pierderii de valoare a unui activ oarecare din cauze accidentele ale căror efecte nu sunt neapărat ireversibile. Dacă există riscul de depreciere, vor exista şi ajustările pentru depreciere, care semnifică în contabilitate o eventualitate - activă, adică constatarea unui risc de diminuare a valorii unui activ. Ajustările pentru deprecierea stocurilor de mărfuri şi ambalaje se constituie la finele exerciţiului, cu ocazia inventarierii, pentru toate deprecierile de stocuri, pe seama cheltuielilor. În perioada următoare, la finele fiecărui exerciţiu sau la ieşirea din patrimoniu a bunurilor, ajustările se suplimentează, diminuează sau se anulează, după caz. Ajustările pentru deprecierea stocurilor reprezintă corecţii generate de scăderea conjuncturală a valorii acestora. Ajustările se constituie la nivelul

95

diferenţelor dintre valoarea actuală (mai mică) a stocurilor stabilită la inventariere şi valoarea contabilă (mai mare).77

Din grupa 39 „Ajustări pentru deprecierea stocurilor”, conturile care reflectă deprecierea stocurilor de mărfuri şi ambalaje sunt:

395 „Ajustări pentru deprecierea stocurilor aflate la terţi”397 „Ajustări pentru deprecierea mărfurilor”398 „Ajustări pentru deprecierea ambalajelor”

Cu ajutorul conturilor din această grupă se ţine evidenţa constituirii, de regulă, la sfârşitul exerciţiului financiar, a ajustărilor pentru deprecierea stocurilor de mărfuri şi ambalaje, precum şi a suplimentării, diminuării sau anulării acestora, după caz: Conturile din această grupă sunt conturi de pasiv78 şi funcţionează astfel:

DEBIT Grupa 39 „ Ajustări pentru deprecierea CREDITstocurilor şi a producţiei în curs de execuţie”

- sumele reprezentând anularea sau diminuarea ajustărilor pentru deprecierea activelor circulante materiale (7814).

-sumele reprezentând constituirea sau suplimentarea ajustărilor pentru deprecierea activelor circulante materiale (6814).

Conturile folosite sunt 395 „Ajustări pentru deprecierea stocurilor aflate la terţi”, 397 „Ajustări pentru deprecierea mărfurilor” şi contul 398 „Ajustări pentru deprecierea ambalajelor”. Acestea sunt conturi de pasiv. Se creditează cu valoarea ajustărilor pe baza cheltuielilor şi se debitează cu sumele reprezentând reluarea ajustărilor pentru deprecierea stocurilor în rezultatul de exploatare. Soldul creditor reprezintă ajustările rămase la finele perioadei. Contul 681 „Cheltuieli de exploatare privind amortizările, provizioanele şi ajustările pentru depreciere” care se debitează cu: valoarea ajustărilor pentru deprecierea mărfurilor şi ambalajelor. Contul se creditează la finele perioadei, cu ocazia închiderii conturilor şi calculul rezultatului79. Reflectarea în contabilitate a ajustărilor pentru deprecierea ambalajelor

77 Pântea I.P., Bodea Gh., Contabilitatea financiară românească conformă cu Directivele Europene, Editura IntelCredo, Deva, 2006, p. 34978 *** Contabilitate. Culegere de acte normative, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2003.79 Negruţiu M., Dumitrana M., Contabilitatea în comerţ şi turism, Editura Maxim, Bucureşti, 1998, p. 81 Culegere de acte normative, Editura Sedcom Libris, 2004, p. 96.

96

REGISTRU - JURNALNr. pagină 8.

Nr.crt.

Dataînregistrării

Documentul(felul, nr., Data)

Explicaţii Simbol conturi

Sume totale

Debi-toare

Credi-toare

Debi-toare

Credi-toare

1. 30.03.05 Factura 17/30.03.05Chitanţa nr.17/30.03.05

Cumpărareaambalajelor %

3814426

54220038

238

2. 31.12.05 N.C. nr.25/31.12.05

Constituirea ajustării la sfârşitul primului an:200-160=40

6814 398 40 40

3. 31.12.06 N.C. nr.32/31.12.06

Diminuarea ajustării la sfarşitul anului al doilea190-160=30

398 7814 30 30

4. 27.11.06 Chit. nr.1108/27.11.06

Vânzarea cu încasarea în numerar a ambalajelor:

5311 %708

4427

21418034

5. 30.11.06 N.C. nr. 42/30.11.06

Descarcărea gestiunii cu ambalajele vândute

608 381 200 200

6. 31.12.06 N.C. nr. 57/31.12.06

Anularea ajustării:40-30=10

398 7814 10 10

97

CAPITOLUL 4

ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ A STOCURILOR DE MĂRFURI ŞI AMBALAJE SI CONTROLUL

GESTIUNII ACESTORA

4.1. Necesitatea şi rolul analizei stocurilor de mărfuri şi ambalaje.

Sistemul de informaţii foarte bine organizat este cheia pentru realizarea unei foarte bune analize, cu scopul de a determina toate schimbările ce au loc în desfăşurarea fenomenelor economice80. Informaţia economică este absolut necesară pentru analiza economico – financiară, datorită faptului că

80 Buhociu F., Moga L.M., Jors C., Analiză economică. Teorie şi practică, partea I, Editura Fundaţiei, Universitatea „Dunărea de jos”, Galaţi, 2001, p. 24.

98

analiza se bazează pe informaţii şi oferă la rândul ei informaţii necesare procesului managerial81. Sursele interne pot fi foarte importante în cazul analizei mărfurilor şi ambalajelor, şi în cazul stocurilor în general. Sursele interne provin în mod deosebit din evidenţa operativă, evidenţa statistică şi evidenţa contabilă. Informaţiile interne de natură financiară necesare analizei stocurilor de mărfuri şi ambalaje sunt furnizate de:

situaţiile financiare anuale simplificate, conform legislaţiei în vigoare (bilanţul contabil, contul de profit şi pierderi, politici contabile şi note explicative);

balanţa de verificare;evidenţa primară.

Pentru analiza stocurilor firmei din cursul anului se utilizează informaţiile oferite de balanţa de verificare, care se întocmeşte lunar, şi din documentele evidenţei primare, care se întocmesc pe tot parcursul lunii, atunci când au loc procese economice. Balanţa de verificare oferă informaţii atât pentru stocurile din luna curentă, cât şi pentru totalul stocurilor aflate în cadrul societăţii de la începutul anului şi până la finele lunii curente. Pentru analiză se apelează la informaţia economică care trebuie să respecte următoarele cerinţe82:

să fie utilă muncii de cunoaştere, conducere şi reglare a funcţiunii sistemelor;

să fie exactă în sensul, de a corespunde realităţii;să sosească la timp acolo unde se utilizează;să fie profundă, în sensul de a se scoate în evidenţă

raportul dintre cauză şi efect atât pe total cât şi pe elementele componente ale fenomenului;

să nu fie costisitoare din punct de vedere al culegerii şi nici din cel al prelucrării. După culegerea informaţiilor necesare analizei comparative privind stocurile de mărfuri şi ambalaje din surse interne are loc prelucrarea acestora, pentru stabilirea abaterilor dintre nivelul perioadei curente şi nivelul perioadei precedente, pentru identificarea sensului şi mărimii factorilor de influenţă, astfel încât deciziile care se vor lua să fie cât mai realiste83.

81 Georgescu N., Robu V., Analiza economico financiară, Editura ASE, Bucureşti, 2001, p. 27.82 Şerban P., Analiza activităţii economico – financiare, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995, p. 6.83 Ibidem, p. 7.

99

Într-o economie în care toţi producătorii sunt interesaţi să-şi satisfacă cererea, cel puţin din punct de vedere teoretic, nu ar trebui să existe probleme în aprovizionarea cu resursele materiale necesare. Practic însă, intervin o serie de factori economici şi conjucturali care dau un grad de complexitate acestui proces84. Rezultă clar necesitatea cunoaşterii în fiecare moment al stocurilor, ca principală componentă a activelor circulante. Scopul este corelarea fluxurilor de intrare şi de ieşire, amortizarea problemelor ce pot apare din cauza nesincronizării diferitelor componente ale activităţii. Stocurile sunt active circulante, deci valorile disponibile realizabile în termen scurt, cu următoarele caracteristici: durată mică şi pondere foarte mică în totalul activelor circulante. Mărimea lor trebuie să fie optimă, stocuri prea mari antrenând imobilizări de capital, iar stocuri prea mici determinând rupturi în activitate. Stocurile trebuie să fie continue, susţinut de faptul că atât fluxul intrărilor (achiziţiilor) cât şi fluxul ieşirilor (vânzărilor) pot prezenta discontinuităţi. De existenţa stocurilor este nevoie în toate cele trei faze ale unui ciclu de exploatare:

faza de aprovizionare;faza de producţie;faza de comercializare.

4.2. Analiza stocurilor de mărfuri şi ambalaje

În cadrul analizei stocurilor vom urmări:analiza stocurilor active (regulatoare);analiza stocurilor de siguranţă;analiza vitezei de circulaţie a mărfurilor (eficienţa utilizării

mijloacelor circulante).

4.2.1. Analiza stocurilor active (regulatoare).

Rolul stocurilor regulatoare, care sunt valori materiale consumabile pe termen scurt, este acela de a asigura continuitatea şi ritmicitatea activităţii. În analiza stocurilor se urmăresc în principal:

stocurile efective în comparaţie cu cele optime, minime, medii sau antecalculate, determinarea stocurilor sub / sau peste mărimea optimă, deci stabilirea imobilizărilor de capital în acestea;

84 Enache E., Analiză economico – financiară, Editura Independenţa Economică, Piteşti, 1998, p. 73.

100

cauzele creării uneia din situaţiile de mai sus menţionate şi stabilirea unor măsuri de eliminare a lor;

analiza în structură cantitativă şi calitativă a stocurilor, stabilirea produselor lent sau greu vandabile, a celor neutilizate etc.;

analiza lipsurilor în gestiunile de valori materiale etc.. Mărimea stocurilor active (regulatoare) este influenţată de o serie de factori: natura produsului, fluxul intrărilor (aprovizionarea), procesul de stocare, costul stocării, fluxul ieşirilor (desfacerile)85. Este interesant de cunoscut în orice moment dacă stocurile finale au crescut sau au scăzut, cu cât, din ce cauze etc., precum şi ce ar trebui făcut în continuare. Diferentele apar în toate cele trei faze ale procesului de activitate. De exemplu:

În faza de aprovizionare, cauzele modificării stocurilor finale sunt:

- neritmicitatea aprovizionării;- contractarea eronată a cantităţilor de aprovizionat;- aprovizionarea înainte de termenele stabilite prin contracte;- aprovizionarea de sezon sau pentru unele nevoi suplimentare;- stocuri rămase nevândute după schimbarea sortimentelor sau

tehnologiilor;- desperecherea produselor, desortarea lor etc.;- oprirea neprevăzută a activităţii furnizorilor;- depăşirea consumurilor specifice;- respingerea lor la recepţia calitativă a unor sortimente - necorespunzătoare ş.a.m.d.

În faza producţiei, cauzele modificării stocurilor finale sunt: - lipsa de materii prime sau materiale in vederea obţinerii produselor;

- modificări de tehnologie de fabricaţie;- depăşirea duratei procesului de fabricaţie;- neritmicitatea producţiei;- creşterea (scăderea) volumului producţiei;- schimbarea sortimentaţiei, ş.a.

În faza de comercializare, cauzele modificării stocurilorfinale sunt:

- creşterea (scăderea) producţiei;- schimbarea sortimentelor;- creşterea (scăderea) preţurilor produselor;- existenţa unui ritm mai lent la vânzare, decât la fabricaţie;

85 Enache E., Analiză economico – financiară, Editura Independenţa Economică, Piteşti, 1998, p. 74.

101

- produse necumpărate datorită calităţii necorespunzătoare;- neaprovizionarea ritmică a magazinelor;- lipsa mijloacelor de transport, etc..

După cum se observă, cauzele enumerate pot avea motivaţie obiectivă, dar şi subiectivă, în ambele situaţii se impun măsuri energice şi rapide, care să suplinească lipsa de lichidităţi. Dintre măsuri, enumerăm: ritmicitatea aprovizionării, aceasta în legătură cu calculele de necesar întocmite în timp şi corect, cunoaşterea şi respectarea obligaţiilor contractuale, producţia să se desfăşoare cantitativ şi calitativ corespunzător cu cererea pieţei, cu anotimpurile şi sezoanele etc.. În analiza stocurilor finale, relaţia de calcul este următoarea: Sf = Si + I – E

unde: Si = stoc iniţial; I = intrări; E = ieşiri.

Direct legate de stocurile de produse sunt stocurile medii de mărfuri. Existenţa lor în reţeaua comercială în mărimi şi structuri corespunzătoare reprezintă dovada unei politici de distribuţie corecte, eficiente, fundamentale. În analiză este necesară cunoaşterea structurii stocurilor medii.

4.2.2. Analiza stocurilor de siguranţă.

Stocul de siguranţă reprezintă suplimentul de stoc care asigură continuitatea activităţii (producţie sau comercializare) în perioada în care are loc întreruperea procesului de aprovizionare din cauze diferite. Timpul de siguranţă se poate defini ca fiind durata în zile pe care trebuie să se asigure prevenirea întreruperii activităţii. Stocul de siguranţă este asociat cu termenul de „nivel de serviciu atins de către stocul activ”. Acest nivel de serviciu măsoară gradul de satisfacere a cererii şi se calculează după mai multe relaţii:

numărul de solicitări satisfăcute pe parcursul perioadei T K = -----------------------------------------------------------------------------------

102

numărul total de solicitări în perioada T

sau

numărul de zile lucrătoare fără ruptură de stoc în perioada TK = ------------------------------------------------------------------------------------- numărul total de zile al perioadei T

Stocul de siguranţă depinde de dispersia fluxului intrărilor, respectiv, de dispersia fluxului ieşirilor, în jurul metodei. Există două stocuri de siguranţă86:

unul pentru situaţii când apare caracterul aleatoriu al cererii, deci dependent de fluxul ieşirilor;

unul pentru situaţiile când se întîlneşte neritmicitate a intrărilor.

4.2.3. Analiza vitezei de circulaţie a mărfurilor.

Viteza de circulaţie este un indicator care exprimă modul cum utilizează activele circulante ale firmei. Se mai numeşte viteză de rotaţie. Reflectă activitatea specifică a fiecărui tip de firmă şi este influenţată de condiţiile concrete în care decurge procesul de existenţă al acesteia. Se modifică în sensul încetinirii sau accelerării odată cu modificările factorilor ce pot fi întâlniţi în mediul extern al firmei. Se exprimă în număr de rotaţii (care trebuie să fie cât mai mare) sau în număr de zile (care trebuie să fie cât mai mic). Relaţiile de calcul sunt:

Cifra de afaceriCoeficientul de rotaţii = -----------------------------------86 Enache E., Analiză economico – financiară, Editura Universitatea „ A.I. Cuza,” 2004, p. 59.

103

Capitaluri circulante

Capitaluri circulanteNumăr de zile = ----------------------------- x 360 (sau 90)

Cifra de afaceri

În atenţia firmelor trebuie să stea acceleraţia vitezei de circulaţie, pentru că astfel mijloacele circulante pot fi utilizate de mai multe ori şi cu o eficienţă mai mare. Există numeroase căi de accelerare, între acestea amintim:

pentru faza de aprovizionare: alimentarea şi aprovizionarea la timp, existenţa unui stoc de materii prime şi materiale optim şi fără discontinuităţi, creşterea operativităţii, selectarea atentă a furnizorilor, eliminarea stocurilor supranecesare ş.a. ;

pentru faza de producţie: menţionăm organizarea corespunzătoare a producţiei, utilizarea integrală a capacităţii de producţie, alegerea tehnologiei optime, folosirea integrală a timpului de lucru, aprovizionarea permanentă a locurilor de muncă etc.;

pentru faza de comercializare: vânzarea şi încasarea cât mai rapidă a produselor pentru reântregirea lichidităţilor şi investirea lor imediată, respectarea clauzelor contractuale, evitarea aprovizionării cu produse fără cerere, fără desfacere asigurată, operativitate în manipularea ambalajelor, accelerarea decontărilor, întocmirea rapidă şi corectă a documentaţiei ş.a.m.d.87. În cele ce urmează vom exemplifica analiza pe care S.C. „DRAGON” S.R.L. o face pentru analizarea vitezei medii de rotaţie a stocurilor. Pentru această analiză se foloseşte următoarea formulă

Si∑gi * ------

∑gi * vi Cai Vr = ------------ = ------------------;

100 100

în care:87 Enache E., Analiză economico – financiară, Editura Independenţa economică, Piteşti, l998, p.77, Petrescu S., Analiza economico – financiară, Editura Universitatea A.I. Cuza, 2004, p. 25l.

104

Vr = durata medie de rotaţie a stocurilor; gi = structura vânzărilor pe produse sau mărfuri; vi = durata de rotaţie specifică produselor ori mărfurilor implicate în calcul; Si = structura sortimentală a vânzărilor. Pentru efectuarea analizei avem datele din tabelul următor:

Produsul Vânzării medii zilnice (mii RON)

Structura vânzărilor (%)

Durata de rotaţie (zile)

Stocul mediu (mii RON)

Prevăzut Realizat Prevăzut Realizat Prevăzut Realizat Prevăzut Realizat

A 250 220 16.60 13.20 15 15 3750 3750

B 700 800 46.60 48.00 60 62 42000 49600

C 50 45 3.40 2.80 10 15 500 675

D 500 600 33.40 36.00 50 48 25000 28800

Total 1500 1665 100.00 100.00 47.50 49.90 71250 82251

a) Analizăm mărimi absolute:

∆V = V1 – V0 = 49. 90 – 47.50 = 2. 40 zile

∑gi1 * vi 0 ∑gi0 * vi 0

1. ∆gi = --------------- − --------------- * 49.06 – 47.50 = 1.56 zile ; 100 100

∑gi1 * vi1 ∑gi1 * vi 0

2. ∆vi = ---------------- − --------------- = 49.90 – 49.06 = 0.84 zile ; 100 100

∆v = ∆gi + ∆vi = 1.56 + 0.84 = 2.40 zile ;

Si1 Si 0

∑gi1 * -------- ∑gi1 * --------

105

cai 0 cai 0

1) ∆Si = ----------------- − ------------------ = 36.73 – 49.06 = − 12.69 zile ;100 100

Si1 Sil

∑gi1 * --------- ∑gil * -------Cai1 Cai 0

2) ∆Si = ------------------- − ------------------- = 49.90 − 36.37 = 13.35 zile; 100 100

∆vi = ∆Si + ∆cai = − 12.69 − 13.53 = 0.84 zile;

b) Analiza în mărimi relative:

Vl

Iv = ----- * 100 − 100 = 5.05 % ; V0

∆gi 1. Igi = ------ * 100 = 3.28; V0

∆ vi 2. Ivi = ------- * 100 = 1.77% ; V0

Iv = Igi + Ivi = 3.28% + 1.77% = 5.05% ;

106

∆Si

1) Isi = ------ *100 = − 26.72% ; V0

∆cai

2) Icai = ------ *100 = 28.48% ; V0

Ivi = Isi + I cai = − 26.71% + 28.48% = 1.77% ;

Interpretarea rezultatelor analizei: Viteza de rotaţie a stcurilor a crescut în ultima perioadă analizată, în medie, cu 2.40 zile (5.05%), reflectând o evoluţie favorabilă a indicatorului analizat în perioada analizată. Acest fapt, cu consecinţe favorabile asupta situaţiei financiare a întreprinderii, se datorează influenţei următorilor factori:

structura vânzărilor a exercitat o infuenţă favorabila asupra indicatorului analizat, care acrescut cu 1.56 zile datorită faptului că a crescut ponderea produsului B (de la 46.6% la 48%) şi D ( de la 33.40% la 36%) în totalul vânzărilor, produs care înregistrează viteze de rotaţie superioare vitezei medii de rotaţie a stocurilor;

duratele de rotaţie individuale au avut o influenţă favorabilă asupra indicatorului analizat, care s-a majorat cu 0,84 zile, în special datorită duratelor de rotaţie , ale aceloraşi produse, superioară duratei medii;

modificarea stocurilor medii de produse a dus ladiminuarea vitezei medii de rotaţie a stocurilor cu 12.69 zile ( 26.72%), datorită faptului că, excepţie făcând produsul A, toate celelalte produse au înregistrat creşteri de stoc. Aceste creşteri au fost mai mici pentru produsele B (18.09%) şi D (15.20%) ;

vânzările medii zilnice au contribuit la creşterea indicatorului analizat cu 13.53 zile (28.48%), prin faptul că a crescut valoarea vânzărilor medii zilnice pentru produsul D cu 20%, produse care au în plus şi o durată individuală de rotaţie ridicată. Pentru a putea contribui la creşterea într-o proporţie mai mare a vitezei medii de rotaţie a stocurilor sunt:

107

încheierea contractelor de livrare a produselor cu clauze privind calitatea, preţul, termenele de livrare precis stabilite;

urmărirea modului de respectare a clauzelor contractuale;

organizarea raţională a transportului prin reducerea eliminarea întreruperilor de activitate sau prin prelungirea termenelor de execuţie a unei reparaţii la mijloacele de transport;

creşterea nivelului calitativ al produselor comercializate de către SC „DRAGON” SRL.

4.3. Analiza cheltuielilor legate de stocuri

4.3.1. Analiza cheltuielilor de desfacere

În sfera distribuţiei analiza cheltuielilor se pot realiza după modele similare sferei productive cu precizarea că în comerţ, costul total de distribuţie = costul de cumpărare + cheltuieli specifice distribuţiei. Scopul distribuţiei cheltuielilor de distribuţie este acela de a controla şi regla sistemul managerial al unităţilor comerciale prin descoperirea unor rezerve interne menite să contribuie la realizarea funcţiei economice şi sociale a comerţului cu costuri minime şi cu o eficienţă sporită. Beneficiarii (utilizatorii) informaţiilor rezultate din această analiză sunt:

managerii societăţii;departamentele interne;acţionarii;furnizorii, etc.

Cheltuielile de circulaţie cuprind totalitatea cheltuielilor ocazionate de vânzarea mărfurilor, în procesul de trecere a produselor din sfera producţiei în cea a distribuţiei şi a consumului final. Cercetarea dinamicii şi structurii cheltuielilor de circulaţie are scopul de a evidenţia comportarea fenomenului în timp, precum şi concordanţa sa cu previziunile realizate. Analiza factorială a cheltuielilor de circulaţie poate fi efectuată atât în sumă cât şi ca rată medie a cheltuielolor la 1.000 lei cifra de afaceri. Scopul unui astfel de diagnostic este de a forma factorii de conducere ai societăţii

108

asupra eficienţei activităţii, comparând eforturile depuse (cheltuielile) cu efectele obţinute88.

Ca modele de analiză pot fi utilizate:

∑gi * ci 1. Rt = -----------------

100

unde:Rt = rata medie a cheltuielilor de circulaţie la 1.000 lei CA;gi = structura desfacerilor de mărfuri (CA) pe sectoare de activitate, grupe de mărfuri, unităţi operative etc.;ci = rata cheltuielilor de circulaţie aferentă structurii luate în calcul şi determinată conform relaţiei:

chci ci = ----------- * 100

CAi

unde:chci = suma cheltuielilor de circulaţie aferente sectorului i;Cai = cifra de afaceri obţinută în sectorul i.

1 2. Cht = CA * Rt * -------- unde Rt = Rv + Rf;

100

Cht = suma cheltuielilor de circulaţie totală;Rt = rata medie a cheltuielilor de circulaţie;Rv = rata medie a cheltuielilor variabile;gi = structura cifrei de afaceri.88 Işfănescu A., Ghid practic de analiză economico – financiară, Editura Tribuna Economică, Bucureşti,

1999, p. 172, Petrescu S., Analiza economico – financiară, Editura Universitatea „A.I. Cuza”, 2004, p.

143.

109

4.3.2. Analiza cheltuielilor de transport.

De activitatea de transport depind în mod esenţial aprovizionarea cu mărfuri şi finalizarea actului de vânzare – cumpărare în cadrul unei întreprinderi. În mărimea cheltuielilor de transport se reflectă aspecte precum: tipul de transport utilizat, raţionalitaea organizării transportului în funcţie de mijloacele de folosire, rutele optime stabilite, natura produselor transportate ş.a.. Economia contemporană permite firmelor să utilizeze cele mai moderne mijloace de transport. Important este ca acestea să reprezinte şi alegerea cea mai economică. Se poate opta pentru transport rutier – pentru distanţe scurte şi pentru cantităţi relativ mici, mai ales în zone greu accesibile cu alte mijloace (ex. zone montane); pentru transport feroviar – pentru distanţe mai mari, acest tip de transport fiind folosit pentru toate categoriile de produse: materii prime, combustibili, cereale, dar şi bunuri finite; pentru transport fluvial şi maritim utilizat în circa 90% din comerţul mondial; sau pentru transportul aerian atunci când timpul este factorul cel mai important în luarea deciziei, iar produsele trebuie să ajungă imediat la destinatarii lor89. Indicatorii necesari analizei sunt: suma cheltuielilor de transport, rata cheltuielilor de transport, ponderea acestora în totalul cheltuielilor de exploatare. Este dificil în actualele condiţii economice să se propună reducerea cheltuielilor de transport. Din această cauză, managerii firmelor vor urmări economicitatea transporturilor şi nu reducerea lor. Se asigură economicitatea dacă ritmul de creştere al cheltuielilor de transport este mai lent decât ritmul de creştere al volumului de activitate.

4.3.3. Analiza cheltuielilor de stocare.

La foramrea stocurilor de produse, indiferent că sunt materii prime, produse finite sau mărfuri, precum şi la păstrarea lor o anumită perioadă de timp concură consumuri de resurse materiale, financiare şi umane. Categoria generală a cheltuielilor de stocare include:

cheltuieli de reaprovizionare;

89 Işfănescu A., Ghid practic de analiză economico – financiară, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1999, p. 174.

110

cheltuieli de întreţinere a mărfurilor în stoc;cheltuieli asociate rotaţiei lente a stocurilor;cheltuieli determinate de rupturile de stoc;chltuieli generate de imobilizări de capital în stoc.

Stocarea reprezintă un proces complex care necesită multe cheltuieli. Enumerăm: cheltuieli cu munca vie pentru personalul angajat în depozite, cheltuieli materiale (energie, consum de materiale, amortizări ş.a.). Ca model de analiză se recomandă:

1 Chs = S * Rs * ---------- unde: S = Caz * V ;

100

în care:S = stocul mediu de mărfuri;Rs = rata cheltuielilor de stocare (la 1.000 lei stoc);Caz= cifra de afaceri medie zilnică;V = durata de rotaţie a stocurilor. Ca măsuri pentru reducerea cheltuielilor cu stocarea sugerăm:

aprovizionarea ritmică a societăţii în mărimea şi sortimentul de mărfuri solicitate de cumpărători;

evitarea aprovizionării cu mărfuri sezoniere spre sfârşitul sezonului;

evitarea rupturilor de stoc;determinarea obiectivă a cererii de piaţă, etc..

În cadrul cheltuielilor de distribuţie se pot analiza şi cheltuielile cu salarizarea personallui, cheltuieli determinate de imobilizarea capitalurilor în stocuri, cheltuieli cu amortizarea, etc.. Întrucât modelele de analiză pentru activitatea de comerţ sunt similare cu cele din activitatea productivă90.

90 Işfănescu A., Ghid practic de analiză economico – financiară , Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1999, p. 175, Petrescu S., Analiza economico – financiară, Editura Universitatea „ A.I. Cuza”, 2004, p. 162.

111

CAPITOLUL 5

UTILIZAREA TEHNICII MODERNE DE CALCUL ÎN CONTABILITATEA STOCURILOR DE

MĂRFURI ŞI AMBALAJE

5.1. Prezentarea sistemului informatic al S.C. „DRAGON” S.R.L.

Intreaga evoluţie a societăţii omeneşti aste grevată esenţial pe amplificarea continuă a capacităţii de informare. Fiinţa umană probează astfel o permanentă vocaţie spre progres”91. „Informaţia constituie o abstractizare, un produs al cunoaşterii inteligente, dar în acelaşi timp o realitate omniprezentă”92. De-a lungul timpului, informaţia a primit diferite interpretări dar, în cel mai general sens, ea semnifică o ştire, o noutate, un mesaj care provine din orice domeniu al cunoaşterii.

91 Horomnea E., Tratat de contabilitate. Teorii, concepte, principii, standarde aplicaţii. Vol. I, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2001, p. 29.92 Horomnea E., Op. cit., p. 31.

112

Datele vehiculează informaţiile, ele constituind suportul lor simbolic şi materia primă din care se obţin. Datele caracterizează starea unui proces, fenomen sau eveniment la un moment dat, ele fiind colectate în vederea prelucrării viitoare. Ansamblu organizat şi integrat de date şi informaţii, precum şi mijloacele şi procedurile utilizate pentru colectarea, prelucrarea şi transmiterea lor formează sistemul informaţional. Sistemul informaţional nu semnifică acelaşi lucru ca sistemul informatic. Aceasta din urmă reprezintă un ansamblu coerent de mijloace tehnice de tratare a informaţiei, predominant automatizate. Sistemul informatic este compus din echipamente, programe şi fişiere. Din definiţia sistemului informatic rezultă că aceasta se referă la modul de prelucrare a structurilor în timp ce, sistemul informaţional priveşte conţinutul informaţional propriu-zis. Ansamblul mijloacelor şi procedeelor de obţinere, stocare şi utilizare a informaţiilor într-un perimetru al activităţii economice, ca rezultat al investirii unor resurse umane şi de capital, constituie sistemul informaţional economic93. O unitate economică pentru a funcţiona bine, are nevoie de un sistem nervos prin care să circule informaţia şi care să asigure conducerea, economia de resurse şi ordinea. În cadrul ansamblului informaţional contabil, sistemul nervors este reprezentat de contabilitate. Contabilitatea dezvoltă răspunderea personală şi colectivă în administrarea mijloacelor şi resurselor puse la dispoziţia organismelor creatoare de valori94. Din cercetările efectuate s-a constatat faptul că într-o unitate economică, din totalul informaţiilor, 80% sunt informaţii economice, din care 47% sunt informaţii contabile însă, pe zi ce trece, cantitatea de informaţii este tot mai mare. Contabilitatea reprezintă cel mai riguros instrument de informare economică, de conducere şi analiză a fenomenelor şi proceselor economice la nivel micro şi macroeconomic95. În România, ca de altfel în multe alte ţări, contabilitatea care oferă informaţii utilizatotilor externi se numeşte contabilitate financiară, iar cea care oferă informaţii de utilitate internă se numeşte contabilitate managerială, contabilitate internă sau contabilitate de gestiune. Din exterior, informaţia contabilă este cerută de şase mari categorii de utilizatori. Aceste categorii sunt: cumpărătorii, furnizorii, acţionarii, angajaţii unităţii, creditorii şi organismele guvernamentale. În afara acestora,

93 Fătu T., M. Filip, ş.a., Bazele informaticii economice, Editura, Vrantop, 1995.94 Bănăţeanu Gh., Sistemul modern de contabilitate, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 1998, p. 29.95 Ibidem., p. 26.

113

în categoria utilizatori externi ai informaţiilor contabile se mai înscriu şi instituţiile specializate de statistică, cercetare, învăţământ. Informaţiile interne au un alt regim. În cazul acestora trebuie să se ştie cui i se vor adresa, ce anume să se ofere, cu ce frecvenţă ş.a. Prioritate vor avea informaţiile privind costurile şi beneficiile96. Sursa principală de informaţii pentru conducere o constituie contabilitatea, de aceea partea cea mai importantă a unui sistem informaţional pentru conducere este sistemul informaţional al contabilităţii. Pentru ca un sistem informaţional să fie eficient şi operativ, trebuie ca patrimoniul şi modificările sale să fie consemnate în permanenţă. Acest lucru înseamnă o bună evidenţă. „Evidenţa economică înseamnă ansamblul operaţional privind consemnarea, urmărirea şi controlul fenomenelor şi proceselor în scopul cunoaşterii şi optimizării lor”97. Contabilitatea este cel mai riguros şi mai stabil domeniu şi, de aceea, ea constituie aplicaţia cea mai frecvent evocată în proiectele de organizare a sistemelor informatice98. Modernizarea calculatoarelor electronice a deschis şi contabilităţii posibilităţi mai mari de perfecţionare. Datorită volumului mare de muncă, pe de o parte, cât şi datorită nevoii de informare rapidă şi precisă a conducătorilor în procesul de luare a deciziilor, pe de altă parte, în domeniul contabilităţii s-a făcut necesară prelucrarea automată a datelor. Economiştii contabili au fost primii care s-au gândit şi au aplicat tehnica de calcul pentru rezolvarea problemelor greoaie de calcul economic. Prelucrarea electronică a datelor contabile se foloseşte şi în calcularea costurilor şi analiza comparativă, adică ea nu se foloseşte numai la efectuarea calculelor pentru înregistrări în conturi. Cu ajutorul calculatorului electronic se poate calcula, stabili abaterile, prelucrarea rezultatelor, adică se pot executa toate operaţiile programate. Din cele rezultate mai sus, se poate desprinde ideea că, în ziua de astăzi, nu se mai poate discuta despre contabilitate în afara calculatorului electronic. Sistemul informaţional este format din resursele: hardware, resursele software şi resursele umane. Vom purcede la prezentarea lor în ordinea mai sus amintită. 1. Resursele hardware:

96 Oprea O., Premisele şi consecinţele informatizării contabilităţii, Editura Graphix, Iaşi, 1995, pp. 15-16.97 Horomnea E., Tratat de contabilitate. Teorii, concepte, principii, standarde, aplicaţii. Vol. I., Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2001, p. 39. 98 Bănăţeanu Gh., Sistemul modern de contabilitate, Editura Sedcom Libris Iaşi, 1998, p. 44.

114

Majoritatea tehnicii de calcul a societăţii comerciale S.C. „DRAGON” S.R.L. intră în dotarea secţiilor şi serviciilor, ele fiind exploatate de personalul propriu secţiilor şi serviciilor în concordanţă cu lucrările şi serviciile lor. S.C. „DRAGON” S.R.L. este dotată cu 41 sisteme de calcul IBM. PC. De la variante 386 până la Pentium IV. Reţeaua este organizată pe două tronsoane:

serviciu de activitate – proiectere: 9 calculatoare;20 calculatoare + 1 file – server. Deservesc

calculatoarele aflate în dotarea serviciilor. La secţiile de producţie s-au organizat cinci puncte de culegere – prelucrare date după cum urmează:

Secţia croitorie: 3 calculatoare;Secţia confecţii: 2 calculatoare;Secţia finisaj – activitate ajustare ţesături: 2

calculatoare;Secţia finisaj ţesături – activitate evidenţă primară:

1 calculator. În punctele de colectare şi file – server, transmiterea datelor este asigurată prin modemuri şi linie telefonică internă. Listarea informaţiei se execută pe imprimate matriciale de tipul: FX 1170, OLIVETTI DM 209L, OKI 182. Volumul mare de informaţii se listează pe imprimanta rapidă PBPrint MAND 14-40 cu viteza de 1.000 linii pe minut. 2. Resurse software Softul de bază utilizat a fost achiziţionat cu licenţă de la distribuitorul Microsoft, acestea fiind Windows 98. Softul de reţea este pachetul Novell 4-11 pentru 50 de utilizatori. Alt soft utilizat:

utilitare generale: NC; FAST COMMANDDER; FOX PRO 2.0. pentru MS DOS; FOX PRO 3.0.;

un calculator este conectat la Internet;editoare de texte: WORD;program de calcul tabelar: EXCEL.

Softul utilizator este proiectat în regie proprie, de către specialiştii din cadrul Oficiului de calcul, deoarece este un sistem informatic integrat şi rezolvă practic toate funcţiile întreprinderii. 3. Activitatea Oficiului de Calcul este condusă de un şef de Oficiu de Calcul şi este organizată sub forma unui atelier de proiectare şi a unui atelier de exploatare.

115

În cadrul atelierului de proiectare sunt: 8 analişti – programatori dintre care şase cu studii superioare şi doi cu studii medii. Atelierul de exploatare este condus de un şef atelier de exploatare şi are în subordine ingineri de sistem, un tehnician care asigură service-ul întregului echipament din dotare şi patru operatori. Aplicaţiile utilizate de S.C. „DRAGON” S.R.L. diferă în funcţie de profilul secţiei sau al compartimentului în care sunt utilizate. Aplicaţiile folosite sunt următoarele:

Aplicaţia Desfacere: urmăreşte vizualizarea livrărilor pe fiecare articol, pe toate articolele, pe total zile şi pe beneficiari. Se pot urmări uşor informaţii despre partenerii ce colaborează cu S.C. „DRAGON” S.R.L. Se urmăreşte situaţia stocurilor de produse finite şi a stocurilor de materiale. Urmăreşte contractele de desfacere a stocurilor, se realizează activitatea de facturare şi întocmirea facturilor.

Aplicaţia financiar – contabilă: urmăreşte indicatorii financiari – cantabili; evidenţa, gestiunea şi contabilitatea obiectelor de inventar; evidenţa, gestiunea şi contabilitatea remizelor; gestiunea şi contabilitatea magazinului alimentar; evidenţa, gestiunea şi contabilitatea produselor finite, a mijloacelor fixe; contabilitatea financiară inclusiv balanţa de verificare şi formularele de bilanţ; contabilitatea şi gestiunea furnizorilor, evidenţa, contabilizarea şi gestiunea clienţilor, debitorilor, creditorilor, urmărirea avansului spre decontare, urmărirea şi decontarea bonurilor valorice pentru salariile achitate în produse, calculul salariilor nete.

Aplicaţia aprovizionare: urmăreşte stocurile de materiale şi semifabricate, chiar în faza operării documentelor de gestiune. Este destinată pentru a obţine rapoarte pentru Serviciul financiar – contabil , Plan Producţie, Conducere.

Aplicaţia mijloace fixe: permite urmărirea şi evidenţa pe calculator a mijloacelor fixe existente în patrimoniul societăţii. Funcţiuni: ţine evidenţa mijloacelor fixe pe locuri de folosinţă şi de gestiune, pe etape de evidenţă; efectuează controlul, gestiunea mijloacelor fixe, inventarierea patrimoniului; calculează amortizarea; oferă situaţii lunare sintetice, analitice, situaţiile trimestriale, anuale, tratând şi operaţiile economice privind vânzarea, casarea şi gajarea mijloacelor fixe.

Aplicaţia Secţia croitorie: urmăreşte realizarea producţiei şi calculul câştigului brut.

Aplicaţia Secţia confecţii: urmăreşte realizarea producţiei şi calculul câştigului brut, decontarea materiei prime, lucrări de post calcul.

Aplicaţia Secţia finisaj: permite urmărirea realizării

116

producţiei imprimate de fabricaţie, calculul câştigului brut, întocmirea notei contabile la gestiuni şi calculul valorii producţiei marfă realizate, situaţia producţiei ajustate şi urmărirea calităţii ţesăturilor finite, decontare materii prime, post calcul.

Aplicaţia Atelier proiectare: proiectare noi sisteme internaţionale, Internet, se consultă corespondenţa, se urmăreşte cursul valutar zilnic şi bursa la bumbac.

Aplicaţia Salarii: înglobează procedeele specifice de calcul a salariilor angajaţilor, situaţii cu realizările valorice, pe secţii, operaţii tehnologice, tip de personal, marcă, situaţii referitoare la programul de lucru, respectarea pontajului personalului, liste cu informaţii individuale şi totale despre angajaţi precum şi situaţiile finale referitoare la salariile realizate, fondul de salarii necesar şi realizat, listele cu reţineri individuale.

5.2. Prezentarea aplicaţiei CIRCSTOC – Prototip de sistem expert pentru analiza comparativă a stocurilor de mărfuri şi ambalaje în cadrul S.C. „DRAGON” S.R.L.

„Suntem martorii şi protagoniştii unei revoluţii ştiinţifice şi tehnice fără precedent, proces cu ample implicaţii în toate domeniile vieţii economice şi sociale, care suscită un interes deosebit din partea economiştilor cercetători în specialitatea contabilitate şi nu numai. Privind epocile istorice observăm că progresul ştiinţifico - tehnic a reprezentat, în fond, un instrument în mâna omului, pentru că a pus toate ramurile ştiinţei unor noi cerinţe”99. Contabilitatea, în sensul cel mai restrâns, beneficiază în prezent de principiile teoriei sistemelor, principiile ciberneticii şi metodele informaticii pentru constituirea de sisteme integrate şi sisteme expert de mare performanţă. Acest lucru înseamnă în primul rând perfecţionarea teoriei prin dezvoltarea conceptelor şi principiilor, urmată de procesul unitar şi dialectic de asimilare creatoare a realizărilor conceptuale din ştiinţele de graniţă, în vederea constituirii celui mai perfecţionat şi eficient sistem de informare şi control asupra activităţii agenţilor economici, pentru sporirea contribuţiei contabilităţii la fundamentarea ştiinţifică a deciziilor la toate nivelurile100. Diversitatea, cantitatea şi costul tot mai ridicat al informaţiei contabile sunt praguri peste care nu se pot trece decât cu forţa mijloacelor tehnice moderne şi cu o concepţie unitară integratoare.

99 Andone I., Inteligenţă artificială şi sisteme expert în contabilitate, Editura Moldova, Iaşi, 2003, p. 5.100 Ibidem, p. 6.

117

Pentru contabilitate, sistemele informatice şi sistemele expert – ca nuclee ale sistemelor informaţionale modernizate – prezintă deosebit interes datorită performanţelor obţinute în prelucrarea informaţiilor (date şi cunoştinţe) în special în planul calităţii, corectitudinii şi operativităţii, realizându-i mai bine obiectivele. Practica actuală a concretizat sisteme informatice contabile care integrează sisteme expert capabile să amplifice acţiunile de cunoaştere a rezultatelor pozitive şi să semnalizeze neajunsurile de ordin pecuniar şi mai mult, să intervină chiar cu modificări în timp real a indicatorilor economici ori să introducă noi concepte şi principii de cunoaştere contabilă101. În prezent, informatizarea contabilităţii asigură manifestarea plenară a principiilor şi metodei contabilităţii, a sistematizării, prelucrării şi raportării informaţiilor pe calea bilanţului şi a celorlalte rapoarte şi situaţii financiar – contabile. Generalizarea folosirii teleinformaticii şi posibilitatea exploatării în regim interactiv a bazelor de date au deschis noi orizonturi pregătirii informaţiei operative privind costurile, încadrarea în bugetele de venituri şi cheltuieli şi punerea în valoare a funcţiei previzionale a contabilităţii102.

Caracteristicile de viitor ale sistemelor informatice contabile sunt integrarea şi inteligenţa. Inteligenţa artificială este un domeniu care reţine din ce în ce mai mult atenţia economiştilor, managerilor şi celorlalte profesii, deoarece sistemele bazate pe cunoştinţe, sistemele expert, sistemele bazate pe algoritmi generici, sistemele fuzzy, sistemele hibride şi sistemele neuronale sunt sisteme de ineligenţă artificială pe cale de a ocupa un loc din ce în ce mai important în viaţa lor profesională. Inteligenţa artificială are ca obiectiv imitarea caracteristicilor inteligenţei umane cu ajutorul calculatoarelor electronice şi al programelor inteligente. Astfel, inteligenţa artificială este în legătură cu elaborarea de programe care să rezolve probleme, la nivelul expertului uman şi să comunice rezultate în limbaj natural. Aspecte generale: În ultimul an, interesul pentru inteligenţa artificială a crescut datorită răspândirii aplicaţiilor comercializate. Astfel din ce în ce mai multe întreprinderi şi organizaţii au început să folosească această tehnologie. Sistemele expert constituie un domeniu fertil mai ales pentru întreprinderi. Acestea emulează raţionamentul uman pentru sarcini specifice unor domenii relativ restrânse. Sistemele expert sunt destinate simulării comportamentului unui expert uman, când acesta încearcă să rezolve probleme complexe dintr-un domeniu dat. Cheia succesului unui sistem

101 Ibidem, p. 7.102 Ibidem, p. 7.

118

expert stă în validarea şi completitudinea cunoaşterii care îi este oferită. Toate sistemele expert folosesc o cunoaştere numită expertiză, provenită de la experţii umani, iar procesul de colectare se numeşte achiziţia cunoaşterii. Transferul expertizei constituie obiectivul unui sistem expert. Transferul are loc de la expertul uman la calculator şi de la calculator la experţii umani sau nonexperţi. Acest proces implică patru activităţi:

achiziţia cunoaşterii de la experţi sau / şi din alte surse;

reprezentarea cunoaşterii în calculator;diferenţierea pe baza cunoaşterii stocate;transferul cunoaşterii către utilizator.

Aplicaţiile sistemelor expert sunt numeroase. În ordine evolutivă, acestea sunt:

medicină şi biologie;agricultură şi agronomie;tehnică şi sistemele tehnice;domeniul economic şi financiar – contabil;chimie, biochimie, domeniul militar;informatica şi ingineria în general;configurarea sistemelor complexe din electronică,

chimie şi informatică. După cum am menţionat, domeniul financiar – contabil constituie punct de plecare în detalierea principalelor aplicaţii inteligente, posibil de rezolvat în ideea aplicării tehnologiei sistemelor expert. În cele ce urmează se prezintă prototipul de sistem circstoc, specializat în analiza comparativă privind circulaţia stocurilor de mărfuri şi ambalaje. Dezvoltarea sistemului CIRCSTOC are loc în următoarele faze:

- identificarea problemei;- achiziţia cunoaşterii;- conceperea prototipului de sistem expert

CIRCSTOC;- testarea prototipului.

Acest prototip de sistem expert s-a realizat pe cazul practic al S.C. „DRAGON” S.R.L., întreprindere care are ca obiect principal de activitate, confectionarea şi desfacerea articolelor de îmbrăcăminte în magazinele proprii. Pentru conceperea prototipului sunt analizate date din anul 2004 şi 2005.

Identificarea problemei.

119

Prin sistemul expert CIRCSTOC se doreşte să se analizeze mărfurile şi ambalajele, cu scopul de a ajuta la adoptarea unor decizii manageriale pertinente. Adoptarea unor astfel de decizii impune cunoaşterea realităţii privind activitatea întreprinderii şi descoperirea cauzelor generatoare de rezultate negative în vederea eliminării lor.

Achiziţia cunoaşterii.

În cadrul S.C. „DRAGON” S.R.L., efectuarea calculelor de fundamentare a indicatorilor economici corelaţi cu indicatorii financiari se află în atribuţiile serviciului financiar, astfel că personalul specializat încadrat în acest serviciu reprezintă expertul uman care transferă expertiza la calculator. Expertul transmite corect şi complet datele necesare sistemului expert pentru ca acesta să poată să-şi atingă scopul pentru care a fost creat. Pentru conceperea sistemului expert CIRCSTOC, expertul uman trebuie să transmită calculatorului referitoare la mărfuri şi ambalaje din cadrul S.C. „DRAGON” S.R.L. Analiza comparativă privind mărfurile şi ambalajele presupune:

analiza stocurilor finale;analiza vitezei de circulaţie a mărfurilor cu ajutorul

coeficientului de rotaţie sau a numărului de rotaţii. Pentru ca sistemul expert CIRCSTOC să poată face în mod corect analiza acestor active patrimoniale, datele transmise de expertul uman trebuie să cuprindă toate formulele cu ajutorul cărora se poate face analiza. Astfel, formulele folosite pentru analiza eficienţei activelor fixe, utilizate în prototip sunt:

Sf = Si + I – E unde: Sf – Stoc final; Si – Stoc iniţial; I – Intrări;

E – Ieşiri;Pentru analiza vitezei de circulaţie a stocurilor de

mărfuri şi ambalaje se folosesc:

Coeficientul de rotaţii = Cifra de afaceri / Capitaluri circulate

Număr de zile = Capitaluri circulante / Cifra de afaceri x 360 (sau 90) Pentru folosirea acestor indicatori societatea trebuie să introducă manual datele într-un tabel realizat în programul de calcul tabelar excel.

120

Conceperea prototipului de sistem expert CIRCSTOC.

Piesele de cunoaştere achiziţionate de la experţi se vor prelua în baza de cunoştinţe a sistemului CIRCSTOC cu ajutorul generatorului de sisteme expert. Această dezvoltare presupune la rândul său parcurgerea următoarelor etape:

stabilirea alegerilor sau selecţiilor;stabilirea calificatorilor utilizaţi sau a permiselor şi

condiţiilor;stabilirea parametrilor de lucru ai viitorului

prototip. După realizarea primelor trei etape ale dezvoltării, reprezentarea cunoaşterii este o sarcină complexă. Generatorul EXSYS PROFESIONAL permite reprezentarea cunoaşterii, în principal cu ajutorul metodei regulilor de producţie.

121

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

Având în vedere datele prezentate în capitolele anterioare ale lucrării, reiese că S.C. „DRAGON” S.R.L. funcţionează într-un context real deosebit de complex, dependent de două grupe mari de factori: exogeni şi endogeni. Factorii exogeni acţionează asupra întreprinderii sub forma unor forţe ale pieţii grupate în câteva „centre de influenţă” mai importante şi anume: consumatorii actuali şi potenţiali, structura şi caracteristicile distribuţiei, concurenţa, factorii economici, sociali şi juridici. Factorii endogeni se referă la resursele umane, materiale şi financiare ale unităţii de producţie şi comercializare. Acest context constituie punctul de plecare în procesul de fundamentare a politicii specifice unităţii, cât şi a deciziei strategice corespunzătoare care să ducă la îndeplinirea obiectivelor stabilite. Analizând cifrele reflectate de documentele contabile de sinteză, pe ultimii trei ani (2002 – 2005) se constată că S.C. „DRAGON” S.R.L. reuşeşte să obţină în anul 2005 ratele de rentabilitate economico – financiară cele mai ridicate. Pentru a decide asupra valorii unei societăţi comerciale se impune analiza tuturor dimensiunilor economice referitoare la situaţia sa concurenţială, calitatea produselor sau serviciilor oferite pieţii, calitatea managementului, nivelul tehnologiilor folosite, etc. Operaţiile de evaluare a acestor dimensiuni presupune stabilirea diagnosticului strategic al societăţii. Diagnosticul strategic vizează aspectul concurenţial, cel tehnologic, cel social şi cel financiar. În urma stabilirii diagnosticului strategic la S.C. „DRAGON” S.R.L. au rezultat următoarele aspecte concretizate în cele patru componente ale diagnosticului:

122

a) Diagnosticul concurenţial. Un punct forte al unităţii îl constituie existenţa unei game sortimentale extinse de produse. La începutul perioadei analizate, S.C. „DRAGON” S.R.L. are o concurenţă destul de mare în Iaşi, această întreprindere producătoare de confecţii textile se străduieşte să ajungă la nivelul celor mai competitive întreprinderi de acest fel din judeţul Iaşi. În ceea ce priveşte reţeaua de distribuţie, societatea face eforturi deosebite în vederea lărgirii acesteia ceea ce va duce la extinderea ariei de clienţi. Astfel că, în prezent, S.C. „DRAGON” S.R.L. prezintă un început de reţea proprie de distribuţie sub forma magazinelor proprii din strada Primăverii şi strada I. Creangă, Iaşi. În perspectiva imediată, se preconizează extinderea reţelei de distribuţie prin amenajarea unui spaţiu de testare şi desfăşurare în strada Ştefan cel Mare, Iaşi, pe termen mijlociu şi lung. Reţeaua proprie de distribuţie va fi dezvoltată prin crearea unor noi puncte de distribuţie în strada Primăverii. Adaosul comercial şi preţurile practicate în reţeaua proprie de distribuţie vor putea fi situate sub cele ale reţelelor specializate, ceea ce realizează premize pentru preluarea unei părţi din piaţă. Unul dintre rolurile pe care le va avea reţeaua proprie de distribuţie va fi acela de a asigura cadrul necesar studiului şi testului de marketing. Operaţiile încărcare – descărcare, ambalare, transport şi expediţia efectivă sunt realizate deseori cu mijloace proprii, ceea ce ajută la acapararea de noi clienţi, inclusiv pe cei ai concurenţei. b) Diagnosticul tehnologic. Întreprinderea studiată dispune de o bază tehnico – materială insuficientă în raport cu cerinţele necesităţilor de producţie existente. Toate liniile de producţie sunt caracterizate de un grad de uzură fizică şi morală ridicat, astfel că, unul din principalele obiective ale societăţii este achiziţionarea de utilaje de mare performanţă şi înbunătăţirea calitativă a celor existente. Referindu-se la nivelul productivităţii muncii, în perioada analizată, se constată că acest indicator a crescut, dar nu a atins un nivel optim. Având în vedere importanţa şi implicaţiile acestui indicator ce caracterizează gradul de utilizare al resurselor umane, creşterea nivelului său trebuie să constituie un obiectiv principal al politicii întreprinderii. În cadrul unităţii, o altă premisă de creştere a rentabilităţii activităţii desfăşurate o constituie dezvoltarea funcţiei de cercetare, deoarece ea favorizează pătrunderea ştiinţei în producţie, precum şi modernizarea tehnică şi organizatorică. Activitatea de cercetare va trebui să urmărească cu precădere optimizarea alocării resurselor. c) Diagnosticul social Din analiza forţei de muncă se desprind următoarele aspecte:

123

este caracterizată de o anumită stabilitate în ce priveşte numărul şi structura personalului angajat;

media de vârstă a personalului permanent, la nivelul unităţii este scăzută;

un nivel de pregătire şi calificare în domeniu, mediu;climat social adecvat (fără conflicte de muncă).

d) Diagnosticul financiar. Din analiza principalilor indicatori economico – financiari rezultă că, în anii 2002 şi 2003, societatea a reuşit să-şi folosească propriile fonduri astfel încât să fie relativ independentă faţă de creditorii permanenţi, dar în anii 2004 şi 2005 societatea nu s-a încadrat în limitele optime. În privinţa solvabilităţii se constată că, în anul 2002 creditarea înreprinderii se bucură de securitatea cea mai mare, aceasta scăzând treptat în ceilalţi ani. Din studiile făcute reiese că, în anul 2004, se obţin cele mai ridicate rate de rentabilitate, cu toate că în acest an s-au înregistrat rezultate nemulţumitoare în legătură cu independenţa exerciţiului şi solvabilitatea generală. Acest rezultat a fost consecinţa măsurilor luate de către conducere. Contabilitatea circulaţiei mărfurilor şi ambalajelor este foarte bine organizată, deoarece ea necesită o atenţie deosebită în toate fazele circulaţiei stocurilor amintite. Această bună organizare aduce rezultate destul de bune pentru S.C. „DRAGON” S.R.L., dar din păcate în prezent societatea este nevoită să facă disponibilizări de personal pentru continuarea activităţii. Este o situaţie destul de dificilă care nu poate fi depăşită decât prin politici manageriale foarte bine puse la punct, astfel încât în cel mai scurt timp unitatea să se redreseze. Bineânţeles aceste politici trebuie să vizeze şi circulaţia mărfurilor şi ambalajelor astfel încât să se obţină venituri cât mai mari din comercializarea acestora fără prea multe pierderi cauzate de diferiţi factori endogeni sau exogeni.

124

BIBLIOGRAFIE:

1. Andone I., Inteligenţa artificială şi sisteme expert în contabilitate, Editura Moldova, Iaşi, 1993.2. Bănăţeanu Gh., Sistemul modern de contabilitate, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 1998.3. Bărbăcioru V., ş.a.,Contabilitatea întreprinderii, Tipografia Universităţii din Craiova, 1998.4. Bojian O., Contabilitatea întreprinderilor, Editura Economică, Bucureşti, 1999.5. Budugan D.N., Contabilitate şi control de gestiune, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2001.6. Buhociu F., Moga L., Jors C., Analiza economică, teorie şi practică, partea I, Editura Fundaţiei Universitare Dunărea de Jos, Galaţi, 2001.7. Darie V., Drehuţă E., Gorbănescu C., Pătruţ V., Rotilă A., Manualul expertului contabil şi al contabilului autorizat, Ediţia a V- a, actualizat, Editura Angora, Bacău, 2000.8. Dumbravă P., Pop A., Contabilitate de gestiune în comerţ şi turism, Editura Universităţii Cluj – Napoca, 1995.9. Dumitrana M., Contabilitatea în comerţ şi turism, Editura Maxim, Bucureşti, 1998.10. Dumitrean E., Scorţescu Gh., Toma C., Berheci I., Mardiros D.N., Contabilitate financiară I, vol. I, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2002.

125

11. Dumitrean E., Scorţescu Gh., Toma C., Berheci I., Mardiros D.N., Contabilitate financiară, vol. II, Iaşi, 2002.12. Enache E., Analiza economico – financiară, Editura Independenţa Economică, Bacău, 1998.13. Fătu M., Filip S.A., Bazele informaticii economice, Editura Vantrop, Focşani, 1995.14. Florea I., Control economico – financiar, Editura CECCAR, Bucureşti, 2003.15. Georgescu I., Conturile anuale în societăţile comerciale, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 1999.16. Georgescu N., Robu V., Analiza economico – financiară, Editura ASE, Bucureşti, 2001.17. Horomnea E., Tratat de contabilitate. Teorii, Concepte, Principii, Standarde, Aplicaţii, vol. I, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2001.18. Horomnea E., Bazele contabilităţii, Concepte şi aplicaţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004.19. Horomnea E., Tabără N., Budugan D., Georgescu I., Beţianu L., Bazele contabilităţii, Editura Sedcom Libris, Iasi, 2005.20. Işfănescu A., Ghid practic de analiza economico – financiară, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1999.21. Munteanu V., Contabilitatea financiară a întreprinderilor, vol. II, Editura Lucman Serv, Bucureşti, 1999.22. Negruţiu M., Dumitrana M., Contabilitatea în comerţ şi turism, Editura Maxim, Bucureşti, 1998.23. Oprea D., Premisele şi consecinţele informatizării contabilităţii, Editura Graphix, Iaşi, 1995.24. Pântea I.P., Contabilitatea financiară a agenţilor economici din România, Ediţia II, Editura IntelCredo, Deva, 1995.25. Petrescu S., Analiza economico – financiară, Editura Universitatea Al. I. Cuza, Iaşi, 2004.26. Pântea I.P., Bodea Gh., Contabilitatea financiară – actualizată la Standardele Europene, Editura IntelCredo, Deva, 2005.27. Pântea I.P., Bodea Gh., Contabilitatea financiară românească, conform Directivelor Europene, Editura IntelCredo, Deva, 2006.28. Pântea I.P., Bodea Gh., Contabilitatea financiară, Sinteze şi Aplicaţii practice, Editura IntelCredo, Deva, 2001.29. PARASCHIVESCU D.M., PĂVĂLOAIA W., Modele de contabilitate şi analiza financiară, Editura Vantrop, Focşani, 1997.30. RISTEA M., CUCU C., LĂZĂRESCU C., Contabilitatea întreprinderii , Editura Mărgăritar, Bucureşti, 1997.

126

31. Scorţescu Gh., Dumitran E., Toma C., Berheci I., Mardiros D.N., Contabilitatea financiară I, vol. I, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2002.32. Staicu C., Contabilitate financiară armonizată cu Directivele Europene, Editura CECCAR, Bucureşti, 2002.33. Şerban P., Analiza activităţii economico – financiare, Ediţia Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995.34. Tabără N., Contabilitate Naţională, Concepte, Modele, Aplicaţii, Ediţia a IV-a, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2003.35. Tabără N., Horomnea E., Toma C., Conturile anuale în procesul decizional, Tipografia Moldova, Iaşi, 2001.36. Timariu D., Popescu Gh., Possler I., Contabilitatea teoretică şi comercială, Editura Maxim, Bucureşti, 1991.37. Toma C., Conturile anuale şi imginea fidelă în contabilitatea românească, Editura Junimea, Iaşi, 2001.38. Traşcă M., Contabilitatea tranzacţiilor comerciale, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1995.39. Tulvinschi M., Gestiunea, contabilitatea şi controlul stocurilor, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004.40. ***Codul fiscal actualizat, 10.12.2004, Editura All Beck, 2004.41. ***Contabilitate. Culegere de acte normative, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2003.42. ***Decizia Ministrului Finanţelor Publice, Departamentul Veniturilor Statului, nr. 3/08.04.2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 235/10.06.2004.43. ***Hotărârea Guvernului României, nr. 84/2005, pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 147/18.02.2005.44. ***Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 48/14.01.2005.45. ***Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1752/30.11.2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu Directivele Europene, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr.1.080/ 30.11.2005.46. ***Standardele Internaţionale de Contabilitate, Editura Economică, Bucureşti, 2004.47. ***Revista „Contabilitatea, expertiza şi auditul afacerilor”, colecţia 2005-2006.

127

128

Tabelul nr. 5.1. Tabel decizional pentru analiza comparativă circulaţiei mărfurilor şi ambalajelorNr.Crt. CALIFICATORI VARIABILE CONCLUZII F/C1. Doriti sa analizati influenta stocului

initial de marfuri asupra stocurilor finale? Da

[SI]-[SI0]>0SS-RD(C:\PROTO\DATE,WK1,B11,[SI1]SS-RD(C:\PROTO\DATE,WK1,A11,[SI0]

Cresterea soldului initial de marfuri din anul 2005 a determinat cresterea soldului final respectiv.

Confidence10/10

2. Doriti sa analizati influenta stocului initial de marfuru asupra stocurilor finale? Da

[SI1]-[SI0]<0Reducerea soldului initial de marfuri din anul 2005 a determinat reducerea soldului final respectiv.

Confidence10/10

3. Doriti sa analizati influenta stocului initial de marfuri asupra stocurilor finale? Da

[SI1]-[SI0]=0Mentinerea la acelasi nivel a stocului initial de marfuri nu a influentat soldul final din anul 2005.

Confidence10/10

4. Doriti sa analizati influenta stocului initial de marfuri asupra stocurilor finale? Nu

- Nu a-ti optat pentru analiza influentei stocurilor initiale de marfuri asupra stocurilor finale.

Confidence10/10

5. Doriti sa analizati influenta intrarilor de marfuri asupra stocului final? Da -

Cresterea intrarilor de marfuri din anul 2005 a determinat cresterea soldului final din anul respectiv.

Confidence 10/10

6. Doriti sa analizati influenta intrarilor de marfuri asupra stocului final? Da

- Cresterea intrarilor de marfuri din anul 2005 a determinat cresterea soldului final din anul respectiv.

Confidence10/10

7. Doriti sa analizati influenta intrarilor de marfuri asupra stocului final? Da

[I1]-[I0]=0SS-RD(C:\PROTO\

Mentinerea intrarilor de marfuri in anul 2005 la

DATE,WK1,B12,[I1]SS-RD(C:\PROTO\DATE,WK1,A12,[I0]

acelasi nivel din anul 2004 nu a influentat stocurile finale.

Confidence10/10

8. Doriti sa nalizati influenta intrarilor de marfuri asupra stocului final? Nu -

Nu a-ti optat pentru analiza influentei intrarilor de marfuri asupra stocurilor finale.

Confidence10/10

9. Doriti sa analizati influenta iesirilor de marfuri asupra stocului final? Da

[E1]-[E0]>0SS-RD(C:\PROTO\DATE,WK1, B13, [E1]SS-RD(C;\PROTO\DATE,WK1,A13,[E0]

Cresterea valorii iesirilor de marfuri in anul 2005 a determinat reducerea soldului final din anul respectiv.

Confidence10/10

10. Doriti sa analizati influenta iesirilor de marfuri asupra stocului final? Da -

Reducerea valorii iesirilor de marfuri in anul 2005 a determinat cresterea soldului final din anul respectiv.

Confidence10/10

11. Doriti sa analizati influenta iesirilor de marfuri asupra stocului final? Da [E0]-[E1]=0

Mentinerea valorii iesirilor de marfuri in anul 2005 nu a avut nici o influenta asupra stocului final.

Confidence10/10

12. Doriti sa analizati influenta iesirilor de marfuri asupra stocului final? Nu

- Nu a-ti optat pentru analiza influentei iesirilor asupra stocurilor finale de marfuri. Confidence

10/1013. Doriti sa analizati influenta cifrei de

afaceri asupra numarului de zile aferent unui ciclu de rotatie? Da

([CA1]/[AC0)-([CA0]/[AC0)>0SS-RD(C:\PROTO\

Cresterea cifrei de afaceri a determinat cresterea coeficientului de rotatie a

130

DATE.WK1,B9,[CA1]SS-RD(C:\PROTO\DATE,WK1,A10,[AC0]SS-RD(C:\PROTO\DATE,WK1,A9[CA0]

stocurilor.

Confidence10/10

14. Doriti sa analizati influenta cifrei de afaceri asupra coeficientului de rotatie pe anul 2005? Da

([CA1]/[AC0])-([CA0]/[AC0])<0

Reducerea cifrei de afaceri a determinat reducerea coeficientului de rotatie a stocurilor.

Confidence10/10

15. Doriti sa analizati influenta cifrei de afaceri asupra coeficientului de roatie pe anul 2005? Da

([CA1]/[AC0])-([CA0]/[AC0])=0

Mentinerea cifrei de afaceri la acelasi nivel nu a influentat coeficientul de rotatie.

Confidence 10/10

16. Doriti sa analizati influenta cifrei de faceri asupra coeficientului de rotatie pe anul 2005? Nu -

Nu a-ti optat pentru analiza influentei cifrei de afaceri asupra coeficientului de rotatie a stocurilor.

Confidence10/10

17. Doriti sa analizati influenta capitalurilor circulante asupra coeficientului de rotatie pe anul 2005? Da

([CA1]/[AC1])-([CA1]-[AC0]>0SS-RD(C:\PROTO\DATE,WK1,B10,[AC1]

Cresterea capitalurilor circulante a determinat reducerea coeficientului de rotatie a stocurilor. Confidence

10/1018. Doriti sa analizati influenta

capitalurilor circulante asupra coeficientului de rotatie pe anul 2005? Da

([CA1]/[AC1])-([CA1]-[AC0])<0

Reducerea capitalurilor circulante a determinat cresterea coeficientului de rotatie a stocurilor.

Confidence10/10

19. Doriti sa analizati influenta Mentinerea capitalurilor

131

capitalurilor circulante asupra coeficientului de rotatie pe anul 2005? Da

([CA1]/[AC1])-([CA1]-[AC0])=0

circulante la acelasi nivel nu a influentat coeficientul de rotatie.

Confidence10/10

20. Doriti sa analizati influenta capitalurilor circulante asupra coeficientului de rotatie pe anul 2005? Nu -

Nu a-ti optat pentru analiza influentei capitalurilor circulante asupra coeficientului de rotatie.

Confidence10/10

21. Doriti sa analizati influenta caopitalurilor circulante asupra numarului de zile aferent unui ciclu de rotatie? Da

([AC1]/[CA0]*360)-([AC0]-[CA0])>0

Cresterea capitalurilor circulante a determinat cresterea numarului de zile aferent unui ciclu de rotatie.

Confidence10/10

22. Doriti sa analizati influenta cifrei de afaceri asupra numarului de zile aferent unui ciclu de rotatie? Da

([AC1]/[CA0]*360)-([AC]-[CA0])<0

Reducerea capitalurilor circulante a determinat reducerea numarului de zile aferent unui ciclu de rotatie.

Confidence10/10

23. Doriti sa analizati influenta cifrei de afaceri asupra numarului de zile aferent unui ciclu de rotatie? Da

([AC1]/[CA0]*360)-([AC0]-[CA0])=0

Mentinerea capitalurilor circulante la acelasi nivel nu a influentat numarul de zile aferent unui ciclu de rotatie.

Confidence10/10

24. Doriti sa analizati influenta cifrei de afaceri asupra numarului de zile afrent unui ciclu de rotatie? Nu -

Nu a-ti optat pentru analiza influentei capitalurilor circulante asupra numarului de zile aferent unui ciclu de rotatie.

Confidence10/10

25. Doriti sa analizati influenta cifrei de afaceri asupra numarului de zile aferent unui ciclu de rotatie? Da

([AC1]/[CA1]*360)-([AC1]/[CA0])>0

Cresterea cifrei de afaceri a determinat reducerea numarului de zile afrent unui ciclu de rotatie.

Confidence10/10

26. Doriti sa analizati influenta cifrei de afaceri asupra numarului de zile ([AC1]/[CA1]*360)-

Reducerea cifrei deafaceri a determinat reducerea

132

aferent unui ciclu de rotatie? Da ([AC1]/[CA0])<0 coeficientului de rotatie a stocurilor.

Confidence10/10

27. Doriti sa analizati influenta cifrei de afaceri asupra numarului de zile aferent unui ciclu de rotatie? Da

([AC1]/[CA1]*360)-([AC1]/[CA0])=0

Mentinerea cifrei de afaceri la acelasi nivel nu a influentat numarul de zile aferent unui ciclu de rotatie

Confidence10/10

28. Doriti sa analizati influenta cifrei de afaceri asupra numarului de zile aferent unui ciclu de rotatie? Nu -

Nu a-ti optat pentru analiza influentei cifrei de afaceri asupra numarului de zile aferent unui ciclu de rotatie.

Confidence10/10

133

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

Având în vedere datele prezentate în capitolele anterioare ale lucrării, reiese că S.C. „DRAGON” S.R.L. funcţionează într-un context real deosebit de complex, dependent de două grupe mari de factori: exogeni şi endogeni. Factorii exogeni acţionează asupra întreprinderii sub forma unor forţe ale pieţii grupate în câteva „centre de influenţă” mai importante şi anume: consumatorii actuali şi potenţiali, structura şi caracteristicile distribuţiei, concurenţa, factorii economici, sociali şi juridici. Factorii endogeni se referă la resursele umane, materiale şi financiare ale unităţii de producţie şi comercializare. Acest context constituie punctul de plecare în procesul de fundamentare a politicii specifice unităţii, cât şi a deciziei strategice corespunzătoare care să ducă la îndeplinirea obiectivelor stabilite. Analizând cifrele reflectate de documentele contabile de sinteză, pe ultimii trei ani (2002 – 2005) se constată că S.C. „DRAGON” S.R.L. reuşeşte să obţină în anul 2005 ratele de rentabilitate economico – financiară cele mai ridicate. Pentru a decide asupra valorii unei societăţi comerciale se impune analiza tuturor dimensiunilor economice referitoare la situaţia sa concurenţială, calitatea produselor sau serviciilor oferite pieţii, calitatea managementului, nivelul tehnologiilor folosite, etc. Operaţiile de evaluare a acestor dimensiuni presupune stabilirea diagnosticului strategic al societăţii. Diagnosticul strategic vizează aspectul concurenţial, cel tehnologic, cel social şi cel financiar. În urma stabilirii diagnosticului strategic la S.C. „DRAGON” S.R.L. au rezultat următoarele aspecte concretizate în cele patru componente ale diagnosticului:

b) Diagnosticul concurenţial. Un punct forte al unităţii îl constituie existenţa unei game sortimentale extinse de produse. La începutul perioadei analizate, S.C. „DRAGON” S.R.L. are o concurenţă destul de mare în Iaşi, această întreprindere producătoare de confecţii textile se străduieşte să ajungă la nivelul celor mai competitive întreprinderi de acest fel din judeţul Iaşi. În ceea ce priveşte reţeaua de distribuţie, societatea face eforturi deosebite în vederea lărgirii acesteia ceea ce va duce la extinderea ariei de clienţi. Astfel că, în prezent, S.C. „DRAGON” S.R.L. prezintă un început de

reţea proprie de distribuţie sub forma magazinelor proprii din strada Primăverii şi strada I. Creangă, Iaşi. În perspectiva imediată, se preconizează extinderea reţelei de distribuţie prin amenajarea unui spaţiu de testare şi desfăşurare în strada Ştefan cel Mare, Iaşi, pe termen mijlociu şi lung. Reţeaua proprie de distribuţie va fi dezvoltată prin crearea unor noi puncte de distribuţie în strada Primăverii. Adaosul comercial şi preţurile practicate în reţeaua proprie de distribuţie vor putea fi situate sub cele ale reţelelor specializate, ceea ce realizează premize pentru preluarea unei părţi din piaţă. Unul dintre rolurile pe care le va avea reţeaua proprie de distribuţie va fi acela de a asigura cadrul necesar studiului şi testului de marketing. Operaţiile încărcare – descărcare, ambalare, transport şi expediţia efectivă sunt realizate deseori cu mijloace proprii, ceea ce ajută la acapararea de noi clienţi, inclusiv pe cei ai concurenţei. b) Diagnosticul tehnologic. Întreprinderea studiată dispune de o bază tehnico – materială insuficientă în raport cu cerinţele necesităţilor de producţie existente. Toate liniile de producţie sunt caracterizate de un grad de uzură fizică şi morală ridicat, astfel că, unul din principalele obiective ale societăţii este achiziţionarea de utilaje de mare performanţă şi înbunătăţirea calitativă a celor existente. Referindu-se la nivelul productivităţii muncii, în perioada analizată, se constată că acest indicator a crescut, dar nu a atins un nivel optim. Având în vedere importanţa şi implicaţiile acestui indicator ce caracterizează gradul de utilizare al resurselor umane, creşterea nivelului său trebuie să constituie un obiectiv principal al politicii întreprinderii. În cadrul unităţii, o altă premisă de creştere a rentabilităţii activităţii desfăşurate o constituie dezvoltarea funcţiei de cercetare, deoarece ea favorizează pătrunderea ştiinţei în producţie, precum şi modernizarea tehnică şi organizatorică. Activitatea de cercetare va trebui să urmărească cu precădere optimizarea alocării resurselor. c) Diagnosticul social Din analiza forţei de muncă se desprind următoarele aspecte:

este caracterizată de o anumită stabilitate în ce priveşte numărul şi structura personalului angajat;

media de vârstă a personalului permanent, la nivelul unităţii este scăzută;

un nivel de pregătire şi calificare în domeniu, mediu;climat social adecvat (fără conflicte de muncă).

d) Diagnosticul financiar. Din analiza principalilor indicatori economico – financiari rezultă că, în anii 2002 şi 2003, societatea a reuşit să-şi folosească propriile fonduri astfel încât să fie relativ independentă faţă de creditorii permanenţi, dar în anii

135

2004 şi 2005 societatea nu s-a încadrat în limitele optime. În privinţa solvabilităţii se constată că, în anul 2002 creditarea înreprinderii se bucură de securitatea cea mai mare, aceasta scăzând treptat în ceilalţi ani. Din studiile făcute reiese că, în anul 2004, se obţin cele mai ridicate rate de rentabilitate, cu toate că în acest an s-au înregistrat rezultate nemulţumitoare în legătură cu independenţa exerciţiului şi solvabilitatea generală. Acest rezultat a fost consecinţa măsurilor luate de către conducere. Contabilitatea circulaţiei mărfurilor şi ambalajelor este foarte bine organizată, deoarece ea necesită o atenţie deosebită în toate fazele circulaţiei stocurilor amintite. Această bună organizare aduce rezultate destul de bune pentru S.C. „DRAGON” S.R.L., dar din păcate în prezent societatea este nevoită să facă disponibilizări de personal pentru continuarea activităţii. Este o situaţie destul de dificilă care nu poate fi depăşită decât prin politici manageriale foarte bine puse la punct, astfel încât în cel mai scurt timp unitatea să se redreseze. Bineânţeles aceste politici trebuie să vizeze şi circulaţia mărfurilor şi ambalajelor astfel încât să se obţină venituri cât mai mari din comercializarea acestora fără prea multe pierderi cauzate de diferiţi factori endogeni sau exogeni.

136

BIBLIOGRAFIE:

1. ANDONE I., Inteligenţa artificială şi sisteme expert în contabilitate, Editura Moldova, Iaşi, 1993.2. BĂNĂŢEANU GH., Sistemul modern de contabilitate, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 1998.3. BĂRBĂCIORU V., ş.a.,Contabilitatea întreprinderii, Tipografia Universităţii din Craiova, 1998.4. BOJIAN O., Contabilitatea întreprinderilor, Editura Economică, Bucureşti, 1999.5. BUDUGAN D.N., Contabilitate şi control de gestiune, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2001.6. BUHOCIU F., MOGA L., JORS C., Analiza economică, teorie şi practică, partea I, Editura Fundaţiei Universitare Dunărea de Jos, Galaţi, 2001.7. DARIE V., DREHUŢĂ E., GORBĂNESCU C., PĂTRUŢ V., ROTILĂ A., Manualul expertului contabil şi al contabilului autorizat, Ediţia a V- a, actualizat, Editura Angora, Bacău, 2000.8. DUMBRAVĂ P., POP A., Contabilitate de gestiune în comerţ şi turism, Editura Universităţii Cluj – Napoca, 1995.9. DUMITRANA M., Contabilitatea în comerţ şi turism, Editura Maxim, Bucureşti, 1998.10. DUMITREAN E., SCORŢESCU GH., TOMA C., BERHECI I., MARDIROS D.N., Contabilitate financiară I, vol. I, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2002.11. DUMITREAN E., SCORŢESCU GH., TOMA C., BERHECI I., MARDIROS D.N., Contabilitate financiară, vol. II, Iaşi, 2002.12. ENACHE E., Analiza economico – financiară, Editura Independenţa Economică, Bacău, 1998.13. FĂTU M., FILIP S.A., Bazele informaticii economice, Editura Vantrop, Focşani, 1995.14. FLOREA I., Control economico – financiar, Editura CECCAR, Bucureşti, 2003.15. GEORGESCU I., Conturile anuale în societăţile comerciale, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 1999.16. GEORGESCU N., ROBU V., Analiza economico – financiară, Editura ASE, Bucureşti, 2001.

137

17. HOROMNEA E., Tratat de contabilitate. Teorii, Concepte, Principii, Standarde, Aplicaţii, vol. I, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2001.18. HOROMNEA E., Bazele contabilităţii, Concepte şi aplicaţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004.19. HOROMNEA E., TABĂRĂ N., BUDUGAN D., GEORGESCU I., BEŢIANU L., Bazele contabilităţii, Editura Sedcom Libris, Iasi, 2005.20. ISFĂNESCU A., Ghid practic de analiza economico – financiară, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1999.21. MUNTEANU V., Contabilitatea financiară a întreprinderilor, vol. II, Editura Lucman Serv, Bucureşti, 1999.22. NEGRUŢIU M., DUMITRANA M., Contabilitatea în comerţ şi turism, Editura Maxim, Bucureşti, 1998.23. OPREA D., Premisele şi consecinţele informatizării contabilităţii, Editura Graphix, Iaşi, 1995.24. PÎNTIA I.P., Contabilitatea financiară a agenţilor economici din România, Ediţia II, Editura IntelCredo, Deva, 1995.25. PETRESCU S., Analiza economico – financiară, Editura Universitatea Al. I. Cuza, Iaşi, 2004.26. PÎNTEA I.P., BODEA GH., Contabilitatea financiară – actualizată la Standardele Europene, Editura IntelCredo, Deva, 2005.27. PÎNTEA I.P., BODEA GH., Contabilitatea financiară românească, conform Directivelor Europene, Editura IntelCredo, Deva, 2006.28. PÎNTEA I.P., BODEA GH., Contabilitatea financiară, Sinteze şi Aplicaţii practice, Editura IntelCredo, Deva, 2001.29. PARASCHIVESCU D.M., PĂVĂLOAIA W., Modele de contabilitate şi analiza financiară, Editura Vantrop, Focşani, 1997.30. RISTEA M., CUCU C., LĂZĂRESCU C., Contabilitatea întreprinderii , Editura Mărgăritar, Bucureşti, 1997.31. SCORŢESCU GH., DUMITREAN E., TOMA C., BERHECI I., MARDIROS D.N., Contabilitatea financiară I, vol. I, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2002.32. STAICU C., Contabilitate financiară armonizată cu Directivele Europene, Editura CECCAR, Bucureşti, 2002.33. ŞERBAN P., Analiza activităţii economico – financiare, Ediţia Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995.34. TABĂRĂ N., Contabilitate Naţională, Concepte, Modele, Aplicaţii, Ediţia a IV-a, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2003.35. TABĂRĂ N., HOROMNEA E., TOMA C., Conturile anuale în procesul decizional, Tipografia Moldova, Iaşi, 2001.36. TIMARIU D., POPECU GH., POSSLER I., Contabilitatea teoretică şi comercială, Editura Maxim, Bucureşti, 1991.

138

37. TOMA C., Conturile anuale şi imginea fidelă în contabilitatea românească, Editura Junimea, Iaşi, 2001.38. TRAŞCĂ M., Contabilitatea tranzacţiilor comerciale, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1995.39. TULVINSCHI M., Gestiunea, contabilitatea şi controlul stocurilor, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004.40. Codul fiscal actualizat, 10.12.2004, Editura All Beck, 2004.41. Contabilitate. Culegere de acte normative, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2003.42. Decizia Ministrului Finanţelor Publice, Departamentul Veniturilor Statului, nr. 3/08.04.2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 235/10.06.2004.43. Hotărârea Guvernului României, nr. 84/2005, pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 147/18.02.2005.44. Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 48/14.01.2005.45. Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1752/30.11.2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu Directivele Europene.46. Revista Contabilitatea, expertiza şi auditul afacerilor, colecţia 2005 – 2006.47. Standardele Internaţionale de Contabilitate, Editura Economică, Bucureşti, 2004.

139

Anexa nr. 1

Figura nr.1. Interferenta sistemului EXSYS Professional

Figura nr. 2. Parametrii prototipului de sistem expert

140

Anexa nr. 2

Figura nr. 3. Fereastră aferentă calificatorilor sistemului

Figura nr. 4. Fereastră aferentă recomandărilor sistemului expert

Anexa nr. 3

141

Figura nr.5. Fereastra aferenta calificatorilor

Figura nr.6. Fereastra aferenta calificatorilor sistemului

Anexa nr. 4

142

Figura nr. 7. Fereastra aferenta calificatorilor

Figura nr. 8. Fereastra aferenta calificatorilor Anexa nr. 5

Figura nr. 9. Fereastra aferenta calificatorilor

143

Figura nr.10. Fereastra aferenta calificatorilor

Anexa nr. 6

144

Figura nr. 11. Fereastra aferenta calificatorilor

Figura 12. Fereastra aferenta calificatorilor a sistemului expert

145

Figura nr.13. Fereastra aferenta calificatorilor sistemului expert

Figura 14. Regula de productie ce defineste valoarea pentru calificator

Figura nr.15 Atribuirea unui factor de certitudine pentru regula 1

146

Figura nr.16 Regula de productie ce defineste valoarea pentru calificator.

147

Figura nr.17. Regula de productie ce defineste valoarea pentru calificator

Figura nr.18 . Regula de productie ce defineste valoarea pentru calificator

148

Figura 19. Regula de productie ce defineste valoarea calificatorului

Figura 20. Regula de productie ce defineste valoarea calificatorului

Figura 21. Regula de productie ce defineste valoarea calificatorului

149

Figura 22. Regula de productie ce defineste valoarea calificatorului

Figura nr.23. Regula de productie ce defineste valoarea calificatorului

150

Figura nr.24. Regula de productie ce defineste valoarea calificatorului

151

Figura nr.25. Regula de productie ce defineste valoarea calificatorului

Figura nr.26 Regula de productie ce defineste valoarea calificatorului

Figura nr.27 Regula de productie ce defineste valoarea calificatorului

152

Figura nr.28 Regula de productie ce defineste valoarea calificatorului

Figura 29. Regula de productie ce defineste valoarea pentru calificator

153

Figura nr.30 regula de producetie ce defineste valoarea pentru calificator

Figura nr.31 regula de productie ce defineste valoarea pentru calificator

154

Figura nr.32 Regula de productie ce defineste valoarea calificatorului

Figura 33. Regula de productie ce defineste valoarea pentru calificator

155

Figura 34. Regula de productie ce defineste valoarea pentru calificator

Figura nr. 35. Regula de productie ce defineste valoarea calificatorului

Figura nr.36. Regula de productie ce defineste valoarea pentru calificator

156

Figura nr.37. Regula de productie ce defineste valoarea pentru calificat

Figura nr.38. Regula de productie ce defineste valoarea pentru calificator

157

Figura nr.39. Regula de productie ce defineste valoarea calificatorului

Figura nr.40. Regula de productie ce defineste valoarea calificatorului

158

Figura nr.41. Regula de productie ce defineste valoarea pentru calificator

Figura nr.42. Regula de productie ce defineste valoarea pentru calificator

159

Figura 43. Regula de productie ce defineste valoarea pentru calificator

Figura nr.44. Validarea aplicatiei

160

Figura nr.45. Validarea parametrilor calificatorilor

Figura nr.46. Validarea parametrilor

161

Figura nr.47. Variabile

Figura nr.48. Arborele de decizie

Figura nr.49. Arbore de decizie

162

Figura nr.50. Arbore de decizie

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

Având în vedere datele prezentate în capitolele anterioare ale lucrării, reiese că S.C. „DRAGON” S.R.L. funcţionează într-un context real deosebit de complex, dependent de două grupe mari de factori: exogeni şi endogeni. Factorii exogeni acţionează asupra întreprinderii sub forma unor forţe ale pieţii grupate în câteva „centre de influenţă” mai importante şi anume: consumatorii actuali şi potenţiali, structura şi caracteristicile distribuţiei, concurenţa, factorii economici, sociali şi juridici. Factorii endogeni se referă la resursele umane, materiale şi financiare ale unităţii de producţie şi comercializare. Acest context constituie punctul de plecare în procesul de fundamentare a politicii specifice unităţii, cât şi a deciziei strategice corespunzătoare care să ducă la îndeplinirea obiectivelor stabilite. Analizând cifrele reflectate de documentele contabile de sinteză, pe ultimii trei ani (2002 – 2005) se constată că S.C. „DRAGON” S.R.L.

163

reuşeşte să obţină în anul 2005 ratele de rentabilitate economico – financiară cele mai ridicate. Pentru a decide asupra valorii unei societăţi comerciale se impune analiza tuturor dimensiunilor economice referitoare la situaţia sa concurenţială, calitatea produselor sau serviciilor oferite pieţii, calitatea managementului, nivelul tehnologiilor folosite, etc. Operaţiile de evaluare a acestor dimensiuni presupune stabilirea diagnosticului strategic al societăţii. Diagnosticul strategic vizează aspectul concurenţial, cel tehnologic, cel social şi cel financiar. În urma stabilirii diagnosticului strategic la S.C. „DRAGON” S.R.L. au rezultat următoarele aspecte concretizate în cele patru componente ale diagnosticului:

c) Diagnosticul concurenţial. Un punct forte al unităţii îl constituie existenţa unei game sortimentale extinse de produse. La începutul perioadei analizate, S.C. „DRAGON” S.R.L. are o concurenţă destul de mare în Iaşi, această întreprindere producătoare de confecţii textile se străduieşte să ajungă la nivelul celor mai competitive întreprinderi de acest fel din judeţul Iaşi. În ceea ce priveşte reţeaua de distribuţie, societatea face eforturi deosebite în vederea lărgirii acesteia ceea ce va duce la extinderea ariei de clienţi. Astfel că, în prezent, S.C. „DRAGON” S.R.L. prezintă un început de reţea proprie de distribuţie sub forma magazinelor proprii din strada Primăverii şi strada I. Creangă, Iaşi. În perspectiva imediată, se preconizează extinderea reţelei de distribuţie prin amenajarea unui spaţiu de testare şi desfăşurare în strada Ştefan cel Mare, Iaşi, pe termen mijlociu şi lung. Reţeaua proprie de distribuţie va fi dezvoltată prin crearea unor noi puncte de distribuţie în strada Primăverii. Adaosul comercial şi preţurile practicate în reţeaua proprie de distribuţie vor putea fi situate sub cele ale reţelelor specializate, ceea ce realizează premize pentru preluarea unei părţi din piaţă. Unul dintre rolurile pe care le va avea reţeaua proprie de distribuţie va fi acela de a asigura cadrul necesar studiului şi testului de marketing. Operaţiile încărcare – descărcare, ambalare, transport şi expediţia efectivă sunt realizate deseori cu mijloace proprii, ceea ce ajută la acapararea de noi clienţi, inclusiv pe cei ai concurenţei. b) Diagnosticul tehnologic.

Întreprinderea studiată dispune de o bază tehnico – materială insuficientă în raport cu cerinţele necesităţilor de producţie existente. Toate liniile de producţie sunt caracterizate de un grad de uzură fizică şi morală ridicat, astfel că, unul din principalele obiective ale societăţii este achiziţionarea de utilaje de mare performanţă şi înbunătăţirea calitativă a

164

celor existente. Referindu-se la nivelul productivităţii muncii, în perioada analizată, se constată că acest indicator a crescut, dar nu a atins un nivel optim. Având în vedere importanţa şi implicaţiile acestui indicator ce caracterizează gradul de utilizare al resurselor umane, creşterea nivelului său trebuie să constituie un obiectiv principal al politicii întreprinderii. În cadrul unităţii, o altă premisă de creştere a rentabilităţii activităţii desfăşurate o constituie dezvoltarea funcţiei de cercetare, deoarece ea favorizează pătrunderea ştiinţei în producţie, precum şi modernizarea tehnică şi organizatorică. Activitatea de cercetare va trebui să urmărească cu precădere optimizarea alocării resurselor.

c) Diagnosticul social. Din analiza forţei de muncă se desprind următoarele aspecte:

este caracterizată de o anumită stabilitate în ce priveşte numărul şi structura personalului angajat;

media de vârstă a personalului permanent, la nivelul unităţii este scăzută;

un nivel de pregătire şi calificare în domeniu, mediu;

climat social adecvat (fără conflicte de muncă). d) Diagnosticul financiar.

Din analiza principalilor indicatori economico – financiari rezultă că, în anii 2002 şi 2003, societatea a reuşit să-şi folosească propriile fonduri astfel încât să fie relativ independentă faţă de creditorii permanenţi, dar în anii 2004 şi 2005 societatea nu s-a încadrat în limitele optime. În privinţa solvabilităţii se constată că, în anul 2002 creditarea înreprinderii se bucură de securitatea cea mai mare, aceasta scăzând treptat în ceilalţi ani. Din studiile făcute reiese că, în anul 2004, se obţin cele mai ridicate rate de rentabilitate, cu toate că în acest an s-au înregistrat rezultate nemulţumitoare în legătură cu independenţa exerciţiului şi solvabilitatea generală. Acest rezultat a fost consecinţa măsurilor luate de către conducere. Contabilitatea circulaţiei mărfurilor şi ambalajelor este foarte bine organizată, deoarece ea necesită o atenţie deosebită în toate fazele circulaţiei stocurilor amintite. Această bună organizare aduce rezultate destul de bune pentru S.C. „DRAGON” S.R.L., dar din păcate în prezent societatea este nevoită să facă disponibilizări de personal pentru continuarea activităţii. Este o situaţie destul de dificilă care nu poate fi depăşită decât prin politici manageriale foarte bine puse la punct, astfel încât în cel mai scurt timp

165

unitatea să se redreseze. Bineânţeles aceste politici trebuie să vizeze şi circulaţia mărfurilor şi ambalajelor astfel încât să se obţină venituri cât mai mari din comercializarea acestora fără prea multe pierderi cauzate de diferiţi factori endogeni sau exogeni.

BIBLIOGRAFIE:

1. ANDONE I., Inteligenţa artificială şi sisteme expert în contabilitate, Ed. Moldova, Iaşi, 1993.2. ANDONE I., ŢUGUI A, Sisteme inteligente în management, contabilitate, finanţe, bănci şi marketing, Ed. Economică, Bucureşti, 1999.3. AIRINEI D., Sisteme expert pentru activitatea financiar contabilă, Iaşi, 1999.4. BĂNĂŢEANU GH., Sistemul moderm de contabilitate, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 1998.

166

5. BĂRBĂCIOIU V., Contabilitatea înterprinderii, Tip. Universităţii din Craiova, 1998.6. BOJIAN O., Bazele contabilităţii, Ed. Economică, Bucureşti, 1999.7. BOJIAN O., Contabilitatea întreprinderilor, Ed. Economică, Bucureşti, 1999.8. BOUQUIN H., Traducere TABĂRĂ N., Contabilitate de gestiune, Ed. Tip. Moldova, Iaşi, 2004.9. BUCĂTARU D., Gestiunea financiară a firmei, Parte I, 2002.10. BUDUGAN D., Contabilitate şi control de gestiune, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2001.11. BUHOCIU F., MOGA L., JORS C., Analiză economică, Teorie şi practică, partea I, Ed. Fundaţiei Universitare Dunărea de jos, Galaţi, 2001.12. CHIRICĂ L., Curs complet de contabilitate şi fiscalitate, vol. II, Ed. Economică, 2000.13. DUMBRAVĂ P., POP A., Contabilitate de gestiune în comerţ şi turism, Ed. Universităţii, Cluj – Napoca, 1995.14. DUMITREAN E., SCORŢESCU GH., TOMA C., BERHECI I., MARDIROS D. L., Contabilitate financiară I, vol. I, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2003.15. DUMITREAN E., SCORŢESCU GH., TOMA C., BERHECI I., MARDIROS D.N., Contabilitate financiară, Iaşi, 2003.16. ENACHE E., GUST M., DIACONU M., Analiză economico – financiară, Idep. Ec. 1998.17. FĂTU M., FILIP S.A., Bazele informaticii economice, Ed. Vrantrop, 1995. 18. FELEAGĂ I., Tratat de contabilitate financiară, vol.I, Ed. Economică, 1998.19. FLOREA I., De la monism la dualism contabil, File de cronica permanenţei învăţământului şi culturii economice la Iaşi, Ed. Policronia, Piatra Neamţ, 1995.19.1. FLOREA I., Control economico – financiar, Ed. CECCAR, Bucureşti, 2002.20. GEORGESCU I., MACOVEI C., BERHECI L., Contabilitatea firmei, Ed. Junimea, 2003.21. GEORGESCU I., Conturile anuale în societăţile comerciale, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 1999.22. HOROMNEA E., Tratat, concepte, principii, standarde, aplicaţii, Vol. I, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2001.23. HOROMNEA E., Decizii şi modele de calcul contabil digrafic în conducerea gestiunii economice, Teză de doctorat, Iaşi, 1991.

167

24. HOROMNEA E., Bazele contabilităţii, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2004.25. HOROMNEA E., Tratat de contabilitate, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2003. 26. IŞFĂNESCU A., Ghid practic de analiză economico – financiară, Ed. Tribuna Ec., 1999.27. MIRONIUC M., Analiză financiară, Studii de caz, probleme propuse, teste grilă, ed. Junimea, Iaşi, 2000.28. MIRONIUC M., Analiza performanţelor economico – financiare ale întreprinderii, Ed. Junimea, Iaşi, 2000.29. MUNTEANU V., Contabilitatea financiară a întreprinderilor, Vol. II, Ed. Lucman serv., Bucureşti, 1999.30. NEAGOE I., Finanţele întreprinderii, Ed. Ankarom, Iaşi, 1997.31. NEGRUŢIU M., DUMITRANA M., Contabilitatea în comerţ şi turism, Ed. Maxim, Bucureşti, 1998.32. OPREA D., Premisele şi consecinţele informatizării contabilităţii, Ed. Graphix, Iaşi, 1995.33. PÂNTEA I. Contabilitatea financiară a agenţilor economici din România, Ed. II, Ed. Intel Credo, Deva, 1995.34. PÂNTEA I.P., Contabilitatea economico – financiară a agenţilor economici din România, Ediţia I, Ed. Intel Credo, Deva, 1994.35. PARASCHIVESCU M,D., PĂVĂLOAIA C., TOMA C., ŢUGUI AL. ISTRATE C., Contabilitate şi elemente de analiză financiară, Ed. Neuron, Focşani, 1994.36. PARASCHIVESCU M.D., Contabilitate şi modele de analiză economică, Fundaţia Academică Gh. Zane, Iaşi, 1993.37. PĂTRUŢ V., ARISTIŢA., CONTABILITATE FINANCIARĂ, Ed. Alma Mater, Bacău, 2000.38. PETRESCU S., Analiza economico financiară, Ed. Universitatea A.I. Cuza, Iaşi, 2004.39. RISTEA M., CUCU C., LĂZĂRESCU C., Contabilitatea întreprinderii, Ed. Mărgăritar, Bucureşti, 1997.40. SABĂU C., Analiza economico – financiară, Ed. Eurobit, Timişoara, 1997.41. ŞERBAN P., Analiza activităţii economico – financiară, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981.42. TABĂRĂ N., HOROMNEA E., TOMA C., Conturile anuale în procesul deciziţional, Tipografia Moldova, 2001.43. TIMARIU D., POPESCU GH., POSSLER I., Contabilitatea teoretică şi comercială, Bucureşti, 1981.

168

44. TABĂRĂ N., Contabilitate Naţională, Concepte, modele, aplicaţii, ediţia IV, Ed. Tipo Moldova, Iaşi, 2003.45. TULVINSCHI M., Gestiunea, Contabilitatea si Controlul Stocurilor, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2004.46. Contabilitate. Culegere de acte normative, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2003.47. Legea contabilităţii 82/1991, republicată în Monitorul Oficial nr. 20 din 20 ianuarie 2000.48. O.M.F.P. nr. 403/1999.49. Ordinul nr. 306 din 26 februarie 2002 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate, armonizate, cu directivele europene.50. Ordonanţa nr. 61/30 august 2001 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991, art. 1.51. Plan de conturi general.52. Reglementări contabile simplificate, armonizate, cu directivele europene, Norme metodologice de utilizare a conturilor contabile.53. Standardele Internaţionale de contabilitate, Editura Economică Bucureşti, 2004.54. Legea 31/1990, privind societăţile comerciale, M.O. nr. 126 – 127/1990.55. Reviste şi periodice de specialitate 2003, 2004 – Finanţe, Credit şi contabilitate, Revista generală de contabilitate şi expertiză, Economistul, Capital.56. Codul fiscal actualizat 10.12.2004, Ed. All Beck, 2004.57. Ordonanţa de urgenţă nr. 138/29.12.2004, actualizată pe 01.01.2005.

169

170