Contabilitatea Rezultatelor Financiare La Întreprindere

3
Contabilitatea rezultatelor financiare la întreprindere (în baza datelor S.R.L.”ABN-Echipamente”) Teza anuală Introducere Actualitatea temei. Timpurile în care trăim se caracterizează printr-un ritm alert al transformărilor, al mutaţiilor de tot felul şi nu există, deocamdată, nici un indiciu că el va încetini. Mediul economic nu stă pe loc, este în evoluţie continuă, apar noi transformări, astfel încît atunci cînd noul sistem este gata să funcţioneze, datele sînt din nou modificate, iar agentul economic riscă să fie tot atît de neadaptat şi nepregătit. În aceste condiţii, apare necesitatea ca orice organizm economic să se adapteze, să se transforme şi să se schimbe pentru a putea supravieţui şi să funcţioneze în mod corespunzător. În acest amplu proces un rol deosebit revine cunoaşterii. Cu cît mai profund se cunoaşte domeniul de activitate cu atît sînt mai mari posibilităţile efectuării unei activităţi eficiente şi profitabile. În acest context, un rol deosebit îl ocupă compartimentul ce include evaluarea şi diagnosticul rezultatelor financiare obţinute de agenţii economici pe parcursul perioadei de gestiune, pornind de la diferite forme de profit şi terminînd cu rentabilitatea generală, inclusiv cea economică. Prin esenţa sa activitatea de conducere, indiferent de nivelul la care se exercită şi de domeniul pe care-l vizează, implică cunoaşterea fundamentală a rezultatelor financiare, a întregului complex de cauze şi factori care le determină. Pe lîngă pregătirea şi fundamentarea deciziilor conducerii, evaluarea şi analiza rezultatelor financiare contribuie la fundamentarea programelor de activitate a întreprinderii, la perfecţionarea indicatorilor economico- financiari, armonizării activităţii economice. În condiţiile în care partea covîrşitoare a veniturilor bugetare provin din veniturile întreprinderilor obţinute de diferiţi agenţi economici, este evidentă importanţa problemelor privind rezultatele financiare ale întreprinderii. Pentru a evidenţia posibilităţile reale de dezvoltare a agenţilor economici, am recurs la cercetarea rezultatelor financiare obţinute de către SRL “ABN-ECHIPAMENTE” înregistrată în or.Chişinău, str. Petricani,17 cu nr.de înregistrare 1005600051770. Scopul principal al SRL “ABN-ECHIPAMENTE” este dezvolatrea sferei de prelucrare a lemnului, confecţionarea mobilei şi a articolelor din metale. Firma cuprinde specialişti competenţi, care se străduie să instruiască tinerii specialişti cu noile tehnologii în vederea evitării rebuturilor.

description

Contabilitatea rezultatelor financiare

Transcript of Contabilitatea Rezultatelor Financiare La Întreprindere

Page 1: Contabilitatea Rezultatelor Financiare La Întreprindere

Contabilitatea rezultatelor financiare la întreprindere (în baza datelor S.R.L.”ABN-Echipamente”)

Teza anuală

Introducere

Actualitatea temei. Timpurile în care trăim se caracterizează printr-un ritm alert al

transformărilor, al mutaţiilor de tot felul şi nu există, deocamdată, nici un indiciu că el va

încetini. Mediul economic nu stă pe loc, este în evoluţie continuă, apar noi transformări,

astfel încît atunci cînd noul sistem este gata să funcţioneze, datele sînt din nou modificate,

iar agentul economic riscă să fie tot atît de neadaptat şi nepregătit.

În aceste condiţii, apare necesitatea ca orice organizm economic să se adapteze, să se

transforme şi să se schimbe pentru a putea supravieţui şi să funcţioneze în mod

corespunzător.

În acest amplu proces un rol deosebit revine cunoaşterii. Cu cît mai profund se cunoaşte

domeniul de activitate cu atît sînt mai mari posibilităţile efectuării unei activităţi eficiente şi

profitabile. În acest context, un rol deosebit îl ocupă compartimentul ce include evaluarea şi

diagnosticul rezultatelor financiare obţinute de agenţii economici pe parcursul perioadei de

gestiune, pornind de la diferite forme de profit şi terminînd cu rentabilitatea generală,

inclusiv cea economică.

Prin esenţa sa activitatea de conducere, indiferent de nivelul la care se exercită şi de

domeniul pe care-l vizează, implică cunoaşterea fundamentală a rezultatelor financiare, a

întregului complex de cauze şi factori care le determină.

Pe lîngă pregătirea şi fundamentarea deciziilor conducerii, evaluarea şi analiza

rezultatelor financiare contribuie la fundamentarea programelor de activitate a

întreprinderii, la perfecţionarea indicatorilor economico-financiari, armonizării activităţii

economice.

În condiţiile în care partea covîrşitoare a veniturilor bugetare provin din veniturile

întreprinderilor obţinute de diferiţi agenţi economici, este evidentă importanţa problemelor

privind rezultatele financiare ale întreprinderii.

Pentru a evidenţia posibilităţile reale de dezvoltare a agenţilor economici, am recurs la

cercetarea rezultatelor financiare obţinute de către SRL “ABN-ECHIPAMENTE” înregistrată în

or.Chişinău, str. Petricani,17 cu nr.de înregistrare 1005600051770.

Scopul principal al SRL “ABN-ECHIPAMENTE” este dezvolatrea sferei de prelucrare a

lemnului, confecţionarea mobilei şi a articolelor din metale. Firma cuprinde specialişti

competenţi, care se străduie să instruiască tinerii specialişti cu noile tehnologii în vederea

evitării rebuturilor.

Conform extrasului din Registrul de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor (Anexa 1),

principalele genuri de activitate sînt:

-         comerţul cu ridicata al maşinilor-unelte;

-         comerţul cu ridicata al maşinilor şi echipamentelor pentru industria minieră şi

construcţii;

-         fabricarea uneltelor pentru prelucrarea metalelor şi lemnului;

Page 2: Contabilitatea Rezultatelor Financiare La Întreprindere

-         comerţul cu ridicata al mobilei, covoarelor şi pardoselilor pentru podea, al

mărfurilor de uz casnic neelectrice;

-         alte tipuri de comerţ cu amănuntul în magazine specializate.

La data de 21.11.2005 întreprinderea sus-numită a primit certificat de înregistrare cu

seria MD nr.0042465 (Anexa 2).

În prezent,  SRL “ABN-ECHIPAMENTE” prestează servicii în vederea fabricării uneltelor

pentru prelucrarea metalelor şi lemnului, prestează servicii de şlefuire a detaliilor de oţel cu

diametrul maximal de 400*700 mm.

SRL “ABN-ECHIPAMENTE” propune spre vînzare:

-         utilaje pentru confecţionarea mobilei;

-          o gamă largă de maşini şi utilaje pentru prelucrarea lemnului.

Partenerii de bază ai SRL “ABN-ECHIPAMENTE”: OOO «Станкоднепр», ЗММ «Стомана»,

ООО «Киверцыспецлесмаш», ООО „MWM”, Griggio SpA.

Scopul principal al întreprinderii este:

- majorarea profitului din contul atragerii noilor clienţi, păstrarea celor vechi, precum şi

prin prestarea serviciilor de calitate şi a utilajelor moderne de prelucrare a metalului şi

lemnului.

Scopul lucrării constă în studierea, cercetarea şi evidenţierea metodelor de evaluare

şi diagnostic a rezultatelor financiare ale agenţilor economici, în contextul cerinţelor dure ale

economiei de piaţă.

În acest scop se impune soluţionarea următoarelor sarcini:

examinarea riguroasă a indicatorilor ce reflectă rezultatele financiare ale întreprinderii;

descrierea metodelor diagnosticului şi evaluarea indicatorilor financiari;

evidenţierea rezervelor interne de majorare a rezultatelor financiare;

stabilirea factorilor de influenţă a masei profitului întreprinderii;

descrierea căilor de sporire a profitului.

Tema cercetării o constituie studierea rezultatelor financiare ale activităţii

întreprinderii, influenţa lor asupra viabilităţii acestei activităţi în condiţiile economiei de

piaţă, cît şi modelul analitic ce reflectă etapele de bază ale diagnosticului şi aprecierii

acestor rezultate în dinamică şi în plan strategic.

Obiectul cercetării are un caracter multilateral şi cuprinde aspectele teoretice,

metodice şi aplicative ale evaluării şi evidenţei rezultatelor financiare ale agentului

economic.

În rezultatul prezentei lucrări au fost stabiliţi indicatori economico-financiari ai

rezultatelor activităţii întreprinderii “ABN-Echipamente” SRL.