âmbătă, 22 martie 2008

Aspecte critice privind refacerea adeziunii stratului suport la biserica Arbore. Evoluţie istorică.

Prezentarea de la Ministerul Culturii din data de 21 martie 2008

Ctitoria logofătului Luca Arbore de la 1503 se detaşează în peisajul bisericilor din nordul

moldovei prin particularităţile arhitecturale, stilistice şi iconografice. Relaţiile dintre cele trei

aspecte sunt de subordonare, în sensul că formele de arhitectură oferă un spaţiu de desfăşurare a

picturilor murale. Păstrarea mesajului iconografic de la 1541 a fost posibil datorită tehnicii de

execuţie a fresco, a corectitudinii cu care aceasta a fost executată şi a materialelor de bună

calitate folosite, punctând în acest fel grija ctitorului de a rămâne în conştiinţa urmaşilor ca

model de urmat.

De-a lungul timpului biserica a cunoscut perioade dificile care au dus la degradări

structurale influenţând direct calitatea suportului şi implicit a picturii murale. În urma acestui

fapt au fost efectuate, în timp, importante intervenţii având drept scop stoparea şi eliminarea

cauzelor care ar fi dus la pierderea ansamblului. Materialele folosite pentru conservarea

diferitelor componente, de arhitectură sau pictură murală, au fost cele specifice fiecărei perioade

de intervenţie.

O degradare accelerată a monumentului s-a produs în secolele al XVII - lea şi al XVIII -

lea când, periodic, lăcaşul a ramas fără acoperiş. Astfel, intemperiile coroborate cu şocurile

mecanice produse de cutremure au dus la pierderea stratului suport şi implicit al celui pictural în

zonele superioare.

Primele intervenţii sunt consemnate de către Ioan Caproşu încă din anul 1909-1914 fiind

continuate apoi în 1936-1937, când spune că a fost consolidată fisura ce strapungea peretele

nordic între altar şi naos.

Problemele legate de stuctură sunt rezolvate în anul 1955-1956 când a fost construită de

jur împrejurul monumentului, o centură din beton armat pentru a stopa extinderea fisurilor ce

apăruseră din nou în pereţi. Materialele specifice aceastei perioade au fost cimentul pentru fisuri

şi ipsosul în cazul chituirii lacunelor la nivel şi a tivirii marginilor fracturate.

Acelaşi Ioan Caproşu semnala că în momentul editării, adică anul 1967, se efectuau

lucrări de consolidare structurale prin ţeseri şi injectări a gravelor crăpături, agrafări de fresce

desprinse şi refacerea acoperişului. Timpul a demonstrat că acţiunea de ancorare a suportului a

fost eficientă, demonstrând în acest fel eficienţa de moment de folosire a agrafelor din aluminiu,

un material uşor care nu rugineşte. Metodologic, acestea au fost introduse prin perforarea zidăriei

cu burghiul după care au fost fixate în ipsos. Printre zonele astfel ancorate s-a identificat şi o

replantare greşită a unui fragment de sfânt. De aici putem concluziona faptul că s-au salvat toate

fragmentele desprinse la acea vreme. Mai trebuie amintit fapul că metoda presupune ancorarea

zonelor, nu şi introducerea unui consolidant care să refacă adeziunea la suport.

Operaţiunile de restaurare din etapa 2006 au început prin decaparea chituirilor şi tivirilor

efectuate cu ipsos şi refacerea acestora cu mortare pe bază de var-nisip. Tot în aceeaşi perioadă

s-a format o comisie care să decidă asupra acestor fragmente desprinse ce erau ancorate doar prin

agrafe. În urma acestei întruniri s-a decis îndepărtarea lor, păstrând însă o zonă martor, după care

s-a trecut la refacerea adeziunii stratului suport prin injectări cu un consolidant mineral pe bază

de var hidraulic, numit PLM-AL.

Un moment important, anterior acestei intervenţii s-a petrecut în vara anului 1975 când, o

echipă coordonată de Tatiana Pogonat împreună cu mai tinerii restauratori Dan Mohanu şi Oliviu

Boldura au efectuat o intervenţie de urgenţă pentru consolidarea stratului suport al picturii

detaşat de structura de zidărie din naos.

Cu această ocazie s-a folosit un consolidant specific acelei perioade, caseinat de calciu.

Pentru asigurarea marginilor fracturate ale suportului pictural desprins s-au folosit mortare pe

bază de var-nisip, în proporţii diferite cu un adaos de câlţi, asigurându-se astfel o compatibilitate

cu structura originală a stratului suport.

În ceea ce priveşte caseina, după cum se cunoaşte, acesta a fost folosită încă din

antichitate pentru calităţile sale adezive. Insolubilitatea complexului calciu-proteină este dată de

reacţia produsă între cationii din var cu gruparea fosfat din proteină, astfel degradarea caseinei

depinde mult de modul în care acesta este obţinută şi în ce condiţii este folosită.

Ceea ce trebuie să reţinem este faptul că reacţia de degradare a casinei poate diferi de la o

situaţie la alta, în sensul că dacă liantul proteic este folosit într-un mediu bazic, aşa cum se

întâmplă cu pulberile din construcţii: var, ciment, pot determina o degradare accelerată a

caseinei, sensibilă în aceste situaţii.

Dezavantajele pe care aceasta le produce a făcut ca ea să nu mai fie recomandată la ora

actuală pentru consolidarea stratului suport, după cum puteţi observa, în timp aceasta devine

casantă pierzându-şi rolul iniţial. Recomandarea de a limita folosirea caseinei o face şi

Laboratorul de chimie ICCROM, încă din anul 1984, când s-a început efectuarea unor cercetări

şi teste pentru producerea unui nou consolidant, de data aceasta de natură minerală. Acesta

trebuia să îndeplinească anumite caracteristici de compatibilitate iar cercetările au determinat

folosirea varului hidraulic ca liant, cu adăugarea unui material inert care să controleze rezistenţa

mecanică, şi un fluidizator care să aducă noul material la o vâscozitate acceptabilă.

Introducerea informaţiilor cu privire la limitele în care pot fi folosite materiale pentru

consolidanţi a făcut ca pe piaţa de specialitate să apară o gamă largă de produse care au la bază

aceste exigenţe.

Specialiştii au declarat că este greu de controlat toate acestea prin faptul că cerinţele

devin contrastante în sensul că, uneori dacă vrei să măreşti fluiditatea prin adiţia apei atunci

rezistenţa mecanică a materialului scade iar coeficientul de contracţie se măreşte.

Un alt exemplu se referă la ionii de calciu solubili, cei care duc la apariţia crustelor de

carbonat de calciu, această situaţie poate fii depăşită prin adiţia pozzoanei, însă acest lucru duce

la creşterea concentraţiei de ioni de potasiu. Se ştie totuşi că sărurile solubile din mortare sunt

predominant de sodiu şi potasiu, de aceea cele două trebuiesc ţinute în limitele acceptabile.

Totuşi, este posibil să se ajungă la un „compromis”, după cum l-au denumit cercetătorii,

prin care consolidanţii trebuie să ţină sub control aceşti coeficienţi. Astfel consolidanţii din

gama: PLM, LEDAN, BRESCIANI, şi ANDBER, ultimul fiind singurul produs specific

conceput de laboratorul CEPROCIM din românia, sunt materiale care întrunesc aceste cerinţe iar

diferenţierea lor se face prin conţinutul de săruri, coeficintul de contracţie şi mai ales timpul de

priză.

Dacă acum câţiva zeci de ani restauratorul era pus în faţa unei game limitate de produse,

acum alegerea devine dificilă în condiţiile când trebuie să decidem asupra unui consolidant care

să îndeplinească anumite cerinţe.

La Arbore, s-au identificat două situaţii diferite în privinţa degradării startului suport care

necesitau abordări diferite. Acest fapt, a impus selectarea a două tipuri de consolidanţi: unul

pentru refacerea adeziunii şi altul pentru refacerea coeziunii stratului suport întâlnit în zonele

inferioare unde umiditatea de capilaritate a produs o reţea de lacune alveolare.

Pentru situaţiile în care mortarul şi-a pierdut în timp aderenţa, alegerea s-a înderptat după

cum am enunţat anterior, asupra produsului din gama PLM-AL. Iniţierea testelor fizico-chimice

au avut drept scop verificarea noului consolidant, în primul rând a rezistenţă mecanice dacă

aceasta este apropiată de cea a mortarului tradiţional din var-nisip folosit de noi pentru chituirile

lacunelor din stratul suport. Mai trebuie menţionat faptul că testele au fost făcute în laborator cu

aceleaşi materiale folosite in situ pentru a obţine rezultate concludente. Raportul de încercare

pentru determinarea rezistenţei mecanice s-a făcut pe o probă martor care consta într-o prismă

întreagă din var-nisip, şi o altă prismă formată din două starturi de mortar care au aderat cu

ajutorul PLM-ului. Fiecare probă a fost repetată de câte trei ori, după care s-a efectuat media

aritmetică a rezultatelor. În urma determinării rezistenţei mecanice s-a ajuns la un rezultat

favorabil, în sensul că cele două probe au avut valori apropiate între ele, iar ruperea lor s-a

produs conform standardului, în formă de clepsidră. Un aspect interesant de notat a fost acela

prin care PLM-ul a făcut corp comun cu mortarul acţionând asemenea unui monolit, deoarece

consolidantul şi-a pierdut treptat apa şi în acelaşi timp a favorizat pătrunderea acestuia în porii

mortarului.

Informaţii suplimentare asupra caracteristicilor produsului sunt cele legate de vâscozitate

şi timpul de priză. Acestea au fost obţinute prin teste chimice, fiind ajutaţi în acest sens de către

laboratorul de chimie a facultăţii prin Dna. Olimpia Barbu care a efectuat o serie de teste FTIR

punând în evidenţă în acest fel procesul prin care hidroxidul de calciu se transformă în carbonat

de calciu. Testul FTIR a adus din start o serie de concluzii importante în metodologia de

preparare a produsului astfel că:

- pentru a obţine un produs complet hidratat se recomandă o proporţie cel puţin egală a

raportului de apă şi PLM, în nici un caz nu se recomandă o cantitate mai mică de apă deoarece a

fost identificat permanent în aceste teste hidroxidul de calciu. Acest lucru poate fi identificat şi

vizual de catre restaurator, prin mici cuiburi nehidratate. Rezultate bune s-au identificat pentru

proporţii mai mari de 1:1, însă trebuie ţinut cont faptul că o cantitate mult prea mare de apă duce

la scăderea rezistenţei mecanice a consolidantului.

Pentru tratamentul mortarului decoeziv atenţia noastră s-a îndreptat asupra produsului

numit Syton X30 care conţine particule foarte fine de siliciu dispersate într-o emulsie apoasă

ajutând la umplerea spaţiilor goale dintre particulele de nisip ale materialului decoeziv.

Metodologic, testele pentru determinarea rezistenţei mecanice au decurs la fel ca şi în cazul celor

cu PLM, în concluzie putem spune că după impregnarea întregii suprafeţe, aceasta devenise uşor

lucitoare după cum se menţionează şi în fişa tehnică, în acelaşi timp capătă o nuanţă mai închisă

decât proba martor. Cel mai important lucru este rezultatul bun obţinut în urma determinării

rezistenţei mecanice.

În concluzie trebuie spus că operaţiunea de consolidare devine una dintre cele mai dificile

prin faptul că restauratorul trebuie să cunoască caracteristicile structurale ale materialelor,

diferenţele de densitate şi porozitate, acestea fiind corelate cu produsele de consolidare sau de

refacerea a coeziunii.

De asemenea, din experienţa acumulată putem considera că având accesul la aceste

materiale şi beneficiind de caracteristicile lor nu este necesară umplerea unor goluri extinse ci

numai efectuarea unor puncte de ancorare care să asigure portanţa acestor zone. În acest fel se

evită o injectare necontrolată şi introducerea unui material nou în cazul unei operaţiuni care nu

poate fi, în acest caz, reversibilă.

În acest spirit intenţiile de refacere a adeziunii stratului suport al picturilor detaşate de la

Arbore s-au efectuat conform principiului minimei intervenţii asigurând stabilitatea structurală a

picturii.

În încheiere aş dori să aduc mulţumiri profesorului coordonator Oliviu Boldura, colegilor

care au făcut parte din echipa de la Arbore, Dnei Olimpia Barbu pentru partea de cercetare şi nu

în ultimul rând firmei Iridex în cadrul căreia s-au făcut testele fizice.

Publicat de geo_cricri la 11:16 0 comentarii

marți, 12 februarie 2008

Servus!

Am inceput cu servus! pentru ca asa spun oamenii cand se intalnesc la mine acasa. Nu stiu exact ce o sa fie cu acest blogg deocamdata, dar stiu sigur ca pot incepe prin a va arata ce fac eu mai bine, adica sa restaurez/pictez: fresca, icoane, mobilier. Publicat de geo_cricri la 12:49 4 comentarii

Pagina de pornire Abonaţi-vă la: Postări (Atom)

Arhivă blog

geo_cricri

sunt din brasov dar circul mult asa ca ma gasiti pe georgianazaharia@yahoo.com sau geo_cricri@gmail.com

Vizualizaţi profilul meu complet

legaturi

Revista de materiale de constructii Magda

revista de restaurare online

alex