EDUCAREA PĂRINŢILOR-

în vederea formării unor abilităţi de cunoaştere şi acceptare a propriului copil

I. Importanţa mediului socio-familial în dezvoltarea copilului

Studiile actuale de specialitate pun în evidenţă importanţa covârşitoare a

mediului familial asupra dezvoltării copilului în special la vârstele mici. Sunt

recunoscute numeroase variabile care acţionează asupra dezvoltării intelectuale a

copilului mic. Aceste variabile puse azi în evidenţă sunt:

-QI al mamei;

-atitudinile educative ;

-trăsăturile de personalitate;

-comportamentele educative ;

-construcţia imaginii de sine în familie;

Într-o societate care îşi propune acordarea de şanse egale la educaţie pentru

toţi se constată o agravare a discrepanţelor între copiii proveniţi din medii sociale

şi culturale diferite.

Condiţiile favorabile de dezvoltare psihică şi fizică, climatul spiritual şi

nivelul aspiraţiilor familiei şi al mediului social lărgit, conlucrarea familiei cu

şcoala, constituie premise temeinice pentru educarea capacităţii de învăţare a

copiilor. Experienţa arată că influenţa acestor factori, deşi se face simţită la orice

vârstă, are un rol mai mare pe primele trepte ale şcolarităţii, în învăţământul primar

şi gimnazial. Recunoaşterea contribuţiei mediului familial la formarea şi

dezvoltarea personalităţii elevilor au generat multiple forme şi modalităţi de

colaborare a şcolii cu familia, privind participarea copiilor la gestiunea instituţiilor

de învăţământ, realizarea în comun a unor acţiuni educative pe probleme concrete,

interesul manifestat de educatori pentru o mai bună cunoaştere a mediului familial.

Munca pedagogică cu părinţii pentru a crea elevului condiţii cât mai bune de

studiu, îndrumarea acestora pentru a stabili elevului un regim de muncă şi a-i

1

supraveghea timpul liber, organizarea condiţiilor de pregătire a lecţiilor la şcoală

pentru unii elevi, înlăturarea golurilor din cunoştinţele anterioare ale acestora prin

muncă suplimentară cu ei, folosirea unor procedee adecvate prin care să se înlăture

consecinţele unor particularităţi individuale sunt măsuri prin care se poate asigura

progresul la învăţătură al elevilor prin grija învăţătorilor, profesorilor sau

asistenţilor sociali. Cu cât ajutorul este acordat mai curând, când lacunele sunt

mici, cu atât el este mai eficace, oferind perspectiva aducerii elevului la nivelul

celor buni din clasă.

II.Necesitatea educării părinţilor

Este un lucru recunoscut că educaţia şi creşterea copiilor revine în principal

părinţilor. Îndeplinirea funcţiei educative ţine de esenţa familiei şi desăvârşeşte

existenţa acestui nucleu fundamental al societăţii omeneşti.

Dezvoltarea armonioasă a personalităţii copilului apare atunci când el

beneficiază de dragoste şi securitate, de experienţe noi, de apreciere şi de stimă, de

responsabilitate şi autonomie consideră Mia Kellmer Pringle .

În literatura de specialitate sunt recomandate 10 comandamente legate de

educarea unui copil, (citate de J. P.Deschamps):

1. Oferiţi copilului îngrijiri permanente, coerente, iubitoare, ceea ce este de o

importanţă fundamentală pentru sănătatea spiritului, la fel cum alimentaţia

corectă este esenţială pentru sănătatea corpului.

2. Oferiţi copilului o mare din timpul şi din înţelegerea dumneavoastră – jocul

cu copilul, lectura sunt mult mai importante decât un menaj bine făcut.

3. Copilul are nevoie de experienţe noi şi de comunicare permanentă, ceea ce îi

asigură dezvoltarea spirituală.

4. Copilul va fi stimulat să se joace, singur sau cu alţi copii, ceea ce permite

explorarea, imitaţia, construcţia şi creaţia.

2

5. Atunci când eforturile copilului sunt încununate de succes, el trebuie

felicitat, apreciat.

6. Părinţii trebuie să-i dea copilului responsabilităţi din ce în ce mai mari,

deoarece simţul responsabilităţii se dezvoltă doar prin activităţi practice.

7. Fiecare copil este unic în felul lui, astfel că părinţii trebuie să-şi adapteze

comportamentul la caracteristicile acestuia.

8. Atunci când nu suntem de acord cu comportamentul copilului, manifestarea

dezaprobării trebuie să ţină cont de temperament, vârsta şi capacitatea de

înţelegere a copilului.

9. Copilul nu trebuie ameninţat cu pierderea dragostei sau cu abandonul;

părinţii pot respinge comportamentul copilului, dar nu-şi pot respinge propriul

copil.

10. Părinţii nu trebuie să aştepte recunoştinţă, deoarece copilul nu şi-a solicitat

naşterea (Deschamps et al., 1981).

Schimbările de natură socio-economică din societate au consecinţe negative

asupra situaţiei copiilor în familie. Părinţii, mult prea preocupaţi de satisfacerea

nevoilor materiale ale vieţii nu mai oferă suficientă afectivitate şi sprijin copilului-

elemente atât de necesare dezvoltării armonioase.

Una din modalităţile de ameliorare a acestor efecte este educarea

părinţilor.

Educarea părinţilor are în vedere acţiuni îndreptate spre exersarea funcţiei

educative şi spre dezvoltarea unor practici eficiente de comunicare şi interacţionare

în familie.

Aceste acţiuni vor conduce la:

-cunoaşterea şi acceptarea propriului copil ;

-abordarea pozitivă a trăsăturilor personalităţii copilului;

-înţelegera comportamentului copilului;

3

-influenţe pozitive în dezvoltarea competenţelor sociale ale copiilor;

-cunoaşterea etapelor dezvoltării în timp a copilului ;

-procesul de educaţie a copilului ;

-crearea unui echilibru între factorii familiali de educaţie a copilului-rolul egal al

ambilor părinţi ;

-modalităţi non-violente de rezolvare a conflictelor în familie.

Educând părinţii se va realiza şi o schimbare în mentalitatea părinţilor despre

copil. Părinţii trebuie să fie informaţi şi să accepte că orice copil :

-este o persoană cu anumite caracteristici, speciale, diferite, în concordanţă cu

gradul de dezvoltare ;

-are drepturi egale care trebuie recunoscute de către societate şi în special de către

părinţi ;

-copilul are o personalitate individualizată.

Atunci când vorbim de asistenţa psihopedagogică a elevilor trebuie să facem

referire la dimensiunile componentei profesionale a educatorilor. Astfel

competenţa psihopedagogică este rezultanta următoarelor cinci capacităţi:

capacitatea de a cunoaşte elevii şi de a lua în considerare particularităţile lor de

vârstă şi individuale la proiectarea şi realizarea activităţilor instructiv-

educative;

capacitatea de a comunica uşor cu elevii, de a-i influenţa şi motiva pentru

activitatea de învăţare, în general, şi pentru învăţarea unei anumite discipline

de studiu, în particular;

capacitatea de a proiecta şi de a realiza optim activităţi instructiv-educative

(precizarea obiectivelor didactice, selecţionarea conţinuturilor esenţiale,

elaborarea strategiilor de instruire, crearea unor situaţii de învăţare adecvate,

stabilirea corespunzătoare a formelor, metodelor şi instrumentelor de evaluare

etc.);

4

capacitatea de a evalua obiectiv programe şi activităţi de instruire, pregătirea

elevilor, precum şi a şanselor lor de reuşită;

capacitatea de a-i pregăti pe elevi pentru autoinstruire şi autoeducaţie.

a) Atitudinea emoţională negativă a copilului faţă de şcoală poate să depindă

de: informaţiile inexacte şi nepotrivite pe care copilul le-a dobândit pe tema şcolii,

de atitudini şi înclinaţii incorecte preluate de la cei din jur sau de experienţe

negative pe care le-a trăit în timpul unui antrenament de învăţare prematur şi

defectuos.

Atitudinea emoţională negativă poate apărea şi faţă de anumite disipline

şcolare, de care se leagă experienţe mai puţin plăcute.O materie la care au apărut

dificultăţi de învăţare poate genera aversiune, teamă. Atitudinea neînţelegătoare a

profesorului, refuzul de a-l sprijini şi îndruma pentru a depăşi obstacolele, îl vor

îndepărta pe elev. „Atitudinea negativă faţă de şcoală poate fi simptomul unor

tulburări afectiv-emoţionale mai profunde şi mai generalizate.” (H.Spionek)

b) Părinţii dovedesc şi ei, uneori, atitudini nepotrivite faţă de situaţia la

învăţătură a copiilor. Cercetările psihopedagogice au diferenţiat trei atitudini

greşite ale părinţilor:

-atitudinea de teamă- părinţi care îşi manifestă teama în legătură cu cariera şcolară

a copilului şi astfel îi transmit aceeaşi atitudine, determinând nelinişte, lipsă de

încredere în forţele proprii, sentimente de vulnerabilitate;

-atitudinea agresivă- părinţii îşi manifestă agresivitatea asupra şcolii, diminuează

autoritatea şcolii şi a cadrelor didactice sau îşi indreaptă agresiunea împotriva

copilului care este adeseori victima unor abuzuri fizice şi psihice iniţiate de părinţi;

-atitudinea de indiferenţă a părinţilor prin bagatelizarea şcolii- care se leagă fie de

lipsa de responsabilitate manifesată în familie, la locul de muncă, fie de o slabă

5

consideraţie faţă de şcoală, minimalizând eficienţa învăţăturii pentru perspectivele

de viaţă.

Cele mai grave consecinte ale atitudinii greşite a părinţilor sunt: rămânerea

în urmă la învăţătură şi eşecul şcolar.

Rămânerea în urmă la învăţătură este o problemă socială a timpului

nostru. Ea produce efecte dezastruoase atât elevilor în această situaţie, familiilor

acestora cât şi şcolilor. Efectele sunt: educaţionale, economice şi psihologice.

Rămânerea în urmă la învăţătură este un proces care cuprinde mai multe

faze:

faza iniţială - apar primele goluri, primele nemulţumiri ale copilului în

legătură cu şcoala”;

faza a doua -se caracterizează prin defecte grave , iar elevul chiar dacă se

străduieşte nu mai poate participa şi profita normal de activitatea şcolară;

faza a treia -se caracterizează prin apariţia rezultatelor nesatisfătoare;

faza a patra –nepromovarea-care este o afirmare formală a eşecului tuturor

încercărilor de a înlătura rămânerea în urmă.

Descoperirea eşecului de la început este absolut necesară. Cunoaşterea fazei în

care se află procesul de rămânere în urmă al copilului în orice moment trebuie să

faciliteze acţiunea de remediere.

Cauzele care duc la eşec şcolar se diferenţiază după natura factorii care la

determină astfel:

-de natură subiectivă: starea psihofiziologică a elevuilui, respectiv nivelul de

dezvoltare intelectuală şi fizică, starea sănătăţii şi gradul de pregătire pentru

începerea şcolii, nivelul motivaţiei (aspiraţii, idealuri) şi al voinţei;

-de natură instituţională: nivelul de pregătire al cadrelor didactice, cunoaşterea

şi aplicarea unor principii didactice şi metodice adecvate, organizarea activităţii şi

6

a regimului şcolii, baza didactico-materială, precum şi personal de sprijin calificat

(psihopedagog, asistent social, consilier);

-de natură socio- economică: nivelul intelectual al părinţilor, starea materială a

familiei, relaţiile din familie, mediul ambiant nemijlocit în care trăieşte, normele,

valorile şi credinţele comunităţii din care face parte;

Factorii enumeraţi se impletesc între ei, din acest motiv acţiunea lor este de

cele mai multe ori complexă şi poate duce la dereglări în viaţa emoţională şi

volitivă, la deformări de caracter, la afecţiuni neuro sau la psihopatii.

(D.M.Jovanovic)

III.Activităţi socio-educative cu părinţii

Orice actor adult al sistemului educativ ar putea, tocmai în perspectiva

ameliorării respectului faţă de sine al elevilor, să-şi îndrepte eforturile către

obiectivele următoare:

* să favorizeze conştientizarea competenţelor şi calităţilor prin intermediul unor

realizări obiective; să conducă la descoperirea domeniilor de împlinire de sine

pe care le valorizează şi la conştientizarea largului evantai de caracteristici

posibile ale valorii în specia umană;

* să sprijine copilul în formarea unor idealuri congruente cu competenţele şi

interesele sale;

* să-l ajute să se insereze în contexte sociale mai valorizante pentru el;

* să-i împărtăşească strategii adecvate pentru a face faţă situaţiilor dificile, în care

apare teama de eşec sau de respingere socială; să-i atragă atenţia asupra

caracterului controlabil al situaţiilor (de exemplu, invitând tinerii să discute în

grup despre modurile lor diferite de răspuns în situaţii dificile);

* să lupte împotriva suprageneralizării eşecului, recentrând eşecul asupra sarcinii

şi oferind metode pentru o reuşită ulterioară şi la nivelul instituţiei şcolare, unde

7

sunt uneori enunţate judecăţi negative care, dincolo cu mult de performanţe,

aduc atingere persoanei;

* să se situeze el însuşi ca dătător de valoare pentru copil, care are nevoie să fie

tratat ca persoană şi nu numai ca elev.

Activităţile derulate cu grupurile de părinţi au urmărit :

- realizarea unei bune relaţii părinte-copil;

- prevenirea unor probleme grave de educaţie;

- prevenirea unor atitudini şi reacţii negative în comportamentul părinţilor faţă

de copil;

- însuşirea unor abilităţi de bază de care părinţii au nevoie pentru a influenţa

pozitiv comportamentul copiilor.

În decursul acestor întâlniri s-au discutat teme şi s-au exersat abilităţi care au

vizat :

nevoile copiilor mici ;

dezvoltarea psiho-socială pe vârste;

acordarea atenţiei în manieră pozitivă în vederea stimulării unui

comportament dorit;

aprecierea (convingerea părinţilor că laudele îi pot determina pe copii

săse comporte într-un mod dorit);

stabilirea limitelor- diferenţierea între a respinge copilul sau a

respinge un comportament;

fixarea unor limite verbale ( NU este NU!) ;

ignorarea unor comportamente nedorite ;

discriminarea situaţiilor când copiii trebuie izolaţi pentru anumite

comportamente;

8

stabilirea situaţiilor când trebuie folosită pedeapsa sau recompensa

şi pentru care comportamente.

Modalităţile de realizare pot fi variate și se concretizează în:

vizionări de filme educative ;

dezbateri;

jocuri şi exerciţii practic-aplicative cum ar fi “Ce îmi place/

nu-mi place la copilul meu”,  exerciţiul « fierbinte-rece », jocul

« Semaforul », jocul « Scaunul pozitiv şi scaunul negativ », etc.

IV.Evaluarea activităţii

La finalul şedinței se pot evalua cunoştinţele dodândite şi a abilităţile

formate prin chestionare aplicate, prin jocuri de rol şi dezbateri.

Acestea pot dezvălui valoare întîlnirilor dacă au fost eficiente şi bine venite,

părinţii participanţi pot recunoaște importanța acestora în schimbarea

comportamentului propriu faţa de copii şi contribuţia în îmbunătăţirea atmosferei

familiale în perioada participării la cursuri.

9