Consideraţii privind conservarea şi restaurarea unor vase...

Studia Universitatis Cibiniensis • Series Historica, tomul 5/2008, pp. 249-262

Consideraţii privind conservarea şi restaurarea unor vase ceramice medievale timpurii

descoperite la Capidava

Simona Maria CURSARU HERLEA

Keywords: Romania, Dobroudja, Capidava, Middle Age, ceramics, conservation- restoration.

Abstract

Considerations regarding the Conservation and Restoration of Early Medieval Pots found at Capidava The early medieval pottering had a big importance also in the territories

occupied by Romanians at that time. The archaeological excavations reveal an immense quantity of ceramics: objects of different types and use, more fragmented than whole, more or less refined. Ceramics are historical and artistic documents and remains representative for the most diverse populations which reflect in it their spiritual, technical and social capacities. From the numeric point of view, they are the most frequent objects of restoration that exist.

The systematic archaeological excavations made at Capidava have revealed a diversity of ceramic material from the early middle ages. The material has been partially restored by The National History and Archaeological Museum of Constanta, but there remained a big part of them in Capidava’s and Vasile Parvan Institute’s deposits; they urgently need a proper conservation and restoration. I received the right to restore and conserve the last category of them from Sorin Fogarascher (the expert restorer from CNM ASTRA, SIBIU).

I chose from all these objects, for a start, two pots made out of ordinary clay, burnt oxidant and secondary, and modelled at the basic wheel. The first pot is from the 10th century with the serials 446. The second pot is from the 11th century with the serials 5312. I chose two pots because the presentation needs to be a comparison between the „traditional“ way of restoring, respecting the technological flux, and the new „tendency“, of applying only a curative conservation.

Săpăturile arheologice scot la iveală o cantitate imensă de ceramică: obiecte de

diferite tipuri şi întrebuinţări, mai mult fragmentate decât întregi, lucrate mai mult sau mai puţin îngrijit. Ceramica este document istoric şi artistic şi rămâne reprezentativă pentru cele mai diverse populaţii ce îşi reflectă în ea capacităţile spirituale, tehnice, preocupările de bază, precum şi frământările sociale. Sub raport numeric ocupă primul loc dintre toate categoriile de materiale care fac obiectul restaurării.

Săpăturile arhelogice sistematice efectuate la Capidava au dus la descoperirea unui bogat material ceramic medieval timpuriu. O parte din acest material a fost

250 Simona Maria CURSARU HERLEA

restaurat în laboratoarele Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa, însa mai sunt în depozitul de la Capidava şi în depozitul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan“ din Bucureşti numeroase piese şi fragmente ceramice ce au nevoie de conservare şi restaurare. De conservarea şi restaurarea acestora din urmă am primit acceptul de a ne ocupa. Aflându-ne în faza de pregătire pentru obţinerea atestatului de restaurator ceramică vom lucra, în prima fază, sub îndrumarea restauratorului expert Sorin Fogarascher, în laboratorul de restaurare ceramică al Complexului Naţional Muzeal „ASTRA“, Sibiu.

Din lotul de material ceramic adus pentru restaurare în laborator din depozitul şantierului arheologic Capidava, am selectat două borcane. Selectarea acestor două piese s-a făcut din două motive. Pe de o parte, vrem să atragem atenţia că restaurarea trebuie să se facă doar în laboratoare specializate, de către restauratori atestaţi sau în curs de atestare (aceştia din urmă trebuie să fie coordonaţi de preferinţă de un restaurator expert) cu respectarea tuturor principiilor restaurării. Restaurarea făcută pe şantierele arheologice, de către persoane neavizate şi cu mijloace neadecvate, de cele mai multe ori, poate contribui la degradarea piesei sau şi mai rău poate produce distrugerea acesteia. Pe de altă parte, vrem să subliniem faptul că putem opta pentru o restaurare „tradiţională“ cu respectarea întregului flux tehnologic al restaurării sau, atunci când piesa ne permite, putem aplica doar o conservare curativă.

Vasul nr. 1 este un borcan din secolul al X-lea cu numărul de inventar 446 (fig. 1). Vasul nr. 2 este un borcan ce aparţine secolului al XI-lea şi are numărul de

inventar 5312 (fig. 2).

fig. 1. Vasul nr. 1. Borcan, nr. inv. 446 (sec. X). Înainte de restaurare.

Consideraţii privind conservarea şi restaurarea unor vase ceramice medievale timpurii 251

Fig. 2. Vasul nr 2. Borcan, nr. inv. 5312 (sec. XI). Înainte de conservarea curativă..

Borcanul este un tip de vas ceramic folosit ca recipient pentru prepararea şi depozitarea alimentelor. Are ca părţi componente: fund, pântece, umăr, gât şi gură (buză) şi este de dimensiuni reduse în general, exemplarele mari nu depăşesc înălţimea de 0,35 m. La Capidava reprezintă tipul cu cele mai multe vase întregi, dar şi cele mai multe fragmente provin tot din borcane de forme şi mărimi diferite. Cele două borcane aflate în discuţie se înscriu în categoria borcanelor lucrate pe roată lentă din lut comun, incizate şi arse oxidant. Tipul de roată întâlnit la Capidava este cel care are capătul fusului ascuns în suprafaţa roţii lucrătoare. Fundul vaselor lucrate pe astfel de roată este fie neted ca în cazul vaselor prezentate, fie poate avea semne în relief1. Tehnicile decorative întâlnite la Capidava sunt: incizia, lustruirea, vopsirea cu şlem roşu, aplicarea angobei aurii, smălţuirea şi decorul în relief (brâuri în relief, baghete şi pastile în relief, precum şi reprezentări zoomorfe). Decorul realizat prin incizie (ca în cazul de faţă) în pasta crudă este cel mai frecvent, obţinându-se cu ajutorul unei sule sau al unui instrument cu dinţi, in formă de pieptene. Rezultatul se prezintă sub forma unor striuri al căror aspect variază în funcţie de numărul dinţilor (2-10), de desimea lor, de fineţea vârfului, de ductul şi de direcţionarea inciziei2.

Arderea s-a făcut în general sub 1000°C, majoritatea pieselor fiind arse între 600°C şi 800°C3. Se găsesc şi câteva exemplare nearse sau numai coapte. De asemenea se întâlnesc vase a căror ardere este incompletă sau neomogenă în primul caz ele au nuanţe de la roşu–cărămiziu la cenuşiu, în al doilea caz miezul nu este pătruns de căldură şi rămâne mai închis la culoare. Din păcate la Capidava a fost descoperit doar un rest de cuptor cu ardere prin reverberaţie, într-o râpă din jurul

1 Florescu Gr., Florescu R., Diaconu 1958, pp. 215-226; Paraschiv, Talmaţchi 2006, pp. 22-29, 91-192. 2 Referitor la decorul realizat prin incizie al borcanelor de la Capidava vezi Cursaru, 2007, pp. 115-120,

iar pentru toată zona carpato-danubiano-pontică vezi Paraschiv, Talmaţchi 2003, pp. 203-214; Paraschiv, Talmaţchi 2007, pp. 27-44.

3 Florescu Gr., Florescu R., Diaconu 1958, p. 163.


cetăţii1. Este de presupus că, în general, atelierele şi în special cuptoarele erau situate în afara cetăţii, lucru confirmat şi de descoperirea în afara cetăţii Dinogeţia, la mică distanţă de poarta principală, a trei cuptoare speciale de ars ceramică2.

Conservarea şi restaurarea unui obiect, cunoaşte o anumită desfăşurare de faze şi etape. În prima fază s-a evaluat gradul de fragilitate a vaselor şi starea lor de conservare. Examinarea macroscopică ne-a permis doar cercetarea suprafeţei. Pentru a evalua gradul de degradare a obiectelor, pentru a determina compoziţia materialului şi a stabilii cât de mult au fost afectate proprietăţile fizico-mecanice am solicitat intervenţia laboratorului de investigaţii, care a eliberat buletinele de analiză3.

Prezentarea pieselor Vasul nr. 1 DESCRIERE. STAREA DE CONSERVARE. CAP. 1959, I, 48, BN., nr. inv. 446. Borcan bitronconic cu gât scurt, arcuit,

buza evazată şi tăiată concav. Umărul este prelung, rotunjit corpul este bombat şi se îngustează spre partea inferioară. Fundul este uşor arcuit în interior, nu prezintă marcă de olar. Este modelat pe roata lentă din lut comun care are ca degresant nisip (particule cu diametre de până la 0,7 mm) şi este ars oxidant. Decorul constă într-o zonă compactă de striuri orizontale, amplasate de sub gât până în zona diametrului maxim, după care urmează fascicule de striuri orizontale alternative cu câmpuri simple („portative“) ce sunt dispuse până spre fund. Pe umăr sunt trasate fascicule scurte şi inegale de striuri drepte dispuse oblic (fig. 3).

Fig. 3. Desen –vasul nr. 1. Decorul incizat

Prezintă o ardere secundară parţială cel mai probabil provocată de incendierea

aşezării decât de folosirea vasului la prepararea hranei, deoarece fundul nu este 1 Florescu Gr., Florescu R., Diaconu 1958, p. 232. 2 Ştefan, Barnea, Comşa M., Comşa E. 1967, pp. 127-129. 3 Buletinul de analiză nr. 254/09 pentru vasul cu nr. de inventar 446 şi buletinul de analiză nr. 255/09

pentru vasul cu nr. de inventar 5312, au fost eliberate de laboratorul de investigaţii fizico-chimice al Complexului Naţional Muzeal ASTRA, Sibiu şi efectuate de expertul în investigaţii fizico-chimice şi conservare preventivă Marta Guttmann.


afectat. Din cauza acestei arderi secundare vasul are desprinderi de material ceramic de pe suprafaţa exterioară şi nuanţe de culori variabile de la cărămiziu la brun-cenuşiu. Se mai păstrează urme de angobă crem (fig. 4). Vasul prezintă încercări de restaurare, făcute pe şantier, probabil de persoane neacreditate. S-a încercat lipirea fragmentelor (dintre care unul s-a dezlipit) şi completarea unor fragmente lipsă. În urma analizelor efectuate s-a constatat că lipirea s-a făcut cu poliacetat de vinil (aracet) iar completările cu ipsos. Pete de poliacetat de vinil s-au găsit şi pe suprafaţa vasului, de asemenea s-au observat depuneri de murdărie ancrasată (pământ şi ipsos) şi neancrasată (praf). Din vas lipsesc fragmente în proporţie de aproximativ 30% acestea sunt părţi din pântec, umăr, gât şi gură (fig 5).

Fig. 4. Starea de conservare: restaurare anterioară (lipirea fragmentelor, completări cu ipsos), pete de poliacetat de vinil, ardere secundară parţială, desprinderi de material

ceramic, urme de angobă, depuneri de murdărie ancrasată (pământ şi ipsos) şi neancrasată (praf).

Încă din această stare se poate observa că vasul este uşor deformat şi nu din cauza

unei lipiri neadecvate a fragmentelor ci fie datorită presiunii solului, fie aşa a fost modelat.

După ce ne-am asumat responsabilitatea examinării fragmentelor pentru stabilirea diagnosticului şi a tratamentelor ce vor fi aplicate, precum şi documentarea tuturor acestor proceduri şi respectarea principiilor fundamentale ale restaurări şi după ce am primit avizul comisiei, s-a trecut la conservarea şi restaurarea practică. Exigenţa principiilor de restaurare este esenţială pentru evitarea unor erori pe parcursul fluxului tehnologic, care a cuprins următoarele operaţii:

1. Îndepărtarea şi curăţarea murdăriei neancrasate şi ancrasate (pământ, ipsos, poliacetat de vinil).

Datorită faptului ca fragilitatea vasului nu ne permite dezlipirea şi curăţarea individuală a fragmentelor, am hotărât să începem operaţiile de restaurare din acest stadiu. Desprăfuirea vasului s-a făcut cu ajutorul unei pensule cu păr moale.

Depunerile de murdărie ancrasată s-au îndepărtat mecanic cu ajutorul unui bisturiu, apoi suprafaţa interioară şi exterioară a vasului a fost ştearsă cu un burete


umezit în apă distilată (fig. 5) Imersarea vasului în apă distilată şi curăţarea lui cu detergent neionic erau operaţii imposibil de realizat, deoarece poliacetatul de vinil se înmoaie în apă şi fragmentele se puteau dezlipi.

Fig. 5. Îndepărtarea murdăriei ancrasate.

2. Curăţarea poliacetatului de vinil de pe canturile fragmentului dezlipit şi de pe canturile de îmbinare s-a dovedit a fi o operaţie destul de anevoioasă, deoarece pentru o îmbinare perfectă acesta trebuia îndepărtat în totalitate. Astfel, pe aceste suprafeţe am aplicat tampoane de vată îmbibate în apă caldă (60°C). Au fost lăsate să acţioneze circa 40 de minute, după care suprafaţa a fost curăţată mecanic cu ajutorul bisturiului (fig. 6).

Curăţarea mecanică s-a executat cu mare atenţie pentru a nu se altera suprafaţa canturilor pe care urma să se aplice un nou adeziv în vederea reasamblării fragmentului dezlipit.Vasul a fost lăsat pe stativ la uscat timp de o zi la temperatura mediului ambiant.

Fig. 6. Îndepărtarea poliacetatului de vinil de pe canturile fragmentului dezlipit şi de

pe canturile de îmbinare

3. Asamblarea fragmentului. Pentru asamblarea fragmentului dezlipit s-a folosit binecunoscutul poliacetat de

vinil. Folosirea acestui adeziv s-a datorat pe de o parte faptului că şi celelalte fragmente au fost lipite tot cu acesta, pe de altă parte pentru că are o bună adezivitate


faţă de ceramică. Pelicula de soluţie adezivă s-a aplicat cu ajutorul unei pensule pe suprafeţele canturilor într-un strat subţire şi uniform (fig. 7). După ce fragmentul a fost fixat vasul a rămas în poziţie de echilibru timp de 12 ore.

Fig. 7. Asamblarea fragmentului

4. Completarea părţilor lipsă. S-a realizat cu ipsos, care este un liant mineral higroscopic, compatibil cu supor-

tul ceramic. Formează cu apa amestecuri plastice aderente la ceramică, se întăreşte într-un timp scurt, asigurând stabilitatea vasului1.

Pentru a putea turna ipsosul a fost necesară confecţionarea unor amprente ce s-au realizat din plastilină. S-a luat amprentă de pe interiorul părţii originale a vasului şi s-a transpus pe partea lipsă în care a fost turnat ipsosul dinspre exterior. Am optat pentru turnarea ipsosului din exterior datorită faptului ca după completare finisările pe exterior sunt mai uşor de realizat decât cele pe interior. Turnarea s-a făcut treptat începând din partea inferioară spre partea superioară (fig. 8).

Fig. 8. Confecţionarea amprentei din plastilină şi turnarea ipsosului.

După ce ipsosul s-a întărit (după aproximativ 15 min.) s-a efectuat degroşarea completărilor cu ajutorul bisturiului. Fisurile, crăpăturile şi ştirbiturile au fost chituite

1 Ipsosul este un liant nehidraulic, amestecat cu apa are nevoie de un mediu uscat pentru a se întări, iar

după întărire nu rezistă la acţiunea apei.


prin pensulări repetate cu diluţie de Keramiplast (tip EFA-PLAST)1 (nr.1 şi nr. 2). Diluţia nr. trei a fost aplicată cu ajutorul unei spatule.

5. Finisarea completărilor. Finisarea interioară şi exterioară a completărilor s-a realizat cu hârtie abrazivă de

diferite granulaţii (fig. 9) şi a chituirilor cu ajutorul unui tampon de vată umezit. Din păcate praful de ipsos a pătruns în porii vasului iar îndepărtarea acestuia s-a dovedit a fi o operaţie destul de dificilă. Aceasta s-a realizat prin pensularea suprafeţei vasului cu o pensulă moale şi aspirarea prafului. Apoi s-a încercat curăţarea cu o pensulă uşor mai aspră, înmuiată în apă distilată încălzită, după care suprafaţa a fost ştearsă cu o cârpă moale.

Fig. 9. Finisarea completărilor

6. Integrarea cromatică. S-a realizat prin pensulare, folosind culori de apă (tempera) după care toată

suprafaţa a fost uniformizată cu o cârpă moale îmbibată în pigment negru de fum. Deoarece datorită arderii secundare vasul prezintă nuanţe de culori variabile de la cărămiziu la brun-cenuşiu, am optat pentru o nuanţă de gri (fig. 10).

Fig. 10. Integrarea cromatică

1 Este o masă de modelat compusă din caolină naturală curăţată, liant aglomerat pe bază naturală,

pigmenţi cosmetici anorganici, conservant alimentar, apă. Diluţia se prepară cu apă distilată şi se folosesc trei diluţii cu fluiditate diferită: nr. 1. foarte fluidă, nr. 2, mai puţin fluidă, nr. 3 este o pastă untoasă. Diluţiile 1 şi 2 se depun în straturi succesive prin pensulări repetate, cu timp de uscare între pensulări. Diluţia nr. 3 se aplică la final cu o spatulă.


7. Peliculizarea de protecţie. Pentru această operaţie s-a ales un material peliculogen (care poate fi uşor

îndepărtat atunci când este nevoie) şi anume Paraloid B72 în concentraţie mică de 1% diluat cu acetat de etil şi aplicat prin pensulare pe toată suprafaţa interioară şi exterioară a vasului. Această peliculizare protejează suprafaţa ceramicii, izolează vasul faţă de agenţii externi (umiditate, praf, gaze poluante, etc.), reduce riscul de desprindere a completărilor şi a stratului de culoare şi face posibilă ştergerea lui de praf atunci când este nevoie.

Nu am încercat chituirea desprinderilor de material datorate cel mai probabil arderii secundare şi nici reconstituirea decorului, deoarece nu înţelegem prin restaurare readucerea la starea iniţială. Considerăm că trebuie să se vadă drumul parcurs de vas din momentul desprinderii de pe roata olarului până la ieşirea din laboratorul de restaurare.

În final s-a obţinut o piesă care păstrează amprenta timpului şi are următoarele dimensiuni: înălţime: 24 cm, diametrul bazei: 11 cm, diametrul maxim: 22,7 cm, şi diametrul gurii: 19 cm (fig. 11).

Fig. 11. Vasul după restaurare.

Vasul nr. 2 DEESCRIERE. STAREA DE CONSERVARE. CAP. 1987, Staţie Pompare, nr. inv. 5312. Borcan bitronconic cu o deschidere

largă a gurii, cu fund uşor arcuit în interior, corp bombat, gât scurt, buza puţin răsfrântă în exterior şi rotunjită. Este modelat pe roata lentă din lut comun care are ca degresant nisip, concreţiuni calcaroase şi cochilii pisate. Decorul constă într-o linie în val incizată sub gât şi 5 striuri orizontale drepte plasate pe umăr şi până în zona diametrului maxim (fig. 12).


Fig. 12. Desen-vasul nr 2. Décor incizat

A fost ars oxidant (incomplet). Prezintă o ardere secundară parţială şi în cazul acesta provocată se pare de un incendiu şi nu de uzura funcţională, deoarece fundul nu este afectat. Probabil din cauza acestei arderi, poate combinată şi cu alţi factori, vasul prezintă desprinderi de material ceramic de pe suprafaţa exterioară şi nuanţe de culori variabile de la cărămiziu deschis la brun. Prezintă urme de angobă, mai ales în interior precum şi găuri lăsate prin desprinderea particulelor de degresant (fig. 13).

Fig. 13. Starea de conservare: ardere secundară, desprinderi de material ceramic.

Vasul are un fragment lipit, cel mai probabil pe şantier, iar analizele efectuate ne-au confirmat faptul că a fost lipit cu poliacetat de vinil (fig. 14).


Fig. 14. Restaurări anterioare: fragment lipit cu poliacetat de vinil.

Pe suprafaţa interioară prezintă pete care din punct de vedere al aspectului micro-scopic sunt pete de răşină sau ulei îmbătrânit1. Aceste pete nu par a fi urmele unei stropiri accidentale ci mai degrabă sunt urmele lăsate de conţinutul vasului (fig. 15). Pe suprafaţa interioară şi exterioară prezintă depuneri de praf. Din vas lipsesc fragmente din pântec, umăr, gât şi gură (aproximativ 25%).

Fig. 15. Starea de conservare: pete de răşină sau ulei îmbătrânit

Dimensiuni: înălţime: 9,5 cm, diametru bază: 6,5, diametru maxim (reconstituit) 11,2, diametru gură (reconstituit) 10 cm.

După ce ne-am asumat responsabilitatea examinării vasului pentru stabilirea diagnosticului şi a tratamentelor ce vor fi aplicate, s-a trecut la conservarea curativă care a cuprins următoarele operaţii:

1 S-au făcut teste de solubilizare (apă, alcool, acid clorhidric diluat, izopropanol) dar nu se dizolvă. Petele

nu au pătruns adânc în materialul ceramic, sunt într-un strat subţire moderat aderent.


Îndepărtarea şi curăţarea murdăriei neancrasate. Desprăfuirea s-a făcut cu ajutorul unei pensule cu păr moale, după care vasul a fost spălat cu detergent neionic sub jet de apă curentă iar mai apoi neutralizat cu apă distilată. S-a evitat imersarea vasului în apă datorită riscului dezlipirii fragmentului lipit cu poliacetat de vinil, a cărui dezlipire nu am considerat-o necesară. De asemenea în urma testelor de solubilizare am constatat ca petele uleioase/răşinoase nu se îndepărtează cu alcool, acid clorhidric sau izopropanol.

Fiind moderat aderente ele pot ceda la o curăţare mecanică, dar asta ar afecta suprafaţa ceramică. Aceste pete practic nu afectează cu nimic materialul ceramic, astfel am hotărât să nu le îndepărtăm.

Conservarea finală s-a făcut cu Paraloid B 72 în concentraţie mică ( pentru a nu da luciu piesei) de 1 % diluat cu acetat de etil şi aplicat prin pensulare pe toată suprafaţa interioară şi exterioară a vasului. Această peliculizare are rolul de a izola obiectul de agenţii externi şi de al consolida mai bine.

Ne-am oprit la conservarea curativă şi propunem lăsarea vasului în această stare fără a urma întreg fluxul tehnologic al restaurării. Considerăm că vasul poate spune mai multe celui care îl priveşte în această stare, în plus are o stabilitate foarte bună şi nu necesită consolidări. Pe durata expunerii ideal ar fi ca obiectul să fie însoţit fie de un desen care reconstituie forma şi decorul (fig. 16), fie de o reconstituire 3 D.

Fig. 16. Vasul după conservarea curativă însotit de desen.

PROPUNERI PRIVIND MODUL DE MANIPULARE, AMBALARE, TRANSPORT, EXPUNERE ŞI DEPOZITARE

Manipularea celor două piese se va face cu multă grijă, dacă este posibil numai de către persoane instruite în legătură cu efectuarea ei corectă. Recomandăm evitarea totală a şocurilor mecanice, evitarea prinderii doar de partea superioară sau de partea în care s-au făcut completări. Se vor folosi ambele mâini, utilizându-se mănuşi din bumbac, o mână va fi aşezată pe fundul vasului, iar cealaltă va sprijini peretele vasului într-o parte în care nu sunt făcute completări.

Ambalajul trebuie făcut din materiale rezistente şi rigide, trebuie să fie imper-meabil, să asigure o bună izolare termică a conţinutului. Materialele folosite trebuie să atenueze şocurile şi trepidaţiile (materiale elastice tampon) şi să fie inerte din punct de vedere chimic.


În timpul transportului cutia nu trebuie să fie târâtă sau bruscată şi trebuie să fie bine bine fixată în mijlocul de transport.

Expunerea pieselor se va face în vitrine, în poziţie funcţională, astfel asigurându-li-se o bună stabilitate. Se va evita expunerea lor în apropierea corpurilor de încălzire ale încăperii, se va evita contactul direct al luminii naturale mai ales pe suprafetele ce prezintă integrări cromatice. Se va opta pentru o sursă de lumină incandescentă aflată la distanţă de vitrină, dar care să asigure o percepţie vizuală de bună calitate (aprox. 100 lx). De preferat ar fi ca spaţiul de expunere să fie iluminat doar atunci când sunt vizitatori. De asemenea spaţiul expoziţional trebuie să asigure stabilitate microclima-tică (t 18-20°C şi UR 50-65%)

Depozitarea pieselor se va face într-un spaţiu adecvat care îndeplineşte urmă-toarele condiţii1: salubritate, stabilitate microclimatică (t 18-20°C şi UR 50-65%), fiabilitatea instalaţiilor, rezistenţa plafoanelor, absenţa poluării alcaline2. De preferat ar fi ca modulul de depozitare să fie închis cu uşi prevăzute cu geam (pentru a se evita pătrunderea prafului) iar în acest modul piesele să fie aşezate în poziţie de echilibru (poziţia funcţională), evitându-se suprapunerile. Sunt necesare verificările periodice, desprăfuiri numai cu pensule moi, evitându-se curăţirile umede.

Pentru ca piesele cu valoare istorică şi artistică să-şi urmeze drumul lor, pentru a avea o viaţă cât mai lungă, pentru a putea fi expuse şi astfel, privitorul să se bucure de frumuseţea şi măiestria cu care au fost create, apare obligatoriu pentru specialist găsi-rea celor mai adecvate metode de restaurare şi conservare. În primul rând trebuie aplicate măsuri de conservare încă din momentul decopertării. Acesta este momentul cel mai critic pentru bunurile arheologice, obiectele iau contact cu noul mediu, iar pentru reducerea efectelor deteriorante trebuie acordate măsuri speciale de prim ajutor3, din acest motiv prezenţa pe şantierul arheologic a unui conservator sau a unui restaurator este obligatorie. Activitatea restauratorului pe şantier ar trebui să se limi-teze doar la aplicarea măsurilor de conservare preventivă şi să evite efectuarea unor intervenţii de restaurare în condiţii neadecvate. Cu atât mai mult ar trebui să se evite intervenţiile de restaurare făcute de persoane neacreditate. Insistăm asupra acestui aspect deoarece astfel de intervenţii, pe lângă faptul că îngreunează mult munca restauratorului în laborator şi supune piesa la tensiuni suplimentare, pot produce şi efecte dezastruase.

Contribuţiile noastre privind modul de conservare şi restaurare a ceramicii permit cunoaşterea unor aspecte ale stilului de muncă, modul de folosire, dozare şi aplicare a unor materiale şi substanţe reversibile şi compatibile. Aceste materiale şi substanţe au fost experimentate şi testate de-a lungul timpului şi considerăm că nu ar trebui să ne hazardăm în folosirea unor materiale şi substanţe noi care nu au fost testate în condiţii controlate, suficient de riguroase pentru a fi concludente în determinarea incompatibilităţii şi efectelor secundare. De asemenea considerăm că atunci când piesa ne permite, putem aplica metoda minimei intervenţii, realizând doar o conservare curativă care poate fi însoţită, atunci când e nevoie de o anumită susţinere a fragmentelor, de realizarea unui suport interior din plexiglas. Expunerea unor astfel 1 Aceste condiţii trebuie să le îndeplinească şi un spaţiu expoziţional. 2 Moldoveanu 2003, p. 175. 3 Moldoveanu 2003, pp. 331-341.


de piese, într-o expoziţie care prezintă evoluţia vaselor ceramice într-o anumită perioadă, sau care pune accent pe modul de realizare al acestora, pe decor etc. nu deranjează cu nimic, mai ales dacă este însoţită de un desen care reconstituie forma şi decorul sau de o imagine cu o reconstituire 3D. Însă în momentul reconstituirii habitatului dintr-o anumită perioadă (aşa cum s-a procedat la Muzeul de Istorie – Complexul Naţional Brukenthal, Sibiu) credem că este necesar ca piesele să treacă prin tot fluxul tehnologic al restaurării.

BIBLIOGRAFIE/BIBLIOGRAPHY

Ciugudean 1989 H. Ciugudean, Noţiuni generale privind tehnologia şi analiza ceramicii preistorice şi antice, Alba Iulia, 1989.

Cursaru 2007 S. Cursaru, Decorul vaselor de tip borcan descoperite la Capidava (secolele IX-XI), în Keramische oberflächen und ihre gestaltung/Suprafeţe ceramice şi design, Sibiu, 2007.

Gr. Florescu, R. Florescu, Diaconu 1958

Gr. Florescu, R. Florescu, P. Diaconu, Capidava. Monografie arheologică, I, Bucureşti, 1958.

Lăcătuşu 2003 C. Lăcătuşu, Restaurarea unui vas piriform –Cucuteni, faza A, în Buletinul Centrului de Restaurare Conservare, Iaşi, 2, 2003.

Nechifor 2005 M. Nechifor, Consideraţii privind restaurarea prin analogie a unei cahle descoperită la Brăila, în Istros, XII, 2005.

Moldoveanu 2003 A. Moldoveanu, Conservarea preventivă a bunurilor culturale, Bucureşti, 2003.

Paraschiv-Talmaţchi 2003

Cr. Paraschiv-Talmaţchi, Consideraţii privind motivul decorativ ceramic din zona carpato-danubiano-pontică (sec. VIII-XI) – partea I, în Muzeul Marinei Române, IV, 2003.

Paraschiv-Talmaţchi 2006

Cristina Paraschiv-Talmaţchi, Mărcile de olar (secolele VII-XVI). Consideraţii şi catalog pentru teritoriul carpato-danubiano-pontic, Bucureşti, 2006.

Paraschiv-Talmaţchi, 2007

Cristina Paraschiv-Talmaţchi, Consideraţii privind motivul decorativ ceramic din zona carpato-danubiano-pontică (sec. VIII-XI) – partea II, în Danubius, XXV, 2007.

Ştefan, Barnea, Comşa M., Comşa E. 1967

Gh. Ştefan, I. Barnea, M. Comşa, E. Comşa, Dinogeţia, I, Aşezarea feudală timpurie de la Bisericuţa-Garvăn, Bucureşti, 1967.

Abrervieri � = caroul; CAP = Capidava; cifrele romane ( I ) = sectorul; nr. inv. = numărul de inventar; BN = bordei nou; Muzeul Marinei Române = Muzeul Marinei Române, Constanţa.

Consideraţii privind conservarea şi restaurarea unor vase...

Documents

Transcript of Consideraţii privind conservarea şi restaurarea unor vase...