DECLINUL IAR GHIMBAV pentru FOTE? - gazetabrasovului.ro · La Viscri, dulceata costă 250 euro! 3...

12
Zilnic pe internet , săptămânal pe hârtie Editor SC ABC Medianet Galaxy, anul I, numărul 32, săptămâna 26 septembrie - 2 octombrie, 12 pagini, tiraj 15.000 de exemplare, tiparit SC T3 INFO SRL Sfântu Gheorghe .ro MICĂ PUBLICITATE PRIN SMS Urmează instrucţiunile din pagina 10. 1442 u Banii pentru festivalul ce ar trebui organizat de Braşov s-au dus la Gorj, judeţul în care va candida Ponta pag. 6 Dacă în anul 1939, IAR era una din cele mai mari fabrici de avioane din lume, astăzi, după o istorie de 85 de ani, prima fabrică românească de avioane se află la un pas de desfiinţare. PAG. 4-5 DECLINUL IAR GHIMBAV Abonamentele gratuite se acordă doar pentru cei care trebuie să facă naveta cu au- tobuzul de la şcoală până acasă. Cei care au domiciliul aproape de şcoală, în cazul în care folosesc mijloacele de transport în comun îşi vor putea lua abonamente re- duse cu 50%, pe baza carne- tului de elev vizat. PAG. 2 GRATUITĂŢI ŞI REDUCERI PENTRU ELEVII NAVETIŞTI Unde-s banii pentru FOTE? Un partid mic cu o istorie uria şă u Mărirea şi decăderea Partidului Naţional Ţărănesc la Braşov pag. 8-9 În satul Viscri, unde Prinţul Charles deține mai multe proprietăți, se va produce o dulceaţă care va deveni celebră, nu doar datorită gus- tului excepţional, ci şi datorită prezentării şi mai ales preţului de peste 250 de euro. PAG. 3 CEA MAI SCUMPĂ DULCEAŢĂ DIN EUROPA

Transcript of DECLINUL IAR GHIMBAV pentru FOTE? - gazetabrasovului.ro · La Viscri, dulceata costă 250 euro! 3...

Page 1: DECLINUL IAR GHIMBAV pentru FOTE? - gazetabrasovului.ro · La Viscri, dulceata costă 250 euro! 3 De luna viitoare, Piaţa Sfatului se va transforma într-un imens şantier. „Dacă

Zilnic pe internet, săptămânal pe hârtieEditor SC ABC Medianet Galaxy, anul I, numărul 32, săptămâna 26 septembrie - 2 octombrie, 12 pagini, tiraj 15.000 de exemplare, tiparit SC T3 INFO SRL Sfântu Gheorghe

.roMICĂ PUBLICITATE

PRIN SMS

Urmează instrucţiunile

din pagina 10.

1442

uBanii pentru festivalul ce ar trebui organizat de Braşovs-au dus la Gorj, judeţul în care va candida Ponta pag. 6

Dacă în anul 1939, IAR erauna din cele mai mari fabricide avioane din lume, astăzi,după o istorie de 85 de ani,prima fabrică românească deavioane se află la un pas dedesfiinţare.

PAG. 4-5

DECLINUL IAR GHIMBAV

Abonamentele gratuite seacordă doar pentru cei caretrebuie să facă naveta cu au-tobuzul de la şcoală pânăacasă. Cei care au domiciliulaproape de şcoală, în cazulîn care folosesc mijloacelede transport în comun îşi vorputea lua abonamente re-duse cu 50%, pe baza carne-tului de elev vizat.

PAG. 2

GRATUITĂŢI ŞI REDUCERIPENTRU ELEVIINAVETIŞTI

Unde-s baniipentru FOTE?

Un partid mic cuo istorie uriaşă

uMărirea şidecădereaPartiduluiNaţionalŢărănesc laBraşov

pag. 8-9

În satul Viscri, unde PrinţulCharles deține mai multeproprietăți, se va produce odulceaţă care va devenicelebră, nu doar datorită gus-tului excepţional, ci şi datorităprezentării şi mai alespreţului de peste 250 deeuro.

PAG. 3

CEA MAI SCUMPĂDULCEAŢĂ DIN EUROPA

Page 2: DECLINUL IAR GHIMBAV pentru FOTE? - gazetabrasovului.ro · La Viscri, dulceata costă 250 euro! 3 De luna viitoare, Piaţa Sfatului se va transforma într-un imens şantier. „Dacă

www.gazetabrasovului.ro www.gazetabrasovului.ro www.gazetabrasovului.ro

www.gazetabrasovului.ro

ON LINE

Gazeta Braşovului l 26 septembrie - 2 octombrie

2Primăria Braşov a preluat imobilul de pe Republicii, colţ cu Michael Weiss, care a găzduit, la în-ceputul secolului trecut, filiala braşoveană a Băncii Ţării Bârsei şi apoi Casa Generală deEconomii. Clădirea se află într-o stare avansată de degradare. Va fi reabilitată printr-o investiţiea Primăriei. Clădirea a fost îmbrăcată cu o plasă pe care este desenată imaginea viitoarei faţade.

Modalitatea de acordare aabonamentelor gratuite pen-tru elevi stârneşte în contin-uare dileme din parteaacestora, dar şi a personalu-lui administrativ din şcolicare, în unele cazuri, nu aînţeles prea bine prevederilehotărârii de Consiliu Local.Viceprimarul AdrianAtomei a ţinut să precizezecă atât elevii care au domi-ciliul în municipiul Braşov,cât şi cei care locuiesc înjudeţ, dar fac naveta cu mi-jloacele de transport încomun la unităţile şcolaredin municipiu, vor primiabonamente gratuite pe unasau două linii.

Reducere de 50%pentru restul elevilor

Totodată, şi reducerea de50% pentru un abonamentRAT, acordată până anulacesta elevilor, rămânevalabilă, elevii putând să îşi

achiziţioneze deja abona-mentele de la chişcurileRAT începând cu 17 sep-tembrie. „Abonamentelegratuite se acordă doar pen-tru cei care trebuie să facănaveta cu autobuzul de laşcoală până acasă. Cei careau domiciliul aproape de

şcoală, nu au parte de gratu-itate, dar în cazul în carefolosesc mijloacele de trans-port în comun pentru aajunge la alte activităţi îşivor putea lua de la ghişeeleRAT abonamente reduse cu50%, pe baza carnetului caretrebuie să fie vizat”, a expli-

cat viceprimarul. Practic, dela 1 octombrie, elevilornavetişti le vor fi distribuiteprin intermediul şcolilorabonamentele gratuite, careapoi, vor fi vizate lunar.Acestea vor fi valabile şi întimpul vacanţelor de pe par-cursul anului şcolar.

Elevii navetişti au gratuitate pe RAT, restul plătesc abonament redus cu 50%

Primăria Braşov a emisanul acesta 35.219 deabonamente pentru locurilede parcare de reşedinţă dinoraş, zonele cele maiaglomerate fiind zonaistorică, Griviţei, CaleaBucureşti – Poienelor.

1.000 lei pe anÎn aceste zone există mai

multe locuri de parcare undetariful a fost supralicitatajungându-se şi plata uneitaxe de o mie de lei pe anpentru un loc de parcare.

Primăria îi anunţă pe toţideţinătorii de abonamente deparcare tip reşedinţă, a cărorvalabilitate expiră la fineleanului, faptul că pot achitatariful aferent pentru prelun-girea valabilităţii abonamen-tului de parcare pe anul2013, la orice casierie aDirecţiei Fiscale Braşov.

Programul licitatiilorpe site-ul Primăriei

În anul 2012, în cadrulprocedurilor de reatribuireorganizate pentru locurile

disponibile din fiecarecartier au fost relicitate 1.646de locuri, iar în cadrul proce-durilor noi au fost atribuite,până în prezent, 954 delocuri. În cursul acestei luni,cât şi luna viitoare, se vorlicita locurile de parcare ceau fost amenajate în cartierulValea Cetăţii. De asemenea,se vor organiza şi proceduride reatribuire/ relicitaţie alocurilor de parcare neachi-tate din fiecare cartier. Pro-gramarea acestor licitaţii estepostat pe site-ul wwwbraşovcity.ro

Licitaţii pentru locurile de parcare tip reşedinţă

Peste 30.000 debraşoveni care au aflat dupăani de zile că figurează cudatorii la Casa de Asigurăride Sănătate a Judeţului vorfi şterşi de pe „lista ruşiniiCAS” datorită iniţiativeideputatului AndronacheGabriel care a propus unproiect de lege în acestsens.

Proiectul prevede şterge-rea debitelor şi penalităţilortuturor celor care nu au fostnotificaţi legal de CASBraşov că figurează cu da-torii. Dea-semenea proiec-tul prevede că celornotificaţi legal să li se pre-lungească facilitatea fiscalăde anul trecut, ştergereapenalităţilor dacă achitădebitul de bază în 6 luni dela apariţia legii. Viitoarealege soluţionează şi prob-lema „debitelor false”, adebitelor înscrise în scrip-tele CNAS pentru per-

soanele care nu şi-au ex-ercitat profesiile liberale oricare nu au avut activităţi.Legea cuprinde o procedurăde ştergere a acestor „debitefalse” de la CAS şi ANAF.

„Această aministie fis-cală rezolvă problemele

cauzate de „lista ruşinii” dela CAS. Nu este normal cacetăţenii care nu au fostînştiinţaţi de CAS că figu-rează cu datorii să plă-tească. CAS, ca oriceinstituţie, trebuie să re-specte legea. În Parlament

am început o campanie destrângere de semnături caacest proiect de lege să fiesprijinit de toate partidele.Sînt convins că şi parla-mentarii USL se vor alăturaacestui demers” a declaratAndronache.

În Braşov, deputatul An-dronache Gabriel a am-plasat, în Livada Poştei şi pebulevardul Victoriei la PiaţaDacia, mai multe corturipentru strângerea de sem-nături din partea cetă-ţenilorinteresaţi de amnistia fiscalăcât şi de celelalte legi noipropuse de acesta: proiectulde lege privind izolareagratuită a acoperişurilor sauteraselor blocurilor delocuinţe, proiectul de legeprivind protejarea pietonilorîn trafic sau proiectul de legeprivind contorizarea indi-viduală a utilităţilor publice(amănunte pe site-ul an-dronachegabriel.ro)

Deputatul Andronache propune amnistie fiscală pentru braşovenii aflaţi pe lista CAS

Microhidrocentralelesituate pe râurile Capra,Buda şi Otic din MunţiiFăgăraş au primit acordulde mediu actualizat dinpartea Agenţiei Naţionalepentru Protecţiei Mediului(ANPM), conform solici-tării ministrului Mediuluişi Pădurilor, RovanaPlumb, potrivit unor in-formaţii transmise de cătreIMOB Expert Consulting,investitorul microhidro-centralelor din zonarespectivă.

„Acesta include modifi-cări, precum creşterealungimii scărilor de peştisau îngroparea conductelorcare, conform legii, se potrealiza şi sunt recomandate.Pentru a fi cât mai clar,lucrările s-au desfăşuratpână acum pe baza avizului

de mediu iniţial, legal şi val-abil. Avem toate docu-mentele necesare pentrurealizarea acestui proiect,suntem conştienţi de cadrulnatural valoros în care nedesfăşurăm activitatea şi nestrăduim să minimizăm im-pactul lucrărilor noastre a-supra mediului”, amen-ţionat Cătălin Badea,directorul IMOB ExpertConsulting.

Investiţia în acest proiectse ridică la 30 milioane deeuro pe cele trei râuri, iarfinanţarea a fost obţinutăprin credit bancar şi surseproprii. Amortizarea inves-tiţiei este estimată între 10şi 15 ani, în funcţie deprecipitaţii. Prima mic-rohidrocentrală ar urma sădevină funcţională în lunaoctombrie a acestui an.

30 de milioane de euro, în microhidrocentrale

Cabana Postăvarul esteunul dintre simbolurilestaţiunii fiind căutată deschiori pe timpul sezonuluide iarnă. Aceasta ar urma sădevină un obiectiv importantşi pe harta FestivaluluiOlimpic al Tineretului Euro-pean (FOTE), care se vadesfăşura în luna februarie aanului viitor. ViceprimarulAdrian Atomei a anunţatîntr-o conferinţă de presă, căva cere juriştilormunicipalităţii să găsească osoluţie prin care autorităţilelocale să aloce fonduri pen-tru repararea corpului princi-pal al Cabanei Postăvarul,aflată acum în proprietateaAsociaţiei Carpatine Arde-lene a Turiştilor. El a precizatcă pentru repararea CabaneiPostăvarul ar fi nevoie de48.000 de euro.

Corpul de clădire principalal cabanei ar avea nevoie deo renovare totală începândde la grupurile sanitare şi ex-tinderea instalaţiei deîncălzire, şi finalizând curefacerea terasei de undeturiştii au parte de opanoramă impresionantă şipot admira cele mai înaltepuncte ale Munţilor Carpaţi.

„Structura respectivă aoferit municipalităţii, cu titlugratuit, o suprafaţă de 2,5 hade teren, care este necesarăextinderii domeniului schia-bil. Normal ar fi ca şiPrimăria să se implice însprijinirea acestei asociaţii şia demersurilor sale”, a maisusţinut Atomei.

Fără reparaţii capitaletimp de 50 de ani

În 1945 cabana Postavaru“Iulius Römer” a fost nation-alizata şi a trecut împreunăcu celelalte cabane SKV la

nou înfiinţatul Oficiu Na-tional de Turism care faceaparte din Ministerul Propa-gandei. Timp de 50 de anicabana a gazduit sute de miide turişti, degradându-selent, fără reparaţile multnecesare, doar cârpită şivopsită când şi când.

Imediat după reinfiinţare,preşedinte SKV de atunciWolfgang Werner Fuchsurmat la conducere de Jo-hann Mantsch şi preotulLothar Schullerus în calitatede împuternicit au înaintatdocumentatia şi au depuseforturi în vederearetrocedării cabanei. Prin de-cizia din 6 aprilie 2004 Soci-etatea Poiana Braşov SArestituie în natură catre SKVCabana Postavarul şi terenulaferent.

Ulimele reparaţii majore in 2007

Administraţia cabanei afost încredinţată lui MihaiSârbu, vechi montaniard,ajutat de soţia sa Florentina.Au început lucrîrile derecondiţionare şi reparaţie iarcabanei i-a fost redată atmos-fera prietenoasă şi familiarăde pe vremuri. În toamna lui2004 a fost refacută completinstalaţia de gaz de la Poianapână la staţia de telecabină,SKV fiind principalul in-vestitor. Lucrările dereparaţie a cabanei şi a insta-laţiilor au continuat apoi subconducerea lui Rolf Truetschcare a preluat cabana din2007 şi ajutat de întreagafamilie au făcut din redenu-mita cabană Iulius Römer depe muntele Postăvaru loculminunat şi îndrăgit care esteacum, se arată în istoricul depe site-ul oficial al CabaneiPostăvarul.

Primăria renovează Cabana Postăvarul

Page 3: DECLINUL IAR GHIMBAV pentru FOTE? - gazetabrasovului.ro · La Viscri, dulceata costă 250 euro! 3 De luna viitoare, Piaţa Sfatului se va transforma într-un imens şantier. „Dacă

La Viscri, dulceata costă 250 euro!

3

De luna viitoare, Piaţa Sfatului se va transforma într-un imens şantier. „Dacă nu vor intervenialte situaţii, de luna viitoare vor începe lucrările. În paralel, şi în funcţie de lucrările pe care leau cei de la gaz, vor interveni şi ceilalţi reţelişti, pentru ca apoi să ne putem apuca de refa-cerea Pieţei Sfatului”, a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.

Gazeta Braşovului l 26 septembrie - 2 octombrie

ON LINE

www.gazetabrasovului.ro

De la sfârşitul lunii viitoares-ar putea circula pe „drumulde acces Coresi”, arteră careva permite autoturismelorcare tranzitează Braşovul peruta Strada Hărmanului-Bulevardul Gării şi Strada 13Decembrie să îşi scurtezetraseul. Drumul porneşte dincartierul Timiş-Triaj (dinzona sediului RAT), trece pelângă Remat şi traverseazăfosta platformă industrialăTractorul, până pe Strada 13Decembrie.

În momentul de faţă, ne-adeclarat purtătorul de cuvântal Primăriei Braşov, SorinToarcea, se lucrează la sensulgiratoriu dintre acest drum şiStrada 13 Decembrie şi esteîn curs de finalizare trecereala nivel peste calea ferată.

„Cele două sensuri giratoriide pe traseu au fost terminateşi urmează să fie turnat asfalt.Reprezentanţii constructoru-lui ne-au spus că până lasfârşitul lunii octombrielucrările vor fi terminate”, aafirmat Toarcea.

Investiţie realizată înmare parte din fondurinerambursabile

Aceste lucrări fac partedintr-un proiect mai amplu almunicipalităţii de construirea unei noi legături între DN11 (ieşirea spre Sf. Gheo-rghe, Bacău, Buzău) şi DN13 (ieşirea spre TârguMureş), care va reduce

distanţa dintre cele douăpuncte de la 6 la 2 kilometri,pe următorul traseu: str.Hărmanului – noua şosea delegătura prin interiorul fosteiplatforme Tractorul – str. 13Decembrie – str.Independenţei – pasaj de lacapătul str. Independenţei –b-dul Griviţei (ieşirea spreTg. Mureş). Noua şosea areo lungime de 2,09 km, câtedouă benzi pe sens, ce suntdespărţite printr-o zonăverde, pe sub care trec defapt toate reţelele de utilităţi,dar şi piste de biciclişti şi tro-tuare. Totodată, vor fi amena-jate în total patru sensurigiratorii, dintre care unul laintersecţia cu Hărmanului,aproape finalizat, două petraseu şi unul la intersecţia cu13 Decembrie şi a un podpeste pârâul Timişul Sec.Investiţia se cifrează la 30,7

milioane lei, dintre care 24,8milioane de lei sunt fondurinerambursabile, acordateprin Programul OperaţionalRegional – Polul de CreştereBraşov.

În avans si la pasajulIndependenţei

Primarul Braşovului,George Scripcaru a afirmat că„drumul de acces Coresi”face parte dintr-un proiectmai amplu al municipalităţii,care vizează construirea uneinoi legături între DN 11(ieşirea spre Sfântu Gheo-rghe, Bacău şi Buzău) şi DN13 (ieşirea spre TârguMureş), care va reducedistanţa dintre cele douăpuncte de la şase kilometri ladoi kilometri: „Construireapasajului de la capătul StrăziiIndependenţei era pro-

gramată a se termina anul vi-itor, dar şi la acest obiectivlucrările s-au desfăşurat într-un ritm alert, astfel că până lasfârşitul anului se va puteaajunge de pe Strada Hărma-nului în cartierul BartolomeuNord pe noul traseu”.

„Acesta este unul dintreproiectele la care construc-torul a reuşit să executelucrările mai repede decât eraprevăzut în grafic şi ne-aufost date asigurări că până lasfârşitul anului se va puteacircula pe noul drum. Acestproiect este corelat cu alteproiecte ale Primăriei, re-spectiv cu construcţiaPasajului Independenţei şi cudublarea Pasajului Fartec,ambele în lucru, facilitândtraficul pe ruta Timiş – Triaj– Tractorul – Bartolomeu –Stupini, a declarat primarulGeorge Scripcaru.

Redeschiderea spitaluluide la Săcele este în contin-uare blocată. De aceastădată, nu din cauzabirocraţiei şi a sistemului, cidin cauza faptului că nuexistă persoane interesatede locurile de muncă createodată cu redeschidereaunităţii sanitare. PrimăriaSăcele a scos încă de la în-ceputul acestui an la con-curs 59 de posturi. Pentruca unitatea sanitară săfuncţioneze din nou ar finevoie de 13 medici, un far-macist, un biolog, 29 deasistente medicale şi încă15 persoane care să lucrezeca personal auxiliar. Pentrumedici se căutau doispecialişti de medicinăinternă, doi pediatri, un ra-diolog, un medic de labora-tor, un oftalmolog, unORL-ist, un medic deobstetrică-ginecologie, unmedic chirurg, un cardi-olog, un medic de îngrijiripaleative şi un specialistpentru planificare familială.

Numai prefectul e optimist

Prefectul Mihai Mohacis-a declarat optimist şisperă ca totuşi, în maxi-mum o lună, spitalul săfuncţioneze din nou.Autorităţile îşi puseserăsperanţa că tineriiabsolvenţi de Medicină şirezidenţii vor să se angajeze

la Săcele, însă, posturile s-au dovedit a fi neatractivepentru aceştia. DirectorulDSP, dr. AlexandruBălescu, este însă, scepticcu privire la respectareaacestui termen.

Ministerul Sănătăţii aemis pe 31 ianuarie avizulde funcţionare pentru Spi-talul din Săcele. Acesta vaavea 50 de paturi, plus încăcinci pentru internări de zi.La Săcele va exista un com-partiment de medicinăinternă cu zece paturi, uncompartiment de pediatrie,cu 20 de paturi, un compar-timent de boli cronice cuzece paturi şi cameră degardă, tot cu zece paturi.Ambulatoriul integrat vaavea cabinete pespecialităţile medicinăinternă, cardiologie, pedi-atrie, ORL, oftalmologie,obstetrică – ginecologie,chirurgie generală şi labora-toare care vor deservi atâtunitatea cu paturi, cît şi am-bulatoriul integrat.

Reprezentanţii DSPaşteaptă o decizie şi pentruSpitalul Victoria, acolounde a fost făcută o solic-itare încă din martie pentrudeblocarea a 19 posturipentru o Unitate de PrimiriUrgenţe (UPU) şi un ambu-latoriu de specialitate, dar,din păcate, MinisterulSănătăţii nu a luat o decizieîn acest sens

Ministerul Dezvoltării Re-gionale şi Turismului va reluacu fonduri europene progra-mul de creştere a eficienţeienergetice a blocurilor delocuinţe, începând cu data de1 noiembrie, când primăriileîşi pot depune proiectele laAgenţiilor de Dezvoltare Re-gională pe raza cărora se află.

Investiţiile ţintă suntblocurile de locuinţe constru-ite între 1950 şi 1990 în carelocuiesc categorii sociale vul-nerabile şi familii cu veniturireduse. Bugetul alocat pentru

termoizolări este de 304 mil-ioane de euro, din care 150 demilioane din Fondul Euro-pean de Dezvoltare Regională(FEDR) şi 154 de milioanedin contribuţia naţională, re-spectiv atât bani de la bugetulde stat, cât şi contribuţiaautorităţilor locale şi aasociaţiilor de proprietari,care ar însuma 50% din val-oarea proiectelor. „Vreau săsubliniez că cele 40 de pro-cente de cofinanţare care tre-buie plătite de cătreadministraţia publică şi

asociaţia de proprietari pot fiîmpărţite în funcţie de veni-turile proprietarilor: acolounde mai mult de jumătatedintre proprietarii din clădireau un venit mediu net lunar pemembru de familie subechivalentul a 150 de euro,contribuţia asociaţiei va fi de10%; în cazurile în care maimult de jumătate dintre pro-prietarii din clădire au unvenit mediu net lunar pemembru de familie subechivalentul a 350 de euro,contribuţia asociaţiei va fi de

20% şi evident, contribuţia vafi mai mare, respectiv de30%, acolo unde veniturilesunt sub echivalentul a 500 deeuro. Este o repartiţie acontribuţiilor echitabilă,menită să încurajeze acce-sarea acestor fonduri şi decătre asociaţiile de proprietariale căror membri au veniturireduse şi care au cea maimare nevoie să facă economiila plata întreţinerii”, a declaratEduard Hellvig, ministruldezvoltării regionale şi turis-mului.

126 de blocuri auşanse la reabilitare

La Primăria Braşov, dinpartea asociaţiilor de propri-etari braşovene care vor săfie incluse în ProgramulNaţional de reabilitaretermică a blocurilor, sunt de-puse 320 de cereri. Pentru126 dintre blocurile care staula coadă pentru termoizolare,auto-rităţile locale au în-tocmit proiectul tehnic,următorul pas fiind alocareafondurilor de la Guvern şi

demararea licitaţiilor pentrudesemnarea constructorului.„Termoizolarea blocuriloreste o prioritate pentruPrimăria Braşov. Noi avemdeja 39 de blocuri avizate deMinisterul Dezvoltării pentruînceperea lucrărilor, iar întotal am întocmit proiectultehnic pentru 126 de imobile.Acestea ar fi primele proiectepe care le-am putea depunela ADR Centru”, ne-a de-clarat Sorin Toarcea,purtătorul de cuvânt alPrimăriei Braşov.

Se reia programul de termoizolare a blocurilor

www.gazetabrasovului.ro www.gazetabrasovului.ro www.gazetabrasovului.ro

Şoseaua Coresi gata luna viitoare Nici un medic nu vrea să se angajeze la Săcele

Satul Viscri, din judeţulBraşov, este preferatulPrinţului Charles şi al multorstrăini care au auzit de min-unea comuniunii oamenilor cunatura. Şi pentru că locuitoriide la Viscri ştiu că au ce săofere lumii, au pregătit odulceaţă care va devenicelebră, nu doar datorită gus-tului excepţional, ci şi datorităprezentării şi mai ales preţuluide peste 250 de euro.

Borcane învelite cu argint

Reţeta este secretă, dar

producătorul ne-a dezvăluitcâte ceva din secretele aces-tei delicatese. “Este odulceaţă făcută din maimulte fructe de pădure, iarprezentarea ei va fi una pen-tru produse de lux. Bor-canele vor fi învelite într-oţesătură cu argint şi vor fiînsoţite de linguriţe spe-ciale, de argint”, spuneCristi Gherghiceanu, unuldintre sătenii de la Viscri di-rect implicaţi în lansarea pepiaţa internaţională a acestuiprodus romanescexcepţional.

Cea mai scumpă din Europa

Cea mai scumpă dulceaţădin Europa se va lansa, lunaviitoare, la târgul de produsealimentare organizat la Paris înperioada 19-24 octombrie, iaroamenii din satul adoptiv alprinţului Charles sunt convinşică francezii, şi nu numai ei, levor aprecia produsul la fel demult cum apreciau, în perioadainterbelică, celebra ciocolată aCasei Capşa, care a cucerit în-treaga Europă, la foarte scurttimp după lansare.

La Viscri, dulceaţa costă 250 euro!

Page 4: DECLINUL IAR GHIMBAV pentru FOTE? - gazetabrasovului.ro · La Viscri, dulceata costă 250 euro! 3 De luna viitoare, Piaţa Sfatului se va transforma într-un imens şantier. „Dacă

Ce a fost şi ce a ajuns IAR GHIMBAV

CAMPANIE

Gazeta Braşovului l 26 septembrie - 2 octombrie

4

Prima fabrică de avioane din România a avut o istoriezbuciumată: a reuşit să renască după război, dar aajuns în pragul unui dezastru odată cu instaurareademocraţiei

u După o istorie de 85 de ani, prima fabrică românească de avioane se află la un pas de desfiinţare

IAR a devenit „primafabrică românească de aero-plane”, aşa cum este scris înactul de inaugurare din 11octombrie 1927. Amplasatăîn zona de lângă drumulBraşov – Sânpetru, în loculfostei platforme Tractorul,IAR avea o suprafaţă depeste 2,2 milioane de metripătraţi şi dispunea de unaerodrom de circa 1.800metri lungime care afuncţionat până în 1961 caaeroport al Braşovului. Întreanii 1927 şi 1945, la IAR aufost realizate 25 tipuri deavioane (circa o mie deaparate), din care 17 tipuride avioane de şcoală, tur-ism, recunoaştere şivânătoare în concepţieromânească şi 8 avioane înlicenţă, 4 tipuri de motoarede avioane în concepţie şiconstrucţie românească şi 7tipuri de motoare deavioane fabricate în licenţă.În anul 1939, IAR era unadin cele mai mari fabrici deavioane din lume, având osuprafaţă productivă de130.000 mp şi 7.000 deangajaţi, fiind dotată cu celemai moderne maşini şi uti-laje în comparaţie cu toatecelelalte întreprinderi maridin ţară.

Comuniştiii nu au vrutavioane la Braşov

După război, conducereaUniunii Sovietice a dispusînchiderea fabricii deavioane şi transformarea eiîn fabrică de tractoare, si-multan cu mutareamaşinilor şi utilajelor înURSS. Utilajele, personalulşi activităţile secţiei deplanoare au fost preluate de„ Î n t r e p r i n d e r e aOrăşenească Mixtă Săcele”.În lipsa spaţiului şi a terenu-lui de zbor pentru aceastăsecţie care avea în lucru ocomandă de 15 planoare IS-7, inginerul Iosif Şilimon şiinginerul Erast Berenţan auluat decizia instalării secţieide planoare a „IndustrieiLocale Braşov”, la Ghim-bav, pe actualul amplasa-ment al SC IAR SA, într-obaracă şi un pavilion ad-ministrativ. Aici au fostconstruite planoare de tip

IS, s-au reparat avioane şiplanoare, au fost realizate şiexperimentate un vehicul cupernă de aer şi un mono-planor IS-9A.

De la planoare, la eli-coptere

Politica României imediatdupă invazia Armatei Roșiiîn Cehoslovacia, din august1968 (când Ceaușescu și-aarătat independența militarăfață de Moscova), au deter-minat înfiinţarea, la 1 oc-tombrie1968, aÎntreprinderii de ConstrucţiiAeronautice Ghimbav-Braşov (ICA). Producţia acontinuat cu fabricarea şirepararea de planoare de tipIS, repararea planoarelorFoka şi Blanik, fabricareaavionului prototip IS-23,fabricarea de avioane IAR-822, IAR-823 şi IAR-824,reparaţii de avioane şi sub-ansamble de structură pen-tru avioanele tip BN-2. În1970 au fost dezvoltate

planoarele IS-29D(monoloc), de construcţiecomplet metalică, şi în 1974seria IS 28D2 şi IS-28B2(biloc), construindu-se pânăîn prezent circa 600planoare, livrate în Româ-nia şi la export. Din 1973 aufost realizate avioanele deşcoală şi antrenament IAR-823. Fabricarea de eli-coptere a pornit de lanecesitatea modernizării ar-matei şi nevoile utizării lorîn scopuri civile. Orientareaa fost pentru produseleSNIAS, actualul EURO-COPTER, respectiv un eli-copter uşor – opţiunea SA316 Alouette III, şi un eli-copter mijlociu – OpţiuneaSA 330 PUMA. Derulareaprogramului de licenţă acondus la realizarea a 161elicoptere, dintre care 61pentru export. Operformanţă deosebită aconstituit-o livrarea în zbora elicopterelor IAR-330Puma pe ruta România –Sudan, de peste 5000 km,

din care 800 km în zborpeste Marea Mediterană.IAR a propus pentru armataRomâniei un produs nou deconcepţie românească IAR317 „AIR FOX”.

În 10 ani, valoareaproducţiei a crescutde 27 de ori

În domeniul aeronavelorcu aripă fixă, din anul 1976s-a trecut la producerea mo-toplanoarelor biloc côte-à-côte IS-28M2 cu care s-aînregistrat o performanţămondială deosebită prinzborul a trei motoplanoarede la ICA Braşov laTocumwal (Australia), peun traseu de 18.168 km carea însumat 146 ore de zbor.În 1977 s-a realizat pro-totipul motoplanorului biloctandem IS-28M1 din care aderivat ulterior IAR-34. Înperioada 1970 – 1980, val-oarea producţiei a crescutde peste 27 ori, realizându-se circa 100 de elicoptere

IAR 316B Alouette, 35 deelicoptere IAR 330 Puma,90 avioane, 200 de planoareIS-29D2, 100 de planoareIS-28B2 şi 20 de moto-planoare IS-28M2. În-cepând din anul 1980,întreprinderea a fostimplicată în programul dedezvoltare şi fabricaţie aavionului de şcoală şi antre-nament românesc IAR-99,dotat cu motor reactiv.Preocupările ICA - Braşov,devenită în 1991 S.C. IAR-S.A. Braşov, s-au orientat şiîn domeniul planoarelor deacrobaţie, fiind realizateplanoarele IAR-35 şi dez-voltându-se avionul uşorIAR-46, a cărui bazăconceptuală a fost iniţiatăde existenţa motoplanoruluiIS-28M2. IAR S.A. Braşoveste singurul producător deprofil din România care afabricat şi exportat aeronaveîn concepţie proprie avândîndeplinite procedurileCertificării de Tip aleAutorităţii Aeronautice

Civile Române – AACR şiale unor autorităţi străine.

Elicoptere pentru misiuni de menţinerea păcii

După 1990, SC IAR SAs-a orientat spre modern-izarea elicopterului IAR330. În 1991 la nivel euro-pean s-a convenit că Româ-nia are dreptul să deţină 120de elicoptere de atac. Înconsecinţă, MinisterulApărării a propus Consiliu-lui Suprem de Apărare aţării programul de înzestrarea Aviaţiei Militare dinRomânia cu elicoptere deluptă. Au fost prevăzute 25elicoptere IAR 330 Puma ceurmau să fie modernizate cuSistemul Opto-electronic deCercetare şi luptă Anti-Tanc„SOCAT”. Programul a de-marat în 1995, iarexperienţa IAR SA Braşovîn fabricarea, întreţinerea şimodernizarea elicopterelor330 Puma, experienţa de

În anul 1939, IAR era una din cele mai mari fabrici de avioane din lume, având o suprafaţă productivă de 130.000 mp şi 7.000 de angajaţi

Page 5: DECLINUL IAR GHIMBAV pentru FOTE? - gazetabrasovului.ro · La Viscri, dulceata costă 250 euro! 3 De luna viitoare, Piaţa Sfatului se va transforma într-un imens şantier. „Dacă

IAR Ghimbav a semnat cu Premium Aerotec un acord pentru o investiţie de peste 90 milioane de euro,

prin care să se producă la Braşov componente pentru Airbus.

CAMPANIE

Gazeta Braşovului l 26 septembrie - 2 octombrieAdministratorii au decis ca în acest an să fie vândute unele active nefolosite sau să fie închiri-ate unele spaţii disponibile, dar nefolosite. De asemenea, se vor căuta posibili investitori, „ca-pabili financiar şi managerial”. O altă propunere a preşedintelui CA, Constantin Bobâlcă, este„solicitarea deschiderii procedurii insolvenţei sau dizolvării şi lichidării voluntare, după caz”.

5

proiectare în domeniulaeronavelor şi capacităţilefabricii braşovene au permisderularea cu succes afazelor de dezvoltare, inte-grare şi testare a sistemelorSOCAT. In septembrie 1997a fost finalizat primul pro-totip Puma SOCAT, în co-laborare cu firma israelianăELBIT Systems, cunoscutproducător de echipamentepentru aviaţie. Pe 26 mai1998, Puma SOCAT a efec-tuat primul zbor oficial.Rezultatele modernizării cusistemul SOCAT au fostapreciate de către specialiştişi experţi militari, atât la sa-loanele aeronautice, cât şi încursul exerciţiilor militare lacare au participat elicoptereSOCAT, în ţară şistrăinătate. Calităţileoperaţionale au fost probatede asemenea în misiunile demenţinerea păcii în zonaBalcanilor, la care Româniaa contribuit cu trei eli-coptere SOCAT, timp de un

an. Programul s-a încheiatîn iunie 2005 odată culivrarea ultimului aparat.

IAR, recunoscută peplan internaţional

Succesul modernizăriiSOCAT a constituit un im-puls în abordarea altor pro-grame asemănătoare. Totpentru Forţele AerieneRomâne sunt în curs demodernizare, în condiţiisimilare, 16 elicopterePuma destinate misiunilorde transport şi evacuaremedicală - MEDEVAC, înconformitate cu standardeleNATO. De asemenea, SCIAR SA Braşov a fostselectată de MinisterulApărării pentru a furnizatrei elicoptere Pumamultifuncţionale în versiunenavală, pentru a fi operatede la bordul fregatelor Stat-ului Major al ForţelorNavale Române. Experienţaacumulată până în prezentîn domeniul modernizărilor,

calitatea produselor şi a ser-viciilor asigurate clienţilorşi seriozitatea în respectareaprecedentelor contracte aufăcut ca SC IAR SA Braşovsă fie desemnat de cătreMinisterul Apărării dinEmiratele Arabe Unite caprim-contractor pentrumodernizarea a 25 de eli-coptere Puma, în variantaPUMA SM.

Divizarea IAR În februarie 2002 s-a

înfiinţat la Braşov pe plat-forma industrială a IAR SABraşov, societatea mixtăromâno-franceză SC Eu-rocpter România SA,acţionarii principali fiindEurocopter SAS (51% dincapitalul social) şi SC IARSA (48,99% din capitalulsocial). IAR a fost supusăpe parcursul anului 2004unei proceduri de divizare,astfel încât, începând culuna octombrie 2004fiinţează pe lângă societatea

mamă, S.C. IAR S.A.(având ca obiect principalde activitate producerea şireparaţia de elicoptere),două noi societăţi: S.C.Construcţii AeronauticeS.A. (societate ce activeazăîn domeniul produseloraeronautice cu aripă fixă(planoare, motoplanoare,avioane uşoare) şi S.C.

TopTherm S.A. (societatece produce ferestre şi uşi dinpvc, cu inserţie metalică şigeam termopan). În vara an-ului trecut, o altă fabrică deconstrucţii aeronave şi-a de-schis porţile pe platformaIAR, Premium Aerotec, di-vizie a Grupului EADS, dingrupul Eurocopter. IARGhimbav a semnat cu Pre-

mium Aerotec un acordpentru o investiţie de peste90 milioane de euro, princare EADS vrea să producăla Braşov componente pen-tru Airbus. Investiţia totalăse ridică la 92 milioane deeuro şi se va derula pe operioadă de trei ani, în finalnumărul angajaţilor urmândsă ajungă la 700.

La IAR Ghimbav mai lucrează, în prezent, doar 320 de personae, iar societateaare un capital social de 47.197.132 lei, împărţit în 18.878.853 acţiuni cu val-oarea nominală de 2,5 lei, principalul acţionar fiind Ministerul Economiei 64,89%din acţiuni. Afacerile companiei IAR Ghimbav s-au restrâns însă, de cinci ori înprimul trimestru al acestui an faţă de perioada similară a anului trecut, de la35,500 milioane de lei la 6,992 milioane de lei, în timp ce profitul societăţii ascăzut de aproape nouă ori, de la 3,258 milioane de lei la 352.876 lei. Totuşi, compania IAR Ghimbav îşi propune pentru acest an obţinerea unui profitnet de 2,417 milioane de lei, în scădere cu 16,6% faţă de nivelul atins la fineleanului trecut, de 2,897 milioane de lei. În schimb, veniturile ar urma să scadăcu 32,5%, de la 64,989 milioane de lei la 43,846 milioane de lei, în timp ce chel-tuielile totale se vor restrânge cu 33,3%, de la 61,432 milioane de lei la 40,996milioane de lei. Compania şi-a bugetat la capitolul investiţii suma de 1,150 mil-ioane de lei, aceasta urmând să fie acoperită din fonduri proprii.

u Au mai rămas 320 de angajaţi

După ce în 2010 compania Construcţii Aeronautice Ghimbav reuşea să obţinăun profit de 807 lei, 2011 a fost încheiat cu pierderi de 2,293 milioane de lei,în condiţiile în care cifra de afaceri a societăţii a scăzut de peste nouă ori, dela 3,9 milioane de lei la 421.193 de lei. Adică pierderile firmei au fost de cinciori mai mari decât afacerile derulate pe parcursul lui 2011. Compania a ajunsla datorii de 27,628 milioane de lei, de aproape patru ori mai mari decât val-oarea activelor imobilizate, de 7,699 milioane de lei. Din sumele datorate,14,318 milioane de lei sunt datorii la bugetul statului, iar alte 11,802 milioanede lei sunt datorii preluate în urma divizării companiei IAR Ghimbav care ar fitrebuit să fie convertite în acţiuni, potrivit proiectului de divizare. În aceste condiţii, administratorii au decis ca în acest an să fie vândute uneleactive nefolosite sau să fie închiriate unele spaţii disponibile, dar nefolosite.De asemenea, se vor căuta posibili investitori, „capabili financiar şi manage-rial”, în vederea asocierii în participaţiune sau creării unei societăţi cu capitalmixt pe structura activelor productive ale companiei. De asemenea, o altăpropunere a preşedintelui Consiliului de Administraţie, Constantin Bobâlcă,este „solicitarea deschiderii procedurii insolvenţei sau dizolvării şi lichidăriivoluntare, după caz”.

u Construcţiile aeronautice cer insolvenţa

Una dintre cele două hale în care compania îşi desfăşoară activitatea estesub sechestru, fiind începute procedurile de executare silită. Luna trecută,acţionarii companiei Construcţii Aeronautice Ghimbav au respins programulde restructurare al societăţii care prevedea fie restructurarea totală, fiepăstrarea unui nucleu de opt angajaţi din cele 24 de persoane care au mairămas în societate, cu toate că administratorii societăţii avizaseră favorabilaceastă din urmă soluţie.

u Hale sub sechestru

Se caută posibili investitori „capabili financiar şi managerial”

Muncitorii au protestat în rânduri repetate înainte ca societatea să se privatizeze

Page 6: DECLINUL IAR GHIMBAV pentru FOTE? - gazetabrasovului.ro · La Viscri, dulceata costă 250 euro! 3 De luna viitoare, Piaţa Sfatului se va transforma într-un imens şantier. „Dacă

Banii promişi pentru organi-zarea Festivalului Olimpic alTineretului European (FOTE)din februarie 2013 n-au ajunsla organizatori astfel că aceastăcompetiţie, cel mai probabil,nu va mai avea loc în Braşov.

Promisiune neonoratăLa rectificarea bugetară din

august, primul ministru VictorPonta dădea asigurări că vaaloca 5.5 milioane lei pentruFOTE. „De asemenea avemprevăzute la rectificare şi sumede bani pentru respectareaunor angajamente ale Româ -niei. Vă dau un singur exem-plu, anul viitor în primăvară vafi organizat în zona BraşovFestivalul Olimpic Europeande Tineret. Am reuşit să neţinem de cuvânt şi să salvăm şiprestigiul nostru ca ţară”, a de-clarat Ponta. Din păcate, VictorPonta a spus una şi a făcut alta.

Toată lumea în vacanţăCu banii promişi, organiza-

torii trebuie să construiascăpatinoarul din Poiană, să final-izeze lucrările la trambulineledin Râşnov, să doteze şi săutileze centru media dinPoiană, să cumpere echipa-mente pentru cei 800 de vol-untari etc. Ar fi fost dea�teptat ca USL Braşov săpreia iniţia tiva şi să-l convingăpe Victor Ponta să se ţină decuvânt. Dar Aristotel Căn-cescu, preşedin tele PNL Bra-şov, a plecat din nou învacanţă, în SUA, Adri anAtomei, viceprimar PNL, esteun no-name în faţa politicie-nilor de la Bucureşti iar ce lordin PSD parcă le este ru şinecă sunt la guvernare. Cei de laPSD se ascund, fiindu-le fricăsă nu cumva să-l supere pepremier.

Constructorul a rămascu buza umflată

Scandalos este faptul călucrările din Poiană au fostefectuate de constructor, pebaza unei licitaţii publice daracum nu mai primeşte banii.

„Lucrările la acest obiectivsunt incluse în infrastructuranecesară organizării Festivalu-lui Olimpic al Tineretului Eu-ropean 2013, termenul definalizare fiind luna aceasta.Practic, constructorul şi-a ter-minat treaba, au fost efectuateverificările în teren, astfel cămai trebuie doar efectuateplăţile. Nu ştiu ce a stat în spa -tele acestei decizii! Vom vedeace este de făcut în continuare,pentru că nu este normal ca or-ganizarea unui eveniment im-portant pentru România să seîmpotmolească pe ultima sutăde metri”, a precizat primarul

George Scripcaru.

Banii pentru Braşov s-au dus la Gorj

Conform presei locale dinGorj, banii din Braşov au fosttrimişi de Ponta pentru con -strucţia unei piste de atletismla un stadion. „Guvernul Pontaa aprobat o finanţare de 1 mil-ion de lei pentru pista deatletism de la Târgu Jiu. In-teresant este că pista a fostdeja modernizată, lucrărilefiind pe final. Consilierii localivor cere explicaţii primaruluiFlorin Cârciumaru, pentru cănu îşi explică cum de lucrareaa fost aproape terminată fărăsă existe sursă de finanţare.Contactat telefonic, directorulde investiţii de la PrimăriaTârgu Jiu, Raul Chiriac, aconfirmat că lucrările suntaproape finalizate. Raul Chi -riac a mai spus că modern-izarea a început în vară şi căsuma de 10 miliarde a fostsolicitată Guvernului încă dinprimăvară. Chiriac susţine cădevizul acestei lucrări este de12 miliarde de lei. Pe de altăparte, surse din primărie spuncă modernizarea pistei a costatdoar cinci miliarde” conformjurnaliştilor de la cotidianul„Pandurul”.

Ponta va candidala Târgu Jiu

Decizia Premierului de avira fondurile financiare cătreGorj ar putea fi influențată deconstrucţia unei piste de atle -tism din colegiul electoral dinTârgu Jiu, unde va candida pen -tru un nou mandat de depu tat.

„Acum dacă tot v-am cerut şivă rog din suflet să mă ajutaţi,domnule prim-ministru, şi eu

mă angajez ca alături de tot cevedeţi aici, alături de gorjeni şide târgujieni, să vă susţinem sămai câştigaţi un post de deputatla Târgu Jiu pe colegiul şase.Vom face tot ce depinde de noica să ducem la îndeplinire tot ceam stabilit", a afirmat FlorinCârciumaru, primarul dinTârgu Jiu la deschiderea anuluişcolar de la Colegiul NaţionalSpiru Haret unde a fost prezentşi Victor Ponta.

Guvernul a refuzat fondurile europene

Pentru organizarea FOTE,Braşovul ar fi putut beneficiade fonduri europene dar Gu-vernul USL s-a opus. La în-ceputul anului, ComisarulEu ropean pentru Educaţie,Cultură, Multilingvism şiTineret, Androulla Vassiliou,a transmis o scrisoare organi-zatorilor FOTE, în caremenţionează că vor fi alocaţifonduri europene nerambur -sabile pentru sprijinirea acestuieveniment. „În legătură cuiniţiativa de a organiza FOTE2013 în România, sunt foartebucuroasă să vă informez căprocedurile necesare au fostrecent în cheiate, iar ComisiaEuro peană este, în sfârşit, înpo ziţia de a acorda un grant încadrul evenimentelor specialeanuale, către comitetul de or-ganizare, pentru cofinanţareaorganizării FOTE. Este într-adevăr o mare bucurie să pu -tem ajuta evenimente de acestcalibru”, a precizat comi saruleuropean Androulla Vassiliou,în scrisoarea transmisă.

Grantul s-a aprobat, s-aschimbat guvernul, iar VictorPonta a blocat finanţareaeuropeană.

Studenţi voluntariFOTE Braşov nu poate

funcţiona fără 800 de volun-tari. Aceştia trebuie instruiţi şiechipaţi pentru ca evenimentulsă se poată desfăşura în bunecondiţii. La FOTE Liberec, din2011, au participat 500 de vol-untari. 150 şi-au desfăşurat ac-tivitatea în Satul Olimpic, 250în lo curile de competiţie, iar100 şi-au oferit ajutorul ori-unde a fost nevoie. De exem-plu 30 au lucrat în departa-mentul de comunicare al Fes-tivalului şi la punctele media.Mai mult de o treime dintrevoluntari au fost studenţi de laUniversitatea Technică dinLiberec. Şi Universitatea Tran-silvania din Braşov a începutrecru tările de voluntari. Comi -tetul de Organizare a FOTE vaa sigura echi pament de iarnăcre at special pentru echipa„VO LUNTAR EYOWF2013”; gratuitate la transportulîn comun pe perioada festival-ului, între locaţiile de com -petiţie; diplo mă/certificat departicipare; hrana pe perioadadesfăşurării activităţii; partici-parea la sesiuni de instruire.Toate aceste facilităţi sunt puseîn pericol de lipsa fondurilor.

Patinoarul din PoianăCea mai presantă problemă

pentru organizatori este con -strucţia celui de al doilea patinoardin Poiană. În luna no iembrie odelegaţie a Co misiei de Coor-donare a Comi tetului OlimpicEuropean va face inspecţiafinală în Braşov, iar patinoarultrebuie să fie gata.

Autorităţile locale alături dereprezentanţii ComitetuluiOlimpic Român au căzut deacord că nu mai este timp şi,momentan, nici bani, pentruca patinoarul din Poiana Bra -şov să fie transformat în salăpolivalentă, aşa că au decis săîl amenajeze pe o structurămodulară provizorie. În acestsens, Consiliul Local a decissă transfere patinoarul de laCompania Na ţională de In -vestiţii, care tre buia să imple-menteze pro iectul, laAutoritatea Naţio nală pentruSport şi Tineret, pentru aputea fi asigurată finanţareaguvernamentală, estimată lasuma de 700.000 de euro.Însă CNI nu a solicitat până laaceastă oră nici măcar certifi-catul de urbanism de laPrimăria Braşov. Lucrările laacest patinoar durează două

luni astfel că organizatoriisunt la limită cu timpul.

Trambulinele de la Râşnov

Nici Râşnovul nu este gatapentru eveniment. Trambu-lina K90 trebuie dotată cuinstalaţie de înzăpezit artifi-cial şi cu instalaţie deudat/stropit. Trebuie constru-ită instalația de transport pecablu (telescaun), o clădiremultifuncţională pentrusportivi, ce va fi amplasată labaza complexului de trambu-line şi o instalaţie de iluminatnocturn.

EurosportPostul de televiziune Eu-

rosport a solicitat zilele acesteamai multe detalii tehnice dinPoiană pentru a putea efectuatransmisia în direct a eveni-mentului. Şi pentru acest lucrumai sunt necesare investiţii dinpartea organizatorilor, care săincludă şi un centru media caretrebuie dotat şi utilat cu ultimătehnologie. Din cauza lipsei deinteres a guvernului, Eurosportar putea să nu transmită FOTE2013 din Braşov.

www.gazetabrasovului.ro • www.gazetabrasovului.ro •www.gazetabrasovului.ro

Investiţia pentru FOTE Braşov a fost lăsată în aer de guvernul Ponta

u Locaţiile unde se va desfăşura FOTELocaţiile incluse pentru întrecerile sportive sunt: Braşov, Predeal, Sinaia, Râşnovşi Buşteni. Disciplinele sportive: Ski alpin, Biatlon, Schi fond, Patinaj artistic, Hockeype ghea�ă, Patinaj viteză, Sărituri cu schiurile �i snowboarding. Festivalulurmează să se desfăşoare pe parcursul a şase zile, începând cu data de 17 feb-ruarie 2013. Ceremonia de deschidere şi cea de închidere vor avea loc în municip-iul Braşov, în Piaţa Sfatului. Această întrecere sportivă este organizată de AsociaţiaComitetelor Olimpice Europene (EOC) şi se desfăşoară sub egida ComitetuluiInternaţional Olimpic (CIO). Olimpiada se adresează tinerilor din ţările europene,cu vârste între 14 şi 18 ani. În Braşov vor participa peste 1.000 de sportivi din Eu-ropa. Modalitatea de desfăşurare a competiţiei este similară cu cea a JocurilorOlimpice de seniori şi sunt respectate toate ritualurile olimpice, de la programul deconcurs, ceremonia de deschidere şi cea de închidere, până la decernarea medali-ilor, aprinderea flăcării olimpice, depunerea jurămintelor sportivilor şi ale arbitrilor.

Unde-s banii pentru FOTE?Banii pentru festivalul ce ar trebui organizat de Braşov s-au dus la Gorj, judeţul în care va candida Ponta

Page 7: DECLINUL IAR GHIMBAV pentru FOTE? - gazetabrasovului.ro · La Viscri, dulceata costă 250 euro! 3 De luna viitoare, Piaţa Sfatului se va transforma într-un imens şantier. „Dacă

Abonează-te la relaxare!ABONAMENT 3 ORE * 15 INTRĂRI=450 RON l Bazin de relaxare

l Bazin interior-exteriorl Sauna finlandeza

l Bio-saunăl Saună umedă

l Grota de relaxarel Hidromasaj

l Duşuri cervicalel Jacuzzil Masaj

l Tobogane cu apal Trambuline pentru sărituri

l Duşuri rusticel Teren de volei pe nisip

l Bazine exterioarel Paradisul copiilor Piscine pentru copii

l Toboganel Loc de joacă

l Organizare zi de naşterel Servicii complementare:

solarii, cosmetică,restaurant, terase,

cursuri de înot,închirieri, magazin

articole piscină

Str. Griviţei nr. 2 F (ieșirea din Brașov spre Târgu Mureş)Program: Luni, 14-22 Marţi - Duminică, 10-22. Tel: 0268.44.00.70

7

Terapia acvatică este folosită încă din timpuri îndepărtate, când chinezii, iar apoi romanii şigrecii au pus bazele mişcărilor în apă. Apoi, la început de secol XX se dezvoltă hidroterapia şihidrogimnastica. Astfel s-a descoperit că înotul este cea mai bună modalitate de activare afuncţiilor corpului şi de a trata numeroase afecţiuni.

Gazeta Braşovului l 26 septembrie - 2 octombrie

SĂNĂTATE

u Este un bun antrena-ment cardiovascular,tonifică musculatura şicontribuie la corectareaunor probleme de lanivelul coloanei verte-brale.

Înotul este o opţiuneexcelentă pentru cei caredoresc să se menţină înformă, pentru cei care vor săslăbească, dar şi pentru per-soanele care doresc să-şi for-tifice plâmânii.

Spre deosebire de alteforme de activitate fizică,precum aerobicul sau aler-gatul, înotul nu solicităarticulaţiile, iar riscul de ac-cidente în cazul acestui sporteste minim. Mai mult decâtatât, înotul şi unele forme deexerciţii efectuate în apăajută la vindecarea unorafecţiuni ale sistemului lo-comotor. „În funcţie denevoi, înotul menţine saucreşte mobilitatea articularăşi flexibilitatea musculară,menţine sau creşte forţa şitonusul muscular şi ajută lareeducarea coordonăriimişcărilor", spune kinetoter-apeutul Carmen Gherghel,asistent universitar la Aca-demia Naţională deEducaţie Fizică şi Sport(ANEFS). Din acest motiv,

înotul este considerat ometodă de recuperare şi detratare a unor afecţiuni, nudoar de menţinere asănătăţii.

Reglează problemelecare dau dureri de spate

Durerile de spate, date decifoze, scolioze sau de lor-doze, sunt atenuate de înotfiindcă acest sport fortifică

musculatura şi corecteazăpostura scheletului. Maimult, în cazul copiilor, carenu au scheletul complet for-mat, înotul, alături de alteexerciţii de kinetoterapie re-comandate, contribuie lacorectarea curburilornefireşti ale coloanei verte-brale.

„Când înotul este aplicatca terapie, trebuie să se ia înconsiderare particularităţileindividului, eventualele

probleme de sănătate şi săse aleagă stilul potrivit,fiindcă, de exemplu, încifoze este indicat stilulspate", mai spune kinetoter-apeutul Carmen Gherghel.Potrivit specialistei, pentrumenţinere este nevoie dedouă şedinţe pe săptămână,de 45-60 de minute, în timpce şedinţele de înot terapeu-tic se stabilesc în funcţie deafecţiune, împreună cukinetoterapeutul.

Creşte rezistenţa la efort

Apa opune o rezistenţă de12 ori mai mare decât aerul,prin urmare, pentru oricemişcare este nevoie de unefort de 12 ori mai mare înapă. Acest lucru antreneazăinima şi, în acelaşi timp,solicită plămânii, care tre-buie să asigure o cantitate

mai mare de oxigen pentruţesuturi.

Studiile arată că frec-venţa crizelor de astm esteredusă la persoanele careau această afecţiune, darcare practică înotul. Înplus, înotătorii au orezistenţă crescută laefort. Alte beneficii con-stau în pierderea în greu-tate, cu condiţia urmăriiunei diete echilibrate şi înrelaxarea psihică.

Înotul - şi sport, şi terapie

Page 8: DECLINUL IAR GHIMBAV pentru FOTE? - gazetabrasovului.ro · La Viscri, dulceata costă 250 euro! 3 De luna viitoare, Piaţa Sfatului se va transforma într-un imens şantier. „Dacă

Iuliu Maniu şi Mihai Popovici, la Braşov în 1943

POLITIC

Gazeta Braşovului l 26 septembrie - 2 octombrie

8

Seniorul braşovean. Avocatul Adrian Nicoară s-a refugiat în 1940 din Ardealul de Nordla Braşov. Decorat în război, e ales deputat în 1946. Din 1949 este închis la peniten-ciarele Braşov, Jilava şi lagărul Peninsula. Rearestat în 1958. După eliberarea din 1962a fost nevoit să lucreze ca muncitor necalificat. A reînfiintat PNŢ la Braşov, în 1990.

În 1881, se înfiinţează Par-tidul Naţional Român dinTran silvania. Primul preşe -dinte a fost doctor Ioan Raţiu.

Memorandiştiitransilvăneni

Fruntaşii PNR au hotărâtelaborarea unui „Memoran-dum” al românilor, adresatîmpăratului Franz Joseph. Îm -păratul a refuzat delegaţia, sem -natarii condamnaţi la închi-soare, iar activitatea partiduluiinterzi să. După reluarea acti -vităţii, în 1905, fruntaşii par-tidului au candidat, ajungândîn Parlamentul de la Budapes -ta. În august 1914, datorităpersecuţiilor guvernului ungar,PNR şi-a suspendat activitatea.Preşedin tele partidului, IuliuManiu, a fost mobilizat şitrimis pe frontul din Italia.

Fuziunea partidelor luiManiu şi Mihalache

La 1 decembrie 1918, la Al - ba-Iulia, Iuliu Maniu este alespreşedinte al Consiliului Diri-gent al Transilvaniei. Dupăale gerile din 1919, îm preunăcu alte partide, PNR a consti-tuit „Blocul Parlamentar”, ca -re a numit noul gu vern, con dusde Alexandru Vaida-Voievod.În decembrie 1918, se în fi -inţează Partidului Ţără nesc subconducerea lui Ion Mihala che,preşe dintele Aso ciaţiei gen-erale a corpului didactic pri-mar. Du pă ale ge rile din 1926,încare PNR şi Partidul Ţără nescs-au aliat, s-a hotărât fuziunea.

Maniu, trădat deregele Carol al II-lea

Alegerile din 1928, cu IuliuManiu prim-ministru, suntcâş tigate categoric de PNŢ cu77,76%. Întors în ţară în urmaunui complot politico-militar,prinţul Carol, devenit RegeleCarol al II-lea (8 iunie 1930),nu şi-a onorat promisiunilefăcute lui Iuliu Maniu. În a -ceastă situaţie, guvernul de -misionează în 8 octombrie1930. În alegerile din 1931,PNŢ a ocupat locul al doilea.La 31 mai 1932, după demi -sia guvernului Iorga, ţără nistulAlexandru Vaida-Voie vodfor mează noul guvern.

Eşecul guvernului În 1933, ca urmare a

orientării de colaborare cuRegele Carol al II-lea a pri -

mului-ministru Vaida-Voivod,Maniu a demisionat din func -ţia de preşedinte al PNŢ. Întimpul acestei guvernări, auavut loc mişcări muncitoreştila Atelierele Griviţa, soldatecu morţi şi răniţi, precum şiimplicarea unor fruntaşi na -ţio nal-ţărănişti în mari scan-daluri de corupţie. Guvernulnu a mai beneficiat de spri-jinul PNŢ şi a demisionat înnoiembrie 1933. Vaida-Voie -vod a părăsit şi conducereapartidului, în locul lui fiindales Ion Mihalache.

Sciziune la BraşovŢărăniştii au pierdut alege -

rile din 1933 şi 1937 în faţaPNL. Scindarea partidului din1934, a împărţit şi PNŢ Bra -şov. Liderul braşovean al vai -diştilor, care au înfiinţat unnou partid – Frontul Româ-nesc, a fost Voicu Ni�escu,un cunoscut jurist. La con-ducerea PNŢ a rămas MihailPo povici, jurist, doctor îndrept, fost ministru ţărănist înmai multe legislaturi. Deşi eracumnatul lui Vaida Voivod,nu l-a urmat pe acesta în noulpartid. Popovici şi Vaida Voie -vod erau căsătoriţi cu celedouă fete ale bogatului negus-tor braşovean Safrano.

Scandal la „Gazetade Transilvania”

Voicu Niţescu era şi propri-etarul „Gazetei de Transilva-nia”, lucru care a dus la ten siuniîn sânul redacţiei. În 1934, unadevărat scandal a izbucnit laconsfătuirea PNŢ de la sediulTipografiei „Gazetei Transil-vaniei”, publicaţie care îi spri-jinea făţiş pe „vaidişti”.„Prin tr-un schimb violent dereplici şi înjurături, şeful Sec-torului Şchei al PNŢ, domnulVictor Branisce, a fost fugăritde către profesorul Baboie,ex-consi lier comunalţărănist”, scria presa vremii. Adoua zi, a trebuit să vină de laBucureşti o delegaţie ţărănistăimportantă, în frunte cu fostulprim-ministru Vaida Voevod,pentru a aplana conflictul.

Aron Suciu, unpreşedinte generos

Din 1935, când Popovici adevenit vicepreşedintele par-tidului la nivel naţional,organizaţia din Braşov a fostcondusă de Aron Suciu. AronSuciu, originar din zona Re -

Până în 1947, pe strada Castelui, la numărul 50, a existat un hotel elegant, aparţinând lui Mihail Popovici.Rechiziţionată de comunişti, clădirea a fost transformată în loc de detenţie şi anchetă pentru luptătorii anticomunişti,în special legionari şi ţărănişti. Şi vila în care a locuit Popovici, de pe actual stradă a Prundului, în care exista unapartament destinat găzduirii lui Iuliu Maniu, în vizitele lui la Braşov, a devenit sediul Securităţii Braşov. Beciurileclădirii au devenit adevărate carcere şi camere de tortură, aici având loc cele mai teribile schingiuiri.

ghinului, era un reputat jurist,cu doctoratul în Drept luat laBudapesta. Pe lângă activi-tatea politică, Suciu s-a re-marcat prin donaţiile făcuteBisericii Greco-Catolice. Ac-tuala Biserică „Buna Vestire”de pe strada Nicolae Iorga, s-a construit pe un teren oferitde acesta. Suciu era, de altfel,un bogat întreprinzător imo-biliar. În 1939, a vândut te re -nul pe care este construităclă direa telefoanelor (de lângăCorpul „T” al Universităţii)Societăţii Româno-Ameri-cane de Telefonie.

Iuliu Maniu s-a opusfătiş lui Hitler

În 1938, începe dictatura luiCarol al II-lea şi toate par-tidele sunt desfiinţate. La 30august 1940, prin „Dictatul dela Viena”, a fost smulsă Ro -mâniei partea de nord-vest aTransilvaniei. Iuliu Maniu a

a dresat lui Hitler şi Mussolinimemorii în care, a declarat că„poporul român nu va acceptaniciodată această hotărâre”.La începutul lunii septembrie1940, începe dictatura mare -şalului Antonescu, iar regeleCarol al II-lea abdică în fa -voarea fiului său, Mihai I. În27 noiembrie 1940, legionariiîl execută pe profesorul VirgilMadgearu, secretarul generalal PNŢ. După intrarea unită -ţilor militare germane în Ro -mânia, Maniu a considerat ţarasub ocupaţie străină. La 22 iu -nie 1941, armata română tre cePrutul. În august 1941, du pă cetrupele au atins linia Nistrului,Iuliu Maniu s-a opus con ti -nuării războiului.

Alături de Regele MihaiOdată cu spargerea frontu-

lui de răsărit şi inevitabilaînaintare a forţelor sovieticepe teritoriul României, PNŢ a

consimţit să constituie, subpatronajul Regelui, o alianţăcu PNL şi PSD, dar şi cucomuniştii. La 23 august 1944,mareşalul Antonescu este are-stat la ordinul regelui Mihai.Au urmat două guverne con-duse de militari: Sănătescu şiRădescu. La 6 martie 1945,tancurile sovietice impun gu-vernul Petru Groza, la care sealătură trădătorii ţărănişticonduşi de Anton Alexan-drescu.

Băgaţi în puşcărieDupă război, ţărăniştii bra -

şoveni au uitat vechile neîn -ţelegeri, unindu-se în partidulcondus de Iuliu Maniu. Juris-tul Adrian Nicoară, şeful or -ganizaţiei de tineret a par tiduluidin Braşov, a devenit deputatîn urma alegerilor din 1946.Campania elecorală a fost pli -nă de abuzuri şi acte de vi -olenţă. Deşi PNŢ a totalizat

peste 70% din voturi, comu -niştii şi sateliţii lor au câştigatprin fraudă guver narea. Hotă -rât să facă cunos cută situaţiadin România, un grup defruntaşi ai partidului au orga-nizat în grabă plecarea dinţară. Grupul a fost arestat laTă mă dău, în apropierea Bu -cureş tiu lui, în 14 iulie 1947.Par tidul a fost desfiin ţat, iarManiu şi Mihalache au fostînchişi. Şi lideri braşoveni aipartidului au fost băgaţi în puş -cării de către comunişti. VoicuNiţescu a murit în timpul de -tenţiei. Mihail Popovici a fosteliberat în 1955, cu sănătateadistrusă de anii de carceră.

În clandestinitateÎn anii 50 şi 60, zeci de mii

de ţărănişti mor în închisori.În octombrie 1970, a avut locla Bucureşti prima reuniuneclandestină a foştilor lideriţărănişti, organizată de Cor-

Un partid mic cuo istorie uriaşă

u Mărirea şi decăderea Partidului Naţional Ţărănesc la Braşov

uCasele avocatului Popovici, transformate în case de tortură

Page 9: DECLINUL IAR GHIMBAV pentru FOTE? - gazetabrasovului.ro · La Viscri, dulceata costă 250 euro! 3 De luna viitoare, Piaţa Sfatului se va transforma într-un imens şantier. „Dacă

Iuliu Maniu, artizanul „Marii Uniri”, umilit de comunişti în timpul procesului din 1947

POLITIC

Gazeta Braşovului l 26 septembrie - 2 octombrie„Dreapta înseamnă investiţii care să aducă bunăstare, înseamnă componentăsocială echilibrată, justiţie independentă, fiscalitate pro-întreprinzători şi multealte lucruri pe care guvernarea actuală le ignoră”

Daniel Vereş, preşedintele PNŢCD Braşov9

neliu Coposu, fostul secretarpersonal al lui Iuliu Maniu. La2 februarie 1987, Coposu areuşit să se întâlnească la Bu -cureşti cu Jean Marie Daillet,vicepreşedintele Internaţio na -lei Creştin Democrate, solici -tând înscrierea PNŢ în rân durilefamiliei creştin de mo crate.După revoluţia din 1989, la 8ianuarie 1990, Partidului Na -ţional Ţărănesc Creştin De-mocrat este primul partidîn scris la Tribunalul Bu cureşti.

Fondatorulbraşovean

CorneliuCoposu (foto)a devenitprimul preşe-dinte al PNŢCD dedu pă Revoluţie. La Braşov,partidul a fost re înfiinţat de doidintre vechii ţărănişti su -pravieţuitori ai închisorilorţărăniste, Adrian Nicoară şi

Silviu Suciu, fiul lui Aron Su -ciu. În 1990, la 44 de ani dupăce fusese pentru prima oarăales deputat, Adrian Nicoarăeste din nou ales în primul par-lament post-comunist, de-venind unul dintre oamenii deîncredere a lui milionarului IonRaţiu, revenit în ţară din An-glia, pentru a ajuta la reinstau-rarea democraţiei. Du pă 1992,conducerea organi zaţiei Bra -şov este acaparată de o grupareformată în jurul mai tânăruluiSorin Lepşa, care devinepreşedinte.

Succesul din 1996La alegerile parlamentare şi

prezidenţiale din 20 mai 1990,PNŢCD a obţinut sub 2%.Candidatul la preşedinţie alpartidului, Ion Raţiu, a ob ţi nut4,29%. În 1992, CDR, din carefăcea parte şi PNŢCD, aobţinut peste 20%. După tre-cerea în eternitate a seniorului

Corneliu Coposu, la pre şedin -ţia partidului i-a urmat Ion Di-aconescu. În 1996, CDR s-aclasat pe primul loc, iar preşe -dinţia ţării a fost câştigată decandidatul susţinut de ţără nişti,Emil Constantinescu. Ca dep-utat de Braşov este ales IonuţGherasim, secretarul per sonalal lui Corneliu Coposu, care adevenit la 26 de ani, cel maitânăr parlamentar român. Înguvernul de coaliţie CDR-USD-UDMR, PNŢCD a de -ţinut postul de premier – prinVictor Ciorbea - şi cele maimul te ministere. În 1998, înurma demisiei guvernului,PNŢCD l-a desemnat premi erpe Radu Vasile. La 13 decem-brie 1999, PNŢCD a re trassprijinul politic premieruluiRadu Vasi le, acesta fiind ulte-rior exclus din partid.

Ieşit din parlamentRezultatele foarte slabe în-

registrate de CDR la alegerilelocale din iunie 2000 şi ieşirealiberalilor în alianţă au dus laîncropirea Convenţiei Democ-rate Române - 2000, alături decâteva partide mici. Dupăeşecul alegerilor din 2000, laconducerea partidului s-auperindat, fostul ministru alÎnvăţământului Andrei Marga,Vasile Lupu, Victor Ciorbea,fostul primar al TimişoareiGheorghe Ciuhan du, omul deafaceri Marian Petre Miluţ şiAurelian Pavelescu. În ultimii10 ani, partidul a fost sfâşiat decerturi şi procese, nereuşind sămai treacă de pragul electoral.Adrian Nicoară, cel care areînfiinţat partidul la Braşov, atrăit până în 2002. În ultimiidoi ani din viaţă, scârbit descandalurile permanente alepartidului care ieşise dejà dinparlament, nu s-a mai implicatactiv în politică, rămânândînsă preşedinte de onoare.

R:Credeţi că puteţi schim -ba ceva în România făcândpolitică într-un partid extra-parlamentar?

D.V. : Am vrut cumva săparticip la salvarea PNŢCD,şi sincer acesta e motivul pen-tru care am intrat în politică

Aţi făcut o alianţă cu douăpartide care se revendică de laaceeaşi doctrină. Există creş -tin-democraţie în România?

Există un singur partidcreştin-democrat autetntic.Acesta este PNŢCD. În 1990,seniorul Corneliu Coposu areorientat partidul cătredreap ta ca revers la fostulPCR, rebotezat FSN. Însăneocomunismul activ şi insta-lat şi astăzi a făcut în aşa felîncât să dispară...

Există neocomunism şi înpolitica din ziua de azi?

Uitaţi-vă cine trage sforileîn partidele de astăzi. Atâttimp cât va exista camarila luiIon Iliescu instalată în toateinstituţiile statului, Justiţie,Armată, Poliţie... Ei nu pot săaccepta că România se trans -formă european. Prin meto -dele folosite seamănă cu bol-şe vicii. Uitaţi-vă ce s-a întâm-plat cu Referendumul.

FSN-ul de care vorbeaţi s-a împărţit. De ce v-aţi aliat cuun urmaş al fostului FSN?

Am înţeles că nu îi poţicatalaga pe toţi la fel. Spre de-osebire de PSD, PD-L a su -ferit o transformare foarteim por tantă. Au înţeles că tre-buie să fim europeni şi căstânga nu avea viitor la aceaoră. Lumea se va lămuri căstânga nu înseamnă progres,nu înseamnă crearea de locuri

de muncă, exact ca în cazulpremierului Ponta, care a luatbani de la investiţii. Românianu poate progresa aşa. Noi amîncercat şi în perioada 1996-2000 şi ne-a costat. Vremurileacelea ne-au costat ca imag-ine dar mai ales au făcut ca înjurul partidului să se creezeun soi de laţ. Acum prinalianţa pe care am făcut-oîncercăm pur şi simplu sădăm un drum nou partidului...

Doar partidului, sau politi -cii de dreapta, în general?

Noi chiar aducem compo-nenta de dreapta în alianţă. Eucred că românii au început săse convingă. Au avut cu Refe -rendumul o mostră de cum sepoate întoarce România laanii 1990. Singura dezamă -gire a mea e că în România nuse votează după convingeri.PNŢCD e un partid aşezat peo istorie formidabilă, un par-tid care a adus martiri.Existăm, în ciuda neocomu -niştilor. Lumea va vedea căPNŢCD e într-adevăr partidulcare nu s-a abătut de lacredinţa lui.

Dar aliaţii dumneavoastră,au credinţe la fel de ferme?

Eu am văzut noua linie aPD-L o dorinţă de avea alt tipde politicieni. Prin criteriile deintegritate ale Monicăi Ma-covei, se pot îndepărta nişte oa-meni de Parlament. Vrem săaducem în faţă altfel de oa-meni, iar Mihai Răzvan Un-gureanu poate să fie genul a cestade politician. Alianţa RomâniaDreaptă a început bine, oferindalternativa reală a Drepteiromâneşti, opusul neo-comu-nismului practicat de USL.

Voicu Niţescu s-a născut în1889, la Braşov. Avocat şi pub-licist, apărător al drepturilorromânilor. În 1917, guvernulroman îl trimite în Rusia pentruconcentrarea voluntarilor arde-leni. Amintirile din aceaperioadă şi le-a publicat în1932 în volumul „Douăzeci deluni în Rusia şi Siberia”. A de-venit preşedintele ComitetuluiNaţional Român înfiinţat în U.R.S.S. În 1919, a făcutparte din delegaţia ardeleană la Conferinţa de Pacede la Paris. Ca mason, a făcut parte din lojapariziană Ernest Renan. A fost deputat în mai multelegislaturi, ministru de stat (1928-1939), secretar destat la Ministerul Justiţiei (1930), ministrul LucrărilorPublice şi Comunicaţiilor (1930), ministrul Agriculturiişi Domeniilor (1933) şi ministrul Muncii în 1938. Afost apărat de mareşalul Antonescu în timpulprigoanei legionare. Arestat de comunişti la 7 mai1950, este condamnat la 2 ani închisoareadministrativă fără a i se aduce la cunoştinţă con-damnarea. A fost deţinut la penitenciarul Sighet, deunde a fost adus pentru anchetă la Bucureşti- Mal-maison. A murit în timpul detenţiei, în 1954.

Mihai Popovici s-a născut în1879, la Braşov. A aboslvitLiceul românesc din Braşov,după care a urmat cursuri laUniversitatea din Budapesta şila Facultatea de Filosofie dinViena, unde a obţinut şi doctor-atul în drept. Când România adeclarat război Austro-Ungarieipe 16 august 1916, s-a înrolatîn armta română. La AdunareaNaţională de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918, esteales membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei. Laalegerile din noiembrie 1919, Popo vici este ales dep-utat în Parlamentul României întregite. Pe 10 oc-tombrie 1926, când s-a înfiinţat Partidul NaţionalŢărănesc, Popovici a fost ales vicepreşedinte, funcţiepe care a deţinut-o permanent. A făcut parte din toateguvernele ţărăniste (8 guvernări), în special ca ministrual finanţelor, dar şi al justiţiei, internelor şi al lucrărilorpublice. După Al Doilea Război Mondial, este arestatîn data de 21 august 1947. Este internat la închisoareade la Sighetu Marmaţiei în 12 noiembrie 1950, pentruo perioadă de 24 luni, majorată ulterior cu alte 60 deluni. Este eliberat la 5 iulie 1955, după şapte ani de în-chisoare. Moare pe 7 mai 1966, la vâr sta de 87 de ani.

„Existăm, în ciudaneocomuniştilor”u Interviu cu preşedintele PNŢCD Braşov, Daniel Vereş

l Născut în 16 iulie 1972, Braşov. Căsătorit.l Şef de serviciu la Departamentul Achiziţii publice-Administrativ; D.R.D.P. Braşov, C.N.A.D.N.R. SA.l Control Activitate Economică.l Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administra-tive Bucureşti. Consultant în comunicare politică,Specialist în Comunicare şi Relaţii Publice.l Atestat profesional Managerial Training andKnowledge Management - Camporlecchio Educa-tional Italia.l Membru PNŢCD Braşov din anul 2005.l Vicepreşedinte şi Purtător de Cuvânt alOrganizaţiei Judeţene PNŢCD Braşov 2005-2009.Preşedintele Organizaţiei Judeţene PNŢCD Braşov– ales la 29 august 2009.l Vicepreşedinte PNŢCD România - 2009-2011.l Prim-vicepreşedintele PNŢCD România – ales la29 ianuarie 2011.l Candidat PNŢCD pentru Preşedinţia CJ Braşovla alegerile locale din 2008 şi 2012.

uCine este Daniel Vereş

uVoicu Niţescu, martorla revoluţia bolşevică

Publicitate electorală în „Gazeta de Transilvania” Mihai Popovici, alături de Nicolae Iorga

uMihai Popovici, vicepreşedintelebraşovean al PNŢ

Page 10: DECLINUL IAR GHIMBAV pentru FOTE? - gazetabrasovului.ro · La Viscri, dulceata costă 250 euro! 3 De luna viitoare, Piaţa Sfatului se va transforma într-un imens şantier. „Dacă

PUBLICITATE

Gazeta Braşovului l 26 septembrie - 2 octombrie

10Dă anunţul tău în „Gazeta Braşovului” prinSMS la numărul 1442. Tarif 3 EURO +TVA,valabil în reţelele Orange, Vodafone, Cosmote SMS la 1442

Magazin Anticariat-Antichităţi-Numis-mat ică-Fi late l iev i n d e / c u m p ă r ăcărţi deosebite,monede, bancnote,insigne, medalii,decoraţii, timbre,clasoare cu timbre,cărţi poştale, actevechi, tablouri,obiecte din sticlă şipiatră, obiecte dinporţelan, mic mo-bilier, fotografiivechi, ceasuri. Plata pe loc. Str.Diaconu Coresi nr2, tel: 0749/270462

EVALUĂRI IMOBILIARE. Expert EvaluatorProprietăţi Imobiliare, membru titular ANEVARşi UNEVAR, întocmesc Rapoarte de Evaluarepentru orice tip de imobil (case/vile, garsoniere/ apartamente, terenuri, spaţii comerciale, biro-uri, hale), conform Standardelor Internationalede Evaluare. Expertiza de evaluare se executăpentru aflarea valorii de piata a imobilelor încazul vânzării-cumpărării, partajului, lichidării,asigurării, raportării financiare (impozitării),garantării împrumutului bancar, intabulării,legalizării construcţiei, etc. Tel: 0745/024488

Primesc fată în gazdă, la vilă. Tel: 0751/741146.

Vând centrale termice, calorifere şi robineţinoi. Str. Târnavei nr 13. Telefon: 0268/311562

Nu există posibilitatea de opţiuni speciale: bold, italic, chenaretc. Mesajele cu conţinut indecent, incomplete sau care nu suntîn conformitate cu politica ziarului nu vor fi publicate. Nu neasumăm răspunderea pentru veridicitatea anunţurilor.

SMS la 1442SMS-ul se scrie astfel: GB (spaţiu) text anunţ.

Un anunţ trimis prin SMS va apărea în două ediţii consecutive ale publicaţiei „Gazeta Braşovului”

Indicativ Spaţiu Text mesaj

GB 154 caracterevalabil în reţelele Orange,

Vodafone, CosmoteAnunţurile preluate până luni la ora 10.00 vor fi publicate în

următoarea ediţie a săptămânalului Gazeta Braşovului

Tarif 3 EURO +TVA

Mică publicitate prin

Vând Honda Fireblade în stare ireproşabilămecanic şi estetic preţ 2.500 euro neg.

Merită! Unic propietar. Tel: 0745.233.614.

Reţea Abonament Cuvânt cheie Număr scurt Cost comandă

Orangeşi

Vodafone

2 luni GZ2 nume şi adresa destinatar

7476

3.1EUR+TVA

4 luni GZ4 nume şi adresa destinatar 5.1EUR+TVA

6 luni GZ6 nume şi adresa destinatar 7.1EUR+TVA

1. Alege abonamentul dorit şi trimite cuvântul cheie respectiv, spaţiu, nume şi adresa completă destinatar (ex: GZ2 Nicolae Stefan,Str. M.Stoica 27, 500079, Brasov) la numărul scurt 74762. Urmează instrucţiunile primite prin SMS - confirmă comanda trimiţând cuvantul DA la 7476

Abonamentele în reţelele Orange şi Vodafone se reînnoiesc automat la terminarea abonamentului curent cu aceeaşiperioadă. Pentru a vă dezabona puteţi trimite STOP cuvânt cheie (ex. STOP GZ2) la 7476 (cost normal:0.05EUR+TVA/mesaj) şi abonamentul nu se va mai reînnoi. Relaţii procedură comandă la: 031-8260012,tarif normal, luni-vineri, program 10:00-18:00.

*Important

Abonează-te la

SMS7476

Ca să fii sigur că îl vei găsi şi săptămâna viitoare încutia poştală nu trebuiedecât să dai un SMS la

numărul 7476 cu numele şi adresa ta completă

urmată de codul poştal.

Page 11: DECLINUL IAR GHIMBAV pentru FOTE? - gazetabrasovului.ro · La Viscri, dulceata costă 250 euro! 3 De luna viitoare, Piaţa Sfatului se va transforma într-un imens şantier. „Dacă

lASTRA, etaj intermediar,36mp, decomandată, cen-trală, tremopane,îmbunătăţită. 0728.956.608

lAstra, cf.I, dec, bloc deapartamente, gresie, faianţă,parchet, geamuri termopan,separare de gaz, 27.000 EURneg. 0721.932.829lCraiter, semidec, et.3/4, lojă,gresie, faianţă, parchet, gea-muri termopan, mobilată,21.000 EUR, 0268.322.376lCentral, decomandată,centrală termică, geamuri ter-mopan, gresie, faianţă, 27.000euro neg, 0368.444.598lVând garsonieră Astra, blocde apartamente, decomandată,etaj 2/4, parchet, termopan, uşămetalică, separare gaz, preţ27.000 euro negociabil, relaţiila tel: 0731/833201lGarsonieră de vânzare,Tractorul, semidecoman-dată, etajul 3, renovată inte-gral, balcon închis întermopan, contorizată,mobilată, însorită, gresie,faianţă, parchet, uşă stejarcapitonată, uşi interioare noi,22.000 euro. Tel:0751/188188lOfertă! Garsonieră Tractorul,Metalurgiştilor, confort I semi-decomandat, etaj 3/4, mobilatăcomplet, termopan, gresie,faianţă, bloc izolat, separaregaz, 22.500 euro neg (COD1050). Tel: 0268.474.300 sau0729.499.566lGarsonieră zona centrală,Iuliu Maniu, etaj 4/4, gresie,faianţă, termopan, transformatădin cameră de cămin, 24 mp.,liberă la vânzare, 17.000 euro(COD 1045). Tel:0268.474.300 sau0729.499.566

lRĂCĂDĂU, intrare,structură deosebit de mare,58 mp utili, amenajat mod-ern, centrală, termopane,parchet, preţ negociabil,0728.956.608

lASTRA, decomandat,renovat, modern, izolat,centrală, termopane, par-chet, 40.500 euro, negocia-bil, 0786.173.728

lITC. Semidecomandat,etaj intermediar, renovat şiamenajat modern, toateîmbunătăţirile, 36.000 euro,0752.685.567

lCentrul Civic, decomandat,52 mp, et.2, balcon închis întermopan, gresie, faianţă,instalaţie pentru centralătermică, beci, liber la vânzare,47.000 EUR neg,0732.133.307lAstra, decomandat, et.1/4,fără îmbunătăţiri, liber la vân-zare, 33.000 EUR.0721.932.829lRăcădău, cf.I, decomandat,bloc tip vilă, et.2/4, balcon,separare de gaz, apometre,beci, fără îmbunătăţiri, liber lavânzare, 45.500 EUR.0721.932.829lVând apartament 2 camereTractorul, parter înalt, deco-mandat, structură mare,îmbunătăţiri, preţ 38.000 euronegociabil relaţii la tel:0731/833202lOcazie! Ap. 2 camere, Trac-torul, Valea Jiului, bloc vilă,

P/1,separare gaz, fără îmbunătăţiri,grădină, 34.000 euro neg(COD 2091). Tel:0268.474.300 sau0729.499.566lOfertă! Ap. 2 camere, Astra,confort I decomandat, mobilatşi utilat modern, centrală,panoramă deosebită, etaj 9/10,52.000 euro neg. (COD 2107).Tel: 0268.474.300 sau0729.499.566lApartament 2 camere,Tractorul, Şcoala 13, confort1, vedere 2 părţi, pretabilspaţiu comercial, balcon în-chis, debranşat, parchet,37.000 euro. Tel:0721/308704lApartament 2 camere,Craiter - Dacia, confort 1 de-comandat, 2 balcoane în-chise, termopane, debranşat,separare gaz, uşă metalică,uşi interioare noi, gresie,faianţă, parchet, însorit, blocreabilitat termic, 38.500. Tel:0751/188188lVând apartament cu 2camere Calea Bucureşti, con-fort I circular, etaj intermediar,îmbunătăţiri, 45.000 euro. Tel:0754/870.035lVând apartament 2 camere,cu toate îmbunătăţirile, mobi-lat, etaj intermediar. Aparta-mentul se află în zona de viledin Tractorul şi este construit în2011. Preţ 38.500 euro. Tele-fon 0728/332.945lVând apartament 2 camere înzona Astra, confort 1 deco-mandat, geamuri tip termopan,centrală termică. Preţ 41.000euro. Telefon 0728/332.945lVând apartament 2 camerezona Astra, Calea Bucureşti,etaj intermediar, confort 1,centrală termică. Preţ 39.000euro. Telefon 0728/332.945

lSCRIITORILOR, deco-mandat, structură deosebită,80mp utili, îmbunătăţit,centrală, termopane, par-chet, locuri de parcare,62.000 euro,0728.956.608

lRĂCĂDĂU, etaj 1, douăgrupuri, balcon lung,centrală, termopane, par-chet, însorit, liber la vân-zare, 61.000 euro,0752.685.567.

lBERZEI, confort 1, deco-mandat, centrală, ter-mopane, parchet,îmbunătăţit modern, blocizolat, 52.000 euro,0731.519.026

lAstra, cf.I, et.3/4, 2 balcoane,geamuri termopan integral,gresie, faianţă, parchet,centrală termică, uşă metalică,îngrijit, 53.900 EUR neg.0732.133.304lCentrul Civic, cf.I, decoman-dat, et.8, 2 grupuri sanitare,balcon mare, centrală termicăde bloc, beci, panoramădeosebită, fără îmbunătăţiri,53.000 EUR. 0732.133.307lAstra, decomandat, et.3, bal-con, geamuri termopan, gresie,faianţă, parchet, separare degaz, bloc reabilitat termic,51.000 EUR, 0368.444.598lApartament 3 camere,Făget, confort 1 decomadat,vedere 2 părţi, centralătermică, termopane, balconînchis, gresie, faianţă, par-chet, uşă metalică, însorit,vedere Tâmpa, 57.000 euro.Tel: 0751/188188lApartament 3 camere,Tractorul – piaţă, confort 1decomandat, etajul 1, 2

grupuri sanitare, balcon în-chis în termopan, uşămetalică, uşi interioare noi,renovat integral, centralătermică, gresie, faianţă, par-chet, 58.000 euro. Tel:0721/308704lApartament 3 camere, Vic-toriei, confort 1, etajul 3,vedere bilaterală, însorit, 2balcoane, centrală termică,termopane, gresie, faianţă,parchet, uşă metalică, fin-isaje de calitate superioară,bucătăria mobilată şi utilată,60.000 euro. Tel:0751/188188lOfertă! 3 camere, Mircea celBătrân, etaj 10/10, panoramădeosebită, structură foarte mare(100 mp), bloc izolat recent,centrală, gresie, beci, loc deparcare, balcon, 12 MP.,74.000 euro neg. Merităvăzut! Tel: 0268.474.300 sau0729.499.566lAp. 3 camere, Astra, Munci-torilor, 3/4, 78 mp., centrală,termopan, uşă metalică, 2 gr.sanit, parţial renovat, 63.000euro neg. (COD 3046). Tel:0268.474.300 sau0729.499.566lApartament 3 camere, Co-drul Cosminului, decoman-dat, centrală termică, balcon7 m, însorit, gresie, faianţă,parchet, uşă metalică, uşi in-terioare noi, 40.000 euro neg.Tel: 0751/188188lApartament 3 camere,Gral. Dumitrache, confort 1decomandat, 2 grupuri san-itare, 2 balcoane, centralătermică, termopane, gresie,faianţă, parchet, beci, locparcare, bloc reabilitat ter-mic, liber la vânzare, 52.000euro neg. Tel: 0740/035332lApartament 3 camere,Craiter - Hărmanului, vis-a-vis de Lidl, confort 1 deco-mandat, 2 grupuri sanitare,vedere 2 părţi, contorizat,termopane, uşă metalică,gresie, faianţă, parchet,48.000 euro. Tel:0721/308704

lOfertă! Apartament 4camere, Scriitorilor, I.L. Cara-giale, structură deosebită, 128mp., et 3/4, 2 gr. sanitare,vedere pe 3 părţi, centrală, gre-sie, faianţă, parchet, mobilat şiutilat, 94.000 euro neg. (COD4023). Tel: 0268.474.300 sau0729.499.566lOcazie! Apartament 4camere, zona Griviţei, etaj9/10, 130 mp., structurădeosebită, 3 balcoane, centrală,parchet, bloc izolat exterior,vedere panoramică pe 3 părţifără blocuri în faţă, 95.000euro neg. (COD 4008). Tel:0268.474.300 sau0729.499.566lApartament 4 camere,Răcădău, Molidului, confort1 decomadat, 2 grupuri san-itare, 2 balcoane, renovat in-tegral, mobilat şi utilatcomplet, 80.000 euro neg.Tel: 0721/308704

lParticular vând casă devacanţă (cabană construită dinlemn), situată în pădurea delângă Lacul RECI, zonămirifică. Cabana este formatădin parter şi mansardă, însuprafaţă de 50 mp. La parterare living, baie, bucătărie şiterasă, iar la mansardă sunt 2dormitoare, hol şi balcon. Cutoate utilităţile. Terenul pe careeste amplasată are 385 mp şieste concesionat pentru 385euro pe an. Preţul a fost redusla doar 24.000 euro. Tel:0745.168.108

lNOUA,două corpuri de casăalăturate, tip garsonieră şitip apartament douăcamere, 382 mp total teren,centrală pe gaz, anexe,70.000 euro, negociabil,0728.956.608

lSânpetru, P+M, construcţienouă, toate utilităţile, liberă lavânzare, teren 500 mp, 98000EUR, 0268.322.376lPrejmer, casă deosebită, decaramidă, P+E+M, 250 mputili, toate utilităţile, anexe,garaj, 1828 mp teren,0721.932.829lVând urgent casă, Stupini,460 mp teren, 160 mpconstruiţi, construcţie nouă,modernă, cărămidă, materialede calitate, izolată, la cheie,toate utilităţile, preţ 89.000euro, relaţii la tel: 0731/833202lOfertă! Casa Sitei,construcţie 2007, teren 425mp., 7 camere, 3 băi, bucătărie,beci, terasă, balcon, loc de par-care, mobilată şi utilată lux,165.000 euro. Tel:0268.474.300 sau0729.499.566lCasă de vânzare, locali-tatea Hărman, zona centrală,suprafaţă totală 860 mp, 2corpuri de casa, 3 camere,baie, bucătărie, 2 beciuri,garaj, curte betonată, şură,şopron, gradină de zarzavat,canalizare, gaz, curent, apă,50.000 euro. Tel:0751/188188

lParticular vând parcele deteren pentru construcţii indus-triale, cu suprafeţe de 750 mp,1.500 mp, 2.250 mp, 3.000 mp,3.750 mp, 4.500 mp, 5.250 mp,6.000 mp, 6.750 mp, 7.500 mpşi 13.300 mp. Parcelele suntsituate în Hărman, cu front laDN 11. Destinaţia parcelelorconform PUZ este pentru con-struire de hale, birouri, sediu defirmă, etc. Preţul este de doar17 euro/ mp negociabil. Tele-fon: 0729.026.029lSuperofertă! Particular vând1.000 mp teren intravilan pen-tru construcţii de locuinţe situatîn Hărman, str. Stadionului.Terenul are toate utilităţile(apă, canal, curent şi gaz), estelocalizat în cartier de vile noi şieste îngrădit. Puteţi construiimediat. Preţul a fost redus ladoar 28 euro/mp. Tel.0745.168.108 lOferim spre vânzare teren însuprafaţă de 42.350 mp, cufront de 80 m, situat în Hărman(spre Tărlungeni), la doar 5euro/mp. Terenul oferit sprevânzare are acces din DJ

Braşov- Tărlungeni sau din DN 11Braşov - Hărman. În zonă s-audezvoltat mai multe cartiererezidenţiale situate foarteaproape de acest teren.Destinaţia terenului poate fiatât pentru construcţiirezidenţiale cât şi pentruconstrucţii industriale sauprestări servicii sau chiar pen-tru parc fotovoltaic. Tel.0745.02.44.88lHărman. Particular vând ul-timele loturi de casă cu PUZaprobat! Fiecare lot are 405mp, front de 19 m şi se vindela doar 2. 800 euro lotul. Sunaţiacum pentru a vedea la faţalocului. Avem studiul geo şiridicare topo. Fiecare lot areCF separat. Telefon:0729.026.029Podul Olt, loturi de casă,utilităţi în apropiere, 9 Eur/mp,0721.932.829lStupini, 610 mp, deschiderela stradă 19 ml, PUZ, întrecase, 17.000 EUR,0732.133.307lSânpetru, 8200 mp, păşune,2 Euro/mp, 0721.932.829lVând teren Sânpetru Livadă,500 mp, PUZ, CF, CU, pentruconstrucţia de locuinţe, 20euro/mp, negociabil, relaţii latel. 0731/833201lVând teren Sânpetru livadă,1.100 mp, PUZ CF CU, pentruconstrucţia de locuinţe preţ 15euro/mp negociabil, relaţii latel: 0731/833201lOfertă! Teren Cristian spreVulcan, intravilan, parcel de650 mp., FS 22 M., PUZ, 11euro/mp neg. Tel:0268.474.300 sau0729.499.566lTeren Uzina II la ocolitoare,4.000 mp, intravilan constru-ibilit, 18 euro/mp. neg. Tel:0268.474.300 sau0729.499.566lTeren central, Mihai Emi-nescu, panoramă deosebită,425 mp., F.S.= 13 mil., 85.000euro neg. Tel: 0268.474.300sau 0729.499.566lVând teren Săcele, Bunloc,ANL, între vile 680 mp, FS =19 ml, preţ 52 euro/mp, relaţiila tel: 0731/833202,0744/302197lVând teren Săcele, zonaPrimăria Veche, spre PoianaAngelescu, intravilan pentruconstrucţia de locuinţe, 1.200mp, preţ 32 euro negociabil,relaţii la tel 0731/833201,0744/302197

l H Ă R M A N U L U I(intersecţia cu Vlahuţă) 3

camere,decomandat, etaj interme-diar, 2 grupuri sanitare,toate îmbunătăţirile, mobi-lat, utilat, liber 300 euro,negociabil, 0728.956.608

lASTRA, 2 camere, deco-mandat, etaj intermediar,două grupuri sanitare, ren-ovat recent, toateîmbunătățirile, mobilat, uti-lat lux 300 euro, negociabil,0752.685.567

lOfer spre închiriere aparta-ment 2 camere, mobilat, utilat,230 Euro, 0721.932.829lAp. 3 camere, Carpaţilor,mobilat şi utilat modern, 2grupuri sanitare, 330 euro. Tel:0268.474.300 sau0729.499.566lCaut să închiriez aparta-ment în casă, 3 camere, zonaCentrul vechi - Centrul is-toric, mobilat, utilat complet,cu curte şi acces auto, oferchirie anticipată. Tel:0751/188188

lCasă, Rozelor, 3 camere,nemobilată, acces auto, garaj,350 euro. Tel: 0268.474.300sau 0729.499.566

lSpaţiu comercial, MihaiViteazul, construcţie 2010,suprafaţă utilă-132 mp., P+1,teren 384 mp., alarmă,supraveghere video, 2 gr. san-itare, 165.000 euro neg. Tel:0268.474.300 sau0729.499.566

lCaut să cumpăr aparta-ment 3 camere, zona Astra,confort 1 decomandat saucircular, etaj intermediar, cucentrală termică, fărăîmbunătăţiri. Tel:0721/308704

VÂNZĂRI

Garsoniere

2 Camere

3 Camere

Case

ÎNCHIRIERI

Terenuri

Apartamente

4 camereCase

Spaţii comerciale

CUMPĂRĂRI

PUBLICITATE

Gazeta Braşovului l 26 septembrie - 2 octombrie

11

IMOBILIARE

Dă anunţul tău în „Gazeta Braşovului” prinSMS la numărul 1442. Tarif 3 EURO +TVA,valabil în reţelele Orange, Vodafone, Cosmote SMS la 1442

SMS-ul se scrie astfel: GB (spaţiu) text anunţ. Un anunţ trimis prin SMS va apărea în două ediţii consecutive ale publicaţiei „Gazeta Braşovului”

Director: Alexandru GHIZADirector vânzări: AndreeaRUSUDirector marketing şidistribuţie: Alen TRAXLERRedactor şef: Doina TURCURedactori: Andrei BÂRSAN(Economic); Octav FILIMON (Social); Andrei DINU (Politic);Adriana ALEXE (Fapt divers)Publicitate:[email protected] redacţiei:[email protected]

Page 12: DECLINUL IAR GHIMBAV pentru FOTE? - gazetabrasovului.ro · La Viscri, dulceata costă 250 euro! 3 De luna viitoare, Piaţa Sfatului se va transforma într-un imens şantier. „Dacă

Dumitru Ioan Puchianu

OBLIGAŢIA FIECĂRUI POLITICIAN ESTE DE A ASIGURA ROMÂNILOR O VIAŢĂ DECENTĂRăzboiul politic şi starea

de nesfârşită campanieelectorală, pe lângă faptulcă a creat instabilitateeconomică şi o sărăcieabruptă a tuturor categori-ilor sociale, inclusiv almediului de afaceri, a gen-eralizat şi o stare de neîn-credere, de pesimism.România nu poate fi lanesfârşit doar o ţară debodyguarzi de mall-urifără a avea o puternicăeconomie proprie. Avemprea mulţi şomeri, avemprea puţine investiţii, par-curgem o stare de pasivi-tate privind accesareafondurilor europene, avemcheltuieli publice mai maridecât ne putem permite.Pare a fi o situaţie fărăieşire şi fără speranţă. Însălucrurile nu stau deloc aşa!Există mulţi oameni capa-bili, gata să îşi asume de-cizii politice care să

schimbe comportamentulinstituţional al statului înraport cu cetăţeanul. Nuputem asculta la nesfârşitcum se vorbeşte de necesi-tatea schimbării, fără să seschimbe nimic în realitate.Schimbarea clasei politicenu este o utopie, ea poatedeveni realitate doar dacăromânii se mobilizează înacest scop, alegând oa-menii care în viaţa lorprivată au dat rod (OMULSFINŢESTE LOCUL!).România fără o economieputernică nu îşi permite săfie un stat social. Nuputem fi la nesfârşit ţaraasistaţilor social! O popu-laţie sărăcită este şi uşor demanipulat şi convineacelor lideri politici care,lipsiţi de viziune şi creativ-itate politică, nu urmărescdecât accesul la putere înscopul îmbogăţirii person-ale. A sta pe margine şi a

privi cum se degradeazăde la o zi la alta viaţaeconomică şi politică nueste o soluţie. Se impune oimplicare majoră şidecisivă a celor care vor cuadevărat să pună capătacestei stări de fapt. O im-plicare majoră în jurul uneiforţe politice credibile ast-fel încât prin deciziileacesteia cetăţeanul să-şiredobândească demni-tatea. Să-şi redobân-dească dreptul la o viaţădecentă, dreptul lasănătate, la educaţie, lacultură... drepturi constitu-ţionale de-altfel, însă igno-rate constant de către ceicare până acum au guver-nat România. Crearealocurilor de muncă plătitedecent este o prioritate demaximă urgenţă. Creareaunor oportunităţi pentruinvestitori este mai multdecât necesară. Se spune

că statul nu crează locuride muncă, că adminis-traţia locală nu are nicioobligaţie în acest sens însă,statul şi administraţialocală au obligaţia de acrea un mediu optim pen-tru dezvoltare, au obligaţiade a crea un cadru legisla-tiv atractiv pentru investi-torii străini şi autohtoni.Însă, pentru toate acesteaeste necesar un plan dedezvoltare cu aplicabilitateimediată. Este nevoie de onouă abordare a moduluide a gândi şi de a facepolitică.

Iată de ce există o forţăcivică, capabilă să schimbeviaţa fiecărui român. Forţacivică nu înseamnăpolitruci dispuşi la com-promis doar pentru a ac-cede în viaţa politică activăşi de a prelua puterea dedecizie, ci oamenicompetenţi, dispuşi să lu-

creze pentru cetăţeni, capa-bili să înţeleagă nevoileimediate ale cetăţenilor şisă găsească soluţii. Iarsoluţia majoră în aceastăperioadă este dezvoltareaeconomică pe câtevadirecţii: producţie indus-trială, industrie ali-mentară, agricultură,turism, servicii, educaţie,sănătate... Nu putem trăiîntr-o permanentă aştep-tare a schimbării prezentu-lui dacă nu ne implicăm,dacă nu se schimbă ceva şiîn mentalitatea noastră.Românii trebuie să ştie câtde important este votul pecare îl acordă omului şi nuunei sigle de partid. Omuleste cel care sfinţeşte locul!O nouă mentalitate nu senaşte din neant, ci vine dinvoinţa noastră. Cât timpaceastă voinţă nu se vamanifesta cu hotărâre vomprivi spre o clasă politică

tot mai îmbuibată de la o zila alta şi la un popor umilitşi sărăcit. Avem o ţară fru-moasă şi bogată de laDumnezeu, dar avem şimilioane de români cărorale lipseşte până şi pâinea pemasă. Dar pentru a aveafiecare o pâine pe masă tre-buie să existe voinţa realănu doar declarativă de adezvolta această ţară. ÎnRomânia nu este nevoie deo schimbare „la faţă” ci oschimbare profundă, deesenţă, astfel încât viaţafiecărui cetăţean român săse schimbe! Obligaţia poli-ticianului este de a asiguradreptul la o viaţă decentăcetăţeanului, dar şi cetă-ţeanul are obligaţia de a se-lecta cei mai buni oamenicare să îi reprezinte intere-sele. Politicienii, prin de-ciziile lor, au obligaţia de aasigura o pâine pentrufiecare!

În perioada 21 septembrie– 4 noiembrie 2012 Muzeulde Artă Braşovorganizează” Expoziţiaretrospectivă Karl Hübner(1902-1981)”.

Expoziţia este organizatăîn colaborare cu MuzeulNaţional Brukenthal Sibiuşi Muzeul Naţional Secui-esc Sfântu-Gheorghe.Expoziţia este însoţită decatalog.

Karl Hübner este unuldintre exponenţii centruluiartistic braşovean din sec-olul XX, fiind o prezenţă

activă în viaţa artistică aoraşului timp de peste 4decenii, din anii `30 până lasfârşitul deceniului opt. Înexpoziţie vor figura 40 delucrări (pictură şi grafică)provenind din colecţiaMuzeului de Artă Braşov,Muzeului Naţional Bruken-thal Sibiu, MuzeuluiNaţional Secuiesc SfântuGheorghe şi din colecţiiparticulare (colecţia familieiHübner, colecţia Franz Illi,colecţia Ioan Vlad şicolecţia Depner-Wittstock-Phillipi).

Expoziţie retrospectivă Karl Hübner, la Muzeul de artă

Pe 30 septembrie la ora19:00 nu rataţi piesa deteatru "Jake şi femeile lui"la Teatrul Dramatic "SicăAlexandrescu"

După succesul pe care l-a avut spectacolul "Uncuplu ciudat", Teatrul Dra-matic "Sică Alexandrescu"ne invită acum la o nouăîntâlnire cu celebrul autoramerican Neil Simon, prinspectacolul Jake şi femeilelui.

Scrisă în 1992, piesa are

acute tente autobiografice.Publicul este poftit înapartamentul newyorkezal unui scriitor celebrucare se luptă, mixând real-itatea cu imaginaţia, cu fe-meile din viaţa lui: actualasoţie, cea decedată, fiicalui, sora lui, amanta saupsiholoaga.

Discursul său este cel alunui observator ce sepierde în plăcereamanipulării, plăcereoferită de condiţia de scri-

itor. El se scufundă într-olume fictivă mult maiconfortabilă, ceea ce-lface, astfel, să uite a par-ticipa cu adevărat la pro-pria viaţă care, astfel,începe să se destrame...

Actori de renumeRolul scriitorului Jake

va fi interpretat de MihaiBica, iar personajele fem-inine sunt conturate de:Oana Hodade, Viorica

Geantă-Chelbea, CristinaFlorea, Mirela Borş, MariaGârbovan, Carmen Moruzşi copii Andreea Bacskorşi Tania Radu.

Regia, traducerea şiadaptarea sunt semnate dePetre Bokor, iarscenografia de Clara La-bancz.

Preţul va fi de 11 lei lacategoria I.; la categoria II.9 lei; iar pentru elevi,studenţi, preţul este redus:5 lei

„Jake şi femeile lui“, la Dramatic