Esenţa şi dinamica conflictelor internaţionale

     Conflictul este confruntarea între diverse grupuri sociale, societăţi, state

în tendinţa de a realiza interesele contradictorii.

     Conflictul estre definit ca o situaţie în care coexistenţa dintre fiinţe cu

scopuri şi orientări incompatibile sau care se exclud reciproc este

inevitabilă. Această noţiune instrumentală a conflictului o antrenează pe cea

a strategiei.

     Obiectul conflictului îl poate constituie orice element al lumii materiale

şi al realităţii sociale. Pentru a deveni obiectul conflictului, acest element

trebuie să se afle la intersecţia intereselor ale diferitor subiecte sociale,

adică ale indivizilor, grupurilor profesionale, naţionale, de vîrstă sau oricare

alte grupuri, colective, asociaţii, inclusiv naţiuni, state şi uniuni interstatale.

     Sociologul L. Coser determină conflictul ca fiind “o luptă pentru valori şi

dreptul de a deţine statutul, puterea şi resursele, în cadrul căreia scopul

rivalilor este de a neutraliza, cauza prejudicii sau lichida oponentul”.

     Cercetătorul American A. Rapoport susţine că “crearea unei teorii

generale a conflictului este puţin probabilă, deoarece însuşi noţiunea de

“conflict” reflectă existenţa unor manifestări complet diferite, care se supun

unor principii diferite”.

     Conflictul originează din esenţa natura relaţiilor politice ca relaţii de

putere, care presupun supremaţia unora şi subordonarea altora, fapt care

generează ciocniri şi confruntări. Nu putem exclude din istorie

confruntările, conflictul şi lupta, după cum nu putem anula supremaţia şi

subordonarea în relaţiile între oameni.

     Conflictul, generat de ciocnirea unor asemenea interese, nu se

transformă întotdeauna în conflict armat. El se poate desfăşura destul de

paşnic, poate îmbina colaborarea pe marginea altor probleme.

     Conflictele politice sunt generate nu doar de interesele părţilor

conflictante de a obţine, consolida sau schimba puterea, dar şi de ciocnirea

oricăror interese, care vizează relaţiile politice. Totodată, conflictele politice

nu exclud colaborarea între părţile conflictante.

     Conflictele politice internaţionale sunt de asemenea parte componentă a

relaţiilor internaţionale, precum relaţiile internaţionale sunt parte

componentă a istoriei omenirii.

     Fără a delimita clar conflictul internaţional şi conflictul interstatal, K.

Wright determină pe larg sensul conflictului internaţional ca “relaţii între

state, care pot exista la toate nivelele şi în diferite proporţii”. În acest sens,

savantul deosebeşte patru etape ale conflictului: 1) conştientizarea

incompatibilităţii; 2) creşterea nivelului de încordare; 3) presiune fără

aplicarea forţei armate; 4) războiul.  Conflictul internaţional, în sensul

îngust, se referă la situaţiile în care “ţările întreprind acţiuni una împotriva

alteia”.

     Vorbind despre aparatul categorial ce ţine de conflict este necesar de

menţionat starea de luptă, ciocnirea intereselor şi scopurile participanţilor,

interacţiunilor internaţionale. Conflictul a fost mereu starea naturală şi în

muşte cazuri condiţia inevitabilă în dezvoltarea sistemului în relaţiile

internaţionale. Conflictul şi manifestările sale (structura şi tipurile de

comportament conflictual al participanţilor) este analizat de toate ştiinţele

care cercetează omul, grupurile sociale, societatea, problema constă în

evidenţierea specificului conflictului internaţional, de a arăta segmentele

acestui fenomen şi de a arăta cum în cadrul acestui conflict se realizează

interacţiunea complexă a diferitor factori care formează vectorul comun în

dezvoltarea sistemului internaţional. Conflictul trebuie analizat ca fenomen

socio-politic şi, respectiv, ca proces. În ambele cazuri, conflictele au funcţii

speciale şi reglementează relaţiile dintre participanţi. Conflictul, de

asemenea, poate fi privit ca modalitate de trecere de la o formă a realităţii

politice la condiţie de transformare a sistemului de relaţii.