;Școala Națională de Studii Politice și Administrative

Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană

Master Diplomație și negociere

Curs Analiza de conflict si modele de solutionare a conflictelor

Conflictul ruso – cecen din perioada `94 – `96.

Analiză din perspectiva modelului lentilei

Realizat de Nicolae ABRAMIUC

Profesor coordonator: conf. univ. dr. Iulian CHIFU

București

-2016-

CUPRINS

1. Introducere

2. Conflict transformation

3. Conflict settlement

4. Conflict containment

5. Conflict settlement and conflict transformation

6. În loc de concluzii

7. Bibliografie

2 din 11

1. IntroducereSchimbările de mare amploare şi diversitatea din lumea contemporană au adus

profunde modificări pe toate palierele: politic, diplomatic, social, economic, religios,

informaţional, juridic şi militar. Aceste modificări structurale au determinat creşterea

frecvenţei şi intensităţii unor situaţii deosebite pe care unii autori le consideră crize.1

Conform dicționarului explicativ al limbii române criza reprezintă „o manifestare

a unor dificultăți (economice, politice, sociale etc.); perioadă de tensiune, de tulburare, de

încercări (adesea decisive) care se manifestă în societate; moment critic, culminant,

tensiune”.

Pentru studiul de față am ales să analizez conflictul din Cecenia din perspectiva

modelului lentilei. Conform teoriei lui Oliver Ramsbotham, Tom Woodhouse și Hugh

Miall2 există trei stadii în care se poate afla conflictul (conflict transformation, conflict

settlement, conflict containment), fiecare corespunzând unor tipuri de intervenție

(cultural peacebuilding, structural peacebuilding, peacemaking, peacekeeping, war

limitation). Înţelesul conceptului de conflict presupune existenţa a două sau mai multe

„părţi”/„sisteme” (persoane, grupuri, comunităţi), existenţa unor trebuinţe, scopuri,

valori, resurse sau caracteristici individuale care sunt (sau numai par unei părţi sau

unelorpărţi) diferite sau incompatibile reciproc şi prezenţa emoţiilor (anterioare,

însoţitoare sau posterioare conflictului). Incompatibilitatea sau doar diferenţele produc o

tensiune care se cere eliberată, ceea ce conduce la conflict.3

Zona de desfășurare a conflictului o reprezintă Republica Cecenă, situată în sud-

vestul Federației Ruse, pe un istm între Marea Neagră şi Marea Caspică şi având ca

graniţă sudică Munţii Caucaz şi Georgia. Se află la o distanţă de aproximativ 1600 km

sud de Moscova. Are o suprafaţă de 19.300 km² şi o populaţie de 1,3 milioane de

locuitori4. Populaţia constă din trei grupuri etnice principale: cecenii(50%), ruşii(35%) şi

1 Marian-Valentin Grigoroiu, Crizele şi conflictele contemporane, Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2006, p. 9.2 Oliver Ramsbotham, Tom Woodhouse, Hugh Miall, Contemporary Conflict Resolution / Th prevention, management and transformation of deadly conflicts, ed. Polity Press, Cambridge, 2011, p. 14;3 Teodor Frunzeti, Vladimir Zodian, Lumea 2007. Enciclopedie politică şi militară, studii strategice şi de securitate, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2007, p. 98.4 http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2004/05/040509_cecenia_istoric.shtml consultat la data de 19.01.2016;

3 din 11

inguşii(10%). Cecenii şi inguşii sunt popoare musulmane sunite şi vorbesc o limbă

caucaziană.

2. Conflict transformationAnalizând conflictul din perspectiva modelului lentilei, în prima etapă, conflict

transformation,5 identificăm precondițiile care au condus la declanșarea conflictului din

zona caucaziană. Analizând izvoarele istorice, s-a ajuns la concluzia că Cecenia de astăzi

a fost locuită încă de acum 8000 ani, însă prima dată când cecenii au fost menţionaţi ca

popor a fost în secolul al XVII-lea. În secolul următor, ei s-au convertit la islamism,

pentru a se identifica şi a se alia cu celelalte triburi caucaziene care se luptau cu ruşii şi

vroiau să cucerească toate aceste teritorii. Din 1834 până în 1859, când au fost înfrânţi,

cecenii s-au luptat aprig cu forţele imperiale ale ţarului, în special sub comanda

conducătorului rebel Imam Shamil. Rusia cucereşte Cecenia după ce gherilele lui Shamil

eşuează în tentativa de a impune un stat islamic. Odată cu instaurarea suveranităţii ruse

asupra Ceceniei în 1921, s-au produs o serie de schimbări până când a devenit o republică

autonomă în 1936. După ce cecenii au colaborat cu germanii în timpul celui de-al Doilea

Război Mondial, liderul sovietic Iosif Stalin a dizolvat republica în 1944 şi a deportat

populaţia islamică în Asia Centrală. Succesorul său, Nikita Hruşciov, a reînfiinţat

republica în cadrul URSS-ului în anul 1957 şi a dat voie exilaţilor să se întoarcă înapoi în

ţara lor.

De-a lungul timpului, Moscova a invervenit în zona Caucazului prin intervenții de

tip cultural and structural peacebuilding, prin găsirea unor soluții pașnice de rezolvare a

problemelor, implementarea unor programe de asistență pentru dezvoltarea economică și

socială a zonei, consolidarea instituțiilor administrative și de securitate, dar și o încercare

de convertire la ortodoxism și de colonizare a populației. Toate aceste acțiuni întreprinse

pe parcursul a zeci de decenii nu au avut efectele scontate.

Boris Elţîn dorea ca Rusia să fie un stat puternic, centralizat, cu o solidă bază

economică şi unit în interiorul graniţelor moştenite de la URSS. Însă Rusia, era alcătuită

din 21 de regiuni autonome, iar în acel moment se înregistrau circa 50 de conflicte interne

datorate unor dispute teritoriale. Rusia care se iveşte în 1992 din ruinele Uniunii

5 Iulian CHIFU, Lavinia LUPU, Analiza de conflict, ed. RAO, București, 2015, pp. 130-131;

4 din 11

Sovietice îşi regăseşte dilema multiseculară. Pe de o parte, în sfârşit eliberată în principiu

de orice sarcină imperială, este în măsură să se erijeze în naţiune democratică, devotată.

De cealaltă parte, Rusia, debarasată de povara sovietică, rămâne un colos cu un teritoriu

imens, cu numeroase populaţii alogene.6

De asemenea, în această etapă de analiză putem sesiza și alte diferențe de interese

decât cele de natură etnică, religioasă și lingvistică. Baza economiei în Cecenia o

reprezintă atât marile rezerve de petrol, cât și faptul că este tranzitată de conducte

petroliere. Oraşul cel mai mare, Groznâi, este unul dintre cele mai mari centre de rafinare

a petrolului din toată Rusia. Astfel, interesele economice din zonă au provocat discuții

contradictorii și au condus la polarizarea celor două părți. Astfel, putem identifica

următorul mod de acțiune, și anume, conflict settlement.7

3. Conflict settlementMotivul principal care a condus la polarizare a fost următorul: un popor indigen

concentrat teritorial, cu o istorie a unei suveranităţi politice care are întâietate faţă de

anexarea forţată a statului care pretinde integritate teritorială împotriva cererilor

secesioniste şi de divizare. Însă în realitate, putem observa faptul că marea majoritate a

oamenilor de rând sunt interesaţi în pace şi stabilitatea republicii. Gherilele separatiste

doresc însă independenţa, sau măcar autonomia, pe care aproape că au obţinut-o după

1996. Pentru Rusia, pierderea Ceceniei ar declanşa un adevărat efect al dominoului în

plan teritorial şi destabilizarea etnică. Independenţa Ceceniei ar fi putut fi un imbold

pentru alte mişcări secesioniste ale altor popoare nemulţumite economic sau etnic, din

regiunile Rusiei. În condiţii de război, conductele cecene de petrol pot fi uşor de aruncat

în aer şi subzona rămâne străbătută de ciocniri cu islamiştii radicali.

Pentru ceceni Rusia reprezintă nu doar succesoarea Uniunii Sovietice, ci şi a

Imperiului Rus. De aceea, cecenii au insistat întotdeauna că lupta lor cu Rusia să „fie

percepută” în contextul decolonizării. Iar afirmaţiile lor sunt bine susţinute de probe şi

date care le sprijină cazul. Astfel, partea cecenă face referire la rezoluţia Naţiunilor Unite

din 1960, care acorda independenţa ţărilor coloniale în baza principiului

6 Philippe Moreau Defarges, Relaţiile internaţionale după 1945, Institutul European, Iaşi, 2001, p. 102.7 Iulian CHIFU, Lavinia LUPU, Op.cit. pp. 131-132.

5 din 11

autodeterminării.8 Cu toate acestea, aceeaşi rezoluţie a Naţiunilor Unite, declara: „orice

încercare de separare totală sau parţială de unitatea naţională de bază şi integritatea

teritorială a unei ţări este incompatibilă cu scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor

Unite”, parte care legitimează poziţia Rusiei în acest conflict. Astfel, ruşii arată că în

Rusia ar trebui să fie susţinut dreptul la autodeterminarea popoarelor, cu excepţia celor

care doresc separarea de Rusia. Mai mult decât atât, poziţia Rusiei este că popoarele care

au făcut parte din Uniunea Sovoetică au avut ocazia să devină independente în momentul

destrămării acesteia.9

În 1992, Elţîn a legiferat acordul tuturor regiunilor autonome, cu excepţia a două

grupuri (cecenii şi tătarii) pentru crearea unei Federaţii Ruse în care aceste enclave,

precum şi oraşele Moscova şi Leningradul (rebotezat Sankt Petersburg) să reprezinte

entităţi distincte cu puteri sporite asupra propriilor afaceri interne.

Cecenii erau deja foarte neîncrezători: „Cecenia trebuie să devină genunchiul

îndoit al Rusiei”.10 În deceniile ce au urmat ei au dobândit reputaţia de a fi cei mai mari

traficanţi de arme şi droguri din Rusia, bucurându-se de o anumită poziţie în lumea

interlopă de la Moscova.

În 1991, Djokar Dudaev, un general sovietic care luptase în Afganistan şi care s-a

aflat întâmplător în permisie în Cecenia natală, a fost propulsat la conducerea unei

grupări care, nemulţumită doar cu autonomia, a proclamat independenţa Ceceniei cu

Dudaev ca preşedinte. Dudaev a strâns capital de pe urma Renaşterii Islamice care a avut

loc în Caucaz în anii ’80 cu scopul de a urma o strategie similară cu a lui Shamil. El a

fost sprijinit de către clericii musulmani şi de către partide.

Primele semne de violențe au avut loc după o tentativă nereuşită de a repune în

drepturi prin forţă guvernul regional. Elţîn a retras trupele ruseşti trimise în Georgia

pentru a-l ajuta pe Sevarnadze în conflictul cu Gamsahurdia (singurul care a recunoscut

independenţa Ceceniei).11

8 Această rezoluţie stipulează: „Subjugarea popoarelor în subjuguri străine, dominare şi exploatare constituie negarea drepturilor fundamentale ale oamenilor, fiind contrară Cartei Naţiunilor Unite şi este un impediment pentru promovarea păcii mondiale şi cooperării. Toţi oamenii au dreptul la autodeterminare, în virtutea acestui drept ei pot să-şi determine în mod liber statutul lor politic şi să-şi urmărească în mod liber dezvoltarea lor economică, socială şi culturală.”.9 Margarita Ciobanu, Cecenia-o criză încă nerezolvată, în „Constelaţii ieşene”, anul II, nr. 3, 2007, p. 27.10 Mike Hassel, Cecenia, chip înlăcrimat, Editura Nemira, Bucureşti, 1997, p. 16.11 Peter Calvocoressi, Politica mondială după 1945, Editura Alfa, Bucureşti, 2000, p. 81.

6 din 11

În tot acest timp, comunitatea internațională nu s-a implicat prin intervenții de tip

peacemaking, invocând neintervenția în treburile interne ale unui stat suveran. Reacţia

târzie a acesteia şi a organizaţiilor internaţionale, în special, a condus la prelungirea

acestui conflict şi la agravarea daunelor şi distrugerilor din Cecenia.

4. Conflict containmentInevitabil, situația s-a agravat și a condus către următorul mod de acțiune, conflict

containment.12 Până în 1994, violențele primului conflict ruso-cecen s-au manifestat

inițial ca ciocniri sporadice la graniţele Ceceniei. Elţîn s-a decis să nimicească definitiv

regimul lui Dudaev, mai întâi sprijinind o grupare cecenă rivală şi apoi printr-o acţiune

militară în forţă. Prima soluţie s-a dovedit a fi un eşec, cea de-a doua o catastrofă, o

tragedie şi departe de a fi o soluţie hotărâtoare. Acţiunea ruşilor, deşi pregătită în pripă,

legăturile de comandă şi liniile de comunicaţie fiind necorespunzătoare13, a fost o cruzime

inimaginabilă şi s-a soldat pe parcursul a câtorva săptămâni cu mai multe victime decât

au înregistrat ruşii în 10 ani de război în Afganistan.14 Dudaev şi-a propus ca Cecenia să

devină un stat islamic guvernat de legea shariei.15

Deși, Rusia a încercat să limiteze conflictul, intervenţia armatei i-a stârnit

deopotrivă pe cecenii şi pe ruşii ce trăiesc în Cecenia împotriva Rusiei lui Elţîn. În timp

ce apelurile pentru declanşarea unui război sfânt la dimensiunile Caucazului nu au produs

nici un efect, conducătorii a şase republici din regiunea Volga-Ural au cerut Rusiei să-şi

sporească acţiunea militară, iar reprezentanţii republicilor musulmane din Caucaz au

făcut apeluri pentru lansarea unei campanii de nesupunere civilă faţă de guvernarea rusă.

Cele mai puternice proteste împotriva războiului au avut loc în republicile care se

învecinează cu Cecenia, Inguşetia şi Daghestan. Astfel, acțiunile Rusiei în zonă nu au

reușit decât să stârnească reacții opuse intervențiilor de tip peace enforcement sau de

limitare geografică a conflictului.

12 Iulian CHIFU, Lavinia LUPU, Op.cit. pp. 131-132.13 Paul Dukes, Istoria Rusiei, Editura All, Bucureşti, 2009, p. 342.14 Peter Calvocoressi, Op. cit., p. 82. Shari’a este o lege islamică, păstrată. Coranul este sursa principală a legii. Legea islamică este sursa dreptului tuturor ţărilor arabe şi musulmane. În credinţa islamică, Shari’a este revelată divin. Este înţeleasă ca protejând 5 lucruri: credinţa, viaţa, cunoaşterea, moştenirea şi averea.15 Samuel P. Huntington, Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale, Editura Antet, Bucureşti, 2000, p. 399.

7 din 11

Inguşii au atacat trupele ruse ce se aflau în drumul lor spre Cecenia și l-au

determinat pe ministrul rus al apărării, să anunţe că, guvernul inguş a declarat efectiv

război Rusiei, atacuri asupra forţelor ruse producându-se şi în Daghestan. Ruşii au

replicat bombardând satele din Inguşetia şi din Daghestan.16 Cecenii au replicat printr-o

serie de raiduri în Rusia, de unde au luat 1500 de ostatici. Încercările ruşilor de a-i elibera

prin forţă au costat multe vieţi, distrugerea unui întreg spital şi un acord prin care

cecenilor li se permitea să se retragă pe teritoriile lor cu autobuzele, luându-i pe unii

dintre ostatici cu ei. Aceste lovituri şi excese au pus sub semnul întrebării la Moscova

controlul pe care îl are Rusia asupra întregii zone a Caucazului, o regiune de mărimea

Franţei în care se vorbesc 50 de limbi diferite şi se practică diverse forme de creştinism

sau islamism.

Cauza cecenă a fost de asemenea ajutată şi de către diaspora cecenă, care s-a

născut în mare parte ca urmare a agresiunii ruse împotriva popoarelor din munţii

Caucazului. Această diasporă a strâns fonduri, a procurat arme şi a oferit voluntari pentru

a participa la forţele cecene. Ea a fost numeroasă în special în Iordania şi în Turcia ceea

ce a făcut ca Iordania să ia o poziţie puternică împotriva ruşilor şi a întărit determinarea

Turciei de a-i ajuta pe ceceni.17

Poate nu atât de surprinzător pentru cei care au urmărit evoluţia Rusiei în timpul

regimului lui Gorbaciov şi al lui Elţîn, dar spre marea surprindere a multora, armata rusă

s-a dovedit a fi într-o stare deplorabilă şi total nepregătită pentru un război cu cecenii.

Asaltul cu tancuri asupra capitalei Groznâi, fără sprijinul necesar infanteriei şi chiar fără

hărţi ale oraşului, a dus la izolarea şi anihilarea atacatorilor.18

Acest război de mici proporţii, dar cumplit şi de durată a avut repercusiuni de

ordin politic, social şi economic. El a ridicat problema incapacităţii de a stăpâni situaţia

din zonă, a evaluării greşite a acţiunii militare din 1994-1995, a neînţelegerilor dintre

Elţîn şi consilierii militari şi a echilibrului de putere dintre ei. Costul acestui război a

slăbit şi mai mult economia deja precară şi a descurajat voinţa opiniei internaţionale de a

face ceva pentru a-i veni în ajutor acesteia.19

16 Ibidem, p. 413.17 Ibidem.18 Nicholas V. Riasanovsky, O istorie a Rusiei, Institutul European, Iaşi, 2001, p. 630.19 Peter Calvocoressi, Op. cit., p. 82.

8 din 11

În 1996 ruşii au reuşit să-l anihileze cu o rachetă lansată dintr-un avion pe

preşedintele şi autodeclaratul lider al cecenilor, Djohor Dudaiev. Eliminarea acestuia a

reprezentat primul pas către încheierea unui acord de încetare a focului, tipul de

intervenție fiind de tip peacekeeping.

5. Conflict settlement and conflict transformationCâteva luni mai târziu, a urmat etapa încheierii unui acord de pace ce presupune

ca mod de acțiune conflict settlement,20 iar ca tip de acțiune elite peacemaking. În acest

stadiu, Aleksandr Lebed, reprezentând Rusia şi Aslan Mashadov21, au semnat un pact de

pace în mai 1997, ce a prevăzut următoarele: statutul naţional al Ceceniei urma să fie

decis până la sfârşitul lui 2001; s-a hotărât independenţa de facto a Republicii; graniţele

republicii urmau să fie păzite deopotrivă de soldaţi ceceni şi ruşi dar şi înfiinţarea unei

comisii pentru supravegherea respectării înţelegerii. Ultimele două prevederi ale pactului

subliniază faza de normalizare, modul de acțiune fiind conflict transformation, iar tipul

de intervenție, structural peacebuilding.

Una dintre marile temeri ale lui Elţîn şi ale guvernului său, asociată cu războiul

cecen, nu s-a materializat până acum: neputinţa de a-i supune ce ceceni nu a dus, ca un

efect de domino, la dorinţa de separare de Moscova a altor naţionalităţi sau părţi din ţară.

Dar, sub alte aspecte majore, războiul a fost, un dezastru. Prestaţia lamentabilă a armatei

ruseşti a reprezentat o ruşine şi un scandal pentru ruşii patrioţi şi s-a dat direct vina pe

Elţîn şi colaboratorii lui. Poate că prăpastia s-a adâncit şi mai mult între preşedinte şi

liberali, care nu-i puteau ierta încăpăţânarea în continuarea războiului cecen şi cruzimile

acestuia.22

Nemulțumirea societății rusești, dar și lipsa ultimei etape de reconciliere au

provocat al doilea conflict ruso-cecen, care începe în octombrie 1999, când trupele ruseşti

invadează din nou Cecenia.

20 Iulian CHIFU, Lavinia LUPU, Op.cit. pp. 131-132.21 Aslan Mashadov- Ales preşedinte în 1997, a promis Rusiei că va lupta necontenit şi a eşuat în a controla facţiunile rebele rivale care au îngropat Cecenia în haos şi crime. A început cariera în armata sovietică iar după căderea URSS a devenit comandant în armata cecenă şi a condus forţele cecene care au obligat armata rusă să se retragă din Groznâi, în 1995; Rusia nu îl mai recunoaşte drept preşedinte şi îl califică drept terorist; i s-a interzis să candideze la alegerile din 2003 şi 2004. 22 Nicholas V. Riasanovsky, Op. cit., p. 630.

9 din 11

Deși Rusia reușește să preia din nou controlul zonei Caucazului, aceasta rămâne

în continuare un „butoi cu pulbere şi sunt analişti care consideră că soluţia din anii 1996-

1999 ar fi fost mult mai benefică pentru Federaţia Rusă, în condiţiile în care spaţiul de

tensiune-conflict nu poate fi izolat de exterior”23.

6. În loc de concluziiUnii observatori au afirmat faptul că decizia Rusiei de a trimite trupe în Cecenia

(atât în 1994 cât şi în 1999) a fost motivată de dorinţa Moscovei de a-şi asigura controlul

asupra industriei de petrol a acestei republici. Alţii au sugerat că reprimarea dorinţei de

independenţă a Ceceniei avea la bază considerente economice, anume de a dezvolta

proiectele pentru construcţia unei conducte ce începe de la câmpurile petroliere din

Kazahstan, prin Rusia până la portul Novorosiisk, la Marea Neagră, dar şi a unei

conducte ce se întinde din nord-vest, din Baku, pentru a face legătură cu Tengiz. Dacă

este aleasă această rută, atunci ea ar trebui să treacă prin nordul Ceceniei, dar nu o

Cecenie aflată sub controlul separatiştilor islamişti. O Cecenie paşnică, aliat al Moscovei,

este mai de dorit de către Rusia, deoarece independenţa regiunii ar putea aduce daune

uriaşe economiei ruseşti şi controlului resurselor de ţiţei din zonă. Acest lucru

demonstrează că poziţia geopolitică a micii republici caucaziene este foarte importantă

din punct de vedere economic.

Abordarea conflictului din perspectiva modelului lentilei nu face altceva decât să

sublinieze predictibilitatea conflictelor în general, a modurilor de acțiune și de intervenție

a ambelor părți. Cunoscând aceste etape se pot afla răspunsurile necesare pentru

soluționarea conflictelor din timp, fără ca acestea să degenereze și să provoace victime și

pagube materiale.

23 Teodor Frunzeti, Vladimir Zodian, Op. cit., p. 411.

10 din 11

7. Bibliografie

Cărți

1. Calvocoressi Peter, Politica mondială după 1945, Bucureşti, 2000.

2. CHIFU Iulian, LUPU Lavinia, Analiza de conflict, ed. RAO,

București, 2015.

3. CIOBANU Margarita, Cecenia-o criză încă nerezolvată, în

„Constelaţii ieşene”, anul II, nr. 3, 2007.

4. DEFARGES MOREAU Philipp, Relaţiile internaţionale după

1945, Iaşi, 2001.

5. DUKES Paul, Istoria Rusiei, Editura All, Bucureşti, 2009

6. FRUNZETI Teodor, ZODIAN Vladimir, Lumea 2007.

Enciclopedie politică şi militară, studii strategice şi de securitate,

Bucureşti, 2007.

7. HASSEL Mike, Cecenia, chip înlăcrimat, Bucureşti, 1997.

8. HUNTINGTON Samuel, Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea

ordinii mondiale, Bucureşti, 2000.

9. MUREȘAN Doina, STĂNCILĂ Lucian, POTÎRNICHE Marius,

Cecenia – independență refuzată, ed. Moroșan, București, 2009.

10. RAMSBOTHAM Oliver, Tom WOODHOUSE, Hugh MIALL,

Contemporary Conflict Resolution / Th prevention, management

and transformation of deadly conflicts, ed. Polity Press,

Cambridge, 2011

11. RIASANOVSKY Nicholas, O istorie a Rusiei, Iaşi, 2001.

Internet

www.cotidianul.ro

www.bbc.co.uk

11 din 11