Conflictul de Rol La Studentul Militar

5/11/2018 Conflictul de Rol La Studentul Militar - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/conflictul-de-rol-la-studentul-militar 1/88

Nesecret

Cuprins

Introducere....................................................................................................................................02

1. Rol versus status – formarea identităţii personale…………………………………………….03

1.1. Delimitări conceptuale………………………………………………………………….03

1.1.1.Statusul social……………………………………………………………………...03

1.1.2 Rolul social ………………………………………………………………………..11

1.2. Conflictul de rol - factor destabilizator al identităţii personale…………………………18

1.2.1. Conflictul de rol – delimitări conceptuale………………………………………...18

1.2.2. Relaţia identitate personală – conflict de rol……………………………………...24

2. Socializarea în cazul studenţilor militari……………………………………………………...29

2.1. Procesul de socializare în mediul civil………………………………………………….29

2.2. Procesul de socializare în mediul militar………………………………………………..32

2.3. Conflicte în procesul de socializare a studenţilor militari………………………………36

3. Grupul militar ca factor de modelare al identităţii personale…………………………………41

3.1. Grupul militar - note specifice…………………………………………………………..41

3.1.1. Grupul – caracterizare generală...............................................................................41

3.1.2. Particularităţi ale grupului militar............................................................................45

3.2. Grupa de studenţi - de la microgrup social la echipă……………………………………49

3.2.1. Grupa de studenţi - microgrup social……………………………………………...49

3.2.2. Relaţii interpersonale în grupa de studenţi………………………………………..52

3.3. Identitatea personală şi grupul de apartenenţă la studenţii militari……………………..55

3.3.1. Influenţa grupului cu specific militar asupra identităţii personale……………......56

3.3.2. Influenţele particulare ale mediului de invăţământ militar asupra studentului…....60

4. Studiu asupra dinamicii identităţii studenţilor militari sub impactul conflictului de rol ……..62

Concluzii…………………………………………………………………………………………78

Bibliografie………………………………………………………………………………………80

Anexe…………………………………………………………………………………………….82

1. Anexa 1 Modele chestionar pentru investigarea conflictului de rol………………………82

2. Anexa 2 Model chestionar pentru identificarea valorilor profesionale…………………...84

3. Anexa 3 Model chestionar standard OCQ………………………………………………...87

Nesecret1 din 88



Nesecret

INTRODUCERE

Structura tradiţională a organizaţiei militare presupune prin însăşi natura sa, o scindare a

comunităţii academice în două tabere: cadrele militare şi profesorii, pe de-o parte, şi contrapuşiiacestora, studenţii militari. Aceste tabere nu sunt neapărat opuse, însă sunt cu certitudine diferite,

înglobând două universuri sociale aproape de a fi paralele prin diferenţele de scopuri, mijloace,

tradiţii şi concepţii. Distincţia se estompează uneori, alteori devine mai accentuată, depinzând de

o multitudine de factori subiectivi specifici fie studenţilor, fie cadrelor militar şi profesorilor, de

caracteristicile colectivului academic şi chiar de schimbările petrecute în societatea

contemporană, care au ecou în organizarea şi desfăşurarea procesului educativ. Acest mediu deja

tensionat, completat prin acţiunea normelor şi rigorilor militare şi a constrângerilor generate deviaţa militară, preia aliura unui mediu tarat, spaţiu nepropice pentru educarea şi formarea socială

şi profesională a viitoarelor elite ale societăţii. Aceste tensiuni se vor manifesta în cele din urmă,

prin intermediul generării unor sitaţii conflictuale, la nivel itrasubiectiv, cât şi intersubiectiv,

situaţii manifestate de obicei prin incidenţa unei multitudini de factori contradictorii asupra

aceleiaşi persoane, respectiv asupra studentului militar ca individ sau parte integrantă a grupului.

În acest moment apare conflictul de rol, conceptul amintit reprezentând dealtfel, pe lângă cel de

identitate şi grup social unul dintre conceptele cheie ale lucrării de faţă.

Tema pe care am ales-o se intitulează “Conflictul de rol la studentul militar” şi reprezintă

calea prin care voi încerca, pe parcursul celor patru capitole ale lucrării de faţă, să evidenţiez

efectele conflictului de rol asupra procesului de definire a identităţii personale, implicit a

personalităţii studentului militar. Lucrarea este structurată în 4 capitole, fiecare având mai multe

subcapitole în care este tratat în mod succint subiectul vizat în titlul capitolului. Primele trei

capitole ale lucrării sunt mai bogate în informaţii de natură teoretică, având rolul de a delimita

clar accepţiunile celor trei termeni cheie: conflict de rol, identitate personală şi grup social.

Asttfel în primul capitol am încercat să explic conform mai multor abordări, noţiunile de status şi

rol social, pentru ca ulterior clarificării sensurilor acestora să pot explica noţiunea de conflict de

rol. În cel de-al doilea capitol am prezentat particularităţile procesului de socializare, ca sursă a

conflictelor de rol şi deasemenea ca premisă a formării identităţii sociale a individului, urmând

ca pe parcursul capitolului trei să tratez problematica grupului social ca factor în dinamica

identităţii personale a individului, iniţial la modul general, urmând apoi o caracterizare clară şi

specifică microgrupului educaţional militar ca factor activ în modelarea identităţii studentului

militar. În paginile ultimului capitol am urmărit, prin aplicarea unor metode sociometrice, să

identific cauzalitatea apariţiei conflictului de rol, precum şi evidenţierea conexiunii dintre acesta Nesecret2 din 88



Nesecret

şi modificările ce survin la nivelul identităţii în condiţiile în care acesta se manifestă. Scopul

cercetării constă totodată în încercarea de a trage un semnal de alarmă în legătură cu favorizarea

apariţiei acestor conflicte.

1. ROL VERSUS STATUS – FORMAREA IDENTITĂŢII PERSONALE

1.1 . Delimitări conceptuale

1.1.1. Statusul social

Conform Grand Dictionnaire de la Psychologie1, statusul reprezintă situaţia unei

persoane într-un grup social. Explicaţiile adiacente acestei definiţii lămuresc probleme

referitoare la modul în care statusul condiţionează raporturile care se stabilesc între oameni,

fiecare persoană aşteptându-se la o anumită conduită a celorlalţi faţă de sine, potrivit poziţiei pe

care o ocupă în grup, şi conformându-se rolului care se aşteaptă de la el, la incluziunea

drepturilor şi datoriilor persoanei în definiţia conceptului şi nu în ultimul rând la calitatea

statusului ca element al conştiinţei de sine. Cu toate că în mod curent, definiţia statusului face

referire efectiv la poziţia cuiva în societate, acesta are însă, un înţeles cu conotaţie legică, şi

anume, determinarea drepturilor şi responsabilităţilor ce rezultă din deţinerea unei poziţii

specifice în societate. Conform celor mai mulţi psihologi sociali şi sociologi, statusul reprezintă

poziţia individului în societate, şi ajută la crearea legăturii între social şi individual. Statusurile,

din punctul de vedere al sociologiei aparţin structurii sociale, iar indivizii aderă la ele, însuşindu-

şi-le mai mult sau mai puţin.

Abordări ale problematicii statusului social

Problematica teoretică privitoare la noţiunea de status social, precum şi asupraconceptului de rol social a reprezentat obiectul de studiu al mai multor figuri ilustre ce au activat

în domenii stiinţifice precum sociologia, psihologia socială, stiinţele organizaţiilor, în domenii ce

surprind corelaţia dintre persoană şi societate, dintre individ şi grup, reprezentând chiar temele

unor noi teorii sociologice elaborate în încercarea de a explica modul în care individul afectează

grupul şi prin extrapolare, societatea în sine. Astfel, pentru o înţelegere cât mai aprofundată a

acestor noţiuni-cheie ce constituie esenţa lucrării de faţă, voi expune într-o manieră filtrată

principalele tendinţe de abordare ale conceptelor mai sus menţionate.1Ardeleanu, A. ,Dorneanu, S., Baltă, N., Borş, A., Georgescu, M., Dumitraşcu, N., Lupu, D., Teleki, G., De Hillerin, I.,Chiriacescu, R., Grand Dictionnaire de la Psychologie, Larousse, Paris, 1999;

Nesecret3 din 88



Nesecret

Printre primii teoreticieni ai fenomenului stratificării sociale, implicit cel care a folosit

iniţial termenul de status social, a fost Max Weber 2. Sociologul german a dezvoltat o teorie ce

propunea ideea că stratificarea socială are la bază trei piloni principali, acest cumul de factori

sociali devenind cunoscut sub numele de ierarhia celor trei p: proprietatea, prestigiul şi puterea.

Astfel, stratificarea socială devine rezultatul interacţiunii dintre bunăstare, renume şi putere. Max

Weber identifică, pornind de la această teorie, mai multe mărci teoretice ale ierarhizării

societăţilor prin influenţa puterii. Acestea sunt statusul social, puterea de clasă şi puterea politică.

Realizând diferenţierea între situaţia statutară şi situaţia de clasa, Max Weber dă în primă fază

termenului de status o tentă pur psihologică, sinonimă termenului prestigiu. Această semnificaţie

se păstrează în sociologia şi psihologia nemarxistă contemporană, însă prin estomparea legaturii

dintre poziţia de clasă şi status, ultimul termen este folosit adesea în concepţiile nemarxiste

pentru a desemna doar distribuţia prestigiului.

Ralph Linton3 îşi aduce aportul în ceea ce priveşte delimitarea înţelesului conceptului de

status social în una dintre operele sale de căpătâi, The Study of Man. Una dintre observaţiile sale

referitoare la abordările anterioare se referă la dstincţia dintre termenul poziţie socială şi cel de

status social. Astfel, Linton afirmă că termenul poziţie socială prezintă unele imprecizii,

nerecunoscând clar factorul temporal sau existenţa unor sisteme simultane de organizare în

cadrul societăţii. Statusul a fost uzitat cu precădere pentru a caracteriza poziţia unui individ în

sistemul de prestigiu al societăţii din care făcea parte, însă în sensul actual, noţiunea înglobează

şi poziţia individului în fiecare dintre celelalte sisteme. Linton distinge totodată între statusurile

actuale sau active şi statusurile latente. Un status se prezintă că fiind actual atunci când posesorul

său îl exercită sau acţionează în cadrul său, la un moment determinat în timp. Celelalte statusuri

rămân latente în momentul respectiv. Spre exemplu, un lucrător, când se află la locul de muncă,

îşi exercită statusul său de muncitor. Acesta este statusul său activ, determinat de poziţia sa în

diviziunea muncii, în specializarea profesională. În timpul pauzei de masă, statusul de muncitor

devine latent şi se activează statusul de membru al grupului de colegi, bazat pe poziţia sa în

cadrul acestuia. Relaţiile individului cu colegii pe parcursul pauzei sunt structurate în

conformitate cu alte modele culturale, comparativ cu cele practicate în procesul muncii. La ora

încheierii programului, mergând spre casă, statusul de muncitor şi cel din grupul de colegi de

pauză vor deveni latente, iar el se va comporta conform statusului său din sistemul vârsta-sex al

2 Maximilian Weber (n. 21 aprilie1864 – d. 14 iunie 1920) a fost un economist politic şi sociolog german, fiind considerat unul

dintre fondatorii studiului modern al sociologiei şi administrării publice;3 Ralph Linton (n. 27 februarie 1893 – d. 24 decembrie 1953) a fost unul dintre cei mai respectaţi antropologi americani ai anilor 20; numele său se leagă în principal de operele The Study of Man (1936) şi The Tree of Culture (1955); una dintre contribuţiilesale majore pentru antropologie a fost descoperire diferenţei dintre status şi rol;

Nesecret4 din 88



Nesecret

societăţii. Ajuns acasă, lucrătorul îşi va activa statusurile familiale de ginere sau fiu, în funcţie de

situaţia concretă, dacă la el locuiesc socrii sau părinţii, sau pe cele de soţ şi de tată.

Din perspectiva antropologiei culturale4, în lucrarea Le fondament culturelle de la

personalite, Ralph Linton a dat utilizarea termenului de status cu înţelesul de “colecţie de

drepturi şi îndatoriri generate de locul ocupat de individ în societate”5, acesta definind statusul ca

locul pe care îl ocupă, într-un anumit sistem, un anumit individ, într-un anumit moment. În

accepţiunea sa, statusul cuprinde şi poziţia individului în celelalte sisteme: sistemul vârstă-sex,

sistemul familial, sistemul activităţilor specializate, sistemul grupurilor asociative. Poziţia unui

individ în cadrul grupului are astfel două dimensiuni: orizontală şi verticală. Dimensiunea

orizontală a statusului reprezintă reţeaua de contacte şi de relaţii reale sau posibile pe care un

individ le are cu alţi indivizi situaţi la acelaşi nivel ca şi el. Componenta verticală a statusului se

referă la contactele şi relaţiile pe care individul le are cu persoanele situate pe trepte diferite,

inferioare sau superioare, faţă de cea proprie. Combinând aceste două dimensiuni, se obţine o

definiţie pertinentă sub următoarea formă: statusul social este dat de ansamblul relaţiilor

egalitare şi ierarhice ale unui individ cu alţi membri ai grupului său.

În concepţia lui Jean Stoetzel6, statusul reprezintă cumulul de comportamente pe care o

persoană le poate pretinde din partea altora, în virtutea locului pe care îl deţine în viaţa socială.

Din acest punct de vedere, statusul cuprinde atât o dimenisune obiectivă, definită prin elemente

exterioare, observabile, ale comportamentelor statutare, cât şi una subiectivă constând în

aprecierea şi atitudinea persoanei faţă de propria poziţie pe care o ocupă. Prin urmare, statusul

defineşte persoana ca parte integrantă a societăţii, exprimând atât îndatoririle cât şi drepturile

persoanei. Acesta reglementează cu precizie comportamentul individului în mediul social, cât şi

comportamentul altora faţă de acesta , atribuindu-i respectivului definiţia sa socială. Desemnând

comportamentele individului care sunt aprobate de către cei din jur, cât şi acele comportamente

ale celor din jur care trebuie să fie acceptate de individ cu satisfacţie, statusul se manifestă ca

sursă a sentimentului de satisfacţie personală, ca un sistem protector care îi permite individului

să avanseze cu încredere în viaţă.

Realizarea optimă a scopului unei activităţi depinde de o corectă definire şi relaţionare a

statusurilor în cadrul structurii generale a sistemului social. Atât definirea, cât şi funcţionalitatea

statusurilor nu pot exista decât în cadrul unei reţele de interacţiune specifică poziţiei sociale, în

care drepturile şi îndatoririle sunt precise, în aşa fel încât să se evite suprapunerile sau lipsurile.

4 Antropologia culturală este o disciplină ştiinţifică care studiază viaţa culturală a omului aşa cum este aceasta prezentă în

societate şi istorie - cu obiectele, ideile şi acţiunile sale;5 Linton, R., Le fondament culturelle de la personalite , Bordas, Paris, 1977, pag 54;6 Jean Stoetzel, (n. 23 aprilie 1910; d. 21 februarie 1987) este un sociolog francez, cunodcut ca fiind cel carea aintrodus în Franţametoda sondajului de opinie;

Nesecret5 din 88



Nesecret

Rolul funcţional al unui status este generat de contribuţia fiecărei poziţii la îndeplinirea

scopurilor grupului sau instituţiei sociale, într-un anume context social. Astfel , un singur satus

poate genera funcţii diferite, determinate de contextul sociocultural concret.

Din punct de vedere psihosocial, grupul social se prezintă ca un ansamblu de statusuri pe

care le deţin indivizii componenţi. Fiecare individ ocupă, în orice societate, cel puţin o poziţie,

însuşi nou-născutul ocupând o poziţie, şi anume, aceea de sugar. Majoritatea indivizilor care au

depăşit vârsta leagănului ocupă mai multe poziţii: aceeaşi adolescentă, este fiică, soră,

responsabilă de clasă; acelaşi bărbat poate fi soţ, tată, inginer, membru într-un comitet. În

manieră similară, nimeni nu poate fi ocupantul tuturor poziţiilor recunoscute în cadrul unui grup

şi nici un individ nu poate fi parte, efectiv, la totalitatea culturii dintr-o societate. Abolind pentru

o perioadă determinată trăsăturile indivizilor care ocupă anumite poziţii, se poate afirma că

grupurile sociale au structura unor organizări complexe, reţele de poziţii, unde toate elementele

sunt interrelaţionate în anumite grade şi compatibile unele cu altele. Contribuţia pe care fiecare

status, care continuă să fie recunoscut şi acceptat de membrii grupului, o aduce în direcţia

îndeplinirii ţeleului comun al grupului, constituie funcţia sa.

Statusurile, în calitatea lor de cele mai mici elemente ale unui grup organizat, se află

interrelaţionate şi sunt compatibile deoarece sunt organizate în vederea unor scopuri comune.

Grupurile organizate reprezintă deci, structuri de poziţii pregătite pentru a atinge anumite

scopuri. Fiecare status, fiind parte a unui macrosistem de statusuri, nu are semnificaţie în afara

celor de care este conectat. Astfel, statusul de mamă nu poate există în afara celui de copil, nici

cel de lider în afara celui de membru. Fiecare status sau poziţie are în proximitate una sau mai

multe poziţii cu care se află în relaţie.

În contexte sociale diferite avem de-a face cu funcţii foarte diferite ale unuia şi aceluiaşi

status. Astfel, în unele societăţi, statusul de copil este pur şi simplu corelat cu ideea pregătirii

pentru vârsta adultă, în timp ce în altele, sensul său constă în a trăi o perioadă fără griji, înainte

de a da piept cu responsabilităţile adultului. În cadrul culturilor distincte pot exista diferenţe

importante în ceea ce priveşte definirea şi stabilirea rolurilor unor poziţii sociale. Totalitatea

drepturilor, îndatoririlor şi a modelelor comportamentale respectate în anumite contexte pot

aparţine unui alt sistem interacţional de poziţii sociale specific altui context, toate aceste atribute

fiind derivate cu precădere din coordonatele fundamenatale ale respectivei culturi, şi numai în

mică măsură din caracteristicile obiective ale unor stări naturale. Aceste fiind spuse, afirm că

atât structura cât şi înţelesul statusurilor se poate modifica în timp prin mutaţii calitative.

Talcott Parsons7, atenţionând asupra caracterului complementar al statusului, face7 Talcott Parsons (n.13 decembrie 1902; d. 8 mai 1979) - sociolog american care a predat la universitatea Harvard între 1927 şi1973; a dezvoltat o torie generală pentru a studia societatea , torie pe care a numit-o teoria acţională;

Nesecret6 din 88



Nesecret

diferenţa între statusurile de tip atribuit şi cele achiziţionate, pentru care individul optează sau

face o serie de eforturi. Statusurile de tip atribuit sau prescris sunt acelea deţinute prin natura

existenţei lucrurilor: vârstă, sex, naţionalitate. Statusurile achiziţionate sau dobândite sunt cele

obţinute prin propria voinţă a individului, printr-o iniţiativă, printr-un efort din partea sa: statusul

profesional, statusul politic, statusul datorat unor titluri dobândite. Această diferenţiere între

statusurile atribuite şi cele dobândite poate ajuta la măsurarea mobilităţii sociale. Există în

schimb statusuri care par a deţine ambele caracteristici, cea prescrisă şi cea dobândită.

Clasificarea statusurilor

Intermediare între sistematicitatea societăţii şi multiplicitatea indivizilor, statusurile pot fi

clasificate pe mai multe dimensiuni. În primul rând se face clasificarea statusurilor în funcţie de

conţinut. Vorbim în acest caz despre statusuri precum profesia, tipul de educaţie, sexul, vârsta

sau poziţia într-o anumită ierarhie. Fiecare dintre aceste criterii este la rândul său determinat prin

alte două dimensiuni, de data aceasta formale: una manifestată în plan orizontal, a egalităţii, şi

una în cel vertical, definită prin ierarhie. Aceste două pot fi analizate deopotrivă în două maniere

diferite. Cea consensuală, accentuând interdependenţa funcţională între statusuri, şi cea

conflictuală, accentuând relaţiile de dominaţie şi tensiune dintre acestea.

Clasificarea statusurilor se poate face pe baza următoarelor criterii esenţiale, general-

valabile în masa fenomenelor sociale:

- după modul în care au fost atribuite statusurile pot fi:

- prescrise (vârstă, sex, etnie, religie şi naţionalitate);

- dobândite (prin profesie, activitate politică, economică);

- după tipul instanţei care le generează, statusurile pot fi:

- formale (impuse de o instituţie oficială);

- informale (generate consensual în cadrul unor grupuri sau asocieri spontane);

- după determinarea temporală, statusurile pot fi:

- temporare ;

- permanente ;

Prima categorizare se realizează prin diferenţierea între statusul prescris şi statusul

dobândit. Statusul prescris face referire la acele caracteristic specifice unor persoane asupra

cărora acestea nu au nici un fel de control sau au doar parţial. Astfel de statusuri sunt cele

precum rasa, vârsta, sexul, apartenenţa religioasă. Statusul de tip dobândit desemnează poziţia pe

care un individ o câştigă în timp în cadrul grupului, printr-un procedeu specifc, educaţia de

exemplu. Hollander 8 evidenţiază conformismul ca fiind un factor ajutător în procesul dobândirii8Paul Hollander (n. 1932) este o personalitate de marcă americană, cu origini ungureşti; s-a remarcat ca jurnalist şi scriitor politicconservator; este doctor în sociologie predând ca profesor emerit la Universitatea din Massachusetts;

Nesecret7 din 88



Nesecret

unui status anume. Prin comportamentul de conformare la normele grupului, noul membru, sau

aspirantul la statusul respectiv câştigă încrederea celorlalţi membri, atribuindu-i-se astfel un

status superior. Parsons afirmă, rămânând în aceeaşi sferă de determinare, că “statusul prescris

este specific societăţilor pre-moderne, iar statusul dobândit contribuie seminificativ la viaţa

socială modernă, unde existenţa anumitor norme şi valori care derivă dintr-un angajament mai

mare faţă de egalitate, în special egalitatea sanselor pentru cetăţeni, obligă acţiunile voluntare

pentru a accede pe poziţii superioare.”9

A doua diferenţiere este aceea între statusul obiectiv şi cel subiectiv, sau dintre status ca

autopercepţie şi status ca poziţie socială. Statusul prezintă astfel două dimensiuni, respectiv cea

cu caracter subiectiv, conştientizarea individuală a prestigiului personal, şi cea obiectivă ce

implică drepturile socio-legale ale individului. Statusul desemnează o poziţie în structura

socială, prin intermediul căreia individul este evaluat în funcţie de prestigiu şi reputaţie, după

diverse criterii, de natură prescrisă sau dobândită. Această evaluare poate avea atât caracter

obiectiv, cât şi subiectiv, autoevaluarea unei persoane fiind corelată cu modul de evaluare

externă pe care acea persoana o primeşte de la alţi indivizi semnificativi pentru ea, conform

poziţionării sale într-o ierarhie socială.

Majoritatea statusurilor permanente sau cu o durată mare sunt atribuite, prezentând un

caracter moştenit prin diverse căi. Acestea sunt: vârsta, rasa, etnia, sexul, filiaţia. Există

deasemenea şi statusuri de durată dobândite sau câştigate. Realizările personale, educaţionale

sau ocupaţionale sunt câteva dintre acestea. Statusurile temporare pot fi situaţionale sau

tranzitorii. Un status situaţional reprezintă o poziţie ocupată temporar pe parcursul unei situaţii

particulare. Statusurile tranzitorii sunt acele structuri sociale cu rol de conectori, ce acţionează

pentru anumite perioade doar pentru a stabili conexiuni între alte statusuri. După momentul de

activare al statusurilor acestea pot fi manifestate sau latente. Astfel în timp ce un individ deţine

în cadrul unui anumit grup un anumit status, specific unei situaţii determinate clar, celelalte

statusuri devin latente, aşteptându-şi activarea.

Din moment ce fiecare persoană ocupă o multitudine de statusuri în cadrul sistemelor

sociale în care se manifestă, cum putem identifica acel status care are cea mai mare importanţă?

Sociologul Everett Hughes10 a afirmat că societatea este elementul reglator al acestei probleme,

determinând rolul de referinţă pe care un individ îl posedă. Statusul de referinţă este cel mai

important status pe care o persoană îl poate ocupa, dominând implicit totalitatea statusurilor

adiacente şi reprezentând indicatorul cel mai eficient al poziţiei sociale generale a unui individ.

9Parsons, T., The Social System, Collier-MacMillan Limited, Londra, 1968;10Everett Cherrington Hughes (n. 1897 ; d. 1983) a fost un sociolog american recunoscut pentru munca sa asupra relaţiilor etnice;

Nesecret8 din 88



Nesecret

Calitatea de a fi bogat sau sărac poate fi un exmplu de status de referinţă. Motivul pentru care

acest lucru este posibil constă în capacitatea acesor statusuri de a a influenţa celelalte domenii ale

vieţii unui individ, incluzând în acest caz sănătatea, educaţia şi oportunităţile la modul general.

“Apartenenţa unui individ la o anumită rasă sau etnie poate constitui deasemenea un statuts

dominant într-o societete în care membrii grupurilor dominante practică o politică de

marginalizare a membrilor ce provin din clase sociale, rase sau etnii considerate inferioare pe

baza unor principii reale sau presupuse.”11 (Feagin and Feagin, 2003). Statusurile dominante pot

conferi persoanelor sentimente de demnitate sau stimă de sine crescute sau scăzute, funcţie de

natura pozitivă sau negativă a valorizării statusurilor respective. Aceşti indici nu sunt

determinaţi genetic şi nici nu pot fi moşteniţi, derivând din statusul pe care îl ocupăm.

Perspective de analiză a problematicii statusului social

Considerând amploarea problematicii impuse de studiul statusului social, este de la sine

înţeles că pe parcursul timpului s-au impus mai multe puncte de vedere referitoare la aceasta,

implicit este de necontestat prezenţa mai multor unghiuri de abordare. Astfel în partea următoare

a acestui capitol voi expune principalele perspective manifestate în domeniu.

Perspectiva funcţionalistă preia noţiunea analitică a statusului, indicând cum

caracteristicile diferitelor poziţii sunt complementare cu ale celorlalte. Această perspectivă

accentuează rolul diviziunii muncii în definirea statusurilor, acestea fiind rezultatul efortului

comun al grupului de a-şi atinge scopul mai bine şi mai repede. Noţiunea de status implică

anumite opinii despre drepturile politice şi legale ale persoanelor în cadrul grupurilor sociale şi,

prin urmare, problemele referitoare la status sunt strâns corelate cu problemele cetăţeniei

(Turner, 1988)

Perspectiva conflictuală a analizării statusului se concentrează pe ideea statusului

întruchipat în real. Turner preferă perspectiva conflictuală, considerând că diferenţierea

statusului "este mai ales rezultatul nesfârşitelor lupte pentru alocarea resurselor insuficiente, în

special resurselor culturale insuficiente.” [Turner, 1998]

Termenul status, că dealtfel şi termenul cultură, poate fi folosit cu o dublă semnificaţie.

Statusul ,în accepţiunea abstractă a termenului, reprezintă o poziţie specifică unui anumit tipar.

Astfel, este corect să afirmăm că fiecare individ posedă mai multe statusuri, ca urmare a faptului

că participă ca parte integrată mai multor astfel de tipare sociale. Prin generalizare putem spune

că statusul oricărui individ reprezintă suma tuturor statusurilor acestuia, reprezentând astfel

poziţia individuală a unei persoane în raport cu întreg sistemul social. Termenul nerelaţionat cu

individul al cărui obiect este, reprezintă în mod simplist o colecţie de drepturi şi a îndatoriri, dar

11Feagin, J., McKinney K., The Many Costs of Racism, Rowman & Littlefield, 2003; Nesecret9 din 88



Nesecret

din moment ce aceste drepturi şi îndatoriri îşi găsesc exprimarea socială doar prin intermediul

individului în sine, este dificilă o scindare clară între status şi persoanele în corelaţie cu care se

manifestă acesta.

Pornind de la aceasta premiză se identifică o structură duală a termenului status social, ce

prezintă două atribute complementare. Cel de element relaţional, majoritatea sociologilor

definesc statusul ca pe o poziţie socială ocupată de către un anumit individ într-un sistem social.

Ca exemple: termenii soţie şi soţ reprezintă statusuri ale sistemului social de tip marital iar

avocat şi judecător în cel judecătoresc. În primele faze ale teoretizării problemei statusului social

a fost lansată idea că termenul nu are decât semnificaţia unei poziţii sociale fixe, de obicei

moştenită, nefiind influenţat de întregul macrosistem social. Calitatea de element participativ,

poate fi demonstrată prin simplul fapt că statusurile reprezintă poziţii în sistemul social, acestea

existând independent de persoanele care le ocupă. Această abordare susţine pe bună dreptate că

statusurile sociale pot există fără ca o anumită persoană să le ocupe. Un exemplu elocvent:

statusul de Prim Ministru există şi când, din motive obiective, ocupantul său nu mai există ca

entitate. Astfel oamenii sunt asociaţi cu statusurile lor doar prin participarea acestora în cadrul

sistemelor sociale din care fac parte.

În acest principiu relativ simplu, se regăseşte de fapt nucleul dur al teoriei sociologice

conform căreia sistemele sociale nu pot fi reduse la indivizii care participă la îndeplinirea

scopului acestora prin apartenenţa la structura lor. Dacă luăm în considerare întreg ansamblu de

statusuri pe care le ocupă o persoană în societate, ajungem la conceptul de set de statusuri.

Fiecare set de statusuri include un număr mare de poziţii pe care le ocupăm în sistemul social,

interconectaţi atât la nivel individual cât şi la nivelul conexiunilor sociale între individ şi reţeaua

multidimensională a societăţii, reţea ce constituie de fapt lumea în care trăim. În momentul în

care o persoană este mândră sau mulţumită de statusul pe cere îl posedă, de obicei aceasta alege

să arate acest lucru, folsindu-se de mijloace vizibile. Aceste mijloace se referă de fapt la anumite

simboluri asociate cu ideea unor statusuri speciale, apreciabile şi cu mare valoare. Putem

exemplifica nenumărate situaţii de acest tip, însă cele mai comune şi edificatoare exemple sunt

legate în general de poziţiile sociale prestabilite: inelul pentru statusul de proaspăt căsătorit sau

pur şi simplu căsătorit sau maşinile scumpe pentru oamenii bogaţi.

Statusul social, alături de dimensiunea sa manifestă, rolul social, este unul dintre

conceptele esenţiale ale societăţii moderne, atât la nivel macro cât şi la nivel microsociologic,

constituind elementul primar al ţesăturii sociale. Explicaţiile date cu referire la problematica

statusului social demonstrează aceasta afirmaţie şi întăresc importanţa conceptului în cadrullucrării de faţă.

Nesecret10 din 88



Nesecret

1.2. Rolul social

Conceptul de rol, a luat naştere în mediul artei dramatice, definind acţiunile actorului pe perioada unei reprezentaţii pe scenă. Din acest mediu fost împrumutat în cadrul ştiinţelor sociale,

folosindu-se pentru a caracteriza funcţia pe care o are o persoană situată pe o poziţie anume într-

un context social. La fel ca în cazul actorului, şi rolul persoanei este dependent parţial de rolul

celor cu care ea relaţioneaza în contextul social specific.

Rolul social se defineşte ca tipar de comportare corelat cu caracteristicile unei poziţii

sociale sau unui status şi desemnează punerea în act a drepturilor şi datoriilor prevăzute de

statusurile indivizilor şi grupurilor într-un sistem social. Rolul este de fapt generat de expresia

individului care deţine un status specific, fiind produsul unei interacţiuni cu caracter dinamic

între legile şi tiparele atribuite unei anumite poziţii sociale şi spontaneitatea personală a

subiectului. Cu toate că Ralph Linton este recunoscut ca fiind primul care a utilizat termenul de

rol în sens sociologic, în scrierile filozofice acest termen a circulat încă de la sfîrşitul sec. XlX-

lea. Raymond Boudon şi Francois Bourricaud apreciază că “termenul de rol social a fost folosit

cu sensul său sociologic încă în 1882 de filosoful german Fr. Nietzsche12”13.

Pentru o mai precisă definire a termenului, se impune analiza acestuia în corelaţie cu

termenul de status social. Astfel în concepţia lui Ralph Linton rolul reprezintă “suma totală a

modelelor culturale asociate unui anumit status”14. Rolul include atitudinile, valorile şi

comportamentul prescris de societate oricărei persoane care ocupă un anumit status. Dacă

statusul este ansamblul comportamentelor la care individul se poate aştepta din partea celorlalţi,

rolul se referă la ceea ce face individul cu statusul pe care-l ocupă, la ceea ce aşteaptă societatea

de la el. Rolul include, aşadar, “anticipaţiile legitime ale unor persoane asupra comportamentului

faţă de ele, al persoanelor care fac parte din acelaşi sistem, dar au alte statusuri”15. Poziţiile

ocupate de indivizi au caracter relativ, semnificaţia unei astfel de poziţii existând numai în raport

cu altele. Acest înţeles îşi are originea în legăturile de rol pe care un grup sau un mediu social le

prescrie prin raportare la două sau mai multe poziţii. Individul poate juca acest rol mai bine sau

mai puţin bine, potrivit capacităţii sale profesionale, intelectuale, potrivit calităţilor lui fizice,

profilului său psihologic şi atitudinii sale generale faţă de status. Poziţiile în cadrul grupurilor

12 Friedrich Wilhelm Nietzsche (n. 1844 - d. 1900) este unul din cei mai importanţi filozofi germani din a doua jumătate asecolului al XIX-lea, care a exercitat o influenţă considerabilă, adesea controversată, asupra gândirii filozofice a generaţiilor ce i-au urmat;13 Boudon, R., Bourricaud, F., Dictionnaire critique de la sociologie, 1982, p. 471;14 Linton, R., The Study of Man, Appleton-Century-Crofts, New York, 1936;15 Linton, R., Fundamentul cultural al personalităţii, Bucureşti, Editura Ştiinţifică,1961;

Nesecret11 din 88



Nesecret

interpersonale îşi obţin înţelesul prin cacracteristicile adiacente fiecărei poziţii sau funcţii în

parte, din legile care guvernează comportamentele partenerilor de interacţiune în cadrul diadelor

de tipul medic-pacient, şef-subordonat şi generează în permanenţă relaţii de reciprocitate şi

complementaritate. Aceste tipuri de relaţii se confundă total în noţiunea de rol, noţiune strâns

legată de aceea de status şi care exprimă, într-o masură considerabilă reversul acestuia.

Abordări ale problematicii rolului social

Asistăm, odată cu debutul secolului douăzeci la emergenţa conceptului de rol ca nefiind o

noţiune caracterizată de o definiţie clară şi consensuală, ci dimpotrivă sub forma unei aglomerări

de abordări şi definiri destul de diferite, emise fie de sociologie, psihologie şi psihosociologie.

Indiferent însa de abordare, rolul, fie el ideal sau real, general sau specific, prescris sau emergent

vizează constantele de comportament ale persoanei care construieşte o legătură socială mai mult

sau mai puţin stabilă cu alţi indivizi. Principalii factori reglatori ai producerii şi schimbului de

comportamente cerute, permise, dezirabile sau interzise prin caracteristicile poziţiilor proprii

indivizilor- membri ai unui grup social, sunt tocmai normele acestuia.

Sociologul american George Herbert Mead,16 accentuând importanţa îndeplinirii rolurilor

sociale , considera că “învăţarea rolurilor sociale conduce la formarea personalităţii şi asigură

funcţionarea colectivităţilor umane”17. Ca aspect dinamic al statusului, rolul social exprimă atât

un comportament efectiv, cât şi o prescripţie normativă. S-a propus chiar utilizarea termenului de

rol social pentru a desemna aspectul prescriptiv al conduitei asociate unui status şi termenul de

conduită de rol pentru comportamentul efectiv al persoanelor sau grupurilor cu statusuri sociale

determinate. “Prin corelaţia cu statusurile sociale, fiecărei persoane îi sunt proprii la un moment

dat mai multe roluri sociale, care pot fi congruente sau incongruente. Ele alcătuiesc setul de

roluri specific unei persoane.”18

Ralph Linton susţine ideea că rolul este de fapt un comportament explicit, deci acesta

desemnează aspectul dinamic al unui status: “este vorba de ceea ce individul trebuie să

întreprindă pentru a justifica deţinerea de către el a respectivului status”19. Un status anume

aparţinând unui sistem social poate fi deţinut de către un individ iar rolul asociat acestuia poate fi

cunoscut şi realizat simultan de mai mulţi indivizi. În manieră similară acelaşi individ poate fi

simultan deţinătorul unei serie de statusuri, fiecare fiind generat de apartenenţa sa la sistemele

de organizare la care participă în mod curent. Astfel nu numai că este deţinătorul acestor

16 George Herbert Mead (n.1863; d. 1931) a fost un filozof, sociolog şi psiholog de origine americană; este privit ca fiind unul

dintre fondatorii psihologiei sociale;17 Mead, G., H., Mind, self and society, 1934;18 Merton, R. K., The Role-Set. Problems în Sociological Theory, 1957;19 Linton, R., Fundamentul cultural al personalităţii, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, pag 96;

Nesecret12 din 88



Nesecret

statusuri, dar este şi conştient de specificul rolurile cerute de fiecare dintre acestea. Cu toate

acestea, el nu va reuşi niciodată să exercite simultan toate aceste roluri.

În efortul său de a crea o diferenţiere între statusul de tip activ şi cel latent, Linton a emis

ideea conform căreia rolurile sociale corespondente statusurilor latente sunt menţinute temporar

pe planul al doilea, dar ele rămân în continuare elemente constitutive ale echipamentului cultural

al persoanei. Linton explică lipsa ciocnirilor între atributele rolurile care sunt asociate

statusurilor multiple ce sunt îndeplinite de un anumit individ, deoarece acestea sunt activate în

momente diferite. „Cel mult, un comportament explicit care este parte a unui rol legat de un

status, poate contrazice rezultatele unui comportament explicit, care este o parte a unui alt rol” 20.

Comportamentele în sine nu se ciocnesc datorită diferenţei de timp, iar rolurile asociate

statusurilor în cadrul aceluiaşi sistem sunt de obicei bine adaptate unul la altul şi nu generează

conflicte, pe perioada în care persoana acţionează în cadrul acestuia. Acelaşi lucru se probează şi

în cazul statusurilor din sisteme diferite, atunci când acestea converg în mod normal la aceiaşi

indivizi. Astfel, în orice societate, rolurile sociale sunt în mod normal ajustate unul la altul, în

ciuda faptului că provin din sisteme diferite.

Linton admite şi existenţa cazurilor rare, când anumite statusuri ce presupun roluri

incompatibile converg asupra aceluiaşi individ, generând adevărate tragedii manifestate în

conştiinţa şi comportamentul acestuia. Rolurile se prezintă astfel sub forma unor modele care

reglementează acţiunile indivizilor. Adoptând comportamentul unui actor de teatru, aceştia se

transpun ca personaje sociale adoptând conduite şi atitudini prestabilite de societate. Această

constrângere a libertăţii personale de către rolul social este parţială, ca urmare a faptului că există

diferenţe sensibile de interpretare a rolului în funcţie de personalitatea actorului. Aceste limitări

au caracter legic şi prin asocierea lor cu fiecare rol în parte generează aşteptările de rol cu efect

principal în diminuarea incertitudinii la nivelul interacţiunii dintre indivizi. Uneori, rolurile sunt

jucate conform acestor aşteptări, alteori, contrar acestora.

Tallcot Parsons a abordat varianta conform căreia rolurile sociale au ataşate o serie de

constrângeri normative. El a construit unele perechi de variabile, care exprimă extremele între

care oscilează acţiunea în raport cu valorile cuprinse între aceste limite şi anume:

- universalism - particularism;

- specificitate - difuziune;

- afectivitate - neutralitate afectivă;

- calitate (atribuire) - realizare (performanţă).

20 Linton, R., Fundamentul cultural al personalităţii, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, p. 111 Nesecret13 din 88



Nesecret

Aceste perechi de variabile descoperite de Parsons facilitează crearea unei tipologii a

rolurilor. Boudon şi Bourricaud susţin această abordare demonstrând existenţa acestor variabile

prin rolul specific funcţionarului de bancă. În îndeplinirea rolului său, acesta este nevoit să-şi

trateze toţi clienţii în aceeaşi manieră. În acest caz, rolul său este universalist. Respectul de

natură filială pe care acesta îl manifestă, se referă la un individ bine determinat, părintele său,

rolul de fiu fiind însă unul cu caracter particularist. Funcţionarul de bancă dezbate şi tratează cu

clienţii săi numai subiecte bine precizate, dând o notă de specificitate rolului său, îar în cazul

celui de fiu acesta discută pe teme varii având caracter difuz. Relaţiile între funcţionarul de

bancă şi clienţi sunt neutre afectiv, în timp ce acelea dintre el, că fiu, şi părinte sunt afective.

Rolul de funcţionar de bancă presupune realizare, performanţă, în timp ce rolul de fiu este

atribuit, prescris.21 În stabilirea acestor perechi de variabile, Parsons este influenţat de Max

Weber, din perspectiva căruia universalismul, specificitatea, neutralitatea afectivă şi realizarea

sunt proprietăţi ale culturii raţionale, iar particularismul, difuziunea, afectivitatea şi atribuirea

sunt aspecte ale tradiţionalităţii.

Clasificarea rolurilor sociale

Problematica rolurilor sociale este una de o complexitate cel puţin egală cu cea a

statusurilor sociale, astfel impunându-se multiple încercări de ierarhizare şi clasificare a acestora.

În contiunare voi menţiona principalele tipologii de roluri sociale cât şi criteriile universale în

funcţie de care au aparut acestea.

Principalele tipuri de roluri sociale au fost elaborate în funcţie de următoarele criterii de

bază:

- prin raportarea la statusurile corespondente (vârsta, sex, profesie, poziţie, familie,);

- din punct de vedere al libertăţii pe care o presupun (asumate liber, impuse, generate de

situaţii de stres);

- în funcţie de cotribuţia persoanei (create, preformate);

- după criteriul temporalităţii (prezente, viitoare);

- după forma de manifestare (rigide, flexibile, amorfe);

- după nivelul la care se produc (instituţionale, grupale, personale);

- după raportul cu realitatea şi atitudinea subiectivă pe care o presupun (refuzate,

visate, imaginate, virtuale, simbolice);

- după constanţă (permanente, intermitente, intâmplătoare);

În conformitate cu aceste criterii au aparut o serie de tipologii ale rolului social. De

menţionat este faptul că aceste tipologii sunt strâns legate de viziunea proprie a fiecărui

21 Boudon, R., Bourricaud, Dictionnaire critique de la sociologie, Paris, 1982, pag. 474; Nesecret14 din 88



Nesecret

teoretician în domeniu, deci nu este exclus ca unele tipuri să fie întâlnite la mai mulţi autori sub

denumiri diferite, însă reprezentând acelaşi tip de rol social în esenţă.

După Anne Marie Rocheblave-Spenlé, există trei categorii de roluri:

- instituţionale: - roluri biosociale;

- roluri profesionale;

- roluri de asociaţie;

- roluri în grupuri restrânse (lider, membru al grupului);

- roluri personale ;

S. Albouy identifică deasemenea 3 categorii de roluri:

- roluri prescrise - caracterizate de aşteptările existente în mediul social al deţinătorului,

referitoare la comportamentul său cu privire la alţi indivizi;

- roluri personale(subiective) - caracterizate de aşteptările specifice pe care deţinătorul

unei poziţii le percepe că aplicabile la propria conduită

- rolurile puse în act - conduitele efective ale unui individ în raport cu alţii;

S. Albouy arată că între aceste roluri există o legătură. Într-un sistem social bine integrat,

rolul prescris şi rolul personal sunt asemănătoare. Comportamentul efectiv al indivizilor tinde să

corespundă cu ceea ce se aşteaptă de la ei. Altfel spus, rolul subiectiv şi rolul pus în act au

tendinţa de a coincide. Întrebuinţarea cea mai răspândită a termenului rol este aceea de punere în

act a rolului prescris.

Din punct de vedere al clarităţii, există multiple diferenţieri între rolurile sociale: cele

profesionale sunt mai clare, aşteptările celorlalţi fiind mai precise, pe când cele legate de vîrstă

sunt mai puţin clare. Acest lucru are repercursiuni în planul integrării sociale şi socio-

profesionale. Pe de altă parte, nu toate prescripţiile rolului social au aceeaşi importanţă pentru

conduită: “unele sunt esenţiale şi obligatorii, altele sunt benevole iar o serie de prescripţii

introduc interdicţii comportamentale”22. Ralph Linton introduce o altă diferenţiere, referindu-se

la rolul social dobândit şi la cel prscris. Asemenea statusurilor, rolurile sociale pot fi impuse sau

prescrise şi dobîndite sau achiziţionate.

Rolul social de tip prescris este de obicei dobândit prin naştere, sau odata cu atingerea

unui prag de vârsta. Unul dintre cele mai generale roluri sociale de acest tip se referă la rolul de

sex al unui individ: fie cel de femeie, fie cel de bărbat. Nivelele de vârsta sunt deasemenea

asociate cu nivele de aşteptări diferenţiate. În termeni generali, rolurile bazate pe calitatea

înnăscută a unui individ ca membru al unei clase sociale, caste sau grup religios sunt roluri

prescrise. Astfel, în cazul acestui tip de rol, naşterea reprezintă factorul principal de determinare,

22Parsons, T., The Social System, Collier-MacMillan Limited, Londra, 1968; Nesecret15 din 88



Nesecret

iar în manieră reducţionistă putem afirma că orice rol care nu este dobândit este prescris. Atunci

când sunt prescrise, rolurile sunt strâns legate de normele privitoare la maniera individului de a-

şi asuma funcţiile care decurg din status, manieră în raport cu care există, în sânul grupului, un

acord general. Funcţiile unui status depind de menţinerea anumitor tipuri de relaţii între cei care

ocupă o poziţie şi ceilalţi. Nu toate acţiunile şi comportamentele celui care deţine un status

anumit, sunt esenţiale în raport cu funcţiile acestui status, în timp ce altele pot să interfereze real

cu funcţiile respective.

Rolul de tip dobândit este acel rol care este ales sau câştigat de individul al cărui obiect

este. Aşadar, acest tip de rol social reprezintă rezultatul acţiunilor şi eforturilor posesorului său,

fiind câştigat sau meritat de către acesta. Pentru a exemplifica această tipologie putem menţiona

roluri precum acela de doctor, inginer, sau general în armată.

Caracteristici şi funcţii ale rolului social

Făcând abstracţie de diferenţele de tip, cât şi de modalităţile specifice de abordare, toate

rolurile sociale prezintă anumite atribute generale. Unul dintre teoreticienii acestei probleme a

fost S. F. Nodel în funcţie de al cărui model vom deosebi trei tipuri de atribute ale rolului:

- atributele fundamentale, a căror absenţă sau modificare schimbă radical identificarea

rolului,

- atributele secundare, a căror modificare sau absenţă duce la apariţia unei diferenţe în

perceperea eficacităţii rolului ;

- atributele periferice, a căror absenţă sau variaţie nu afectează eficiţa rolului şi nici

perceperea sa;

Astfel, indiferent de gradul de variaţie al acestor atribute fundamentale ale rolului

social, acesta prezintă un set de caracteristici general valabile: rolul este dimensiunea dinamică a

statusului, există în interiorul acestuia şi nu poate fi separat de noţiunea de status social, nu poate

exista în afara unui mediu social, având un puternic caracter cultural. Dimensiunea sa normativă

se referă la cultură în sine şi totodată are un puternic caracter relativ cu o dinamică specifică.

Funcţiile principale pe care rolurile sociale le îndeplinesc se referă la reglarea raporturilor

sociale prin intermediul normelor şi modelelor socioculturale şi prin reţeaua de relaţii pe care le

determină între membrii grupărilor sociale, precum şi la asigurarea integrării personalitaţii în

plan intern, prin focalizarea însuşirilor, capacităţilor şi proceselor psihice în raport cu jocul de

rol, iar în plan extern prin racordarea la obiectivele şi exigenţele activităţii sociale de grup.

Analiza rolurilor sociale

Având în vedere structurile sociale complexe în care individul este angrenat şi implicit în

Nesecret16 din 88



Nesecret

care acesta trebuie să-şi manifeste seturile de roluri, se deosebesc trei nivele principale de analiză

a rolurilor sociale.

La nivel individual, rolul este analizat ca element de facilitare a exprimării şi obiectivării

persoanei din punct de vedere social. Astfel, la nivel micro-sociologic, individul este supus unor

presiuni sociale care îl obligă să-şi dezvolte anumite trăsături de personalitate, precum prudenţa,

spiritul de disciplină, supunerea necondiţionată faţă de reguli,23.“Între rolul social şi personalitate

există o strînsă interdependenţă, nu numai rolul social influenţand personalitatea, ci şi aceasta,

prin interpretarea rolului social, contribuind la modificarea prescripţiilor de rol.”24

În ceea ce priveşte nivelul referitor la interacţiune, asumarea oricărui rol presupune o

situaţie relaţională, în care ansamblul rolurilor din cadrul grupului sau organizaţiei se

completează reciproc. Astfel fiecare persoană poate îndeplini, simultan sau succesiv, o serie de

roluri între care există un ansamblu de interacţiuni şi condiţionări reciproce. Tipurile de relaţii

dintre rolurile îndeplinite de o persoană sunt esenţiale pentru asigurarea echilibrului psihic, a

coerenţei comportamentale, compatibilităţii şi performanţei sociale.

La nivel instituţional, rolul este reprezentat prin natura şi caracteristicile sistemului de

norme şi modele prin care este prescris rolul corespunzător uni anumit status social, precum şi

prin raportul pe care îl menţine cu acestea.

În urma acestei incursiuni în problematica rolurilor sociale, putem conchide că rolul

social este parte integrată a binomului status-rol, formaţiune ce reprezintă un agregat social

primar, încărcat cu importanţă deosebită în funcţionarea societăţii în ansamblu, cu precadere a

societăţilor moderne care presupun, prin continua lor creştere în complexitate, o dezvoltare a

capacităţii membrilor acesteia de a juca diferite roluri şi de a reliza un echilibru permanent între

poziţiile acestora în sistemul social şi modalităţile prin care le exprimă.

1.2. Conflictul de rol – factor destabilizator al identităţii sociale:

23 Merton, R., K., Social Theory and Social Structure, 1957;24 Cazeneuve, J., Dix grandes notions de la sociologie, 1976;

Nesecret17 din 88



Nesecret

1.2.1. Conflict de rol – delimitări conceptuale

Conflictul se referă, la o stare tensionată ce survine în cadrul unor interrelaţii sau în

procesul de confruntare a opiniilor divergente, fie ele individuale sau de grup. Conflictul, în mod paradoxal, indică şi necesitatea ordinii, dar şi o stare tarată, apărută pe fondul unei crize. Apariţia

conflictelor sociale este fundamentată pe baza unui determinism structural-funcţional: existenţa

structurilor cu interese contradictorii, inegalitatea ponderii rolurilor şi statusurilor în cadrul

diviziunilor sociale, inegalitatea socială în sine, existenţa doctrinelor şi ideologiilor diferite

specifice unor grupuri sociale, existenţa crizelor morale şi axiologice. Aceste disfuncţionalităţi

specifice interacţiunilor sociale între structuri şi funcţiile acestora conduc, în mod implicit, la

stări tensionale şi conflictuale în societate.Spre deosebire de alte abordări ale conflictului, cea psihosocială se materializează

exclusiv prin raporturile interpersonale şi reflectă în conţinutul său o serie de antinomii ce apar

pe fondul relaţiilor dintre două sau mai multe persoane sau grupuri. El poate fi şi interpersonal, şi

social, şi intrapersonal. Cauza fundamentală a conflictelor interpersonale se regăseşte în

coeziunea grupurilor. Elementul central al coeziunii îl constituie consensul membrilor grupului

în raport cu problemele, sarcinile, obiectivele şi scopurile grupului. Consensul este cu atât mai

ridicat cu cât atracţia mutuală este împărtăşită predominant în cadrul relaţiilor interpersonale din

grup. Din corpusul complet al cauzelor conflictelor distingem o serie de factori subiectivi cum ar

fi: atitudinea, competenţa profesională, incompetenţa, aceştia generând conflicte la nivel

individual, printre care şi conflictul de rol sau cel dintre rol şi status.

Sursele conflictului de rol

Conflictul de rol se defineşte ca stare psihică tensională, anxiogenă şi disfuncţională în

plan comportamental, generată de incompatibilitatea sau incongruenţa a doua sau mai multe

roluri interpretate de un singur individ, sau ale unor persoane diferite aflate în interacţiune

directă.Cauzele conflictelor de rol se regăsesc fie în divergenţele apărute la nivelul mecanismelor

de expectaţie, percepţie, asumare şi exercitare a rolurilor, fie în alterările care intervin în

raporturile interpersonale în ceea ce priveşte înţelegerea şi exercitarea unor roluri. J.

Maisonneuve considera că sursa acestor conflicte poate aparţine oricăruia dintre nivelurile de

analiza a rolurilor : instituţional, interacţional şi individual. Se pot constitui astfel trei categorii

principale de încadrare a cauzelor ce determină conflictul de rol.

Prima dintre acestea se referă la sursele de conflict ce sunt determinate de condiţiile

socioculturale. Astfel, proliferarea rolurilor în societatea contemporană, inconsistenţa sau

ambiguitatea regulilor şi modelelor specifice unor roluri corelative, situaţie întâlnită în zona de Nesecret18 din 88



Nesecret

intersecţie a două sau mai multe culturi, grupuri sau categorii sociale, evoluţia rapidă a rolurilor

în raport cu statusurile şi modelele comune pe care se fundamentează, precum şi corelarea

improprie a funcţiilor diferitelor roluri în cadrul unor grupuri sau organizaţii devin posibilul

motor al unui conflict de rol.

O a doua categorie a surselor conflictului de rol vizează nivelul interacţional al

socialului, înglobând cauze precum neconformitatea între aşteptările şi conduitele de rol ale unor

persoane aflate în relaţie directă, competiţii interpersonale pentru asumarea concomitentă a

aceluiaşi rol, în general referindu-se la situaţiile concurenţiale ce apar între roluri, statusuri şi

ocupanţii acestora.

A treia şi ultima categorie acaparează elemente declanşatoare de conflicte ce apar de

regulă în situaţiile conflictuale trăite la nivel individual. Momentele în care subiectul este plasat

într-o poziţie de intersecţie, unde normele şi modelele socioculturale au caracter incongrunent

sau contradictoriu sau cele în care subiectul nu aderă, moral sau ideologic la rolul său, fiindu-i

impusă o situaţie pe care o consideră inacceptabilă, precum şi cele în care subiectul este

contrariat de incompatibilităţile unor exigenţe aparţinând unui rol mixt, generează puternice

conflicte între sine şi manifestarea acestuia în social.

Analiza mecanismului apariţiei conflictului de rol

Pe fondul acestor trei categorii cauzale, se identifică anumite concepte legate de rol,

concepte prin care se explică mecanismul conflictului de rol.

Unul dintre aceste concepte este ambiguitatea de rol . Aceasta poate apare fie când un

individ nu ştie cu exactitate care este rolul său într-o situaţie dată, fie când concepţia pe care o

are faţă de rolul pe care urmează să îl joace, diferă de cea a persoanelor cu care intră în contact

prin intermediul rolului respectiv. Astfel, nesiguranţa dată de nesesizarea diferenţei de evaluare a

perfomanţei în structura socială sau organizaţională, nesiguranţa generată de necunoaşterea

felului în care se poate evolua spre statusuri superioare, anxietatea provocată de necunoaşterea

responsabilităţilor specifice unui anumit rol, precum şi ezitarea cauzată de necunoaşterea

aşteptărilor celorlalţi în privinţa capacităţii proprii sunt cele mai frecvente situaţii în care apare

ambiguitatea de rol. De fiecare dată când un individ este obligat să joace un nou rol în cadrul

unui grup, sau de fiecare dată când acesta este nevoit să iasă din structura socială la care era

apartenent, în favoarea alteia, apare ambiguitatea de rol. Aceasta poate fi redusă prin stabilirea

unor aşteptări bine delimitate legate de rolul pe care individul trebuie să-l joace ca parte a noului

sistem. Astfel, printr-o delimitare precisă a structurii din care individul urmează a face parte,

precum şi a regulilor şi îndatoririlor personale se asigură un sentiment de siguranţă, precum şiconformarea persoanei respective la normele, valorile şi cerinţele grupului.

Nesecret19 din 88



Nesecret

Un alt concept important în înţelegerea problematicii conflictului de rol, este acela de set

de roluri. Acesta se referă la totalitatea rolurilor pe care un individ şi le însuşeşte şi le

interpretează în varii situaţii şi contexte. Astfel, o persoană se comportă diferit în cadrul familiei

comparativ cu grupul de prieteni sau cu angajaţii de la firma la care lucrează. De asemenea, faţă

de membrii familiei comportamentul diferă în funcţie de rolul de părinte, copil, nepot, bunic,

nepot prin alianţă, aşa cum comportamentul pe care îl afişăm faţă de prietenii apropiaţi nu este

acelaşi cu cel afişat faţă de prietenii de la serviciu sau faţă de prietenii ocazionali. Având în

vedere complexitatea structurii sociale actuale, setul de roluri, sau mai exact modul în care un

individ reuşeşte să organizeze şi să manipuleze diferitele roluri din cadrul setului de roluri pe

care îl posedă, este un posibil factor declanşator al conflictului de rol.

În cazul specific al studentului militar, în setul de roluri pe care acesta îl posedă întâlnim

adesea roluri contradictorii, precum şi diferenţe majore între cerinţele unor roluri şi capacitatea

individului vizat să le îndeplinească. Studentul militar trebuie să fie concomitent student şi

militar, fapt ce presupune o abilitate excepţională din partea acestuia. Acesta se află permanent

în situaţii care tind să-i scindeze personalitatea, respectiv să-i pună în pericol identitatea socială.

Rigorile militare şi ermetisul grupului militar se răsfrâng negativ asupra spiritului inovator, liber

şi uşor rebel al statusului de student, iar atributele enumerate ca specifice studentului, pun în

pericol formarea individului în ceea ce priveşte profesia de militar.

Unul dintre componentele modului în care percepţia influenţează comportamentul

individului în general în societate, cât şi într-o organizaţie, de pildă cea militară, este ceea ce

specialiştii numesc efectul de halo, respectiv fenomenul de evaluare a unui individ din

perspectiva unei trăsături sau caracteristici, în defavoarea altora.

Motivele care constituie baza acestui fenomen sunt generate fie de tendinţa indivizilor de

a atribui ţintei procesului perceptiv propriile aşteptări legate de rolul specific unei anumite

situaţii, fie de eforturile aceloraşi indivizi de a elimina apectele ambigui legate de un anumit rol

sau situaţie. Aşteptările legate de rolurile pe care o persoană se presupune că trebuie să le joace

la un moment dat poate genera fie conformarea individului la acestea, fie categorisirea alegerilor

făcute de respectivul individ drept eşecuri sau devieri de la norma socială sau organizaţională,

excepţie făcând situaţiile în care comportamentul deviant conduce la rezultate pozitive. Astfel, în

majoriatatea cazurilor, individul se va supune aşteptărilor generate de rolurile sale în societate

sau organizaţie în defavoarea efortului de a le modifica. Un exemplu de comportament care

aplică metoda aşteptărilor de rol pentru eficientizarea unui proces socioprofesional este cel al

managerilor care îşi doresc angajaţi cu iniţiativă. Aceştia le vor face cunoscute angajaţilor aşteptările lor legate de activităţile pe care cei din urmă trebuie să le desfăşoare, dându-le

Nesecret20 din 88



Nesecret

posibilitatea de a se afirma. De asemenea, dacă aceeaşi manageri vizează o responsabilizare a

subordonaţilor, îi vor trata pe aceştia ca şi cum ar fi deja responsabili. Generalizând şi ducând

exemplificarea către exagerare, dacă ne aşteptăm ca într-o situaţie dată semenii noştri să se

comporte asemenea animalelor, comportamentul nostru va fi în conformitate cu respectivele

aşteptări pentru ca, în cele din urmă respectivii semeni să ajungă să se comporte asemenea

animalelor, confirmându-ne astfel aşteptările.

Asumarea rolurilor implică adesea anxietate, tensiune şi frustrare, acestea putând fi

rezumate ca manifestarea a presiunii de rol, concept ce este deasemnea un angrenaj-parte al

întregului mecanism al declanşării conflictului de rol. Această reacţie de stres generată de

manifestarea rolurilor sociale rezultă ca urmare a performanţei sau a fricii de performanţă, la un

nivel scăzut al proporţionalităţii rolurilor, din supraîncărcarea rolului şi este atât cauză, cât şi

efect al conflictului de rol, inter sau intra rol. Acest fenomen se manifestă cel mai acut când îşi

are rădăcinile în roluri ce sunt sudate afectiv de individ. O adaptare scăzută la cerinţele rolului

poate rezulta din deficienţe ale îndemânării, ale talentului sau motivaţiei, din lipsa resurselor, sau

a dezavantajelor competiţionale. Novicele ce ocupă un rol anume işi îndeplineşte de obicei

sarcinile la un nivel redus până reuşeşte să câştige experienţă. Indivizii îşi asumă sau sunt

obligaţi adesea să îşi asume roluri pentru care nu au pregătirea sau abilităţile necesare. Membrii

organizaţiilor au tendinţa de a promova pe baza unui răspuns pozitiv la cerinţele rolului pe care

trebuie să îl îndeplinească în respectiva structură, acest fapt realizându-se până în momentul în

care îşi ating nivelul de incompetenţă, urmând un declin. Acest principiu explică de ce se

întâmplă des ca organizaţiile să nu funcţioneze eficient iar problema răspândirii presiunii de rol

asupra membrilor să fie una crescută. Aşadar un individ ce are de îndeplinit cerinţele unui

anumit rol se poate identifica pe sine ca fiind potrivit acestui rol , însă este posibil ca acesta să nu

găsească motivaţia suficientă pentru a îndeplini cerinţele de bază ale acelui rol. De exemplu, un

militar devotat, care este pasionat de arta militară, ar putea considera neplăcută munca de birou,

ce presupune completarea multor documente. În acest caz, slaba performanţă în ceea ce priveşte

aspectul neplăcut al rolului de îndeplinit, poate afecta considerabil alte aspecte ale acestuia,

compromiţând întreaga problematică specifică acelui rol şi în consecinţă provocând tensiuni la

nivelul individului în cauză. Relaţiile de tip competitiv cresc standardele suficienţei de rol peste

ceea ce ar fi putut fi dealtfel niveluri total satisfăcătoare ale performanţei pentru rolul în cauză.

Deficienţa resurselor, deficienţă ce duce la adaptarea slabă la cerinţele unui rol şi aproape

inevitabil la presiunea de rol poate fi ilustrată prin exemplul unui doctor ce nu dispune de un

cabinet bine echipat sau de un cercetător ce nu are un laborator corespunzător, sau un exempluapropiat problmaticii specifice studenţilor militari, un student pilot ce nu poate învăţa şi exersa

Nesecret21 din 88



Nesecret

cerinţa elementară a rolului său specific, aceea de a zbura, ca urmare a dotării slabe a şcolii de

pilotaj: resursă de aviaţie redusă sau inexistentă. O soluţie în cazuri de acest gen este aceea de a

continua pregătirea sau de a depune eforturi suplimentare pentru a asigura resursele necesare

îndeplinirii rolului. O alternativă ar fi abandonarea rolului sau slăbirea identificării personale cu

cerinţele acestuia. Redirecţionarea identificării personale către alte roluri pentru a obliga gradul

de adecvare scăzut al individului la rol să se diminueze în importanţă poate rezolva aspectul

plauzibilităţii rolului, însă nu şi pe cel al funcţionalităţii. Acestă modalitate nu este una eficientă

pentru combaterea presiunii de rol, exemplul muncitorilor care încep să numere anii, lunile şi

zilele până la data pensionării nefiind unul dezirabil.

Supraîncărcarea rolului este o problemă comună în problematica rolurilor şi a conflictului

de rol, întâlnindu-se în situaţiile în care indivizii joacă mai multe roluri decât pot, în termeni de

timp, energie, sau resurse disponibile. Stresul asociat rolurilor multiple, este adesea moderat de

beneficiile multiple ce converg din îndeplinirea acestora, beneficii ce pot fi maximizate de

posibilitatea că anumite cerinţe comune ale rolurilor multiple să fie îndeplinite simultan sau

combinat, conform principiului acumulării rolurilor. Posibilitatea alegerii dintre sau între rolurile

aflate în dispută poate reduce presiunea de rol rezultată în urma supraîncărcării rolului în cazurile

în care acumularea rolurilor este insuficientă. Alegerea evidentă este aceea de a devota mai mult

timp şi energie rolului de care subiectul este mai mult legat. În schimb alegerea nu va fi

întotdeauna în această direcţie deoarece un rol mai puţin închegat, precum ocupaţia sau chiar un

rol recreaţional poate asigura resursa necesară pentru a asprijini un rol mai puternic precum cele

din cadrul familiei. Deasemenea, în anumite momente, alegerea unui rol mai puţin dezvoltat

poate fi irevocabilă că urmare a unor situaţii specifice, ce obligă alegerea rolului proxim.

Împreună, aceste concepte prezentate mai sus, definesc sfera conflictului de rol,

reprezentând etape specifice drumului de la starea de normaltate, menifestată prin îndeplinirea

rolului fără a rezulta efecte negative pentru actant, spre cea a conflictului de rol.

Incongruenţa rolurilor sociale poate genera conflicte inter-rol. La rîndul lor, conflictele

inter-rol pot fi rezultate ca urmare a diferenţei dintre caracteristicile de personalitate ale

purtătorului de rol social şi prescripţiile de rol social, de incapacitatea individului de a satisface

exigenţele rolului social. Conflictele inter-rol şi cele intrarol depăşesc limitele supraîncarcării de

rol şi pe cele ale tensiunii de rol, presupunând anumite comportamente generate de un rol ce

încalcă valorile generate de un altul. Am menţionat deja că o abordare compartimentată a

rolurilor poate reduce presiunea de rol şi chiar anula condiţiile premergătoare conflictului în

multe situaţii. Această metodă însă cade în momentul apariţiei crizei. Atunci când dezagregarearolurilor în funcţie de importanţă eşuează din cauza generalizării sistemului de valori al

Nesecret22 din 88



Nesecret

individului, dincolo de limitele rolurilor sale specifice, apar aceleaşi premise că în cazul

supraîncărcării de rol manifestându-se însă la un nivel mai amplu şi generând conflictul în sine.

Tipologia conflictului de rol

Termenul de conflict de rol prezintă două posibile diferenţe de abordare manifestate în

patru tipuri principale de conflict de rol. Aceste diferenţe de abordare a problematicii conflictului

de rol reprezintă de fapt sistemul de referinţă în raport cu care se realizează categorizarea. Astfel

vom identifica conflictul de tip intrasubiectiv şi pe cel de tip intersubiectiv prin adoptarea unui

sistem referenţial centrat pe individ ca principal factor de existenţă a rolurilor sociale, urmând că

prin eliminarea viziunii centrate pe persoană, prin optarea pentru sistemul de referinţă bazat pe

rol în sine, însă în corelaţie cu subiectul uman, să distingem conflictul inter-rol şi pe cel intrarol.

Conflictul intrasubiectiv se regăseşte în abordarea problematicii conflictului de rol tratat

că fenomen intrasubiectiv ce apare sub forma conflictelor între rol şi sine, conflictul situîndu-se

între nivelul exterior, normativ şi un nivel profund, reprezentat de sine. Conflictul intrasubiectiv

se consuma în interiorul persoanei, deoarece prevederile care decurg din status impun un anumit

comportament de rol, aflat în dezacord cu sentimentele, ideile şi percepţiile pe care persoana le

are despre modul în care vede rezolvarea problemei respective

Conflictul de tip intersubiectiv se referă la conflictul ce apare între două sau mai multe

persoane ale căror obligaţii de rol sunt incompatibile, deci conflictele se manifestă între două

roluri diferite susţinute de persoane diferite. Însăşi natura puternic ierarhizată şi complexă a

organizaţiilor asigură condiţiile apariţiei conflictului de rol. Pe de o parte, fiecare rol diferenţiat

în structura organizaţiei presupune responsabilitate pentru a funcţiona şi abilităţi specifice

nivelului de performanţă alocat. Din cealaltă perspectivă, organizaţiile sunt sisteme ierarhice, iar

orice specialist, oricât de competent ar fi, se supune la rândul său unui superior. Complexitatea

organizaţiilor contribuie astfel la apariţia conflictului de rol datorită faptului că rolul central

presupune interacţiuni cu alte roluri alternative, ce percep rolul central în maniere diferite,

reflectând propiile interese şi valori. Conflictul intrarol apare deasemenea deoarece rolurile

încorporeză adesea funcţii multiple. Odată ce timpul şi resursele limitate preîntâmpină adesea

acordarea atenţiei egale către toate funcţiile unui status, performanţa efectivă a unei funcţii o

poate submina pe cea a unei alte funcţii, necesitând astfel menţinerea unui echilibru delicat în

îndeplinirea respectivului rol. Această situaţie implică investirea într-un singur rol atât a stilului

algoritmic cât şi a celui euristic de îndeplinire a cerinţelor acestuia. Situaţia studentului militar se

încadrează şi în acest tablou, acesta fiind obligat să se supună rigorii militare şi să îndeplinescă

rolul unui executant dar, concomitent trebuind să-şi dezvolte capacitaţile comunicative şiintuitive pentru a se dezvolta intelectual şi pentru a putea satisface cererile profesorilor.

Nesecret23 din 88



Nesecret

Conflictul interrol se manifestă la nivelul aceleiaşi persoane, însă se poate manifesta şi

între persoane diferite ce îndeplinesc roluri diferite ale căror cerinţe sunt incompatibile. Datorită

acestei calităţi, putem afirma că există o identificare parţială între conflictele interrol şi cele

intersubiective. Indivizii joacă mai multe roluri simultan, această problemă ridicând o alta:

consecvenţa sau inconsecvenţa acestora. Când o persoană joacă roluri care presupun modele

comportamentale contradictorii, precum blândeţe contra agresivitate, sinceritate contra

disimulare sau judecată imparţială contra favorizare amicală putem vorbi despre conflictul

interrol. Astfel individul este situat într-o situaţie conflictuală la nivel intrasubiectiv, fiind nevoit

să impace tendinţe antagonice generate de rolurile diferite pe care trebuie să le îndeplinească.

1.2.2. Relaţia identitate personală – conflict de rol

Identitatea reprezintă conştiinţa clară a individualităţii unei persoane, formată prin

integrarea într-un construct unic al percepţiei de sine şi al percepţiei expectanţelor celorlalţi faţă

de propria persoană. Atunci, când discutăm despre identitate, iniţial se propune explicarea

identită ii de gen. În sociologie, identitatea de gen defineşte persoana prin genul cu care aceastaț

se identifică. Identitatea de gen a unei persoane poate fi masculină, feminină sau de tip pangen,

adică, nu este nici exclusiv feminină nici masculină, ci mixtura dintre aceastea. În domeniul

studierii problematicii identităţii, se observă tendinţa comună de a confunda identitatea, atît ca

fenomen cît şi ca noţiune, cu imaginea de sine, sau imaginea grupului. Tocmai această confuzie

dintre respectivele noţiuni asociate face ca teoria identităţii a lui Krappman25 să fie folositoare în

clarificarea relaţiei menţionate. Acesta defineşte identitatea ca fiind performanţa obţinută de

individ cu scopul implicării în acţiunea socială comună şi în comunicare şi menţionează că

identitatea are caracter dinamic şi nu trebuie confundată cu imaginea rigidă pe care o are

individul despre sine. Sociologia fenomenologică26 defineşte identitatea ca fiind un produs al

procesului socializării primare: aceasta se fixează treptat sub influenţa mediului social

înconjurător, şi poate fi modificată foarte greu, având totdată caracter imuabil. Prin identitatea

socială construim sensul a ceea ce suntem.

Pentru a reuşi să corelăm într-o manieră inspirată conceptele status, rol, conflict de rol şi

identitate, în contextul temei lucrării de faţă, este absolut necesar să clarificăm în ce etapă de

dezvoltare a fiinţei umane se află indivizii vizaţi de tema lucrării, respectiv studenţii din mediul

25 Krappman, L., Az identitás szociológiai dimenziói. (Dimensiunile sociologice ale identităţii). În: Szociológiai füzetek,Budapest 1980;26 Sociologia fenomenologică: concepţie sociologică ale cărei baze filozofice au fost puse încă din 1932, de către Alfred Schutz( Der sinnhafte Aufbau der sozialen Welt ), dar care a fost dezvoltată în Anglia şi S.U.A. mai ales în anii '60 şi 70;

Nesecret24 din 88



Nesecret

militar. Aceştia se încadrează clar în etapa adolescenţei târzii, etapă deosebit de importantă

pentru definirea acestora ca individualităţi şi în acelaşi timp ca părţi componente ale societăţii în

sine. Stadiul realist al adolescenţei este caracterizat prin cristalizarea identităţii vocaţionale şi

prin formarea unei viziuni de ansamblu asupra factorilor care influenţează alegerea traseului

educaţional şi profesional, determinând luarea unor decizii mult mai pragmatice. În această

etapă, alegerea preia un caracter particular, iar pregătirea profesională aprofundată va conduce la

conturarea subidentităţii profesionale şi social-culturale, încărcate nu doar de roluri şi statusuri,

ci şi de cunoştinţe, aptitudini şi abilităţi adecvate acestora.

Adolescenţa înfăţişează momentul transformărilor biosomatice şi psihice majore, fiind

caracterizată prin solicitări şi eforturi adaptative continue la exigenţele şi diversitatea structurilor

sociale, culturale, educaţionale, profesionale, economice, ideologice, fapt ce generează tensiuni

şi situaţii stresante, frământări interioare, meditaţii şi reverii, mutări şi restructurări în conştiinţă.

Aceste frământări au ca rezultat conturarea imaginii de sine, a conştiinţei şi a conştiinţei de sine,

respectiv cristalizarea identităţii ca nucleu al personalităţii. Formarea eului social ca dimensiune

complexă a personalităţii reprezintă finalitatea depăşirii egocentrismului specific copilăriei, al

asumării multiple de roluri sociale şi al acceptării statusurilor noi împreună cu cerinţele şi

responsabilităţile pe care le presupun acestea.

Problematica identităţii şi cea a identificării, precum şi importanţa ei în reconstrucţia

personalităţii adolescentului este corelată cu integrarea socială şi desemnează o restructurare

profundă a personalităţii, atât în relaţiile cu sinele cât şi cu ceilalţi, fiind relaţionată direct cu

formarea conştiinţei de sine, cu înţelegerea propriei persoane ca subiect al activităţii sociale.

Identitatea se construieşte progresiv pe parcursul organizării şi structurării informaţiilor despre

sine, ea ajungând să înglobeze aspecte legate de caracteristicile native şi achiziţionate ale

personalităţii, abilităţile şi competenţele personale, rolurile şi statusurile sociale, adoptate de

individ la un moment dat, diferenţele de relaţionare, de comunicare şi de rezolvare a conflictelor,

de autoreglare a comportamentului şi diferenţele de identificare cu modelele propuse de

societate.

Identitatea se află permanent angrenată într-un proces de construcţie şi reconstrucţie.

Constituirea ei începe încă din perioada copilăriei, continuă în perioada şcolară mică, când se

bazează pe rezultatele activităţii şcolare şi a comparării acestora la ceilalţi şi la cerinţele lor, însă

vorbim despre identitate, în adevăratul sens al cuvântului odată cu perioada adolescenţei când

abilităţile cognitive şi de interacţiune socială sunt suficient de mature pentru a permite reflectarea

asupra propriei persoane şi a dezvoltării acesteia. Prin caracteristica domeniului decizional pecare îl deţine perioada adolescenţei impune reflectarea asupra propriei identităţi.

Nesecret25 din 88



Nesecret

Schimbările survenite în rândul cerinţelor manifestate faţă de adolescent, precum şi

modificările de la nivelul structurilor sale de personalitate fac ca în această perioadă problemele

dezvoltării conştiinţei de sine să se realizeze cu o intensitate crescută. Astfel, se intensifică

percepţia de sine cu toate componentele ei: imaginea corporală de sine, identificarea şi conştiinţa

eu-lui, identificarea sensului, rolului şi statusului sexual şi al celui social în adolescenţă.

Formarea şi asumarea identităţii proprii este un proces extrem de dificil care poate genera

teamă, adolescentul fiind nevoit să-şi asume dintre diferitele roluri posibile, pe cel care i se

potriveşte cel mai bine. Cei care eşuează în alegerea unei identităţi proprii vor trece printr-o criză

de identitate, ca urmare a confuziei rolului. În dobândirea identităţii, un rol important îl au

modelele şi grupul de aceeaşi vârstă.

Studiile lui Erikson27 asupra identităţii demonstrează că gradul de facilitare al rezolvării

crizelor de identitate depinde de rezultatele pozitive obţinute în adaptarea din stadiile anterioare

de dezvoltare ale persoanei în cauză. Adolescenţii care şi-au mărit gradul de încredere,

autonomia, iniţiativa şi competenţa pe parcursul primelor trei stadii vor atinge niveluri mai înalte

de identitate a Eului în pofida instalării confuziei rolului. După spusele lui Erik Erikson,

adolescenţa este marcată preponderent de conflictul dintre de criza de identitate şi confuzia

rolului, considerată de mulţi psihologi drept criza dominantă a întregii dezvoltări a persoanei

umane. Obiectivul principal al adolescenţei rezidă în construirea unei identităţi durabile şi

stabile, definită prin trei componente esenţiale:

- unitatea eului, generată prin acordul între percepţiile sinelui;

- continuitatea percepţiilor sinelui în timp;

- reciprocitatea între propriile percepţii ale sinelui şi modul exterior de percepţie;

În concepţia lui Erikson, criza de identitate se constituie ca element component al unei

dezvoltări psihosociale normale. Stabilitatea atitudinilor şi valorilor, optarea în domeniul

profesional şi alegerea partenerului de viaţă se integrează gradat făcând posibilă simţirea propriei

persoane şi a celor din jur. În mod normal, criza de identitate se impune a fi încheiată până la

vârsta de 20-25 ani, astfel încât individul să se poată axa ulterior pe celelalte domenii ale vieţii.

Dacă acest proces se finalizează pozitiv, se poate vorbi despre constituirea unei identităţi care în

sens restrâns presupune dobândirea unei identităţi sexuale, a unei orientări profesionale şi a unei

perspective ideologice asupra lumii.

În etapele premergătoare finalizării crizei identitare, individul nu posedă un sentiment

solid al sinelui sau un set de norme interne pentru autoaprecierea propriei performanţe în

diferitele domenii ale vieţii. Nereuşita în direcţia dobândiri unei identităţi sigure, satisfăcătoare şi27 Erik Erikson (n.1902 ;d. 1994) a fost un renumit psiholog şi psihanalist de origine danezo-germană, cunoscut pentru teoria saasupra dezvoltării sociale a fiinţelor umane; el a consacrat termenul de criză de identitate;

Nesecret26 din 88



Nesecret

durabile conduce eventual la fenomenul de difuziune a rolului, la crearea unui sentiment confuz

despre ceea ce este şi reprezintă el ca individ. Presiunile exterioare puternice venite din partea

părinţilor, dar şi a altora, pot cauza adolescentului dezorientare, disperare şi chiar izolare. În

cazurile extreme de difuzie a rolului adolescenţii pot adopta o identitate negativă.

Identitatea se constituie ca produs al rolurilor şi statusurilor sociale deţinute, al

identificărilor temporare realizate în timpul vieţii, materializându-se în însuşiri de apartenenţă

mai accentuate, native dar şi dobândite, precum profesia, competenţele, cultura, ideologia.

Aceasta îndeplineşte rolul de a reglementara şi angrena dimensiunile interioare ale personalităţii

în situaţii relaţionale. Pe parcursul adolescenţei, între sinele familial, care desemnează

apartenenţa şi subidentitatea familială, sinele social-ocupaţional, ce desemnează apartenenţa la

anumite roluri şi statusuri sociale achiziţionate şi prospectate ale subidentităţii socio-

profesionale, sinele cultural ce se referă la orientarea şi apartenenţa culturală, la nivelul şi

afinităţile legate de domeniul cultural şi sinele de natură fizic-materială, care defineşte schema

corporală, imaginea de sine şi apartenenţele legate de înfăţişarea personală, se stabilesc relaţii

complexe, cu caracter dinamic.

În cadrul unui mediu sociocultural caracterizat de complexitate, care dispune de o

multitudine de modele educaţionale şi de identificare precum şi de o varietate a rolurilor şi

statusurilor sociale, găsirea identităţii reprezintă un proces sinuos. P. Popescu-Neveanu remarcă

faptul că modelul societăţii şi modelul personalităţii se află într-un raport de determinare, prin

existenţa unor astfel de rapoarte între relaţiile economice, culturale şi atitudinile caracteriale şi de

asemenea, între mijloacele de producţie şi aptitudini şi capacităţi. Realitatea mediului social se

oglindeşte într-o manieră subiectivă la nivelul personalităţii. Asumarea rolurilor de natură

profesională constituie este un factor de reglare care modelează personalitatea tinerilor prin

adaptarea acestora la necesităţile şi cerinţele sociale. Specificul activităţilor întreprinse, inclusiv

manifestarea profesiei, oferă posibilitatea autocunoaşterii aptitudinale şi facilitează adaptarea

personalităţii la valorile şi regulile sociale, acceptarea unor anumite roluri şi statusuri,

construirea unor noi modalităţi de autoapreciere, mai obiective şi mai adecvate, procesul

autodefinirii din perspectiva disponibilităţilor, implicării şi eficienţei devenind mult mai eficient.

În mediul învăţământului militar , persoana dobândeşte un status social, adică un loc în

ierarhia relaţiilor şi comportamentelor şcolare. Statusul social nu este un factor exterior

personalităţii, ci o componentă intrinsecă a structurii ei, o dimensiune a conştiinţei de sine. El

determină atât comportamentul studentului, cât şi nivelul său de aspiraţie. În acest mediu, în

condiţiile acţiunilor de cooperare şi coacţiune, pe primul plan se impune motivul sau interesulgeneral, studentul mobilizându-se în aşa fel încât prin acţiunea sa să sporeasca şansa de reuşită a

Nesecret27 din 88



Nesecret

întregului grup, randamentul şi performanţele sale integrându-se în cota succesului colectiv.

Activităţile de competiţie, însă, impun pe primul plan motivaţia individuală. În organizarea

comportamentului său, studentul este preocupat de acele strategii şi procedee menite să-i asigure

succesul, dar să reducă, pe cât posibil, şi şansa de câştig a colegilor săi.

Personalitatea adolescentului din mediile de învăţământ cu specific militar este

subordonată unor cerinţe impuse de opţiunea imbrăţişării carierei militare. Aceasta se manifestă

prin stări şi transformări în forme şi ritmuri diferite, determinate, pe de o parte, de interrelaţiile şi

variaţiile comportamentelor interne şi, pe de altă parte, de variabilitatea relaţiilor adolescentului

cu ambianţa, îndeosebi cu şcoala, familia şi prietenii. Conexiunea dintre determinarea de natură

ereditară şi efectele procesului educaţional este observabilă prin faptul că omul posedă anumite

predispoziţii care se dezvoltă pe baza legilor fireşti ale naturii. Un amănunt important, este totuşi

faptul că predispoziţia nativă nu constă în aptitudinea de a putea ceva, ci în aptitudinea de a

deveni ceva. De aici reiese că a educa înseamna a stimula, însă în conformitate cu natura

respectivei predispoziţii.

Integritatea socială a personalităţii în cadrul structurilor organizaţionale, considerate

subsisteme în raport cu sistemul social-global, la nivelul cărora se stabilesc relaţii fundamentale

între personalitate şi societate, se realizează prin poziţia specifică pe care o are orice

personalitate în organizarea socială, loc desemnat prin conceptul de status, acestuia

corespunzându-i un anumit rol. În contextul interacţiunii individ-grup s-a postulat ideea conform

căreia persoanele au mai multe ipostaze ale sinelui, fiecare specifică unia dintre grupurile cu care

acestea interacţionează folosind termenul identitate pentru a face referire la fiecare grup bazat pe

o anumită ipostază a eului. Astfel se afirmă faptul că persoanele au identităţi multiple, specifice

fiecărui set distinct de relaţii sociale în cadrul cărora ocupă anumite poziţii şi joacă anumite

roluri, iar din moment ce rolurile reprezintă aşteptări legate de aceste poziţii, identităţile

respective devin aşteptări de rol interiorizate. În momentul în care statusurile şi rolurile deţinute

de către o personalitate nu converg în direcţia implinirii, deşi datorită contradicţiilor dezvoltării

personalităţii această convergenţă nu poate fi niciodata deplină, atunci asistăm la eşecuri

individuale care se soldează cu inadaptarea personalităţii, cu diminuarea potenţelor ei creatoare,

şi a dinamismului specific.Într-o societate rolurile sunt complementare, în ciuda faptului că au ca

surse de provenienţă sisteme diferite. Complementaritatea rolurilor a fost generată cu ajutorul

experienţei indivizilor care au deţinut simultan mai multe serii de statusuri şi au eliminat gradual

majoritatea conflictelor printr-un proces bazat pe încercări şi erori.

Cazurile caracterizate de incompatibilitatea cerinţelor statusurilor ce deţin rolurifundamentale pentru acelaşi individ, reprezintă sursa unor puternice tragedii. În timp ce

Nesecret28 din 88



Nesecret

majoritatea societăţilor sunt intransigente faţă de un individ care încearcă să scape de

îndeplinirea unora dintre rolurile sale, toţi pot simpatiza cu dilema unei persoane care trebuie să

aleagă între statusuri şi roluri egal valabile.

În fiecare dintre aceste cazuri, persoana asupra căreia converg rolurile incompatibile

rezolvă problema prin adoptarea unor acţiuni bazate pe statusuri diferite în momente diferite,

chiar dacă există posibilitatea ca rolurile asociate să-şi contrazică reciproc rezultatele. Nevoia de

reorganizare a structurii sociale pentru a putea satisface cerinţele unor noi tehnologii şi a unei

mobilităţi fără precedent în istoria umană determina prăbuşirea sistemului de statusuri şi roluri

moştenit. Inexistenta unui nou sistem, adaptat actualelor condiţii ale societăţii moderne,

generează frecvent situaţii în care individul este nesigur atât de propriile lui statusuri şi roluri, cât

şi de cele ale altora. În afara faptului că poate fi obligat să facă o alegere, el va rămâne nesigur în

legatură cu opţiunea proprie şi nici nu va şti dacă comportamentul reciproc al celorlalţi va fi

celconstruit pe baza statusurilor pe care a presupus că le ocupa. Finalitatea este manifastată în

dezamagiri şi frustrări precum şi prin alterarea coeziunii şi funcţionalităţii societaţii în sine, şi

reprezintă o deficienţă sporită în definirea procesului de cristalizare al identităţii sociale.

2. SOCIALIZAREA STUDENŢILOR MILITARI

2.1. Procesul de socializare în mediul civil

Conform opiniei lui Adrian Neculau, prin socializare înţelegem un proces

psihosociologic de interiorizare a unor norme şi modele sociale de comportament, caracterizat de

complexitate ce conduce la obţinerea statusului de membru al unei colectivităţi sociale de către

individ.[Neculau, 1983, p. 53]

Dictionnaire de sociologie aparţinând autorului Armand Colin Editeur defineşte

termenul socializare ca fiind un concept cu loc ambiguu în cadrul sociologiei, central pentru

unii, secundar pentru alţii. În domeniul psihologiei sociale termenul defineşte procesul prin care

indivizii învaţă modurile specifice de a acţiona şi de a gîndi despre mediul lor, le interiorizează,

integrîndu-le personalităţii lor şi devin membri ai unor grupuri în care capătă un status specific.

Socializarea reprezintă astfel învăţare, condiţionare, dar şi adaptare culturală, interiorizare şi

încorporare, toate relizate simultan. Termenul aparţine unei diversităţi de curente teoretice:

antropologia culturală, psihologia genetică sau interacţionistă, psihanaliza, sociologia. Noile

maniere de abordare ale acestuia vor să depăşească anumite discontinuităţi în definirea

Nesecret29 din 88



Nesecret

termenului şi tratează socializarea că pe un schimb între sistemele definite de reguli şi valori şi

indivizii ce dezvoltă strategii proprii în interiorul acestora.28

Putem lărgi sensul termenului considerând că reprezintă un model psihosocial de

transmitere şi asimilare a atitudinilor, valorilor, concepţiilor sau comportamentelor specifice unui

grup sau unei comunităţi în vederea formării, adaptării şi integrării sociale a unei persoane. Din

acest punct de vedere, socializarea devine un proces interactiv de comunicare, presupunînd dubla

determinare a dezvoltării individuale şi a influenţelor sociale, respectiv modul personal de

receptare şi interpretare a mesajelor sociale şi dinamica variabilă a intensităţii şi conţinutului

influenţelor sociale. Acest fenomen social presupune învăţarea socială că mecanism fundamental

de realizare, finalizîndu-se în asimilarea indivizilor în grupuri. Studiul sociologic al socializării

este fondat pe identificarea şi corelarea de variabile care se referă la însuşirile individuale (vîrstă,

sex. maturizare, dezvoltare, inteligenţă), factori ai socializării (cultură, naţiune, organizaţii,

familie, grupuri, clase sociale, şcoală), procedee şi forme de transmitere (limbaj, mecanism de

control, ritualuri, practici de creştere a copiilor şi de integrare socială, forme de imitaţie, de

identificare, substituire, inhibiţie sau întărire), structuri de atitudini, sisteme axiologice, acţiuni şi

comportamente (roluri şi statusuri sociale, moralitatea relaţiilor sociale, etica muncii, orientări

politico-civice, performanţe, altruism, integrare, conformare).

Cu ajutorul combinaţiilor teoretice multiple se pot descrie sau identifica tipuri diverse de

socializare. În general, considerând finalitatea urmărită sau efectele deja produse, se distinge

între socializarea de tip adaptiv sau integrativ şi socializarea anticipatoare. Prima ajută la

structurarea acelor însuşiri sau capacităţi personale care favorizează integrarea, participarea şi

derularea activităţilor sociale într-un cadru instituţional dat. Socializarea anticipatoare se

defineşte prin asimilarea acelor norme, valori şi modele de comportate care facilitează adaptarea

sau integrarea într-un cadru instituţional sau organizaţional viitor. Uneori aceasta poate conduce,

în plan personal, la situaţii de conflict valoric sau normativ. Intensitatea socializării este maximă

în copilărie sau în perioadele de tranziţie de la un stadiu de viaţă la altul. Cu o intensitate mai

redusă socializarea se realizează de-a lungul întregii vieţi a unei persoane.

Corelate cu socializarea sunt procesele de desocializare şi resocializare. Primul implică

izolarea fizică şi socială a unui individ sau înstrăinarea acestuia de contextele sau persoanele care

i-au satisfăcut nevoile de interacţiune şi i-au sprijinit statusurile adoptate, în vederea eliminării

modelelor de comportament şi de relaţionare însuşite în trecut. Resocializarea are loc în acelaşi

timp cu desocializarea şi se manifestă prin dirijarea învăţării şi controlului social spre preluarea

şi aplicarea de comportamente individuale corespondente cu sistemul de valori şi atitudini

28 cf. Dubar, C., La Socialisation: construction des identites sociales et professionnelles, ,A. Colin, Paris ,1991; Nesecret30 din 88



Nesecret

specifice noului sistem social. Eficienţa resocializării este influenţată nu numai de receptivitate,

ci şi de intensitatea controlului social exercitat de noul agent de socializare şi de eliminarea

factorilor gratificatori anteriori.

Până la contactul direct cu mediul militar, orice student militar va avea o evoluţie

similară cu cea a individului standard al societăţii, respectiv va fi implicat într-un proces clasic

de socializare. Astfel acesta va parcurge primele etape ale fenomenului de socializare în aceeaşi

manieră cu majoritatea indivizilor ce alcătuiesc societatea. Prin intermediul acestui proces social

fundamental, viitori membri ai grupului militar vor dobândi prin conduite adecvate, modele

culturale şi normative în funcţie de modul în care societate le proiectează, reproduce şi

realizează.

Posedând că finalităţi elementare implementarea sistemului de valori şi norme în

conştiinţa fiecărui membru al grupului social respectiv, procesul de socializare reprezintă acea

parte a influenţei manifestate de mediul social, care convinge individul să ia parte la viaţa

socială, învaţându-l cum să se comporte respectând normele în vigoare, învaţându-l să pătrundă

semnificaţia culturii, făcându-l capabil să ducă la bun sfârşit anumite roluri sociale. Ca rezultat al

acestui proces, indivizii se supun unui fenomen de identificare cu rolurile sociale, interiorizând

din masa prescripţiilor acestora şi integrând în structura propriei personalităţi elementele

socioculturale ale mediului în care s-au născut şi trăiesc. Astfel, socializarea nu este un simplu

proces adaptativ individual, ci este caracterizat de dinamica schimbării atât a mediului, cât şi a

individului. În decursul acestui proces individul înglobează un întreg sistem de cunoştinţe,

atitudini, deprinderi şi reguli morale, utile convieţuirii sociale, şi işi dezvoltă imaginaţia şi

capacităţile creatoare, odată cu afectivitatea necesară echilibrului său moral şi psihologic.

Procesul de socializare începe şi în cazul studenţilor militari, similar oricărui inidvid, din

timpul copilăriei, în cursul căreia are loc ceea ce sociologia numeşte socializare primară sau de

bază şi continuă de-a lungul vieţii acestuia prin dobândirea unor statusuri şi roluri succesive prin

socializarea continuă. Conţinutul socializării diferă însă în funcţie de diferitele stadii ale ciclului

de viaţă şi de obiectivele diverselor instituţii şi grupuri.

Exact în acest punct al dezvoltării sale sociale, acela al selectării grupului de apartenenţă,

al grupului profesional, corespunzător incipitului etapei medii a ciclului de viaţă, individul ce

urmează să fie înglobat în sistemul militar intră sub incidenţa a două medii relativ diferite de

socializare, devenind produsul confluenţei acestora. Dinamica procesului de socializare implică

o complexitate aparte a conţinutului procesului. Conţinutul socializării nu implică doar influenţă

psihologică sub forma maturizării psihice, ci una de natură culturală, că internalizare a normelor şi valorilor unei culturi, şi sociologică prin învăţarea unor noi roluri sociale, a drepturilor şi

Nesecret31 din 88



Nesecret

obligaţiilor asociate acestora. Având în vedere că viitorul militar este şi va fi în pararel cu această

poziţie, şi cetăţean, şi membru al unei familii, precum şi component al altor grupuri sociale,

acesta va fi nevoit să se adapteze şi să se readapteze permanent acestor medii, aflându-se

permanent în circumstanţe tensionate generate de conflictele ce apar între particularităţile

antagonice ale respectivelor medii. Din perspectiva studentului militar acest dublu proces de

socializare are o influenţă sporită şi generează dealtfel probleme multiple, a căror rezolvare va

duce în cele mai multe cazuri la aspecte valorizate pozitiv pentru sine şi societate. Totodată

această dublă determinare socială este dificil de parcurs, individul aflându-se permanent în

situaţia de a se scinda pe sine, încercând să satisfacă cerinţele de adaptare ale ambelor medii, cel

civil, respectiv cel militar, care relaţionate se află în relativă opoziţie.

Reprezentând, totodată, un proces care implică un anumit grad de conformitate,

socializarea poate să aibă o direcţie şi un rezultat conforme cu cerinţele, valorile şi normele

sociale admise şi dezirabile sub forma socializării pozitive sau unele contrare, respectiv

socializarea negativă, cel mai adesea rezultatul acesteia din urmă fiind devianţa socială. Am

evidenţiat doar aspectele principale ale procesului de socializare, care să ne permită

argumentarea conform căreia instituţia militară este un factor de socializare, chiar factorul

principal atunci când este vorba de formarea militarilor atât din punct de vedere profesional, cât

şi civic.

2.2. Procesul de socializare în mediul militar

Existenţa oricărei entităţi sociale într-un mediu specific presupune un proces continuu de

adaptare, un flux permanent de substanţă între aceasta şi mediu, flux care are drept scop trecerea

de la un echilibru mai puţin stabil între organism şi mediu, la un echilibru mai stabil;dacă

schimbul realizat favorizează funcţionarea normală a organismului, acesta este considerat că

fiind adaptat. Perceput că rezultat al relaţiei continue a individului uman cu mediul înconjurator,

procesul de adaptare se materializează fie în atitudinea de acceptare fie în cea de respingere, caz

în care se vorbeşte de inadaptare. Aşadar, adaptarea se poate manifesta în răspunsurile

individului la anumite evenimente, fie ele favorabile, neutre sau nefavorabile. Toate aceste

elemente subliniază subiectivitatea insului, receptivitatea sa particulară şi răspunsul personal în

faţa instanţelor realităţii, demonstrând astfel că fiecare om este o lume în el însuşi.

Funcţiile oricărei organizaţii sociale presupun deasemenea generarea, menţinerea şi

transmiterea pe termen lung a valorilor ce definesc specificul său, matricea sa structurală. În

cadrul organizaţiei militare, noile generaţii se înglobează în colectivitate benevol printr-un sistem Nesecret32 din 88



Nesecret

de recrutare, însă pentru a corespunde rolurilor încredinţate trec printr-o perioadă de iniţiere.

Membrii vor adopta, pe această cale, regulile şi valorile care înlesnesc activitatea grupului

respectiv adaptându-şi astfel comportamenele şi acţiunile. De obicei, un anumit număr de

membri confirmaţi ai instituţiei în cauză se ocupă de iniţierea noilor veniţi, de pregătirea lor

pentru rolurile ce le-au fost atribuite.

Socializarea militară poate fi definită că ansamblul proceselor de învăţare a normelor

instituţiei militare, de cultivare a valorilor militare, în mod organizat sau spontan, conştient sau

inconştient. Pentru evidenţia faptul că instituţia militară reprezintă un element socializant, vom

face câteva referiri la mediul militar ca mediu socializant, particularizând apoi spre mediul de

invăţământ militar. Comparată cu problematica generală a socializării, dimensiunea sa militară

poate fi identificată cu procesul de socializare secundară. Membrii proaspăt asimilaţi de către

structură se pregătesc pentru a deveni militari de profesie sau alţii pentru a deprinde, într-o

perioadă determinată de timp, mânuirea armelor. În aceste două situaţii este implicat deopotrivă

acelaşi moment, caracterizat de însuşirea modelelor comportamentale şi al respectării normelor

ce fac posibilă menţinerea şi dezvoltarea activităţii grupului militar. că element important însă, în

legătură cu socializarea specifică mediului militar putem afirma că universul în care pătrunde

individul este mult prea specific că iniţierea sa nu însemne un moment de discontinuitate, de şoc.

Esenţial pentru înţelegerea procesului de socializare militară este analiza momentului

declanşării acestuia. Se consideră că perceperea instituţiei militare, precum şi incipitul relaţiei cu

aceasta, nu încep odată cu contactul nemijlocit şi imperativ cu realitatea militară, ci cu mult

înainte. Această etapă de anticipare a socializării militare este de fapt etapa în care se pun bazele

unei aşa-zise proto-imagini a instituţiei miliatre. După această etapă neorganizată, cu caracter

spontan, urmează o alta, pe parcursul căreia se transmit informaţii despre rolul consacrat al

instituţiei militare: acela de apărarea a statului. Cu siguranţă, în acest caz, vorbim de o imagine

creată mediului exterior armatei, ca rezultat al percepţiei sociale, al trăsăturilor acestei instituţii şi

al manifestării rolului său în societate. Mecanismele ce caracterizează efectiv socializarea

militară încep cu includerea formală a neiniţiatului în rândul membrilor sau, mai bine zis, al

aspiranţilor la calitatea de membru al grupului militar. Acest moment este marcat prin

practicarea a diferite ritualuri cu un rol evident în declanşarea mecanismelor de percepere şi

formare, de această dată, a propriei imagini despre armată. Acceptarea însă se va face numai

după parcurgerea completă a unei etape de iniţiere, după obţinerea unui minimum de cunoştinţe

profesionale. În cursul acestei etape, că şi al celei de participare deplină, putem vorbi de

mecanismele autentice de socializare militară.

Nesecret33 din 88



Nesecret

Prin acţiunea socializării de tip militar se obţin disciplina şi conformismul, calităţi

indispensabile încadrării în sistemul de relaţii al grupului militar. Totdată sunt generate aspiraţii

şi năzuinţe, ce acţionează constructiv pentru îndeplinirea rolului specific statusului de militar şi

deasemenea se stabilesc sistemele axiologice la care se va raporta ocupantul acestui status.

Procesul de socializare cu specific militar reprezintă un sistem continuu determinat obiectiv-

subiectiv de două niveluri. Prima determinare se referă la existenţa unui proces organizat şi

conştient de transmitere a informaţiei în general, dar şi a semnificaţiilor caracteristice grupului

militar, semnificaţii cu o funcţionalitate clară, fiind coerente cu logica domeniului şi definitorii în

spaţiu şi timp pentru acesta. În al doilea rând, procesul de socializare presupune o transmitere

necontrolată, realizată în mod spontan, a unei cantităţi de informaţie corelată cu valorile militare,

a unor subproduse ale culturii militare care există dincolo de valorile oficiale, dar sunt

susceptibile de a acţiona asupra atitudinilor ulterioare formate la nivelul individului.

Astfel putem afirma că procesul de socializare în domeniul militar nu este caracterizat de

omogenitate, gradul înalt de formalizare al acestui mediu presupunând existenţa unei diversităţi

de procedee de realizare a interiorizării semnificaţiilor sale. În paralel cu preluarea valorilor-

cheie pe parcursul procesului de iniţiere, fapt ce conturează un posibil model de acumulare,

trebuie să evidenţiem configurarea unor sentimente, atitudini şi comportamente, că rezultat al

contactului inevitabil dintre subiectul procesului de socializare şi anumite persoane sau grupuri

de persoane ce deţin un rol în formarea sa. Acestea reprezintă modelele relaţionale sau de

identificare, şi conduc la apariţia unor atitudini specifice ce ţin pur şi simplu de personalitatea

celui în cauză prin interiorizarea elementelor sistemului de norme şi valori militare pe baza

fondului individual.

Un element destul de important al procesului de socializare militară se referă tocmai la

intensitatea acestuia, că rezultat obiectiv al modului în care este construit şi aplicat procesul

instructiv-educativ. Astfel pe parcursul etapei de iniţiere, înlănţuirea diferitelor componenete ale

programului zilnic au o acţiune socializantă evidentă şi, totodată, funcţia de izolare a tânărului de

viaţa civilă. Efectele acestei etape servesc drept catalizatori pentru procesul de aderare la

sistemul valorilor militare, favorizând ruperea individului de vechiul sistem socializant, pentru că

apoi, în etapele următoare, scopul principal să-l deţină creşterea până la maximal a gradului de

conformitate cu specificul şi cerinţele vieţii militare.

Armata, caracterizată prin gradul mare de monitorizare şi control asupra procedurilor de

intrare în rândurile ei, este totuşi capabilă să asigure noului membru o perioadă adecvată de

socializare anticipativă. Din acest considerent, în cazul militarilor nou veniţi, corpusulinformaţional primar de care aceştia beneficiază şi ale cărui caracteristici şi le însuşesc de la cei

Nesecret34 din 88



Nesecret

care au parcurs deja etapele de iniţiere, reprezintă un important factor de socializare, şi mai ales

de facilitare a adaptării la mediul militar.

În mintea noului recrut se produce, la nivelul mai multor dimensiuni ale personalităţii, un

conflict între bagajul de deprinderi sociale specifice vieţii civile şi noile reguli de viaţa, conflict

ce îşi are originea în formalitatea strictă a modului de viaţă militar şi deasemenea în ritmul alert

impus procesului de organizare militară. Cu toate acestea în cadrul socializării militare există

proceduri multiple şi diverse, prin care informaţia poate fi transmisă de la iniţiat către novice,

recruţii primind în cele din urmă o orientare, într-un mod mai mult sau mai puţin definit, şi

întelegând nivelul de aşteptări ale organizaţiei în ceea ce priveşte activitatea lor profesională.

Deasemenea trebuie considerat şi faptul că în instituţiile formale, implicit în armată, socializarea

nu este în întregime guvernată de aceasta şi de agenţii ei oficial desemnaţi, militarii

dezvoltându-şi propriile lor norme.

Acest amplu proces de socializare cu caracter militar este caracterizat, asemenea oricărui

proces social, de un anumit grad de etapizare. Astfel identificăm cinci trepte care, fără a se

diferenţia rigid, se determină că momente structurale ale învăţării în mediul militar:

a) Disponibilizarea; este manifestată în direcţia universului social militar, originile sale

regăsindu-se în perioada anterioară contactului direct cu armata.

b) Personalizarea; în cadrul acestei etape contactul cu sistemul se realizează prin modele-

cheie, nu atât prin componenta lor formală, ci prin modul în care îşi îndeplinesc rolul.

c) Aprecierea subiectivă; se referă la construirea atitudinii faţă de modelele-cheie, şi i se

conferă o valoare mai difuză în raport cu întregul sistem;

d) Instituţionalizarea; conduce la o înţelegere de ansamblu a armatei, a locului

organizaţiei cu specific militar în societate, în această etapă conturându-se capacitatea de a

satisface aşteptările grupului printr-un comportament adecvat cerinţelor acestuia;

e) Valorizarea; este corelată cu instituţionalizarea, ajutând la configurarea unui set de

atitudini faţă de armată şi de normele ce îi reglementează fncţionarea şi totodată permite clădirea

unui sistem de valori coerent cu spiritul militar şi generarea unor aspiraţii cu rol funcţional

pentru îndeplinirea rolului încredinţat.

Sursa unei imagini favorabile faţă de armată, implicit aceea a unei abordări atitudinale

constructive a individului ce aspiră la o poziţie în cadrul organizaţiei, constă în prelucrarea

exterioară, ritualistica a normelor militare de comportament, în crearea unei imagini iconice care

să atragă. Acest aspirant, proaspăt integrat în structură poate rămâne, în acelaşi timp, detaşat,

gnerând astfel ambiguităţi relaţionale între sine şi specificul organizaţiei. Imaginea despresistemul militar a suferit modificări prin trecerea de la stadiul preindustrial - preponderent rural,

Nesecret35 din 88



Nesecret

încărcat de conservatorism, cu caracter autarhic, când plecarea în cătănie reprezenta pentru

ţărani principala ieşire în lume, factor motivant, cu rol însemnat în recunoaşterea socială, la

stadiul postindustrial al societăţii - urban, cracterizat de liberalism şi mediatizare, când înrolarea

devine o frustrantă ieşire în lume, reprezentând astfel un puternic factor de demotivare, de

respingere şi sursă de inadaptare. Elucidarea cauzelor acestui fenomen, demonstrează că, dacă în

stadiul preindustrial armata se constituia ca factor de socializare, la ora actuală, armata se

infăţişează mai curând ca factor de desocializare, ca urmare a faptului că nivelul valoric al

instituţiei militare s-a diminuat comparativ cu cel general al societăţii.

Unul dintre principalele mijloace de realizare ale socializării în mediul militar, precum şi

în societatea civilă este adaptarea, proces complex prin care un individ devine parte integrată a

unui grup prin diverse transformări ale caracteristicilor proprii. Adaptarea cu acest specific, şi

anume adaptarea la modul de viaţă, la misiuni şi la instituţia militară, nu este doar o problemă de

sănătate fizică şi de echilibru psihologic pentru fiecare militar, ea este deasemenea şi un fenomen

social.

2.3. Conflicte în procesul de socializare a studenţilor militari

În caz restrâns, la nivelul instituţiilor de invăţământ, studenţii militari îşi desfăşoară

activitatea într-un mediu cu un grad de specificitate aparte, mediu ce nu ezită să folosească la

nivel maxim resursele adaptative ale tinerilor aflaţi într-un proces complex de modelare

determinat dual prin supunerea la o modelare intelectuală, cât şi civică riguroasă. În acest

context, adaptarea la modul de viaţă şi la rigorile militare, reprezintă în aceeaşi măsură o

problemă referitoare la sănătate fizică şi la echilibru psihic pentru fiecare individ, cât şi una

referitoare la actul social, deoarece din modul de concepere al acestui fenomen în contextul

activităţilor de tip militar, rezultă o serie de măsuri practice, cu caracter legic, ce reglementează

aplicarea psihologiei în demersurile procesului instructiv-educativ din armată.

Procesul de adaptare a studenţilor militari debutează chiar în momentul în care aceştia

sunt încadraţi în subunitate şi iau parte la activităţile specifice acesteia. că argument voi prezenta

realitatea că schimbarea ce survine în cazul modificării unor parametri specifici individului

afectează toate planurile dezvoltării sale: biologic, relaţional, comunicaţional, comportamental şi

normativ. Adaptarea la mediul militar se traduce la nivel individual prin modul în care fiecare

student îşi găseşte un rol în spaţiul social al unităţii şi un status bine determinat pe câmpul de

instrucţie, prin modul în care rezistă solicitărilor impuse de ritmul activităţilor didactice şi

utilitare, prin gradul de conformism manifestat faţă de caracteristicile atribuite prin gruparea în

Nesecret36 din 88



Nesecret

unităţile şi subunităţile cărora le aparţine, prin înţelegerea şi asimilarea caracteristicilor ierarhiei

şi valorilor instituţiei militare. Stringenţa manifestată de nevoia adaptării alerte şi eficiente a

studenţilor militari, cât şi gravitatea consecinţelor eşecului în acest demers, impun găsirea unor

diferenţe optime de intervenţie, pentru a înlesni şi decongestiona relaţia student - mediu militar.

Multitudinea şi complexitatea factorilor implicaţi în procesul de adaptare, fac imposibilă

apariţia unor soluţii universal valabile, cu precădere datorită faptului că mediul militar poate

reprezenta pentru individ atât un mediu excelent, favorabil pentru maturizarea să personală, prin

aşa numita şcoală a bărbăţiei, cât şi sursa tensiunilor şi frustrărilor materializate într-un

comportament dăunător pentru el şi pentru cei din jurul său. Structura procesului de adaptare este

unitară şi presupune existenţa interconectată a trei niveluri esenţiale:

a) nivelul fizic-fiziologic; se referă la abilitatea de adaptare la rigori şi privaţiuni de tot

felul, la capacitatea de rezistenţă fizică şi psihică testată prin antrenamente obositoare, la

anduranţa faţă de factorii de agresiune directă, la răspunsul faţă de încadrarea într-un program

riguros, precum şi la supravieţuirea solicitărilor intense în orice condiţii de climă, relief,

zi/noapte, de lipsă a hranei şi a îmbrăcăminţii, etc.

b) nivelul psihologic; presupune şi asigură formarea abilităţilor pentru desfăşurarea

activităţilor cu specific militar: mânuirea armamentului sau a echipamentelor militare din dotare,

a capacităţii de a renunţa la libertate şi de a adopta un comportament obedient de bună voie în

faţa şefilor ierarhici,precum şi a capacităţii de autocontrol.

c) nivelul social; presupune părăsirea deliberată de către individ a lumii sale obişnuite:

familie, prieteni, etc. şi integrarea sa într-un grup impus care îi cere participare totală şi

permanentă şi care se constituie pe alte sisteme valorice, contradictorii cu cele ale societăţii

civile sau cu cele cu care era obişnuit studentul. [Octavian Tătar, 2003]

Sociologul D. Grossman29 a subliniat şi demonstat că inadaptarea la mediul militar nu

reprezintă o problemă socială, urmările acesteia limitându-se doar la structura strictă a grupurilor

şi persoanelor afectate. Dificultăţile de adaptare apar cu precădere în cazul neiniţiaţilor, al celor

care sunt incluşi pentru prima oară într-un astfel de mediu, fiind exprimate prin frustrări,

modificări negative ale comportamentului, tensiuni psihice, stres, etc. şi eprimate prin

intermediul unor simptome şi crize excito-motorii, agresivităţii comportamentale, depresiei,

încălcării regulamentelor, actelor de indisciplină, performanţelor scăzute în activitate, etc. (V.

Armaşu30 ). Creşterea coeficientului de adaptabilitate este posibilă prin adoptarea unei abordări

29Grossman D., On Killing:-the psihological cost of learning to kill in war and Society, SUA Boston,MA: Little Brown andCompany, 199630 Armaşu V., Dimensiunile sociologice ale adaptării la mediul militar , Spirit Militar Modern, nr. 6, Bucureşti, 2000;

Nesecret37 din 88



Nesecret

ierarhizante, şi anume stabilirea unei anumite priorităţi în construirea structurilor adaptative pe

subdomenii ale mediului militar astfel:

- ordinea şi disciplina - Odată cu accesul fizic pe poarta unităţii şi prin acţiunea ritualică a

îmbrăcării uniformei militare, tânărul este nevoit să respecte un program riguros, anumite norme

de conduită şi limbaj, precum şi să acorde semnele exterioare de respect. Pentru a preîntâmpina

disfuncţii în procesul adaptativ este nevoie că regulamentele să fie aplicate fără nici un fel de

derogări, încă de la început.

- condiţiile materiale şi de viaţă – Contactul iniţial cu armata, cu specificul militar, prima

impresie sunt factori determinanţi ai evoluţiei adaptative normale sau deficitare a individului. Se

impune astfel crearea unui prim contact impresionant: primire, repartiţie, echipare, hrană. Prin

asigurarea condiţiilor necesare valorificării maxime a capacităţilor fizice, intelectuale şi morale

ale militarului, se facilitează enorm de mult procesul adaptării, acest fapt realizându-se prin:

asigurarea calităţii echipamentului şi a hranei, prin asigurarea asistenţei medicale şi a unor

condiţii de cazare, de viaţă şi de petrecere a timpului liber cât mai atractive şi mai mulţumitoare.

- disfuncţionalităţile serviciului militar – Mare parte dintre dificultăţile de adaptare sunt

cauzate de anumite hibe organizatorice, psihopedagogice sau psihosociale. Eliminarea lor se

poate realiza prin: cunoaşterea personalităţii subordonaţilor, selecţia şi repartizarea pe arme şi

specialităţi în funcţie de capacităţile fiecărui student, sporirea sentimentului de apartenenţă la

grup prin organizarea de grupuri formate din membri cu profile psihologice asemănătoare,

sporirea coeziunii, prevenirea conflictelor şi soluţionarea lor în cazul apariţiei acestora, folosirea

corectă a sistemului recompenselor şi pedepselor, sporirea atenţiei în ceea ce priveşte

problemele personale ale studenţilor şi nu în ultimul rând prin sporirea încrederii în subordonaţi.

- privaţiunile impuse - Mediul militar reduce o serie de libertăţi şi implică solicitări

psihosociale acute la care tânărul trebuie să reziste: restricţii de orice tip, pericole, nesiguranţă,

lipsă de somn, oboseală, stres, solicitări fizice şi psihice. Pentru ca aceşti factori să-şi menţină

influenţa pozitivă asupra adaptării studenţilor trebuie ca aceste solicitări să fie dozate raţional şi

încadrate în limita suportabilităţii individului.

- cunoaşterea armamentului şi a tehnicii militare - Procesul de instruire şi educare va

urmări cu precădere, transmiterea cunoştinţelor şi formarea abilităţilor absolut necesare, precum

mânuirea tehnicii de luptă şi prezenţa abilităţilor specifice îndeplinirii misiunilor viitoare. Prin

această abordare individului îi va creşte încrederea în forţele proprii, dobândind siguranţă,

stăpânire de sine, curaj şi implicit adaptarea la condiţiile mediului militar înlesnindu-se.

- efortul fizic şi psihic – Pentru sporirea eficienţei în pregătirea este nevoie de dozarea progresivă a intensităţii efortului la care este supus individul, alături de considerarea diferenţelor

Nesecret38 din 88



Nesecret

de capacitate între indivizi cu scopul de a particulariza gradul de solicitare în funcţie de acestea.

Iniţial procesul de instruire se va desfăşura normal, cu un grad de solicitare mediu pentru

componentele fizice şi psihice ale individului, pe parcursul unei perioade determinate şi în

condiţiile unui mediu cunoscut. În momentul începerii etapei de antrenare în condiţiile acţiunilor

ce caracterizează câmpul de luptă real, procesul începe să implice modificări ale ritmului de

execuţie, ale solicitărilor, ale duratei acestora, ale gradelor de dificultate a misiunilor precum şi

ale factorilor de mediu specifici desfăşurării acestora în conformitate cu principiul "instruirii cu

caracter realist". [Radu, 199]31

- relaţiile interpersonale şi ierarhice – Obedienţa totală la ordine, conformă cu autoritatea

organizaţiei militare, este cu siguranţă un factor declanşator al inadaptării. Astfele este nevoie că

influenţa educaţională să explice rolul acesteia pentru îndeplinirea operaţiunilor militare,

determinându-i pe membrii grupului militar să înţeleagă şi să accepte benevol supunerea şi

relaţiile ierarhice. Rezultatul unor astfel de măsuri nu poate fi decât clădirea unui microclimat

social fondat de încredere, respect reciproc, coeziune, contact permanent şi neconflictual între

superior şi subordonat şi pe comunicarea directă şi necondiţionată dintre indivizii apartenenţi.

Aceşti factori sunt intradevăr factori cu caracter negativ, implicaţi în complexul proces de

socializare militară, însă trebuie menţionat că nu poate fi stabilit clar modul exact de influenţare

pe care îl exercită asupra fiecărui individ în parte, pe parcursul integrării acestuia în structura

militară. Trebuie luat în considerare că fiecare individ are o structură proprie a sinelui psiho-

social, că fiecare membru percepe şi răspunde diferit la stimulii exteriori, implicit că tocmai

această diverstate a tipologilor umane face imposibilă cunoaşterea exactă a modului în care un

factor influnţează acţiunile unui individ. Astfel pentru un individ anume faptul că este nevoit să

respecte ordinele poate reprezenta sursa unei frustrări, conducând la inadaptarea ulterioară a

acestuia iar pentru un altul această includere în funcţionarea organizaţiei în sine poate reprezenta

un factor motivant care să îi permita integrarea în structură.

Pe lângă această multitudine de factori stresori şi condiţii de natură conflictuală, cumul

implicat direct în diminuarea adaptării la viaţa militară, există deasemenea anumiţi factori

pozitivi care influenţeză procesul:

- motivaţia - Cu siguranţă comportamentul uman este influenţat de motivaţie, iar

adaptarea la specificul militar este uşurată de existenţa unui grad de motivare ridicat a

individului. [Cioloca, 199432;Radu, 199933] În condiţiile prezente, de diminuare a motivaţiei şi a

31 Radu, I., Eul, imaginea de sine şi comportamentul în luptă, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 1999;32Cioloca, I., Atitudinea tinerilor faţă de stagiul militar , Spirit Militar Modern, nr. 4-5, Bucureşti, 199433Radu, I., Eul, imaginea de sine ţi comportamentul în luptă , Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 1999

Nesecret39 din 88



Nesecret

toleranţei generaţiei tinere pentru orice tip de activitate cu caracter social [Stoianovici, 1993] 34,

se impune drept prioritate perceperea şi înţelegerea importanţei, a utilităţii şi necesităţii acţiunilor

cu caracter militar. Doar în acest mod, prin justificarea eforturilor, privaţiunilor, restricţiilor,

pericolelor şi solicitărilor impuse individului se poate asigura funcţionarea eficientă a sistemului

militar. Categoriile principale de motivaţie în sistemul militar fac referire odată la motivaţia

pentru apărare, care se referă la rolul armatei în societate şi la modul de evaluare a pericolului,

conducând la elaborarea planurilor de apărare ale forţelor armate şi pe de altă parte la motivaţia

de tip profesional, care vizează factorii de reglementare a capacităţi de luptă şi deasemenea care

influenţează conduita individului. Procesul educaţional poate modifica doar arealul motivaţiei

profesionale având în vedere că motivele fiziologice se pot identifica uşor şi pot ajuta la clădirea

mecanismelor de adaptare, pe când cele de natură psihică sunt extrem de greu de identificat şi

mai ales de valorificat.

- suportul social (coeziunea) - Împreună cu motivaţia, suportul social influenţează vădit

adaptarea la mediul militar, având rol de amortizor în cazul situaţiilor dificile întâmpinate de

către individ, prin diminuarea intensităţii ameninţării şi prin autopercepţia eficienţei sale în a i se

opune. Totdată, suportul social modifică percepţia asupra multor factori ameninţători, conducând

astfel la lipsa reacţiilor dezadaptative. [Gal, Mangelsdorf, 1991]35. Suportul social se referă

dealtfel la nivelul ridicat al coeziunii grupului şi exprimă conducerea eficace a acestuia,

exprimând optimismul individului în acţiunile de luptă. Prin autoincluderea în mediul militar,

noii membri suportă o metamorfoză în plan psihologic, schimbând independenţa anterioară cu

servitutea viitoare. [Grine, Spiegel, 1979, apud Gal, Mangelsdorf, 1991]. Atâta timp cât militarul

este încrezător în unitate şi în comandantul său, el se simte în siguranţă în dependenţa sa.

Sprijinul social are rolul unui tampon, preluând din nervozitatea şi velnerabilităţile indivizilor

aflaţi în faţa ameninţărilor şi determină sporirea curajului şi diminuarea frecvenţei reacţiilor de

inadaptare. Spiegel [1994, apud Gal&Mangelsdorf, 1991] 36 afirmă că un luptător face eforturi

sporite în luptă gândind că îşi ajută camarazii, decât că luptă împotriva unui duşman, temându-

se să nu dezamăgească, să nu-şi piardă camarazii rămânând astfel fără sprijin în faţa fricii. De

asemenea, acest fapt a fost demonstrat prin studiul unităţilor de elită, cunoscute pentru moralul şi

coeziunea ridicate, prin faptul că astfel de microgrupuri militare înregistrează un număr redus de

inadaptări în comparaţie cu alte unităţi expuse condiţiilor de luptă similare.

- factorii de conducere - Liderii au un rol determinant în adaptarea la mediu a noilor

veniţi prin măsurile pe care le dispun, prin cunoştinţele deţinute, prin însăşi aptitudinile şi

34Stoianivici, I., Stagiul militar şi aspect ale anormalitaăţii psihice, Spirit MIlitar Modern, nr. 3, Bucureşti, 199335Gal, R. & Mangesldorf, F., Handbook of military psychology, New York, John Wiley & Sons,199136 Gal, R. & Mangesldorf, F., Handbook of military psychology, New York, John Wiley & Sons,1991

Nesecret40 din 88



Nesecret

comportamentele pe care le manifestă. Pentru a fi apreciat de subordonaţi, comandantul trebuie

să adopte un stil conducere deschis, caracterizat de prestanţă şi spirit de comandă puternic.

Exemplul propriu dat prin implicarea acestuia în misiuni şi prin depăşirea dificultăţilor acestora

cu succes reprezintă deasemenea unul dintre principiile esenţiale ale conducerii în sistemul

militar. [Kolei, 1993]37

- antrenamentul cu specific militar – Procesul de adaptare la condiţiile de mediu este una

dintre principalele cerinţe ce reglementează performanţele studenţilor militar pe parcursul

procesului instructiv-educativ. Acest fapt este sporit în importanţă prin simplul fapt că mediul

militar solicită şi presupune simultan un model caracteristic de comportament, o tipologie

specifică de personalitate, modelată prin regulamente, ordine, legi, exercitând chiar din fazele

iniţiale ale adaptării o puternică influenţă asupra tinerilor cu rolul de formare a personalităţii lor

în conformitate cu misiunile şi sarcinile ce le vor avea de îndeplinit.

3. Grupul militar ca factor de modelare al identităţii personale

3.1. Grupul militar - note specifice

3.1.1 Grupul – caracterizare generală

Un grup este o unitate socială constând dintr-un număr de indivizi, care se găsesc unii cu

alţii în relaţii de rol şi status, stabilite după o perioadă de timp şi care posedă un set de valori sau

norme ce reglementează comportarea reciprocă, cel puţin în probleme ce privesc grupul

Esenţiale pentru determinarea unui grup social sunt, conform acestei definiţii, relaţiile de

status şi rol, stabilite în timp între un anumit număr de indivizi şi care sunt în măsură să

reglementeze activitatea şi comportamentul comun al grupului în sine. În aceeaşi concepţie, dar cu un caracter mai riguros la adresa grupului social, Achim Mihu îşi exprimă convingerea că prin

definiţia lor ştiinţifică, grupurile mici includ anumite relaţii sociale ce se manifestă sub forma

unor relaţii directe nemijlocite, având calitate de sine stătătoare în raport cu alte grupuri sociale

şi concomitent, acestea reprezintă un sistem complex de relaţii de diferite tipuri, de comunicare,

sociometrice şi de dominare, orientate şi structurate în funcţie de sarcinile lor, grupurile mici

nereprezentând suma membrilor acestora şi a relaţiilor individuale dintre aceştia, ci unitatea lor ;

37 Koley, B., Auf das Weltund Menschenblind, Mehrausbilding – RFG, nr.3, 1993 Nesecret41 din 88



Nesecret

Diferenţa dintre grupurile mici şi mari, sub raportul numărului de membri, îşi găseşte

justificarea atât în diferenţa de conţinut dintre ele, cât şi în rolul diferit pe care îl au în viaţa

socială. Grupurile mari conţin un număr mare de membrii, între care se stabilesc relaţii indirecte,

mijlocite. În aceste grupuri, predominante devin relaţiile sociale obiective, iar cele de natură

psihică trec pe un plan secundar. O pondere crescută o au relaţiile formale, oficiale, de serviciu

între membrii grupului, iar cunoaşterea reciprocă este superficială.

Totodată numărul mai mare de membri generează şi unele fenomene negative, dintre

care diviziunea grupului în mai multe subgrupuri, între care pot apărea tensiuni, dezbateri,

conflicte, are că efect slăbirea coeziunii grupului, în ansamblul său. Grupurile mari favorizează

apariţia distanţelor şi barierelor sociale şi psihologice între unii componenţi ai grupului şi scade

influenţa directă asupra individului, în favoarea celei colective, creându-se astfel premisele unei

situaţii în care unul să muncească mai mult şi altul mai puţin. Un alt dezavantaj al grupurilor

mari este că opiniile şi atitudinile pot fi atât de diferite între ele, încât a găsi o soluţie de mijloc

pentru toţi membrii grupului este deosebit de greu.

În concepţia lui A. Mihu 38 grupul mic prezintă două caracteristici principale, strâns

relaţionate, şi anume:

- un număr relativ strâns de membrii

- existenţa relaţiilor directe (nemijlocite).

În general, se consideră că poate fi numit grup mic orice asociere de persoane, care

dispune de un număr relativ restrâns de membrii între care să se stabilească o minimă

interacţiune iar relaţiile între ei să fie directe (nemijlocite), centrate pe realizarea unor activităţi

comune. Deasemenea un microgrup trebuie să se prezinte cel puţin ca derivat al caracteristicilor

membrilor acestuia şi să presupună o structură psihosocială (de rol, de comunicare, cognitivă, de

putere, afectivă, ocupaţională) creată printr-o minimă articulare între statusurile şi rolurilor

membrilor.

Din perspectiva numărului de membri, grupurile cu un număr mic de membri sunt

definite de existenţa majoritară a relaţiilor de natură psihică, afectivă, de prietenie, simpatie şi

preţuire reciprocă. Astfel, în cadrul microgrupurilor membrii vor participa în egală măsură la

realizarea sarcinilor, influenţându-se direct şi sporind prin intermediul propriei competenţe,

eficienţa grupului în ansamblu. Lipsa barierelor psihologice între membrii unui microgrup

facilitează apropierea dintre conducătorii grupului şi membrii acestuia, distanţele psihologice

dintre aceştia, fiind de regulă, foarte mici, practic neglijabile.

38 Mihu,A., Sociologia americană a grupurilor mici, Editura Politică, Bucureşti, 1970, pagina 94; Nesecret42 din 88



Nesecret

În cadrul grupului mic există astfel de relaţii încât membrii acestuia participă, cu întreaga

lor personalitate, la viaţa colectivului. La acest nivel, relaţiile lor sociale sunt deosebit de

fecunde, îmbogăţindu-se cu conţinuturi şi forme psihologice complexe. Este de reţinut faptul că

grupul mic nu poate fi redus numai la suma indivizilor care îl compun, indivizii încadraţi într-un

grup mic formând astfel o unitate cu trăsături specifice, care poate să pună în evidenţă o forţă, un

efect, un potenţial mai mare decât acela al membrilor luaţi în mod separat.

Dinamica grupurilor

Grupul, este supus evoluţiei, unei continue schimbări, deci are un pronunţat caracter

dinamic. Acesta nu rămâne static, ci, dimpotrivă, începe să funcţioneze, să se centreze pe

realizarea scopurilor, să îndeplinească anumite funcţii specifice în funcţie de rolul deţinut în

societate. Mielu Zlate defineşte dinamica grupurilor “… că fiind, pe de o parte, ansamblul

fenomenelor care apar, se manifestă şi evoluează în cadrul grupurilor mici, iar pe de altă parte, că

ansamblul legilor care guvernează şi dirijează aceste fenomene”. 39

Acest concept este condiţionat de o multitudine de factori exteriori şi interiori grupului,

factori ce urmează a fi descrişi pe larg în cele ce urmează.

Factorii exteriori cu influenţă asupra dinamicii grupului sunt mediul natural şi tehnico-

material, situaţia socioculturală şi socială, grupurile de referinţă, precum şi cele de presiune.

Influenţa mediului natural asupra grupului este, indirectă şi îndepărtată, diferenţiind membrii

între ei prin modul de a se alimenta şi îmbrăca, ocupaţie, modul de a gândi şi de a acţiona,

precum şi concepţia referitoare la viaţa în cadrul societăţii. Influenţa mediului tehnico – material

este mult mai directă şi pronunţată, atât asupra individului prin intermediul sensibilităţii,

percepţiei, reprezentării, viziunii asupra lumii şi mentalităţii, cât şi asupra vieţii de grup. Într-un

fel vor fi structurate grupurile în care comunicarea între membrii se face verbal şi altfel când ea

se face prin mijloace tehnice.

Factorii socio-culturali au o influenţă mare asupra funcţionalităţii grupurilor. Între

aceştia, semnificativi sunt sistemele sociale, politice, economice, culturale, familia, modul de a

viaţă. Factorii sociali propriu-zişi se referă la relaţiile ce se stabilesc între grupuri în cadrul

supraunităţii din care fac part. Viaţa internă a grupului se va desfăşura în conformitate cu istoria

relaţiilor sale cu alte grupuri din cadrul aceleiaşi instituţii, atât relaţiile formale, oficiale, cât şi

relaţiile neoficiale.

Un rol important în fenomenul de dinamică a grupurilor îl au influenţele grupurilor de

referinţă, mai ales în situaţia în care, deşi individul aparţine de un grup, el este sub influenţa

normelor şi valorilor altui grup, comportându-se, practic, nu după cerinţele grupului său, ci după

39Zlate, M., Psihologia socială şi organizaţională industrială , Editura Politică, Bucureşti, 1975, pagina 199; Nesecret43 din 88



Nesecret

cele ale celui de-al doilea. Din punct de vedere al relaţiilor dintre grupuri se remarcă existenţa

unor grupuri ce exercită presiuni asupra altora, încearcând să le domine, să le subordoneze.

Exterioare grupului primar, dar făcând parte din mediul său sociocultural, grupurile în cauză

exercită o constrângere morală asupra grupului primar şi poartă denumirea generică de grupuri

de presiune. Acestă presiunea se poate realiza fie într-o manieră brutală, fiind bazată pe relaţii de

ameninţare şi intimidare, fie într-o manieră corectă şi deschisă, centrată pe studierea realistă a

faptelor şi fenomenelor.

Factorii interni ai dinamicii grupurilor, respectiv conformismul şi nonconformismul,

determină prin acţiunile directe ale membrilor viaţa afectivă a grupului, precum şi coeziunea

grupului. Într-un grup apar, se formează şi acţionează o multitudine de tipuri de norme, cum ar fi

cele perceptive, cognitive, de evaluare, comportamentale, în baza cărora se poate realiza scopul

propus. Pentru că grupul să poată exista este absolut necesar că membrii lui să se conformeze

normelor sale funcţionale. Există şi situaţii când un membru al grupului nu se conformează

normelor acestuia. În această situaţie avem de-a face cu tipul membrului nonconformist.

Nonconformismul se poate manifesta în multiple moduri, ce se diferenţiează prin caracteristica

să cantitativă. Astefel deosebim prin devierea de la normele grupului – tipul deviantului, prin

intrarea în opoziţie cu normele comportamentale ale grupului – tipul opozantului, iar prin

autosituarea la marginea normelor grupului – tipul marginalului.

Factorul psihologic, cu influenţe însemnate în dinamica grupului se referă la ansamblul

fenomenelor afective, simpatetice care se stabilesc între membrii grupurilor şi dau naştere la

relaţiile şi structurile sociometrice. Totodată, aici includem şi stările afective colective, denumite

tensiuni. Acestea joacă în viaţa grupului un rol dublu, avân un rol predominant pozitiv în

situaţiile în care ele generează conflicte intelectuale, opoziţii şi confruntări de idei, cât şi negativ,

putând deveni frâne ale performanţei grupului. Ele apar sub forma unor stări de insatisfacţie,

care, dacă au o durată mai mare, pot împiedica realizarea scopului grupului respectiv.

Coeziunea constituie un alt factor important al dinamicii grupului. În înţelesul său deplin

de unitate de grup, coeziunea presupune solidaritatea membrilor, spiritul de grup, având efecte

pozitive evidenţiate în creşterea performanţei, centrarea grupului pe realizarea scopurilor şi

opunerea la tendinţe de dezintegrare a acestuia. Dezbinarea grupului intervine atunci când

membrii lui sunt demoralizaţi, când unii sunt respinşi sau ignoraţi de ceilalţi. Cunoaşterea

dinamicii grupului este necesară pentru a şti ce se petrece în interiorul acestuia, dar şi mai utilă

pentru a influenţa grupul într-o asemenea manieră, încât evoluţia să să fie firească iar

performanţele să fie cele dezirabile.

Nesecret44 din 88



Nesecret

3.1.2 Particularităţi ale grupului militar

Caracteristici structurale ale grupului militar

Pe parcursul itinerariului lor social, oamenii devin şi acţionează ca membri ai unor

nenumărate grupuri, fie mici sau mari, care le influenţează în mod vădit personalitatea, în cadrul

acestor grupuri manifestând ansambluri specifice de relaţii sociale. Ca membri ai unor naţiuni,

pături sociale, organizaţii, edificii, şcoli, familii, la nivel colectiv, îşi formează personalitatea

conform acarcteristicilor acestora şi totodată facilitează corelaţia între individual şi social.

Grupul militar se caracterizează în primul rând printr-o severă separare de natură

organizaţională, axiologică şi psihologică, de alte structuri. Existenţa unui ansamblu de însemne,

de ritualuri specifice, accentuează unicitatea organizării militare, delimmitând comportamentul

specific al acestui tip de socioorganizaţie. Nota consacrată a specificităţii microgrupurilor militare este faptul că îndeplinesc simultan două funcţii. Acetsea sunt concomitent, grupuri

educaţionale, în care se realizează procesul insructiv-educativ de pregătire pentru luptă, dar şi

grupuri acţionale, pregătite în vederea executării unor misiuni de luptă. Acest fapt are mari

implicaţii asupra statusurilor şi rolurilor, dar şi a proceselor psihosociale ce au loc în cadrul

acestor grupuri, obligându-şi membrii să deţină un ansamblu de cunoştinţe şi abilităţi speciale,

rezultat al unei educaţii intensive, dar şi să accepte necondiţionat ierarhia, autoritatea şi

disciplina specifice sistemului. Pentru a putea incadra grupul militar într-una dintre categoriile degrupuri sociale trebuie să identificăm caracteristicile specifice subunităţii militare, notele

specifice şi definitorii ale acesteia părând să corespundă descrierii unui grup social mic. Făcând

analiza caracteristicilor enumerate că fiind specifice grupului mic, putem caracteriza grupul

militar în următoarea manieră.

O caracteristică clară ce delimitează grupul militar că microgrup este numărul de membri

ce îl compun. Valorile numerice ale subunităţii variază de la 7-8 indivizi în cadrul grupei, la 20-

25, în cazul plutonului. Aceste valori creează un mediu social specific unei serii de procese binestabilite care au loc în interiorul subunităţii. Astfel în cazul unui microgrup, precum cel militar,

frecvenţa şi intensitatea comunicării, a contactelor directe inter-membri, nivelul reciproc de

intercunoaştere şi posibilitatea formării unor reţele distincte de relaţii preferenţiale au o rată

specifică.

Din punctul de vedere al finalităţii grupului, subunitatea face parte din categoria grupurilor

cu scop perfect precizat. Acesta are caracter imperativ pentru membrii săi şi rămâne constant pe

toată durata existenţei sale. Comunitatea scopului este o notă definitorie pentru grupul militar

punându-şi puternic amprenta asupra gradului de conştientizare la nivelul fiecărui individ şi a

Nesecret45 din 88



Nesecret

îndatoririlor ce-i revin. Acest grad de subordonare este un factor al polarizării grupului, iar

eforturile depuse pentru îndeplinirea sarcinilor comune definesc nivelul participării la viaţa de

grup. În strânsă legătură cu scopul constituirii grupului este natura activităţii acestuia şi aceasta

reprezintă totodată o trăsătură definitorie a grupului militar. Subunitatea îndeplineşte o gamă

diversificată de activităţi, a căror eficienţă este sporită de o serie de factori stabili precum

acţiunea concretă, ce constă practic în procesul prin care se realizează misiunea la nivelul

subunităţii, nivelul de complexitate a misiunii şi timpul avut la dispoziţie, repartiţia optimă a

efortului fizic şi psihic, pe întreaga durată a misiunii, tipurile de raporturi inter-membri, precum

şi mijloacele de motivare şi influenţare pozitivă avute la dispoziţie.

Analizarea şi demonstrarea trăsăturilor definitorii ale grupului militar ne permit să

apreciem că microgrupul militar nu se constituie pe bază de opţiuni individuale, subiective, ci pe

criterii care ţin seama de capacităţile, aptitudinile şi disponibilităţile militarilor de a îndeplini

diverse misiuni şi sarcini. În corelaţie strictă cu această caracteristică, apare şi cea privind

distribuirea de statusuri şi roluri, poziţiile şi rolurile sociale fiind clar precizate prin regulamente,

instrucţiuni şi ordine. Orice membru are drepturi şi obligaţii care presupun conduite standard în

exercitarea funcţiei, fapt ce asigură o bună funcţionare a grupului, că intreg.

Astfel microgrupul nu poatefi considerat o simplă juxtapunere de indivizi, ci contrar

acestei idei, el va îngloba permanent forme variate de relaţii, constituindu-şi propria structură.

Întregul structural al unui astfel de microgrup se va clădi cu ajutorul următoareleor elemente: o

structură de comunicaţii, o structură sociometrică materializată prin schema atracţiilor şi a

respingerilor, o structură a puterii şi, eventual, a ierarhiei precum şi o structură a mobilităţii

menită să clarifice care sunt posibilităţile şi căile de promovare. Din perspectiva reducţionistă,

multiplele forme de structură, posibile într-un grup, se pot sintetiza în două ramuri principale:

a) structura morfologică, care se manifestă prin numărul membrilor, spaţiul social de

activitate şi durata lui de existentă;

b) structura ierarhică, care constă în diferenţa de poziţie a membrilor grupului, exprimată

în termeni de prestigiu şi autoritate;

Prin specializarea modului de analizare a microgrupurilor militare a favorizat relevarea

trăsăturilor particulare ale acestora, a structurii şi a funcţiilor specifice deţinute de acestea,

aspecte care le conferă o identitate inconfundabilă. Dintre aceste aspecte deosebit de importante

putem menţiona caracterul grupal al integrării tinerilor în mediul militar, particularităţile şi

implicaţiile raporturilor dintre structura formală şi cea informală în dinamica grupului militar, şi

indeosebi rolul liderului militar, a relaţiilor de influenţă, autoritate şi prestigiu în realizareacoeziunii grupului, a climatului psihosocial şi în asigurarea eficienţei grupului.

Nesecret46 din 88



Nesecret

Relaţii status-rol în microgrupul militar

După cum am stabilit deja, una dintre principalele caracteristici ale grupului militar este

structura sa puternic ierarhizată, bazată majoritar pe raporturile de subordonare dintre membrii

acestuia. Din dorinţa de a explica clar structura ierarhică a microgrupului militar, vom face

referire la doua dintre noţiunile fundamentale ale acestei lucrări, şi anume noţiunile de status

social şi rol social. Membrii grupului tind să-şi apere poziţiile individuale pe care le ocupă sau

încearcă să dobândească poziţii noi, superioare. Un status se exprimă adeseori prin mai multe

roluri sociale, de aceea fiecare membru al unui grup ocupă o anumită poziţie în structura

ierarhică a grupului, căreia îi corespunde un status, dotat cu un anumit prestigiu, care îl obligă pe

individ să îndeplinească o anumită funcţie, deci să joace un anumit rol, potrivit unui model.

Din perspectiva microgrupului militar tratat ca reţea de statusuri şi respectiv roluri,

subunitatea este o structură ierarhică piramidală, comandantul având, prin poziţia conferită,

autoritatea cea mai mare. Elementul distinctiv faţă de celelalte grupuri, este numirea

conducătorului-comandant independent de voinţa sau preferinţa membrilor, acestora revenindu-

le obligaţia să execute întocmai şi necondiţionat ordinele sale. Aşa se explică faptul că imaginea

subunităţii depinde foarte mult de trăsăturile comandantului, în timp ce fizionomia grupului de

muncă civil este dată de trăsăturile interne ale grupului.

După cum am demonstrat, în grupurile militare predominante sunt relaţiile formale,

oficiale, prescrise. Raporturile legate de serviciu, stabilite prin regulamente caracterizează

legăturile specifice din armată, în vreme ce legăturie personale scad în intensitate, trecând în

planuri inferioare ca importanţă a relaţionării. Dintre aceste relaţii ce aparţin formalului,

rigidului, se detaşează raporturile de subordonare necondiţionată, în care subordonaţii nu trebuie

să ezite sau să fie reţinuţi în executarea misiunilor încredinţate de comandanţi. Direcţiile de

desfăşurare a relaţiilor dintr-un grup militar sunt atât în plan vertical, comandant-subordonat, cât

şi în plan orizontal, între militarii subunităţii. Interacţiunea dintr comandant şi subordonat,

relaţie de tip vertical prezintă o determinare strictă, fiind precis reglementată conform

particularităţilor statusurilor şi rolurilor pe care le îndeplineşte fiecare parte. În direcţie

orizontală, interacţiunile dintre membri au un caracter mai puţin conturat, reţeaua de relaţii

afective şi de comunicare astfel formată, influenţând structura şi procesele vieţii grupului, însă

nu decisiv.

Se identifică astfel, o structură formală şi o structură informală a grupului. Componenta

formală se explică prin interdependenţa dintre militari, ca urmare a amplasării lor în diferite

roluri, exprimate în funcţii şi grade militare, generând, faţă de alte tipuri de grupuri sociale,deosebiri pe linia comunicării. Principalul mijloc de comunicare în cadrul microgrupului militar

Nesecret47 din 88



Nesecret

este ordinul, care presupune subordonarea totală a executantului, în faţa superiorului ce emite

respectivul ordin. Existenţa organismului militar depinde în mare măsură de funcţionarea

perfectă a relaţiilor formale din cadrul structurii. Caracteristica informală a structurii îşi are

originea în trăsăturile psihosociale umane, mereu interconectate prin membri în virtutea locului

pe care aceştia îl ocupă în ierarhia organizaţiei militare, reprezentând deci rezultatul unei

interacţiuni interpersonale nemijlocite, în care militarii participă cu întreaga lor personalitate.

Ca şi în cazul altor grupuri sociale, aceste două elemente structurale majore imprimă

grupului nuanţele de sociogrup şi respectiv de psihogrup, ambele având influenţe în formarea şi

afirmarea personalităţii militarilor ca individualităţi şi totodată ca membri ai unui grup specific:

microgrupul militar.

Normativitatea specifică grupurilor militare

Prin definitţie, norma, în cazul specific grupului militar, reprezintă o generalizare

sintetică a practicii sociale specifice acestei organizaţii, a cazurilor concrete de viaţă, a situaţiilor

identice pentru un număr mare de indivizi şi o transpunere a acestei vaste experienţe într-un

discurs etic. Regulile militare au o bază socială profundă, care reiese din dinamica fenomenelor

caracteristice spaţiului socio-militar, din multitudinea acţiunilor umane care oferă şi o finalitate

integrativă acestei activităţi. Normele militare sunt recomandări ce corespund principiului

necesităţii şi funcţionalităţii vieţii militare şi care vizează îndeplinirea anumitor scopuri impuse

organizaţiei. Nu orice recomandare este o normă, acesteia fiindu-i necesar caracterul de

generalitate, prevăzută pentru folosirea repetată şi care a căpătat forma unor imperative de

comportare, impersonale şi în general obligatorii. Trebuie subliniat faptul că normele militare

cuprind nu numai cerinţa unei comportări specifice, ci creează şi cadrul general de manifestare a

personalităţii în procesul de socializare.

Grupurile militare, în acceaşi manieră cu orice tip de grup, impun fiecărui participant

anumite limite, direcţii de acţiune şi o totodată un nivel de intensitate a acesteia. Norma poate fi

identificată cu o regulă de activitate, de comportare fixată prin uz, prin consens sau prin

autoritate, reprezentând un model de comportament impus deliberat. Pentru a impune autoritatea,

comunicarea ia forma ordinului, relaţiile dintre militari fiind ghidate de anumite protocoale sau

ritualuri (poziţia drepţi, darea onorului, revista de front, defilarea), consfinţite prin tradiţii şi

regulamente. Prin urmare impunerea unei normativităţi stricte implică o standardizare, o

uniformizare a comportamentului. Standardizarea comportamentelor, şi caracterul general

normativ, impiedică iniţiativa individului, obişnuind membrii să nu mai facă eforturi personale

de gândire şi să aştepte deciziile conform liniei de funcţionare a grupului.

Nesecret48 din 88



Nesecret

3.2. Grupa de studenţi - de la microgrup social la echipă

3.2.1. Grupa de studenţi - microgrup social

Individualizat la condiţiile mediului de invăţământ militar descoperim un microgrup

social cu o dublă determinare: grupa de studenţi - mediu ce prezintă atât caracteristicile unui

microgrup educaţional, cât şi pe cele ale migrogrupului militar. Astfel, studenţii militari sunt

nevoiţi să se dezvolte ca entităţi individuale dar şi sociale într-un mediu ce prezintă caracteristici

variate ca importanţă şi semnificaţie, ba chiar opuse din acest ultim punct de vedere. Indivizii ce

aparţin acestui mediu se pot regăsi atât în situaţii benefice, această dublă determinare dovedindu-

se constructivă în sensul dezvoltării acestora din punct de vedere social, cât şi individual, însăexistă riscul ca personalitatea membrilor unui grup aflat în această situaţie să se dezvolte

deformat, sub influenţa negativă a incercării individului de a corespunde caracteristicilor impuse

de două entităţi sociale dieferite. Grupa de studenţi este totodată un grup de muncă, formal, cu

caracter instituţionalizat, alcătuit dintr-un număr relativ mic de studenţi cu vârsta apropiată şi

care funcţionează cu scopul instructiv-educativ de formare profesională, personală şi civică a

studenţilor.

Din punct de vedere funcţional, grupa de studenţi este un grup de muncă, unit deactivităţi şi scopuri comune. Datorită continuităţii în asociere şi a nevoii de conlucrare pentru

îndeplinirea sarcinilor comune, între membrii grupului se stabilesc relaţii interindividuale, se

constituie structuri formale şi informale, se detaşează lideri, formali şi informali, se conturează şi

se exercită roluri şi responsabilităţi. Asemenea grupurilor sociale mici, grupul intitulat clasă de

studenţi are o serie de proprietăţi generale. Aceste proprietăţi generale constituie de fapt portretul

microgrupului. Astfel acest portret se materializează prin: consens , anumite atitudini

asemănătoare în grup, conformism , respectarea normelor de grup, auotorganizare , coeziune ,unitatea grupului, eficienţa în îndeplinirea sarcinilor comune, controlul asupra membrilor săi,

stratificare , ierarhizarea statusurilor, permeabilitate , cooptarea altor membri şi acceptarea lor,

flexibilitate , capacitatea de a manifesta comportamente variate, opusă rigidităţii şi stereotipiei,

omogenitate , similaritatea psihologică şi socială a membrilor săi, tonul hedonic , plăcerea

apartenenţei la grup, intimitate , gradul de apropiere psihologică între membrii săi, forţă,

participare şi stabilitate.

Deosebirea faţă de alte grupuri sociale este că grupa de studenţi este un grup prin

excelenţă educaţional, având o orientare explicită spre realizarea unor acţiuni şi finalităţi

Nesecret49 din 88



Nesecret

formative. Specificul grupei de studenţi ca grup social este dat de scopul în care se constituie şi

funcţionează grupul, de mijloacele folosite pentru atingerea acestui scop şi de locul şi rolul

profesorului în grup. Totdată aceasta are caracter formal, constituindu-se pe baza unor cerinţe

instituţionalizate, educatorii şi educaţii ocupând roluri diferite şi aflându-se în raporturi

obligatorii, reglementate şi controlate de autoritatea socială. Clasa de studenţi este în

concomitent grup social de formare a unor capacităţi şi trăsături de personalitate, de generare a

unor comportamente şi de asimilare a informaţiilor noi. Forma grupului pentru cursuri şi

grupele/subgrupele de studiu pentru seminarii, laboratoare sau activităţi practice sunt compuse

din studenţi - ca membri egali între ei - şi profesor – ca factor de facilitare a activităţii de grup.

Relaţiile dintre aceştia sunt determinate atât de sarcina concretă de realizat, cât şi de scopul final

al grupului. În ierarhia grupului, profesorul are o poziţie de superioritate, bazată pe statusul său

de adult, posesor al cunoştinţelor şi reprezentant al societăţii. Grupa de studiu are scopuri

prescriptive precise, clare referitoare la educarea şi instruirea studenţilor. Funcţionarea ei

depinde de gradul de asimilare şi urmărire prin acţiune a acestor scopuri. Numai dacă atât

profesorul cât şi studenţii îşi însuşesc scopurile prescrise, transformându-le în scopuri

individuale, grupul se constituie ca sistem funcţional. Prin metodele şi stilul de muncă practicat,

profesorul favorizează şi procesul invers, de integrare a scopurilor individuale în scopurile

comune prescrise sau, dimpotrivă, îl frânează.

În cazul în care scopurile prescriptive şi cele individuale sunt incongruente, în dinamica

grupului apar disfuncţionalităţi, de pe urma cărora suferă eficienţa activităţii instructiv-educative.

De exemplu, o majoritate exclusivă a scopurilor de tip prescriptiv şi impunerea acestora de

către profesor, neconcordanţa între aşteptările profesorului şi cele ale studenţilor, neierarhizarea

clară a scopurilor imediate şi a celor pe termen lung, duc la pierderea funcţiei de orientare a

activităţii individuale şi de grup. Valoarea axiologică a scopurilor poate genera efecte

educaţionale pozitive, primând în formarea morală a studenţilor. În cadrul grupului universitar

de studenţi, resursele personale, atât ale studenţilor cât şi ale profesorului, se pot valorifica şi

dezvolta fructuos. Studentul aduce cu sine anumite cunoştinţe şi experienţă socială, cu un anumit

nivel de dezvoltare intelectuală şi grad de sociabilitate, formându-şi o anumită imagine despre

ceilalţi şi despre grupul însuşi. Prin urmare el se poate raporta mai mult sau mai puţin realist la

ceilalţi şi la grup, fapt ce-i va determina atitudinile, conduitele şi motivaţiile proprii şi, în

consecinţă, va manifesta participare sau, dimpotrivă, rezistenţă la activitatea grupului. La rândul

său, profesorul trebuie să-şi valorifice resursele proprii, punându-le în slujba formării

personalităţii studenţilor în contextul specific grupului. Acesta are conştiinţa faptului că relaţia

Nesecret50 din 88



Nesecret

educativă este o relaţie umană, acceptându-l pe student că pe o persoană adultă, adaptându-se

aşteptărilor şi particularităţilor grupului şi ale membrilor acestuia.

Sistemul nomativ existent în grupul universitar şi totodată în grupul militar educaţional

prescrie anumite modele de comportament în funcţie de rolul pe care îl au membrii grupului, , fie

cel de student sau cel de profesor. Normele impun o anumită uniformitate comportamentală, ceea

ce contribue la unitatea şi coeziunea grupului, însă în acelaşi timp, raportarea la norme permite

profesorului să evalueze conduitele individuale şi de grup. Respectarea normei de către student şi

sancţionarea încălcării acesteia de către profesor modelează nu numai comportamentul

studentului, ci, prin interiorizare, însăşi personalitatea lui. Pe lângă seturile de legi şi norme

prescrise, conţinute în Cartea Universitară şi în Regulamentele de ordine interioară, la nivelul

grupului se constituie şi o normativitate specifică, rezultată din însuşirea originală de către

studenţi a normelor prescrise, la care se adaugă anumite reguli create de grup, aduse din familie

sau din grupuri informale extrauniversitare, din instituţii extrauniversitare. Aceste noi legi

adiacente celor consacrate, pot fi convergente sau divergente în raport cu acestea, în acest caz

apărând conflicte de norme, care, la rândul lor, pot perturba relaţiile dintre profesor şi studenţi

sau dintre studenţii înşişi, generând manifestări conflictuale, devianţă sau marginalizare.

Grupa de studenţi ca echipă

În accepţiunea extinsă a termenului, echipa reprezintă un grup de persoane care participă

la o activitate comună. În sens restrâns, grupul care se materializează într-o echipă este unit prin

interese şi concepţii comune ale membrilor săi. Acesta este organizat în vederea unor scopuri

bine delimitate, membrii săi purtând răspunderea pentru activitatea desfăşurată, supunându-se

unei discipline liber consimţite şi acceptând o conducere unică. Astfel putem conchide că

termenul colectiv social reprezintă este un microgrup social de sine stătător.

Grupa de studenţi reprezintă implicit, de la constituirea sa, un colectiv în sens larg.

Aceasta devine colectiv în sens restrâns pe măsură ce depăşeşte stadiul de grupare administrativă

şi devine un grup social, caracterizat ca fiind un sistem în care elementele interacţionează şi

participă conştient la realizarea scopului acestuia. Fireşte, pentru a deveni factor al educaţiei,

colectivul însuşi este obiect al educaţiei. Din acest motiv profesorul îşi îndreaptă concomitent

acţiunea educativă atât spre formarea colectivului, cât şi spre formarea personalităţii celor ce îl

compun. Dacă nu s-ar avea în vedere posibilitatea ca prin intermediul colectivului să se acţioneze

asupra personalităţii studenţilor, preocuparea pentru formarea colectivului ar fi lipsită de sens.

Colectivul de studenţi se caracterizează printr-un nivel ridicat de coeziune , numai astfel putându-

i-se atribui de fapt calitatea de colectiv. La închegarea şi întărirea coeziunii contribuie stilul deconducere al profesorului, metodele utilizate, scopurile şi perspectivele propuse de profesor şi

Nesecret51 din 88



Nesecret

preluate de colectiv sau propuse de colectivul însuşi, stările afective pozitive ce domină în rândul

membrilor grupului, structura de roluri etc, detaşându-se că importanţă activitatea comună. Clasa

de studenţi poate fi un grup coeziv şi pe baza altor criterii decât cele conforme cerinţelor

universitare, de exemplu, unirea clasei în rău, împotriva profesorului sau chiar a facultaţii,

studenţii adoptând o solidaritate defensivă. Orice formă ar îmbrăca o asemenea solidaritate şi

oricare i-ar fi cauzele, profesorului îi revine sarcina de a schimba situaţia. Poate fi vorba de o

moralitate negativă a grupei după cum poate fi vorba de stilul defectuos al relaţiilor profesorului

cu clasa şi, în consecinţă, se impune fie reeducarea grupului, fie schimbarea comportamentului

profesorului. Coeziunea asigură colectivului forţa necesară pentru a-i influenţa pe membrii săi,

dar sensul influenţării este dat de temeiurile morale care-i unesc pe studenţi.

Prin acomodare socială, studenţii îşi însuşesc treptat cerinţele microgrupului clasă şi ale

grupului universitar. Prin adaptare se produce transformarea conduitei personale a membrilor

grupului în funcţie de cerinţele acestuia. Dacă acomodarea se referă prin excelenţă la

studenţi,considerând acomodarea profesorului ca fiind înfăptuită anterior, adaptarea priveşte în

egală măsură comportamentul studenţilor la cerinţele grupului şi comportamentul profesorului la

sintalitatea colectivului. Acomodarea şi adaptarea se produc uneori lent, calm, alteori fiind

însoţite de tensiuni şi frământări la nivel intra sau interpersonal, intersubgrupal sau între studenţi/

clasă şi profesor. Ţinând seama de particularităţile sintalităţii colectivului şi ale personalităţilor

ce îl compun, profesorul intervine pentru depăşirea momentelor dificile apărute la oricare din

aceste niveluri.

3.2.2. Relaţii interpersonale în grupa de studenţi

Multitudinea ramificaţiilor relaţionale din grupa de studenţi militari formează în plan

psihosocial o categorie specifică de relaţii interpersonale. Acestea sunt, şi în cazul grupei, o

îmbinare între social şi psihologic, între obiectiv şi subiectiv, îmbrăcând şi un nou aspectconstitutiv, caracterul etic, moralitatea, având în vedere scopul educativ pe care acestea îl

înglobează. Studentul militar, în specificul vieţii universitare, nu trăieşte izolat, ci într-un

angrenaj social, viaţa sa afectivă, activitatea intelectuală şi nu mai puţin cea profesională

desfăşurându-se în interiorul mediului socio-universitar înconjurător şi în interdependenţă cu

acesta sau în condiţiile date de el, însă în momentul în care respectivul mediu se confundă cu

mediul militar, studentul va întâmpina o serie de conflicte şi probleme de adaptare la ambele

roluri simultan: atât celui de student, cât şi celui de militar.

Nesecret52 din 88



Nesecret

Tenta afectivă a relaţiilor este generată de faptul că viaţa colectivă în mediul grupei de

studenţi militari dezvoltă gradual valori, norme şi convingeri specifice, acestea exercitând atât

influenţe pozitive, cât şi constrângeri asupra membrilor componenţi. Concomitent cu raporturile

funcţionale şi căile de comunicare dintre studenţi în momentul îndeplinirii unor scopuri cu

caracter colectiv se conturează o ierarhie de statusuri de care se leagă aprecierile diferenţiate ale

membrilor grupului-clasă. Din acest punct de vedere, grupa de studenţi militari apare că o

reuniune de indivizi cu personalităţi proprii, angajaţi în activităţi comune, care generează în

interiorul său o întreagă reţea de simpatii, antipatii şi raporturi de indiferenţă care, o dată

delimitate, exercită o influenţă puternică asupra vieţii colectivului. Activităţile de instruire

presupun atât o structură de tip secvenţial (întrebări, răspunsuri, evaluare), cât şi una de tip

ierarhic (deschidere, desfăşurare, încheiere), în a căror dinamică studentul militar se integrează

prin strategii diferenţiate de interacţiune. Modalitatea de adaptare dezvoltată de studenţi în

asemenea cazuri reprezintă competenţa socială a studentului, acceptată că posibilitate a acestuia

de a surprinde logica socială din clasă diferit faţă de logica didactică. Originile acestei

competenţe se regăsesc în familie, când se cimentează bazele inteligenţei sociale, însă

consolidarea acesteia este demonstrată de mediul relaţional specific grupei de studenţi.

Acest tip de grup ar trebui să ofere membrilor componenţi posibilitatea de a relaţiona şi

interacţiona atât în plan şcolar, cât şi extraşcolar. În aceste două contexte, studentul militar se

comportă fie diferit fie păstrează o anumită constanţă faţă de membrii grupului propriu sau

exterior, pe care are ocazia să-i cunoască formulând elementele unei posibile judecăţi de valoare

asupra acestora. Interacţiunea educaţională este un aspect, o formă din multitudinea şi varietatea

relaţiilor interpersonale din clasa de studenţi. În ceea ce priveşte o posibilă clasificare a relaţiilor

interpersonale criteriul utilizat este reprezentat de nevoile şi trebuinţele psihologice resimţite de

studenţi atunci când se raportează unii la alţii.

Relaţiile de intercunoaştere derivă din nevoia psihologică de a fi informat cu privire la

celălalt, la felul lui de a fi, la personalitatea acestuia. Cu cât informaţiile de care dispune un

cadru didactic la un moment dat despre studenţii săi şi un anumit student despre ceilalţi colegi

sunt mai diverse şi mai consistente, cu atât universul dinamic al interacţiunilor respective este

mai viguros. Când informaţiile sunt limitate, şansele instaurării neîncrederii şi a suspiciunii

printre parteneri sunt mai ridicate. Elementul central, începutul şi sfârşitul acestui tip de relaţii

interpersonale, îl constituie imaginea partenerilor unul despre celălalt şi despre ei înşişi.

Reprezentările interpersonale sunt un subiect preferenţial al sociologiei educaţiei şi constituie

variabile definitorii ale interacţiunilor din grupa de studenţi. Inerţiile perceptive, stereotipiile perceptive, efectele predictive, ecuaţia personală a profesorului, etc. sunt tot atâtea exemple

Nesecret53 din 88



Nesecret

edificatoare ale deficienţelor potenţiale înregistrate în interacţiunile educaţionale că urmare a

unor lacune sau vicii de intercunoaştere.

Relaţiile de intercomunicare apar că rezultat al trăirilor oamenilor, tinerilor, atunci când

intră în interacţiune : nevoia de informare reciprocă, de schimb de informaţii, de comunicare în

ansamblu. Clasa constituie pentru studenţi un mediu deschis provocărilor informaţionale,

caracterizat de schimburile de mesaje, cu aprecieri frecvente şi intense la adresa situaţiei

procesului de intercomunicare din interiorul grupului şi reprezintă un adevărat univers al

comunicării. Elementele constitutive ale acestui univers, respectiv modelele comunicării

interpersonale din cadrul grupului , contextul procesului de comunicare, aspectele particulare ale

negocierii în procesul de comunicare interpersonală, precum şi aspectele nonverbale ale

comunicării interpersonale vor influenţa modelarea personalităţii membrilor grupului sporind sau

reducând competenţele comunicaţionale pe care aceştia le posedau anterior apartenenţei la

grupul-clasă.

Relaţiile de tip socio-afectiv cu natură preferenţială se creează prin intervenţia unei nevoi

de tip interpersonal, ce presupune schimbul de emoţii, sentimente şi structuri de tip afectiv-

simpatetice, creionându-se astfel un nou tip de relaţii interpersonale, anume relaţiile afectiv-

simpatetice , ce implică raporturi de simpatie şi antipatie, de acceptare şi de respingere reciprocă

între membrii grupei de studenţi. Fenomenul atracţiei interpersonale se fundamentează pe o

serie de emoţii ce pot fi traduse că modificări de natură organică, cu baza în anumite procese

fiziologice. Pe durata derulării emoţiilor nu intervine orice fel de judecâtă de valoare, acestea

provenind din atitudini rapide şi grăbite, cu un grad mare de dezorganizare. În ceea ce priveşte

structura, emoţiile au tendinţa de a se combina între ele în mod atât de intim, încât devin

inseparabile. Prin contribuţia experienţei socio-interacţionale, ele se compun cu stările de

conştiinţă şi creează impresia de armonie sau de conflict între anumite părţi ale personalităţii.

Această imagine interioară este proiectată de foarte multe ori sub forma unor „goluri personale"

care solicită în plan exterior o completare, o complementaritate relaţională. Caracteristicile

fundamentale ale relaţiilor de tip afectiv-simpatetice sunt spontaneitatea, sinceritatea, dis-

proporţia dintre amploarea afecţiunii şi cauză, nevoia de reciprocitate în schimburile afective

pozitive şi supraevaluarea trăirilor atunci când le conştientizează. Nu trebuie ignorate influenţele

mediului social asupra grupei de studenţi, nici cele ale modului de evaluare a comportamentelor

interpersonale asupra afectivităţii studenţilor. Spre exemplu, în cazul unei atitudini contradictorii

faţă de zâmbet şi râs, starea reconfortantă de veselie şi de bună dispoziţie va fi estompată.

Privarea colectivului de studenţi de afectivitate poate conduce la efecte negative incalculabile în planul capacităţilor interacţionale ale studenţilor. Relaţiile afectiv-simpatetice reprezintă o

Nesecret54 din 88



Nesecret

condiţie pentru dezvoltarea personalităţii studenţilor. Din acest punct de vedere mediul

educaţional – instructiv cu specific militar nu poate asigura în permanenţă un nivel optim al

acestor tipuri de relaţii, conducând la stări conflictual atât la nivel individual, cât şi la nivelul

intregului grup. Astfel dacă grupei de studenţi militari nu i se va asigura un echilibru afectiv

minim, prin oferirea unui scop de grup şi a unor mijloace justificabile şi suficiente, membrii

acesteia vor avea de suferit în ceea ce priveşte competenţele lor interacţionale.

Instruirea sub forma unui univers complex nu poate elimina problematica relaţională

implicată de interacţiunile educaţionale. Orice interacţiune didactică presupune şi contacte de tip

subiectiv, psihologic, psihoafectiv, care pot influenţa maximal evoluţia proceselor de instruire.

Mediul psihologic de fundal, stările empatice şi dispoziţiile motivaţionale determinante acţional

şi contextual nu pot fi eliminate din analiza completă a unui proces de instruire şi mai ales din

contextul paradigmei calitative a instruirii.

3.3. Identitatea personală şi grupul de apartenenţă la studenţii militari

Aspecte generale

Semnificaţia termenului identitate socială s-a structurat cu ajutorul unei serii de

constructe specifice sociologiei clasice precum: conştiinţa colectivă la Émile Durkheim,

conştiinţa de clasă la Karl Marx sau comunitatea la Ferdinand Tönnies. Noţiunea se referă

la acel noi grupal sau societal, subliniind similarităţile sau atributele împărtăşite de membrii

unui grup social.

Direcţia actuală de abordarea a conceptului de identitate socială în domeniul

sociologic este aceea a procesului social. Identitatea constă în stabilirea unor relaţii de

similitudine sau de diferenţiere între indivizi, între grupuri sau între indivizi şi grupuri.

„Luate împreună, similaritatea şi diferenţa sunt principiile dinamice ale identităţii, adică

miezul vieţii sociale” 40. În structura colectivului fiecare membru se deschide spre un altul la

nivel inconştient sau conştient pentru a se cunoaşte pe sine. Identitatea presupune stfel, un

continuu proces de comunicare. „Sunt ceea ce sunt, numai spre deosebire de altul. Prin

reflexie mă individualizez” 41. Identitatea socială se constituie ca sumă a criteriilor care

permit o definire socială atât la nivel individual sau colectiv, respectiv se referă la acele

caracteristici ce situează un individ într-un context social determinat. Astfel, putem afirma

că identitatea socială este în totalitate o identitate atribuită, adică o identitate consensuală

40Jenkins, R., Identitatea socială . Bucureşti: Editura Univers, 2000, p. 34;41 Mircea,C., Etica tragică sau despre nebunia colectivă . Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1995, p. 70;

Nesecret55 din 88



Nesecret

oferită de majoritatea celorlalţi indivizi sau grupuri sociale. Această identitate socială

trebuie recunoscută de subiectul care acceptă şi participă prin afilierile sale voluntare, la

propria definire. Mijloacele de identificare socială, adică procesele prin care fiecare membru

al societăţii poate identifica identitatea socială a oricărui alt membru, demonstrază

funcţionalitatea sistemului socio-cultural adoptat de către majoritatea membrilor societăţii.

Factorii identificării sunt multiplii: începând cu cei generali referitori la prestanţă, ţinută,

apariţie, până la cei referitori la maniera de exprimare prin gestică, tonalitate, încrederea în

sine şi la acei factori care ne vorbesc despre apartenenţă sau excluziune, care ne situează în

raport cu ceilalţi, conturându-ne identitatea socială.

Din punct de vedere socio-funcţional, identitatea poate fi exprimată ca find o calitate

multiplu atribuită. Direcţia acestei atribuiri, fie în scopul obţinerii prestigiului social, prin

auto-atribuire, sau în scopul diferenţierii sociale prin hetero-atribuire atestă că identitatea se

manifestă când o situaţie socială concretă impune o condiţie de diferenţiere. Ea este văzută

că produsul existenţei şi acţiunii unor structuri concrete de oportunitate. “Identităţile sunt

proiecte şi sunt construite în câmpul relaţional” 42. Prin îndepliniea condiţiei de diferenţiere,

actorul manifestă identitatea convenabilă social, evidenţiindu-i astfel calităţile, abilităţile,

cunoştinţele, capitalul social şi simbolic favorabile pentru situaţia socială pe care o trăieşte.

Stabilirea poziţiei fiecăruia se realizează prin metode ale judecăţii sociale uşor de folosit,

categorizările, stereotipuriile şi prejudecăţile find principale mijloace de recunoaştere a

statusurilor sociale. Existenţa acestor indicatori ai identificării, măsoară distanţa socială şi

facilitează stabilirea de raporturi de incluziune şi excluziune între indivizi şi între grupuri.(a

se vedea reprezentarea grafică pe care o propunem că model explicativ în Figura 1).

3.3.1. Influenţa grupului cu specific militar asupra identităţii personale

Studiul individului din cadrul organizaţiei militare fără că acesta să fie încadrat într-un

context organizaţional este imposibil de realizat. Privit în exteriorul sistemului militar, fără să

ţinem cont de aspectele distincte ale organizaţiei militare, acest individ nu se deosebeşte foarte

mult de alţi subiecţi. Caracteristicile specifice care îl diferenţiază sunt produse tocmai de

procesul continuu de integrare şi de adaptare la mediul, rigorile, normele, valorile, specificul

scopului şi misiunii organizaţiei militare. Imaginea pozitivă a armatei în societatea civilă şi

încrederea în instituţia militară reprezintă factori motivatori pentru a face parte din acest sistem.

Dorinţa proprie nu este suficientă pentru a accede în sistem, individul trecând prin mai multe

42 Ritzer, G., Smart, B., Handbook of Social Theory . London, Sage Publications, 2001, p. 478; Nesecret56 din 88



Nesecret

etape de selecţie psihologică, medicală, aptitudinală, de cunoştinţe. Aceşti paşi premergatori

intrării în sistemul militar au rolul de a selecta acei indivizi cu potenţial pentru cariera militară.

Mediul educaţional militar se distinge printr-o anumită specificitate şi reprezintă mediul

primar de contact cu organizaţia militară. Educarea pentru profesia de militar se poate realiza

doar în anumite condiţii. Modul de desfaşurare al cursurilor, legătura dintre profesori şi studenţi,

relaţiile din cadrul grupului, activităţile administrative desfăşurate, etc., sunt reglementate prin

diferite regulamente. În concepţia procesului instructiv-educativ militar se regăsesc activităţi

formative care au că scop dezvoltarea acelor convingeri şi atitudini, calităţi, abilităţi şi

comportamente care se afla în concordanţă cu seturile de valori şi tradiţii specifice armatei, cu

viziunea modernă asupra instituţiei militare, ce respectă caracteristicile actuale şi de viitor ale

acţiunii militare, în general, şi acţiunii armate, în special. Interacţiunea cu rigorile vieţii militare

se face atât în timpul orelor de curs sau de practică, cât şi în afara programului. Printre primele

valori şi norme care sunt însuşite se numără: ordinea, disciplina, respectul faţă de superiori,

supunerea faţă de ordine şi regulamente, precum şi adoptarea unui comportament specific.

Sociologul american Amos Perlmutter încearcă să definească profesia militară,prin

următoarea afirmaţie: „Profesia militară este un exemplu convingator de profesionalism modern

de tip corporatist. că şi alte profesii moderne, profesia militară reprezintă un grup social şi

cultural distinct, constituit din indivizi care nu sunt nici capitalişti, nici muncitori, după cum nu

sunt nici funcţionari guvernamentali sau birocraţi“. În cadrul acestui grup, statusul persoanei este

recunoscut de toţi membrii grupului, iar relaţiile formale sunt în conformitate cu acesta.

Organizaţia militară prezintă o structură ierarhică bine determinată şi este constituită pe criterii

riguroase. Ierarhia funcţiilor şi gradelor militare creează un cadru stimulativ pentru indivizi,

punându-i în relaţii competiţionale. Datorită acestei ierarhii, relaţiile dintre membrii organizaţiei

suferă modificări faţă de viaţa civilă, astfel în cadrul armatei, ansamblul normelor de

comportament în relaţiile interindividuale este strict determinat de regulamentele militare.

Configuraţia sistemului rol-status este bine delimitată, existând toate condiţiile pentru

reproducerea constantă a relaţiilor specifice. Există minim două tipuri de relaţii: orizontale şi

verticale. Dintre cele două tipuri cea mai semnificativă pentru organizaţia militară este

înlănţuirea pe verticală. Aceasta se realizează între persoane cu statusuri şi roluri diferite, a căror

relaţie se caracterizează prin superioritatea unuia faţă de celălalt şi colaborarea pentru atingerea

unui obiectiv propus. Relaţia dintre superior şi subordonat exprimă concordanţa între atribuţiile

regulamentare ale părţilor, realizându-se în baremele competenţelor şi autonomiei fiecăruia pe

treapta ierarhică unde se află, a respectării drepturilor şi răspunderilor celor cu care cooperează,dând naştere astfel la situaţii foarte variate. Astfel, iau naştere raporturile autoritare. Acestea

Nesecret57 din 88



Nesecret

reprezintă relaţii oficiale şi reglementează funcţionarea normală a sistemului, exercitarea lor

fiind obligatorie. Statusurile şi rolurile primite în cadrul organizaţiei duc la dezvoltarea

personalităţii individului sub influenţa mediului organizaţional.

Organizaţia militară ajută consistent la procesul de identificare socială a indivizilor care o

compun. Identitatea socială este o credinţă legată de ceea ce reprezentăm în prezent şi este

construită pe baza statusurilor pe care le deţinem, constituindu-se că percepţie subiectivă a

sinelui, că parte componentă a unei categorii specifice. Conceptul de identitate socială prezintă o

dimensiune structurală, descriind poziţia deţinută de individ într-o structură socio-profesională,

dar şi o componentă personal-morală precizând categoria de apartenenţă a individului în ceea ce

priveşte atributele personale. Individul care accede în sistemul militar intră în contact cu această

„piramidă a relaţiilor ierarhice”, prin intermediul căreia circulă de la vârf spre bază ordinele,

hotărârile, etc. Invers, fluxul informaţional se realizează prin înaintarea rapoartelor. Acest grad

crescut de standardizare a procedurilor are că efect nociv limitarea iniţiativei sau chiar a

creativităţii indivizilor. Ierarhia influenţează relaţiile dintre membri în funcţie de distanţa socială

existentă între ofiţeri, subofiţeri, maiştri militari, militari angajaţi pe bază de contract şi civili. Cu

cât gradul de distanţare creşte în valoare, cu atât apar efecte negative în ceea ce priveşte moralul

celor care se simt în inferioritate de status. În concluzie, identificăm ca element pozitiv al

stratificarii apariţia motivaţiei la nivel individual pentru depăşirea statusului deţinut, de a accede

pe un nivel superior, pe o poziţie mai bună în organizaţie.

Statusul de militar, indiferent de nivelurile ierarhice, trebuie să fie axat pe noţiunea de

conducere. Organizaţia militară se centrează pe dezvoltarea competenţelor de lider, iar prin

specificitatea sistemului educaţional se accentuează formarea dimensiunii de lider a studenţilor,

viitoare cadre ale acesteia. În cazul ofiţerilor, demersul educaţional, precum şi cel instructiv sunt

complexe şi urmăresc îndeosebi formarea a patru competenţe de bază: competenţa de conducător

de oameni şi structuri militare, competenţa de luptător, competenţa de educator şi cea de

cetăţean. Aceste competenţe sunt dezvoltate diferit în funcţie de specificul activităţii desfăşurate.

Cultvarea unor valori precum: competenţa, asumarea responsabilităţii, iniţiativa şi simţul datoriei

sunt câteva elemente care contribuie la modelarea unor profesionişti reali.

Importanţa clădirii unui caracter armonios este unul dintre principiile esenţiale pentru a

urma cu succes cariera militară. Virtuţile umane nu trebuie ignorate, acestea numărându-se

printre indicii de succes specifici oricărei acţiuni, cu precădere în cazul viitoriilor lideri militari.

„Indiferent de gradul şi funcţia ocupată pentru statusul şi rolul de ofiţer, calităţile umane reunite

în ceea ce noi numim caracter nu pot fi înlocuite cu nimic altceva. Istoria acţiunilor militare ne-adovedit că liderii deosebiţi pe câmpul de luptă au fost acei comandanţi care au intărit geniul şi

Nesecret58 din 88



Nesecret

stiinţa de a conduce războaiele cu caracteristicile de caracter specifice leadership-ului.”43 În

ciuda acestui fapt, nici un individ, în pofida multitudinii de calităţi intelectuale deţinute,

caracterului şi abilităţilor de conducere, nu va putea să joace eficient rolul militarului de carieră,

fără a fi instruit şi educat în acest spirit şi fără a deţine o experienţă adecvată.

Trebuie considerat permanent important rolul pregătirii viitoarelor cadre militare precum

şi cel de perfecţionare continuuă al celor care aparţin deja sistemului. O atitudine superficială

faţă de aceşti factori va degenara în dezechilibrarea sistemului militar. Un astfel de dezechilibru

este ilustrat de către Al. Rizescu în afirmaţia citată în continuare: „se menţin în continuare unele

dificultăţi ce pot avea consecinţe dezorganizante, că urmare a conştientizării insuficiente a

cerinţelor statusului actual al militarului şi a rolurilor atribuite acestuia, precum axarea

procesului de pregătire profesională pe formarea competenţelor şi a capacităţilor de acţiune

creativă şi de conducere, şi nu de comandă, selecţia deficitară a viitorilor membri ai organizaţiei,

concretizată în slaba concordanţă cu aptitudinile esenţiale pentru statusul de militar, insuficienta

apreciere a gradului şi a diferenţelor în care au fost socializaţi posibilii membri ai organizaţiei

militare, dimensionarea necorespunzătoare a socializării primare şi profesionale (adică forme de

invăţământ, pregătire profesională, specializare, avansare pe treptele ierarhice etc.)”.

Concluzionând, afirm că individul ce optează pentru categoria profesională de cadru

militar se poate asemăna cu insul care ia naştere într-o societate deja structurată. Astfel

candidatul intră în contact cu organizaţia militară în care se formează şi în funcţie de ale cărei

cerinţe îşi cunoaşte performanţele, învaţă cu ajutorul experienţei înaintaşilor, îşi sporeşte

influenţa prin acţiunile corelate ale grupului, îşi modifică sistemul axiologic şi personalitatea,

dar, în ciuda acestor fapte, rămâne o persoană unică, distinctă, reprezentând principala resursă a

organizaţiei care l-a modelat.

3.3.2. Influenţele particulare ale mediului de invăţământ militar asupra

studentului militar

Studentul militar este nevoit să se modeleze conform unui standard impus de

caracteristicile grupului, dacă doreşte să continue o carieră militară de succes. Acestui standard îi

este ataşat un sistem axiologic pe care studentul trebuie să îl înglobeze în propriul său sistem

43 Dutu, P., Determinari si dimensiuni ale profesionalizarii armatei Romaniei, in Organizatia militara-coordonate psihosociale,Caiet documentar nr. 3/2005, Bucuresti, 2005

Nesecret59 din 88



Nesecret

valoric. Această integrare are efecte asupra identităţii de sine a acestuia, efecte pe care dorim să

le studiem în această lucrare. Procesele de dobândire a identităţii se desfăşoară în cadrul a două

domenii semnificative pentru arealul general al grupului militar.

La nivelul domeniului ideologic, identitatea vocaţională se dezvoltă în urma apariţiei şi

influenţei unor procese de auto-explorare şi explorare a mediului, în funcţie de a căror rezultate

adolescentul sau adultul tânăr îşi structurează propriile interese, valori, abilităţi şi competenţe pe

de o parte şi preferinţa pentru anumite tipuri de activităţi, stiluri de muncă, de interacţiune şi

medii de muncă pe de altă parte. Un factor important de influenţă asupra formării acestia o au

experienţele multiple corelate cu învăţarea şi munca.

În ceea ce priveşte domeniul interpersonal, pornind de la postulatul lui Erikson care

afirmă că dezvoltarea psihosocială a individului se produce în prezenţa unui alt individ cu rol

semnificativ, Archer studiază identitatea în context relaţional şi demonstrează că în unele areale

ale identităţii deciziile se iau în mod izolat, în domeniul intrapersonal, mai ales la bărbaţi - iar în

altele deciziile sunt luate de sinele în relaţie, domeniul interpersonal, mai ales la femei.

Studentul militar constituie categoria principală de personal militar în curs de

profesionalizare, cu pregătire universitară, urmând să întruchipeze liderul organizaţiei militare,

păstrător al valorilor, moştenirii culturale şi ale tradiţiilor militare specifice poporului român,

capabil de mobilizarea subordonaţilor pentru îndeplinirea misiunilor primite, să definească şi să

impună standardele de pregătire şi comportare militară, să motiveze personalul din subordine

pentru îndeplinirea misiunilor ce îi revin şi să se adapteze la schimbările specifice mediului

militar şi ale societăţii în ansamblu. Procesul de formare şi dezvoltare educaţional-profesională a

studentului militar se proiectează potrivit exigenţelor metodologice ale dezvoltării profesionale

continue, pe parcursul studiilor universitare, cât şi pe întreaga evoluţie în cariera militară şi se

desfăşoară pe baza unui program de studii, etapizat şi diferenţiat în forme şi conţinuturi adecvate

modelelor socioprofesionale, adaptate că finalitate instruirii.

Astfel prin parcurgerea acestei etape educative, respectiv prin parcurgerea unor situaţii

conflictuale complexe atât individual, cât şi la nivel de grup, prin rezolvarea conflictelor generate

de neconcordanţele de tip rol-status şi status-status studentul militar va trebui să-şi dezvolte cele

trei ipostaze esenţiale ale exercitării profesiei: „să ştie, să facă, să fie”, că luptător, specialist

militar în armă/serviciu/specialitate militară, conducător de oameni şi structuri militare, educator

şi cetăţean în serviciul militar. Socializarea şi profesionalizarea militară sunt concepte importante

în pregătirea viitorilor ofiţeri care trebuie să facă faţă unei complexităţi crescânde a provocărilor

privind securitatea. Este nevoie de lideri militari capabili să construiască pacea, să menţinăsecuritatea şi să apere interesele naţionale – aceasta înseamnă că ei să fie pregătiţi din punct de

Nesecret60 din 88



Nesecret

vedere cognitiv să realizeze rapid schimbarea cerinţelor misiunilor în care sunt implicaţi. Crearea

unei atitudini pozitive faţă de misiunile neconvenţionale şi faţă de operaţiunile de menţinere a

păcii încă din perioada de socializare şi profesionalizare ar avea că efect o angajare mai mare în

fiecare din cele două roluri, ar creşte nivelul moralităţii şi al eficienţei în exercitarea ulterioară a

profesiei de militar.

Sociogrupul cu specific militar se află într-o competiţie strânsă cu alte grupuri sociale în

ceea ce priveşte câştigarea loialităţii indivizilor, ceaa ce se traduce prin creşterea dificultăţii de

asigurare a angajamentului instituţional. Prin urmare, orice metodă de stimulare a acestuia va fi

binevenită pentru instituţia armatei. Procesele de socializare şi profesionalizare militară trebuie

să includă strategii de reducere a tensiunilor identitare şi a problemelor etice care apar frecvent

încă din stadiul educaţional incipient, când studenţii militari sunt în plin proces formativ,

prelungindu-se până în cursul unor misiuni sau contexte operaţionale critice.

Dat fiind faptul că în mediul militar, gradul de formalizare este foarte ridicat, statusurile,

rolurile, relaţiile şi valorile se supun unor legi stricte ridicând astfel nivelul de formalizare a

tipului identitar organizaţional normativ. Prin urmare, identitatea membrilor organizaţiei lasă un

spaţiu mic identităţii personale suprapunându-se total sau parţial tipului identitar normativ.

Pentru a îneplini misiunea de a forma ofiţeri conform unui model eficient manifestat în crearea

unei identităţi sociale pozitive, organizaţia militară trebuie să desfăşoare un program intens de

resocializare. Acest proces presupune, printre altele, şi modelarea semnificativă a sistemului

axiologic al fiecărui student în parte. În final, orice academie militară, fiind parte a organizaţiei

militare ce are că scop principal formarea profesională, urmăreşte că absolvenţii săi să devină

militari profesionişti hotărâţi, informaţi şi cu angajamente clare şi ferme faţă de profesie şi

organizaţie.

Procesul de socializare caracterizat de succes presupune ca adulţii nou formaţi să prezinte

personalităţi stabile, fiind capabili să îşi asume angajamente faţă de anumite roluri sociale. Unul

dintre cele mai importante roluri pe care adolescentul şi mai apoi adultul sunt presaţi să le adopte

este cel profesional, iar decizia de a susţine examenul de admitere într-o academie militară

semnifică tocmai începutul angajamentului faţă de un rol ocupaţional particular, respectiv acela

de ofiţer militar. Participarea efectivă la programul de pregătire militară înseamnă angajament

faţă de instituţie academiei şi concomitent, faţă de armata română, ca organizaţie, prin urmare

implicit faţă de cererile meseriei alese. Aceste angajamente nu sunt asumate imediat la intrarea în

programul de pregătire, ci treptat, că rezultat al unor transformări pe multiple planuri. Iar unul

dintre aceste planuri, care intră în transformare este cel al eului, fie el individual sau social, sub

Nesecret61 din 88



Nesecret

influenţa majoritară a diverselor conflicte axate pe neconcordanţa rolurilor şi a statusurilor

specifice fiecărei etape pe care un student militar o parcurge în propria pregătire.

4. CERCETARE

1. Tema cercetării: Studiu asupra dinamicii identităţii studenţilor militari sub impactul

conflictului de rol;

În mediul militar, gradul de formalizare fiind unul relativ crescut, statusurile, rolurile,

relaţiile şi valorile din interiorul acestuia se supun unor norme rigide şi, prin urmare, caracterul

normativ ce se manifestă constituie un catalizator al apariţiei unei multitudini de situaţii

conflictuale, situaţii ce joacă un rol însemnat în definirea identităţii membrilor acestui grup

social. Pentru a-şi îndeplini cu succes misiunea de a forma ofiţeri în conformitate cu modelul pe

care şi l-a propus, organizaţia militară în sine trebuie să dezvolte şi să aplice eficient un program

de resocializare. Ca finalitate principală, orice instituţie de învăţământ militar superior, fiind

componentă activă a organizaţiei militare în sine, cu scop fundamental în a forma din punct de

vedere profesional, urmăreşte ca absolvenţii săi să evolueze ca militari profesionişti, informaţi şi

cu un set de angajamente clare şi ferme faţă de profesie şi organizaţie, dar şi cu abilităţi sociale şi

civice admirabile. Aceste angajamente specifice nu pot fi îndeplinite pe loc, în fazele iniţiale ale

programului de pregătire, ci gradat, prin intermediul unor schimbări ce survin pe multiple

planuri. Unul dintre aceste planuri care intră în transformare este cel al eului social.

Apar astfel o serie de probleme specifice, pe care ne propunem să le identificăm prin

studiul de faţă şi totodată să încercăm să găsim cel puţin parţial, anumite soluţii. Una dintre

aceste probleme se referă la ceea ce se întâmplă cu individul care intră în organizaţia militară.

Prin ce etape de schimbare urmează să treacă acesta? Cum reuşeşte să folosească subiectul

informaţiile importante pentru eul său în cadrul unei structuri căreia îi sunt specifice formalismul

şi rigiditatea manifestate prin regulamente şi sisteme normative? Care este modul studentului

militar de a rezolva, în interiorul organizaţiei, situaţiile conflictuale ce survin pe parcursul

formării sale, sub forma a multiple neconcordanţe la nivelul rolurilor şi statusurilor? Cum îşi

modifică sistemul axiologic în cursul socializării şi formării profesionale în cadrul academiei şi

ce efect are această metamorfozare asupra dezvoltării identităţii sociale acestuia ?

2. Obiectivele cercetării:

O1. Identificarea surselor conflictului de rol în cadrul mediului militar de învăţământ

superior;

Nesecret62 din 88



Nesecret

O2. Evidenţierea efectelor conflictului de rol asupra identităţii studenţilor militari prin

analizarea dinamicii asumării de angajamente faţă de organizaţia militară;

O3. Analiza orientărilor studenţilor militari în legătură cu apartenenţa la valorile

profesionale;

3. Ipoteze:

1. mediul de învăţământ militar superior constituie, prin natura sa puternic formalizată,

sursă a conflictelor de rol în rândul studenţilor militari;

2. intensitatea angajamentelor asumate de către studenţii militari faţă de organizaţia

militară variază în funcţie de anul de studii;

3. dominanţa anumitor valori profesionale pozitive reprezintă o marcă a identităţii sociale

la studentul militar;

4. Populaţia investigată:

Este constituită dintr-un număr de 37 de studenţi ai Academiei Forţelor Aeriene “Henri

Coandă” din Braşov. Prezentăm în continuare distribuţia lor în funcţie de armă şi anul de studii:

Eşantionul nostru cuprinde 37 de studenţi (13% din totalul studenţilor academiei). Media

de vârstă este de 22 ani. Din totalul studenţilor, 32,4% provin din licee militare, 67,6 % din licee

civile. Toţi subiecţii studiului sunt de gen masculin. Prezentăm în continuare distribuţia lor în

funcţie de anul de studiu:

Anul I – un total de 10 studenţi ( 27% din totalul eşantionului);

Anul II – un total de 14 studenţi ( 38% din totalul eşantionului):

Anul III – un total de 13 de studenţi (35%din totalul eşantionului);

Structura lotului este reprezentată prin următoarele diagrame:

Structura după liceul absolvit

32%

68%

militar civil

6

Fig. 1 Structura lotului după criteriul tipologiei liceului absolvit

Nesecret63 din 88



Nesecret

Procentul subiec ilor proveni i din rândul absolven ilor de licee militare (32%) esteț ț ț

considerabil mai mic fa ă de cel al absolven ilor de licee civile (68%). Această structurare ar ț ț

putea influenţa rezultatele ulterioare ale analizei prin intermediul posibilului grad redus de

conformism al eşantionului, care este dominat de indivizii cu mai puţină experienţă în armată.

Structura după mediul de provenienţă

76%

24%

urban rural

Fig. 2 Structura lotului după indicatorul mediul de provenien ă ț

Constatăm un procent mare de provenien ă a subiec ilor din mediul urban (76%) fa ă deț ț ț

cei din mediul rural (43%).

Fig. 3 Structura lotului după indicatorul an de studiu

Nesecret64 din 88

Structura după anul de studiu

27%

38%

35%

anul I anul II anul III



Nesecret

Structura după armă

62%

38%

naviganți artilerie

Fig. 4 Structura lotului după indicatorul armă

În privin a specialită ii, 62% din totalul eşantionlui este reprezentat de către specialitateaț ț

Aviaţie – naviganţi, MAI, anul I şi anul III, iar valoarea de 38% rămasă reprezintă populaţia

masculină a unui pluton de anul 2 cu specializarea Artilerie şi rachete, Forţe Terestre, ambele

specializări incluzând numai studenţi din Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă”.

6. Metodele şi instrumentele folosite în investigaţie

Metodele folosite sunt diferenţiate în funcţie de problematica investigată. Astfel o primă

metodă de investigaţie este ancheta pe baza unui chestionar propriu, creat pentru a identifica

factorii specifici conflictului de rol la studenţii militari. Cel de-al doilea set de metode vizează

domeniul identităţii şi constă în aplicarea OCQ44 pentru măsurarea nivelului angajamentului faţă

de organizaţia militară. Ultima metodă de cercetare este ancheta pe baza unui chestionar care

vizează domeniului valoric al studenţilor militari, referitor la valorile profesionale ale acestora.

Instrumente utilizate:

1. Organizational Commitment Questionnaire (OCQ) este un chestionar alcătuit din 15

itemi care măsoară nivelul global de angajament faţă de organizaţie. Este un instrument intensutilizat ce poate fi modificat astfel încât să măsoare angajamentul faţă de profesie sau faţă de

locul de muncă .

2. Chestionar referitor la problematica conflictului de rol la studentul militar

Chestionarul aplicat conţine 9 itemi cu variante de răspuns diferenţiate. Itemii formulaţi

vizează identificarea gradului de conştienizare a existenţei conflictelor de rol şi măsura în care

studenţii au resimţit efectele acestora. (itemii 1, 4,) Prin intermediul anumitor itemi (itemii 2, 3,)

am încercat identificarea surselor principale care generează aceste conflicte de rol, iar cu ajutorul44 Organizational Commitment Questionnaire este un chestionar alcătuit care măsoară nivelul global de angajament faţă deorganizaţie;

Nesecret65 din 88



Nesecret

itemilor 7 şi 8 am investigat metodele ce pot duce la diminuarea problemei. În ceea ce priveşte

problema idenităţii, itemii 6, 5, şi 9, au fost creaţi pentru a releva autopercepţia efectelor

negative ale conflictului de rol în rândurile studenţilor.

3. Inventarul de valori profesionale D. E. Super a fost elaborat ca

instrument pentru consilierea studenţilor, având o utilizare frecventă în

domeniul alegerii profesiei. În cazul de faţă am folosit acest instrument

pentru a putea afla care sunt principalele valori profesionale ale studentului

militar.

8. Rezultatele cercetării

În primă fază vom analiza datele furnizate de chestionarul propriu de investigare a

problematicii conflictului de rol. Cu ajutorul acestor date mă voi strădui să demonstrez una dintre

ipotezele studiului, anume aceea că mediul de învăţământ militar superior constituie, prin natura

sa puternic formalizată, una dintre sursele conflictelor de rol în rândul studenţilor militari;

Astfel voi prezenta în continuarea prelucrările datelor, în funcţie de gruparea pe itemi.

Fig. 5 Itemul 1- Autopercepţia în legătură cu influenţa negativă a factorilor conflictuali

din mediul militar

Din numărul total de 37 de subiecţi testaţi, 18 susţin că au experimentat în mod frecvent,

stări conflictuale ca urmare a acţiunii unor factori negativi din mediul militar iar alţi 15 susţin că

au trăit aceste stări foarte frecvent. Acest fapt nu poate demonstra decât că, intr-adevr, la nivelul

grupului militar există o serie de factori care facilitează aceste fenomene.

Nesecret66 din 88



Nesecret

Fig. 6 Itemul 4 - Autopercepţia în legătură cu gradul de rezistenţă la factorii tensionali

Rezultatele sunt evidente , membrii grupului militar considerându-se în cea mai mare

parte, 26 de subiecţi din totalul de 37, foarte rezistenţi la factorii generatori de conflicte.

Fig. 7 Itemii 1 şi 4 într-o analiză combinată

Rezultatele acestei analize sunt cel puţin intrigante. Constatăm că aceeaşi populaţie care

se autocarcaterizează ca fiind rezistentă la agenţii generatori de conflicte este aceeaşi care a trăit

cel mai frecvent respectivele stări.

Nesecret67 din 88



Nesecret

Fig. 8 Itemul 2 - sursele principali ale conflictului de rol

Analiza acestui item ne oferă o imagine clară despre cauzalitatea conflictului de rol în

cazul studentului militar. Astfel, 54% dintre participanţii la cercetare, au desemnat ca factor

principal în generarea conflictelor de rol “obligaţia de a respecta ordine contradictorii”. Cu o

pondere similară, 43,2 %, al doilea factor ca importanţă, a fost desemnat “privaţiunile şi rigorile

specifice mediului militar”.

Fig. 9 Itemul 3 – rolul influenţei sociale în generarea conflictului de rol.

Prin intermediul acestu item, studiul a relevat că studenţii militari identifică în procentaj

mare (54,1 % - în măsură mare şi 10,8% în măsură foarte mare) ca sursă a conflictului de rol, o

instanţă normativă, cu un grad ridicat de influenţă la nivelul grupului, în cazul de faţă

comandantul direct.

Nesecret68 din 88



Nesecret

În figura de mai jos voi prezenta corelaţia dintre itemii 3 şi 2, pentru a analiza gradul de

corespondenţă între sursa conflictului şi instanţa normativă în cadrul microgrupului militar

Fig. 10 Determinarea normativă a sursei principale ce generează conflictele de rol în

mediul militar

După cum se observă în grafic, 12, respectiv 8 subiecţi din cadrul eşantionului, identificăsimultan sursa conflictelor de rol cu impunerea prin intermediul unei instanţe normative, a unei

norme cu cerinţe contradictorii. Acest fapt este suficient pentru a demonstra ipoteza de la care

am plecat şi dovedeşte că mediul militar, prin structura sa puternic formalizată este o sursă

permanentă a apariţiei conflictului de rol în rândul studenţilor militari.

Nesecret69 din 88



Nesecret

Fig. 11 Raportul dintre autopercepţia identităţii de sine şi efectul conflictului de rol asupra

acesteia.

Astfel prin analizarea diagramei de mai sus ajungem uşor la concluzia că persoanele cu o

imagine bună despre sine, nu consideră conflictul de rol un element ajutător în definirea

identităţii personale. Persoanele care au afirmat că posedă o identitate de sine dezvoltată

armonios corespund cu cele care au susţinut ideea conform căreia conflictul de rol poate avea

efecte benefice asupra acestora doar în măsură mică şi foarte mică. Acest fapt ar trebui să fie

probat şi prin analizare a itemului 9 - “Consideraţi că mediul militar a avut şi influenţe negativeîn formarea personalităţii dumneavoastră ? În ce măsură?”

Nesecret70 din 88



Nesecret

Fig. 12 Itemul 9 – Influenţa mediului militar în formarea personalităţii studentului militar

Procentajul ridicat, 94,1% (59,5% - în oarecare măsură şi 35,1% - în mare măsură), al

răspunsurilor care afirmă că mediul militar poate influenţa şi negativ formarea unui individ,confirmă, alături de rezultatele analizării tuturor itemilor discutaţi, că într-adevăr conflictul de rol

este un fenomen specific grupului militar şi afectează în mod direct studenţii militari, având ca

sursă principală gradul mare de formalizare al instituţiei militare.

Pentru a demonstra cea de a doua ipoteză a studiului întreprins ne vom folosi de

instrumentul sociometric numit OCQ, acesta fiind un chestionar alcătuit din 15 itemi care

măsoară nivelul global de angajament faţă de organizaţie. Am aplicat acest chestionar pe

eşantionul folosit anterior, obţinând o serie de rezultate care ar trebui să demonstreze faptul cădinamica asumării de angajamente faţă de organizaţia militară este influenţată de existenţa şi

evoluţia conflictului de rol la studenţii militari şi de anul de studiu;

Aplicarea chestionarului de tipul OCQ are ca finalitate idetnificarea unuia dintre cele trei

stiluri de angajament faţă de organizaţie, respectiv angajamentul afectiv, cel normativ sau

angajamentul generat de lipsa altei alternative. Aceste tipuri de angajamente sunt identificate cu

ajutorul a trei seturi de itemi. Pentru primul set de itemi am obţinut prin prelucrarea statistică, am

identificat ca fiind cea mai semnificativă întrebare pentru definirea angajementului afectiv,

itemul Q10 – “Sunt foarte bucuros că am ales să fiu student al Academiei Forţelor Aeriene, în

Nesecret71 din 88



Nesecret

defavoarea celorlalte opţiuni pe care le aveam.” Pentru cel de-al doilea set de itemi, prelucrarea

statistică a identificat ca fiind cel mai semnificativ pentru determinarea angajamentului de tip

normativ itemul Q12 – “Deseori, consider ca fiind dificil de acceptat modul în care sunt trataţi

studenţii în academie.” Pentru ultimul set de itemi, referitor la angajamentul generat de lipsa

altei alternative, itemul cel mai folosit a fost itemul Q5 – “Aş fi putut la fel de bine să învăţ la

altă facultate, dacă aş fi avut aceleaşi cursuri şi activităţi.”

După ce am stabilit aceste trei elemente putem trece la analizarea acestor itemi in

comparaţie cu anii de studiu, pentru a proba sau demonta ipoteza conform căreia, angajamentul

studenţilor militari faţă de academie se modifică odată cu parcurgerea anului de studiu.

Corelarea datelor s-a realizat plecând de la premisa că nivelul de angajament şi disponibilitate

faţă de academie variază în funcţie de anul de studiu.

Fig. 13 Variaţia angajamentului organizaţional de tip afectiv în comparaţie cu repartiţia

pe anii de studiu

Deducem din informaţiile prezentate în figura de mai sus, că angajamentului afectiv faţă

de Academia Forţelor Aeriene “Henri Coandă”, manifestat de studenţi, creşte în intensitate odată

cu înaintarea în anul de studii. Acest fapt se explică prin valoarea crescută a numărului de

răspunsuri ce desemnează acordul studenţilor de anul III în legătură întrebarea, comparativ cu

părerea celor de anul II şi I. Totodată studenţii de anul II au dat mai multe răspunsuri ce

desemnează angajamentul faţă de instituţie, în comparaţie cu cei de anul I.

Nesecret72 din 88



Nesecret

Ultimul chestionar aplicat, este un test sociometric ce are ca scop determinarea profilului

axiologic din punct de vedere profesional, caracteristic eşantionului de studenţi ce fac obiectul

cercetării de faţă. Prin creionarea acestui profil şi corelarea sa cu anumite criterii se va genera o

cantitate informaţională suficientă pentru a demonstra că dominanţa anumitor valori profesionale

pozitive reprezintă o marcă a identităţii personale pozitive la studentul militar. Chestionarul

cuprinde 15 factori, fiecare descriind o caracteristică esenţială, specifică unui ansamblu de

profesii sau activităţi, prin intermediul a 3 enunţuri(Anexa 3). Prin compilarea datelor obţinute în

urma aplicării testului, se va identifica un set de 3 până la 5 valori profesionale ce compun

profilul axiologic profesional specific studenţilor militari. În urma prelucrării datelor am reuşit să

determinăm acest profil.

În urma aplicării chestionarului am aflat că nucleul valoric central ce caracterizează

opţiunea profesională, la nivelul eşantionului studiat se compune din altruism, avantajele de

ordin material şi prestigiu. Aceşti trei factori au obţinut punctaje apropiate ca valoare,

stabilindu-se astfel următorul clasament:

1. altruismul – un cumul de 445 de puncte calculat la nivelul tuturor celor 37 de subiecţi

şi al tuturor celor trei enunţuri specifice (Fig. 14);

Fig. 14 Procentajul răspunsurilor pentru indicatorul altruism

Nesecret73 din 88



Nesecret

2. avantajele materiale – un cumul de 439 de puncte calculat în acelaşi mod ca şi

punctajul altruismului (Fig. 15);

Fig. 15 Procentajul răspunsurilor pentru indicatorul avantaje materiale

3. prestigiul – un cumul de 426 de puncte, respectând aceeaşi metodă (Fig. 16);

Fig. 16 Procentajul răspunsurilor pentru indicatorul prestigiu

Nesecret74 din 88



Nesecret

Acestui nucleu central se alătura alte două valori profesionale desemnate ca fiind

importante de către studenţi: cu 405 puncte, ambianţa locului de muncă şi gradul de reuşită

obievtivată, cu 395 de puncte.

La polul opus, am identificat un număr de trei valori profesionale care posedă cel mai

scăzut grad de popularitate în alegerile studenţilor. Pe ultimul loc în alegerile eşantionului a fost

criteriul alegerii profesiei după gradul de conducere al celorlalţi (Fig. 17) , stilul profesional

autoritar fiind cel mai puţin preferat, spre surprinderea noastră, chiar de către studenţii militari.

Fig. 17 - Procentajul răspunsurilor pentru indicatorul “conducerea altora”

Acest rezultat inedit indică faptul că studenţii militari prezintă un anumit grad de saturaţie

în legătură cu specificul organizaţiei militare, pe care îl manifestă prin respingerea în opţiune a

caracteristicilor care le-au fost impuse anterior sau pe care le percep ca fiind surse ale

conflictului de rol. Alături de această valoare profesională mai întâlnim ca fiind neimportante

simţul estetic şi gradul de independenţă pe care îl presupune exercitarea unei meserii. Valorile

înregistrate la nivelul inferior al profilului axiologic profesional al studenţilor sunt următoarele:

conducerea altora – 332 de puncte, simţul estetic – 364 de puncte şi gradul de independenţă –

366 de puncte.

Aceste date au fost calculate cu ajutorul programului de specialitate SPSS 45 prin

intermediul analizării la nivel descriptiv a datelor introduse în program.

Am prezentat în continuare câteva diagrame ce indică structura alegerilor făcute în cadrul

eşantionului în funcţie de criterii precum: arma studenţilor, mediul de provenienţă şi anul de

45 Statistical Package for the Social Sciences - aplicaţie informatică cu rol în analiza statistică a domeniului stiinţelor sociale Nesecret75 din 88



Nesecret

studiu. Scopul constă în identificarea gradului de corespondenţă în alegerea acestor valori la cele

două specialităţi. Ipoteza de la care plecăm este că arma nu influenţează în mod semnificativ

alegerea setului de valori la nivelul eşantionului.

Fig. 18 Structura eşantionului care a considerat indicatorul altruism foarte important în alegerea

profesiei, în funcţie de mediul de provenienţă şi specialitate

Fig. 19 Structura eşantionului care a considerat indicatorul avantaje materiale foarte important

în alegerea profesiei, în funcţie de mediul de provenienţă şi specialitate

Nesecret76 din 88



Nesecret

Fig. 20 Structura eşantionului care a considerat indicatorul prestigiu foarte important în alegerea

profesiei, în funcţie de mediul de provenienţă şi specialitate

Fig. 21 Structura eşantionului care a considerat indicatorul conducerea altora neimportant în

alegerea profesiei, în funcţie de mediul de provenienţă şi specialitate

În urma analizării şi comparării datelor furnizate de graficele prezenatea în figurile 18,19, 20 şi 21, putem afirma că atât subiecţii de la arma aviaţie – naviganţi cât şi cei da la artilerie

Nesecret77 din 88



Nesecret

şi rachete au facut alegerile valorilor profesioanle în mod echilibrat, neexistând diferenţe majore

de opţiune între cele două specialităţi.

Sintetizând, putem afirma că parte dintre studenţii “Academiei Forţelor Aeriene” sunt

caracterizaţi din punct de vedere profesional de altruism, fiind capabili să interacţioneze şi să

lucreze cu oamenii şi contribuind totodată prin serviciul militar, la asigurarea siguranţei

semenilor. Chiar dacă dăruirea pentru ceilalţi este componenta dominantă în sitemul lor de valori

profesionale, studenţii militari asociază eforturile profesionale cu o renumerare mare,

conştientizând importanţa factorului economic în societatea actuală şi totodată ar prefer să ocupe

statusuri ridicate, care conferă importanţă şi impun respect într-o manieră justificată.

CONCLUZII

Problematica conflictului de rol, în general este una extrem de vastă şi de importantă.

Când particularizăm asupra mediului militar, apar o serie de variabile care facilitează studiul

condiţiilor de apariţe şi dezvoltare a acestui tip de conflict. Pentru a putea înţelege efectele şi

mecanismul formării identităţii sub influenţa mediului militar nu trebuie decât să analizam

profilul axiologic obţinut în partea de cercetare a lucrării.

Acest profil al dimensiunii profesionale a studentului militar, ne oferă în acelaşi timpinformaţii despre gradul de dezvoltare al identităţii sale personale, având în vedere importanţa

profesiei pentru definirea acesteia. Tabloul de valori creionat anterior ne confirmă ipoteza

conform căreia studentul militar ca produs al socializarii în mediul militar, prin depăşirea

numeroaselor şi variatelor situaţii conflictuale obţine în cele din urmă o identitate personală

puternic individualizată, bine conturată, valorizată pozitiv în raport cu societatea în ansamblu.

Cu toate că finalitatea majoritară a sistemului de educaţie militară este una pozitivă,

descrisă anterior, studiul a confirmat deasemenea că pe parcursul acestui proces de formare a

identităţii umane, sub aspect personal sau social, studentul militar este expus unor riscuri majore,

fiind plasat deseori în situaţii tensionate generate de existenţa şi favorizare conflictului de rol.

Am observat, cu ajutorul chestionarului referitor la problematica conflictului de rol, că sursa

principală a apariţiei acestuia în mediul militar este insăşi nota de specificitate a sistemului

militar: caracterul puternic formalizat de existenţa normelor şi rigorilor militar, precum şi

structura ierarhică a acestuia. Astfel fiind nevoit să se supună necondiţionat atât regulilor cât şi

oamenilor care le impun, studentul militar devină victimă a conflictului de rol, şi se regăseşte în

situaţia în care entuziasmul, interesul pentru studiu, cunoaştere, modul propriu de interacţiune

Nesecret78 din 88



Nesecret

nu pot fi valorificate liber din cauza existenţei normativităţii. Cu toate acestea, nivelul de

angajament al studenţilor faţă de academie, creşte odată cu inaintarea în anii de studiu.

Deducem astfel că mediul militar pe lângă faptul că generează conflicte de rol la nivelul

studentului, constituie şi un factor de cimentare a personalităţii şi identităţii acestuia. Astfel, prin

depăşirea conflictelor de rol, studentul militar clădeşte pe baza atributelor personale şi a

factorilor pozitivi dar şi sub influenţa unor experienţe negative, traumatizante o personalitate

puternică, statornică, greu de influenţat sau intimidat. Consider că prin corelarea comparativă a

rezultatelor studiilor întreprinse, am reuşit să ating obiectivele propuse şi să demonstrez că

apariţia şi apoi depăşirea conflictului de rol, în mediul militar are o influenţă pozitivă în

ansamblu asupra studentului militar din perspectiva formării identităţii acestuia.

Nesecret79 din 88



Nesecret

BIBLIOGRAFIE

1. Linton, R., Le fondament culturelle de la personalite, Bordas, Paris, 1977;

2. Parsons, T. , Prolegomena to a Theory of Social Institutions, în American Sociological Review

nr. 55, p. 319, apud Scott, Richard W. în Institutii şi Organizatii,Editura Polirom, Iasi , 2004;

3. Niculae, C., Schimbarea organizaţiei militare. O perspectiva (neo)institutionalista, Editura

Tritonic, Bucuresti, 2004;

4. Irimia, I., Armata şi societatea, Editura AiSM, Bucuresti, 2003;

5. Nita, M., Introducere în sociologia militară , Editura I.N.I., Bucuresti, 1999;

6.Rizescu, A., Socializarea profesionala şi comunicarea în organizaţia militară, Editura Polirom,

Bucureşti, 2006;

7. Charles Moskos, Armata, mai mult decât o ocupatie?, Editura Ziua, Bucuresti, 2005;

8. Sava, I., Tibil, G., Zulean, M., Armata şi societatea. Culegere de texte de sociologie militară ,

Editura INFO-TEAM, Bucuresti,1998;

9. Nita, M., Organizaţia în Psihosociologie şi pedagogie militară, Editura militară, Bucuresti,

1992;

10. Huntington, P., The Soldier and the State: the Theory and Politics of Civil-Military

Relations, Cambridge, Belknap Press of Harvard University Press, Massachusesetts,1957 apud

Dr. Marian Nita, Introducere în sociologia militară , Editura I.NI., Bucuresti, 1999;

11. Parsons, T., The Social System, Collier-MacMillan Limited, Londra, 1968;

12. Boudon, R., Bourricaud, F., Dictionnaire critique de la sociologie, 1982;

13. Linton, R., The Study of Man, Appleton-Century-Crofts, New York, 1936;

14. Linton, R., Fundamentul cultural al personalităţii, Bucureşti, Editura Ştiinţifică,1961;

15. Merton, R., K., Social Theory and Social Structure, 1957;

16. Cazeneuve, J., Dix grandes notions de la sociologie, 1976;

17. Dubar, C., La Socialisation: construction des identites sociales et professionnelles, ,A. Colin,

Paris ,1991;

18. Armaşu V., Dimensiunile sociologice ale adaptării la mediul militar , Spirit Militar Modern,

nr. 6, Bucureşti, 2000;

19.Cioloca, I., Atitudinea tinerilor faţă de stagiul militar , Spirit Militar Modern, nr. 4-5,

Bucureşti, 1994;

20. Gal, R. & Mangesldorf, F., Handbook of military psychology, New York, John Wiley &

Sons, 1991;

Nesecret80 din 88



Nesecret

ANEXA 1

C H E S T I O N A R

Acest chestionar este creat în vederea investigării problematicii conflictului de rol în

contextul interacţiunii dintre individ şi grup. Vă rugăm să răspundeţi cu sinceritate la

următoarele întrebări, prin încercuirea răspunsului considerat adecvat opiniei dumneavoastră.

ITEMI:

1. Cât de des v-aţi aflat în stări conflictuale ca urmare a acţiunii unor factori de tensiune specifici

mediului militar ?

1. foarte frecvent2. frecvent

3. moderat

4. niciodată

2. Care credeţi că este sursa principală a apariţiei conflictului de rol la studentul militar ?

1. neînţelegerile cu proprii colegi

2. obligaţia de a respecta ordine contradictorii

3. privaţiunile şi rigorile specifice mediului militar 3. Care este gradul de implicare al comandantului dumneavoastră direct, în generarea

conflictelor de rol (1 minim – 5 maxim)?

12345

4. Vă consideraţi o persoană sensibilă la acţiunea factorilor tensionali specifici armatei?

1. în foarte mare măsură2. în mare măsură

3. în oarecare măsură

4. în mică măsură

5. în foarte mică măsură

5. Consideraţi că apariţia acestor conflicte de rol are efecte benefice asupra personalităţii

dumneavoastră?1. în foarte mare măsură

Nesecret81 din 88



Nesecret

2. în mare măsură




6. Vă consideraţi o persoană matură, cu o identitate de sine dezvoltată armonios?

1. în foarte mare măsură





7. În ce măsură se diminuează conflictul de rol prin comunicarea între subordonat şi şef ?






8. Sunteţi de părere că studenţii militari ar trebui să fie trataţi de către superiori ca şi colegi?

da

nu9. Consideraţi că mediul militar a avut influenţe şi influenţe negative în formarea personalitţii

dumneavoastră ? În ce măsură?






DATE DE IDENTIFICARE :

VÂRSTA GEN MEDIUL DE

PROVENIENŢĂ

LICEUL ABSOLVIT ANUL

M F URBAN RURAL MILITAR CIVIL I I III

Nesecret82 din 88



Nesecret

I

ARMA ...............................................................

ANEXA 2CHESTIONAR PENTRU IDENTIFICAREA VALORILOR PROFESIONALE

Nesecret83 din 88



Nesecret

Acest chestionar este un chestionar standard ce are ca rol crearea profilului valorilor

profesionale specifice unui individ. Vă rugăm citiţi întrebările şi completaţi conform indicaţiilor,

tabelul pentru răspunsuri din finalul formularului.

ITEMI:

1. O profesie în care trebuie să rezolvaţi mereu probleme noi.

2. O profesie în care trebuie să-i ajutaţi pe altţi .

3. O profesie în care se obţin retribuţii mari .

4. O profesie în care munca este foarte variată .

5. O profesie în care trebuie să vă indepliniţi sarcinile deplasându-vă de la un loc la altul.

6. O profesie care contribuie la prestigiul dumneavoastră personal.

7. O profesie în care se cer aptitudini artistice.

8. O profesie în care se lucreaza în echipă.

9. O profesie care prezină perspective de dezvoltare.

10. O profesie în care să vă puteţi realiza aşa cum doriţi.

11. O profesie în care să lucraţi cu un şef care să se poarte la fel cu toata lumea şi să acorde

aceeaşi încredere tuturor subalternilor.

12. O profesie în care mediul în care lucraţi să fie plăcut.

13. O profesie care să dea prilejul de a putea aprecia în fiecare seara realizarile din timpul unei

zilei de muncă.

14. O profesie în care să vă puteţi exercita autoritatea asupra altora.

15. O profesie în care să se experimenteze idei şi sugestii noi.

16. O profesie în care să se creeze unele produse noi.

17. O profesie în care rezultatele muncii dv. să fie cunoscute pentru a va putea da seama de

modul cum lucraţi .

18. O profesie în care şeful dumneavoastră să aibă masură în aprecieri şi critici

19. O profesie care să fie solicitata şi să ofere numeroase locuri de muncă.

20. O profesie în care să puneţi în valoare gustul pentru frumos.

21. O profesie în care să puteţi lua decizii personale.

22. O profesie în care să existe largi posibilităti de promovare, cu obţinerea de retribuţ ii

corespunzătoare.

23. O profesie în care gândirea să fie intens solicitată în rezolvarea problemelor noi şi cu soluţii

nuantate .24. O profesie în care să va puteţi pune în valoare insuşirile de conducător.

Nesecret84 din 88



Nesecret

25. O profesie care să se desfaşoare într-o clădire în care condiţiile de ambianţă să vă poată

asigura un nivel ridicat al sănătăţii .

26. O profesie în care să nu fiţi impiedecaţ să vă traiţi viaţa aşa cum doriţi.

27. O profesie care să ofere prilejul de a lega prietenii trainice cu colegii dumneavoastră de

munca.

28. O profesie în care importanţa muncii dumneavoastră să poata fi apreciată şi de ceilalţi.

29. O profesie în care să nu faceţi întotdeauna acelaşi lucru.

30. O profesie în care să aveţi sentimentul că puteţi ajuta pe alţii

31. O profesie în care să puteţi contribui la bunăstarea altor persoane

32. O profesie în care să puteţi efectua mai multe activităţi diferite.

33. O profesie în care să puteţi fi admirat de alţii.

34. O profesie în care să aveţi relaţii bune cu colegii dumneavoastră de muncă.

35. O profesie în care să vă puteţi desfaşura viaţa în mod plăcut.

36. O profesie în care să aveti prilejul de a lucra intr-un mediu corespunzător (bine

iluminat,linistit,curat,spaţios)

37. O profesie în care să puteţi planifica şi organiza munca altora.

38. O profesie în care să se faca apel în mod continuu la capacităţile dumneavoastră intelectuale.

39. O profesie în care să puteţi realiza o retribuţie care să vă asigure un trai corespunzător

dorinţelor dv.

40. O profesie în care să depindeţi de cât mai puţine persoane.

41. O profesie în care să produceţi obiecte care să atragă prin aspectul lor estetic.

42. O profesie în care să puteţi fi sigur că în cazul dispariţiei ei, puteţi obţine o alta în cadrul

aceleiaşi intreprinderi.

43. O profesie în care să aveţi un sef politicos.

44. O profesie în care să puteţi vedea rezultatele eforturilor dv.

45. O profesie care să imi stimuleze creativitatea


VÂRSTA GEN MEDIUL DEPROVENIENŢĂ


M F URBAN RURAL MILITAR CIVIL I II

III

ARMA ................................................................

TABEL PENTRU RĂSPUNSURI:

Nesecret85 din 88



Nesecret

Chestionarul de mai sus vă va putea ajuta să vă cunoasteţi mai bine în ceea ce priveşte

propriul dumneavoastră sistem de valori profesionale.

Acordaţi, pentru fiecare întrebare note de la 1 la 5, în funcţie de gradul de importanţă pe

care o atribuiţi fiecarei caracteristici profesionale, dupa cum urmează:

5 = foarte important 4 = important

3 = de importanţă medie 2 = puţin important 1 = neimportant

Întrebarea numărul :

Răspuns: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 1 1 1 1 1 1 1 1 1 191

2

3

4

5


Răspuns: 1 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 3 3 3 3 3 351

2

34

5


Răspuns: 3 3 3 3 4 4 4 4 4 451

2

3

4

5

ANEXA 3

Nesecret86 din 88



Nesecret

C H E S T I O N A R OCQ

Acest chestionar este un chestionar standard ce are ca rol studierea nivelului de ataşament

al individului faţă de organizaţia din car e face parte. Vă rugăm să răspundeţi cu sinceritate laurmătoarele întrebări, prin bifarea răspunsului considerat adecvat opiniei dumneavoastră în

tabelul pentru răspunsuri, situat la sfârşitul formularului.

ITEMI:

1. Sunt dispus să fac eforturi suplimentar, sau să mă dăruiesc mai mult decât sunt nevoit pentru a

spori succesul Academiei.

2. Promovez imaginea Academiei în mediile în care activez şi o prezint prietenilor ca fiind o

instituţie de învăţământ de elită.

3. Mă simt foarte puţin ataşat de această instituţie.(R)

4. Aş accepta aproape orice tip de sarcină doar pentru a avea privilegiul de a rămâne în

continuare student al Academiei Forţelor Aeriene “Henri Coandă.

5. Sunt de părere că intre setul meu personal de valori şi cel al Academiei sunt similitudini

însemnate.

6. Sunt mândru că sunt student la această Academie.

7. Aş fi putut la fel de bine să învăţ la altă facultate, atât timp cât aş fi făcut aceleaşi cursuri şi

activităţi.(R)

8. Această instituţie are un efect clar stimulativ în ceea ce priveşte capacităţile mele de studiu şi

perfecţionare.

9. Ar fi nevoie doar de un motiv minor pentru a renunţa la Academie. (R)

10. Sunt foarte bucuros că am ales să fiu student al Academiei Forţelor Aeriene, în defavoarea

celorlalte opţiuni pe care le aveam.

11. A continua studiile la această instituţie de învăţământ nu îmi va aduce pre multe beneficii.

(R)

12. Deseori, consider ca fiind dificil de acceptat anumite tratamente la care Academia îşi supune

studenţii. (R)

13. Îmi pasă cu adevărat de prestigiul şi evoluţia acestei instituţii.

14. Pentru mine Academia reprezintă cea mai bună instituţie de învăţământ superior la care pot

studia.

15 Decizia de a urma cursurile acestei instituţii a fost cu siguranţă o greşeală a mea. (R)


Nesecret87 din 88



Nesecret

VÂRSTA GEN MEDIUL DEPROVENIENŢĂ


M F URBAN RURAL MILITAR CIVIL I II

III

ARMA ................................................................

TABEL PENTRU RĂSPUNSURI:

Pentru următoarele intrebări din totalul de

15 indicaţi măsura în care acestea reflectă

propriile gânduri şi sentimente. În cazul în care un

item posedă mai multe părţi vă rugăm daţi

răspunsul care să le înglobeze semnificaţiile.

Indicaţi răspunsul propriu prin selectarea

unueia dintre următoarele variante:

1 – dezacord puternic;

2 – dezacord moderat;

3 – dezacord uşor;

4 – neutralitate ;

5 – acord uşor;

6 – acord moderat;

7 – acord puternic;

Nesecret88 din 88

Variante de răspuns

Întrebarea nr. 1 2 3 4 5 6 71

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

1314

15

Conflictul de Rol La Studentul Militar

Documents

Transcript of Conflictul de Rol La Studentul Militar