Capitolul I

NOŢIUNI GENERALE DE GEOGRAFIE POLITICĂConcepte de geografie politică şi geopolitică.

Statul şi componentele sale

Pentru înţelegerea aspectelor de geografie umană – populaţie, aşezări, economie mondială, dehartă politică a lumii contemporane - este necesar să fie cunoscute câteva probleme generale degeografie politică şi geopolitică.

1.1 Conceptele de geografie politică şi geopolitică

Conceptul de geografie politică. Geografia politică este ramură a geografiei umane (fig. 1)care se ocupă cu studierea efectelor teritoriale ale acţiunii politice. Geografia politică studiază statul,studiază relaţiile statului - ca unitate teritorial-politică - cu diferite alte unităţi, (state) studiazămorfologia şi caracteristicile statului, graniţele.

În ultimele două decenii s-a mutat accentul asupra analizei unităţilor teritorial politice mici,componente ale statelor, care implică procese politice şi decizii spaţiale, relaţii între resursele

disponibile şi evoluţiile social-economice.

Geografia politică studiază condiţiile de apariţie, dezvoltare şi întreţinere a statelor caorganisme politico-economice şi sociale independente şi suverane.

Obiectul de studiu al geografiei politice este statul, care, în condiţiile studierii lui de cătregeografia, devine obiect geografic.

Conceptul de geopolitică. Geopolitica s-a conturat ca noţiune, concepţie şi doctrină social-politică, încă din secolul al XIX-lea. Situată la interferenţa ştiinţelor geografice cu ştiinţele politice,economia, psihologia, sociologia, istoria, a fost considerată, pe bună dreptate, o ramură a geografiei,pentru că iniţial s-a afirmat în cadrul acestei ştiinţe. Fără îndoială, geopolitica constituie o realitate alumii contemporane, este folosită în lumea ştiinţifică şi în mod pragmatic în cancelariile diplomaticeale lumii.

În evoluţia sa a trecut prin mai multe faze: geopolitica romantică, geopolitica agresivă(perioada nazistă), geopolitică progresivă (perioada comunistă) şi geopolitica nucleară (astăzi).

Geopolitica este o doctrină social-politică, potrivit căreia este o dependenţă a evenimentelorpolitice faţă de teritoriul geografic, iar politica statelor ar fi dependentă de potenţialul geografic.

Geopolitica şi geografia politică nu sunt termeni sinonimi. Geografia politică analizeazăcondiţiile de existenţă spaţială a statului iar geopolitica analizează necesităţile spaţiale ale unui stat,sistemele socio-politice ale statelor.

Geopolitica, având ca suport geografia, este considerată ca fiind teoria(social-politică) a dependenţei evenimentelor politice de teritoriu.

Scurt istoric. Friederich Ratze (1844-1904) este considerat fondatorul geopoliticii germaneşi mondiale şi totodată, este fondatorul geografiei politice. În 1897 a publicat “Geografia Politică”lucrare care prezintă consideraţii şi fapte ce hotărăsc creşterea spaţială a statelor care, prin extinderealor, trebuie să-şi constituie unitatea politică într-un teritoriu bine conturat, care să aibă posibilitatea de“ajustarea” graniţelor, pentru a căpăta o configuraţie cât mai armonioasă şi pentru a satisface cât maibine nevoile populaţiei din teritoriul său.

Aceasta argumentează cum geopolitica, printr-o interpretare denaturată a condiţiilorgeografice, susţine că politica statelor este determinată de potenţialul geografic.

S-a încercat, printr-o greşită înţelegere a geopoliticii, să se considere că dezvoltareaeconomică a unei ţări, că bunăstarea unui popor, sunt susţinute nu numai de potenţialul natural alteritoriului, ci este necesar să se producă o expansiune în alte spaţii, să aibă loc cuceriri de teritorii,modificări de graniţe, subjugarea altor popoare.

Pe o asemenea viziune s-a axat politica lui Hitler, care a stat la baza celui de al doilea războimondial.

Personalitate ştiinţifică de marcă, Fr. Ratzel - deşi opera sa “Geografia politică” a fostrecuzată, de geografii germani tineri care au participat la primul război mondial - este autorulcunoscutei formule popor fără spaţiu pe care s-a clădit teoria nazistă a spaţiului vital.

Autorul conceptului de geopolitică este considerat Rudolf Kjellen (1864 – 1922)1 a scrisStatul ca formă de viaţă (1916), în care sacralizează spaţiul, considerând geopolitica “o trăsătură deunire între spaţiu, mediul fizic şi poporul care-l ocupă” (T. Simion, pag. 10) Totodată, R. Kjellenconsideră că geografia politică studiază Statul considerat ca un organism geografic, fenomenspaţial, adică un pământ, un teritoriu, un spaţiu, sau mai exact o ţară. Aşadar, după R. Kjellen,statul se naşte, trăieşte, moare, intră în competiţie, în concurenţă cu altele.

Geopolitica, în concepţia lui R. Kjellen, cuprindea 5 componente fundamentale: topopolitica(analiza aşezărilor statelor), ecopolitica (studiul economiei naţionale), demopolitica (analiza statuluica neam), sociopolitica (analiza statelor ca societate), cratopolitica (forma de guvernământ).

Alt reprezentant al geopoliticii germane a fost Karl Haushofer (1869-1946), fiind un apropiatal cercurilor naziste, considera că geopolitica este tot ce se poate şti astăzi despre ţară, privită capiesă sau ca organism în angrenajul politic mondial. (T. Simion, pag.11). El a dezvoltat teorii caspaţiul vital, clasificarea raselor, rasele ariene, drumul spre răsărit, popor fără spaţiu, care auajutat propagandistic expansiunea germanică în Europa, în timpul ultimului război mondial.

În Franţa, care era o mare putere, avea imperiu colonial, avea frontiere solide, nu manifestapretenţii teritoriale, faţă de vecini, şcoala geopolitică nu a avut un ecou şi un impact deosebit, aşa cums-a întâmplat în Germania.

Întemeietorul geopoliticii franceze, Paul Vidal de la Blache (1845-1918) şi, totodată,fondatorul geografiei umane franceze, a pus accentul pe rolul omului ca factor geografic, considerândcă influenţa umană permitea reducerea rolului mediului natural asupra societăţii.

În lucrarea Tabloul Geografic al Franţei (1903), care s-a bucurat de un mare succes, adezvoltat conceptul determinismului geografic.

1 R.Kjellen, suedez la origine, naturalizat în Germania a fost profesor de drept la Universităţile dinUppsala şi Goteborg, la care a predat istoria şi ştiinţele politice.

Determinismul geografic a fost un curent în geografie care acordămediului geografic rolul de factor determinant în dezvoltarea societăţii.

Mai târziu, P.V. de la Blache, prin lucrarea Franţa de Est (1917), în care analizeazăprovinciile Alsacia şi Lorena, pune bazele geopolitici franceze.

Alt geograf francez, Albert Demangeon (1872-1940), considerat printre detractorii geografieipolitice (Geografia politică, 1932), care a criticat concepţţle lui Paul V. de la Blache, şi ale geografilorgermani, a considerat că “geopolitica este maşină de război”.

Geograful francez Jacques Ance (1879-1943), continuator al lui Paul V. de la Blache, apublicat Geopolitica (1936) şi Geografia frontierelor (1938), prin care dezvoltă concepţia sa asuprafrontierelolr, despre care spune că sunt mai mult mobile decât stabile, mai mult suple decât rigide,mai efemere decât mişcătoare. Prin lucrările sale a făcut o critică severă a geopoliticii germane încare sesizează “lipsa spiritului ştiinţific, ideologia nazistă şi caracterul pseudoştiinţific şi rasial,concepţia privind rolul frontierelor”. (Simion T., pag. 18)

Şcoala geopolitică românească

Geopolitica românească s-a afirmat mai târziu, în preajma celui de al doilea război mondial,când România a pierdut mai multe teritorii – Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţei,Transilvania de Nord-Est, Cadrilaterul –, şi când geografii români, alături de istorici, etnografi,economişti, au luat atitudine, prin studiile lor, împotriva tendinţei de sfârtecare a teritoriului naţional,atitudine pentru care vor fi pedepsiţi, închişi, omorâţi.

Geopolitica românească s-a afirmat ca cea mai importantă mişcare ştiinţifică din EuropaCentrală şi de Sud-Est, fiind o replică la imperialismul rusesc şi german, care au contribuit la mutilareateritoriului românesc. (fig. 2, 2A).

Printre geografii, care au contribuit la dezvoltarea şi afirmarea geopoliticii româneşti, amintimpe: Ioan Conea, Simion Mehedinţi, Vintilă Mihăilescu, Mihai David, Nicolae Popp, Nicolaie Al.Rădulescu, Constantin Brătescu ş.a.

Ioan Conea (1902-1974)2 a abordat pentru prima oară în lucrarea “Geopolitica – o ştiinţănouă” conceptul de geopolitică despre care a afirmat că “geopolitica nu este decât istoria desfăşuratăepocă după epocă”.

2 Pentru ideile sale, comuniştii l-au înlăturat de la catedra universitară. Lucrarea sa de referinţă cuimportante conotări de geopolitică a fost “Ţara Loviştei”

Simion Mehedinţi (1868-1962), întemeietorul geografiei moderne româneşti (1900), a avutcontribuţii remarcabile la geopolitica românească. În acest domeniu a scris: “Dacia Pontică şi DaciaCarpatică” (1928), Quest que la Transylvanie” (1941), “Fruntaria României spre răsărit” (1941)ş.a. Pentru viziunea sa geopolitică, Simion Mehedinţi a fost persecutat de comunişti, fiind scos dinînvăţământul universitar geografic pe care l-a întemeiat.

Vintilă Mihăilescu (1890-1978) a realizat şi lucrări cu conţinut geopolitic cum au fost:“Harta etnografică a Transilvaniei” (1940), “Unitatea pământului şi poporului românesc” (1942).

Constantin Brătescu (1882-1945) a scris studiile geopolitice: “Populaţia Cadrilateruluiîntre anii 1878-1938”, “Valea Nistrului” (1941).

Mihai David (1886-1954), geograf ieşean, a realizat un interesant studiu cu titlul “Problemede ordin geopolitic ale locului şi ale spaţiului ocupate de statul român”(1939)

N. Al. Rădulescu (1905- 1989) a scris “Poziţia geopolitică a României” (1938); NicolaePopp (1908-1989) a realizat studiul “Românii din Basarabia şi Transilvania” (1941).

În perioada comunistă (1945-1990), geopolitica a fost prohibită, iar geografii care s-auexprimat în acest domeniu au avut de suferit, iar lucrările lor geopolitice, dar şi altele, au fost interzise.

Geopolitica astăzi

Geopolitica, discreditată de şcoala germană şi nazism precum şi de determinismul pe care l-apropagat, a renăscut în ultima vreme cu o forţă şi vigoare nouă, fiind în avanscena politicii mondiale.

Geopolitica, în condiţiile contemporane, este definită ca “studiul raporturilor întrecondiţiile naturale geografice şi politica statelor” (Dicţionarul Robert)3 sau

“Ştiinţa care studiază raporturile între datele geografice ale statelor şipolitica lor. Geopolitica exprimă şi precizează voinţa de a-şi ghida acţiuneaguvernamentală în funcţie de lecţiile de geografie” (Dicţionarul Larousse).

Din geopolitica actuală au dispărut invariantele geopoliticii clasice – determinismul geografic,spaţiul – condiţie a puterii, mistica frontierelor, democraţia şi politica, puterea maritimă şi putereaterestră, războiul rece.

La dezvoltarea geopolitici contemporane şi-au adus contribuţii importante specialişti din SUA,Franţa, Germania, Rusia, Brazilia ş.a.

Amintim câteva definiţii propuse de specialiştii contemporani:“…esenţa geopolitici este de a studia relaţia care există între politica internaţională de

putere şi caraceristicile corespondente geografiei"(S. Cohen, SUA); “geopolitica este o aplicaţie acunoştinţelor geografice în afacerile mondiale” (W. Fox, SUA); “geopolitica realizează o nouăsinteză a istoriei, a spaţiului teritorial al resurselor morale şi fizice ale unei comunităţi care sesituează astfel în ierarhia puterilor, în locul pe care-l ocupă, sau mai curând în locul asigurat demeritele sale” (Chr. Daudel, Franţa); “geopolitica are în vedere determinarea coordonatelor

3 3 şi 4 după T. Simion, luc. cit. p.20

geografice ale unei situaţii şi ale unui proces sociopolitic, precum şi decriptajul discursurilor şiimaginilor cartografice care le însoţesc” (M. Foucher, Franţa)4

După CHr. Daudet în componenţa geopoliticii intră subsistemele: geostrategia, geosofia,geopraxia, geoştiinţa.

Geostrategia defineşte un concept geopolitic militar referitor la planificarea spaţială a unoracţiuni menite să asigure apărarea sau securitatea unui stat. Este un concept specific şcolilor geopoliticeanglo-saxone, legat în special de unele acţiuni militare maritime (vezi 8, pag.143). Finalitatea acestorconcepţii sunt securitatea şi apărarea.

Geosofia se referă la protecţia spaţială a gândirii şi acţiunii, şi are ca finalitate ştiinţa de agândi spaţiul. Geopraxia se referă la discriminarea obiectelor şi a teritoriilor. Geoştiinţa are ca obiectuniversalitatea conştiinţei spaţiale şi ca finalităţi – cunoaşterea geospaţială: instrumente de cercetare, dereprezentare şi explicare (vezi tabelul 1). În dezvoltarea geopoliticii contemporane se manifestăurmătoarele tentdinţe: geopolitica externă (Franţa); geopolitica şi amenajarea teritoriului (Brazilia);geopolitica şi ideologia (Rusia)5; geoeconomia – în care se dezvoltă concepte ca – războiul economic(criza petrolului în 1973), conceptul de ţări de risc (petrolul mexican 1938, criza canalului Suez în1956).

Principalele concepte folosite astăzi în geopolitică sunt: state tampon şi zone tampon, zoneneutre; lume bipolară (în teritoriul războiului rece, s-au conturat două supraputeri – SUA şi URSS) –,iar în faza bipolarităţii s-a format lumea a treia şi statele nealiniate; teoria domino-ului sau balanţaterorii (concept apărut în 1953), care a generat războaie, conflicte, prăbuşirea comunismului în Europa.

Orientărischimbătoare, conceptactual, care constă înmodificarea politiciiexterne (ex. Australia,iniţial s-a orientat spreMarea Britanie, azispre SUA; statelemusulmane din fostaURSS (Azerbaidjan,Kazahstan, Kârghistan,

Tadjikistan,Turkmenistan,

Uzbekistan) seorientează acum spreTurcia, Iran, Irak,Pakistan, Afganistan;ţările foste comunistedin Europa seorientează sprestructurile euroatlanticeşi Uniunea Europeană.

După 1990, înRomânia au apărut mai multe lucrări de geopolitică: Emandi Em, Buzatu Gh., Cucu V, Geopolitică,Iaşi, 1994 (Ed. Glasul Bucovinei); V. Cucu, România – consideraţii geopolitice (Terra, 3 şi 4, 1992);Tămaş S., Geopolitica (1995) în Ed. Noua Atlantidă; Florian L. Criza unei lumi în schimbare (1994),Ed. Noua Atlantidă; Simion T., Geoeconomia Terrei (1997), Ed. Domino.

1.2. Statul şi componentele sale

Conceptul de stat. Statul, după cum s-a spus, este obiectul de studiu al geografiei politice.Apariţia statului este consecinţa unui lung proces istoric, care a determinat comunităţile omeneşti să seorganizeze pe plan intern. Statul s-a constituit ca un fenomen social complex, ca o instituţie bineorganizată, fiind condus de organe şi organisme. Statul este o entitate politică organizată, independentăşi suverană. J.J. Rousseau considera statul ca forma cea mai angajantă a asocierii politicii.

4 după T. Simion, lucr. cit.,pag. 21-225 V. Jirinovski, Saltul final al Rusiei către Sud, 1993

Statul, ca formă de organizare politică recunoscută pe planinternaţional, îşi exercită autoritatea asupra unui teritoriu, numit teritoriude stat.

Statul se poate defini ca o entitate adminsitrativ-politică, limitată de graniţelebine definite şi recunoscute internaţional, care are un statut independent, este generată de oinstituţie politică şi îşi exercită suveranitatea asupra propriului teritoriu.

Statul ocupă un teritoriu, este delimitat de graniţe, este locuit de populaţie, fiind supus uneiconduceri proprii, se supune unor legi comune, care au efect în interiorul său.

Statul are caracter istoric, fiind procesul dezvoltării sociale şi organizării populaţiei. A apărutpe o anumită treaptă de evoluţie a societăţii omeneşti.

Principala caracteristică a statelor este suveranitatea care-i dă dreptul de a folosi forţa înpropriul teritoriu, pentru a impune constituţia şi legile interne. Pentru asigurarea existenţei sale şidezvoltarea sa, statul dispune de forţe poliţieneşti şi forţe militare.

Pe plan internaţional, statele sunt reprezentate prin misiuni diplomatice (ambasade, consulate),misiuni culturale, comerciale, militare.

Componentele statului sunt: teritoriul şi populaţia. Aceste componente determină douătrăsături fundamentale ale laturii sociale: una de ordin economic, prin care se pune în valoareteritoriul şi alta de ordin politico-administrativ, exprimată prin forma de stat.

1.2.1. Teritoriul

Conceptul de teritoriu de stat. Teritoriul de stat este un spaţiu limitat, care, sub raportjuridic, are o întindere limitată, cuprins între graniţe, asupra căruia statul îţi exercită suveranitatea, îşiaplică legislaţia şi constituţia. Este suportul pe care se dezvoltă activitatea societăţii, a populaţiei carelocuieşte în cadrul său.

Teritoriul statului este o entitate geografică, spaţială, umanizată, care are, prin organizarea sa oanumită specificitate regională sau mondială.

Teritoriul de stat, care este o suprafaţă naturală, devine teritoriu politic în condiţiileexistenţei unui sistem politic, iar frontierele devin şi ele politice, fiind, în esenţă, liziera spaţială şilegală a sistemului politic.

Teritoriul de stat cuprinde totalitatea suprafeţelor terestre, acvatice aflate în interiorulgraniţelor recunoscute pe plan internaţional, cât şi subsolul şi spaţiul aerian carecorespund acestui teritoriu.

În concepţia unor geografi occidentali, teritoriul politic (teritoriul de stat supus unui sistempolitic) este cvadridimensional – aer, apă, sol, timp. Evoluţia sistemului politic s-a făcut de la regnum(suveranitate personală) la dominium (suveranitate naţională).

Teritoriul de stat stă la baza noţiunii de stat, deoarece un stat nu poate fi conceput, nu există,fără teritoriu.

Ideea statală este o concepţie morală şi filozofică privind destinul statului şi a rolului său;ideea statală ajută naţiunea să capete o idee despre ea însăşi, despre ce este şi ce va fi (T. Simion, p.28).

Existenţa unui stat este susţinută nu numai de sistemul politic, dar şi de o tendinţăsemiconştientă înrădăcinată într-o psihologie colectivă (“spiritus movens”), de tradiţii şi ambiţiinaţionale, dar şi de ideea statală.

În ciuda globalizării, a integrării economice mondiale sau regionale, statul va continua săexiste ca entitate geografică şi naţională, iar probleme ca cea a apărării şi a politicii externe vor rămânede bază în afirmarea sa naţională şi internaţională.

În concluzie, statul, prin teritoriul său, este o realitate spaţială, social-politică şieconomică, este o entitate politică, organizată, independentă şi suverană.

Teritoriul de stat se caracterizează prin câteva trăsături distincte: are o anumită întindere şimărime, este delimitat de graniţe, ocupă o poziţie geografică şi geopolitică, are alcătuire fizico-gografică, are o populaţie, adică resurse umane, care valorifică potenţialul natural şi participă laviaţa socială şi politică.

1.2.1.1. Mărimea teritoriului.Este o noţiune geopolitică referitoare la mărimea geografică, adică la întinderea spaţială sau

suprafaţa statului. Exprimată în km2, suprafaţa statului, este un criteriu de clasificare a statelor, dar,totodată, condiţionează existenţa şi răspândirea resurselor, a populaţiei, influenţează organizareateritorială (căile de comunicaţie, agricultura), influenţează potenţialul climatic, morfologic (relief),biogeografic, uman şi economic. Întinderea statelor poate prezenta avantaje şi dezavantaje atât subaspect social cât şi economic, politic, geostrategic.

Statele cu suprafeţe mari uneori prezintă avantaje şi dezavantaje. Anvantajele sunt:diversitatea fizico-geografică a teritoriului (condiţii climatice diverse, relief, vegetaţie, ape), varietatearesurselor naturale ale solului şi subsolului, condiţii diferite de populare, încât se diferenţiază zone binepopulate şi zone slab populate şi nepopulate, iar sub aspect strategic prezintă posibilitatea de a rezista lainvazii străine, şi de apărare în profunzime. Ex: politica militară adoptată de URSS în timpul celui de-aldoilea război mondial; China în faţa Japoniei militariste în 1937.

În statele cu suprafaţă mare distribuţia căilor de comunicaţii se adaptează întinderilor vaste,dar, totuşi, se conturează concentrări mai importante în anumite zone. Se remarcă acestea concentrări,cu toate consecinţele care decurg, în mai multe state. Ex: în Sudul Canadei, pe teritoriul Austriei, înpartea europeană a Rusiei.

Dezavantajele pe care le prezintă întinderea mare a statelor sunt mai multe: dificultăţi înadministrarea teritoriului, o structură etnică neomogenă, care creează probleme etnice, dificultăţi îndesfăşurarea circulaţiei între extremităţile statelor, destul de îndepărtate, locul capitalei în cadrulstatului ridică probleme importante, în special, când are o poziţie periferică, sub aspect geostrategic secreează dificultăţi de apărare. Statele cu întinderi mari au şi o populaţie heterogenă etnic, religios, ceeace produce disfuncţionalităţi şi dezavantaje în administrare. Apar neînînţelegeri de natură etnică,religioasă, care generează conflicte. Ex: Sudanul, care are nordul arab iar sudul este african, locuit denegri, este dificil de guvernat; India, are, de asemenea, probleme sub raport etnic şi religios. Înasemenea state se manifestă tendinţe separatiste.

Un alt caz la reprezentat fosta URSS cu un conglomerat de popoare, etnii, religii. Dupădestrămarea sa, acestea s-au separat, au devenit independente şi s-au orientat spre zone cu religiiasemănătoare. Ex: statele din Asia Centrală (foste în URSS) acum se orientează, pe bază de religie(musulmană), spre ţările vecine – Turcia, Iran, Irak, etc.

Printre statele cu întinderi mari exemplificăm cu următoarele: Rusia (17,1 mil. km2), Canada(9,9 mil. km2), China (9,5 mil. km2), SUA (9,3 mil. km2), Australia (7,7 mil. km2) ş.a.

Marile puteri şi supraputeri ale lumii contemporane sunt influenţate de mărimea statelor.Statele cu suprafeţe mici prezintă mai multe caracteristici: au o populaţie omogenă, numeric

redusă şi mai uniform distribuită; prezintă facilităţi în administrarea teritoriului, au o infrastructură caredeserveşte mai bine teritoriul. Ca dezavantaje se pot aminti: resursele limitate, ceea ce impune ca statulsă apeleze la comerţul extern pentru aşi procura aceste resurse, sunt supuse suprapopulării, fenomencare generează emigrarea masivă şi determină subdezvoltarea pentru unele, iar altele, pentru asupravieţui, se orientează spre turism (ex. Macao, Andora, San Marino), altele au o fiscalitatefavorabilă, atrăgătoare pentru investitori (ex. Lichtenstein, Gibraltar, Bermude). Sub aspectgeostrategic sunt supuse riscului anexării.

Printre cele mai mici state amintim: Vatican (0,44 km2 = 44ha), Macao (1,62 km2 ), SanMarino (61,0 km2), Lichtenstein (157,0 km2).

Statele, după suprafaţă, se clasifică în: state mari, state mijlocii, state mici şi state foarte mici(vezi tabelul 2).

În concluzie, mărimea statelor (cu avantajele şi dezavantajele lor) influenţează poziţiageografică, determină diversitatea resurselor, potenţialul de habitat, potenţialul economic, factoriigeostrategici, factorii politici şi factorii de putere.

1.2.1.2. Forma teritoriului statelorEste în funcţie de condiţiile fizico-geografice, de condiţiile istorice şi politice în care s-au

făcut ajustări şi reajustări teritoriale. Forma statelor este determinată de traseul graniţelor, careconturează spaţiul ocupat de acesta.

Forma statelor se poate clasifica în: formă descriptivă, formă geometrică, formăgeografică.

Forma descriptivă se bazează pe termenii descriptivi care sugerează imaginea statului: cizmă(Italia), pui de urs (Irlanda), pară (Sri Lanka), lamă (Chile), cleşte de crab (Haiti), profil uman(Portugalia). Această clasificare nu are o valoare ştiinţifică, ci uşurează memorarea formei unor stateprin comparaţie cu formele unor fiinţe, obiecte.

Forma geometrică se referă la încadrarea statelor în forme geometrice care pot fi:neregulate, rotunde (România, Ungaria), rectangulare, de triunghi (Coasta de Fildeş), depatrulater; regualte (Franţa are formă de hexagon).

Forma geografică redă imaginea reală a statului, fiind delimitat de graniţe, acestea evocămodul de evoluţie al statului, relaţiile cu statele vecine. Graniţele sinuoase sunt străvechi, iar celegeometrice sunt specifice statelor formate în urma colonizărilor.

Statele, după formele geografice, se încadrează în mai multe tipuri: stat alungit, statcompact, stat apendicular sau cu protuberanţe, stat fragmentat, stat perforat, stat ştrangulat,stat încorsetat (vezi fig. 3 şi 4)

Statul alungit este acela al căruiteritoriu are lungimea de cel puţin 6 ori maimare decât lăţimea medie. Avantajele acestoraconstau în aceea că au un potenţial naturalvariat (resurse, climă, vegetaţie, soluri);dezavantajele constau în dificultăţi decirculaţie, în controlul central al extremităţilor,în apărare (vezi fig. 3-a, fig.4) Ex. Chile,Norvegia, Italia. Statele pot fi alungite înlungul meridianelor (nord-sud) ceea cedetermină existenţa mai multor zone climatice,zone de vegetaţie, zonarea culturilor agricole(Ex: Chile, Italia, Suedia etc.); în lungulparalelelor (Ex. China, Rusia, SUA) ceea ceduce la existenţa mai multor fuse orare.

Statul compact are forma geograficăideală, aceea de cerc (cvasicirculară) sau elipsă.Aceste state prezintă numeroase avantaje:omogenitatea răspândirii populaţiei;comunicaţii lesnicioase, uşurinţa cu care poatefi controlat teritoriul, localizarea centrală acapitalei (Ex: Belgia, România, Ungaria,Afghanistan, Rhodezia, Uruguai)(vezi fig. 3-a,fig. 4)

Statul cu protuberanţe sauapendicular este o variantă a statului compact,însă prezintă o parte a teritoriului ieşită subforma unei prelungiri exterioare ca o peninsulăsau ca un coridor, faţă de aria centrală. Acestea,protuberanţa sau apendicele, reprezintă regiunistrategice sau cantonează resurse importante(vezi fig. 3-a)(Ex. Austria cu punga Tyrol-Voralberg; Irlanda de Nord cu tentacululDonegal, Zair cu coridorul Matadi, Ţările deJos cu punga Limbourg; Thailanda cuapendicele Soungkhla; SUA cu Coada de Voala Alaskăi; Myanmar etc.

Statul fragmentat are teritoriul format din mai multeinsule (arhipelag) sau are teritoriul despărţit din cauza existenţi altui stat între aceste teritorii. Acestesituaţii creează dificultăţi în circulaţie, în controlul teritoriului, în domeniul apărării etc. Ex: statearhipelag: Japonia, Indonezia, Filipine; state cu o parte din teritoriu format din insule: Grecia,Italia, Danemarca, Malaysia; state cu teritoriul despărţit: în SUA – Alaska este despărţită prinColumbia britanică (Canada);

Statul perforat cuprinde în interiorul său unul sau mai multe teritorii ale altor state. Aceastăsituaţie face ca uneori statul “perforat” să influenţeze statul “perforant” fie politic, fie economic. Ex:Italia este perforată de San Marino şi Vatican; Africa de Sud (vezi fig. 3-c) este perforată de stateleLesotho şi Swaziland. Statele perforate, aflate în văduvie de poziţie faţă de statul perforator, s-auformat în anumite condiţii istorice (reminescenţe coloniale, conflicte militare, ascendenţe feudale).

Statul strangulat sau gâtuit are un teritoriu care suferă o gâtuire, determinată istoric, care

deformează conturul statului (vezi fig.3-f) Ex: Somalia, Israel, Mali, Germania federală (1945-1989)etc.

Statul încorsetat este acela care are teritoriul prins ca într-un cleşte de alt stat, care îlblochează pe litoral. Ex:Monaco, fostul Hong Kong,Gambia, Burnei etc.

1.2.1.3.Componenţa teritorialăa unui stat

Componenţa teritorială,care se referă la felul cum estealcătuit statul sub aspectteritorial, poate fi: monomericăşi polimerică.

Componentamonomerică este atunci cândstatul are o alcătuire geograficăunitară şi un singur nucleu (Ex:

România, Ungaria, Bulgaria, Cehia etc.). Componenţa polimerică este atunci când teritoriul statal estedespărţit. Poate fi un polimerism aparent specific pentru statele insulare (Ex: Indonezia, Filipine,Japonia, etc.); când statele au o parte continentală şi alta insulară (Ex: Grecia, Canada, Danemarca,Franţa, Italia etc); când sunt prezente enclavele. Enclavele sunt teritorii mici ca dimensiune şipopulaţie, localizate în interiorul altui stat, dar nu se află sub jurisdicţia sa. Enclavele pot fi –microstate (Ex: San Marino, Vatican în Italia) sau pot fi părţi ale unui stat (Ex: Berlinul de Vest care înperioada războiului rece se afla pe teritoriul R.D.Germania, în acest caz enclava are şi sensul deexclavă)6 Exemple de enclave: Nahicevan, enclavă azeră pe teritoriul Armeniei, Nagorno Karabach –enclavă armenă pe teritoriul Azerbaidjanului (fig.5); Lesotho şi Swaziland enclave în Africa de Sud;Monaco – enclavă în Franţa; San Marino în Italia, Vatican, enclavă (stat) în interiorul unui oraş(Roma); Campione – sat enclavă- localitate italiană pe teritoriul Elveţiei, Gibraltar, în Spania este,teritoriu al Marii Britanii; la graniţa dintre India şi Bangladesh există circa 120 de enclave.

Alt teritoriu este cel de periclava7, adică o parte din teritoriul naţional, lipit de întreg, la carenu se ajunge pe teritoriul naţional ci pe teritoriul altui stat. Ex: statul Maine (SUA), inacesibil din Sud,la care se ajunge prin statul Quebec (Canada).

În concluzie, forma teritorială a statelor prezintă importanţă sub următoarele aspecte:răspândirea populaţiei (omogenitate sau viduri de populaţie); răspândirea resurselor, dezvoltareaeconomică, distribuţia comunicaţiilor, controlul politic, condiţiile geostrategice. Formele statelor potgenera fenomene de naţionalism care determină dezmembrarea lor (Ex: Jugoslavia, URSS). Ideal esteca între forma statului, populaţie şi politic să fie coeziune, pentru a se evita extreme de iredentism,naţionalism, spartanism.

1.2.1.4. Localizarea geografică a statelorLocalizarea se poate face sub raport matematic, adică precizându-se meridianele şi paralelele

(Ex: România este localizată pe paralela de 450 latitudine nordică şi meridianul de 250 longitudineestică); sau sub raport geografic, când pot fi: continentale, insulare, maritime; localizarea subraport geopolitic.

Ţările continentale pot avea o ieşire îngustă la mare, cum este România, sau nu au ieşire lamare, sunt intercontinentale (Ex: Ungaria, Elveţia, Austria, Belarus, Kazahstan etc.). Ţările maritimeau ieşire la mare, dar şi în cadrul lor se deosebesc: state cu o singură faţadă maritimă (Ex: Norvegia,Finlanda, Portugalia) şi state cu mai multe faţade maritime (Ex Franţa, Spania, Suedia, MareaBritanie, SUA, canada, Rusia etc.); state insulare (Ex: Japonia, Cipru, Filipine, etc).

Cunoaşterea poziţiei geografice are importanţă, pentru a evalua avantajele şi dezavantajelepoziţionale sub aspectele – economice, relaţiile politice, geopolitice, comerciale, geostrategice etc.Localizarea geografică prezintă mare interes din perspectiva geopolitică.

1.2.1.5. Structura fizico-geografică a teritoriuluiEste determinată de caracteristicile reliefului, climei, resurselor,

care plasează statele în categorii diferite de potenţial natural, care potinfluenţa nefavorabil statul respectiv sub aspectele – social, politic,economic, gradul de dezvoltare etc.

Statele din zona temperată situate în centura petrolieră gazeiferă – carboniferă au o dezvoltareeconomică bună (ex: Franţa, Germania, Belgia, SUA, Canada etc). Alte state au un relief dominant decâmpie care orientează economia spre agricultură (Ex: Ungaria, Danemarca, Olanda), altele au un reliefdominant de podiş care orientează economia spre creşterea animalelor (Ex: Elveţia, Austria, etc.), alteleau un relief armonios, proporţional – munţi, dealuri, câmpii – care influenţează o diversificareagroeconomică pe trepte de relief (ex. România, Bulgaria etc.)

Poziţia geografică este consecinţa localizării, a potenţialului natural şi uman, a raporturiloreconomice, politice, militare cu statele vecine, cât şi cu puterile mondiale şi regionale.

Aceasta influenţează orientarea relaţiilor externe pe anumite axe de interes geopolitic, înraport cu contextul istoric şi politic. Ex: statele maritime, insulare, sub aspectul problemelor desecuritate nu pun probleme strategice de apărare a flancurilor , ci fac eforturi pentru a fi puteri maritime(Marea Britanie – regina mărilor, care a avut un vast imperiu colonial format pe baza puterii maritime,a controlului căilor maritime, strâmtori, canale). Statele continentale au ca probleme strategice apărarea

6 Berlinul de Vest ca enclavă pentru Germania democrată şi exaclavă pentru Germania Federală7 în geografia anglo-saxonă = prorupism sau pene-enclave

hotarelor şi cele mari urmăresc să anexeze teritorii de la ţările vecine (fosta URSS). Astfel,topopolitica este ştiinţa specială despre aşezarea ţării în cadrul larg al politicii (R. Kjellen).

Poziţia geografică şi geopolitică poate avantaja sau dezvantaja un stat şi poporul său. După S.Mehedinţi, poziţia geografică a României a asigurat supravieţuirea ei şi unitatea poporului român, prindiversitatea etnografică excepţională.

1.2.1.6. Graniţele statuluiTeritoriul statelor este delimitat de graniţe. Graniţa, ca linie de demarcaţie, face parte din

teritoriul statului, neputând fi trecută fără acordul statului respectiv. Graniţele au funcţia de apărare aintegrităţii statului şi sub acest aspect, au un caracter istoric. Ele se pot modifica sub influenţa unorfactori politici şi strategici.

Graniţa este definită ca linie de demarcaţie ce stabileşte limitele între două sau maimulte unităţi politice – state, zone administrative. În realitate este o faţadă verticalăimaginară între statele suverane, care intersectează suprafaţa terestră, continuată sprecentrul pământului conform reglementărilor internaţionale, ceea ce conferă statelordreptul de utilizare a resurselor subterane.

Graniţele naţionale sunt marcate teritorial prin fâşia de graniţă, prin posturi şi pichete degrăniceri.

Trecerea oficială a graniţelor se face prin punctele de frontieră (rutiere, feroviare, pe apă,aeriene) care sunt amenajări speciale, cu organizare şi dotări specifice.

Graniţele se pot clasifica după două sisteme: genetic şi fucţional.După sistemul genetic, bazat pe origini, se deosebesc următoarele patru subtipuri: graniţe

fizice, care urmăresc elementele fizico-geografice (graniţe naturale) cum sunt – fluvii, lacuri, mări,munţi, strâmtori; graniţe etnice, graniţe istorice şi graniţe geometrice.

Exemple de graniţe (fizice) – pe fluvii şi râuri – Dunărea între România, Iugoslavia, Bulgariaşi Ucraina; Rhinul între Franţa şi Germania; Panama între Paraguay şi Argentina; lanţurile muntoaseformează graniţe naturale: Munţii Pirinei între Franţa şi Spania; Munţii Alpi între Italia, Germania,Austria, Franţa; Munţii Anzi între Chile şi Argentina; Munţii Himalaya între China şi Nepal; MunţiiCarpaţi între România şi Ucraina; graniţa dintre Suedia şi Norvegia; graniţele etnice separă populaţiidiferite etnic; graniţele istorice, urmăresc liniile de separaţie mai vechi (ex: între Franţa şi Spania);graniţele geometrice, care urmăresc meridianele şi paralelele (ex: în SUA, Australia etc.)

Graniţele funcţionale sunt bazate pe relaţii culturale complexe. Au două subtipuri: graniţeantecedente şi graniţe subsecvente.

Graniţa antecedentă s-a format în cazul în care trasarea ei a fost făcută atunci când peisajulcultural se află în primele faze de dezvoltare sau când teritoriul nu era populat. Graniţa subsecventăapare atunci când este trasată după ce regiunea a fost locuită.

Mai există graniţa supraimpusă care apare după un război, reprezentând o discordanţă întrerezultatul acestuia şi peisajul cultural (ex: graniţa României cu URSS după al II-lea război mondial).

După formă, graniţele pot fi: sinuoase şi rectilinii. Graniţele sinuoase prezintă Rusia, China,Mongolia, iar graniţe rectilinii există între statele din SUA, din Australia, din Africa (ex: pe meridianulde 1410 long. vestică este graniţa între Alaska şi Canada, iar în lungul paralelelor de 450 şi 490 lat.nordică între SUA şi Canada.

Graniţele maritime. În suveranitatea statelor intră şi apele teritoriale din zona mărilor şioceanelor, la care statele au acces. Lăţimea spaţiului maritim (de la ţărm spre larg) şi a zoneloreconomice oscilează între 3 mile marine (Belgia, SUA, Australia) şi 200 mile marine8 (Liberia, Peru,Argentina); România are lăţimea apelor teritoriale de 12 mile marine.

Din apele teritoriale fac parte şi mările interioare (delimitate de acelaşi stat; ex. MareaMarmara, Marea de Azov, Marea Albă).

O altă problemă care se pune în legătură cu ţările care au ieşire la oceanul planetar – este aplatoului continental care poate fi valorificat pentru pescuit, minerit, hidrocarburi, strategic. Unelestate datorită intereselor majore pe care le au, şi-au extins zona şelfului continental (Ex: SUA, Canada,Japonia, Olanda, Rusia, Cuba).

Alt aspect îl ridică regimul juridic al strâmtorilor şi canalelor maritime. Astfel, unelestrâmtori au regim de ape teritoriale (Ex: Bosfor şi Dardanele, Kerci), altele au regim de ape libere(Ex: Magelan, Gibraltar), fiind folosite pentru tranzit de mărfuri, călători. 8 1 milă marină = 1852 m

Spaţiul cosmic. În geopolitica mondială, în ultima jumătate de secol, s-a impus şiproblematica utilizării spaţiului cosmic. Era cosmică a început în 1957 (lansarea primului satelitartificial în cosmos de către URSS). Utilizarea paşnică a spaţiului cosmic se referă la următoareleaspecte: transmisii prin sateliţi; sisteme de transport spaţial; utilizarea puterii nucleare în spaţiu;cercetări asupra Terrei din spaţiul cosmic; impactul activităţilor spaţiale asupra Terrei ş.a.

Situaţia Antarcticii: Antarctica, pământul acoperit cu gheţari de la Polul Sud, este partajată –în sensul meridianelor, între mai multe state (fig.6). Unele sunt din apropierea continentului (Argentina,Chile, Africa de Sud), altele sunt marile puteri (SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa, China, Japonia),altele sunt vechi state coloniale (Olanda, Belgia). Fiind o regiune geografică deosebit de complexă, cuun echilibru ecologic delicat, având resurse naturale importante, a atras de-a lungul anilor numeroşicercetători care au venit să cunoască mediul geografic antarctic, în vederea valorificării potenţialuluinatural al acestui pământ. În Australia există 50 de staţiuni ştiinţifice permanente, care aparţin la 12state. La cercetările din zonă au participat peste 10 000 de speciallişti din 67 state (Argentina,Australia, Chile, Franţa, Noua Zeelandă, Norvegia, Marea Britanie, SUA, Africa de Sud, Rusia etc.).

Modificări teritoriale (spaţiale) ale statului. Acestea se pot face prin extinderea saurestrângerea suprafeţei. Factorii care pot produce aceste modificări pot fi naturali şi antropici.

Factorii naturali sunt reprezentaţiprin: depuneri aluvionare (Ex: apele braţelorChilia, Sulina, Sf. Gheorghe, contribuie laextinderea teritorială a Ucrainei; României; prinretragerea ţărmului (Ex: la nord de Sulina, înDelta Dunării); prin eroziunea ţărmului şitransgresiuni (Ex: Veneţia, Suedia).

Factori antropici acţionează, deasemenea, în mai multe direcţii: extindereasuprafeţelor prin îndepărtarea unor întinderimaritime (Ex: Olanda, Japonia, SUA); prinalipirea unor teritorii în anumite conjuncturipolitice (Ex: formarea fostei URSS după aldoilea război mondial); prin dezmembrarea unorteritorii din corpul iniţial (Ex România a pierdutdupă al doilea război: Basarabia, Bucovina deNord, Cadrilaterul)

1.2.2. Populaţia

Populaţia este o colectivitate de persoane care trăiesc pe unanumit teritoriu.

Populaţia naţională este o parte din populaţia mondială. Populaţia naţională îşi exercităsuveranitatea asupra statului.

În sistemul populaţiei naţionale se includ subpopulaţii ca cele : urbană, rurală, activă, inactivă,grupări etnice. Populaţia, ca factor activ şi dinamic, în cadrul statului, are un rol foarte important, acelade a valorifica resursele teritoriului pentru nevoile populaţiei respective.

Creşterea populaţiei naţionale se poate face: prin sistem închis şi prin sistem deschis.Populaţia deschisă este aceea ale cărei intrări (creşteri) sunt date de naşteri şi imigrări, iar

ieşirile sunt date de decese şi emigrări. Populaţia închisă se referă la structura umană în cadrul căreianu se manifestă fenomenul de imigraţie internă sau externă şi a cărei evoluţie demografică se realizeazăîn întregime prin spor natural, adică nu se realizează prin imigrări.

1.2.3. Forma de stat

Forma de stat constituie modul prin care statul îşi exercită puterea în condiţiileangajării proprii.

Structura formei de stat. În forma de stat sunt cuprinse: forma de guvernământ, regimulpolitic şi structura de stat.

Forma de guvernământ – sub aspect juridic, se referă la modul de organizare şi deconstituire a organelor supreme ale puterii de stat, a componenţei lor şi a relaţiilor stabilite cucetăţenii.

Astăzi, pe Glob, principalele forme de guvernământ sunt: republica democraticăparlamentară; republica democratică prezidenţială; republicile socialiste şi monarhiile.

Republica este forma de stat în care conducerea este exercitată de un organ suprem al puteriiori de un preşedinte, ales ori numit.

Republica democratică parlamentară este aceea în care preşedintele statului este ales deparlament. (Ex: Australia, Italia etc).

Republica democratică prezidenţială este aceea în care preşedintele este ales prin sufragiuuniversal. Toată puterea şi conducerea este concentrată de stat. Ex. SUA, Brazilia, Venezuela, Mexic,România etc.

Republicile comuniste sunt acelea în care conducerea şi puterea sunt concentrate în mânapartidului totalitar (comunist, muncitoresc, socialist etc.) Ex: China, Cuba, Vietnam, R.P.D. Coreană.

Monarhia este cea mai veche formă de guvernământ pe Glob. Conducerea şi puterea, încadrul acesteia, se transmit pe cale ereditară. Formele de monarhie sunt: regatul, imperiul, califatul,şeicatul, emiratul. În prezent această formă de guvernământ este întâlnită în cele 30 de state ale lumii.

Monarhiile pot fi grupate în: simbolice şi autentice.Monarhiile simbolice sunt acelea în care monarhul (regele, regina, împăratul) sunt şefii

statului, dar rolul important îl au celelalte puteri ale statului cum sunt executivul (guvernul), legislativul(parlamentul), puterea judecătorească. Monarhul, în acest monarhii, reprezintă un simbol cu puterilimitate, având atribuţii protocolare sau de politică externă. Monarhul intervine în momente de crizăsau de menţinere a stabilităţii politice. Ex: Marea Britanie (regină), Japonia (împărat), Spania (rege),Suedia (rege), Monaco (principe), Danemarca (regină), Olanda, Belgia (regi).

Commonwealt-ul – care grupează 40 de state de limbă engleză - are ca şef pe regina MariiBritanii, fiind reprezentată local de guvernatori. Această comuniune de state este o relicvă a fostuluiimperiu colonial englez.

Monarhiile autentice sunt acelea în care monarhul deţine în mod real puterea în stat, fiindşeful statului, adesea şi al guvernului. Ex: regatele Maroc, Thailanda, Arabia Saudită, Iordania;emiratele: Oman, Quatar, Emiratele Arabe Unite; şeicatul: Bahrain; sultanatul: Brunei; ducatul:Luxemburg, România, între 1867 şi 1947, a fost regat.

Regimul politic este determinant de forma de guvernământ.Constituie un ansamblu de mijloace folosite de clasa dominantăpentru a-şi asigura puterea de stat.

Regimul politic poate fi: regim democratic, regim totalitar, regim de dictatură militară,regim poliţienesc etc.

Structura statului se referă la modul de organizare internă, de organizare a societăţii dinpunct de vedere economic, social, politic, cultural şi ca orânduire. Se deosebesc: statul naţional, statulfederal, asociaţie de state.

Statul naţional este forma cea mai înaltă şi mai perfectă a organizării politico-teritoriale.Este independent, locuitorii aparţin unei singure naţiuni9, ocupă un teritoriu clar definit spaţial.Ex: România, Bulgaria, Ungaria etc.

Statul federal are cel puţin două unităţi de guvernare între care există o diviziune clară aputerii, dar care se supun unei forme politice superioare de organizare, care este guvernul federal.Diviziunea puterii este protejată constituţional iar unele aspecte ca apărarea, politica externă sunt

9 Naţiunea este o formă de comunitate umană, apărută istoric. Reprezintă o etnie cu spaţiul său degeneză. Membrii naţiunii sunt conştienţi de propria apartenenţă naţională, sunt apropiaţi cultural,spiritual. Vorbesc aceeaşi limbă şi locuiesc în acelaşi teritoriu. În cadrul naţiunii pot fi grupurinaţionale cu limbă şi origine specifice.

conduse de la nivelul federal (superior). Este similar cu federaţia10 Ex: SUA, Canada, Germania,Mexic, Australia, Federaţia Rusă etc.

1.2.3.1. Structura administrativă a statuluiCuprinde centrele locale, unităţile teritorial-administrative. Acestea au rol important în buna

funcţionare a statului ca organism teritorial politic.Unităţile teritorial-administrative sunt delimitate după criterii geografice, istorice,

economice, politice. Ele au un caracter istoric, se pot modifica şi suportă influenţele politice aletimpului.

Denumirile lor sunt diferite de la o regiune geografică la alta. Astfel, există ca unităţiteritorial-administrative mai multe forme: state (în statele federale) Ex: SUA, Canada, Brazilia, India,Australia; landuri în Germania; cantoane în Elveţia; provincii în Olanda, Belgia; districte înGermania, Norvegia; regiuni autonome, ţinuturi în Rusia; judeţe în România, Bulgaria, RepublicaMoldova; departamente în Franţa; comitate în Marea Britanie; regiuni în Danemarca, Grecia;republici şi raioane în Federaţia Rusă etc.

Capitala, ca unitate teritorial-administrativă, este un oraş din interiorul unui stat, în care esteconcentrată autoritatea politică şi administrativă. Se deosebesc mai multe tipuri de capitale:permanente, divizate, introduse, artificială, naturală etc.

Capitala permanentă este aceea care, de-a lungul secolelor şi-a menţinut statutul conducătorîn stat (Ex: Londra, Paris).

Capitale divizate sunt acelea în care funcţiile capitalei sunt împărţite între mai multe oraşe.Exemple: Olanda are capitala oficială la Amsterdam şi cea politică la Haga; Republica Africa de Sudare guvernul la Pretoria şi legislativul la Cape Town; Bolivia are capitala administrativă în oraşul LaPaz, iar cea constituţională este Sucre; Libia are capitala rezidenţială în Banghazi iar pe ceaadministrativă la Tripoli; Marocul are 5 capitale: Rabat (politico-adimistrativă), Fes (culturală),Marrakech (turistică), Meknes (industrială), Casablanca (comercială); Pakistanul are 3 capitale:Islamabad (administrativă), Rawalpindi (rezidenţială), Lahorel (culturală şi religioasă); Italia are laRoma (capitala administrativă), la Milano (capitala comercială), la Torino (capitala industrială);Bhutanul îşi schimbă capitala după sezon: vara este la Thimbu iar iarna la Panakha.

Capitala artificială este oraşul special pentru funcţia de capitală. Ex: Brazilia11Capitala naturală este considerat un oraş evoluat în mod natural de la primele stagii de

urbanizare până la statutul de capitală (Ex: Parisul).Capitalele – localizate geografic fie central, fie periferic – sunt oraşe complexe,

multifuncţionale, asupra cărora statele îşi concentrează toată atenţia.

1.2.4. Harta politică a lumii

Harta politică a lumii reprezintă totalitatea statelor şi altor teritorii, indiferent delocalizarea geografică, mărimea, forma, alcătuirea şi regimul politic.

Harta politică a lumii contemporane (fig. 47) este rezultatul unei multimilenare evoluţiiistorice. Istoria hărţii politice este istoria umanităţii şi a evoluţiei statelor, a evenimentelor, conflictelor,neînţelegerilor dintre state, a modificării frontierelor. Astfel, harta politică a lumii este unul dinelementele fundamentale ale geografiei politice (T. Simion, pag. 64).

Pe harta politică a lumii contemporane sunt înregistrate 193 de state care ocupă un teritoriu de135 800 km2 (tabelul 3); pe lângă state, există în lume teritorii dependente (în total 243 de state şiteritorii dependente).

10 Federaţia este o formă de organizare statală care constă în unirea, de bună voie, în cadrul unui statfederal, a mai multor state care îşi păstrează organizarea proprie, dar dispun de parlament şi guvernfederal, armată comună, politică externă unitară11 Vezi V.Cucu, colab, Capitalele lumii, Ed. Enciclopedică Română, 1971, Bucureşti pp87-89;Victor Voicu-Vedea, Brasilia – o capitlaă modernă ; Ziarul Tribuna, nr. 1112, 26 martie, 1994, Sibiu

Statele existente astăzi pe glob se pot grupa după mai multe criterii: după orânduirea de statşi orientările social politice, după nivelul de dezvoltare social – economic, după grupareateritorială.

a. Statele după orânduirea de stat şi caracteristicile economice se pot grupa următoarelecategorii:

♦ State în care este dezvoltată economia de piaţă (Ex: SUA, Japonia, Germania, Canada,Franţa etc.)

♦ State cu economie centralizat-planificată (Ex: R.D.Coreeană, Cuba)♦ State cu economie în tranziţie (Ex: Rusia, Ungaria, Bulgaria, România ş.a.)♦ State în curs de dezvoltare care alcătuiesc Lumea a Treia (Ex: în Africa, Asia,

America Centrală şi de Sud)♦ Stat cu sistem economic mixt (Ex China)

b. După nivelul de dezvoltare.Nivelul de dezvoltare economico-socialăpoate fi determinat pe baza mai multorindicatori economici şi sociali: - produsulnaţional brut, pe locuitor (P.N.B.); -produsul intern brut, pe locuitor; structuraP.I.B.; - volumul P.I.B.; - nivelul dedotarea al economiei cu tehnologiemodernă; - gradul de alfabetizare şişcolarizare; - numărul specialiştilor cuînaltă calificare, raport la populaţie; -indicele de dezvoltare umană (calculat deONU) în funcţie de speranţa medie de viaţăla naştere, gradul de alfabetizare şi P.I.B. realpe locuitor.

După criteriul nivelului dedezvoltare se deosebesc 3 categorii de stateşi teritorii: ţări puternic dezvoltate, ţări cunivel mediu de dezvoltare economică, ţăriîn curs de dezvoltare.

Ţări puternic dezvoltate. Înaceastă categorie intră principalele puteriindustrializate, care au atins cel mai înaltnivel de dezvoltare tehnologică, o înaltăproductivitate a muncii, dispun de mariresurse de capital, au puternice companii

transnaţionale, posedă o infrastructură de comunicaţii şi telecomunicaţii avansată. În această grupă seîncadrează: Grupul celor 7 (SUA, Japonia, Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Canada) precumşi alte state din Europa Nordică, Vestică, Centrală, din Asia Musonică (Coreea, Singapore,Taiwan); de asemenea, sunt incluse şi ţările producătoare şi exportatoare de petrol din OrientulApropiat – Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite.

Ţările cu nivel mediu de dezvoltare cuprind 2 subgrupe: ţări cu economie de piaţă –Turcia, Argentina, Chile, Republica Africa de Sud – care au economie industrială – agrară – cu ponderemare a agriculturii la P.I.B., cu o industrie extractivă şi uşoară; ţări aflate în tranziţie spre economiade piaţă (aici au loc privatizarea unităţilor economice, introducerea legilor concurenţei, restructurareamecanismului bancar. Ex.: China, Polonia, România, Rusia etc.

Ţările în curs de dezvoltare. În această grupă se încadrează fostele colonii şi ţări dependentedin Asia, Africa, America Latină , Oceania etc.

c. După gruparea teritorială. Grupările regionale de state se stabilesc după mai multecriterii printre care – poziţia geografică, caracteristici istorice, caracteristici economice. Se potidentifica mai multe grupuri regionale: statele balcanice; statele Europei Vestice; statele EuropeiNordice; statele Europei Centrale; statele mediteraneene; statele Orientului Mijlociu, Apropiat;statele asiatice; statele nord-americane, statele Americii Centrale, statele Americii de Sud; stateleafricane, statele din Federaţia Rusă etc.

Câteva probleme de geografie politică contemporană

După al doilea război mondial, în lume, a avut loc o nouă împărţire geografică. Printremutaţiile politice, economice şi sociale, produse după acest război, amintim: formarea sistemuluicomunist euroasiatic şi influenţa sa asupra statelor; instalarea războiului rece, a cortinei de fier şiterorii comuniste; dezvoltarea unor conflicte postbelice zonale, regionale (Ex: Israelul fig. 7);acumularea de tensiuni în ţările comuniste; prăbuşirea comunismului între 1989 şi 1992 şiconsecinţele geopolitice pentru harta politică a Europei; noi orientări geopolitice; conflicte etniceşi religioase; extinderea noilor structuri euroatlantice în Europa; intrarea statelor excomunisteîntr-o etapă de tranziţie spre economia de piaţă, cu toate consecinţele economice, sociale, politice;accentuarea decalajelor în lumea contemporană. Printre problemele majore cu care se confruntăstatele lumii contemporane amintim: eroziunea statelor, problemele minorităţilor.

Eroziunea statelor. După Glassner12 (citat de T. Simion, pag 42) statele sunt supuse unuifenomen de eroziune, care este general de următoarele cauze: - internaţionalizarea activităţilorilegale (criminalitatea, terorismul, traficul cu narcotice, cu arme, pirateria, spălarea banilor, dezvoltareaeconomiei subterane); - frecvenţa bolilor incurabile (SIDA, tuberculoza, cancerul, bolicardiovasculare, boli tropicale); globalizarea economiei (creşterea rolului marilor organizaţiieconomice regionale, al corporaţiilor transnaţionale, globalizarea comerţului etc.); degradarea puteriiinterne în unele state din cauza problemelor economice, etnice, religioase, naţionalismului;globalizarea culturală (invazia culturii de consum occidentale, cu un anumit sistem de valori, şiimpactul ei asupra culturilor naţionale, impunerea modelelor culturale de către emigranţi în ţările încare se stabilesc); intervenţiile internaţionale în afacerile interne (ex.: intervenţia URSS-ului înrevoluţia ungară 1956, intervenţia aliaţilor Pactului de la Varşovia în Cehoslovacia în 1968, intervenţiaSUA în Kuweit şi Irak în 1991; intervenţia NATO în Serbia în 1999 etc.; rolul ştiinţei şi tehnologieicare erodează statul tradiţional (computerizarea economiei, televiziunea prin satelit, performanţele întehnologii şi militare, noi concepţii globale strategice privind apărarea şi politica mondială; creşterearolului organizaţiilor interguvernamentale şi neguvernamentale în probleme de mare impact(protecţia mediului, eradicarea unor boli, malnutriţia, drepturile omului); extinderea democraţiei înfostele ţării comuniste; degradarea mediului sub impactul sociosferei manifestată prin – modificăriclimatice globale, efectul de seră, aridizarea, deşertificarea, topirea calotelor glaciale, încălzirea apeloroceanice, modificări în biodiversitate.

Problema minorităţilorMinoritatea naţională constituie partea

periferică a unei naţiuni acoperită de către un stat (altuldecât statul în care este majoritatea naţiunii sale). Înacest caz, minoritatea naţională, este o entitatesubstatală care trăieşte în zona de frontieră a unui stat,sau în interiorul său. Ex: danezii din Schleswig –Holstein, Suedezii din insula Aaland, germanii dinSudeţi, slovenii din Friul – Veneţiei. Minorităţiimportante a creat emigraţia (ex.: kurzii şi turcii înGermania, algerienii în Franţa, surinamezii în Olanda,chinezii în vestul SUA). Minorităţi naţionale seîntâlnesc şi în interiorul statelor: ungurii înTransilvania, slovenii în Austria, albanezii înIugoslavia.

Consecinţele spaţiale ale minorităţilor sunt:separatismul şi iredentismul.

Separatismul este un proces centrifug, careurmăreşte să părăsească orbita unui stat în care ominoritate nu se identifică absolut deloc. Separatismul,în acest caz, nu înseamnă independentism (T.Simion,pag 53).

Iredentismul este un proces centripetcomplementar, este politica ce urmăreşte să alipeascăla teritoriul naţional, teritoriul situat în statul vecin,unde “fraţii separaţi” se află în minoritate (ex.: politicaUngariei în anumite etape istorice, faţă de România,

12 Glassner M., Political geography, John Wiley, New York, 1995

anexarea Sudeţilor cehoslovaci, în 1938, de Germania, Somalezii din nord-estul Kenyei).Pe lângă iredentismul agresiv există şi un iredentism lent (manifestat de Grecia şi Turcia

faţă de insula Cipru; în 1974 insula a fost divizată între aceste ţări în prezenţa trupelor NATO).Iredentismul şi separatismul determină manifestări de intoleranţă, care înseamnă

neacceptare şi respingere de persoane, grupuri, organizaţii, fără o viziune critică, logică, a unorconcepţii ideologice, politice, religioase, rasiale. Poate fi intoleranţa religioasă, rasială, culturală,socială. Intoleranţa prinde uşor şi se manifestă cu agresivitate pe fondul lipsei de cultură şi educaţie, aşovinismului şi xenofobiei. Xenofobia este atitudinea de dispreţ şi ură manifestată de un grup etnic faţăde alte grupuri etnice, popoare sau naţiuni, fiind o formă de şovinism. Şovinismul este atitudineaarogantă de afirmare a superiorităţii unei naţiuni asupra altora şi de manifestare a intoleranţei faţă deaceasta.

Subnaţiunile sunt mici popoare situate în interiorul statelor naţionale, nu sunt minorităţinaţionale dar nici nu sunt în totalitate parte integrantă din naţiunea majoritară.

Aceste mici popoare au unitate etnică şi religioasă şi culturală distinctă Ex.: scoţienii şi galeziiîn Marea Britanie, bretonii şi corsicani în Franţa, catalani şi basci în Spania (fig. 8).

Caracteristicile poziţiei geopoliticePe harta politică a lumii poziţia

geopolitică joacă un rol important îndestinul politic şi economic al statelor.

Caracteristicile poziţiei geopolitice sunt:accesibilitatea, conectivitatea, discontinuitateateritorială, topografia, formele de relief majore,nodalitatea.

Accesibilitatea unui teritoriu politic presupuneo dublă dimensiune: spaţială şi politică. Dimensiuneaspaţială se referă la circulaţie, care, la rândul ei,reprezintă legăturile statului necesare pentru dezvoltareaeconomică şi socială. Dimensiunea politică se referă laorganizarea politică a spaţiului geografic şi la controlulpolitic al acestui teritoriu. Totodată, accesibilitatea

înseamnă şi poziţia statelor faţă de Oceanul Planetar, faţă de sistemele montane, hidrografice, care sereflectă în organizarea spaţială şi politică. Ex.: Franţa, datorită formei sale are o reţea de căi decomunicaţie în stea, care converg spre Paris; în statele cu forme alungite, căile de comunicaţie suntconcentrate în anumite regiuni (Ex: Rusia, China, Brazilia etc. – Elveţia, deşi este un stat alpin, învingedificultăţile impuse de relief, datorită reţelei de comunicaţii bine dezvoltată.

Conectivitatea, consecinţă a accesibilităţii, se referă la proprietatea geometrică a teritoriilorpolitice în strânsă legătură cu compactitatea statelor. Astfel, o serie de aspecte cum suntdiscontinuităţile teritoriale, forma teritoriului, aspecte demografice, etnico-religioase, determinăprobleme sociale, politice, economice pentru statul respectiv. Ex.: Germania Democrată era perforatăde Berlinul de Vest (1948-1989), statul Chile cu mare extindere latitudinală; Senegalul cu enclavaGambia, Polinezia formată din sute de insule (vezi T. Simion. pag. 53-54).

Discontinuitatea teritorială determină costuri ridicate de administraţie şi servicii publice.Ex.: Danemarca are insula Feroe şi Groenlanda; Spania are insulele Canare. Topografia influenţeazădispunerea căilor de comunicaţie care afectează buna organizare a teritoriului. Ex.: Bolivia, Tibet,Afganistanul, Nepal, Bhytan – au discontinuităţi în sistemul căilor de comunicaţii determinate derelieful muntos. Formele de relief majore influenţează comunicaţiile, distribuţia populaţiei, aresurselor, dezvoltarea economică.

Nodalitatea se referă la modul în care inima sau nodul îşi exercită influenţa asuprateritoriului. Unele state s-au format în jurul unui spaţiu originar, care, în unele cazuri, se suprapuneunui centru urban sau spaţii istorice. Astfel, L.Febvre (citat de T. Simion, pag. 54) afirmă “…, nuexistă un cât de mic teritoriu politic care să nu-şi aibă punctul său de plecare germinal,geografic”. Nodul unui stat reprezintă locul unde a început organizarea spaţiului statal respectiv. Ex.:nodul parizian (Parisul) pentru Franţa, nodul londonez pentru Marea Britanie, nodul moscovit pentruRusia, nodul tokyot pentru Japonia.

În concluzie, se poate constata o adaptare a sistemului politic la mediul fizic, la cadrulgeografic.