Concert de Liszt în primã audiţie

Se poate ca la douã sute de ani dupã naşterea lui Franz Liszt sã mai existe lucrãri importante care încã nu au fost cântate şi existenţa lor nu este cunoscutã? Şi mai ales un concert pentru pian şi orchestrã? Surprinzãtor, da. În cadrul Zilelor Liszt la Filarmonica “Oltenia” Craiova, pe 21 octombrie 2011 va avea loc acest concert special. Toata lumea cunoaşte, a auzit de atâtea ori primul concert, al doilea concert şi Totentanz numit şi Dans macabre. Ce mai poate fi?

Ei bine … Concerto Pathetique a fost compus de Liszt mai întâi pentru douã piane. Apoi a revenit asupra lucrãrii şi a lucrat varianta pentru pian solo. Spre sfârşitul vieţii începe sã rescrie acest concert pentru pian şi orchestrã. Moare înainte sã îl termine şi elevul lui celebru la rândul sãu, Hans von Bülow preia continuarea. Doar cu puţin înainte de a termina lucrarea moare şi von Bülow. Finalul este compus de Eduard Reuss, elev comun al lui Liszt şi von Bülow. Concertul s-a cântat de foarte puţine ori în lume, singura înregistrare rãmasã este cu Leslie Howard, de la jumãtatea secolului trecut.

Concertul îmbinã teme cu ritm mândru punctat ce au caracter unguresc cu momente cantabile, legate de pasaje maestoso sau de motivul lamento. Interesant este faptul cã între prima variantã compusã de Liszt pentru douã piane şi aceasta sunt diferenţe semnificative de caracter. Lucrarea originalã îmbinã forţa şi hotãrârea cu pagini lirice de dragoste. În schimb în varianta pentru pian şi orchestrã accentul cade pe motivul lamento, pe resemnare şi nostalgie, asta fãrã ca lucarea sã fie privatã de un final glorios în cascade de octave aşa cum obişnuieşte Liszt pentru concetele sale. Fiecare compozitor are caracteristicile sale. Aşa cum toate lucrãrile lui Beethoven au marca fp sau pf, nuanţe contrastante aduse brusc în discursul muzical. Deodatã forte dupã un piano liniştit, sau invers un subito piano dupã o mare desfãşurare de forţe. În toate operele lui Liszt existã motivul lamento (o înşiruire de note descendente-cromatice sau nu-precum într-o gamã) fie ca temã principalã sau secundarã, ascuns în acompaniament, încadrat de acorduri sau alte note, este epilog sau concluzie, apare incomplet într-o temã liricã (ca în Concertul no. 1), ca deschidere (sonata pentru pian) sau combinat cu motivul suspinelor. În Concerto Pathetique, lamento are o imporanţã aparte, aduce nostalgii, resemnãri, tulburãri romantice de gânduri, o plecare a capului dupã o rugãciune cãtre Dumnezeu şi cadenze virtuoze ale pianului. Diferenţele dintre prima şi ultima variantã sunt fireşti, cãci între ele o întreagã viaţã a fost parcursã. Prima concepere este expresia tinereţii, a încrederii în viitor, a întrebãrilor, mirajul concertistului de succes, bogat şi având la picioarele sale cele mai frumoase femei ale Europei. Mai mult decât patetism, se simte pathosul unui piept tânãr şi puternic, dornic sã afle, sã trãiascã, sã cunoascã. Ultima variantã însã, deşi pãstreazã amintiri ale timpurilor furtunoase, aduce resemnarea învingerii bãtrâneţii, înţelepciunea, rãspunsurile dar şi plângerea pentru trecut, greutatea prezentului şi tragicul adus de un viitor mai îndepãrtat. Tocmai pentru cã este o compoziţie de bãtrâneţe, concertul pare a fi o chintesenţã a celorlalte trei. Are octavele, gloria şi virtuozismul primului concert; profunzimea, lamento şi tragicul celui de-al doilea, dies irae şi ideea morţii din Totentanz.

Şi pentru cã am început cu provincia sã rãmânem în provincie, la Ploieşti unde pe 18 octombrie are loc un recital de vioarã şi pian remarcabil. Valentin Gheorghiu şi Gabriel Croitoru! Douã nume mari, care au fãcut şi fac istorie. În acest program superb: sonatina de Dvorak care are teme din Simfonia “Dintr-o lume nouã”, sonata a VIII a pentru pian şi vioarã de Beethoven şi sonata a treia pentru vioarã şi pian de Enescu “În caracter popular românesc” op 25.

Ioana Maria Lupaşcu

14 octombrie 2011