ConcertUn concert este prezentarea în fața publicului a unei lucrări muzicale sau a unui repertoriu format din mai multe lucrări, făcută de către interpreți (cântăreți și instrumentiști). Cadrul unui concert este delimitat de regulă prin alegerea unui spațiu izolat sau prin simpla asistare a publicului la interpretarea muzicii, desfășurată chiar și în cele mai neconvenționale locuri.Sala de concert, spațiu destinat unor astfel de spectacole, și-a început cariera propriu-zisă abia în Europa secolului XIX, moment care a determinat și apariția unei etichete de respectat de către spectatori în timpul desfășurării programului muzical. În afara acestui caz izolat și al altor câteva excepții, muzica a fost interpretată dintotdeauna și în toate culturile în spații improvizate sau destinate altor scopuri (religie, ritualuri sociale, divertisment ș.a.), adesea lămuritoare pentru însăși prezența spectacolului muzical. Răsunetul tot mai mare al muzicii de consum, devenit în intervalul aproximativ 1850–1950 o alternativă viabilă la muzica cultă, a adus în atenția publicului spații de relaxare sau utilitare precum cârciuma, restaurantul, bordelul, parcul, arena, stadionul, piața.O altă schimbare majoră petrecută în viața muzicală s-a produs în primele decenii ale secolului XX, când mijloacele de captare și reproducere a sunetului (concretizate prin răspândirea aparatului de radio și a gramofonului) au creat un rival important pentru concert. Astfel a apărut distincția dintre muzica înregistrată și cea interpretată în

concert (engl. live), care a permis noi modalități în toate aspectele muzicii, de la posibilitățile creative până la promovarea interpreților.

Concert (compoziție muzicală)Concertul, numit și concerto, este o compoziție muzicală, de obicei în trei părți, scrisă pentru unul sau mai multe instrumente solistice, cu acompaniament de orchestră.Termenul, din limba italiană, a fost folosit prima dată în legătură cu motete, de exemplu de către Viadana (cca 1600),Concerti ecclesiastici.În epoca barocă, termenul concerto grosso este folosit pentru prima dată pentru compoziții în mai multe părți, pentru ansamblu orchestral cu, de obicei, trei soliști. Maeștri ai acestei forme muzicale au fost Corelli, Händel și Bach.Ceva mai târziu, s-a dezvoltat concertul pentru instrument solo. Diferența față de concerto grosso este că doar un solist (la început, de obicei o vioară) dialoghează cu orchestra. Vivaldi și Tartini au contribuit în mod esențial la dezvoltarea acestei forme muzicale, dar ea a atins apogeul cu compoziții de J.S. Bach și Händel.

Concerto grossoÎn concerto grosso sunt confruntate un grup de solisti (numiți in ansamblu concertino) cu orchestra (numită ripieno sau tutti). Compozițiile lui Arcangelo Corelli sunt printre primele scrise in acest gen. Exemplele cele mai bine cunoscute de concerti grossi sunt cele șase Concerte Brandenburgice de Johann Sebastian Bach.

Concertul pentru un solistPrimele concerte cunoscute pentru un solist și orchestră sunt lucrări de Giuseppe Torelli de la sfârșitul secolului XVII. Antonio Vivaldi este unul din cei mai importanți compozitori cu numeroase concerte pentru vioară, violoncel sau alte instrumente.In perioada barocului numărul și tipul miscărilor este variabil.