Pag

e1

Conceptul de securitate contemporană din perspectiva

Şcolii de la Copenhaga

Războiul din Afganistan

Cuprins

Introducere

I.1 Şcoala de la Copenhaga şi dimensiunile securităţii

I.2 Securitatea militară – factor principal la adresa securiţii

II. Analiza Războiul din Afganistan din perspectiva securităţii Şcolii de la Copenhaga

Introducere

Intervenţia sovietică din Afganistan

A patra generaţie de Război Modern

III. Concluzii

Introducere

Dacă vorbim despre conceptul de securitate este necesar să dăm o definiție generică a

termenului de securitate. În Dex-ul limbii române, securitatea este definită ca fiind faptul de a

fi la adăpost de orice pericol; este sentimentul de încredere şi de linişte pe care îl dă cuiva

absenţa oricărui pericol.

Studiile de securitate din anii ‘70, deşi nu au luat amploare în acea perioadă, sunt

deosebit de importante pentru a înţelege evoluţia ulterioară a acestui domeniu: este prima

dată când, fără a face referire la sfârşitul Războiului Rece, specialiştii în ştiinţe

umane au avansat ideea că sistemul internaţional va fi supus, în viitorul apropiat, unui

proces amplu de transformare radicală. 1

Chiar daca nu toţi politologii sunt de accord, sfârşitul Războiului Rece a confirmat teoria

de la sfârşitul anilor ’70, înlocuind temerea declanşării unui conflict nuclear între cele două

mari puteri cu riscuri, pericole şi ameninţări concrete la adresa securităţii naţionale şi

internaţionale: confruntări entice, iniţierea unui process dificil şi îndelungat de tranziţie

economică în statele fost comuniste , creşterea numărului imigranţilor şi al refugiaţilor ,

degradarea accentuată a mediului, sporirea importanţei apartenenţei cultural şi religioase în

relatiile internaţionale, integrarea în structurile europene şi euroatlantice a ţărilor central şi

est-europene etc.

Toate aceste tendinţe au generat nevoia de a lărgi şi adânci înţelesul conceptului de

securitate. De la conceptele de pace pozitivă, enunţat de Johan Galtung, şi pace stabilă, al

lui Kenneth Boulding, şi de la definiţia lui Walter Lippmann, publicată în 1962 în

studiul „Discord and Collaboration. Essays on International Politics”, afirma că „o

naţiune este în siguranţă în măsura în care nu se află în pericolul de a trebui să sacrifice

valori esenţiale, dacă doreşte să evite războiul şi poate atunci când este provocată, să şi

le menţină, obţinând victoria într-un război”, definiţia securităţii a suferit multe modificări,

astfel:

Ian Bellany scrie că „securitatea, în sine, este o relativă absenţă a războiului”

combinată cu un nou factor psihologic, reprezentat de „o relativ solidă convingere că nici

un război care ar putea avea loc nu s-ar termina cu o înfrângere”

Laurence Martin subliniază dimensiunea economică: „securitatea este asigurarea

bunăstării viitoare”. În anii ’60, bunăstarea era considerată ca fiind rezultatul direct 1 Constantin Moştoflei, Petre Duţu, Alexandra Sarcinschi, “Studii de Securitate şi apărare “, Editura: Universităţii Naţionale de Apărare , Bucureşti , 2005, pp.8

şi neproblematic al creşterii economice, însă teoriile sociale şi economice ulterioare au

infirmat această ipoteză, considerând că la fel de importanţi sunt şi factorii culturali şi

psihologici; 2

“Securitatea internaţională este determinată în fond de securitatea internă şi externă a

diferitelor sisteme sociale, de măsura în care, în general, identitatea sistemului depinde de

circumstanţele externe. Experţii definesc în general securitatea socială ca pe securitatea

internă. Funcţia ei esenţială este aceea de a asigura puterea politică şi economică a clasei

conducătoare date sau supravieţuirea sistemului social şi un grad adecvat de securitate public

(definiţie dată de Jozef Balazj).”3

Se observă că fiecare definiţie poate fi plasată într-un anumit context istoric.

Problemele de securitate nu sunt fixe, ci, din contra, s-au schimbat de-a lungul timpului.

Definiţiile prezentate nu fac altceva decât să evidenţieze câteva dintre caracteristicile

securităţii, însă nici una dintre ele nu pare a fi completă. De vreme ce diferitele curente şi

şcoli de gândire sugerează definiţii diverse ale securităţii naţionale şi internaţionale,

dezacordurile şi dezbaterile aprinse sunt inerente, fiecare parte considerând că

teoria proprie este cea optimă.

Conceptul de securitate a fost privit în a doua jumătate a secolului XX ca referindu-se în

mod exclusiv la relaţiile de securitate militară, mulţi analişti contestând foarte serios această

definiţie. “Şcoala de la Copenhaga” a devenit numele comun pentru întreaga analiză a

conceptului de securitate prin care s-a reconceptualizat fundamental înţelesul termenului de

securitate şi al elementelor cărora trebuie să li se asigure securitatea.4

I.1 Şcoala de la Copenhaga şi dimensiunile securităţii

2 Alexandra Sarcinschi ”Elemente noi în studiul securităţii naţionale şi internaţionale” , editura Universităţii Naţionale de Apărare , Bucureşti , 2005 pp.7,8

3 “Jozef Balazj” apud Barry Buzan, ”Popoarele, statele şi teama ”( ediţia a doua) , Editura Cartier, 2000, pp.284 Ibidem pp.25

Şcoala de la Copenhaga are ca obiect de studiu securitatea şi implicaţiile sale asupra

vieţii individului. Dacă până la apariţia analizelor Şcolii de la Copenhaga, școlile tradiţionale

studiau în principal securitatea din punct de vedere militar, noutatea analizei teoriticienilor

acestei şcoli a fost tocmai împărţirea analizei pe mai multe sectoare. În întâlnirea la nivel înalt

de la Roma din 1991, NATO a decretat – în limbajul clasic al Şcolii de la Copenhaga având

ca reprezentnţi pe: Barry Buzan, un cercetătăr provenit din curentul neo-reaismului Ole

Waever, un post-structuralist şi Jaap de Wilde, principalul critic al şcolii fiind Bill

McSweeney: că securitatea are acum cinci dimensiuni: militară, economică, politică, socială,

ecologică.

1.Dimensiunea militara a securității

Domeniul militar reprezintă unul din cele mai importante elemente ale securităţii

mondiale, iar dezvoltarea tehnologiei militare de dupa a Al Doilea Război Mondial, in

principal a tehnologiei nucleare a împins statele să-şi focalizeze atenţia asupra securităţii

militare şi a investiţiilor masive în acest sens, fiind de o importanţă primordială securitatea la

nivel individual dar şi regional sau mondial. Acţiunea armată poate distruge în adâncime

straturile de interese sociale şi individuale care stau la baza statului şi de accea securitatea

militară poate fi considerată principala preocupare a unui stat. Securitatea militară este însă

un pilon destul de complex deoarece şi ameninţările militare sunt diversificate privind jocul

la două nivele al capabilităţilor ofensive şi defensive ale statelor şi percepţia statelor relativ la

percepţiile fiecăruia. Ameninţările militare se împart în mai multe categorii ca de exemplu

hărţuirea vaselor europene de piraţii somalezi, ocuparea teritorială prin forţă,

bombardamente, atacuri teroriste etc.5

2.Dimensiunea economică a securității

Analiza securităţii economice porneşte de la premisa că ameninţările economice pot

deveni cele mai înşelătoare şi dificil de gestionat, condiţia actorilor într-o economie de piaţă

fiind în permanenţă una de risc dominată de o competiţie agresivă şi de nesiguranţă.

Liberalizarea şi democratizarea economică au determinat modificarea modelului de securitate

realizarea securităţii find bazată pe interdependenţa şi cooperarea dintre state.

Actuala recensiune mondială reprezintă principala probleme a dimensiunii securităţii

5 Barry Buzan, „Popoarele, statele şi teama” ( ediţia a doua) , Editura Cartier, 2000, p.124

economice sărăcia persistentă la nivel global fiind din ce în ce mai evidentă chiar

amplificându-se pe zi ce trece, având implicaţii mari asupra securităţii umane.

Dimensiunea economică are în vedere fundamentarea economică a puterii militare, dar şi

component pur economică a securităţii la toate nivelurile sale, cu accent pe cel individual.6

3.Dimensiunea politică a securității

Dimensiunea politică vizează atât relaţia dintre stat şi cetăţenii săi, cât şi relaţiile

internaţionale ale statului respectiv. Poate fi studiată utilizând doua niveluri, adică cel intern,

pentru care buna guvernare sau proasta guvernare pot fi două constante şi cel extern raportat

la securitatea internaţională sau la dreptul internaţional. Buna guvernare poate însemna şi o

securitate sporită a statului respectiv. Proasta guvernare reprezintă lipsa caracteristicilor unei

bune guvernări, in lipsa acestora pot izbucni conflicte violente sau revoluţii, fapt ce ar

însemna de fapt instabilitatea organizaţională a statului.7

4.Dimensiunea socială a securității

Dimensiunea sociala a securităţii: securitatea statului este extrem de importantă, însă nu poate

fi realizată fără a avea la bază securitatea indivizilor. În general ameninţările ce se adresează

securităţii socialea a unui popor sunt ameninţări externe şi ameninţă identitatea naţională.

Alte influenţe ce pot avea repercursiuni asupra securităţii sociale ale unuii popor sunt legate

de ameninţarea culturii, a religiei din cauza importului de idei venite mai ales din occident.

Astfel ameninţările sociale de obicei sunt venite din exterior iar dacă vorbim de ameninţări

sociale interne automat se poate afirma despre statul respectiv că este un stat slab şi prost

guvernat.8

5.Dimensiunea ecologică a securității

Dacă până în ultimii ani, preocupările cu privire la ameninţările ecologice nu au fost

însemnate la nivel mondial, pe zi ce trece se înmulţesc organizaţiile ce luptă pentru măsuri ce

trebuie luate în acest sens. 9 Securitatea mediului este esenţială pentru orice altă formă de

securitate, în special pentru cea naţională, deoarece cuprinde dinamica şi interconexiunile

dintre resursele naturale, structura socială a statului şi motorul economic al stabilităţii locale

şi regionale. Există potrivit specialiştilor 3 tipuri de ameninţări ecologice ce pot atenta la

6 Alexandra Sarcinschi, ”Dimensiunile nonmilitare ale securităţii” , Editura Universităţii Naţionale de Apărare , “Carol I” , Bucureşti 2005, pp 137 Ibidem pp138 Ibidem pp149 Barry Buzan, „Popoarele, statele şi teama” ( ediţia a doua) , Editura Cartier, 2000, pp.139

adresa securităţii unui popor: ameninţarea din cauza mediului natural la adresa civilizaţiei

umane (cutremure, erupţii vulcanice), ameninţările cauzate de acţiunea umană asupra

sistemelor naturale sau structurii planetei ( poluarea), ameninţări cauzate de acţiunea umană

ce pot produce urmări la nivel global pe termen lung.

I.2 Securitatea militară – factor principal la adresa securiţii

Domeniul militar reprezintă unul din cele mai importante elemente ale securităţii

mondiale, iar dezvoltarea tehnologiei militare de dupa a Al Doilea Război Mondial, a împins

statele să-şi focalizeze atenţia asupra securităţii militare şi a investiţiilor masive în acest sens,

fiind de o importanţă primordială securitatea la nivel individual dar şi regional sau mondial.

Acţiunea armată poate distruge în adâncime straturile de interese sociale şi individuale care

stau la baza statului şi de accea securitatea militară poate fi considerată principala preocupare

a unui stat. 10

Dimensiunea militară a securităţii actuale reprezintă unul din domeniile cele mai speciale

deoarece folosirea forţei rupe relaţiile paşnice dintre state şi poate pune capăt recunoaşterii

diplomatice. Astfel aproape toate statele menţin forțe armate pentru a contracara ameninţările

prin apărare sau represalii. În prezent, odată cu evoluţia societăţii statele democratice au în

vedere întărirea controlului civil al armatei, în concordanţă cu principiile şi valorile

democraţiei, precum şi cu nevoia de securitate a indivizilor. Totuşi statele, mai ales după 11

septembrie au conştientizat că securitatea militară are puţini sorţi de izbândă prin creşterea

tradiţională a forţei militare naţionale sau a aliaţilor iar extensia globală a terorismului şi a

ameninţărilor trebuie să sporească eforturile de promovare a securităţii militare prin

cooperare. Au fost înregistrate multe succese împotriva terorismului, dar încă reprezintă

starea de insecuritate. În momentul de faţă, al-Qaida este considerat cel mai mare pericol la

adresa SUA, care nu uită se specifice faptul că lupta împotriva terorismului nu este o luptă cu

conotaţii religioase.11

Principalele preocupări ale societăţii mondiale sunt: controlul şi siguranţa arsenalelor

nucleare, asigurarea conversiilor militare şi de apărare ce ar periclita securitatea militară

internaţională, aranjamente comune de reglementare a dimensiunii şi structurii arsenalelor

10Barry Buzan, „Popoarele, statele şi teama” ( ediţia a doua) , Editura Cartier, 2000, pp.12411 Ibidem pp 126

militare şi proliferării tehnologiilor considerate periculoase, definirea cât mai coeerentă a

noţiunii de intervenţie legitimă ca proces multilateral convenit care să reglementeze utilizarea

forţei ca măsură de ultimă instanţă pentru asigurarea securităţii militare internaţionale;

promovarea transparenţei şi a interesului reciproc al părţilor participante la aranjamente de

securitate cooperativă, având ca misiune oprirea războiului sau oprirea posibilităţilor de a

iniţia şi de a desfşura acţiuni militare. Rolul organizaţiilor este foarte important în procesul de

securitate cooperativă, câteva dintre ele remarcate în demersul lor de a lupta împortriva

fenomenului de violenţă şi ameninţare militară sunt :ONU, OSCE, OCEMN, OSA, Liga

Arabă etc. Pe lângă organizaţiile internaţionale, un rol important în acest demers il au şi

organizaţiile non-guvernamentale.

Războiul împotriva terorismului a demonstrat că securitatea militară internaţională îşi

poate susţine interesele mult dincolo de spaţiul strategic, deoarece terorismul nu are granițe.

Conflictele inter-etnice sau tendinţele separatiste, asociate cu naţionalismul extremist sau

extremismul religios pot afecta securitatea internaţională şi pot genera conflicte cu influenţe

mari asupra unei regiuni sau chiar globale. Insecuritatea militară a constrâns din ce în ce mai

multe state să acţioneze după modelul american şi anume, să se alieze coaliţiei antiteroriste

internaţionale sau să acţioneze impotriva proliferării armelor de distrugere în masă încurajând

atacurile preventive asupra grupurilor sau ţărilor aflate în afara legii fiind dotate cu arme de

distrugere în masă. Astfel state din Asia Centrală au desfăşurat misiuni alături de NATO

potrivit noii concepţii de abordare a securităţii prin proiecţia stabilităţii departe de graniţele

organizaţiei, în Afganistan, cu forţe specializate, asigurând logistic forţele ISAF, sprijinind

tranzitul echipamentelor spre zona de conflict şi permiţând staţionarea trupelor şi a

materialelor logistice pe teritoriul lor. Aceeaşi parteneri asiatici ai Alianţei influenţează direct

factorii locali importanţi, de o mare diversitate etnică, din Afganistan, în atingerea

obiectivelor coaliţiei internaţionale. Putem considera că insecuritatea militară este influenţată

şi de globalizarea care naşte insecuritate pe cele mai diverse căi: ale terorismului politic

transnaţional, ale traficului ilegal de arme şi mijloace letale neconvenţionale, de droguri şi

persoane, ale migraţiei clandestine, ale proliferării armelor de distrugere în masă, ale

agresiunii economico-financiare şi provocării de catastrofe de mediu.

Securitatea globală este grav afectată de controlul pe care crima organizată îl execută asupra

tot mai multor teritorii şi pieţe interne şi externe, de violenţă, corupţie, şantaj, ameninţări,

contrabandă, de erodarea continuă a stabilităţii şi autorităţii statale. De aici, necesitatea unei

abordări preventive, sistematice, coordonate a problematicii securităţii globale, a armonizării

politicilor statale şi internaţionale de combatere a crimei organizate şi terorismului, a tuturor

aspectelor negative, insecurizante ale globalizării, a întăririi actualelor instituţii şi mecanisme

de acţiune globală, a sporirii legăturilor şi funcţionalităţii acestora.12

Războiul din Afganistan – Introducere

Impactul Războiului Rece asupra prezentului și chiar viitorului comun al omenirii este

mai important decât s-ar putea crede la prima vedere:

În timpul Războiului Rece, s-a format generația de lideri care conduc astăzi

majoritatea statelor lumii și în special principalii actori din arena internațională. Războiul

Rece nu a fost un eveniment planificat sau aniticipat de către principalii actori ce au participat

la el, acesta având consecințe ce își pun amprenta pe evenimentele ce i-au succedat.13

Afganistanul este una dintre cele mai sărace țări de pe glob, și asta în ciuda faptului că

în subsolurile sale se află cantități uriașe înca neexploatate de pietre prețioase, cărbune,

minereuri feroase și petrol. Un studiu recent arată că aproximativ 95% dintre resursele

naturale ale Afganistanului au rămas neatinse.14 Afganistanul detine o importanță

geostrategică deosebită, fiind puntea de legătură dintre sudul, centrul si sud-estul Asiei.

Totusi, exact acest lucru a atras în întreaga istorie numerosi "cuceritori". 15

În Războiul Afgano-Sovietic forţele implicate au fost Consiliul Democratic

Republican susţinut de forţele sovietice şi rebelii islamişti Mujahedini. Rebelii au fost

susţinuţi din mai multe părţi printre care şi Statele Unite ale Americii, Arabia Saudită,

Pakistan precum şi alte state musulmane, în contextul Razboiului Rece.

Desfăşurarea de trupe militare sovietice a început în 25 decembrie 1979. Ultimele

trupe au fost retrase între 15 mai 1988 şi 15 februarie 1989. Datorită costului mare şi a

inutilităţii acestui conflict, razboiul din Afganistan a fost deseori asemănat cu Războiul din

Vietnam.

12 Vasile Popa, “Implicaţiile Globalizării asupra securităţii naţionale”, Editura : Universităţii naţionale de apărare “Carol I”, Bucureşti 2005, pp 2013 http://www.lumeamilitara.ro/index.php?mod=articol&idart=38&numar=1/2006&sectiune=Azimut%202114 http://www.russiansentry.com/?area=postView&id=91115 http://www.adevarul.ro/international/Misiunea-NATO-Afganistan-dezbina-aliatii_0_32998757.html

Intervenția sovietică în Afganistan

Criza provocată de intervenția soviectică în Afganistan este o criză internaționala de

un cu totul alt tip, deoarece în ea a fost angajat direct unul din protagoniștii principali ai

Războiului Rece. Ea rămâne totuși o criză periferică întrucât confruntarea nu a fost directă,

între URSS și SUA, chiar dacă acestea din urmă, și-au simnțit amenințate, în mod direct,

unele interese de securitate.

În timpul celui de-al doilea razboi mondial, Afganistanul îsi mentine neutralitatea

declarata în 1939. La 17 iulie 1973 regele Muhammad Zahir Sah (1933-1973) este înlaturat,

monarhia este abolita, iar Afganistanul se proclama republica.16

La 27 aprilie 1978 are loc o lovitură de stat, iar puterea este preluata de Consiliul

Democratic Republican, de orientare comunistă și prosovietică, condusă de Nur Muhammad

Tarkai, care proclamă Afganistanul republică democratică.

Măsurile de reformă radicală a structurilor sociale tradiționale adoptate de noua

conducere politică întâmpină opoziția populației islamice conservatoare, ce degenerează într-

o îndârjită rezistență armată în timpul căreia a fost ucis si ambasadorul american la Kabul. Au

mai fost uciși aproximativ 50 de consilieri sovietici, în localitatea Herat, în apropierea

graniței cu Iranul. Luptele pentru putere între diferitele facțiuni ale partidului de guvernămînt

duc la uciderea lui Nur Muhammad Taraki, în septembrie 1979, și apoi la cea a succesorului

său, Hafiz Ullah Amin , in luna Decembrie 1979. Îngrijorați de toate aceste tulburări, de

agitația opoziției islamice cat și de evenimentele din Iran sovieticii s-au decis sa-și întărească

controlul din Afganistan.17

Hafiz Ullah Amin nu a putut pune capat rebeliunii care stăpânea țara și în consecință a

fost executat, fiind înlocuit de Babrak Karmal, care a devenit liderul Consiliului Democratic

Republican, în aceiași zi în care preia puterea la 28 decembrie 1979, aceasta solicită

intervenția forțelor armate sovietice , cerere satisfăcută de guvernul URSS chiar în aceiași zi.

În climatul efervescent al războiului rece, acest act de ocupație a fost interpretat de

Washington ca o manevră calculată în cadrul strategiei globale sovietice, decat ca un răspuns

la greșeile unui „guvern – marionetă” incompetent.

Din punct de vedere al Moscovei, regimul Taraki și Amin a creat haos și ar fi acționat

la ordinele adversarilor Moscovei din Iran și Pakistan. Această zonă de conflict a avut

16 http://www.news20.ro/istorie_Afganistan_-Ziua-Independentei_2132.html17 Horia C. Matei, Silviu Neguţ, Ion Neculae, „Enciclopedia statelor lumii”, Editura Meronia, Bucuresti, 2003, pp.45

caracteristici bine individualizate. Afganistanul fiind o țară islamică cu o populație turcmenă,

care se afla la granița unor republici sovietice cu aceași structură etnică, unde exercitau un rol

destabilizator. Invzia sovietică a coincis cu confuzia postrevoluționară din Iran și cu

nesiguranța endemică din Pakistan, unde generalul Ziu UI-Haq a anulat alegerile și a interzis

activitatea tuturor partidelor politice.

Moscova a acuzat atat Iranul cât și Pakistanul că se amestecă în problemele

Afganistanului. Invazia a adus trupele sovietice de elită la distanța de o ora de zvor de Golful

Persic și Oceanul Indian și de regiunea Baluchistan, ai cărei locuitori se opuseseră din 1973

pana în 1976 stăpânitorilor iranieni și pakistanezi și dintre care mulți se refugiaseră în zona

de sud- vest a Afganistanului, ceea ce SUA a apreciat imediat ca o amenințare la adresa

Iranului și a întregii regiuni a Golfului. Drept prima reacție, flota americană s-a apropiat de

zona Golfului, seminificând o atenționare pentru Moscova.

SUA au acționat, de asemenea, prin a condamna invazia sovietică, lucru relativ usor

deoarece invazia era în mod evident un act de agresiune. Această condamnare și focalizare a

atenției mediului politic, a mass-mediei și a opiniei publice asupra agresiunii sovietice din

Afganistan erau convenabile pentru SUA, care se confruntau în acelasi timp cu criza

ostaticilor americani de la ambasada lor din Teheran și cu acuzațiile de a fi lasat ca șahinșahul

Iranului, unul dintre fidelii lor aliați, să fie înlăturat de la putere fără a fi primit nici un fel de

ajutor din partea SUA.

SUA au fost sprijinite în această atitudine de lumea musulmană. Conferința Islamică,

organizație înființată în 1969 la inițiativa Arabiei Saudite, s-a întrunit de urgență, iar în cadrul

acestei reuniuni ayatollahul Khomeini, liderul spiritual și religios al revoluției islamice din

Iran, a adus acuzații violente la adresa URSS, la care s-au alăturat SUA și întreaga lume

arabă. Statele din zona Golfului au condamnat chiar mai energic această intervenție decît

țările arabe de pe linia întâi a confuntării cu Israelul, deși aceasta din urmă a condamnat el

însuși intervenția sovietică. Președintele Carter a luat decizia de a stopa exportul de cereale

americane spre URSS (măsură ce nu a fost deloc pe placul fermierilor americani care au

trebuit să-și vândă surplusul de cereale Argentinei, de unde se pare că o parte au ajuns totusi

în URSS). De asemenea, SUA au înghețat negocierile SALT (privind reducerea

armamentului strategic nuclear), au sporit ajutorul militar către Pakistan și au inițiat o

apropiere de Republica Populară Chineză, care din 1979 și-au reluat locul în Consiliu de

Securitate al ONU.

Bugetul Pentagonului a crescut de la 3 % din PIB în 1979 la 5 % în 1980. A fost

creată o forță de desfășurare rapidă cu un efectiv anunțat oficial de o sute de mii de militari,

în vederea unor enentuale intervenții în Orientul Mijlociu li în Asia Centrala.

Președintele Ronald Regan, ales în decembrie 1980, își datorează alegerea, în mare

parte, crizei afgane. Din punct de vedere strategic, principala consecință a invaziei a fost

faptul ca URSS a trebuit să introducă și să mentină în Afganistan efective de circa nouăzeci

de mii de militari pentru a încerca sp reinstaureze pacea (fară succes) intr-o țară care era deja

în zonă de influiență și să înregistreze, fără posibilitatea de a schimba prea mult lucrurile,

eșecul în încercarea de a stabiliza situația în Afganistan.

În anul 1986 Babrak Karmal este înlocuit cu Muhammad Najibullah în funcția de

președinte al Partidului Democratic al Poporului și apoi și în ceea de șef al statului.

Războiul civil din Afganistan se transformă într-o amplă confruntare Est – Vest,

guvern comunist fiind sprijinit în teren de trupe sovietice, iar rezistența islamică afgană

primind ajutor din partea SUA, a Pakistanului și a lumii arabe tradiționaliste. În nouă ani de

conflict își pierd viața 1.5 milioane afgani, alte 4 – 5 milioane părăsesc țara, iar 15.000 de

militari sovietici își pierd viața. Un acord mediat de ONU și semnat la 14 aprilie 1988 de

puterile garantate (URSS și SUA) prevede retragerea trupelor sovietice, crearea unui stat

afgan neutru și repartierea milioanelor de refugiați.

La 15 februarie 1989 se incheie retragerea trupelor sovietice, iar regimul lui

Najibullah face o serie de concesii, precum acceptarea regimului pluripartit și eliminarea

tuturor referirilor la socialism, care însă nu-l ajută prea mult în confruntarea, de unul singur,

cu rezistența mujahedinilor. La 1 ianuarie 1992 intră în vigoare acordul ruso – american

privind sistarea livrărilor de armament către parțile aflate în conflict.

În fața ofensivei mujahedinilor ajunși în fața Kabulului, un grupt de generali îl

înlătură de la putere pe Najibullah, la 16 aprilie 1992, și predau capitala rezistenței islamice,

la 25 aprilie 1992. Consiliul mujahedinilor proclamp Republica islamică, apoi reizbucnesc

luprele pentru putere între grupările mujahedine. În 1994, în această luptă intervin și milițiile

talibanilor fundamentaliști, recrutați, inițial, dintre studenții islamici afgani din Pakistan, care

ocupă Kabulul, în septembrie 1996, reușind ca până în 1998 să-și extindă controlul asupra a

90% din teritoriul țării.18

18 Gheorghe Văduva, Mihai Stefan Dinu, „Crizele politico-militare ale începutului de mileniu”, editura Universităţii Naţionale de apărare , Bucureşti 2005, pp.27

Intervenția sovietică în Afganistan a fost una dintre ulltimile mari dispute Est – Vest, din

care însă cel mai mare profit, pe termen scurt însă, l-au tras Statele Unite, care i-au susținut

pe mujahedini, cărora le-au furnizat arme și sprijin logistic prin intermediul Pakistanului.

Criza, care a fost declanșată în mod voit de Moscova, a rămas limitată și puțin

periculoasă pentru securitatea internațională , cele două superputeri neajungând la o

escaladare care să vizeze implicarea lor intr-o confruntare directă. Moscova a apreciat, în

mod corect, drept foarte redus riscul unei intervenții militare americane în Afganistan. SUA

s-au angajat mai curând într-o acțiune strategică indirectă, așa cum o numea B.H. Liddell

Hart.19 Încercuirea și izolarea strategică la care este supus Afganistanul, guvernat de regimul

comunist, au drept rezultat slăbirea militară diplomatică, economică, nu numai a regimului,

dar a statului afgan și a URSS în subsidiar, situație cu consecințe pe termen lung, provocând

o instabilitate accentuată a întregii zone, ale cărei efecte negative se manifestă și astăzi. Criza

în care URSS s-a angajat de bunăvoie a fost deficitar gestionată de aceasta grabindu-i

sfârșitul. Intervenția militară sovietică a constituit o bună oprtunitate pentru Occident de a-și

adjudeca o victorie strategică majora, constând în eșecul militar suferit de una din cele două

principale armate din lume și în eșecul politicii de comunizare a Afganistanului. Pe termen

lung, sprijinul acordat mujahedinilor islamiști de către SUA pe lânga faptul că a contribuit în

mod semnificativ la reducerea puterii militare și a credibilității URSS în plan internațional, a

consolidat fundamentalismului islamic în Asia Centrală, a dat un impuls consistent

dezmembrării URSS pe criterii etnice și a contribuit substanțial la proliferarea amenințării

fundamentalismului islamic de astăzi.

19 B.H. Liddell Hart, „Strategia. Acţiunile indirecte”, Editura Militară, Bucureşti, 1973

A patra generație de Război Modern

Conceptul de cea de-a patra generație de război modern a apărut în gândirea modernă

la sfârșitul anilor optzeci ai secolului trecut, ca un mod distinct de a caracteriza dinamica și

direcția spre care se îndreaptă din punct de vedere strategic doctrina militară.

Acestea grupează războaiele astfel:

Prima generaţie a războiului modern a fost caracterizată de prezenţa pe câmpul de

luptă a unor mase mari de militari (instruiţi, echipaţi şi dotaţi corespunzător misiunilor

planificate), ipostază care a culminat cu războaiele napoleoniene;

A doua generație a războiului modern a fost caracterizată de creșterea puterii de foc,

dar nu în egală măsură și a capacității de manevrare și a culminat cu primul Război

Mondial.

A treia generație se defineşte prin amplificarea mobilităţii forţelor, proces care a condus

la creşterea importanţei manevrei în spaţiul luptei, în întregul spectru al acţiunilor

militare. Teoreticienii consideră că acţiunile Germaniei (Blitzkrieg) în cel de al Doilea

Război Mondial au marcat începutul etapei;

A patra generație de Razboi Modern a evoluat după războaiele din Vietnam și

Afganistan și pune accentul pe modul în care un inamic de tip neconvențional poate

exploata schimbările din mediul politic, economic și social în propriul interes și

benificiu.20

Acest ultim tip de război s-a dezvoltat, ulterior, în contextul amplificării crizei de

legitimitate a statelor, generată de reactualizarea problemelor istorice rămase deschise cu

vecinii, nemulţumirea faţă de actorii internaţionali mai puternici, apariţia unor grupuri umane

intolerante în raport cu religia, cultura, nivelul de trai şi filozofia despre viaţă a altora.

Efectele globalizării şi dezvoltarea tehnologiei informaţiei au oferit cadrul propice de

evoluţie.21

În anul 2001, George W. Bush declară război împotriva terorismului. Statele Unite sunt și

în prezent sunt implicaţe trupe în lupta împotriva terorismului din Orientul Mijlociu, cum ar

fi Afganistan.

20 Grigore Alexandrescu, „Perspective în lupta armată”, Editura: Universităţii Naţionale de apărare“Carol I”, 2006 , pp.2821 Ibidem pp.28

Atacurile masive, cu bilanţuri îngrozitoare, asupra World Trade Center şi Pentagon,

urmate de agresiunile terifiante asupra civililor din gările Madridului şi din metrourile

Londoneze ne îndreptăţesc să afirmăm că fenomenul terorist cunoaşte mutaţii de amploare.

Terorismul, înţeles ca violenţă gratuită împotriva civililor sau noncombatanţilor a

făcut parte din orice tip de război. Acum, spre deosebire de perioadele anterioare, acţiunile

teroriste nu mai sunt întâlnite ca lovituri punctuale sau ansambluri de lovituri de sine

stătătoare, ci ele sunt constituente ale unor operaţii de mare amploare.

În lipsa unei definiţii unanim acceptate, lucrările de specialitate recente prezintă

Războiul de generaţia a patra ca fiind: „o formă modernă de insurgenţă”, „tactica celui slab”

sau „o metodă de război care, pentru obţinerea victoriei, foloseşte: subminarea puterii

inamicului; exploatarea slăbiciunilor lui; operaţii asimetrice”, iar fostul analist politic de la

ambasada SUA din Bucureşti, Moscova şi Paris, Tony Corn, îl consideră o etapă în cadrul

celui de al patrulea Război Mondial27 22

Nivelul superior al artei militare este zona cea mai vizată de factorii de decizie

politică şi militară ai forţelor oponente. În cadrul procesului de globalizare, în ultimii ani, a

fost realizată o reţea foarte densă de relaţii interstatale, interzonale şi transnaţionale.

Liderii forţelor de opoziţie urmăresc să o exploateze în interes propriu.

În primul rând ei fructifică noile facilităţi căutând să stabilească „alianţe” cu capii

lumii interlope, ai crimei organizate, ai traficului de arme, droguri, mijloace de distrugere în

masă şi ai tuturor celor care desfăşoară activităţi infracţionale.

Obiectul acestora îl constituie perturbarea ordinii de drept, a stabilităţii şi securităţii

statului vizat.23

Fiecare organizaţie are vulnerabilităţi specifice, care, stimulate, pot genera pericole şi

ameninţări, atât la adresa colaboratorilor, partenerilor interni şi internaţionali, cât şi a

instituţiei respective, cautând să îşi infiltreze, în punctele-cheie, persoane sub acoperire.

Războiul pe care l-a declarat întreaga planetă terorismului, în ciuda concentrării de forţe

şi mijloace de nivel global, se prelungeşte. În Afganistan, în ciuda luptelor câştigate fără reproş

de forţele armate ale Coaliţiei internaţionale, situaţia este departe de a fi în măsură să

prevestească un sfârşit clar.

Deşi, privite de la înălţime strategică, aceste obstacole par mărunte, ele devin

insurmontabile, pe măsură ce se acţionează în cea mai bună manieră.Forţele oponente îşi

concentrează efortul asupra viabilităţii politice a conflictului şi mai puţin asupra rezultatelor

22 Grigore Alexandrescu,” Perspective în lupta armată”, Editura: Universităţii Naţionale de apărare “Carol I”, 2006 , pp.2923 Grigore Alexandrescu, “Ameninţări la adresa securităţii”, Ed. UNAp., Bucureşti, 2004, pp.18-20.

tactice rapide. Scopul final al războiului este legat de impunerea voinţei uneia dintre părţi

aceasta fiind realizată de una din tabere, atât în mod direct, prin acţiuni violente sau paşnice,

cât şi în mod indirect de către segmente ale vieţii publice şi populaţiei care aparţin

adversarului.

Lovitura strategică în cadrul războaielor de generaţia a patra este direcţionată către

factorii de decizie politico-militară, pentru a le distruge unitatea şi voinţa de a continua un

război mult prea costisitor, fără beneficii

Ceea ce se cunoştea şi se aplica fără excepţie, până acum, în cadrul tuturor

generaţiilor cunoscute de războiul modern, devine contraproductiv. Distrugerea forţelor

armate ale adversarului şi a capacităţii acestora de regenerare nu mai constituie prioritatea

supremă. Adversarul poate fi învins chiar dacă îi rămân forţele armate intacte.

După 11 Septembrie, SUA şi-au adaptat strategia de securitate naţională la noile

realităţi, atacul de prevenire a constituit una dintre noutăţile care au permis susţinerea

războiului împotriva terorismului, ca lider universal.

Declanşarea războiului din Afganistan şi a celui împotriva lui Saddam Hussein

constituie doar două exemple de acţiune conform acestei strategii. Atacurile teroriste de la

teatrul din Moscova, gările Madridului, şcoala din Beslan şi metroul londonez au demonstrat

că întreaga lume este ameninţată. SUA în Strategia de Securitate Naţională, elaborată în anul

2006, declară fără a lăsa loc de dubii că „Noi întotdeauna vom proceda în mod deliberat,

evaluând consecinţele acţiunilor noastre”24 Din această perspectivă, se stabilesc şi mijloacele

folosite în cazul producerii unui „atac iminent cu arme biologice,

Armele nucleare pot fi folosite şi pentru „atacuri împotriva facilităţilor inamice,

inclusiv a buncărelor, care conţin arme chimice sau biologice“

Concluzii

24 Grigore Alexandrescu, “Ameninţări la adresa securităţii”, Ed. UNAp., Bucureşti, 2004, pp.35

Afganistanul fiind o zonă geostrategică importantă a atras multi cuceritori, prin

invazia sovietică Afganistanul a devenit un câmp de luptă fierbinte al confruntării EST -

VEST in condițiile răbufnirii Războiului Rece. Țara a fost stăpânită în antichitate de mai

multe popoare precum perșii,grecii, arabii, mongolii. Afganistan a fost constituit în anul 1747

sub conducerea lui Ahmad Sah Durrani și supus de Marea Britanie în urma a doua războaie

între anii 1839-1842 și 1878-1880. În anul 1919 dupa cel de-al 3-lea război cu Marea

Britanie, aceasta a recunoscut independența statului Afgan proclamată la 28 feb. 1919.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Afganistan-ul își mentine neutralitatea la

17 iulie 1973 regele Muhammad Zahir Șah (1933-1973) este înlaturat, monarhia este abolită,

iar Afganistanul se proclama republica. De la invazia Uniunii Sovietice din 1979, afganii s-au

aflat iar în război, mai intai, contra trupelor de la Moscova, cu prețul unei lupte sângeroase,

care a provocat moartea a peste un milion de oameni.

Dupa plecarea invadatorilor, războiul nu a luat însa sfârșit. Diferite acțiuni ale

rezistenței islamice au pornit lupta pentru supremație încă din momentul retragerii trupelor

sovietice, de aceasta data între ele. Conflictul a dus la moartea a peste 50.000 de persoane în

cinci ani

Atentatele teroriste din 11.09.2001 din SUA au dus la înlăturarea guvernului de la

Kabul , lichidarea militiilor talibane si a organizatiilor teroriste cu baze pe teritoriul afgan.

Actiunile de stabilizare si reconstructia Afganistanului continua si in prezent prin aportul

Coalitiei Antiteroriste, inclusiv a Romaniei. Războiul împotriva terorismului continuă,

Afganistanul reprezentând principalul teatru de confruntare. Nu au fost obţinute succese

răsunătoare în stabilizarea zonei, chiar dacă tributul de vieţi şi bani plătit de Coaliţie a fost cel

mai mare cunoscut de la începerea ostilităţilor. Războiul Rece a fost un femnomen complex și

contradictoriu, care a menținut lumea intr-un statu quo ce fusese rezultatul celui de-al doilea

război mondial. Războiul Rece a generat proliferarea unor mari cantități și tipuri de

armament, de la marile puteri spre periferia sistemului internațional.

Marile puteri s-au aflat într-o continuă cursă a înarmării în scopul participării la un

război care putea sp izbucnească în orice moment. Cele doua puteri s-au afltat în competiție

pentru lărgirea zonelor de influiență, prin captarea de prieteni, împărțind în egală măsură

ajutoare financiare, economice și armament din cel mai diversificat.

Pentru că nu se putea un război între ele marile puteri au încurajat acest tip de conflicte în

scopul de a oferi o supapă de eliberare a tensiunilor din sistem. În acest tip de războiae

periferice, stimulate din exterior s-au perpetuat. În Afganistan, SUA au susținut financiar și

material fherilele tribale anticomuniste și antisovietice. Când sovieticii s-au retras, războiul

civil a continuat ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic . Mujahedinii benificiind de un serios și

diversificat arsenal de armament. Sfârșitul războiului rece s-a dovedit a fin u numai sfârșitul

unei competiții internaționale cu și al unei epoci în care sistemul internațional nu a cunoscut

mutații semniicative. Evoluția securtității li stabilității internaționale a fost și este neliniară

factorul neprevăzut continuând să joace un rol semnificativ. Cu toate acestea putem afirma că

există o linie de falie, reprezentată de evenimentele de la 11 Septembrie 2001, ce divide

această eră în două perioade distincte:

Prima inainte de atacurile teroriste când speranța pentru soluționarea pașnică a

conflictelor reprezentau sentimental predominant.

A doua dupa data de 11 Septembrie când incertitudinea și pesimismul au devenit o

caracteristică de bază la nivel global.

Bibliografie

Cărţi:

1.Constantin Moştoflei, Petre Duţu, Alexandra Sarcinschi, “Studii de Securitate şi apărare“, Editura:

Universităţii Naţionale de Apărare , Bucureşti , 2005

2.Barry Buzan, ”Popoarele, statele şi teama”( ediţia a doua) , Editura: Cartier, 2000

3.Alexandra Sarcinschi ”Elemente noi în studiul securităţii naţionale şi internaţionale” , Editura:

Universităţii Naţionale de Apărare , Bucureşti , 2005

4.Alexandra Sarcinschi, ”Dimensiunile nonmilitare ale securităţii” , Editura: Universităţii Naţionale

de Apărare , “Carol I” , Bucureşti 2005

5.Vasile Popa, “Implicaţiile Globalizării asupra securităţii naţionale”, Editura: Universităţii

Naţionale de Apărare, “Carol I”, Bucureşti 2005

6.Horia C. Matei, Silviu Neguț, Ion Neculae, „Enciclopedia statelor lumii”, Editura: Meronia,

Bucuresti, 2003

7.Gheorghe Văduva, Mihai Stefan Dinu, „Crizele politico-militare ale începutului de mileniu”,

Editura: Universităţii Naţionale de Apărare , Bucureşti 2005

8.B.H. Liddell Hart, „Strategia. Acțiunile indirecte”, Editura: Militară, București, 1973

9.Grigore Alexandrescu, „Perspective în lupta armată”, Editura: Universităţii Naţionale de Apărare

“Carol I”, 2006

10.Grigore Alexandrescu, “Ameninţări la adresa securităţii”, Editura: UNAp, Bucureşti, 2004

Surse Web:

1. http://www.lumeamilitara.ro/index.php?mod=articol&idart=38&numar=1/2006&sectiune= Azimut

%2021

2.http://www.russiansentry.com/?area=postView&id=911

3. http://www.adevarul.ro/international/Misiunea-NATO-Afganistan-dezbina aliatii_0_32998757.html

4.http://www.news20.ro/istorie_Afganistan_-Ziua-Independentei_2132.html