Conceptul de creştere economică

Noţiunea de creştere economică a fost introdusă de economistul englez Roy F.Harrod în 1939, iar primele căutări teoretice sistematice încep în anii ’30, când criza economică a deplasat preocupările economiştilor de la analiza microeconomică spre analiza problemelor macroeconomice pentru a găsi factorii creşterii economice pe termen lung şi, totodată, soluţii pentru politicele economice ale ţărilor cu economie de piaţă.În literatura economică există concepţii diferite referitoare la definirea creşterii economice. În concepţia lui W.A.Lewis creşterea economică înseamnă creşterea produsului pe cap de locuitor , care depinde de voinţa de a economisi, de progresul ştiinţei, de acumularea de capital, de populaţie şi resurse.Pentru Fr.Perroux creşterea înseamnă „mărirea susţinută într-una sau mai multe perioade îndelungate (fiecare din aceste perioade cuprinzând mai multe cicluri cvasi-decenale) a unui indicator de dimensiune: pentru o naţiune, produsul global net în termeni reali. Aceasta nu este creşterea produsului real pe locuitor” .Creşterea economică exprimă procesul complex de evoluţie de lungă durată, care se manifestă printr-o mărire a dimensiunilor caracteristice ale unei economii naţionale. Ea nu poate fi analizată decât într-o perioadă lungă. Creşterea economică reprezintă mişcarea profundă a unei economii în întregime, după ce se elimină mişcările sezoniere sau ciclice. Creşterea economică este un fenomen profund ireversibil, autoîntreţinut prin modificările cumulative ale condiţiilor de producţie. O creştere sensibilă a PIB nu va fi o dovadă a creşterii decât dacă rezultă dintr-o mărire a potenţialului productiv. Nu se poate vorbi de creştere economică dacă un climat favorabil face ca într-un an PIB să sporească, iar în anul următor un hazard climatic anulează sporul respectiv. În schimb, va fi vorba de creştere economică dacă această sporire este rodul investiţiilor nete în creştere, modificării calificării mâinii de lucru, încorporării progresului tehnic prin noile maşini, obiceiurilor noi de consum etc.Principalele caracteristici ale creşterii economice tradiţionale, sunt : socotirea eficienţei activităţilor umane numai din punct de vedere al sporului de venit şi câştig, fără luarea în considerare a calităţii mediului natural şi a epuizării resurselor neregenerabile; modul rectiliniu de realizare a schimbului între oameni (organizaţi în societăţi) şi natură; lipsa de preocupare sistematică privind integritatea resurselor şi “sănătatea” naturii; luarea drept criteriu de promovare a progresului tehnic, tehnologic, ştiinţific şi organizaţional, pe cel al eficienţei în sensul menţionat mai sus; degradarea, chiar diminuarea, părţii naturale a avuţiei naţionale şi mondiale; realizarea creşterii economice în cadrul unor mecanisme care alimentează

mari discrepanţe de avere şi putere în interiorul ţărilor, dar şi la scara întregii lumi, între continente, zone, regiuni şi ţări; realizarea ciclică a echilibrului, crizele fiind un moment iar şomajul un aspect, ambele importante ale evoluţiilor fluctuante.Printre avantajele creşterii economice tradiţionale pot fi reţinute: • amplificarea avuţiei create şi, odată cu ea, sporirea bazei de ridicare a nivelului de trai, a gradului de civilizaţie materială şi spirituală; • lărgirea posibilităţilor de acumulare şi investire în vederea perpetuării activităţilor economico-sociale, culturale, ştiinţifice, educaţionale pe scară mai mare; • crearea de noi locuri de muncă; • impulsionarea creşterii productivităţii factorilor, a progresului în toate planurile;• stimularea procesului de socializare a activităţilor economice, concomitent cu generarea şi regenerarea de micro-celule ale corpului economic; • accentuarea divizării şi specializării activităţilor, a cooperării dar şi a concurenţei între agenţii economici; • sporirea interdependenţelor dintre mărimile şi spaţiile macroeconomice, evidenţiindu-se nevoia dezvoltării independente într-o lume interdependentă.Pe baza diferitelor opinii din literatura de specialitate, exprimate în contextul dezbaterilor pe probleme ale abandonării vechiului tip de creştere economică şi fundamentării unui nou tip şi concept de creştere economică, se poate defini creşterea economică, ca un proces complex de lungă durată de sporire a producţiei naţionale exprimată prin produsul intern brut real atât total cât şi pe locuitor, în condiţiile folosirii cu eficienţă sporită a resurselor economice în scopul ridicării nivelului de trai şi în condiţiile compatibilităţii relaţiilor om-societate-natură, a intereselor generaţiilor prezente cu cele viitoare.

10.2 Modelul Solow10.2.1 Condiţii iniţiale

Intrări şi ieşiri (inputuri şi outputuri)Modelul Solow se axează pe patru variabile: output (Y), capital (K), muncă (L) şi cunoştinţe sau eficienţa muncii (A). În orice moment, economia are unele cantităţi de capital, muncă şi cunoştinţe, iar acestea sunt combinate în vederea producerii outputului. Funcţia de producţie ia următoarea formă:(1)unde t este timpul.

Trebuie să se ţină cont de două trăsături ale funcţiei de producţie. Prima trăsătură se referă la faptul că timpul intră în funcţia de producţie indirect, dar doar prin intermediul lui K,L şi A. adică, outputul se schimbă în timp doar dacă intrările în producţie se modifică. În mod particular, cantitatea de output obţinută din cantităţi date de capital şi muncă, creşte în timp doar dacă cantitatea de cunoştinţe sporeşte (progresul tehnic).A doua trăsătură, A şi L intră multiplicaţi în procesul de producţie. L se referă la munca efectivă şi progresul tehnic, care intră în acest mod, cunoscut sub numele de muncă sporită. Acest mod de a arăta cum intră A, împreună cu celelalte condiţii ale modelului, va presupune ca raportul capital-output (K/Y), în cele din urmă să fie stabilit. În practică, raporturile capital-putput nu arată clar tendinţa crescătoare sau descrescătoare a raportului pe perioade lungi de timp. În plus, construirea modelului astfel încât raportul să fie constant, face analiza mult mai uşoară. Presupunerea că A sporeşte pe L este, de aceea, foarte convenabilă.Condiţia esenţială a modelului Solow se referă la proprietăţile funcţiei de producţie şi la evoluţia celor trei inputuri în producţie (capital, muncă şi cunoştinţe) de-a lungul timpului.Condiţii referitoare la funcţia de producţieCondiţia critică a modelului referitoare la funcţia de producţie este că există câştig constant la scală în cele două componente ale sale: capital şi muncă efectivă. Adică, dublarea cantităţii de capital şi muncă efectivă (de exemplu, prin dublarea lui K şi L cu A fixat) dublează cantitatea produsă. Mult mai general, multiplicând amândouă condiţiile prin orice constantă c nenegativă realizăm o modificare a outputului cu aceea:(2)Presupunerea câştigului constant poate fi gândită ca o combinare a două condiţii. Prima este că economia este suficient de mare ca câştigurile din specializare să fie epuizate. Într-o economie foarte mică, există destule posibilităţi pentru specializări viitoare, ceea ce dublează outputul. Modelul Solow presupune că economia este suficient de mare ca, dacă capitalul şi munca se dublează, noile inputuri să fie utilizate eficient în acelaşi mod ca cele existente şi aceasta dublează outputul.Cea de a doua condiţie este că inputurile, altele decât capitalul, munca şi cunoştinţele, sunt relativ importante. În particular, modelul neglijează pământul şi celelalte resurse naturale. Dacă

resursele naturale sunt importante, dublarea capitalului şi a muncii ar putea fi mai mică decât dublarea outputului. În practică, disponibilitatea resurselor naturale nu pare a fi o restricţie majoră a creşterii. Presupunerea câştigului constant doar a capitalului şi a muncii apare ca o aproximare rezonabilă. Această presupunere ne permite să lucrăm cu funcţia de producţie în formă intensivă. Notăm în ecuaţia (2):(3)unde: este cantitatea de capital pe unitatea de muncă efectivăeste outputul pe unitatea de muncă efectivăDefinim . Astfel, putem scrie relaţia (3) ca:(4)Adică, putem scrie outputul pe unitatea de muncă efectivă ca o funcţie a capitalului pe unitatea de muncă efectivă.Pentru a înţelege relaţia (4) trebuie să împărţim economia în mici economii, fiecare cu o unitate de muncă efectivă şi unităţi de capital. Din moment ce funcţia de producţie are câştig constant, fiecare din aceste mici economii produce la fel de mult cum se produce în marea economie (economia nedivizată). De aceea, cantitatea de output pe unitatea de muncă efectivă depinde doar de cantitatea de capital pe unitatea de muncă efectivă şi nu de mărimea economiei nedivizate. Aceasta este exprimată matematic prin relaţia (4). Dacă dorim să găsim cantitatea totală de output, ca opus al cantităţii pe unitatea de muncă efectivă, putem multiplica prin cantitatea de muncă efectivă: .Forma intensivă a funcţiei de producţie, f(k), trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: . Este corect să arătăm că f’(k) este produsul marginal al capitalului: . Astfel, aceste condiţii implică că produsul marginal al capitalului este pozitiv, dar aceasta nu presupune o creştere a capitalului (pe unitatea de muncă efectivă). Produsul marginal al capitalului este foarte mare când stocul de capital este suficient de mic şi el devine foarte mic când stocul de capital se măreşte. 10.2.2 Dinamica modeluluiSe urmăreşte să se stabilească comportamentul economiei descrise anterior. Evoluţia a două din cele trei inputuri ale producţiei, muncă şi cunoştinţe, este exogenă. Astfel, pentru a caracteriza comportamentul economiei trebuie să analizăm comportamentul celui de al treilea input, capitalul.Dinamica capitalului (k)Deoarece economia poate creşte în timp, se dovedeşte a fi

convenabil a ne concentra pe stocul de capital pe unitatea de muncă efectivă, k, decât pe stocul de capital neajustat, K. 10.2.3 Impactul modificării ratei de economisireParametrul modelului Solow pe care politica poate să-l influenţeze cel mai mult este rata de economisire. Diviziunea cumpărăturilor guvernamentale în bunuri de consum şi bunuri de investiţii, împărţirea veniturilor sale în taxe şi împrumuturi etc. au posibilitatea de a afecta partea din output care este investită. De aceea, să se explice efectele modificării ratei de economisire. În mod normal, considerăm o economie Solow, care presupune o creştere echilibrată şi existenţa unei creşteri permanente a lui s. În plus, pentru a demonstra implicaţiile modelului în ceea ce priveşte rolul economisirii, acest experiment va ilustra proprietăţile modelului când economia nu este în creştere echilibrată.Impactul asupra outputuluiCreşterea lui s schimbă linia investiţiei actuale ascendent şi astfel k* creşte. Acest lucru este prezentat în figura 1.4, în care k nu se modifică imediat la noua valoare k*. Iniţial, k este egal cu vechea valoarea lui k*. La acest nivel, investiţia actuală depăşeşte investiţia de menţinere a stocului de capital şi, astfel, este pozitiv, k începând să crească. El continuă să crească până ce atinge noua valoare a lui k*, moment în care devine constant.Impactul asupra consumuluiDacă vrem să introducem gospodăriile în model, bunăstarea lor nu va depinde de output, ci de consum, investiţia fiind un simplu input în producţie în viitor. De aceea, este mult mai interesant comportamentul de consum decât comportamentul outputului. Consumul pe unitatea de muncă efectivă egalează outputul pe unitatea de muncă efectivă, f(K), potrivit fracţiunii acelui output care este consumat, 1-s. Astfel, când s se modifică discontinuu k, iniţial consumul pe unitatea de muncă efectivă, nu descreşte. consumul creşte gradual când k creşte şi s se menţine la cel mai înalt nivel al său. Acest lucru este prezentat în ultima parte a figurii 1.5.Dacă consumul depăşeşte nivelul său înainte de creşterea lui s nu se vede imediat. Fie c* consumul pe unitatea de muncă efectivă în creşterea echilibrată, fiind egal cu outputul pe unitatea de muncă efectivă, f(k*), minus investiţia pe unitatea

de muncă efectivă, sf(k*). În creşterea echilibrată, investiţia actuală egalează investiţia pentru păstrarea stocului de capital, (n+g+δ)k*.

Concluzii după modelul SolowDeşi modelul Solow este cel mai bun model cu care se poate porni în studiul creşterii economice, el nu este decât un început. Modelul simplifică multe din aspectele lumii şi le omite pe altele. Economiştii care au studiat creşterea economică au încercat să construiască modele mai sofisticate care să le permită să se adreseze unei problematici mai mari. Aceste modele mai avansate transformă una din variabilele exogene ale modelului Solow în variabile endogene. De exemplu, modelul Solow ia rata de economisire ca variabilă exogenă. Consumul apare din decizia gospodăriilor în legătură cu cât să consume astăzi şi cât să economisească pentru viitor. Modelele mai sofisticate de creştere înlocuiesc funcţia consumului din modelul Solow cu o teorie explicită a comportamentului gospodăriei.Poate, cel mai important lucru, este că economiştii au încercat să construiască modele care să explice nivelul creşterii în eficienţă a muncii. Unii economişti au subliniat că achiziţia de cunoştinţe şi pricepere prin educaţie este acumulare de capital uman. Alţii au sugerat că progresul tehnic are loc ca un bun prin produsul unor activităţi economice, în sensul că „prin produs” înseamnă externalitate. De exemplu, un proces de producţie nou şi îmbunătăţit poate produce de-a lungul procesului de acumulare de capital. Dacă această speculaţie este corectă, atunci beneficiile acumulării de capital pentru societate pot fi mult mai mari decât sugerează modelul Solow.Modelul Solow arată că o creştere susţinută a standardelor de viaţă poate apare doar din progresul tehnic. Prin urmare, înţelegerea creşterii economice nu va fi completă până nu se înţelege cum deciziile private şi politica publică afectează progresul tehnic.