ANEXA 1 – Concepţii privind imaginea lui Dumnezeu în om de-a lungul istoriei

Potrivit Scripturii, omul a fost creeat dupa chipul Lui Dumnezeu. În acelaşi timp,

este clar faptul că spre deosebire de celălalte creaturi numai omul a fost creat în imaginea

Lui Dumnezeu. Însă ceea ce nu este clar e răspunsul oferit întrebării: „În ce constă

imaginea Lui Dumnezeu?”. Această întrebare implică încă alte trei întrebări: „Ce efect a

avut caderea omului în păcat asupra imaginii Lui Dumnezeu?”; „Cum afectează înnoirea

morală şi spirituală, în procesul mântuirii, imaginea Lui Dumnezeu?” şi „Care este

destinul final al imaginii Lui Dumnezeu în viaţa viitoare?”1

Înainte de existenţa spaţiului creştin, dar şi în interiorul lui în puţine excepţii,

putea fi întâlnită concepţia unei asemănări a proprietăţilor fizice între Dumnezeu şi om.

„Texte antice babiloniene precum Epopeea lui Ghilgameş dar şi curente grupări eretice

moderne precum mormonii, susţin că oamenii au o asemănare fizică cu Dumnezeu, bazaţi

pe idei de genul mersului drept şi nu pe patru picioare ca animalele”2. Este adevărat că

Scriptura foloseşte antropomorfisme cu referire la Dumnezeu de genul: mână, picioare,

ochi, urechi, însă textele sfinte în mod clar au făcut o separare între Dumnezeu şi om. Pe

lângă antropomorfismele menţionate anterior, Dumnezeu este descris şi sub formă de

stâncă, lumină, putere, etc. Dumnezeu este duh şi ca atare chipul Său în om nu se traduce

sub spectrul asemănării fizice. Cu toate acestea este un real pericol să ignorăm faptul că

imaginea lui Dumnezeu în om nu are nimic de a face cu natura fizică. În Christos prin

întrupare, chiar natura fizică este răscumpărată în întregime.

De-a lungul istoriei bisericii au existat raspunsuri diferite pentru întrebările

esenţiale legate de dogma chipului lui Dumnezeu în om. În urmatoarele pasaje vom avea

parte de răspunsurile unor mari teologi din secolul al II-lea d.Hr. până în prezent.Aceste

răspunsuri ne vor ajuta să înţelegem mult mai clar ceea ce înseamnă imaginea Lui

Dumnezeu în om.

Lumea părinţilor bisericeşti nu a omis să vorbească despre înţelegerea chipului şi

asemănării lui Dumnezeu în fiinţa umană creată. În general, patristicii tind să fie de acord

că imaginea lui Dumnezeu nu poate fi citită în om prin spectrul asemănării formei fizice a

1 Anthony A. Hoekema, Created in God's Image, William B. Eerdmans publishing company, the Patternoster press ltd , United States,pag 332 Charles Sherlock, The Doctrine of Humanity, InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, 1997, p.74

trupului uman. Părinţii bisericii au refuzat să identifice chipul lui Dumnezeu în om prin

imaginea fizică a acestuia, întrucât Dumnezeu este imaterial. Mai mult, ei tind să fie de

acord cu faptul că omul este destinat unei existenţe veşnice neîncapsulată de materie3.

Aceeaşi remarcă o are atât Grigore de Nissa cât şi Augustin care sugerează că postura

ridicată a omului, spre deosebire de animale, derivă din imaginea lui Dumnezeu în

interiorul lui4

Clement al Alexandriei lega chipul de actul creaţiei, iar asemănarea de aspectul

dezvoltării. În viziunea lui, un creştin pios avea nu doar chipul, ci şi asemănarea.

Diferenţierea pe care o face Origen poate fi catalogată ca escatologică. El susţinea că, din

moment ce termenul “asmănare” lipseşte din versetul 27, acest fapt arată că omul e creat

după chipul lui Dumnezeu, dar dobândirea asemănării e rezervată ulterior şi omul trebuie

să depună efort în acest sens. Această interpretare pare să fie susţinută de textul din I Ioan

3:2. Separarea termenilor a fost modul de interpretare specific pentru secolele de până la

Reformă.5

Chipul lui Dumnezeu în om în concepţia lui Irineu

Distinţia între chip şi asemănare porneşte din perioada scrierilor patristice. În

secolul al doilea, Irineu susţinea că doar omul care are Duhul lui Dumnezeu are atât

chipul, cât şi asemănarea lui Dumnezeu. Fără Duh, omul este carnal, fizic, imperfect.

Irineu (130-200) s-a născut în Asia Mică şi în 177 devine Episcop al Lionului. În

185 îşi scrie una dintre cele mai ample lucrări ale sale “Împotriva ereziilor” în care a

respins erorile doctrinare ale gnosticismului. Irineu a crezut că Dumnezeu a creat omul

în imaginea Sa şi dupa asemănarea Sa, dar că asemănarea a fost pierdută o dată cu

căderea în păcat. Nu acelaşi lucre se poate spune şi despre imaginea lui Dumnezu în om

(chipul lui Dumnezeu) care s-a păstrat în mod universal. Totuşi, asemănarea cu

Dumnezeu a fost restaurată în procesul de mântuire a credincioşilor6. Pentru Irineu

imaginea lui Dumnezeu în om a presupus şi libertatea, abilitatea omul de a lua decizii

3 Vezi citatul din Origen, De principis,III vi.1, Christian, Clasical Etheral, Early Church Fathers, traducerea personală de la pagina……4 Philip Huges, The true image, William Eerdmans Publishing, Grand Rapids, Michigan, 1989, p115 P. E. Hughes, The True Image, Wipf and Stock Publisher, 2001, p 86 David Cairns,The Image of God in Man,London, Collins-1973

care se poate observa în mod universal. O astfel de concepţie presupunea “că omul nu a

fost creat perfect din mâna lui Dumnezeu ci mai degrabă cu capacitatea de a deveni

perfect. Perfecţiunea reprezenta destinul omului şi nu starea originală”7

Irineu sugerează că nici un om fără Duhul de sus nu poate fi complet, din contră

el afirmă că un astfel de om trăieşte la nivelul cărnii. Dacă Duhul lipseşte sufletului, omul

este într-adevăr asemănător naturii animale, şi dacă a rămas carnal, va fi o fiinţă

imperfectă, posedând într-adevăr imaginea lui Dumnezeu în formare (in plasmate) dar nu

are posedă asemănarea prin Duh şi astfel este o fiinţă imperfectă. Dacă cineva pune de o

parte astfel imaginea, el nu poate fi înţeles ca o fiinţă umană, ci doar ca o parte din om.

Pentru că trupul, carnea, care a fost modelat nu este formează om perfect prin el însuşi ci

doar o parte din om. Nici duhul nu formează om complet, ci uniunea acestora constitue

omul perfect 8

Acest citat reprezintă starea de dupa căderea a omului şi arată natura umană şi

carnală. mul căzut, potrivit celor spuse mai sus, încă posedă imaginea Lui Dumnezeu dar

are nevoie de lucrarea Duhului pentru a-i reda asemănarea Lui Dumnezeu pierdută in

cadere.9 Referindu-se la faptul istoric al căderii, Irineu vorbeşte despre asemănarea cu

Dumnezeu că a însemnat “haina sfinţeniei pe care Duhul Sfânt i-a acordat-o lui Adam”.10

Potrivit lui, căderea nu a afectat pierderea perfecţiunii ci doar o întrerupere a dezvoltării

omului şi a creşterii sale. În ciuda căderii, Dumnezeu nu-l abandonează pe om ci din

contră îi acordă o dragoste continuă, dragoste prin care îşi duce la îndeplinire planul care

culminează în persoana lui Christos.

În mod desăvârşit imaginea lui Dumnezeu se întâlneşte pe deplin în Isus Christos.

De aceea conform teologiei lui Irineu „chipul lui Dumnezeu nu trebuie căutat în om, ci

mai degrabă se manifestă în direcţia prin care trebuie să creştem până vom ajunge la

statura plinătăţii lui Christos”11

7 H.D..McDonald, The Christian View of Man, Crossway Books, London, 1985, p.508 Irineu, Împotriva ereziilor, V.6.1., Christian, Clasical Etheral, Early Church Fathers, ediţie electronică, traducere personală9 Anthony A. Hoekema, Created in God's Image, William B. Eerdmans publishing company, the Patternoster press ltd , United States,pag 3410 Irineu, Împotriva ereziilor,III.23.5, Christian, Clasical Etheral, Early Church Fathers, ediţie electronică11 Justo Gonzales, A History of Christian Thought, Abington Press, Nashville, 1986, p.165

TOMA d’Aquino

Toma D’Aquino(1225-1274) este foarte des numit ca fiind cel mai mare filozof şi

teolog al bisericii medievale. Modul său de a aborda imaginea lui Dummnezeu este

creionat în scrierea sa principala Summa Theologicae.

Toma găseşte imaginea Lui Dumnezeu în intelectul şi raţiunea omului. Doar de

fiinţele inteligente, contextual vorbind, se poate spune că se află în imaginea Lui

Dumnezeu12. Chiar şi în fiinţele raţionale imaginea Lui Dumnezeu este găsită doar în

mintea acestora. Toma continuă şi spune că imaginea Lui Dumnezeu se poate vedea mult

mai perfect în îngeri decât în oameni, pentru că natura îngerilor e mult mai perfect

inteligentă decât a oamenilor. Pentru teologul scolastic „chipul se găseşte în raţiunea

umană, iar asemănarea în sfinţenia sa ca un dar care s-a pierdut la cădere”.13

Din moment ce Toma găseşte imaginea Lui Dumnezeu în mod special în intelectul

omului este clar faptul că pentru el,intelectul este cea mai înaltă calitate divină aflată în

om. Potrivit lui Toma, imaginea Lui Dumnezeu există în om sub forma a trei stagii:

Primul stagiu este aptitudinea naturală pentru a-L înţelege şi iubi pe Dumnezeu, o

aptitudine care constă în natura minţii, comună întregii umanităţi. Următorul stagiu e

acela în care omul este obişnuit în a-L iubi şi în a-L cunoaşte pe Dumnezeu, dar încă

imperfect; aici avem imaginea prin conformitate cu harul. Al treilea stagiu este acela în

care omul într-adevăr Îl iubeşte şi cunoaşte pe Dumnezeu, perfect; iar aceasta este

imaginea prin asemănare a gloriei...Primul stagiu se regăseşte in toţi oamenii, al doilea

doar în cei drepţi, iar al treilea în cei binecuvântaţi14

Ceea ce este interesant, din ceea ce scrie Toma, este faptul că acesta, într-adevăr

găseşte in fiecare fiinţă de pe pământ, de după cădere, imaginea Lui Dumnezeu, fie că

sunt credincioşi sau nu. În acest aspect el îl urmează pe Irinaeu, cu toate că nu se leagă de

învăţătura acestuia ,în modul în care Irineu a făcut-o, lăsând să se observe o deosebire

între imagine şi asemănare. Cu alte cuvinte, imaginea Lui Dumnezeu e descrisă aici pe

12 Thomas Aquinas,Summa Theologica,1.93.2., Christian, Clasical Etheral, Early Church Fathers, ediţie electronică13 H.D..McDonald, The Christian View of Man, Crossway Books, London, 1985, p.3714 Thomas Aquinas,Summa Theologica,1.93.4. ., Christian, Clasical Etheral, Early Church Fathers, ediţie electronică

de-o parte în termenii unei capacităţi exacte sau dotări găsită în toate persoanele umane,

mai degrabă decât în termenii unui tip de activitate care rezultă din această dotare. 15

Potrivit teologului medieval, susţine că la momentul creaţiei raţiunea umană a fost

supusă puterilor inferioare ale omului, aşa după cum trupul a fost supus sufletului. Dar

această supunere nu aparţinea naturii omului, altfel această supunere ar fi rezistat şi în

urma căderii în păcat.16 Cu alte cuvinte, când omul a fost creeat nu a fost capabil prin

forţele sale să-şi păstreze”puterile inferioare” sub control; acesta avea nevoie de darul

supranatural al harului pentru a-i da posibilitatea de a face acest lucru.

Deci care a fost efectul căderii asupra imaginii Lui Dumnezeu? Din cauza căderii,

omul a pierdut harul supranatural pe care Dumnezeu i l-a acordat omului la început

„Părinţii noştrii, prin păcat, au fost privaţi de beneficiul divin care ar fi susţinut în ei

integritatea fiinţei umane.”17

Imaginea chipului lui Dumnezeu în om în concepţia lui Toma D’Aquino poate fi

totuşi atacată în mai multe puncet. În primul rând D’Aquino găseşte imaginea Lui

Dumnezeu numai în natura intelectuală a omului. Acest punct de vedere îşi are rădăcinile

în gândirea greacă mai degrabă, decât în cea a Scripturii. Al doilea punct critic constă

tocmai în această contradicţie între aspectul uman inferior şi superior. De la începutul

existenţei umane, chiar înainte de cădere, omul a fost întocmit într-un fel defectuos; el

avea nevoie de un „dar adăugat” al harului pentru a-i da posibilitatea să devină ceea ce se

cuvine să fie.18

În al treilea rând,opinia lui Toma despre imaginea Lui Dumnezeu se diminuează o

dată cu seriozitatea căderii în păcat. Astfel, putem descrie efectul căderii fiinţei umane

doar în termeni negativi,în termenii unei pierderi a unui dar adăugat. Am putea spune că,

potrivit acestui punct de vedere,omul căzut nu e atât de mult depravat cât alungat.19

15 Anthony A. Hoekema, Created in God's Image, William B. Eerdmans publishing company, the Patternoster press ltd , United States,pag 37

16 Anthony A. Hoekema, Created in God's Image, William B. Eerdmans publishing company, the Patternoster press ltd , United States,pag 3817 Thomas Aquinas,Summa Theologica, II.164.218 Anthony A. Hoekema, Created in God's Image, William B. Eerdmans publishing company, the Patternoster press ltd , United States,pag 4019 Ibidem

CALVIN

Jean Calvin(1509-1564).Reforma protestantă i-a întors pe oameni la învăţăturile

Bibliei, aceasta venind ca şi reacţie împotriva scolasticilor. Potrivit lui Calvin imaginea

Lui Dumnezeu este găsită în primul rând în sufletul omului:

.

Deşi gloria Lui Dumnezeu străluceşte mai departe în omul exterior, încă nu este

nici o îndoială că locul cel mai potrivit pentru imaginea Lui este în sufletul

omului Nu neg că într-adevăr, forma exterioară, ne distinge şi ne separă de

animalele inferioare, şi ne aduce mai aproape de Dumnezeu.. dar trebuie înţeles

că acele aspecte ale imaginii lui Dumnezeu observate prin semnele exterioare,

sunt spirituale.20

Calvin merge mai departe şi spune că la început imaginea Lui Dumnezeu a fost

vizibilă în lumina minţii, în integritatea inimii şi în înţelesul fiecărei părţi. La început, în

concepţia lui Calvin, „Dumnezeu i-a asigurat sufeltului uman o minte capabilă să

discearnă răul de bine, dreptatea de nedreptate şi lumina călăuzitoare pentru ce trebuie

urmat şi ce trebuie refuzat”21. Bazat pe versetele din Coloseni 3:10 şi Efeseni 4:24, Calvin

incheie spunând că imaginea Lui Dumnezeu în om la început a inclus o adevărată

cunoaştere, dreptate şi sfinţenie

Cea de-a doua problemă ridicată de posibilitatea menţinerii imaginii lui

Dumnezeu după cădere, primeşte în mod apare la Calvin o negaţie vehementă. O privire

mai îndeaproape arată că există intr-adevăr un mod prin care omul căzut se mai află încă

în imaginea Lui Dumnezeu. Imaginea Lui Dumnezeu, spune Calvin, nu este anihilată ci:

aşa de coruptă încât ceea ce a rămasdin ea e îngrozitor de deformat; de aceea

eliberarea noastră începe cu acea renovare pe care o obţinem de la Christos, care

este numit cel de-al doilea Adam, deoarece ne restaurează la adevărata substanţă

integrală 22.

20 Jean Calvin, Institutes of the Christian Reigion, I.15.3., Christian, Clasical Etheral, Early Church Fathers, ed John Murray, ediţie electronică21 Reinhold Niebuhr, The Nature and Destiny of Man, Charles Scribner’s Sons, New York, 1951, p.15922 Ibidem

Pentru reformator, păcatul a deformat în mod radical imaginea lui Dumnezeu în

om de aceea nu e atât de important ce fel de daruri sau abilităţi a reţinut omul, precum

raţiunea si voinţa, toate acestea fiind pervertite şi deformate de căderea în păcat.23

KARL BARTH

Karl Barth (1886-1968), a fost numit tatăl neo-ortodoxismului. Pentru Barth,

imaginea Lui Dumnezeu în om nu poate fi găsită în intelect sau raţiune. Barth refuză să

găsească imaginea Lui Dumnezeu în om în orice fel al antropologiei de genul dispoziţiei

sale, capacităţii sale, structurii sale, etc. De fapt el afirmă că nici unde în Scripturi nu este

definită expresia chipul lui Dumnezeu. Mai multe spune el, „suntem în pericolul de a

încălca interdicţia creionării chipului din Exod 20:4, suntem în pericolul comiterii

idolatriei dacă noi căutăm mai degrabă decât trăim felul în care am fost creaţi”24

Barth pleacă în descifrarea chipului lui Dumnezeu în om plecând de la textul

biblic din Geneza 1:26. El „sugerează că plurarlul folosit corespunde pluralităţii în cadrul

imaginii lui Dumnezeu în umanitate: Dumnezeu ne-a creat barbat şi femeie, ca o rasă în

care subzistă o pluralitate inerentă”25

În concepţia lui Barth, teologii precedenţi au eşuat în a privi clar în textul biblic

care descrie creaţia omului realizatăă în imaginea Lui Dumnezeu: ”Dumnezeu a făcut pe

om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte

femeiască i-a făcut.”(Geneza 1:27). Faptul că noi am fost creaţi ca şi bărbat şi femeie

înseamnă pentru Barth că fiinţa umană a fost înzestrată de Dumnezeu cu posibilitatea

unei confruntări între bărbat şi femeie. Barth numeşte această confruntare relaţionară

imaginea Lui Dumnezeu pentru că acelaşi tip de confruntare există şi între Dumnezeu şi

om, şi anume că bărbatul poate fi un ”eu” femeii şi femeia poate fi un ”eu” bărbatului.

Bărbatul poate fi în acelaşi timp un ”al tău” femeii şi femeia poate fi o ”a ta” bărbatului.26

După cum Dumnezeul Triunic există în relaţionare cu sine, la fel şi noi trăim în

relaţionare unii cu alţii. Barth creează o analogie între relaţia mutuală a persoanelor

23 Anthony A. Hoekema, Created in God's Image, William B. Eerdmans publishing company, the Patternoster press ltd , United States,4524 Charles Sherlock, The Doctrine of Humanity, InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, 1997, p.8925 Charles Sherlock, The Doctrine of Humanity, InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, 1997, p.3426 Anthony A. Hoekema, Created in God's Image, William B. Eerdmans publishing company, the Patternoster press ltd , United States,pag 49

distincte din Trinitate şi viaţa mutuală umană a umanităţii, ca femeie şi bărbat. În esenţă

Barth afirmă că trebuie căutat chipul lui Dumnezeu într-un punct de contact între

Dumnezeu şi om.27

De aceea între Dumnezeu şi om nu există o analogie a fiinţei (analaogia entis) ci o

analogie de relaţie (analogia relationis). În concepţia lui Barth chipul lui Dumnezeu în om

nu s-a pierdut în urma căderii (nu recunoaşte în istoria omului o istorie a căderi în păcat).

De fapt el arată că istoria relaţiei, comuniunii lui Dumnezeu cu omul chiar începe la

cădere. (nu se cunoasşte exact ce înţelege Barth prin cădere)28.

În opinia lui Barth, omul solitar nu reflectă chipul lui Dumnezeu. El defineşte

omul ca „întâlnirea dintre eu şi tine.”29 Omul singur e doar potenţialitate pentru chipul lui

Dumnezeu. Omul fiind o „întâlnire”, chipul lui Dumnezeu se constituie într-un

eveniment. Barth vorbeşte despre o structură primară care, supusă variaţiilor, dă naştere

raselor. Structura ar fi genul proxim, iar rasele, corespund în acest caz diferenţei

specifice. Omul există doar ca bărbat şi femeie. Omul există doar în această dualitate.

Există o diferenţă structurală.30 Omul în izolare nu poate atinge obiectivul stabilit de

Dumnezeu, obiectiv ce presupune existenţa unui partener în care divinitatea să se

recunoască. Respingerea omului în solitudine e exprimată clar de Dumnezeu când afirmă

că nu e bine ca omul să fie singur.31

Astfel, în termenii definiţiei lui Barth, imaginea lui Dumnezeu în om nu suportă

reînoire deoarece este definită în termeni puri formali ca abilitate de a exista în

confruntare cu Dumnezeu şi cu alţii, capacitatea de a-L auzi pe Dumnezeu ca „un tu” şi

de a-i răspunde ca un „eu”, fapt ce se petrece şi în relaţiile interumane.

Accentul puternic în antropologia lui Barth cade pe Isus Christos şi rolul Său,

adevăratul partener de legământ atât cu noi cât şi cu Dumnezeu. Comunitatea reală a

celor în Christos exprimă astăzi cel mai clar ce înseamnă să fi făcut după chipul şi

asemănarea Sa. Aceste fel de gândire aduce împreună doctrina bisericii în strânsă

legătură cu doctrina despre Dumnezeu şi despre umanitate.

27 Louis Berkof, Systematic Theology, pp. 206-20728 Anthony A. Hoekema, Created in God's Image, William B. Eerdmans publishing company, the Patternoster press ltd , United States,p.5129 Karl Barth, Church Dogmatics, vol. III, The Doctrine of Creation, Tand T Clark Edinburgh, 1994, p. 28530 K. Barth, Church Dogmatics,p. 28631 K. Barth, Church Dogmatics,p. 291

Charles Sherlock încearcă expunerea poziţiei lui Barth prin următoarea schemă ce

arată atât interacţiunea persoanelor menţionate cât şi felul ei:

DUMNEZEU se relaţionează la Sine în unitate şi diversitate ca Domn

triunic

OMUL Se relaţionează la sine ca unitate în diversitate

Ca bărbat şi femeie

În comunitate (Gen.2:20-23)

În parteneriat cu persoană de sex opus (Gen.2:24)

Se relaţionează ca aspect al stăpânirii32

CREAŢIA

Totuşi o critică a acestei poziţii vine chiar din definirea chipului în concepţia lui Barth.

Daca chipul lui Dumnezeu în om s-ar traduce doar prin posibilitatea confruntării şi

întâlnirii oare se poate spune că el se regăseşte şi în cadrul demonilor şi a satanei capabili

şi ei de o asemenea stare? Apoi, daca posiblititatea relaţionării eu-tu la Dumnezeu şi la

alţi oameni reprezintă imaginea lui Dumnezeu în om, această imagine ar trebui să se

dovedească în anumite acţiuni conrete şi nu doar într-o formă simplistă a unei capacităţi.

EMIL BRUNER

Emil Brunner(1889-1966), asemenea lui Barth, respinge caracterul istoric al lui

Adam şi căderea omului în păcat. Aceasta nu înseamnă că Brunner neagă prezentul

păcătos al omului. Pentru Brunner, „imaginea Lui Dumnezeu poate fi găsită în primul

rând în aria relaţiei omului cu Dumnezeu, a responsabilităţiilor sale faţă de Dumnezeu şi

posibilitatea umblării cu Dumnezeu”33

Şi Emil Brunner consideră chipul în termenii relaţiei, dar un alt tip de relaţie, una

între om şi Dumnezeu care implică Cuvântul lui Dumnezeu ce cheamă şi răspunsul

omului. Brunner face distincţie între aspectul formal şi cel material al chipului. Chipul

formal îl diferenţiază pe om de animale. Chipul formal priveşte modul în care este

alcătuit omul, acea parte care nu s-a pierdut prin păcat. Chipul nu a fost atins sub aspect

32 Charles Sherlock, The doctrine of Humanity, InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, 1997, p.3833 Anthony Hoekema, , Created in God's Image, William B. Eerdmans publishing company, the Patternoster press ltd , United States, p.53

formal. Prin aspectul formal al imaginii se poate înţelege “responsabilitatea omului şi

capacitatea sa de a răspunde dragostei lui Dumnezeu”34. În acelaşi timp concepte

abstracte ca libertate, conştiinţă şi limbaj pot aparţine imaginii formale. Aspectul formal

nu se poate pierde. Brunner conturează mai mult aspectul material al chipului, căci doar

omul nu e creat într-o formă finală. Dar faptul că omul e făcut după chipul formal al lui

Dumnezeu înseamnă că e răspunzător înaintea lui Dumnezeu, deci chipul este relaţional.

Când omul se întoarce cu spatele la Dumnezeu, pierzând aspectul material al chipului, el

se află totuşi înaintea lui Dumnezeu.35 Brunner spune că această dezbinare între imaginea

formală şi materială a imaginii lui Dumnezeu din punctul de vedere a lui Dumnezeu nu ar

trebui să aibă loc; ea este rezultatul căderi în păcat.

În afirmarea distinţiei dintre aspectul formal şi cel amterial al chipului Brunner

foloseşte o analogie. Chipul material ne pune într-o relaţie pozitivă şi reciprocă cu

Dumnezeu. Acest aspect corespunde reflectării chipului în oglindă, fără ca imaginea să

rămână permanent imprimată pe suprafaţa oglinzii. Când omul se întoarce spre

Dumnezeu, îi reflectă chipul pe deplin. Când oglinda este întoarsă, ea nu reflectă lumina,

dar se află tot înaintea ei. Astfel omul este mereu înaintea lui Dumnezeu, aceasta

implicând responsabilitatea sa, căci rămâne o fiinţă umană. Responsabilitatea e una în

dragoste şi este asumată în relaţia cu semenii. Iubirea semenului defineşte umanitatea. Ca

exemplu suprem în ce priveşte aspectul material al chipului, se poate evidenţia caracterul

textelor Noului Testament care îndemnă în esenţă la un răspuns al dragostei faţă de

Dumnezeu şi faţă de aproapele. Brunner nu restrânge chipul la natura spirituală, căci

chipul este reflectat de om în totalitatea lui psiho-fizică. Poziţia verticală a omului e

adusă ca argument. Aptitudinile fizice şi preocupările intelectuale îi permit stabilirea unei

relaţii cu Dumnezeu.36

34 Anthony Hoekema, , Created in God's Image, William B. Eerdmans publishing company, the Patternoster press ltd , United States, p5435 M. J. Erickson, Teologie creştină, vol II p. 55-5636 M. J. Erickson, Teologie creştină, p. 57