Conceptia lui Friedrich von Hayek despre libertate si statul de drept

Friedrich August von Hayek, filosof şi economist austriac, este cunoscut ca apărător al liberalismului clasic şi al conceputului de piaţă liberă. De asemenea,Friedrich Hayek este şi laureat al Premiului Nobel pentru Economie (The Sveriges Riksbank Prize in Economic Sciences in Memory of Alfred Nobel) din 1974.Premiul acordat în 1974 a fost împărţit de Hayek şi Gunnar Myrdal „pentru munca lor de pionierat în teoria monetară şi a fluctuaţiilor economice şi pentru analiza lor penetrantă a interdependenţei fenomenelor economice, sociale şi instituţionale.

Între 1940-1943 scrie „Drumul către servitute”, publicată în 1944. Aceastăcarte vine ca o reacţie împotriva viziunii academice britanice din acea perioadă ceconsidera că fascismul este reacţia capitalistă la socialism. El vine în apărarealiberalismului argumentând că socialismul şi fascismul se aseamănă în mod vizibilşi că între acestea două şi liberalism singura relaţie posibilă este cea antitetică. Elvede socialismul ca o formă de sclavie, un pericol întrevăzut şi de Tocqueville„deşi am fost avertizaţi de unii dintre cei mai importanţi gânditori politici aisecolului al XIX-lea, de Tocqueville şi lordul Anton, că socialismul este sclavie,ne-am îndreptat încet dar sigur în direcţia socialismului”. Abandonând libertateaeconomică drumul este deschis către pierderea libertăţilor individuale şi politice. Însocialism libertatea de gândire era considerată ca fiind sursa tuturor relelor, iar Saint-Simon, unul dintre primii „planificatori” moderni afirma că cei care nu îi vor urma planificarea „vor fi trataţi ca nişte vite”. Socialismul are nevoie de o astfel deorganizare centralizată a economiei, însă o astfel de planificare centralizată duceinevitabil la totalitarism. O altă problemă care apare în acest caz este cui revinedreptul de a lua deciziile care apoi vor fi aplicate pentru toţi ceilalţi în mod egal. Niciun individ sau grup de indivizi nu va avea vreodată la îndemână suficienteinformaţii pentru a face alegeri pertinente.

De aceea, singurul context pentru folosirea eficientă a resurselor şi pentruschimburi eficiente este piaţa liberă care se auto-reglează în baza

mecanismului preţurilor. Aceasta face posibil schimbul liber de informaţii personale şi locale, permiţând indivizilor să atingă scopuri altfel dificil de atins. Indivizii reuşesc acestlucru şi graţie auto-organizării spontane.Hayek afirmă că unul dintre meritele “ordinii spontane sau nomocraţiei”constă în faptul că permite “posibilitatea coexistenţei paşnice a oamenilor, înavantajul tuturor, dincolo de grupurile de dimensiuni reduse ale caror membrii auscopuri comune concrete sau sunt supusii unui superior comun.” Ordinea spontană, prin faptul ca presupune instituirea unor reguli formale, ar conduce, conformfilosofului şi economistului austriac, la respectarea libertăţii individuale şi ascopurilor particulare pe care indivizii şi le propun. Hayek leagă viziunea sa asuprainstituţiilor de un individualism care pare a face abstracţie de orice contingenţe culturale.

Conform lui Hayek, regulile a căror respectare este presupusă de existenţa pieţei sunt de natură formală, se referă strict la conduita persoanelor şi creeazăcadrul în interiorul căruia fiecare îşi urmăreşte propriile scopuri.Unul dintre argumentele pe care Hayek le oferă în favoarea existenţei regulilor formale este de natură morală şi vine în întâmpinarea existenţei unei diversităţi a scopurilor particulare: impunerea unor reguli materiale într-o societate formată din indivizi cu scopuri diferite înseamnă a nu respecta o mare parte dintre acestea. În loc să fie a-moral, statul ar deveni prin impunerea de reguli materiale oentitate morală, cu o ierarhie proprie a valorilor care nu ţine cont de scopurileindivizilor particulari. În schimb, atunci când acesta se limitează la asigurarearespectării unor reguli formale, statul reuşeşte să ofere fiecaruia libertatea de a-şi stabili şi urma propriile scopuri.

Existenţa pieţei libere presupune individualismul celor care o alcătuiesc,care participă la ea. Însă acest individualism este unul care permite acceptareacelor care doresc să pătrundă în ea în absenţa unor lianţi ce ţin de valorile personale. Un argument în favoarea strânsei dependenţe dintre individualismul presupus de piaţa liberă şi acceptarea străinilor pare a fi de natura etimologică.Hayek propune ca termen care sa semnifice principiul de functionare al pieţeilibere “catalaxia”. Acest cuvânt este derivat din termenul grecesc “katallatein”,care înseamnă nu numai “schimb”, ci şi “admitere în comunitate”. Astfel, liantulcomunităţii în care funcţionează piaţa liberă nu mai este un sistem de valorimorale. Ceea ce îi leagă pe indivizi constă în faptul că

participă la schimburi libereîn cadrul pieţei. Apartenenţa la comunitate nu mai este dată de aderarea la valoricomune, iar indivizii îşi pot urma propriile scopuri având singura obligaţie de arespecta o serie de reguli formale.

Un alt subiect de interes pentru Hayek este cel al investiţiilor şi a modului încare sunt alese acestea, ajungând la concluzia din “Teoria pură a capitalului” că“procesele care consumă mai mult timp nu vor fi adoptate decât în cazul în careacestea promit un profit mai mare decât al celor care consumă mai puţin timp”.Problema investiţiei este potrivit lui Hayek cu activitatea de a face în prezent pregătiri pentru un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat asupra căruia are oinfluenţă şi cunoştinţe limitate. Reuşita investiţiei sale este o chestiune decoordonare cu acţiunile celorlalţi membrii ai sistemului în care acesta se găseşte,situaţia ideală fiind un echilibru între producţia investitorului în cauză şi a celorlalţi participanţi la piaţa liberă .

Alte subiecte de interes în opera de început a lui Hayek sunt banii, capitalulşi ciclul afacerilor. În „Preţuri şi Producţie” (1931) şi „Teoria pură a capitalului”(1941) el explică ciclul afacerilor ca fiind un rezultat al creşterii creditului oferit de băncile centrale (creşterea şi contracţia creditului sunt cele două componente aleciclului creditelor). Această creştere se transmite de-a lungul timpului prinalocarea eronată a capitalului cauzată de rate ale dobânzii menţinute mici în modartificial. Creşterea creditului nu duce la creşterea cantităţii de bani ci la creştereavitezei virtuale de circulaţie a acestora. În plus, el afirmă că instabilitatea din trecuta economiei de piaţă este consecinţa excluderii celui mai important factor regulatoral mecanismului pieţei – banul - acesta nemaiputându-se regla prin procesele pieţei. În plus, Hayek este de părere ca o agenţie guvernamentalămonopolistă aşa cum este banca centrală nu poate nici poseda informaţia relevantăcare poate controla resursa de banii şi nici abilitatea de a o folosi corect.

Vasta sa operă economică a avut şi are numeroşi adepţi (printre care senumără Margaret Thatcher, dar şi unul dintre cei mai importanţi sfătuitorifinanciari al lui Ronald Reagan – David Stockman), Friedrich August von Hayek rămânând unul dintre cei mai influenţi filosofi şi economişti ai secolului trecut şi poate unul dintre cei mai actuali.

In ceea ce priveste libertatea Hayek defineste acest concept ca acea stare în care coerciţia (Coerciţie – controlul mediului sau circumstanţelor unui individ de către altcineva, astfel încât, pentru a evita un rău mai mare el este forţat să acţioneze nu pe baza unui plan propriu, coerent, ci pentru a servi interesele celuilalt.Reprezintă un rău , tocmai din cauză că elimină astfel individul ca persoană ce gândeşte şi valorizează , făcând din el un simplu instrument de realizare a scopurilor altcuiva) la care unii oameni ii supun pe semenii lor este redusă, atât cât este posibil acest lucru în societate sau posibilitatea de a acţiona conform propriilor decizii şi planuri, precum şi independenţa faţă de voinţa arbitrară a altuia.Starea în care un om nu este supus coerciţiei, prin voinţa arbitrară a altuia sau a altora este adesea denumită libertate “individuală” sau “personală”.Hayek găseşte totuşi mai multe sensuri cuvântului de libertate, a căror punct comun este acela că descriu stări pe caremajoritatea oamenilor le numesc dizerabile.

Primul sens al libertăţii este acela de libertate politică ; aceasta se referă la participarea oamenilor la alegerea guvernanţilor, la procesul legislativ şi la controlul asupra administraţiei.El derivă din aplicarea conceptului la grupuri de oameni, luate în ansamblu, ceea ce le conferă un fel de libertate colectivă.Dar un popor liber ( în acest sens) nu este neapărat un popor de oameni liberi şi nici nu trebuie să ai parte de libertate colectivă, spre a fi liber ca individ.

Un alt sens este de libertate “interioară” sau metafizică (uneori şi “subiectivă”).Poate ea este mai strâns legată de libertatea individuală şi astfel mai uşor de confundat cu aceasta.Sensul respectiv se referă la gradul în care o persoană este calauzită în acţiuni de propria voinţă, de raţiune sau de convingerile sale profunde , mai degrabă decât de impulsurile sau de împrejurările de moment.Hayek spune ca opusul “libertăţii interioare” nu este coerciţia de către alţii , ci influenţa emoţiilor trecătoare ori cea a slăbiciunilor morale sau intelectuale.Dacă o persoană nu reuşeşte să facă ceea ce a hotărât după o reflecţie lucidă sau dacă hotărârea sau forţa îl părăsesc în momentul decisiv şi nu reuşeşte să facă ceea ce totuşi doreşte să facă, putem spune că este “neliber” , “sclav al propriilor pasiuni”.Dacă cineva este capabil sau incapabil de a alege în mod inteligent între mai multe posibilităţi nu este totuna cu aceea ca altcineva îşi impune sau nu voinţa asupra sa.Evident între ele există o anume legătură : aceleaşi condiţii care, pentru unii, prezintă coerciţie, pentru

alţii vor fi doar dificultăţi obişnuite ce trebuie depăşite prin voinţă.Până aici, libertatea interioară şi libertatea în sensul absenţei coerciţiei vor determina, împreună, gradul în care o persoană poate face uz de propria cunoaştere a oportunităţilor.

Un al treilea sens al cuvântului libertate este folosit pentru a descrie capacitatea fizică a oamenilor de a face ceea ce doresc, puterea de a ne satisface dorinţele sau mărimea gamei de alternative între care putem opta.Acest tip de libertate apare în visele multora, sub forma iluziei că pot zbura sau că au puterea de a schimba lucrurile din jurul lor.Până nu demult, însă, puţini confundau această “libertate faţă de” obstacole, această libertate care înseamnă omnipotenţă, cu libertatea individuală pe care o poate asigura orice tip de ordine socială.

Hayek spune că libertatea în sens de putere, libertatea politică şi libertatea interioară nu sunt stări de aceeaşi natură cu libertatea individuală : nu putem dobandi în final vreun element comun al libertăţii, sacrificând puţin dintr -una pentru a câştiga mai mult din cealaltă.Putem obţine un lucru bun, în schimbul altuia.Sugerând ca ar avea vreun element comun s-ar presupune ca , descriind aceste stări prin acelaşi cuvânt, ele trebuie să aibe un element comun.Noi însă le dorim din motive diferite, iar prezenţa sau absenţa lor au consecinţe diferite.Dacă trebuie să alegem între ele, nu o putem face întrebându- ne dacă libertatea va spori ca întreg, ci doar hotărând căreia dintre aceste stări îi conferim o valoare superioară.

Strict legat de libertate este si responsabilitatea.Hayek spune că simţul responsabilităţii a fost slăbit tocmai prin extinderea excesivă a sferei de responsabilitate a individului şi de disculparea sa de consecinţele propriilor acţiuni.Cum responsabilitatea îi este atribuită individului spre a- i influenţa acţiunea, ea ar trebui să se refere doar la acele efecte ale comportării sale pe care el este în stare să le prevadă şi pe care am dori ca el să le ia în considerare, în condiţii normale.

Pentru a fi efectivă responsabilitatea trebuie să fie în acelaşi timp definită şi limitată, adaptată atât emoţional, cât şi intelectual la competenţele fiecăruia.Ar fi la fel de distructiv pentru orice simţ al responsabilităţii dacă ţi s-ar spune că esti responsabil pentru tot ce se întamplă, pe cât ar fi dacă ţi s-ar

spune că nu poţi fi la răspundere pentru nimic.Libertatea cere ca responsabilitatea individului să nu depăşească limita domeniului în care se presupune că el este capabil să judece, ca acţiunile sale să ţină cont de efecte situate în sfera sa previzională şi în special ca el să fie responsabil doar de propriile acţiuni, nu şi de ale altora, la fel de liberi ca el.Pentru a fi efectivă, responsabilitatea trebuie să fie individuală.Condiţia esenţială a responsabilităţii este ca ea să se refere la circumstanţe pe care individul să le poată judeca, la aspecte pe care omul să şi le poată însuşi , la probleme ale căror soluţii el să le poată considera , în mod justificat, drept preocupări pur personale.Deci, pentru a fi eficientă, responsabilitatea trebuie limitată astfel încât să-i permită individului să se bazeze pe cunoştinţele sale concrete, în procesul de evaluare a importanţei diverselor îndatoriri, să-i permită a-şi aplica principiile morale în circumstanţele date, determinându-l să treacă din proprie iniţiativă la alienarea răului.

În problema libertătii şi a responsabilităţii, cred că soluţia lui Hayek este bună şi mai uşor aplicabilă.Dacă omul este împovărat cu responsabilitatea întregii umanităţi este mai puţin probabil ca el să poată să facă faţă.Într -o lume în care oricum oamenii încearcă a se sustrage de la a fi traşi la răspundere şi încep să-şi neglijeze libertatea şi să nu o mai preţuiască tocmai din această cauză, poate ar fi mai bine ca responsabilitatea să se limiteze, aşa cum sugerează Hayek.