Anul IV, Numărul 36, MARTIE 2010

ACTUALITATEA ROMANEASCA

pag. 6

CONSTANTIN BRÂNCUŞI MIRCEA DINESCU...

pag. 9

SITUAŢIA ROMÂNIEI ÎN PREAJMA ŞI ÎN TIMPUL CELUI

DE-AL II-LEA RĂZBOI MONDIAL

ZIG - ZAG

pag. 4

DONATIE $1.00

pag. 2

NEVOIA DE BISERICĂ EVENIMENTE

Festivalul corurilor de tineri Detalii in pag.4

Comunitatea română din Sacramento în doliu

DIVERSE

Balul Mărţisorului Ziua FemeiiDetalii in pag. 13

Cristian AntonMarch 8, 1978- February 8, 2010

Bucharest Romania - Sacramento, California

Christian Anton a fost născut la data de 8 Martie, 1978 în Bucureşti, România. A crescut într-o familie de credincioşi penticostali, învăţând teama de Domnul şi încheind un Legământ cu Domnul Isus prin Botezul pe data de 17 August 1997. A emigrat împreună cu familia în Statele Unite în 19 Dec. 1990. După 8 luni de şedere la Los Angeles, în anul 1991 s-au mutat la Sacramento împreună cu ceilalţi membrii ai familiei. În anul 2004 a cumpărat o casă în Fair Oaks, unde îl găzduia şi pe fratele său Marius. A fost un tânăr care a avut mulţi prieteni şi s-a bucurat de aprecierea lor. A fost aproape de părinţi pe care îi vizita aproape zilnic şi vorbea mult cu tatăl său. Pentru orice decizie se consulta cu fraţii şi părinţii şi era iubit de toţi. Luni, 8 Februarie 2010, după ora 1:00 noaptea, doi indivizi înarmaţi au atacat pe fratele acestuia şi au intrat în casă. Trezit de zgomotul luptei, Chris-

tian, a sărit în ajutorul fratelui său, dar a fost împuşcat în umăr şi în abdo-men, decedând după aproape 4 ore la spitalul Mercy San Juan. Familia Anton îndurerată de plecarea scumpului fiu şi frate, Christian, la vârsta denumai 31 de ani, se mângâie cu nădejdea creştină a învierii la arătarea Domnului nostru Isus Hristos.

Familia AntonPărinţii: Mircea & Mihaela;Fraţii şi surorile: Daniel, Emanuel, Teofil, Carmen,Natanael, Simona, Adrian, Marius, Cornel, Alina, Bogdan,Samuel, Tabita.În această perioadă de grea încercare înţelegem cât de mult înseamnă

pentru noi familia şi prietenii, fraţii şi surorile care sunt alături de noi. Dorim să apreciem şi să mulţumim tuturor pentru susţinerea în rugăciune şi pentru bunătatea arătată faţă de familia noastră în această vreme de în-tristare.

-Familia Anton“El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu

va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentrucă lucrurile dintîi au trecut.”

-Apocalipsa 21:4“De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele

celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sunt chemaţi după planul Său.”

-Romani 8:28“Domnul Dumnezeu şterge lacrămile de pe toate feţele, şi îndepărtează

de pe tot pămîntul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit. În ziua aceea, vor zice:,, Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mîntui. Acesta este Domnul, în care ne încredeam, acum să ne vese-lim, şi să ne bucurăm de mîntuirea Lui!

-ISAIA 25:8,9

Dearest Son and Brother By: Cornel Anton (Cristian Antons brother)

You drowned us in rivers of laughter,and grew bright sunshine in our hearts,our days were abundantly joyouswhen your humor glowed in our hearts.

You never expected, or asked for anything in return,your love and essence of giving was tall and direly firm.You poured it onto us at no price at all,we’d take it happily and enjoy it, even in times of fall.

You were always there for us in times of sorrow and joy,when we gravely needed a giving hand we counted on your humor to deploy.The family gatherings were always fulfilled with stories and laughter,it resounded in our hearts happily forever after.

- Continuare in pag.2

Aflati mai multe vizitand www.ziarulmiorita.com

ACTUALITATEA ROMÂNEASCĂ MARTIE 2010 MIORIŢA USA 2

MIORITA USAPublisher:

MIORITA CULTURAL ASSOCIATION

Viorel Nicula(Director)

Prof. Dr. Marius Petraru(Editor)

George RocaGeorge Stanca(Senior Editors)

Aurelian Ovidiu Junc(Graphic/Layout Designer)

Radu Topan (Web Master)

Colaboratori onorifici:Prof. Dr. Theodore Bucur - Franta

Laurentiu Fulga - AustraliaOctavian/Roxana Curpas - Arizona

Lia Lungu - New YorkSimona Botezan - Virginia

Ion Anton - CaliforniaAlina Jar - California

Ofelia Sbîngu Bogdan - CaliforniaEduard Ovidiu Ohanesian - Romania

Victor Martin - RomaniaNicoleta Marcu - Romania

Colaboratori presa: Clipa Magazin

New York MagazinAgerpress

Romanian Global NwesMondo News

Evenimentul Zilei Media Fax

PhoenixmissionZona Interzisa

E-mail stories & photos: mioritausa@yahoo.comwww.ziarulmiorita.com

ADDRESS: P.O.BOX 193, WEST SACRAMENTO, CA 95691,

PHONE: 916 868 5395"Miorita USA" nu este raspunzator de corectitudinea informatiilor din

articolele prezentate. Toata responsabilitatea apartine autorilor.

Arta ar trebui să fie numai bucurie!De aceea, nu există „artişti”, ci numaioameni care simt nevoia să lucreze, întrubucurie! Să cânte, asemenea păsărilor!Constantin Brâncuşi „...Tu ai transformat anticul în modern” (Henri Rousseanu)

CONSTANTIN BRÅNCUŞI s-a născut la 19 februarie 1876, la Hobiţa – Gorj şi a fost al cincilea copil al lui Nicolae şi Ma-ria Brâncuşi, o familie de ţărani obişnuiţi. Rămâne una dintre personalităţile im-portante ale culturii şi istoriei Gorjului, lăsând amprente de mare valoare în viaţa ţării. Opera lui, este recunoscută pe plan mondial fiind considerat unul din primii mari creatori ai artei moderne. La vârsta de 17 ani începe să se manifeste înclinaţia lui spre artă, când, baiat de prăvălie fi-ind, construieşte o vioară din scândurile unei lădiţe de portocale. Urmează Şcoala de meserii din Craiova (1894-1898), apoi, pleacă la Viena unde lucrează la un atelier de tâmplarie, iar după un an revine în ţară şi se înscrie ca student al Şcolii Naţionale de Arte Frumoase din Bucureşti. Vinde casa de la Hobiţa, spală vase prin restau-rante, sculptează şi vinde o parte din opere pentru a putea să-şi plătească studiile.

În 1904 pleaca la Paris pe jos, lucrează în diverse locuri şi strânge bani pentru a urma Şcoala de Arte din Paris (clasa lui Antonin Mercie). Ciopleşte bustul pa-tronului restaurantului în care lucra, fapt care l-a făcut cunoscut în zonă, datorită măiestriei execuţiei acelui bust. A sculp-tat mult, atât în lemn dar şi în piatră şi metal. Brâncuşi începe să fie tot mai sigur pe drumul pe care merge fiind acceptat ca practician în atelierele lui Auguste Rodin dar, artistul refuză să lucreze cu acesta ros-tind cuvintele devenite celebre: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres!” (La umbra marilor copaci nu creşte nimic).

În 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse şi intră în contact cu avant-garda artistică pariziană, împrietenându-se cu Ezra Pound şi Henri Pierre Roche, care au fost nu doar prieteni, ci şi confidenţi,

purtători de cuvânt şi mai târziu bio-grafi. De asemenea, a fost foarte apro-piat cu poetul Guillaume Apollinaire şi cu artişti celebri precum Fernand Lé-ger, Amedeo Modigliani, Marcel Du-champ alături de care a lucrat. Unele dintre cele mai cunoscute opere ale sale din acea perioadă sunt: „Cuminţenia

pământului”, o primă versiune a lucrării „Sărutul” (1907), „Somnul” (1908), „Muza adormită” (1909-1910), „Pasărea măiastră” (1910), „Prometeu” (1911), „Domnişoara Pogany” (serie 1912-1933), „Primul pas” (1913) lucrări ce marchează aplecarea spre valorile artelor arhaice.

Brâncuşi era o persoană sociabilă şi complexă pe care nu multe persoane au reuşit să-l înţeleagă. Jovial şi bonom, pur-ta barbă iar în ultima parte a vieţii haine ţărăneşti. Era interesat de aproape orice subiect începând cu muzica (avea înclinaţii spre muzica eclectică), ştiinţă, filosofie. Viziunea sa asupra vieţii era influenţată atât de Platon cât şi de gândirea filoso-filor orientali, într-un amestec interesant şi personal. Era aproape un ascet, care îşi transformase atelierul într-un adevărat templu, impresionând pe vizitatori prin atmosfera profund spirituală.

Lucrările sale i-au adus o imensă po-pularitate, acesta fiind cunoscut şi foarte apreciat mai ales în Franţa, România şi în Statele Unite, colecţionarii fiind interesaţi pentru a-şi procura creaţiile artistului român, iar revistele şi criticii publicând nenumărate studii şi articole cu laude. În 1913 expune simultan la Salon des Inde-pendants în Paris şi la the Armory Show în New York.

Recunoaşterea sa pe plan naţional şi internaţional se datorează, în principal, ansamblului sculptural de la Târgu Jiu, terminat în 1938. Ansamblul, alcătuit din Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana Infinitului era dedicat românilor care în 1916 reuşiseră să oprească o invazie germană. Aceste lucrări depăşesc limitele concretului, generând diverse interpretări ale semnificaţiei celor trei sculpturi. Mac Constantinescu, un cunoscut al artistului, spunea în „Colocviul Brâncuşi” că ansam-blul reprezintă „înfăptuirea unei vechi dorinţe, aceea de a lăsa pe pământul româ-nesc concretizarea în bronz şi piatră a tot ce a gândit mai profund şi mai îndelung”. Iar A. Ghenie spunea că „un ţăran din Gorj a făcut pentru ţara sa ceea ce pen-tru alte ţări n-au putut face decât regii şi împaraţii”.

De la interpretarea ansamblului ca un monument ridicat în cinstea eroilor căzuţi în război, până la atribuirea unor semnificaţii care se leagă de simbolismul universal, de începuturile vieţii umane şi a legăturilor omului cu pământul, s-au emis diferite ipoteze.

Masa trăcerii poate fi asociată cu o „invitaţie la un magic conciliu al umbre-lor stămoşilor” (Radu Boureanu) sau „masa

rotundă-primul stadiu al civilizaţiei, sta-diul primitiv” (V. G. Paleolog). O altă in terpretare poate fi apropierea de strămoşii daci, de naşterea civilizaţiei pe aceste lo-curi. Având în vedere că ansamblul se vrea un omagiu al eroilor cazuţi în 14 octombrie 1916, în bătălia de la Jiu, se poate spune că Masa Tăcerii reprezintă şi masa de ,,pomenire’’a acestora. Pentru Petre Pandrea, „Masa tăcerii este un imn al căsătoriei, al iubirii familiale şi fertile, aşa cum se practică pe plaiurile noastre din timpuri imemoriabile”.

Poarta Sărutului. Păstrând tema sculp-turii ,,Sărutul’’, Poarta reprezintă bucuria că iubirea e nemuritoare, iar după spusele autorului, ,,misterul fecundităţii şi al morţii este însuşi misterul iubirii, care va supravieţui dincolo de mormânt’’. Partea superioară a Porţii, ar putea reprezinta hora ţărănească, gorjeană. Petre Pandrea, în ideea că Brâncuşi a costruit la Târgu Jiu un monument închinat ostaşului victorios, eroului întors acasă, a văzut în aceasta „o solemnitate a nunţii în cinstea soldatului victorios, care intră în rânduiala rurală”. Să fie oare Poarta Sărutului un arc de tri-umf? Sau, doar un simplu portal aşezat la intrarea în Grădina Publică? Cu siguranţă, Poarta Sărutului reprezintă mai mult decât oricare interpretare, ea reprezintă însăşi cumulul de idei exprimate de autor în în-treaga sa operă.Brancuşi şi-a motivat această sculptură prin „un sentiment adânc’’ aşa cum a făcut-o şi în „Sărutul” de la Montparnasse: „Am voit să pomenesc nu numai amintirea acestui cuplu unic, ci pe aceea a tuturor perechilor care s-au iubit înainte de a-l părăsi”.

Coloana Infinitului sau Coloana Recu-noştinţei fără Sfârşit, reprezintă un loc de-osibit în viziunea exegeţilor şi a lumii în-tregi. Există dovezi că proiectul este mult mai vechi. Încă din 1909 în atelierul lui Brâncuşi ar fi existat „trunchiuri şi bârne, coloane truncheate de lemn”, iar prima versiune expusă a unei coloane, intitulată „Proiect arhitectural”, datează din 1918. Ulterior, în 1933, în expoziţia sa personală de la New York, Brâncuşi expune pro-iectul său sub numele devenit celebru, Coloană fără sfârşit. Brâncuşi însuşi o de-numea „un proiect de coloană care, mărită, ar putea sprijini bolta cerească”. Doctorul Traian Stoicoiu spune că „Adevăratul nume al Coloanei Infinitului este de fapt «Coloana sacrificiului infinit» dat de eroii noştri pentru reîntregirea nea-mului. Numărul modulelor din care este alcatuită coloana reprezintă anul când România a intrat în primul război mon-

dial şi se termină cu o jumătate de modul, reprezentând jumatatea anului respectiv”.În ultimii ani ai vieţii, Brâncuşi a fost în-grijit de doi refugiaţi români, care locuiau în apartamentul de lângă atelierul său. Pentru a-i putea desemna pe aceşti ultimi prieteni moştenitori şi pentru ca atelierul şi lucrările să intre în patrimoniul Muzeu-lui Naţional de Artă Modernă din Paris, Brâncuşi a devenit cetăţean francez în 1952. A murit pe 16 martie 1957, la vârsta de 81 de ani, lăsând în urmă peste 1200 de fotografii şi 215 sculpturi, de o valoare estetică şi culturală incalculabilă.

Constantin Brâncuşi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolu-lui al XX-lea fiind o figură remarcantă în mişcarea artistică modernă. Sculpturile sale prezintă eleganţă a formei, sensibili-tate în utilizarea materialelor, combinând simplitatea artei populare româneşti cu rafinamentul avantgardei pariziene. Verti-calitatea, orizontalitatea, greutatea, densi-tatea cât şi importanţa acordată luminii şi spaţiului sunt trăsăturile caracteristice ale creaţiei lui Brâncuşi. Opera sa a influenţat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură şi desen.

Constantin Brâncuşi despre opera sa:„Il y a des imbéciles qui définissent

mon œuvre comme abstraite, pourtant ce qu’ils qualifient d’abstrait est ce qu’il y a de plus réaliste, ce qui est réel n’est pas l’apparence mais l’idée, l’essence des cho-ses.” („Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor.”)

CONSTANTIN BRÂNCUŞIGabriela Petcu

Mom and Dad are now gravely heartbroken,words can not describe the pain we all feel, our hearts are se-verely broken.Dad cries and tells us of better times with you,when you would come over and talk of anything in the blue.

Mom misses making you food each and everyday day,she never saw it as a hassle, she loved you more than words can say.Mom would do anything to see you again at the house,please come home and make mom once again proud.

Dad tells us how you two were bestest of friends,you would both share stories of life and old time friends.You and dad would spend hours each day,talking about anything and everything to no end.

Your brothers and sisters can’t help but continuously cry,when we think of the brother who was taken home on high.We are all devastated by your unexpected loss,we’d do anything to see you and forget about this tragic loss.

God has taken you from this worldly world,you are high up above looking down upon the herd.Your nine brothers and four sisters now have a brother high up above,watching over us high above like a dove.

You’re in a much better place now, place with no more sorrow nor pain,you’re high up in heaven where there is no more rain.You’re happy up there, no more worries and sorrow,You’re free of stress and forever never again morrow.

One day we will all in heaven meet again,we will once again see each other and happiness we will attain.We all look forward to this wonderful reunion,we will all rejoice and praise God for the blessed union.

Comunitatea romana dinSacramento in doliu- continuare din prima pag.

Organic Healthy Coffee from

Lucyshealthycoffee.com

Consultant Needed to Promote this Great Product! Watch the video at Lucyshealthycoffee.com

Call us for interview. 503-589-1100

PRODUSE PENTRU SANATATEA DUMNEAVOASTRA

Cu Ganoderma, se intrebuinteaza pentru tratarea bolilor de astma, artrita, alergie, cancer, cataracta, diabet, dermatita, hepatita, lupus, ulcer etc.

Pentru informatii suplimentare va rugam consultati pagina noastra de web

Lucyshealthycoffee.com sau telefonati la

(503) 589-1100 sau e-mail la ILucy@q.com

CAUTAM COLABORATORI PENTRU PROMOVAREA PRODUSELOR, VENIT NELIMITAT

MIORIŢA USA MARTIE 2010 ŞTIRI3

America a fost descoperită de Amerigo Vespucci şi poartă numele descoperitorului ei. Cu toate acestea, pe continentul Nord American se sărbătoreşte cu mare fast “Co-lumbus Day” – ziua când se presupune că a ajuns Cristofor Columb pentru prima dată în Lumea Nouă. În cazul altor personalităţi marcante ale lumii lucrurile stau mult mai rău:

La şcoală am învăţat că astronomul, mate-maticianul şi fizicianul Galileo Galilei a in-ventat telescopul. Însă nu el ar trebui să-şi culeagă laurii pentru această invenţie, ci Dutchman Hans Lippershey. În 1608, Lip-pershey a creat primul telescop şi a încercat să îşi patenteze invenţia, însă a fost refuzat.

Când Galileo a aflat despre invenţia lui Lippershey, şi-a creat propriul telescop în 1609, prin care se putea vedea doar puţin mai departe decat prin cel al lui Lippershey. Nici Galileo nu şi-a patentat invenţia, însa în timp numele său a rămas sinonim cu invenţia telescopului, iar Lippershey a fost uitat. Pa-tru sateliţi ai lui Jupiter au fost numiţi dupa Galileo, iar numele lui Lippershey a fost dat unui mic crater de pe Lună.

Sir Alexander Fleming este cel despre care se crede că a inventat penicilina. Însă lucru-rile nu stau chiar aşa. Triburile nord africane foloseau penicilina de sute de ani. În 1897 Ernest Duchesne a folosit mold penicillum glaucoma pentru a vindeca porcii de febră tifoidă, înţelegând efectele şi caracteristicile penicilinei. Însă nimeni nu i-a luat în serios. Câţiva ani mai târziu, Fleming a descoperit penicilina întamplător, el nu şi-a dat seama de capacităţile sale şi a încetat cercetările asupra ei. Între timp alţi oameni de ştiinţă ca Howard Florey, Norman Heatley, Andrew Moyer şi Ernst Chain, au început să cer-ceteze efectele penicilinei şi au găsit o cale pentru a o produce pe scară largă. Dar cu toate că Fleming nu a fost cel care a desco-perit penicilina, nici nu i-a înţeles puterea de vindecare, el a rămas în istorie ca inven-tatorul ei.

Alexander Graham Bell este inventatorul căruia i se atribuie telefonul, dar nu el este părintele acestei invenţii. În 1860, italianul Antonio Meucci a demosntrat pentru prima dată că invenţia sa, telefonul, funcţionează. Dupa 11 ani, cu cinci ani înainte de apariţia telefonului lui Bell , acesta şi-a patentat invenţia temporar. În 1874, Meucci a uitat să trimită taxa de 10 dolari necesară pentru a-şi reînnoi patentul.

Doi ani mai tarziu, Bell şi-a întregistrat patentul pentru telefonul său, spunând că este invenţia sa. Meucci a vrut sa-l dea în judecată, trimiţând schiţele originale şi planurile unui laborator din Europa de Vest însăacestea au fost misterios pierdute. Labo-

ratorul la care Meucci trimisese schiţele originale era tocmai locul în care lucra Bell . Pâna la urmă Meucci a murit şi întregul scandal s-a pierdut odata cu el. Nu se poate şti dacă într-adevar Bell a distrus schiţele lui Mecucci şi şi-a luat credit pentru invenţia telefonului, cert este că nu a fost primul care l-a inventat.

Albert Einstein - când auzi numele lui te gândeşti automat la teoria relativităţii, dar adevărul este relativ. De fapt Henri Poincaré a fost cel care a inventat celebra ecuaţie. Poincaré era expert în teoria relativităţii în secolul al XIX-lea, publicând 30 de carţi şi 500 de alte lucrări despre acesta. Se pare că în lucrările sale, Einstein a reprodus multe din ideile lui Poincaré, le-a dezvoltat, le-a mediatizat, însa nu a amintit nimic despre sursele sale de inspiraţie, ci pur şi simplu şi le-a însuşit.

Exemplele româneşti sunt ceva mai sensibile şi câteodată furturi grosolane. Datorită lipsei de fonduri pentru cercetare, sau a interesului scăzut din partea societaţii romaneşti faţă de invenţiile lor, de-a lungul timpului, românii au ales adesea să plece, să cerceteze în afara ţării sau să-şi patenteze invenţiile în alte parţi ale lumii. Unii au omis să-şi patenteze invenţiile şi din acest motiv, câţiva ani mai târziu altcineva şi-a însuşit laurii.

Este minunat că Nicolae Teclu a inven-tat becul; Henri Coandă motorul cu reacţie, Nicolae Păulescu a inventat insulina, Pe-trache Poenaru stiloul, Emil Racoviţă este fondatorul biospeologiei şi testul Babeş-Pa-panicolau a fost inventat în Romania. Între-barea este ce a caştigat România din toate acestea?

Lazăr Edeleanu şi Ion Basgan au fost pio-nierii mondiali ai petrochimiei. Datorită procedeelor de extracţie sonice, rotative şi de mare adâncime inventate de cei doi savanţi români, omenirea mai are încă astăzi resurse exploatabile de petrol. Ion Basgan a adus miliarde de dolari Statelor Unite datorită procedeului său de extracţie cu sonde Rotary şi a metodelor sale de foraj sonic la mare adâncime. Din păcate, ca mai toţi romanii de geniu, Ion Basgan nu a bene-ficiat de drepturile de autor. Deşi lucrările ştiinţifice americane şi ruseşti, cunoscute de lumea întreagă, menţionează sursa de provenienţă românească a procedeelor de foraj, iar invenţiile au fost brevetate în SUA şi România, savantul român n-a primit nici un ban pentru descoperirile sale epocale, deşi avea acest drept consfinţit de toate le-gile şi tratatele internaţionale. Drepturile de autor care i se cuveneau lui Ion Basgan în 1966, datorită aplicării invenţiilor sale, erau în valoare de 8,7 milioane de dolari, sumă evaluată de o comisie de experţi germani. Profesorul Basgan intenţiona să folosească

aceşti bani pentru finanţarea inteligenţei româneşti, în special cercetările ştiinţifice şi tehnice. Ion Basgan a murit sărac din pa-triotism, pentru că a refuzat propunerea de a deveni cetăţean israelian, caz în care ar fi în-casat drepturile de autor care i se cuveneau.Un alt exemplu este Virgilius Justin Capra, un inventator şi inginer român care în 1956, la nici 25 de ani, a inventat primul rucsac zburător, un aparat individual de zbor. Justin Capra nu şi-a brevetat invenţia, deşi în 1956 România acorda importanţă inovaţiilor. În lipsa unui brevet, nu se poate dovedi nici măcar dacă specialiştii americani au utilizat acelaşi principiu ca şi Justin Capra şi cu atât mai puţin o prioritate a ideii.

Justin Capra mai este şi realizatorul unui micro-autoturism, “Soleta”, care con-suma 0,5 l/100 km şi al unei motorete care funcţionează cu acumulatori (37 kg, 30 km/h, cu o autonomie de 80 km). Remarcabilă invenţie Soleta 150 Ecor! Are o greutate de 95 kg şi este capabilă să parcurgă 100 km cu 0,5 litri de combustibil. Modelul Soleta I.C.200 poate ajunge la 67 km/h. Maşinile in-ventatorului Justin Capra nu au fost produse niciodată în serie. Inventatorul Justin Capra a primit pe data de 20 mai 2008 Premiul Dan Voiculescu, în valoare de 300.000 RON. Probabil că dacă ar fi emigrat, invenţiile lui ar fi fost mult mai bine puse în valoare. Sunt curioasă cât va mai dura până când vor în-cepe americanii, germanii sau japonezii să fabrice maşinile inventatorului român sub propriul nume şi patent.

În anul 1924, la Sorbona, Ştefania Mărăcineanu şi-a susţinut teza de doctorat cu o temă inedită “Radioacativitatea artificială”. În sala arhiplină a universitaţii din Paris se afla şi Marie Curie, déjà laureată a premiu-lui Nobel pentru descoperirea radiumului. Aceasta i-a făcut Ştefaniei Mărăcineanu o ofertă generoasă şi tentantă de continuare a cercetărilor sale privind radioactivitatea la Paris . Deşi şi-a publicat conştiincioasă re-zultatele cercetărilor şi posibilităţile deose-bite ale noii sale descoperiri, rolul Ştefaniei Mărăcineanu în descoperirea radioactivităţii artificiale a fost pur şi simplu ignorat. Şase ani după ce Ştefania Mărăcineanu işi expuse-se lucrările şi concluziile privitoare la radio-activitatea artificială, soţii Irene şi Frederic Joliot-Curie au primit Premiul Nobel pentru descoperirea ...radioactivităţii artificiale! Marie Curie a profitat de notorietatea sa şi plecarea româncei acasă, a câştigat premiul Nobel pentru descoperirea radioactivităţii artificiale, printr-un furt ştiinţific de proporţii. furând pur şi simplu descoperirea colaboratoarei ei de origine română, Ştefania Mărăcineanu.

Aceeaşi savantă de la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti este inventatoarea ploii ar-tificiale prin injectarea unor particule

declanşatoare în straturile superioare ale at-mosferei terestre, o invenţie care a fost testată la momentul respectiv în Sahara şi care ar putea conduce la dispariţia deşerturilor de pe Terra. Este şi tema românului science-fiction “Uraganele” a lui John Barnes, dar şi una dintre temele de cercetare actuale ale armatei americane.

Aşa cum se întamplă de obicei, statul român nu a luat atitudine în apărarea român-cei vizionare, care anticipase şi cercetase rolul major al energiei nucleare în viitorul nu prea îndepartat. Premiul Nobel pentru invenţia ei a revenit Franţei. Probabil că ploaia artificială va fi brevetată în curând de cineva din SUA.

Avem exemple elocvente de emigranţi români care au făcut carieră datorită deciziei lor de a parasi România sau de a obţine o a doua cetăţenie într-o ţară care ştie să lupte pentru drepturile cetăţenilor ei: Emil Cioran, Mircea Eliade, Eugen Ionesco, Henri Coan-da, Emil Palade, Herta Muller, Elie Wiessel, ultimii trei caştigători ai premiului Nobel.

Se pare că există o doză mare de incompa-tibilitate între cetăţenia română şi brevetar-ea unor invenţii epocale sau încasarea unor drepturi de autor. Exită un singur român care a reuşit să obţină premiul Nobel trăind în România , Ioan Moraru (1985 Premiul Nobel pentru Pace). Dar pentru că “tăticul” nostru Nicolae Ceauşescu ţintea spre acelaşi premiu şi deţinea puterea în România, puţini români au aflat despre performanţa lui Ioan Moraru.

Stilul tradiţional românesc de margi-nalizare a geniilor, valorilor şi performe-rilor români, ignoranţa şi lipsa de respect şi recunoaştere a realizărilor de excepţie româneşti, este unul dintre motivele pen-tru care materia cenuşie părăseşte continuu România .

Un exemplu fără conotaţii ştiinţifice sau pecuniare, dar strict legat de percepţia şi imaginea României în occiednet, este ca-zul directorului companiei de telefonie mobile Connex Romania, Bogdan Chirilă, care a decis să emigreze în Canada după ce a fost umilit, în calitate de cetăţean român, la o conferinţă internaţională în Franţa. La acea conferinţă internaţională, în vara anu-lui 2001, invitaţii din întreaga lume au fost cazaţi la un hotel de lux din Paris . Singurul invitat căruia i s-a cerut să achite camera la începutul sejurului, a fost Bogdan Chirilă, datorită faptului că nu prezenta credibilitate atâta timp cât s-a prezentat la recepţie cu paşaport românesc. Este ceea ce americanii numesc ‘company policy” . Toţi ceilalţi di-rectori, prezenţi la conferinţa internaţională, au achitat costul cazării la plecare. În aceste condiţii, mă întreb când se va opri hemora-gia de creiere din România ? În aşteptarea acestui răspuns: “Deşteaptă-te Române!”

De la cine au furat ideile marii inventatori ai lumii? Simona Botezan

EVENIMENTE MARTIE 2010 MIORIŢA USA 4

Drumul spre Biserica este strabatut de impulsuri diferite de catre cei aflati in pribegie fata de fratii ramasi acasa, care au pamantul strabun sub picioare si cupola Bisericii deasupra existentei sale. La plecarea de acasa, emigrantii care de regula se intampla cand apar mari constrangeri existentiale si politice, viitorul instrainat isi ia in bagajul de drum bunuri materiale de stricta necesitate iar in suflet un munte de sperante in libertatea cautata. Cum ajunge, se instaleaza pentru a-si castiga cele necesare vietii, dar se simte neimplinit cu sufletul. Atuci cauta o Biserica, iar de nu o afla, cauta confrati intru credinta sa spre a o zidi. Comunitatea romaneasca din Palm Spring nu a facut exceptie de la aceste trairi. Prin purtarea de grija a Episcopiei de la Vatra

Romaneasca animata de IPS. Arhiepiscop Nathaniel si ravna Protopopiatului Coastei Pacifice, Protoiereu PC. Constantin Alecse, au primit un pastor al sufletelor care i-a strans in jurul sau cu entuziasm si dragoste crestina zidind un Sfant Locas in care sa se intalneacsca cu Dumnezeu si sa se hraneasca duhovniceste cu cuvantul SAU. E bine de stiut ca neamul romanesc s-a salvat de opresiunea barbara de veacuri sub jugul acelora care n-au mai incaput in hotarele lor si au navalit peste noi. Este vorba in primul rand de marile Imperii turc, rus si habsburgic. Ne-au luat bogatiile, ne-au umilit si asuprit, dar n-au putut ucide credinta ascunsa in universul tainic al sufletului romanesc. Fratii care au emigrat in America au cautat Biserica spre a se intalni cu Creatorul, dar si pentru a

intelege si manifesta intreg complexul de randuieli din viata crestinului. Biserica lui Hristos este spatiul libertatii, al darului si al chemarii sinergice. Numai prin Biserica crestinul se poate considera implinit, primind cele Sapte Taine ale vietii sale:Botez, Mirungere, Spovedanie, Impartasanie, Cununie, Maslu si in final cunducerea pe drumul vesniciei(Inmormantarea). In 13 Februarie 2010 inimoasa comunitate de crestini ortodocsi de la Parohia Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, din Palm Springs, au organizat dupa traditie o agapa fratesca inainte de intrarea in Marele Post al Pastelui. Consiliul Parohial sub indrumarea presedintelui sau D-l Pompiliu Ivan si Reuniunea Doamnelor coordonata de presedinta sa D-na Lenuta Popa si un semnificativ buchet de enoriasi actionand toti ca unul au pregatit un moment festiv care a cuprins masa bogata, antren, muzica transmisa de DJ Radu Topan, un moment aniversar pentru D-l Ion Muresan la implinirea varstei de 68 de ani, interpretari de arii din opere si romante sustinute de vocile de exceptie a D-nei Nora Topan si a D-lui Simion Topan, presarate cu momente vesele si umoristice. Cei prezenti printre care s-au aflat alaturi de fratii romani si tineri americani si asiatici s-au prins in dans in minunatele hore romanesti, muzica retro pentru toate varstele si ritmuri noi. In atmonsfera de buna dispozitie timpul a trecut(peste sase ore) cu regretul despartirii dar si cu speranta ca asemenea evenimente se vor repeta. Despartirea a fost de scurta durata pentru ca la ora 10:00AM Duminica dimineata, aproape in aceeasi formula ne-am adunat in fata Sfantului Altar, spre a aduce Marire lui Dumnezeu pentru toate cate le revarsa asupra noastra din nemarginita Sa bunatate si dragoste pentru fii Sai. A fost o Sfanta Liturghie inalatatoare, cu raspunsuri liturgice date de un cor(cam jumatate dintre participanti)care ne-a tinut peste doua ore in comuniune cu Sfanta Treime

si Marimile ceresti. La Sfantul Altar a slujit Parintele Ion Virgil Anton, care in predica sa a indemnat credinciosii la iertare reciproca, pentru a intra in post cu sufletul despovarat de pacate, invitand credinciosii spre a se infrana pe cat mai mult posibil de la cele rele si de a pasi pe calea faptelor bineplacute de Dumnezeu. Parintele a insistat ca cea mai mare infranare sa fie infranarea limbii pentru ca cuvantul rau este “otrava sufletului”. Sfanta Liturghie si agapa frateasca au demonstrat ca bunul crestin poate armoniza fericit nevoile de descarcare energetica a trupului cu necesitatea sufletului de a se incarca cu credinta scaldandu-se intr-un ocean de nadejde si a se manifesta intr-un univers de dragoste de Dumnezeu si aproapele sau, stari care crestinul le intalneste numai in Mireasa lui Hristos, care este Biserica. Inchin si eu cateva versuri spre marirea Bisericii si a Mirelui Ei Iisus Hristos:

Invaluita-n alb, parca-i mireasa Ca heruvimi sa-i trecem peste prag Si fiecare la icoane lasa, Un dar de rugaciune celui Sfant si Drag.

Pun inima in palme ca pe-un vas Si-o umplu cu tamai si mirodenii, Pivind lumina pe iconostas Brodand pe dansul calmele ectenii

De cand prin lume ratacesc pribeag, Biserica imi este sfanta casa. In ea gasesc ce am mai drag, La Cina cea de Taina , stand la masa.

Cand, in Mireasa lui Iisus te reculegi, Avand miresme de gardenii in tamai Si la icoane sa te rogi tu mergi, O candela aprinsa, vesnic sa ramai.

ION ANTON, LOS ANGELES

Ion Anton

Nevoia de biserica

Imaginati-va o poiana de crini albi…asa aratau sutele de tineri romani-americani adunati in Bay Area in week-end-ul dedicat iubirii pentru a-si arata dragostea de cantare si de Dumnezeu intr-o frumoasa incununare a pregatirii corurilor intr-o o prezentare de inalta tinuta artistica si spirituala .

Intr-o lume in care e tot mai greu sa gasesti frumosul si curatul , tineri baptisti din toate colturile Americii s-au intrecut in maiestria cantului si frumusetea camaraderiei .

Au venit din Florida , North Carolina si Chicago , din nordul statului Washington, din Portland si Los Angeles ; din zona San Francisco si din Sacramento - 12 formatii muzicale conduse de talentati dirijori

reprezentand speranta bisericilor romanesti pentru generatia ce vine din urma cu un suflu nou dar pastreaza aceleasi valori culturale si spirituale .

Numerosii spectatori, veniti din toate zonele Californiei si chiar de mai departe s-au simtit mandri de generatia tanara si impresionati de frumusetea cantului lor .

Exista momente si inspiratii care marcheaza destine si aduc contributii esentiale unei intregi comunitati. Unul din aceste momente a fost acela in care Samu-el Prelipceanu, muzician si dirijor de

exceptie, s-a gandit la organizarea acestui festival al tineretului-ajuns acum la cea de a 8-a editie- prin care generatia tanara este unita de un ideal comun si invata atat munca in echipa cat si respectul pentru muzica de calitate . Respectul pentru inaintasi trebuie sadit in inima tinerilor nostri. De aceea domnul Mitica Ghitea a facut o prezentare a trecutului muzicii corale din bisericile noastre, a compozitorilor care au asezat notele pe portativ in vremuri de opresiune, cu lacrimi si inchinare Celui ce este libertatea noastra in orice vremi de istorie . La acest festival au fost onorati domnii Daniel Stauceanu, Iovan Miclea si Achim Pele - nume de rezonanta pentru muzica corala romaneasca care i-au incurajat dar si sfatuit pe tinerii nostri sa cante nu numai din inima dar si cu profesionalism, oferind lui Dumnezeu ce au mai bun si cu talentul lor muzical . Se cuvin multumiri organizatorilor, de la frumoasa biserica Americana Redwood Chapel din Castro Valley, la cei care au servit la mese , de la pastorii bisericilor baptiste din Bay Area care ne-au primit cu caldura si pana la usierii care ne-au ajutat sa ne simtim ca acasa . Fiecare formatie a prezentat un program deosebit dupa care toate cele 12 formatii s-au reunit intr-un cor magnific prin care ne-au ridicat spre

cer… La programul corurilor reunite au participat si americanii-gazde. Am fost atat de mandri sa vedem cu cata admiratie priveau americanii la aceasta mare de tineri albi - atat de frumosi , atat de talentati si…romani !

Zilele de 13-14 februarie 2010 vor ramane o frumoasa amintire in inimile participantilor si un motiv de speranta pentru viitorul comunitatii romanesti din America . Aleasa noastra recunostinta

domnului Samuel Prelipceanu pentru viziunea lui si tenacitatea plina de dragoste cu care inspira formatiile muzicale romanesti , le invata calitatea dar mai ales daruirea in slujba lui Dumnezeu si a comunitatii romanesti din America . Cu siguranta, dirijorii si formatiile planuiesc deja urmatoarea intalnire a bucuriei de a canta . Incurajam toti tinerii sa se alature acestei miscari deosebite de inchinare si sarbatorire a muzicii romanesti.

FESTIVALUL CORURILOR DE TINERIBay Area 13-14 februarie

MIORIŢA USA MARTIE 2010 SPORT 5

Cronica Prapastiosului

Regret teribil că trebuie să “mă iau” din nou de Mutu, dar cu talentul său, nu cel fotbalistic , ci acela de a ieşi mereu în faţă cu prostii, nu e de glumit. De câte ori am exclamat - fie şi în scris - când după nişte căderi revenea spectaculos, expresia <Mutu “redivivus”>, Mutu renăscut. Iată că acum, forţând un pic limba latină , am ajuns să dau acest titlu trist pentru mine despre un Mutu, “Recidivus”. Am pus litera mare, fiindca de aici încolo s-ar putea să-i spunem şi aşa. Ca pseudonim. Poreclă. Recidivistu’! Cum a fost şi cu marele atlet canadian Ben Johnson, sau cu fotbalişti ca Maradona or Turley. La acest moment, Adi Mutu nu mai are nicio şansă , nicio credibilitate. E un civil celebru. Ba, mai mult, cu faima unui criminal, a unui mafiot, al unui ins de fapte negative, nicidecum un om de bine. Şi nici nu putem spune că este o victimă. Chiar dacă medicamentele fatale, furantrilul, i le-a dat procurat sora sa Rodica, şi chiar dacă pe prospectul lor nu era niciun avertisment, cea mai elementară regulă , şi măsură, pentru un profesionist este susceptibilitatea. Mai ales că exista şi exemplul hilar ţi celebru al unui sportiv german care, prins, a dat vina pe…pasta

Recent la Varşovia ni s-au tras, clopotele, sorţii pentru Europenele din 2012. Din Polonia-Ukraina. Polukra. La prima impresie , toată lumea, inclusiv preşedintele FRF, d. Mircea Sandu, a spus că nu am picat rău. Dar, ce să spună un oficial ca dumnealui ca să îşi încurajeze băieţii?Nici n-avea voie să fie pessimist, îl sfâşia presa. La urma-urmei, în realitate, avem o grupă de mare luptă. De gherilă, aş spune. De partizani. Fiindcă majoritatea echipelor de aici sunt “pricinoase, “rele”, “agăţătoare” , eufemistic vorbind. Credeţi că ne va fi uşor cu musulmanii din Albania sau Bosnia-Herţegovina? Chiar Luxemburgul credeţi că se va lăsa bătut cu cât dă Domnu’, ca pe vremuri? Belarus nu mai e deloc ce a fost, are şi ea cel puţin un Hagi al ei, pe acel Hleb de la Stuttgart. Despre Franţa nu mai adaug nimic la capitolul “echipe pricinoase”, fiindcă ea e încadrată la “echipe periculoase”. Letale. Dar, să zicem că ar fi bun şi locul secund. Culmea, cu Franţa avem mai multe de

de dinţi. Mutu el însuşi, e propriul său “ucigaş”, “călău” ca fotbalisat. Chivu, chiar ieri, spunea că nici când se dă cu gel pe păr nu uită să predea prospectul medicului ca nu cumva să fie ceva dubios. Hotărât, Mutu a fost un copil răsfăţat care s-a jucat cu soarta lui. Nu a fost atent cu oamenii din jur, iar finalmente, cu sine însuşi. Mi-e şi jenă să mă apuc a intocmi un inventar al “relelor”comise de Adi doar în stadia recente: cocaina, femeile ante-re-mariaj, raidurile cu plecările din cantonament prin cluburi , fufele alea recente de la “Doi cocoşi”, apariţia lui misterioasă la un chef în Novi Sad după umilitoarea catastrofă cu sârbii de la Belgrad, relaţiile interlope la urma-urmei. Dar, nu putem şterge şi faptele lui bune, care au fost mai întâi meciurile Naţionalei României sau ale echipelor lui de club - Dinamo, Verona, Chelsea sau Fiorentina - , golurile superbe, fazele antologice. Şi, poate că se mai puteau face adaosuri la capitolul “bune”. Păcat. Pentru fotbal i se poate scrie azi epitaful.Căci fie că va scăpa uşor sau greu pe Mutu îl aşteaptă, sigur, viitorul luminos al unui dandy : prima pagină din tabloide.

Adio Mutu! Welcome, Ady-baby!

spus şi de sperat. Căci, ea va veni la joc după turneul final din Africa de Sud. În septembrie, când trebuie să se joace primele partide. Poate, măcinată de belelele unei eventuale participări slabe - bine pentru noi! - sau de euforia unui răsunător success - şi mai bine pentru noi! -, Franţa să nu mai fie decât un pericol simbolic, virtual nicidecum unul real. Zicem noi. Vrabia “mihaiviteazu”, zic copiii! Dar, cu condiţia să ne programăm noi primii partida cu hexagonalii. Lucru greu de presupus. Căci, acum când scriu acest articol (12 februarie) invitaţia preşedintelui Sandu de a se discuta “ţitarul” la Bucureşti, a fost deturnată în Luxemburg. Că e mai “burg”. Abia după ce vom şti exact când jucăm şi cu cine, vom mai putea evalua ceva din şansele României. Până atunci, precum iepuraşul din bancuri, mănânc semiţe şi vorbesc prostii. Iar dacă nici de data asta nu ne calificăm, ne paşte “maghiarizarea” fotbalului românesc. Adică, să nu mai pupăm cu anii, boticul unui turneu final.

Mutu Recidivus

Maghiarizarea fotbalului romanesc

george stanca - georgestanca.blogspot.com

Programul meciurilor din grupa României, în preliminariile CE 2012

Naţionala de fotbal a României va debuta contra Albaniei, pe teren propriu, în data de 3 septembrie 2010, în Grupa D a preliminariilor Campionatului Euro-pean de fotbal din 2012, conform calen-darului stabilit vineri, la Luxemburg, de reprezentanţii celor şase federaţii.

România va juca pe 7 septembrie 2010 cu Belarus, în deplasare, iar pe 9 octom-brie cu Franţa, tot în deplasare. Naţionala antrenată de Răzvan Lucescu va încheia actuala campanie de calificare cu Albania în deplasare, pe 22 octombrie 2011.

Discuţiile din Luxemburg, la care FRF au fost reprezentată de directorul gene-ral Ioan Angelo Lupescu, selecţionerul Răzvan Lucescu şi directorul sportiv Daniel Prodan, au durat circa 4 ore şi jumătate, precizează FRF.

Programul meciurilor din Grupa D este următorul:

2010:3 septembrie: ROMÂNIA - ALBA-

NIA, Luxemburg - Bosnia-Herţegovina şi Franţa - Belarus (acest ultim joc putându-se disputa pe 4 septembrie)

7 septembrie: Albania - Luxemburg, BELARUS - ROMÂNIA şi Bosnia-Herţegovina - Franţa

8 octombrie: Luxemburg - Belarus şi Albania - Bosnia-Herţegovina

9 octombrie: FRANŢA - ROMÂNIA12 octombrie: Franţa - Luxemburg şi

Belarus - Albania

201125 martie: Luxemburg - Franţa26 martie: Albania - Belarus şi BOS-

NIA-HERŢEGOVINA - ROMÂNIA29 martie: ROMÂNIA - LUXEM-

BURG3 iunie: ROMÂNIA - BOSNIA-

HERŢEGOVINA şi Belarus - Franţa7 iunie: Belarus - Luxemburg şi Bos-

nia-Herţegovina - Albania2 septembrie: LUXEMBURG - ROMÂ-

NIA, Belarus - Bosnia-Herţegovina şi Al-bania - Franţa (acest ultim meci se poate

juca pe 3 septembrie)6 septembrie: ROMÂNIA - FRANŢA,

Bosnia-Herţegovina - Belarus şi Luxem-burg - Albania

7 octombrie: Bosnia-Herţegovina - Luxemburg, ROMÂNIA - BELARUS şi Franţa - Albania (acest ultim joc se poate desfăşura pe 8 octombrie)

11 octombrie: ALBANIA - ROMÂNIA şi Franţa - Bosnia-Herţegovina

Turneul final al competiţiei se va desfăşura în Polonia şi Ucraina, echipe calificate din oficiu.

Câştigătoarele celor nouă grupe şi cea mai bună formaţie de pe locul doi din cele nouă grupe se califică direct la tur-neul final, iar celelalte opt formaţii cla-sate pe locul doi în grupe vor juca între cele meciuri de baraj, pentru determin-area altor patru echipe.

Rugby: România - Germania 67-5, în Cupa Europeană a Naţiunilor

Reprezentativă de rugby a României a surclasat formaţia Germaniei cu scorul de 67-5 (20-5), sâmbătă, pe stadionul Constructorul-Cleopatra din Constanţa, într-un meci din Cupa Europeană a Naţiunilor.

În primul meci internaţional jucat pe arena constănţeană, ‘’stejarii’’ au reuşit 11 eseuri, prin Fercu (min. 6), Dimofte (12), Sârbu (31, 79), Carpo (37, 45), Toniţa (55), Calafeteanu (57), Dima (61), Ciuntu (63), Zebega (72), la care s-au adăugat trei transformări reuşite de Vlaicu (45, 55, 57) şi trei de Calafeteanu (63, 72, 79). Vlaicu a ratat toate cele patru transformări din prima repriză. Pentru germani a marcat un eseu Mark Sztyndera (25).

Pe 14 februarie 2009, în meciul tur, România învingea Germania cu scorul de 22-0, la Heidelberg.

La Constanţa, România a a aliniat următorul ‘’XV’’: 1. Bogdan Bălan, 2. Marius Tincu, 3. Silviu Florea, 4. Sorin

Socol (căpitan), 5. Cristian Petre, 6. Ste-lian Burcea, 7. Ovidiu Toniţă, 8. Daniel Carpo, 9. Lucian Sârbu, 10. Florin Vlaicu, 11. Cătălin Fercu, 12. Robert Dascălu, 13. Ionuţ Dimofte, 14. Ionuţ Botezatu, 15. Iulian Dumitra. Antrenor: Serge Lairle. Au mai jucat 16. Paulică Ion, 18. Valen-tin Ursache, 20. Valentin Calafeteanu, 19. Mihai Macovei, 23. Dragoş Dima, 21. Ştefan Ciuntu, 17. Bogdan Zebega şi 22. Constantin Gheară.

În clasament, pe primul loc se află Georgia, cu 17 puncte, urmată de Rusia, 16 p, Portugalia, 13 p, România, 12 p, Spania, 7 p, Germania, 6 p. Primele două clasate obţin direct calificarea la Cupa Mondială, iar formaţia de locul trei va participa la recalificări.

Sâmbătă sunt programate şi întâlnirile Spania - Rusia şi Portugalia - Georgia. În următorul său joc, România va întâlni Rusia, pe 27 februarie, la Soci.

Turneul Nadia Comăneci - ediţia a douaLa Oklahoma City a avut loc ediţia a

doua competiţiei feminine de gimnastică artistică Nadia Comăneci International Invitational, la care au participat şi trei ju-nioare de la CSA Steaua Bucureşti, Geor-giana Gheorghe, Andreea Tufă şi Diana Rusu.

Georgiana Gheorghe s-a clasat pe locul trei în concursul junioarelor, după Ri-ley Cholod (Canada) şi Kristina Sankova (Ucraina).

La turneu au participat 740 de gimnas-te din opt ţări, Australia, Canada, Israel,

Mexic, România, Ucraina, SUA şi Venezu-ela.

La senioare s-a impus o altă gimnastă canadiană, Kristina Vaculik.

Sandra Izbaşa, campioana olimpică la sol, a câştigat prima ediţie a competiţiei şi a fost invitată şi anul acesta, dar nu a putut concura din cauza accidentării suf-erite anul trecut la tendonul lui Ahile. La Oklahoma City, Izbaşa a fost consultată de Dr. Gregory Zieders, un cunoscut chirurg ortoped.

...

ZIG - ZAG MARTIE 2010 MIORIŢA USA 6

Astfel că la începutul anului 1941 pe teritoriul României s-au aflat doar două lagăre militare cu regim special în care erau internaţi soldaţi şi ofiţeri polonezi: la Târgu Jiu cu 49 de ofiţeri şi 720 de soldaţi şi la Călimăneşti cu 700 de ofiţeri.

Viaţa soldaţilor şi ofiţerilor din lagărul de la Târgu Jiu a fost foarte grea. Astfel că într-un memorandum al ofiţerilor semnat la 2 februarie 1940 şi înaintat Comandamentului lagărului se făcea precizarea că condiţiile de igienă şi de locuit, precum cantina şi serviciul medical nu se ridicau la nivelul cerut şi prevăzut de organismele internaţionale în privinţa internaţilor de război. Semnatarii memorandumului rugau conducerea lagărului să ia măsurile de rigoare pentru preîntâmpinarea îmbolnăvirilor şi deceselor, mai ales în rândul bătrânilor şi bolnavilor care sufereau şi erau expuşi în interiorul lagărului. Pe lângă acestea, în lagărul de la Târgu Jiu au fost organizate 7 cursuri de limbă, printre care şi limba română, 2 cursuri de pomicultură şi un curs de şcoală generală pentru adulţi. În lagăr a existat totodată şi un teatru de amatori. În fiecare zi a fost publicat un buletin informativ care cuprindea ştiri, atât din presă cât şi de la radio. Plecând în noiembrie 1940 spre Polonia, soldaţii de

la Târgu Jiu au primit un ajutor în îmbrăcăminte în valoare de 505.000 lei şi în alimente de 200.000 lei.

Aşezarea refugiaţilor polonezi în Basarabia

În iarna lui 1940-1941 autorităţile bolşevice au strămutat din Galiţia de Est în jur de 30.000 de ţărani în Basarabia şi i-au aşezat pe terenurile părăsite de către repatriaţii germani şi populaţia românească silită să se retragă în urma ocupării Basarabiei de către trupele Rusiei Sovietice. În jur de 10.000 o constituiau ţăranii polonezi, iar restul de 20.000 ucraineni. În martie 1942 preotul delegat Skudrzykowi precum şi preotul Krzyewski din Bucovina, activând la recomandarea Capitalei Apostolice, au fost trimişi prin intermediul Nunţiului catolic de la Bucureşti spre reşedinţele lor care se aflau în jurul Chişinăului pentru a coordona activitatea celor strămutaţi aici. Imediat Comisia pentru Ajutorarea Refugiaţilor a oferit un ajutor de 50.000 lei. În luna mai 1942 Comisia a organizat călătoria a încă 2 preoţi şi 2 medici, prilej cu care a mai trimis încă 50.000 lei şi medicamente pentru refugiaţi. Pentru că în mijlocul celor aşezaţi în Basarabia s-au aflat şi doi profesori au fost înfiinţate două şcoli generale care s-au aflat sub directa îndrumare a Comisiei.

Pentru că refugiaţii polonezi aveau nevoie de o conducere duhovnicească precum şi de asistenţă medicală, Comisia a decis să trimită la Chişinău o delegaţie care să o reprezinte şi care să se preocupe de nevoile stringente ale celor aflaţi în suferinţă. De asemenea, Comisia a făcut eforturi pentru a lua sub protecţia sa şi alte concentrări ale polonezilor din Basarabia, cum au fost cele din preajma oraşului Bălţi şi oraşului Odesa.

Comisia fiind singura instituţie de ajutorare a polonezilor din România s-a îngrijit, de asemenea, şi de comunităţile poloneze deja existente în România încă dinaintea celui de al doilea război mondial. În acest sens Comisia a luat sub îndrumarea sa şcoala în care învăţau copiii minerilor de origine poloneză de la Lupeni, iar prin subvenţiile substanţiale a susţinut financiar toate şcolile poloneze din regiunea Cernăuţi. Copiii de la şcoala din Lupeni au primit din partea Comitetului pentru ajutorarea copiilor “Gwiazda” cadouri la fel cum au primit şi copiii refugiaţilor, şi în afară de aceasta din restul banilor strânşi de către Comitet s-au acordat 7 burse pentru elevi, fiecare a cîte 5.000 lei.

Câteva aspecte din viaţa refugiaţilor din România

În momentul pătrunderii refugiaţilor pe teritoriul României această ţară era aliată Poloniei. Puţin câte puţin atitudinea guvernului romîn s-a schimbat mai ales după abdicarea regelui Carol al ll-lea la 6 septembrie 1940 şi aderarea României la politica Axei. Aceste schimbări politice au avut o mare influenţă asupra raporturilor dintre autorităţile române şi refugiaţi, mai cu seamă că România a intrat în al doilea război mondial împotriva Rusiei Sovietice la 22 iunie 1941. Astfel limba polonă a fost exclusă din corespondenţă, autorizaţia pentru trecerea refugiaţilor prin România a fost influenţată de deciziile Puterilor Centrale, ascultarea radioului a fost îngreunată şi încetul cu încetul în toate centrele poloneze din ţară aparatele au fost ridicate de către autorităţi. În acelaşi timp au fost interzise adunările publice, fiind admise numai şedinţe în cluburi pentru ascultarea comunicatelor la radio şi a ştirilor de presă.

Toţi refugiaţii polonezi care se aflau pe teritoriul României erau trecuţi în evidenţa Comisiei pentru Ajutorarea Refugiaţilor, cât şi în registrele Comisariatului General pentru evidenţa şi asistenţa refugiaţilor polonezi. Fiecare refugiat - în momentul înscrierii - primea un “bilet de identitate” în care erau specificate numele şi prenumele, starea civilă, ocupaţia, originea etnică şi religia, precum şi statutul de “Refugiat polon”. Refugiatul era obligat să aibă asupra sa tot timpul biletul de identitate în care trebuiau trecute anual vize din partea prefecturilor localităţilor în care locuiau. Redăm în cele ce urmează câteva dintre instrucţiunile pe care le aveau refugiaţii:

1. Nici un refugiat polonez nu poate locui în Bucureşti fără autorizaţia Comisariatului General pentru evidenţa şi asistenţa refugiaţilor polonezi.

2. Nici un refugiat polonez nu poate intra sau ieşi din capitală fără să obţină autorizaţia Comisariatului General pentru evidenţa şi asistenţa refugiaţilor polonezi şi viza poliţienească de la Serviciul Controlul Străinilor ce se va pune pe carnetul de identitate la rubrica respectivă, atât la

sosire cât şi la plecare.3. Refugiaţii poloni care vor fi dovediţi

că au încălcat dispoziţiunile ordonanţei 336 din 23 mai 1940 sunt pasibili de următoarele pedepse:

- internarea în lagăre;- reducerea alocaţiei de întreţinere.Refugiaţii polonezi nedeclaraţi şi

adăpostiţi clandestin, fiind infractori la ordinea publică, proprietarii şi aceia care îi adăpostesc clandestin devin pasibili de rigorile articolului 3 din legea Cărţii de Imobil şi expuşi să fie pedepsiţi cu amendă de la 1.000.000 la 2.000.000 lei.

4. Proprietarii de imobile, chiriaşii principali, aceia care închiriază camere mobilate şi orice locuitor din Bucureşti nu vor adăposti sub nici un titlu şi sub nici un motiv, nici chiar pentru o singură noapte vreun refugiat polonez care nu ar avea bilet de identitate prevăzut cu semnătura şi ştampila Comisariatului General, timbrul sec al Poliţiei Capitalei (Controlul Străinilor) şi fotografia cu semnătura posesorului.

Dacă însă ne referim la condiţiile materiale ale refugiaţilor, acestea au cunoscut o mare înrăutăţire. În octombrie 1939 fiecărui refugiat adult îi revenea o alocaţie de întreţinere în sumă de 100 lei zilnic, iar unui copil sau adolescent până în 18 ani o sumă de 50 lei. Acest ajutor financiar era suficient atunci pentru a acoperi cheltuielile unei singure persoane. În următorii trei ani preţurile au crescut în general de trei ori, la îmbrăcăminte de 5 ori, la articole de import de 10 ori. Numai locuinţa şi pâinea, care se vindea pe cartelă, au crescut de două ori. În acest fel existenţa refugiaţilor s-a înrăutăţit simţitor. Însă datorită intervenţiei Comisiei, refugiaţii au primit zilnic o masă de prânz la care preţul a crescut doar cu 30%. Aceasta s-a datorat faptului că Comisia a acoperit costurile pentru închirierea cantinelor şi totodată a făcut posibilă cumpărarea de produse pentru perioade mai mari de timp.

Până la 1 iunie 1942 refugiaţii nu au primit autorizaţia de muncă. În ciuda acestei situaţii dificile, aproape în toate centrele pentru refugiaţi au existat persoane care se aflau angajate în diferite munci sezoniere. În primăvara lui 1942, în jur de 70% dintre bărbaţii apţi de muncă lucrau în agricultură, în podgorii, la construcţia de drumuri şi poduri. În ziua de 1 iunie 1942 a fost acordat refugiaţilor dreptul la muncă. Legea a fost anunţată în Monitorul Oficial din 29 iunie împreună cu un regulament care prevedea norme speciale pentru cei angajaţi din rândul refugiaţilor. Cu toate că dădea posibilitatea îmbunătăţirii stării materiale a refugiatului care avea un loc de muncă, regulamentul prin prevederile sale avea să înrăutăţească şi mai mult condiţiile de existenţă ale acestuia. Astfel, fiecare refugiat angajat era obligat ca din salariul pe care îl câştiga să plătească 30% pentru fondul refugiaţilor, fond care era administrat de Comisia Generală. În acest fel refugiatul care avea un salariu de 6.000 lei primea un salariu net de aproximativ 65%, iar cel care avea un salariu de 12.000 lei lunar primea un salariu net de 55% sau chiar 50%. De legea dată la 1 iunie 1942 au beneficiat foarte puţine persoane. Numărul celor angajaţi definitiv într-o slujbă niciodată nu a depăşit cifra de 150. Spre finele anului 1943 numărul celor care aveau un loc de muncă stabil se ridica la 127.

Situaţia României în preajma şi în timpul Celui de-al II-lea Război Mondial şi Drama Refugiatilor Polonezi in RomaniaIon Agrigoroaiei - Prof. Dr, Universitatea Al. I. Cuza, IaşiMarius Petraru – Prof. Dr, California State University Sacramento

- Continuare din numarul trecut

MIORIŢA USA MARTIE 2010 RECLAME 7

DIVERSE MARTIE 2010 MIORIŢA USA 8

CÂND VOR DORI SĂ NE IA CU JAPCA ŞI NUMELE?Prof. univ. dr. Gavril CORNUŢIU

Repet vorba unui indian american bătrân, care le-a replicat albilor: „Când aţi venit aici la noi, pe continent, voi aveaţi sub braţ Biblia, iar noi, pământul de sub picioare. Ne-aţi rugat să închidem ochii şi să ne rugăm împreună. Când am des-chis ochii, noi aveam în braţe Biblia, iar voi eraţi stăpâni pe pământurile noastre”.

Războiul rece a fost ce a fost. S-a termi-nat şi au venit „eliberatorii”, să ne „ajute cu sfaturile”. Ei aveau lozincile şi sfaturile „de tip nou”. Nouă ne fusese scârbă de cele vechi, care se chemau tot „de tip nou”. Noi aveam o zestre economică cu care alţii... Dar ne-au spus: „Închideţi ochii şi haideţi să învăţăm lozincile de tip nou”. Când am deschis ochii... aurul, petrolul, com-binatele (de carne, de fier etc.). Doar cele care acum le aduc profituri uriaşe. Cele-lalte au fost desfiinţate, să nu-i concureze. Le trebuiau doar pieţele şi forţa de muncă. Nouă, stând cu ochii închişi, ne şopteau în urechi „mormane de fier vechi”, „e-

nergofagi”, bau-bau, hau-hau... Aşa ne-au rămas lozincile şi zâmbetul lor batjocoritor.

Dar oare am deschis ochii sau suntem încă hipnotizaţi de gargare imbecile? Iar ei s-au săturat deja sau ochii hulpavi încă văd..., văd... şi poftesc, ascunşi ca ani-malele de pradă? Zilele trecute am auzit cu stupefacţie că un parlamentar PD-L, fost şi, probabil, actual rege al pubelelor Bucureştiului, deszăpezirii etc., dom-nul Prigoană, propunea nici una, nici alta, decât vânzarea clădirii, impropriu numită în continuare, Casa Poporului!

Este cea mai mare clădire administrativă din lume, este cea mai mare clădire de pe continentul european şi, de fapt, de pe patru continente. Ea poate deveni brand de ţară şi, mai ales, brand de Bucureşti, un oraş extrem de sărac în simboluri. Toţi străinii care vin în Bucureşti vor să o vadă şi, spre contrarietatea şi stupefacţia bucureştenilor intoxicaţi politic, o admiră. Germanii au filmat-o în cadrul unui re-portaj cu cele mai reprezentative clădiri ale Europei. Dincolo de costurile uriaşe ale construirii ei, clădirea are în sine o

valoare arhitectonică deosebită şi dă prin măreţie, plus frumuseţe, ceva din acestea şi instituţiilor pe care le găzduieşte. E-xact ceea ce visa şi Ceauşescu, ceva care

să permită guvernanţilor ţării să poată primi pe oricine, din orice ţară, cu fruntea sus. Exact ca un particular, dacă ai o vilă frumoasă, ai dreptul de a-ţi primi musafi-rii de pe o anumită poziţie şi cu o anumită demnitate, iar dacă ai o cocioabă coşcovită...

Nu despre guvernanţi este vorba, ci des-pre demnitatea poporului român. Străinii ştiu doar că acolo stau reprezentanţii românilor, indiferent care sunt sau cine vor fi aceşti reprezentanţi. Câţi oameni care au avut un minim succes nu au avut parte de semeni de-ai lor care le-au dorit de la „foc la casă” până la pierderea?

Popoarele sunt ca oamenii şi formate din oameni. Vă aduceţi aminte că prima propunere postdecembristă a fost „arun-carea în aer”, apoi „distrugerea prin im-plozie”... iar astăzi, vânzarea ei. Cui? Dar ce, este fraier cel sau cei care şi-au pus ochii pe clădire să se arate înainte de vreme? Doar cu gunoaie cumpărate pe care să le scoată în faţă cu propuneri. Ar-gumente? Întâi, când ura anti-Ceauşescu era vie, se invoca „să nu mai vedem”, „să nu rămână urmă”... Apoi... Azi se invocă... preţul de întreţinere... Dar cel care va

cumpăra clădirea cu ce bani o va întreţine? Iar după ce o va cumpăra va fi proprietar cu drepturi depline, care în mod legal o va putea aneantiza prin implozie. Nu o poate cumpăra decât o persoană sau un concern străin, dacă ar fi vândută la preţul ei. Ce le va păsa acestora de munca şi foamea românilor pentru a o construi? Mai mult, dacă vor înţelege că la mijloc este şi vorba despre un brand şi o sursă de demnitate naţională vor invoca... exact întreţinerea şi valoarea terenului etc. Ceea ce nu au pu-tut face sugerând distrugerea ei vor putea face cumpărând-o şi recuperând ceva bani din teren, plus o utilizare de câţiva ani.

Vă mai aduceţi aminte de unde ve-neau cei care propuneau imediat după decembrie ‘89 distrugerea ei? Faptul că administraţia clădirii nu este în stare să valorifice şi prin alte măsuri - conferinţe, spectacole, vizitare cu taxă de intrare etc. - nu vizează clădirea, ci administrarea. Vor fi în stare parlamentarii să înghită o asemenea manipulare din parea unui gu-noier? Vom trăi şi vom vedea. Dar nu îi priveşte doar pe parlamentari, ci priveşte demnitatea poporului român. Uitaţi-vă la alţii ce au, ce întreţin şi de ce o fac. Pentru că acolo gunoierii nu au curajul să facă pipi pe brandul de ţară.

Vă aşteptăm cu mâncare caldă!

EuroMarket & Delicatessen

Putini sunt cei care stiu ca simbolul Pari-sului, celebrul Turn Eiffel, a fost realizat dupa o tehnologie inventata in Romania de inginerul Gheorghe Panculescu. Dupa ce a absolvit cursurile Politehnicii din Zurich , inginerul Gheorghe Panculescu ajunge sa lucreze in cadrul companiei Eiffel, la re-comandarea marelui scriitor Vasile Alec-sandri. In 1878, Panculescu revine in tara pentru a construi calea ferata Bucuresti-Predeal. In acea perioada, inginerul inven-teaza un sistem de imbinare a traverselor de cale ferata, care avea sa revolutioneze constructiile metalice. Astfel, datorita metodei de montare a sinei pe traverse in fara spatiului caii ferate, Panculescu a reusit sa termine lucrarea concesionata in mai putin de un an, desi termenul de livrare era de aproape cinci ani.

Panculescu l-a gazduit pe Gustave Eiffel Impresionat de proiectul inginerului ro-man, Gustave Eiffel se deplaseaza special la Valenii de Munte pentru a-l intalni pe Panculescu, cel care avea sa devina inspec-tor general al Cailor Ferate Romane. Eiffel a vrut sa vada tehnologia folosita de acesta la montarea caii ferate. In 1879, in casa unde se afla acum Muzeul Nicolae Iorga, francezul a fost gazduit de Panculescu si a fost impresionat de genialitatea inventiei romanesti. Aici, Gustave Eiffel, care avea sa devina celebru, i-a vorbit gazdei despre

proiectul sau, inaltarea unui turn iesit din comun, la Paris, pentru Expozitia Univer-sala din 1889. Impreuna au discutat des-pre adaptarea tehnicii inven tate de Pan-culescu la constructia turnului, folosind subansamble metalice confectionate la sol si asamblate dupa aceea, pe masura ce se inalta lucrarea. Interesant este si faptul ca destinul celor doi ingineri avea sa se in-cheie, in acelasi an, 1922.

Cunoscut in Franta, anonim in Ro-mania Profesorul Eugen Stanescu de la Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie s-a numarat printre putinii cercetatori ai acestui inedit episod. A fost special in Franta pentru a studia cat de cunoscut este aportul inginerului roman la ridica-rea simbolului orasului luminii. Studiind documentele acelor vremuri, profesorul a gasit un studiu intitulat “Communication sur les travaux de la tour de 300 m”, datat 1887, in care celebrul inginer Alexandre Gustave Eiffel precizeaza ca turnul care ii poarta numele nu s-ar fi putut construi daca nu ar fi aflat de tehnica inovatoare folosita de inginerul roman Gheorghe Panculescu la constructia tronsonului de cale ferata Bucuresti-Predeal. Din pacate, numele romanului este mult mai cunos-cut in Franta decit in tara unde s-a nascut. Doar la insistentele profesorului Stanescu, o scoala generala din Valenii de Munte poarta de la inceputul acestui an numele inginerului Panculescu.

Turnul Eiffel din Paris este construit cu otel fabricat la Resita.

Pe fiecare piesa de metal ce compune turnul Eiffel scrie:

“Made in Resita - Romania “

Turnul Eiffel - Made in Resita - Romania Simona Botezan

MIORIŢA USA MARTIE 2010 DIVERSE9

MIRCEA DINESCU MI-A BĂGAT TATĂL ÎN MORMÂNT

Clara Aruştei

In urma cu exact trei ani, pe 4 februa-rie 2007, scriitorul Cezar Ivănescu intra în greva foamei la sediul Uniunii Scriitorilor. Era o reluare în premieră a acestei forme ex-treme de protest, după 1989. Dar şi acuzele erau extreme. Fără absolut nicio dovadă, membrul Colegiului CNSAS Mircea Di-nescu răspândise ca „informaţie sigură“, prin intermediul maşinăriei de minciuni şi manipulare a infractorului milionar Sorin Ovidiu Vîntu, „ştirea“ că Cezar Ivănescu ar fi fost informator al Securităţii. Realitatea era exact contrară. Conform unei Note Strict Secrete a Securităţii, aflată la CNSAS şi în Arhiva SRI, Fond „D“, dosar nr. 10 966, vol. 27, f. 200-201, măsurile stabi-lite de DSS în privinţa lui Cezar Ivănescu erau chiar singulare printre scriitori, altfel răsplătiţi cu favoruri de Securitate.

Dacă Nicolae Manolescu, actualul preşedinte al USR, era abonat la navetă pe ruta Bucureşti - Paris, iar Ana Blandiana făcea chiar turul lumii, în privinţa lui Ce-zar Ivănescu, Securitatea stabilise, printre altele, următoarele: „Informarea organelor de partid sau C.C.E.S. despre intenţiile de a publica unele opere literare ce nu cores-pund ideologiei noastre socialiste. Îm-piedicarea participării acestuia la acţiuni unde este prezentă conducerea superioară de partid şi de stat, ori la alte activităţi organizate, unde, prin comportarea sa, le-ar putea compromite. Prin conducerea redacţiei se vor lua măsuri de îndepărtare a acestuia din locurile unde au loc acţiuni publice organizate sau unde este prezentă conducerea de partid şi de stat. Asigurarea sa, cu sprijinul organelor de investigaţii şi, la nevoie, cu cele de Miliţie, pe perioada desfăşurării acţiunii. Darea sa în consemn la U.S.L.A. (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă - n. red.) şi Direcţia a V-a (Securitate şi Gardă - n. red.)“.

Intelectualii PCREi bine, în ciuda acestor dovezi impla-

cabile şi a lipsei vreunui act care să ateste contrariul, nici până azi agenţia şi postul TV care au produs dezinformarea, ca şi ziarele care au preluat-o fără cea mai mică verificare, nu au reparat public această greşeală, în ciuda cererilor repetate ale fi-icei poetului, Clara Aruştei, care consideră că prin această operaţiune „Mircea Dines-cu mi-a băgat tatăl în mormânt“.

Într-o emisiune „Naşul“ din acele zile, Cezar Ivănescu amintea că „pe 1 februa-rie, la emisiunea de pe Realitatea TV a lui

Stelian Tănase, fostul activist PCR, sursa scurgerii s-a autodivulgat singură: Mircea Dinescu, fost soldat fruntaş la arma Se

curitate. Şi pentru această măgărie îl voi da în judecată“. După exact doi ani, iată că şi Agenţia Naţională de Integritate a descoperit o altă incompatibilitate a „poe-tului-portofel“, legată de afacerile sale de latifundiar pe terenurile statului, obţinute prin trafic de influenţă de la Academia Română. Cezar Ivănescu observase cum toate aceste personaje controversate, gen Manolescu, Blandiana sau Dinescu, făceau parte din „Grupul de la Comana“ al po-tentatului CC al PCR şi membru al CPEx Gheorghe „Gogu“ Rădulescu, arestat după 1989, dar eliberat rapid şi dispărut apoi în condiţii neelucidate. La scurt timp după ce a făcut greva foamei, Cezar Ivănescu, slăbit şi afectat puternic de răspândirea cu repe-ziciune a minciunii ordinare a lui Mircea Dinescu, fără posibilitatea de a o contra-cara la acelaşi nivel, s-a scurs, neîmpăcat, printr-o moarte la fel de controversată ca şi a Patriarhului Teoctist. Redăm mai jos o scrisoare tulburătoare a fiicei poetului, transmisă ziarului nostru, iar pe www.curentul.ro veţi putea găsi transcrierea emisiunii „Naşul“ de la postul B1 TV în care Cezar Ivănescu îl acuză pe agentul filorus Mircea Dinescu de moartea lui Marin Preda, la vremea respectivă aflat în colimatorul sovieticilor pentru „Cel mai iubit dintre pământeni“ şi „Delirul“, apărut de altfel în variantă cenzurată la presiunile KGB şi ale Ambasadei URSS.

Victor RonceaApel pentru memoria lui Cezar

IvănescuCelor care nu cunosc sau care au uitat

coordonatele acestei drame le amintesc că Cezar Ivănescu a murit în condiţii tulburătoare şi suspecte, pe 24 aprilie 2008.

Decesul s-a produs din cauze necunos-cute încă, la două zile după o intervenţie medicală banală, programată şi garan-tat modernă şi neinvazivă. Poetul a fost conştient până la urcarea sa în elicopterul SMURD, pe 24 aprilie, ora 15, şi a vorbit şi s-a interesat de actele necesare pentru procesul împotriva lui Mircea Dinescu.

Toate circumstanţele şi documentele legate de intervenţia chirurgicală care a provocat decesul sunt în continuare as cunse cu obstinaţie de toate instituţiile abilitate să răspundă cu transparenţă

solicitărilor legitime ale familiei de a afla adevărul (IML „Mina Minovici“ Bucureşti, Colegiul Medicilor, Spitalul Judeţean Bacău).

Pe 29 ianuarie 2008, ora 16, ca urmare a unui atac declanşat de o „sursă“ - rapid-şi-gălăgios-autodivulgată, printr-o instituţie media (agenţia lui Sorin Ovidiu Vîntu NewsIn, parte a Grupului Realitatea-Caţavencu), Cezar Ivănescu a fost livrat linşajului public. „Sursa“, conform propri-ilor afirmaţii făcute în direct şi pe postul Realitatea TV, s-a dovedit a fi nimeni altul decât Mircea Dinescu, membru al Colegi-ului CNSAS, fost secretar U.T.C. al U.S.R., fost membru al P.C.R., condamnat penal cu suspendarea condiţionată a efectuării pedepsei (pentru infracţiunea de lovire prev. art. 180 alin. 2 din Codul penal, cf. sentinţei penale nr. 1439, dată în şedinţa publică de la 4 septembrie 1981, Judecătoria Sectorului 3, Municipiul Bucureşti, dosar nr. 10121/1980), şi în lumina dezvăluirilor făcute relativ recent chiar pe un post de televiziune, un personaj care reprezintă interese străine ostile României.

Începând cu acea dată (29 ianuarie 2008), Cezar Ivănescu a fost supus unui atac mediatic care a avut la bază o acţiune premeditată şi concertată şi care a vizat, în mod evident, eliminarea scriitorului Cezar Ivănescu din viaţa publică. La acesta a par-ticipat - oferind implicit o susţinere oficială prin nerespectarea Statutului Uniunii Scriitorilor şi prin lipsă de reacţie - şi con-ducerea U.S.R., formată la acea dată, ca şi astăzi, din Nicolae Manolescu, preşedinte, şi Varujan Vosganian, vicepreşedinte.

Ca răspuns la atacul ilegal şi profund imoral al lui Mircea Dinescu, membru al U.S.R., şi la atitudinea incorectă şi nestatutară a întregii conduceri a Uniunii Scriitorilor, Cezar Ivănescu a recurs la toate formele legale de reacţie şi protest social nonviolent. A scris, în calitate de membru al U.S.R., câteva scrisori deschise; una din ele preşedintelui Uniunii Scriito-rilor din România, ambasador UNESCO al României la Paris (1 februarie 2008, 4 februarie 2008, scrisoare preluată şi de agenţia Amos News). O altă scrisoare redactată de Cezar Ivănescu, în calitate de cetăţean al României, dar şi de Comandor al Ordinului „Steaua României“, i-a fost adresată, în aceleaşi condiţii de legalitate, preşedintelui României, Traian Băsescu, totodată şef al acestui Ordin (scrisoarea

Nr. 2994 din 4.02.2008). În scrisorile sale, Cezar Ivănescu a denunţat nedreptatea flagrantă şi ilegalităţile comise de Mircea Dinescu, care a uzat în acest scop imoral de autoritatea funcţiei sale publice într-o instituţie a Statului Român.

Pe 4 februarie 2008, poetul a declarat greva foamei în Sala cu Oglinzi a U.S.R., ca o ultimă şi decisivă formă de protest social nonviolent. La nivel instituţional, urmările tuturor acestor forme legale de protest faţă de o ilegalitate comisă de un înalt funcţionar al statului român au fost practic nule. Pe 29 aprilie, Cezar Ivănescu a fost înmormântat.

Astăzi, la doi ani de la declanşarea ace-lui atac mediatic, de o virulenţă fără pre-cedent în presa română postdecembristă, mai cu seamă că persoana vizată, poetul Cezar Ivănescu, nu ocupa funcţii în vreo structură a puterii de stat, vă cer sprijinul pentru a susţine oficial demersul de stabi-lire a adevărului în cazul Cezar Ivănescu.

Adresez pe această cale un apel tuturor redacţiilor şi tuturor ziariştilor din presa tipărită şi din cea on-line, care au publicat până la moartea lui Cezar Ivănescu şi chiar după aceea, în ferpar, informaţia că Cezar Ivănescu ar fi primit o aşa-numită decizie de colaborare sau de poliţie politică din partea CNSAS, considerând că au obligaţia, din punct de vedere deontologic şi uman, să clarifice o situaţie pe care au generat-o conştient şi benevol în momentul în care au preluat o informaţie care nu avea la origine absolut nicio probă.

Am dorit să transmit acest apel în mod public - vedeţi şi www.cezar-ivanescu.blogspot.com - pentru că, în pofida evi-dentei nevinovăţii a scriitorului Cezar Ivănescu şi a întregii sale vieţi trăite în onestitate şi sărăcie, dar şi a zguduitoa-rei declaraţii făcute de Cazimir Ionescu, în februarie 2008, pe un post public de televiziune: „Nu există nicio decizie. Cine a vrut să-i facă rău lui Cezar Ivănescu l-a făcut!“. Nici până azi, nimeni dintre cei implicaţi, direct sau indirect, nu a mani-festat buna-credinţă de a dori îndreptarea acestei situaţii.

În continuare, şi post-mortem, poetul este supus unei cenzuri de neexplicat pen-tru o personalitate de o asemenea anvergură şi pentru un mare scriitor român elogiat de Mircea Eliade, Marin Preda, Petru Creţia, Constantin Noica, Basarab Nicolescu şi încă de multe alte personalităţi ale vieţii culturale din România şi din afara ţării.

Mulţumesc ziarului „Curentul“ pentru că sparge acest boicot media aruncat asu-pra personalităţilor reale ale României şi prezintă această frântură de adevăr scrisă cu lacrimi de sânge.

Curentul Internaţionalhttp://www.curentul.ro/2010/index.

php/2010020539522/Actualitate/Fiica-lui-Cezar-Ivanescu-Mircea-Dinescu-mi-a-bagat-tatal-in-mormant.html

Foto: Dinescu - Curentul Internaţional5 februarie 2010

Documente video: h t t p : / / w w w . y o u t u b e . c o m / u s e r /

CEZARIVANESCUTV#p/u/7/_zMXKy-2qN_A

h t t p : / / w w w . y o u t u b e . c o m / u s e r /C E Z A R I V A N E S C U T V # p / u / 2 3 /wNE79qbVVjo

h t t p : / / w w w . y o u t u b e . c o m / u s e r /CEZARIVANESCUTV#p/u/16/rViiz-vnLKrM

h t t p : / / w w w . y o u t u b e . c o m / u s e r /CEZARIVANESCUTV#p/f/4/aMHgkmg-PGiU

CALEIDOSCOP MARTIE 2010 MIORIŢA USA 10

CONVORBIRE CU SCRIITOAREA

Redactor şef, revista de literatură, carte, artă „Cetatea lui Bucur”Preşedinte, Liga Scriitorilor Români, Filiala Bucureşti

Elisabeta Iosif este realizatoarea primului radio-reportaj românesc şi a celor dintâi in-terviuri ale Radiodifuziunii Române în di-rect, în dialog, pe parcursul unei expediţii ştiinţifice aflată în Antarctica. Autoare a volumelor „Zeiţa fără chip”, „Case cu fe-restre luminate”, „Globul de cristal”, având o experienţă de peste 15 ani în radiodi-fuziune, Elisabeta Iosif primeşte în 1991, PREMIUL SPECIAL-UNCER (Uniunea Naţională a Creatorilor de Emisiuni Ra-diofonice). Acestei distincţii i se adaugă în 1995, diploma de ”SENIOR AL PROFESIEI” pentru activitatea publicistică în domeniul reportajului de turism cultural, iar în 2004, PREMIUL DE EXCELENŢĂ pentru întrea-ga activitate scriitoricească. Elisabeta Iosif este Vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor şi Ziariştilor de Turism şi membră a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi a Uniunii Internaţionale a Ziariştilor.

„Singura bucurie erau cărţile”Spuneţi-ne, pentru început, câteva date

despre dumneavoastră: unde şi când v-aţi născut.

Cred că, de când ne naştem visăm, ca în basme, că trăim într-un castel în luminişul unei păduri. De fapt, totul e altfel în lu-mina sacră a copilăriei, simbol al protecţiei. Pentru mine adăpostul acestei puteri mis-terioase, imperceptibile de siguranţă a fost oraşul în care m-am născut, Bucureşti, într-o dimineaţă a anului 1939, luminată de soarele ce aprindea stele în zăpada proaspătă a lui februarie, într-o zi de 20.

În copilăria în care s-au rostogolit anii războiului şi ai secetei (ce a urmat), am învăţat să preţuiesc pâinea, pentru că atât eu cât şi sora mea, consideram o sărbătoare ziua, când se împărţea o franzelă. Singura bucurie erau cărţile împrumutate de la bi-blioteca de cartier, ce se afla în colţul străzii. Aveam cea mai încărcată fişă de cititor. Cred că atunci mi-am jurat, că îmi voi cumpăra cărţi , când voi avea banii mei. Astăzi, bi-blioteca pe care o am, este singura bogăţie a mea. Dorinţa cea mai mare a copilăriei era să avem şi noi, ca mulţi alţi copii, rude la ţară, să ne petrecem acolo vacanţele, în natură. Deşi adoram Bucureştiul şi eram conştiente că era cel mai frumos şi mai mare oraş al României

Bunicii de unde erau?Bunicii dinspre tată (care s-a născut în

Bucovina - un loc de vis), emigraseră la 19 ani în Canada, fără a lua cu ei copilul ce nu avea nici un an, lăsându-l bunicii. Iar părinţii dinspre mamă, se mutaseră în Bucureşti, după ce comuna Piua Petri, din Lunca Dunării a fost inundată, desfiinţată de pe hartă. Aşa că nu aveam bunici la ţară.

„Mi-am umplut sufletul cu înţelepciunea bătrânilor şi cu tradiţiile locului”

De aici nevoia de mai târziu, de „fugă” în mijlocul naturii. E o coincidenţă faptul că aţi realizat la Radiodifuziunea Română o emisiune de turism cultural şi în presa scrisă de specialitate multe reportaje de călătorie în ţară?

După absolvirea Facultăţii de Filologie am fost angajată la o revistă a „Revistelor Agricole”. Într-un fel tot cu „evadare”, cum spuneţi, ( destul de rar) la sat. Au trecut câţiva ani până m-am transferat la Postul Naţional de Radio, unde făcusem practica ziaristică din timpul facultăţii, fiindcă, din anul al 3-lea fusesem admisă (scriam poezie) la cur-sul de „Specializare în Ziaristică”. Aşadar, acum mă întorceam oarecum în Radio, pen-tru care făcusem pasiune. Mi-amintesc zilele de practică la Actualităţi, unde făceam de e-xemplu, pentru „Jurnalul de seară” mini re-portaj de weekend, maxim 2 minute. Şi mă întorceam tot la Actualităţi, dar la „Agrar”, unde am realizat timp de un an „Viaţa satu-lui”, o emisiune cu durata de o oră. Atunci mi-am umplut sufletul cu înţelepciunea bătrânilor şi cu tradiţiile locului.

Şi când aţi început să faceţi emisiuni de

turism? Am avut privilegiul să fiu solicitată, în urma unui concurs, să fac parte din prima echipă, care a realizat emisiuni încă de la înfiinţarea Programului 3 (noul program pentru tineret, 1973). La început am reali-zat.

„Femina club”, aflată în proiectul de „clu-buri radiofonice”, atât de gustate de tinerii cărora ne adresam. Apoi a apărut la orizont „Meridian club”, o emisiune de turism şi călătorie pe glob. Dar cum noi nu ne depla-sam înafara ţării (rar şi pe cont propriu) re-portajele externe erau realizate de scriitorii care mergeau la congrese, burse şi conferinţe diverse, de ziarişti, dar şi de diplomaţii cu reale inclinaţii spre scris, aflaţi în diferite zone ale globului. Plecam câte o săptămână în ţară, făcând proiecte pe câte o idee, care era respectată şi de colaboratori. Până într-o zi, când ni s-a spus „să rămânem pe me-ridiane româneşti, că îndemnăm lumea la plecare din ţară”. Şi am făcut un nou proiect „Drumuri de inimă şi ţară”.

„Citeam enorm, mă documentam în ore de bibliotecă”

Apoi aţi luat o serie de diplome. V-au fost recunoscute meritele de diferite instituţii de cultură, nu?

Şi până atunci. A fost apreciată emisi-unea, în ambele variante. Ne interesa ce spuneau aceia, care rămâneau pe lungimea noastră de undă. Atrăsesem atenţia miilor de ascultători, nu numai tineri, cu „Me-ridian club”, primind scrisori, în care ne mulţumeau. Aflau astfel, noutăţi despre diverse zone de cultura ale lumii, noi des-coperiri arheologice, „intram” în muzee, case memoriale cu ei, prezentam parcurile şi rezervaţiile Terrei. Citeam enorm, mă documentam în ore de bibliotecă. O parte erau cărţile personale. Dacă vrei să faci re-portaj, eseu, interviu, publicistică de cali-tate, citeşti mult, te documentezi.

Şi în ce context v-a cerut Muzeul Naţional de Artă emisiuni?

Făcusem, de exemplu, o ediţie „Potecile care duc la Brâncuşi”. Pe această idee am solicitat de la colaboratorii externi mate-riale despre opera lui Brâncuşi aflată şi în muzeele lumii. Emisiunea începea la Hobiţa şi se termina la Paris şi New York. Au mai fost şi alte emisiuni, de pildă, scenariul ce l-am scris, mergând pe urmele „României Pitoreşti” a lui Vlahuţă.

„Simbolul călătoriei este extrem de bo-gat”

Prin ce se deosebeşte reportajul de tu-rism cultural radiofonic de cel pentru presa scrisă?

Nu i-aş mai spune reportaj de „turism”. Noţiunea de „turism” s-a golit de conţinut. La noi există numai turism de weekend. De fapt, noi trebuie să vorbim de călătorie, ca o formă de turism a secolului al XXI-lea. Fiindcă simbolul călătoriei este extrem de bogat. Nu se rezumă numai la căutarea, la cunoaşterea unui loc peisagistic unic sau la descoperirea unor centre spirituale. Călătorie mai înseamnă şi iniţierea în cul-tura unei zone de pe glob. Jean Chevalier şi Grison Pierre, scriitori francezi, specialişti în istoria civilizaţiilor, vorbesc despre drumeţii care au dat naştere la aventuri nenumărate, de exemplu la „Călătoria spre soare apune”, care sunt de fapt drumuri ale cunoaşterii (ce facem şi noi, când plecăm în excursii, peler-inaje, nu?). Ei vorbesc şi de opere literare ce oglindesc acest lucru: „Călătoria lui Gulli-ver” de Swift sau „Pantagruel” de Rabelais.

Prin ce se deosebeşte, aşadar, nu o operă literară, ci un reportaj radiofonic de prezen-tarea unui traseu turistic sau a unui muzeu, de cel din presa scrisă?

Într-un fel nu trebuie să se deosebească. Un reportaj e reportaj.

„Radioul este credibil de când există”Îmi imaginez, că urmează un „dar”,..Dar…pentru reportajul de radio tre-

buie să se ţină seamă de cel puţin două caracteristici. Când cineva scrie ceva ce se trans-mite în eter, acel material trebuie sătreacă dincolo de microfonul care trans-mite cuvântul scris. Mesajul reporterului să fie făcut „vizibil”, propoziţia e concisă. Câteva idei în cuvinte puţine, pe care şi le imaginează…Uneori se introduc şi scurte intervenţii ale celor din jur. Materialul se

„colorează” cu alte voci, se dă o anume cre-dibilitate cu rumoarea de la faţa locului, etc. Cu alte cuvinte „să vezi” ceea ce se spu-ne la radio şi pentru că e o vorbă „aşa s-a spus la radio”, adică e exact, e adevărat…

Radioul este credibil de când există, în cepând cu ora exactă.

Şi ce mai trebuie?E o adevărată şcoală, se fac lecţii şi

de dicţie pentru aceasta. E o măiestrie a captării ascultătorului, se intră chiar în dialog cu el, printr-o întrebare retorică, de exemplu. Dar foarte importantă e vocea care reţine atenţia. E o artă care se învaţă citind la microfon, refăcând frazele. Vocea să vină din interior. Fiindcă, o voce plată, egală, nu ajunge la cel căruia i te adresezi. O voce caldă atrage. Inflexiunile ei, inter-pretarea frazei pe ideea logică, într-un mod clar, transmite mesajul, care, spre deosebire de presa scrisă, e spus în puţine cuvinte. Se ţine cont că, „vorba zboară”, nu te mai poţi întoarce la idee, ca pe pagina scrisă. Şi mai e ceva. Vocea particularizează. O recunoşti de la distanţă. Aşa dar, „dialogul’ cu ascultătorul e provocator, când transmite ceva special, despre un centru cultural, un muzeu sau o destinaţie de călătorie (veniţi să vedeţi!). Iar un loc cu valenţe culturale te atrage mai mult, când se porneşte de la o legendă, de la o poveste sau de la un obicei specific zonei.

„Călătoria are loc în interiorul însuşi al omului”

O adevărată lecţie de Radio, utilă tuturor! Dar, după părerea dumneavoastră, turismul dă posibilitatea dezvoltării unei legături în-tre naţiuni? Putem crea prin călătorie punţi între culturi?

Întotdeauna, călătoriile au avut ca punct de plecare cunoaşterea culturii civilizaţiilor lumii. Drumul spre centrele spirituale, spre diferite zone ale Terrei e un mijloc de a des-coperi şi alte civilizaţii. Experienţele noi ne îmbogăţesc cunoştinţele. Numai printr-o deplasare la faţa locului (informându-te înainte) aflăm cum trăiesc alte popoare, ce cultură au, vizitându-le muzele, rezervaţiile naturale. Ştiind istoria acelui popor, desco-perim uneori tradiţii sau obiceiuri apropiate nouă. Pelerinajul la faţa locului stârneşte dorinţa de cunoaştere concretă şi spirituală, deschide o poartă spre înţelegere. De fapt, în ultima instanţă, călătoria are loc în inte-riorul însuşi al omului.

„Înţelepţii Cetăţii”Să revenim la activitatea dumneavoastră

de la Societatea Româna de Radio. Timp de aproape 7 ani aţi realizat o emisiune cu personalităţi din diverse domenii. „Înţelepţii Cetăţii” a fost şi o emisiune pentru Fonote-ca de aur a Postului Naţional de Radio. Aţi dori să ne împărtăşiţi un eveniment special, o întâlnire neaşteptată, o surpriză plăcută de la una din ediţiile acestei emisiuni?

Deşi Seneca spunea că, „nimeni nu ajunge la înţelepciune din întâmplare”, iar Ovidiu susţinea că, „înţelepciunea vine o dată cu anii” am constatat, totuşi indiferent de vârstă, o coordonată comună a înţelepţilor invitaţi în emisiune: respectul pentru adevăr, despre care A. I. Herzen afirma că: „reprezintă începutul înţelepciunii”. Fie-care întâlnire cu „înţelepţii cetăţii” a fost un eveniment, o întâlnire în care s-au spus multe adevăruri, în care vorbeau faptele. E minunat când descoperi o personalitate în complexitatea ei. A fost fascinant să cu-nosc atâţia înţelepţi ai neamului de diferite profesiuni. De aceea îmi este greu şi ar fi nedrept să vorbesc despre cineva şi să nu-i numesc şi pe ceilalţi. Am să amintesc totuşi, două personalităţi care nu mai sunt prin-tre noi, dar care au lăsat viitorimii lucrări şi lucruride necontestat. Am să povestesc pe scurt.

Am aşteptat trei zile, într-un Sibiu ca-nicular, dialogul pe care doream să-l re-alizez cu IPS dr. Antonie Plămădeală, fostul Mitropolit al Ardealului, Crişanei si Maramureşului. Era foarte bolnav, şi m-a primit stând într-un scaun cu rotile. Vocea sa însă, avea duritate de cristal, era puternică, atunci când dorea să sublinieze ceva. Am fost ultima şi singura persoană căreia i-a dat un interviu înainte cu câteva luni de a trece în nefiinţă.

De aceea consider dialogul, într-un fel, un testament lăsat nouă şi poate, Mânăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Mă im-

presionase lucrarea sa „Academia Sâmbăta”, pe frontispiciul căreia scrie „de spiritualitate, cultură, artă şi ştiinţă”, pe care o văzusem cu diferite ocazii, în timp ce se ridica sau se finisa. Am să redau câteva idei din dialogul purtat: „Rolul Academiei de la Sâmbăta de Sus”, mi-a spus, este cel de culturalizare a neamului românesc. Este făcută absolut in-dependent faţă de alte academii din lume. Am gândit-o să fie pentru poporul român, în primul rând un mijloc de repunere în prim plan a valorilor creştine. Dar am gândit-o ca un loc de organizare de conferinţe şi ceva mai mult: să fac un spaţiu de vacanţă pentru preotesele şi preoţii de la noi. La început nu i-am dat importanţa pe care o va lua şi a dobândit-o într-un an de zile, ca o casă, care să fie locuită de cei care vor să participe la congrese, fiind acum mult mai mare şi mai importantă. Pe mine mă interesează un sin-gur lucru şi anume, ca poporul român să beneficieze de această Academie. Am ridi-cat-o lângă ctitoria ortodoxă a lui Brâncov-eanu din mijlocul Transilvaniei, la poalele Munţilor Făgăraş, cu un peisaj mirific, pentru a oferi un loc plăcut”... Am profitat şi l-am întrebat de prestigiosul muzeu ce are şi o bibliotecă cu incunabule, cu sute de volume începând din secolul al XV-lea: „acolo am şi scrisorile de mare valoare, ale lui Nichifor Crainic, Tudor Arghezi, Dimi-trie Bolintineanu…Vreau să le expun şi pe multe altele importante, pentru educarea tineretului, mai ales pentru tinerii care vor să ia model. Pentru ca întotdeauna modelul îl face pe cel ce vede să dorească să realizeze şi el ceva”.

Tot despre modele mi-a vorbit şi Artur Silvestri, care a plecat dintre noi acum un an de zile, la sfârşit de noiembrie. El gân-dise pentru minţile luminate ale românilor de pretutindeni adevărate „foruri” pentru „ideile-forţă”, adunate ca pe un patrimoniu al ţării în imperiul său mediatic, unde le-a dat încredere scriitorilor si publiciştilor români, mai puţin cunoscuţi, în valoarea lor creatoare. Pe Oamenii Mari, cei care au rămas modelele neamului îi numea „Înţelepţii secreţi ai naţiei”: „Şcoala lor era altundeva. Ei erau ca Socrate «pe uliţă», în biblioteci, la Academie, într-o Academie care avea marile grădini de Lyceum; aşa îmi apar acum, din perspectiva memoriei care transfigurează şi explică, marile grădini în care îi întâlneam… Şi am încredinţare ca trăim într-o lume ce ne vorbeşte în fie-care clipă... într-un orizont al tainei, unde tot ceea ce este vizibil poate să ascundă şi o altă realitate, cu sensurile ei indistincte şi care vor să comunice cu noi… Nu suntem de acum doar, suntem dintr-un «undeva» ce se recapitulează tot timpul si se repetă, tra-ducându-se în ceva ce ne vorbeşte”.

Cenaclul „Cetatea lui Bucur”Minunată este gândirea înţelepţilor nea-

mului. Printre ei se află şi aceia, care au participat la scrierile adunate în cărţile colective, gândite pe câte o idee de Artur Silvestri. Ştiu că ei sunt prezenţi în continu-are, scriind la revistele create de Artur Sil-vestri în Asociaţia Română pentru Patri-moniu, acum susţinute şi îngrijite de soţia sa, Mariana Brăescu Silvestri. Printre aceste reviste se afla şi „Cetatea lui Bucur” a cărei redactor şef sunteţi, adunându-i pe scriitorii despre care vorbeaţi şi în jurul revistei şi al cenaclului cu acelaşi nume. Ce ar trebui să ştie o persoană care doreşte să participe la Cenaclul „Cetatea lui Bucur”?

Cenaclul e o şansă pentru toată lumea. Totul e să vadă, cum spunea Constantin Noica, minunile din jurul lor şi să le descrie: „minunile – miracolul naturii, al cuvântu-lui, al omului, al iubirii. Ne trebuie foarte puţin să descoperim miracolul. Nu avem decât sa întindem mâna, ca în rai, şi să le culegem roadele”. Cel care a cules roadele gândirii sale, cum spune Noica, într-o carte este invitat să-i lansăm acea carte în cena-clul nostru. Fiindcă, fiecare carte e plina de înţelepciune, iar cum spunea Blaga, „într-o cultura, substanţa ei se revela în subiecte”.

Ce mesaj aţi dori să le transmiteţi citito-rilor noştri?

Aş răspunde printr-o cugetare a lui Con-stantin Noica: „Cuiva care ne cuprinde, să-i cerem în fiecare început de ziuă: «Fiinţa noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi. Fă astfel, încât faptele şi iubirile noas-tre să aibă sens şi ca ziua noastră să ţină»”.

Octavian Curpaş

ELISABETA IOSIF

MIORIŢA USA FEBRUARIE 2010 CALEIDOSCOP11

Continuare din nr. trecut... străini” şi a anunţat că Gorbaciov a informat deja pe „tovarăşul Iliescu” că Uniunea Sovietică i-a aprobat ajutorul militar solicitat. Departamentul de Stat al SUA, care voia să oprească continuarea „genocidului”, a anunţat public că Wash-ingtonul priveşte cu simpatie o intervenţie militară sovietică în România. Kremlinul a evitat însă implicaţiile politice ale unei astfel de intervenţii deoarece, în ziua de Crăciun, Ceauşescu a fost împuşcat.

Asasinarea dictatorului a fost singurul eveniment care nu a făcut parte din planul Dnestr pe care l-am cunoscut până în iulie 1978, când am făcut ruptura cu Ceauşescu. La 29 decembrie 1989 televiziunea română a anunţat formarea unui guvern provizo-riu, şi similitudinile cu planul Dnestr au continuat. Conform acestui plan, oamenii Moscovei trebuiau ca, după succesul lovi-turii de stat, să preia imediat conducerea celor trei „forţe vitale” cu ajutorul cărora Kremlinul şi-a consolidat întotdeauna controlul politic al ţărilor pe care le-a so-vietizat: Armata, Externele şi Internele.

Merită reamintit că după ce Armata Roşie a „eliberat” România, Kremlinul a instalat pe ofiţerul NKVD Emelian Bodnarenko, românizat ca Emil Bodnăraş, în fruntea Armatei, pe cominternista Ana Pauker la Externe, şi pe agentul NKVD Teohari Georgescu la Interne. În primul guvern al regimului Iliescu ministrul Apărării a fost, bineînţeles, generalul Nicolae Militaru. Ministrul de Externe a fost Sergiu Celac, fost adjunct şef de secţie la CC al PCR şi translator personal al lui Ceauşescu, care în 1978 a fost contactat secret de organele sovietice pentru a fi atras în planul Dnestr.

În Moştenirea Kremlinului am descris întâlnirea secretă (înregistrată magnetic) pe care Sergiu Celac a avut-o în vara lui 1978 cu un reprezentat al organelor de informaţii sovietice trimis la Bucureşti cu misiunea de a-l atrage pe demnitarul român în operaţia Dnestr sub promisiunea că i se vor acorda înalte răspunderi în gu-vernul ce va fi constituit de Moscova(8). Faptul că Celac nu a raportat despre aceste contacte l-a convins pe Ceauşescu că intenţiona să lucreze pentru sovietici, din care cauză l-a îndepărtat din funcţie cu câteva săptămâni înainte ca eu să cer azil politic. Iar ministru de Interne a fost generalul Mihai Chiţac, despre care Radu Portocală a afirmat că era de aseme-nea în contact cu organele sovietice(9).

Noul prim-ministru, chipeşul Petre Ro-man, a scos şi mai mult în evidenţă mâna Moscovei. El fusese urmărit zi şi noapte de generalul Nicolae Pleşiţă, primul adjunct al ministrului de Interne, deoarece devenise amantul Zoiei Ceauşescu. Aceasta a fost ultima picătură din paharul lui Ceauşescu: dacă s-a îndoit vreodată că Moscova îi voia scalpul, acum nu mai avea dubii. Valter Ro-man, tatăl noului iubit al Zoiei, a fost ofiţer sovietic, sub numele Ernst Neuländer, în una din Brigăzile Roşii Internaţionale con-stituite pentru Războiul Civil din Spania, şi s-a reîntors la Moscova după terminarea lui. În 1943-1944 Valter Roman a urmat cursul special al Cominternului pentru vi-itorii conducători ai partidelor comuniste

străine, şi a fost trimis să lucreze la emisiunile pentru România ale postului de radio Moscova. Acolo a colaborat cu Ana Pauker, Iosif Chişinevschi, Leonte Răutu şi alţi „înalţi” comunişti ce primiseră azil politic în Uniunea Sovietică. Un an mai târziu a fost trimis în România ca ofiţer politic al Diviziei Horia, Cloşca şi Crişan. La 27 iunie 1945, Prezidiul Sovietului Su-prem l-a decorat pe Valter Roman cu or-dinul „Steaua Roşie” pentru activitatea sa la „radiodifuziunea specială.”(10) Curând după aceea Kremlinul l-a impus pe Valter Roman în CC al PCR. În 1946 el a deve-nit şef al Marelui Stat Major al Armatei României comuniste, şi apoi ministru al Poştelor şi Telecomunicaţiilor. Zece ani mai târziu, Valter Roman a fost implicat de KGB în răpirea liderului maghiar Imre Nagy din ambasada iugoslavă de la Buda-pesta, unde s-a refugiat în urma invaziei militare sovietice a Ungariei. În Orizonturi Roşii (pp. 357-359), publicată în 1987, am descris modul cum a fost adus Imre Nagy în România, şi ce s-a întâmplat cu el cât timp a fost ţinut sub arest în Bucureşti.

În 1988, Orizonturi Roşii a fost publicată ilegal la Budapesta, sub forma unei ediţii de buzunar (samizdat) în doua volume, şi în 2000 a făcut obiectul unei emisiuni speciale la Duna TV, produsă de ziaristul maghiar Imre Szabo cu sprijinul subsemnatului. Emisiunea despre Ori-zonturi Roşii a prezentat noi documente din arhivele maghiare legate de răpirea lui Imre Nagy din Budapesta. Printre ele se afla şi o telegramă cifrată din 23 noi-embrie 1956 către Hruşciov, trimisă din Budapesta de Malenkov, Suslov şi Aristov, membri ai Biroului Politic al PCUS(11). Redau textul acestei telegrame: „Către Comitetul Central al PCUS Imre Nagy şi grupul său au părăsit ambasada iugoslavă şi în prezent se află sub pază de încredere. În momentul plecării, Nagy şi ai săi s-au îmbrăţişat şi s-au sărutat cu colaboratorii ambasadei. La un moment dat, după îm-barcarea grupului într-un autocar, Nagy a încercat să revină în clădirea ambasadei, dar nişte unguri şi colaboratorii noştri l-au împiedicat. Tovarăşul Walter Roman (*), sosit la Budapesta împreună cu tovarăşul Dej, ieri, 22 noiembrie, s-a întreţinut cu Nagy, pe care-l cunoaşte încă din perioa-da activităţii desfăşurate în Komintern. A reieşit că Nagy refuza categoric să părăsească ţara sau să dea vreo declaraţie favorabilă actualului guvern maghiar, in-vocând faptul că este lipsit de libertate. Precum se vede, iugoslavii l-au instructat temeinic pe Imre Nagy... Tovaraşul Kádár şi tovarăşii români sunt fermi şi consideră că Nagy şi grupul său trebuie porniţi, fără zăbavă, la drum. În baza înţelegerii dintre tovarăşii unguri şi români, Nagy şi grupul lui vor porni azi spre România, unde, con-form celor declarate nouă de tovaraşul Dej, li se va asigura şederea (sub pază adecvată). Tovarăşul Kádár şi tovarăşii români [dis-cutau] când, cum şi ce fel de comunicat să dea publicităţii, în acord cu guvernul român, despre trimiterea în România a lui Imre Nagy şi a grupului său. Malenkov, Suslov, Aristov, 23 noiembrie 1956

(*) Walter Roman, membru al CC al PCR”

În 1990, fragila presă de opoziţie care se

înfiripa în România a dezgropat cartea Secolul XX: Secolul Marilor Revoluţii, scrisă de tatăl premierului PetreRoman. „Cine va veni după noi?” cugeta profetic Valter Roman în cartea sa. „După noi vor veni cei care vor trebui să vină, căci nu există post-comunism,” îşi răspunde sin-gur. „Noi nu scriem istoria; noi o creăm,” a conchis Valter Roman. Acesta era, cuvânt cu cuvânt, motto-ul KGB înscris cu litere capitale pe prima pagină a cursului său pentru pregătirea cadrelor de conducere ale DIE. Câţiva ani mai târziu, Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimen-telor din Decembrie 1989 a descoperit alte asemănări, cel puţin tot atât de relevante, între planurile Kremlinului pentru în-locuirea lui Ceauşescu şi evenimentele din decembrie 1989. Este semnificativ că regimul Iliescu a încercat să păstreze se-cret mărturiile respective. În 1996, acestea au fost publicate însă sub forma unei cărţi de vicepreşedintele acestei comisii, sena-torul Şerban Săndulescu(12). Din mărturii rezultă că în noiembrie 1989 Ceauşescu a ordonat conducerii Securităţii să prelucreze cu cadrele superioare o variantă actualizată a planului Dnestr, recent descoperită de or-ganele Securităţii. Generalul Iulian Vlad şi ceilalalţi foşti conducători ai Departamen-tului Securităţii Statului audiaţi de comisie au refuzat „să vorbească despre pregătirile puciste făcute de o structură autohtonă din care făceau parte numeroşi agenţi KGB şi GRU, civili şi militari.”(13) Unii din subalternii lor au fost însă mai puţin fanatici. Potrivit declaraţiilor lt. colone-lului Dumitru Răşină, şeful Securităţii judeţene Arad(14), noul plan al Moscovei a fost prelucrat la 11 noiembrie 1989 cu toţi şefii judeţeni de Securitate, convocaţi simultan în trei centre: Bucureşti (şefii din Muntenia, Oltenia), Braşov (Transilva-nia, Timişoara, Gorj, Caraş-Severin) şi Iaşi (Moldova şi Dobrogea). Prelucrarea a avut un caracter extrem de secret şi un ritual neobişnuit. La ora 11 fix generalii Iulian Vlad în Bucureşti, Constantin Stamatoiu în Braşov şi Victor Neculicioiu în Iaşi au desfăcut un plic sigilat care „conţinea şase foi şi jumătate scrise la o maşină cu caractere mari” [n.a.: în anii 1970, am co-mandat maşini electrice de scris cu carac-tere mari de la IBM pentru rapoartele speciale ale DIE şi UM 0920/A destinate lui Ceauşescu, şi am dat câteva din aceste maşini IMB la cabinetul său.] Documen-tul a fost intitulat „Notă” şi purta „antetul Cancelariei CC-ului.” În materialul prelu-crat s-a arătat că „din datele şi informaţiile primite din exterior” precum şi din „lu-crarea informativă de către aparatul de informaţii interne a unor persoane adverse preşedintelui Ceauşescu” rezultă „neîndoi-elnic” că Moscova pregăteşte o lovitură de stat în România menită să-l schimbe pe Ceauşescu de la conducerea ei. Potrivit documentului: „În următoarele trei luni se vor întâmpla unul din următoarele eveni-mente: a) lichidarea lui Ceauşescu în urma unei vizite pe care o va face în Crimeea sau la Moscova, ca invitat la o plenară de partid sau consfătuire; b) schimbarea sa din funcţia de secretar general şi şef de stat, urmare a unei plenare care va avea loc în Bucureşti într-un loc secret, unde va fi demis; c) apariţia unor manifestări

de stradă de tip Braşov sau Valea Jiului, la care vor participa elemente declasate şi foşti deţinuţi de drept comun, unde vor avea loc ciocniri cu armata, vor fi ocupate sediul [CC al PCR] şi [Ceauşescu] va fi ob-ligat să fugă sau va fi prins şi judecat.”(15)

Alte semnale ce sugerează implicarea Moscovei în evenimentele din decembrie 1989 sunt cuprinse în stenograma aşa-zi-sului „proces Ceauşescu” extrasă de pe pelicula filmului procesului. Stenograma a fost publicată în cea de a doua ediţie a cărţii Orizonturi Roşii, apărută în februa-rie 1990, deoarece atesta că majoritatea acuzaţiilor aduse Ceauşeştilor în proces au fost preluate din această carte. Era normal să fie aşa. În acele zile, România era atât de izolată de restul lumii încât Congresul XIV al PCR, deschis la 20 noiembrie 1989, după ce Zidul Berlinului fusese deja demolat, l-a zeificat pe tiran şi l-a reales lider pen-tru alţi cinci ani. Atunci doar cei ce aveau curajul să asculte

Europa Liberă cunoşteau câte ceva des-pre adevărata faţă a lui Ceauşescu din se-rializarea cărţii Orizonturi Roşii, care a început la 1 ianuarie 1988, şi a fost reluată în 1989.

În 1996, stenograma procesului a fost publicată şi în România, într-o carte intitulată Procesul Ceauşescu: Stenograma Integrală şi Necenzurată a Procesului de la Târgovişte.(16) Din stenogramă se des-prinde clar faptul că tiranul a fost omorât în grabă deoarece era hotărât să expună public rolul Moscovei în evenimentele din decembrie 1989. Potrivit stenogramei, Ceauşescu a declarat la deschiderea proce-sului că noii conducători ai României ser-vesc „o putere străină” cu ajutorul căreia s-au instalat la cârma ţării. „Nu recunosc această bandă de trădători de ţară care sunt în legătură cu străinătatea!” a adăugat Ceauşescu. „Nu răspund celor ce au chemat armatele străine în ţară,” a spus el de mai multe ori. „Răspund în faţa Marii Adunări Naţionale şi a poporului, nu a celor care au organizat lovitura de stat cu ajutorul agen-turilor străine.”(17)

La mai puţin de o oră după începerea „dezbaterilor,” preşedintele aşazisului tri-bunal şi-a citit sentinţa: acuzaţii au fost condamnaţi „la pedeapsa capitală şi con-fiscarea totală a averii, pentru săvârşirea infracţiunilor de genocid prevăzute de art. 357 aliniatul 1, litera c, Cod Penal; submi-narea puterii de stat prevăzută de art. 162 Cod Penal; act de diversiune, prevăzut de art. 163 Cod Penal şi subminarea econo-miei naţionale prevăzută de art. 165, alini-atul 2 Cod Penal.” (p. 51) „Nu recunosc nici un tribunal!” a răspuns Ceauşescu. Aceasta a declanşat lovitura de teatru. „Avocatul apărării,” Nicolae Teodorescu, a cerut cuvântul şi a declarat solemn: „Nerecunoscând tribunalul, nu exercită nicio cale de atac. Vă rog să constataţi că hotărârea este definitivă în condiţiile acestea.” La sfârşitul acestei parodii judi-ciare, ale cărei detalii se ţin şi azi secrete, Ceauşescu şi soţia au fost „executaţi” în condiţii cel puţin bizare, care nu au fost încă total elucidate.

Continuare in nr. urmator

E TIMPUL CA ROMÂNIA SĂ RUPĂ TĂCEREAIon Mihai Pacepa

Great rates in

Calin Mihalas Romanian American Insurance Agency

Auto Insurance Home Insurance Life and Mortgage Insurance Business

NEW CUSTOMERS RECEIVE A $25-$50 GIFT CARD WITH THIS AD

Nor Cal (916) 396-8212 So Cal (310) 849-2657

CALEIDOSCOP MARTIE 2010 MIORIŢA USA 12

FILOZOFIA DEMOCRAŢIEI ÎN ROMÂNIA CONTEMPORANĂ

După evenimentele din decembrie 1989 majoritatea populaţiei ţării noastre s-a trezit în faţa unor situaţii pe care nu prea le înţelegea: democraţia şi pluripar-titismul. Pentru români idealul guvernării democratice, de altfel clasică, - egalitatea, libertatea, nu le înţelegeau ca elemente contradictorii, ci le percepeau ca valori absolute, atunci când sunt supuse unei logici extreme, aşa cum scria Leslie Lip-son în Journal of International Affairs.

Însă, cei veniţi la putere în decembrie 1989 nu au înţeles că pentru a fi guvernată cu eficacitate ţara, într-o tranziţie fără şocuri, conceptele egalitate şi libertate nu trebuie considerate drept valori absolute, ci un tot coerent. Interpretând cele scrise de Leslie Lipson privind teoria democraţiei şi adaptând-o la situaţia din România, comparând-o cu situaţia similară din cea a fizicii teoretice la începutul secolului tre-cut, atunci analizele fizico-matematice ale lui Einstein care reformula concepţiile lui Newton, prin ideea de a înţelege spaţiul şi timpul drept un singur concept coerent, in-terferândul spaţiu-timp, ce pot fi asemuite

cu libertate-egalitate. Acest concept era, pe atunci, considerat nu absolut, ci relativ.

În acest context analizând instituţiile din ţara noastră, înţelese ca instituţii demo-cratice(!?), mă întreb dacă nu este neapărat necesar să reformulăm, aşa cum a făcuto Einstein, şi în domeniul gândirii politice din România, în contextul integrării euro-pene şi al fenomenului globalizării. Când numeroşi factori externi, politici, eco-nomici, culturali, de mentalitate, religioşi, etc, veniţi de pretutindeni fac presiuni asupra gândirii, mentalităţii şi obiceiu-rile noastre. Între gândirea de dinainte a fizicianului amintit şi şi democraţia din ţara noastră există asemănări.

Filozofia noastră politică se bazează azi pe reminiscenţa ideilor din aşa-zisa democraţie socialistă împletită cu idei democratice implementate „după ureche” din ţările cu democraţie autentică. În ciu-da faptului că toţi politicienii noştri au făcut deplasări de documentare în aceste ţări, cheltuind sume uriaşe din banii con-tribuabilului. De fapt aceste excursii au fost transformate în vilegiaturi personale

şi familiale,de distracţie şi cumpărături. De aceea Constituţia noastră, modificată de câteva ori, nu a fost bună nici pentru trecutul apropiat, dar despre prezent şi vi-itor ce să mai vorbim? Ea a fost făcută, iar apoi modificată, în folosul a doi politicieni: Iliescu şi Năstase care se fac vinovaţi, în mare parte, de situaţia noastră de astăzi.

Ţările democratice europene, totuşi, au o filozofie a democraţiei izvorâtă din ideile antichităţii greceşti şi dintr-o is-torie ne accidentată de sistemul criminal communist. În aceste condiţii, elementele democraţiei;egalitate şi libertate le putem considera elemente dintr-un joc al timpu-lui şi spaţiului ca în fizică. Aceste idealuri ale naţiunii române-egalitate, libertate-ar trebuie să fie drept conceptele de bază ale societăţii româneşti. Dar egalitatea trebuie să o înţelegem ca factor dinamizator în faţa Legii,adică nimeni să nu fie deasupra legilor.

Nu aşa cum o concepeau comuniştii, care prin egalitate înţelegeau ca toţi să fim săraci şi doar o clică din fruntea ţării să beneficieze de drepturi ne visate de popor, în numele căreia vorbeau. Aceste valori de care am amintit ar trebui con-siderate izvorul spiritului dătător de viaţă al sistemului nostru de guvernare. Pen-tru noi democraţia ar trebui să fie forma de guvernare ce combină, un timp larg de libertate şi un spaţiu adecvat de li-bertate. Astfel, în filozofia democraţiei româneşti, aceste idealuri, libertatea şi egalitatea, pot fi considerate, ceea ce erau pentru Newton timpul şi spaţiu.

Noţiunea de libertate, la modul gene-ral, are un caracter dualist: libertatea de acţiune şi libertatea de a nu fi constrânşi în acţiunile noastre. Prima este o afirmaţie, cea de-a doua este o negaţie. Se cunoaşte faptul că libertatea se se caracterizează prin absenţa constrângerii, dar,a nu fi constrâns înseamnă că cetăţeanul dis-pune de libertate de acţiune. Abuzând de aceasta, acţiunile exercită efecte asupra nerespectării legilor şi asupra altor per-soane. Tocmai realitatea, de a înţelege greşit libertatea,după 1989, s-a ajuns la devaliza-rea băncilor, fraudarea privatizărilor,etc. Subliniem faptul cu un exemplu cunoscut în popor: libertatea mâinii mele se termină unde începe obrazul sau nasul vecinului.

Libertatea de acţiune este îngrădită de o obligaţie socială. Fapt ce nu l-au înţeles unii dintre noi, sau nu au dorit să-l înţeleagă, ne luând în consideraţie postulatul că li-bertatea în sensul negaţiei este antagonică cu libertatea în sensul afirmaţiei, atunci când cele două sunt înţelese în termeni extremi. Se poate rezolva această dificul-tate prin introducerea unor repere limite, altfel spus, când libertatea negativă şi cea

pozitivă sunt înţelese ca relative, ase-meni raportului similar cu acel postulat al lui Einstein în cazul timpului şi spaţiului.

Egalitatea,asemeni libertăţii, a fost înţeleasă greşit, datorită educaţiei şi pro-pagandei regimului de tristă amintire. Asemeni libertăţii, egalitatea are conotaţii diferite. Aristotel distingea sensurile dife-rite ale termenului. Având la bază logica matematicii, observaţia lui, în conformitate cu unul dintre aceste două înţelesuri pot fi considerate egale în cazul când condiţiile sau împrejurările în care trăiesc sunt iden-tice, sau dacă persoanele respective sunt tratate identic. Fapt înţeles greşit şi aplicat eronat de către „democraţia” socialistă,prin care am trecut.Înţelegere greşită ce s-a perpetuat şi după decembrie 1989.

Afirmaţia aristotelică provine din na-tura progresiei aritmetice, tot el spunea câ în cazul progresiei geometrice între părţile componente există un raport proporţional. Astfel,egalitatea emană fie uniformitate, fie proporţionalitate. Socialismul de la noi nu a reuşit să trateze pe cetăţeni în mod identic. Unii erau mai tovarăşi decât alţii ce beneficiau de privilegii. Nici nu puteau să trateze în mod egal cetăţenii ţării datorită ideologiei luptei de clasă. Dacă nazismul avea ideologia luptei împotriva unor rase, comunismul avea lupta împotriva unor clase sociale.

În ţara noastră forţele politice de stânga şi-au asumat dreptul de propietate asupra virtuţilor egalităţii de şanse, prin vorbe, în realitate unii dintre lideri îmbogâţindu-se furând prin eludarea legii în detrimen-tul majorităţii sărăcite pe umerii căreia „plâng”. Iar cele de dreapta au monopolizat cauza liberţii de a fura din avuţia naţională, cea mai rămas după governările de stânga. Practic,toate partidele din ţara noastră sunt de stânga datorită mentalităţilor şi educaţiei primitre în regimul trecut. Chiar dacă ele se definesc de dreapta, de stânga, sau de centru. Numai selecţia biologică şi intrarea în politică a tineretului educat în societatea democratică va echilibra şi canalize partidele pe adevăratul făgaş al ideologiilor.

Când abordăm problemele libertăţii cu-vântului, toţi suntem de accord că orice cetăţean are dreptul să-şi comunice opi-niile propri. Coerenţa ca legătură dintre egalitate şi libertate o găsim în expresia egalitate de şanse. În sensul acesta toţi sun-tem egali, toţi suntem liberi, mai précis în România de azi, toţi suntem liberi în egală măsură. Dar întrucât candidaţii noştri câştigă alegerile, în virtutea evidenţei, ei încetează să fie egali cu ceilalţi, datorită legilor promulgate de antecesorii lor din Parlament.

Al. Florin ŢENE

Family & Cosmetic Dentistry

990 West Fremont Avenue, Suite JSunnyvale, CA 94087

Diana Alexandrescu, DDSwww.beautifullifesmile.com

(408) 992-0840

THE WRIGHTdental care

ASOCIATIA CULTURALA MIORITA -SACRAMENTOOrganizeaza:

Sambata,6 Martie 2010“BALUL MARTISORULUI-ZIUA FEMEII”

Locatia:The American Legion, 6700 8th Street, Rio Linda, CA95673 Vor participa la programul artistic formatia de muzica country si rock

THE SHADOWS din Sacramento, grupul de dansatori THE CHILDREN OF HAWAII cu dansuri traditionale din Hawaii,Tahiti si Noua Zeelanda

Traditionala petrecere romaneasca va mai contine concursul de frumusete “MISS MARTISOR “si concursul de frumusete masculin “MISTER”

Petrecere garantata. Muzica de dans, noutati muzicale cu DJ COLO Magazinul romanesc EUROMARKET & DELICATESSEN din Sacramento,

va asteapta cu delicioase mancaruri traditionale romanesti.Ora de incepere:4:ooPM

DOAMNELE SI DOMNISOARELE AU INTRAREA LIBERA.Pret bilet numai pentru barbati : $15. Studentii in baza legitimatiei platesc $10

Nu ratati o petrecere de neuitat.Informatii suplimentare la tel. (916) 868-5395.

the shadows

the children of hawaii

DIVERTISMENT MARTIE 2010 MIORIŢA USA 14

PROVERBE BIBLICE (3)

Orizontal: 1) „Nu opri o ... celui ce are nevoie de ea, când poţi s-o faci” (pl.). 2) „Cine vorbeşte în chip ..., răneşte ca străpungerea unei săbii, dar limba înţelepţilor aduce vindecare”. 3) „Bogăţia aduce un mare ... de prieteni, dar săracul este părăsit de prietenul lui” — Operă scurtă. 4) Neîntrecuţi în meserie — „Perii ... sunt o cunună de cinste, ea se găseşte pe calea neprihănirii” (fem. sing.). 5) Diminutiv masculin — „... bine un prânz de verdeţuri, şi dragoste, decât un bou îngrăşat şi ură”. 6) Două ouă — Boală molipsitoare. 7) „Ogorul pe care-l desţeleneşte săracul dă o hrană ..., dar mulţi pier din pricina nedreptăţii lor” (masc.). 8) „Înţelepciunea se odihneşte într-o inimă pricepută, dar în mijlocul celor nesocotiţi ... se dă de gol” — Cureluşe de meşină. 9) Baston biblic — „Frica de Domnul lungeşte zilele, dar ... celui rău sunt scurtaţi” (sing.). 10) „Mai bine puţin, cu ..., decât mari venituri, cu strâmbătate” (pl.).

Vertical: 1) „Cine urmăreşte binele, îşi câştigă ..., dar cine urmăreşte răul este atins de el”. 2) Singurul mântuitor — „Multe căi pot părea bune ..., dar la urmă se văd că duc la moarte” (neart.). 3) „Cine are o inimă înţeleaptă este ... priceput, dar dulceaţa buzelor măreşte ştiinţa” — „Leneşul îşi vâră mâna în ..., şi-i vine greu s-o ducă iarăşi la gură”. 4) La mulţi ani — “Sfaturile în inima omului sunt ca nişte ape adânci, dar omul priceput ştie să scoată din …” — Unitate agricolă. 5) “Cine îşi ascunde …, nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare” (sing.). 6) Cal dobrogean — “Oriunde se munceşte este şi câştig, dar oriunde numai se vorbeşte, este …”. 7) “Ca zgura din argint pusă pe un … de pământ, aşa sunt buzele aprinse şi o inimă rea” — Vin primele la rugăciune! — Face linişte. 8) Zar la table — A duce în eroare. 9) “Toamna, leneşul nu …; la secerat ar vrea să strângă roade, dar nu este nimic!” (part.). 10) “Nu te … cu omul mânios, şi nu te însoţi cu omul iute la mânie”.

• careu realizat de Victor Martin •

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

Gala premiilor Oscar 2010 se apropieGala premiilor Oscar 2010 se apropie, astfel ca a aparut si lista nominalizatilor. Deja celebrele productii “Avatar” si “The Hurt Locker” conduc in cursa, cu cate noua nominalizari fie-care, scrie Pro TV.Iata lista nominalizatilor pentru marea gala cinematografica din 7 martie: Cel mai bun regizor James Cameron- “Avatar”Katherine Bigellow- “The Hurt Locker”Quentin Tarantino- “Inglorious Basterds”Jason Reitman- “Up in the Air”Lee Daniels- “Precious”Cel mai bun film“Avatar”“The Blind Side”“Precious”, “District 9”“An Education”“The Hurt Locker”“Inglorious Bastards”“Precious”“Up”“A Serious Man”“Up in the Air”Cea mai buna actrita in rol principalSandra Bullock - “The Blind Side”Helen Mirren - “The Last Station”Carey Mulligan - “An Education”Gabourey Sidibe - “Precious Based on the Novel Push’ By Sapphire”Meryl Streep- “Julie & Julia”Sursa: www.mondonews.ro

P.O. Box 2015 Placerville, CA 95667Phone (530) 620-2717

John Militaru Ministries Program Schedule 2009

Sacramento County, CAComcast CableMonday @ 10:00pm on Ch 19 (96) Romanian Tuesdays @ 9:30pm on Ch 19 (96) EnglishThursday @ 8.00 pm Ch 18 English/Romanian Saturday @ 8:30 pm on Ch 18 English/Romanian JMMI

Roseville, CAMonday @ 6:00pm on Ch 18 English/RomanianTuesday @ 11:00am English/RomanianThursday @7:00pm on Ch 18 English/Romanian JMMIFriday @ 12:00pm English/Romanian JMMI

Modesto, CAMonday @ 7.30pm on Ch 26 RomanianMonday @ 10:30 pm EnglishTuesdays @ 8:30 pm EnglishThursday @ 2:00 pm Romanian

Stockton, CAMonday @ 8:00pm on Ch26 English

Concord, CAComcast CableSunday @ 6:00pm Channel 26 EnglishMartinez, Pleasant Hill, Lafayette, Orinda, Moraga, Tice Valley area, Alamo, Danville. Ch28- Walnut Creek & Ch28- Concord, Clayton, Rossmoor area.

Vancouver, WASunday 11;00 am , Tuesday @ 2:00 pm & Wednesday 8:00 pm on Ch 11 English/Romanian

Orange County, CASaturday @ 9:30 am on Time Warner Cable. EnglishCh95- Santa Ana, Fullerton, Placentia, Buena Park: Ch97- Anaheim, Villa Park Ch-98Yorba Linda, La Habra.

Notes: All listings are on local cable channels schedule subject to change

This program is made possible by the contributions of our viewers. This Ministry is not supported by any church or large institution but by individuals like you. If you would like to contribute toward the production costs of this program please contact us, all contributions are tax deductible. If you would like to extend the broadcast to your area or if already in your area add more broadcast times contact us for more

information.

John Militaru MinistriesTHE VOICE OF THOSE WHO HAVE ESCAPED

FROM BEHIND THE IRON CURTAIN www.johnmilitaru.org

Ma numesc Nora si imi ofer serviciile in menaj sau babysiting.Locuiesc in Union City,CA.Pentru detalii va rog sa sunati la (510)487-7991________________________________________

Am 28 de ani si caut de lucru (ingrijire copii,de preferinta bebelusi,batrani,curatenie sau orice altceva ).Locuiesc in San Leandro, CA.Pot fi gasita la tel.(510)278-7378________________________________________

Angajam caregiver live-in, orasul Surprise, AZ. Informatii la tel.(623)308-7671________________________________________

AJUTATI O MISIUNE ORTODOXAIubiti credinciosi,am ruganmintea sa luati in con-siderare cererea de ajutor financiar a celor 3 stu-dente din Episcopia noastra.Ele vor lucra voluntar pe perioada vacantei de primavara la Orfelinatul Ortodox din HOGAR AYAU ,Guatemala.Au ne-voie de $1,800/persoana in vederea acoperirii cos-turilor de calatorie si materiale necesare actiunii lor de caritate pentru copii.Nu uitati de dragostea pe care o poarta Domnul Nostru copiilor si celor care-i iubesc.Va rog ca,potrivit duhului sarbato-rilor sfinte ce vor veni,sa ajutati financiar pe Jes-sica, Silvana si Alexandra. Bincuvantare de la Domnul, +Arhiepiscopul NATHANIEL________________________________________

Angajam lucratoare live-in la casa de batrani (6), Sacramento, CA. Engleza necesara.Conditii excelente. Sunati la: (916)947-0304

MICA PUBLICITATE

MIORIŢA USA MARTIE 2010 MICA PUBLICITATE15

PROVERBE BIBLICE (3)