ŞCOALA GIMNAZIALĂ „PETRE TUDOSE” MĂLURENICOMUNA MĂLURENI, JUDEŢUL ARGEŞ

COMUNITATEA, BOGĂŢIA MEA

Îmi iubesc comuna unde m-am născut şi unde am copilărit, timp de 13 ani. Niciodată nu am să uit locul natal, unde am învăţat că fără muncă nu poţi să realizezi nimic….Viaţa este grea, dar întotdeauna există o rază de lumină care iţi dă puterea să te ridici şi să mergi mai departe. Acea rază de lumină pentru mine este comuna mea, dar şi şcoala care te învaţă să lupţi pentru dreptate şi să descoperi mirificele peisaje, tradiţii şi obiceiuri care îti umplu sufletul de bucurie. Comuna mea, Mălureni, este situată în nord-vestul judeţului Argeş, la 30 kilometri de municipiul Piteşti şi se întinde pe o suprafaţă de 108 kilometri pătraţi. Prima atestare documentară, de care avem ştiinţă, a unuia dintre satele comunei, Mălureni, este emisă din Târgovişte la 15 aprilie 1456 de către „ Io Vladislav voevod şi domn a toată ţara Ungrovlahiei, fiul lui Dan, jnarele voevod."Comuna se găseşte pe cursul inferior al Vâlsanului, afluent pe stânga al Argeşului. De o parte şi de alta a Văii Vâlsanului şi a unor afluenţi ai râului(Valea Boului,Valea Topliţei,Valea lui Nan,etc.)se înşiruie satele componente ale comunei de la nord la sud astfel: Mălureni, Bădiceni, Topliţa, Zărneşti, în sud Buneşti, la sud-est Păuleasca, fiecare dintre ele având câte ceva unic şi reprezentând o părticica de istorie. După structura ramurilor economice de bază, satele comunei Mălureni se încadrează în tipul de “aşezări pomicole şi de creştere a animalelor”. Structura satelor este răsfirată, cu tendinţe de adunare în lungul văilor şi forme de poligoane neregulate. Primul sat, satul Mălureni care dă astăzi numele comunei, este situat în partea de nord a acestuia, de o parte şi de alta a Vâlsanului şi a unor afluenţi intermitenţi ai săi. Au circulat mai multe legende care încearcă să explice întemeierea satului şi etimologia numelui Mălureni. Într-una din aceste naraţiuni se spune ca Negru Vodă, după ce i-a alungat pe tătari, a instalat căpitani temerari pe văile apelor şi le-a dăruit pământuri spre a-i fi credincioşi. Pe Vâlsan a lăsat pe Stroia, Mălura, Buta şi Muşa, care au întemeiat satele Stroieşti, Mălureni, Valea Butei şi Muşăteşti. Al doilea sat, satul Bădiceni, centrul civic al comunei, este situat pe versanţii Vâlsanului şi a unor afluenţi intermitenţi ai săi. Satul este o entitate distinctă ce are dotările necesare unui centru civic (primărie, dispensar uman, dispensar veterinar, post de poliţie, magazine, moară, etc.). Al treilea sat, satul Zărneşti a fost în trecut sat distinct numit Cacaleţi şi din multe puncte de vedere surclasa satul Zărneşti, amplasat paralel pe cel de-al doilea aliniament, în stânga Vâlsanului. La sfârşitul secolului al XIX-lea comuna se numea Zărnesti-Cacaleţi, avea două biserici şi o scoală primară. Al patrulea sat, satul Topliţa, este situat în partea de nord-vest, la 12 kilometri de centrul comunei. Are în general o structură liniară, fiind amplasat de-a lungul văii Topliţa. Din loc în loc, pădurile sunt întrerupte de “ochiuri” de păşuni şi de fâneţe naturale. La marginea de sud a comunei, pe partea stângă a şoselei ce urcă pe Vâlsan se află satul Buneşti, cândva comună separată, dispus sub forma unui unghi drept cu deschizătura spre Curtea de Argeş. Referitor la originea toponimului Buneşti sunt mai multe legende, una dintre ele povestită cu mare mândrie de buneşteni, scoate în evidenţă o trăsătura a acestora: bunătatea. Cu ani în urmă, spune legenda, nişte călători care veneau de departe la vreme de iarnă au cerut găzduire în câteva sate, dar n-au fost primiţi. Ajungând în Buneşti,

au fost găzduiţi şi ospătaţi chiar la prima casă întâlnită, mulţumind, aceştia au spus gazdei:”buneşti”. Al şaselea şi ultimul sat, satul Păuleasca, este aşezat în partea de est a comunei, la aproximativ 10 kilometri de satul de centru, între dealurile ce străjuiesc valea cu acelaşi nume, afluent intermitent al Râului Doamnei. Toponimul provine dintr-un antoponim, Paul, probabil întemeietorul sau proprietarul satului Pe aceste meleaguri încărcate de istorie, oamenii din timpuri străvechi au muncit cu trudă pentru a putea să ne bucurăm de frumuseţea fiecărui sătuc şi a fiecărui locşor, în zilele noastre. Acei oameni puneau foarte mult devotament pe ceea ce făceau, mai ales pe tradiţie şi pe portul popular care era o adevarată splendoare. Prin anii 60-75, păstrate cu grijă în lăzi, costumele populare erau folosite, de regulă, de către ,,artiştii amatori’’, cu ocazia unor spectacole prezentate pe scena căminului cultural. După ce activitatea cultural- artistică la sate s-a redus până la dispariţie, a scăzut interesul pentru portul naţional. În timpul liber oamenii din această comună , se întâlneau la şezători, unde spuneau glume, ţeseau, lucrau la andrele şi dansau cu voie mare dansurile tradiţionale precum,, Ungurica, Sârba, Hora Mare, Brâul…..” La femei portul popular era compus din: opinci, ie, maramă, fotă şi bete. Fetele şi femeile tinere purtau ii din pânză subţire, albă, de bumbac, de in sau de borangic, împodobite la gât, la piept sau la mâneci cu modele alese de cusături, de obicei în motive geometrice, cu fluturi şi cu mărgele. Iile aveau mâneci lungi şi erau prevăzute cu o fâşie de ţesătură sau de dantelă, încreţită sau glisată, care se aplica drept garnitură. La gât se încheia cu ciucuri sau cu nasturi. Un element esenţial al costumului popular femeiesc îl reprezenta fota, bogat ornamentată, alcătuită dintr-o ţesătură dreptunghiulară de lână care se petrece în jurul mijlocului. Peste ie se purta vesta, care, de regulă, se asorta la culoare cu fota. Peste fotă fetele se încingeau cu bete alese cu fir, iar când mergeau la horă, îşi împodobeau gâtul cu salbă sau cu mărgean. Fetele se prezentau în public având capul descoperit, pe când femeile se acopereau cu batic de mătase sau cu basmale cu ciucuri. Iarna, atât femeile cât şi fetele purtau jerseu de lână, de obicei împletit în casă, taior sau haină de postav, de catifea sau de blană, iar pe cap îşi puneau broboadă. În picioare aveau ciorapi de mătase sau lână, pantofi, ghete sau sandale. Acest frumos port popular era ţesut de delicatele mânuţe ale muncitoarelor femei care şi-au dedicat sufletul pentru tradiţie şi cultura comunei. Însă la bărbaţi, portul popular era format din opinci, cioarici, cămaşă, brâu sau chimir, vestă şi căciulă de miel sau pălărie. În zilele de sărbătoare bărbaţii purtau cămăşi, unele cu mâneci largi, altele cu brăţară, cusute cu fileu şi cu şabace la mâneci şi la poale. Peste cămaşă purtau pieptare ori vestă de postav sau de dimie, închisă la gât. În buzunarul de la vestă se punea batista, cu un colţ ieşit afară. Se încingeau cu bete, ale căror capete atârnau, cu brâu sau, cei mai bătrâni, cu chimir. În chimir îşi păstrau tutunul, amnarul, cremenea, iasca, foiţa pentru ţigări. Peste vestă bărbaţii purtau mintean de postav ori de dimie, cu blană de miel pe la guler, dolman (haină bărbătească groasă, căptuşită cu blană), cojoc cu mâneci, manta sau palton. Pentru drumuri lungi, iarna, nelipsită era sarica.

Aceste obiceiuri s-au pastrat şi în zilele noastre, dar nu cu atât de mult farmec..... Iubirea şi frăţia între oameni nu prea mai există printre noi, a fost dominată de ură, duşmănie şi invidie care sunt cele mai groaznice sentimente din acest univers. Noi, oamenii trebuie să ne împărtăşim iubire, compasiune, nu ură şi dispreţ. Cum Dumnezeu s-a jertfit pentru această lume, aşa trebuie să ne jertfim şi noi pentru bogăţia din adâncul sufletului. Comunitatea mea reprezintă

pentru mine tezaurul inimii mele…. Toate bogăţiile comunităţii ne fac să ne simţim mândri că suntem români şi că trăim în această comună din judeţul Argeş. Atunci când îmbrac portul popular şi încep să joc parcă plutesc printe astrele cerului ca o regină a spaţiului. Parcă trecutul cu toate frumuseţile lui reînvie printr-un singur dans.

Acestea sunt comorile pe care ni le-au lăsat strămoşii noştri, nu aur sau comori ascunse în peşteri, ci tradiţiile, obiceiurile şi dragostea de ţară care ne fac mândri că suntem români. Puritatea şi liniştea sufletelor din această comunitate sunt cele mai de preţ comori care se regăsesc în Mălureni.

Neştian Bianca , clasa a VII –a Tudor Radu, clasa a VII-a Ciontolac Sidonia, clasa a IV-a

Îndrumători: prof.Miţaru Veronica prof. înv. primar Tudor Daniela prof. înv. primar Petrescu Ramona