comunicat_Sfatul-Țării-2-se-extinde

2
W: www.sfatultarii.md E: [email protected] SFATUL ȚĂRII 2 SE EXTINDE Sfatul Țării 2 se extinde organizatoric în afara Chișinăului și constituie organe de conducere teritoriale în principalele centre raionale. În acest sens, membri ai forului reprezentativ vor avea o serie de întâlniri cu coordonatorii locali ai Sfatului Țării 2. Vrem ca pe lângă legitimitatea care i-a fost oferită prin vot de către delegații la primul congres , Sfatul Țării 2 să aibă și reprezentativitate teritorială. De aceea am hot ărât să formăm mici nuclee ale forului reprezentativ al unioniștilor, pentru că în drumul nostru pragmatic spre ReUnire trebuie să îi implicăm și pe oamenii din raioane. Dorim ca până pe 23 aprilie, atunci când va avea loc prima ședință a membrilor Sfatului Țării 2, să fie deja constituite organele de conducere teritoriale ”, a declarat Constantin Codreanu, coordonator al Blocului Unității Naționale și purtător de cuvânt al Sfatului Țării 2. Am început deja seria de întâlniri cu oamenii din raioane. Am fost deja la Cimișlia, vom merge la Criuleni, Cahul, Călărași, Ungheni, Orhei, Anenii Noi, Nisporeni și Hâncești. Îi invităm pe toți unioniștii din raioanele respective să ne fie alături. Detalii despre programul și locul întâlnirilor le pot afla la numărul de telefon 069988099 ”, a declarat Anatol Ursu, președintele Mișcării Civice Tinerii Moldovei și reprezentant al Sfatului Țării 2. Sfatul Țării 2, forul reprezentativ al unioniștilor, a fost constituit pe 27 martie 2016, la Chișinău, în prezența a 1700 de delegați din localitățile Republicii Moldova. Sfatului Țării 2 este o reeditare a Legislativului pe care l-a avut Republica Democrată Moldovenească în 1918 și care a votat Unirea cu România pe 27 martie a aceluiași an . Scopul Sfatului Țării 2 este să pregătească ReUnirea celor două maluri de Prut în 2018, atunci când se fac 100 de ani de la marea Unire.

description

comunicat de presa

Transcript of comunicat_Sfatul-Țării-2-se-extinde

Page 1: comunicat_Sfatul-Țării-2-se-extinde

A: Str. Sfatul Țării, nr. 2

T: (+373) 78 41 42 45 W: www.sfatultarii.md

E: [email protected]

SFATUL ȚĂRII 2 SE EXTINDE

Sfatul Țării 2 se extinde organizatoric în afara Chișinăului și constituie organe de conducere teritoriale în principalele centre raionale. În acest sens, membri ai forului reprezentativ vor avea o serie de întâlniri cu coordonatorii locali ai Sfatului Țării 2.

„Vrem ca pe lângă legitimitatea care i-a fost oferită prin vot de către delegații la primul congres, Sfatul Țării 2 să aibă și reprezentativitate teritorială. De aceea am hotărât să formăm mici nuclee ale forului reprezentativ al unioniștilor, pentru că în drumul nostru pragmatic spre ReUnire trebuie să îi implicăm și pe oamenii din raioane. Dorim ca până pe 23 aprilie, atunci când va avea loc prima ședință a membrilor Sfatului Țării 2, să fie deja constituite organele de conducere teritoriale”, a declarat Constantin Codreanu, coordonator al Blocului Unității Naționale și purtător de cuvânt al Sfatului Țării 2.

„Am început deja seria de întâlniri cu oamenii din raioane. Am fost deja la Cimișlia, vom merge la Criuleni, Cahul, Călărași, Ungheni, Orhei, Anenii Noi, Nisporeni și Hâncești. Îi invităm pe toți unioniștii din raioanele respective să ne fie alături. Detalii despre programul și locul întâlnirilor le pot afla la numărul de telefon 069988099”, a declarat Anatol Ursu, președintele Mișcării Civice Tinerii Moldovei și reprezentant al Sfatului Țării 2.

Sfatul Țării 2, forul reprezentativ al unioniștilor, a fost constituit pe 27 martie 2016, la Chișinău, în prezența a 1700 de delegați din localitățile Republicii Moldova. Sfatului Țării 2 este o reeditare a Legislativului pe care l-a avut Republica Democrată Moldovenească în 1918 și care a votat Unirea cu România pe 27 martie a aceluiași an. Scopul Sfatului Țării 2 este să pregătească ReUnirea celor două maluri de Prut în 2018, atunci când se fac 100 de ani de la marea Unire.