Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică

Economie şi Afaceri Internaţionale, an I

COMUNICAREA PARAVERBALĂ

Conferentiar univ. dr. : Masternadă:

Romulus VANCEA Şmadici Ana-Maria

Definiţie. Aspecte generale

Comunicarea reprezintă schimbul de mesaje între cel puţin două persoane, din

care una emite (exprimă) o informaţie şi cealaltă o recepţionează (înţelege), cu condiţia

ca partenerii să cunoască codul (să cunoască aceeaşi limbă). Instrumentul comunicării

este limba. Limbajul corpului (mesaje transmise prin tonalitatea vocii, expresia feţei,

poziţia corpului, gesturi, etc) reprezintă, de asemenea, o parte importantă a comunicării.

O bună comunicare presupune combinarea armonioasă a limbajului verbal (mesaje

transmise oral, scris şi citit) cu cel nonverbal (exprimat prin semne, gesturi, desene).

Comunicarea se realizează pe trei niveluri – dintre care, cel logic (cel al

cuvintelor), reprezintă doar 7% din totalul actului de comunicare, 38% are loc la nivel

paraverbal (ton, volum, viteză de rostire) şi 55% la nivel nonverbal (expresia facială,

poziţia, mişcarea etc). Prin comunicare ne exprimăm gândurile, sentimentele, dorinţele,

intenţiile, experienţele trăite, primim şi oferim informaţii. Din dinamica acestor

schimburi, prin învăţare, omul se construieşte pe sine ca personalitate.

Capacitatea de a comunica reprezintă o premisă a procesului de construire a

relaţiilor interpersonale şi de integrare socială.

În timpul unei discuţii, dezvaluim indirect foarte multe informatii despre noi, nu

neaparat prin cuvinte, ci prin tonul pe care il adoptam. Un ton mai puternic, mai ridicat

subliniaza siguranţa de sine şi conduce către atenţia ascultatorului, în timp ce un ton mai

slab poate ascunde un caracter timid şi lasa impresia de pasivitate.

Mesajul din spatele cuvintelor tine de comunicarea paraverbala. Aceasta are

in vedere tonul si volumul vocii, viteza vorbirii, pauzele, ritmul rostirii, particularitatile

de intonatie. Se cunoaste ca tonul poate oricand sa evidentieze un mesaj verbal, sa-l

contrazica sau sa-l deformeze. Practic, paraverbalul are rolul de a sprijini ceea ce

transmitem si de a arata care este relatia dintre expeditor si receptor. Atitudinea

interlocutorilor nostri poate fi influentata foarte usor de aceste elemente ale comunicarii

paraverbale. Orice situatie poate fi gestionata atata timp cat adoptam un ton adecvat, cu

un ritm moderat si accentuand pe aspectele care conteaza.

În cazul acestui tip de comunicare informaţia este codificată şi transmisă prin

elemente prozodice şi vocale care însoţesc cuvântul şi vorbirea în general şi care au

2

semnificatii comunicative aparte. In aceasta categorie se inscriu: caracteristicile vocii

(comunica date primare despre locutori: tanar - batran, energic - epuizat, alintat - hotarat

etc.), particularitatile de pronuntie (ofera date despre mediul de provenienta: urban -

rural, zona geografica, gradul de instructie etc.), intensitatea rostirii, ritmul si debitul

vorbirii, intonatia, pauza etc.

Comunicarea paraverbala nu poate lua fiinta ca forma, decat concomitent cu

comunicarea verbala. Dar din perspectiva continutului ele se pot separa. De exemplu un

„da' rostit ca „nu'. Deci acelasi mesaj, identic codificat verbal isi poate modifica sensul in

functie de interventia paraverbalului si sa devina altceva. Acest fenomen se numeste

supracodificare.

Comunicarea verbala este de regula purtatoarea dimensiunii referentiale a actului

comunicarii in timp ce comunicarea paraverbala si nonverbala sunt implicate in realizarea

dimensiunilor operational — metodologica si atitudinala.

Limbajul paraverbal manuit cu abilitate, mareste eficienta de influenta si control a

celor din jurul nostru, a partenerilor de comunicare. Ceea ce transpare dincolo de cuvinte,

in spatele lor, in subtext si in toate manifestarile vocale, posturale si gestuale legate intim

de pronuntarea sau scrierea cuvintelor, reprezinta limbajul paraverbal.

Formele de comunicare paralingvistice includ acele forme comportamentale

utilizate pentru transmiterea mesajelor si semnificatiei lor, fara a folosi cuvintele sau

sistemele lingvistice de semne. In acest sens, cei mai utilizati termeni sunt cei de

paralimbaj.

Exista numerosi stimuli incorporati mesajului verbal care, dincolo de

continutul verbal asociat, dincolo de sensul cuvintelor, provoaca diverse reactii afective:

vocea, tonul, ritmul vorbirii, stimulul scrierii, pauzele dintre cuvinte, accentele si chiar

balbele, zambetul, clipitul genelor, atingerea, bataia cu pumnul in masa, etc. Interventia

acestora peste mesajul verbal poate provoca slabirea, distorsionarea sau intensificarea

semnificatiei cuvintelor continute de mesaj.

Manuit de abilitate, mesajul paraverbal devine un instrument eficace in

influentarea si controlul persoanelor din jurul nostru, in procesul de comunicare

organizationala. Mesajul paraverbal obtine cu usurinta respectul si poate smulge

aprobarea, intimideaza sau mentine presiunea.

3

Nu poate fi neglijata nici comunicarea sonora nonverbala despre care se

afirma ca 38% din mesajele transmise in interactiunea persoanelor sunt sonore, dar nu

verbale. Acestea tin de bogatia parametrilor muzicali ai limbajului - intonatia, timbrul,

ritmul, tonul, inaltimea etc. - cat si de sunetele nearticulate emise de om in diverse

imprejurari - oftat, tuse semnificativa.

4

Stimulii paraverbali în comunicarea paraverbbală

Puterea limbajului paraverbal este dependenta de calitatile vocale si de stapanirea

„mecanismelor vorbirii'.

Cei mai intalniti si utilizati stimuli paraverbali in comunicarea paraverbala sunt:

calitatile vocale, inaltimea vocii, volumul vocii, dictia, accentul, pauzele, intonatia, ritmul

vorbirii etc.

Calitatile vocale

Se refera la insusirile personale implicate in mecanismul vorbirii si la factorii care

influenteaza sunetul vocii. Sunetul vocii este influentat in primul rand de calitatea

corzilor vocale si apoi succesiv, de pozitia maxilarului, de peretii gurii, de dinti, de limba

si buze. Sunetele sunt mai clare daca pozitia corpului este dreapta, muschii gatului intinsi,

buzele flexibile, iar respiratia buna.

Inaltimea vocii

Este data de frecventa de vibratie a corzilor vocale. Cand suntem tensionati sau

anxiosi, corzile vocale se intind puternic, ca si corzile unei viori, iar vocea se subtiaza,

devine stridenta sau zgarie si scartaie. Cand suntem calmi si relaxati, tonul vocii coboara,

devine plin si sigur. Daca suntem obositi sau precipitati, vocea devine aspra, gatuita.

Volumul vocii

Este mai usor de controlat decat tonalitatea. Ritmul si forta respiratiei sunt

esentiale. Corectia volumului vocii trebuie sa tina seama de marimea incaperii, marimea

grupului si de zgomotul de fond. Volumul trebuie sa fie tare la inceputul si la sfarsitul

unei prezentari pentru a sublinia obiectivele si concluziile acesteia. Se recomanda sa

pastram un volum normal de conversatie adaptat ambiantei.

Ce trebuie să faci?

Vorbeşte suficient de tare. Pentru a decide cu ce intensitate să rosteşti cuvintele,

ţine cont de: 1) mărimea şi profilul auditoriului, 2) zgomotele perturbatoare,

3) materialul ce urmează a fi dezbătut şi 4) obiectivul urmărit.

5

Importanţa Dacă cei prezenţi nu te vor auzi bine, nu vor putea fi atenţi şi nu vor

înţelege informaţiile pe care vrei să li le transmiţi. În schimb, dacă vei vorbi prea tare, cei

din auditoriu s-ar putea irita sau chiar te-ar putea considera lipsit de respect.

Dacă un orator nu vorbeşte suficient de tare, unele persoane din auditoriu ar putea

aţipi. Când un vestitor vorbeşte prea încet în ministerul de teren, el nu reuşeşte să capteze

atenţia locatarului. Dacă, la întruniri, cei ce dau răspunsuri nu vorbesc suficient de tare,

programul nu va fi încurajator pentru cei prezenţi. Însă, dacă oratorul creşte volumul

vocii când nu trebuie, ascultătorii nu se vor simţi la largul lor, ba chiar s-ar putea irita.

Prin volumul vocii dominam sau ne lasam dominati. O persoana cu voce volubila induce

ideea de putere si vitalitate, pe cand una cu voce slaba da impresia de pasivitate si lipsa

de incredere in fortele proprii. Pentru a fi ascultati trebuie sa uzam de puterea vocii, fara

insa a exagera, deoarece volumul foarte mare indica o devalorizare a interlocutorului.

Dictia

Este calitatea si arta de a articula si pronunta cuvintele corect si clar. Ea se poate

educa prin exercitiu. Dictia depinde de articularea corecta si completa a consoanelor si de

nuantarea clara a vocalelor. Arta de a pronunta corect, dictia, putem afirma ca este

elementul paraverbalului cel mai cunoscut, dar nu neaparat si pus in practica. Pronuntand

cuvintele clar vei fi perceput ca o persoana competenta si sigura pe sine.

Accentul

Priveste maniera de a pronunta mai apasat, mai intens sau pe un ton mai inalt o

silaba dintr-un cuvant sau un cuvant dintr-un grup sintactic. El poate schimba sensul

cuvintelor. Accentul are un rol important in vorbire, de multe ori decisiv- putem accentua

silabe, cuvinte sau chiar fraze. Pentru a evidentia anumite idei dintr-un discurs,

accentueaza-le, rostindu-le mai rar si apasat, in timp ce treci rapid peste ceea ce ti se pare

nesemnificativ sau care te dezavantajeaza.

Pauzele

Reprezinta separarea vorbirii in grupuri si cascade de cuvinte sau fraze ce pot da

6

unele indicii asupra starilor afective si atitudinilor vorbitorului. Pauzele prea lungi

obosesc audienta, dar pauzele scurte, retorice, bine plasate, dau ascultatorului sentimentul

de implicare activa. Pauzele tactice sunt facute inainte sau dupa cuvantul sau ideea ce

merita subliniata.

Intonatia

Cuprinde timbrul si variatia inaltimii glasului care transmit emotii,

sentimente si atitudini. Inflexiunile vocii tradeaza faptul ca vorbitorul este fericit, trist,

furios, infricosat, prietenos, umil sau dictatorial. Vocea indulceste sau aspreste mesajul

verbal. Transforma afirmatiile in intrebari si invers, iar uneori transforma chiar sensul

cuvintelor.

Ritmul vorbirii

Vorbirea poate fi calma, repezita, lenta, rapida, teatrala, afectata sau precipitata.

Daca ritmul vorbirii este ridicat, ascultatorul primeste mesajul verbal ca pe o urgenta. Un

bun vorbitor schimba viteza pronuntarii cuvintelor in concordanta cu importanta

mesajului, in sensul ca ceea ce este nesemnificativ sau comun este rostit repede, iar ceea

ce este nou sau important este rostit rar si apasat.

Viteza in vorbire este data de ritm, care poate fi lent sau rapid, calm sau

precipitat, insa ideal ar fi sa pastrezi o linie de mijloc. Un ritm prea lent indica o persoana

plictisita si fara vlaga – este imposibil sa transmiti un mesaj important vorbind in acest

mod- pe cand un vorbitor cu ritm prea rapid va transmite starea de urgenta. Ritmul

mecanic, ca un metronom indica o persoana disciplinata, cu vointa de fier, dar care isi

controleaza starile afective in mod exagerat.

Daca vrei sa dovedesti ca esti o persoana echilibrata, vorbeste pe

un ritm moderat, cu usoare fluctuatii- acest lucru te va ajuta si in cadrul discursurilor:

pentru a fi ascultat trebuie sa variezi putin ritmul, altfel intervine o stare de platou ce

poate plictisi usor pe cei care te asculta.

7

Concluzii

Forma comunicarii verbale este constituita de elementele paraverbale: volum, ton,

ritm, accent, pauze si dictie. Cu ajutorul acestora transmitem mesaje subliminale, ce

influenteaza interlocutorul la nivel inconstient: in favoarea sau contra noastra. Pentru a

profita de latura pozitiva, trebuie sa cunoastem ce presupun fiecare dintre ele. În timpul

unei discuţii, dezvaluim indirect foarte multe informatii despre noi, nu neaparat prin

cuvinte, ci prin tonul pe care il adoptam. Un ton mai puternic, mai ridicat subliniaza

siguranţa de sine şi conduce către atenţia ascultatorului, în timp ce un ton mai slab poate

ascunde un caracter timid şi lasa impresia de pasivitate.

8