Comunicarea este procesul de transmitere a unui mesaj de la emiţător către receptor (destinatar), folosind un anumit cod şi prin intermediul unui canal. Codurile prin care se realizează comunicarea interumană sunt limbile naturale (toate limbile vorbite pe glob).

A. FACTORII/ ELEMENTELE COMUNICĂRII- emiţătorul (locutor) este persoana care transmite mesajul. Emiţătorul îndeplineşte funcţia emotivă, însemnând că adresarea către un receptor se naşte dintr-o pornire interioară, din dorinţa de a comunica un sentiment, o idee, o opinie etc;- receptor (destinatar sau conlocutor/alocutor) este persoana care primeşte mesajul transmis de emiţător. El reprezintă funcţia conativă/persuasivă a comunicării, întrucât reacţionează afectiv la receptarea mesajului;*Notă: Emiţătorul şi receptorul se numesc actanţii comunicării: locutor (termen folosit adesea ca sinonim al unui emiţător. In sens restrâns, sinonimia funcţionează numai în cazul comunicării orale: locutorul este aşa-numitul subiect vorbitor) şi alocutor. (unul dintre participanţii la comunicare, cel căruia i se adresează mesajul; sinonim cu destinatar, interlocutor; se opune locutorului sau emiţătorului, cel care emite mesajul).~- mesajul poate fi scris sau oral şi defineşte conţinutul de idei, sentimente, informaţii transmise (în scris sau oral) de către emiţător unui receptor. Mesajul reflectă funcţia poetică a comunicării, întrucât este foarte importantă şi forma acestuia, nu numai conţinutul;- codul, în comunicarea interumană, este reprezentat, în principal, de limbile naturale (toate limbile vorbite pe glob), precum şi de alte modalităţi de difuzare a mesajului: semne grafice/de circulaţie, impulsuri morse, semnale luminoase/acustice etc). Mesajul transmis de către emiţător receptorului trebuie să aibă un cod cunoscut celor doi, astfel încât, destinatarul să poată decoda informaţia pentru a capta sensul corect. De aceea, codul reflectă funcţia metalingvistioă.- contact (canal de transmitere) - oral, scris, telefonic, audio,

video, aerian, poştă, calculator, internet etc. defineşte funcţia fatică;- referent (context) - se raportează la subiectul sau tema mesajului, precum şi situaţia (împrejurarea) în care are loc transmiterea mesajului. Acesta reprezintă funcţia referenţială.

B. CLASIFICAREA COMUNICĂRIIDupă mijloacele de exprimare, comunicarea se clasifică astfel:1. Comunicare verbală se realizează prin cuvinte şi poate fi orală sau scrisă. Comunicarea verbală foloseşte canalul oral sau scris, iar comunicarea orală beneficiază şi de comunicarea nonverbală şi/sau cea paraverbală.2. Comunicare paraverbală (paralingvistică) se manifestă prin sunete nearticulate, intonaţie, accentul pus pe cuvinte, timbrul, inflexiunea şi intensitatea vocii, tonalitatea etc. Acestea contribuie la transmiterea unor semnificaţii suplimentare, nuanţând mesajul şi facilitând decodarea • acestuia.3. Comunicare nonverbală se concretizează prin gesturi, atitudini elocvente, poziţia corpului, mimica sau chiar tăcerea care intervine într-o conversaţie cu semnificaţii foarte sugestive etc. (Ostensiva este modalitatea de a exprima sensul unui cuvânt indicând fie cu mâna, fie cu alt gest referentul cuvântului respectiv. Exemplu: afirmaţia "aceasta este o carte" este însoţită fie de mimică, fie de gestul mâinii/ al capului.)

C. FUNCŢIILE COMUNICĂRIIFuncţiile limbajului (comunicării) constituie un ansamblu de caracteristici lingvistice care se manifestă în relaţie cu procesul comunicării, definite de lingvistul Roman Jakobson:1. Funcţia expresivă (emotivă/intcrjecţională) evidenţiază stările afective ale emiţătorului şi se manifestă mai ales prin interjecţii emoţionale ("vai!", "uf!", "of!", "ah!", "ura!", "valeu!", "aoleu!" etc!), mijloace stilistice sau propoziţii

exclamative, având ca scop ilustrarea atitudinii afective a vorbitorului.2. Funcţia conativă (de apel/ retorică/ persuasivă) orientează enunţul către destinatar (receptor), cu scopul de a obţine o reacţie/ răspuns de la acesta şi este realizată prin imperativul verbelor; "vorbeşte!", "haide!", "vino!", "răspunde!" şi vocativul substantivelor; această funcţie se află în relaţie de reciprocitate cu funcţia expresivă deoarece ambele ilustrează o stare, un sentiment, o trăire, adică apelează la afect.3. Funcţia referenţială (denotativă/cognitivă/informativă), orientată spre referentul mesajului, comunică informaţii privitoare la lumea ficţională sau reală, prin formularea de enunţuri neutru-informative, care constituie, de altfel, şi scopul funcţiei.4. Funcţia fatică asigură controlul comunicării dintre interlocutori (canalul), prin întrebări, afirmaţii sau confirmări ("înţelegi?", "unde te gândeşti?", "Sigur că da", "bineînţeles"), care verifică atenţia fiecăruia dintre ei.5. Funcţia metalingvistică verifică termenii comunicării (codul), garantând faptul că acele cuvinte folosite au forma şi sensul corecte, astfel încât receptarea mesajului să fie clară. Se oferă explicaţii suplimentare, gesturi care să completeze ideea, intonaţia sugestivă pentru decodarea mesajului de către receptor.6. Funcţia poetică (estetică/ literară) se manifestă, în special, în poezie, mesajul fiind alcătuit din simetrii sintactice, elemente prozodice sau cuvinte cu sens figurat (conotative). Această funcţie evidenţiază mai ales forma şi mai puţin conţinutul comunicării, fiind vizibilă şi în sloganuri publicitare, proverbe, expresii şi locuţiuni populare etc. Funcţia poetică se combină cu celelalte filhcţii, pentru că, în diversele specii poetice, se manifestă şi funcţia conativă, de exemplu, în ode sau epistole.D. TIPURILE CONUNICÂRII* Comunicarea verbală se face prin cuvinte, oral sau în scris;* Comunicarea nonverbală se manifestă prin accentul pe cuvinte, tonul folosit, intonaţia, volumul glasului,

caracteristici care sprijină înţelegerea deplină a mesajului transmis;* Comunicarea paraverbală se compune din gesturi, unghiul şi intensitatea privirii, atitudinea corpului, a capului, gestica mâinilor, mişcarea sprâncenelor, a umerilor etc.

Registrele de limba sunt considerate subcoduri lingvistice selectate constient sau spontan în interiorul  unei comuntati sociolingvistice, în scopul adecvarii la situatia de enuntare si la contextul conversational. Straturile stilisteice ale limbajului artistic înglobeaza si registrele stilistice, prin care se transpun diversele variante ale limbii în stilul beletristic si se codifica repere spatio-temporale ale universului fictional, componente psiho-sociale si tipare comportamentale ale personajelor, strategii discursive ale eului rostitor. 

·        Registrul popular

Limbajul popular cuprinde fapte de limba generale, raspândite pe întreg teritoriul locuit de români, fara a fi însa si literare, si este conditionat de factorul social-cultura care imprima o apmrenta specifica asupra vorbitorilor. Utilizat ca varianta stilistica în opera litarara (folclorica/culta) presupune situarea naratorului, a personajelor/eului liric în sfera culturii populare, printr-un limbaj marcat de spentaneitate si indici ai implicarii afective. Caracteristicile generale ale acestuia sunt oralitatea, spontaneitate si dinamismul. Caracterul popular al limbajului rezida în lexic, dimensiune fonetica, gramaticala si stil.

-la nivel fonetic: marci ale oralitatii, accente afcetive, variante fonetice familiare, ignorând normele ortoepice; rime si ritmuri simple, aliteratii;

-la nivel lexical: selectarea unor cuvinte si expresii specifice universului rustic, frecventa mare a diminutivelor, abateri de tipul pleonasmului, al tautologiei;

-la nivel morfosintactic: prezenta unor forme neliterare, viitorul popular, superlativul popular, frecventa intejectiei; modele sintactice bazate pe repetitii sau pe recurenta lui «si» narativ, anacolutul;

-la nivel stilistic : caracter tarditional al figurilor de stil ;

Oralitatea deriva din expresiile onomatopeice, din folosirea exclamatiilir si a interjectiilor, frecventa comparatiei comune, aflate în perimetrul limbii vorbite: «racni el ca un smintit», «se repede ca prin foc», etc, inserarea proverbelor si a zicatorilor, utilizarea unor expresii populare, folosirea formei neaccentuate a pronumelor personale de pers. I si II în cazul dativ, asa-numitul dative tic mi ti-l lua”, frecventa superlativului cu valoare afectiva, a superlativeloretc. Spontaneitatea se datoreaza folosirii repetitiilor pentru intensificarea expresivitatii comunicarii, a expresiilor idiomatice, a anacolutului etc. dinamismul limbii e sustinut de eslipsa predicatului, de repetarea subiectului, de acumularea de verbe care sporesc dinamismul discursului, de utilizarea predominanta a coordonarii în fraza, etc.

·        Registrul cult

Implica situarea instantelor comunicarii artistice în orizontul culturii, prin aplicarea normelor limbii literare, prin informatia culturala bogata;

-la nivel fonetic: e definit prin eufonie, în poezie ritmuri si rime complexe;

- la nivel lexical: caracterizat prin diversitate si bogatie sinonimica, prin valorificarea mai multor semnificatii, ambiguizare deliberata;

- la nivel morfosintactic fraza elaborata;

-la nivel stilistic  predilectia pentru tropi si figuri de gândire; variatie stilistica, originalitate;

  Registrul oral

Oralitatea vizeaza doua straturi stilistice: un strat primar, specific literaturii populare si un strat derivat, specific structurilor dialogale si stilului marilor povestitori a caror structura simuleaza circumstantele comunicarii orale;

-particularitati : comunicare directa, preponderent colocviala, afectiva si spontana; relevanta elementelor paraberbale si nonverbale în constituirea sensurilor;

-marci distinctive: formule ale adresarii directe, enunturi exclamative si  interogative, elidari fonetice, topica afectiva, frecventa unor sintagme/expresii colocviale, a substantivelor în Vocativ, a verbelor la imperativ, a interjectiilor ; abateri de la norma precum dezacordul, anacolutul;

·        Registrul scris

Pesupune comunicare artistica mediata, prin producerea unei scriituri al carui criteriu valoric este originalitatea, într-un limbaj autoreflexiv, constient de forta sa de a întemeia universuri autonome, dar si de limitele acestor lumi semantice.

-nivelul fonetic este dublat de nivelul grafematic(« exploatarea resurselor poetice ale grafismului si ale punerii în pagina»-G. Genette), de semnalizarile metatextuale (versul alb, versul spatial), chiard aca pictopoezia sau caligramele ramân forme de expresivitate experimentale.

-nivelul lexical este caracterizat printr-o orientare deliberata a limbajului spre polisemie maxima care confera un caracter deschis semnificatiilor; retele lexicale tematice, câmpuri semantice, termeni cu ocurenta rara;

-nivelul sintactic urmareste o structurare riguroasa a textului; procedeele de c onstructie au un rol definitoriu (recurenta, simetria, elipsa, dislocarea, repetitia).

-la nivel stilistic raporturile sintactice «se dezvolta în structuri imagistice, în spatiul carora se confrunta un univers real cu unul imaginar» (D. Irimia).

1. Stilul stiintific

Se utilizeaza in lucrarile care contin informatii asupra unor obiecte, fenomene, fapte, investigatii, cercetari, caractere tehnice etc, cu alte cuvinte, in lucrarile stiintifice; comunicarea este lipsita de incarcatura afectiva; accentul cade pe comunicare de notiuni, cunostinte, idei etc., astfel ca functia limbajului este cognitiva;

CUPRINDE: articole stiintifice, lucrari de specialitate scrise de cercetatori, savanti, persoane creditabile in domeniul stiintific. Textele stiintifice urmaresc sa exploreze, sa explice, sa argumenteze cunostinte factuale.

CARACTERISTICI:

are functie exclusiv referentiala;

trasmite informatii stiintifice, tehnice, utilizate pe baza unor rationamente logice, deductive, argumentate;

respecta proprietatea termenilor;

se folosesc multe neologisme;

conform tipului de discurs: nonfictional, argumentativ, descriptiv, explicativ.

conform relatiei E-R (emitator-receptor). Emitatorul poate fi specializat (chimis, sociolog, psiholog, medic etc.). Receptorul este specializat sau nespecializat. Relatia emitator-receptor poate fi determinata de emitator prin numirea publicului-tinta sau nedeterminata.

conform efectului mesajului: Acordul, fiindca autorii sunt persoane creditabile in domeniul stiintific.

conform functiei mesajului (scop): informare, educare, publicitar (functie colaterala intalnita la textele de escorta de tip prefete, cuvant inainte).

conform incarcaturii emotionale a mesajului: critic, polemic, neutru.

folosirea cuvintelor monosemantice;

claritatea exprimarii (pusa in evidenta printr-o structura adecvata a propozitiei/frazei), precizie, corectitudine;

utilizarea sensului propriu al cuvantului;

un grad mare de tranzitivitate;

fiecare domeniu stiintific isi are propriul vocabular; termenii utilizati sunt monosemantici. Lexicul stiintific include numeroase neologisme si cuvinte derivate cu prefixe si pseudoprefixe (antebrat , contraofensiva) sau compuse cu sufixoide si prefixoide (biolog, geografie etc.) Acestora li se adauga utilizarea unor abrevieri, simboluri, semne conventionale, formule stereotipe. Dintre compozitiile pe baza textelor stiintifice, amintim: analiza stiintifica (filozofica, economica, politica, botanica, etc); studiul; comunicarea; referatul; eseul;

PARTICULARITATI LINGVISTICE:

Lexicale: terminologie de specialitate, monosemantism, neologisme, prefixoide;Morfologice:Substantive abstracte, pluralul autorului;Sintactice: Coordonarea si subordonarea;Stilistice:fara figuri de stil si digresiuni.

Nota! Tot de stilul stiintific tine si limbajul tehnic (terminologie cu caracter orientat practic), limbajul religios (terminologie arhaica, solemna, conservatoare si cu incarcatura emotiva), limbajul poetic (terminologie accesibila si cu tehnici persuasive).

Nota!-Informatiile din stilul stiintific se transmit prin diverse tipuri de texte (argumentativ, descriptiv, informativ, explicativ, injoctiv).-Argumentarea este un demers prin care se justifica o afirmatie. Textele argumentative afirma sau neaga, valorizeaza sau nu, favorizeaza ca adevarate sau false, idei, convingeri, atitudini. Intr-un text stiintific argumentarea are functie referentiala, dar intr-un text jurnalistic ea are functie conativa.

 

2. Stilul oficial (juridic-administrativ)

A. STILUL JURIDIC

CUPRINDE: domeniul legislativ (articole de lege, Constituţia, Codul penal, Codul muncii etc), texte elaborate de organul judiciar.

CARACTERISTICI ALE STILULUI:

-funcţie referenţială;

-enunţuri cu formă impersonală

-conţinut normativ;

-enunţuri clare, lipsite de ambiguitate;

-folosirea unui inventar lexical cu termeni clar definiţi;

-folosirea clişeelor formale;

-utilizarea unor clişee care indică atitudinea necesară (se completează cu majuscule, se scrie numai în chenarul albastru, se va completa, se

scrie cu litere de tipar etc);

-respectă proprietatea termenilor;

-foloseşte terminologia de specialitate;

-foloseşte neologisme;

-în raport cu realitatea, mesajul este preponderent denotativ;

-conform relaţiei E-R (emitator-receptor)beneficiar. Emiţător - specializat, adică organul legislativ; în acest tip de text, emiţătorul dă receptorului instrucţiuni în legătură cu modul în care trebuie înţeles textul. Instrucţiunile sunt realizate prin mijloace lexicale (trebuie, e obligatoriu, e interzis) sau prin mijloace formale (art. 1,2). Receptorul este de obicei

specializat - cel care trebuie să aplice legea, dar şi nespecializat - cel care vrea să cunoască legea.

-conform efectului mesajului: Acord, fiindcă autorii sunt persoane credi-tabile în domeniul juridic. Emiţătorul poate controla efectul mesajului asupra receptorului (tip de discurs unde funcţia perlocuţionară este controlabilă).

-conform funcţiei mesajului: informare, educare.

-conform încărcăturii emoţionale a mesajului: neutru, prohibitiv.

PARTICULARITĂŢI LINGVISTICE

Lexicale:terminologie specifica Morfologice:substantive provenite din infinitive lungi; -Substantive abstracte; -Verbul "a trebui", verbul "a putea"; -Folosirea infinitivului cu valoare de imperativ; -Verbe la diateza reflexiv-pasiva, preferinta pentru anumite verbe, locutiuni si expresii; -Forme impersonale; -Expresii verbale impersonale. Sintactice:Coordonare sisubordonare; - constructii infinitivale; -fraze coordonate; Stilistice:clisee; -elipsa, verbele copulative; -fara figuri de stil si digresiuni.

B. STILUL ADMINISTRATIV

CUPRINDE: domeniul legislativ, administrativ, texte elaborate de organul administrativ.

CARACTERISTICI ALE STILULUI:

• enunţuri cu formă impersonală

• conţinut normativ

• enunţuri clare, lipsite de ambiguitate

• inventar lexical cu termeni clar definiţi

• prezenţa clişeelor

• respectă proprietatea termenilor

• foloseşte terminologia de specialitate

• are un număr mai mare de formule fixe decât stilul juridic (cerere, telegramă etc.)

• obiectiv şi impersonal

• accesibil, clar şi precis

• conform relaţiei E-R beneficiar. Emiţător - specializat adică organul legislativ. Receptorul este de obicei specializat - cel care trebuie să aplice legea.

• conform efectului mesajului: Acord, fiindcă autorii sunt instituţii creditabile în domeniul administrativ, (act oficial)

Notă! în cazul cererii, scrisorii oficiale, telegramei, efectul mesajului vizează acordul/ dezacordul/ aprobare/ dezaprobare/ respingere/ informare.

• conform scopului: funcţie conativă.

• conform încărcăturii emoţionale a mesajului: neutru, prohibitiv.

PARTICULARITĂŢI LINGVISTICE

Lexicale:Terminologie specifică: adeverinţă, adresă, cerere, certificat, domiciliu, dosar indemnizaţie

Morfologice:substantive provenite din infinitive lungi; -Verbul "a trebui", verbul "a putea"; -Folosirea infinitivului cu valoare de imperativ; -Verbe la diateza reflexiv-pasiva, preferinta pentru anumite verbe, locutiuni si expresii; -Forme impersonale; -Expresii verbale impersonale.

Sintactice: - constructii infinitivale; -fraze coordonate;

Stilistice -fara figuri de stil

3.Stilul publicistic

Stilul publicistic este propriu ziarelor si revistelor destinate marelui public; este stilul prin care publicul este informat, influentat si mobilizat intr-o anumita directie in legatura cu evenimentele sociale si politice, economice, artistice etc. Modalitatile de comunicare sunt: monologul scris (in presa si publicatii), monologul oral (la radio si televiziune), dialogul oral (dezbaterile publice), dialogul scris (interviuri consemnate scris);

ARTICOLUL, CRONICA, REPORTAJUL, FOILETONUL, INTERVIUL, MASA ROTUNDA, STIREA, ANUNTUL PUBLICITAR

CARACTERISTICI ALE STILULUI

are funcţie de mediatizare a evenimentelor;

conţine informaţii economice, politice, sociale;

influenţează opinia publică (discurs persuasiv);

în conformitate cu strategiile persuasive, discursul se poate adresa raţiunii sau afectivităţii;

strategia persuasivă se bazează pe argumente: A.persuasiunea adresată raţiunii aduce argumente de specialitate, de tip cauză-efect; (cauze-situaţie de analizat şi/ sau problemă-soluţii-rezultate/ modalităţi de aplicare a soluţiilor); B.persuasiunea adresată afectivităţii aduce argumente de popularitate, superioritatea unor produse în raport cu altele similare, mărturia unor beneficiari ai produsului, tradiţie, grija faţă de destinatar.

dimensiunea persuasivă ţine de publicitar;

are funcţie conativă;

exprimă atitudini;

orientat spre maximă accesibilitate şi actualitate.

utilizarea limbii literare, dar si a unor formulari tipice limbajului cotidian;

receptivitatea la termenii ce denumesc notiuni noi ( neologisme ), preocuparea pentru inovatia lingvistica (creatii lexicale proprii), utilizarea unor procedee menite a starni curiozitatea cititorilor; titluri eliptice, adeseori formate dintr-un singur cuvant, constructii retorice (repetitii, interogatii, enumeratii, exclamatii etc.), utilizarea larga a sinonimelor; tendintele de aglomerare sintactica; tendinta eliminarii conjunctiilor copulative .

1. utilizarea unor mijloace menite sa atraga publicul (exclamatii, grafice, interogatii, imagini etc)

PARTICULARIĂŢI LINGVISTICE

Lexicale: Este evitat limbajul profesional (el se foloseşte în publicaţiile de specialitate). Termenii noi sunt explicaţi prin analogie: raporturi de asemănare/ diferenţiere stabilite între două sau mai multe obiecte, fenomene, fiinţe etc. Utilizeaza titluri socante pentru a atrage atentia, pentru acoperirea subiectului sau pentru oreferire nemijlocita la continut.

Morfologice:Foloseşte preponderent diateza activă

Sintactice: Construit cu propoziţii enunţiative cât mai accesibile şi mai simple. Formulări eliptice care să impresioneze şi să atragă atenţia.

Stilistice: Detaliile sunt precise şi elocvente. Stilul cel mai sensibil la inovaţie. Se utilizeaza uneoriprocedee artistice (asemanatoare cu stilul beletristic).

4. Stilul artistic (beletristic)

Stilul beletristic are drept caracteristica fundamentala functia poetica a limbajului (expresiva, sugestiva); (artistic) se foloseste in operele literare.

CUPRINDE: operele literare în proză, versuri şi operele dramatice; tot aici pot fi incluse eseurile, jurnalele, memoriile, amintirile.

CARACTERISTICI:

libertatea pe care autorul şi-o poate lua în raport cu normele limbii literare;

contrastul dintre sensul denotativ şi sensul conotativ al cuvintelor (în special în poezie, prin modul neobişnuit în care se folosesc cuvintele);

caracterul individualizat al stilului;

unicitate şi inovarea expresiei;

bogăţie lexicală - din punct de vedere statistic;

sensuri multiple ale aceluiaşi cuvânt;

înglobează elemente din toate stilurile funcţionale, dar şi din afara limbii literare (arhaisme, regionalisme, elemente de argou, elemente de jargon);

mesajul are funcţie poetică, centrată asupra lui însuşi, asigurându-i acestuia o structură care îl face perceptibil la nivelul formei şi adesea uşor de fixat în memorie. Prin funcţia poetică, un mesaj nu mai e un simplu instrument, un vehicul pentru informaţie, ci un text interesant în sine: plăcut, frumos, obsedant, amuzant etc. Pregnanţa mesajului e produsă de simetrii, repetiţii, rime, ritm, sensuri figurate etc. Funcţia poetică se manifestă desigur în poezie, dar nu numai în ea; e prezentă în vorbirea curentă, în expresii şi locuţiuni populare, în sloganuri, proverbe etc.

folosirea termenilor cu sens figurat ca si a celora care, prin anumite calitati, trezesc in constiinta cititorilor imagini plastice, emotii, sentimente;

o mare complexitate, data fiind diversitatea operelor literare cat si faptul ca fiecare autor isi are propriul stil;

bogatia elementelor lexicale (cuvinte din fondul principal lexical, termeni regionali, arhaici, neologisme, termeni de jargon sau argou etc);

extinderea semantica prin utilizarea sinonimiei si a polisemiei unor termeni;

cuvintele sunt utilizate cu functia lor conotativa;

relieful enuntului poate fi intarit chiar si prin abaterea de la uzul curent al limbii.

CALITĂŢILE GENERALE ALE STILULUI:

Claritate: exprimarea clară a gândurilor şi a sentimentelor.

Proprietăţi: utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate pentru exprimarea gândurilor şi sentimentelor.

Corectitudine: respectarea normelor limbii în organizarea comunicării.

Precizia: utilizarea riguroasă a termenilor în organizarea enunţurilor.

Puritatea: utilizarea mijloacelor lingvistice admise de limba literară.

PARTICULARITĂŢI LINGVISTICE

Lexicale: Polisemantism; Sensul conotativ; Varietate lexicală

Morfologice: Valori expresive ale părţilor de vorbire; Mărcile subiectivităţii

Sintactice: Diversitatea raporturilor de subordonare; Inversiuni, dislocări topice

Stilistice: Prezenţa procedeelor artistice

5. Stilul colocvial

Stilul colocvial (familiar) se utilizeaza in sfera relatiilor de familie, in viata de zi cu zi.

CUPRINDE (sfera de utilizare) - relaţii interpersonale în planul vieţii cotidiene.

CARACTERISTICI:

conform specificului discursului: discurs ficţional/ stil artistic, discurs nonficţional/ stil ştiinţific;

recurge la elemente suprasegmentale (ton, gestică, mimică);

are o mare încărcătură afectivă;

regulile gramaticale pot fi încălcate;

pot fi folosite elemente de argou sau jargon;

sunt folosite particularităţi regionale sau socio-profesionale;

se realizeaza dezvoltarea spontana, neintentionata a limbii.

un anume grad de afectivitate;

folosirea unor formule de adresare, pentru implicarea ascultatorului;

utilizarea mijloacelor non-verbale; oscilare intre economie si abundenta in exprimare. Economia se manifesta prin intrebuintarea cliseelor lingvistice, a abrevierilor de tot felul, dar mai ales prin elipsa, ca urmare a vorbirii dialogate, precum si prin mijloace extralingvistice (mimica, gestica) care permit intreruperea comunicarii, restul fiind sugerat. Abundenta in exprimare este materializata prin repetitie, prin utilizarea zicalelor, proverbelor, locutiunilor si expresiilor, prin evitarea cuvintelor abstracte care sunt substituite prin perifraze.

prezenta unor termeni regionali sau chiar argotici;

folosirea diminutivelor, augmentativelor, substantivelor in vocativ sau a verbelor la imperativ;

simplitate, degajare si naturalete.

conform relaţiei E-R (beneficiar)

Emiţătorul poate fi specializat sau nespecializat. Receptorul poate fi şi

el specializat sau nespecializat. In cadrul acestui stil, relaţia emiţător-receptor poate fi şi de rudenie.

CALITĂŢILE GENERALE ALE STILULUI

Claritate

Proprietate

Corectitudine

Precizia

Puritatea

PARTICULARITĂŢI LINGVISTICE

Lexicale: Argou; Jargon;Neologisme la moda; Cuvinte tipice unor graiuri

Morfo-sintactice: Pronume, adjective, adverbe nehotarate. Aproximari prin numerale si substantive. Pronume si verbe cu specific regional; enunturi fragmentate. Izolari, inversiuni, elipse. Digresiuni, paranteze.

Stilistice: Diminutive. Argumentative. Cuvinte cu sens peiorativ. Superlative expresive. Vocative, interjectii,imperative. Zicale.

Pentru o comunicare corecta este necesar sa respectam doua reguli de baza:1. transmiterea mesajului clar si concis;2. ascultarea activa si intelegerea mesajului pe care celalalt il transmite.

Iar pentru ca aceasta sa fie si eficienta este necesar sa avem un comportament si o comunicare asertiva.

Ce inseamna sa fii asertiv?

Pentru o descriere ampla a comportamentului asertiv am putea spune ca este echidistant fata de cei doi poli de comunicare: agresiv si pasiv.

Asertivitatea este cea mai eficienta modalitate de solutionare a problemelor interpersonale. Comunicarea directa, deschisa si sincera permite receptionarea mesajelor fara blocaje si distorsiuni, ceea ce mentine si imbunatateste relatiile cu ceilalti. Capacitatea de a comunica in mod asertiv sentimentele, emotiile si gandurile fara a leza integritatea celorlati, reprezinta un mod eficient de comunicare.

Lange si Jacubowski (1976) sustineau ca „asertivitatea implica apararea drepturilor personale si exprimarea gandurilor, sentimentelor si convingerilor in mod direct, onest si adecvat, fara a viola drepturile altei persoane”.

Comportamentul asertiv inhiba anxietatea si reduce depresia, conducand la o imbunatatire a imaginii de sine.

Ca trasaturi caracteristice, asertivitatea este evidentiata prin:

refuzul cererilor- puterea de a spune nu; solicitarea favorurilor si formularea de cereri; exprimarea sentimentelor pozitive si negative; initierea, continuarea si incheierea de noi conversatii.

Comportamentul asertiv este intarit si de o serie de elemente non-verbale:

contactul vizual; tonul vocii; mimica.

Stilul de comunicare asertiv este caracterizat printr-o serie de elemente:

ai convingerea ca toate persoanele iti sunt egale; acorzi importanta parerilor si intereselor celorlati; exista o concordanta intre mesajul verbal transmis

mimica si gestica; mesajele utilizate sunt de genul „eu cred ca…, ma

simt…”; sustinerea privirii interlocutorului.

De foarte multe ori limbajul verbal folosit este agresiv si impunator, iar un artificiu al vocabularului ne poate imbunatati comunicarea. Expresii de genul „eu cred ca…/ as dori sa fac acest lucru…/ te deranjeaza daca…?” pot reprezenta fraze magice in viata de cuplu sau in relatiile cu colegii etc.

Expresiile verbale ale limbajului asertiv pot fi insotite de semnale nonverbale care ne ajuta sa transmitem mai usor mesajul. Expresiile faciale relaxate si deschise, contactul vizual, pozitia corpului dreapta si relaxata, o voce calma si sigura, insotite de un zambet atunci cand este necesar, pot reprezenta succesul unei comunicari.