Practica unei comunicari integratoare

1. Constientizare. A percepe pe deplin propriile tale sentimente si raspunsurile corporale si semnalele nonverbale ale celorlalti.

2. Aliniere. Permite propriei tale stari sufletesti sa se armonizeze cu a celuilalt.3. Empatie. Deschide-ti inima si percepe experiente si punctul de vedere al celuilalt.4. Expresie. Comunica raspunsurile tale launtrice cu respect; transforma interiorul in exterior.5. Conectare. Impartaseste deschis in schimburile implicate in comunire, atat verbal, cat si

nonverbal.6. Clarificare. Ajuta dand sens experientei celuilalt.7. Individualitate. Respecta demnitatea si caracterul distinct al mintii fiecarui individ.

Evolutia emotiei

Stiinta emotiei este un camp complex ce include studiul culturii, al proceselor mentale si al functionarii creierului. Studiile realizate pe animale sugereaza ca oamenii nu sunt singurele fiinte care au simtaminte. Reactiile animalelor in fata pericolului ne duc cu gandul la reactiile comportamentale si psihologice de lupta, incremenire sau fuga care par sa fie in buna masura „emotionale”. Cu toate acestea, in regnul animal, mamiferele par sa fie singurul grup care a dezvoltat mijloace complexe pentru a comunica starea lor interioara celorlalti membri ai speciei. In acest sens, emotia este reflexia proceselor launtrice si poate fi comunicata altora in exterior. In acelasi timp cu dobandirea acestor comportamente, vorbim despre evolutia sistemelor cerebrale corespunzatoare care mediaza emotia si motivatia: structurile limbice ale creierului.

Paul MacLean a inventat termenul de „creier triunic” pentru aceasta viziune a creierului ce consta din trei parti separate, dar interconectate: o portiune profunda, trunchiul cerebral; o portiune mediana, limbica; si o portiune superioara neocortexul. Portiunile trunchiului cerebral sunt considerate a fi niste structuri „primitive”, fiind numite uneori „creierul reptilian”. Pe masura ce animalele au evoluat, urmatorul strat, reprezentat de circuitele limbice includ amigdala (care mediaza emotii importante de frica si probabil furia si tristetea); cortexul cingulat anterior (care serveste ca un fel de operator principal si indeplineste functii de control executiv pentru distributia atentiei); hipocampul (care mediaza memoria explicita si serveste drept cartograf cognitiv pentru a oferi context memoriei); hipotalamusul (locul proceselor neuroendocrine care asigura conectarea corpului cu creierul prin echilibrul hormonal); si cortexul prefrontal orbitofrontal (care integreaza o gama larga de procese, inclusiv controlul emotiilor si memoria autobiografica).

Cu toate ca regiunea limbica nu pare sa aiba limite precise, circuitele sale par sa aiba aceleasi tipuri de neurotransmitatori si o mostenire evolutiva comuna. Activitatea limbica are un impact vast, influentand zona proprie, dar si zonele trunchiului cerebral si regiunea neurocortexului.

Nu doar ca zona limbica regleaza trunchiul cerebral, dar se poate spune ca ea coordoneza starile interioare, inclusiv functiile corporale, cu interactiunile cu mediul, in special cu mediul social. Activitatea

zonei limbice ne ajuta sa intelegem de ce majoritatea mamiferelor sunt interesate de lumea sociala: interactiunile sociale ajuta la reglarea propriilor functiuni corporale! Coordonarea lumii interioare proprii cu lumea interioara a celorlalti este o specialitate a mamiferelor si aceasta ne face sa fim fiinte sociale sofisticate si curioase.

Aproape toate mamiferele au legaturi sociale, iar cele dintre mama si pui au o forta speciala. Regiunile limbice al creierului mamiferelor ii permit sa realizeze convergenta a doua procese fundamentale: (a) mentinerea in echilibru a unor functiuni mai primitive ale corpului-creierului precum ritmul cardiac, respiratia, ciclurile somn-veghe si (b) preluarea informatiilor din lumea exterioara – in special lumea sociala a altor mamifere.

Amigdala este cruciala in perceptia si expresia exterioara a raspunsurilor faciale si are un rol central in controlul starilor emotionale. Aceasta functie duala interior-exterior permite o activitate proprie mamiferelor: suntem focalizati asupra starilor launtrice ale celorlalti – in special parintii asupra odraslelor lor. Aceasta focalizare a parintilor asupra copiilor lor le permite sa dezvolte o modalitate echilibrata de a controla starile launtrice ale propriilor copii. Acest lucru este adevarat in egala masura pentru sobolani si pentru maimute si alte primate asemenea noua. Animalele inferioare, precum reptilele, amfibienii si pestii, lipsindu-le aceste circuite limbice evoluate, nu fac atata tapaj in legatura cu starile launtrice ale rudelor sale, nici nu au aceeasi modalitate de viata sociala coordonata precum mamiferele. In schimb, noi putem avea conexiuni emotionale cu alti oameni, ca si cu alte mamifere, de exemplu cu un caine care sta acum la picioarele noastre.

Comunicarea intre emisferele cerebrale

Comunicarea include atat componentele limbajului verbal, cat si pe cele ale limbajului nonverbal. Componenta nonverbala ne ajuta sa ne simtim conectati si inradacinati. Cuvintele nu sunt de ajuns pentru a ne face sa ne simtim intelesi. Adesea, mesajele nonverbale sunt percepute inconstient, iar acele semnale au un efect profund si semnificativ asupra modului in care simtim. Putem intelege aceasta stare de fapt amintindu-ne ca emisfera cerebrala dreapta este structurata pentru a transmite si primi semnale nonverbale, avand de asemenea un rol preponderent in controlul starilor noastre emotionale. Modul in care semnalele nonverbale sunt impartasite in mod conjugat poate avea un impact profund asupra modului in care mintile noastre creeaza o stare de echilibru. Emisfera cerebrala stanga este specializata in transmiterea si primirea informatiilor verbale. Asta inseamna ca putem avea ganduri bazate pe cuvinte, care sunt net diferite de senzatiile noastre interioare de natura nonverbala. Semnalele trimise din emisfera dreapta a unei persoane modeleaza direct activitatea din emisfera dreapta a celuilalt. Acelasi lucru este valabil pentru emisfera stanga: cuvinte din emisferele stangi ale celorlalti activeaza propria noastra emisfera stanga. Daca semnalele verbale si nonverbale transmise de cealalta persoana sunt congruente, comunicarea poate avea sens.

Daca semnalele verbale si nonverbale comunica mesaje diferite – nu sunt congruente – mesajul total va fi neclar si derutant. Primim doua mesaje diferite si contradictorii simultan.

Sentimentul nostru de sine se defineste prin modalitatile conjugate in care ne conectam cu ceilalti. Creierii nostri sunt structurati pentru a fi conectati cu alti creieri. Comunicarea concertata presupune conectarea spontana a fiecarei emisfere cerebrale cu cea a celeilalte persoane, pe masura ce impartasim semnale, atat din domeniul verbal (emisfera stanga), cati si din cel nonverbal (emisfera dreapta). Acest dans al comunicarii ne permite nu doar sa ne simtim aproape si conectati cu ceilalti, dar de asemenea ingaduie mintilor noastre sa se simta coerente si echilibrate. Sentimentul nostru de a fi „eu” este profund influentat de modul in care luam parte la un „noi”.

Comunicarea concertata

Procesele comunicarii Cai catre colaborare Cai catre deconectare

Perceptie – Procesare – Raspuns Explorare – Intelegere – Conectare Interogare – Judecata – Corectare

Integrarea emisferelor

Conectarea cu ceilalti prespune cel putin doua forme fundamentale de comunicare: nonverbala si verbala. Emisfera noastra dreapta, unde se afla procesori de tip nonverbal, spatial, emotional, social, autobiografic, ne permite sa utilizam semnale nonverbale in comunicarea cu ceilalti. Stiinta ne atrage atentia asupra unei descoperiri interesante: emisfera dreapta pare sa fie mai direct legata de circuitele limbice care mediaza emotia si motivatia. Astfel, distinctia dintre modalitatile de procesare specifice celor doua emisfere include, dupa toate probabilitatile, distinctia intre modalitatea de procesare de tip emotional/libic, specific emisferei drepte, si procesarea de tip mai intelectual, mai rational – numit uneori „neocortical” – specific emisferei stangi.

Aceasta distinctie este deosebit de relevanta in cresterea copiilor din cateva motive:

Timpuriu in viata, in primul si al doilea an, copilul este in principal o fiinta de emisfera dreapta. A sti sa-ti folosesti propria emisfera dreapta este esential pentru a stabili conexiuni cu copilul tau aflat la acea varsta.

Pe masura ce copilul creste, devenind prescolar, corpul calos, fasiile de tesut care leaga cele doua emisfere, este inca destul de nedezvoltat. Din aceasta cauza, copiii de varsta prescolara au o dificultate innascuta in a-si „pune sentimentele in cuvinte”. Uneori, emisfera dreapta poate reactiona atat de intens, incat ajung la izbucniri temperamentale, stari in care ei nu pot folosi limbajul pentru a comunica. Comunicarea nonverbala reconfortanta poate fi cea mai buna optiune in aceste situatii.

In general, scoala favorizeaza procesarea specifica emisferei stangi fata de celelalt tip de procesare. Fiind crescuti in aceste scoli, adesea adultii conspira pentru a consolida aceasta inclinatie excesiva spre cuvinte si logica. Este dificil pentru modalitatea de procesare specific emisferei drepte sa-si pledeze cauza fara a recurge la logica si cuvinte pentru a convinge. Procesele specifice emisferei drepte sunt importante pentru autoreglare, experimentarea unui sentiment de sine si conectarea empatica cu ceilalti. A gasi modalitati de a incuraja la copil dezvoltarea emisferei drepte si de a o integra cu cea stanga poate fi crucial pentru dezvoltarea rezilientei si bunastarii.