Comunicare

2
COMUNICARE ȘI MASS-MEDIA Odată cu dezvoltarea studiilor în domeniul comunicării de masă, pe lângă problemele legate de eficienţa comunicării, cercetătorii au început să îsi pună problema efectelor pe care procesul comunicării le are asupra societăţii. Se încearcă printre altele găsirea unor motivaţii pentru consumul media, cât şi pentru modificările care pot surveni (ale opiniei sau ale atitudinii) datorită consumului media. Aceste modificări se vor găsi sub denumirea de efecte media. Distincţia între diferite tipuri de efecte se face din două perspective: -a tipului de schimbare pe care îl produce consumul media (schimbare de opinie sau de atitudine); -a existenţei sau nu şi a altor factori, pe lângă consumul media, ce favorizează sau nu schimbarea; Efectele comunicării de masă reprezintă ansamblul de procese şi de consecinţe pe care le presupune receptarea mesajelor, procese şi consecinţe care nu pot fi atribuite decât actului de comunicare sau toate modificările la nivel individual şi social pe care le produc mass-media prin tipul de mesaje. Analiza efectelor mass-media reprezintă principala preocupare a cercetătorilor în studiile privind comunicarea de masă. Aceasta deoarece mass-media, acţionând asupra întregii societăţi, poate afecta personalitatea umană în cele trei dimensiuni ale sale: cognitivă, afectivă şi comportamentală.Teoria dependenţei vine şi ea să susţină ideea influenţei mass-media asupra sistemului social, plecând de la ipoteza că tipul şi intensitatea efectelor variază în funcţie de relaţia dintre sistemul mass-media şi sistemul social. Astfel, în societate, indivizii pentru a cunoaşte şi a avea acces la ceea ce se întâmplă în mediul lor, devin din ce în ce mai dependenţi de informaţia transmisă prin mass-media. Există două condiţii ale acestui proces: dacă societatea trece printr-o perioadă de schimbare, criză sau conflict şi dacă media ocupă o poziţie centrală şi importantă ca sursă de informaţii. Procesul prin care se ajunge la efectul de dependenţă se bazează pe un model raţional cognitiv, având ca premisă legătura existentă între conţinutul media şi motivele pentru care audienţa îi acordă atenţie.Relaţiile de dependenţă se intensifică în funcţie de gradul de stimulare cognitivă (ex.: atenţia) sau afectivă (ex.:

description

Comunicare

Transcript of Comunicare

COMUNICARE I MASS-MEDIAOdat cu dezvoltarea studiilor n domeniul comunicrii de mas, pe lng problemele legate de eficiena comunicrii, cercettorii au nceput s si pun problema efectelor pe care procesul comunicrii le are asupra societii. Se ncearc printre altele gsirea unor motivaii pentru consumul media, ct i pentru modificrile care pot surveni (ale opiniei sau ale atitudinii) datorit consumului media. Aceste modificri se vor gsi sub denumirea de efecte media. Distincia ntre diferite tipuri de efecte se face din dou perspective:-a tipului de schimbare pe care l produce consumul media (schimbare de opinie sau de atitudine);-a existenei sau nu i a altor factori, pe lng consumul media, ce favorizeaz sau nu schimbarea;Efectele comunicrii de mas reprezint ansamblul de procese i de consecine pe care le presupune receptarea mesajelor, procese i consecine care nu pot fi atribuite dect actului de comunicare sau toate modificrile la nivel individual i social pe care le produc mass-media prin tipul de mesaje.Analiza efectelor mass-media reprezint principala preocupare a cercettorilor n studiile privind comunicarea de mas. Aceasta deoarece mass-media, acionnd asupra ntregii societi, poate afecta personalitatea uman n cele trei dimensiuni ale sale: cognitiv, afectiv i comportamental.Teoria dependenei vine i ea s susin ideea influenei mass-media asupra sistemului social, plecnd de la ipoteza c tipul i intensitatea efectelor variaz n funcie de relaia dintre sistemul mass-media i sistemul social. Astfel, n societate, indivizii pentru a cunoate i a avea acces la ceea ce se ntmpl n mediul lor, devin din ce n ce mai dependeni de informaia transmis prin mass-media. Exist dou condiii ale acestui proces: dac societatea trece printr-o perioad de schimbare, criz sau conflict i dac media ocup o poziie central i important ca surs de informaii. Procesul prin care se ajunge la efectul de dependen se bazeaz pe un model raional cognitiv, avnd ca premis legtura existent ntre coninutul media i motivele pentru care audiena i acord atenie.Relaiile de dependen se intensific n funcie de gradul de stimulare cognitiv (ex.: atenia) sau afectiv (ex.: sentimentul de aprobare sau dezaprobare), adic implicarea n procesarea informaiei. Cu ct este mai mare implicarea, cu att este mai mare probabilitatea ca media s induc efecte cognitive, afective i comportamentale.n momentele de criz, oamenii trec prin stri de nelinite, team i dezorientare. n aceste momente, apelul la pres, ca factor de regsire a echilibrului (prin distribuia de informaii), este mai intens.