Comunicarea

Frank Dance si Carl Larson au gasit 126 de definitii ale comunicarii, dar dupa 20 de ani de studiu, nici una dintre acestea nu s-a dovedit a fi satisfacatoare. Pare ca semantica conceptului de "comunicare" nu-si gaseste locul într-o singura definitie, dar fiecare definitie posibila surprinde câte ceva din ceea ce este comunicarea.În acceptiune larga, comunicarea este actiunea prin care un individ situat într-o anumita epoca, întrun anumit loc, membru al unor diferite grupuri sociale îsi însuseste experienta referitoare la datele si evenimentele ambiantei de la un alt individ sau sistem.Comunicarea este forma fundamentala de interactiune psihosociala pentru ca este mediatorul si instrumentul de realizare al interactiunii si influentei.COMPONENTELE PROCESULUI DE COMUNICARE.Când doua persoane interactioneaza, influentarea atitudinilor lor nu se face imediat, ci printr-un proces mediator, care este comunicarea (P. Golu, 2000).Problema care se pune este:_ cum starile psihice ale lui A dau nastere comunicarii;_ cum starile psihice ale lui B primesc comunicarea.MesajulElementul esential al comunicarii este mesajul. Elementul esential al mesajului este atragerea atentiei receptorului asupra obiectului de referinta al comunicarii. Proprietatea principala a mesajului, din punct de vedere formal, este caracterul sau simbolic.În procesul comunicarii:_ emitatorul codifica în simboluri un aspect al starilor sale psihice;_ codificarea este supusa atentiei receptorului;_ receptorul decodifica, iar starea psihica codificata de emitator se va regasi în starea psihica a receptorului.Cheia succesului rezida în corespondenta directa a sistemelor de simboluri.Neantelegerea este distanta dintre sensul real (cel pe care emitatorul vrea sa-l transmita) si sensul atribuit de receptor aceluiasi mesaj. Cauza neîntelegerii rezida în: ambiguitati, lacune, imprecizii, distorsiuni, substitutii de sensuri care se petrec în procesul comunicarii.Mesajele se disting prin informatia pe care o contin. Opusa informatiei este incertitudinea, care are ca sursa numarul de posibilitati continute în mesaj. A reduce incertitudinea echivaleaza cu a reduce numarul de alternative posibile, prin cresterea informatiei din mesaj.Receptionarea unei informatii nu se face neaparat printr-un mesaj codat si transmis, ci se poate face si prin perceptie.

În ciuda incertitudinii se primesc cu precizie mesajele comunicate prin simboluri, datorita unui proces de învatare sociala. În interiorul grupului se creeaza norme cognitive care consta în semnificatii comune pe care emitatorul si receptorul le atribuie simbolurilor (cuvinte, gesturi). Existenta unui cod comun permite ca mesajul sa fie transmis cu certitudinea ca va fi decodat corect si sa fie receptionat cu certitudinea ca a fost codat corect transferul de semnificatie de la psihic la psihic depinde de asemanarea structurilor cognitive ale celor doi actori sociali implicati în comunicare.Emitatorul. În general, nu se transmite un mesaj cuiva care deja cunoaste continutul. Deci, seactioneaza ca si cum cunoasterea mesajului de catre celalalt ar constitui o satisfactie, dorinta emitatorului fiind sa egalizeze informatia. Motivele emitatorului pot fi orientate: catre el (emiterea sau obtinerea unei informatii îi este utila lui); catre receptor (informatia este în folosul receptorului).În ambele cazuri, egalizarea informatiei (reala sau iluzorie) reprezinta: legatura între emitator si receptor; un mijloc de satisfacere a unor trebuinte.

Formularea mesajului pe masura receptorului sau alegerea receptorului pe masura mesajului depind de contextul concret al situatiei de interactiune. daca receptorul este predestinat, emitatorul trebuie sa gaseasca un mesaj adecvat; daca mesajul este predeterminat, emitatorul trebuie sa gaseasca un receptor adecvat.În procesul interactiunii emitatorul încearca sa evalueze:informatiile si competenta emitatorului în raport cu obiectul de referinta ; atitudinile emitatorului fata de acest obiect.Se confirma astfel una dintre particularitatile interactiunii interpersonale si anume, în comunicare,starile psihice ale receptorului sunt incluse, prin mecanisme anticipative, în starile psihice ale emitatorului si invers.Receptorul este un subiect activ.Procesele de decodare sunt inversul proceselor de codare (receptorul traduce simbolurile însemnificatii, în timp ce emitatorul transpune semnificatiile în simboluri). Apar diferente însa în ceea ce priveste:a) sarcina emitatorului si receptorului: sarcina emitatorului este ca mesajul sau sa fie observabil si posibil de receptionat; sarcina receptorului este de a-si organiza activ perceperea si întelegerea mesajului.b) ordinea temporala a activitatilor receptorului si emitatorului:pentru emitator emiterea mesajului este veriga finala; pentru receptor receptarea mesajului este doar primul pas. Receptarea este o problema de alegere dintre mai multe alternative, de amplificare a informatiei si automat de reducere a incertitudinii (alegerea este influentata de motivatii si atitudini fata de obiectul de referinta si de aceea uneori auzim ceea ce vrem sa auzim).Informatia primita: poate întari atitudinile, atunci când se acorda cu fondul preexistent (va fiacceptata si integrata; în multe cazuri integrarea echivaleaza cu o reorganizare a structurilor anterioare); poate fi respinsa daca exisa o atitudine negativa fata de emitator; cel mai frecvent apar modificari de atitudini, cerute de adaptare.Rolurile de emitator si receptor sunt alternative si complementare. Tatiana Slama-Cazacu vorbese despre “dubla alternativa”. În timp, comunicarea duce la instalarea unei uniformitati pe plan cognitiv, atitudinal, comportamental. Apoi, actorii sociali continua sa se interinfluenteze pentru a mentine aceasta uniformitate.

FORMELE COMUNICARIIClasificarea comunicarii se face dupa urmatoarele criterii:a) Implicarea activa: unilaterala; bilaterala; poli-interactiva (ex. dezbaterile de grup).b) Finalitate: de consum; de influentare; instrumentala(când se cere coordonarea unei activitati); de sustinere psihologica (aprobare, încurajare, justificare).c) Numarul de persoane implicat: comunicare interpersonala; comunicare de grup; comunicare de masa.d) Instrumentul de codificare si transmitere: comunicare verbala (prin limbaj); comunicare non-verbala (prin mijloace para- si extra-lingvistice).

Comunicarea verbala se face prin limbaj, luat în toate functiile si laturile sale (comunicativa,cognitiva, expresiva, persuasiva, reglatorie).Din punct de vedere psihosocial, limbajul este o activitate institutionalizata care comporta: forme stabilite si recunoscute (discurs, conversatie); ocazii de recurgere la forme determinate de limbaj (intimitate, mediu academic);situatii în care pot fi abordate anumite teme;variatii geografice si sociologice.

Dupa gradul de influentare prin comunicare exista:comunicarea verbala simpla – transmiterea de informatii pentru coordonarea activitatilor unor actori sociali. Nu implica o influenta mare (ex.:avizierul); convingerea – implica restructurari de montaj psihologic. Se bazeaza pe un sistem dedemonstratii logice si presupune ca cel ce primeste informatiile este constient (prelucreaza sigândeste); sugestia – presupune tot restructurari de limbaj, dar pe baza perceptiei necritice a mesajului.Presupune incapacitatea celui sugestionat de a controla curentul informational primit. Esteposibila în situatia hipnozei în masa sau a atmosferei de încredere nelimitata a persoanelor sigrupurilor în autoritatea izvorului de informatii. Comunicarea verbala simpla si convingerea folosesc functiile cognitive si comunicative ale limbajului. Sugestia utilizeaza functiile expresive si persuasive.

Comunicarea non-verbalaTonul, privirea, expresia faciala sunt la fel de importante pentru comunicare ca si informatiatransmisa verbal (mijloacele verbale vehiculeaza doar 30%-35% din informatie afirma Birdwhistell iarMehrabian considera ca numai 7% din comunicarea unei emotii se realizeaza pe canal verbal, în timp ce 60% se face pe canal vizual si 33% pe canal paralingvistic).Ansamblul mesajelor non-verbale care acompaniaza, suplimenteaza sau substituie mesajele verbale poarta numele de semne paralingvistice.

Tipuri de paralimbaj: aparenta si modul de a se prezenta (îmbracaminte, postura, stil de a face); paralimbajul gestual si motor (miscarile corpului care se asociaza mimicii); paralimbajul asociat cuvintelor:a) efectele verbo-motorii (ritm, debit, metrica, caracteristici de articulatie);b) efectele vocii (variatii de intensitate, înaltime, timbru); paralimbajul mimicii si al privirii.

Se pune întrebarea daca exprimarea emotiei pe fata se datoreaza programului morfo-fiziologic sau exista norme de manifestare a emotiei (expresia faciala este dependenta de cultura).Se afirma existenta unor emotii fundamentale care, exprimate pe fata, pot fi recunoscute în orice cultura. Sunt 6 emotii fundamentale: bucurie, tristete, mânie, surpriza dezgust, teama.P. Ekman propune paradigma neuro-culturala a emotiei care include urmatoarele elemente:stimulii care provoaca manifestarile emotionale; programul exprimarii emotiei pe fata, ca urmare a intrarii în actiune a muschilor fetei; normele de manifestare, adica prescriptiile culturale vizând amplificarea sau slabirea intensitatii, neutralizarea sau mascarea emotiei provocate de program.Programul este universal pentru toate culturile, în sensul ca în exprimarea emotiilor fundamentale sunt folositi aceiasi muschi.Normele sociale induc însa deosebirile interculturale vizibile în exprimarea emotiilor.

Bibliografie

Serge Moscovici, Psihologia sociala sau masina de facut zei, Polirom, Iasi 1997

Gherghinescu Ruxandra, Sinteza de Psihologie Sociala

Septimiu Chelcea, Psihologie sociala, Note de curs: autori, lucrări şi evenimente

Norbert Sillamy, Dictionar de psihologie, Ed Univers Enciclopedic, Bucuresti 1998

Simona Marica, Introducere in Psihologia sociala, Editura Fundatiei România de Mâine, 2008