Compozițiile florale din spațiile verzi nu se realizează la întamplare, ci ținând cont de unele principii generale de compoziție aplicate în proiectarea spațiilor verzi: principiul functionalității, principiul compatibilității, principiul unității, principiul armoniei, proportionalității, principiul originalității.

Alegerea, asocierea și modul de dispunere a speciilor floricole trebuie sa aibă la bază o serie de criterii referitoare la capacitatea de adaptare a plantelor la diferite condiții de mediu, durata ciclului de viață, perioada de înflorire, culoarea și parfumul florilor, talia și portul plantelor etc.

În cadrul spațiilor verzi, speciile floricole pot fi dispuse: izolat (individual), în grupuri și asociate în ronduri, rabate, platbande, borduri, mozaicuri și arabescuri, pete de culoare și vase decorative.

Rondul este suprafața de teren amenajată în forme geometrice regulate (circulară, eliptică, ovală, rombică, pătrată, dreptunghiulară etc.) dispusă în centre compoziționale, plasată la întersecția aleilor și altor căi de circulație sau în apropierea acestora, în fața unor clădiri deosebite, în peluza parterelor din parcuri etc., rezervata plantarii florilor.

Amenajarea rondului se face, în general, de doua ori pe an: pentru sezonul de primavară și pentru cel de vară – toamnă. Sezoanele se succed astfel: primavara din martie până la sfarșitul lunii mai, pentru care plantările se fac toamna sau primavara foarte devreme și vară – toamnă, cu instalarea plantelor în jurul datei de 1 iunie.

Florile folosite cu deosebire sunt cele bienale (panseluțe, silene, miosotis, belis etc.) pentru decorul de primavară la care se adaugă o serie specii perene (laleaua, narcisa, brândușele, muscari etc.) și speciile anuale pentru decorul de vară – toamnă (pufuleți, alisum, gura leului, begonia, ochiu boului, godeția, gazania, impatiens, lobelia, mixandra, petunia, flox, salvia etc.). Distribuirea plantelor dupa talie se face în ordine descrescatoare, de la centru către marginea rondului.

Rondurile vor cuprinde:

- alei false sub formă de desen pe care se aşterne: zgură roşie, nisip, criblură etc.;

- borduri din buxus sau alte plante, care încadrează desenele;

- plante floricole care se plantează în interiorul bordurilor.

La proiectarea rondurilor se va ţine seama de următoarele principii: rondurile plantate cu o singură specie de plante floricole produc o impresie de masă mai puternică; rondurile convexe permit o vizibilitate mai bună asupra desenului, decât cele plate; pentru borduri cele mai indicate plante sunt cele cu creştere joasă; pentru amenajarea centrului rondurilor se vor folosi o serie de specii de talie mai înaltă: Musa, Dracaena, Yucca, Agave etc.; plantele viu colorate şi cele cu creştere mai înaltă se văd de la distanţe mai mari şi deci vor fi folosite la rondurile situate la capătul aleilor mai lungi; rondurile prea mari nu sunt prea frumoase, cele mai potrivite fiind rondurile de 3-5 m diametru; plantele floricole cu frunze pestriţe vor fi folosite pentru rondurile însorite.

Sortimentul de plante floricole pentru sezonul de primăvară cuprinde: ghiocei, zambile, lalele, panseluţe, Myosotis, Bellis, Arabis, Aster, Campanula, Primula, Silene etc.

Sortimentul de flori de vară va putea cuprinde de exemplu:

- bordura din Petunia albă iar fondul din Salvia splendens;

- bordura din Cineraria maritima, iar fondul din Geranium;

- bordura din Petunia albă iar fondul din Tagetes patula;

- bordura din Ageratum mexicanum iar fondul din Petunia hybrida nana compacta;

- bordura din Pyrethrum iar fondul din Begonia sempervirens;

- bordura din Cineraria maritima iar fondul din Phlox drumondii etc.

Se vor putea proiecta ronduri cu sortimente de flori sub formă de mozaic: Alternanthera,

Gnaphalium, Oxalis, Santolina, Sedum ş.a.

 

Rabatele însoțesc traseul căilor de circulație și conturează diferite construcții (cladiri, terase). Au aspectul unor fâșii dreptunghiulare, cu lățimea de 1 – 2,5 m și lungimea variabilă (corespunzătoare traseului urmarit, dar nu mai mare de 15 – 20 ori latimea). Pe lungimi mari, rabatele se întrerup la distanțe egale cu arbuști, suprafețe gazonate, vase decorative etc.

Plantarea se face pe 2 – 5 rânduri (în chin – conz) sau sub forma de desene. Ca în cazul rondurilor, se pot folosi una sau mai multe specii anuale, bienale sau perene.

Rabatele se vor proiecta ca nişte straturi lungi şi înguste, întrerupte din loc în loc şi care se vor situa de-a lungul aleilor, parterelelor, clădirilor și teraselor astfel:

- 1 m pentru 2 rânduri de flori;

- 1,2 – 1,5 m pentru 3 rânduri de flori;

- 2 m pentru 4 rânduri de flori;

- 2,5 m pentru 5 rânduri de flori.

Se pot proiecta rabate dintr-o singură specie sau mai multe specii, din plante de mozaic, din plante anuale sau perene, rabate de primăvară, vară sau toamnă.

Bordurile se proiectează în scopul creării unui cadru pentru peluze, ronduri, rabate, pentru despărţirea potecilor de gazon, cărora le dă un aspect ordonat şi îngrijit. Acestea se pot amenaja din vegetatie pitica sau tunsă arbuşti scunzi sau plante floricole. Ex. Aster, Lobelia, Tagetes, Phlox, Pyrethrum parthenifolium aurem, Centaurea candidissima, Salvia argentea, Coleus sp., Vinca minor, Stachis lanata etc.

Bordura multicolora (bordura mixta) este o fâșie de teren, lată de 1 – 4 m, ocupată de plante de la specii diferite. Poate fi plasată de-a lungul aleilor; în fața unui zid, gard; pe marginea unui masiv de arbori și arbuști; în fața pereților unei clădiri.

La realizarea unei borduri mixte se ține seama de înalțimea plantelor, diametrul tufei, culoarea florilor și frunzelor, epoca și durata înfloririi, cerințele față de factorii de mediu etc.

Acest mod de aranjare oferă urmatoarele avantaje:

- asigura un decor cu flori variate ca formă și culoare din primavară până toamna;

- permite eliminarea unei părți din speciile floricole fără a se distruge decorul de ansamblu;

- necesită puține îngrijiri.

În acest sens o expoziție însorită răspunde favorabil celor mai multe specii floricole.

Se va evita umbra arborilor și vecinatatea imediată acestora, deoarece radacinile lor puternice sărăcesc solul ăn apă si substanțe nutritive.

Înființarea unei borduri mixte se face pe baza unui plan judicios alcătuit și este susținută în flexibilitatea procesului de design. Prin formă, amplasament, selectionarea atenta a plantelor, o bordura contemporană urmarește puține reguli stricte și permite exprimarea în totalitate a gusturilor specialistilui.

Cele mai atractive borduri florale sunt cele poziționate în fața unui fundal adecvat, cum ar fi un gard sau imobil. În unele cazuri, florile înalte pot sevi unui scop dublu, ca flori în bordură și ca platnte de fundal. Florile anuale sau perene de înalțime medie pot servi ca plante de fundal pentru o bordură scurtă.

O regulă generală, cu excepția cazurilor în care gradina este mică sau formală, este de a evita liniile drepte în stabilirea marginii unui strat cu flori. Cu cat linia este mai șerpuită, privirea este încetinită și bucuria vizuala va crește.

Pentru bordurile văzute de pe ambele laturi longitudinale, speciile înalte se distribuie în mijloc, de-a lungul axei longitudinale, iar cele mari pe mărgini. În cazul vecinătății unui gard, zid sau cladire, se încearcă o scara a înalțimilor (așezare în amfiteatru), plasându-le pe cele mai înalte în spate.

Este avantajos ca planul unei borduri florale să fie efectuat pe hartie grafică, cea mai grea sarcină, organizarea selecției plantelor, stabilirea unor grupuri suficient de mari pentru a forma mase de culoare și textură. De regula, 5 pâna la 7 plante vor crea efectul dorit.

Bordurile florale pot avea orice lătime, în funcție de spațiul disponibil. Într-un spațiu îngust straturile cu flori pot avea numai 2-3 metri lățime. Într-o locație spațioasă, bordura de plantare poate avea o lățime de până la 6-8 metri. În cazul în care bordura este profundă, este indicată amplasarea unor lespezi pentru a ușura munca printre flori, fară compactarea solului.

La distribuirea pe plan orizontal, se va avea în vedere coloritul florilor, timpul și durata înfloriri. Asocierea speciilor se face pe baza armoniei culorilor. Este important să se știe că: albul se

armonizeaza cu toate culorile și le înviorează; roșul cu albastrul se resping; galbenul și oranjul stau bine langa albastru; se intercalează culorile deschise cu cele închise pentru a se pune reciproc în valoare; culorile tari ca albastru, violet se vad mai bine de aproape etc.

Fiecare grup de flori ar trebui să aiba o forma neregulată. Aceste mase de culoare și textură trebuiesc îmbinate într-un model plăcut de armonie și culoare.

Distanța între plante depinde de forma plantelor idividual și de efectul pe care îl dorim în peisaj. Este recomandată plantarea la distante adecvate între plante. Paleta largă de culori a plantelor perene și posibilitatea acestora de a fi transplantate cu ușurintă, în cazul în care apare o lipsă de armonie, oferă gradinii combinații coloristice diverse.

Referitor la timpul și durata înfloririi, se va cauta ca prin gruparea speciilor să se asigure o eșalonare a înfloriri în timp și spațiu, menținandu-se, astfel, decorul pe o perioadă cat mai lungă.

Primul pas în alegerea materialului săditor pentru toate anotimpurile, la bordurile mixte alcatuite din plante perene, este de a selecta plante cheie pentru bordura, masă, culoare și fiabilitate. Fiabilitatea se refera la capacitatea unei amenajari de a ramane atractivă cu efort minim.

Cea mai logica modalitate de selecție a plantelor este în funcție de locație, al doilea aspect este dupa perioada de inflorire, dupa înalțime și lățime și în final dupa culoare.

Locația este apreciată în funcție de cantitatea de soare și de umbra și necesarul de apa.

Cunoașterea diametrului tufei servește la stabilirea distanțelor optime de plantare pentru fiecare specie.

Benzile sunt mai înguste decât bordurile şi se fac din unul sau câteva rânduri apropiate de plante. De exemplu, frumoase benzi roşii se pot face folosind Achyranthes iar de culoare argintie folosind Cineraria.

Platbanda desemneaza o fâșie dreptunghiulară, cu lățimea de circa 1m, cultivată cu flori, plasată de-a lungul unei alei, în fața unei cladiri, pe marginea unei peluze de iarbă. Se plantează de obicei cu vegetație pitică sau tunsă.

Arabescurile se vor proiecta pe parterele în stil clasic, pe peluze şi în cadrul amenajărilor floricole. Acestea se fac din plante de mozaic sau alte plante floricole plantate sub formă de desene reprezentând: flori şi frunze stilizate, săgeţi, spirale, cununi etc.

Mozaicurile sunt amenajări floricole mai complicate, bazate pe utilizarea plantelor cu talie scundă (sau care să suporte tunsul) și cu putere mare de ramificare. Preponderent, se folosesc plante decorative prin frunze (plante tipice de mozaic), dar pentru diversitate, sortimentul se completeaza și cu plante decorative prin flori (plante de mozaic prin adoptie). Sunt amenajari costisitoare, care necesită cheltuieli mari la înființare și intreținere, de aceea, au folosire limitată.

 

Parterele se vor proiecta în cadrul amenajărilor executate în stil clasic, ca nişte suprafeţe regulate de formă geometrică, mărginite de borduri şi cărări false şi care vor fi decorate cu numeroase elemente ornamentale (vase, statui, bazine de apă etc.). În amenajările în stil natural sau modern, parterele se vor proiecta ca nişte suprafeţe gazonate libere spre centru şi decorate cu pete de flori, specii de arbuşti şi eventual arbori amplasaţi mai spre periferie. La proiectarea parterelor se va ţine seama că:

-          amplasarea parterelor este indicată în jurul clădirilor, la intrări şi ieşiri, în apropierea centrelor compoziţionale etc.;

-           suprafaţa parterelor va fi proporţională în raport de cea a pieţelor şi clădirilor lângă care vor fi amplasate;

-          respectarea proporţiei între înălţimea clădirilor, dimensiunile pieţelor şi mărimea parterului însuşi va fi urmată de echilibrul şi proporţia părţilor componente ale parterului (ronduri, rabate etc.);

-          parterele vor fi astfel trasate încât să exprime simplitate şi sobrietate în ansamblu dar şi fineţe în decoraţiunile de amănunt: arabescuri, ronduri, rabate etc.

-          coborârea lor sub nivelul general al aleilor, posibilitatea privirii lor pe terase mărginite de balustrade este indicată pentru a se putea vedea întreaga decoraţie a covorului vegetal.

Alte amenajări florale pot fi proiectate ca nişte grupe, pete libere sau forme. Astfel, se pot proiecta vase cu flori, ceasuri florale, amenajări în jurul bazinelor de apă, grădini alpine etc.

Covorul floral reprezintă o asociere de flori cu aceeași talie și perioadă de ornamentare, aranjate după un anumit desen, conceput din timp și riguros transpus pe teren înainte de plantare. Covoarele sunt bine puse în evidență atunci când se încadrează într-o peluză de iarbă care le sporește efecrul decorativ. În acest caz trebuie realizate contraste cât mai armonioase.

Plantele folosite pentru acest tip de amenajare sunt, în primul rând, cele decorative prin frunze și care suportă tunderea numite “plante de mozaic”, cărora le pot fi alaturate cateva specii anuale, decorative prin flori, fie cu creștere determinată (begonia, lobelia etc.), fie suportă tunderea (ageratum).

Îngrijirea unui covor floral necesită multă muncă și de calitate. Prin tundere periodică a plantelor se menține frumusețea covorului. Udarea și plivirea buruienilor sunt lucrări de îngrijire curentă.

Pata florală este o porțiune de teren cu contur sinuos plantată cu flori de la o singură specie, plasată pe o peluza de iarbă. Se poate apela la o singură pată florală sau la o asociere de 3-5 pete florale, folosindu-se fie specii diferite, fie soiuri diferite ale aceleiași specii, caz în care se va ține seama de asociere culorilor și de faptul că toate speciile și, respectiv, soiurile să aibă aproximativ aceeași înalțime.

Pentru petele florale se folosesc specii din toate categoriile ca durata de viață (anuale, bienale sau perene)

Vasele decorative se amplasează în mijlocul parterelor, de-a lungul scărilor, aleilor, pe balustrade, dar şi în alte locuri uşor de remarcat precum suprafetele laterale sau pavate (in piețe publice sau pe trotuare). Vasele decorative se plantează cu specii floricole cu talie mică sau mijlocie, care se pot adapta la spațiul de nutriție limitat.

Exemplarele izolate – sunt indicate speciile cu talie înalta, cu frunziș bogat, cu flori (inflorescențe) mari sau numeroase, ca să poata fi remarcate de la distanță.

Grupurile sunt constituite dintr-un numar mic de exemplare, aparținând aceleiași specii (sau aceluiași soi). La realizarea grupurilor se utilizează plante cu talie mijlocie și înaltă.

Decorul pe verticală valorifică particularitățile morfologice și ornamentale ale plantelor cu tulpini urcătoare și pendule. Plantele floricole cu tulpini urcătoare (volubile sau agățătoare sunt folosite pentru îmbracarea chioșcurilor, pergolelor, treiajelor, arcadelor, coloanelor). De asemenea, sunt foarte apreciate în amenajarea balcoanelor și teraselor, în acoperirea fațadelor unor construcții sau în mascarea locurilor inestetice. Alături de plantele urcatoare, cele cu port pendul, contribuie esențial la realizarea design-ului vegetal pe verticală, fiind folosite în vase suspendate, în jardiniere, pe ziduri etc.

Coloane și pereți înfloriți. Îmbrăcarea cu plante a unui stâlp, pilon, perete sau zid mai puțin estetic este posibilă prin utilizarea plantelor agățătoare. Acestea prezintă lastari lungi și subțiri care au nevoie de un suport de susținere. Astfel, mijloace de susținere oferite se pot transforma în principalele puncte de atracție. Pentru majoritatea dintre ele, susținere se realizează cu ajutorul treiajelor (grilajelor) metalice sau din lemn, sârmelor sau sforilor întinse în plan vertical, modul de sustinere alegându-se în funcție de particularitățile plantei.

Plantele volubile (Ipomea, Lonicera etc.) se susțin prin rularea lastarilor pe suport. Cele cu carcei se agață cu ajtorul acestora (Cobaea, Lathyrusul etc.). Altele au rădăcini adventive în dreptul nodurilor cu care se fixează (asemenea unor ventuze) de suport (Hedera, Tecoma etc.). O categorie aparte o reprezintă plantele folosite la asa zisa “inflorire“ a zidurilor de sprijin ale teraselor sau de imprejmuire a incintelor.

Pentru “zidurile inflorite” se pretează plantele saxatile ale caror radacini patrund adanc în crăpăturile (fantele) dintre pietrele din care este facut zidul. Cel mai bine este ca la constructța zidului, care poate fi și din caramidă, să se lase spații, lăcașuri, în care se va pune pământul necesar instalării florilor. Dacă aceste spații sunt foarte mici se introduc mai întâi rădăcinile plantei și apoi se umple cu amestec de pământ greu (lutos) și turba.

Adesea se recurge la semințe care se pun în bule mici de pământ care se introduc apoi în fisurile pereților. O astfel de semănare se execută în martie.

Stâncăriile sunt amenajari speciale deosebit de interesante, care redau peisajul montan în miniatură. Efectul estetic al stâncăriilor este asigurat atunci când sunt respectate principiile de proiectare caracteristice și când este ales judicios sortimentul de plante pentru ca decorul să fie asigurat tot timpul anul.

Plantele floricole utilizate în popularea stâncăriilor trebuie să aibă o serie de particularități care să le asigure naturalețea într-un astfel de mediu: talie pitică sau port târâtor; pretenții modeste la

factorii de mediu și adaptibilitate sporită la condițiile nou create (de preferat să fie palante care provin din zona montană); frunzișul colorat ăn alb – argintiu, sau verde – glauc; capacitate de decor pe o perioadă cât mai mare. Toate aceste plante sunt în majoritate perene și au o perioadă scurtă de înflorire (2-3 luni).

Pe langa plante cu specific alpin (Gentiana, Saxifraga, Primula etc.) putem folosi și plante din celelalte categorii, dar cu mențiunea să se preteze la astfel de grădini (Alyssum sp., Dianthus sp., Geranium, Gypsophila sp., Iberis sp., Phlox sp., Sedum sp., Sempervivum sp., Silene sp. etc.).

Amenajarea apelor din spațiile verzi este totdeauna completată de prezența vegetației specifice, aleasă și amplasată în funcție de particularitățile plantelor și criteriile impuse de stilul abordat.

Exigențele diferite ale plantelor față de apă necesită gruparea lor în urmatoarele categorii:

a)      plante de mal, care au nevoie de sol umed dar nu suportă să stea în apă permanent;

b)      plante acvatice, care suportă să stea direct în apă și la rândul lor pot fi: de mlaștini, plutitoare și subacvatice (submerse).