Complexitatea structurilor și sistemelor lingvistice:

cazul limbilor romanice

Noțiunea de complexitate, greu de definit în mod univoc, este considerată în

lingvistică drept opusul simplicității sau drept echivalentul marcării. Fiind introdus în anii

1930 de Nikolaï Trubețkoi și aplicat inițial numai pentru fonologie, termenul marcă a fost

conceput de cercul lingvistic de la Praga cu semnificația de complexitate crescută a unei

forme. De atunci, Teoria mărcilor s-a extins la mai toate compartimentele lingvistice, opoziția

simplu/complex înscriindu-se într-o serie de dihotomii: natural/non-natural, prototipic/non-

prototipic, universal/marginal, principal/secundar, primar/derivat, regulat/neregulat,

iconic/arbitrar, ca să le cităm doar pe cele mai importante.

Opoziția simplu/complex ar putea corespunde unui efect numeric – singular/plural,

monolingvism/multilingvism, monosemie/polisemie – sau tendinței de a utiliza structurile

simple în mod implicit și de a le prefera față de structurile complexe. Elementele simple și

cele complexe se află în raport de implicație și reflectă capacitățile înnăscute ale vorbitorilor

de a urma cu predilecție structurile sau distincțiile fundamentale în comparație cu altele.

Complexitatea este interpretată de asemenea ca o deviere de la natural (Tomić 1989) sau de la

un prototip perceput ca reprezentantul optim al unei categorii semantice (Rosch 1973, 1975;

Kleiber 1990). În fine, aceasta se poate încadra în paradigma fenomenelor de tipul alomorfiei

sau supletivismului, care implică o neregularitate la nivelul lexico-gramatical sau o lipsă de

simetrie între formă și sens.

Dezbaterea problemelor menționate mai rămâne deschisă, dar ni se par încă insuficient

studiate două subiecte concrete. Primul: complexitatea structurilor și a formelor are baze

cognitive, fiziologice, perceptive sau altele? Al doilea: complexitatea presupusă a codării

constituie și o complexitate a decodării, în măsura în care o formă care conține mai multe

elemente este mai expresivă și mai puțin ambiguă decât o formă care conține mai puține

elemente? Astfel, principiul economiei în cursul schimbărilor lingvistice (de ex. lat. APEM >

fr.v. ef) este adesea contrabalansat de tendința spre expresivitate (ef → abeille < lat.

APICULA), sau spre transparență (mouche à miel).

În afară de aspectele structurale, complexitatea mai poate fi privită și din punctul de

vedere al sistemului. O problemă controversată care a stârnit numeroase polemici în lucrările

de specialitate este dacă toate limbile sunt la fel de complexe sau unele sunt mai complexe

decât altele. Aparent, toate limbile sunt egal de performante, în sensul că îndeplinesc funcția

lor comunicativă cu aceeași eficacitate. Totuși, scopul comunicării este atins la același cost

sau unele limbi îl realizează într-un mod mai economic decât altele? Ar fi oare gramaticile

creole cele mai simple gramatici din lume, după cum susține McWhorter (2001)?

Complexitatea presupusă a unei limbi s-ar afla oare în raport cu sofisticarea și codificarea ei

sau ar fi condiționată de factori extralingvistici, cum ar fi vechimea sa (Parkvall 2008) și

numărul vorbitorilor săi (Nettle 2012)? Există oare ceea ce a numit Gil (2008) Compensation

Hypothesis: limbile nu sunt complexe sau simple în mod fundamental, ci tind să compenseze

complexitatea crescută a unui component prin simplitatea relativă a altuia? Astfel de exemplu,

limbile izolante sunt efectiv lipsite de o morfologie flexionară, dar unele dintre ele se

caracterizează printr-un grad mai mare de „elaborare” lexicală (Riddle 2008) sau posedă un

sistem complex de tonuri lexicale. În această ordine de idei, ar fi interesant a vedea dacă

evoluția dinspre sintetic spre analitic, caracteristică istoriei limbilor romanice, reprezintă o

schimbare în favoarea simplității sau a complexității: pe de o parte, morfologia mai complexă

acordă mai multe posibilități de variații ale topicii și permite economia uneltelor gramaticale;

dar, pe altă parte, simplificarea morfologiei flexionare impune restricții sintaxei

descompunând fraza într-un număr mai mare de unități.

Toate aspectele complexității, atât în plan structural, cât și în plan sistematic, ne vor da

ocazia să abordăm una dintre temele cele mai captivante, filozofice și globale ale lingvisticii

care, uneori, depășește granițele domeniului său de cercetare. Este un subiect care ne invită la

reflecții teoretice, inclusiv prin posibilitățile de modelare a complexității, procurând totodată

și repere practice pentru predarea limbilor străine, urmărind elaborarea unor strategii adecvate

pentru a facilita însușirea și a evita sursele complexității și dificultățile. Fără a dori să limităm

discuțiile numai la limbile romanice, le punem totuși pe un plan prioritar, care ar putea fi

lărgit prin comparația acestora cu alte limbi neromanice, iar comunicările bazate pe abordarea

contrastivă sau tipologică sunt binevenite.

Bibliografie selectivă

BELETTI, Adriana, Luciana BRANDI & Luigi RIZZI (eds.), 1981. Theory of Markedeness in

generative grammar: Proceedings of the 1979 GLOW Conference. Pisa : Scuola

normale superiore.

BOURCIEZ, Edouard, 1923. Eléments de linguistique romane. Paris : Klincksieck.

BOURGIGNON, Lucien, 1998. Histoire et didactique : les défis de la complexité. Paris : Centre

national de documentation pédagogique.

CALVET, Louis-Jean, 1998. « Pour une linguistique du désordre et de la complexité », in P.

Blanchet, L-J. Calvet & D. Robillard (éds.), Un siècle après le Cours de Saussure, la

linguistique en question, Carnets de l'Atelier de Sociolinguistique n° 1. Paris,

L’Harmattan, pp. 13-80.

COMBETTES, Bernard & Sophie PREVOST, 2015. « La disparition du schéma V2 en français :

le rôle de l'opposition marqué / non marqué dans le domaine syntaxique », in C. Badiou-

Monferran & T. Verjans. Disparitions. Honoré Champion, pp. 283-301. <hal-

01233273>

CREISSELS, Denis, 2006. Syntaxe générale : une introduction typologique. Paris : Hermes

Sciences.

FIORENTINO, Giuliana, 1995. « Parlato e complessità sintattica: analisi del parlato

argomentato in contesto didattico-espositivo », in F. Casadei, G. Fiorentino & V. Sanek-

Lodovici (eds.), L’italiano che parliamo. Santarcangelo di Romagna: Fara, pp. 35-58.

FIORENTINO, Giuliana, 2009. « Complessità linguistica e variazione sintattica ». SILTA, 38, 2,

pp. 281-312.

GALATANU, Olga, Ana-Maria COZMA & Abdelhadi BELLACHHAB (dir.), 2016.

Représentations du sens linguistique : les interfaces de la complexité. Bruxelles : Peter

Lang.

GIL, David, 2008. « How complex are isolating languages », In F. Karlsson, M. Miestamo &

K. Sinnemäki (eds.), Language complexity : Typology, contact, change.

Amsterdam/Philadelphia: John Benjamins Publishing Company, pp. 109–131.

GLAUDERT, Nathalie, 2011. La complexité linguistique : essai de théorisation et d’application

dans un cadre comparatiste. Thèse de doctorat, Université de la Réunion.

GLESSGEN, Martin-Dietrich, 2007. Linguistique romane. Domaines et méthodes en

linguistique française et romane. Paris: Armand Colin.

GREENBERG, Joseph, 1963. Universals of Language. Cambridge : MIT Press.

JAKOBSON, Roman, 1963. Essais de linguistique générale. Paris : Les éditions de Minuit.

KLEIBER, Georges, 1990. La sémantique du prototype. Paris : PUF.

LEONARD, Jean Léo, Didier DEMOLIN & Karla JANIRE Avilés GONZALEZ (eds.). 2016.

Proceedings of the International Workshop on Structural Complexity in Natural

Language(s) (SCNL). Paris, 30-31 May 2016: Paris 3 University - Labex EFL (PPC11)

(http://axe7.labex-efl.org/node/353).

MADDIESON, Ian, 1984. Patterns of sounds. Cambridge University Press.

MAHMOUDIAN, Mortéza, 2009. « Théorie linguistique face à la complexité des langues », La

linguistique, vol. 45, fasc. 2, pp. 5-29.

MCWHORTER, John, 2001. « The world’s simplest grammars are creole grammars »,

Linguistic Typology 5: pp. 125-166.

NETTLE, Daniel, 2012. « Social scale and structural complexity in human languages »,

Philosophical Transactions of the Royal Society 367, pp. 1829–1836.

NOVAKOVA, Iva & Julie SORBA, 2014. « Les adjectifs d’affect : complexité sémantique et

profils discursifs », SHS Web of Conferences 8, Congrès Mondial de Linguistique

Française, 637-649.

PARKVALL, Mikael, 2008. « The simplicity of creoles in a cross-linguistic perspective », In F.

Karlsson, M. Miestamo & K. Sinnemäki (eds.), Language complexity: Typology,

contact, change, Amsterdam/Philadelphia: John Benjamins Publishing Company, pp.

265–285.

RIDDLE, Elizabeth, 2008. « Complexity in isolating languages: Lexical elaboration versus

grammatical economy », In F. Karlsson, M. Miestamo & K. Sinnemäki (eds.),

Language complexity: Typology, contact, change, Amsterdam/Philadelphia: John

Benjamins Publishing Company, pp. 133–151.

ROSCH, Eleanor, 1973. « Natural categories », Cognitive Psychology. New York: Halsted

Press, pp. 328-350.

ROSCH, Eleanor, 1975. « Universals and cultural specifics in human categorisation », in R. W.

Brislin, S. Bochner & W.J. Lonner (eds.), Cross-cultural perspectives on learning. New

York: Halsted Press, pp. 177-207.

TAGLIAVINI, Carlo, 1972. Le origini delle lingue neolatine. Bologna : Pátron (sesta edizione).

TOMIĆ, Olga Miseska, 1989. « Introduction », in O. M. Tomić (ed.), Markedness in synchrony

and diachrony. Berlin: Mouton de Gruyter.

TROUBETZKOY, Nikolaï, 1939 [1964]. Principes de phonologie, traduction de Grundzüge der

Phonologie par Jean Cantineau. Paris: Editions Klincksieck.