Poezia „Vorbeste-ncet” face parte din seria sonetelor eminesciene, publicate dupa moartea poetului, datand din anul 1876, an în care Eminescu scria și alte sonete: „Gândint la tine”, „Sonet satiric”..

Tema sonetului o constituie iubirea intre durere si bucurie, aspiratia catre o implinire eterna a sentimentului.

Semnificatia titlului: Titlul sintetizeaza mesajul artistic al textului, devenind un important element de paratext, anticipand altfel tema. La nivel morfologic, titlul este compus dintr-o structura verbala: confera textului valoarea unei rugaminti si adevarul incet ce induce tendinta de contemplare poetica, de exprimare armonioasa a sentimentului de iubire.

Textul este structurat in doua catrene si doua tertine.

Prima strofa, intitulata „cantecul iubirii” infatiseaza portretul fiintei iubite, devenite metaforic, „izvor de mangaiere” intrucat are capacitatea de a mangaia, de a alina sufletul eului poetic.

Adverbul „-ncet” ambiguizeaza discursul liric, inducand ideea soaptei de iubire ce incanta auzul, comparatia „vorba ca lamura de miere” accentuand armonia si muzicalitatea din glasul iubitei, iar profunzimea gandurilor si sentimentelor acesteia este exprimata prin utilizarea adjectivelor cu valoare de epitet („cuminte”).

Al doilea catren, „catrenul privirii”, continua portretul diafan al fiintei iubite, ce capata gradual atributele unicitatii si ale sacralitatii (metafora „scumpe inger sfinte”). Iubirea metamorfozeaza fiinta umana; are puterea de a o redimensiona senzorial, privirea vorbeste, transmitand soaptele de dragoste intr-o comunicare non verbala. Fiinta iubita exprimant pe cale vizuala sentimente general umane: „mila, dragostea, durerea”.

Iubirea devinte astfel un act de contemplatie poetica, idee accentuata de verbele la modul conjunctiv „sa privesc”, insotit de adverbul „-ncet”.

Prima tertina continua monologul liric adresat fiintei iubite, venerata prin structurile metaforice („idol scump”, „dulcea mea lumina”), rugamintea eului poetic devenind rugaciune („vorbește și rămâi”).

A doua terțină reia simetric verbele la imperativ „vorbește”, dar si verbele „priveste” in tentativa contompirii elementelor senzoriale ce exprima puternicul sentiment de dragoste. Punctele de suspensie accentueaza starea meditativa a eului liric, care unicizeaza sentimentul de iubire, iubita insasi fiind numita metaforic, o minune.

Vorbeste-ncet, urmeaza inainte Cu glasul tau, izvor de mangaiere, Caci vorba ta-i ca lamura de miere Si intelesul ei e prea cuminte.

Sa pot sa te privesc in veci - n-as cere Nimica alta, o, bun inger sfinte, Cand ochii tai imi spun fara cuvinte Si-arata mila, dragoste, durere.

Tu idol scump si dulcea mea lumina,

Ramai in bratul meu intotdeuna, Caci tie sufletu-mi numai se-nchina.

Vorbeste-ncet, priveste-ma intr-una, De chipul tau viata mea e plina:

Pot fi minuni ca tine nu-i nici una.