Dan, Capitan de Plai de Vasile Alecsandri

V. Alecsandri a fost poetul vitejiei, al barbatiei militare rominesti; ilustrativ este ciclul Ostasilor nostri inspirat de crincena inclestare a Razboiului de Independenta in care poetul cinta bravura din unghiul omului de rind, dar si volumul Legende (Continind doua cicluri de versuri, din 1875-1880, ce cuprinde 32 de piese), care infasoara simburele epic in faldurile istorii si ale fantezii, aruncind mereu punti intre real si fantastic. Dan, capitan de plai (1874) e mai reusit fiindca scriitorul combina mai liber istoria cu fabula; eroii, Dan si Ursan, se plaseaza la granita dintre realitate si mit.

Poemul este alcatuit din sapte parti, precedate de un motor, un fragment dintr-un "cintic poporal":"Frunza verde de malai,/Cine merge sus in rai?/Merge Dan soiman de plai/C-a ucis el mult dusmani,/ Un viziu si patru hani" si urmareste reliefarea luptea dirze a celor doi razboinico, Dan si Ursan, impotriva navalitorilor tatari, pe care reusesc sai opreasca si sai tina in lor pina la sosirea orheienilor. Compozitia si subiectul. Dan, capitan de plai este impartit in sapte capitole tablouri (numerotate de autor cu cifre latine), fiecare cuprinzind relatarea uneia din intimplarile care contribuie la conturarea subiectului.

In expozitia (I,II) sunt prezentati eroii Dan, care traieste "pe-un munte paduratic", afla, ascultind ce vorbesc "doi vechi stejari", ca-i "sabie in tara", c-au navalit tatarii si "tara-i in foc". Vulturii si ulii (simbolizind pe tatari) ii confirma spusele stejarilor. El hotaraste sa plece deindata impotriva cotropitorilor (intriga), zicindu-si:"O, Doamne sfinte, mai da-mi zile de trai/Pin ce-oi strivi toti lupii, toti serpii de pe plai". Capitolele III -V (subiectul propriu-zis) prezinta intilnirea lui Dan cu Ursan, ca si descrierea luptei celor doi viteji cu oastea tatareasca, lupta care constituie totodata si punctul culminant al poemului.

Cei doi sunt inzestrati de autor cu puteri (supranaturale) ca ale eroilor din basme: ei reusesc sa-si taie drum prin "neagra tatarime", pina ce se intilnesc fata in fata si isi incruciseaza armele, fericiti de victorie. In cael moment insa, Ursan este ranit, iar Dan iti apara cu strasnicie tovarasul de armes incercind sa-l scoata de pe cimpul de lupta, este el insusi lovit de o alta sageata tatareasca. Aparitia fulgeratoare a Fulgai (stapinind ca o amazona cei mai focosi cai si galopind salbatic pri spatii pustii), care reuseste sa scoata trupul tatalui ei din incaierare, sosirea arcasilor moldoveni, "ce vin c-o falca-n ceruri aprinsi ca niste zmei"" ca si luarea lui Dan prizonier, constituie deznodamintul actiunii.

In final, poemul mai contine un episod emotionant, acela al aducerii lui Dan in fata hanului Ghirai (capitolul VII). Demn, eroul nu-si leapada credinta strabuna, dar isi exprima ultima dorinta: de-a mai putea saruta odata pamintul Moldovei. Este magistral episodul reintoarcerii lui Dan, grav ranit, in cortul hanului, episod incheiat cu moartea eroului. Poemul se remarca intr-o deavirsita constructie epica, evidenta din felul in care este condusa actiunea, cum sunt inlantuite diferite episoade. Actiunea se desfatoara intr-o gradatie continua si logica, din momentul in care Dan afla de navalirea tatarilor si pina la stingerea lui, in cortul hanului Ghirai.

Naratiunea faptelor se impleteste strins cu dialoguri concise, dar care dau dinadism, cu portretele eroilor, cu descrieri plastice (cum este tabloul zguduitor al arderii satelor in flacari).

Scenele de mase, privelistele de ansamblu, sunt zugravite cu aceeasi maiestrie, in culori si linii viguroase; eroii dau dovada de o exemplara barbatie in fata dusmanului, ei capatind proportii legendare; portretele lor sunt ilustrative pentru curajul, spiritul de sacrificii si patriotismul romanilor. Personajul principal al poemului este Dan. El este o intrupare simbolica a patriotismului si a eroismului anonim popular. Realizat cu mijloacele cele mai mari ale artei, portretul lui Dan reprezinta, simbolic, vitejia poporului roman in lupta pentru libertate si independenta, pentru pastrarea specificului stramosesc. Dan, capitan de plai este un poem eroic adica nareazp o actiune mai complicata decit a baladei, cuprinzind mai multe episoade in care se povestesc fapte marete, savirsite de personaje insufletite de sentimente nobile). V. Alecsandri creeaza un erou miraculos de puternic in lupta (Dan), dusmanii se ingrozesc la aparitia sa, el cunoaste glasurile tainice ale naturii (afla de la niste stejari prapadul din vale); vulturii il calauzesc in drumul sau, iar riul isi micsoreaza undele ca el sa poata trece.

Printr-o varietate de procedee artistice (directe si indirecte), autorul realizeaza portretul complex al acestui erou, un portret fizic si moral. Astfel, in prima secventa, V. Alecsandri ne prezinta aspectul exterior al personajului si mediul in care traieste: "Batrinul Dan traieste ca soimul singuratic/In pestera de stinca, pe-un munte paduratic". Batrinul ostean, cu toate ca a implinit un secol de viata ("Vechi pustnic, ramas singur din timpul sau afara") si zadarniciile ii amintesc mereu de batrinete ("Timpul rece apasa-umarul meu/Si cit m-afund in zile tot simt ca e mai greu"), continua sa stea de straja tarii, asa cum l-a "deprins Stefan, usoarp tarina-i fie". Momentele de suprema fericire (amintirile din tinerete), cind tara-i striga "La lupta, Dane!", alterneaza cu meditatiile solitarului Dan, legate de eterna tema a mortii: "O! lege-a nimicirei! o! Lege nemiloasa!/Cind, cind s-a toci oare a vremii lunga coasa?" este de retinut metafora sugestiva ("a vremei lunga coasa") pentru ilustrarea ideii de trecere ireversibila a timpului, ca si interogatia retorica (punctind demnitatea celei care incepe sa constate ca batrinetea este virsta neputintei).

Regretul dupa anii tineretii este impresionant subliniat de alte doua (sugestive) metafore: Dan priveste "Fantoma dragalasa a verdei tinereti/Ce fuge de rasuflul geroasei batrineti". Dan traieste in comuniune totala ca natura, ceea ce configureaza semnificatia simbolica a personajului (sinbol al vitejiei poporului nostru pentru liberate si independenta nationala); el este, asemenea haiducului din baladele noastre populare, un simbol al poporului care a trait in mediul ambiant al naturii ce i-a fost "casa". Prin introducerea unor sugestive epitete si comparatii in structura poetica, autorul sugereaza ideea de vechime a batrinului Dan: El este "Vechi pustnic ramas singur din timpul sau afara,/Ca pe un gol de munte o stinca solitara"; el a albit de ani si zile, ceea ce presupune si experienta de viata, dar si luarea in considerare a aspectului exterior:Apoi el pleaca fruntea si cade in visare,/Iar muntii,albi ca dinsul,se-nchina-n departare".

Cu privire la titlul poemului, facem urmatoarele precizari: Dan este numele personajului principal, la opozitia dezvoltata "capitan de plai" asociaza doi termeni din sfere ale vocabularului foarte indepartate: "capitan" este un termen militar, iar "plai" este un termen de sfera limbajului comun, denumind "partea superioara a unui munte sau deal, aproape plana, acoperita cu pajiste", locul specific al romanului, a carui imagine paradisiaca apare si-n balada Miorita. In viziunea artistica al lui Alecsandri, Dan este osteanul care sta de veghe la hotarele patriei, care supravegheaza, din porunca domneasca, plaiurile romanesti, avind constiinta datoriei, aceea de a le apara de invaziile straine.

Portretul fizic al ereoului se va intregi de aici in colo cu o suma de trasaturi morale, proprii personajului romantic exceptional, plus in situatii exceptionale. Dan e un mare patriot: "Pe cind el tinar" punea in slujba tarii cea mai frumoasa podoaba: "dalba-i vitejie", adesea pleca singur "prin codrii fiorosi" de la hotare, in care "tuna si fulgera" contra cotropitorilor, "ca

trasnetul era" cind "vintura" ostile dusmane. Astfel "tara dormea in pace pe timpii cei mai rai": "deci ii placea sa-nfrunte dalba-i vitejie/Pe cei care prin lume purtau bici de urgie,/Si mult iubea cind tara striga:"La lupta, Dane!"/Sa vinture ca pleava ostirele dusmanii./Atunci a lui minie ca trasnetul era,/In patru mari hotare tuna si fulgera,/Iar tara domnea in pace pe timpii cei mai rai/Cind Dan veghea-n picioare la capatiiul ei".

Tara apare personificata, iar Dan un simbol al existentei milenare a poporului roman, un simbol al luptei pentru apararea fiintei nationale, si, pentru inlaturarea cotropitorilor straini, e demn si viteaz, neinfricat. Vertutile eroului sunt hiperbolizate si puse in evidenta printr-un stil retoric, colorat cu epitete, personificari, comparatii sau metafore (dalba-i vitejie, bici de urgie, mina lui ca trasnetul era, tara dormea-n pace, cind Dan veghea la capatiiul ei, codrii fiorosi, vulturi carpatici, zborul indraznet, cortegi falnici). Ca in legendele populare (Dan si Ursan nu figureaza in documente istorice de aceea se presupune ca sunt plasmuiri ale imaginatiei poporului), eroul vorbeste cu murgul sau, cind sprinten da-nlaturi sforaind, zicindu-i: "N-aibi grija, mai, soimane! Eu am si duc cu mine/O vraja de dusmani rea si buna pentru tine". Vorbirea directa, marcata grafic prin folosirea ghilimelelor, invioreaza actiunea, iar metafora ("o vraja rea de dusmani") evidentiaza o trasatura morala esentiala a eroului: curajul in primejdie.

Tot odata se introduce in poem un motiv specific al comuniunii om natura care vor capata o mai mare amploare in cel de-al doilea capitol. Folosind pesonificarea, dar si vorbirea directa, autorul nil prezinta pe batrinul Dan ca pe eroul basmelor populare; el intelege glasul naturii, aude conversatia a doi stejari, "crescuti dintr-o tulpina", despre primejdia in care se afla patria, pantru ca au navalit tatarii. Acestia "ard satele romane", "ard holdele-n cimpii" si iau in rubie "fete si copii": "Batrinul Dan asculta graind doi vechi stejari/Crescuti dintr-o tulpina pe culmea cea de munte" (?) "O! frate, zice unul, un vint in miez de noapte/Adusu-mi-au din vale lung vaiet, triste soapte!/ Esabie in tara! Au navalit tatarii!" (?) "Asa! raspunde altul,acolo in departare zarit-am asta noapte pe cer lumina mare!/ard satele romane! Ard holdele-n cimpii!/ Ard codrii!..sub robie cad fete si copii" (?) "Batrinul Dan aude, suspina si nu crede!".

Prezentarea personajului central se face acum prin verbe la prezentul istoric (asculta, ard, zbor, aude, suspina, nu crede), prin repetitia insistenta a verbului "ard", prin enumerarea (satele, holdele, codrii ard) si inversiune ("adusu-mi-au din vale lung vaiet"). Propozitiile sunt scurte, tonul grav, marcat si de multimea exclamatiilor retorice ("Ard satele romane!"). Desi batrin, Dan porneste la lupta, minat de un fierbinte patriotism: "Batrinul Dan desprinde un palos vechi din cui/Si palosul luceste vios in mina lui/Batrinul Dan pe sinu-i apasa a lui mina/Si simte ca tot mai bate o inima romana". Aceasta importanta trasatura morala rezolta de faptele personajului plecarea lui la lupta. Un rol important joaca aici epitetul. Dan e batrinul, palosul e vechi deci sugestia vechimii se impune de la sine. Foarte expresiv devine epitetul verbului "luceste voios", in care intentia personificatoare a autorului e clara.

Batrinul ostean al lui Stefan cel Mare uraste de moarte pe toti dusmanii tarii el si-a pastrat vigoarea sufleteasca, fapt ce rezulta din autocaracterizarea ce si-o face in verurile: "Pe inima si palos rugina nu s-a pus./O! Doamne, Doamne sfinte, mai dami zile de trai/ Pin ce-oi strivi toti lupii, toti serpii de pe plai! Fa tu sa-mi para numai atunci palosul greu/ cind inima-n ceta-va sa bata-mi piept-ul meu,/S-atunci inima numai de-a bate sa-n cete/Cind voi urca sub tarna a dusmanilor cete!". Vedem ca maretul om de munte invoca devinitatea cerindu-i zile de trai pentru a putea strivi pe toti dusmanii tarii. Metafora e, in acest pasaj, de esenta populara: lupi si serpi sunt invadatorii, simbolizind pe tatarii veniti in cetate, care-si joaca armasarii in balti de singe si pe caree viteazil doreste sai culce sub tarina.

Observam ca verbele sunt la modul imperativ iar repetitiile abunda. Tonul avintat, specific epocii pasoptiste, si deci romanticului poet Vasile Alecsandri care era tonul potrivit pentru

aceasta impresionata ruga. Tot in mod indirect, prin faptele sale de arme, ni-l prezinta Alecsandri pe eroul sau si-n secventa a sasea, in care lupta cu oastea tatareasca reprezinta punctul culminant al poemului. Deznodamintul actiunii, aflat in finalul poemului in tabloul al saptelea, este foarte emotionant. In el sunt reliefate alte calitati ale eroului: demnitatea sa inalta, dragostea de patri, de credintas trabuna, intalepciunea si maretia. Ghirai, hanul, infrint atit de rusinos de romini, si umilit precum un lup din codrii ce-au fost de cini gonit, nu treste ginduri de crunta razbunare contra lui Dan.

Cu inima haina, dupa trei zile si trei nopti de framintari, il cheama pe viteaz la el in cort; prin ochii lui trec fulgeri si amenintari ingrozitoare. Si urmeaza o secventa de mare dramatism: desi cuprins de lanturi, maret intra romanul. Dealogul lor incordat, pe care il voi transcrie mai jos, are valente simbolice profunde si dezvaluie tot inderect alte trasaturi morale iesite din comun: intalepciunea, demnitatea, inteligenta, inaltul patriotism. La intrebarea lui Ghirai "Ce simte firul ierbii cind coasa e vecina?", eroul da raspunsul cuvenit: "Ea pleaca fruntea-n pace (?)/Caci are sa rodeasca mai frageda la anul!" Se subliniaza deci atit inteligenta batrinului ostean, cit si experienta de viata, demnitatea si intelepciunea sa.

Sensurile simbolice subliniate de autor sunt acestea: "firul ierbei" simbol al vietii amenintate cu moartea, care "are sa renasca mai frageda" reprezinta o sugestie pentru intreg poporul roman, harazit sa reziste la marile furtuni ale istoriei vitrege, sa renasca mereu, ca pasarea Phoenix, prin puterea de sacrificiu a vitejilor ei. Dan e plin de optimism, isi exprima increderea in virtutile urmasilor sai, capabili si ei sa lupte si sa invinga. Hanul, care cunoaste prenumele eroului din "graiul plin de lacrimi ai orfanilor din lume", cit si inteligenta sa vie si intelepciunea, ii propune un tirg rusinos: iertarea de moarte in schimbul lepadarii de legea stramoseasca (deci si de calitatea de crestin ortodox si de apartenenta etnica, cea de raman): " Dar imi fac mila, de ani si de-a ta minte,/Gindind la batrinetea ce-apasa-al meu parinte,/Si vreu, cu daruri multe, pe tine-a ta iertare/De veri tu sa te lepezi acum de legea ta!". Raspunsul demn al lui Dan il uimeste pe Han, dar ii si impune respect: "Ceahlaul sub furtuna nu scade musinoi!/Eu, Dan, sub vintul soartei sa scad pagin nu voi./Deci nu-mi convine viata miselnic cistigata,/Nici pata fardelegii in fruntea mea sapata./Rusinea-i o rugina pe-o arma de viteaz./Cui place sa roseasca, roseasca? eu nu vreu/Nici pata pe-a mea arma, nici pe obrazul meu./Alb am trait un secol pe plaiul stramosesc/Si vreu cu fata alba senin sa ma sfirsesc,/Ca dup-o viata lunga, ferita de rusine,/Mormintul meu sa fie curat si alb ca mine!". Sa subliniem, in acest peisaj, mai intii semnificatiile simbolice. In raspunsul dat lui Ghirai se vorbeste de faptul ca "Ceahlaul nu scade musinoi". Este aici un simbol poetic, poate cel mai indragit de poporul roman, muntele, loc de refugiu in restriste, dar si de inaltare sufleteasca (e lacasul zeilor in antichitate), simbolul rezistentei in timp la cele mai grele incercari prin care a trecut acest popor.

Sa observam apoi ca opozitia simpla "Dan" determina pronumele personal "eu" si ca imbinarea celor doua cuvinte aminteste de forma voivodala "Io, Mircea" si confera exprimarii o anumita maretie si solemnitate. In felul acesta, moartea eroului din final simbolul luptei pentru apararea fiintei nationale apare, sub pana lui Alecsandri, ca o moarte tragica, sublima. Abundenta figurilor de stil: epitete, comparatii, metafore ("rusinea-i o rugina", "?un vierme", "fata alba", "viata lunga", mormintul "curat si alb" "ca mine") confera versurilor citate mai sus un puternit continut emotional. Fragmentele, comentate pina acum, dar in special capitolul al VII-lea, sunt dominate de cele doua sentimente cardinale: onoarea si dezonoarea, in jurul carora se tes metaforele si alegoriile. Punerea discreta in antiteza a celor doua sentimente amplifica expresivitatea poetica.

El recurge la cuvintele "pata", "rusine", "rugina pe-o arma de viteaz", "vierme" pentru a sugera dezonoarea, si, in opozitie cu ele, la cuvintele "albeata din obraz", "fata alba", "trai fara mustrare si fara prihanire", mormintul "curat si alb" pentru a sugera onoarea si cinstea.

Viteazul respinge deci "mila" si "darurile" dusmanului, cerindu-i doar: "Ghirai, ma lasa, in ora mortii grele/Sa mai sarut odata pamintul tarii mele!" Uimit, Hanul desface cu propria-i mina "cumplitul lant", "unealta de robie" sub care "leul zace", zicindui grabnic: "Tata, ia calul meu si du-te!" Si poemul se incheie magistral cu episodul reintoarcerii lui Dan, grav ranit, de pe pamintul patriei, unde, in "aerul Moldovei", de care-i fusese "dor" de ceasul din urma a vietii, "inima lui creste", ochii-i plini de jale "privesc prin lacrimi podoaba tarii sale".

In locul acela, de dincolo de Nistru, "Sarmanu-nghenuncheaza pe iarba ce straluceste,/Isi pleaca fruntea alba, smerit isi face cruce/Si pentru tozdeauna saruta ca pe-o moaste/Pamintul ce tresare si care-l recunoaste.../Apoi el se intoarce la hanul, intra-n cort,/Suspina, sovaieste si, palid, cade mort!". Pasajul intreg respira in aer de maretie, caracteristic tragediilor antice. Este impresionant faptul ca eroul adauga inca o virtute in paleta inaltelor sale insusiri morale: credincios cuvintului dat lui Ghirai, el se intoarce la hanul si acolo "palid" sovaieste, apoi "cade mort". Remarcabila este si imaginea vizuala creata de poet: "Dan, inghenunchiat ..pe iarba ce straluci", isi pleaca "fruntea alba" si saruta pamintul tarii ce "tresare si care-l recunoaste". Personificarea pamintului este de asemenea superba.

Sa mai precizam un fapt: V. Alecsandri se arata si aici preocupat (ca si in poezia Sergentul) de a sublinia o idee scumpa lui: recunoasterea eroismului poporului nostru de catre reprezentantii altor natiuni. De aceea, in final, hanul rosteste "cu durere", la capatiiul viteazului cazut la datorie: "O! Dan viteaz, ferice ca tine care pere,/Avind o viata verde in timpul tineretii!?/Si alba ca zapada in iarna batrinetii!" eroul deci smulge admiratia dusmanului pentru inaltele sale virtutii morale: eroism, devotament, demnitate si puritatea sufleteasca. Imbinarea fericita a comparatiei cu metafora si aligoria confera fragmentului un inalt continut emotional.

Un procedeu stilistic de remarcat, in aceste versuri finale (capitolul VII) este repetitia, prin care Alecsandri obtine o subliniere si o intensificare deosebita a actiiunilor sau un plus de expresivitate ("nu scade"?"sa scad"; "ma lasa"?"lasa" etc.). repetitia dintii realizeaza o enalogie intre imposibilitatea ca Ceahlaul sa ajunga un musuroi sub furtuna si imposibilitatea ca Dan sa-si lepede credinta "sub vintul soartei". Mai poate fi remarcata si staruinta, aproape obsesiva, cu care Alecsandri, bun cunoscator al limbii populare, marcheaza persoana I in raspunsurile date de Dan. Poetul respecta acum exprimarea populara, care nu arata (in mod obisnuit) pe autorul actiunii prin pronumele personal in nominativ, ci se multumeste cu indicatia data de desinenta verbului; in schimb apar pronume personale in dativ si acuzativ. Persoana I este insa indicata si prin pronumele posesiv, folosit ca adjectic: "fruntea mea", "a mea arma", "obrazul meu", "mormintul meu", "al meu dor", "pamintul tarii mele".

Valoarea stilistica a pronumelui se datoreazp si intentiei de a sublinia tonul de confesiune, rostit la persoana I, mai ales ca verbele singure n-ar fi reusit sa marcheze aceasta intentie. Daca in conturarea personajului principal, Dan, am putut urmari varietatea procedeelor de caracterizare folosite de autor, concomitent cu reliefarea unot procedee artistice, in portretizarea lui Ursan vom schita doar citeva aspecte. V.Alecsandri prezinta pe Ursan (in mod discret) ca fiin prietenul si tocarasul de lupta al lui Dan; el este infatisat numai din linii colturoase si din umbre: "Om aspru care doarme culcat pe-un buzdugan,/Ursan, pletos ca zimbrul, cu pieptul gros si lat,/Cu bratul de barbat, cu pumnul apasat,/E scurt la grai, naprasnic, la chip intunecos,/El este de peste Milcov pribeag misterios". Si el intra-n dusmanii "ca vieru-n stuhu tare", pe vremea marelui Stefan, iar acum ingrijeste de "sirepe hergelii" si "sta de paza in mijlocul cimpii", adica la hotarele tarii. Prin ocupatia lui pasnica, prin faptul ca are avere si o fata viteaza, Fulga, se sugereaza discret dragosteade pace a poporului roman. El e de "peste Milcov", un fel de Hercule misterios, fapt ce ne duce cu gindul la ideea de unitate a romanilor de pretutindeni. Viteaz, hotarit, imprevizibil, priveste "grozavu-i buzdugan" cu mult drag si-l insoteste pe Dan in lupta cu tatarii, pina la sosirea

ostasilor din Orhei (cind este ranit si salvat de fiica sa, Fulga).

Se impune o scurta observatie si cu privire la peronajul Ghirai, simbol al dusmanului, al invadatorului cum era si Baiazid, din Scrisoare III; dar personajul lui v.Alecsandri, desi are aceeasi cruzime si pofta de jaf, desi doreste sa-l ucida, din razbunare, pe viteazul Dan, se pleaca in fata demnitatii si patriotismului profund al acestuia, ingaduindu-i sa-si ia ramas bun de la pamintul tarii. Sentimentul lui este de respect filial: "Tata, ia calul meu si du-te!". Vorbele de lauda pe care le rosteste Ghirai in final, si sentimentul cu care le insoteste, cel de durere, pun mai bine in evidenta deosebitele insusiri ale eroului principal, Dan. Sub raportul versificatiei, observam ca V.Alecsandri cultiva versul lung, de 13-14 silabe, ritmul este iambic, iar rima imperecheata: ("straluce" - "cruce"; "moaste" - "recunoaste"; "tineretii" - "batrinetii").

Poemul Dan, capitan de plai impleteste istoria cu folclorul, realitatea cu fantasticul,iar deasupra tuturor sentimentelor predomina dragostea de tara a celor doi eroi: Dan si Ursan. Vasile Alecsandri e considerat "rege al poeziei",de catre M.Eminovici in poezia sa Epigonii si pentru maisstria cu care a infatisat ochilor si sesibilitatii noastre istoria: "El desteapta-n sinul nostru dorul tarii cei strabune, /El revoaca-n dulci icoane a istoriei minunei/Vremea lui Stefan cel Mare, zimbrul sobru si regal. Daca in continuare personajul principal, Dan, am putut urmari varietatea procedeelor de caracterizare folosite de autor, concomitent cu reliefarea unor procedee artistice, in portretizarea lui Ursan vom schita doar citeva aspecte.

Mihai Eminescu l-a numit pe Vasile Alecsandri rege al poeziei deoarece a fost un deschizator de drumuri in cultura romaneasca si pentru ca a creat o opera completa si valoroasa dominand literatura nationala aproape jumatate de veac.Vasile Alecsandri a valorificat creatia populara orala, a descris natura, a militat pentru dreptate sociala, a evocat eroismul poporului in lupta pentru libertate nationala de-a lungul istoriei, a pus bazele repertoriului dramatic romanesc. Bardul de la Mircesti a vibrat fata de toate evenimentele istorice si sociale ale timpului sau: dezrobirea tiganilor, Unirea Principatelor, Razboiul de Independenta si rascoalele taranesti.Poemul Dan, capitan de plai apartine genului epic si este un poem in versuri pentru ca evoca fapte legendara din trecutul poporului, punand in centrul atentiei figura unor eroi exceptionali.Poemul este inspirat din creatia folclorica, element de geneza subliniat de motto-ul:Frunza verde de malai,Cine merge sus in rai ?Merge Dan, soiman de plaiC-a ucis el multi dusmani,

Un vizir si patru hani.Frunza verde lemn de bradCine merge gios in iad ?Merg tatarii lui Murad,C-au ucis in zi de maiPe Dan, capitan de plai!(fragment de cantec popular)Aceste versuri schiteaza atmosfera de legenda a poemului si dau glas admiratiei poporului fata de viteazul Dan care a ucis multi dusmani. Prin determinantul multi se insista asupra satisfactiei privind numarul mare al celor rapusi. Finalul motto-ului exprima multumirea poporului fata de dreptatea divina care l-a rasplatit pe Dan trimitandu-l in rai, iar pe tatari i-a condamnat focului vesnic.Titlul este numele eroului principal al carui portret – de o rara frumusete morala – se defineste pe parcursul poemului.Tema o constituie evocarea eroismului luptei romanilor pentru libertate nationala din secolul al XVI-lea impotriva tatarilor.In compozitia poemului remarcam sapte capitole in care momentele subiectului se inscriu in succesiunea lor obisnuita.Expozitiunea – aflata la inceputul primului capitol – prezinta pe batranul Dan in singuratatea muntilor, meditand asupra tineretii si a ireversibilitatii timpului.Intriga o constituie dialogul dintre “… doi vechi stejari/ Crescuti dintr-o tulpina pe culmea cea de munte/ Si-avand ca o coroana un secul pe-a lor frunte”. Ei vorbesc despre navalirile tatarilor, moment de cumpana pentru tara, care-l determina pe Dan sa plece la lupta.Desfasurarea actiunei urmareste:- drumul strabatut de “maretul om de munte” pana la Ursan care traia “pe intinsul campiilor pustii”;- hotararea lui Ursan de a pleca neintarziat la lupta;- sosirea Fulgai, fiica lui Ursan;- plecarea celor doi viteji; - proportiile legendare ale luptei cu tatarii;- ranirea lui Ursan si apararea sa de catre Dan pana cand Fulga il salveaza;- sosirea arcasilor din Orhei, infrangerea si alungarea tatarilor;- caderea lui Dan in robie;- incercarea lui Ghirai de a-l convinge sa-si lepede credinta stramoseasca.Punctul culminant este episodul infruntarii lui Ghirai de catre Dan. Batranul se defineste prin demnitate, neacceptand sa treaca la credinta pagana respingand darurile hanului.In deznodamant se infatiseaza moartea lui Dan, dupa ce si-a indeplinit dorinta sfanta de a saruta pentru ultima oara “pamantul tarii”.In poem se imbina naratiunea, dialogul si descrierea. In caracterizarea personajelor si in prezentarea luptei se foloseste un bogat limbaj artistic in care predomina epitetul, comparatia si metafora. Cadrul natural unde traieste Dan se caracterizeaza prin izolare, maretie si permanenta:Batranul Dan traieste ca soimul singuraticIn pestera de stanca, pe-un munte paduraticVerbele traieste, rasare, apune, priveste folosite la indicativul prezent sugereaza ideea ca Dan este un personaj simbolic, o intruchipare a idealului de luptator roman pentru libertate national. Comparatia ca soimul singuratic releva setea de libertate si cutezanta sa. Meditatia asupra ireversibilitatii timpului aduce in prim-plan anii care s-au scurs punand in lumina maretia eroului in vremea tineretii, trasatura care confera unitate profilului acestui personaj.Ca si soarele cand apune, Dan se indeparteaza tot mai mult de zilele “mari si bune” ale tineretii. Epitetul rece, determinant al substantivului timpul, accentueaza sentimentul apasarii vremii: “…Timpul rece apasa umarul meu/ Si, cat m-afund in zile, tot simt ca e mai greu!”Prin metafora a vremei lunga coasa se concretizeaza imaginea abstracta a timpului.

Repetitiile O! lege-a nimicirei, o! lege nemiloasa! si a adverbului relativ cand pun in lumina revolta si neputinta omului in fata mortii. Comparatia cu muntii albi reliefeaza puritatea si maretia lui Dan: “Iar muntii, albi ca dansul, se-nclina-n departare”. Muntii au fost martorii trecutului glorios cand Dan era o pavaza pentru tara atat in vremuri de pace, cat si de urgie:Si mult iubea cand tara striga: “La lupta, Dane!”Sa vanture ca pleava ostirile dusmane.Atunci a lui manie ca trasnetul eraIn patru mari hotare tuna si fulgeraIar tara dormea-n pace pe timpii cei mai raiCand Dan veghea-n picioare la capatul ei.Vasile Alecsandri creeaza o imagine impresionanta a lui Dan, adevarat erou de balada, care cutreiera codrii fara drumuri si fara de lumina, infruntand dusmanii si fiarele padurii:Ades el pleca singur prin codrii fiorosi,In carii luceau noaptea oteluri si ochi rosi,Si daca murgu-I sprinten da-n laturi sforaind,Viteazul cu blandeta il dezmiarda graind:N-aibi grija, mai soimane! Eu am si duc cu mineO vraja rea de dusmani si buna pentru tine.Valorificand motivul popular al comuniunii om-natura, poetul subliniaza maretia eroului prin metafora vulturii carpatici, simbol al puterii, al dorintei de libertate, aspiratie raportata la spatiul geografic romanesc: Iar vulturii carpatici cu zborul indraznet/ Faceau un cortegi falnic eroului drumet. Substantivul eroului este un element edificator in aprecierea vitejiei personajului. Versul Increderea-nfloreste in inimile mari! Este o concluzie privind optimismul lui Dan – trasatura definitorie a poporului roman.Desfasurarea poemului in capitolele urmatoare concretizeaza – prin factori multipli – maretia poporului, izvorata din dragostea de tara, curaj, vitejie, demnitate, insusiri intruchipate in poem de Dan si de Ursan.Elementele succinte al descrierei, dialogul si naratiunea din intriga poemului infatiseaza natura partasa la timpurile de inaltare si la vremurile de restriste.Cei doi stejari sunt simboluri graitoare ale permanentei pamantului romanesc.Discutia stejarilor personificati prezinta o succesiune rapida de secvente ilustrand faradelegile savarsite de dusmani:E sabie in tara: au navalit tatarii!Si-acum in balti de sange isi joaca armasarii!-Asa! raspunde altul, colo in departareZarit-am asta-noapte pe cer lumina mare!Ard soarele romane! ard holdele-n campii!Ard codrii!… sub robie cad fete si copii!Dramatismul momentului este surprins de metonimia sabie, repetitia verbului ard, enumeratia (satele, campii, codri) si prin hiperbola balti de sange. Observatia asupra tabloului se extinde cuprinzand intreaga zare unde oamenii cad victime cruzimii tatarilor:Si-n fumul ce se-nalta cu larme zgomotoaseZbor suflete gonite, din trupuri sangeroase!Scurte note descriptive infatiseaza reactia eroului indurerat de chinurile tarii: “aude, suspina si nu crede” si “Un fulger se aprinde in ochii lui pe loc” cand intelege ca moartea ameninta intreaga Moldova. Ecoul gandurilor sale este exprimat prin formulari scurte, imperative:La lupta, Dane! tara-i in jaf, tara-i in foc!Gandul devine grabnic fapta, ceruta de starea critica a tarii:Batranul Dan desprinde un palos vechi din cuiSi palosul luceste voios in mana lui.Batranul Dan pe sanu-i apasa a lui manaSi simte ca tot bate o inima romanaEpitetele vechi, voios, metafora inima romana sugereaza faptul ca dragostea de neam este

miracolul “tineretii fara batranete”.Emotionanta invocatie adresata de Dan divinitatii exprima dorinta de a trai pana cand va nimici pe toti dusmanii tarii, numiti metaforic lupii, serpii:O! Doamne, Doamne sfinte, mai da-mi zile de trai,Pan’ ce-oi strivi toti lupii, toti serpii de pe plai!Capitolul al III-lea, care incepe cu adverbul de mod asa subliniaza maretia lui Dan – vazut ca un simbol al trecutului legendar – prin intermediul epitetelor maretul, om de munte, pasi gigantici, viteazul Dan. Constructia metaforica calcand pe urme mai marunte si personificarea naturii – care il venereaza – intregesc imaginea de legenda a eroului:Asa apare-n sesuri maretul om de munte,Calcand cu pasi gigantici pe urme mai marunte!Nu stiu de el copacii tineri, crescuti pe maluri, Dar raul il cunoaste si scade-a sale valuri,Sa treaca inainte viteazul Dan la luptaCaracterizarea lui Ursan se realizeaza prin intermediul descrierii:Om aspru care doarme culcat pe-un buzdugan,Ursan, pletos ca zimbrul, cu peptul gros si lat,Cu bratul de barbat, cu pumnul apasat,E scurt la grai, napraznic, la chip intunecos,El e de peste Milcov pribeag misterios.Toti carii stiu de dansul spun multe, dar soptind,Si cale, de o zare il ocolesc grabind.Epitetele (om) aspru, (bratul) de barbat, pumnul apasat, la chip intunecos, scurt la grai, napraznic, pribeag, misterios si comparatia ca zimbrul contureaza portretul fizic si moral. Expresia populara din versul “Si cale de o zare il ocolesc grabind” atrage atentia cat de mult se temeau potrivnicii lui Ursan de el. Incursiunea in istorie subliniaza vitejia eroului, pretuirea si generozitatea cu care Stefan cel Mare rasplatea virtutile luptatorilor sai:Pe vremea lui, sub ochiul lui Stefan, domn cel mare,Intrand in dusmani singur ca vieru-n stuhul tare,Au prins pe hanul Marza din fuga cu arcanul;Iar Stefan, de la dansul in schimb luand pe hanul.I-au zis “Ursane frate! sa-ti faci ochirea roata,Si cat ii vedea zarea, a ta sa fie toata!La fel ca Dan, Ursan a ramas credincios voievodului aparand libertatea vetrei strabune:De-atunci el sta de paza in mijlocul campieiSi nimeni nu s-atinge de zmeii herghelii.Firul epic continuat de dialogul dintre Dan si Ursan, dezvaluie ceasul de cumpana in care se afla tara si consemneaza hotararea celor doi viteji de a porni neintarziat la lupta. Propozitiile scurte, exclamative, cu verbele la modul conjunctiv exprima necesitatea plecarii imediate:Sa mergem.Dar! sa mergem! adauge Ursan.In partea a VI-a este descrisa batalia cu tatarii printr-o derulare rapida ca de secvente cinematografice. Dan apare in aureola de legenda. Luptatorul seamana atata groaza si moarte in dusmani, incat nimeni nu indrazaneste sa-i stea impotriva. Epitetul tremuranda provenit din verb la gerunziu, comparatiile ca giunghiul cel de moarte, ca fulger de urgie, verbele cade, pier, taie, fug si pronumele nehotarat toti subliniaza vitejia eroului si spaima tatarilor:El intra si se-ndeasa in gloata tremurandaCa giunghiul cel de moarte in inima plapanda,Si palosu-i ce luce ca fulger de urgieTot cade-n dreapta-n stanga, si taie-n carne vie…Fug toti si per din cale-i!…El striga: “Steie fataCui place vitejia, cui s-au urat de viata!

Cand Ursan este ranit, Dan ramane cu el. Dativul etic exprima admiratia pentru Dan care isi apara cu inversunare prietenul. Adverbul comparativ precum imprima o nota de arhaicitate si sporeste puterea de sugestie:Cu calu-n mana stanga, cu pala-n mana dreapta,Amenintand cu ochii tatarii mi-i asteaptaPrecum asteapta zimbrul de lupi incongiuratSa-I zvarle cu-a lui coarne pe campul spaimantatDar nici gandesc paganii sa deie piept cu elCaci palosu-i napraznic, e vultur de otel.Descrierea si dialogul din partea a VII-a ilustreaza apoteoza eroului demn si neinfricat, a carui ratiune de a fi este dragostea de tara. Dan este privit in antiteza cu Ghirai, om cu inima haina, care se straduieste sa-l convinga sa savarseasca faradelegea de a parasi credinta stramoseasca. Ghirai este tipul cuceritorului convins ca poate domni prin forta si prin incercarea de a-i determina pe invinsi sa se lepede de legea strabuna. La intrebarea Ce simte firul ierbei cand coasa e vecina?, Dan raspunde cu intelepciune si cutezanta: Ea pleaca frunte-n pace/ Caci are sa rasara mai frageda la anul, fiind convins de puterea miraculoasa a renasterii poporului roman.Dan respinge cu demnitate fagaduiala de a fi rasplatit cu daruri multe daca se leapada de legea crestineasca. Raspunsul incepe cu sugestiva metafora a Ceahlaului, simbol al inaltimii reliefului Moldovei, ilustrand maretia morala a eroului. Constructia metaforica nu scade musunoi reflecta imposibilitatea de a accepta faradelegea parasirii credintei crestine:Ceahlaul sub furtuna nu scade musunoi!Eu, Dan, sub vantul soartei sa scad pagan nu voi.Ideea este subliniata printr-un sir de constructii metaforice dispuse intr-o gradatie ascendenta care simbolizeaza demnitatea:Deci nu-mi convine viata miselnic castigata,Nici pata fardelegei in fruntea mea sapata.Rusinea-i o rugina pe-o arma de viteazUn verme ce mananca albeata in obraz.Justificarea atitudinii sale se inscrie in normele morale ale poporului roman, la respectarea carora au vegheat oameni mari ai neamului in toate timpurile. Repetitia cuvantului alb – folosit cu sens metaforic – subliniaza faptul ca puritatea este o permanenta a profilului sau moral, verbul am trait semnifica trecutul, constructia metaforica cu fata alba senin sa ma sfarsesc se refera la prezent, iar metafora mormantul meu sa fie curat si alb ca mine exprima dorinta ca numele sau sa fie neintinat si dupa moarte: Alb am trait un secul pe plaiul stramosesc / Si vreau cu fata alba senin sa ma sfarsesc.Probitatea morala a eroului se evidentiaza prin repetitia negatiei nu-mi trebuie, nu voi si prin metafora o cupa mult plina de amaruri.Singura dorinta a lui Dan starneste uimire si admiratie in sufletul hanului care desface Unealta de robie sub care leul zace / Cumplitul lant ce-l leaga cu stranse noduri sute si i se adreseaza cu afectiune: Tata, ia calul meu si du-te.Metafora leul scoate in evidenta maretia lui Dan chiar si atunci cand se afla in robie.Legatura dintre erou si tara este infatisata prin gesturi emotionante subliniate prin verbe determinante cu mare incarcatura afectiva:Batranul Dan ferice, se duce, Nistrul trece,Si-n aerul Moldovei se umfla peptu-i rece,Si inima lui creste, si ochii-i plini de jaleCu drag privesc prin lacrimi podoaba tarii sale,Sarmanu-ngenuncheaza pe iarba ce straluce,Isi pleaca fruntea alba, smerit isi face cruceSi pentru totdeauna saruta ca pe-o moastePamantul ce tresare si care-l recunoaste…Vasile Alecsandri a creat in acest episod cele mai tulburatoare versuri din literatura noastra

clta despre comuniunea om-natura bazata pe dragostea sfanta de tara.Batranul, intors in cortul lui Ghirai, se stinge linistit si fericit ca a sarutat glia strabuna in semn de ramas bun inaintea mortii.Apoteoza eroului este intregita prin cuvintele lui Ghirai din finalul poemului:O! Dan viteaz, ferice ca tine care pere,Avand o viata verde in timpul tineretii!Si alba ca zapada in iarna batranetii!…Elementele de versificatie din poezie sunt: versul lung (13-14 silabe), rima imperecheata, ritm iambic.Valoarea poemului Dan, capitan de plai rezulta din arta cu care Vasile Alecsandri impleteste folclorul cu realitatea si fantasticul, exprimand sentimentul de nobil al dragostei de tara intruchipata de legendarul capitan de plai, de prietenul sau Ursan si de amintirea lui Stefan cel Mare, domn care simbolizeaza eternitatea simbolica romaneasca.Criticul literar Titu Maiorescu contureaza complexitatea personalitatii lui Vasile Alecsandri prin aprecierea: “Farmecul limbei romane in poezia populara – el ni l-a deschis; iubirea omeneasca si dorul de patrie… el le-a intrupat, frumusetea proprie a pamantului nostru natal si a aerului nostru – el a descris-o (…) … cand a fost chemat poporul sa-si jertfeasca viata in razboiul din urma – el singur a incalzit ostasii nostri cu raza poeziei.”Mihai Eminescu l-a numit pe Vasile Alecsandri rege al poeziei deoarece a fost un deschizator de drumuri in cultura romaneasca si pentru ca a creat o opera completa si valoroasa dominand literatura nationala aproape jumatate de veac.Vasile Alecsandri a valorificat creatia populara orala, a descris natura, a militat pentru dreptate sociala, a evocat eroismul poporului in lupta pentru libertate nationala de-a lungul istoriei, a pus bazele repertoriului dramatic romanesc. Bardul de la Mircesti a vibrat fata de toate evenimentele istorice si sociale ale timpului sau: dezrobirea tiganilor, Unirea Principatelor, Razboiul de Independenta si rascoalele taranesti.Poemul Dan, capitan de plai apartine genului epic si este un poem in versuri pentru ca evoca fapte legendara din trecutul poporului, punand in centrul atentiei figura unor eroi exceptionali.Poemul este inspirat din creatia folclorica, element de geneza subliniat de motto-ul:Frunza verde de malai,Cine merge sus in rai ?Merge Dan, soiman de plaiC-a ucis el multi dusmani, Un vizir si patru hani.Frunza verde lemn de bradCine merge gios in iad ?Merg tatarii lui Murad,C-au ucis in zi de maiPe Dan, capitan de plai!(fragment de cantec popular)Aceste versuri schiteaza atmosfera de legenda a poemului si dau glas admiratiei poporului fata de viteazul Dan care a ucis multi dusmani. Prin determinantul multi se insista asupra satisfactiei privind numarul mare al celor rapusi. Finalul motto-ului exprima multumirea poporului fata de dreptatea divina care l-a rasplatit pe Dan trimitandu-l in rai, iar pe tatari i-a condamnat focului vesnic.Titlul este numele eroului principal al carui portret – de o rara frumusete morala – se defineste pe parcursul poemului.Tema o constituie evocarea eroismului luptei romanilor pentru libertate nationala din secolul al XVI-lea impotriva tatarilor.In compozitia poemului remarcam sapte capitole in care momentele subiectului se inscriu in succesiunea lor obisnuita.Expozitiunea – aflata la inceputul primului capitol – prezinta pe batranul Dan in singuratatea muntilor, meditand asupra tineretii si a ireversibilitatii timpului.

Intriga o constituie dialogul dintre “… doi vechi stejari/ Crescuti dintr-o tulpina pe culmea cea de munte/ Si-avand ca o coroana un secul pe-a lor frunte”. Ei vorbesc despre navalirile tatarilor, moment de cumpana pentru tara, care-l determina pe Dan sa plece la lupta.Desfasurarea actiunei urmareste:- drumul strabatut de “maretul om de munte” pana la Ursan care traia “pe intinsul campiilor pustii”;- hotararea lui Ursan de a pleca neintarziat la lupta;- sosirea Fulgai, fiica lui Ursan;- plecarea celor doi viteji; - proportiile legendare ale luptei cu tatarii;- ranirea lui Ursan si apararea sa de catre Dan pana cand Fulga il salveaza;- sosirea arcasilor din Orhei, infrangerea si alungarea tatarilor;- caderea lui Dan in robie;- incercarea lui Ghirai de a-l convinge sa-si lepede credinta stramoseasca.Punctul culminant este episodul infruntarii lui Ghirai de catre Dan. Batranul se defineste prin demnitate, neacceptand sa treaca la credinta pagana respingand darurile hanului.In deznodamant se infatiseaza moartea lui Dan, dupa ce si-a indeplinit dorinta sfanta de a saruta pentru ultima oara “pamantul tarii”.In poem se imbina naratiunea, dialogul si descrierea. In caracterizarea personajelor si in prezentarea luptei se foloseste un bogat limbaj artistic in care predomina epitetul, comparatia si metafora. Cadrul natural unde traieste Dan se caracterizeaza prin izolare, maretie si permanenta:Batranul Dan traieste ca soimul singuraticIn pestera de stanca, pe-un munte paduraticVerbele traieste, rasare, apune, priveste folosite la indicativul prezent sugereaza ideea ca Dan este un personaj simbolic, o intruchipare a idealului de luptator roman pentru libertate national. Comparatia ca soimul singuratic releva setea de libertate si cutezanta sa. Meditatia asupra ireversibilitatii timpului aduce in prim-plan anii care s-au scurs punand in lumina maretia eroului in vremea tineretii, trasatura care confera unitate profilului acestui personaj.Ca si soarele cand apune, Dan se indeparteaza tot mai mult de zilele “mari si bune” ale tineretii. Epitetul rece, determinant al substantivului timpul, accentueaza sentimentul apasarii vremii: “…Timpul rece apasa umarul meu/ Si, cat m-afund in zile, tot simt ca e mai greu!”Prin metafora a vremei lunga coasa se concretizeaza imaginea abstracta a timpului. Repetitiile O! lege-a nimicirei, o! lege nemiloasa! si a adverbului relativ cand pun in lumina revolta si neputinta omului in fata mortii. Comparatia cu muntii albi reliefeaza puritatea si maretia lui Dan: “Iar muntii, albi ca dansul, se-nclina-n departare”. Muntii au fost martorii trecutului glorios cand Dan era o pavaza pentru tara atat in vremuri de pace, cat si de urgie:Si mult iubea cand tara striga: “La lupta, Dane!”Sa vanture ca pleava ostirile dusmane.Atunci a lui manie ca trasnetul eraIn patru mari hotare tuna si fulgeraIar tara dormea-n pace pe timpii cei mai raiCand Dan veghea-n picioare la capatul ei.Vasile Alecsandri creeaza o imagine impresionanta a lui Dan, adevarat erou de balada, care cutreiera codrii fara drumuri si fara de lumina, infruntand dusmanii si fiarele padurii:Ades el pleca singur prin codrii fiorosi,In carii luceau noaptea oteluri si ochi rosi,Si daca murgu-I sprinten da-n laturi sforaind,Viteazul cu blandeta il dezmiarda graind:N-aibi grija, mai soimane! Eu am si duc cu mineO vraja rea de dusmani si buna pentru tine.Valorificand motivul popular al comuniunii om-natura, poetul subliniaza maretia eroului prin metafora vulturii carpatici, simbol al puterii, al dorintei de libertate, aspiratie raportata la

spatiul geografic romanesc: Iar vulturii carpatici cu zborul indraznet/ Faceau un cortegi falnic eroului drumet. Substantivul eroului este un element edificator in aprecierea vitejiei personajului. Versul Increderea-nfloreste in inimile mari! Este o concluzie privind optimismul lui Dan – trasatura definitorie a poporului roman.Desfasurarea poemului in capitolele urmatoare concretizeaza – prin factori multipli – maretia poporului, izvorata din dragostea de tara, curaj, vitejie, demnitate, insusiri intruchipate in poem de Dan si de Ursan.Elementele succinte al descrierei, dialogul si naratiunea din intriga poemului infatiseaza natura partasa la timpurile de inaltare si la vremurile de restriste.Cei doi stejari sunt simboluri graitoare ale permanentei pamantului romanesc.Discutia stejarilor personificati prezinta o succesiune rapida de secvente ilustrand faradelegile savarsite de dusmani:E sabie in tara: au navalit tatarii!Si-acum in balti de sange isi joaca armasarii!-Asa! raspunde altul, colo in departareZarit-am asta-noapte pe cer lumina mare!Ard soarele romane! ard holdele-n campii!Ard codrii!… sub robie cad fete si copii!Dramatismul momentului este surprins de metonimia sabie, repetitia verbului ard, enumeratia (satele, campii, codri) si prin hiperbola balti de sange. Observatia asupra tabloului se extinde cuprinzand intreaga zare unde oamenii cad victime cruzimii tatarilor:Si-n fumul ce se-nalta cu larme zgomotoaseZbor suflete gonite, din trupuri sangeroase!Scurte note descriptive infatiseaza reactia eroului indurerat de chinurile tarii: “aude, suspina si nu crede” si “Un fulger se aprinde in ochii lui pe loc” cand intelege ca moartea ameninta intreaga Moldova. Ecoul gandurilor sale este exprimat prin formulari scurte, imperative:La lupta, Dane! tara-i in jaf, tara-i in foc!Gandul devine grabnic fapta, ceruta de starea critica a tarii:Batranul Dan desprinde un palos vechi din cuiSi palosul luceste voios in mana lui.Batranul Dan pe sanu-i apasa a lui manaSi simte ca tot bate o inima romanaEpitetele vechi, voios, metafora inima romana sugereaza faptul ca dragostea de neam este miracolul “tineretii fara batranete”.Emotionanta invocatie adresata de Dan divinitatii exprima dorinta de a trai pana cand va nimici pe toti dusmanii tarii, numiti metaforic lupii, serpii:O! Doamne, Doamne sfinte, mai da-mi zile de trai,Pan’ ce-oi strivi toti lupii, toti serpii de pe plai!Capitolul al III-lea, care incepe cu adverbul de mod asa subliniaza maretia lui Dan – vazut ca un simbol al trecutului legendar – prin intermediul epitetelor maretul, om de munte, pasi gigantici, viteazul Dan. Constructia metaforica calcand pe urme mai marunte si personificarea naturii – care il venereaza – intregesc imaginea de legenda a eroului:Asa apare-n sesuri maretul om de munte,Calcand cu pasi gigantici pe urme mai marunte!Nu stiu de el copacii tineri, crescuti pe maluri, Dar raul il cunoaste si scade-a sale valuri,Sa treaca inainte viteazul Dan la luptaCaracterizarea lui Ursan se realizeaza prin intermediul descrierii:Om aspru care doarme culcat pe-un buzdugan,Ursan, pletos ca zimbrul, cu peptul gros si lat,Cu bratul de barbat, cu pumnul apasat,E scurt la grai, napraznic, la chip intunecos,El e de peste Milcov pribeag misterios.

Toti carii stiu de dansul spun multe, dar soptind,Si cale, de o zare il ocolesc grabind.Epitetele (om) aspru, (bratul) de barbat, pumnul apasat, la chip intunecos, scurt la grai, napraznic, pribeag, misterios si comparatia ca zimbrul contureaza portretul fizic si moral. Expresia populara din versul “Si cale de o zare il ocolesc grabind” atrage atentia cat de mult se temeau potrivnicii lui Ursan de el. Incursiunea in istorie subliniaza vitejia eroului, pretuirea si generozitatea cu care Stefan cel Mare rasplatea virtutile luptatorilor sai:Pe vremea lui, sub ochiul lui Stefan, domn cel mare,Intrand in dusmani singur ca vieru-n stuhul tare,Au prins pe hanul Marza din fuga cu arcanul;Iar Stefan, de la dansul in schimb luand pe hanul.I-au zis “Ursane frate! sa-ti faci ochirea roata,Si cat ii vedea zarea, a ta sa fie toata!La fel ca Dan, Ursan a ramas credincios voievodului aparand libertatea vetrei strabune:De-atunci el sta de paza in mijlocul campieiSi nimeni nu s-atinge de zmeii herghelii.Firul epic continuat de dialogul dintre Dan si Ursan, dezvaluie ceasul de cumpana in care se afla tara si consemneaza hotararea celor doi viteji de a porni neintarziat la lupta. Propozitiile scurte, exclamative, cu verbele la modul conjunctiv exprima necesitatea plecarii imediate:Sa mergem.Dar! sa mergem! adauge Ursan.In partea a VI-a este descrisa batalia cu tatarii printr-o derulare rapida ca de secvente cinematografice. Dan apare in aureola de legenda. Luptatorul seamana atata groaza si moarte in dusmani, incat nimeni nu indrazaneste sa-i stea impotriva. Epitetul tremuranda provenit din verb la gerunziu, comparatiile ca giunghiul cel de moarte, ca fulger de urgie, verbele cade, pier, taie, fug si pronumele nehotarat toti subliniaza vitejia eroului si spaima tatarilor:El intra si se-ndeasa in gloata tremurandaCa giunghiul cel de moarte in inima plapanda,Si palosu-i ce luce ca fulger de urgieTot cade-n dreapta-n stanga, si taie-n carne vie…Fug toti si per din cale-i!…El striga: “Steie fataCui place vitejia, cui s-au urat de viata!Cand Ursan este ranit, Dan ramane cu el. Dativul etic exprima admiratia pentru Dan care isi apara cu inversunare prietenul. Adverbul comparativ precum imprima o nota de arhaicitate si sporeste puterea de sugestie:Cu calu-n mana stanga, cu pala-n mana dreapta,Amenintand cu ochii tatarii mi-i asteaptaPrecum asteapta zimbrul de lupi incongiuratSa-I zvarle cu-a lui coarne pe campul spaimantatDar nici gandesc paganii sa deie piept cu elCaci palosu-i napraznic, e vultur de otel.Descrierea si dialogul din partea a VII-a ilustreaza apoteoza eroului demn si neinfricat, a carui ratiune de a fi este dragostea de tara. Dan este privit in antiteza cu Ghirai, om cu inima haina, care se straduieste sa-l convinga sa savarseasca faradelegea de a parasi credinta stramoseasca. Ghirai este tipul cuceritorului convins ca poate domni prin forta si prin incercarea de a-i determina pe invinsi sa se lepede de legea strabuna. La intrebarea Ce simte firul ierbei cand coasa e vecina?, Dan raspunde cu intelepciune si cutezanta: Ea pleaca frunte-n pace/ Caci are sa rasara mai frageda la anul, fiind convins de puterea miraculoasa a renasterii poporului roman.Dan respinge cu demnitate fagaduiala de a fi rasplatit cu daruri multe daca se leapada de legea crestineasca. Raspunsul incepe cu sugestiva metafora a Ceahlaului, simbol al inaltimii reliefului Moldovei, ilustrand maretia morala a eroului. Constructia metaforica nu scade

musunoi reflecta imposibilitatea de a accepta faradelegea parasirii credintei crestine:Ceahlaul sub furtuna nu scade musunoi!Eu, Dan, sub vantul soartei sa scad pagan nu voi.Ideea este subliniata printr-un sir de constructii metaforice dispuse intr-o gradatie ascendenta care simbolizeaza demnitatea:Deci nu-mi convine viata miselnic castigata,Nici pata fardelegei in fruntea mea sapata.Rusinea-i o rugina pe-o arma de viteazUn verme ce mananca albeata in obraz.Justificarea atitudinii sale se inscrie in normele morale ale poporului roman, la respectarea carora au vegheat oameni mari ai neamului in toate timpurile. Repetitia cuvantului alb – folosit cu sens metaforic – subliniaza faptul ca puritatea este o permanenta a profilului sau moral, verbul am trait semnifica trecutul, constructia metaforica cu fata alba senin sa ma sfarsesc se refera la prezent, iar metafora mormantul meu sa fie curat si alb ca mine exprima dorinta ca numele sau sa fie neintinat si dupa moarte: Alb am trait un secul pe plaiul stramosesc / Si vreau cu fata alba senin sa ma sfarsesc.Probitatea morala a eroului se evidentiaza prin repetitia negatiei nu-mi trebuie, nu voi si prin metafora o cupa mult plina de amaruri.Singura dorinta a lui Dan starneste uimire si admiratie in sufletul hanului care desface Unealta de robie sub care leul zace / Cumplitul lant ce-l leaga cu stranse noduri sute si i se adreseaza cu afectiune: Tata, ia calul meu si du-te.Metafora leul scoate in evidenta maretia lui Dan chiar si atunci cand se afla in robie.Legatura dintre erou si tara este infatisata prin gesturi emotionante subliniate prin verbe determinante cu mare incarcatura afectiva:Batranul Dan ferice, se duce, Nistrul trece,Si-n aerul Moldovei se umfla peptu-i rece,Si inima lui creste, si ochii-i plini de jaleCu drag privesc prin lacrimi podoaba tarii sale,Sarmanu-ngenuncheaza pe iarba ce straluce,Isi pleaca fruntea alba, smerit isi face cruceSi pentru totdeauna saruta ca pe-o moastePamantul ce tresare si care-l recunoaste…Vasile Alecsandri a creat in acest episod cele mai tulburatoare versuri din literatura noastra clta despre comuniunea om-natura bazata pe dragostea sfanta de tara.Batranul, intors in cortul lui Ghirai, se stinge linistit si fericit ca a sarutat glia strabuna in semn de ramas bun inaintea mortii.Apoteoza eroului este intregita prin cuvintele lui Ghirai din finalul poemului:O! Dan viteaz, ferice ca tine care pere,Avand o viata verde in timpul tineretii!Si alba ca zapada in iarna batranetii!…Elementele de versificatie din poezie sunt: versul lung (13-14 silabe), rima imperecheata, ritm iambic.Valoarea poemului Dan, capitan de plai rezulta din arta cu care Vasile Alecsandri impleteste folclorul cu realitatea si fantasticul, exprimand sentimentul de nobil al dragostei de tara intruchipata de legendarul capitan de plai, de prietenul sau Ursan si de amintirea lui Stefan cel Mare, domn care simbolizeaza eternitatea simbolica romaneasca.Criticul literar Titu Maiorescu contureaza complexitatea personalitatii lui Vasile Alecsandri prin aprecierea: “Farmecul limbei romane in poezia populara – el ni l-a deschis; iubirea omeneasca si dorul de patrie… el le-a intrupat, frumusetea proprie a pamantului nostru natal si a aerului nostru – el a descris-o (…) … cand a fost chemat poporul sa-si jertfeasca viata in razboiul din urma – el singur a incalzit ostasii nostri cu raza poeziei.