Comentariu - ecasacartii.ro · John H. Walton Victor H. Matthews Mark W. Chavalas Comentariu...

Comentariu cultural–istoric al

Vechiului Testament

John H. WaltonVictor H. Matthews

Mark W. Chavalas

Comentariu cultural–istoric al

Vechiului Testament

Traducere de:Silviu Tatu

Luca CreţanRomana Cuculea

Retipărire

Oradea, 2016

Copyright © 2000 John H. Walton, Victor H. Matthews şi Mark W. ChavalasEdiţia originală a fost publicată în limba engleză, cu titlul The IVP Background Bible Commentary: Old Testament, de John H. Walton, Victor H. Matthews şi Mark W. Chavalas.Publicat în 2000 de InterVarsity Press, P.O. Box 1400, Downers Grove, IL 60515-1426, SUA.Tradus cu permisiune.

Toate drepturile asupra ediţiei în limba română aparţin editurii Casa Cărţii, Oradea. Orice reproducere sau selecţie de texte din această carte este permisă doar cu aprobarea în scris a editurii Casa Cărţii, Oradea.

Comentariu cultural-istoric al Vechiului Testamentautori: John H. Walton, Victor H. Matthews şi Mark W. ChavalasCopyright © 2014 Casa CărţiiCasa Cărţii, OradeaOP 2, CP 30410670, OradeaTel./Fax: 0259-469 057; 0359-800761; 0728-874975E-mail: [email protected]

Traducerea: Silviu Tatu, Luca Creţan, Romana CuculeaEditarea: Fidelia Stroie şi Teofil StanciuTehnoredactarea: Vasile GabrianCorectura: Timeia VimanCoperta: Marius BonceConsultant de specialitate: Silviu Tatu

Tiparul executat la Alföldi Nyomda Zrt., Debrecen, Ungaria.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiWalton, John H

Comentariu cultural-istoric al Vechiului Testament / John H. Walton, Victor H. Matthews, Mark W. Chavalas ; trad.: Silviu Tatu, Luca Creţan, Romana Cuculea. - Oradea : Casa Cărţii, 2014

IndexISBN 978-606-732-004-6

I. Matthews, Victor HII. Chavalas, Mark WIII. Tatu, Silviu (trad.)IV. Creţan, Luca (trad.)V. Cuculea, Romana (trad.)

222.07

Cuprins

Cuvânt-înainte din partea editurii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7Prefaţă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9Surse folosite de editură. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12Alte resurse pentru contextul cultural al Vechiului Testament . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14

Pentateuhul: Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23Geneza . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28

Mitologia Orientului Apropiat antic și Vechiul Testament. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30Relatările despre Potop din Orientul Apropiat antic. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38Religia lui Avraam . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 48Rute comerciale majore în Orientul Apropiat antic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 74

Exodul. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 81Data Exodului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 91

Leviticul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 128Numeri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 154Deuteronomul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 184

Legământul şi tratatele din Orientul Apropiat antic. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 186

Literatura istorică: Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 227Iosua . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 230

Informaţii egiptene despre Canaan și Israel. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 233Judecători . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 261

Climatul politic din Epoca Fierului Timpuriu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 282Rut . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2981 Samuel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3032 Samuel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3461 Împăraţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3812 Împăraţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 413

Campaniile în vest ale lui Tiglat-Pileser al III-lea, 734–732 î.H. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4321 Cronici . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 442

Semnificaţia genealogiilor pentru generaţiile postexilice. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4432 Cronici . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 451

Inscripţiile lui Sanherib . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 488Lachiș . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 489

Ezra . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 492Neemia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 506Estera. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 517

Herodot. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 518

Literatura poetică şi de înţelepciune: Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 527Iov . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 530

Principiul răsplătirii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 532Psalmii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 548

Teme comune . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 548Metafore comune pentru Dumnezeu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 552Termeni muzicali . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 554

Proverbele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 601Influenţa Proverbelor în Orientul Apropiat antic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 602Cum erau folosite proverbele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 603Proverbele ca adevăr general . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 606

Eclesiastul. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 613Cântarea cântărilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 620

Metafora sexuală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 621

Literatura profetică: Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 625Isaia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 627

Credinţe în viaţa de după moarte în Israel și în Orientul Apropiat antic . . . . . . . . . . . . . . . . 648Ieremia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 689

Sigilii și bule. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 715Plângerile lui Ieremia (Lamentaţii). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 736

Lamentaţiile cu privire la căderea orașelor în lumea antică. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 738Ezechiel. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 740Daniel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 783

Apocalipsele akkadiene . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 802Osea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 807Ioel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 816

Ziua Domnului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 817Amos . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 820

Schimbări economice și sociale în Israelul secolului VIII . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 824Obadia. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 832Iona . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 834Mica. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 838Naum . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 845Habacuc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 850Țefania. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 853Hagai. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 855Zaharia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 857

Literatura apocaliptică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 858Sumar al legăturilor dintre construirea Templului și vedeniile lui Zaharia . . . . . . . . . . . . . . 863

Maleahi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 869Glosar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 872Tabele şi diagrame . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 877Hărţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 883Index de subiecte. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 890

7

Cuvânt-înainte din partea editurii

Comentariul cultural-istoric al Vechiului Testament, realizat de profesorii John H. Walton (actualmente la Wheaton College) și colaboratorii săi: Victor H. Matthews (Southwest Missouri State University) și Mark W. Chavalas (University of Wisconsin, La Crosse), a fost publicat pentru prima dată în limba engleză în anul 2000. În tot acest răstimp s-a dovedit a fi o unealtă utilă pentru toţi cei interesaţi de studiul biblic. După cum trădează însăși ordinea numelor, John Walton a scris cea mai mare parte a materialului, fapt confir-mat personal de acesta când a vizitat România în anul 2013. Cei trei profesori americani s-au specializat în problematica socio-culturală și istorică a lumii antice și au publicat stu-dii pe aceste subiecte. Preocuparea lor este să ofere contemporanilor noștri instrumentarul necesar pentru înţelegerea textelor străvechi ale Vechiului Testament și să diminueze lipsa de familiaritate a cititorilor cu astfel de texte. Nu înseamnă însă că toate explicaţiile sunt unanim acceptate de întregul spectru al specialiștilor Vechiului Testament, ci ele repre-zintă cele mai bune explicaţii pe care autorii le-au putut oferi punctual.

Această lucrare este complementară cu Dicţionarul biblic, Noua enciclopedie a Bibliei sau cu alte lucrări similare, cu diferenţa majoră că, potrivit cu specificul unui comentariu, textul biblic este parcurs verset cu verset, fapt ce permite cititorului o corelare foarte la îndemână între pasajul din Scripturi studiat/lecturat și materialul conceput de comenta-tori. Ca orice lucrare de factură creștină, comentariul de faţă împarte Vechiul Testament în cele patru secţiuni consacrate: Pentateuhul, cărţile istorice, cărţile poetice și cărţile profe-tice, individualizând prin materiale introductive fiecare dintre cele patru grupuri mari de cărţi biblice. Din loc în loc sunt inserate casete suplimentare în care se detaliază subiecte specifice cărţii în discuţie. Dintre cele 29 de teme abordate în casete (pe care le găsiţi în cuprins) menţionăm următoarele: „Relatările despre Potop din Orientul Apropiat antic” în Geneza, „Data Exodului” în Exodul, „Climatul politic din Epoca Fierului Timpuriu” în Iosua, „Herodot” în Estera, „Termeni muzicali” în Psalmii, „Cum erau folosite proverbele” în Proverbele, „Credinţe în viaţa de după moarte în Israel și în Orientul Apropiat antic” în Isaia, „Ziua Domnului” în Ioel, „Literatura apocaliptică” în Zaharia.

Chiar dacă o lucrare de referinţă ar impune folosirea unui aparat critic amplu și refe-rinţe bibliografice detaliate pentru fiecare informaţie oferită, în cazul comentariului de faţă s-a optat pentru o variantă mai accesibilă publicului larg. Documentele primare, inscripţiile și vestigiile arheologice nu sunt decât arareori citate, evitându-se astfel atât aglomerarea lucrării cu elemente tehnice, cât și extinderea semnificativă a unui tom deja foarte consistent (aproape 900 de pagini). Credibilitatea informaţiei este girată, așadar, doar de credibilitatea autorilor ca specialiști pe domeniul lor. Această lipsă este suplinită totuși prin listele bibliografice incluse la începutul acestui volum. Între cei care semnează

Comentariu cultural-istoric al Vechiului Testament8

lucrările recomandate ca lectură suplimentară se regăsesc atât autori evrei, cât și creștini, iar dintre cei din urmă – autori evanghelici de diverse nuanţe.

Lumea Vechiului Testament se află la o distanţă de cel puţin 2 500 de ani de cititorul contemporan. Deși omul și preocupările sale fundamentale nu s-au schimbat substanţial pe parcursul mileniilor de istorie scrisă, există numeroase aspecte specifice lumii antice care au nevoie de interpretare pentru că se leagă de realităţi care au dispărut între timp sau cel puţin s-au estompat de-a lungul vremii. Cititorului i se oferă informaţii despre relaţiile sociale, ocupaţiile și legislaţia care le guverna. Tot aici se încadrează detaliile pri-vitoare la popoare, minorităţi etnice și subdiviziunile poporului: triburi (seminţii), clanuri, case părintești (familii).

Contextul cultural oferă alte particularităţi: obiceiuri legate de activităţile agricole din timpul anului (semănat, secerat, treierat, călcatul strugurilor în teasc) și de evenimen-tele sociale ale vieţii umane (naștere, circumcizie, logodnă, cununie, deces, dușmănie, împăcare), îmbrăcăminte, încălţăminte, hrană. Întrucât viaţa religioasă este prioritară în Vechiul Testament, se acordă atenţie diverselor detalii privitoare la cultele religioase (atât monoteismul iahvist, cât și diversele culte politeiste cu care se află în opoziţie), ritualurile religioase, sărbătorile, dar și unor elemente specifice spiritualităţii (postul, rugăciunea, cântarea, dansul, zeciuiala, dărnicia, pocăinţa, meditarea la Scripturi și memorarea lor). Adeseori limbajul artistic înglobează cel mai bine aspectele legate de mentalităţile unei comunităţi, motiv pentru care figurile stilistice sunt frecvent explicate.

Contextul istoric aduce în discuţie problematica situărilor geografice, a datelor (calen-darul) și a evenimentelor petrecute. Evenimentele biblice sunt interpretate de o manieră integrată cu ajutorul hărţilor (din text şi de la sfârșitul cărţii) și al descrierilor geogra-fice. Suplimentar, sunt oferite (tot la finalul cărţii) patru tabele sinoptice cu tăbliţele cuneiforme, inscripţiile, textele legislative și alte piese literare relevante pentru studiul Vechiului Testament. Cronologia Palestinei este studiată comparativ cu istoria Imperiului Hitit, Egiptean și a civilizaţiilor mesopotamiene. Informarea rapidă pe un subiect de inte-res este facilitată de glosarul de termeni și de indexul tematic de la sfârșitul comentariului.

Comentariul cultural-istoric al Vechiului Testament este un instrument complex, iar efici-enţa utilizării sale crește prin exerciţiu. Cu cât ne îndepărtăm mai mult de lumea Orientului Apropiat antic, cu atât un asemenea comentariu devine o unealtă mai indispensabilă stu-diului atent al Vechiului Testament. Fără îndoială, Comentariul cultural-istoric al Vechiului Testament nu trebuie să ia locul studierii Vechiului Testament ca atare, dar cu siguranţă poate facilita familiarizarea cititorului cu particularităţile lumii în care a fost scris, astfel încât, în ultimă instanţă, studiul Vechiului Testament devine mai rodnic.

Conf. univ. dr. Silviu Tatuprofesor de exegeza și teologia Vechiului TestamentInstitutul Teologic Penticostal, București

9

Prefaţă

Cartea aceasta reprezintă o încercare de a acoperi o anumită nişă din domeniul vast al comentariilor biblice într-un singur volum. Am exclus din discuţie diverse elemente pre-cum teologia, structura literară, sensul cuvintelor, istoria erudiţiei şi aşa mai departe, şi ne-am focalizat asupra informaţiilor referitoare la contextul biblic.

Poate se întreabă cineva ce semnificaţie au informaţiile contextuale pentru interpre-tarea textului. La ce ne ajută să ştim lucrurile pe care ni le furnizează acest comentariu? Observăm pe bună dreptate că mesajul teologic al Bibliei nu se bazează pe cunoaşterea locurilor şi a contextului cultural. Observăm, de asemenea, că oricâte dovezi istorice şi arheologice s-ar strânge pentru a atesta, de exemplu, exodul israeliţilor din Egipt, acestea nu au cum să arate modul în care a fost orchestrat de Dumnezeu –, iar implicarea lui Dumnezeu este mesajul cel mai important al autorului biblic. Prin urmare, ce rost are să ne pierdem timpul şi energia încercând să înţelegem contextul cultural, istoric, geografic şi arheologic al israeliţilor?

Scopul acestei cărţi nu este unul apologetic, deşi cu siguranţă, sunt informaţii care s-ar preta anumitor discuţii apologetice. Cu toate acestea, selecţia şi prezentarea datelor nu s-a făcut conform unui plan apologetic. Încercăm să punem în valoare cultura israe-liţilor şi concepţia lor despre lume şi viaţă. De ce? Atunci când citim Biblia ca o comuni-tate a credinţei, vrem să beneficiem cât mai mult de conţinutul teologic. Aşadar, oamenii obişnuiesc să caute în detalii semnificaţia teologică. Există tendinţa de a desluşi în text propriile prejudecăţi culturale, precum şi propriile perspective şi concepţii despre lume şi viaţă ca o bază pentru înţelegerea semnificaţiei teologice atunci când nu suntem atenţi la diferenţele care au existat în gândirea israeliţilor. Societatea extinsă din Orientul Apropiat antic este importantă prin faptul că este, de multe ori, o fereastră spre cultura israeliţilor. Cartea aceasta, prin sondarea modului de gândire al israeliţilor sau al celor din Orientul Apropiat antic, poate să îl ajute pe interpret să evite concluziile eronate în multe situaţii. De exemplu, semnificaţia teologică a stâlpului de foc, a ţapului ispăşitor sau a pietrelor „Urim şi Tumim” poate fi înţeleasă altfel atunci când ne raportăm la cultura generală a Orientului Apropiat antic.

Identificarea similarităţilor nu s-a făcut prin raportarea strictă la anumite perioade. Recunoaştem că ocurenţa anumitor elemente culturale din Ugarit de la mijlocul secolului II s-ar putea să nu aibă nicio legătură cu gândirea israeliţilor de la mijlocul secolului I. Totuşi, nu de puţine ori am vrut să arătăm doar că anumite idei sau concepţii au existat în cultu-rile din Orientul Apropiat antic. Se prea poate ca asemenea idei să fi reprezentat aspecte ale unei matrici culturale generale ale lumii antice. Le dăm doar ca exemple ale modului de gândire specific lumii antice. Aceste informaţii trebuie folosite cu precauţie, totuşi, pentru că nu ne putem asuma o omogenitate completă de-a lungul epocilor, al regiunilor

10 Comentariu cultural-istoric al Vechiului Testament

sau al grupurilor etnice din Orientul Apropiat antic. În zilele noastre, de exemplu, este deplasat să vorbim despre „cultura europeană” ştiind ce diferenţe semnificative sunt între italieni şi elveţieni, de exemplu. Am încercat să fim sensibili la aceste lucruri, însă nu am impus limite stricte informaţiilor pe care le oferim.

Chestiunea în discuţie nu este dacă israeliţii „au împrumutat” de la vecinii lor sau nu. Nu încercăm să găsim un parcurs literar şi nici nu credem că trebuie să dovedim faptul că israeliţii au fost familiari cu anumite opere literare pentru a fi folosit motive similare. Am evitat termeni precum „influenţă” sau „impact” în discuţia despre asimilarea informaţiei. Încercăm să studiem acele elemente care e posibil să facă parte din moştenirea culturală a Orientului Apropiat antic. Acea moştenire este reflectată probabil în diferite opere lite-rare, însă israeliţii nu trebuiau neapărat să cunoască sau să fie influenţaţi de acele opere literare. Acestea pur şi simplu fac parte din matricea culturală comună. Procesul revela-ţiei lui Dumnezeu presupune ca El să se arate binevoitor faţă de noi, să se acomodeze la umanitatea noastră, să se exprime folosind un limbaj şi metafore uzuale. Nu ar trebui să ne surprindă faptul că multe dintre elementele comune au fost adoptate, uneori adaptate, iar alteori, total modificate sau transformate, însă au fost folosite pentru a împlini planul lui Dumnezeu. Am fi surprinşi dacă nu ar fi aşa, totuşi. Comunicarea presupune o serie de convenţii şi înţelegeri comune. Atunci când vorbim de „orarul de vară”, presupunem că interlocutorul înţelege această convenţie culturală strictă şi nu stăm să-i explicăm. Un om dintr-o eră sau cultură diferită în care nu se obişnuieşte să se schimbe ceasul va fi absolut nedumerit de această expresie. Ar trebui să se familiarizeze cu cultura noastră ca să înţeleagă. La fel de adevărat este atunci când încercăm să pătrundem literatura israelită. Astfel, pentru a înţelege circumcizia în contextul lui Israel, este necesar să înţelegem forma acesteia din Orientul Apropiat antic. Pentru a aprecia semnificaţia jertfei în Israel, este necesar să o comparăm cu semnificaţia acesteia în lumea antică. Deşi ne lovim de anu-mite probleme greu de soluţionat uneori atunci când căutăm să ne documentăm, faptul că tratăm cu ignoranţă acele probleme, nu înseamnă că ele nu există. Şi faptul că ne-am documentat are mai multe urmări pozitive decât negative.

Uneori furnizăm informaţii doar pentru a satisface curiozitatea. Ca profesori, ne-am dat seama că cel mai mult dezvoltăm în studenţii noştri curiozitatea faţă de text şi încer-căm, apoi, să satisfacem, întrucâtva, acea curiozitate. Totodată, se poate întâmpla de multe ori să dăm viaţă lumii biblice – făcând din noi cititori atenţi şi avizaţi. Informaţiile dintr-un articol nu sunt neapărat date pentru a interpreta textul mai uşor, ci doar pentru a furniza informaţii cât se poate de pertinente pentru interpretarea textului. Astfel, informaţiile din Iov 38 privind imaginile mitologice despre Creaţie din Orientul Apropiat antic nu trebuie să ne constrângă să considerăm gândirea din cartea lui Iov în aceeaşi termeni. Datele sunt furnizate pur şi simplu pentru comparaţie.

Cartea aceasta se doreşte a satisface piaţa celor neavizaţi mai mult decât comunităţile academice şi ştiinţifice. Dacă ar fi să adnotăm fiecare informaţie în parte astfel încât colegii noştri să ajungă la resurse şi să verifice publicaţiile originale, ne-am trezi la final cu o lucrare în multe volume, prea detaliată pentru a le mai folosi celor neavizaţi, cărora urmă-rim să le facem un serviciu. Chiar dacă ni se pare, adesea, cumplit să omitem trimiterile

11Prefaţă

la reviste şi cărţi, recunoaştem că avem o datorie faţă de colegii noştri şi sperăm că puţinele referinţe bibliografice pe care le furnizăm îi vor îndruma pe cititori spre acestea. În plus, am încercat să fim foarte atenţi cu informaţiile şi ideile privind dreptul de proprietate ca să menţinem un standard de integritate. Un alt lucru care decurge din faptul că ţintim piaţa celor neavizaţi este aceea că trimiterile la literatura primară nu sunt, inevitabil, întru totul exacte. În loc să menţionăm sursa şi referinţele textului, a trebuit să ne rezumăm la a spune: „Legile babiloniene cuprind” sau „regulile hitite includ”. Ştiind că cei mai mulţi nu vor avea oportunitatea sau înclinaţia de a căuta în text şi că multe citate vor fi obscure şi inaccesibile nespecialiştilor, am făcut eforturi în special pentru a furniza informaţii per-tinente mai degrabă decât pentru a oferi o pistă de cercetare. Admitem că aceasta îi va frustra pe cei cărora le place să culeagă mai multe informaţii de la sursă. Putem doar să recomandăm revenirea asupra listei bibliografice pe care am întocmit-o şi extragerea informaţiilor de acolo. Pentru cititorul nefamiliarizat cu anumiţi termenii care apar în mod repetat, am pus un glosar ajutător la finalul cărţii. Caracterele îngroşate în text îl îndreaptă pe cititor spre termenii din glosar.

Pentru cititorul neavizat, e posibil ca informaţia să producă uneori confuzie. Obiectivul nostru a fost să furnizăm informaţii, nu să intrăm în detalii explicând cum ar trebui folo-sită informaţia sau ce ne dovedeşte şi ce nu. La fel de bine, cititorul poate să se întrebe adesea ce anume trebuie să facă cu informaţia. În multe cazuri, informaţia s-ar putea să nu-i folosească la nimic, însă cititorul care deţine informaţia nu va mai face cu textul ceea ce nu trebuie să facă. De exemplu, informaţia despre „cercul pământului” din Isaia 40:22 s-ar putea să nu îl edifice pe cititorul nedumerit care încearcă să-şi explice din punct de vedere teologic ideile depăşite din Biblie despre forma pământului, însă îi va furniza sufi-cientă informaţie pentru a evita concepţia greşită că textul include idei ştiinţifice moderne. La modul şi mai general, nădăjduim că chiar şi atunci când anumite informaţii sunt inutile într-un anumit context, vor fi şi mai mult apreciate modurile nenumărate în care Israel şi Vechiul Testament reflectă moştenirea culturală a Orientului Apropiat antic.

12

Surse folosite de editură

Versiuni ale Bibliei

BO: Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a P.F. Teoctist, cu aprobarea Sfântului Sinod, Bucureşti, Editura IBMBOR, 1982 (retipărită în 2001).

BVA: Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adno-tată de Bartolomeu Valeriu Anania, varinata online.

KJV: King James Version, varianta online.LXX: Septuaginta (traducere coordonată de Cristian Bădiliţă, Francisca Băltăceanu,

Monica Broşteanu), Iaşi, Polirom, 2004–2011.NIV: New International Version, varinata online.NTR: Biblia Noua traducere în limba română, International Bible Society, prima ediţie, 2007.RSV: Revised Standard Version of the Bible, varianta online.VDC: Biblia traducerea Dumitru Cornilescu.

Cărţi de referinţă generale

Notă: Am folosit cărţile din această listă pentru identificarea unor titluri ale textelor străvechi, pentru echivalarea unor nume (mai ales ale celor care nu apar în Dicţionarul enciclopedic al Academiei Române) și pentru traducerea citatelor – acolo unde au fost disponibile în limba română. Trebuie precizat însă că există variaţii în ce privește numele sau titlurile textelor antice chiar și în cuprinsul lucrărilor aceluiași autor. Tutmes, de pildă, apare în literatura românească de specialitate și ca Tutmose; Șulgi apare și ca Sulghi sau Sulgi. Cum spaţiul nu permite o listă exhaustivă cu nume și variante, am optat de fiecare dată pentru o singură variantă de transcriere. Există și deosebiri care apar din pricina anumitor decalaje documentare sau de traducere între specialiștii români și cei străini (numele egiptean care în engleză este preluat sub forma Neferti figurează în românește ca Neferrohu, iar numele zeului mesopotamian transcris Anzu, în engleză, a rămas încă Zu în literatura românească – se pare că această formă era o eroare mai veche de transliterare). Opţiunile editurii au mers toate în direcţia facilitării unui acces cât mai rapid și mai simplificat la traducerile românești ale textelor străvechi.

Daniel, Constantin, Civilizaţia asiro-babiloniană, București, Ed. Sport-Turism, 1981.———, Civilizaţia Egiptului antic, București, Ed. Sport-Turism, 1976.———, Civilizaţia sumeriană, București, Ed. Sport-Turism, 1983.———, Orientalia mirabilia I, București, Ed. Știinţifică și Enciclopedică, seria „Bibliotheca

Orientalis”, 1975.———, Scripta aramaica, București, Ed. Știinţifică și Enciclopedică, seria „Bibliotheca

Orientalis”, 1980.

Daniel, Constantin (trad.), Gândirea egipteană antică în texte, București, Ed. Știinţifică, seria „Bibliotheca Orientalis”, 1974.

Daniel, Constantin; Ion Acsan (trad.), Faraonul Kheops și vrăjitorii. Povestirile Egiptului antic, București, Minerva (BPT), 1977.

Daniel, Constantin; Ion Acsan (trad.), Tăbliţele de argilă. Scrieri din Orientul antic, București, Minerva (BPT), 1981.

Kernbach, Victor, Dicţionar de mitologie generală, București, Ed. Știinţifică și Enciclopedică, 1989.Losch, Richard R., Dicţionar enciclopedic de personaje biblice, Oradea, Casa Cărţii, 2014.Negoiţă, Athanase (trad.), Gândirea asiro-babiloniană în texte, cu un Studiu introductiv de

Daniel, Constantin, București, Ed. Știinţifică, seria „Bibliotheca Orientalis”, 1975.Negoiţă, Athanase (trad.), Gândirea feniciană în texte, cu un Studiu introductiv de Constantin

Daniel, București, Ed. Știinţifică și Enciclopedică, seria „Bibliotheca Orientalis”, 1979.Negoiţă, Athanase (trad.), Gândirea hitită în texte, cu un Studiu introductiv de Constantin

Daniel, București, Ed. Știinţifică și Enciclopedică, seria „Bibliotheca Orientalis”, 1986.Posener, Georges, Enciclopedia civilizaţiei și artei egiptene, trad. Radu Florescu și Gloria

Ceacalopol, București, Meridiane, 1974.

13Surse folosite de editură

Alte resurse pentru contextul cultural al Vechiului Testament

Lista cuprinde câteva surse importante pe care le considerăm utile în ce priveşte dezvolta-rea informaţiei prezentate. Nu este o „bibliografie elementară” în sensul că anumite surse dintre cele menţionate în listă sunt prea tehnice sau sofisticate. Nu este nici o bibliografie cuprinzătoare – sunt multe lucrări faimoase, chiar lucrări de valoare omise. Totuşi acestea vor fi lucrările importante la care poate face apel cititorul interesat de mai multe informaţii sau discuţii despre temele prezentate.

Cărţi de referinţă generale

Biblical Archaeologist. Acum Near Eastern Archaeology. Biblical Archaeology Review.Boardman, John, et al., ed., The Cambridge Ancient History, Cambridge, Cambridge Univer-

sity Press, 1970.Botterweck, G. Johannes, şi Helmer Ringgren, ed., Theological Dictionary of the Old Testament,

Grand Rapids, Eerdmans, 1975–.Bromiley, Geoffrey, ed., The International Standard Bible Encyclopedia, Grand Rapids,

Eerdmans, 1988.Douglas, J.D., ed., The Illustrated Bible Dictionary, Wheaton, Tyndale House, 1980. Freedman, D.N., ed., The Anchor Bible Dictionary, New York, Doubleday, 1992. Hallo, W.W., şi K.L. Younger, ed., Context of Scripture, Leiden, Brill, 1997. Mazar, Benjamin, ed, Views of the Biblical World, Jerusalem, International Publications, 1959.———, ed, World History of the Jewish People, Jerusalem, Masada, 1963–1979, Meyers, Eric,

ed, The Oxford Encyclopedia of Archaeology in the Near East, New York, Oxford University Press, 1997.

Pritchard, James, ed, Ancient Near East in Pictures, Princeton, N.J., Princeton University Press, 1954.

———, Ancient Near Eastern Texts, Princeton, N.J., Princeton University Press, 1969.Reiner, Erica, et al., ed., Chicago Assyrian Dictionary, Chicago, University of Chicago Press,

1956–.Ryken, Leland, et al., ed., Dicţionar de imagini și simboluri biblice, Oradea, Casa Cărţii, 2011.Sasson, Jack, Civilizations of the Ancient Near East, New York, Scribner ’s, 1995, Stern,

Ephraim, ed, The New Encyclopedia of Archaeological Excavations in the Holy Land, New York, Simon & Schuster, 1993.

Van der Toorn, Karel, et al., ed., Dictionary of Deities and Demons in the Bible, Leiden, Brill, 1995.

VanGemeren, Willem, ed, New International Dictionary of Old Testament Theology and Exegesis, Grand Rapids, Zondervan, 1997.

Cărţi despre anumite aspecte ale contextului biblic

Aberbach, Moshe, Labor, Crafts and Commerce in Ancient Israel, Jerusalem, Magnes, 1994.

14

15Alte resurse pentru contextul cultural al Vechiului Testament

Ackerman, Susan, Under Every Green Tree, Popular Religion in Sixth-Century Judah, Harvard Semitic Monographs 46, Atlanta, Scholars, 1992.

Aharoni, Yohanan, The Land of the Bible, Philadelphia, Westminster Press, 1979. Amiet, Pierre, Art of the Ancient Near East, New York, Abrams, 1980.Anderson, B.W., Gemstones for Everyman, New York, Van Nostrand Reinhold, 1976.Baines, John, and Jaromír Málek, Atlas of Ancient Egypt, New York, Facts on File, 1980.Beckman, Gary, Hittite Diplomatic Texts, Atlanta, Scholars, 1996.Beitzel, Barry, The Moody Atlas of Bible Lands, Chicago, Moody Press, 1985. Berquist, Jon, Judaism in Persia’s Shadow, Minneapolis, Fortress, 1995.Borowski, Oded, Agriculture in Iron Age Israel, Winona Lake, Ind., Eisenbrauns, 1987.———, Every Living Thing, Walnut Creek, Calif., Alta Mira, 1998. Bottéro, Jean, Mesopotamia, Chicago, University of Chicago Press, 1992.Cansdale, George, All the Animals of the Bible Lands, Grand Rapids, Zondervan, 1970.Chirichigno, Gregory, Debt-Slavery in Israel and the Ancient Near East, Sheffield, U.K., JSOT,

1993.Clifford, R.J., Creation Accounts in the Ancient Near East and the Bible, Washington, D.C.,

Catholic Biblical Association, 1994.Cook, J.M., The Persian Empire, New York, Schocken, 1983.Crenshaw, James C, Education in Ancient Israel, New York, Doubleday, 1998.Cross, F.M., Canaanite Myth and Hebrew Epic, Cambridge, Mass., Harvard University Press,

1971.Cryer, Frederick H., Divination in Ancient Israel and Its Near Eastern Environment, Sheffield,

U.K., JSOT, 1994.Currid, John, Ancient Egypt and the Old Testament, Grand Rapids, Baker, 1997. Dalley, Stephanie, Myths of Mesopotamia, New York, Oxford University Press, 1991.Davies, W.D., et al., The Cambridge History of Judaism, vol. 1, The Persian Period, Cambridge,

Cambridge University Press, 1984.Dearman, Andrew, Religion and Culture in Ancient Israel, Peabody, Mass., Hendrickson,

1992.Eshkenazi, Tamara, and Kent Richards, ed., Second Temple Studies, Sheffield, U.K., Sheffield

Academic Press, 1994.Fisher, Loren R., ed., Ras Shamra Parallels 2, Roma, Pontifical Biblical Institute, 1975.Forbes, R.J., Studies in Ancient Technology, 9 vol., Leiden, Brill, 1964–. Foster, Benjamin, From Distant Days, Bethesda, Md., CDL, 1995. Frankfort, Henri, Before Philosophy, Baltimore, Penguin, 1946.Fritz, Volkmar, The City in Ancient Israel, Sheffield, U.K., Sheffield Academic Press, 1995.Gammie, John, şi L.G. Perdue, ed., The Sage in Israel and the Ancient Near East, Winona

Lake, Ind., Eisenbrauns, 1990.Gershevitch, Ilya, ed., The Cambridge History of Iran, vol. 2, The Median and Achaemenid

Periods Cambridge, Cambridge University Press, 1985.Gower, Ralph, The New Manners and Customs of Bible Times, Chicago, Moody Press, 1987.Grabbe, Lester, Judaism from Cyrus to Hadrian, Minneapolis, Fortress, 1992.Haran, Menahem, Temples and Temple Service in Ancient Israel, Winona Lake, Ind.,

Eisenbrauns, 1985.Hepper, F. Nigel, Baker Encyclopedia of Bible Plants, Grand Rapids, Baker, 1992. Hill, Andrew, Enter His Courts with Praise, Grand Rapids, Baker, 1993.


Hillers, D.R., Covenant, The History of a Biblical Idea, Baltimore, Johns Hopkins University Press, 1969.

Hoerth, Alfred, Archaeology and the Old Testament, Grand Rapids, Baker, 1998. Hoerth, Alfred, Gerald Mattingly, and Edwin Yamauchi, Peoples of the Old Testament World,

Grand Rapids, Baker, 1994.Horowitz, Wayne, Mesopotamian Cosmic Geography, Winona Lake, Ind., Eisenbrauns, 1998.Jacobsen, Thorkild, The Harps That Once…, New Haven, Conn., Yale University Press, 1987.———, Treasures of Darkness, New Haven, Conn., Yale University Press, 1976. Keel, Othmar, The Symbolism of the Biblical World, New York, Seabury Press, 1978. Keel, Othmar, and Christoph Uehlinger, Gods, Goddesses and Images of God in Ancient Israel,

Minneapolis, Fortress, 1998.King, Philip, Hosea, Amos, Hosea, Micah: An Archaeological Commentary, Philadelphia,

Westminster Press, 1988.Kitchen, Kenneth A., The Third Intermediate Period in Egypt, Warminster, U.K., Aris &

Phillips, 1986.Kloos, Carola, Yhwh’s Combat with the Sea, Leiden, Brill, 1986.Kuhrt, Amélie, The Ancient Near East, 3000–330 B.C., Londra, Routledge, 1997. Lambert, W.G., Babylonian Wisdom Literature, Oxford, Clarendon Press, 1960. Lichtheim, Miriam, Ancient Egyptian Literature, Berkeley, University of California Press, 1980.Matthews, Victor, Manners and Customs in the Bible, Peabody, Mass., Hendrickson, 1988.Matthews, Victor, şi Donald Benjamin, The Social World of Ancient Israel, 1250–587 B.C.E..

Peabody, Mass., Hendrickson, 1993.———, Old Testament Parallels: Laws and Stories from the Ancient Near East, ed. a II-a, New

York, Paulist, 1997.Mazar, Amihai, Archaeology of the Land of the Bible, New York, Doubleday, 1990. McNutt, P.M., The Forging of Israel: Iron Technology, Symbolism and Tradition in Ancient

Society, Sheffield, U.K., Almond, 1990.Millard, Alan, Treasures from Bible Times, Tring, U.K., Lion, 1985.Miller, J. Maxwell, şi John Hayes, A History of Ancient Israel and Judah, Philadelphia,

Westminster Press, 1986.Miller, Patrick D., They Cried to the Lord, Louisville, Fortress, 1994. Moore, Carey, Studies in the Book of Esther, New York, Ktav, 1982.Moran, William L., The Amarna Letters, Baltimore, Johns Hopkins University Press, 1992.Morenz, Siegfried, Egyptian Religion, Ithaca, N.Y., Cornell University Press, 1973. Nemet-Nejat, Karen Rhea, Daily Life in Ancient Mesopotamia, Westport, Conn., Greenwood,

1998.Oppenheim, A.L., Ancient Mesopotamia: Portrait of a Dead Civilization, Chicago, University

of Chicago Press, 1964.———, Interpretation of Dreams in the Ancient Near East, TAPS 46, nr 3, Philadelphia,

American Philosophical Society, 1956.Parker, Simon, Ugaritic Narrative Poetry, Atlanta, Scholars, 1997.Paul, Shalom, şi William Dever, Biblical Archaeology, Jerusalem, Keter, 1973. Perdue, Leo G., et al., ed., Families in Ancient Israel, Louisville, Westminster John Knox,

1997.Pitard, Wayne, Ancient Damascus, Winona Lake, Ind., Eisenbrauns, 1987. Rasmussen, Carl, NIV Atlas of the Bible, Grand Rapids, Zondervan, 1989.


Redford, D.B., Egypt, Canaan, and Israel in Ancient Times, Princeton, N.J., Princeton University Press, 1992.

Reiner, Erica, Astral Magic in Babylonia, Philadelphia, American Philosophical Society, 1995.

Reviv, Hanoch, The Elders in Ancient Israel, Jerusalem, Magnes, 1989.Roaf, Michael, Cultural Atlas of Mesopotamia and the Ancient Near East, New York, Facts on

File, 1990.Rogerson, John, Atlas of the Bible, New York, Facts on File, 1985.Roth, Martha, Law Collections from Mesopotamia and Asia Minor, Atlanta, Scholars, 1995.Saggs, H.W.F., Encounter with the Divine in Mesopotamia and Israel, Londra, Athlone, 1978.———, The Greatness That Was Babylon, New York, Mentor, 1962.———, The Might That Was Assyria, Londra, Sidgwick & Jackson, 1984.Selms, Adrianus van, Marriage and Family Life in Ugaritic Literature, Londra, Luzac, 1954.Shafer, Byron E., ed., Religion in Ancient Egypt, Ithaca, N.Y., Cornell University Press, 1991.Snell, Daniel, Life in the Ancient Near East, New Haven, Conn., Yale University Press, 1997.Stadelmann, Luis, The Hebrew Conception of the World, Roma, Biblical Institute, 1970.Stillman, Nigel, and Nigel Tallis, Armies of the Ancient Near East, Sussex, U.K., War Games

Research, 1984.Thiele, Edwin, The Mysterious Numbers of the Hebrew Kings, Grand Rapids, Zondervan,

1983.Thompson, J.A., Handbook of Life in Bible Times, Downers Grove, Ill., InterVarsity Press,

1986.Tromp, Nicholas, Primitive Conceptions of Death and the Nether World in the Old Testament,

Roma, Pontifical Biblical Institute, 1969.Van der Toorn, Karel, From Her Cradle to Her Grave, Sheffield, U.K., JSOT, 1994.———, Sin and Sanction in Israel and Mesopotamia, Assen, Neth., Van Gorcum, 1985.Vaux, Roland de, Ancient Israel, New York, McGraw-Hill, 1961.Walton, John H, Ancient Israelite Literature in Its Cultural Context, Grand Rapids, Zondervan,

1989.Weinfeld, Moshe, Social Justice in Ancient Israel, Minneapolis, Fortress, 1995.Wiseman, D.J., Nebuchadrezzar and Babylon, New York, Oxford University Press, 1985.Wright, Christopher J.H., God’s People in God’s Land, Grand Rapids, Eerdmans, 1990.Wright, David, The Disposal of Impurity, Atlanta, Scholars, 1987.Yadin, Yigael, The Art of Warfare in Biblical Lands, Londra, Weidenfeld & Nicolson, 1963.Yamauchi, Edwin, Persia and the Bible, Grand Rapids, Baker, 1990.Younger, Lawson, Ancient Conquest Accounts, Sheffield, U.K., JSOT, 1990.Zohary, Michael, Plants of the Bible, Cambridge, Cambridge University Press, 1982.

Comentarii şi alte resurseGeneza

Hamilton, Victor, The Book of Genesis, 2 vol., New International Commentary on the Old Testament, Grand Rapids, Eerdmans, 1990, 1995.

Sarna, Nahum, JPS Torah Commentary: Genesis, Philadelphia, Jewish Publication Society, 1989.

Wenham, Gordon, Genesis, 2 vol., Word Biblical Commentary, Dallas, Word, 1987, 1994.


ExodulBeegle, Dewey, Moses: The Servant of Yahweh, Grand Rapids, Eerdmans, 1972.Davis, John, Moses and the Gods of Egypt, Grand Rapids, Baker, 1971.Durham, John, Exodus, Word Biblical Commentary, Dallas, Word, 1987. Kelm, George, Escape to Conflict, Ft. Worth, Tex., IAR, 1991.Sarna, Nahum, Exploring Exodus, New York, Schocken, 1986.———, JPS Torah Commentary: Exodus, Philadelphia, Jewish Publication Society, 1991.

LeviticulGrabbe, Lester, Leviticus, Old Testament Guides, Sheffield, U.K., JSOT, 1993.Hartley, John, Leviticus, Word Biblical Commentaries, Dallas, Word, 1992.Levine, Baruch, JPS Torah Commentary: Leviticus, Jewish Publication Society, 1989.Milgrom, Jacob, Leviticus 1—16, Anchor Bible, New York, Doubleday, 1991.Wenham, Gordon, The Book of Leviticus, New International Commentary on the Old

Testament, Grand Rapids, Eerdmans, 1979.

NumeriAshley, Timothy, The Book of Numbers, New International Commentary on the Old

Testament, Grand Rapids, Eerdmans, 1993.Levine, Baruch, Numbers 1—20, Anchor Bible, New York, Doubleday, 1993.Milgrom, Jacob, JPS Torah Commentary: Numbers, Philadelphia, Jewish Publication Society,

1990.Wenham, Gordon, Numbers, Tyndale Old Testament Commentaries, Downers Grove, Ill.,

InterVarsity Press, 1981.

DeuteronomulTigay, Jeffrey, JPS Torah Commentary: Deuteronomy, Philadelphia, Jewish Publication

Society, 1996.Weinfeld, Moshe, Deuteronomy 1—11, Anchor Bible, New York, Doubleday, 1991.

IosuaBoling, Robert G, Joshua, Anchor Bible, New York, Doubleday, 1982.Hess, Richard, Joshua, Tyndale Old Testament Commentaries, Downers Grove, Ill.,


JudecătoriBlock, Daniel I, Judges/Ruth, New American Commentary, Nashville, Broadman &

Holman, 1999.Boling, Robert G, Judges, New York, Doubleday, 1975.

RutBush, Frederic, Ruth/Esther, Word Biblical Commentary, Dallas, Word, 1996.Campbell, Edward F, Ruth, Anchor Bible, New York, Doubleday, 1975.Hubbard, Robert, The Book of Ruth, New International Commentary on the Old Testament,

Grand Rapids, Eerdmans, 1988.


1–2 SamuelBergen, Robert, 1 & 2 Samuel, New American Commentary, Nashville, Broadman &

Holman, 1996.McCarter, P. Kyle, Samuel. 2 vol., Anchor Bible, New York, Doubleday, 1980, 1984.

1–2 ÎmpăraţiCogan, Mordecai, şi Hayim Tadmor, 2 Kings, Anchor Bible, New York, Doubleday, 1988.Gray, John, 1 & 2 Kings, Old Testament Library, Louisville, Westminster John Knox,

1970.Jones, G.H., 1 & 2 Kings, New Century Bible, Grand Rapids, Eerdmans, 1984.Wiseman, D.J., 1 & 2 Kings, Tyndale Old Testament Commentaries, Downers Grove, Ill.,


1–2 CroniciBraun, Roddy, 1 Chronicles, Word Biblical Commentary, Dallas, Word, 1986.Dillard, Raymond, 2 Chronicles, Word Biblical Commentary, Dallas, Word, 1986.Japhet, Sara, 1 & 2 Chronicles, Old Testament Library, Louisville, Westminster John Knox,

1993.Selman, M.J., 1 & 2 Chronicles, 2 vol., Tyndale Old Testament Commentaries, Downers

Grove, Ill., InterVarsity Press, 1994.Williamson, H.G.M., 1 & 2 Chronicles, New Century Bible, Grand Rapids, Eerdmans, 1982.

Ezra, Neemia, EsteraBush, Frederic, Ruth/Esther, Word Biblical Commentary, Dallas, Word, 1996.Clines, D.J.A., Ezra, Nehemiah, Esther, New Century Bible, Grand Rapids, Eerdmans, 1984.Fensham, Charles, The Books of Ezra and Nehemiah, New International Commentary on the

Old Testament, Grand Rapids, Eerdmans, 1982.Fox, Michael V., Character and Ideology in the Book of Esther, Columbia, University of South

Carolina Press, 1991.Williamson, H.G.M., Ezra and Nehemiah, Word Biblical Commentary, Dallas, Word, 1985.Yamauchi, Edwin, Ezra and Nehemiah, Expositors Bible Commentary 4, ed. F. Gaebelein,

Grand Rapids, Zondervan, 1988.

IovClines, D.J.A., Job 1—20, Word Biblical Commentary, Dallas, Word, 1989.Habel, Norman, Job, Old Testament Library, Louisville, Westminster John Knox, 1985.Hartley, John, The Book of Job, New International Commentary on the Old Testament,

Grand Rapids, Eerdmans, 1988.Pope, Marvin, Job, Anchor Bible, New York, Doubleday, 1965.

PsalmiiAllen, Leslie, Psalms 101—150, Word Biblical Commentary, Dallas, Word, 1983.Anderson, A.A., Psalms, 2 vol., New Century Bible, Grand Rapids, Eerdmans, 1972.Avishur, Yitzhak, Studies in Hebrew and Ugaritic Psalms, Jerusalem, Magnes, 1994.Craigie, Peter C., Psalms 1—50, Word Biblical Commentary, Dallas, Word, 1983.Dalglish, E.R., Psalm 51 in the Light of Ancient Near Eastern Patternism, Leiden, Brill, 1962.Goulder, M.D., The Psalms of the Sons of Korah, Sheffield, U.K., JSOT, 1982.


Kraus, H.-J., Psalms 1—59, Continental Commentaries, Minneapolis, Augsburg, 1988.Sarna, Nahum, „Psalms, Book of”, în Encyclopaedia Judaica, ed. Cecil Roth, col. 1316–1322,

Jerusalem, Keter, 1973.Tate, Marvin, Psalms 51—100, Word Biblical Commentary, Dallas, Word, 1990.Weiser, Artur, The Psalms, Old Testament Library, Louisville, Westminster John Knox, 1962.

ProverbeleClifford, R.J., Proverbs, Old Testament Library, Louisville, Westminster John Knox, 1999.McKane, William, Proverbs: A New Approach, Louisville, Westminster John Knox, 1970.Murphy, R.E., Proverbs, Word Biblical Commentary, Dallas, Word, 1998.Whybray, Norman, Proverbs, New Century Bible, Grand Rapids, Eerdmans, 1994.

EclesiastulCrenshaw, James, Ecclesiastes, Old Testament Library, Louisville, Westminster John Knox,

1987.Longman, Tremper, The Book of Ecclesiastes, New International Commentary on the Old

Testament, Grand Rapids, Eerdmans, 1997.Murphy, R.E., Ecclesiastes, Word Biblical Commentary, Dallas, Word, 1992.Seow, C.L., Ecclesiastes, Anchor Bible, New York, Doubleday, 1997.Whybray, Norman, Ecclesiastes, New Century Bible, Grand Rapids, Eerdmans, 1989.

Cântarea cântărilorCarr, G. Lloyd., The Song of Solomon, Tyndale Old Testament Commentaries, Downers

Grove, Ill., InterVarsity Press, 1984.Fox, M.V., The Song of Songs and the Ancient Egyptian Love Songs, Madison, University of

Wisconsin Press, 1985.Keel, Othmar, The Song of Songs, Continental Commentaries, Minneapolis, Fortress, 1994.Murphy, R.E., The Song of Songs, Hermeneia, Minneapolis, Fortress, 1990.Pope, M.H., Song of Songs, Anchor Bible, New York, Doubleday, 1977.

IsaiaOswalt, John, The Book of Isaiah, 2 vol., New International Commentary on the Old

Testament, Grand Rapids, Eerdmans, 1986, 1997.Wildberger, Hans, Isaiah 1—12, Continental Commentaries, Minneapolis, Fortress, 1991.———, Isaiah 13—27, Continental Commentaries, Minneapolis, Fortress, 1998.

IeremiaHolladay, William, Jeremiah, 2 vol., Hermeneia, Minneapolis, Fortress, 1986, 1989.Thompson, J.A., The Book of Jeremiah, New International Commentary on the Old Testament,

Grand Rapids, Eerdmans, 1980.

Plângerile lui IeremiaProvan, Iain, Lamentations, New Century Bible, Grand Rapids, Eerdmans, 1991.

EzechielAllen, Leslie, Ezekiel, 2 vol., Dallas, Word, 1990, 1994.Block, Daniel I., The Book of Ezekiel, 2 vol., New International Commentary on the Old

Testament, Grand Rapids, Eerdmans, 1997, 1998.


Bodi, Daniel, The Book of Ezekiel and the Poem of Erra, Freiburg, Switz., Vandenhoeck & Ruprecht, 1991.

Garfinkel, Stephen, Studies in Akkadian Influences in the Book of Ezekiel, Ann Arbor, University of Michigan Microfilms, 1983.

Greenberg, Moshe, Ezekiel 1—20, Anchor Bible, New York, Doubleday, 1983.———, Ezekiel 21—37, Anchor Bible, New York, Doubleday, 1997.Zimmerli, Walther, Ezekiel, vol. 1., Hermeneia, Minneapolis, Fortress, 1979, 1983.

DanielBaldwin, Joyce, Daniel, Tyndale Old Testament Commentaries, Downers Grove, Ill.,

InterVarsity Press, 1978.Collins, John J, Daniel, Hermeneia, Minneapolis, Fortress, 1993.Goldingay, John, Daniel, Word Biblical Commentary, Dallas, Word, 1989.

OseaAndersen, F.I., şi D.N. Freedman, Hosea, Anchor Bible, New York, Doubleday, 1980.MacIntosh, A.A., A Critical and Exegetical Commentary on Hosea, International Critical

Commentary, Edinburgh, T & T Clark, 1997.Stuart, Douglas, Hosea—Jonah, Word Biblical Commentary, Dallas, Word, 1987.Wolff, H.W., A Commentary on the Book of the Prophet Hosea, Hermeneia, Minneapolis,

Fortress, 1974.

IoelAllen, Leslie, The Books of Joel, Obadiah, Jonah and Micah, New International Commentary

on the Old Testament, Grand Rapids, Eerdmans, 1976.Crenshaw, James, Joel, Anchor Bible, New York, Doubleday, 1995.Dillard, Raymond, „Joel”, în The Minor Prophets 1, ed. T.E. McComiskey, p. 239–313, Grand

Rapids, Baker, 1990.Finley, Thomas, Joel, Amos, Obadiah, Chicago, Moody Press, 1990.Hubbard, David, Joel, Amos, Tyndale Old Testament Commentaries, Downers Grove, Ill.,

InterVarsity Press, 1989.Stuart, Douglas, Hosea—Jonah, Word Biblical Commentary, Dallas, Word, 1987.Wolff, Hans Walter, Joel and Amos, Hermeneia, Minneapolis, Fortress, 1977.

AmosAndersen, F.I., şi D.N. Freedman, Amos, Anchor Bible, New York, Doubleday, 1989.Paul, Shalom, A Commentary on the Book of Amos, Hermeneia, Minneapolis, Fortress, 1991.Wolff, Hans Walter, A Commentary on the Books of the Prophets Joel and Amos, Hermeneia,

Minneapolis, Fortress, 1977.

ObadiaRaabe, Paul R, Obadiah, Anchor Bible, New York, Doubleday, 1996.Wolff, Hans Walter, Obadiah and Jonah, Continental Commentaries, Minneapolis, Fortress,

1986.

IonaSasson, Jack, Jonah, Anchor Bible, New York, Doubleday, 1990.

Comentariu cultural-istoric al Vechiului Testament22

Walton, John, Jonah, Grand Rapids, Zondervan, 1982.Wolff, Hans Walter, Obadiah and Jonah, Continental Commentaries, Minneapolis, Fortress,

1986.

MicaHillers, Delbert, Micah, Hermeneia, Minneapolis, Fortress, 1983.Waltke, Bruce, „Micah” în The Minor Prophets 2, ed. T.E. McComiskey, p. 591–764, Grand

Rapids, Baker, 1993.

NaumBaker, David, Nahum, Habakkuk, Zephaniah, Tyndale Old Testament Commentaries,

Downers Grove, InterVarsity Press, 1988.Longman, Tremper, „Nahum” în The Minor Prophets 2, ed. T.E. McComiskey, p. 765–829,

Grand Rapids, Baker, 1993.Roberts, J.J.M., Nahum, Habakkuk and Zephaniah: A Commentary, Old Testament Library,

Louisville, Westminster John Knox, 1991.HabacucRoberts, J.J.M., Nahum, Habakkuk and Zephaniah: A Commentary, Old Testament Library,

Louisville, Westminster John Knox, 1991.Smith, R.L., Micah—Malachi, Word Biblical Commentary, Dallas, Word, 1984.

ŢefaniaBerlin, Adele, Zephaniah, Anchor Bible, New York, Doubleday, 1994.Roberts, J.J.M., Nahum, Habakkuk and Zephaniah: A Commentary, Old Testament Library,

Louisville, Westminster John Knox, 1991.Smith, R.L., Micah—Malachi, Word Biblical Commentary, Dallas, Word, 1984.

HagaiMeyers, Eric, şi Carol Meyers, Haggai and Zechariah 1—8, Anchor Bible, New York,

Doubleday, 1987.Verhoef, Peter A, The Books of Haggai and Malachi, New International Commentary on the

Old Testament, Grand Rapids, Eerdmans, 1986.Wolff, Hans Walter, Haggai, Continental Commentaries, Minneapolis, Fortress, 1988.

ZahariaEllis, Richard S, Foundation Deposits in Ancient Mesopotamia, New Haven, Conn., Yale

University Press, 1968.Halpern, Baruch, „The Ritual Background of Zechariah’s Temple Song”, Catholic Biblical

Quarterly 40 (1978), 167–190.Meyers, Eric, şi Carol Meyers, Zechariah 9—14, Anchor Bible, New York, Doubleday, 1993.

MaleahiGlazier-McDonald, Beth, The Divine Messenger, Atlanta, Scholars, 1987.Hill, Andrew, Malachi, Anchor Bible, New York, Doubleday, 1998.

23

PENTATEUHULIntroducere

Deși avem nenumărate motive să considerăm Pentateuhul o piesă literară unitară, mate-rialele contextuale relevante pentru studiul fiecărei cărţi sunt extrem de diverse. Ca atare, prezentăm mai jos fiecare carte în parte.

GenezaDe regulă, Geneza este împărţită de comentatori în două mari secţiuni (1–11, 12–50). Cel mai bun material contextual pentru înţelegerea primei secţiuni a cărţii este literatura mitologică a Orientului Apropiat antic. Atât mitologia mesopotamiană, cât și cea egipteană furnizează numeroase materiale despre perspectivele contemporane asupra creării lumii și a fiinţelor umane. Printre aceste lucrări se numără Enuma eliș și epopeea Atrahasis, precum și câteva mituri mesopotamiene de origine *sumeriană. Din Egipt provin trei texte principale despre creaţie: unul din Memfis, unul din Heliopolis (textele din piramide) și unul din Hermopolis (textele sarcofagelor). În plus, există câteva relatări despre Potop, de provenienţă mesopota-miană, în Epopeea lui Ghilgameș și în epopeea Atrahasis. Examinarea acestui tip de literatură ne permite să remarcăm numeroase asemănări și deosebiri între conceptele vehiculate în Israel şi în Orientul Apropiat. Asemănările ne vor conștientiza de faptul că a existat un limbaj comun al lui Israel cu vecinii săi. Uneori asemănările vor consta în anumite detalii narative (precum trimiterea păsărilor din arcă) sau în unele elemente din text pe care e posibil să nu le fi observat înainte (precum numirea lucrurilor în asociaţie cu crearea lor). Constatarea unor asemănări ne va face să ne întrebăm dacă nu cumva am adâncit prea mult semnificaţia teologică a anumitor elemente din text (de ex., crearea femeii dintr-o coastă), în timp ce în alte cazuri s-ar putea să realizăm că nu am înţeles prea bine semnificaţia teologică (de ex., venirea lui Dumnezeu în grădină „în răcoarea zilei”). În general, asemănări de acest fel ne vor ajuta să înţelegem relatarea biblică dintr-o altă perspectivă.

Diferenţele dintre literatura Orientului Apropiat antic și cea biblică ne vor ajuta să apre-ciem trăsăturile distinctive ale culturii israelite și ale credinţei biblice. Acestea vor presu-pune, din nou, detalii specifice (forma arcei, durata Potopului) precum și anumite concepte fundamentale (contrastul dintre perspectiva biblică asupra creaţiei prin cuvântul rostit al lui Dumnezeu și perspectiva mesopotamiană în care crearea lumii a fost asociată cu nașterea zeităţilor cosmice). De multe ori, diferenţele sunt raportate (direct sau indirect) la credinţa monoteistă, unică a lui Israel.

Nu e ceva neobișnuit să existe asemănări și deosebiri vizavi de același element. Ideea că fiinţele umane sunt create (1) din lut și (2) după chipul divinităţii apare în Orientul Apropiat antic, dar Israel i-a dat o interpretare unică care conduce la o aplicaţie cu totul diferită.

Nu vom putea totdeauna să numim asemănările și deosebirile atât de clar și categoric pe cât ne-am dori. Savanţii vor avea păreri diferite despre implicaţiile bazate pe unele presu-poziţii pe care le fac. Problemele sunt uneori complexe, iar concluziile oricărui erudit pot fi supuse unor interpretări numeroase. De aceea, e mai ușor să prezentăm informaţia decât să dăm un răspuns satisfăcător.

În fine, literatura comparativă nu numai că furnizează relatări paralele la cele din Geneza 1–11, dar prezintă și paralele la structura de ansamblu a acestei secţiuni. Epopeea Atrahasis, la fel ca Geneza 1–11, conţine un rezumat al Creaţiei, trei ameninţări și o rezoluţie. Asemenea observaţii ne vor ajuta să înţelegem aspectele literare privind modul în care această parte din Biblie a fost unită într-un tot. În plus, dacă paralela este legitimă, aceasta ne ajută să privim


genealogiile într-o lumină diferită, deoarece un text biblic care conţine genealogii reflectă binecuvântarea de a rodi și de a te înmulţi, din Geneza, pe când, în versiunea din epopeea Atrahasis, zeii sunt deranjaţi de creşterea populaţiei și încearcă să o frâneze.

Identificarea paralelelor literare cu Geneza 12–50 este ceva mai dificilă. Deși specialiş-tii au încercat să atribuie diverși termeni descriptivi naraţiunilor despre patriarhi (precum „saga” sau „legende”), terminologia modernă nu circumscrie suficient natura literaturii antice și ne induce în eroare la fel de mult pe cât ne şi ajută. Nimic din literatura Orientului Apropiat antic nu se compară cu naraţiunile despre patriarhi. Materialul cel mai înrudit îl găsim în Egipt, în lucrări precum Povestea lui *Sinuhet, însă aceasta privește biografia unui singur om, nu mai multe generaţii, și nu spune nimic despre recolonizare și despre relaţia cu Dumnezeu. Chiar și istoria lui Iosif este greu de clasificat și de comparat. Comparaţiile posibile ar fi cu povestea lui Sinuhet, a lui *Uenamon sau a lui *Ahiqar (toate privesc viaţa și mandatul unor curteni), dar asemănările sunt vagi.

Informaţia contextuală care permite înţelegerea acestor naraţiuni provine dintr-un set diferit de materiale. Aceste capitole privesc vieţile patriarhilor și ale familiilor lor care se mută din Mesopotamia în Canaan și în Egipt, odată cu instituirea Legământului. Numeroase arhive (*Nuzi, *Mari, *Emar, *Alalah) descoperite în Siria și în Mesopotamia au furnizat informaţii despre istoria, cultura și obiceiurile Orientului Apropiat antic din mileniu II î.H. Adesea, aceste materiale pun în lumină evenimentele politice sau istoria colonizării acestei regiuni. Acestea ne ajută să înţelegem cum au trăit familiile în acele vremuri și de ce au făcut uneori lucruri care ni se par stranii. Pe parcurs, obţinem informaţii importante care ne ajută să prelucrăm materialele biblice. De exemplu, căutăm, de regulă, îndrumare etică în ce priveşte comportamentul personajelor biblice (deși această procedură nu dă întotdeauna rezultate). Pentru a înţelege de ce anumite personaje s-au purtat într-un anumit fel și au luat anumite decizii, este important să ne familiarizăm cu normele culturale specifice epocii lor. Atunci, vom afla că unele manifestări ale patriarhilor au fost determinate de anumite norme pe care nu le-am înţeles suficient sau, prea adesea, le-am înţeles greșit. Informaţiile corecte se găsesc, de cele mai multe ori, în arhive.

Una dintre concluziile interesante care poate fi extrasă din acest tip de analiză este înţelegerea că foarte puţine elemente din concepţia despre lume și viaţă a patriarhilor și a familiilor lor i-a diferenţiat de cultura comună a Orientului Apropiat antic din acea vreme. Din nou, înţelegerea culturii în general ne ajută să distingem în text acele elemente care au o semnificaţie teologică de cele care nu au. De exemplu, înţelegerea practicii *circumciziei în Orientul Apropiat antic ne deschide orizontul înţelegerii acesteia în Biblie. Observaţiile despre folosirea torţei sau a cădelniţei în *ritualurile Orientului Apropiat antic ne pot înlesni înţelegerea textului din Geneza 15. Informaţiile din documentele Orientului Apropiat antic ne pot ajuta să înţelegem chiar și modul în care Îl percepea Avraam pe Dumnezeu.

Izbindu-ne de toate aceste informaţii, suntem poate impresionaţi de cât de des Se folosește Dumnezeu de lucrurile familiare pentru a Se apropia de oameni. În măsura în care lucrurile familiare lor ne devin familiare și nouă, vom putea înţelege textul mai bine. La fel, este impor-tant să realizăm că intenţiile scrierii Genezei depăşesc cu mult orice altă literatură existentă în Orientul Apropiat antic. Faptul că există asemănări nu înseamnă deloc că Biblia este o lite-ratură de imitaţie, o reambalare ieftină a unor teme literare din Orientul Apropiat antic. Mai degrabă, materialul contextual ne ajută să înţelegem Geneza ca un produs teologic unic aflat în strânsă legătură cu oameni și evenimente situate într-un context cultural și istoric specific.

ExodulAceastă carte conţine extrem de multe tipuri de literatură, de la naraţiuni, la legi și la instruc-ţiuni arhitectonice. Toate sunt abil îmbinate, redând secvenţa de evenimente care îi dau popo-rului şansa să depăşească sentimentul că Dumnezeu l-a părăsit şi să ajungă la înţelegerea că

Pentateuhul 25

este poporul ales al lui Dumnezeu, având prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul său. Aşadar, sunt o mulţime de surse primare utile.

După cum era de așteptat, Exodul prezintă legături cu sursele egiptene mai multe decât oricare altă carte. Din nefericire, datarea incertă a evenimentelor și numărul mic al materia-lelor din anumite perioade narate ale istoriei egiptene lasă încă unele întrebări fără răspuns. Prin urmare, nu depindem atât de mult de literatura egipteană istorică, cât de sursele care furnizează date geografice și culturale. Identificarea oraşelor și a locurilor menţionate în tex-tul biblic este o misiune foarte grea și există multe dubii, însă unele lacune sunt acoperite pe măsură ce arheologia investighează siturile importante.

Pasajele legislative din Exodul sunt comparabile cu o mulţime de coduri legislative din Mesopotamia. Printre acestea se numără textele legislative din *Sumer, precum reforma lui Uruinimgina (sau Urukagina), legile lui *Ur-Nammu și legile lui *Lipit-Iştar. Toate acestea sunt texte fragmentare care datează de la sfârșitul mileniului III și începutul mileniului II î.H. Cele mai ample texte legislative sunt cele din Eșnunna și cel al lui *Hammurabi (aces-tea provin din perioada babiloniană veche, secolul XVIII î.H.), legile hitite din secolul XVII și legile perioadei asiriene intermediare din secolul XII î.H. Aceste colecţii de legi, după cum arată paragrafele învecinate, sunt menite să dezvăluie zeilor succesul regelui în întemeierea și consolidarea dreptăţii în împărăţia sa. Ca atare, legile sunt menite să reflecte cele mai înţelepte și corecte decizii pe care și le putea imagina regele. Asemenea candidatului care își întocmește discursul de campanie căutând toate articolele din legislaţie de care poate afirma că e răspunzător, regele intenţiona să se pună în cea mai bună lumină posibilă.

Aceste legi ne ajută să înţelegem că legislaţia care a modelat societatea israelită nu a fost foarte diferită, în aparenţă, de legile care au caracterizat societatea asiro-babiloniană. Diferenţa consta în faptul că, pentru Israel, Legea constituia o parte a revelaţiei lui Dumnezeu cu privire la identitatea lor. Babilonienii au avut, la fel ca israeliţii, interdicţii ferme de a ucide. Ei s-au abţinut de la crimă doar pentru că aceasta încălca ordinea societăţii și prin-cipiile civilizaţiei. Israeliţii s-au reţinut de la crimă din pricina caracterului lui Dumnezeu. Chiar dacă legile pot să semene, temelia sistemului juridic era cu totul diferită. Pentru isra-eliţi, Dumnezeul lor, *Iahve, era sursa întregii Legi și temelia tuturor normelor societăţii. În Mesopotamia, regele era învestit cu autoritatea de a defini caracterul legii și de a urmări aplicarea ei. Zeii nu erau morali și nici nu solicitau un comportament moral, ci așteptau ca oamenii să respecte valorile civilizaţiei și să acţioneze în mod ordonat și civilizat.

Esenţial, aşadar, este că Legea dată la Sinai nu prescrie, neapărat, legi noi. Legislaţia popo-rului Israel poate fi foarte asemănătoare cu legile sub care trăia în Egipt şi este vădit similară legilor care guvernau alte societăţi din Orientul Apropiat antic. Noutatea constă în revelaţia lui Dumnezeu care este încheiată prin instituţionalizarea Legii ca parte a *Legământului lui Dumnezeu cu Israel. Compararea Legii din Biblie cu colecţiile de legi din Orientul Apropiat antic ne ajută să înţelegem atât conceptul de lege și ordine, cât și fundamentele filosofice și teologice ale legii.

În partea din Exodul dedicată construirii Tabernaculului, ne prinde foarte bine înţelegerea utilizării și a construirii sanctuarelor (portabile sau altele) din Orientul Apropiat antic. Descrierea detaliată a materialelor folosite la construirea Tabernaculului poate fi înţeleasă dacă ne dăm seama întru totul de valoarea culturală atribuită acelor materiale. De exemplu, să luăm în con-siderare valoarea pe care societatea noastră o dă unei haine de nurcă, unui birou de stejar, unui scaun căptușit cu piele sau unei case din piatră. Pe lângă materialul din care este confecţionat un obiect, acordăm valoare poziţiei acestuia, cum e un apartament tip penthouse, un birou amplasat pe colţ și o casă din vârful dealului. Astfel, pe măsură ce ne familiarizăm cu materialele și cu pozi-ţiile cărora israeliţii le acordau valoare, vom aprecia raţiunea unor detalii din text. Vom redesco-peri adesea că raţiunea este, mai degrabă, culturală decât teologică. Dacă înţelegem elementele culturale, putem evita atribuirea unei semnificaţii teologice străine unora dintre componente.


LeviticulCartea Leviticul este plină de instrucţiuni legate de întreţinerea spaţiului sacru rezervat pre-zenţei lui Dumnezeu. Include detalii despre sistemul sacrificial, instrucţiuni pentru preoţi și legi privitoare la *curăţie. În Antichitate, se credea că *necurăţia creează mediul prielnic pentru manifestarea demonică, motiv pentru care trebuia păstrată puritatea. Aceasta pre-supunea, de regulă, atât *ritualuri, cât și incantaţii. Pentru Israel, curăţia era o valoare cu caracter pozitiv care includea atât reguli de comportament etic, cât și chestiuni ceremoniale.

Materialul din Orientul Apropiat antic cel mai util pentru înţelegerea cărţii Leviticului este cel care oferă informaţii despre sacrificii, despre ritualuri și despre instrucţiunile pentru preoţi și pentru tratarea necurăţiei. Aceste informaţii trebuie adesea preluate pe fragmente din felurite surse. Există totuși câteva texte ritualice majore care servesc drept surse impor-tante de informaţii. În literatura *hitită care conţine felurite texte ritualice, cel mai folositor se dovedește a fi cel intitulat Instrucţiuni pentru slujitorii templului, datând de la jumătatea mile-niului II. Acest text oferă detalii despre mijloacele care trebuie folosite pentru a proteja sanc-tuarul de profanare și de prejudicii. Sursele mesopotamiene sunt, de asemenea, numeroase.

Textele maqlu conţin opt tăbliţe cu incantaţii și o tăbliţă cu ritualuri care au de-a face cu incantaţiile. Cele mai multe incantaţii sunt încercări de a contracara puterea vrăjitoriei. Altă categorie o constituie textele șurpu, privitoare la curăţie, textele bit rimki despre spălări ritualice și ritualurile namburbu de contracarare a blestemelor.

Cele mai multe dintre aceste texte presupun un context al magiei și al divinaţiei în care vrăjitoria, forţele demonice și incantaţiile reprezintă ameninţări puternice la adresa socie-tăţii. Convingerile lui Israel nu permiteau, în mod ideal, asemenea perspective, iar concep-tele sale despre *curăţie și *necurăţie erau vădit diferite de cele ale mesopotamienilor. Cu toate acestea, studiul acestui material poate evidenţia numeroase faţete ale concepţiei antice despre lume și viaţă împărtășite de israeliţi. Deși literatura biblică a înlăturat din ritualuri elementul magic, practicile instituţionalizate și terminologia care le descriu au inclus în con-tinuare semnele distinctive sau vestigiile culturii mai largi.

Cu siguranţă, credinţele și practicile israelite erau mai asemănătoare cu cele din Orientul Apropiat antic decât cu propriile noastre concepte despre ritual, magie și *curăţie. Înţelegând prea puţin aceste elemente din concepţia lor despre lume și viaţă, avem adesea tendinţa de a descifra concepte sau simboluri teologice foarte improprii în unele practici și reguli. Acest fapt determină adesea o concepţie eronată despre natura și învăţătura cărţii. Familiarizându-ne cu concepţia despre lume și viaţă vehiculată în Orientul Apropiat antic, putem să evităm acest tip de erori și să înţelegem textul şi mai mult în felul în care l-au înţeles israeliţii.

NumeriCartea Numeri conţine atât instrucţiuni cu privire la călătorie și instalarea taberei, cât și înregistrări ale evenimentelor care au avut loc în timpul celor aproape 40 de ani petrecuţi de Israel în pustiu. În plus, conţine pasaje despre ritualuri și despre legi. Multe dintre sursele care contribuie la înţelegerea cărţilor Exodul și Leviticul constituie un cadru adecvat pentru înţelegerea cărţii Numeri. Mai mult, traseele din sursele egiptene ne ajută să identificăm diversele locuri menţionate în călătoriile lui Israel. Aceste trasee provin din surse diferite, inclusiv din textele *sarcofagelor (în care numele unor cetăţi au fost scrise pe boluri și sparte în cadrul unor ritualuri de blestemare; Epoca Bronzului Intermediar, Dinastia a XII-a) și din listele topografice dăltuite pe zidurile templelor precum cele din Karnak și Medinet Habu (Epoca Bronzului Târziu). Acestea au păstrat hărţi sub forma unor liste în care sunt numite cetăţile întâlnite într-o călătorie pe anumite trasee. Este interesant că anumite situri biblice, considerate suspecte de arheologi pentru că nu au fost găsite artefacte dintr-o anumită peri-oadă istorică, sunt totuși atestate în traseele egiptene din acea perioadă.

27Pentateuhul

Cartea Numeri, ca şi alte cărţi din Pentateuh, conţine informaţii despre calendarul ritua-lic al Israelului. Informaţia despre zilele de sărbătoare și calendarele ritualice abundă în Orientul Apropiat antic deoarece calendarele erau administrate, de regulă, de preoţi. Cu toate acestea, este greu să înlăturăm multe dintre detaliile importante despre sărbători și, mai ales, să descoperim ce stă în spatele formării tradiţiilor instituţionalizate prin aceste calendare. Căutarea unei legături între sărbătorile din diferite culturi ne poate induce în eroare, deși există dovezi ale unor schimburi sau asocieri culturale în multe domenii.

DeuteronomulCartea Deuteronomul imită formatul unui acord între popoare, așa cum este descris în arti-colul „Legământul și tratatele din Orientul Apropiat antic”. În aceste legăminte antice, cea mai amplă secţiune era alocată clauzelor în care erau redate în amănunt obligaţiile vasalului. Acestea includeau expectanţe cu caracter general, precum loialitatea, dar și unele cu caracter special, precum plata tributului și găzduirea trupelor de garnizoană. Existau și obligaţii ca aceea de a contribui la apărarea poporului suzeran și de a-i trata cu respect pe ambasadorii acestuia.

Clauzele din Deuteronomul sunt sub forma unor legi care descriu amănunţit expectan-ţele și interdicţiile. Conform unor interpretări, legile din capitolele 6–26 (sau 12–26) sunt aranjate după tiparul Decalogului. Tot așa cum colecţiile antice de legi aveau un prolog și un epilog pentru a le oferi un cadru literar (a se vedea introducerea la Exodul), Legământul este cel care oferă cadrul literar al Legii. Cadrul literar al legilor lui *Hammurabi ne ajută să înţe-legem că rolul colecţiei de legi nu era acela de a încadra legislaţia propriu-zisă, ci de a demon-stra cât era de dreaptă domnia lui Hammurabi. La fel, cadrul literar al Deuteronomului ne sugerează motivul colecţionării acestor legi. Deuteronomul încadrează aceste legi nu într-o simplă legislaţie, ci într-un *Legământ.

Când un popor din Orientul Apropiat antic accepta un tratat împreună cu clauzele aces-tuia, se obliga să respecte termenii tratatului. Același nivel de obligaţie ar trebui raportat la legea ţării, însă funcţionează diferit, nu în cadrul unui sistem legislativ. De exemplu, în lumea de astăzi, fiecare ţară are legile ei proprii, ratificate de propriile organisme legisla-tive care sunt obligatorii pentru toţi cetăţenii. Există însă și legi internaţionale care au fost reglementate, cel puţin în parte, de organisme multinaţionale, adesea, prin acorduri de tipul tratatelor. Aceste legi internaţionale sunt obligatorii pentru toate părţile implicate în acord. Natura contractuală a Deuteronomului ţine mai mult de un tratat decât de o lege (adică mai mult de Legământ decât de legislaţie), ceea ce înseamnă că obligaţiile lui Israel aveau legă-tură cu susţinerea relaţiei stabilite prin Legământ. Pentru a rămâne poporul lui Dumnezeu (în Legământ), Dumnezeu aștepta ca poporul Său să se poarte în manierele prezentate (cla-uzele). Așadar să nu privim la aceste legi ca la niște legi ale ţării (deși ar fi putut fi). Israeliţii nu trebuiau să respecte Legea pe motiv că era o lege; trebuiau s-o respecte pentru că reflecta ceva din natura lui Dumnezeu și ceea ce El le cerea să fie pentru a rămâne în relaţie cu El.

O caracteristică în plus a cărţii Deuteronomul este prezentarea ei sub forma unor îndem-nuri date poporului de Moise. Astfel, Moise este înfăţișat ca un mediator al Legământului deoarece, în calitate de mesager sau trimis al lui Dumnezeu, el stabileşte termenii tratatului. Tratatele *hitite păstrează doar tratatele fără să ne ofere amănunte despre trimisul care a prezentat tratatul. Din alte texte însă, putem să obţinem informaţii despre rolul trimisului. Acesta și-a prezentat adesea mesajul în mod verbal, dar a avut și un document scris pentru documentaţie și mărturie. Cuvintele lui Moise, care îndemnau poporul să fie loial termenilor Legământului, sunt foarte asemănătoare cu ceea ce era de așteptat să spună oricare trimis regal. Vasalului i se amintea că era un privilegiu să fie inclus în acest acord și că ar fi bine să se abţină de la orice acţiune care ar periclita acele privilegii.

1:1–2:3Creaţia1:1. „la început”. Un text egiptean creaţionist din Teba vorbește despre dumnezeul Amon care a elaborat la început sau „cu prima ocazie”. Egiptologii interpretează aceasta nu ca pe o idee abstractă, ci ca pe o referire la un eveniment petrecut pentru prima oară. Tot astfel, terme-nul evreiesc tradus prin „început” se referă, de obicei, la o perioadă iniţială. Faptul acesta sugerează că perioada de început la care se face referire este reprezentată de cele șapte zile din primul capitol.1:2. „fără formă şi gol”. Perspectivele egiptene asupra originii lumii includ conceptul de „ine-xistenţă” care poate fi foarte apropiat de ceea ce exprimă Geneza aici. Prin aceasta se înţe-lege ceea ce nu a fost încă diferenţiat și nu i s-a desemnat încă o funcţie. Nu i s-au stabilit încă nici graniţe, nici definiţii. Conceptul egiptean, totuși, include și ideea de potenţialitate sau cali-tatea de a fi absolut.1:2. „Duhul lui Dumnezeu”. Unii comentatori au tradus această expresie ca pe un vânt supra-natural sau puternic (termenul evreiesc pentru „duh” este tradus în unele pasaje prin „vânt”), care își găsește paralela în epopeea babiloniană Enuma eliș. Acolo zeul cerului, Anu, produce cele patru vânturi care răscolesc adâncul și pe zeiţa lui, Tiamat. Este vorba de un vânt care face rava-gii şi produce îngrijorare. Același fenomen poate fi întâlnit în vedenia lui Daniel cu cele patru fiare în care „cele patru vânturi ale cerului au tulburat marea cea mare” (7:2), o situaţie care a deranjat fiarele din mare. Dacă interpretarea este corectă, vântul ar trebui să fie parte a descrierii negative din versetul 2, comparat cu întunericul.1:1–5. dimineaţă şi seară. Relatarea Creaţiei nu e menită că dea o explicaţie știinţifică modernă a întregului fenomen natural, ci mai degrabă să trateze aspectele mai practice ale creaţiei care însoţesc experienţele noastre de viaţă și în supravieţuire. În acest capitol, autorul relatează modul în care Dumnezeu a stabilit perioade alternative de lumină şi de întuneric ca bază a timpului. Naraţiunea vorbește întâi despre o seară deoarece prima perioadă de lumină tocmai

se apropia de încheiere. Autorul nu recurge la o analiză a proprietăţilor fizice ale luminii, nici nu este preocupat de sursa sau de generarea ei. Lumina este regulatorul timpului.1:3–5. lumina. Omul antic nu credea că toată lumina provenea de la soare. Pe atunci nu se ştia că luna doar reflecta lumina soarelui. Mai mult, nu există, în text, nicio sugestie că „lumina zilei” ar fi fost cauzată de lumina soarelui. Soarele, luna și stelele erau percepute ca propagatori ai luminii, dar lumina zilei era prezentă chiar și atunci când soarele era după un nor sau era o eclipsă. Lumina își făcea apariţia înainte ca soa-rele să fie văzut și persista și după ce soarele nu se mai vedea.1:6–8. „întinderea”. La fel, întinderea (cunos-cută și ca „firmament”), instituită în a doua zi, este regulatorul climei. Culturile din Orientul Apropiat antic considerau că cosmosul prezintă o structură pe trei niveluri: cer, pământ și lumea subpământeană. Climatul îşi avea originea în cer, iar întinderea reprezenta mecanismul care regulariza umiditatea și lumina soarelui. Deși în lumea antică se considera că întinderea era o suprafaţă mai solidă decât suntem, azi, dispuși să acceptăm, nu compoziţia sa fizică contează aici, ci funcţia. În epopeea babiloniană despre creaţie, Enuma eliș, zeiţa care reprezenta oceanul cosmic, Tiamat, este sfășiată în două de Marduk pentru a crea apele de sus și apele de jos.1:9–19. funcţia cosmosului. Așa cum Dumnezeu este Acela care a pus timpul în mișcare și a sta-bilit condiţiile climaterice ale pământului, El este, în egală măsură, responsabil de cauzarea tuturor celorlalte aspecte ale existenţei umane. Prezenţa apei și capacitatea pământului de a produce vegetaţie; legile agriculturii și ciclul anotimpurilor; toate creaturile lui Dumnezeu, create pentru a juca un rol – toate acestea au fost rânduite de Dumnezeu și au fost bune, nu tiranice şi nici ameninţătoare. Faptul acesta reflectă convingerea anticilor că zeii erau res-ponsabili de iniţierea unui sistem operaţional. Pentru omul antic, funcţionarea cosmosului era mult mai importantă decât forma lui fizică sau compoziţia lui chimică. Ei au descris ceea ce au văzut și, mai important, ceea ce au trăit în raport cu lumea creată de Dumnezeu. Faptul că totul a

GENEZA

29 Geneza 1:14–1:26

fost „bun” reflectă înţelepciunea și dreptatea lui Dumnezeu. În același timp, textul demonstrează modalităţi subtile de dezacord cu perspectiva Orientului Apropiat antic. Cel mai notabil este faptul că Geneza evită folosirea de nume pentru soare și lună care, pentru vecinii lui Israel erau tocmai numele zeităţilor corespunzătoare, pre-ferând, în schimb, formulările „luminătorul cel mare” și „luminătorul cel mic”. 1:14. semne şi anotimpuri. Conform prologului dintr-un tratat astrologic sumerian, principalii zei: An, Enlil și Enki, au stabilit ca luna și ste-lele să regularizeze zilele, lunile și augurele. Renumitul imn babilonian dedicat lui Șamaș, zeul-Soare, face referire la rolul acestuia în regularizarea anotimpurilor și a calendarului în general. Este intrigant faptul că el este și patro-nul divinaţiei. Termenul ebraic pentru „semn” este înrudit cu akkadianul folosit pentru augure. Termenul ebraic însă are un sens mult mai neu-tru, iar autorul, din nou, a exclus din elementele cosmosului orice caracteristici personale.1:20. „peştii cei mari”. Imnul babilonian dedi-cat lui Șamaș, zeul-Soare, precizează că acesta a primit laude şi reverenţă chiar și din partea celor mai dezagreabile grupuri. Pe lista acestora sunt incluși monștrii marini înfiorători. Imnul sugerează că supunerea tuturor creaturilor faţă de Șamaș este totală, exact ca în relatarea des-pre creaţie, din Geneza, unde se arată că toate creaturile sunt create de Iahve și, drept urmare, supuse lui Iahve. Mitul lui Labbu consemnează crearea viperei de mare, a cărei lungime era de aproximativ 300 km [60 leghe].1:20–25. categorii zoologice. Categoriile zoo-logice includ diverse specii de (1) creaturi ale mării, (2) păsări, (3) creaturi ale uscatului care sunt împărţite în animale domestice și animale sălbatice și „târâtoare ale pământului” (posibil reptile și/sau amfibieni) și (4) oameni. Insectele și lumea creaturilor microscopice nu sunt men-ţionate, dar categoriile sunt suficient de largi pentru a le include și pe acestea.1:26–31. rolul oamenilor. Deși accentul orga-nizaţional sau funcţional al relatării poate să prezinte asemănări cu perspectiva Orientului Apropiat antic, raţiunea ei este cu totul dife-rită. În Orientul Apropiat antic, zeii au creat în beneficiul lor – lumea era mediul plăcerii și al existenţei lor. Oamenii au fost creaţi doar ca ceva secundar, când zeii au realizat că au nevoie de munca sclavilor pentru cele necesare traiului lor

(precum canalele de irigaţie). În Biblie, cosmosul a fost creat și organizat în folosul oamenilor pe care Dumnezeu i-a conceput ca piesa centrală a creaţiei Sale.1:26–31. crearea omului în miturile Orientului Apropiat antic. În relatările mesopotamiene despre Creaţie, o populaţie întreagă de oameni este creată şi civilizată, folosindu-se un amestec de lut și sânge provenite de la un zeu rebel exe-cutat. Această creaţie este urmarea conflictului dintre zei, iar zeul care organizează cosmosul trebuie să învingă forţele haosului pentru a face ordine în lumea sa creată. În relatarea despre Creaţie din Geneza, însă, creaţia lui Dumnezeu este descrisă nu ca o parte a conflictului cu forţele opuse, ci ca un proces nestingherit și controlat.1:26–27. „chipul lui Dumnezeu”. Când Dumnezeu a creat omul, El l-a pus responsabil peste toată creaţia. A pus în om chipul Său. În lumea antică, se credea că imaginea conţine esenţa a ceea ce era reprezentat. Efigia unei zeităţi era folosită în închinare deoarece conţinea esenţa zeităţii respective. Aceasta nu însemna că efigia putea face ceea ce zeitatea nu putea și nici că efigia arăta asemenea zeităţii reprezentate. Mai degrabă, se credea că zeitatea își îndeplinea misiunea prin intermediul efigiei sale. La fel, se credea că Dumnezeu Își îndeplineşte lucrarea prin popo-rul Său. Totuși ideea de chip al lui Dumnezeu în om presupune mai mult decât atât. În Geneza 5:1–3, chipul lui Dumnezeu în Adam este ase-muit cu chipul lui Adam în Set. Aceasta depă-şeşte observaţia că plantele și animalele se repro-duc „după soiul lor”, deși copiii împărtășesc anumite caracteristici și natura fundamentală (genetic vorbind) a părinţilor lor. Ceea ce au în comun imaginea idolului și imaginea copilului este faptul că imaginea conferă capacitatea de a sluji în locul lui Dumnezeu (reprezentantul Său având esenţa Sa), dar și calitatea de a fi și acţiona ca El. Instrumentele pe care ni le-a dat pentru a îndeplini această sarcină sunt conștiinţa morală, conștienţa de sine și discernământul spiritual. Tradiţiile mesopotamiene vorbesc despre fii care sunt după chipul taţilor lor (*Enuma eliș), dar nu vorbesc despre oameni creaţi după chipul lui Dumnezeu. Lucrarea egipteană Învăţătură pentru regele Merikare identifică umanitatea cu chipurile zeului provenite din trupul său. În Mesopotamia, semnificaţia chipului poate fi văzută în obiceiul regilor de a-şi amplasa efigiile acolo unde doreau să-și consolideze autoritatea.

30Geneza 2:1–2:7

Altminteri, doar zeii erau făcuţi după chipul altor zei. (Vezi comentariul la 5:3).2:1–3. „ziua de odihnă”. În relatarea egipteană despre Creaţie, din Memfis, zeul creator Ptah se odihnește după ce și-a încheiat lucrarea. Tot astfel, crearea oamenilor este urmată de odihnă și la zeii mesopotamieni. În Mesopotamia însă, odihna este urmarea faptului că oamenii au fost creaţi pentru munca pe care zeii s-au obosit să o facă. Cu toate acestea, dorinţa pentru odihnă este unul dintre elementele motivatoare ale acestor naraţiuni ale Creaţiei. Strunirea sau dis-trugerea forţelor cosmice ale haosului, care este adesea partea centrală a naraţiunilor antice ale Creaţiei, conduce la odihnă, la pace și la repa-usul zeilor. Tot astfel, faptul că zeii nu se pot odihni din cauza zgomotului și a deranjului provocat de omenire conduce la potop. Pe scurt, este clar că ideologiile antice considerau odihna unul dintre obiectivele principale ale zeilor. În teologia israelită, Dumnezeu nu are nevoie de odihnă din pricina deranjului produs de cosmos sau de om, ci caută odihna într-o locuinţă (vezi mai ales Ps. 132:7–8, 13–14).2:1. diviziuni în funcţie de Sabat. Împărţirea timpului în perioade a câte șapte zile era o prac-tică nemaiîntâlnită în alte culturi ale Orientului Apropiat antic, deși mesopotamienii considerau anumite zile fatidice, aflate la șapte zile depăr-tare una de cealaltă (adică ziua a șaptea a lunii, ziua a paisprezecea a lunii etc.). Ziua de odihnă a lui Israel nu era sărbătorită în anumite zile ale lunii și nu era legată de anumite cicluri natu-rale, nici măcar ale lunii, ci se sărbătorea tot a șaptea zi.

2:4–25Bărbatul şi femeia în grădină2:5. categorii botanice. Se găsesc doar cele mai generale descrieri ale plantelor. Astfel, apar pe listă doar copacii, plantele și iarba, fără a fi amintite anumite specii. Știm, totuși, că cele mai importante specii de arbori din Orientul Apropiat erau salcâmul, cedrul, chiparosul, smochinul, ste-jarul, măslinul, curmalul, rodiul, cătina și salcia. Dintre arbuști făceau parte leandrul și ienupărul. Principalele specii de cereale cultivate erau grâul, orzul și lintea. Descrierea din acest verset diferă de ziua a treia prin aceea că se referă la plantele cultivate sau aclimatizate. Prin urmare, nu se face referire la un timp anterior zilei a treia, ci la faptul că agricultura încă nu era cunoscută.2:5. descrierea condiţiei. Un text despre Creaţie din Nippur pregăteşte scena pentru creaţie spu-nând că apele încă nu se scurgeau prin deschi-zătură pe pământ, nu creștea nimic și nu fusese trasă nici măcar o brazdă. 2:6. sistem de irigare. Termenul folosit pen-tru a descrie sistemul de irigare folosit în v. 6 este dificil de tradus (NIV preferă „torente”). Termenul se mai găseşte doar în Iov 36:27. Un termen similar se găsește și în vocabularul babi-lonian preluat din *sumeriana timpurie pentru a defini sistemul apelor subterane și râul pri-mordial subteran. Mitul sumerian al lui *Enki și Ninhursag menţionează, de asemenea, un astfel de sistem de irigare.2:7. omul făcut din ţărână. Crearea primului om din ţărâna pământului este similară cu ceea ce găsim în mitologia Orientului Apropiat antic. Epopeea Atrahasis zugrăvește crearea omului

Mitologia Orientului Apropiat antic şi Vechiul TestamentÎn lumea antică, mitologia juca rolul pe care îl are știinţa în lumea modernă – ea explica cum a apărut și a funcţionat lumea. Abordarea mitologică încerca să considere funcţia o consecinţă a scopului. Zeii aveau scopurile lor, iar acţiunile lor erau cauza a ceea ce experimentau oamenii ca atare. În schimb, abordarea știinţifică modernă consideră funcţia o consecinţă a structurii și încearcă să înţeleagă cauza și efectul pe baza legilor naturale care au legătură cu structura, adică părţile componente ale unui fenomen dat. Deoarece perspectiva știinţifică modernă asupra lumii este profund interesată de structură, căutăm, în relatarea biblică, adesea, informaţii despre structură. În acest domeniu însă, concepţia biblică despre lume și viaţă este mult mai apropiată de replica ei din Orientul Apropiat antic prin aceea că percepe funcţia ca pe o consecinţă a scopului. Tocmai despre aceasta vorbește Geneza 1 – prezintă foarte puţin interes pentru structuri. Acesta este unul dintre numeroasele domenii în care înţelegerea culturii, a lite-raturii și a concepţiei despre lume și viaţă din Orientul Apropiat antic ne poate ajuta să înţelegem Biblia.

Pot fi identificate numeroase paralele între mitologia Orientului Apropiat antic și diverse pasaje și con-cepte din Vechiul Testament. Acest fapt nu ar trebui să sugereze că Vechiul Testament trebuie considerat doar un alt exemplu de mitologie antică sau care este dependentă de acea literatură. Mitologia este o fereas-tră spre cultura unui popor. Ea reflectă concepţia despre lume și viaţă și valorile culturii care au plămădit-o.

31 Geneza 2:8–2:21

din sângele amestecat cu lut, al unui zeu execu-tat. Așa cum ţărâna reprezintă, în Biblie, ceea ce trupul devine după moarte (Gen. 3:19), tot astfel, în gândirea *babiloniană, lutul era materialul în care se transforma trupul la moarte. Sângele divinităţii reprezenta esenţa divină a omului, un concept asemănător modului în care Dumnezeu l-a adus la viaţă pe Adam suflând în el suflare de viaţă. În gândirea egipteană, lacrimile zeului sunt amestecate cu lutul pentru a-l făuri pe om, deși Învăţătură pentru regele Merikare vorbesc și despre zeul care suflă în nările omului.2:8–14. localizarea Edenului. Pe temeiul pro-ximităţii fluviilor Tigru și Eufrat și al legen-dei *sumeriene a tărâmului mistic și utopic *Dilmun, cei mai mulţi savanţi tind să locali-zeze Edenul undeva în extremitatea nordică a Golfului Persic. *Dilmun a fost identificat cu insula Bahrain. Direcţia indicată prin „în răsărit” vizează doar zona generală a Mesopotamiei şi este tipică primelor naraţiuni. Aceasta, pe lângă direcţia curgerii fluviilor (locaţia fluviilor Pișon și Ghihon fiind incertă), i-a determinat pe unii să caute Edenul în zona Armeniei, în apropie-rea izvoarelor fluviilor Tigru și Eufrat. Totuși, caracteristicile unei grădini bine irigate în care oamenii muncesc puţin sau deloc și în care viaţa răsare fără efortul cultivării se potrivește cu zonele mlăștinoase de la baza golfului și poate fi chiar zona acoperită de apele din regiune.2:8. „grădina Edenului”. Termenul Eden face referire la un loc bine irigat care sugerează un parc luxuriant. Termenul tradus prin „grădină” nu se referă, de regulă, la straturi cu legume, ci la livezi sau parcuri cu arbori.

2:9. „pomul vieţii”. Pomul vieţii este zugrăvit în alte locuri din Biblie ca oferind prelungire vieţii (Prov. 3:16–18), ceea ce, uneori, poate fi interpretat ca având calitatea de a reîntineri. Există diverse plante în Orientul Apropiat antic care sunt cunoscute pentru această calitate. În *Epopeea lui Ghilgameș, există o plantă numită „Omul întinereşte la bătrâneţe” care creștea pe fundul fluviului cosmic. Copacii apar în mod preponderent în arta Orientului Apropiat antic și pe cilindrele sigiliilor. Adesea au fost interpre-tate ca imagini ale pomului vieţii, dar e nevoie de mai multă informaţie pentru a confirma o asemenea interpretare.2:11. Pişon. Analiza dunelor de nisip din Arabia Saudită și fotografiile din satelit ne-au ajutat să identificăm albia unui fluviu străvechi care curgea pe direcţia nord-est prin Arabia Saudită, din munţii Hijaz, în apropiere de Medina, până la vărsare în Golful Persic, în Kuweit, în apro-piere de gurile de vărsare ale fluviilor Tigru și Eufrat. Acesta ar fi un bun candidat pentru flu-viul Pișon.2:11. Havila. Dat fiind că aurul este menţionat în relaţie cu Havila, acesta este menţionat și în alte câteva pasaje (Gen. 10:7; 25:18; 1 Sam. 15:7; 1 Cron. 1:9). Cel mai adesea, a fost localizat în vestul Arabiei Saudite din apropiere de Medina, pe malul Mării Roșii, un teritoriu care conţine zăcăminte de aur, bedelium și onix. Textul din Geneza 10:29 descrie Havila ca „fratele” Ofirului, un teritoriu cunoscut pentru resursele sale de aur.2:21–22. „coasta”. Folosirea coastei lui Adam la crearea Evei îşi găseşte explicaţia în limbajul

Multe dintre scrierile Vechiului Testament au avut, pentru cultura Israelului antic, aceeași funcţie pe care a avut-o mitologia pentru alte culturi – au oferit un mecanism literar pentru cultivarea și trans-miterea concepţiei despre lume și viaţă și a valorilor proprii. Israel a făcut parte dintr-un complex cul-tural mai larg care a existat pe teritoriul Orientului Apropiat antic. Sunt multe aspecte ale acestui com-plex cultural pe care le-a împărtășit cu vecinii, deși fiecare cultură în parte a avut propriile trăsături distinctive. Când căutăm să înţelegem cultura și literatura lui Israel, ne așteptăm să găsim un sprijin în zona culturală mai largă, în mitologie, în scrierile de înţelepciune, în legislaţie și în inscripţii regale.

Comunitatea de credinţă nu trebuie să evite utilizarea unor asemenea metode pentru informarea noastră în ce priveşte moștenirea culturală comună a Orientului Apropiat. Nici mesajul teologic al textului şi nici statutul acestuia de Cuvânt al lui Dumnezeu nu sunt ameninţate de aceste studii comparative. De fapt, din moment ce revelaţia presupune comunicare eficientă, trebuie să ne așteptăm ca, ori de câte ori este posibil, Dumnezeu să folosească elemente cunoscute și familiare pentru a comunica cu poporul Său. Identificarea asemănărilor și a deosebirilor poate oferi un context important pentru o înţelegere adecvată a textului. Această carte are doar sarcina de a oferi informaţia și nu se poate angaja în discuţii detaliate despre modul în care poate fi explicată fiecare asemănare sau deosebire. O abordare de acest tip poate fi găsită totuși în lucrarea lui John Walton, Ancient Israelite Literature in Its Cultural Context (Zondervan, Grand Rapids, 1987).

32Geneza 2:24–3:14

*sumerian. Cuvântul sumerian pentru coastă este ti. Este interesant faptul că ti înseamnă „viaţă”, la fel ca și Eva (3:20). Alţii au evidenţiat asocierea cu termenul egiptean imw, care poate însemna lut (din care a fost făcut bărbatul) sau coastă.2:24. „va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa”. Această afirmaţie este o digresiune narativă și oferă un comentariu asupra lumii sociale a oame-nilor din vremurile de după creaţie. Aceasta se serveşte de naraţiunea creării Evei care stă la baza principiului legal al familiilor separate. Când se încheia o căsătorie, soţia părăsea familia părintească și devenea parte a familiei soţului ei. Astfel, se stabileau noi loialităţi. Mai mult chiar, consumarea căsătoriei este asociată cu ideea de cuplu care devine un singur trup, așa cum Adam și Eva au provenit din unul singur. Afirmaţia că omul, adică bărbatul, își va părăsi familia nu se referă neapărat la o anumită sociologie, ci la faptul că, în acest capitol, bărbatul și-a căutat un tovarăș. Aceasta poate reflecta și faptul că cere-moniile de căsătorie, inclusiv noaptea nunţii, aveau loc în casa părintească a miresei.

3:1–24Căderea şi sentinţa3:1. semnificaţia şarpelui în lumea antică. Începând cu cele mai vechi mărturii din arta și literatura Orientului Apropiat antic, șarpele este prezentat ca un personaj important. Poate pentru că otrava lui punea în pericol viaţa, iar ochii lui fără pleoape creau o imagine enigma-tică, șarpele a fost asociat atât cu moartea, cât și cu înţelepciunea. Relatarea din Geneza evocă ambele aspecte în dialogul filosofic dintre șarpe și Eva și odată cu ivirea morţii după expulzarea din Eden. La fel și *Ghilgameș este înșelat de un șarpe care îi mănâncă planta magică a tinere-ţii fără bătrâneţe pe care a luat-o de pe fundul mării. Imaginea sinistră a șarpelui este redată plastic prin înlănţuirea trupului unui șarpe în jurul piciorului unui obiect cultic descoperit la Bet-Șan. Fie că reprezenta haosul primar (*Tiamat sau *Leviatan) sau era un simbol al sexualităţii, șarpele ascunde un mister pentru oameni. De un interes deosebit aici este zeul *sumerian Ningișzida care era zugrăvit sub forma unui șarpe și al cărui nume însemna „Domnul pomului veșnic roditor”. El era consi-derat conducătorul lumii subpământene și „pur-tătorul-tronului pământului”. El era una dintre divinităţile care oferea pâinea vieţii lui *Adapa

(vezi comentariul următor). Chiar și atunci când nu era asociat cu un zeu, șarpele reprezenta înţe-lepciunea (ocultă), *fertilitatea, sănătatea, haosul și nemurirea și adesea i se oferea închinare.3:2–5. ispita de a fi ca Dumnezeu. Aspiraţia înspre divinitate și oportunităţile pierdute de a fi asemenea zeilor se remarcă în câteva mituri antice. În Mitul *Adapa, oferta „hranei vieţii veș-nice” este refuzată în mod imprudent. Adapa, primul dintre cei șapte înţelepţi care au trăit înainte de Potop, încearcă să aducă civilizaţia în prima așezare umană, Eridu. Travestit în pescar, acesta a avut parte de o escapadă mai puţin feri-cită pe aripile vântului de sud care s-a încheiat cu o audienţă înaintea zeului suprem, Anu. La sfatul zeului, *Ea, a refuzat mâncarea oferită de Anu, doar ca să descopere mai târziu că hrana aceasta i-ar fi putut aduce nemurirea. Viaţa veș-nică îi scapă printre degete și lui *Ghilgameș. În celebra epopee despre el, moartea prietenului său, Enkidu, îl determină să caute nemurirea, doar ca să afle că este imposibil de atins. În ambele relatări, faptul de a fi asemenea zeilor este înţeles în termeni de obţinere a nemuririi, pe când în relatarea biblică, este înţeles în terme-nii înţelepciunii.3:7. semnificaţia frunzei de smochin. Chiar dacă frunzele de smochin sunt cele mai mari frunze din Canaan, ele pot fi doar un acoperă-mânt parţial pentru cuplul cuprins de rușine. Semnificaţia utilizării frunzelor de smochin poate sta în simbolismul fertilităţii. Consumând din fructul pomului interzis, primul cuplu a pus în mişcare rolul lor viitor de părinţi și cultivatori de pomi și de cereale.3:8. „răcoarea dimineţii”. Terminologia *akkadi-ană a demonstrat faptul că termenul tradus prin „zi” poate avea și sensul de „furtună”. Sensul acesta poate fi descoperit și în textul din Țefania 2:2. Aici, este pus, adesea, în legătură cu divini-tatea care apare în furtună pentru a judeca. Dacă acesta este sensul corect al termenului în acest pasaj, ei au auzit tunetul (termenul tradus prin „sunet” este adesea pus în legătură cu tunetul) Domnului mișcându-Se prin gradină în vântul furtunii. În acest context, e de înţeles de ce s-au ascuns primii oameni.3:14. „să mănânci ţărână”. Zugrăvirea prafului sau a ţărânii ca hrană este tipică pentru descri-erile lumii subpământene din literatura antică. În Epopeea lui Ghilgameș, Enkidu visează lumea subpământeană pe patul său de moarte și o

33 Geneza 3:14–3:21

descrie ca pe un loc lipsit de lumină, unde „pul-berea le este hrană, iar noroiul le este mâncare”, o descriere cunoscută și din Coborârea lui Iștar la iad. Acestea, foarte probabil, sunt considerate ca fiind specifice lumii subpământene deoarece descriu mormântul. Pulberea umple gura cada-vrului, dar va umple și gura șarpelui care se va târî pe pământ de acum înainte.3:14–15. blesteme asupra şerpilor. Textele egip-tene ale piramidelor (provenind din a doua jumătate a mileniului III) conţin mai multe descântece rostite atât împotriva șerpilor, cât și împotriva altor creaturi considerate periculoase sau dăunătoare care îi ameninţă pe cei morţi. Unele dintre aceste descântece impuneau șer-pilor să se târască pe pântece (să stea cu capul pe pământ), fără să-și ridice capul în poziţie de atac. Un șarpe care se târăște pe pântece nu este periculos, în timp ce unul arcuat, cu capul sus, se apără sau atacă. Călcarea șarpelui este descrisă în aceste texte drept mijlocul prin care este biruit.3:14–15. toţi şerpii sunt veninoşi. Deși se ştie că nu toţi șerpii sunt veninoși, ameninţarea venită din partea unora, în graba de a se apăra, este legată de toate speciile de șarpe. Dintre cele 36 de specii de șarpe cunoscute în regiune, singura specie otrăvitoare din nordul și centrul Israelului este vipera (vipera palaestinae). Șerpii sunt asoci-aţi, uneori, cu fertilitatea și cu viaţa (vezi șarpele de bronz din pustiu). Totuși, sunt asociaţi cel mai adesea cu lupta pentru viaţă și iminenţa morţii. Șerpii veninoși sunt, de regulă, cei mai agresivi, motiv pentru care atacul șarpelui era întotdeauna perceput ca o lovitură care poate fi mortală.3:16. durerile naşterii. Probabil manifestând caracterul dual al vieţii, bucuria maternităţii poate fi gustată doar prin chinurile nașterii. În absenţa medicinei moderne, chinurile sunt descrise ca agonia cea mai cruntă posibil pentru oameni (vezi Is. 13:8; 21:3) și zei (vezi plânsul zei-ţei *babiloniene *Iștar din episodul cu potopul din *Epopeea lui Ghilgameș când asistă la oroarea potopului dezlănţuit). *Babilonienii asociau demonii, precum Lamaștu, cu chinurile naște-rii și cu condiţiile precare ale vieţii atât pentru mamă, cât și pentru copil, în procesul nașterii.3:16. relaţia soţ-soţie. Căsătoriile aranjate mini-malizau rolul dragostei romantice în societatea Israelului antic. Totuși, în această societate cu condiţii vitrege de muncă, bărbaţii și femeile trebuiau să muncească în echipă. Deși sarcina și creșterea copilului limitau periodic contribuţia

femeii la munca pe câmp sau în atelier, supra-vieţuirea unui cuplu se baza în mare parte pe contribuţia fiecăruia și pe numărul copiiilor năs-cuţi. Stăpânirea soţului asupra soţiei sale, deși evidentă în anumite familii, nu era totuși idealul într-o relaţie de acest tip în Antichitate. Fiecare își avea rolul său specific, chiar dacă drepturile legale cu privire la încheierea de contracte şi deţinerea de proprietăţi și drepturile de moște-nire erau controlate, în special, de bărbaţi. La fel de bine, se știe că preocuparea pentru castitatea femeii a condus la restricţionarea asocierii feme-ilor și la controlul bărbaţilor asupra procesului legal.3:17. „trudă”. În gândirea mesopotamiană, oamenii au fost creaţi pentru a fi sclavi și pentru a executa munca pe care zeii s-au săturat să o mai facă, în mare parte fiind vorba de muncile agricole. În *Enuma eliș, întregul proces de cre-are a oamenilor viza eliberarea zeilor de povară, contrar relatării biblice unde oamenii sunt creaţi ca să stăpânească și sunt împovăraţi de muncă doar ca urmare a căderii.3:18. „spini şi mărăcini” [NTR]. Epopeea lui Ghilgameș descrie un spaţiu paradisiac cu plante și arbori care produc nestemate și pietre preţi-oase în loc de spini și mărăcini.3:20. semnificaţia numirii. Mai devreme, Adam a numit animalele, un fapt care demonstra auto-ritatea sa asupra lor. Numirea Evei, de această dată, sugerează poziţia de stăpânire a lui Adam, după cum se făcea referire în v. 16. În lumea antică, când un rege punea pe tron un rege vasal, suveranul îi dădea un nume nou pentru a-şi demonstra autoritatea asupra lui. La fel, când Dumnezeu intră în relaţie de *legământ cu Avram și cu Iacov, El le schimbă numele. Se poate invoca aici un alt exemplu din relatarea *babiloniană despre creaţie, *Enuma eliș, care începe cu situaţia existentă înainte de numirea cerului și a pământului. Apoi, relatarea continuă cu atribuirea numelor, tot așa cum Dumnezeu a numit lucrurile create în relatarea din Geneza 1.3:21. „haine de piele”. Până astăzi, tunica lungă purtată peste haine este piesa vestimentară a multor popoare din Orientul Mijlociu. Aceasta a înlocuit frunzele de smochin inadecvate folosite iniţial de Adam și de Eva. Dumnezeu le asigură îmbrăcămintea ca pe un dar pe care un patron îl oferă clientului său. Darurile care constau în îmbrăcăminte se numără printre cele mai comune daruri menţionate în Biblie (vezi cazul

34Geneza 3:24–4:17

lui Iosif din Gen. 41:42) și în alte texte antice. Acestea îi pregăteşte și pentru rigorile vremii și pentru munca din perioada următoare. În Mitul Adapa (vezi comentariul la 3:2–5), după ce *Adapa pierde șansa de a consuma pâinea și apa vieţii, primește îmbrăcăminte de la zeul Anu înainte ca să fie alungat din prezenţa sa. 3:24. heruvim. Heruvimul este o creatură supra-naturală la care Vechiul Testament face referire de 90 de ori, fiind prezentat în calitate de protec-tor al prezenţei lui Dumnezeu. De la calitatea de protector al pomului vieţii la reprezentarea orna-mentală de deasupra Chivotului Legământului și la fiinţele de la tronul lui Dumnezeu din vedenia lui Ezechiel, heruvimul este întot-deauna asociat cu persoana sau însuşirile divi-nităţii. Descrierile biblice (Ezec. 1:10) concordă cu descrierile arheologice care sugerează că sunt creaturi complexe (asemenea grifonilor sau sfin-cșilor). Reprezentările acestor creaturi se regă-sesc, adesea, flancând tronul regelui. În Geneza, heruvimii străjuiesc drumul către pomul vieţii, acum proprietatea lui Dumnezeu interzisă omu-lui. Un sigiliu neoasirian interesant zugrăvește ceea ce pare să fie un pom flancat de două ase-menea creaturi și divinităţi șezând pe spatele lor și susţinând un disc solar înaripat.

4:1–16Cain şi Abel4:1–7. sacrificiile aduse de Cain şi de Abel. Sacrificiile aduse de Cain și de Abel nu sunt descrise ca jertfe pentru păcat sau jertfe de ispășire. Termenul folosit le califică, în general, drept „daruri” – un cuvânt îndeaproape aso-ciat cu darul de mâncare descris mai târziu în Leviticul 2. Acesta pare să exprime mulţumirea faţă de Dumnezeu pentru generozitatea Lui. De aceea și Cain trebuia să aducă o ofrandă din munca lui, pentru că sângele nu era obligatoriu pentru o asemenea ofrandă. De notat că Geneza nu precizează că Dumnezeu ar fi solicitat aceste ofrande, deși El le acceptă ca mijloace de expri-mare a mulţumirii. Totuși, mulţumirea nu este exprimată când darul este oferit cu reţinere, așa cum a fost oferit darul lui Cain.4:11–12. stil de viaţă nomad. Stilul de viaţă nomad la care este osândit Cain reprezintă o diviziune economico-socială principală a socie-tăţii antice. După domesticirea animalelor în jurul anului 8000 î.H., nomadismul pastoral a devenit principala îndeletnicire economică în

triburi și în mediul rural. În general, creșterea animalelor a fost parte a economiei rurale mixte, alături de agricultură și comerţ. Totuși unele grupuri și-au concentrat eforturile în special asupra conducerii turmelor de oi şi de capre pe alte păşuni odată cu schimbarea anotimpurilor. Acești ciobani au urmărit anumite rute de migra-ţie cu surse de apă și pășuni potrivite pentru animalele lor. Uneori erau încheiate contracte cu comunităţile rurale de pe traseu pentru folosi-rea holdelor secerate ca păşune. Acești ciobani se ciocneau, uneori, cu comunităţile rurale pen-tru drepturile de folosire a apei sau din pricina unor razii. Guvernele au încercat să controleze grupurile de nomazi și să le restricţioneze miș-cările, dar aceste încercări, de obicei, nu au avut succesul scontat pe termen lung. Ca urmare, au apărut unele relatări despre conflictul dintre cio-banii și agricultorii care se luptau pentru dreptul de exploatare a pământului.4:14–15. răzbunarea sângelui. În zonele unde guvernul central nu a câștigat controlul deplin, răbufneau, adesea, dușmăniile ancestrale între familii. Acestea se bazau pe principiul simplu „ochi pentru ochi” care pretindea moartea crimi-nalului sau a unui membru din familia lui ca des-păgubire. Exista și presupunerea că relaţiile de rudenie includeau datoria de a proteja onoarea familiei. Nicio daună nu putea fi trecută cu vede-rea, altmineri familia respectivă era considerată prea slabă pentru a se apăra, iar alte grupuri ar fi abuzat de ea. Comentariul lui Cain dă de înţeles că există o familie mai extinsă și că cineva din familia lui Abel s-ar putea răzbuna pe el.4:15. semnul lui Cain. Cuvântul ebraic folosit aici nu indică un tatuaj sau o mutilare care i se face unui criminal sau unui sclav (precum cele la care fac referire legile din *Eșnunna și Codul lui *Hammurabi). Cel mai bine seamănă cu semnul protecţiei divine pus pe frunţile inocenţilor de la Ierusalim (Ezec. 9:4–6). Poate fi și un semn extern care i-ar putea determina pe semeni să îl trateze cu respect sau cu atenţie. Totuși s-ar putea să reprezinte un semn al lui Dumnezeu prin care Cain avea să fie ferit de rău și de atacul oamenilor.

4:17–26Descendenţa lui Cain4:17. construirea oraşelor. Întrucât înteme-ierea unui oraș este atât de strâns legată de întemeierea unui popor sau a unei naţiuni în lumea antică, povestirile despre întemeietori

35 Geneza 4:19–5:1

și circumstanţele întemeierii sunt o parte din moștenirea fundamentală a populaţiei din zona respectivă. Aceste povestiri includ, în general, o descriere a resurselor naturale care l-au atras pe constructor (rezerva de apă, pășunile și tere-nul arabil, elemente naturale de apărare), atribu-ţiile speciale ale constructorului (putere și/sau înţelepciune ieșită din comun) și călăuzirea din partea zeului protector. Orașele erau construite pe malul sau în apropierea apelor curgătoare sau ale izvoarelor. Ele serveau ca centre comer-ciale, culturale și religioase pentru o regiune mult mai mare și, astfel, au ajuns centre politice și orașe-stat. Organizarea necesară pentru con-struirea oraşelor și pentru întreţinerea zidurilor din chirpici și piatră a dus la apariţia consiliilor de bâtrâni și a monarhiilor cu rol guvernator.4:19. poligamia. Practica prin care un bărbat se căsătorește cu mai multe femei este cunoscută ca poligamie. Obiceiul se baza pe câţiva factori: (1) dezechilibru între numărul bărbaţilor și cel al femeilor, (2) nevoia de a produce un mare număr de copii care să îngrijească turmele şi/sau să lucreze pământul, (3) dorinţa de a spori prestigiul și bogăţia prin contracte maritale multiple, (4) o rată ridicată a mortalităţii în rândul femeilor la naştere. Poligamia era cel mai întâlnită în grupu-rile de ciobani nomazi și comunităţile rurale de agricultori, unde era important ca fiecare femeie să fie membră a unei familii și să fie productivă. Monarhii, de asemenea, practicau poligamia, în primul rând ca mijloc de realizare a alianţelor cu familii puternice sau cu alte popoare. În aseme-nea situaţii, soţiile puteau fi luate ca ostatic dacă relaţiile politice se înrăutăţeau.4:20. domesticirea animalelor. Creșterea anima-lelor este primul pas în domesticirea lor, întrucât presupunea controlul uman asupra reproducerii lor, asupra rezervelor de hrană și asupra terito-riului. Oile și caprele au fost primele animale domesticite, existând dovezi în acest sens din mileniul IX î.H. Vitele au fost domesticite ceva mai târziu, iar dovezile domesticirii porcului apar în secolul VII î.H.4:21. instrumentele muzicale. Acestea s-au numărat printre primele invenţii ale oamenilor. În Egipt, primele fluiere datează din mileniul IV î.H. Într-un cimitir regal din *Ur, au fost descoperite mai multe psalterioane și lire împre-ună cu o pereche de fluiere de argint, datate de la începutul mileniului II. Fluierele din os sau lut datează cel puţin din mileniul IV î.H.

Instrumentele muzicale întreţineau atmosfera și ritmul necesar dansurilor și executării unor *ritualuri, precum procesiunile și *dramele cul-tice. Pe lângă instrumentele de percuţie (tobe și tamburine), cele mai obișnuite instrumente folosite în Orientul Apropiat antic au fost psalte-rioanele și lirele. Astfel de obiecte au fost găsite în mormintele descoperite de arheologi și au fost reprezentate pe pereţii templelor și ai pala-telor. Ele sunt descrise în literatură ca mijloace de liniștire a sufletului, de invocare a zeilor și de asigurare a cadenţei unei armate în pas de defi-lare. Muzicanţii erau constituiţi într-o breaslă și erau foarte respectaţi.4:22. prelucrarea metalelor în vechime. Ca parte a relatării despre apariţia meșteșugurilor și a tehnologiei în genealogia lui Cain, este potrivit să luăm în discuţie și originea prelucrării meta-lelor. *Textele asiriene menţionează zonele Tabal și Musku, din munţii Taurus (estul Turciei de astăzi) ca primele regiuni care au cunoscut pre-lucrarea metalelor. Uneltele, armele și obiectele casnice de cupru au început să fie topite și for-jate încă din mileniul IV î.H. Apoi, la începutul mileniului III, s-au introdus aliajele din cupru, mai ales bronzul, ca materie primă pentru reci-pientele de tablă și au fost descoperite în afara Orientului Apropiat antic, iar rutele comerciale s-au extins permiţând răspândirea lor în Egipt și în Mesopotamia. Fierul, un metal pentru a cărui rafinare şi prelucrare e nevoie de temperaturi mai înalte și burdufuri de piele (după cum arată fres-cele din mormintele egiptene de la Beni Hasan), a apărut ultimul, spre sfârșitul mileniului II î.H. Fierarii *hitiţi par să fi fost primii care au exploa-tat noua tehnologie și au răspândit-o spre est și spre sud. Fierul meteoritic a fost forjat la rece timp de secole, înainte să fi apărut tehnica topirii acestuia. Deși nu era o industrie mare ca forjarea depozitelor de minereuri terestre, prelucrarea fierului meteoritic poate explica unele menţionări timpurii ale fierului înainte de *Epoca Fierului.

5:1–32Descendenţa lui Set5:1. „cartea neamurilor lui (toledot)”. Acest capitol începe cu „cartea neamurilor lui Adam” – la fel cum 2:4 s-a referit la cartea cerului și a pământului. Geneza foloseşte această etichetă de 11 ori. Primele traduceri au folosit terme-nul „genealogie”, deși cele mai recente preferă „relatare”. Într-adevăr, în alte locuri din Biblie,

36Geneza 5:1–6:2

termenul este asociat cu genealogiile. Unii cred că, în Geneza, termenul indică sursele scrise pe care autorul le-a folosit pentru compilarea lucră-rii sale. Sau termenul este pur și simplu înţeles ca prezentând popoare și evenimente care au rezultat din persoana numită. Oricum, aceste formulări servesc ca repere de diviziuni între secţiunile cărţii.5:1–32. importanţa genealogiilor. Genealogiile reprezintă continuitatea și relaţia. Adesea erau folosite în Orientul Apropiat antic pentru putere și prestigiu. Genealogiile liniare pornesc din punctul A (de exemplu, crearea lui Adam și a Evei) și sfârșesc în punctul B (de exemplu, Noe și Potopul). Intenţia acestora este să umple golul dintre două evenimente majore. Alternativa este o genealogie verticală, urmărind descendenţii unei singure familii (Esau în Gen. 36:1–5, 9–43). În cazul genealogiilor liniare, timpul real repre-zentat de aceste generaţii succesive nu pare să fie la fel de important ca impresia de desăvârşire sau de adeziune la un scop (precum porunca de a fi roditor și de a umple pământul). Genealogiile verticale pun accent pe dovedirea legitimită-ţii membralităţii într-o familie sau într-un trib (ca în genealogiile levitice din Ezra 2). Sursele mesopotamiene nu oferă multe genealogii, dar cele mai multe dintre cele cunoscute sunt lini-are. Cele mai multe dintre acestea aparţin unei familii regale sau cărturăreşti și se întind numai pe trei generaţii, fără ca vreuna să depășească 12 generaţii. Genealogiile egiptene sunt ale unor familii preoţești și sunt tot liniare. Ele se întind pe 17 generaţii, dar nu devin uzuale decât în mileniul I î.H. Genealogiile sunt, adesea, aran-jate după un crietriu literar. Astfel, genealogia de la Adam la Noe și cea de la Noe la Avraam, de exemplu, sunt concepute astfel încât să conţină zece membri, iar ultimul dintre ei să aibă trei fii. Comparând genealogiile biblice, constatăm adesea că sunt generaţii omise în fiecare prezen-tare. Acest tip de prescurtare se regăsește și în documentele genealogice *asiriene. Prin urmare, nu trebuie să credem că scopul genealogiei este să prezinte fiecare generaţie în parte, așa cum se întâmplă în cazul unui arbore genealogic.5:3. „Adam a născut un fiu după chipul şi ase-mănarea sa”. Același tip de comparaţie este rea-lizat și în *Enuma eliș între generaţiile succesive de zei. Zeul Anșar îl odrăslește pe Anu după chipul său, iar Anu îl odrăslește pe Enki după chipul său.

5:3–32. vieţi lungi. Deși nu există o explicaţie satisfăcătoare pentru durata mare a vieţii oame-nilor dinainte de Potop, s-au descoperit liste de regi *sumerieni care pretind că au domnit îna-inte de Potop pentru perioade de până la 43 200 de ani. Sumerienii foloseau sistemul numeric sexagesimal (o combinaţie între sistemul în baza șase și cel în baza zece), iar când numerele din listele regilor sumerieni sunt convertite în siste-mul decimal, ele sunt foarte aproape de dura-tele vârstelor din genealogiile antediluviene ale Genezei. Evreii, asemenea celor mai multe popoare semite, foloseau sistemul decimal, fapt datat încă de la apariţia scrisului.5:21–24. Dumnezeu l-a luat pe Enoh. Al șapte-lea personaj din genealogia lui Set, Enoh, este și cel mai de seamă reprezentant al listei. Ca urmare a umblării lui cu Dumnezeu (o expre-sie care sugerează pietatea), el a fost „luat” – o alternativă la moarte, destinul specificat pen-tru fiecare dintre ceilalţi membri ai genealogiei. Textul nu precizează unde a fost luat, o indicaţie posibilă că autorul nu știa. Putem presupune, propriu-zis, că se credea că a fost dus într-un loc mai bun, pentru că acest destin a fost apre-ciat a fi o recompensă pentru relaţia apropiată pe care o avusese cu Dumnezeu, însă textul nu spune decât că a mers la cer sau a mers să fie cu Dumnezeu. Lista mesopotamiană a înţelep-ţilor antediluvieni afirmă cu privire la cel de-al șaptelea, pe nume Utuabzu, că a urcat la cer. În textele egiptene ale piramidelor, Șu, zeul aeru-lui, primește porunca de a-l lua pe rege la cer ca să nu moară pe pământ. Acest fapt reprezintă tranziţia de la starea de muritor la cea de nemu-ritor. Scrierile evreiești din perioada ulterioară Vechiului Testament speculează mult cu privire la Enoh și îl zugrăvesc ca o sursă antică de reve-laţie și de vedenii apocaliptice (1, 2 şi 3 Enoh).5:29. „ne va mângâia”. Numele Noe, însemnând „odihnă”, aduce din nou în atenţie importanţa acestui motiv în Orientul Apropiat antic (vezi comentariul la 2:1–3). Zeii mesopotamienilor au declanşat Potopul pentru că umanitatea îi deranja. În cazul acesta, Potopul le-a oferit odihnă zeilor. Conform Genezei, prin însăși nașterea sa, Noe îi eliberează pe oameni de blestemul lui Dumnezeu.

6:1–4Fiii lui Dumnezeu şi fiicele oamenilor6:2. „fiii lui Dumnezeu”. Această expresie este folosită și în alt loc în Vechiul Testament, cu

37 Geneza 6:2–6:14

referire la îngeri, dar ideea de filiaţie în raport cu Dumnezeu este zugrăvită și la nivel comuni-tar pentru israeliţi sau, în mod individual, pen-tru regi. În Orientul Apropiat antic, regii erau priviţi ca având o relaţie filială cu divinităţile și erau adesea consideraţi a fi fost odrăsliţi de divinităţi.6:2. „şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales”. Această practică a fost interpretată de unii ca făcând referire la poligamie. Deși nu putem să ne îndoim de faptul că poligamia era practicată, este dificil să ne imaginăm de ce merita să fie precizat acest fapt aici, din moment ce poligamia era o practică acceptată chiar și în Israel în perioada Vechiului Testament. Aceasta este o referire, mai degrabă, la „dreptul nop-ţii dintâi”, citat ca una dintre practicile la care recurgeau regii conform *Epopeii lui Ghilgameș. Regele, în calitate de reprezentant al zeilor, putea să-și exercite dreptul de a petrece noaptea nunţii cu orice femeie cununată. Se presupune că ritualul era perceput ca un *rit al fertilităţii. Dacă textul de faţă se referă la această practică, atunci aceasta ar oferi o explicaţie a naturii ofensei.6:3. „o sută douăzeci de ani”. Limitarea vârstei la 120 de ani se referă cel mai probabil la reducerea mediei de viaţă a oamenilor, din moment ce este precizată în contextul unei afirmaţii despre con-diţia muritorilor. Din moment ce versetul este greu de tradus, comentatorii moderni au conve-nit să-l traducă astfel: „Duhul Meu nu va rămâne purerea în om”, afirmând, astfel, condiţia omu-lui de muritor. Așa cum ofensa poate fi înţeleasă în lumina informaţiei din Epopeea lui Ghilgameș, informaţia se poate referi la căutarea necontenită după nemurire; o asemenea căutare se află și în miezul Epopeii lui Ghilgameș. Deși Ghilgameș a trăit în epoca postdiluviană, aceste elemente ale naraţiunii corespund experienţei umane univer-sale. Un text de înţelepciune din orașul Emar menţionează 120 de ani ca fiind numărul maxim de ani daţi oamenilor de către zei.6:4. „uriaşii” [nefilim în ebraică (n.tr.)]. Nefilim nu este o denumire etnică, ci descrierea unui anumit tip de indivizi. În Numeri 13:33, aceș-tia sunt identificaţi, alături de descendenţii lui Anac, drept unii dintre locuitorii Canaanului. Cei din urmă sunt descriși ca uriași, dar nu avem niciun motiv să-i considerăm pe nefilim uriași. Mai degrabă, termenul îi descrie pe eroii războinici, probabil echivalentul antic al cavale-rilor aventurieri.

6:5–8:22Potopul6:13. violenţa drept cauză a Potopului. În relata-rea despre Potop din epopeea Atrahasis, motivul pentru care zeii decid să declanşeze un potop de ape peste pământ este zgomotul produs de oameni. Această observaţie nu este neapărat diferită de versiunea biblică pentru că „zgo-motul” poate fi și rezultatul violenţei. Sângele lui Abel strigă din pământ (4:10), iar strigătul Sodomei și al Gomorei este mare (Gen. 18:20). Zgomotul putea fi generat de numărul mare al petiţiilor trimise zeilor pentru a da răspuns la violenţa și sângele vărsat al victimelor care stri-gau în necazurile lor. 6:14. „lemn de gofer”. Termenul ebraic, tradus ca „lemn de chiparos” în unele versiuni, este gofer. Materialul rămâne necunoscut, deși, fără îndoială, se referă la lemnul unei specii de coni-fer despre care se credea că era de esenţă tare și de mare durabilitate. Lemnul de chiparos a fost frecvent folosit de constructorii de nave în Orientul Apropiat antic. La fel, egiptenii puneau mare preţ pe lemnul de cedru din Liban pentru construirea barcurilor folosite pentru navigaţia pe Nil, după cum ne spun unele documente din secolul XI î.H., precum Călătoria lui *Uenamon.6:14. ambarcaţiunile din lumea antică. Înaintea inventării navelor maritime care puteau trans-porta persoane și mărfuri pe apele agitate ale Mediteranei, cele mai multe ambarcaţiuni erau confecţionate din piele sau trestii și erau menite să navigheze prin mlaștini sau în apropierea ţăr-mului. Acestea erau folosite la pescuit și la vână-toare și nu se poate să fi avut mai mult de 3 m [10 ft] lungime. Adevăratele ambarcaţiuni pentru navigare maritimă, cu o lungime de peste 50 m [170 ft], sunt zugrăvite pentru prima dată în arta egipteană a Vechiului Regat (cca 2500 î.H.) și sunt descrise în textele de la *Ugarit (1600–1200 î.H.) și în textele feniciene (1000–500 î.H.). Resturi din vasele naufragiate din a doua jumătate a mile-niului II î.H. (*Epoca Bronzului Târziu) au fost descoperite în Mediterană. Chiar și în această perioadă, navigaţia se desfășura în apropierea ţărmului, cu călătorii mai lungi până în Creta sau Cipru, ca și în porturile aflate de-a lungul coastei Egiptului, al Golfului Persic și al Asiei Mici.6:14–16. mărimea arcei. Pe baza dimensiunii de un cot, echivalent cu 45 cm [18 in], arca pe care a construit-o Noe măsura 135 m [450 ft] în

38Geneza 6:15–7:2

lungime, 22 m [75 ft] în lăţime și 13 m [45 ft] în adâncime. Dacă ar fi avut un fund plat, capaci-tatea totală trebuie să fi fost de trei ori mai mare decât cea a Tabernaculului (100 coţi în lungime și 50 coţi în lăţime conform Ex. 27:9–13), cu un deplasament de 43 000 t. În comparaţie cu acesta, arca pe care a construit-o *Utnapiștim în ver-siunea *babiloniană a Epopeii lui Ghilgameș are forma unui cub sau a unui zigurat (120/120/100 coţi) cu deplasament de trei sau patru ori mai mare decât arca din Geneza. Arca lui Noe nu a fost proiectată pentru navigare – nu se men-ţionează nimic despre cârmă sau pânze. Astfel, soarta celor de pe vas era în mâna lui Dumnezeu. Deși *Utnapiștim se folosește de serviciile unui navigator, forma arcei sale poate fi magică, din moment ce nu avea nevoie să fie protejată de zei.6:15–16. unităţile de măsură pentru lungime. Unitatea de măsură standard pentru lungimi era cotul, care avea 45 cm [18 in]. Aceasta era bazată pe lungimea braţului unui om de la vârful dege-telor până la cot. Alte unităţi erau șchioapa, latul palmei și degetul. Folosirea echivalenţei de „patru degete pentru un lat de palmă” și a „24 de degete pentru un cot” este întâlnită frec-vent în Orientul Apropiat antic. Se întâlnesc anumite variaţiuni ca în Egipt unde șapte laturi de palmă echivalează cu un cot sau în *Babilonia unde 30 de degete echivalează cu un cot până în perioada *chaldeană (posibil pe baza folosirii sistemului matematic sexagesimal).6:17. dovezi arheologice ale Potopului. Până în momentul de faţă nu există nicio dovadă

arheologică convingătoare cu privire la poto-pul descris de Biblie. Examinarea straturilor aluvionare din cetăţile *sumeriene din *Ur, Kiș, Șuruppak, *Lagaș și *Uruk (toate având straturi de ocupare cel puţin până în 2800 î.H.) provin din perioade diferite și nu reflectă un potop masiv unic care să le fi inundat simultan. În mod simi-lar, cetatea Ierihon, care a fost ocupată continuu începând din 7000 î.H., nu prezintă niciun fel de depozite aluvionare. Studiile climatologice au indicat că perioada dintre 4500 și 3500 î.H. a fost semnificativ mai umedă, dar această observaţie nu ne ajută să mergem mai departe. Căutarea resturilor arcei lui Noe s-a concentrat pe vârful Agri Dagh (5 181 m [17 000 ft]) din apropierea lacului Van din Turcia. Totuși niciun munte din lanţul muntos Ararat nu este menţionat în relata-rea biblică, iar fragmentele de lemn care au fost datate prin metoda izotopului de carbon 14 nu datează mai devreme de secolul V d.H.7:2–4. şapte din fiecare specie. Deși Noe a luat în arcă două dintre cele mai multe specii, el pri-mește porunca de a lua șapte perechi din fiecare specie de animal curat și din fiecare pasăre. Era nevoie de mai multe animale curate atât pentru sacrificiul de după potop, cât și pentru repopu-larea mai rapidă a pământului pentru binele oamenilor. Unele *ritualuri de sacrificare presu-puneau șapte animale din fiecare categorie men-ţionată (vezi 2 Cron. 29:21), dar Noe cu siguranţă nu urma să le sacrifice pe toate.7:2. „curat” şi „necurat” înainte de Moise. Distincţia dintre animalele curate și cele

Relatările despre Potop din Orientul Apropiat anticCele mai semnificative relatări ale potopului din Orientul Apropiat antic se găsesc în epopeea Atrahasis și în Epopeea lui Ghilgameș. În aceste relatări, zeul suprem Enlil se mânie pe umanitate (în epopeea Atrahasis apare deranjat de „zgomotul” umanităţii, vezi următorul comentariu) și, după ce încearcă fără succes să remedieze situaţia reducând populaţia prin diverse mijloace ca seceta și bolile, convinge consiliul suprem al zeilor să aprobe un potop pentru distrugerea totală a umanităţii. Zeul Ea reușește să îl avertizeze pe un închinător loial, un rege care este îndemnat să construiască o ambarcaţiune care să îi protejeze atât pe el și familia lui, cât și pe reprezentanţii destoinici ai diverselor arte ale civilizaţiei umane. Celorlalţi oameni din cetate li se spune că zeii s-au mâniat pe rege și el trebuie să îi părăsească. Ambarcaţiunea impermeabilizată cu smoală avea șapte punţi și forma unui cub sau, mai degrabă, a unui zigurat (vezi comentariul la Gen. 11:4). Furtuna a durat șapte zile și șapte nopţi, după care ambarcaţiunea s-a oprit pe muntele Nisir. Au fost trimise păsări pentru a verifica dacă este oportună părăsirea arcei. Au fost aduse jertfe pentru care zeii sunt foarte mulţumitori, deoarece le lipsise hrana (jertfele) de când începuse Potopul.

Epopeea Atrahasis este datată de la începutul mileniului II î.H. Epopeea lui Ghilgameș a căpătat forma actu-ală în a doua jumătate a mileniului II, dar folosește materiale care erau deja în circulaţie încă de la sfârșitul mileniului III. Din prezentarea succintă de mai sus se pot desprinde câteva asemănări și deosebiri faţă de varianta biblică a Potopului. Fără îndoială, relatările din Orientul Apropiat antic și din Geneza se referă la ace-lași Potop. Faptul acesta este dovedit cu prisosinţă de asemănările existente între relatări. Diferenţele există deoarece fiecare cultură a perceput Potopul prin filtrul propriei teologii și concepţii despre lume și viaţă.

39 Geneza 7:11–8:11

necurate nu a fost o inovaţie a revelaţiei de la Sinai, ci o constatăm încă de pe vremea lui Noe. Înregistrările egiptene și mesopotamiene nu atestă un sistem echivalent cu acest sistem israe-lit de clasificare a animalelor. Deși există restricţii privitoare la regimul alimentar în aceste culturi, ele tind a fi mult mai limitate, adică se preferă rezervarea anumitor animale pentru anumite clase sociale sau pentru consum în anumite zile din lună. Nici chiar în textul Genezei nu se poate presupune că această clasificare avea implicaţii asupra dietei. De notat că până în acest moment al istoriei nu fusese permis consumul de carne (vezi Gen. 1:29). Când s-a permis consumul de carne după Potop (9:2–3), nu erau restricţii de genul „curat” și „necurat”. Drept urmare, se pare că, în această perioadă, clasificarea privea sacrificiul, nu dieta omului.7:11. „s-au deschis stăvilarele cerului”. Textul folosește expresia poetică „stăvilarele cerului” pentru a descrie deschizăturile prin care ploaia cobora pe pământ. Acesta nu este un limbaj ști-inţific, ci reflectă perspectiva observatorului simi-lară celei pe care o folosim atunci când spunem că soarele „apune”. Singura ocurenţă a acestei expresii în literatura Orientului Apropiat antic este în mitul canaanean al lui *Baal care își con-struiește locuinţa, a cărei „fereastră” este descrisă ca o deschizătură între nori. Chiar și așa, termenul nu este asociat cu ploaia. O terminologie alterna-tivă apare în textele mesopotamiene, unde porţile cerului sunt la răsărit și la apus și sunt folosite de soare pentru a răsări și pentru a apune. Totuși și norii și vânturile folosesc aceste porţi.7:11–8:5. durata potopului. Timpul scurs în întregime în naraţiunea biblică despre Potop poate fi privit diferit, în funcţie de felul în care sunt puse cap la cap informaţiile date. Din infor-maţiile primite în 7:11 și 8:14 se poate deduce că Noe și familia lui au fost în arcă timp de 12 luni și 11 zile. Numărul exact de zile ar depinde de numărul de zile dintr-o lună și de situaţia în care s-au făcut anumite ajustări între calendarul lunar și cel solar. Cele 11 zile le-au părut intere-sante unora, deoarece anul lunar are 354 de zile, adică cu 11 zile mai puţin decât anul solar.8:4. Ararat. Munţii Ararat se află în regiunea lacului Van din răsăritul Turciei și a Armeniei (cunoscuţi ca Urartu în inscripţiile asiriene). Acest lanţ muntos (cel mai înalt vârf atingând 5 181 m [17 000 ft]) este menţionat în 2 Împăraţi 19:37, Isaia 37:38 și Ieremia 51:27. *Epopeea lui

Ghilgameș însă descrie arca eroului potopului oprindu-se pe un anumit vârf de munte, mun-tele Nisir din sudul Kurdistanului.8:6–12. utilitatea păsărilor în Orientul Apropiat antic. Unul dintre tablourile memorabile ale relatării despre Potopul lui Noe este cel în care Noe trimite păsări din arcă pentru a afla infor-maţii despre condiţiile din afara arcei. Relatările Potopului din *Epopeea lui Ghilgameș și epopeea Atrahasis descriu un mod similar de folosire a păsărilor. În locul unui corb și al unui porum-bel trimis de trei ori la rând, descoperim un porumbel, o rândunea și un corb. Porumbelul și rânduneaua se întorc pentru că nu au găsit niciun loc, dar corbul este zugrăvit (Gen. 8:7) ca unul care zboară croncănind și nu se mai întoarce (Ghilgameș 11:146–154). Se știe că navi-gatorii antici foloseau păsările pentru a-i ajuta să găsească uscatul, însă Noe nu navighează și este deja pe uscat. El nu folosește păsările pentru a afla direcţia de mers. Se mai știe că zborul păsă-rilor servea uneori ca augure, dar nici Geneza și nici Epopeea lui Ghilgameș nu face observaţii de acest fel cu privire la zborul păsărilor trimise din arcă.8:7. obiceiul corbilor. Spre deosebire de porum-bei sau turturele, care se întorc de unde au ple-cat, folosirea corbului de navigatori se bazează pe direcţia lui de zbor. Observând direcţia aleasă de corb, marinarul poate determina locaţia usca-tului. Cea mai bună strategie este eliberarea unui corb întâi, după care, prin eliberări succesive ale altor păsări, se determină adâncimea apei și pro-babilitatea unui loc de acostare. Corbul trăiește, de obicei, cu hoituri și își găseşte hrană mai ușor.8:9. obiceiul porumbeilor. Porumbeii și turtu-relele nu au capacitatea de a zbura fără între-rupere. De aceea navigatorii îi folosesc la iden-tificarea unui loc de acostare. Dacă se întorc la navă înseamnă că nu există un loc de acostare. Porumbelul trăiește la joasă altitudine și are nevoie de plante pentru hrană.8:11. semnificaţia ramurii de măslin. Frunza de măslin adusă de porumbel sugerează timpul necesar unui măslin ca să rodească din nou după ce a fost inundat – un reper pentru adâncimea curentă a apelor potopului. Este și simbolul vieţii noi și al fertilităţii ce a urmat după potop. Măslinul este un copac greu de distrus, chiar dacă este tăiat. Această rămurică de curând ruptă îi arată lui Noe că procesul regenerării pământului începuse.

Comentariu - ecasacartii.ro · John H. Walton Victor H. Matthews Mark W. Chavalas Comentariu...

Documents

Transcript of Comentariu - ecasacartii.ro · John H. Walton Victor H. Matthews Mark W. Chavalas Comentariu...