Comentariu-paralelă al poeziilor ”Plumb” și ”Lacustră” de George Bacovia”Atmosfera poeziei bacoviene iese din limitarea senzațiilor, a imaginilor, a expresiei poetice și din repetiția lor monotonă” (E. Lovinescu)

Poezia ”Plumb” a apărut in 1918 in fruntea volumului cu același nume.

Poezia ”Lacustră” face parte din același volum. ”Plumb” este considerată o capodoperă a creației bacoveniene și o culme a simbolismului românesc, iar ”Lacustră” reprezintă o emblemă a viziunii artistice bacoveniene, exprimînd o stare de spirit, intr-o atmosferă specifică unei realități poetice originale.

Tema poeziei ”Plumb” este moartea iminentă, obsesia poetului față de moarte.

Tema poeziei ”Lacustră” reprezintă starea de alertă și incertitudine pe care o trăiește poetul in fața morții care e o realitate absolută.

Discursul poetic al poeziei ”Plumb” este conceput sub forma unui monolog tragic in care poetul exprimă o stare sufletească disperată, lipsită de orice speranță. Poezia este alcătuită din două catrene, care corespund celor două planuri ale realității: realitatea exterioară, alcătuită din cuvintele ”cimitir”, ”cavoul” – simboluri ale unui univers rece, ostil, care îl împinge pe poet la izolare și disperare și realitatea interioară, sufletească, deprimantă care nici iubirea invocată cu disperare nu este o șansă de salvare.

”Lacustră” este alcătuită din patru catrene care la fel corespund celor două planuri ale realității: realitatea exterioară specificată prin cuvintele ”locuințele lacustre”, ”scînduri ude”, ”podul”, ”piloții grei” și realitatea interioară in care predomină: ”sînt singur”, ”tresar prin somn”, ”și parcă dorm”, ”simt”, ”tresărind”, ”așteptînd”.

In poezia ”Plumb” există un motiv esențial: moartea, redat prin ”sicriu”, ”mort”, ”somn”, ”dormea adînc”, ”cavou”, ”coroane”, ”era frig”, ”era vint”. Celelalte motive – amorul, tristeațea singurătatea – sunt secundare, dar ajută la reliefarea ideii esențiale de alunecaare inevitabilă spre moarte, neant.

Cuvîntul-cheie al poeziei este ”plumb”, care are valoare de simbol, repetiție și epitet. In exprimarea ”sicriele de plumb” sugerează căderea, imposibilitatea zborului și a salvării.

Prima strofă definește un univers rece, străin, in care poetul trăiește sentimetnul singurătății tragice: ”Dormeau adînc sicriile de plumb,/ Și flori de plumb și funerar veșmînt – / Stau singur in cavou… și era vint…/ Și scîrțîiau coroanele de plumb”.

Strofa a doua definește realitatea interioară. Poetul invocă amorul, dar acesta doarme întors cu fața spre moarte. ”Aripile de plumb” sugerează căderea surdă și grea, din care poetul nu se mai poate înălța, căderea in moarte este inevitabilă, și nici măcar iubirea invocată cu disperare nu reprezintă o șansă de salvare: ”Dormea întors amorul meu de plumb/ Pe flori de plumb, și-am inceput să-l strig – / Stam singur lingă mort… și era frig…/ Și-i atîrnau aripile de plumb.”

Sentimentul dominant este de oboseală, de trecere inevitabilă spre moarte. In numai cele două catrene ale ei, poezia exprimă o stare sufletească de o copleșitoare singurătate, iar atmosfera este de o dezolare totală in tremurătoarea apăsare materială fiind sugerată de greutatea metalului întunecat.

”Lacustră” este o poezie destul de actuală deoarece noi trăim intr-o alertă permanentă și intr-o societate plină de probleme in care banul e la putere.

Cele patru catrene ale poezieie sunt structurate și ele intr-o simetrie perfectă și concentrează motive specifice viziunii simboliste: motivul ploii (apa), al lacustrei, nopții, al nevrozei care lipsesc din poezia ”Plumb”, și motivul morții și al singurătății care sunt prezente și in poezia ”Plumb”. Motivul ploii este sugerat prin cuvintele ”plouînd”, ”ude”, ”lacustre”, ”val”, ”mal”, ”ploaie”, cel al lacustrei prin ”locuințe”, ”scînduri”, ”piloții”, iar cel al nopții prin ”nopți”, ”dorm”, ”somn”, ”singur”. Prin motivul morții observăm că poetul se află la limita puterilor: ”singur”, ”gol istoric”, ”prăbușesc”. Prin motivul nevrozei poetul arată că se  află intr-o stare de incertitudine și alertă: ”tresar”, ”izbește”, ”mi se pare”, ”tresărind”, ”așteptind”. Pe fundalul adînc și larg dimensionat al timpului și spațiului, este proiectat motivul însingurării totale a poetului și al terorii de ”umed”, ca simbol al dezagregării universului, și al morții iminente.

Spre deosebire de poezie ”Plumb”, în ”Lacustră” atmosfera este apocaliptică unde predomină apa (plouînd, plîngînd, ude, val, ploaie).

”Nicăieri nu se pune mai tulburător problema poeziei de atmosferă ca la Bacovia… E o atmosferă de toamnă, cu ploi putrede, cu arbori cangrenați, limitată intr-un peisaj de mahala de oraș provincial, itnre cimitir și abator… și in această atmosferă o stare sufletească identică: o deplină dezorganizare sufletească.” (E. Lovinescu)

In opinia mea, poezia Alean de G. Bacovia transmite sentimente de melancolie, de tristete.Titlul poeziei este alcatuit dintr un subst comun care defineste suferinta si durerea sufleteasca provocate de dorinta neimplinita.Prima strofa se deschide cu descrierea cadrului natural ( se incolaceste fumul/ si i pacla prin livezi). Peisajul este perceput vizual, atmosfera fiind intunecata: se incolaceste fumul. In a doua strofa, natura se percepe auditiv: rasuna, trist, de glasuri. in aceasta strofa apare omul, care indeparteaza tristetea, aducand putina veselie. ultima strofa transmite atat sentimente de veselie(c un zmeu copii alearga) cat si de tristete(si plangi... si i frig de toamna). in concluzie, poezia Alean de G Bacovia transmite sentimente de tristete, melancolie.

Amurg de toamnă, de George Bacovia, este o poezie alcătuită din două strofe şi a cărei ediţie originală a fost publicată pentru prima oară în 1916 în volumul Plumb. A doua îndrumare a tehnicii lui Bacovia tinde către o individualizare a impresiilor, stând într-un anumit contrast cu stilizările observate mai înainte. de această orientare se leagă toate acele imagini, metafore, comparaţii, printre cele mai sugestive ale liricii noastre mai noi, fie că ele evocă plopii în depărtare, aplecându-se la pământ, „În larg balans lenevos de gumă” (Amurg de toamnă), fie că observă cum: „La geam, într-un pahar / O roză galbenă se uită-n jos” (Nocturnă), fie că notează cum: „O frunză s-a lăsat pe-o mână întinsă care cere”, sau: „O pasăre cade-n oraş, ca o tristeţe mai mult” (Note de toamnă), fie că aude cum „Greierul zimţează noaptea cu nimic” (Nocturnă), pentru a nu mai vorbi de obligatoriile cenesteziii simboliste, consecinţe de senzaţii al căror model a fost fixat de Baudelaire şi Rimbaud, ca acea evocare a primăverii ca „o pictură parfumată cu vibrări de violet” (Nervi de primăvară).

Introducerea la orice comentariu: George Bacovia - un mare reprezentant al simbolismului românesc.George Bacovia este creatorul unui univers obsesional, este poetul suferinţei absolute: el curprinde în versurile sale singurătatea tragică a omului, prizonier fără scăpare, într-un univers străin şi ostil. În acest sens criticul Petroveanu considera că Bacovia este singurul poet, care a coborât în Infern. În George Bacovia a existat un eroism al rezistenţei împotriva morţii şi a distrugerii,un eroism al adaptării la toxinele epocii sale, iar victoria lui a fost personală, pentru că el, smulgând masca iluziilor, a creat imagini ale tristeţii , mizeriei şi morţii în decorul de cavou al liricii sale.

Ceea ce îl individualizează pe Bacovia între toţi simboliştii români este nota dominantă a obsesiilor, psihozelor şi stărilor nevrotice de un autentic impresionant, atmosfera apăsătoare percepută până în străfundurile sufletului, ceea ce îl face să se simtă un poet "blestemai".

Poet al toamnei, Bacovia revine obsedat asupra degradarii materiei, macinata de ploi, de vanturi, apasata de tristetea unor peisaje bolnave. Toamna buciuma agonic", amurgul este pustiu, de huma" (Amurg de toamna).Note de toamna, anotimpul isi asociaza motivul ploii ca semn al descompunerii.