COMBATEREA RASISMULUI ṢI XENOFOBIEI PRIN MIJLOACE PENALE

1. INTRODUCERE

Rasismul şi xenofobia sunt două fenomene care au preocupat autoritățile europene şi internaționale de o bună bucată de vreme încoace. Pentru o bunӑ ȋnțelegere a noțiunilor cu care se va „jongla” pe parcursul lucrӑrii, se impune o definire a termenilor ȋn discuție. Astfel, rasismul este convingerea că oamenii sunt inegali în funcție de etnia căreia îi aparțin sau de culoarea pielii, ei sunt considerați ca fiind împărțiți în entități biologice separate și exclusive numite „rase”, presupunându-se că există o legătură cauzală între caracteristicile fizice cu care se definește acest concept și personalitatea, capacitatea intelectuală, aptitudinile morale sau alte caracteristici comportamentale umane, și că anumite rase sunt prin naștere superioare altora. Pe de cealaltӑ parte, xenofobia se definește prin frica sau ura fațӑ de strӑini.

Cele mai importante reglementӑri ȋn materie sunt urmӑtoarele:

Convenţia internaţională a Naţiunilor Unite asupra eliminării tuturor formelor de discriminare rasială (21 decembrie 1965)

Acƫiunea comună (15 iulie 1996) Directiva privind egalitatea rasială (2000/43/CE) Protocolului adiţional la Convenţia Consiliului Europei privind criminalitatea

informatică (28 ianuarie 2003) Articolul 14 CEDO Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului şi libertăților

fundamentale (4.11.2000) Articolul 10 TFUE Articolul 67 alin. (3) TFUE DECIZIA-CADRU 2008/913/JAI A CONSILIULUI privind combaterea anumitor forme

și expresii ale rasismului (28.11.2008)

Raportarea la rasism şi xenofobie nu s-a făcut încă de la început în aceiaşi termeni. Dacă primele reglementări utilizau sintagma „discriminare rasială” atunci când incriminau o anumită conduită, următoarele au adăugat noțiunile „ură” şi „violență” pentru a completa incriminarea. Astfel, art. 1 alin. (1) din Convenția din 1965 indicӑ ceea ce se ȋnțelege prin noțiunea de discriminare rasialӑ, arӑtând cӑ aceasta implicӑ orice deosebire, excludere, restricție sau preferințӑ ȋntemeiatӑ pe rasӑ, culoare, ascendențӑ sau origine naționalӑ sau etnicӑ, care are ca scop sau efect de a distruge sau compromite recunoașterea, folsința sau exercitarea, ȋn condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertӑților fundamentale ȋn domeniile politic, economic, social sau cultural. Ȋn același sens, decizia-cadru 2008/913/JAI ȋncearcӑ sӑ defineascӑ noțiunea de „urӑ rasialӑ”, dar nu reușește decât sӑ defineascӑ un termen prin el ȋnsuși, cӑci la punctul 9 menționeazӑ urmӑtoarele: „Termenul de „ură” ar trebui să fie înțeles ca referindu-se la ura pe motiv de rasă, de culoare, de religie, de descendență sau de origine națională sau etnică”.

Ȋn urmӑtoarele rânduri se va ȋncerca o ȋnțelegere a modalitӑții de combatere a fenomenelor rasismului și xenofobiei și evidențierea mijloacelor penale prin care se dorește atingerea acestui obiectiv. Fiecare dintre actele comunitare sau internaționale analizate vor avea ca puncte comune: comportamentele incriminate, acțiunile pe care trebuie sӑ le ȋntreprindӑ statele membre, precum și eventualele sancțiuni aplicabile.

2. ACTE INTERNAṬIONALE ṢI COMUNITARE RELEVANTE

Convenţia internaţională a Naţiunilor Unite asupra eliminării tuturor formelor de discriminare rasială din 21 decembrie 1965

Aceastӑ Convenție este, pobabil, una dintre cele mai vechi mişcӑri demarate la nivel internațional prin care se încearcă atenționarea statelor cu privire la fenomenele rasismului şi xenofobiei, arătându-se principalele obligații care incumbă acestora în vederea combaterii lor:

1. nerecurgerea la acte sau practici de discriminare rasială împotriva unor persoane, grupuri de persoane şi instituții;

2. neîncurajarea şi nesprijinirea discriminării rasiale practicate de vreo persoană sau organizație;

3. adoptarea de măsuri eficace în vederea modificării, abrogării sau anulării legilor sau reglementărilor care au drept efect crearea discriminării rasiale sau perpetuarea ei;

4. interzicerea discriminării rasiale practicată de persoane, de grupuri sau de organizaţii şi să-i pună capăt;

5.  favorizarea, dacă va fi cazul, organizaţiilor şi mişcărilor integraţioniste multirasiale şi altor mijloace de natură a elimina barierele între rase şi a descuraja ceea ce tinde spre întărirea dezbinării rasiale.

Prin articolul 4, Convenția traseazӑ linia de orientare pe care trebuie sӑ o urmӑreascӑ statele, indicând care sunt comportamentele pe care trebuie sӑ le incrimineze ȋn propriile legislații:

a) orice difuzare de idei bazate pe superioritate sau ură rasială; b) orice incitare la discriminare rasială ca şi orice acte de violenţă, sau

provocare la astfel de acte, îndreptate împotriva oricărei rase sau oricărui grup de persoane de o altă culoare sau de o altă origine etnică;

c) orice sprijin acordat unor activităţi rasiste, inclusiv finanţarea lor;

Dupӑ cum se poate observa, teza a doua a literei b) sugereazӑ, practic, un act de violențӑ generat de o motivație rasistӑ, putând concluziona cӑ ȋnsuși primul act menit a reglementa fenomenul rasismului contureazӑ ideea unei circumstanțe agravante ȋn cazul ȋn care rasa, culoarea diferitӑ sau originea etnicӑ conduc la adoptarea unui comportament violent.

Convenția acordӑ o atenție sporitӑ organizațiilor care ar putea funcționa având la bazӑ un scop rasist sau xenofob și, astfel, dedicӑ o secțiune a ei acestei arii, ȋndemnând statele sӑ adopte urmӑtoarele conduite:

a. să interzică organizaţiile şi activităţile de propagandă organizată şi orice alt fel de activitate de propagandă care incită la discriminare rasială şi care o încurajează;

b. să declare delict pedepsit prin lege participarea la aceste organizaţii sau la aceste activităţi;

c. să nu permită autorităţilor publice sau instituţiilor publice, naţionale sau locale să incite la discriminare rasială sau s-o încurajeze.

Articolul 5 din Convenție enumumerӑ o serie de drepturi care sunt garantate tuturor cetӑțenilor, indiferent de rasӑ, religie, origine etnicӑ sau naționalӑ, iar artiolul 6 prevede că statele părţi vor asigura oricărei persoane supuse jurisdicţiei lor o protecţie şi o cale de recurs efective în faţa tribunalelor naţionale şi a altor organe de stat competente, împotriva tuturor actelor de discriminare rasială care, contrar prezentei convenţii, ar viola drepturile

sale individuale şi libertăţile sale fundamentale, precum şi dreptul de a cere acestor tribunale satisfacţie sau despăgubire dreaptă şi adecvată pentru orice pagubă pe care ar putea-o suferi ca urmare a unei astfel de discriminări.

Acțiunea comunӑ din 15 iulie 1996

Din punt de vedere al importanței ȋn materia rasismului și xenofobiei, consider cӑ acesta este urmӑtorul act ce a avut un impact puternic asupra fenomenului ȋn discuție. Se doreşte o cooperare judiciară efectivă şi în acest sens o serie de comportamente vor fi considerate infracțiuni. Ȋn rândurile acesteia se prevede că aceste comportamente trebuie fie să fie sancționate ca fapte penale, fie, în cazul în care nu există astfel de sancțiuni și până la adoptarea dispozițiilor necesare, să se facă derogare de la principiul dublei incriminări.

Este vorba despre următoarele comportamente:

incitarea publicӑ la discriminare, violențӑ sau la urӑ rasialӑ fațӑ de un grup de persoane sau un membru al unui asemenea grup, definit prin referire la culoare, rasӑ, religie sau origine naționalӑ sau etnicӑ.

apologia publică, în scop rasist sau xenofob, a crimelor împotriva umanității și a încălcării drepturilor omului;

negarea publică a crimelor definite la articolul 6 din Statutul Tribunalului Militar Internațional anexat la Acordul de la Londra, din 8 aprilie 1945 în măsura în care aceasta include un comportament disprețuitor sau degradant față de un grup de persoane definit prin referire la culoare, rasă, religie sau origine națională sau etnică;

difuzarea sau distribuirea publică de documente, imagini sau de alte materiale cu caracter rasist sau xenofob;

participarea la activitățile unor grupuri, organizații sau asociații, dacă aceste activități implică discriminarea, violența sau ura rasială, etnică sau religioasă.

Se poate cu ușurințӑ observa cӑ aceastӑ Acțiune Comunӑ preia o parte din conduitele incriminate ȋn Convenția de la 1965, adӑugând elemente de ȋmbunӑtӑțire.

Protocolului adiţional, adoptat la Strasbourg la 28 ianuarie 2003, la Convenţia Consiliului Europei privind criminalitatea informatică

Importanța acestui document comunitar rezidӑ ȋn aceea cӑ sistemele informatice oferă un mijloc fără precedent de facilitare a libertăţii de exprimare şi de comunicare în lumea întreagă, generând riscul de a fi utilizate cu rea-credinţă sau într-o manieră abuzivă în scopul difuzării unei propagande rasiste şi xenofobe.

Se incriminează o serie de comportamente, comise cu intenție și fӑrӑ drept, care până la acest moment nu au constituit obiectul vreunui alt act legislativ:

distribuirea sau alte forme de punere la dispoziția publicului, prin intermediul unui sistem informatic, a materialelor rasiste și xenofobe;

amenințarea, prin intermediul unui sistem informatic, cu săvârșirea unei infracțiuni grave, astfel cum este definită în dreptul intern, (i) a unor persoane pentru motivul apartenenței la un grup care se identifică prin rasă, culoare, ascendență, naționalitate ori origine etnică, precum și religie, dacă este folosită ca pretext pentru oricare dintre aceste motive, sau (ii) a unui grup de persoane care se distinge prin una dintre aceste caracteristici;

insultarea în public, prin intermediul unui sistem informatic, (i) a unor persoane, pe motivul apartenenței la un grup care se identifică prin rasă, culoare, ascendență, naționalitate ori origine etnică, precum și religie, dacă

este folosită ca pretext pentru oricare dintre aceste motive, sau (ii) a unui grup de persoane care se distinge prin una dintre aceste caracteristici; România şi-a rezervat dreptul de a nu aplica acest paragraf;

distribuirea sau alte forme de punere la dispoziția publicului, prin intermediul unui sistem informatic, a materialelor ce neagă, minimalizează în mod grosolan, aprobă ori justifică actele constitutive ale genocidului sau ale crimelor împotriva umanității, astfel cum sunt definite în dreptul internațional și recunoscute ca atare printr-o hotărâre definitivă a Tribunalului Militar Internațional înființat prin Acordul de la Londra la data de 18 aprilie 1945 sau a oricărui alt tribunal internațional înființat prin instrumente internaționale relevante și a cărui competență a fost recunoscută de către acea parte.

Articolul 7 prevede că şi complicitatea este incriminată;

LEGEA nr. 105 din 14 aprilie 2009 pentru ratificarea Protocolului adiţional este legea prin care s-a ratificat Protocolul în România;

DECIZIA-CADRU 2008/913/JAI A CONSILIULUI din 28 noiembrie 2008 privind combaterea anumitor forme și expresii ale rasismului

Este cel mai important act comunitar menit să asigure combaterea eficientă a anumitor forme şi expresii ale rasismului, apărută şi ca urmare a creşterii fenomenului infracțional care avea la bază motivația rasistă sau xenofobă.

Este necesar să se definească o abordare comună în materie de drept penal în Uniunea Europeană cu privire la acest fenomen pentru a se garanta că aceleași fapte constituie o infracțiune în toate statele membre și să se prevadă sancțiuni efective, proporționale și cu efect de descurajare pentru persoanele fizice sau juridice care au comis sau sunt răspunzătoare pentru astfel de infracțiuni.

Prezenta decizie-cadru se limitează la combaterea formelor deosebit de grave de rasism și xenofobie prin intermediul dreptului penal, dar trebuie subliniat faptul că problema rasismului şi xenofobiei nu trebuie limitată doar la aria penală;

1) În primul rând, decizia cadru defineşte infracțiunea de natură rasistă sau xenofobă aşa cum ar trebui ea înțeleasă şi incriminată de statele membre, incriminându-se urmӑtoarele comportamente:

a) instigarea publică la violență sau la ură împotriva unui grup de persoane sau a unui membru al unui astfel de grup definit pe criterii de rasă, culoare, religie, descendență sau origine națională sau etnică;

b) săvârșirea unui act menționat la litera (a) prin difuzarea publică sau distribuirea de înscrisuri, imagini sau alte materiale;

c) apologia publică, negarea în mod public sau minimizarea vădită în mod public a gravității crimelor de genocid, a crimelor contra umanității și a crimelor de război, astfel cum sunt definite la articolele 6, 7 și 8 din Statutul Curții Penale Internaționale săvârșite împotriva unui grup de persoane sau a unui membru al unui astfel de grup definit pe criterii de rasă, culoare, religie, descendență sau origine etnică sau națională, atunci când comportamentul respectiv este de natură să incite la violență sau ură împotriva unui astfel de grup sau membru al unui astfel de grup;

d) apologia publică, negarea în mod public sau minimizarea vădită în mod public a gravității crimelor definite la articolul 6 al Cartei Tribunalului Militar Internațional anexate la Acordul de la Londra din 8 august 1945, săvârșite

împotriva unui grup de persoane sau a unui membru al unui astfel de grup definit pe criterii de rasă, culoare, religie, descendență sau origine națională sau etnică, atunci când comportamentul respectiv este de natură să incite la violență sau ură împotriva unui astfel de grup sau membru al unui astfel de grup.

2. Al doilea punct important al deciziei este prevederea în mod expres a obligativității statelor membre de a sancționa complicitatea la faptele menționate mai sus.

3. Extrem de important este faptul că se prevede modalitatea de sancționare a unei astfel de fapte, menționându-se că aceasta este pedepsibilă cu sancțiuni penale, maximul pedepsei fiind cel puțin închisoarea de la unu până la trei ani.

4. Decizia-cadru impune sancționarea altor infracțiuni reglementate în legislațiile statelor membre care au la bază motivația rasistă sau xenofobă, aceasta fiind reținută ca circumstanță agravantă;

5. Există şi prevederi dedicate modalității de sancționare a persoanei juridice care săvârşeşte astfel de fapte, sancțiunile posibile fiind următoarele:

măsuri de suspendare a dreptului de a beneficia de prestații sau ajutoare publice;

măsuri de interzicere temporară sau permanentă a dreptului de exercita activități comerciale;

punerea sub supraveghere judiciară; hotărâre judecătorească de dizolvare;

6. Articolul 8 din decizie impune ca aceste infracțiuni să se urmărească din oficiu, dacă nu în toate cazurile, cel puțin în cazurile foarte grave în care faptele au fost săvârșite pe teritoriul său.

7. Art. 10 alin. (1) prevede data până la care statele membre trebuie să se conformeze dispozițiilor prezentei decizii-cadru 28.11.2010.

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU privind punerea în aplicare a Deciziei-cadru 2008/913/JAI a Consiliului

privind combaterea anumitor forme și expresii ale rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal (27.01.2014)

Importanța acestui raport este de necontestat dat fiind faptul cӑ aratӑ ȋn ce mӑsurӑ statele membre au depus eforturi ȋn vederea transpunerii ȋn propria legislație a comportamentelor incriminate ȋn decizia-cadru menționatӑ anterior.

Instigarea publică la violență sau la ură - Estonia impune cerința ca aceste comportamente să aibă drept rezultat punerea în

pericol a vieții, sănătății și proprietății unei persoane; - Grecia incriminează incitarea la acte sau acțiuni susceptibile de a conduce la ură sau

la violență; - Portugalia impune existența unui element organizatoric suplimentar din partea

presupușilor autori ai infracțiunilor, niciuna dintre aceste cerințe nefiind prevăzută în decizia-cadru.

- Majoritatea statelor membre face referire în mod specific atât la violență, cât și la ură (Belgia, Bulgaria, Germania, Estonia, Spania, Grecia, Franța, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Austria, Portugalia, Slovenia, Slovacia);

- Irlanda și Regatul Unit consideră că termenul ură acoperă în mod eficace conceptul de violență.

Victimele incitării sunt definite pe criterii de rasă, culoare, religie, descendență sau origine națională ori etnică.

- Belgia, Croația, Cipru și Slovacia menționează în mod explicit toate motivele; - Danemarca, Irlanda, Austria, Portugalia, Suedia și Regatul Unit menționează toate

motivele în afară de descendență; - Bulgaria, Germania, Spania, Franța, Italia, Letonia și Ungaria omit referințele atât la

culoare, cât și la descendență. Malta și Slovenia omit referințele la descendență și la origine națională;

Difuzarea publică sau distribuirea de înscrisuri, imagini sau alte materiale care incită la violență sau la ură.

- Letonia face referire la jurisprudența în care comunicarea on-line este penalizată. - Spania folosește sintagma difuzează informații jignitoare; - Italia expresia propagă idei. - Estonia, Austria și Slovenia prevăd doar că fapta trebuie să fie săvârșită în public; - Danemarca precizează că aceasta trebuie să fie săvârșită în public sau cu intenția

unei diseminări mai ample. Apologia publică, negarea în mod public sau minimizarea vădită în mod

public. - Cipru, Luxemburg, Malta, Slovenia și Slovacia fac referire în mod explicit la articolele

din statut menționate anterior sau le reproduc îndeaproape. - Slovacia impune obligația ca respectivele fapte să calomnieze sau să amenințe

grupul sau individul.- Șapte state membre nu fac referire în mod explicit la toate cele trei tipuri de fapte,

Spania, Franța, Italia și Polonia făcând referire doar la apologie, Portugalia doar la negare, iar Letonia și România doar la apologie sau la negare (România incriminează doar minimizarea prin distribuirea de materiale).

- Treisprezece state membre (Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Estonia, Grecia, Irlanda, Ungaria, Țările de Jos, Austria, Finlanda, Suedia și Regatul Unit) nu au dispoziții de drept penal prin care să fie reglementate aceste fapte.

Instigarea, complicitatea și tăinuirea - În ceea ce privește articolul 2, care abordează instigarea, complicitatea și tăinuirea

infracțiunilor enumerate la articolul 1, practic toate statele membre aplică normele cu caracter general și orizontal care reglementează astfel de comportamente;

- doar Malta consacră o dispoziție specifică instigării la aceste crime, complicității și tăinuirii acestora.

Sancțiuni penale - Marea majoritate a statelor membre au pus în aplicare cerința potrivit căreia faptele

care implică discursuri motivate de ură sunt pedepsibile cu sancțiuni penale, maximul pedepsei fiind cel puțin închisoarea de la unu până la trei ani.

- Pedeapsa maximă în cazul discursurilor motivate de ură variază de la 1 an (Belgia) la 7 ani (Regatul Unit, în cazul unei condamnări pe baza unui act de acuzare);

- mai multe state membre (Belgia, Grecia, Irlanda, Franța, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Țările de Jos, Polonia, România, Finlanda, Suedia și Regatul Unit) permit instanțelor să opteze pentru impunerea unei amenzi ca alternativă la pedeapsa cu închisoarea.

Motivația rasistă şi xenofobă - Cincisprezece state membre (Republica Cehă, Danemarca, Grecia, Spania, Croația,

Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Malta, Austria, România, Finlanda, Suedia și Slovacia) au stipulat în codurile lor penale că motivația rasistă și xenofobă este considerată o circumstanță agravantă cu privire la toate infracțiunile.

- Opt state membre (Belgia, Bulgaria, Germania, Franța, Ungaria, Polonia, Portugalia și Regatul Unit) prevăd că motivația rasistă sau xenofobă este considerată o circumstanță agravantă în ceea ce privește anumite infracțiuni (adesea violente) cum ar fi crimele, vătămările corporale grave și alte acte de violență împotriva persoanelor sau a bunurilor.

- Ungaria face referire la un număr considerabil de infracțiuni motivate de ură și de condamnări în domeniu înregistrate, dar nu a furnizat încă jurisprudența relevantă în acest sens;

- Polonia, Portugalia și Slovenia fac referire la dispoziții generale de drept penal care prevăd că motivația generală a autorului infracțiunii este luată în considerare;

- Irlanda și Luxemburg afirmă pur și simplu că motivația poate fi întotdeauna luată în considerare de către instanță;

Conveția pentru apӑrarea drepturilor omului și a libertӑților fundamentale

Articolul 14 al acestei Convenții interzice discriminarea ȋn urmӑtorii termeni: „Exercitarea drepturilor și libertӑților recunoscute de prezenta Convenție trebuie sӑ fie asiguratӑ fӑrӑ nicio deosebire bazatӑ, ȋn special, pe sex, rasӑ, culoare, limbӑ, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naționalӑ sau socialӑ, apartenențӑ la o minoritate națonalӑ, avere, naștere sau orice altӑ situație”.

Ȋn baza acestui articol, statele au o serie de obligații. Obligațiile pozitive constau ȋn adoptarea de mӑsuri legale și administrative pentru a preveni și sancționa discriminarea intervenitӑ ȋn raporturile dintre persoanele de drept privat, iar obligația negativӑ este cea de a nu supune nicio persoanӑ aflatӑ sub jurisdicția sa unei discriminӑri.

Pentru a fi ȋn prezența unei ȋncӑlcӑri a acestui articol, trebuie sӑ fie ȋndeplinite douӑ condiții: existența unei diferențe de tratament și lipsa unei justificӑri obiective și rezonabile a acestei diferențe. O astfel de justificare este cea care vizeazӑ un sop legitim și este proporționalӑ cu scopul vizat.

Relevantӑ ȋn acest sens este hotarârea Cobzaru c. României : Reclamantul susține cӑ 2 polițisi l-au reținut și l-au bӑtut in sediul secției de poliție. Raportul medicului legist concluzioneazӑ cӑ leziunile reclamantului au rezultat ȋn urma lovirii acestuia cu obiecte dure. Ȋn aceeași zi, reclamantul a formulat plângere penalӑ contra a doi polițiști. Ȋn noiembrie 1997 un procuror de la Parchetul Militar a refuzat sӑ demareze o anchetӑ penalӑ pe motiv cӑ starea de fapt nu era clarӑ. Procurorul a reținut, totodatӑ, cӑ reclamatul și tatӑl sӑu sunt elemente antiscoale predispuse la violențe și tâlhӑrii alӑturi de alți membri ai etniei lor. Procurorul considerӑ, de asemenea, cӑ declarațiile unei martore nu pot fi luate ȋn considerare ȋntrucât „și ea este o țigancӑ”. Reclamantul a atacat rezoluția procurorului ȋn fața procurorului ierarhic superior. Acesta a respins recursul, reținând cӑ nu existӑ dovezi cӑ polițiștii l-ar fi bӑtut pe reclamant, care „oricum este un țigan de 25 de ani, cunoscut pentru cӑ provoacӑ scandaluri și se bate tot timpul”. Curtea a constat o violare a art. 14, având ȋn vedere remarcile tendențioase ale autoritӑților la adresa etniei reclamantului.

Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apӑrarea drepturilor omului și libertӑților fundamentale

Articolul 1 interzice discriminarea, prevӑzând cӑ exercitarea oricӑrui drept prevӑzut de lege trebuie sӑ fie asiguratӑ fӑrӑ nicio discriminare bazatӑ, ȋn special, pe sex, rasӑ, culoare, limbӑ, religie, opinii politice sau orice alte opinii etc. De asemenea, se precizeazӑ cӑ nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publicӑ pe baza oricӑruia dintre motivele menționate ȋn paragraful 1.

Art. 67 alin. (3) TFUE: „Uniunea acționeazӑ pentru a asigura un ȋnalt nivel de securitate prin mӑsuri de prevenire a criminalitӑții, a rasismului și a xenofobiei, precum și de combatere a acestora, prin mӑsuri de coordonare și de cooperare ȋntre autoritӑțile polițienești și judiciare și alte autoritӑți competente, precum și prin recunoașterea reciprocӑ a deciziilor judiciare ȋn materie penalӑ și, dupӑ caz, prin apropierea legislațiilor penale”.

Art. 10 TFUE: „Ȋn definirea și punerea ȋn aplicare a politicilor și acțiunilor sale, Uniunea cautӑ sӑ combatӑ orice discriminare pe motive de sex, rasӑ sau origine etnicӑ, religie sau convingeri, handicap, vârstӑ sau orientare sexualӑ”.

3. Combaterea rasismului şi xenofobiei în România

România nu a rӑmas indiferentӑ ȋn fața fenomenelor rasismului și xenofobiei, motiv pentru care a transpus ȋn propria legislație comportamentele indicate ȋn atele comunitare și internaționale.

Ȋnsuși Codul penal face referire, prin douӑ articole distincte, la comportamente rasiste sau xenofobe, astfel:

- Art. 77 lit. f) Noul Cod penal prevede o circumstanță agravantă: „săvârşirea infracțiunii pentru motive legate de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA, ori pentru alte împrejurări de acelaşi fel, considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorității unei persoane în raport cu celelalte”.

Această agravantă a fost introdusă pentru prima dată în vechiul Cod penal, la art. 75 lit. c1), prin Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal.

- art. 369 Noul Cod penal incrimineazӑ incitarea la ură sau discriminare: „incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Pe vechiul Cod penal exista art. 317 sub denumirea „ instigare la discriminare” şi avea următorul conținut: „instigarea la ură pe temei de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenență politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

O.G. 137/2000 privind prevenirea şi sancționarea tuturor formelor de discriminare;

Ȋn plus, existӑ un act distict al cӑrui obiect constӑ ȋn interzicerea organizațiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracțiuni contra păcii şi omenirii, O.U.G 31/2002.

Conduitele incriminate prin aceastӑ ordonanțӑ de urgențӑ sunt urmӑtoarele:

Constituirea, aderarea și sprijinirea unei organizații cu carater rasist, fascist sau xenofob.

Rӑspândirea sau vânzarea, prin orice mijloace, ori confecționarea de simboluri fasciste, rasiste sau xenofobe, precum și deținerea, ȋn vederea rӑspândirii sau vânzӑrii, a unor astfel de simboluri.

Utilizarea ȋn public a simbolurilor rasiste, fasciste sau xenofobe.

Așa cum am menționat ȋn rândurile de mai sus, ȋn legislația din România, motivația rasistӑ este incriminatӑ drept circumstanțӑ agravantӑ ȋn art. 77 lit. f) Cod penal. Unei persoane care, de exemplu, comite o vӑtӑmare corporala, o aminințare sau o lipsire de libertate ȋn mod ilegal, pe motiv rasial, i se poate reține ȋn procesul de individualizare judiciarӑ a pedepsei, circumstanța agravantӑ despre care vorbeam, aceasta generând

posibilitatea instanței de a aplica o pedeapsӑ pânӑ la maximul special prevӑzut de lege pentru infracțiunea efectiv comisӑ, la care se poate adӑuga un spor de pana la 2 ani. Dacӑ o persoanӑ instigӑ o altӑ persoanӑ sӑ sӑvârșeascӑ o infracțiune (vӑtӑmare corporalӑ, viol etc) pe motiv rasial, persoana va rӑspunde ca instigator la acea infracțiune, putându-i-se reține circumstanța agravantӑ mentionatӑ anterior cu aplicarea regimului inerent.

Cât despre infracțiunea de la art. 369 Cod penal, ea este inseratӑ ȋn Titlul VIII – infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socialӑ - Capitolul I. – Infracțiuni contra ordinii și liniștii publice. Unul dintre principiile pilon ale oricӑrei societӑți moderne este cel al egalitӑții persoanelor, iar instigarea la discriminare constituie un atentat la acest principiu director. Rezultӑ de aici cӑ valoarea socialӑ protejatӑ prin incriminarea acestei conduite este asigurarea respectӑrii principiului egalitӑții ȋntre persoane.

Latura obiectivӑ a infracțiunii constӑ ȋn acțiunea de incitare a publicului, prin orice mijloace, la urӑ sau discriminare ȋmpotriva unei categorii de persoane. Spre deosebire de vechea reglementare, noțiunea de „instigare” este ȋnlouitӑ cu cea de „incitare”, precizându-se cӑ actul de executare poate fi realizat prin orice mijloace, ȋmprejurare subȋnțeleasӑ pe vechea reglementare. De asemenea, pe lângӑ incitarea la urӑ, se adaugӑ și noțiunea de „discriminare”, aceasta fiind o formulare genericӑ și mult mai cuprinzӑtoare.

Latura subiectivӑ: infracțiunea se poate comite atât cu intenție directӑ, cât și cu intenție eventualӑ.

Un exemplu de o astfel de conduitӑ ar fi urmӑtorul: cu ocazia unui eveniment cultural desfӑșurat ȋntr-un oraș de provincie, unul dintre aleșii locali oferӑ un discurs de inaugurare, ȋn care strecoarӑ referiri discriminatorii la minoritӑțile de maghiari din zonӑ, arӑtând cum tradițiile românești au fost „umbrite” de tot felul de „ingerințe maghiare” Cu siguranțӑ un astfel de comportament ar putea intra sub incidența art. 369 Cod penal.

4. JURISPRUDENŢĂ

CAUZA Angelova şi Iliev c. Bulgariei, Hotărârea din 26 iulie 2007 ;

- Reclamanții, Ginka Dimitrova Angelova şi fiul său, MitkoDimitrovIliev, cetățeni bulgari, sunt mama şi fratele lui Angel DimitrovIliev, de etnie romă, care a fost atacat de 7 adolescenți în seara zilei de 18 aprilie. 1996. A fost bătut în mod brutal şi înjunghiat de mai multe ori de către unul dintre agresori.

- După mai multe declarații contradictorii, unul dintre ei a fost acuzat de ucidere din culpă, iar restul de acte de huliganism.

- Abia în primăvara anului 1999 avocatului familiei i-a fost permis accesul la dosar.

- Curtea a observat:

că autoritățile nu au tras la răspundere agresorii pentru infracțiuni bazate pe ură rasială;

deşi autoritățile ştiau că agresiunea a fost determinată de ura rasială, acestea nu au finalizat cu celeritate investigațiile împotriva;

autoritățile au eşuat în a face diferențierea necesară între acest tip de comportamentşi alte infracțiuni, care nu sunt bazate pe considerente rasiale;

Cauza Stoica C. României, din 4.03.2008;

- Reclamantul suferise leziuni la sau în jurul datei în care afirma că fusese bătut de poliţişti în cursul unor incidente între oficiali ai statului şi persoane de etnie romă;

declaraţiile sale erau coerente şi susţinute de un raport medical şi unele declaraţii ale martorilor;

- Atunci când investighează incidente violente, autorităţile au obligaţia de a lua măsuri rezonabile pentru a demasca orice motiv rasist. Statul nu îşi îndeplineşte această obligaţie în cazul în care nu au fost luate în considerare declaraţiile unor martori, expresiile folosite de autorităţi şi s-a concluzionat, prea lejer, că nu există o motivaţie rasială. Motivele rasiale aflate la baza acţiunilor poliţiştilor erau clare şi revenea Guvernului să aducă orice argumente din care să rezulte că incidentele au fost neutre rasial Încălcarea art. 14.

- Violenţa rasială este un afront particular adus demnităţii umane şi, prin prisma efectului sau, necesită din partea autorităţilor o vigilenţă specială şi o reacţie viguroasă. De aceea autorităţile trebuie să utilizeze toate mijloacele disponibile spre a combate violenţa rasială;

- Curtea apreciază că autorităţile nu au făcut tot ce le stătea în putere pentru a investiga posibilele motivaţii rasiste ale incidentului.

Privire comparativӑ

Convenția internaționalӑ

Acțiunea comunӑ Decizia-cadru Reglementarea româneascӑ

Difuzarea de idei bazate pe superioritate sau urӑ rasialӑ.

Difuzarea sau distribuirea publicӑ de documente, imagini sau de alte materiale cu caracter rasist sau xenofob.

Difuzarea publicӑ sau distribuirea de ȋnscrisuri, imagini sau alte materiale, care instigӑ la violențӑ sau la urӑ.

-

Incitarea la discriminare rasialӑ.

Incitare publicӑ la discriminare, la violențӑ sau la urӑ rasialӑ fațӑ de un grup de persoane sau un membru al unui asemenea grup.

Instigare publicӑ la violențӑ sau la urӑ ȋmpotriva unui grup de persoane sau a unui membru.

Incitarea publicului, prin orice mijloace, la urӑ sau discriminare ȋmpotriva unei categorii de persoane.

Orice acte de violențӑ sau provocare de astfel de acte ȋndreptate ȋmpotriva oricӑrei rase sau oricӑrui grup de persoane de o altӑ culoare sau o altӑ origine etnicӑ.

- Motivația rasistӑ sau xenofobӑ – art. 4, circumstanțӑ agravantӑ.

Sӑvârșirea infracțiunii pentru motive legate de rasӑ, naționalitate, limbӑ, religie, gen etc. (art. 77 NCP).

Interzicerea organizațiilor și activitӑților de propagandӑ care

Participarea la activitӑțile unor grupuri, organizații sau asociații, dacӑ

- Constituirea, aderarea sau sprijinirea unei organizații cu

incitӑ la discriminare rasialӑ.

aeste activitӑți implicӑ discriminarea, violența etc.

caracter fascist, rasist sau xenofob.

- Apologia publicӑ, ȋn scop rasist sau xenofob, precum și negarea publicӑ.

Apologia publicӑ, negarea ȋn mod public sau minimizarea vӑditӑ ȋn mod public.

Negarea, contestarea, aprobarea sau justificarea prin orice mijloace, ȋn public, a Holocaustului, genocidului sau a crimelor contra umanitӑții.

Bibliografie:

1. Bogdan, Sergiu, Noul Cod penal. Partea specialӑ. Analize, explicații, comentarii.

Perspectiva clujeanӑ, Ed. Universul Juridic, București, 2014.

2. Chirițӑ, Radu, Convenția Europeanӑ a Drepturilor Omului,

3. www.descoperӑ.org

4. europa.eu/legislatio_summaries

5. www.unesco.org

6. www.cncd.org

7. ec.europa.eu