studii/documente

document 2010 2 (48) 5

Casta militară

Importanţa cadrelor este netăgăduită. De calitatea şi

experienţa acestora depinde calitatea instituţiei militare

(pregătire, conducere şi operativitate) şi efectul util de care este

capabilă. Statutul de cadru militar activ trebuie să se identifi ce

cu cariera, căreia să i se dedice tineri special pregătiţi de

instituţiile militare.

„[…] Serviciul apărării este executat în mod voluntar,

numai de unii membri ai societăţii care, sub direcţia şefului

statului, constituie puterea militară.

Aceştia constituie companionii şi suita

suveranului.

Această parte războinică a societăţii

îşi arogă drepturile şi privilegiile sociale,

faţă de restul cetăţenilor, care sunt lăsaţi să

îşi cultive ogorul în siguranţă, ceea ce dă

naştere castei militare, în baza principiului

specializării funcţiilor sociale”.

„Pentru că serviciul şi studiul militar

formează pentru ofi ţer o carieră, pentru că îmbrăţişând această

carieră, care îi angajează toată viaţa, nu se mai poate ocupa de

sine şi pentru că e născută în om ideea de a se îngriji de viitorul

său, spre a-şi asigura deci o poziţiune şi a-l feri de pasiuni şi

fl uctuaţiuni politice, statul a căutat a-l pune la adăpost prin o

anume lege, unde a prevăzut că gradul este proprietatea lui”.

„Pentru nevoile armatei s-au dat în ţară în chip regulat

credite anuale bugetare şi credite extraordinare. Acordarea

acestor credite, dacă în opinia publică militară era văzută şi

apreciată bine, în marele public însă se formase un curent

defavorabil împotriva lor şi care curent prinsese rădăcini

nu numai în presă, care cerea înfrânarea unor cheltuieli

neproductive, dar chiar şi printre reprezentanţii poporului se

observă o nemulţumire care se manifesta prin vorbele: „Iar

credite militare!?”. Această stare de lucruri însă nu împiedică

totuşi ca organizarea armatei să-şi

continue drumul şi toate răspunsurile

la mesajele Tronului conţin vorbe

măgulitoare la adresa oştiri, mărturisind

încrederea şi dragostea ce ţara are către

această instituţie. Este însă o constatare

făcută că lumea privind cifrele şi

neînţelegând rostul cheltuielilor militare

cad în aprecieri greşite”.

Solde şi lefuri

Deosebirile distincte între îndatoririle şi drepturile

militarilor şi cele ale altor bresle au caracterizat Armata

României secole de-a rândul.

CETĂŢEANUL MILITAR – ÎNTRE PRIVAŢIUNI, PRIVILEGII ŞI PREJUDECĂŢI

Comandor dr. Marian MOŞNEAGU

„Nu este greu a se vedea importanţa nemărginită ce au cadrele într-o armată; de calitatea cadrelor va depinde întotdeauna calitatea armatei şi, ca urmare, efectul util produs de ea

Mareşal Alexandru Averescu”

Imagine alegorică a României

2 (48) 2010 document6

studii/documente

Conform lui Nicolae Densuşianu, „Mircea cel Mare

orânduieşte a se da oştenilor câte 2 bani roşii (13 parale turceşti

sau aproximativ 10 bani - n.n.) pe zi – este aceasta o soldă –

osebit de merticul de malaiu, de meiu şi porţiunea de carne,

destinate fi ecărui oştean; şi afară de celelalte straie pe tot anul,

la Paşte mai primea aceştia câte un postav pentru manta şi câte

o chivără nouă” .

Privilegiile pentru ostaşii afl aţi în serviciu şi pentru cei ieşiţi

din serviciul activ datează din secolul al XVII-lea.

La 1698, Flotila de Dunăre era formată din 3 nave, fi ecare

cu căpitanul şi marinarii (chiureccii) proprii, cărora li se acordau

ca plată 1698 taleri.

La 1770, în bugetul Moldovei erau prevăzuţi 1270 lei vechi

pentru uniformele celor 200 oameni şi 14 ofi ţeri ai comenzii

hatmanului, 71.520 lei vechi pentru trupa naţională, 20.305 lei

levantinilor (trupa străină), 14.244 lei muzicii turceşti, în care

erau incluşi 200 de soldaţi cu ofi ţerii lor.

În 1775, polcovnicii de judeţe aveau 20 lei leafă pe lună,

hatmanul leafa proprie de 350 lei şi un venit anual de 1576 lei

de la slujbaşii din subordine.

În 1787, Nicolae Petre-Vodă Mavrogheni, domn al Ţării

Româneşti (6 aprilie 1786-septembrie 1790) a introdus unele

modifi cări în organizarea oştirii, regularizând solda trupei.

În 1795, lefurile militarilor Moldovei sub Mihail

Constantin Şuţu erau de 1340,60 lei pentru hatman şi taifaua

sa, 360 lei pentru vel hatman, 40 lei pentru căpitanul de lefecii,

30 lei pentru vel căpitanul hătmănesc, 20 lei paruşnicul, 15 lei

başbulucbaşa, 3 lei stegarul, 18 lei trâmbacii şi doboşii ş.a.m.d.

„Însă o organizare regulată a oştirii în sarcina statului cere

mijloace sigure şi regulate de plată şi întreţinere a acestei oştiri,

trecutul fi ind un bun exemplu la ce duce neplata regulată a

drepturilor oamenilor afl aţi în serviciu, iar pe de altă parte

războaiele „cu oaste în dobândă”, cu jafuri şi prădăciuni în

ţara vrăjmaşă rărindu-se cu totul, slujitorii nădăjduiesc numai

la plată din partea statului. Însă din cauza scăderii veniturilor

ţării, prin o administraţie rea, nevoile oştirii sunt la început în

suferinţă, plata lefurilor se face cu greutate şi de aceea, se pun

biruri noi pe populaţie şi chiar pe clasele până atunci scutite,

numai pentru a crea venituri. De aceea se găseşte că e neapărată

nevoie de anumite mijloace şi de anumite organe a le procura

oştirii. În acest scop, se stabileşte o dare pentru nevoile oştirii

pe timp de pace şi alta mai mare pentru timp de război. La

amândouă aceste dări trebuie să ia parte şi scutelnici.

Pentru o mai sigură împlinire a nevoilor se hotărăşte

divanul ca organ superior administrativ al oştirii cu puteri

asupra întregului teritoriu, iar din sânul divanului se alcătuieşte

un comitet care să fi e însărcinat cu prevederea regulilor

necesare, prin care să se asigure un bun mers treburilor şi

nevoilor ostăşeşti şi a administraţiei oştirii. Judeţele sunt

anume obligate a scoate mijloacele băneşti, pentru întreţinerea

oştirii cu anume obligate a scoate mijloacele băneşti, pentru

întreţinerea oştirii cu cele necesare îmbrăcămintei, hrană,

leafă. Iar pentru asigurarea unei buni funcţionări a serviciului

şi a unei bune întrebuinţări a acestor mijloace, se dă o încadrare

regulată şi specială serviciului administrativ şi se creează reguli

de contabilitate şi anume organe de control. Singuri hatmanii

au asigurate venituri bune de la subalternii lor şi mai ales din

vinderea căpităniilor.

În legătură cu măsurile privitor la oştire, să precizeze şi

mai bine stările de boierii şi atribuţiile lor în mod cu interesele

oştirii. Se înfi inţează spitale militare şi se creează un serviciu

de construcţii militare. Pentru a asigura disciplina oştirii şi a

se lăsa propriei sale datorii şi meniri, se opresc militarii să facă

politică sau ,,să se amestece în cele pământeşti”.

Acestea se referă la primii treizeci de ani din secolul al

XIX-lea, în care se petrec două mari şi însemnate evenimente

militare: eteria grecească de la 1821 şi organizarea armatei pe

noi temelii, la 1830. […] Organizarea ce capătă oştirea la 1830

este aceea a oştirii ruseşti, Rusia căpătând mandatul de a o

executa; ... Organizarea de la 1830 se referă numai la partea

activă sau permanentă a oştirii. Elementul teritorial rămâne în

afara acestei organizări, dar el există” .

„ [...] În anul 1802, [Poarta - n.n.] dă un hatişerif, în care

se spune următoarele cu privire la căpitani şi oaste: „de vreme

ce spre plata lefi lor ostaşilor din ţară este trebuincios a se face

o sumă de ajutor şi despre partea Moldovei, aruncându-se

dajdiile deosebit pentru aceştia, să se otcârmuiască acestea cu

dreptate, după prea înalta poruncă ce va da pentru aceasta, şi

încă să se poruncească domnului cu boierii Ţării Româneşti,

pentru scoaterea cât mai degrabă a ostaşilor din ţară şi pentru

1913. Capul podului de la Sistov de pe malul bulgăresc

studii/documente

document 2010 2 (48) 7

îndreptarea lefi lor după luni ce s-au zis mai sus. Şi de vreme

ce plata numitelor lefi caută a se face tacşel banii ce sunt

trebuincioşi la aceasta, împlinind domnul această însărcinată

datoria lui, în urma aceştia să se dăruiască cu milostivire către

raialele Ţării Româneşti, o iertare de dajde un an deplin, neferi

ce sunt în slujba ţării din început pentru paza ei etc”. Această

poruncă a Porţii are efect, că în acelaşi an se dau „cărţi gospod

căpitanilor de panduri pentru apărarea lor de dajdie şi de alte

angarale. În schimb însă, pentru a echilibra lucrurile, se pun şi

scutelnicii la bir”.

„Când a revenit Ipsilanti de la muscali, în 2 decembrie

1808, a poruncit să se adune oaste cu lefi , deci au dat năvală

norodul din toate părţile să se scrie ostaşi. Poruncita Vodă la

tot felul de meşteşugăreţi cu vătăşie de făceau haine, căciuli,

cisme, arme, adunând cai, şei, săbii, masdrace. Moruzi, Mihai

Şuţu şi Ipsilanti se încercase să înfi inţeze în Ţara Românească

oşti stătătoare, plătite din vistieria ţării, dar alcătuite mai mult

din străini, decât din români şi ei desfi inţară acele corpuri,

care au fost de prea puţin folos. Miliţia semipermanentă a

pandurilor, alcătuită numai din români, a fost menţinută şi

cu toate criticele ce-i face Langeron, nu mai încape îndoială

că a făcut ruşilor servicii bune, alcătuind mult timp partea de

căpetenie a forţelor ruseşti din Oltenia ... Ipsilanti înfi inţează

un polc de cazaci de 800 oameni, cu stabi ofi ţeri şi ofi ţeri

superiori, acest corp este pe seama plăţii locuitorilor care fură

siliţi, peste suma trebuitoare pentru solda cazacilor, 4631 lei pe

an, să contribuie şi la celelalte trebuinţe ale lor. În 1808 acest

polc se desfi inţează” .

„Date asupra dregătoriilor: Vel hatmanul 4.200 lei pe an;

vel căpitan de lefegii (unul) 600 de lei; vel căpitan hătmănesc

(unul) 360 lei; 3 bulucbaşi hătmăneşti, câte 10 lei pe lună,

360 lei; 36 steaguri hătmăneşti; 216 bulucbaşi, 2 trânbaci, 2

doboşari, 1 surmeciu, 1 fl uieraş al hătmăniei; câte 3 lei pe lună,

unul.

360 bulucbaşi din curte gospod, 30 lei; 240 bulucbaşi al

doilea, câte 20 lei.

240 sotnicii de curte gospod, 20 lei; 720 la 12 zapcii de la 4

steaguri seimeni de curte godpod, câte 3 zapcii de steag.

6.769, de 188 seimeni de la 4 steaguri a curţii gospod, câte 3 lei.

960 levenţi, la 4 căpitănii de levenţi, a 4 steaguri.

480 la 4 odobaşi de la 4 steaguri de levenţi.

480 la 4 ceauşi de la 4 steaguri de levenţi.

360 la 4 bairactari de la 4 steaguri de levenţi.

5280 la 88 levenţi la 4 steaguri de levenţi, câte 22 la un steag.

30 vel căpitani de ciuhur.

240 vel căpitani de Dorohoi.

240 vel căpitani de Tecuci.

240 vel căpitani de Covurlui.

12 copii din casă, din 2 spătării, 864 lei”.

„În 1810 erau dregători cu următoarele lefuri în

Moldova:

Hatmanul Sândulache Sturza cu 750 lei, polcovnicul

postelnicesc 50 lei, odobaşa de lipcani şi vătaful de călăraşi 8

lei, un căpitan de arnăuţi cu 5, neferi pentru paza curţii 125.

Vel spătarul Iordache Ghica 350, hatman D. Bogdan 350,

breasla hătmăniei 925, vel aga Costache Canta 300, breasla

agiei 643, vel armaş Iordache Balş 150, breasla armăşiei 418,

hatmanul Nicolai Stratulat 500, spătarul Grigore Razul 500,

spătarul Iordache Haret 200, armaş Iancu Racoviţă 150, spătar

Constantin Racoviţă 200, ca ispravnic la Codru era căpitanul

Carpu Găluşcă, cu 100 lei, la Orhei spătarul Grigore Balş 400,

la Soroca spătarul Constantin Sturza 400, la Botoşani spătarul

Şerban Negel 350, la Hotin spătarul Alecu Ghica 400, Bender,

Căuşani, Akerman, Chilia, căpitan Ioniţă Bănulescu 300 lei.

Polcovnic Manolache Balş 400, hatman Costache Manu,

ajutor în bani 270” .

În conformitate cu Regulamentul pentru reforme în

Valahia din 4 iulie 1829, „Dorobanţii, a căror cea mai mare

parte vor fi călări, vor lua de la stăpânire leafă (70 de lei pe lună

de dorobanţ călare, 45 de lei dorobanţul pe jos)”.

Între 1830-1859, au avut loc o serie de îmbunătăţiri şi

reforme militare, printre care ,,Se stabilesc reguli pentru

pensiile militarilor, după ieşirea din serviciu” .

„La 18 ianuarie 1830, colonelul Solomon s-a prezentat

în faţa Divanului şi a fost primit cu cea mai mare cinste şi

mulţumire ce poate avea un ostaş pentru izbânzile sale.

Marele vornic Gheorghe Filipescu a spus următoarele către

adunare: „Iată, boierilor, omul cel adevărat nobil care cinstea şi

nobilitatea şi-a câştigat-o cu vrednicia, braţul, sabia şi sângele

său, dimpreună cu vitejii săi tovarăşi de arme, nobilitate

cuviincioasă vredniciei omului şi care acum câteva veacuri o

dobândeau strămoşii noştri apărând patria de ale căror drepturi

noi astăzi ne bucurăm”.

La 31 iulie 1830, costurile pentru întreţinerea armatei – 2

batalioane pedestrime cuprinzând 43 ofi ţeri şi 1.120 ranguri

de jos şi 2 escadroane de cavalerie, cuprinzând 15 ofi ţeri şi

364 ranguri de jos, erau: 471 lei îmbrăcămintea cavaleriei, 1913. M.S. Regele Carol îmbarcându-se la Târgu Măgurele

pentru a trece în Bulgaria

2 (48) 2010 document8

studii/documente

plus 121 lei pentru întreţinerea şi potcovitul calului, 449 lei

de fi ecare om, 13 parale pentru soldatul de infanterie, 628 lei

32 parale subofi ţerul de infanterie, 635 lei cel de cavalerie, plus

120 lei pentru întreţinerea şi potcovitul calului ... Cei ce fac 18

ani în slujbă, tatăl, mama şi soţia vor slobozi de-a pururea de

toate dările şi el va fi socotit de veteran, slobod şi scutit toată

viaţa de dări de bani, de angării şi de cvartir ostăşesc” .

Bugetul anului 1830 în Muntenia, pentru efectivul de 4.772

oameni era de 2.500.000 lei.

În 1831, dorobanţii primeau de la Vistierie o soldă lunară,

care era de 10 lei pentru sergenţi, 5 lei pentru căprari şi 2 lei

pentru soldaţi. În Muntenia, vistieria cheltuia anual 48.420 lei

şi 670.500 din cutia satelor.

Statul major al hatmanului în Moldova era compus din

„hatmanul (general inspector) leafă 24.000 lei, nutreţ la 6 cai lei

792. Total 24.792. 2 aghiotanţi aleşi din numărului stegarilor

regimentului, 2 cai – lei 528. 1 colonel adjutant, comandant, lei

7.200, 3 cai lei 396, total – 7.596.

Cancelaria sa: 2 aghiotanţi maiori, căpitani sau locotenenţi

3.000 lei, 6.000, 2 cai lei 528, total 6.528.

6 scriitori: 240, 1.440, 180 hrană (1.080), lei 2.520.

Cheltuiala cancelariei şi scriitorilor lei 4.000.

Total general: lei 45.964” .

„Privilegii: Până la 1830, când se reorganizează oştirea pe

temelii noi, în Ţările Române privilegiile vechi se menţin şi

unele trec şi în noua organizare militară, altele dispar. Atât

ofi ţerii cât şi gradele inferioare se bucură de foloase care le trag

în calitatea lor militară. Aşa ofi ţerii, pot locui în case, gratuit,

socotindu-se în cuartier, cu drept de lumină şi încălzit, de

transport în judeţ, pentru îndeplinirea serviciului lor la graniţe,

carantine, ocne etc., unde se afl ă şi trupa lor. La ieşirea din

oştire, rangul căpătat în ea da dreptul la un rang politicesc, dacă

avea 3 ani vechime şi la un rang mai mare, dacă vechimea în

gradul ofi ţeresc era de 6 ani”.

Pensii. „În Regulamentul întocmit de Obşteasca Adunare

în 1831, la art. 21 se spune: „Cel ce va sluji cu cinste statului în

curgere de 8 ani şi se va trage din slujbă, va lua sub numire de

pensie, o a treia parte din leafa ce primea în cea din urmă slujbă,

în care s-a afl at; cum şi dacă va fi slujit 16 ani, să primească

două părţi din leafa sa; iar slujind 24 de ani şi trăgându-se din

slujbă, să primească toată leafa.

Iar art. 25: „Slujbaşul obştesc care din pricina vreunui şacatlâc

(accident – n.n.) pricinuit din slujbele în care s-a afl at, va fi silit a

se trage din slujbă, mai înainte de împlinirea serviciului de 8 ani,

să ia pensia ce s-a hotărât celor ce au slujit 8 ani; sau de i se va fi

întâmplat moarte din pricina slujbei, pensia ce s-ar fi cuvenit lui

să o ia văduva sau copiii lui, însă aceasta pentru slujbaşii civili, iar

pentru militari să se mărginească sorocul pe 6 ani”.

Lefurile erau pentru colonei – 7.200 lei, maiori şefi de

batalioane – 5.000 lei, căpitani şefi de companii – 3.000 lei,

locotenenţi şefi de plutoane – 2.400 lei, aghiotanţi – 132 lei,

sergenţi majori – 300 lei, subofi ţeri furieri – 240 lei.

În 1828, odată cu alcătuirea Regulamentului Organic,

au fost introduse gradele militare după modelul rusesc,

vechile denumiri ale rangurilor boiereşti fi ind înlocuite

astfel: postelnicul, vornicul de oraş, vornicul de temniţă şi aga

deveneau colonei (polcovnici, polc, regiment), clucerul – maior,

paharnicul – căpitan, serdarul - locotenent (parutcic), pitarul –

sublocotenent (praportcic) iar conţopistul – cadet.

Pentru administraţia şi îndestularea armatei exista aşa-

numita ,,Dejurstvă”, cu personalul aferent, sub conducerea

hatmanului. Plăţile se făceau trimestrial.

În 1833, şeful miliţiei avea o leafă de 30.000 lei pe an,

adjutanţii Dejurstvei – 5.000 lei, polcovnicul – 14.200 lei,

maiorul – 10.000 lei, căpitanul – 5.000 lei, locotenenţii - 3.100

lei, stegarul – 2.500 lei, doctorul I – 7.048 lei, doctorul II –

4.400 lei.

În 1834, bugetul miliţiei a fost redus de la 850.000 lei la

650.000 lei.

Încă din 1834, căsătoriile ofi ţerilor erau aprobate de

domnitor.

În 1839, bugetul oştirii Moldovei era de 171.360 lei, iar în

1843, de 2.525.926 lei.

În 1849, s-a regularizat plata lefurilor ofi ţerilor, pe arme.

Astfel, leafa praporcicului (sublocotenent) de artilerie, ca şi

a celui de cavalerie era de 10 galbeni pe lună (370 lei vechi,

echivalentul a 120 franci de mai târziu).

În anul 1850, a fost înfi inţat ştabul domnesc, separat de

ştabul oştirii, alăturat voievodului, bugetul ştabului fi ind de

138.548 lei.

În anul 1852 a fost promulgată „legea prin care se prescrie

că la ieşirea din serviciu după împlinirea termenului, ofi ţerul să

aibă drept la o plată din partea ţării, ca pensiune. Pentru aceasta

1913. M.S. Regele Carol şi Alex. Cott escu, director general al C.F.R., la Griviţa

studii/documente

document 2010 2 (48) 9

se hotărăşte ca reţinere din soldă un leu la suta de lei. Iar pentru

gradele inferioare se legiuieşte că pentru fi ecare recrut satele

de unde provin să depună la Departamentul Finanţelor suma

de 300 de lei sub numele de „binefacere”, sumă care se da

recrutului după ce îşi termina serviciul militar activ”.

În 1855, bugetul oştirii în Muntenia era de 5.004.483 lei

pentru efectivul de 6.547 oameni şi 867 cai, trupe regulate,

la care se adaugă 12.890 oameni trupa neregulată sau miliţia

naţională, adică dorobanţii şi grănicerii.

În 1857, lefurile erau de 30.000 lei pe an pentru şeful

miliţiei, 24.000 lei pentru colonel, 12.000 lei – maior, 6.000

lei – căpitan, 3.800 lei – locotenent, 300 lei – sergent major,

45 lei soldatul de infanterie, 96 lei – soldatul de cavalerie, 120

lei – artileristul, pompierii şi Flotila - 96 lei. În conformitate

cu Legea din 1852, gradelor superioare li se reţineau din leafă

2 parale la un leu pe lună pentru fondul de pensii.

După bugetul anului 1865, Armata României era de 45.497

oameni şi 13.418 cai.

„Cu iubirea sa de patrie şi cu însuşirile ostăşeşti moştenite

şi transmise din generaţie în generaţie, ofi ţerul român şi-a făcut

în conştiinţă, în toate timpurile şi cu toată puterea sufl etului

său, datoria către ţară, şi vremurile din trecut nu i-au pretins

pentru aceasta aproape altceva decât curaj şi credinţă”.

„ ... Din punctul de vedere al pregătirii, personalul unei

armate moderne trebuie împărţit în următoarele categorii bine

distincte.

Un personal cu pregătire bine dezvoltată tehnico-tactică

destinat a conduce unităţile şi celulele de luptă, precum şi a

deservi şi întrebuinţa armamentele automate şi gurile de foc.

Un personal compus din specialişti tehnici destinaţi

a întreţine şi deservi diferitele maşini de război, vehicule

mecanice şi armamente, ca ingineri, mecanici, aeronauţi, şoferi,

chimişti etc. Din aceştia, o parte rămân în zona interioară unde

îndeplinesc funcţiuni de specialitatea respectivă.

Auxiliarii necesari îndeplinirii diferitelor servicii ajutătoare

în unităţi, formaţiuni şi stabilimente. Şi din aceştia, o parte

intră chiar în compunerea armatelor de operaţiuni, iar o parte

rămân în zona interioară.

Dintre aceste trei mari categorii, o primă categorie o

constituie specialiştii militari propriu-zişi, a căror pregătire

militară trebuie să fi e completă”.

Remunerarea cadrelor Armatei:

General Corp Armată căsătorit ...................128.357 lei

General Divizie cu gradaţie c.f.c...................114.114 lei

General Divizie fără gradaţie c.f.c.................107.342 lei

General de Brigadă c.f.c................................103.342 lei

Colonel cu gradaţie c.f.c.................................90.658 lei

Colonel fără gradaţie c.f.c...............................84.621 lei

Locotenent-colonel cu gradaţie c.f.c...............79.652 lei

Locotenent-colonel fără gradaţie c.f.c............74.684 lei

Maior cu gradaţie c.f.c....................................71.680 lei

Maior fără gradaţie c.f.c..................................68.193 lei

Căpitan cu o gradaţie c.f.c..............................59.180 lei

Căpitan fără gradaţie c.f.c...............................56.652 lei

Locotenent fără gradaţie c.f.c.........................51.206 lei

Sublocotenent c.f.c.........................................46.242 lei

Plutonier major şef c.f.c..................................39.845 lei

Plutonier major cu două gradaţii c.f.c.............35.504 lei

Plutonier major cu o gradaţie c.f.c..................33.477 lei

Plutonier major fără gradaţie c.f.c...................31.770 lei

Plutonier cu o gradaţie c.f.c............................30.050 lei

Plutonier fără gradaţie c.f.c.............................28.743 lei

Sergent major fără gradaţie c.f.c.....................23.531 lei

Sergentul are soldă pe zi de ..................................40 lei

Caporalul idem......................................................30 lei

Fruntaş şi soldat idem.......................................... 20 lei.

Notă: La ofi ţeri şi subofi ţeri, pentru fi ecare copil se acorda

o indemnizaţie de 6.000 lei.

Pentru necăsătoriţi, se acorda o indemnizaţie de chirie de

8% la solda de bază + indemnizaţia de activitate.

Idem pentru căsătoriţi fără copii de 12%.

Idem pentru căsătoriţi cu copii de 16%.

Gradele inferioare sergenţi, caporali, fruntaşi şi

soldaţi primeau gratuit în cazărmi: hrană, echipament şi

îmbrăcăminte.

1913. M.S. Regele Carol, generalul Averescu şi generalul Herjeu la Griviţa

1913. M.S. Regele Carol şi A.S.R. Principele Ferdinand pe o vedetă

2 (48) 2010 document10

studii/documente

Pensiile ofi ţerilor şi trupei în Armata Germană şi Română

studii/documente

document 2010 2 (48) 11

Solde şi îndemnităţile ofi ţerilor şi trupei în Armata Germană, Franceză şi Română

2 (48) 2010 document12

studii/documente

Cadrul legislativ naţional

Primele legi constituţionale referitoare la organizarea Armatei Române au apărut în Ţările Române în secolul al XIX-lea. Tratatul de la Adrianopol, încheiat în urma confl ictului ruso-otoman din 1828-1829, stipula dreptul Principatelor dunărene de a dispune de o fl otă armată „pentru serviciul carantinelor, pentru paza siguranţei frontierelor” şi menţinerea ordinii interne, prevederi dezvoltate în anii 1831-1832, de Regulamentele Organice. Cu toate acestea, structurile militare pământene au funcţionat încă din secolul al XV-lea, după cum afi rmă I. Bogdan în comunicarea asupra „Organizării armatei moldoveneşti”, prezentată la Academia Română la 3 aprilie 1908. Autorul compară cetele războinice ale boierilor cu „banderiile nobililor unguri”.

Cetele, unităţi de război neomogene, se grupau în pâlcuri, iar pâlcurile constituiau oastea. Domnii fanarioţi au renunţat la oastea boierilor, pentru siguranţa proprie fi ind agreaţi mercenarii, circa 1.000 de albanezi.

„Armata Română, ca instrument de război, în înţelesul modern – precizează colonelul Laurenţiu Bârzotescu – este o armată nouă, ca însăşi statul român. Slabele sale începuturi se ridică de abia la anul 1831”.

În privinţa fazelor evolutive ale organismului militar românesc, generalul C.I. Brătianu sublinia: „Scopul lui Mircea şi al tuturor domnilor români până la epoca fanarioţilor în cele două ţări surori a fost totdeauna nu pentru a impune guvernul lor naţiunii, ci pentru a apăra existenţa acestei ţări, independenţa naţională. [ … ] Mircea şi toţi domnitorii români, spre a ajunge la scopul lor de apărare temeinică a ţărişoarei lor, nu organizaseră puterea publică în cazărmi, adică nu formară armate permanente ca cele de astăzi; fi ecare văzuse bine că acest sistem este incompatibil cu aspiraţiunile lor, cu caracterul românilor, cu avuţia ţării şi cu necesităţile ei. Toţi erau convinşi de ceea ce fi losofi i practici şi marii istorici afi rmaseră şi afi rmă încă, că Întinderea obiceiurilor militare la toţi cetăţenii este cel mai sigur mijloc de a forma un popor viguros de corp şi de spirit. […] De aici, din sânul satelor şi cătunelor ţării, marii noştri domnitori, eroii timpurilor de glorie ai neamului românesc, scoteau ca dintr-o tabără modernă cetele lor de armată teritorială, cele de dorobanţi, roşiori, verzişori, călăraşi, vânători, tunari, etc. Această armată teritorială dovedea lumii că trăieşte la Dunăre o mână de bravi, un neam de viteji, care se împotriviseră tuturor barbarilor, duseseră o luptă uriaşă de atâtea veacuri cu poporul cuceritor al Osmanlîilor, ştiind să-şi păstreze limba, credinţa şi moşia”.

Legitimarea oştirii permanente

Prima încercare de introducere a sistemului constituţional a fost făcută de micii boieri moldoveni în 1822, sub domnia lui Ioniţă Sandu Sturdza, proiectul de Constituţie întocmit la 3 septembrie 1822, cunoscut sub numele de „Proiectul cărvunarilor” nefi ind adoptat.

„Generalul rus Kiseleff , care guverna ambele principate cu titlul de preşedinte deplin împuternicit al Divanurilor Moldovei şi Ţării Româneşti”, urmând ideea guvernului său de a „supune pe moldoveni şi munteni obiceiurilor şi regulilor ruseşti şi a statornici hotarul Rusiei la Dunăre”, pune să se întocmească pentru administraţia celor două ţări româneşti un fel de constituţie, numită Regulamentul Organic”. Regulamentele Organice au pus bazele noii organizări militare, inspirată de

organizarea armatei ruse. Art. 1 al Regulamentului Ostăşesc defi neşte scopul armatei, respectiv „Spre paza graniţelor pe cât se atinge de negoţ şi carantine” şi „spre paza bunei orânduieli şi a obşteştei liniştiri în Prinţipate”.

Pe baza acestor Regulamente, în septembrie 1834 în Ţara Românească s-a constituit, cu fi rman turcesc, o armată compusă dintr-un regiment de cavalerie, cu 33 stabofi ţeri, 164 oberofi ţeri, 501 unterofi ţeri, 81 muzicanţi, 6 medici, 3.541 soldaţi, formând infanteria. Armata Moldovei era mai restrânsă numeric, respectiv 8 stabofi ţeri, 30 oberofi ţeri, 182 unterofi ţeri, 892 soldaţi de infanterie, un escadron de cavalerie cu 204 soldaţi şi un bastiment cu 22 marinari.

Serviciul militar era de 6 ani, vârsta de recrutare fi ind de 20-30 de ani. Militarul căsătorit era scutit de impozite pe tot timpul serviciului, atât el cât şi familia sa. Cei fără părinţi şi familie puteau dobândi scutirea pentru o rudă sau un consătean. Cei care efectuau trei termene scuteau de impozite pe viaţă soţiile, părinţii şi copiii.

Bugetul Armatei de 5.004.583 piaştri, aproximativ 2.500.000 lei, era de 1/6 din bugetul general.

Ofi ţerii erau recrutaţi din rândul boierilor şi al feciorilor de boieri, numai în gradul de iuncăr.

După 1848, efectivele trupelor regulate din Moldova erau de 4.514 oameni şi 1.130 cai.

Prin art. 42, 43, 44 şi 45 ale Convenţiei de la Paris din 7 august 1858, s-au creat condiţii favorabile de unifi care a armatelor celor două Principate chiar înaintea unifi cării lor, aprobând: „un singur comandant peste ambele armate; o culoare comună pentru steagurile celor două armate; dreptul de a întruni aceste armate şi a le întrebuinţa pentru apărarea hotarelor ameninţate ale ţărilor lor”.

Crearea Corpului de Stat Major General, la 12 noiembrie 1859 şi unifi carea Ministerelor de Război ale Principatelor Unite sub Alexandru Ioan Cuza au pus bazele renaşterii militare naţionale şi organizării Armatei Române pe baze moderne şi a determinat reglementarea juridică a funcţionării organismului militar naţional. Astfel, domnia lui Cuza a constituit „adevărata perioadă de reorganizare a Armatei Române”, tabăra de la Floreşti-Prahova, unde au fost concentraţi, în baza Decretului din 14/26 aprilie 1859, 12.000 de ostaşi, formând 7 batalioane de infanterie, 1 batalion de grăniceri, 15 tunuri, 6 escadroane de lăncieri şi 7 escadroane de călăraşi, fi ind prima manifestare

1913. A.S.R. Principele Ferdinand şi generalul Averescu în mijlocul trupelor

studii/documente

document 2010 2 (48) 13

militară a Principatelor Unite. Inspectând, în aprilie 1859, trupele încartiruite la Floreşti, Alexandru Ioan Cuza a exclamat: „Sunt mulţumit de Dumneavoastră şi vă stă în mână ca într-o zi ţara noastră să vă datorească mărirea”.

Ulterior, au fost adoptate Legea pentru instrucţiunea armatei Principatelor Unite ale României din 13 mai 1860, Legea pentru înaintare în oştire (1862), Legea pentru ierarhia militară (1862), care a prevăzut principiul proprietăţii gradelor, rămas în vigoare şi astăzi, Legea pentru recrutarea armatei (decembrie 1864) şi Legea asupra poziţiei ofi ţerilor din 3 decembrie 1864.

În cuvântul asupra Proiectului de organizare militară, rostit în şedinţa Adunării Naţionale de la 7 februarie 1864, Mihail Kogălniceanu, sfetnicul ce mai apropiat al domnitorului Unirii a caracterizat sintetic esenţa legii de organizare militară: „Se introduce într-un sistem cu totul special ... organizat astfel precum l-a avut în vechime naţiunea şi precum l-a cerut: adică armata de linie, miliţiile şi ridicarea gloatelor ...”.

Cât priveşte calitatea factorului uman, subintendentul Le Cler, membru al Misiunii Militare Franceze menţiona la adresa soldatului român: „Ascultător, inteligent, sobru, foarte răbdător, tare şi bun mărşăluitor; regiunile muntoase dau foarte frumoşi oameni; talia mijlocie a armatei este mai mare ca talia armatei franceze. Bine comandaţi, aceşti oameni ar valora cât cei mai buni soldaţi europeni”.

Prin Legea asupra poziţiei ofi ţerilor din 1864, publicată în „Monitorul Oastei” nr. 28 din 23 decembrie 1864, pensia era acordată dacă ofi ţerul avea vârsta de maxim 47 de ani şi 25 de ani de serviciu. Se acordau pensii de reformă şi pensii de retragere.

În baza Legii pentru pensiunile şi ajutoarele subofi ţerilor şi soldaţilor în retragere din iulie 1865, gradele inferioare care au servit peste 25 de ani sub drapel, precum şi cei răniţi în război sau cu ocazia salvării unui cetăţean în pericol aveau drept de pensie. De asemenea, văduvele ofi ţerilor decedaţi aveau dreptul la jumătate din pensia cuvenită soţului.

Pensiile erau plătite de către Casa Dotaţiei Oastei.

Legi şi pensii speciale

Constituţia din 30 iunie 1866 prevedea la Titlul V, art. 118: „Tot Românul face parte din Armata regulată sau din Miliţii sau din Garda cetăţenească, conform legilor speciale (subl.n.). Gradul este proprietatea ofi ţerului”. Organizarea armatei şi-a urmat evoluţia pe baza Legii pentru împărţirea comandamentelor armatei în diviziuni teritoriale (martie 1866), Legea pentru

Organizarea puterii armate în România (1868), în temeiul cărora se explicitează termenii de armată activă şi de rezerva armatei permanente. De asemenea, art. 6 acorda facilitatea ca un militar să servească două sau trei termene de activitate, iar prin art. 7, privilegiul ca „tinerii în vârstă de 17 ani care, înainte de operaţiunea recrutării, s-ar angaja pe cont propriu în armată pentru un an, vor fi scutiţi de restul serviciului militar şi vor trece direct în miliţii”.

În baza Legii generale pentru pensii din 1868, publicată în „Monitorul Oastei” nr. 7 din 26 februarie 1868, pensia era acordată pentru militarii cu vârsta de 50 de ani împliniţi şi minim 18 ani de serviciu.

Un element de personalizare a statutului cadrelor militare l-a reprezentat Regulamentul privind căsătoriile militarilor din 26 octombrie 1870, care prevedea: „Ofi ţerii superiori vor dovedi numai perfecta moralitate a viitoarelor lor soţii; căpitanii vor dovedi şi un venit de 150 galbeni; ofi ţerii inferiori vor dovedi un venit de 300 galbeni”.

Începând din preajma anului 1872, infl uenţa germană a luat locul celei franceze în privinţa organizării şi modernizării instituţiei militare. Într-adevăr, Legea asupra Organizării Armatei din 1868 a fost modifi cată în 1872, 1874, 1876 (în privinţa recrutării), 1877 şi 1891. În Constituţia modifi cată în 1879, titlul V referitor la ,,putere armată” a fost păstrat neschimbat. În schimb, simţindu-se nevoia cadrelor de rezervă, la 3 aprilie 1880 a apărut Legea asupra ofi ţerilor de rezervă, modifi cată ulterior în 1884, 1886 şi 1887.

În anul 1882, în bugetul de cheltuieli al statului român armata a avut o alocaţie de 26.404.838, 41 lei, pentru întreţinerea a 2.129 ofi ţeri, 171 funcţionari civili, 35.592 trupă şi 5.747 cai. În 1906, bugetul de cheltuieli de război aloca 44.549.399 lei pentru întreţinerea a 3.564 ofi ţeri, 183 funcţionari publici, 64.245 trupă şi 14.786 cai.

„Una din condiţiunile cerute pentru a garanta independenţa corpului ofi ţeresc de toate grijile ce-i pot infl uenţa acţiunea şi dispune sufl etul întru împlinirea datoriilor este şi asigurarea unui trai tihnit, prin acordarea unei solde sufi ciente.

[…] Încă de la anul 1880 soldele ofi ţerilor s-au fi xat faţă de nevoile şi traiul de pe acele vremuri. Treptat cu mijloacele, s-au mai adus modifi cări acestor solde numai gradului de căpitan şi maior, acordându-se gradaţia de 5 şi 10 ani căpitanului şi maiorului, de câte 50 de lei pe lună.

[…] În anul 1902 se aduce o îmbunătăţire de 5% în solde, iar în anul 1906 mulţumită îndreptării fi nanţelor ţării, se restabilesc soldele din 1896 numai de la locotenent-colonel în sus, făgăduindu-se că în măsura mijloacelor se va reveni şi pentru soldele ofi ţerilor inferiori”. După modifi carea adusă Constituţiei în anul 1884, alte legi şi regulamente produc efecte asupra evoluţiei Armatei Române şi corpului său de cadre. Astfel, Regulamentul căsătoriilor militare, adoptat la 11 aprilie 1897, diminuează condiţiile de avere, ca urmare a faptului că ofi ţerii încep să provină în majoritatea lor din clasa mijlocie şi chiar dintre fi ii de ţărani.

În preajma Războiului de Independenţă, efectivul de pace al Armatei Române era de 15.268 de militari, forţa mobilizată fi ind de 66.379 combatanţi, 12.300 cai, 144 tunuri, care formau patru divizii cu 52 batalioane, 40 escadroane şi 24 baterii.

Prin Legea pentru pensii militare din 1889, publicată în „Monitorul Oastei” nr. 45 din 4 iulie 1889, pensia se acorda indiferent de vârstă pentru o vechime de 30 de ani de serviciu, după un serviciu de 18 ani împliniţi şi la vârsta de 46 de ani pentru ofi ţerii inferiori şi 50 de ani pentru ofi ţerii superiori şi funcţionarii civili din armată.Marele Cartier General, 1916

2 (48) 2010 document14

studii/documente

Legea pentru pensiile şi ajutoarele ce se acordă militarilor de orice grad rămaşi infi rmi în timp de război şi din cauza unui serviciu comandat în timp de pace din 1894, publicată în „Monitorul Oastei” nr. 19 din 9 aprilie 1894, abroga legile similare din 29 decembrie 1877, 28 martie 1879, 16 aprilie 1886, specifi când însă faptul că „drepturile câştigate în baza citatelor legi rămân neatinse până la stingerea lor”. Pentru serviciul comandat în timp de pace, care putea provoca infi rmităţi, erau considerate accidentele care puteau fi provocate de incendii, urmăriri de tâlhari, explozii, accidente de cale ferată în timpul transporturilor militare, rebeliuni, accidente de călărie survenite în timpul exerciţiilor militare, serviciu în spitale şi în timp de epidemii, serviciu de laborator şi expertize ordonate, serviciu de îngrijire a cailor bolnavi, de remontă şi epizootii.

În baza Legii pentru modifi carea pensiilor militare din 1895, publicată în „Monitorul Oastei” Partea regulamentară nr. 25 din 30 mai 1895, pensia se acorda după un serviciu de 18 ani şi la vârsta de 50 de ani împliniţi de ofi ţerii inferiori şi de 54 de ani de ofi ţerii superiori, generalii şi asimilaţii lor, precum şi funcţionarii civili ai armatei.

În legătură cu pensiile ofi ţerilor, la începutul secolului al XX-lea „La loi sur les pensions militaires tend à assurer aux offi ciers retraités et à leur famille une existence compatible avec la position qu’ils ont occupée dans l’armée.

Le taux de la pension est calculé d’apres la solde qu’a reçu l’offi cier pendant ses deux dernières années d’activité et d’après le nombre de ses années de service.

Apres 18 ans de service, l’offi cier a droit, comme pension, à la moitié de sa solde moyenne des deux dernières années. Après 25 ans, la pension représente les ¾ de cette solde moyenne. Pour chaque année de service au-delà de 25, le chiff re de la pension s’augmente de 1/40 de la solde d’activité pour les offi ciers subalternes, et de 1/60 pour les offi ciers supérieurs et généraux, mais sans que la pension puisse dépasser la solde d’activité du grade que l’offi ciers possédait au moment de sa mise à la retraite.

L’offi cier obligé de quitter l’armée par suite d’infi rmités a droit, dès qu’il compte 10 ans de service, à une pension dont le minimum est égal aux 3/8 de la solde qu’il recevait au moment où l’on a constaté qu’il se trouvait dans l’impossibilité de continuer son service”.

În conformitate cu prevederile Legii generale de pensiuni din 22 februarie 1902, publicată în „Monitorul Oastei” nr. 21

din 19 mai 1909, Partea regulamentară nr. 11, cu modifi cările din 9 martie 1904, 14 ianuarie 1906 şi 27 martie 1909 şi Regulamentul Legii generale de pensii, pensia pentru militari se acorda a) indiferent de vârstă, dacă militarul avea o vechime în serviciu de 35 de ani; b) la împlinirea limitei de vârstă în grad, care era cuprinsă între 45 şi 57 de ani, pentru cei cu o vechime în serviciu mai mică de 35 de ani; c) cu reducerea vârstei de pensionare, care putea ajunge până la 50 ani, pentru cei care lucrau în activităţi deosebite.

La 14/27 august 1916 România a declarat război Puterilor Centrale, mobilizând „813.000 combatanţi, cu care a format o armată de operaţiuni cu un efectiv de 560.000 oameni, cuprinzând 372 batalioane, 113 escadroane, 336 baterii şi o fl otilă de Dunăre, compunând 23 divizii infanterie, 2 divizii cavalerie, 5 brigăzi cavalerie, 4 regimente artilerie grea şi 28 avioane”.

La sfârşitul primei confl agraţii mondiale, Armata Română era compusă din „7 corpuri de armată, organizate în general după modelul armatei franceze, a cărei doctrină formează baza doctrinei Armatei Române. Efectivul de pace al acestei armate este de 120.000 oameni, stabilit de Liga Naţiunilor”. Referindu-se la dezideratul ca această armată să devină „un formidabil instrument de pace”, colonelul Laurenţiu Bârzotescu atenţiona, ca o concluzie fi nală a lucrării sale: „Să nu se uite că, cu cât Armata Română va fi mai tare, cu atât mai asigurată va fi pacea şi ordinea în Orientul European şi cu aceasta în restul Europei, de aceea credem că este şi în interesul prietenilor de astăzi şi foştilor aliaţi de ieri, de a se interesa încă de aproape de această armată şi de a contribui la întărirea ei”.

În conformitate cu Legea privitoare la pensiile celor care au luat parte la Războiul pentru întregirea neamului din 2 septembrie 1920, promulgată prin Înaltul Decret nr. 3582 din 24 august 1920 şi publicată în „Monitorul Ofi cial” nr. 119 din 2 septembrie 1920 şi „Monitorul Oastei” nr. 45 din 23 septembrie 1920, Partea regulamentară nr. 10, pensia se acorda fără nici o condiţie de vârstă dacă ofi ţerii aveau o vechime în serviciu de 30 ani, iar subofi ţerii de 20 ani.

Pe timpul încadrării în muncă, pensionarii primeau atât retribuţia cât şi pensia, în întregime.

Constituţia din 1923 prezintă unele modifi cări la titlul V – Despre puterea armată, unele dintre acestea foarte importante faţă de textul din 1884: „Art. 119. Tot Românul, fără deosebire de origine etnică, de limbă sau de religie, face parte din unul din elementele puterii armate, conform legilor speciale”, modifi care derivată din noul statut al României întregite.

Art. 122 prevedea că „Se va înfi inţa un Consiliu Superior al Apărării Ţării, care va îngriji în mod permanent de măsurile necesare pentru organizarea apărării naţionale”.

În baza prevederilor Legii generale de pensiuni din 15 aprilie 1925, publicată în „Monitorul Ofi cial” nr. 85 din 15 aprilie 1925, pensia se acorda dacă se îndeplinea una din următoarele condiţii:

a) indiferent de vârstă, dacă militarul avea o vechime în serviciu de 35 ani;

b) la împlinirea vârstei stabilită, cuprinsă între 50-57 ani, în raport cu gradul militar pe care îl aveau la data trecerii în rezervă (pentru subofi ţeri vârsta era de 45 ani).

c) indiferent de vârstă, dacă erau trecuţi în rezervă din ofi ciu şi aveau o vechime în serviciu de minimum 30 ani.

Celor care lucrau în condiţii deosebite li se reducea vârsta de pensionare cu 1/3 din timpul lucrat în astfel de condiţii (grăniceri, marinari etc.).

Regele Ferdinand alături de răniţi

studii/documente

document 2010 2 (48) 15

Cei încadraţi în muncă primeau pe lângă retribuţia şi pensia integrală, însă numai până la nivelul soldei, avută la data trecerii în rezervă.

Cel mai important act normativ in perioada interbelică l-a constituit Legea relativă la organizarea Armatei din 1930, publicată în „Monitorul Ofi cial” nr. 103 din 13 mai 1930.

Concluzionând, căpitanul Valeriu Şelescu încadra organizarea Armatei Române în trei mari epoci:

„1. Epoca Armatelor Naţionale, care culminează în secolul XV, caracterizată prin legătura dintre proprietatea de pământ şi slujba militară. 2. Epoca de decadenţă a organizării armatelor celor două Principate, care durează cât timp fanarioţii se găsesc pe tron. 3. Epoca Renaşterii organizării Armatei, care începe odată cu Domniile pământene .

[…]. Această epocă se poate împărţi şi ea în mai multe perioade:

A. După diferitele infl uenţe pe care le-a suferit organizarea Armatei, aceste perioade sunt: a. Perioada infl uenţei ruse durează de la Regulamentele Organice până la urcarea pe tronul Munteniei a lui Ştirbei; b. Perioada infl uenţei austriece ar dura timpul domniei lui Ştirbei; c. Perioada infl uenţei franceze: durează de la 1859 până la războiul franco-german (1870-1872); d. Perioada infl uenţei germane se încadrează de la 1872 şi până în preajma izbucnirii războiului mondial (1914); e. Perioada infl uenţei franceze.

B. Din punctul de vedere al libertăţii de acţiune a armatei şi a scopului ei principal, perioadele sunt: a. Perioada absenţei libertăţii de acţiune a armatei şi a întrebuinţării ei numai pentru liniştea interioară şi paza carantinelor: de la 1830-1832 până la Convenţia de la Paris (1858); b. Perioada unei libertăţi relative de acţiune şi a posibilităţii întrebuinţării armatei şi contra inamicului din afară: de la Convenţia de la Paris – care de drept impunea oarecari restricţii în mărirea efectivelor – şi până la Războiul din 1877 (Tratatul de la Berlin 1878); c. Perioada libertăţii complete de acţiune şi a întrebuinţării principale a Armatei contra inamicilor din afară: de la 1878 până azi (1932-n.n.).

C. O a treia subîmpărţire este determinată chiar de legiuirea constituţională respectivă care regulează în principiu organizarea Armatei: a. Perioada Regulamentelor Organice (1831, 1832-1856 Tratatul de la Paris); b. perioada Convenţiei de la Paris (1858-1864); c. Perioada Statutului modifi cator (1864-1866); d. Perioada Constituţiei de la 1866 (1866-1884);

e. Perioada Constituţiei modifi cată la 1884 (1884-1923); f. Perioada Constituţiei de la 1923”.

În baza Legii generale de pensii nr. 446 din 11 iulie 1943, pensia se acorda dacă se îndeplinea una din următoarele condiţii:

a) la împlinirea limitei de vârstă în grad, care era între 45-57 ani;

b) fără condiţia îndeplinirii limitei de vârstă, pentru cei trecuţi în rezervă ca urmare a reducerii posturilor, reorganizării unităţilor, infi rmităţii etc. dacă aveau 25 ani vechime în serviciu.

Decretul-lege nr. 186 din 19 martie 1945 a fost o lege specială care s-a aplicat militarilor trecuţi în rezervă din ofi ciu, ca urmare a depăşirii nevoilor de încadrare a armatei.

Pensia se acorda militarilor indiferent de vârstă dacă aveau cel puţin 10 ani vechime calculabili pentru pensie.

Timp de 6 luni, militarii primeau solda integrală, după care erau înscrişi la pensie.

Militarii care nu îndeplineau condiţiile de pensionare, primeau timp de 3 ani o soldă egală cu cuantumul pensiei corespunzătoare pentru zece ani vechime în serviciu.

Prin Decretul-lege nr. 433 din 12 iunie 1946 pentru crearea cadrului disponibil al armatei, ofi ţerii şi subofi ţerii care prisoseau nevoilor de încadrare ale armatei, erau trecuţi pe timp de un an în cadrul disponibil, primind solda integrală, după care erau trecuţi în rezervă din ofi ciu.

Cadrele militare care aveau cel puţin 10 ani vechime calculabili pentru pensie, li se mai adăuga din ofi ciu un spor de 5 ani şi erau înscrise la pensie fără a li se cere vreo condiţie de vârstă.

Pensia se calcula în raport cu solda corespunzătoare gradului militar imediat superior.

Cei care nu aveau 10 ani vechime calculabili pentru pensie, primeau timp de 3 ani o soldă egală cu cuantumul pensiei corespunzătoare pentru 10 ani vechime.

Armata postbelică

Deşi starea de război a încetat de la 23 august 1945, această stare de fapt nu a fost confi rmată şi de drept. Ca atare, toate dispoziţiile legale în vigoare pentru starea de război au continuat să-şi producă efectele.

Noul cadru legislativ a fost alcătuit de Decretul nr. 102 din 25 iunie 1948 pentru revizuirea pensiilor publice, plătite din bugetul Casei Generale de Pensii, publicat în „Monitorul Ofi cial” nr. 145 din 26 iunie 1948 şi Decretul nr. 315 din 8 noiembrie 1948, publicat în „Monitorul Ofi cial” nr. 261 din 9 noiembrie 1948, pentru a stabili şi recalcula pensiile în condiţiile Legii nr. 446 din 11 iulie 1943 şi a Deciziilor nr. 40 şi 237/1948 ale Comisiei ministeriale pentru redresarea economică şi stabilizare monetară.

În conformitate cu prevederile Decretului nr. 360 din 22 august 1949 privind organizarea asigurărilor sociale ale militarilor de carieră, publicat în „Buletinul Ofi cial” nr. 55 din 22 august 1949, cu modifi cările şi completările aduse prin Decretul nr. 255/1958, publicat în „Buletinul Ofi cial” nr. 25 din 5 iunie 1958, pensia se acorda dacă se îndeplinea una din următoarele condiţii:

a) indiferent de vârstă, dacă militarul avea o vechime în serviciu de 25 ani;

Primul ministru Alexandru Marghiloman alături de ofi ţeri ai Armatei Române la Chişinău, 1918

2 (48) 2010 document16

studii/documente

b) la împlinirea limitei de vârstă în grad, dacă aveau cel puţin 20 ani vechime în serviciu;

c) indiferent de vârstă, dacă au fost trecuţi în rezervă ca urmare a reorganizării forţelor armate şi aveau o vechime de cel puţin 20 ani.

Pensionarii militari încadraţi în muncă primeau pe lângă retribuţie şi pensia în întregime. De asemenea, conform Capitolului VI, art. 23, „pensionarii militari, care continuă activitatea în câmpul muncii au dreptul la cumul, indiferent de vârsta ce o au, primind pe lângă câştigul ce li se cuvine pentru munca depusă şi pensia în întregime”.

Decizia Ministerială nr. 953 din 12 octombrie 1949, publicată în „Foaia administrativă a armatei” nr. 39 din 1 noiembrie 1949 stabilea cuantumul şi condiţiile de acordare a ajutoarelor de asistenţă, militarilor de carieră cu drept de pensie.

Decizia nr. 60 din 16 ianuarie 1950 pentru stabilirea pensiilor militarilor şi urmaşilor lor, Decizia nr. 61 din 16 ianuarie 1950 pentru punerea în aplicare a articolelor nr. 14 şi 25 din Decretul nr. 360/1949 şi Decizia nr. 68 din 17 ianuarie 1950 aduceau completări şi precizări privind pensiile militare, respectiv stabilirea incapacităţii de muncă, a invalidităţilor şi cauzelor de deces ale militarilor de carieră.

Decretul nr. 277 din 2 iulie 1955 pentru acordarea de pensii speciale şi alte drepturi unor militari sau urmaşilor acestora, aplicat de la 1 august 1954, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1540, Ordinul nr. M 406 din 28 martie 1957 pentru înlăturarea neajunsurilor în privinţa încadrării în grade de invaliditate ce rezultă din aplicarea unor articole din Decizia nr. 68/1950 şi Decretul Prezidiului Marii Adunării Naţionale nr. 241 din 26 mai 1958 privind modifi carea Decretului nr. 277 din 2 iulie 1955,

pentru acordarea de pensii speciale şi alte drepturi unor militari sau urmaşilor acestora au adus îmbunătăţiri legislaţiei specifi ce.

Potrivit Instrucţiunilor nr. 6520 din 11 octombrie 1958 privind aplicarea Decretului nr. 360 din 22 august 1949 cu modifi cările şi completările aduse prin Decretul nr. 255 din 5 iunie 1958 şi a Decretului nr. 277 din 2 iulie 1955 cu modifi cările aduse prin Decretul nr. 241 din 26 mai 1958, pentru acordarea drepturilor de pensie militarilor şi urmaşilor lor, aprobate prin Ordinul Ministrului Forţelor Armate ale R.P.R. nr. M 852 din 31 octombrie 1958, existau patru categorii de pensii: pensie de serviciu, pensie de invaliditate, pensie specială şi pensie de urmaşi. Conform art. 31, „Militarilor trecuţi în rezervă sau retragere care îndeplinesc condiţiile legale de pensionare, li se poate acorda pensie specială dacă în timpul activităţii lor ca militari au adus contribuţii deosebite în domeniul de activitate militară, în pregătirea şi instaurarea regimului de democraţie populară şi pentru fapte de înalt devotament în construirea socialismului în R.P.R.”.

Ca urmare a Decretului nr. 293 din 30 iulie 1959 privind reglementarea drepturilor de pensie ce se acordă ofi ţerilor şi subofi ţerilor, aprobat prin H.C.M. nr. 1302 din 9 septembrie 1959, pensia se acorda dacă se îndeplinea una din următoarele condiţii:

a) indiferent de vârstă, dacă militarii aveau o vechime de cel puţin 25 ani;

b) indiferent de vârstă, dacă militarii aveau o vechime de cel puţin 20 ani şi se afl au în una din următoarele situaţii: au împlinit limita de vârstă în grad ori au pierdut capacitatea de muncă; au fost trecuţi în rezervă ca urmare a reducerii statelor de organizare sau reorganizării forţelor armate.

Populaţia din Oradea Mare asistând la parada trupelor române, 23 mai 1919

studii/documente

document 2010 2 (48) 17

Conform art. 15 „Pensia maximă de serviciu este stabilită astfel: 750 lei pentru subofi ţerii de front şi servicii, 1.000 lei pentru ofi ţerii inferiori şi subofi ţerii tehnici, 1.500 lei pentru ofi ţerii superiori şi 2.500 lei pentru generali şi amirali”.

Pensionarii militari încadraţi în muncă primeau pe lângă retribuţie şi pensia în întregime.

Decretul nr. 297 din 30 iulie 1959, modifi cat prin Decretul nr. 650 din 29 iunie 1967, stabilea drepturile de pensie ale ofi ţerilor, subofi ţerilor şi militarilor constructori în termen din Direcţia Generală a Serviciului Muncii.

Prin Ordinul Ministerului Forţelor Armate nr. M 792 din 24 septembrie 1959 au fost aprobate Instrucţiunile privind încadrarea în grad de invaliditate a ofi ţerilor, subofi ţerilor şi membrilor lor de familie, în vederea acordării drepturilor de pensie.

Decretul nr. 293/1959 privind reglementarea drepturilor de pensie ce se acordă ofi ţerilor şi subofi ţerilor a fost modifi cat prin Decretul nr. 143 din 18 aprilie 1960 (art. 8/1), Decretul nr. 196 din 26 iulie 1961 şi prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 459 din 27 iulie 1961.

Prin Ordinul Ministerului Forţelor Armate nr. M 814 din 16 august 1961, începând cu 1 noiembrie 1961, au intrat în vigoare noile Instrucţiuni privind încadrarea în grad de invaliditate a ofi ţerilor, subofi ţerilor şi membrilor lor de familie, în vederea acordării drepturilor de pensie.

Efectele Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 2797 din 7 decembrie 1966 cu privire la majorarea pensiilor militare s-au completat, în cazul pensiilor acordate prin Decretul nr. 277/1955, prin majorări prevăzute în Decretul nr. 756 din 15 august 1967, pentru a se menţine diferenţierea.

În conformitate cu prevederile art. 7, Cap. II din Decretul nr. 141 din 28 februarie 1967 privind pensiile militare de stat şi pensia suplimentară, „Pensia de serviciu se acordă militarilor care la data ieşirii din cadrele permanente au cel puţin 25 ani vechime în serviciu, din care 15 ani efectivi ca miliar, şi au împlinit vârsta de 52 ani”.

În privinţa cumulului pensiei cu salariul, art. 41, Cap. X precizează faptul că „Pensionarii militari, până la împlinirea vârstei de 62 ani, pot fi încadraţi în orice muncă, în raport cu pregătirea şi capacitatea lor”.

Acest decret a fost completat de Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 2006 din 18 august 1967 pentru aplicarea Decretului nr. 141 din 7 martie 1967 privind pensiile militare de stat şi pensia suplimentară şi Dispoziţia nr. 17500 din 6 octombrie 1967, a Ministerului Forţelor Armate, Direcţia Financiară şi Control privind stabilirea soldei lunare, ca bază de calcul a

pensiei militare, respectiv Nota nr. 14336 din 18 iunie 1968, a Ministerului Forţelor Armate, Direcţia Financiară în legătură cu drepturile de pensie ale unor ofi ţeri şi subofi ţeri din fosta Direcţie Generală a Serviciului Muncii.

Prin Decretul Consiliului de Stat nr. 971 din 23 octombrie 1968 au fost modifi cate unele articole din Decretul nr. 141/1967 privind pensiile militare de stat şi pensia suplimentară, iar prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 2485 din 7 noiembrie 1968 unele articole din H.C.M. nr. 2006/1967 pentru aplicarea Decretului nr. 141/1967.

Prin Ordinul Ministerului Forţelor Armate nr. M 9 din 24 februarie 1970 au fost stabilite unităţile, subunităţile şi funcţiile care dau dreptul ofi ţerilor şi subofi ţerilor ce le încadrează, la sporuri de vechime în serviciu, în vederea stabilirii pensiei militare de stat.

Prin Decretul Consiliului de Stat nr. 387 din 11 octombrie 1972 a fost modifi cat Decretul nr. 141/1967 privind pensiile militare de stat şi pensia suplimentară.

Potrivit art. 8 (1) din Decretul Consiliului de Stat nr. 214 din 12 iulie 1977 privind pensiile militare de stat, publicat în „Buletinul Ofi cial” al R.S.R. nr. 83 din 6 august 1977, „Militarii din cadrele permanente, care au o vechime în serviciu de minimum 30 de ani bărbaţii şi 25 ani femeile, au dreptul la pensie de serviciu pentru activitatea depusă, la împlinirea vârstei de 60 de ani bărbaţii şi 55 ani femeile”.

Decretele Consiliului de Stat nr. 247 din 28 iulie 1977, nr. 215 din 12 iulie 1977 şi nr. 248 din 28 iulie 1977 fac referire la încadrarea personalului muncitor în grupele I, II sau III de muncă, respectiv criteriile şi normele de încadrare în grade de invaliditate a militarilor din cadrele permanente, iar prin Decretul nr. 249 din 28 iulie 1977 a fost aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de expertiză medico-militară.

Direcţia Financiară şi Direcţia Cadre şi Învăţământ au emis Indicaţii metodologice nr. 3480 din 25 noiembrie 1977 privind modul de întocmire a fi şei de pensie în vederea stabilirii pensiei militare de stat, a pensiei militare suplimentare şi a altor drepturi aferente prevăzute de Decretul nr. 214/1977.

Prin Decretul Consiliul de Stat nr. 232 din 30 iunie 1986 au fost modifi cate unele dispoziţii legale cu privire la pensia suplimentară.

După Revoluţia din Decembrie 1989, drepturile salariale şi de pensie ale militarilor români au fost reglementate prin Decretul-lege nr. 59 din 7 februarie 1990 privind majorarea unor pensii din cadrul asigurărilor sociale de stat şi unor pensii militare, Decretul-lege nr. 71 din 8 februarie 1990 pentru modifi carea şi completarea Decretului nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat, Decretul-lege nr. 114 din 30 martie 1990 privind încadrarea unor categorii de salariaţi în grupele I şi II de muncă, Legea nr. 33 din 23 noiembrie 1990 pentru modifi carea Decretului nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat, Legea nr. 85 şi Decretul nr. 216 de promulgare a acestei legi din 14 decembrie 1933 pentru modifi carea şi completarea art. 59 din Decretul nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat, Legea nr. 164 din 7 aprilie 2001 privind pensiile militare de stat publice şi Legea nr. 90 din 3 aprilie 2007 pentru completarea art. 9 din Legea nr. 164/2001.

Argumente istorice

„Înainte vreme trecerea la pensie şi situaţiunea de pensionar nu erau privite de militari cu amărâtă decepţiune decât doar Defi larea trupelor cu ocazia Zilei Naţionale, 10 Mai 1940

2 (48) 2010 document18

studii/documente

sub raportul vârstei. Cuantumul pensiei, de ex., faţă de solda gradului din activitate, prezintă o diferenţă bănească foarte mică; iar ca tratament moral, regimul respecta riguros principiul ierarhiei, întrucât niciun militar activ nu primea o soldă mai mare decât pensia unui grad superior.

Astfel, de ex., solda unui căpitan activ înainte de război (1916) era, împreună cu indemnitatea (indemnizaţia, n.n.) de activitate, 460 de lei.

Pensia unui maior era 466 lei. Deci căpitanul activ nu primea mai mult decât maiorul pensionar. Solda unui colonel din activitate 800 lei. Pensia unui general de brigadă 900 lei. Şi aşa mai departe în sus si în jos.

După război însă, spiritul anarhizant ce-a stăpânit conducerea noastră a ignorat sau a depreciat cu totul această măsură înţeleaptă de disciplinare a contumirilor (cuantumurilor, n.n.) bugetare la solde şi pensii.

Astfel, de ex., solda unui maior cu indemnităţile bugetare este de 15.795 lei, iar pensia unui general de corp de armată domiciliat într-o localitate de a patra categorie este de 14.135. Prin urmare, un maior activ primeşte mai mult decât un general de corp de armată!

Or, principiile organice care prezidează la constituirea, perfectarea şi păstrarea unui corp bun de ofi ţeri şi de subofi ţeri activi (de carieră) cer, între condiţiunile de realizare, şi un regim satisfăcător de pensii (subl.n.). Evident, prin tratament satisfăcător la pensie nu se poate înţelege astăzi un regim de favoruri ca pe vremea când militarilor de carieră părăsind armata li se acordau titluri şi proprietăţi cu venituri mari, rente frumoase şi fel de fel de privilegii; dar, în nici un caz, acest regim nu poate şi nu trebuie să fi e astfel încât militarul activ să se gândească la poziţia de pensionar cu oroare, iar pensionarii s-o îndure ca pe o funestă calamitate.

Ne găsim astăzi în trista situaţiune că militari activi care altădată, când îndeplineau numai una din condiţiunile legale, cereau singuri trecerea lor la pensie, astăzi nu ştiu cum să solicite, să implore chiar, celor în posibilitate a-i cruţa favoarea menţinerii în serviciul activ până când vor împlini şi a doua condiţiune de pensionare; iar conducerea militară superioară, conştientă de mizerabila remunerare a pensiilor, nu poate avea cruzimea să-i refuze, abătându-se astfel de la cerinţele reîntineririi cadrelor, atât de necesare unei bune încadrări şi pentru timp de pace şi pentru mobilizare.

Dăinuirea acestei stări este profund defavorabilă intereselor de apărare naţională. Personal sunt poate dintre acei puţini camarazi care, ajutaţi de soartă, nu trăiesc numai din pensie. Cu o simţitoare obiectivitate, dar şi cu toată grija unor consecinţe care pot fi extrem de grave, nu ştiu cum să dau mai insistent alarma, afi rmând că, sub raportul forţei morale, cu ofi ţeri şi subofi ţeri activi care văd în pensionarii maltrataţi de astăzi perspectiva situaţiei lor de mâine nu se poate face, cu rezultatele aşteptate, pregătirea maselor de luptători pentru jertfele supreme, căci, atunci când recunoştinţa patriei se surogează, sufl etul jertfei se distruge.

Statul n-ar trebui să ciuntească drepturile de precădere în atenţiunea sa pentru forţele de apărare naţională, dator fi ind să asigure sporirea capabilităţii ofi ţerilor şi subofi ţerilor armatei.

Această calitate nu se cultivă însă şi nu se sporeşte în rândurile militarilor activi cu un sistem de prigoană a pensionarilor militari, independent de orice consideraţiuni şi, la rigoare, chiar simţitoare jertfe băneşti, pensiile militare actuale trebuie neapărat şi urgent reaxate. Această reaxare se impune s-o facem, cu atât mai mult cu cât ea poate fi realizată uşor, repede şi fără sacrifi cii bugetare.

Operaţiunea organică în chestiune comportă următoarele măsuri capitale, dar necostisitoare: 1) O lege specială de pensiuni militare, raportată – ca principiu de bază – la solda militarului activ, în funcţie de un procent la sută cumpănit pentru o stare normală a fi nanţelor statului şi care să cuprindă prescripţiuni referitoare şi la stări anormale, ca bunăoară criza actuală; adică, evitând o provocare de sporuri bugetare atunci când statul nu le poate suporta, scopul legii fi ind deocamdată numai eliminarea cauzelor de nedreptăţi, pentru a pune capăt haosului şi anarhiei existente din cauza legii actuale şi a dispoziţiunilor pentru aplicarea ei, vitrege pensionarilor militari.

2) Separarea conducerii şi administraţiunii pensiilor militare de Casa Generală de Pensii (Ministerul de Finanţe trecându-le pe seama Ministerului Apărării Naţionale).

Pentru a ne putea da seama cu deplină conştiinţă de necesitatea şi posibilitatea înfăptuirii acestor două măsuri, le vom cerceta mai în detaliu pe fi ecare în parte.

O lege specială de pensiuni militare

Această măsură organică legislativă n-ar fi o inovaţie faţă de alte ţări şi nici chiar pentru ţara noastră, întrucât există aiurea, iar la noi, în 1899, ministru de Război fi ind generalul Jak Lahovari, ofi ţer de stat major foarte cult (fost profesor universitar) şi un excelent organizator, s-a făcut şi s-a pus în aplicare prima lege specială pentru conducerea şi administrarea pensiilor militare, prin Ministerul de Război. Acea lege a fi inţat până în 1902, fără să fi produs vreun neajuns pentru cineva, fără defi cite în sarcina Statului şi fără nemulţumiri şi plângeri din partea pensionarilor militari, ori procese în justiţie care astăzi abundă în comportamentul militar de la Casa Generală de

23 august 1945. Defi larea Armatei Române pe sub Arcul de Triumf

studii/documente

document 2010 2 (48) 19

Pensiuni, unde, în 1902, au fost trecute pentru consideraţiuni şi scopuri de moment, nerealizate dealtfel chiar de atunci.

Unifi carea conducerii şi administrării pensiilor civile şi militare concentrându-le la o singură Casă de Pensiuni dependentă de Ministerul de Finanţe pretindea, pe lângă avantajul economiei de cheltuieli şi simplifi carea sistemului de egalare a drepturilor pensionarilor şi armonizarea lor ierarhică, toate categoriile de pensionari fi ind în mâna unei singure autorităţi. În practică însă, o dispoziţiune riguroasă în acest sens nu s-a luat. Regimuri speciale de pensii pe categorii au fost create de atunci într-una. Chiar numai în domeniul pensiilor militare avem regimuri şi legi speciale pentru jandarmerie şi aviaţie, iar în domeniul civil şi eclesiastic avem legi şi case speciale pentru pensii la C.F.R., la Ministerul Sănătăţii, la Case autonome, precum şi regimurile existente în provinciile surori, pe care a trebuit să le menţinem.

Că lucrul este aşa şi trebuie să rămână astfel face dovadă textul art. 2 din anteproiectul legii generale de pensiuni întocmit anul trecut de Finanţe, care stabilea că intră sub prevederile legii (aceea care se elabora) toate categoriile de pensionari, afară de acelea care dispun de legi, regimuri şi case de pensiuni proprii care vor continua să fi inţeze şi mai departe aşa cum sunt, dacă ele singure nu ar cere trecerea la Casa Generală de Pensiuni a Ministerul de Finanţe.

Prin urmare, regimuri de legi speciale existând, ideea creării unui precedent prin o lege specială pentru pensionarii militari este exclusă. Iar facultatea de a fi inţa sau nu sub regimul unifi cat, fi ind admisă de Ministerul de Finanţe, cum dovedeşte anteproiectul de lege din anul trecut, această facultate nu poate fi interzisă pensionarilor militari.

Vom vedea mai departe şi alte temeiuri care pledează în favoarea acestei mult aşteptate măsuri”.

Necesitatea legii speciale pentru pensiile militare

„Cu ocazia prezentării unui memoriu cerut de Ministerul de Finanţe, cu întâmpinări asupra anteproiectului legii generale de pensiuni întocmit de acel minister (Casa Generală de Pensiuni) anul trecut, Societatea ofi ţerilor în rezervă şi retragere „Carol al II-lea”, printr-o declaraţie preliminară, arăta că adunarea generală a societăţii, conştientă de condiţiunile excepţionale sub care trebuie privită şi soluţionată, prin lege, chestia pensiilor militare, rămâne nestrămutată în credinţa că administrarea deplină a acestor pensii trebuie să se facă neapărat sub autoritatea Ministerului Apărării Naţionale şi pe baza unei legi speciale, cum se face şi în alte ţări şi cum s-a mai făcut cu succes, altădată, şi la noi.

Declaraţia aceasta prealabilă a Societăţii „Carol al II-lea”, făcând aluzie la starea precară a pensiilor militare de la război încoace, exprimă o crudă şi extrem de dureroasă realitate. Dar dacă starea aceasta precară a pensiilor noastre militare ar fi determinată numai de criza economică şi fi nanciară postbelică, este evident că ea n-ar justifi ca elaborarea unei legi de pensii speciale pentru militari, întrucât consecinţele crizei, atingând toate categoriile de bugetari, în mod egal şi, respectiv, proporţional, nu se pot cere şi nici acorda excepţiuni şi privilegii. În realitate, însă, nu este numai criza cauza existenţei şi gravităţii stării precare în chestiune.

Cauza sau mai bine zis cauzele genetice ale stării precare a pensiilor militare derivă în cea mai mare parte numai din eroarea ce s-a făcut în 1902, când pensiile militare s-au

unifi cat cu pensiile civile, precum şi din crearea prin legea din 1925 şi dispoziţiunile de birou pentru aplicarea acestei legi pentru pensionarii militari şi exclusiv numai contra lor, a unor condiţiuni de tratament pe cât de nedrepte, pe atât de vexatoare.

Astfel, în 1926, cu ocazia majorării indemnităţii (indemnizaţiei, n.n.) de scumpete a pensiilor, în mod general, cu 25 la sută, în ce priveşte pensionarii militari, s-a dispus ca – aplicându-li-se şi lor acest coefi cient, „suma rezultată să nu întreacă în tot cazul pentru căpitan de … atâta, pentru maior de … atâta şi aşa mai departe pentru toate gradele, adică o limită maximală, pe grade, care nu s-a prevăzut însă pentru nicio altă categorie de pensionari. De aici a rezultat neajunsul jignitor că pensiile militare au rămas inferioare pensiilor civile, nu numai la grade egale, prin asimilare, dar chiar şi decât a unor grade mai mici. Aşa de ex., pensia unui învăţător, care prin asimilare – fi ind primul grad în ierarhia profesoratului de carieră – ar corespunde gradului de sublocotenent, nu numai că ieşind la pensie primea mai mult decât un sublocotenent, locotenent ori chiar căpitan, dar depăşind ierarhia ofi ţerilor inferiori, primea mai mult şi decât un maior, aliniindu-se pentru cuantumul pensiei cu locotenent-colonelul. Cunosc personal cazul unei institutoare, cu gradaţii, care avea pensia mai mare decât a soţului ei general.

În ce priveşte domeniul pur militar, după cum am arătat în articolul precedent, un maior are solda mai mare decât pensia unui general, situaţie penibilă care însă nu există în domeniul civil pentru grade similare. Contrastul nu arată că soldele sunt mari, întrucât în realitate şi ele sunt mai mult decât insufi ciente, ci numai spiritul anarhic ce stăpâneşte ierarhizarea pensiilor militare şi absolut numai această categorie de pensionari.

Alt caz de nedreptate. Pensionarii militari primesc pensii foarte diferenţiate între ele pentru grade şi drepturi egale, după data ieşirii lor la pensie. Astfel, un general trecut la pensie înainte de 1919 primeşte mai puţin decât un general ieşit la pensie după 1919, deşi au aceiaşi ani de serviciu şi au avut aceeaşi vârstă la data pensionării.

Această diferenţiere este desigur iraţională şi nedreaptă.Cerinţele existenţei, obligaţiunile sociale, consideraţiunile

de prestigiu şi de demnitate corespunzătoare gradului fi ind identice, motivul că unul aparţine unei legi de pensiune mai veche, iar altul unei legi mai nouă, este absolut brutal. Bursa vieţii nu stabileşte preţurile pieţii pentru pensionarii militari aparte şi după data pensionării lor.

Alimentele, îmbrăcămintea, chiriile, medicamentele etc. sunt plătite de pensionari după cursul pieţii de astăzi, nu acel de la data pensionării.

Batalionul 300 Deservire în teatrul de operaţii

2 (48) 2010 document20

studii/documente

O anomalie strigătoare pentru ofi ţerii pensionari o formează apoi chestiunea indemnităţilor, ca adaos la solda activilor care nefi ind supuse reţinerii de 10 la sută pentru pensie, sunt din această cauză nereversibile la pensie.

Procedeul este nedrept şi neloial, iar practicarea lui păgubeşte prestigiul statului (subl.n.), faţă de acei ce nu şi-au precupeţit viaţa pentru el, cu mult mai simţitor decât reprezintă profi tul bănesc ce-l poate aduce această măsură.

Înainte de 1916 exista un supliment la solda propriu-zisă a activilor, sub titlul de indemnitate de activitate, nesupus la reţinere şi nereversibil la pensie, dar acel supliment raportat la cuantumul soldei era de circa 9 la sută. Acum, la solda propriu-zisă «brută» se dau vreo 4 indemnităţi, care în total depăşesc o treime din cuantumul soldei, iar pensia se calculează numai asupra soldei bruto, după ce se mai deduc şi cei 10 la sută, reţinerea pentru pensie, deşi pensionarii militari au plătit-o şi ei fi ind activi.

Când procedeul se va schimba şi se va fi xa pentru stabilirea pensiei un procent general de atâta la sută din salar pentru civili şi, prin consecinţă, pentru militari, măsura va fi dezastruoasă pentru aceşti din urmă. Funcţionarii civili n-au asemenea indemnităţi, iar sporurile create la salarul lor prin «gradaţii» fi ind supuse la reţineri sunt reversibile la pensii.

Este nevoie prin urmare de o lege specială, care să prevadă că pensia militarilor se referă la retribuţia lunară ce primesc, sub orice titlu, indemnităţile fi ind supuse la reţinerea pentru pensie şi deci reversibile la pensie.

Se pretinde că prin o nouă lege generală de pensiuni toate nedreptăţile, anomaliile şi vitregiile semnalate de pensionarii militari se vor înlătura, stabilindu-se un regim uniform, egal şi echitabil pentru toţi, corespunzător drepturilor respective. O asemenea lege mai toate guvernele de la 1926 încoace au anunţat-o, iar unele au dispus chiar pregătirea ei, dar n-au înfăptuit-o încă şi afi rmăm că nu vor putea-o înfăptui curând, chiar dacă vor ţine sincer şi hotărât s-o facă. Motivul: o nouă lege a pensiilor trebuie să stabilească neapărat normalizarea lor. Or, normalizarea pensiilor, fără o prealabilă normalizare a salariilor, este inoperantă, exclusă; iar normalizarea salariilor este o măsură, dacă nu imposibil de realizat, în tot cazul o operaţiune extrem de difi cilă şi de lungă durată.

Este drept că în 1902 s-a putut stabili o asimilare a ierarhiei civile cu ierarhia militară, uniformizând salariile funcţionarilor statului prin referire la gradele şi soldele militare; ceea ce a înlesnit şi o echitabilă aplicare aplicare a legii generale a pensiilor din acel an. Dar de la 1902 până astăzi, lucrurile

1 Serviciul Istoric al Armatei.2 Colonel Haralambie Milcu din Infanterie, absolvent al Şcolii Superioare de Război, „Organizarea şi legislaţia armatei”, curs predat la Şcoala Specială de Infanterie a Corpului VI Armată, în anul 1920-1921 şi la Şcoala Pregătitoare de Ofi ţeri de Rezervă Ploieşti, în anii 1922-1923-1924, lucrare aprobată de M.R. Inspectoratul Tehnic al Infanteriei cu nr. 629 din 12 februarie 1924, Tipografi a „Aurora”, Ploieşti, 1924, p. 19-20.3 Ibidem, p. 160.4 „Studiul câtorva elemente din bugetul războiului” de adjunct cl. I (maior) S. Leonte, profesor al Cursului de Administraţie la Şcoala Superioară de Război, Tipografi a „G.A. Lăzărescu”, Bucureşti, 1907, p. 9.5 Ibidem, p. 560.6 General Ion I. Anastasiu, „Oastea română de-a lungul veacurilor”, Bucureşti, 1933, p. 128.7 Ibidem, p. 429.8 Ibidem, p. 551.9 Ibidem, p. 585.10 Ibidem, p. 588.11 Ibidem, p.591.12 Ibidem, p. 600.13 Ibidem, p. 604-605.14 Ibidem, p. 607-608.15 Ibidem, p. 610.16 Ibidem, p. 612.17 Ibidem, p. 614.18 Ibidem, p. 637.19 Ibidem, p. 643.20 Ibidem, p. 648.21 Ibidem, p. 650.22 Ibidem, p. 657.23 Ibidem, p. 658.24 Ibidem, p. 659.25 Ibidem, p. 660.26 Ibidem, p. 665.27 Ibidem, p. 674.28 Ibidem. 29 Ibidem, p.676.30 Ibidem, p. 692.31 Ibidem, p. 695.32 Ibidem, p. 721.33 Ibidem, p. 722.

34 Ibidem, p. 730.35 Ibidem, p. 738.36 Ibidem, p. 742.37 Ibidem, p. 751.38 Ibidem, p. 792.39 Maior R. Dinulescu, „Armata modernă. Concepţiuni moderne în organizarea armatelor”, lucrare premiată de Academia Română, Editura Ramuri, Craiova, f.a., p. 76.40 Arhivele Militare Române, M.St.M., Secţia Istoric, Chestiuni secrete, dosar nr. 356/1944-1945, f. 31.41 „Studiul câtorva elemente din bugetul războiului” de adjunct cl. I (maior) S. Leonte, profesor al Cursului de Administraţie la Şcoala Superioară de Război, Tipografi a „G.A. Lăzărescu”, Bucureşti, 1907, p. 72 şi 74.42 General-locotenent (r) Ion Gurgu, locotenent-colonel dr. Sergiu Balanovici, Vasilica Manea, „O istorie a structurii centrale de personal a Armatei Române 1862-1947”, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2006, IX.43 Căpitan Valeriu Şelescu din Marele Stat Major, doctor în drept, „Evoluţia organizării Armatei Române în lumina legiuirilor constituţionale”, extras din revista „România Militară”, 1932, Tipografi a Marelui Stat Major, p. 3.44 Autorul exemplifi că cinci categorii de cete: Cetele boierilor curteni, care efectuau serviciul militar în schimbul veniturilor slujbei sau al moşiilor date de Domn, Cetele boierilor de la ţară, ale mănăstirilor şi episcopiilor, Cetele pârcălabilor şi staroştilor, compuse din sătenii aşezaţi pe teritoriile cetăţilor şi din străjile acestora, Cetele târgurilor şi oraşelor fără cetăţi, formate din târgoveţi de toate breslele şi Mercenarii străini.45 Colonelul Laurenţiu Bârzotescu, viitor general de brigadă, a fost şeful Serviciului Istoric al Armatei între 14 martie 1921-13 iunie 1927.46 Colonel L. Bârzotescu, „Armata Română în trecut şi în prezent”, 1926, p. 3.47 „Ce este cu Era nouă în oştire?”, studiu retrospectiv de generalul C.I. Brătianu, Editura Albert Baer, Bucureşti, 1909, p. 4.48 Domn al Moldovei între 21 iunie 1822-5 mai 1828.49 „Ce este cu Era nouă în oştire?”.50 Regulamentul Ostăşesc făcea parte din Regulamentul Organic, având 65 de articole, respectiv art. 379-443. 51 Colonel L. Bârzotescu, op.cit., p. 4.52 Ibidem, p. 7.53 Valeriu Şelescu, op.cit., p. 26.

studii/documente

document 2010 2 (48) 21

MILITARY CITIZEN BETWEEN DEPRIVATIONS, PRIVILEGES AND PREJUDICES – CAPTAIN (N.) MARIAN MOSNEAGU, PH.D.

Subject of continuous debates, the salaries of servicemen were, during time, in the attention of Romanian rulers. Th e evolution of laws and their impact on the army and civil society is presented till present time.

Raportând apoi funcţiunile acestea la ierarhia militară şi stabilind că şeful de birou se asimilează gradului de căpitan, şeful de serviciu unui maior, directorul unui colonel, iar directorul general unui general, cu cine asimilezi, la treaptă ierarhică pe subdirectori şi titularii de diferite grade: principal, de cl. I , II, III etc.?

Cine şi când va realiza oare o înţeleaptă şi justă armonizare?Pentru pensionarii militari însă armonizarea pensiilor se

poate face fără nicio difi cultate, întrucât soldele militarilor sunt perfect armonizate. Un căpitan, un maior, colonel etc. din orice armă, serviciu sau garnizoană ar fi şi din orice comandament ar face parte, având şi autoritate şi soldă şi drepturi egale. Prin simpla raportare a pensiilor militare la solde, în baza unui coefi cient la sută, egal pentru toţi, se obţine armonizarea şi se pune capăt stării haotice şi anarhice. Iată de ce este necesară o lege specială pentru pensiile militare. O cere nu numai dreptatea, dar şi logica”.

N.A. Cele două articole publicate de generalul Alexe Anastasiu în ziarul „Adevărul”, la rubrica intitulată „Cronica militară”, au fost preluate de pe site-ul Asociaţiei „Stindard” www.stindard.ro, cu acceptul domnului colonel (r) dr. Cristian Scarlat, care ni le-a semnalat şi pus la dispoziţie cu generozitate, drept pentru care îi adresăm, şi pe această cale, respectuoase mulţumiri. De asemenea, selecţii din aceste articole au apărut

şi în „Observatorul militar” nr. 16 (21-27 aprilie 2010), p. 17.

sau, mai bine zis, situaţiunile s-au schimbat profund. După război mai cu seamă, în domeniul funcţionăresc civil s-au creat trepte intermediare aproape pentru fi ecare grad ierarhic de post şi funcţiune. Aşa, de exemplu, înainte vreme exista la funcţionarii civili ierarhia aceasta: şef de birou, şef de serviciu şi director. Demnitatea de director general era limitată numai la câteva instituţii.

După 1902 s-a generalizat funcţiunea de director general la toate ministerele şi unele autorităţi şi servicii, de stat, judeţene şi chiar comunale urbane, mai înfi inţându-se treptat şi posturi de subdirectori generali, subdirectori, subşefi de servicii şi subşefi i de birouri etc., iar pentru fi ecare post s-au creat câte două, trei şi patru trepte ca de ex. impiegat cl. I, II, III, IV, şef de birou principal, şef de birou de cl. I, II, III şi aşa mai departe. Caracteristica acestor creaţiuni fi ind că nu există în mod identic la toate departamentele autorităţilor şi serviciilor (caselor) autonome; iar condiţiunile de numire, înaintare şi salarizare a funcţionarilor de la unele din aceste compartimente funcţionăreşti depinzând de titluri academice şi tehnice de specialitate care nu există la altele, este evident că un şef de birou, de serviciu ori director de la sănătate, de la culte, de la industrie etc. nu este totuna cu corespondentul său de la un compartiment funcţionăresc, unde nu se cer titlurile şi probele cerute celorlalţi. Soldele fortuit diferă, iar nivelarea lor ar însemna pentru titraţi o deposedare nedreaptă şi ofensatoare.