Colesterolul, o Problemă

4
Colesterolul, o problemă ? Mijloacele media au introdus o adevărată anxietate generală: teama de colesterol. Oameni de o splendidă sănătate telefonează la cabinet şi cer, cu o voce tremurândă programare pentru "colesterol" . Buletinul de analize le adânceşte angoasa, aducându-i pe marginea disperării. "Am două sute. E grav, dom' doctor ?" Răspundem: nu, nu este grav. Valoarea normală a colesterolului în România este 280 mg la 100 de ml de sânge. Dacă este aşa, cum s-a ajuns totuşi că marea majoritate a laboratoarelor tipăresc buletine de analize pe care deja valori de 181 de mg % sunt trecute ca anormal de mari ? Ei bine, aici este o altă poveste. Una discret ruşinoasă pentru tagma noastră medicală, dar care totuşi trebuie spusă. Pacienţii sunt rugaţi să nu mai spună nimănui că au aflat de la mine cele ce urmează. Dacă totuşi vor spune, atunci să nu scrie, iar dacă vor scrie, să nu semneze. Dacă, totuşi, nesocotind acest sfat, vor semna, eu declar de pe acum că nu ştiu nimic şi că sunt cu totul străin de cele scrise mai jos. Secretul este că scăderea valorii normale a colesterolului în sânge a urmat o curbă paralelă şi cu puţin ulterioară descoperirii unor medicamente care au proprietatea de a scădea colesterolul. Astfel, în anii '80, singurul medicament cu această proprietate principală era acidul nicotinic. Acesta era foarte ieftin şi, dealtfel, avea reacţii adverse importante, care îl făceau de utilitate atât de restrânsă, încât era departe de a trezi interesul firmelor de medicamente. De aceea, cei care vor deschide orice carte de medicină anterioară anului 1980, vor citi acolo valoarea normală a colesterolului, care este de 280 mg %, aşa cum am spus. Intervalul 260-280 mg % impunea atenţie şi regim, dar nu tratament medicamentos. Odată cu descoperirea unor medicamente mai specifice, care scad colesterolul în mod mai eficient, mai scumpe şi aflate sub patent, interesul firmelor de medicamente pentru această clasă a crescut enorm. Cum numărul pacienţilor cu hipercolesterolemie reală era mic, specialiştii în marketing au făcut diferite socoteli, din care a reieşit că, dacă valoarea normală ar coborî de la 280 la 260 şi medicilor li s- ar induce ideea că este neapărat nevoie de tratament medicamentos cronic peste această valoare, firmele producătoare ar avea numai de câştigat. Cum, cel puţin oficial, valorile normale din fiziologie nu sunt stabilite de firmele de medicamente, ci de medici în baza unor studii, au început a se întruni "vârfurile cercetării medicale", mai întâi în congrese o dată la doi ani prin capitale europene, mai nou în congrese anuale prin locaţii mult mai exotice.

description

Colesterolul, o Problemă

Transcript of Colesterolul, o Problemă

Colesterolul, o problem

Colesterolul, o problem ? Mijloacele media au introdus o adevrat anxietate general: teama de colesterol. Oameni de o splendid sntate telefoneaz la cabinet i cer, cu o voce tremurnd programare pentru "colesterol" . Buletinul de analize le adncete angoasa, aducndu-i pe marginea disperrii. "Am dou sute. E grav, dom' doctor ?" Rspundem: nu, nu este grav. Valoarea normal a colesterolului n Romnia este 280 mg la 100 de ml de snge. Dac este aa, cum s-a ajuns totui c marea majoritate a laboratoarelor tipresc buletine de analize pe care deja valori de 181 de mg % sunt trecute ca anormal de mari ? Ei bine, aici este o alt poveste. Una discret ruinoas pentru tagma noastr medical, dar care totui trebuie spus. Pacienii sunt rugai s nu mai spun nimnui c au aflat de la mine cele ce urmeaz. Dac totui vor spune, atunci s nu scrie, iar dac vor scrie, s nu semneze. Dac, totui, nesocotind acest sfat, vor semna, eu declar de pe acum c nu tiu nimic i c sunt cu totul strin de cele scrise mai jos. Secretul este c scderea valorii normale a colesterolului n snge a urmat o curb paralel i cu puin ulterioar descoperirii unor medicamente care au proprietatea de a scdea colesterolul. Astfel, n anii '80, singurul medicament cu aceast proprietate principal era acidul nicotinic.

Acesta era foarte ieftin i, dealtfel, avea reacii adverse importante, care l fceau de utilitate att de restrns, nct era departe de a trezi interesul firmelor de medicamente. De aceea, cei care vor deschide orice carte de medicin anterioar anului 1980, vor citi acolo valoarea normal a colesterolului, care este de 280 mg %, aa cum am spus. Intervalul 260-280 mg % impunea atenie i regim, dar nu tratament medicamentos. Odat cu descoperirea unor medicamente mai specifice, care scad colesterolul n mod mai eficient, mai scumpe i aflate sub patent, interesul firmelor de medicamente pentru aceast clas a crescut enorm. Cum numrul pacienilor cu hipercolesterolemie real era mic, specialitii n marketing au fcut diferite socoteli, din care a reieit c, dac valoarea normal ar cobor de la 280 la 260 i medicilor li s-ar induce ideea c este neaprat nevoie de tratament medicamentos cronic peste aceast valoare, firmele productoare ar avea numai de ctigat. Cum, cel puin oficial, valorile normale din fiziologie nu sunt stabilite de firmele de medicamente, ci de medici n baza unor studii, au nceput a se ntruni "vrfurile cercetrii medicale", mai nti n congrese o dat la doi ani prin capitale europene, mai nou n congrese anuale prin locaii mult mai exotice. La astfel de "ntruniri tiinifice mondiale", de regul nsoite de un bogat program cultural-artistic (de la degustri de licori la safari) exist deja obiceiul ca medicii participani s prezinte lucrri "tiinifice", n care se pretinde, folosindu-se cu mult miestrie posibilitile largi ale statisticii, c valorile normale sunt mai mici dect se credea, c exist riscuri serioase pentru sntate la valori care ar fi fost O.K. nainte de congres, c aceste date noi ridic serioase probleme de sntate public etc. S mai observm c ceea ce este valabil pentru colesterol este valabil i pentru valoarea normal a tensiunii arteriale i (n msur ceva mai mic) pentru glicemie. Extrapolnd, putem prevedea nc de pe acum c, dac mine va aprea un medicament care s modifice grupa sangvin, poimine o mare parte dintre cititorii acestei pagini vor afla c sufer de o grup sangvin de-a dreptul toxic. Tratamentul hipercolesterolemie i Dac valoarea colesterolului este pn la 260 mg %, nu este necesar nici un tratament, aa cum am spus mai sus, deoarece nu putem vorbi de hipercolesterolemie n aceast situaie. Dac valoarea colesterolului este ntre 260 i 279 mg %, este recomandabil inerea unui regim cu evitarea excesului de colesterol, mpreun cu repetarea determinrii colesterolului i a fraciilor sale (raportul HDL versus LDL, dac nu a fost fcut) Dac valoarea colesterolului este ntre 280 i 299 mg % este necesar un regim hipocolesterolemian t, cu evitarea smntnei, untului, laptelui gras, crnii grase i cu limitarea numrului de glbenuuri la 4 pe sptmn (albuurile nu conin colesterol). Se recomand un regim bogat n pete (minimum 2 kg pe sptmn) i folosirea cu generozitate a cimbrului i usturoiului. Toate fructele sunt indicate, dar merele ocup primul loc n aceast privin. Din 6 n 6 luni se face evaluarea rezultatelor regimului, dozndu-se att colesterolul total, ct i fraciile lui. Dac valoarea colesterolului este de 300 mg % sau peste, recomand tratament medicamentos. De regul cu Vasilip o tablet de 10 mg pe zi imediat nainte de masa principal, sau o alt schem n funcie de datele culese la consultul medical. Reevaluare dup 3 luni, pentru a vedea dac dozele sunt eficiente. Tipuri de ntrebri frecvente: Am colesterolul 245, buletinul de analiz mi d aceast valoare n chenar negru i n dreptul ei scrie: "above normal range". efa laboratorului, cnd mi-a nmnat buletinul de analiz, m-a rugat s stau jos. Vecinii i cei din familie sunt ngrozii de ct de mult colesterol am, iar medicul cardiolog mi-a prescris s iau 6 tablete de Sortis pe zi, spunndu-mi c n caz contrar am s fac infarct. Ce este de fcut ? Rspuns: dac nc nu ai citit articolul acesta, citii-l. Laboratorul d valorile normale n funcie de ce valori normale se introduc cu ajutorul tastaturii, nu n funcie de valorile medii a unui grup de 85, 90 sau 95 % dintr-un eantion considerat sntos, aa cum ar trebui, potrivit unei definiii tiinifice a "normalului" . Vecinii i cei din familie sunt victimele campaniilor media, iar cardiologul ar vrea s primeasc invitaie i sponsorizare i la congresul de anul viitor de la Ouagadougou. Dac nu credei toate acestea, intrai n primul anticariat i uitai-v n orice carte de medicin anterioar anului 1980 i vedei ct este colesterolul normal. Am auzit c uleiul de porumb nu conine colesterol, e adevrat ? Rspuns: nici un ulei nu conine colesterol, deoarece plantele nu sunt capabile s sintetizeze colesterol ca atare. Deci, orice fruct sau legum sau cereal este la fel de bun din punctul de vedere al regimului n cazul unei hipercolesterolemii , iar un numr mic de plante sunt n mod deosebit indicate, de exemplu: merele, usturoiul, cimbrul. Este esenial s nu mncai de loc: carne gras i smntn i s mncai ct mai puine glbenuuri de ou, care sunt saci cu colesterol. Dimpotriv, petele este foarte indicat. Orice fel de pete i cu precdere, n mod paradoxal, petele gras. Dei laptele i multe brnzeturi conin colesterol, ele nu cresc n mod semnificativ colesterolul dac sunt folosite n cantiti prudente. Tratamentul medicamentos al colesterolului are reacii adverse ? Rspuns: Orice medicament, ncepnd cu banala aspirin, are reacii adverse. Cu deosebire un tratament cronic, care se ia cu lunile i anii, are posibile riscuri. Aceasta nu nseamn s nu lum medicamente de loc, ci s o facem atunci cnd, n urma unui raionament medical, medicul nostru consider c beneficiul scontat este mai mare dect riscul potenial. Urmez un regim strict vegetarian, i totui colesterolul meu nu scade sub valoarea de 280 mg %. De unde atta colesterol, dac eu n ultimele sptmni am mncat numai urzici i mere ? Rspuns: Aceast situaie (relativ rar) n care v aflai se explic printr-o tulburare real de metabolism. Aa cum spuneam, celulele animale sintetizeaz colesterol, iar cele umane nu fac excepie. Uneori aceast sintez este n exces. Va trebui s urmai un tratament medicamentos, n principiu toat viaa, tratament n lipsa cruia exist un mare risc s suferii de una sau mai multe din numeroasele boli favorizate de excesul de colesterol: cardiopatia ischemic, accidentul vascular cerebral, etc. Am colesterolul mrit, dar nu suport s mnnc pete, iar usturoiul mi face ru. Ce este de fcut ? Rspuns: n loc de pete, putei folosi numeroasele suplimente alimentare care conin acizi omega-nesatura i, iar n loc de usturoi, ncercai tablete de usturoi de la farmacie. De asemenea, la farmacie sau la plafar mai putei gsi combinaii din plante pentru ceaiuri hipolipemiante. Colesterolul meu total este normal, dar raportul HDL-LDL nu este bun. Ce trebuie s fac ? Rspuns: afectarea raportului dintre "colesterolul bun", adic HDL i "colesterolul ru", adic LDL are importan mai ales n cazurile n care colesterolul normal este crescut sau are valori la limit. Deci, n cazul dv nu se poate vorbi de hipercolesterolemie . O importan mai mare acordat petelui n alimentaie ar fi indicat, totui. Mereu aud despre marea problem a colesterolului crescut. Dar eu am colesterol sczut, sub limita normal. E vreo problem ? Rspuns: nu, deoarece nu exist boli care s fie declaate de prea puin colesterol, aa cum exist n cazul invers. Totui, unele studii sugereaz o legtur ntre colesterolul sczut (sau la limita inferioar) i depresie, fr a se putea preciza dac e vorba de o legtur de tip cauz-efect sau de o corelare de alt natur. Dr. Mihnea DRAGOMIR