CUM COLABORĂM CU PROFESORUL DE RELIGIE?

Această temă de i una de actualitate si care la prima vedere pare a putea fi tratată cu șsuperficialitate în esen ă i in realitate este de fapt una care ne aduce in fa ă un semnal ț ș țde alarma in legătură cu colaborarea noastra a preo ilor cu profesorii de relegie dar i ț șinvers.

Educaţia religioasă reprezintă acea acţiune formativă deliberată, derulată în instituţiile şcolare, ce are ca obiectiv informarea, culturalizarea şi modelarea personalităţii umane în conformitate cu valorile religioase. Aceasta are un caracter unitar, la nivelul întregii ţări, prin cadrul normativ stipulat de ministerul de resort, prin conţinuturile propuse şi prin dispozitivul didactic adiacent (propus prin norme juridice, programe şcolare unitare, strategii didactice performate de cadre anume pregătite pentru aşa ceva – profesorii de religie). Conţinuturile de învăţat sunt centrate pe religia de bază a elevilor, dar cu numeroase deschideri istorice, interdisciplinare şi interconfesionale.

Cateheza reprezintă acea acţiune formativă, derulată în cadrul bisericii de către personalul de cult sau laici instruiţi, şi are ca obiectiv introducerea metodică a credincioşilor (de toate vârstele)în cult i în tainele credinţei, prin cunoaşterea, punerea șîn situaţie şi profesarea efectivă a valorilor unei confesiuni. Ea reprezintă o iniţiere sistematică într-un cult sau credinţă anume, prin prezentarea specificităţii dogmatice, liturgice, morale etc. şi este exercitată de către preot, sacerdot în perspectiva aderării la credinţă şi a unei evanghelizări explicite.

Pe parcursul temei mi-am propus să arăt care ar fi beneficiile ce ar urma dintr-o colaborare a bisricii , a preotilor cu coala i implicit cu profesorul de religie, acesta ș șfiind reprezentantul ce ii aduce pe copii spre o buna legătură cu biserica i societatea i ș șcare ar fi metodele ce ar duce spre o astfel de colaborare.

Voi incepe tema citând din:

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Consfătuirea cu profesorii de religie din Arhiepiscopia Bucure tilor, cu tema: ș'Cooperarea dintre profesorii de Religie i clerul bisericesc în programe educa ionale ș țcomune'., Palatul Patriarhiei, vineri, 13 decembrie 2013:

„Ora de Religie are o valoare esen ială.ț După 45 de ani de comunism ateu, predarea Religiei în forma consfin ită de legisla ia actuală reprezintăț ț un act de dreptate i șun ideal al libertă ii unui popor eminamente religios, ț ideal confirmat de jertfa eroilor din decembrie 1989, fiind consemnată în Constitu ia României, în Legea țÎnvă ământului i în Legea Cultelor. ț ș Această aten ie majoră acordată orei de Religie nu țeste o formulă legislativă de circumstan ă, ciț una care confirmă o componentă tradi ională de bază a sistemului educa ional românesc.ț ț De i există i unele atitudini ș ș

critice, fie la adresa sistemului confesional de predare, fie la adresa Religiei, ca materie de studiu, aceste exprimări, adesea promovate de unele politici tenden ioase din ț mass-media, nu trebuie să ne dezbine, nici să ne descurajeze, ci să ne unească i mai șmult în apărarea i promovarea valorilor credin ei cre tine, care ne men in i ne ș ț ș ț șluminează pe calea mântuirii.”

Deci iată a a cum spuneam i în deschiderea temei ș ș este necesară o conlucrare mai eficientă între clerul din parohii i profesorii de Religie, pentru intensificarea școresponsabilită ii în transmiterea valorilor educa ionale cre tine de ordin spiritual, ț ț șmoral i cultural în societatea de azi.ș

De-a lungul timpului, misiunea didactică a Bisericii a fost în elesa ca aplicabilaț mai mult decat strict la domeniul religios, ci la tot ceea ce înseamnă cunoa tere ce ilș poate apropia pe om de Dumnezeu; de aceea, fie pe lângă mânăstiri, fie pe lângă bisericile de la ora e au fost intemeiate coli. În acest fel, Biserica a sprijinit cultura,ș ș punându-i piatra de temelie. Vorbim, din această perspectivă, de o coală de lângăȘ Biserica, in sensul că, pentru o vreme, Biserica i coala erau doua aspecte ale aceleia iș ș ș preocupari pentru mantuirea oamenilor, intelegând, evident, ca intelepciunea dobandita in coală conduce la descoperirea lui Dumnezeu, i implicit spre mantuire. În acela iș ș ș timp, vorbim i deș colile de langa biserici,ș in care preotul sau cântaretul - dascălul - îi ini ia pe copii in tainele car ilor.ț ț Intrebarea este cum să facem sau ce anume ar trebui să facem ca această cooperare sau conlucrare sa fie una permanentă, de durată i fructuoasă.ș

Misiunea care o are preotul dar si profesorul de religie.

Ocaziile prin care preotul şi profesorul pot colabora spre făurirea caracterului religios-moral al elevilor sunt multiple. Primul contact al preotului cu profesorul de religie ar trebui realizat la începutul anului şcolar prin săvârşirea sfeştaniei în şcoală, prilej cu care preotul îi poate întări prin cuvânt pe elevii ce se pregătesc de un nou an. Din “Rânduiala slujbei de la începerea anului şcolar”, aflăm că preotul se roagă pentru ca Dumnezeu să trimită asupra elevilor “în inimi, în minte şi în grai duhul întelepciunii, al ştiintei, al evlaviei şi al fricii Sale; să-i lumineze cu lumina cunoştintei Sale, să le dea putere şi tărie pentru întelegerea Legii Lui celei dumnezeieşti şi a toată învătătura cea bună şi folositoare”. Însă, pe lângă rugăciunile ce se fac la începutul anului şcolar, preotul trebuie să se implice şi mai mult în şcoală pentru ca rugăciunea să aibă o sustinere faptică. Perioadele premergătoare Crăciunului sau Sfintelor Paşti sunt îndătinate pentru participarea elevilor la săvârşirea sfintelor slujbe, mai ales pentru primirea sfintelor Taine. Catehismul Bisericii noastre recomandă ca cel puţin de patru ori pe an creştinii să se spovedească şi să se împărtăşească. De aceea este necesar ca profesorul de religie să-i îndrume pe elevi spre preotul lor paroh sau duhovnic. În acest sens profesorul, este dator să explice copiilor temele fundamentale ale credinţei, reluând lecţia despre păcat, virtute, să le pregătească un mic îndrumar de spovedanie. Este cu adevărat important a împlini porunca iubirii cu cele alăturate ei, cu nejudecarea aproapelui, milostenia, cinstirea părinţilor, respectul faţă de cei mai în vârstă, fapta bună. Toate aceste nu sunt

însă suficiente. Relaţia preot-profesor, profesor-preot trebuie să fie continuă, şi nu doar cu prilejurile amintite. Se pot înfiripa diverse acţiuni (concursuri, jocuri, piese de teatru etc.) prin care profesorii de religie pot colabora cu preoţii slujitori în vederea încurajării practicii religioase a elevilor. De asemenea, se pot derula proiecte prin care preotul poate fi invitat sistematic la şcoală pentru a susţine conferinţe pe diverse teme religioase, dialoguri catehetice sau cercuri de religie, toate adaptate vârstei elevilor. Pentru toate acestea se impune o colaborare vie, activă şi fără orgolii sau pretenţii a ambelor părţi implicate. Scopul acestor acţiuni trebuie să fie trezirea sentimentului religios şi a trăirilor morale sănătoase în sufletele micuţilor creştini pentru ca aceştia să practice cu demnitate şi sobrietate credinţa străbună.

Legătura colii cu Biserica se oglinde te nu numai în prezen a profesorilor de Religie ș ș țîn biserica parohială, ci i în invitarea preotului, cu diferite prilejuri, în coalăș ș : la deschiderea i închiderea anului colar, la manifestările dedicate ș ș Zilei Na ionaleț , Zilei eroilor, la serbările de Crăciun i Pa teș ș , la slujbele de sfin ire cu ț agheasmă a colilor, a șcabinetelor de Religie sau a unor săli de clasă, la slujbele de pomenire a ctitorilor sau personalită ilor ale căror nume le poartă colile i la alte evenimente.ț ș ș Participarea profesorilor de Religie la activită i extra colare poate primi, în cooperare cu parohiile, ț șvalen ele unei activită i reciproc benefice.ț ț Pelerinajele, taberele de copii, vizitele la muzee i obiective istorice, conferin e culturale, cu invitarea unor personalită i ș ț țduhovnice ti sau culturale, pot deveni ș evenimente care contribuie atât la vitalizarea comunită ilor parohiale, cât i la educarea practică a copiilor i tinerilor.ț ș ș O aten ie țdeosebită trebuie acordată activită ilor de pregătire a serbărilor i hramurilor, a ț șvizitelor arhiere ti pastorale în parohie, cultivând copiilor, dar i celorlal i credincio i, ș ș ț șsentimentul bucuriei filia iei duhovnice ti i al comuniunii eclesiale fraterne. ț ș ș

După reintroducerea studiului Religiei în şcoală, profesorul de religie se aflăîn situa ia de a prelungi, în şcoli, activitatea didactică a preotului. Din acest motiv, țeste necesară o colaborare între cei doi, care se poate concretiza în mai multe modalită i. De asemenea, se cuvine ca profesorul să fie atent la tot ceea ce face sau țspune, pentru ca nimeni să nu se îndoiască din pricina lui, şi astfel să pericliteze mântuirea elevilor săi (dar nu numai) şi pe a sa, ci să sprijine înaintarea tuturor pe calea mântuirii . Trebuie făcută însă, de la început, o precizare: profesorul de Religie este membru al Bisericii. De aceea, el trebuie să men ină continuu legătura cu țBiserica, atât prin participarea la sfintele slujbe, cât şi prin păstrarea şi transmiterea neschimbată a învă ăturilor Bisericii. Astfel, şcoala în care acesta se află țdevine nu doar spa iu strict didactic sau un loc de muncă, ci şi unul misionar. țÎn acest sens, misiunea profesorului de Religie este aceea de a contribui la zidirea Bisericii celei luptătoare şi de a împlini porunca propovăduirii, dată de Mântuitorul sfin ilor Apostoli, având în vedere că „obiectivul general al disciplinei țReligie constă în formarea personalită ii în concordan ă cu valorile creştine, prin ț țintegrarea cunoştin elor religioase în structurareade atitudini moral-creştine şi prin țaplicarea învă ăturii de credin ă în via a proprie şi a comunită ii” (Nota de Prezentare ț ț ț ța Programei de Religie – cultul ortodox pentru clasa a IX-a). Ca membru al Bisericii profesorul devine, într-un fel, purtător de cuvânt al acesteia în şcoală. Din acest motiv, el trebuie să aibă mare grijă cu privire la

atitudinea sa, atât fa ă de elevi, cât şi fa ă de colegii săi profesori, pentru că orice ț țcuvânt sau gest considerat nepotrivit nu va afecta numai persoana sa, ci se va răsfrânge – mai ales pentru cei mai slabi în credin ă sau în capacitatea de a în elege – ț țasupra întregii Bisericii, precum şi asupra tuturor celorla i prfesori de Religie. ț Colaborarea profesorului de Religie cu preotul – de preferin ă, cu cel în al cărui țsector pastoral-misionar se află institu ia de învă ământ în care predă sau cu cel ce are ț țîn grijă domeniul rela ia cu şcoala – poate îmbrăca mai multe aspecte, toate pornind țde la caracterul formativ al orelor de Religie. Venirea profesorului şi a elevilor la biserică poate fi separată şi în mod voit de participarea la sfintele slujbe (mai ales atunci când trebuie predată o lec ie legată de țstructura lăcaşului de cult sau de sfintele veşminte ori vase liturgice, când se vorbeşte la oră despre comportamentul pe care trebuie să îl avem în sfânta biserică etc.), la aceste ore cooptându-l şi pe preot. Există, desigur, şi situa ii în care prezen a la ț țslujbele Bisericii în timpul săptămânii este un lucru dificil (biserici închise, şcolile sunt prea departe pentru a putea ajunge la timp înapoi la ore etc.), dar se pot găsi solu ii – o convorbire prealabilă cu preotul, care să se încheie cu acordul ca țîn sfântul lăcaş să se poată desfăşura câteva ore. În niciun caz însă nu este recomandabil ca profesorul de Religie să îi oblige pe elevi să participe la sfintele slujbe, deoarece, în cel mai fericit caz, le va induce acestora o atitudine negativă fa ă de persoana sa, mai ales dacă profesorul lipseşte în țmod obişnuit. Mersul la biserică trebuie să fie o ac iune voită şi dorită de elevi; țprofesorul trebuie doar să declanşeze această inten ie, pentru a se atinge efectul țaşteptat. O altă modalitate de colaborare între profesorul de Religie şi preot o poate constitui prezen a celui din urmă pentru a participa la ore, fie ca invitat ce girează țspusele profesorului, fie ca „actor” al scenariului didactic al unei teme (mai ales la cele legate de via a liturgică, de spiritualitatea şi misiunea Bisericii, de Morală, dar nu țnumai). Statutul preotului ca „observator” al orelor de Religie nu poate decât să întărească în elevi convingerea că profesorul lor se află în grani ele învă ăturii ț țBisericii, dar şi să îi îndemne să îl cunoască pe acest preot şi în timpul slujirii sale la sfântul Altar. În ipostaza de colaborator al profesorului, implicat în actul didactic, preotul va putea întări şi completa profesorul de Religie, astfel încât elevii să în eleagă cele țînvă ate. Răspunzând fie la întrebările elevilor, fie la cele ale profesorului, preotul ca țpartener de dialog al profesorului de Religie, va putea contribui la zidirea sufletească a elevilor, pentru că răspunsurile sale sunt cele mai aşteptate. Indiferent de modalitatea aleasă de a colabora, este necesar să se re ină un fapt, țaltfel evident: fără o colaborare a profesorului deReligie şi a elevilor cu Biserica, fără o participare a lor, împreună ci separat, la sfintele slujbe ale Bisericii, ora de Religie rămâne una ca oricare alta, fără roade duhovniceştiîn via a elevilor. ț Situa ia specială a preotului – profesor de religieare, din acest punct de vedere, țun aspect pozitiv în aceea că răspunsurile sale apar în mintea elevilor ca fiind cele mai autorizate (uneori, profesorul de Religie laic poate fi privit drept cineva care vorbeşte din căr i, convingând mai greu că ceea ce spune este şi ceea ce crede). ț Pe de altă parte, el poate cunoaşte foarte bine via a lăuntrică a elevilor, ceea ce țse va constitui ca un punct de plecare pentru desfăşurarea orelor, pentru maniera de abordare a temelor. Mai mult decât atât, ştiind nivelul spiritual al fiecăruia, preotul – profesor îl poate ajuta mult mai bine pe elev să devină un creştin autentic, legâd

sfaturile date la Sfânta Taină a Mărturisirii şi deceea ce observă la şcoală. Pe de altă parte, profesorul se poate implica şi el în activitatea pastoral-misionară a preotului, sus inând-o. Astfel, el poate populariza ac iunile care se ț țdesfăşoară fie la nivelul parohiei respective, fie la nivelul întregii Biserici. În primul caz poate fi vorba de un program catehetic sau de unul liturgic, de o colectă pentru a ajuta o familie nevoiaşă, de o colectă legată de un anume eveniment (Naşterea Domnului, Învierea Domnului, hramul bisericii etc.), iar în cel de-al doilea de cele desfăşurate la nivelul Bisericii (de ex. Duminica Ortodoxiei). Profesorul devine – din această perspectivă – un sus inător al preotului înparohie, mai ales dacă este şi fiu al țacesteia, precum şi un model de implicare, atât pentru enoriaşi, cât şi pentru elevi. Dacă profesorul îl solicită pentru sfeştanie în şcoală, sau pentru a primi copiii la spovedanie şi împărtăşanie, preotul trebuie să manifeste întreaga disponibilitate. Iar dacă profesorul de religie nu-l solicită, poate avea el aceste initiative. Mai mult, îl poate ajuta pe tânărul profesor cu anumite materiale, ca de ex. icoane pentru clase, anumite cărti şi reviste pentru o mai bună informare (fie şi sub formă de împrumut) etc. Informarea poate fi, de altfel, reciproc-benefică: preotul îi lămureşte profesorului începător anumite neclarităti, profesorul poate, la rândul său, să-l informeze pe preot asupra unor noi aparitii editoriale din domeniul său, care este comun, în mare măsură. În acelaşi timp, după cum profesorul de religie trebuie să-i îndemne la clasă pe copii să frecventeze biserica, aşa preotul poate în biserică să-i îndemne pe copii (direct, sau prin părintii şi bunicii lor) să nu lipsească de la ora de religie. De mare utilitate, pentru ambele misiuni, pot fi convorbirile periodice dintre preot şi profesori, în vederea unei strategii comune de educatie religioasă. Nu trebuie uitat nici faptul ca in educarea religios morala a copilului pe primul plan o are familia, de aici plecand cu primii pasi spre cunoastere , copilul are nevoie si de sprijinul familiei pentru a-l incuraja sa cunoasca mai bine tainele credintei in care sa nascut. În acest sens trebuie sa urmarim urmatorul aspect, dintre preot si profesorul de religie, cel mai apropiat de familie este preotul, el este cel care merge de cel putin 4 ori pe an in casele lor, le cunoaste starea familială, problemele, situatia copiilor etc. De aceea este bine, ca in situatiile în care preotul cunoa te cazuri deosebite legate de situatia unorș copii sa-i comunice profesorului de religie, pentru ca acesta sa i-a masurile necesare. Dar se poate si invers,mai ales in zonele rurale unde preotii isi cunosc foarte bine credinciosii, si sunt profesori de religie, acesta sa sesizeze preotul din sat cu privire la situatia sau atitudinea unor copii referitor la ora de religie, pentru ca preotul sa mearga si sa vorbeasca cu familia! În cazul acesta solutionându-se problemele. Este bine ca atunci când sesizăm că există unele probleme legate de desfarurarea orelor de religie, de catre profesorii de religie, fie de natura pedagogică sau morală să luăm legătura cu acesta si să îi atregm aten ia cu privire la cele sesizate, incercând să țcolaborăm spre a indrepta greselile facute. CONCLUZII Să avem totu i in vedere ca această oră de religi să nu fie o simpla sursa de de vinit șnici pentru preot si nici pentru profesorul de religie, ci sa lucrăm împreună pentru viitorul credintei noastre ortodoxe, reprezentat astazi de copii din coli, să-i facem să șconstientizeze singuri importanta, nu neaparat a orei de religie, cat a cunoasterii de Dumnezeu, a apropierii de Sfanta Biserica si a iubirii fata de aproapele. Pentru ca astfel sa indepartăm din inimile lor ratăcirile unora, ce apar in media spunând vorbe sfidatoare fie referitor la ora de religie fie la Sfânta Biserica. Rela ia dintre profesorul de Religie şi Biserică, prin preot, trebuie să fie una țfoarte strânsă, având în vedere faptul că amândoi au datoria de a împlini misiunea

propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu. Pe de altă parte, preotul trebuie să sprijinească şi el în activitatea didactică a profesorului de Religie cu sfaturi, participând la ore, fie invitat, fie din proprie ini iativă (dar cu acceptul profesorului), îndrumând profesorul şi elevii. ț La aceste provocări colaborarea sinceră, şi nu de faţadă, dintre preot şi profesorul de religie este una absolut necesară. Pentru asta este necesar ca elevul să sesizeze în sufletul lui şi nu numai în mintea lui familiaritate, căldură la nişte oameni care „nu-i încolonează spre…”, ci care le răspund la întrebări cu adevărat esenţiale pentru ei. Ora de religie nu poate fi ca celelalte ore, nu poate fi nici o oră de „dirigenţie” cum i-am auzit pe unii spunând, ci o oră în care preotul şi profesorul colaborează nu pentru informare, ci pentru formare duhovnicească. Când ne gândim la colaborare între profesorul de religie şi preot nu am în vedere exclusivităţi profesionale, ci relaţii care au concreteţe în formarea unor personalităţi, a unor oameni.

Bibliografie:Cucoș, Constantin, 2008, Educaţia. Iubire, edificare, desăvârşire, Editura Polirom, IașiNota de Prezentare a Programei de Religie – cultul ortodox pentru clasa a IX-aTeme CATEHETICA RELIGIE GRAD IIwww.patriarhia.ro Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Consfătuirea cu profesorii de religie din Arhiepiscopia Bucure tilor, cu tema: ș 'Cooperarea dintre profesorii de Religie i clerul bisericesc în șprograme educa ionale comune'ț . Aula Magna Teoctist Patriarhul, Palatul Patriarhiei, vineri, 13 decembrie 2013www.ziarullumina.ro Articole

Răspunsuri duhovniceşti: Preotul şi profesorul, împreună, pentru o educaţie creştină

Agenda creştinului diac. Marius Mircia