1

Școala Națională de Studii Politice și Administrative

Rezumat Teză de doctorat

„ Populism, euroscepticism și discriminare în discursul motivat religios în România”

Conducător de doctorat: Prof. Univ. Dr. Alina Bârgăoanu

Doctorand: Radu Cristian Răilenau

2

Cuprins Introducere 4

PARTEA I - ASPECTE TEORETICE 11

1. Populismul - scurtă explorare teoretică 11

1.1. Definiții și caracteristici ale populismului 14

1.2. Excluziune vs. incluziune în discursul populist 21

1.3. Adversarii „poporului” 22

1.4. Tehnici discursive ale populiștilor 24

1.5. Cadraje (frames) specifice ale discursului populist 27

1.6. Profilul votanților partidelor populiste 28

1.7. Populism vs. democrație 31

1.8. Populismul în România după Revoluția din 1989 36

2. Discursul instigator la ură - considerente teoretice 42

2.1. Definiții ale discursului instigator la ură 46

2.3. Caracteristicile discursului de ură 50

2.4. Forme ale discursului instigator la ură 54

2.5. Efecte ale discursului instigator la ură 55

2.6. Emitenți și ținte ale discursului urii 59

2.7. Discursul instigator la ură în România 61

PARTEA A II-A: CERCETAREA 64

3. Metodologie 64

3.1. Selecția corpus-ului 64

3.2. Întrebări de cercetare 65

3.3. Metodologie 66

3.4. Context 67

4. Încadrarea subiectului noilor formelor alternative de relație de cuplu pe site-urile cu conținut

creștin-ortodox 71

4.1. Considerente teoretice 71

4.2. Cadraje ale formelor alternative de relație de cuplu 75

4.3. Interpretarea datelor 84

4.4. Compatibilitatea cadrajelor identificate cu discursul populist in România 87

3

5. Populism și instigare la ură în construcția discursivă a actorilor prezenți în textele analizate

91

5.1. Abordări teoretice în sublinierea diferențelor dintre grupuri 91

5.2. Construcția discursivă a actorilor 93

5.3. Compatibilitatea construcției discursive a actorilor cu discursul populist 114

5.4. Discursul instigator la ură: motivație și gravitate 117

6. Strategii de legitimizare și delegitimizare pentru protecția căsătoriei tradiționale 123

6.1. Legitimizarea - considerente teoretice 123

6.2. Strategiile de legitimizare identificate 127

6.3. Interpretarea datelor 145

6.4. Audiența vizată și potențialul de succes al strategiilor de legitimizare / delegitimizare

152

7. Concluziile cercetării 156

ESTE POPULISMUL RELIGIOS UN PERICOL ÎN ROMÂNIA? 160

Note bibliografice: 164

Introducere

Teza reprezintă o investigație a modului în care discursul populist și cel instigator la ură

se manifestă în publicații cu vederi tradiționaliste și creștin ortodoxe din România.

În momentul de față se poate spune că asistăm la o creștere accelerată a simpatiei arătată

partidelor extremiste, naționaliste și populiste de dreapta la nivelul statelor membre ale Uniunii

Europene. Multe dintre acestea câștigă simpatizanți datorită discursurilor populiste și instigatoare

la ură pe care le au și care țintesc, în principal, imigranții, musulmanii și persoanele aparținând

comunității LGBT. Deși în România nu se regasesc toate tendințele din Europa de Vest în ceea

ce privește discursul instigator la ură și / sau populist, am fost și suntem totuși afectați de acest

fenomen. Până în prezent, în România euroscepticismul a fost un fenomen puțin prezent în sfera

publică, România fiind chiar inclusă printre țările mai degrabă eurofile, deși încrederea în

proiectul european a început să scadă după criza economică care și-a făcut simțite efectele

4

începând cu 2009 (Bârgăoanu, Radu, Negrea-Busuioc, 2014; Bârgăoanu, Durach, 2013). Acest

lucru se poate datora inclusiv faptului că românii au fost până în acest moment beneficiari clari ai

integrării europene. Cu toate acestea, în urma procesului de aderare la UE, societatea românească

a trebuit să se acomodeze cu anumite valori ale postmodernității care pot intra, uneori, în conflict

cu valorile tradiționale. În același timp, aceste valori au impact mai ales în planul vieții private,

practic singurul loc în care este justificată prezența influenței bisericilor după secularizarea

societăților. Cu toate că este o susținătoare a integrării europene, Biserca Ortodoxă Română s-a

pronunțat de fiecare dată când s-a încercat transpunerea în lege a valorilor europene care intră în

conflict cu valorile religioase ale acesteia. În România, din punctul de vedere oficial, bisericile

nu mai au niciun rol în chestiuni care țin de economie și, într-o anume măsură, de politică, însă

influența lor este puternică în chestiuni care țin de viața privată (avort, căsătorie, homosexualitate

etc.) (Voicu, 2007).

Prezenta teză de doctorat își propune să exploreze modul în care se comunică, în

publicațiile destinate subiectelor religioase sau de relevanță pentru comunitatea ortodoxă, despre

un subiect care are potențialul de a genera tensiuni între valorile împărtășite de Uniunea

Europeană și cele tradiționale, creștine și creștin ortodoxe: recunoașterea de către stat a unor

forme alternative de relație de cuplu la care să poată avea acces și membrii comunității LGBT,

respectiv parteneriatele civile și căsătoriile între persoane de același sex. Accentul este pus pe

discursurile de factură populistă, instigatoare la ură sau anti-europeană.

Capitolul 1 - Populismul - scurtă explorare teoretică

În utlimii ani, studiile asupra populismului s-au extins, pornind de la încercările de

definire ale acestuia (Weyland, 2001; Mudde, 2004) și până la încercări de identificare a

profilului votanților populiștilor (Akkerman, Mudde, Zlaslove, 2014; Spruyt, Keppens, Van

Droogenbroeck, 2016). Populismul din Europa, sau neo-populismul, este în prezent un fenomen

deosebit de dinamic și se poate spune că „dreapta radicală populistă este cea mai de succes nouă

familie de partide din Europa de după cel de-al doilea război mondial” (Akkerman, et al., 2014,

p. 1325).

Definiția populismului de la care pornește prezenta lucrare este: ”o ideologie care

consideră că societatea este fundamental împărțită în două grupuri omogene și antagonice,

5

<<poporul pur>> și <<elitele corupte>> și care susține că politica ar trebui să fie o expresie a

voinței generale a poporului” (Mudde, 2004, p. 543). Ulterior, Mudde și Kaltwasser (2013, p153)

completează definiția inițială introducând în discuție conceptul de ideologie îngustă, ”thin-

centered ideology”, care se referă la faptul că populismul nu oferă soluții și nici o viziune asupra

tuturor problemelor din societate, ci se concentrează doar pe un set limitat al acestora, construind

o ideologie referitoare la structura puterii în societate.

Pornind de la definiția oferită de Mudde, putem extrage caracteristicile de bază ale

populismului, care pot fi testate în discursurile persoanelor care sprijină această strategie politică.

Astfel, în primul rând, putem lua notă de construirea a două concepte, popor și elită sau elite.

Modul în care acestea sunt definite într-o societate de un anumit actor politic poate să difere

profund de modul în care sunt folosite într-o altă societate sau chiar în aceeași societate, dar de

un alt actor (Mudde & Kaltwasser, 2013).

În ceea ce privește formele radicale de dreapta ale discursului populist, o tehnică utilizată

frecvent este aceea a folosirii discursului instigator la ură. Populiștii radicali de dreapta consideră

că lumea se împarte între cei buni și cei răi. În binomul ”noi-ei”, ”noi” reprezintă poporul, iar

”ei” sunt acele persoane care nu fac parte din popor, din care elitele pot sau nu să facă parte, dar

despre care se spune că ar fi favorizați de elite. Acest binom se concretizează prin demonizarea

”celuilalt” (Mudde, 2007). Poporul poate fi reprezentat de clasa muncitoare sau de cei aflați într-

o situație economică vulnerabilă, cazul cel mai des întâlnit la populiștii de stânga, sau poate fi

construit pornind de la membrii unei anumite națiuni sau care aparțin aceleiași culturi, cum este

cazul partidelor populiste de dreapta. În orice situație, conceptul de popor este încărcat cu

trăsături și calități pozitive social și cultural (Spruyt, et al., 2016) și este văzut ca ceva unitar și

uniform. Elitele, pe de altă parte, pot fi elite economice sau politice sau care au impact atât

economic cât și politic asupra poporului și fac parte din clasa conducătoare sau care au un impact

asupra modului în care este condus statul. Despre aceste elite se susține că sunt deconectate de la

realitățile din societate și de la aspirațiile și dorințele poporului și că acționează pentru a-și

impune propriile agende și a-și urmări propriile interese. În cazul discursurilor populiste radicale

de dreapta, acestea acuză elitele naționale că sunt <<de stânga>> și <<progresiste>> (Mudde,

2007, p. 68). Pe lângă elite, poporul poate fi prezentat în antiteză și cu alte categorii sociale, cum

ar fi „perverșii” (minorități sexuale, consumatori de droguri) sau „pervertitorii” (actorii care

protejează drepturile „perverșilor”) (Mudde, 2007).

6

Există o confuzie destul de mare între ce anume poate fi considerat popular și ce este

populist. Pentru unii, orice măsură propusă ca răspuns la nevoia sau la cerințele unei mase

populare va putea să fie descrisă ca fiind populistă (Stavrakakis, 2014). Este important de

remarcat că nu orice tip de discurs care face apel la voința poporului este neapărat un discurs

populist. Pentru a determina acest lucru trebuie să se analizeze dacă respectivul actor politic

sugerează că voința poporului este una omogenă în legătură cu majoritatea problemelor dintr-o

societate și dacă sugerează că diversitatea este periculoasă.

Populismul tinde să se manifeste la extreme din punctul de vedere al excluziunii sau

incluziunii persoanelor în societate. În Europa, unde predomină populismul de dreapta, cu o

dimensiune preponderentă socio-culturală, cu accente de naționalism sau nativism, acesta tinde

să îndemne la excluderea anumitor grupuri de persoane, de regulă a imigranților, non-etnicilor

sau a celor de religie diferită de cea a majorității, (Mudde & Kaltwasser, 2013.

Din punctul de vedere al relației cu democrația, populismul reprezintă o critică adusă

acesteia, însă această critică vine din interiorul ei, prin mecanisme democratice și nu este doar un

răspuns la adresa birocrației și elitelor politice. Chiar dacă testează limitele democrației,

populismul nu încearcă, însă, să o distrugă și nici să se delimiteze de aceasta (Finchelstein,

2014).

În România, Biserica Ortodoxă Română folosește deseori argumente naționaliste, are

tendițe autoritaritare și încearcă să se implice în viața publică românească și a contribuit, de-a

lungul anilor, la construirea unei idei de națiune centrată pe etnie (Cinpoeș, 2013). Acest lucru a

influențat și a construit argumente de care s-au folosit partidele populiste (Negrea-Busuioc,

2016).

Capitolul 2 - Discursul instigator la ură - considerente teoretice

Una dintre problemele pe care le prezintă cercetarea și modul de tratare de către societate

a discursului instigator la ură este că nu există o singură definiție a conceptului care să fie

acceptată de o largă majoritate (Prohibiting, 2012). În lipsa unei definiții unanim acceptate,

recunoașterea discursului instigator la ură poate fi făcută apelând la caracteristicile acestui tip de

discurs. Parekh (2005) propune trei condiții care, dacă sunt îndeplinite, pot pune eticheta de

limbaj de ură asupra unui discurs: „în primul rând, [discursul de ură] trebuie să aibă în vizor o

țintă care să fie ușor identificabilă pe baza unor anumite caracteristici ale sale; [...] în al doilea

7

rând, discursul de ură stigmatizează ținta prin atribuirea unui set de calități constitutive care sunt

privite în general de societate ca indezirabile; [...] în al treilea rând, grupul țintă este plasat în

afara zonei în care se pot menține relații normale cu acesta” (Parekh, 2005, p. 214).

Această trăsătură a discursului instigator la ură, de evidențiere a elementelor nedorite din

societate, îl face o armă puternică în mâinile promotorilor extremei drepte, deci și a populiștilor

de extremă dreaptă. Așa cum am arătat în capitolul precedent, discursul populist de extremă

dreaptă se bazează nu numai pe delimitarea clară a „poporului pur” de „elitele corupte”, ci și pe

crearea unor adversari ai acestuia, unor elemente sociale antagonice care reprezintă amenințări la

adresa „poporului”.

Există, însă, o confuzie destul de mare la nivelul statelor cu privire la sancțiunile care ar

trebui aplicate diverselor forme ale discursului de ură. Adepții moderați ai respectării dreptului la

libera exprimare susțin că discursul instigator la ură ar trebui să fie supus, în primul rând,

sacțiunilor civile și administrative, iar sancțiunile penale ar trebui să fie folosite doar pentru

cazurile care au atins gravitatea maximă și pentru care sancțiunile mai blânde nu ar fi la fel de

eficiente ca cele penale (Prohibiting, 2012).

Din punctul de vedere al existenței posibilității de a fi protejate de dreptul la liberă

exprimare, Yong (2011) propune o clasificare a discursului instigator la ură în patru categorii: (1)

discursuri care vizează defăimarea unei ținte; (2) defăimare voalată; (3) activități de advocacy

organizate pentru implementarea unor politici de excludere / eliminare (4) alte exprimări, opinii,

valori care iau forma unei judecăți adverse unui grup vulnerabil la discurs instigator la ură,

precum dezbaterile academice (Yong, 2011, p. 401).

Fofiu (2010) spune despre discursul instigator la ură că se bazează pe dihotomia noi -

ceilalți, relația in - goup / out - group, în care ceilalți sunt investiți cu diferențe care îi pictează

într-o lumină negativă, inferioară, de multe ori dezumanizantă. Acești ceilalți devin un pericol,

prin urmare agresiunile față de ei, violente sau nu, devin justificate. Această dimensiune sub-

umană atașată țintelor discursului instigator la ură minimizează vina pe care ar simți-o cei care

lansează atacurile la adresa acestora în cazul în care atacurile ar fi îndreptate către persoane egale

lor. Țintele discursului instigator la ură nu sunt numai reflexia diferențelor percepute ca fiind

nocive, ci chiar purtători de vină pentru situația neplăcută sau periculoasă în care se găsește

grupul din care face parte audiența mesajului. Această împărțire a membrilor societății, în care

persoanele dintr-un anumit out-group sunt portretizati ca incompatibili cu valorile in-group-ului

8

și periculoși pentru membrii acestuia, fac din discursurile instigatoare la ură o unealtă deosebit

de importantă pentru populiști de extremă dreapta. Fofiu (2010) susține că motivațiile pentru

apariția discursului instigator la ură pot fi găsite prin intermediul analizei discursului și că

acestea intră într-una din următoarele categorii: (1) conflictul pentru resurse limitate; (2)

percepția unei superiorități morale a membrilor in-group-ului; (3) obiective comune ale in-group-

ului; (4) favorizarea in-group-ului, în sensul nevoii de reprezentare a unei imagini pozitive pentru

acesta; (5) omogenitatea percepută pentru out-group; (6) percepția unei amenințări din partea

out-group-ului De asemenea, discursul instigator la ură poate conține referiri la o epocă de aur

trecută în care outgroup-ul nu era prezent sau nu se manifesta politc, cultural, social și în care

valorile și morala ingroupului erau norme în societate. (Fofiu, 2010).

Discursul instigator la ură produce efecte negative atât la nivelul grupurilor de persoane

care sunt victime ale sale, precum și la nivelul societății în general, dar poate fi privit și ca un

demers politic, în măsura în care reprezintă o armă a opresiunii, dominării și subordonării unui

grup de oameni de către un alt grup (Cortese, 2006) și poate ajungă până acolo unde aceste

grupuri de oameni, fie ele minorități religioase, entice sau sexuale să fie reprezentate ca fiind

subumane (Saunders, 2011). „Un discurs care poate părea puțin periculos într-un anumit context,

poate să fie încadrat ca discurs de ură și să fie periculos într-un altul” (Parekh, 2005, p. 215).

Deși redactat pentru a servi politicilor de sancționare a discursului instigator la ură, un

studiu al organizației Article 19 (Prohibiting, 2012) propune o schemă utilă și din perspectiva

analizării discursului la ură ca unealtă de comunicare și oferă o serie de criterii pe baza cărora se

poate determina gravitatea unui discurs de ură. Liniile directoare propuse de organizație fac

referire la o serie de elemente care se regăsesc și la alți cercetători, cum ar fi contextul (Angi, et

al., 2014; The Role, n.d.), conținutul sau emitentul (Angi, et al., 2014) dar introduce în calcul, în

mod explicit și intenția persoanei care promovează discursul de ură, probabilitatea ca discursul să

producă efecte și amploarea exprimării. Principalele ținte ale discursului de ură din România sunt minoritățile etnice și

minoritățile sexuale (Răileanu, et al., 2016). În ceea ce le privește pe cei din urmă, includerea lor

pe lista celor mai frecvente ținte ale discursului urii se poate explica și prin faptul că România se

situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește acceptarea homosexualilor

(Homofobia, 2009). În ceea ce privește minoritățile sexuale, discursul de ură din spațiul public a

făcut ca „părerile homofobe să fie considerate legitime și respectabile, într-o măsură mai mare

9

decât părerile similare față de alte grupuri vulnerabile la discriminare din România” (The Social,

2009, p. 4).

Capitolul 3 - Metodologie Având în vedere că prezenta lucrare își propune să identifice în ce măsura discursul

grupurilor religioase ar putea introduce subiecte din sfera discursului populist și al discursului

instigator la ură în spațiul public românesc, primul pas în alegerea corpusului a fost selectarea

unei teme de actualitate care ar putea genera astfel de discursuri: recunoașterea de către stat a

unor forme alternative de relație de cuplu care ar putea asigura anumite drepturi pentru

persoanele aparținând minorităților sexuale.

Al doilea pas a fost reprezentat de alegerea site-urile pe al căror conținut am urmat să-l

analizez. Am avut în vedere obținerea pozițiilor oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române cu

privire la subiectul formelor alternative de relație de cuplu, dar și pe cele ale unor publicații

moderate sau al unor publicații extremiste. Am avut în vedere obținerea câte unui site

reprezentativ pentru fiecare din aceste trei categorii. Astfel, am ales site-ul agenției de presă a

B.O.R, basilica.ro, site-ul cu vederi religioase moderate cu cel mai mare număr de utilizatori,

crestinortodox.ro, și site-ul Cuvântul Ortodox, care este bine indexat pe motorul de căutare

Google și care preia texte extremiste și de pe alte site-uri similare, fiind un bun studiu de caz

pentru modul în care comunică spectrul ultra-tradiționalist și extremist ortodox din România. Pe

aceste site-uri, au fost identificate 64 de articole, dintre care majoritatea, 43 la număr, pe site-ul

Creștin Ortodox, urmată de 14 articole pe site-ul agenției de presă a B.O.R., basilica.ro și de 9

articole pe portalul creștinortodox.ro. Având în vedere că numărul de articole selectate reprezintă

unul rezonabil pentru o analiză calitativă, singura limitare referitoare la perioada de referință a

fost dată de momentul definitivării corpus-ului, anume luna iunie a anului 2016. Întrebările

cercetării au fost următoarele:

1. În ce măsură cadrajele prezente în textele analizate sunt compatibile cu un discurs

populist, inclusiv de factură antieuropeană?

2. Există diferențe în acest sens între pozițiile oficiale ale B.O.R., discursurile de pe site-

urile mainstream cu conținut religios și cele de pe site-urile cu vederi ultra-tradiționaliste creștin-

ortodoxe?

10

3 Prezentarea actorilor care se regăsesc în textele analizate este sugestivă pentru discursul

populist?

4. Care sunt caracteristicile discursului instigator la ură care apare în textele analizate? Se

vor avea în vedere identificarea țintelor sale, emitenților (în sensul prezenței sau absenței sale în

cele trei tipuri de publicații analizate), motivațiile pentru existența fenomenului și gravitatea

acestuia.

5. Care sunt strategiile de legitimizare a inițiativelor de protejare a căsătoriilor

tradiționale și de delegitimizare a recunoașterii din partea statului a formelor alternative de

relație de cuplu?

6. Cum sunt construite aceste strategii de legitimizare și delegitimizare?

În vederea obținerii unui răspuns la primele două întrebări de cercetare, a fost utilizată

analiza cadrajelor (frame analysis). Conform acesteia, cadrajele „influențează opinia publică prin

creșterea vizibilității unor atribute ale unei teme” (Corbu, Ștefăniță, Oprea, Udrea, 2015, p. 44).

Încadrarea reprezintă „selectarea unor aspecte ale unei realități percepute și creșterea vizibilității

acestora într-un context comunicațional” (Entman, p.52). Având în vedere specificul întrebărilor

de cercetare pentru care este utilizată analiza cadrajelor, am preferat utilizarea abordării

inductive, reprezentată de „examinarea deschisă și interpretarea textelor în vederea descoperirii

cadrajelor prezente în acestea” (Touri & Koteyko, 2015, p. 603).

În ceea ce privește celelalte întrebări de cercetare, abordarea folosită este reprezentată de

analiza critică de discurs. Aceasta „studiază modul în care inegalitățile și abuzul de putere

socială sunt puse în scenă, reproduse, legitimizate, dar și modul în care se opune rezistență lor,

prin intermediul textelor și discuțiilor în contextul social și politic” (van Dijk, 2015, p 466).

Analiza critică de discurs presupune „o orientare critică, socio-politică și socio-culturală spre

analiza discursului” (van Dijk, 1991, p. 1) și o poziționare a cercetătorului „în opoziție cu cei

care abuză de puterea discursivă” (van Dijk, 1995, p. 18). Scopul analizei critice de discurs este

„formularea unor contra-discursuri eficiente și dezvoltarea unor cotra-ideologii” (van Dijk, 1991,

p. 2) care să atace și să prezinte contra-argumente împotriva modului în care, prin intermediul

discursurilor, se încearcă crearea de relații de dominație în societate (Fairclough, 1989). Analiza

critică de discurs presupune nu numai analizarea caracteristicilor unor texte, ci trebuie să ia în

considerare și contextul social și politic în care aceste texte au fost produse (van Dijk, 1991;

Wodak, de Cillia, Reisigl, 2009). Analiza critică de discurs oferă perspective asupra modului în

11

care discursul exprimă și confirmă status-quo-ul la nivelul societății (van Dijk, 1991), dar și

propagă prejudecățile și stereotipurile existente (van Dijk, 1998).

Capitolul 4 - Încadrarea subiectului noilor forme alternative de relație de cuplu pe site-urile cu conținut creștin-ortodox

Pronind de la ideea că felul în care este folosit limbajul în relație cu un anumit subiect

influențează, subtil sau nu, modul în care acel subiect este perceput (Diakopoulos, Zhang,

Elgesem & Salway, 2014), analiza cadrajelor arată modul în care este influențată conștiința

umană de felul în care sunt comunicate anumite informații (Entman, 1993).

Conform abordării socioligice a încadrării, Entman (1993) o definește ca ”selectarea unor

anumite aspecte ale unei realități percepute și punerea lor în lumină prin intermediul unui text

comunicațional, în așa fel încât să promoveze o definiție a unei anumite probleme, interpretare

cauzală, evaluare morală și / sau recomandarea unei soluții pentru chestiunea descrisă.” (p. 52).

La bază, există patru funcții ale cadrajelor: definirea problemelor, stabilirea cauzelor

pentru aceste probleme (ce a dus la apariția problemelor), judecarea valorii morale a agenților

care au cauzat problema și ale efectelor acestora și sugerarea de soluții.

Punerea în evidență a anumitor informații, un rezultat principal al încadrărilor, face ca

informația decupată să fie mai memorabilă pentru audiență, care o diferențiază de restul

informațiilor și o internalizează mai ușor (Corbu et al, 2015). Punerea în evidență a acestor

informații poate fi făcută prin intermediul repetițiilor sau prin asocierea lor cu simboluri culturale

familiare (Entman, 1993), sau prin intermediul co-ocurenței anumitor termeni (Diakopoulos, et

al., 2014).

În situațiile în care există o competiție a cadrajelor propuse, atunci este posibil ca partea

care reușește să facă o mai bună ”publicitate” cadrajului propus de ea să reușească să obțină un

avantaj în fața celorlalte părți, astfel încât se poate spune că accesul inegal la resurse influențează

modul în care sunt acceptate cadrajele în societate(Chong & Druckman, 2007). O altă teorie cu

privire la ce cadraje se pot impune mai ușor, este aceea a cadrajelor slabe și a cadrajelor

puternice, care susține că un cadraj va fi mai ușor acceptat cu cât este mai puternic. Un cadraj

poate deveni puternic fie pentru că este susținut de o persoană influentă sau vine dintr-o sursă

văzută ca fiind sigură, fie din cauză că rezonează cu valorile consensuale din societate, fie că nu

contrazice niște credințe puternice anterioare ale persoanelor (Chong & Druckman, 2007).

12

Cadrajele specifice identificate prin intermediul analizei corpus-ului cercetării au fost

grupate în cadraje mai largi: amenințări reprezentate de formele alternative de relație de cuplu,

democrație, susținători ai formelor alternative de relație de cuplu, luptă mediatică, clasă politică

coruptă, lipsa relevanței sociale a formelor alternative de relație de cuplu, similaritate cu

sistemele totalitare, cadrajul teologic, parteneriatele civile sunt primul pas spre drepturi

suplimentare, inclusiv pentru devianții sexuali, probleme juridice ale propunerii legislative

privind parteneriatul civil, corupția morală a homosexualilor. Din punctul de vedere al

colocațiilor, expresia ”propagandă homosexuală” a fost deseori utilizată. Se poate interpreta,

deci, că se caută sugerarea ideii că orice doleanță venită din partea comunității LGBT sau a

susținătorilor ei, ar trebui să trezească suspiciune, întrucât presupune o încercare de ascundere a

adevărului sau de mutare a atenției de la scopul principal care este urmărit. De asemenea, s-au

remarcat și prezențele unor cadraje care aduc în discuție Uniunea Europeană ca pe un factor

negativ în ceea ce privește situația socială din România. În condițiile în care încadrarea

subiectelor europene în termeni de amenințări percepute la adresa individului sau a identității

acestuia pot influența susținerea pe care acesta o acordă Uniunii Europene (Corbu, et al., 2015),

se poate considera că textele analizate reflectă și vizează inclusiv construirea a unei atitudini

eurosceptice în rândul populației din România.

Se remarcă că o bună parte din cadrajele propuse de cele trei publicații pentru tratarea

subiectului formelor alternative de relație de cuplu pot fi folosite în cadrul unor discursuri

populiste și că tipul de populism regăsit în textele analizate are, preponderent, o dimensiune

socio-culturală, caracteristică formelor europene ale fenomenului (Mudde & Kaltwasser, 2013).

Discursul instigator la ură utilizat este de natură nu numai să semnaleze dușmanii „poporului”,

dar și să-i demonizeze, ceea ce reprezintă o caracteristică a discursului populist radical de

dreapta (Mudde, 2007). Pe lângă antiteza cu acestea, poporul, definit slab, este construit în

opoziție și cu anumiți actori interni mult mai bine definiți în special din punctul de vedere al

caracteristicilor văzute ca indezirabile: minoritățile sexuale și susținătorii acestora, perverșii și

pervertitorii, ceea ce reprezintă o marcă suplimentară a populismului radical de dreapta (Mudde,

2007). De asemenea, putem remarca că în construcția categoriilor „popor”, „elite” și „adversari”,

o parte din încadrările problematicii legiferării formelor alternative de relație de cuplu plasează

discursul publicației Cuvântul Ortodox în sfera discursului instigator la ură.

13

Capitolul 5 - Populism și instigare la ură în construcția discursivă a actorilor prezenți în textele analizate

Analiza corpusului format din cele 64 de articole extrase de pe site-urile Cuvantul

Ortodox, Basilica, și portalul crestinortodox.ro evidențiază o serie de actori care sunt incluși în

aceste materiale care se referă la formele alternative de relație de cuplu. Actorii pot fi împărțiți în

următoarele categorii: mass media, lideri politici, cu o subgrupă formată din lideri politici care

susțin formele alternative de relație de cuplu, figuri religioase care susțin aceste forme de relație

de cuplu, minorități sexuale, persoane cu sexualitate deviantă, organizații care militează pentru

drepturile persoanelor LGBT, alte grupuri vulnerabile, ambasade, Uniunea Europeană, instituții /

structuri suprastatale care sprijină mișcarea LGBT, alte tipuri de actori care susțin persoanele

LGBT, politicieni, clasa de mijloc, creștinii ortodocși, cetățenii, tabăra conservatoare, Biserica

Ortodoxă Română, societatea civilă.

Analiza arată că modul de prezentare a actorilor din textele analizate este consistent cu

cel care caracterizează discursurile populiste. Avem de-a face pe de o parte cu un popor,

reprezentat de cetățeni, care sunt incluși în categoria credincioșilor ortodocși și a căror voce este

exprimată de tabăra tradiționalistă, și ale căror interese se află în conflict cu cele ale unor

elemente care sunt externe acestuia, reprezentate de minoritățile sexuale și de organizațiile și

activiști pentru drepturile comunității LGBT, precum și de persoanele cu sexualitate deviantă,

interesele celor din urmă fiind promovate de elite politice (ambasadele altor state, organizații și

instituții suprastatale), culturale (mass media) și economice (corporații, alți agenți de influență

străini).

În ceea ce privește discursul instigator la ură, acesta apare numai în cazul publicației

Cuvântul ortodox și este folosit mai ales împotriva minorităților sexuale și al activiștilor pentru

drepturile persoanelor LGBT care lucrează sau nu în organizații cu acest specific. Motivele care

au favorizat apariția acestui discurs sunt conflictul pentru resurse limitate reprezentat, mai

degrabă, de energia pe care politicienii o folosesc în procesul de legiferare, percepția unei

superiorități morale a membrilor in-group-ului validată prin construcția imaginii eminamente

pozitive a persoanelor din in-group în antiteză cu imaginea negativă a persoanelor aparținând

minorităților sexuale, membre ale out-group-ului. Obiectivele comune ale in-group-ului sunt

reprezentate de protejarea și salvarea instituției familiei din care ar rezulta atât protejarea

societății române, cât și a bisericii și rolului jucat de morala creștină în aceasta.

14

Mai trebuie menționat aici că publicația Cuvântul Ortodox, reușește, în cele mai multe

cazuri, să evite formele extreme ale discursului instigator la ură. De cele mai multe ori, discursul

instigator la ură este mascat sub pretextul schimbului de informații sau ia forma susținerii față de

persoanele care urmăresc excluderea țintelor de la crearea și revendicarea unor drepturi. Se

remarcă, deci, grija autorilor textelor de pe site-ul Cuvântul Ortodox de a rămâne în zona legală.

Capitolul 6 - Strategii de legitimizare și delegitimizare pentru protecția căsătoriei tradiționale

Tyler (2006) arată că „legitimitatea este o proprietate psihologică a unei autorități,

instituții sau aranjament social care îi determină pe cei care se află într-o relație cu ea să creadă

că aceasta este adecvată, potrivită și corectă. Din cauza legitimității, oamenii simt că trebuie să să

supună hotărârilor și regulilor, urmându-le din obligație mai degrabă decât de teama unor

pedepse sau în speranța unor recompense. Legitimitatea este importantă pentru succesul unor

autorități, instituții și aranjamente instituționale întrucât influnțarea celorlalți doar pe baza

deținerii și utilizării puterii este dificilă” (p. 375). Există patru mari categorii de legitimizare:

apelul la autoritate, evaluare morala, raționalizare, mythopoesis. (van Leeuwen & Wodak, 1999).

Van Leeuwen (2007) atrage atenția că „aceste forme de legitimizare pot să apară împreună sau

separat și pot servi și pentru de-legitimizare” (p 92).

Berger și Luckman (1966) arată că există niveluri diferite de legitimizare, primul fiind

reprezentat de transmiterea limbajului care desemnează experiența umană. Al doilea nivel este

reprezentat de legitimizările care fac apel la argumente rudimentare, inclusiv folosirea

proverbelor, legendelor și maximelor morale. Pe al treilea nivel se găsesc legitimizările care fac

apel la teorii cuprinzătoare. Al patrulea nivel presupune construirea unui univers simbolic, în

care legitimitatea unei acțiuni nu mai are efecte doar din perspectiva unor scopuri pragmatice sau

ca parte dintr-o teorie, ci este construită în legătură directă cu întreg universul. (pp. 112-113).

Parcurgerea corpusului format din cele 64 de articole de pe site-urile analizate,

basilica.ro, cuvântul-ortodox.ro și creștinortodox.ro, arată că încercările de legitimizare ale

mișcărilor de menținere a familiei „tradiționale”, în sensul căsătoriei ca uniune consensuală a

unui bărbat cu o femeie, ca singura formă de relație de cuplu recunoscută de stat, precum și

strategiile de delegitimizare a recunoașterii legale a unor forme alternative de relații de cuplu, au

15

fost realizate făcând apel la aproape toate categoriile și subcategoriile de strategii de legitimizare.

Apelul la autoritatea personală, strategia de legitimizare care răspunde întrebării „de ce trebuie

asta” printr-un răspuns de tipul „pentru că așa zic eu / zicem noi” nu a fost, însă, prezentă între

strategiile de legitimizare utilizate. Concluzia generală care poate fi trasă în ceea ce privește

audiențele vizate de cele trei publicații, dar mai ales de Cuvântul Ortodox, este aceea că se

încearcă „evadarea” din zona fundamentalismului ortodox spre un public mainstream, pentru

care problemele sociale sunt mai importante decât cele religioase.

Capitolul 7 - Concluziile cercetării

În ceea ce privește manifestările populismului în discursul publicațiilor analizate, trebuie

remarcat că textele de pe fiecare dintre cele trei site-uri conțin elemente discursive care ar putea

să fie incorporate într-un discurs populist, însă în grade diferite. În mod deloc surprinzător, site-

ul Cuvântul Ortodox conține cele mai multe exprimări populiste, lucru care decurge atât din

orientare sa spre o viziune tradiționalistă și extrem-ortodoxă, cât și din faptul că a alocat cel mai

mult spațiu media subiectului legiferării formelor alternative de relație de cuplu din toate

publicațiile studiate. Pe de altă parte, este suprinzător că, dintre cele trei publicații analizate, cea

care exprimă poziția oficială a Bisericii Ortodoxe Române se găsește pe locul al doilea în ceea ce

privește existența markerilor discursului populist. Fără să conțină toate elementele unui astfel de

discurs, textele site-ului basilica.ro, agenția de știri a B.O.R., oferă mai multe elemente care pot

fi preluate într-un discurs populist decât textele site-ului creștinortodox.ro, care a fost publicația

cea mai moderată din cele analizate.

Astfel, așa cum am menționat mai sus, numai site-ul Cuvântul Ortodox conține în mod

clar toți markerii unui discurs populist care se poate încadra în definiția propusă de Mudde

(2004) și care a stat la baza prezentei cerecetări. Acest site a construit o imagine a unui „popor

pur” care cuprinde toate persoanele din societatea românească care se opun sau care nu ar

beneficia de pe urma recunoașterii de către stat a unor forme alternative de relație de cuplu ce ar

permite persoanelor aparținând minoritățile sexuale să beneficieze de drepturi similare cu cele

ale persoanelor heterosexuale căsătorite. Această imagine a „poporului pur” este construită în

antiteză cu reprezentarea profund negativă ale unor elite, interne sau externe, care susțin aceste

forme alternative de relație de cuplu. Elitele interne ale căror imagine negativă este construită

16

sunt reprezentate atât de oamenii politici care susțin parteneriatele civile sau căsătoriile între

persoane de același sex, cât și de media mainstream, care le promovează și de organizațiile și

activiștii pentru drepturile LGBT. Elitele externe includ, pe lângă alți actori, ambasadele unor

anumite state occidentale care s-au implicat în sprijinirea drepturilor persoanelor LGBT, dar și

unele organizații suprastatale, printre care și Uniunea Europeană. Așa cum era de așteptat,

corupția acestor elite este prezentată ca fiind una de ordin preponderent moral, însă este

interesant că morala la care se face referire nu este întotdeauna cea creștină. Aceste elite corupte

sunt acuzate și de faptul că plasează pe lista priorităților drepturile minorităților sexuale în fața

bunăstării economice a celor defavorizați. Acestă poziționare de stânga este foarte interesantă

pentru această publicație care are o orientare preponderent de dreapta și nu se sfiește să

folosească trimiterile la extrema stânga ca pe arme împotriva actorilor pe care dorește să-i

prezinte într-o lumină negativă. Pe lângă aceste elite, imaginea „poporului pur” este construită și

în antiteză cu cea a persoanelor aparținând comunității LGBT. Această particularitate a textelor

analizate pe site-ul Cuvântul Ortodox, anume construirea imaginii „poporului pur” nu numai în

antiteză cu „elitele corupte”, ci și cu alte grupuri sociale care reprezintă o amenințare la adresa

lui, confirmă particularitățile de populism de extremă dreapta a discursului de pe acest site. În

același timp, poziția exprimată prin intermediul textelor publicate pe site-ul Cuvântul Ortodox

este aceea că politicienii ar trebui să asculte vocea „poporului”, în sensul modificării constituției

României, astfel încât căsătoria să fie definită exclusiv ca uniune dintre un bărbat și o femeie, în

loc de uniune dintre soți, așa cum este acum. Acest îndemn ia forma apelui la democrație, însă

textele relevă faptul că acest concept este înțeles mai degrabă ca un sistem de guvernare în care

voința cetățenilor trebuie să primeze și mai puțin ca un sistem gândit să ofere acces la servicii și

drepturi egale tuturor cetățenilor dintr-un stat. De asemenea, este important de remarcat și

vehemența cu care aceste idei sunt prezentate în textele analizate.

În textele de pe site-ul agenției de presă a Bisericii Ortodoxe Române, basilica.ro,

markerii populismului se manifestă mai ales prin intermediul modului în care sunt construite

conceptele de popor și elite, precum și de cel de adversari ai poporului, însă aceste construcții

relevă o poziție cu mult mai puțin vehementă. De asemenea, trebuie remarcat și numărul mult

mai mic de actori care intră în categoria elitelor și adversarilor poporului, clasa politică nefiind

menționată ca aparținând niciuneia dintre aceste categorii. Apelul către aceasta, prin care i se

cere ascultarea vocii poporului este aproape inexistent deși se poate considera că este sugerat

17

prin intermediul textelor. Portalul creștinortodox.ro este publicația care conține cele mai puține

texte care ar putea alimenta discursuri de factură populistă. Aceste texte sunt reprezentate doar

de amenințările pe care formele alternative de relație de cuplu, recunoscute de stat, le-ar putea

avea asupra familiei, copiilor și societății în general, precum și distanțarea dintre cetățenii

obișnuiți, a căror voce este reprezentată de mișcările de protejare a familiei tradiționale, și

susținătorii comunității LGBT.

Discursul instigator la ură este folosit numai de publicația Cuvântul Ortodox și numai în

relație cu membrii comunității LGBT. Cu toate acestea, trebuie remarcat că autorii textelor

încearcă să mascheze discursul de ură sub pretextul schimbului de informații sau a discursului

politic care face referire la drepturile care se cuvin persoanelor heterosexuale. Acesta este un

lucru important, deoarece arată o maturizare a comunicatorilor din zona extrem-tradiționalistă,

care au deprins abilități de comunicare care le permit să se protejeze mai bine de eventualele

sancțiuni care ar putea fi aplicate de instituțiile statului. De asemenea, trebuie menționat și faptul

că, deși contextul general din România este unul în care minoritățile sexuale pot fi considerate ca

fiind mai predispuse să fie victime ale infracțiunilor motivate de ură decât alte grupuri

vulnerabile din România (există un istoric recent de manifestații violente la adresa acestei

comunități și există cazuri în care instituțiile statului nu au luat toate măsurile pentru protejarea

membrilor acestei comunități care au fost agresați sau pentru sancționarea agresorilor lor),

analiza arată că nu este necesară sancționarea penală sau contravențională a autorilor acestor

mesaje de ură. Acest lucru se datorează absenței unui conținut care să incite la violență fizică

împotriva persoanelor aparținând comunității LGBT. Astfel, intervenția pentru protejarea

persoanelor LGBT ar trebui să ia, mai degrabă, forma contra-discursului și nu a sancțiunilor

aplicate de către instituțiile statului.

În legătură cu potențialul de succes al contra-discursului, acesta poate fi determinat din

analiza strategiilor de legitimizare a demersului de protecție a recunoașterii unice arătată de către

stat căsătoriei tradiționale și a strategiilor de delegitimizare a recunoașterii de către stat a unor

forme alternative de relație de cuplu. În acest sens, analiza arată că argumentele aduse de

publicații nu sunt în întregime greu de combătut. Dintre cele greu de combătut sunt cele de

factură teologică, pentru care ar fi necesare contra-argumente care să vină de la persoane

respectabile care aparțin tot bisericii și care sunt recunoscute ușor de către public, însă sunt șanse

destul de mici ca asemenea actori să apară în spațiul public. Tot greu de combătut sunt și

18

tehnicile de legitimizare și delegitimizare care fac referire la personalități iconice în spațiul

public românesc, încărcate fie cu o simbolistică profund pozitivă (Arsenie Boca), fie profund

negativă (George Soros). În ceea ce privește argumentele mai ușor de combătut, acestea aparțin

gândirii laice. Aceste argumente sunt, însă, mult mai slab construite și se bazează într-o măsură

destul de mare pe presupusa lipsa de abilitate a audiențelor de a consuma critic informația.

În ceea ce privește dimensiunea eurosceptică și antioccidentală a textelor analizate,

aceasta se găsește mai ales la publicația Cuvântul Ortodox. Aici, Uniunea Europeană și lumea

occidentală sunt prezentate exclusiv ca agenți de influență pentru obținerea de drepturi

suplimentare și necuvenite pentru minoritățile sexuale, sugerându-se, chiar, că miza acestor

demersuri este distrugerea ortodoxiei și creștinătății, în general. De asemenea, este important de

menționat că poziția agenției de știri a B.O.R., relevată prin textele scrise în legătură cu subiectul

formelor alternative de relație de cuplu, arată un început de asumare a unor tendințe eurosceptice

de către această instituție.

Este populismul religios un pericol în România?

Poate cea mai importantă întrebare la care teza de față poate oferi un răspuns este dacă

democrația din România și parcursul ei european sunt în pericol din partea discursului populist

care caută adepți în zona persoanelor religioase din țara noastră. Suntem în afara oricărui

pericol? Sau, la extrema opusă, putem discuta de un butoi cu pulbere pe care societatea din

România stă și care este gata să explodeze? Răspunsul este undeva la mijloc.

Așa cum am arătat, există voci din „tabăra tradiționalistă”, cum se autodefinesc acestea,

care promovează un discurs populist, eurosceptic și care folosesc limbajul urii pentru a da

greutate nevoii de reorganizare rapidă a societății în jurul valorilor pe care le împărtășesc. De

asemenea, am arătat că și Biserica Ortodoxă Română are o politică de comunicare mai moderată

față de aceste voci extremiste, dar care totuși poate să alimenteze discursul populist. Mai mult, se

poate spune că B.O.R. dă semne că proiectul european, susținut în trecut, începe să deranjeze

instituția atunci când valorile acestuia intră în conflict cu cele ale bisericii. O veste bună vine din

zona comunicatorilor creștini de succes din mediul online, care par mai degrabă să se

concentreze mai mult pe probleme care țin de teologie, și de viața bisericii și să pună mai puțin

accent pe modul în care funcționează statul laic și pe dezbaterile publice care îl privesc. Însă, se

19

poate spune, că, în aceste condiții, semințele populismului și euroscepticismului sunt disponibile

pentru a fi plantate în solul politic.

Din punctul de vedere al peisajului politic, până acum nu am avut exemple de actori care,

bazându-se doar pe valorile tradiționale și ortodoxe și în prezența unei agende populiste și

eurosceptice, să aibă un succes real. Candidații care au marșat pe un astfel de discurs și pe o

astfel de poziționare ideologică au eșuat din punct de vedere electoral. Însă, acest lucru s-a

datorat și lipsei de carismă a acestor actori și unui context social și politic care nu favoriza

poziționarea protejării valorilor tradiționale nici sub semnul urgenței (până la urmă, politicienii

români și instituțiile statului au fost întodeauna de partea protejării familiei tradiționale,

proiectele de lege privind parteneriatele civile fiind respinse cvasi-unanim) și nici înaintea

dorințelor de integrare europeană.

Însă, acest context social și politic se schimbă. Pe de o parte, încrederea românilor în

proiectul european începe să se diminueze. Deși suntem în continuare o țară care poate fi

considerată eurofilă, Uniunea Europeană începe să pară din ce în ce mai puțin atractivă pentru

români, iar crizele recente prin care trece, și în special cea a imigranților, nu par să ajute la

schimbarea acestei tendințe. În același timp, urgența protejării valorilor tradiționale pare să se

apropie. Adoptarea Raportului Lunacek de către Parlamentul European înseamnă că, mai

devreme sau mai tarziu, toate statele membre ale UE vor trebui să recunoască relațiile de cuplu

ale persoanelor de același sex.

În plan intern, orgnizațiile din societatea civilă care luptă pentru protejarea valorilor

tradiționale și pentru stilul de viață ortodox, au reușit să impună pe agenda publică subiectul

modificării Constituției României. După încercarea eșuată din anul 2007, când Curtea

Constituțională nu a validat semnăturile strânse de acestea pentru organizarea unui referendum

privind modificarea Constituției, anul acesta, organizațiile, sprijinite de mai multe culte creștine,

printre care și de Biserica Ortodoxă Română, au reușit să strângă peste trei milioane de

semnături, iar Curtea Constituțională le-a validat solicitarea. În momentul de față mingea se află

în terenul Parlamentului, care trebuie să decidă dacă referendumul de modificare a Constituției

va avea loc. În cazul în care referendumul este organizat, rezultatul acestuia este unul previzibil,

iar comunitatea LGBT din România va trebui să aștepte mai mulți ani până să poată spera să

beneficieze de drepturile avute de minoritățile sexuale din multe state din Vestul Europei. În

același timp, o eventuală constrângere venită din partea UE de recunoaștere de către stat a unor

20

forme alternative de relație de cuplu, ar putea fi privită cu și mai multă ostilitate decât ar fi

privită în prezent, fiind mai ușor de pictat în lumina unei ingerințe în suveranitatea unui stat. Pe

de altă parte, dacă Parlamentul nu va organiza niciun referendum, acest lucru va alimenta și mai

mult vocile populiste care vor susține că suveranitatea poporului este încălcată și că politicienii

mainstream ignoră vocea a trei milioane de cetățeni. Prezența unui leader carismatic care să-și

asume acest mesaj și să-l ducă la un nivel politic, ar putea avea un real succes electoral.

În aceste condiții se poate pune întrebarea dacă există vreo cale de ieșire, de eliminare a

riscului apariției unui partid de extremă dreapta care să capitalizeze situația. Evident, cea mai

simplă metodă ar fi reprezentată de o opoziție a bisericii față de argumentele aduse de vocile

extremiste (și eurosceptice) care vorbesc în numele religiei și credincioșilor. Biserica Ortodoxă

Română a mai emis comunicate în care s-a distanțat de păreri creștine fundamentaliste, ca de

exemplu atunci când pe unele site-uri ortodoxe circulau anunțuri care îndemnau fetele și femeile

să poarte fuste sub genunchi vara. În situația parteneriatelor civile și ale căsătoriilor între

persoane de același sex, însă, nu sunt motive să credem că B.O.R. va face un lucru similar.

Problema homosexualității este una fundamentală pentru Biserica Ortodoxă Română și pentru

multe alte confesiuni, de asemenea, iar acceptarea recunoașterii din partea statului a unor forme

alternative de relație de cuplu la care să aibă acces minoritățile sexuale ar însemna, pentru

B.O.R., o limitare a jurisdicției ei doar la comunitatea creștinilor ortodocși. Or, B.O.R. se

autopercepe ca o instituție fundamentală pentru întreaga națiune română. Ea are o latură

misionară puternică și nu vorbește doar pentru creștinul practicant, ci pentru toți cetățenii și

veghează la o dezvoltare a societății în spiritul ortodox.

De asemenea, trebuie remarcat că lupta dusă de „tabăra tradiționalistă” nu este una pentru

resurse materiale, ci este una esențial valorică. Din acest motiv, intervențiile în sensul diminuării

posibilității ca aceste voci să fie preluate cu succes la nivel politic ar trebui să sublinieze

congruențele care se regăsesc între valorile propuse de tradiționaliști și cele ale susținătorilor

comunităților LGBT. În acest sens, este foarte importantă demontarea argumentelor aduse de

tradiționaliști, însă aceasta este o chestiune care poate fi realizată punctual de diferite organizații

și comunicatori, existând riscul ca mesajele să nu ajungă neapărat la publicul țintă obișnuit deja

cu retorica tradiționalistă și care ar putea fi imun la mesajele care se opun acesteia. Cu toate

acestea, dacă luăm în considerare și tipurile de fisuri și mecanismele prin care sunt construite

argumentele tradiționaliștilor, putem spune că cea mai sustenabilă metodă de protejare a

21

societății de aceste tipuri de mesaje este antrenarea publicului cu privire la consumul critic de

informație. Din păcate, însă, acesta este un lucru de durată, iar beneficiile vor putea fi culese,

poate prea târziu.

Notebibliografice:

Abts, K. & Rummens, S. (2007) Populism versus democracy. Political Studies 55, 405 - 424

Angi, D., Bădescu, G., Curt, C.C., Greab, C.G., Paul, C., Teampău, C. (2014) Discursul

instigator la ură în România. București: Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Akkerman, A., Mudde, C., Zaslove, A. (2014) How Populist Are the People? Measuring Populist

Attitudes in Voters. Comparative political studies 47(9), 1324 - 1353

Bărgăoanu, A., Durach, F (2013) The Crisis of the European Union and its Re ection in the

Romanian Public Sphere. Recent Findings, Romanian Journal of European Affairs 13(1):

5-24.

Bârgăoanu, A., Radu, L., Negrea-Busuioc, E. (2014). The Rise of Euroscepticism in Times of

Crisis. Evidence from the 2008–2013 Eurobarometers. Romanian Journal of

Communication and Public Relations, 16(1), 9-23.

Berger, P. and Luckmann, T. (1966) The Social Construction of Reality. Harmondsworth:

Penguin

Boda, Z., Szabó, G., Bartha, A., Medve-Bálint, G., Vidra, Z. (2015) Politically Driven: Mapping

Political and Media Discourses of Penal Populism—The Hungarian Case. East European

politics and societies and cultures 29(4), 871 - 891

Boyle, K. (1992) Overview of a Dilemma: Censorship versus Racism. În Coliver, S. (Ed)

Striking a Balance: Hate Speech, Freedom of Expression and Non-discrimination,

London: Article 19

Boyle, K. (1992b) Religious Intolerance and the Incitement to hatred. În Coliver, S. (Ed) Striking

a Balance: Hate Speech, Freedom of Expression and Non-discrimination, London:

Article 19. pp.61-71

22

Boyle, K. (2001) Hate speech - the United States versus the rest of the world?. Maine Law

Review, 53 (2)

Canovan, M. (1999) Trust the people! Populism and the two faces of democracy. Political

Studies 47(1), 2-16

Canovan, M. (2004) Populism for political theorists?. Journal of Political Ideologies 9(3), 241-

252

Case of M.C. and A.C against Romania (2016). Accesat la site-ul

http://hudoc.echr.coe.int/eng#{"languageisocode":["ENG"],"documentcollectionid2":["J

UDGMENTS"],"itemid":["001-161982"]}

Chong, D., Druckman, J. N. (2007) A Theory of Framing and Opinion Formation in Competitive

Elite Environments. Journal of Communication 57, 99-118

Chouliaraki, L., Fairclough, N. (2003). Rethinking critical discourse analysis, Edinburgh:

Edinburgh University Press

Cinpoeș, R. (2013) Right-wing extremism in Romania. În Meltzer, R. & Serafin, S. (Eds.)

Right-Wing Extremism in Europe: Country Analysis, Counter-Strategies and Labor-

Market Oriented Exit Strategies (pp. 169 - 198), Berlin: Friedrich Ebert Stiftung

Conovici, I. (2011). Biserica Ortodoxă Română în postcomunism - între stat și democrație. În

Ungureanu, C. (coord.) Religia în democrație: o dilemă a modernității. Iași: Polirom, 379

- 400

Cobu, N., Ștefăniță, O., Oprea, D., Udrea, G. (2015) The European Union - From Agenda Setting

and Media Frames to Citizens' Conversation. Romanian Journal of Communication and

Public Relations 17 (1): 41-57

Cortese, Anthony (2006). Opposing Hate Speech. Westport, CT: Praeger Publishers

Cramer, J. (2010) ”Do we really want to be like them?”: Indexing Europeanness through

pronomial use. Discourse and Society, 21(6) 619 – 637

de Cillia, R., Reisigl, M., Wodak, R. (1999) The discursive construction of national identities.

Discourse and Society 10 (2) 149 - 173

Diakopoulos, N., Zhang, A. X., Elgesem, D., Salway, A. (2014) Identifying and Analysing

Moral Evaluation Frames in Climate Change Blog Discourse. In Proc. of ICWSM 583 -

586

23

Discrimination in the EU 2015 (2015). Accesat la

http://ec.europa.eu/COMMFrontOffice/PublicOpinion/index.cfm/Survey/getSurveyDetail

/instruments/SPECIAL/surveyKy/2077

Entman, R. M. (1993) Framing: Toward Clarification of a Fractured Paradigm. Journal of

Communication, 43(3) 51 - 58

Fairclough, N. (1989). Language and power. Harlow, Eng: Longman.

Fairclough, N. (2003) Analzing Discourse: Textual Analysis for Social Research, Routledge

Finchelstein, F. (2014) Returning Populism to History. Constellations 21(4), 505 – 517

Fofiu, A. (2010) Noi sub amenințarea lor: o meta-analiză a discursului urii în spațiul virtual.

Accesat la http://www.academia.edu/393050/Noi_sub_amenintarea_lor_o_meta-

analiza_a_discursului_urii_in_spatiul_virtual_Us_threatened_by_them_a_meta-

analysis_of_hate_speech_in_virtual_spaces 03.02.2015

Gurov, B. & Zankina, E. (2013) Populism and the construction of political charisma. Problems

of post-comunism 60 (1) 3-17

Habermas, J. (1976) Legitimation Crisis. London: Heinemann.

Habermas, J. (2008) Notes on a post-secular society. Accesat la

http://www.signandsight.com/features/1714.html

Homofobia și discriminarea pe criterii de orientare sexuală și identitate de gen în statele membre

ale UE. Partea a II-a (2009). Accesat la http://fra.europa.eu/sites/default/files/fra-hdgso-

report-part2_ro.pdf, 30.04.2016

Kahneman, D., Tversky, A. (1984) Choice, values and frames. American Psychologist, 39, 341 –

350

Lucardie, Paul (2009) Populism: some conceptual problems. Political Studies Review 7 (3) 319 -

321

Manolescu, A. (2011). Democrația pluralistă: O șansă pentru desecularilzarea religiei? În

Ungureanu, C. (coord.) Religia în democrație: o dilemă a modernității. Iași: Polirom, 356

- 378

Mudde, C. (2001) In the name of the peasantry, the proletriat and the people: populism in

Eastern Europe. East European Politics and Societies 15(1), 33 – 53

Mudde, C. (2004) The populist Zeitgeist. Government and opposition, 39(4) 542 – 563

24

Mudde, C. (2007) Populist radical right parties in Europe, Cambridge: Cambridge University

Press

Mudde, C. (2014) Jean Claude Junker and the Populist Zeitgeist in European Politics.

Washington post. Accesat la https://www.washingtonpost.com/blogs/monkey-

cage/wp/2014/12/30/jean-claude-juncker-and-the-populist-zeitgeist-in-european-politics/

Mudde, C., Kaltwasser, C. R. (2013) Exclusionary vs. Inclusionary Populism: Comparing

Contemporary Europe and Latin America. Government and Oposition 48 (2), 147 – 174

Negrea-Busuioc, E. (2016). ‘Of the People or for the People’? An Analysis of Populist Discourse

in the 2014 European Parliament Elections in Romania. Romanian Journal of

Communication and Public Relations 18 (2) 39 - 53

Oddo, J. (2011) War legitimation discourse: Representing ‘Us’ and ‘Them’ in four US

presidential addresses. Discourse and Society, 22(3) 287 - 314

Ordonanța nr 137 din 31 august 2000 (*republicată*) privind prevenirea și sancționarea tuturor

formelor de discriminare (2000). Accesat la http://www.cncd.org.ro/legislatie/Legislatie-

nationala/ORDONANTA-nr-137-din-31-august-2000-15/

Ortu, C. (2015) Right-wing populism in Europe: politics and discourse. Critical Discourse

Studies 12(1), 114 - 117

Parekh, B. (2005) Hate Speech - Is There a Case for Banning?, Public Policy Research, 12(4), pp

213 - 223

Percepții și atitudini privind discriminarea în România (2012). Accesat la

http://cncd.org.ro/files/file/Raport%20de%20cercetare%20CNCD_Discriminare.pdf

Percepții și atitudini privind discriminarea (2014). Accesat la

http://www.cncd.org.ro/files/file/Sondaj%20de%20opinie%20CNCD%202013.pdf

Percepții și atitudini ale populației României față de Strategia națională de prevenire și

combatere a discriminării (2016). Accesat la

http://cncd.org.ro/files/Sondaj%20TNS%20CNCD%202015.pdf

Poblete, Mario E. (2015) How to assess populist discourse through three current approaches.

Journal of political ideologies 20(2), 201 - 218

Post, R. (2009)Hate speech. În Hare, Ivan, Weinstein, James (Eds) Extreme Speech and

Democracy, Oxford: Oxford University Press, pp 123-138.

25

Preda, R. (2011). Orotoxia si democrația post comunistă. Cazul Românesc. În Ungureanu, C.

(coord.) Religia în democrație: o dilemă a modernității. Iași: Polirom, 326 - 356

Prohibiting incitement to discrimination, hostility or violence (2012), Accesat online la

https://www.article19.org/data/files/medialibrary/3548/ARTICLE-19-policy-on-

prohibition-to-incitement.pdf, 08.07.2015

Răileanu, R, Tabă, O., Szelmenczi, A., Codreanu, I., Diaconescu, L., Martin, R. (2016). Raport

anual cu privire la discursul instigator la ură din România 2014 - 2015. Retrieved from

the ActiveWatch website:

http://www.activewatch.ro/Assets/Upload/files/Raport%20anual%20cu%20privire%20la

%20discursul%20instigator%20la%20ura%202014%20-%202015(1).pdf

Recommendation No. R (97) 20 of the Committee of Ministers to Member States on ”Hate

Speech” (1997) Accesat online la

http://www.coe.int/t/dghl/standardsetting/hrpolicy/other_committees/dh-

lgbt_docs/CM_Rec(97)20_en.pdf

Sakkit, I. & Petterssont, K. (2016) Discursive constructions of otherness in populist radical right

political blogs. European Journal of Social Psychlogy 46(2), 156 - 170

Sagi E, Diermeier D, Kaufmann S (2013) Identifying Issue Frames in Text. PLoS ONE 8(7):

e69185. doi:10.1371/journal.pone.0069185

Savage, R. (2012) From McCarthyism to the Tea Party: Interpreting Anti-Leftist Forms of US

Populism in Comparative Perspective, New Political Science 34(4), 564 - 584

Saunders, K. W. (2011) Degradation: What the History of Obscenity Tells us about Hate Speech.

New York: New York University Press

Silva, L., Mondal, M., Correa, D., Benevenuto, F, Weber, I. (2016) Analyzing the Targets of

Hate in Online Social Media. Accesat la adresa,

http://homepages.dcc.ufmg.br/~fabricio/download/icwsm2016-hate.pdf, 25.06.2016

Sorial, S. (2015) Hate Speech and Distorted Communication: Rethinking the Limits of

Incitement. Law and Philosophy 34 p. 299 - 324

Sowinska, A., Dubrowskaya, T. (2012). Discursive construction and transformation of ‘us’ and

‘them’ categories in the newspaper coverage on the US anti-ballistic missile system:

Polish versus Russian view. Discourse and Communication, 6 (4) 449 - 468

26

Spruyt, B., Keppens, G., Van Droogenbroeck, F. (2016) Who Supports Populism and What

Attracts People to It?. Political Research Quarterly 69 (2) 335 -346

Stavrakakis, Y. (2014) The Return of “the People”: Populism and Anti-Populism in the Shadow

of the European Crisis. Constellations 21(4), 505 - 517

Strauss, A. L. (1990) Basiscs of Qualitative Research: Grounded Theory Procedures and

Techniques, Sage Publications, Inc, Newbury Park, California

The Social Situation Concerning Homofobia and Discrimination on Grounds of Sexual

Orientation in Romania (2009). Accesat online la

http://fra.europa.eu/sites/default/files/fra_uploads/389-FRA-hdgso-part2-NR_RO.pdf,

01.05.2016.

Thompson, M. (1994) Forging War: The Media in Serbia, Croatia and Bosnia Hercegovina,

Londra: Article 19

Touri, M., Koteyko, N (2015) Using corpus linguistic software in the extraction of news frames:

towards a dynamic process of frame analysis in journalistic texts. International Journal

of Social Research Methodology 18(6) 601 - 616

Tyler, TR. (2006) Psychological perspectives on legitimacy and legitimization, Annual review on

psychology 57(1): 375 - 400

Un liceu sigur pentru toți: Percepții și atitudini față de persoanele LGBT în mediul educațional

românesc (2016) Accesat la http://www.acceptromania.ro/wp-

content/uploads/2016/03/Un-liceu-sigur-pentru-toți-Sumarul-cercetarii.pdf

van Dijk, T. A. (1989) Structures and strategies of discourse and prejudice. Social psychological

and methodological perspectives. În van Oudenhoven, J.P. & Willemsen T.M. (Eds.),

Ethnic minorities. Social psychological perspectives. (pp. 115-138). Amsterdam/Lisse:

Swets & Zeitlinger,

van Dijk, T. A. (1991) Editorial: Discourse Analysis with a cause. Accesat la

http://www.discourses.org/OldArticles/Discourse%20Analysis%20with%20a%20Cause.

pdf

van Dijk, Teun A. (1991) The Interdisciplinary Study of News as Discourse. În Jensen, Klaus

Bruhn & Jankowski, Nicholas W. (Ed) A Handbook of Qalitative Methodologies for

Mass Communication Research (pp. 108 - 120), Routledge, London

27

van Dijk, T.A. (1993) Principles of Critical Discourse Analysis, Discourse and society, 4 (2):

249 - 283

van Dijk, T. A. (1995). Aims of critical discourse analysis. Japanese Discourse, 1 (1), 17-28

van Dijk TA (1998) Ideology: A Multidisciplinary Approach. London: SAGE.

van Dijk, T.A. (2015) Critical discourse Analysis. În D. Tannen, H. Hamilton, & D. Schiffrin

(Eds.), Handbook of Discourse Analysis. Second Edition. 2 vols. (vol. 1, pp. 466-485).

Chichester: Wiley Blackwell, 2015.

van Leeuwen, T, Wodak, R. (1999) Legitimizing Imigration Control: a Discourse-Historical

Analisys, Discourse Studies 1(1): 83 - 118.

van Leeuwen, T. (2007) Legitimation in discourse and communication, Discourse and

communication 1(1): 91 - 112.

Vincent, l., Howell, S. (2014) ”Unnatural”, ”Un-African” and ”Ungodly”: Homophobic

Discourse in Democratic South Africa, Sexualities 17(4): 472 - 483.

Voicu, M. (2007) România religioasă: pe valul european sau în urma lui?. Iași: Institutul

European

Waldron, J. (2014) The Harm in Hate Speech. Cambridge, Massachusstes: Harvard University

Press

Weber, A. (2009) Manual on hate speech, Strasbourg: Council of Europe Publishing

Weyland, K. (2001) Clarifying a Contested Concept. Populism in the Study of Latin American

Politics. Comparative politics, 34 (1), 1-22

Wodak, R., de Cillia, R., Reisigl, M (2009). The Discoursive Construction of National Identity,

(2nd edition) Edinburgh: Edinburgh University Press

Yong, C. (2011). Does freedom of speech include hate speech? Res Publica, 17(4), 385-403.