Coafurile Evului Mediu

Solomon Alexandru

Barbarii, care au cutreierat Europa medievală purtau plete lungi si barbă.

Incepând cu secolul IX, nobilii de pe continent au inceput sa poarte părul scurt (panâ la bărbie) si isi rădeau bărbile. După cucerirea normandă a britanicilor cu părul lung, moda pe continent s-a schimbat, revenind la părul lung, buclat si barbă.

În secolele XIII si XIV părul s-a purtat rotunjit, până la umeri, în stilul numit paj.

Stilul castron de pudding, care lasă urechile descoperite, la moda in secolul XV, a pierdut teren in favoarea aceluiasi paj, care se purta mai simplu in nordul Europei, şi aranjat cu meticulozitate în Italia. Clerul se distingea prin acea tonsură, care era o portiune rasă din pielea capului, de obicei rotundă. Forma sa exacta a fost subiectul unei dispute între Biserica Celtică si Biserica Romană în secolul VII, cea din urmă având castig de cauză.

Influenta Bisericii, preocupată intotdeauna de modestie, a incurajat femeile nobile casatorite să-si strângă părul cu panglici şi să-l acopere cu un val. În

secolele XIII si XIV, parul era strâns deasupra urechilor în doi ciorchini de bucle sau infasurat in crestet şi acoperit cu o calotă din fir de aur sau argint sau, la

femeile din patura săracă, era acoperit cu o basma de in.

În secolul XV, doamnele bogate din nordul Europei îşi smulgeau firele de par de pe linia fruntii pentru ca aceasta să pară mai inalta si mai lată, iar parul era strâns si ridicat la spate intr-un coc ascutit, cu un

model foarte elaborat.

În însorita Italiei femeile îşi lasau parul să cadă liber în plete, sub un turban mic, impodobit cu bijuterii sau o bonetă. Atât femeile cât şi bărbatii se

straduiau să-şi facă părul blond, fie prin decolorare, fie prin vopsire cu şofran sau foi de ceapă, iar în cazul femeilor italiene, prin expunerea timp indelungat

la soare, acoperite cu o pălarie cu calotă decupată.

În secolul XVI, după ce regele Francisc I şi-a ars din greşeală părul cu lumanarea, bărbaţii au trecut la parul scurt si mustaţa şi barba tunse scurt.

Părul femeilor era ascuns sub un fel de gluga ţeapaănă (capison in Italia) care, cu timpul, şi-a redus dimensiunile şi a lăsat vederii tot mai mult păr, în final

ajungând o simplă toca moale. Părul era frizat in jurul feţei şi ondulat cu drotul sau rulouri de metal.

Părul de la spate era împletit într-un coc care apărea imediat deasupra marginii gulerului înalt. Foarte popular era părul blond sau, in Anglia, cel roscat (ca al reginei Elisabeth I), iar cine avea parul inchis la culoare si-l

ascundea sub peruci in culorile la modă. Ca să apară în nuanţe mai deschise, părul era pudrat cu faina sau prafuri de diverse culori. Apoi parul era fixat cu raşina de la arborele de cauciuc sau ştejar. Bijuteriile, penele si acele de par

ornamentale făceau decorul.