clavicordul

3
LICEUL DE ARTǍ RÂMNICU VÂLCEA Profesor BǍRBUŞ LILIANA CLAVICORDUL Clavicodul ( it. clavicembalo ; germ .Klavichord ; engl. clavichord) este un instrument muzical cordofon ( cu coarde şi claviatură) care a apărut în sec.al XIV-lea Clavicordul reuneşte pentru prima dată coardele aşezate orizontal cu o claviatură, construit pe un suport rigid, a cărei cutie de rezonanţă reprezintă doar jumătatea dreaptă a instrumentului, astfel încât putem vedea tastatura prin corzile sale. În interiorul clavicordului corzile metalice sunt „atacate”de nişte piese metalice numite „tangete”, fiind un mecanism rudimentar. Când „tangeta”atacă o coardă, ea separă coarda în două părţi: una liberă care vibrează şi care redă frecvenţa înaltă a notei – depinzând de lungimea extremităţii corzii şi locul unde se plasează „tangeta” pe aceasta (realizând crearea unui nod de vibraţii), cealaltă parte fiind asfixiată de o fâşie de fetru. Acest fapt nu reprezintă o surdină mobilă cum o întâlnim azi la unele piane. În actul interpretativ tehnica de atac, a degetelor pe claviatura clavicordului este strâns legată de mecanica instrumentului în care „tangeta”are un rol decisiv încât se poate spune că auditiv se realizează un oarecare vibrato. 2 Clavicordul - ca instrument muzical se întâlneşte în perioada existenţei ţambalului medieval, fiind predecesorul aşa numitului piano- forte, care prin el însuşi va duce la apariţia şi producerea pianului modern. Construcţia lui se apropie cu cea a virginalului ( denumirea clavecinului în limba

description

music instrument

Transcript of clavicordul

Page 1: clavicordul

LICEUL DE ARTǍ RÂMNICU VÂLCEAProfesor BǍRBUŞ LILIANA

CLAVICORDUL

Clavicodul ( it. clavicembalo ; germ .Klavichord ; engl. clavichord) este un instrument muzical cordofon ( cu coarde şi claviatură) care a apărut în sec.al XIV-lea

Clavicordul reuneşte pentru prima dată coardele aşezate orizontal cu o claviatură, construit pe un suport rigid, a cărei cutie de rezonanţă reprezintă doar jumătatea dreaptă a instrumentului, astfel încât putem vedea tastatura prin corzile sale.

În interiorul clavicordului corzile metalice sunt „atacate”de nişte piese metalice numite „tangete”, fiind un mecanism rudimentar. Când „tangeta”atacă o coardă, ea separă coarda în două părţi: una liberă care vibrează şi care redă frecvenţa înaltă a notei – depinzând de lungimea extremităţii corzii şi locul unde se plasează „tangeta” pe aceasta (realizând crearea unui nod de vibraţii), cealaltă parte fiind asfixiată de o fâşie de fetru. Acest fapt nu reprezintă o surdină mobilă cum o întâlnim azi la unele piane. În actul interpretativ tehnica de atac, a degetelor pe claviatura clavicordului este strâns legată de mecanica instrumentului în care „tangeta”are un rol decisiv încât se poate spune că auditiv se realizează un oarecare vibrato.

Instrumentiştii de atunci au denumit acest instrument „clavicordul – obligat”, utilizând această proprietate pentru a produce mai multe sunete diferite, dar nu simultane produse pe o singură coardă unică – ca în „maniera” de chitară.

Ambitusul clavicordului cuprindea 3 ½ octave diatonice (ceea ce reprezintă dispunerea naturală a tonurilor şi semitonurilor, într-o structură muzicală. Într-o octavă divizată cu 7 trepte, există 2 semitonuri naturale despărţite de grupe de 2, sau 3 tonuri)Mai târziu ambitusul – clavicordului cuprindea şi intervale cromatice.

Cel mai popular tip de clavicord era - Clavicordul cu bare (germ. gebundenes Klavichord ; fr. clavicord liés ; engl. fretted clavicord) – care avea 26 de coarde, fiecare coardă putând fi lovită de mai multe clape.Rolul clapelor era dublu : - acela de a lovi coarda şi - acela de a determina concomitent porţiunea de coardă, care să vibreze, pentru a obţine sunetul dorit.

2

Clavicordul - ca instrument muzical se întâlneşte în perioada existenţei ţambalului medieval, fiind predecesorul aşa numitului piano- forte, care prin el însuşi va duce la apariţia şi producerea pianului modern. Construcţia lui se apropie cu cea a virginalului ( denumirea clavecinului în limba engleză – de formă dreptunghiulară) ; având ansamblul clapelor( tastelor) asemănător cu unele instrumente cu sunete fixe precum: clavecinul, pianul, orga ş.a.

Page 2: clavicordul

Pe lângă existenţa primului tip de clavicord în secolul al XIV –lea s-a afirmat şi Clavicordul fără bare (germ. bundfreies Klavichord ; engl. unfretted clavichord) - unde fiecare dintre coarde era acţionată de o singură clapă.

Tehnica instrumentală este strâns legată de acest fapt al emisiei sunetului, ceea ce face ca această tehnică să fie extrem de clară şi precisă asemănătoare celor care interpretează lucrări instrumentale pe un clavecin.

Clavicordul este un instrument muzical care emite sunete foarte discrete şi este utilizat în special doar ca un instrument de studiu şi nu destinat sălilor de concert.Acum – se mai poate vedea încă clavicordul lui W.A.Mozart din casa memorială de la Salzbourg.

Repertoriul clavicordului este asemănător celui de clavecin, în limitele posibilităţilor tehnice a clavirului unic prin sonoritatea sa – deţinând doar câteva octave. Clavicordurile au fost construite de către cei care au realizat ulterior şi clavecinele.

Primele instrumente „clavicorduri” au fost făcute în Evul Mediu având denumirea de „manichordion”. Fabricarea acestora încetează odată cu începutul secolului al XIX – lea, fiind apoi reluată la începutul secolului XX, pentru a răspunde cerinţelor înnoitoare în arta interpretativă a „ muzicii vechi”.

În anii 1950 un model de pian electric a fost inventat având ca inspiraţie „clavicordul”, este ceea ce s-a numit „clavinet”. Acest tip de instrument nu deţine o cutie de rezonanţă, corzile sale sunt metalice iar vibraţiile lor care sunt amplificate şi prelucrate de nişte captatoare electromagnetice ( microfoane).

În concluzie clavicordul există din Evul Mediu, fiind foarte răspândit odată cu începutul secolului al XVII – lea, fiind instrumentul preferat al lui Johann Sebastian BachAcest tip probabil a fost predecesorul clavecinului, totodată un predecesor al piano – fortelui, de fapt fiind considerat un străbunic al pianului de acum.

Bibliografie:

XXX – Dicţionar de termeni muzicali, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1984

http://fr.wikipedia.org/wiki/Clavicorde

2