Universitatea din Oradea

Facultatea de Drept

Specializarea Drept

Clauza compromisorie

Student:

Sibinescu Vlad

Anul IV Grupa 6

Oradea

Iunie 2013

Clauza compromisorie este acordul prin care părţile supun soluţionării unui

arbitraj litigiul ce ar putea interveni între ele în legătură cu un contract.

Clauza compromisorie este un acord anterior oricărui contencios între

părţile contractante; aşadar litigiul trebuie să, fie viitor şi eventul. Prin această

clauză compromisorie se deosebeşte de compromis, care priveşte litigii deja

existente între părţi.

Clauza compromisorie se înscrie ca o stipulaţie în cuprinsul unui contact

comercial. Este posibil însă ca părţile să o adauge contractului respectiv chiar

ulteror perfectării lui, ele având libertatea să-l completeze cu orice clauze

doresc.

Adăugarea sa ulterioară trebuie făcută însă până la ivirea litigiului, deoarece

după acest moment orice clauză ar interveni cu privire la aceasta ar constitui un

compromis în măsura în care ar îndeplini condiţiile compromisului, adică

înscrisul constatator al convenţiei respective ar conţine, şi expunerea

litigiului (obiect al arbitrării), precum şi indicarea numelui arbitrilor.

Atunci când din clauza compromisorie lipseşte precizarea referitoare la

desemnarea arbitrilor, actului respectiv nu i se va poate recunoaşte nici valoarea

de compromis şi nici valoarea de clauză compromisorie.

Indiferent dacă clauza compromisorie este inserată în contractul principal

ca o stipulaţie distinctă acestuia sau este constatată printr-un înscris separat –

întocmit concomitent cu contractul sau la o dată ulterioară, dar înaintea ivirii

litigiului între părţi – ea trebuie să nu lase nici o urmă de îndoială cu privire la

voinţa partenerilor contractuali de a supune eventuale litigii ce ar putea să apară

între ele în legătură cu executarea obligaţiilor asumate prin contractul principal

unui anumit arbitraj.

Strânsa legătură dintre contractul principal şi clauza compromisorie conferă

acesteia din urmă caracter accesoriu faţă de acel contract. Clauza compromisorie

este întotdeauna legată de existenţa contractului principal în care rezidă de altfel

raţiunea ei de a fi.

Ea există pentru că există contractul principal şi se realizează ca o

consecinţă a existenţei acestuia din urmă. Durata în timp a acestei clauze

coincide cu durata în timp a contractului, iar atunci când textul ei vizează şi

consecinţele desfiinţări contractului, acţiunea sa în timp se prelungeşte până la

lichidarea acelor consecinţe.

Pe de altă parte, cedarea contractului implică şi cedarea cauzei

compromisorii, ,în acelaşi mod şi cu respectarea aceloraşi condiţii de formă;

excepţie fac doar cazurile în care clauza compromisorie se analizează ca fiind un

contract “ intuitu personae”.

Această clauză nu este totuşi un veritabil contract accesoriu, pentru că

păstrează o semnificativă autonomie faţă de contractul principal. Premisa acestei

autonomii se regăseşte în însuşi obiectul clauzei, concretizând în crearea

condiţiilor necesare pentru ca eventualele litigii referitoare la contractul

principal să fie supuse unei jurisdicţii şi unei proceduri deosebite.

Autonomia clauzei compromisorii este suficient de concludentă pentru a da

o relativă independenţă acestei clauze faţă de contractul de care se leagă.

Autonomia clauzei compromisorii implică mai multe consecinţe. Astfel

motivele de nulitate ale actului principal nu se răsfrâng asupra clauzei

compromisorii. Prin excepţie, unele motive de nulitate sunt comune ambelor

operaţiunii, cum ar fi cele ale viciilor de consimţământ sau ale lipsei de

capacitate.

Nulitatea contractului principal nu îi împiedică pe arbitri să decidă asupra

propriilor lor competenţe. Tot astfel, rezoluţiunea sau rezilierea contractului nu

afectează clauza compromisorie.

Valabilitatea clauzei compromisorii nu este influenţată nici de intervenţia

ordinii publice, care ar înlătura unele stipulaţii ale contractului principal.

Legea care guvernează convenţia de arbitraj poate fi distinsă de legea

aplicabilă contractului principal. Pe planul raporturilor litigioase dintre părţi,

procedura arbitrară şi fondul cauzei vor fi supuse unor legi diferite.

În literatura de specialitate s-a arătat că în mod obişnuit clauza

compromisorie este un act preparator. Părţile care au încheiat clauza

compromisorie nu se pot adresa arbitrajului, în mod direct, numai în temeiul

acesteia, ci ele trebuie să încheie, în acest scop, un nou acord, adică un

compromis.

Prin clauză compromisorie, care intervine mai înainte de orice litigiu, părţile

îşi asumă obligaţia de a închei un compromis în momentul în care s-ar naşte un

atare litigiu.

Clauza compromisorie reprezintă forma obişnuită a convenţiei de arbitraj.

Întrucât produce efectele unei convenţii de arbitraj, eficacitatea clauzei

compromisorii nu este condiţionată de încheierea unui compromis.

Exemple de clauze compromisorii:

1. ,,Toate litigiile care ar putea surveni din contractul de fata vor fi

solutionate prin arbitraj”. Insa ar trebui ca intrega procedura de

arbitraj sa fie precizata in compromis, dupa declansarea litigiului.

2. ,,Orice litigiu, controversa s-au reclamatie nascuta din prezentul

contract s-au care se raporteaza la prezentul contract ori la o

contraventie la prezentul contract, la rezolutionea sau la nulitatea

acestuia, va fi solutionata pe calea arbitrajului, in comformitate cu

Regulamentul de Arbitraj al Comisiei Natiunilor Unite pentru dreptul

comercial international, actualmente in vigoare”.

Partilor le este recomandata adaugarea unor mentiuni: autoritatea de

nominare (numele persoanei sau al institutiei); numarul arbitrilor (unul sau trei);

locul arbitrajului; limba sau limbile care vor fi folosite in procedura arbitrala.

Utilitatea clauzei compromisorii conform reglementarilor NCPC

Derogarea – in varianta incheierii clauzei compromisorii, de la competenta

instantelor statale prezinta o serie de caracteristici. In primul rand, litigiul

(litigiile) nu a (au) intervenit intre parti.

In al doilea rand, este obligatoriu ca viitorul litigiu/ viitoarele litigii sa se

nasca din contractul in care este stipulata respectiva clauza sau sa fie in legatura

cu acest contract.

Caracterul accesoriu al clauzei compromisorii (negotio) – inscrisa in

contractul principal, nu a constituit un impediment al reconsacrarii principiului

independentei validitatii acesteia fata de validitatea contractului principal. Una

din consecintele acestei reconsacrari poate consta in faptul ca litigiul –

implicand validitatea/ nevaliditatea contractului principal, poate fi solutionat pe

calea arbitrajului in temeiul clauzei compromisorii valide si operante.

Sintagma „litigiile ce se vor naste din contractul in care este stipulata sau in

legatura cu acesta” are o acceptiune generala si generoasa. Legiuitorul roman a

simtit nevoia efectuarii clarificarii din continutul art. 550 alin. (3) NCPC.

Respectarea regulii salvgardarii clauzei compromisorii a determinat

interpretarea legala potrivit careia clauza compromisorie se aplica tuturor

neintelegerilor care implica raspunderea contractuala („se aplica tuturor

neintelegerilor care deriva din contractul sau din raportul juridic la care se

refera”).

Este relativ des intalnita problema competentei arbitrajului de a solutiona

litigii implicand principiile raspunderii delictuale, dar decurgand din contracte

continand o clauza compromisorie expresa/ implicita, dar neechivoca. Practica

arbitrala romana a interpretat favorabil eficacitatea clauzei compromisorii cu

privire la solutionarea litigiilor implicand raspunderea decurgand din faptul

juridic licit/ ilicit, sub rezerva indeplinirii urmatoarei conditii: sa existe o

legatura intre respectivul fapt juridic licit/ ilicit si contractul intervenit intre

parti.

Art. 550 alin. (3) NCPC preia – in materia arbitrajului intern, conceptia

stabilita de art. 2 pct. 1 din Conventia de la New York (1958).

Cu privire la continutul clauzei compromisorii, art. 3431 alin. (1)

C.proc.civ. din 1865 nu efectua distinctia intre optiunea partilor pentru arbitrajul

institutional si optiunea partilor pentru arbitrajul ad hoc. Indiferent de optiunea

partilor, textul legal recomanda partilor sa stipuleze in continutul clauzei

compromisorii mentiuni referitoare la numele arbitrilor/ modalitatea de numire a

acestora.

Daca partile conveneau solutionarea litigiului pe calea arbitrajului si – fara a

indica numele arbitrilor sau modalitatea de numire a acestora, optau pentru

arbitrajul institutional, clauza compromisorie era valida. Lipsa indicarii numelui

arbitrilor sau modalitatii de numire a lor a fost complinita – in jurisprudenta

arbitrala romana, de indicarea institutiei permanente de arbitraj careia i s-a

incredintat solutionarea litigiului.

O data cu intrarea in vigoare a Noului Cod de procedura civila, tipul

optiunii partilor – pentru arbitrajul institutional sau pentru arbitrajul ad hoc, are

consecinte asupra continutului clauzei compromisorii. In ipoteza arbitrajului ad

hoc, partile trebuie sa prevada, sub sanctiunea nulitatii, modalitatea de numire a

arbitrilor.

Sa fie vorba despre nulitatea absoluta totala a clauzei compromisorii? Un

raspuns afirmativ se intrevede. Legiuitorul roman nesocoteste natura voluntara a

arbitrajului privat.

In temeiul acestei naturi, partile pot sa prevada/ pot sa nu prevada

modalitatea de numire a arbitrilor. Legiuitorul … obliga partile – desi suntem in

aria arbitrajului privat voluntar, sa arate, sub sanctiunea nulitatii, modalitatea de

numire a arbitrilor.

Cel putin in ipoteza neivirii litigiului, solutia legislativa este excesiva. In

ipoteza arbitrajului institutional, partile nu trebuie sa prevada nimic – „este

suficienta referirea la institutia sau regulile de procedura ale institutiei care

organizeaza arbitrajul”.

Si daca partile stabilesc – in temeiul naturii voluntare a arbitrajului privat,

modalitatea de numire a arbitrilor? Aceasta stabilire este eficace, dupa cum

urmeaza: respectiva modalitatea coincide cu modalitatea de numire a arbitrilor,

astfel cum este stabilita de Regulile de procedura arbitrala emise de arbitrajul

institutional.

Este ineficace – potrivit art. 619 alin. (2) NCPC, daca aceste din urma

Reguli stabilesc alta modalitate de numire a arbitrilor.

Model orientativ clauza compromisorie recomandata de Comisia de Arbitraj

pentru a fi inclusa în contractele comerciale

"Orice litigiu decurgând din sau în legatura cu acest contract, inclusiv referitor la

încheierea, executarea ori desfiintarea lui, se va solutiona prin arbitrajul

Comisiei de Arbitraj in domeniul asigurarilor si reasigurarilor de pe langa

Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din România în

conformitate cu Regulile de procedura arbitrala ale acestei Curti. Hotarârea

arbitrala este definitiva si obligatorie."

Partile mai pot adauga, la optiunea lor, urmatoarele mentiuni:

1 "Tribunalul arbitral va fi compus dintr-un arbitru unic numit prin acordul

partilor sau în lipsa acestui acord, de presedintele Comisiei de Arbitraj in

domeniul asigurarilor si reasigurarilor de pe langa Uniunea Nationala a

Societatilor de Asigurare si Reasigurare din România".

sau

"Tribunalul arbitral va fi compus din doi arbitri, câte unul numit de fiecare parte,

fara a necesita acordul celeilalte parti".

(În cazul când nu se includ aceste mentiuni, Tribunalul arbitral va fi compus,

conform Regulilor de procedura arbitrala din 3 membri: câte unul numit de

fiecare dintre parti si un supraarbitru ales de cei doi arbitri).

2 "Tribunalul arbitral va judeca litigiul în drept cu aplicarea legii române".

sau

"Tribunalul arbitral va judeca litigiul în echitate".

3 "Locul arbitrajului este la ...................... ".

4 "Tribunalul arbitral va pronunta hotarârea în termen de ...... luni (în situatia în

care partile convin sa stabileasca un termen mai mare sau mai mic de 5 luni,

prevazut de Regulile de procedura arbitrala ale Comisiei de Arbitraj in domeniul

asigurarilor si reasigurarilor de pe langa Uniunea Nationala a Societatilor de

Asigurare si Reasigurare din România)".