CREDINTA

Ce este credinta? Este un har de la Dumnezeu! Un dar. Toti spunem ca suntem crestini... dar suntem crestini cu adevarat sau doar cu numele? Traim intr-o lume careia ii place sa complice lucrurile foarte mult. Pentru rezolvarea unei probleme multi aleg partea mai complicata si o uita pe cea usoara, pierzand astfel foarte mult timp.

Timpul e pretios. Traim ca si cum timpul e de partea noastra, dar nu e deloc asa. Timpul e pretios... Daca nu stim sa folosim timpul in favoarea noastra, atunci inseamna ca l-am pierdut. In timp, putem sa dobandim credinta, sa o hranim, sa o protejam, sa o intarim, sa o crestem. Intr-o astfel de lume, pe zi ce trece, pare tot mai greu sa avem grija de credinta noastra.

Suntem preocupati de ce avem azi de facut, ne facem griji pentru ziua de maine si uitam de Dumnezeu. Chiar daca incercam sa ascundem, pe zi ce trece Dumnezeu ocupa locul 2 in viata noastra. Uitam ca El nu accepta locul 2, ca e „ un Dumnezeu gelos ”.

Ne gandim la ce avem de facut in viitor si uitam prezentul. Ne gandim cum sa ne imbracam pentru o petrecere, dar uitam sa mergem la Biserica. Ne pregatim pentru a raspunde la lectii, pentru a vorbi la munca, dar uitam sa vorbim cu Dumnezeu, sa ne rugam. Alergam spre parcuri de distractii, spre prieteni, dar ocolim Biserica. Ne preocupa foarte mult ce spun oamenii despre noi, insa nu dam importanta prea mare Cuvantului Lui Dumnezeu.

Vrem pace, dar ne razboim cu toti : prieteni, dusmani si chiar rude. Vrem ca lumea sa se schimbe, dar noi nu facem nici un pas pentru a ne schimba. Acuzam guverne ca nu au grija de cei fara adapost, de cei saraci, dar noi suntem primii care fugim de ei. Vrem sa fim iertati de Dumnezeu, dar noi la randul nostru, nu vrem sa iertam. Vrem sa fim intelesi de altii, dar noi nu vrem sa-i intelegem. Prin urmare, suntem crestini cu adevarat sau doar cu numele?

Isus a spus sa facem voia Tatalui, dar facem contrariu. In ce credem mai mult si mai ales ce urmam : Cuvantul Lui Dumnezeu sau traditiile, riturile pe care le creaza oamenii? Pentru ca asa cum spunea Sfantul Parinte, fiecare isi creaza religia lui. Se pare ca lumea scoate din biblie si pune accentul doar pe ceea ce ii convine si restul il arunca si astfel isi creaza religia sa, credinta sa. Oamenii au inceput sa creada mai mult in traditii si daca privim foarte atenti vedem ca respecta cu mai multa strictete traditiile si mai putin Cuvantul Domnului. Riscam sa ne facem idoli asemenea oamenilor de pe timpul lui Moise.

Mergem pe un drum, dar nu vrem sa stim daca e bun sau nu, nu ne intereseaza. Mergem cu capul plecat si exista riscul sa cadem fara sa ne dam seama si sa credem ca de fapt mergem pe un drum sigur. Ar trebui sa ridicam capul din pamant si sa ne uitam dupa „ luminita de la capatul tunelului ”, care e Isus.

Avem nevoie de credinta in Dumnezeu... altfel suntem sortiti pieirii. Credinta e cea care ne tine in viata. Viata fara credinta nu are nici un inteles. Cel ce nu crede, e pierdut. Trebuie sa ne rugam, sa meditam asupra Cuvantului Lui Dumnezeu, sa mergem mai des la Biserica, sa credem in Dumnezeu pentru a nu risca sa ne pierdem viata, credinta.

E adevarat ca Dumnezeu ne-a dat libertatea de a face ce vrem si de a alege intre bine si rau, dar totul cu o conditie: sa suportam consecintele deciziilor noastre, indiferent care ar fi acestea. Fiecare zi e o sansa de a ne schimba, de a indrepta greselile.

E ata de usor sa ranim pe cineva, sa facem raul si atat de greu sa spunem un cuvant de incurajare... In loc sa alegem calea cea mai usoara, o preferam pe cea grea. Se pare ca pentru a face un lucru bun, mai intai trebuie sa gresim.

Atunci cand suntem pusi la incercari, ii cerem socoteala lui Dumnezeu „de ce tocmai eu, de ce acum, de ce nu altul?” De ce? Dar noi de ce nu ii ajutam pe cei aflati in suferinta, de ce nu ne schimbam in bine, de ce nu facem voia Domnului, de ce nu facem pace cu cei certati, de ce nu spunem NU pacatului? Dumnezeu tot ce face, face spre binele nostru, dar noi nu suntem in stare sa vedem acest lucru, nu vrem.

Ori de cate ori suferim, trebuie sa acceptam acea suferinta pentru ca o meritam. Ar trebui sa acceptam suferintele gandindu-ne ca Isus a suferit mai mult decat noi. Cand suferim ar trebui sa ne gandim la Isus cel scuipat, lovit, batjocarat, imbrancit, la Isus Cel Rastignit, la Mama Lui, Maria, la ce simtea ea in momentele in care isi privea Fiul plin de rani si sange. Nicio durere de a noastra nu poate fi comparata cu durerea Sfintei Fecioare Maria. Nicio suferinta de a noastra nu poate fi comparata cu suferinta lui Isus Cristos. E datoria noastra sa acceptam suferinta. Cand suferim ar trebui sa ne regasim in Isus, sa fim una cu El. Si daca El si Fecioara Maria au rezistat acestor suferinte de neegalat, cu atat mai mult ar trebui sa rezistam si noi. Suferinta ne uneste cu Cristos si Maria.

Poate sunt crestini care cred sau spun ca a nostra credinta ne limiteaza libertatea de a face ce vrem, ca Dumnezea ne limiteaza libertatea, dar nu e deloc asa.

Spuneam ca Dumnezeu ne-a dat libertatea de a alege intre Bine si Rau. Alegand Raul, poate te simti liber, poate faci ce vrei, dar vei ramane un sclav al Pacatului pentru totdeauna. Alegand bine, pe Dumnezeu, poate ca iti simti libertatea limitata, dar nu e asa. Dumnezeu ne lasa sa facem ce vrem. Insa in momentul in care alegem Binele, alegem tot ce tine legat de Dumnezeu, implicit Poruncile. Dau un exemplu: cand decizi sa mergi la munca stii ca trebuie sa respecti programul, pauzele, sa muncesti, sa ajungi la timp la munca, sa pleci cand termini lucrarea ta. Asta inseamna ca acceptand sa muncesti, accepti si ceea ce iti impune munca. La fel, cand alegi Binele, alegi si poruncile si stii ca trebuie sa le pazesti. Deci, libertatea nu ne este ingradita.

Traim... Dar pana cand? Traim ca niste nemuritori, dar intr-o zi vom spune „adio” acestei lumi. Facem planuri de viitor: unde sa mergem, ce sa facem, cu cine sa stam. Dar la ce ne ajuta planurile, daca nu le putem indeplini, daca ora urmatoare vom pleca de pe acest Pamant? Incercam sa ne asiguram viitorul din punct de vedere material, profesional, dar nu il asiguram si din punct de vedere spiritual... Nu ne asiguram mantuirea...

Cristos... a facut voia Tatalui. Si noi putem, putem urma exemplul Lui. Spunem ca nu putem, dar de fapt nu vrem. Spunem ca Isus e Om si Dumnezeu si de aceea a facut voia Tatalui. DA! E Om si Dumnezeu, dar coborand pe Pamant a luat firea Omenesca. A fost Om ca si noi. Nu a avut puteri supranaturale. Spunem ca a

savarsit minunile pentu ca este Fiul Lui Dumnezeu. Nu vrem sa acceptam ca putem urma examplul lui Isus. Minunile pe care El le-a facut nu au fost pentru ca este Fiul lui Dumnezeu. Cum a savarsit Isus minunile? Cu ajutorul Credintei. Asta e diferenta dintre noi si El. Minunile facute de El se datoreaza credintei. Spre deosebire de noi, El a crezut in Tatal, a crezut ca Tatal il poate vindeca pe cel bolnav. Noi avem credinta, dar e firava... Isus ne-a spus ca daca am avea credinta cat un graunte de mustar, am putea muta muntii din loc. Da, El e Om si Dumnezeu. Daca am avea credinta cat un graunte de mustar, am putea face minuni.