La două luni după punerea pietrei fundamentale, Ştefan a şi început înzestrarea Mănăstirii Putna cu proprietăţi. Cumpărând satul Vicovul de Sus de la boierii Stan, Iachim, Simion, Vasco şi Fedco Babici, care îl stăpâneau cu urice de la unchii săi, Iliaş I şi Ştefan al II-lea, domnul l-a dăruit „Sfintei noastre Mănăstiri Putna, unde este hramul Preasfintei şi Preacuratei Maici a lui Dumnezeu şi a Preasfintei ei Adormiri”; dania a fost înscrisă într-un document solemn, emis la 15 septembrie 1466, a doua zi după sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, menţionând binecuvântarea mitropolitului Teoctist şi a episcopului Tarasie de Roman, ale căror nume figurează şi în fruntea acelora ale membrilor sfatului domnesc12. Doi ani mai târziu (2 octombrie 1468), Ştefan a dăruit „mănăstirii noastre Putna [...] unde este egumen rugătorul nostru chir Ioasaf” o jumătate din satul Maneuţi, pe Suceava, cumpărată de el de la stăpânii legitimi13; de data aceasta, cumpărătura şi dania domnească s-au făcut nu numai în prezenţa mitropolitului Teoctist şi a episcopului Tarasie, dar şi „înaintea tuturor egumenilor noştri din mănăstirile noastre”. Se poate întrezări statutul deosebit pe care ctitorul îl menea ctitoriei sale.

Când zidurile au fost terminate17 şi biserica pictată şi înzestrată cu toate cele de trebuinţă (cărţi, veşminte, sfinte vase), noul aşezământ a fost sfinţit18. Unul dintre letopiseţele Moldovei zise de la Putna descrie astfel acest eveniment (plasându-l în 1470, în urma victoriei asupra tătarilor la Lipinţi, în august): Ştefan voievod „s-a întors cu izbândă şi a venit să sfinţească hramul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu mâna preasfinţitului mitropolit, chir Teoctist, şi a episcopului Tarasie [de Roman] şi cu egumenii tuturor mănăstirilor. Şi la Liturghie au fost, la jertvelnic, în număr de 64 de arhierei şi preoţi şi diaconi, septembrie 3, sub arhimandritul Ioasaf”. Ziua de 3 septembrie a fost aleasă, fără îndoială, pentru a omagia pe mitropolitul ţării: este ziua în care se pomeneşte Sfântul Teoctist.

Misiunea de necropolă a familiei domneşti a fost îndeplinită, pentru prima dată, în 1477. Cea dintâi pare să fi fost îngropată aici, în ceea ce era pe atunci camera mormintelor, Maria Asanina Paleologhina (Maria de Mangop), a doua soţie a lui Ştefan, moartă la 19 decembrie 1477. Pentru mormântul acestei prinţese, s-a lucrat un somptuos acoperământ, împodobit cu monogramele şi însemnele imperiale ale strămoşilor ei22. După aproape un an, la 8 noiembrie 1478, a murit mitropolitul Teoctist, după o păstorie de 25 de ani; piatra lui funerară se află azi în pridvorul bisericii, dar este posibil ca el să fi fost îngropat – după un obicei practicat în vechime – în afara bisericii. Doi dintre fiii domnului au fost şi ei îngropaţi în camera mormintelor, aproape de doamna Maria: Bogdan († 26 iulie 1479) şi Petru († 21 noiembrie 1480).

Nu anul 1775, când Bucovina a intrat în componenţa Imperiului Habsburgic, ci moartea celui de-al doilea ctitor, în 1778, a marcat sfârşitul acestei etape din istoria Mănăstirii Putna. Ca şi cel dintâi ctitor, şi Iacov Putneanul şi-a pregătit odihna veşnică la sânul aceleiaşi maici, rămânând să vegheze şi el, alături de mitropolitul Teoctist, răposat cu exact trei secole mai înainte. Putna era, însă, în acel moment, suficient de bine pregătită pentru a înfrunta greutăţile de tot felul care o aşteptau, fără să fie silită să renunţe la vreunul dintre rosturile pe care i le fixaseră ctitorii ei din veacuri diferite.

În pridvor au fost interceptate 5 morminte, dintre care unul singur în groapă simplă. Şi aici avem cazuri de intersectare şi deranjare. Cripta 20, în care probabil a fost înmormântat Mitropolitul Teoctist I, mort la 18 noembrie 1477, dislocă partea vestică a criptei 19.

Mineiul pe luna ianuarie a fost copiat de ieromonahul Ioanichie. Şi acest manuscris păstrează consemnarea pisarului: „În anul 6975 <1467>, cu darul şi din porunca binecredinciosului şi iubitorului de Hristos şi încununatului de Dumnezeu, domnul nostru, Ioan Ştefan voievod, domnul întregii Ţări a Moldovei, s-a scris acest minei pe ianuarie pentru mănăstirea de la Putna. Şi s-a scris în mănăstirea Neamţului, cu mâna mult păcătosului aşa-zis ieromonah Ioanichie, fiind pe atunci arhiereu în Ţara Moldovei, Preasfinţitul mitropolit kyr Teoctist, fiind egumen la Putna Ioasaf”.

De viaţa şi lucrarea sfântă a lui Ştefan cel Mare nu se poate despărţi viaţa şi activitatea Mitropolitul Teoctist I (1453–1478), împreună-lucrător întru propăşirea poporului. De aceea, dacă multe momente din viaţa mitropolitului Teoctist sunt ascunse în negura vremurilor, lumina vieţii sale ne apare căutând la prezenţa sa alături de Sfântul Voievod Ştefan vreme de 20 de ani, între 1457-1477.

Fără sfatul, binecuvântarea şi rugăciunea mitropolitului, nu puteau să aibă loc marile evenimente ale vieţii ţării şi ale vieţii domnului. Poate cea mai grăitoare mărturie despre cinstirea pe care voievodul a acordat-o mitropolitului Teoctist este alegerea datei de sfinţire a Mănăstirii Putna tocmai de ziua Cuviosului Teoctist, în 3 septembrie. În sfârşit, în 1478, la trecerea sa la cele veşnice, Sfântul Ştefan l-a înmormântat pe mitropolitul Teoctist la Putna35.

Peste 26 de ani, truditul trup al Domnului îşi va afla şi el odihnă sub aceleaşi lespezi ale Putnei. Alăturarea mormintelor lor ne este peste veacuri mărturie a legăturii dragostei dintre ei şi a împreună-lucrării lor în această lume, şi, credem, şi a împreună-petrecerii lor în sânul Părintelui Ceresc, alături de toţi sfinţii.

D&ciia Ştefan vodă strîns-au boiarii ţării şi mari şi mici şi altă curte mărunte dimpreună cu mitropolitul Theoctistu şi cu mulţi călugări, la locul ce să chiamă Direptatea ş i J - a u înţrebatu pre toţi: iaste-le cu voie tuturor să le fie domnu? Ei cu toţii au strigat într-un glas: „ în mulţi ani de la Dumnezeu să domneşti". Şi decii cu toţii l-au rădicatu domnu şi l-au pomăzuitu spre domnie mitropolitul Theoctistu.

Şi de acolea luo Ştefan vodă steagul ţărîi Moldovei şi să duse la scaunul Sucevii. Decii Ştefan vodă gătindu-să <le mai mari lucruri să facă, nu cerca să aşaze ţara, ci de războiu să gâtiia, că au împărţitu oştii sale steaguri şi au pus hotnogi şi căpitani, carile toate cu noroc i-au venit

Deaca să întoarse Ştefan vodă de la acel război cu noroc ce izbîndi pre acei tătari, spre lauda aceia, nmlţămind lui: Dumnezeu, au sfinţit mănăstirea Putna, carea era zidită de dînsul, septemvrie 3 zile, întru lauda a Preacuratei Ficioarii Măriei,~Măicîi~Domnului nostru Iisus Hristos. La care sfinţenie multă adunare de călugări au fostu: Theoctistu mitropolitul şi Tarasie episcopul dimpreună cu Iosif arhimandritul şi egumenul Putnii, zicu că au fostu la liturghie arhiepiscopi şi episcopi şi preoţi şi diaconi 64 la jirtăvnic.

fugit in Tara Le§asca cu doamnd-sa §i cu cuconii sai.Aflatu-s-au scris la un letopisat sirbascu, de Azarie calugArul, precum in dzilele

acestui domnu Alexandru vodd s-au hirotonit preaosvintitul mitropolit chir Theoctist, de Nicodim din Tara Sirbascd, in dzilele bun credinciosului cneadzului Gheorghie Dispot. Aflat-am §i 25 not multe hrisoave a cestui domnu Alexandru vodd, care il adeverescu cd au fost fiiu lui Iliia§ vodd §i au domnit ani 4/.

in 1451 Patriarhul Grigorie Mammas, care tinea la Unirea eu Roma, plea din Constantinopol, unde stapaniau patimile poporului, atatate, supt slabul ImpArat Constantin, de Megaducele Luca Notara, adeväratul sta"p5n al Capita lei bizantine. A se numi alt Patriarh in locul lui, era insa cu neputintà. Sultanul Mohammed al II-lea Ii incepuse Domnia taind, prin cetAti noug la Bosfor, veniturile ca i legaturile Constantinopolului, care-sit a$tepta ceasul. In sfarit, pentru a infai si mai mult crisa religioasä $i politicà, Mitropolitul unit al Chievului, cardinalul Isidor, veni, din partea Papei, de la Roma chiar, pentru a proclama din nou Unirea, pomenind pe Prea Sfântul Pärinte in liturghie $i inviersunând $i mai tare plebea mAndrd- a Bizantului impotriva -du$manilor si a pânga'ritorilor ortodoxiei strabune. Multi chemau in gura mare, ca liberatori, pe Turci, cari $i intrara, dupa un asediu mai lung, in ora$ul impArAtesc la 28 Maiu 1453 '.

Prin 1449-55, Mitropolitul Moldovei, Ioachim, care ramasese in traditia Unirii, pgrásia Scaunul, refugiindu-se la Sandomir $i apoi la Roma 2 Respect pentru drepturile constantino- politane, in halul in care se afla Imparatia greceasca, nu exista. La aceasta din urma data Patriarh bizantin nu statea la indamana pentru a da gramatele" de intarire unui nou Mitropolit.

Domnul care era atunci, Alexandru cel Thar de la Cetatea-Alba (pana in primavara anului 1455) ori Petru Aron,se sprijinia contra Turcilor pe Poloni sau pe Unguri. Consacratorul va fi deci cautat in Serbia lui Gheorghe Brancovici, Despotul care putea fi considerat ca mostenitor al Bizantului cazut Pe noul ierarh stapanitorul moldovean nici nu se gindia de altfel a-I lua din mijlocul ucenicilor" de prin chiliile" Bizantului, ci alese pe un Roman, am crede . chiar pe un fiu de boier, o ruda de Voevod, caci prea mare e imlurirea lui in toate afacerile, supt Domnii cari urmeaza.

Teoctist era un om invatat, care a dat un mare avant ailturii slavone in Moldova ; trebuie sa fi fost pregatit deci inteuna din manastirile care pastrau datinile acestei culturi, gonite acum din vetrele ei balcanice. Astfel de manastire era insa in Moldova numai Nedmtul, al carui egumen avea, de la orânduirea Mitropolitului losif, $i grija Bistritei : losif se Ondise totdeauna cu iubire la acest laca$ al sail", $1 ba-. tranetele-i din urma le si petrecu aici, cum spune $i numele de chilia VIddicai Iosif", pastrat 'Ana tárziu t. Dintre parintii nemteni, al canon egumen va fi fost chiar, se ridica $i Teoctist, el insusi un episcop sarbesc".

Pentru a-I sfinti, era in apropiere $i Mitropolitul muntean. Acesta n'avea, de mult, legaturi cu Patriarhia de Constantinopol ; el nu iea parte nici intr'un chip la sinodul din Fiore*.

Daca ne gandim la inchinarea lui Alexandru-Voda Aldea catre Turci, la politica de supunere a lui Vlad Dracul –rata de dansii, la pacea Domniei slabului Voevod Vladislav, care tocmai stapania atunci in Tara-Romaneasca, o ideie se impune. Scaunul muntean fusese deslipit de Bizantul du-- man al suzeranului turc ; el putea sa' lege relatii de supunere ierarhica noud cu Scaunul sarbesc din Pee, de i, in vremea când din Tarul de odinioara se facuse un cneaz si un Despot, rostul efectiv al Patriarhului de glorioasa stapanire imparateasca fusese luat, de la un limp, de simplul Mitropolit al Belgradului, care statea Inca pe atunci langa Despotul Gheorghe Brancovici. PeCul decazut fu supus, in adevar, dup5 cererea Sultanului, de catre Constantinopolitani, altei Patriarhii slave din Balcani dar mai farziu numai In mun- -tii macedoneni, pe pamântul stäpanit de celalt Imparat", Sultanul, va fi numai atunci, la Ohrida, un Patriarh in locul episcopatului recunoscut de Bizant Inca de. la 1410, inteun limp cand se putea crede in sfäramarea apropiata a puterii turcesti prin luptele dintre fiii lui Baiezid.

Un Patriarh Nicodim se intilneste la Ohrida in 1452 numai intr'un singur izvor dubios, o inscriptie, pe cand e cunoscut intre 1445 si 1453 din altele, vrednice de credinta, Nicodim de Pee, Patriarh a toata Serbia. Interpolarea la cronica lui Ureche care vorbeste de Ohrida stramuta in veacul al XV-Iea Inca situatii care existau doar in al XVII-lea4.

Teoctist a pästorit. Moldova timp de aproape un sfert de veac, incheindu-si zilele numai la 1477, in 18 Novembre, and trupul fostului calugar de la Neamt se coborh in parnântul mänastirii Celei noua, facutd de tefan-cel-Mare, a Putnei, ceia c& ar fi Inca o dovada ea Teoctist, ca si losif, facea parte din dinastia domnitoare5. In aceastä indelungata arhipastorie a lui, el a luat parte la o surna de acte politice ca inchinarea Moldovei catre Turci supt Petru-Voda Aron, pe care-1 recunoscu, in 1455 , atva timp dup"a" ce el si calugarii de la Neamt fuseserl partenitorii Domnului legiuit, ai lui Alexändrel, fiul lui Ilie-Von, acel Alexändrel in numele caruia sa"virsise Petru-Vodä cel nou, inainte de a-si ardta scopurile personale, omorul de la Reuseni impotriva fratelui sgu Bogdan. Pe $tefan insà, fiul acelui Bogdan, jertfit fara stiinta lui, Teoctist II primi cu cea mai mare bucurie, in fruntea boierilor terii, la locul zis Direptate, unde se ucideau osfinditii , atunci cand el veni cu ceata sa biruitoare sa-si iea in stgpanire Suceava, ca o mostenire parinteascg.

Juramantul lui Stefan fatä de regele Poloniei, in 1462, nu e fäcut numai inaintea lui Teoctist, care si acuma, o inoire fata de trecut, care nu incuviintase amestecul Viddicilor in afacerile de Stat si nu-i putuse pomeni ca marturi ai juramintelor, isi pästreazd rangul, indatä dupd Domn, dar e si intArit, prin jurAmântul sau, de Catre puternicul Mitropolit 2 Era asa de puternic si respectat incAt, atunci, in 1462, and clericii si boierii moldoveni furl indemnati s'a jure si ei cä vor pastra credintà Poloniei, ca si Domnul pe care-1 luau in chezàsie, Teoctist n singur actul in numele tuturora, -Fara a gasi cu cale macar s'a" aminteascä numele celorlalti duhovnici, si domni mireni ai Moldovei, si bogati si saraci, cu tot Sfatul Domnului nostru Stefan Voevod, 5i bOrâni si tineri, si cu toatä obstea".

CAP. II.Clerul moldovenesc supt Mitropolitul Teoctist.In cei d'intalu ani ai lui Stefan-Von, in toamna anului 1464, clerul moldovenesc avea

in fruntea sa, pe lângä ,,parinfele chir Teoctist, Mitropolitul Sucevei", asa sunä titlul cel nou, pe episcopul de Roman, sau de TArgul-de-jos", Tarasie, urma$ al lui Calist, $i pe egumenii sau popii", dupg regula lui Nicodim popa", Teodor de la Bistrita, loasaf din Neamt, Anastasie din Moldavita $i Stahie din Pobrata '.Numele lor se aflà insemnate in actul prin care Teoctist &à satul Grecii, l'anga Siretiu, pentru o sumä de zloti turcesti", de sultanini de aur, pisarului domnesc Teodor Prodan, care scrisese, cum $tim, destule acte de privilegii pentru mAnAstirile Moldovei.

1. Legeituri cu Ohrida? Aceastä organisatie bisericeascä OArna ea de Biserica patriarhal5 din Ohrida ? Am atins aceastä chestie $i mai sus. Dovada hotgratoare ar fi doar scrisoarea lui Stefan cdtre arhiepiscopul Iustinianei intaiu, al tuturor Bulgarilor, al Sarbilor $i al Dacilor", sau al terilor de Miazanoapie", prin care Dorotei e rugat sä trimeatà oamenii lui cu binecuvAntare" pentru a sfinti un nou Mitropolit in locul Mitropolitului nostru chir Visarion", care s'a stins, lucru pe care nu-1 poate face insä Patriarhul, $i acesta, scusandu-se ca' nu poate veni insusi, arata ea nu e in stare a trimete nici clerici din partea sa, ci imputerniceste pe Stefan a face sa' se hirotoniseascd urmasul lui Visarion, cu cei de acolo episcopi" (?), poftind pentru aceasta si pe Mitropolitul Ungrovlahiei, Macarie, care, e drept, se constata $i el in aceastd vreme 1, pentru ca' si acela este din eparhia noasträ". Si Domnul $i Patriarhul se arata foarte ingroziti de Turci; Stefan crede 0 a sc5pat o clipä de silniciile musulma'nesti", pentru c5 Sultanul Mohammed se lupta In p5rtile Apusului", iar Patriarhul raspunde c5, dupg o cearta intre boierii" din Ohrida $i cler, Sultanul, intorcandu-se din Albania, a poruncit a ne strAmuta in cetatea lui Constantin, cu vre-o cativa boieri si clerici ai Bisericii noastre ". Lamuririle cuprinse inuntru ar fi interesante, pentru ca actul, plazmuit poate chiar in veacul al XV-lea, pare a oglindi barecum situatia politica de atunci. Data insa pune pe duri : Stefan ar fi scris In April 1456 din indictia a 4-a, Dorotei raspunzandu-i in Octombre din acelasi an, indictia a 5-a (crescuta la 1-iu Septembre). Dar $tefan nu incepu a domni decal in 1457. In 1456 Sultanul facu expeditia de la Belgrad, se intoarse acasä 'ilia, in pripa, fära a mai cerca pe alti dusmani, si trecu indata peste Mare, in tara lui Sarukhati- beg, unde se afla cand primi pe solii moldoveni cari aduceau tributul Lupte impotriva lui Scanderbeg, Domnul Albaniei, le poarta Mohammed insusi numai in 1466 si 1467 S. Nici cu acesti ani nu se potriveste indictia, cum nu se potriveste nici cu 1456. Niciun izvor nu pomeneste de aducecerea lui Dorotei la Constantinopol, unde celalt Patriarh ar fi vazut numai cu neplacere sosirea, in orice conditii, a rivalului sàu. Iar Moldova isi avea, la 1456 ca si la 1457 si la 1466-7, Mitropolitul, pe Teoctist, si, daca ar fi fost vorba de un episcop de Roman si aici ne lovim de Tarasie -cel din 1462 , Stefan ar fi insemiiat -Fara Indoialà de ce fel de Mitropolit e vorba, cu atata mai mult, cu cat vechea numire de Mitropolie" i Mitropolit". Incepea sit faca loc celei, mai potrivite, de episcopie" i episcopat", ca in actul de la 1464. Astfel autenticitatea corespondentei dintre Stefan si Patriarh nu poate fi primita. 0 analisa stransa facuta in ultimul timp 5 a dovedit-o pe deplin.

2. Organisarea Mitropoliilor. Mitropoliile, sau Mitropolia si episcopia, ii aveau daniile de Orninturi si scutirile,

drepturile de judecalà, intocmai cum le aveau si manAstirile. SAracii din Suceava si Roman, alcatuiti in breaslà, erau sä fiejudecati .numai de episcopie. Dichiul judecgtor nu se pomeneste

Inc, dar la 1458 e vorba de prdtopopul ce statea pe lãngä fiecare VIAdica' si de dregAtor" sau, slavoneste, ureadnic

3. Cronica eparhiilor moldovene,sti. $tefan tinu totdeauna in cinste pe Teoctist, care eirnâne in fruntea boierilor terii ; detot

atita cinste se invrednicesc si urmasii marelui Mitropolit. Cel d'intAiu a fost un Gheorghie, venit si el tot din aceiasi mänästire, de calugari cärturari, a Neamtului, pentru care i se zice : Nemteanul". El era un ucenic al lui Teoctist ca atatia altii dintre acesti Nernteni", precum e Visarion, care copia manuscripte si la Athos, in mgnAstirea Zografului 2. Aici,. la Sfintul Munte, si Domnul moldovenesc era cunoscut prin binefacerile sale : astfel aceastä BisericA noud ajunsese in legAturi cu locul de cärturgrie i evlavie cel mai vestit in tot cuprinsul ortodoxiei, cu acela din care, prin vechiul popa"Nicodim, ni venise lumina bisericeasea, invAtatura, arta, care se pästrau si cultivau in chilii.

Mitropolitul Gheorghie, Gheorghie cel lAtran", a avut a stAliânire de treizeci si patru de ani si a murit abia in anul 7019 de la Facerea Lumii, deci in 1510-14, sase-sapte ani dupä ce inmormântase pe marele Domn care-I ridicase la treapta de cdrmuitor sufletesc al terii sale. El se pare a fi schimbat titlul Mitropoliei, spuindu-si 5: Mitropolit de Su-

În eforturile sale pentru prosperarea Bisericii Ortodoxe din tara sa, Ştefan cel Mare a fost ajutat şi de cei doi mitropoliţi care au păstorit în scaunul de la Suceava mai mult de o jumătate de veac: Teoctist I (1453-1478) şi Gheorghe (1478-1508).

Mitropolitul Teoctist I. Letopisetul de la Puma (cu cele două variante) relatează că în timpul lui Alexandrei Vodă (1452-1454) „a fost binecuvântat prea sfinţitul chir Teoctist ca mitropolit de patriarhul Nicodim al Ţării Sârbeşti, în vremea binecredinciosului despot Gheorghe" (varianta II). Acelaşi lucru apare şi din Cronica zisa sârbo-moldovenească, precum şi în interpolaţia lui Axinte Uricariul la Lelopisetul lui Grigore Ureche. Este vorba de patriarhul sârb Nicodim de la lpek (Peci), care a păstorit în timpul despotului Gheorghe Brancovici (arhiepiscopii sârbi din lpek purtau titlul de patriarhi încă din 1346, titlu recunoscut în 1375 şi de Patriarhia din Constantinopol). Asupra datei hirotoniei, ne oprim la anul 1453 bazându-ne pe Letopiseţul lui Grigore Ureche. Scaunul domnesc era ocupat atunci de Alexăndrel, fiul lui Iliaş, deci nepotul Iui Alexandru cel Bun.

Care au fost motivele pentru care Teoctisl a fost hirotonit la Ipek, si nu la C o n s t a n t i n o p o l sau în ţaiâ? Explicaţia nehirotonirii la Patriarhia ecumenici este foarte simpla: în 1453 Constantinopolul a fost cucerit de Imperiul otoman, deci mitropolitul moldovean şi însoţitorii săi nu au avut curajul să meargă acolo. Chiar dacă hirotonia lui ar fi avut loc în 1452, totuşi el nu putea merge la Constantinopol, aflat pe atunci sub ameninţare otomană. Mai adăugăm câ în anii 1450-1454, scaunul de patriarh ecumenic era vacant, iar până atunci a fost ocupat de „unionisti".

în plus, p u t em presupune că dacă moldovenii au refuzat să-1 primească pe Ioachim de Agatopolis ca mitropolit, desigur Sinodul patriarhal ar fi avut obiecţiuni faţă de noul ales. Şi c a ultimă motivare mai amintim si faptul că Biserica sârba nu şi-a trimis delegaţi la Sinodul de unire de la Ferrara-Florenţa, deci moldovenii doreau ca mitropolitul lor să fie sfinţit de cârmuitorul unei Biserici care nu putea fi acuzată de schimbarea credinţei.

Faptul câ a fost hirotonit în afara hotarelor ţării ne face să credem că măcar unul din scaunele episcopale ale ţării (Roman sau Rădăuţi) era vacant, deci nu existau pe atunci în Moldova alţi doi arhierei, câţi prevede rânduiala ortodoxă pentru hirotonia unui alt arhiereu.

înainte de a a j u n g e în scaunul mitropolitan, Teoctist a fost desigur egumen la una din mănăstirile ţării, poate la Neamţ, pe atunci cea mai însemnată aşezare monahală din

Moldova. Ca mitropolit, este pomenit în mai multe documente interne, făcând parte din sfatul sau divanul domnesc al lui Petru Aron (1454-1457).

Pentru prima oară apare în fruntea sfetnicilor acestuia într-un hrisov din 7 iunie 1455, apoi continuă să figureze în peste alte zece acte de cancelarie. Apare si între semnatarii actului din 1456, prin care Petru Aron, împreună cu boierii ţării, hotărau să plătească turcilor 2000 de galbeni ungureşti „ca să avem noi pace, iar tara noastră să nu se mai piardă".

în curând, pe scaunul domnesc al Moldovei a urcat Ştefan cel Mare, prin alungarea lui Petru Aron, ucigaşul tatălui său, Bogdan II. Grigore Ureche scria în Letopiseţul său că în aprilie 1457, după înfrângerea lui Petru Aron de Ia Doljeşti si Orbie, „Ştefan Vodă strâns-au boierii ţării mari si mici şi altă curte măruntă dinpreună cu mitropolitul Theoctist şi cu mulţi călugări, la locul ce se chiamă Direptatea si i-au întrebata pre toţi: este-le cu voie tuturor să le fie domnu? Ei cu toţii au strigat într-un glas: «în mulţi ani de la Dumnezeu să domneşti». Şi decii cu toţii l-au rădicata domnu şi l-au pomăzuitu spre domnie mitropolitul Teoctistu" (o relatare similară şi în Letopiseţul de la Putna).

Mitropolitul Teoctist este întâlnit mereu in hrisoavele lui Ştefan cel Mare, în fruntea dregătorilor săi din sfatul domnesc. Pentru prima oară apare într-un hrisov de danie pentru mănăstirea Neamţ, la 13 februarie 1458, ca apoi numele s»-i fie întâlnit în aproximativ 30 d e hrisoave, mai ales din primii ani de domnie ai lui Ştefan.

înseamnă că el se bucura de deplină încredere din partea marelui domn, stlnd i" fruntea boierilor din divan.

Prin câteva acte domneşti, Ştefan cel Mare ficea diferite danii Mitropoliei tarii. Astfel, la 12 martie 1458 i - a întărit stăpânirea peste mai multe proprietăţi (şapte sate, mai multe mori, vii, prisăci etc.). Deşi nu se cunosc amănunte asupra acestor danii (ca în cazul celor ale Episcopiei de Roman), putem presupune ca Iocuitorii satelor respective erau supuşi direct mitropolitului şi, ca atare dregătorii domneşti nu aveau nici un drept de judecată în aceste sate, nici să ia „gloabe" (amenzi) sau să strângă dările către domnie.

Mitropolitul Teoctist este pomenit şi cu ocazia sfinţirii mănăstirii Putna, la 3 septembrie 1470, atât în Letopiseţul de la Putna (cu cele două variante), cât şi în Letopisetul lui Grigore Ureche (cu relatări asemănătoare). Nu este exclus ca îndemnul la zidirea acestei mănăstiri să fi venit din partea mitropolitului. De asemenea. el va fi încurajat şi p e oamenii de carte din mănăstirile Moldovei, mai ales

de la Neamţ, Putna si Moldoviţa.Mitropolitul Teoctist a murit la 18 noiembrie 1478, fiind înmormântat înpridvorul bisericii din mănăstirea Putna. Deasupra mormântului său, Ştefan celMare a pus o lespede de piatra sculptată cu o inscripţie. Faptul că a fost înmormântataici în necropola lui Ştefan şi a familiei sale, arată aleasa preţuire de cares - a bucurat mitropolitul Teoctist din partea marelui domnitor. Unii cercetători auafirmat că e r a rudă cu familia domnitoare a Muşatinilor. Acest lucru este posibil,de v r e m e ce s - a bucurat de o cinstire deosebită din partea a trei domni care

proveneaud i n aceeaşi f a m i l i e a Muşatinilor (Alexăndrel, Petru Aron şi Ştefan cel Mare),iar Petru Aron şi Ştefan cel Mare l-au aşezat în fruntea boierilor din sfatul domnesc,c a apoi Ştefan să-i rânduiască înmormântarea chiar în ctitoria sa de la Putna.

1462 Sesizat de mitropolitul Teoctist, domnul Moldovei l-achemat la curte pe superiorul misiunii franciscane _i, cand acesta l-a infruntatzicandu-i c_, de n-ar fi fost ei in aceast_ _ar_, de mult turcii i-ar fi luat captivi _iar fi pierit, _tefan a r_spuns: „Am s_ v_d eu dac_ Dumnezeu nu ne va ap_ra deturci f_r_ de voi; vreau ca voi to_i s_ ie_i_i din _ara mea f_r_ intarziere”.In contextul anului 1462, intamplarea aceasta r_mane deosebit

Teoctist I (1453 - f 18 noiembrie 1478/1477)Arhipăstorirea de un sfert de veac a mitropolitului Teoctist I a fostcaracterizată de o „neobişnuită energie" a acestuia.Resursele acestei neobişnuite energii în slujirea şi consolidareaprestigiului Bisericii şi în susţinerea internă şi externă a Statului - maiales în prima perioadă a domniei Sfântului Voievod Ştefan cel Mare- credem că au fost originea sa pământeană, moldovenească şi înrudireasa cu marele domn.Nicolae Iorga, susţinând originea sa românească, scrie: „am credechiar că e fiu de boier, o rudă de voievod, căci prea mare e înrâurirealui în toate afacerile" statului. în lipsa unor dovezi ferme în sprijinulacestei afirmaţii, marele istoric aduce un argument logic şi suficientde puternic pentru a-i confirma ipoteza: faptul că mitropolitul Teoctista fost aşezat la 18 noiembrie 1877, pentru veşnică odihnă, într-un mormântsăpat în pridvorul bisericii Mănăstirii Putna, construită de Ştefancel Mare ca necropolă pentru sine şi pentru membrii familiei sale, demonstreazăapartenenţa sa la dinastia domnitoare.Ridicarea sa la demnitatea de întâistătător al Bisericii din Moldovaa avut loc în timpul domniei lui Alexăndrel Vodă (1452-1454), fiul luiIliaş Vodă, la rândul său fiu al lui Alexandru cel Bun, cel mai probabilîn anul 1453. Letopiseţul de la Putna ne informează că, în timpul acesteidomnii, „a fost binecuvântat (hirotonit) prea sfinţitul chir Teoctistca mitropolit de patriarhul Nicodim al Ţării Sârbeşti, în vremea binecredinciosuluidespot Gheorghe". Ştirea aceasta este confirmată deCronica zisă sârbo-moldovenească şi de interpolaţia pe care Axinte Uricariulo face în Letopiseţul Ţării Moldovei al lui Grigore Ureche Vornicul.Hirotonia Mitropolitului Teoctist de către Patriarhul sârb Nicodimde Ipek (Peci), care a păstorit în timpul despotului Gheorghe Brancovici,se justifică prin evenimentele politice şi bisericeşti grave care au avutloc în acest timp în Răsăritul creştin. în 1453, Constantinopolul a fostocupat de către turcii lui Mahomed al II-lea Cuceritorul, după un îndelungatşi îngrozitor asediu, situaţie care a făcut imposibilă deplasareamitropolitului Teoctist şi a însoţitorilor săi la Patriarhia ecumenică,mai ales că scaunul acesteia era, pe de o parte, vacant încă din 1450,iar pe de altă parte, suspectat de trădarea intereselor Ortodoxiei prinpolitica unionistă a ultimilor patriarhi. Or, tocmai în această perioadăde confuzie ce a urmat Sinodului unionist de la Ferrara-Florenţa, BisericaOrtodoxă Sârbă - care a refuzat să trimită delegaţi la Conciliu- se bucura de mare popularitate în lumea ortodoxă, mai ales că de maibine cie un secol, mai exact, din 1346, arhiepiscopii de Ipek purtau titlulde patriarhi, titlu recunoscut de Patriarhia Ecumenică începândcu anul 1375.în această situaţie plină de pericole din punct de vedere politicşi tulbure din punct de vedere confesional, moldovenii, dezamăgiţide prestaţia fostului lor mitropolit Damian la Ferrara-Florenţa, şi ţinândcont de avantajele unei călătorii mai scurte şi mai sigure, au preferat săsolicite hirotonirea noului lor mitropolit în Serbia.în timpul domniei lui Petru Aron (1454-1457), mitropolitul Teoctists-a bucurat de mare preţuire din partea voievodului, care 1-a introdus

în Sfatul sau Divanul domnesc. Asistat uneori de arhimandritulEustatie de la Mănăstirea Bistriţa, alteori singur, mitropolitul Teoctistapare în fruntea sfetnicilor domnului în destul de multe documentede cancelarie, în diferite documente care privesc întăriri de danii, satesau moşii, acordate unor mănăstiri (Neamţ şi Moldoviţa), unor boierisau unor persoane apropiate domniei. Prezent mereu la toate şedinţeleSfatului domnesc (cu trei excepţii), mitropolitul Teoctist a influenţatviaţa politică şi socială a Moldovei. Prezent la o foarte importantăsesiune a Sfatului domnesc din iulie-septembrie 1456, la care au participatpeste 60 de boieri, şi la care s-a luat decizia trimiterii logofătuluiMihail, fiul preotului luga, la sultan, pentru a-i înmâna acestuia,din partea domnului, o scrisoare şi un tribut de 2 000 de galbeni ungureşti,mitropolitul Teoctist a jucat un rol determinant pentru „ca să avemnoi pace, iar ţara noastră să nu se mai piardă". Activitatea sa ulterioară,amintită de numeroase documente, ni-1 descoperă pe mitropolitulTeoctist nu doar ca pe abil om politic, ci şi ca pe un zelos făcător depace şi bună înţelegere.Primăvara anului 1457 a adus schimbări profunde în viaţa Moldovei.Tânărul fecior de domn, Ştefan cel Mare, 1-a alungat de pe tronul Moldoveipe Petru Aron. După victoria repurtată la Doljeşti şi Orbie împotrivaucigaşulului tatălui său, Bogdan al II-lea, „Ştefan Vodă strâns-auboierii ţării mari şi mici şi altă curte măruntă dimpreună cu mitropolitulTheoctist şi cu mulţi călugări, la locul ce se cheamă Direptatea şi i-auîntrebatu pre toţi: ieste-le cu voie tuturor să le fie domnu? Ei cu toţiiau strigat într-un glas: «în mulţi ani de la Dumnezeu să domneşti». Şideci cu toţii l-au rădicatu 4omnu şi l-au pomăzuitu spre domnie mitropolitulTheoctistu. Şi de acolea luo Ştefan Vodă steagul ţării Moldoveişi se duse la scaunul Sucevei" (Letopiseţullui Grigore Ureche).Faptul că Mitropolitul Teoctist face cale lungă şi plină de pericoledin Suceava până la Direptate, într-o vreme când domnul legiuit nufusese definitiv înlăturat, arată pe de o parte curajul acestuia, spiritullui de dreptate, recunoscând prin acest gest legitimitatea lui Ştefan lamoştenirea tronului ţării, uzurpat de Aron Vodă, iar pe de altă parte, clarviziuneaierarhului care a intuit în acele momente tulburi personalitateatânărului voievod, şi de ce nu înrudirea sa cu acesta.Ştefan cel Mare 1-a ţinut întotdeauna în mare cinste pe mitropolitulTeoctist, în fruntea dregătorilor săi din sfatul domnesc. Documentelevremii în care apare numele său sunt numeroase. Şi ele aratăpreocuparea mitropolitului pentru cultivarea valorilor morale, a păciişi bunei înţelegeri între oameni, interesul său pentru întărirea prestigiuluidomniei prin aprobarea acţiunilor voievodului şi tenacitatealui pentru îmbunătăţirea permanentă a situaţiei materiale a Bisericii.Letopiseţul de la Putna şi Letopiseţul lui Grigore Ureche descriumarea sărbătoare a sfinţirii strălucitei ctitorii a voievodului de laPutna. „Deacă se întoarse Ştefan Vodă de la acel război cu noroc ce izbândipre acei tătari, spre lauda aceia, mulţămind lui Dumnezeu, ausfinţit Mănăstirea Putna, care era zidită de dânsul, la septemvrie 3 zile,întru lauda a Prea Curatei Fecioarii Măriei, Maicii Domnului nostru IisusHristos. La acea sfinţenie multă adunare de călugări au fost: Theoctistumitropolitul şi Tarasie episcopul, dimpreună cu Ioasaf arhimandritul

şi egumenul Putnii, zicu că au fost la liturghie arhiepiscopi şi episcopişi preoţi şi diaconi, 6l la jirtăvnic".Faptul că voievodul, care a ridicat această semeaţă mănăstire,spre a-i fi lui şi familiei sale loc de veşnică odihnă, a ales pentru târnosiretocmai ziua de 3 septembrie 1470, când Biserica sărbătoreapomenirea „Cuviosului Părintelui nostru Teoctist, cel împreună sihastrucu marele Eftimie", deşi ctitoria era terminată din vara anuluiprecedent, arată preţuirea deosebită a domnului faţă de mitropolitulţării. Unii văd în acest gest voievodal recunoaşterea meritelor mitropolituluiîn înălţarea Putnei.Nu încape îndoială că epoca de mare efervescenţă culturală şiartistică din această primă parte a domniei Sfântului Voievod Ştefancel Mare nu a fost influenţată sau chiar determinată de personalitateamarelui mitropolit. Faptul că urmaşii săi, marii mitropoliţiGheorghe David şi Teoctist al II-lea îşi făceau un titlu de glorie din ase numi ucenicii lui, este grăitor.La 18 noiembrie 1478, după un sfert de veac de binecuvântatăarhipăstorire a Moldovei, mitropolitul Teoctist a trecut la viaţa veşnică.Ca ultim gest de preţuire, voievodul a dispus înmormântarea saîn pridvorul Putnei şi s-a îngrijit ca deasupra mormântului să fie aşezatăo lespede de piatră sculptată şi cu inscripţie.

Mitropolitul Teoctist I, împreună-lucrător cu Sfântul Ştefan cel Mare

În perioada grea pentru Ortodoxie de după căderea Constantinopolului sub turci (1453), în plină ofensivă otomană asupra Europei, Dumnezeu a rânduit ca alături de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare să fie un vrednic mitropolit. Dacă multe momente din viața mitropolitului Teoctist sunt ascunse în negura vremurilor, descifrarea vieții sale se poate face în lumina prezenței sale alături de Sfântul Voievod Ştefan vreme de 21 de ani, între 1457-1478.

Un prim moment în care cronicile ni-l arată pe Mitropolitul Teoctist ca fiind cel prin care Dumnezeu i-a purta de grijă Sfântul Ștefan este urcarea voievodului pe tronul Moldovei. După ce îl înfrânge pe Petru Aron, ucigașul tatălui său, în bătălia de la Doljesti, la 12 aprilie 1457, Sfântul Ştefan este uns ca domn de către mitropolitul Teoctist în ziua de Paști, punând astfel domnia sub semnul binecuvântării lui Dumnezeu.

Pentru un deceniu, Mitropolitul Teoctist va fi pus de către tânărul domn în fruntea sfatului domnesc, pentru a-i fi alături. Astfel, acțiunile pline de discernământ și încununate de succes ale Sfântului Ştefan cel Mare se înțeleg în lumina sfătuirii și binecuvântării din partea Mitropolitului Teoctist.

Mitropolitul Teoctist va fi fost cel care l-a sfătuit pe domn să ierte din inimă și să nu se răzbune în nici un fel pe boierii care luaseră parte la uciderea tatălui său și, după ce Sfântul Ștefan a devenit domn, au fugit, de teamă, în Polonia. Cu autoritatea sa morală, prin prezența în sfatul țării, a ajutat la realizarea păcii de care Moldova avea atâta nevoie, după 25 de ani de lupte fratricide.

Cronicile sunt presărate cu mărturii despre împreuna-lucrare dintre domn și mitropolit. Dintre ele vom aminti înălțătorul moment din 1475 când mitropolitul îl întâmpină pe Sfântul Ştefan la întoarcerea la Suceava după victoria din lupta de la Podul Înalt – Vaslui. Marea victorie care a uimit deopotrivă pe turci și pe creștini s-a datorat și binecuvântării mitropolitului și rugăciunilor sale, ale clerului și monahilor țării, alături de poporul credincios. Cu o cunoaștere adâncă marelui dar de la Dumnezeu pe care l-a reprezentat această victorie, mitropolitul și poporul îl aclamă pe Sfântul Ștefan ca „împărat”, arătând năzuința tuturor de a fi deplin liberi, pentru a fi un popor care ascultă de Dumnezeu.

În general, de cum începe domnia Sfântului Ştefan, viața bisericească a țării cunoaște o înflorire deosebită. În conlucrare, domnul și mitropolitul înființează noi episcopii, pentru o mai bună purtare de grijă duhovnicească față de popor. Sunt sprijinite vechilor mănăstiri și biserici ale Moldovei, sunt ajutați călugării din Sfântul Munte Athos aflați sub dominație turcească, apar școli de copiere a manuscriselor, de sculptură, broderie, cântări bisericești la mănăstiri. Râvna domnului se împletea cu înțelepciunea mitropolitului și Dumnezeu lucra cu putere pentru a face din poporul acestei țări o stavilă în calea invaziei otomane în Europa.

Unirea cugetelor care exista între domn și mitropolit i-a făcut să devină împreună-ctitori la Mănăstirea Putna. Putna a fost prima mănăstire ctitorită de Sfântul Ștefan și de la început a stabilit că ea îi va fi loc de îngropare lui și familiei sale. Mitropolitul Teoctist a binecuvântat ca obștea mănăstirii să fie un vlăstar luat din obștea Mănăstirii Neamț, în frunte cu starețul acesteia, Ioasaf.

La sfințirea mănăstirii, în 3 septembrie 1469, Sfântul Ștefan a dat cea mai grăitoare mărturie despre cinstirea și dragostea pe care le avea către Mitropolitului Teoctist. Astfel, el a ales ca dată de sfințire ziua de prăznuirea a Sfântului Teoctist al Palestinei, în 3 septembrie. Astfel, în această zi, în anul 1469, mitropolitul, împreună cu episcopul Tarasie de Roman și alți slujitori, cu totul 64 de preoți și diaconi, au săvârșit slujba de sfințire a primei ctitorii a lui Ştefan cel Mare.

În 1478, Mitropolitul Teoctist la trecerea sa la cele veșnice, Sfântul Ştefan l-a înmormântat pe mitropolitul Teoctist la Putna. Fiu recunoscător pentru sprijinul părintesc dat de mitropolit, își vor afla odihna pământească în aceeași mănăstire iar sufletele lor s-au întâlnit din nou în ceruri,

Peste 26 de ani, truditul trup al Sfântului Ștefan își va afla și el odihnă sub aceleași lespezi ale Putnei. Alăturarea mormintelor lor rămâne ca o mărturie peste veacuri a legăturii dragostei dintre ei și a împreună-lucrării lor în această lume, cele care i-au dus spre sălășluirea în lumina Împărăției Domnului pe care amândoi l-au slujit cu râvnă și fără cruțare de sine.