CIOCÎRLIA CÎNTĂ FĂR Ă TĂLMĂCIR I

TR A I A NUS

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

TRAIANUSCiocîrlia cîntă fără tălmăciri: Poezii / TRAIANUS. —

Ch. : «Grafema Libris», 2007. — 92 p.ISBN 978-9975-52-011-9500 ex.

821.135.1(478)-1

© TRAIANUS, 2007© Grafema Libris, pentru prezenta ediţie

ISBN 978-9975-52-011-9

CZU 821.135.1(478)-1T80

Autor: TRAIANUSEditor: Ion ŞarbanTehnoredactare: Alexandru BostanDesene: Ludmila CondreaPrepress: Editura GRAFEMA LIBRISTipar: Tipografia GRAFEMA LIBRIS

Editura GRAFEMA LIBRIS s.r.l.str. Bucureşti, 68, of. 313,mun. Chişinău, MD-2012, Republica MoldovaTel: 202–553, Tel/fax: 202–555www.grafema.md

Pentru Flaviu-Lucian

1 4 2

PREFAŢĂCarte e ce vezi aici,Scrisă pentru pici-piticiŞi citesc în ea poemeGîgîlea şi Gîgîlici,Muşuroaie de furnici,Clase pline cu arici,Numai tu, parcă te-ai teme.Puiul meu, fetica mea,Când părinţii nu-s acasăŞi-ai vrea să înveţi ceva,Nu fi trist, nu fi sfioasă,Fă-mi un semn şi-ntr-o clipeaVin în odăiţa ta.De-s plecat niţel şi vrei — Îţi trimit eroii mei.Voie bună şi noroc!Nu vei regreta deloc.

Ţara vacanţei

1 7 2

* * *Plînge un copil în stradă,Nu e nimenea să-l vadă.Vine soarele, îl iaŞi-i sărută lacrima.

LUNADraga cerului comoară —Luna este o fecioară,Surori îi sunt stelele,Neamuri — rîndunelele.

Ah, de ce apune, oare,Cînd se face-n lume soare?

R ĂSPUNS„Pui mai gingaşi nu se-arată,Nici n-au fost“, a zis, ciudată,O raţă cu glas apus.

Un gînsac ţipă deodată:„Ba să ştii că-n lumea toatăCa ai mei mai mîndri nu-s-s-s!“

1 8 2

SOR A SOARELUI— Soră dragă, oare,Nu ţi-i dor de soare,Fratele tău mare?

— Ba mi-i dor nespusCă e tare sus,Ci el noaptea vineŞi stă lîngă mine,Iar în zori răsareColo-n depărtare.

* * *Ce curat e-n ploaie prunul,Stropii cad şuvoaie.— Mamă, dă-mi, te rog, săpunulSă mă spăl în ploaie.

* * *Licăreşte-o stea pe cer,Vîntu-i prim-corăbier,Trece conducînd abilPrin visul unui copil.

1 9 2

VR ĂBIUŢA— Vrăbiuţă, soră mare,Cum de faci tu, oare,Că nu pleci toamna în zareSpre ţări călătoare?

— Pruncule, nu pot pleca,Nu mă lasă inima,Că-i bolnavă maică-mea,Sărmana de eaŞi plîng puişorii meiŞi eu după ei.Iată, scumpe frăţioare,Că aici viaţa-mi petrecŞi nu pot nicicum să plecÎn ţări călătoare.

* * *Ce frumoasă-i mama mea,Mai aleasă ca o stea,Ce frumoasă este buna,Mai aleasă decît luna.Şi cînd pace-i pe pămîntCe frumoşi copiii sînt.

1 10 2

ARICIULAce are — ce foloase?Gol îl văd, m-apucă plînsul,Că de-ar şti niţel să coaseAr avea haine pe dînsul.

* * *Luna rătăcind pe susPare, cînd vin zorii,O felie de harbuzCe-o mănîncă norii.

POVESTEA UNUI LUPA venit cînd înseraLupul la fereastra meaŞi-a bătut în ea, cumplit,Zicînd: „Uite, am venitSă te văd, că-mi era dor,Puiul tatei, puişor“.— „Pleacă, pleacă“, i-am spus clar,Ochii n-ai să-mi vezi,Că tu n-ai citit măcar„Capra cu trei iezi“.

1 11 2

* * *Cinci garoafe din mahalăS-au pornit la bal spre şcoală,Unde stau (parcă-s boieri!)Trandafirii — cavaleri.

* * *Trăsura lui Vlad CocoşuTrece strada-n zori pe roşu.Rîde Vlad, crezînd, zglobiu,Că e vîntul vizitiu.

PÎINEADoar ea poate adunaToţi copiii lîngă ea.

SCRISOARE PENTRU MOŞ CR ĂCIUNScrie-mi să nu afle nimeni:— Pe la mine vii ori ba?Vreau să ştiu, să nu-ncui uşaŞi să nu adorm cumva.

1 12 2

CEARTAÎntr-un muşuroi, pe-aici,Se certau două furnici.— Tu-ai adus bobul, nebună?— Eu şi tu, dar împreunăHai să împărţim averea.

— Nu, eu nu sunt de părereaAsta şi nu-ţi dau nimic,Nu am vreme să-ţi explic,Gestul chiar de-l crezi banal,Nu împart nimic egal.

Nu ştiu ce putea să fie,Dacă nu avea să vieGreieraşul TricoliciCu vioara în cutieSă le-mpace pe furnici.

ZIDARUL— Tată, vreau şi eu pe scheleSă văd steaua vieţii mele.— Mai e timp, mai e un pic,Să mai creşti, că eşti prea mic.

1 13 2

CÎNTEC DE LEAGĂN (I)Îngerul de pază vineLîngă perna ta,Mările visate, line,Te vor murmura.

Bate-n geamuri lună nouă,Nu eşti singurea,Ale mamei braţe douăTe vor legăna.

Cum te-ating, fiinţă mică,Dragă floricea,Parcă-n şoaptă-ar vrea să-ţi zică:„Nani-nani-na“.

Un ieduţ cu moţ în frunteO să vezi păscîndPrin mirarea lui de munte,Singurel şi blînd.

Dormi-adormi, regină-n stele,Pămîntească stea,Te-i trezi în zori cu eleŞi mai frumuşea.

1 14 2

Dormi de-acum, ca o furnică,Prind a-ţi îngîna:„Principesa noastră mică,Nani-nani-na“.

PROMISIUNE— Bună ziua, pom frumos,Am o mică rugăminte.Dă-mi, te rog, un măr gustosŞi-ţi promit să fiu cuminte.

* * *Cinci degete la o mînă,Înc-o zi şi-o zi… Şi-apoiLa sfîrşit de săptămînăVine visul pe la noi.

ZILELEŞapte surori alintateÎntr-o casă adunate,Fiecare e stăpînăCîte-o dată-n săptămînă.

1 15 2

POVESTE CU BUNICULDupă-un şir de pozne vechiŞi în mare grabă,El mă trage de urechi,Eu pe el — de barbă.

Ard urechile în jar,Timp de-o săptămînă,Şi din barba lui în darAm un fir în mînă.

BUNICA— De ce-i, mamă, tot mai micăPreasfătoasa mea bunică?

— Fiule, e mică ea,Ca să o poţi mîngîia,Iar cînd ai să creşti sub soareVa fi iar bunica mare.

* * *Astăzi este ziua mea.Mamă, dăruie-mi o stea.

1 16 2

* * *Mîndra îngheţatăE mereu în ceartă,Că nu are dreptulMai mult de-a trăi.Cînd vede-o feticăTremură de frică,Dar este mîncată,Orice-ar povesti.

* * *Uite o lumină-n noapte.Cineva din oameni, poate,A uitat s-o stingă? — Pici,Nu mă ştii? Sunt licurici.

PĂSĂRILEPregătite-s de plecarePăsările călătoare,Va fi iarnă-n calendarŞi cînd poposi-va iarPrimăvara în zăvoiS-or întoarce înapoi.

1 17 2

POVESTE ÎN DRUM SPRE BUNICACînd vin la tine, buno,Desculţ, prin cîmp cu fagi,Răsar strămoşi din iarbăCu prunci în braţe dragi.

Cărunţi de veşnicie,Îmi fac din ochi să-mi deaUn strop de apă vieŞi-un felinar cu stea.

Să nu fiu trist — veni-vorCăruţe cu furnici,Tămăduind de viforVisele celor mici.

Pitici fără de numărVor fi ca la chemareÎn mîini c-un ram în floareŞi frunze verzi pe umăr.

În rînduri lungi ariciiBlajini, fără de vină,Vă vor aduce daruriCîte un ac la cină.

1 18 2

Merii de rod pe dealuriCa voievozi se-nchinăCu mere mari de aur,Adînc, din rădăcină.

Şi steaua nu se duce,Veghind cărări de noapte,În casa-i să se culceSub înveliş de şoapte.

Aşa vin eu, bunico,Prin codri mari în seară.Afară-i toamnă încăŞi toamnă-i în cămară.

DOR— De ce amară-ţi esteFrunza, nucuşor?— Frunza mi-i amarăDe atîta dor.— Dor de ce ţi-i, oare,Dragă nucuşor?— De părinţi şi soareDor mi-i, tare dor.

1 19 2

CÎNTEC DE LEAGĂN (II)Noaptea s-a lăsatPeste ochi şi gene.Dormi, copile, dormi,N-ai de ce te teme.

Blînzi, te vor veghea,Îngerii în noapteŞi din cer o steaO să-ţi cînte-n şoapte:„Nani-nani-na“.

BABA-CLOANŢA NU-I ÎN VIAŢĂ?!

Pentru Stanislav MoraruPrin pădurea-n care vîntulLeagănă florile toate,Străjile, trezind pămîntul,Larmă fac şi zi, şi noapte.

Al lor cîntec ce-nspăimîntăOrice gînd, orice tăcere,E-o furtună, ce nu piereŞi în arbori se împlîntă.

1 20 2

Nimeni n-are vreo putereFaţă de nomenclatura,Cărei nu-i mai tace guraŞi-alte zgomote ea cere.

Luna, atîrnată-n zareCa cerceii de ureche,Poartă pleată de ninsoareŞi-n lume n-are pereche.

Vîntul galopînd apareCa un sfetnic plin de forţă,Duce-n ochi o lumînareŞi-a lui inimă-i o torţă.

Un copil fugind prin steleA-ntrebat taram-bum-bum:„E-adevăr că Baba-CloanţaNu-i în viaţă de acum?“

Nimeni nu-i putea răspundeŞi i-a spus atunci un prun:„Nu e numai pentru tine,Şotiosul tatei bun“.

1 21 2

Ca un dirijor, copilulOprind larma, făcu semnSă tresară-n pomi lumina,Curgînd ca un untdelemn.

La porunca-i vin cocorii,Pe spinări de cerbi dau glas:„Baba-Cloanţa nu există,Făt-Frumos a mai rămas“.

* * *Poveştile buniciiSînt pline de lumină.Doamne, ce rău îmi pareCă toate se termină!

PISICA— Bună ziua!— Na-ţi-o bună!— Pot intra?— Ba da, se poate.— Tu ce torci, că torci întruna?— Eu… torc… vise colorate.

1 22 2

PLOAIADe ce plînge NouraşMă-ntrebi? Ia aminte,L-a certat mămica luiCă n-a fost cuminte.

PISOIULM-a lăsat mama acasăSă-i fiu de real folos,Dar pisoiul — ţup! pe masăŞi dă gavanosul jos.

De nimic nu-i pare răuŞi se linge pîn’la coate.„Oare ce-o să-mi facă, zău,Măiculiţa mea la noapte?“

NINSOARE— Mamă, am o întrebare:Zi de zi pe stradăDe ce plînge ceru-ntrunaCu fulgi de zăpadă?

1 23 2

— Dragul mamei, el nu plîngeŞi nici nu tînjeşte,Ci c-o plapumă curatăLumea înveleşte.

R AŢARaţa s-a jucat în glodPîn’s-a săturat,Apoi şi-a luat săpunul,Plecînd la spălat.

CUCUL— Cucule, cîntînd în lunci,Ce cutezi a spune?— Eu, să ştii, îmi chem copiiiRătăciţi prin lume.

ZMEULZmeul meu ca o stafiePoate să nu-ţi placă ţie,Dar el mult îmi place mieCă e zmeu, da-i de hîrtie.

1 24 2

POVESTE PENTRU TINECe mai ziuă se aratăŞi ce triluri se aud!Trei privighetori solareLeagănă un ram de dud.

Crîngul de copii tresare,Ca în basme de demult,Când aveau aripi să zboareDupă-al mamelor sărut.

Rîsul lor, ah, cum desfaceFlorile de galben purŞi-n priviri — atîta pacePrin duminici de azur.

Au ceva de prinţi nostalgiciÎn şarete vechi cu flori,Duşi spre bal, la zeii antici,Sub acorduri de viori.

Tot aşa şi tu vei trecePrin copilăria ta,Numai să n-o laşi să plece,Numai să n-o uiţi cumva.

1 25 2

IZVORULLa o margine de drum,La o umbră de salcîmŞerpuieşte-ncetişor,Fără teamă, un izvor.

Mă aplec, îi sorb uşorApa dulce şi de dorÎi îngîn un cîntişor:„Mulţumesc mîinilor, careAu săpat sub cer izvoare“.

SPICULGingaş, dulce şi fragil,Ce minuni e-n stare-a face,Ca un suflet de copil —Spicul roditor de pace.

OMULCodrul are mii de fraţi —Şi mai mici, şi mai înalţi.Din toţi omu-i mai avan —I-i amic, dar şi duşman.

1 26 2

POVESTEA FLUTURELUI EFEMER— Mîine am o ziuă grea,Trebuie să fac ceva,Să le reuşesc pe toate:Să citesc măcar o carte,Să asist la vreun concert,Să dau proba la balet,Să plec, galeş, la buniciŞi să-mi cresc f luturii mici,Zise-un fluture hoinarDe pe-o frunză de arţar.

Ascultat-am singurel,Însă încîntat de el,N-am ştiut că viaţa-i esteDoar o zi… apoi… poveste.Am aflat abia spre seară —Mi-a spus mama în cămară.

SALVAREFie geruri cît de grele,Zău, nu-mi pasă nici un pic,Doar mă apără de frig,Cald, paltonul mamei mele.

1 27 2

POVESTEA UNEI V ULPIPoposi, printre grădini,Doamna Vulpe la găiniŞi rosti: — Deschideţi uşa,Vreau să-mi aleg găinuşa!Îi răspunse o moţată:— Maica noastră supărată,Vezi un lacăt prins în cuie?Are-o cheie, care nu e.Eu, amica mea, îţi spun,Vrînd niţel să-ţi fac pe chef,Cheia-i la cocoşul-şef.Va fi mîine. Rămas bun!..

Şi s-a dus vulpea-nainte,Să culeagă-nvăţăminte.S-a dus vulpea supărată,Să mai vină încă-o dată.

COCOŞUL— Cucurigu! rigu! rigu!!!Ai mîncat de-acum covrigul?Deşteaptă-mă-n zori, bădiţă,Vreau să merg la grădiniţă.

1 28 2

ALBINAEa adună miereŞi nicicînd nu cereDe la lumea toatăNici un fel de plată.

* * *O vioară pe-nseratSe aude-n zare.Cine, cine, cine oare,Cîntă ne’ncetat?

Toată noaptea pe imaşE maestrul (greieraş).

SEMN DE RESPECTPlouă. Firul ierbii verzi ca o minuneSpre pămînt se-apleacă a închinăciune.

* * *Teii aşteaptă-albinele să vinăSă le mai ia din dor şi din lumină.

1 29 2

POVESTE LEGĂNATĂDraga mea, dorescu-ţi eu,Să te-ntîmpine mereuLa capătul somnuluiMăiculiţa Domnului,La capătul visuluiTatăl Paradisului,Să-ţi dea rouă-n gene strînsă,Să te speli, să nu fii plînsă.

MELCUL— Melcule, ia spune-mi, frate,Nu ţi-i greu cu casa-n spate?— Ba mi-i greu, fetica mea,Dar mai greu mi-i fără ea,Că-s prin lume călătorŞi n-aş mai putea de dor.

MINGEARotundă ca soarele,Fuge pe toloacă,Picii cu picioareleNu pot s-o întreacă.

1 30 2

CÎNTEC DE LEAGĂN (III)Dormi-adormi, fetică bună,Nu te supăra,Plopii arcuiţi în lunăTe vor mîngîia.

Uite, vin pe rînd, agaleÎngeri ca de nea,Să-ţi îngîne la culcare:„Nani-nani-na“.

Printre ierbi, curînd, vor trece,Să-ţi şoptească-n somn,Cerbi suavi cu pasul rece:„Nani-pui de om“.

Haide dormi, n-ai nici o frică,Creşti mai măricea,Draga tatălui fetică,Nani-nani-na.

VARZAFrig îi e şi vara toatăDacă-i foarte îmbrăcată.

1 31 2

DIN CÎMP CU TATAAmurgul cade peste dealÎn mantie de negru-palŞi soarelui îi face semn,Să nu întîrzie la tren.

Măicuţa-i cheamă pe arici,Că-i întuneric şi sînt mici,Iar licuricii nu apar,S-aprindă cîte-un felinar.

— Tăticule, să mergem, cîndE-atîta noapte pe pămînt.

PAPAGAL NEORDINARAm în casă-un papagal,Cam năstruşnic şi banal,Ziua pare mai cuminteŞi-i tăcut, n-are cuvinte.Noaptea fură versuri noiŞi le-nvaţă mai apoi,Iar în zori, pentru copiiSpune numai poezii.

1 32 2

PROBLEMĂSingură-i bunica mea,Eu m-aş duce lîngă ea,Dar mă tem mămica meaCă rămîne singurea.

MA MAZiua-ntreagă la războiŢese haine pentru noi.Ce-i războiul? Ca să ştii,El nu trage în copii.

POVESTE CU PĂPUŞA MEA BOLNAVĂBuna mea păpuşă ştieMulte basme cu pitici,Zmei jugaştri şi peltici,Dintr-un crîng de păpădie.

De cu zori e bosumflată,Nu vorbeşte şi nu vreaCeai, magiun şi ciocolată,Nici pastile, nici halva.

1 33 2

Stă pe gînduri, o privescŞi nimic nu vrea să zică.Ce ţi-i, dragă păpuşică?Vino să te încălzesc.

Însă taci…, făptură mică,Bate-n geam un nor de ploaie,Pletele îţi curg bălaie,Ce ai, buna mea fetică?

Spune-o vorbă, spune-odată,Dă-mi un pup de fragă rece,Las-că trece, las-că trecePloaia asta ne-ncetată.

Va veni o zi senină,Cu-amiros de liliac,Să chemi vîntul în grădinăŞi să-l dănţui după plac…

Vezi, pe cer răsare lunaŞi-i tot cerul argintiu.— Uite visul, noapte bună,Dormi îndată că-i tîrziu.

1 34 2

POVESTE C-UN STR Ă MOŞEl vine-ades în noapte,Bătîndu-ţi la fereştiŞi odihneşte numaiCînd glăsuie poveşti.

E priceput la toateŞi îţi aduce-atunciÎn vis păpuşi, o carteŞi poame dulci din lunci.

Cînd o să te sărute,Pornit la drum, grăbit,Să-l vezi pe moş-strămoşulCu plete de argint,

Cum spune: „Las’că vineStrăbunul tău dorit,Mai dormi, mai dormi, copile,Şi fii neprihănit“.

Să tot visezi, cît esteAlături înger blînd,La margini de poveste,La nesfîrşit de gînd.

1 35 2

* * *— Trandafire arătos,Cui dai rodul tău frumos?— Florile-ţi dau ţie-n dar,Ghimpii — omului barbar.

* * *Doar in satul meu, să ştii,Soarele răsare-ntîi,Poate-o fi şi-n alte sate,N-am primit scrisori din toate.

DORINŢĂ (I)Să fii visat de-o stea frumoasă,Şi, odihnind în iarba ta,În ziua cea mai luminoasă,S-o poţi pe gînduri mîngîia.

Să vezi cum luna-n munţi coboarăŞi, obosit de drum, niţel,S-adormi, micuţ, ca înspre searăSă te trezeşti mai măricel.

1 36 2

POVESTEA UNEI PĂSĂRELEDe cu ziuă, Cip-CiripCuib îşi face din nisipŞi pînă-i mai prinde-o brazdăStă cu puii ei în gazdăLa Grivei, căţel de cuşcă,Ce, ca într-adins, nu muşcă.

Plata ei e-n orice clipăCîte-un freamăt de aripă.

GRIJĂCum strugurele poameiNu-şi uită viţa sa,Mă ţin de mîna mameiSă nu mă pierd cumva.

POVESTE CU MIEII DIN CARTEA MEAÎn vacanţa mea de-o vară,Mieii trec şi se strecoarăDe pe paginile deseDupă ierburi mai alese,

1 37 2

Iar spre seară, cînd vin iarăApă beau din călimarăŞi, avînd culori de aştri,Mieii mei devin albaştri.

* * *De-aş fi melc, atunci prea poate,Mi-aş purta căsuţa-n spate,Dar aşa, în cîmp plecînd,Nu mi-o port decît în gînd.

* * *Trenuleţul meu acumE bolnav şi n-are fumPlec la staţia feratăSă chem meşterul îndată.

FULGIIFulgii ăştea, vai, cum cerCa să mai trăiască.Am să-i pun în frigiderSă nu se topească.

1 38 2

DE ZIUA MEADe ziua mea bunicii,Vin braţ la braţ să-mi deaUn basm c-o ciocîrlieŞi-un felinar cu stea.

Părinţii mei ştiu bine,Că-mi spuse Trepăduş,Îmi fac cadou o carteŞi-un papagal de pluş.

În rînduri lungi aricii,Blajini şi fără vină,Îmi dăruiesc (surpriză)Cîte un ac la cină.

Merii de rod, pe dealuri,Frumos mi se închinăCu mere mari de aur,Adînc, din rădăcină.

Şi steaua nu se duce,(Veghind cărări de noapte),În casa-i să se culce,Sub înveliş de şoapte.

1 39 2

De ziua mea vin fluturiŞi, cu-n creion avan,Îmi scriu pe geam: „Eşti bravo,Ai mai crescut cu-n an“.

Iar eu aştept să treacăŞi anu-acest, şi el,Că, zău, nu am răbdare,Să cresc mai măricel.

POVESTEA ZMEULUI CEL BUNZmeul meu abia se vedePeste rîu — hîrtie albă —Ce-mi trimite, ca o salbă,Gîndul scris pe-o frunză verde.

Trecu Prutul şi-mi aduseDrag răspuns pe foi de carte,Cine-a spus că-n depărtareE un rîu ce ne-ar desparte?

— Zmeul meu, eşti bun, spun ţie,Dar te-ntreb, de unde ştieCel prieten cum mă cheamă?

1 40 2

— Zmeule, i-ai spus tu, oare?Nu-mi răspunde la-ntrebareŞi-l sărut, că-i fără teamă.

* * *Luna-n noapte se agităCu ghiduşii licurici.Vino, vis, la cei mai mici,Ca o dragoste uimită.

Dormi sub gene lungi, poznaş,Dă tăciuni în soba micăŞi imploră o furnicăSă aprindă-un fănăraş.

Turturele logoditeCu albastrul de din cer,Cîntă foarte fericiteŞi-mpletesc stelar lăicer.

Zările-s de vrajă plineŞi prin noi, abia păşind,Propria pruncie vineSă ne mîngîie pe gînd.

1 41 2

POVESTEA VACANŢEIÎn vacanţă-am vrut să fiuSingurul copilCare s-a scăldat, hazliu,Într-un val de Nil.

Pregătitu-m-am, fireşte,Mă trezii în zoriŞi-nvăţai, de la un peşte,Graiul unei f lori.

Descifram în zile grele,Fără de răgaz,Alfabetul unei steleMici de pe pervaz.

Mi-a cioplit bunelul, uite,Şi o luntre, vai!Din lemn tare,-adus din munte,Şi îmi spuse: „— Hai!

Dar să te întorci la şcoalăŞi dacă vei vrea,Să ne-aduci o portocalăSau o acadea.“

1 42 2

Mă gîndii atunci: Prea poateLas pe mai tîrziu,Că-mi surîd cireşe coapteŞi un măr zglobiu…

Şi i-am spus: „— Rămîn, bunice,Cît mai sînt copil,Căci şi Prutul din grădinăE un pui de Nil.“

POVESTE CU CEARTĂÎn pădure, printre foi,Se ceartă doi cintezoi,Cu un iepure fălosDuelează un botgros,Ce mai tărăboi pe-aici,Vin plutoane de furnici,Să-i împace, lucru clar,Şi e totul în zadar.

Nu mai conteneau, se pare,Dar din cer, printre frunzare,Peste toţi atunci şiroaieA trecut un nor de ploaie.

1 43 2

Morala:Pentru cei cu mare fală,Ploaia este o morală.

FABULĂ CU OACHIMîndra broască: „Oac-oac-oac!“A tot îngînat pe lac,Pînă cînd a prins în gurăO micuţă libelulă.— Ce năduf, şi-a zis, e rostSă mai dorm puţin în smîrc,Da-nzadar de tot i-a fostC-o vînase-un cocostîrc.

Morala:Cine doarme fără risc,Pică pradă unui plisc.

DOR DE SOARECînd mi-i tare dor de tineŞi prin nori te-ascunzi şi stai,Mă gîndesc, cum se cuvine,Ce aş face să răsai?

1 44 2

Fac un zmeu dintr-o hîrtieŞi-l trimit ca mesager.Trece-o zi şi după-o searăÎmi surîzi din nou pe cer.

POVESTE STR ANIE DE TOTPisicuţa mea hoinarăE multimilionară.Truditoare prin hambare,Un surplus de şoareci areŞi în orice dimineaţăE pornită-ncet spre piaţă.

Ştiţi ce cumpără de-o vreme?Cărţi cu poze şi poeme.Să nu fii întruna mică,Împrumută-le, fetică.

DORINŢĂ (II)Să-ţi fie faţa stea aprinsă,De ploaie sărutată blînd,Prin iarba de pruncie-atinsăSă murmuri taina unui gînd.

1 45 2

Să treci-netreci ca o petală,Făt-logofăt cu chip de DomnŞi să observi cum se răscoalăCărunţii arbori de nesomn.

Să-ţi fie viaţa o poveste,Un vis, în care poposindSă crezi că pentru tine esteŞi nu te-o părăsi nicicînd.

POVESTE LA TELEFONZiua-ntreagă stă pe firŞoricelul musafirŞi-i tot spune vorbe-n şagăPisicuţei lui cea dragăPîn-adorm. Hai dormi şi tu,Mîine vei afla de-acu,De ce nu se întîlnesc,Dacă tot se îndrăgesc.Şi-o să ştii ce-o fi-n poveste,Că-nainte mult mai esteŞi, cum te vei deştepta,Las’ că revenim la ea.

1 46 2

FR AGMENTE DE COPILĂRIEGreieraşul IpocrisPe măsuţa mea de scrisVine-n fiecare zi,Cu gînd nobil de a scri.

Fratele meu, Ionică,Vorbeşte c-o rîndunică,Iar sub nourii cărunţiTrec furnicile prin munţi.

Papagalul meu bălai,Obosit de-atîta grai,Tace ziulica-ntreagă,Nu vrea nicăieri să meargă.

Pe un pîrîiaş, în zori,Trece un vapor cu floriŞi-l tot latră, prea ghiduş,Îngîmfatul Trepăduş.

Cînd în sat plouă cumplit,Melcii din văzduh coboarăPe scăriţe de argintŞi prin iarbă se strecoară,

1 47 2

Dar pe urmă, cînd e soare,Cin-mi-i urcă-n ceruri, oare?

Un ţînţar plin de bontonSare, ca un campion,Nărăvaş, precum e vîntul,Sare unde-l duce gîndul.

Vălurînd, ca depărtarea,Ce îngîndurată-i marea,Să-i citeşti în gînduri poţiDoar dacă ştii să înoţi.

Şoricelul iscusitMi-a citit cărţile toateŞi acum, nemulţumit,Vrea doar poze colorate.

Singurel, ca vai de el,Voi nu-l ştiţi pe Jec, se pare.E un cîine, care areÎn ureche un cercel.

I l-a prins în noapte lunaŞi-acum rîde, ca nebuna.

1 48 2

POVESTEA POZNAŞULUIVara,-n dealuri megieşe,La bunei mă duc în zoriŞi dau busna la cireşe,Ascultînd privighetori.

Toamna trec printre frunzareŞi în vis ating un nor,Ce e umbră în cărareŞi-i un nour călător.

Iarna sînt copil-minuneŞi, în doi cu Trepăduş,Duc o sanie spre culme,Aţi ghicit, la săniuş.

Primăvara urc în soareDintr-un nuc cu braţe tariŞi ordon să dea în floareMerii albi şi ideali.

Cine sînt — nimeni nu ştie.Dacă nu ghiceşti, îţi spunLa ureche, numai ţie,Că-s poznaşul cel mai bun.

1 49 2

POVESTE CU BUNEIMuntele strămoş îmi este,Muntele îmi spune-n zoriIncredibilă povesteDespre zmei şi vînători.

E sfătos precum mi-i numaiBunul meu bunic Vasile,Cînd îmi spune dulci voroave,Parcă-ar glasui din file.

De-s cuminte, bunu-mi spune:„Hai pe umerii mei, pui“.Cum e-n vîrful lor anume,Nu-i în vîrful nimănui.

Muntele-mi şopteşte: „Urcă!“Şi se-apleacă aşteptînd,Ca o maică iubitoare,Să-l mîngîi pe creştet blînd.

Cum vedeţi, la o adică,Am bunei pe lume doiŞi mi-i soră o furnică,Şi mi-i frate-un piţigoi,

1 50 2

Şi mi-i iarba de pe cresteVerde leagăn, verde sfînt.Numai zmeii din povesteNu mi-s neamuri pe pămînt.

* * *Dorm copiii lîngă mame,Doar păpuşa mea nu doarme.I-am spus: „Dormi, puiuţ, te rog“.Şi a adormit pe loc.

POVESTEA UNUI CLOWN POSAC— Ce mă fac, vai, ce mă fac!Plînge-n circ un clown posac,Că n-a fost azi în arenă,Pentru că n-avuse frac.

Eu, ghiduş şi vinovat,Cînd mă satur de purtat,Mă strecor prin uşi deschiseŞi-i las fracul în culise.

Fapta o repet mereu,Clownul este tatăl meu.

1 51 2

POVESTE CU MOR ALĂ ETERNĂUn şoarece (ambiţie!)Trimisu-ne-a petiţieLa punctul de poliţieCel mai apropiat.A doua zi (condiţie!)Am mers în coaliţie,Dar, mare superstiţie,Fu cazul împăcat.

Mi-l săruta (maliţie!)Pisica cu tradiţieŞi el, drept interdicţie,Ne-a spus: „Aţi şi plecat!“Şi l-a păpat „tradiţia“,Citindu-i şi petiţia,Şi n-a ştiut poliţiaUn caz mai fascinant.

CEASUL COCOŞULUICeasul lui, de-i porunceşti,Te deşteaptă cînd doreşti,Dar de-i vreun defect prea mareCine i-l repară, oare?

1 52 2

BR ADULE în munte-un brăduleţ,Nu vă las pîn-nu-l vedeţi.El e între stele punteŞi îl cheamă brad de munte.

ZIUA POZNELOR FRUMOASECum ţi-i dor de vară, munţii vin pe rînd,Iar copilăria îţi şopteşte blînd:„Sînt aici, copile, hai şi ne-om jucaDe-a căluţul şi de-a v-aţi ascunselea.Azi ai drept la şotii şi, năzbîtios,Poţi să fii chiar prinţul cerbului frumos.Hei! Ce stai? Hai vino, uite, un brotacA făcut o poznă şi-are un pitac.I l-a dat chiar luna, ce te-ntreabă: «FaciVreo poznă frumoasă, că mai am pitaci?»“

POVESTEA FRUNZEICe e-o frunză, ce e-o frunză?Sînt micuţ şi mă întreb.Pare-o poezie scrisăDe mînuţa unui cerb.

1 53 2

LEBĂDACum o văd plutind, îmi pare,(Unic neajuns),Mii de întrebări că areŞi nici un răspuns.

CIUPERCILEA plouat şi după ploaieAu ieşit în crîng o droaie.Nu mai plouă, însă eleTot mai stau pe sub umbrele.

MUNTELEMuntele acesta areAni mai mulţi ca un colnic.Este alb de-o grea ninsoareŞi cărunt, ca un bunic.

MASA ŞI SCAUNELEStau la sfat cu mic, cu mareToată viaţa în picioare.Să le culc mai repejorAr fi bine, dar nu vor.

1 54 2

POVESTE LA LUMINA LUNIIUn poem minunat,Ne-ntîmplat prin nopţi de vis,La măsuţa mea am scris,Gîndul l-a semnat.

Şi-ar fi fost în zadar,De n-aveam printre amiciBlînd, în geam un felinarCît un licurici.

POVESTEA NOP ŢIIPeste sat pogoară searăŞi se-atinge de fereşti,Hai, moş Ene, unde eşti?Repejor sub plăpumioară.

Cată luna în cămară,Cu un ochi de veghe-aprins,Iarna nu mai stă de nins,Zbenguindu-se pe-afară.

Săniuţa mea coboarăSingură din deal în zbor.

1 55 2

Vin să-mi spună: „Somn uşor“Iezii blînzi din primăvară.

Apoi îngerii de noapteVin, cu visele lumeşti,Şi îmi spun multe poveşti,Adunate-n foi de carte.

POVESTEA UNUI ŞOARECEÎn iatac, sub un suman,Căutînd pe îndelete,A găsit vreo trei caieteBietul şoarece profan.

Cam puţin, şi-a zis în gînd,Şi, cătînd cu mult elan,A pus dinţii pe-un roman,Să-l citească ronţăind.

L-a înfulecat pe totŞi apoi s-a lins pe bot,Dar era despre-o pisicăŞi mai n-a murit de frică.

1 56 2

RÎNDUNICACe mai caz! O rîndunicăLa-ndrăgit pe Ionică,Cuib făcîndu-şi pentru puiSub streşina casei lui.

ELEFANTULElefantului GigelNu-i găsim costum de şcoală —Ori va mai slăbi niţel,Ori va fi în pielea goală.

POVESTEA STELEI TALEDragul nostru prunc, se-aratăSteaua-n arbori furişată,Care-n ciuda tuturoraNumai ţie-ţi este sora.

Dă-i mînuţa ta de crinPrintre bezne de arin,S-o aduci la tine-n casă,Ca pe-o zînă preafrumoasă.

1 57 2

Că i-i frig, vremea-i tîrzieŞi ce mult ar vrea să vie,Să-i tot spui poveşti în şoapte,Cînd copiii dorm în noapte.

URSULPe la circ e trist de tot,Plînge-un urs şi laba-şi muşcă.Azi stăpînu-i, cam netot,L-a uitat închis în cuşcă.

POVESTEA UNEI ŞCOLIÎn făgetul din povesteŞcoala şoarecilor este,Unde, vai, a cîta oarăLi-i pisica profesoară!

GENEROZITATEAm un văr. Văru-i poştaş,Scrisori duce în oraş.Dacă-i dau o ciocolatăÎmi oferă geanta toată.

1 58 2

* * *Zarea lumilor, albastră,Te-a-ndrăgit, copila mea,Şi îţi bate în fereastrăCa o mamă steaua ta.

Ea te cheamă, te iubeşteŞi te-ar vrea în casa ei,Să dai busna, ştrengăreşte,

Dar nu pleci, priveşti spre mine,Cînd mă-ntreb: „Fără de tine,Ce s-ar face ochii mei?“

POVESTEA UNUI GREIER MICGreieraşul Zgribulici,Rege-prim peste pitici,S-a gîndit, ca dirijorSă dea la Conservator.

Eu i-am spus: — Cu-atîta harPoţi să fii profesor chiar,Nu ştii numai a vorbiSau greşit-am? — Cri-cri-cri.

1 59 2

IARNAIarna e la săniuşMoale-moale ca de pluşŞi e albă-albă toată,Seamănă c-o îngheţată.

VR ĂBIUŢA-N TOA MNĂAstăzi ploaia n-o amuză.Preagrăbită, cată-n noriŞi îşi face cuib, c-o frunzăÎnvelindu-se în zori.

Cum s-ar duce-n ţări mai caldeŞi n-ar rămînea defel,Da poznaşa-i mititicăŞi poznaşul — mititel.

* * *Cînd ea cîntă, tata-mi spuneCă-mi trimite-nştiinţare —Voi primi-n curînd scrisoare,De la cine-o fi anume?Vai, nu ştie năzdrăvana.Cine-i? (Coţofana)

1 60 2

* * *Poţi din ea culege-o stea.Cum îi spune? (Macara)

* * *Ghici, care f loareCată înspre soare,Pe cînd el răsareŞi de dorul lui?(Floarea-soarelui)

* * *Ce mai pasăre de-oţelSe înalţă înspre cer,Iar la cîrma ei e omul.Cine-i oare? (Avionul)

* * *Îi rupi coada, alta-i creşte,Nu-i nici pasăre, nici peşte,O cunoaşte mai mult gîrla.Ai ghicit. Este (Şopîrla)

1 61 2

* * *Ziua toată în arţar,A tot croncănit: „Car-Car!“Pîn’ nu s-a ales c-o nucă,N-avea baftă să se ducă.

Ştie cineva din voiCum i-i numele? (Cioroi)

* * *E amară coaja ei,Dar la miez e bună.Ce-i? (Nuca)

Ţara vacanţei

1 65 2

PRIV IGHETOAREA— Cer atît, atîta soareŞi atît pămînt.Mamă, ce privighetoareCîntă-aşa de sfînt?!

Fără-a cere nestemate,Lauri sau arginţi.A-nvăţat din care carte?Cine i-s părinţi?

Dintre păsări ce se-arată,Numai ea mereuFals nu cîntă niciodată —Ştie Dumnezeu.

Chiar dacă plecînd ne lasă,Trilu-triluind,Ea-i cu inima acasăŞi cu noi în gînd.

Ascultînd-o, fără teamă,Nu îmbătrînim,Doar cu cîntecul de-o seamă,Aici veşnicim.

1 66 2

— Cer atît, atîta soareŞi atît pămînt.Mamă, ce privighetoareCîntă-aşa de sfînt?!

POVAŢĂAm o baştină şi-un grai.Tu ce poţi mai mult să ai?N-ai nimic mai drag pe lumeDecît dat de maica nume,Decît bunul tău pămîntTu nu ai nimic mai sfînt.

* * *Ţi-i somn, eşti mic şi mama te veghează,Iar cîntecele ei îţi stau de pază.

LIMBA ROMÂNĂDragă-mi este limba meaŞi n-o dau la nimenea.Ca măicuţa, mult mi-i sfîntă,În ea codrii rai cuvîntă.

1 67 2

EMINESCUCe-i graiul, copile,Mă-ntrebi, strămoşescul?E ţara numită de toţiEMINESCU.

Acolo n-apuneNicicînd bunul soareŞi curg fără capătDin munte izvoare.

Albina culegeLumina din zori,Pădurea răsunăDe privighetori

Şi rîul te-mbie,Şi mărul din ram,Acolo ţi-i neamulDin veci cel mai neam.

Şi numai acoloNu poţi şti de teamăAlături de tată,Alături de mamă,

1 68 2

Alături de sfîntul,Străbunul pămîntDe care ne leagăUn vechi jurămînt.

Ai grijă, copile,De-alesul tău grai,E tot ce avut-am,E tot ce mai ai.

Comorile-acesteaDe vis prea cerescuSunt ţara numită de toţiEMINESCU.

LECŢIE DE DEMNITATECine graiu-şi va iubiAcela bărbat va fi,Cine ţara-şi va iubiAcela bărbat va fi,Cine neamu-şi va iubiAcela bărbat va fi.— Tată, uită-te la mine,Sunt bărbat de-acum ca tine.

1 69 2

ŢAR AÎmi iubesc preasfîntă vatra,Ca pe mama, ca pe tata,Îmi iubesc preasfîntă glia,Unde cîntă ciocîrliaŞi se coace grîu-n varăPe acest picior de ţară!

PATRIAPatrie a ta dintîi,Patrie a ta din urmă, — Vis veghind la căpătîi,Baci cu oile în turmă.

Maică, tată, bun şi bună,Ram de floare-mpovărat,Cer cu soare şi cu lunăNiciodată înnorat.

Tu, copile, nu uita,Dintr-o zare-n altă zareN-ai să ştii cît ai cătaAltă vatră de izvoare.

1 70 2

ZESTRENu vreau zestre mai de seamăŞi un dor mai sfînt.Doar un grai, un plai şi-o mamăAm pe-acest pămînt.

* * * (variantă)În orice primăvară,Cîntîndu-ne la geamuri,Privighetori de aurNasc veşnicii pe ramuri.

STR ĂBUNIIStrăbunii tăi neîncetat,Cu vieţile-n jertfire,Păstrînd de veacuri, ţi-au lăsatO ţară moştenire.

Le seamănă la chip şi grai,La suflet, mai ales,Şi cată-un drum pe-ntregul plai,Pe care n-au purces.

1 71 2

Îngînă-o doină de aleanŞi, fără de ruşine,Binecuvîntă sfîntul neamCe pe strămoşi se ţine.

POEM DE CERMai la deal de satul meuLocuieşte Dumnezeu,Tînăr e, de netrecut,Moartea Lui nu s-a născut.

Cîntec nou, mai frumos nu-iCa tăcerea DumnealuiŞi cît Dumnezeu va fiNoi în El vom dăinui.

CARTEA EMINESCUO deschizi şi ca o razăSufletul ţi-l luminează.Cartea asta-ntîi şi-ntîiSă ţi-o pui la căpătîiŞi s-asculţi viersul, sfîntulCa măicuţa şi pămîntul.

1 72 2

* * *Mai frumoasă şi mai vieCa lumina prea curată,Limba noastră-i veşniciePentru veşnicie dată.

Mierea ei pe gură cîntăCînd îi zic un vers duios,Limbă intimă şi sfîntăCa ţărîna dintr-un os.

Murmură pe deal copaciiGraiul drag al mamei mele,Parcă sună geto-daciiDintr-un corn vrăjit la stele.

Şi cînd freamătul de lirăSe aşterne peste tot,Auzi-vei cum respirăŞtefan, Mare Voievod

Într-o doină, pururi vieCum de veacuri ni se-aratăLimba noastră — veşniciePentru veşnicie dată.

1 73 2

VOIEVOZIIDupă-o zi de mare vegheŞi pentru că-i mare ger,Voievozii dorm pe fileÎnveliţi c-o stea din cer.

Dar şi-n somn li-i veghea vieŞi ţin sceptrul strîns în mînă,Ţara lor mereu să fiePeste fiii ei stăpînă.

CÎNTECArde stea albastrăNoaptea în grădini.Fără limba noastrăNoi am fi străini.

Creşte f loarea-n glastră,Tineri — anii ei.Fără limba noastrăAm fi singurei.

N-am găsi în carteNici un nume sfînt,

1 74 2

N-am rosti în şoapteCel mai drag cuvînt.

Şi prin zodii clare,Colindînd cuminţi,Noi am fi sub soareCa fără părinţi.

ŢAR A CUV INTELORSă ai un vis sub pleoapeŞi-n mîini o floriceaCînd treci printre cuvintePrecum prin ţara ta.

Să te apleci o clipă,Să te atingi de luturiŞi să găseşti o caleSpre veşnice-nceputuri.

Cuvîntul ce aşteaptăRostirea unui ceasDe zece ori şopteşte-lÎn gînd şi-apoi dă-i glas.

1 75 2

Dar nu uita că ţaraTe vrea, cu mult temei,Moştenitor de frunteŞi nu duşman al ei.

POVESTEA GR AIULUIE graiul tău o ţarăCu slove care dorŞi murmură în varăPrin codrul cu izvor.

Nimic, de nu ştii graiul,Nu-ţi este dat să-nvingi.O ţară-nseamnă dorulDe care poţi să plîngi.

Un grai nu-nseamnă, oare,Prin anii ce-i înnozi,O mîndră sărbătoareCu arbori-voievozi?

E lapte pur, e frunză,E suflet mai întîiCe-n taina lui te-ascundeO taină să rămîi.

1 76 2

E în amiezi cu soare,Sub şiruri de cocori,Cămaşă de izvoareŞi leagăn de candori.

O lance-i şi despicăMinciuni de adevărŞi-n palma ta, cea mică,Îţi lasă-n zori un măr.

O zînă-adevăratăÎţi porunceşte: „Hai,În codrul meu“ şi-i datăCu dragoste s-o ai.

E graiul tău o ţarăCu slove care dorŞi murmură în varăPrin codrul cu izvor.

Să nu-l poţi da uităriiE tot ce vreau să-ţi zic,Fără de grai pe lumeNu poţi să ai nimic.

1 77 2

* * *Cuvintele mi-s dragiCa ochii maicii mele,Ca roua cursă-n fagi,Ca cerul scris cu stele.

Acum sunt mic, dar cumVoi creşte-aş vrea, cuminte,Să fiu un meşter bunCe lustruie cuvinte.

COLINDUL CELOR MICIViflaimu-i satul meu,Florile sînt dalbe,Tîrg-tîrguţ de Dumnezeu,Florile sînt dalbe,Clopot sună, luna-i sfîntă,Florile sînt dalbe,Iosif şi Maria cîntă,Florile sînt dalbe,Cum că azi, pe la apus,Florile sînt dalbe,Născutu-L-au pe Iisus,Florile sînt dalbe,

1 78 2

Ler, tot ler şi ler, mărite,Florile sînt dalbe,Născut într-un grajd cu vite,Florile sînt dalbe.Mai mult nu vă spun, că ştiţi,Florile sînt dalbe,La mulţi ani, toţi fericiţi,Florile sînt dalbe.

* * *Se face-n lume soareCînd toţi copiii cîntăŞi-n ochii lor răsareO bucurie sfîntă.

Zîmbesc fără de teamăŞi, fericiţii zei,Alături, ca o mamă,Coboară printre ei.

E-un vis întreg pămîntulŞi îngerii vestescPe Dumnezeu, Preasfîntul,Din leagănul ceresc.

1 79 2

Paşii prin iarbă-I cîntăŞi Domnu-i bucuros,Iar lumea ce cuvîntăCulege vis frumos.

Lumea e fericităŞi-n ea copiii sîntIubirea înflorită,Din ceruri oferităStrăbunului pămînt.

* * *De la cîntecul de leagăn,De la visul ce nu-nşeală,Mama mea e-ntîia lume,Mama mea e-ntîia şcoală.

* * *Cerul e însîngerat,Timpul îşi spulberă lancea.Noi nu ne mai jucăm de-a războiul,De ce vă mai jucaţi de-a pacea?

1 80 2

Oameni mari de stat,Lumea nu e harcea-parcea,Noi nu ne mai jucăm de-a războiul,Hai, nu vă mai jucaţi de-a pacea!

CĂLĂULUI, CE TR AGE-N SINEE un păcat să tragi în mamă,E un păcat să o loveşti,Cînd plînge-n calda ei năframăDurerea lumii pămînteşti.

E un păcat să tragi în tată,Păcat e-ntr-un copil să tragi,În el stau ca-ntr-o cazematăComorile ce ne sunt dragi.

E un păcat să tragi în paceCu gloanţe pline de trotil,O pasăre răpusă zaceLîngă un pui de-al ei, fragil.

E un păcat să tragi în soare.Tu-atunce tragi în lumea toatăŞi nimeni, de la mic la mare,N-o să ţi-o ierte niciodată.

1 81 2

CUV ÎNTULSă-ţi spun, mamă, că eşti sfîntăCa o ţară din poveşti?Inima din mine cîntăSimfoniile cereşti.

Să mă-nchin în zori cu rouăLa pridvorul tău cel sfîntŞi la mîinile-amîndouă —Cuib de pîine şi pămînt?

Un cuvînt, din cele rare,Să pot spune orişicîndPaşilor tăi culegîndRoua ierbii din cărare?

Un cuvînt, dar care, oare,Să-l rostesc în legămînt?Nu e lumea trecătoareCît măicuţele ne sînt!

O, l-aş spune fără teamă,Că în veghea ta doar cresc,Da-i puţină ziua, mamă,Şi nu pot să ţi-l rostesc.

1 82 2

POVESTE CU PĂRINŢIMi te-au făcut părinţiiPrunc prea frumos şi blîndŞi se gîndiră, stîndŞi sfătuind ca sfinţii,

Să fie prinţ, să poarteNume-strămoş, cuminte,Sub steaua ce n-asfinteLa depărtări de soarte.

Să fii fără de boalăTe-au vrut mereu pe tineŞi ţi-au cîntat prea bineÎn leagăn cu sfială.

Tu, le adu în şoapteIubire în toţi veciiŞi, -n spulberarea reciiZăpezi la miez de noapte

Să fii zeu tînăr încă,Moştenitor şi veşnicŞi să aprinzi pe stîncăÎnchinăciunii sfeşnic.

1 83 2

Nimic să nu ascunzăMirarea gurii taleŞi să-ţi închipui caleSingur, la braţ c-o frunză.

Dar să-ngenunchi la buniiPărinţi ce te făcură,Chiar dacă nu avurăNimic, decît gorunii.

Fi-i duhul lor, prin sîngeSă-ţi curgă rîuri repezi,Să mîngîi guri de lespeziŞi să nu ştii doar plînge.

Să poţi avea flori douăŞi-aievea, ca-n poveste,Să le oferi cu rouăCopiilor pe creste.

Să rîdă şi să fieÎn lumea lor cumintePrea fericiţi ca ochiiCopilăriei sfinte.

1 84 2

MA MEI MELESteaua clară luce sus,Că-i eşti dragă de nespus,Soarele în cer revine,Că i-i dor nespus de tine.

POVAŢĂTatăl meu e pădurar.Are-un cerb, dar el, să ştiţi,Între coarne, ca-ntr-un leagăn,Duce doar copii cuminţi.

CĂRUNTEŢEMă uit cu drag la mărul dinspre drum.Oamenii trec, grăbindu-se prin lumeŞi nu zăresc că măru-i de acumCa un bătrîn, cărunt de-nţelepciune.

M-apropii şi-l îmbrăţişez uşor,Ca pe o maică blîndă şi curată,Iar el mă troieneşte cu-n fiorDe floare albă şi adevărată.

1 85 2

CREDINŢĂCeru-mi este neam, iar lunaMă dă-n leagăn şi asfinte.Mama mă îmbracă-ntrunaÎn cămaşă de cuvinte.

Eu le port, adînc, în sîngePîn’la oase înşirateŞi o viaţă nu-mi ajungeCa să le învăţ pe toate.

MINCIUNAÎţi spun, să ştii, cuminte pici,Vrînd ale lumii taine.Minciuna nu se crede niciÎn daurite haine.

* * *Copile, care treci prin faţa meaŞi mă priveşti tăcut, a întrebare,Nu ştiu, ori că ghicesc, ori mi se pare,Dar parcă ai dori să-ţi spun ceva.

1 86 2

Ce ţi-aş rosti, copil frumos, cînd eştiLa vîrsta ce te-mbie-n drumul mare?Să-ţi dau ceva? Ia partea mea de soare,Poeţii sunt nostalgici şi modeşti.

COLIND CU GR AIGraiul tău, copile,E o floare-n crîng,Ce-n străbuni răsare,Cînd sub ţară plîng.

Graiul tău pe lumeNu-ţi va fi străin,Dacă ai un numeDe credinţă plin

Şi o vatră sfîntă,Unde-n crengi subţiriCiocîrlia cîntăFără tălmăciri.

În grai ţara-i toată,Cu străvechii munţiŞi doar de iubireMoşii ţi-s cărunţi.

1 87 2

Nu vreau să mă-ncumetSfaturi să-ţi ofer,De nu-ţi afli rostul,Cată-un semn în cer.

Adevăr spun ţie,Cale bună voiPasului ce strîngeBronzul din noroi.

Niciodată singurNu vei fi, cînd aiGraiul tău în ţară,Ţara ta în grai.

POVESTE CU SORIO, nu-i un soare veşnic,Mereu alt soare vineSă lumineze-n ceruriFetică, pentru tine.

Cum nu-s aceleaşi stele,Călătorind spre zori,La fel mai multe-s celeÎmpăraţii de sori.

1 88 2

* * *Cum ţi-i drag de soareŞi-i iubeşti pe sfinţi,Tot aşa să-ţi fieDorul de părinţi.

Cîntecele toate,Prunc frumos ce eşti,Pururi să-ţi rămînăLeagăn de poveşti.

* * *Pe drumul OrheiuluiTrece fără contenireŞtefan cu oştirea luiŞi de duşmani n-are ştire.

Plopii toţi sînt voievoziStrăjuind a lui moşie,N-are teamă de neroziŞi de orice grea urgie.

Voievod ca dînsul nu-i,Ctitorit în veşnicire,

1 89 2

Pe drumul OrheiuluiŞtefan cu oştirea luiTrece fără contenire.

GR AIULO lume este graiulÎn anii tăi frumoşiŞi dacă-l ştii, copile,Îi bucuri pe strămoşi.

De-aceia-ngenuncheazăLa tronul lui de zeu.În el, ca-ntr-o poveste,Vom dăinui mereu.

ŢAR AE ţara ta ram verdeCu păsări în frămîntŞi cu strămoşii pururiDe veghe sub pămînt.

O, somnul lor dureazăO clipă din vecii

1 90 2

Şi-atunce tot viseazăColine şi copii.

Din veac în veac cărareaO ţin străbunii tăiŞi umerii li-s văi,Şi ochii lor sînt zarea.

Atît îţi spun: „Ai grijăDe-aceşti stejari sfătoşi —Tărîm de lut, de humăŞi ţară de strămoşi.“

* * *Cum intri în cuvinte,Ca într-o ţară sfîntă,Sufletul tău, ca marea,În mii de triluri cîntă.

De-o fi să vină vînturi,Cu gînd să mi te ia,Noi tot aici rămînem,C-aici e ţara ta.

1 91 2

Vom creşte zid de paceŞi,-abia trezit în zori,O să auzi pe ramuriCum nasc privighetori.

Aici e ţara noastrăŞi cît nu vom uitaSub steaua ei albastrăMereu vom exista.

MATINALĂPămîntul e fierbinte sub picioare,Cînd trec desculţ spre-al zilei mari izvor,Strămoşii ruguri au aprins sub iarbăSă-şi încălzească sufletele lor.

Se-aude cum respiră voievoziiUn aer pur, de flori cutreierat,Şi soarele pe boltă nu e soare,E-o inimă de dac ne-ngenunchiat.

Iar cînd trăsuri cu-amurg se-aud venind,Să le lăsăm, întregi şi ne-ntinate,O linişte de flori la căpătîiŞi stelele din ceruri argintate.