PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE1 Mai

Text: 2 Corinteni 5:14-21Pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe

singurul Lui Fiu... loan 3:16

DE CE TREBUIE SĂ MERGEM? In cuvântarea ţinută la Congresul Naţional Canadian al Misionarilor, care a avut loc în oraşul Toronto, purtătorul de cuvânt al acestei organizaţii, Robert E. Speer, a făcut următoarea observaţie: „Ultima poruncă a lui Cristos, pe care noi o numim Marea Trimitere, nu este temelia obligaţiei misionare. Chiar dacă acele cuvinte n-ar fi fost niciodată rostite de Domnul, obligaţia misionară a Bisericii nu ar fi fost deloc afectată de acest lucru". Comentând afirmaţia aceasta, Robert D. Wood a spus că Speer s-a bazat pe faptul că „obligaţia misionară" este fundamentată pe trei argumente: caracterul lui Dumnezeu, universalitatea Evangheliei şi nevoia întregii umanităţi. Speer scrisese: „Marea Trimitere nu a creat ci a stabilit această obligaţie. Cuvintele lui Cristos nu ne-au trasat datoria, ci mai degrabă au enunţat-o." Wood a subliniat că acest lucru este contrar cu ceea ce au înţeles cei mai mulţi creştini. El a spus: „Noi nu ne angajăm în lucrarea misionară aşa de mult pentru că Isus ne-a poruncit să mergem, cât din pricină că Dumnezeu iubeşte atât de mult lumea păcătoasă încât a pregătit un mijloc de mântuire a ei. Noi mergem să spunem acest lucru deoarece planul mântuirii... este într-adevăr Vestea cea Bună. Iubirea lui Dumnezeu, turnată în inimile noastre, ne obligă sa împărtăşim iubirea convertitoare cu cei care, asemenea nouă, înainte de-a fi fost mântuiţi, sunt „pierduţi în păcat şi în întunericul lumii acesteia". Fie ca dragostea lui Dumnezeu pentru lume să ne mişte să mergem cu dragostea Sa în lume. Aceasta este cea mai puternică motivaţie. - R.W.D.

Avem un mesaj s-aducem în lume -Că Dumnezeu stăpâneşte zidirea.El Şi-a trimis Fiul să ne salveze,

Să ne-arate: Dumnezeu e iubirea.- Nichol.

Să mergem la lumea aflată în nevoie, ducând Cuvântul de care are nevoie.

2 MaiText: Matei 5:43-48Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe

EL 1 loan 3:1

URÂŢI DE LUME Mulţi oameni din vremea Domnului Isus, L-au respins pe Mântuitorul, deoarece nu L-au înţeles. Chiar şi aceia care L-au omorât, au făcut-o din ignoranţă (Faptele 3:17). Mulţimile de azi îl resping de asemenea şi au o împotrivire puternică faţă de Evanghelie. Ostilitatea lor este pe departe mult mai profundă decât împotriva oricărei alte religii. Acest fapt este evident dacă analizăm ce este permis şi ce este interzis de către Sistemul de Transmisiuni Publice ale canalelor de televiziune. Cari Sagan a fost admis să-şi prezinte serialul intitulat Cosmos, în care el a expus principiul neştiinţific şi nereligios, potrivit căruia universul a existat din totdeauna şi, de aceea, noi nu avem nevoie de Dumnezeu. I s-a dat de asemenea, ocazia lui Shirley MacLaine, să explice credinţa ei că fiecare din noi suntem un dumnezeu şi că trecem printr-o serie de reîncarnări. Dar filmul lui Francis Schaeffer: „Cum ar trebui să trăim?" a fost interzis. De ce? Pentru că este religios! Este aceasta discriminare faţă de Evanghelie? Desigur că da! Dar să nu fim surprinşi. Să ne aducem aminte de cei din vremea lui Cristos. Ei L-au respins şi L-au omorât pe cel mai minunat Om care a trăit cândva pe acest pământ. Ei erau orbiţi faţă de adevărurile spirituale şi nu L-au înţeles. Isus a avut răbdare cu ei, S-a rugat pentru ei şi a murit pentru ei. Apostolii au fost şi ei plini de răbdare. Au continuat să-i iubească şi să le predice Evanghelia. Trebuie să răspundem în acelaşi fel. Trebuie să continuăm să iubim, să ne rugăm şi să mărturisim despre Isus. Acesta este modul lui Cristos de a răspunde la ura lumii. - H.V.L.

Ni se spune să iubim duşmanii,Pe toţi câţi îi avem aicea jos,

Căci binecuvântându-i vei puteaCa să le-araţi tu harul lui Cristos.  - H.G.B.

A întoarce bine pentru bine este omeneşte, dar a întoarce bine pentru rău este dumnezeieşte.

3 Mai

Text: Matei 27:24-36 Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit

pentru fărădelegile noastre. Isaia 53:5

DE CE A MURIT CRISTOS? Oamenii care stăteau pe dealul Golgotei, care au văzut efectele tratamentului violent care I s-a aplicat Iui Isus, ar fi fost foarte şocaţi să afle că El nu făcuse nimic rău. Atârna acolo, aşa cum a scris profetul, pentru păcatele tale şi ale mele. Aceste cuvinte: străpuns şi zdrobit, folosite în traducerea actuală, sunt la fel de ilustrative ca şi cele din ebraică. În mod

literal, profetul a spus: „El a fost străpuns-sfâşiat pentru păcatele noastre, zdrobit-nimicit pentru fărădelegile noastre". Iată o imagine izbitoare atât a suferinţelor fizice cât şi a chinurilor spirituale ale Mântuitorului pentru noi. Spatele Lui a fost brăzdat de nuielele soldaţilor romani (Matei 27:26), capul Său a fost rănit de ţepii coroanei de spini (Matei 27:29), iar mâinile şi picioarele Sale au fost străpunse de piroane pe cruce. Cel mai cumplit însă, El a trebuit să îndure mânia divină împotriva păcatului, fiind zdrobit sub greutatea fărădelegilor noastre. Deşi este îngrozitor să contempli această imagine a lui Cristos, totuşi reflectarea asupra semnificaţiei ei, aduce mare bucurie creştinului. Câţiva tineri în timp ce se întorceau noaptea târziu, sub influenţa alcoolului, de la o petrecere, au observat crucea unei biserici iluminată de reflectoare. Unul dintre ei a strigat: „Hei, priviţi la semnul plus al lui Dumnezeu!" Târziu, în noaptea aceea, acel tânăr n-a mai putut dormi din pricina „semnului plus al lui Dumnezeu", care-i amintea de moartea lui Cristos de pe Calvar. Căzând în genunchi înaintea Mântuitorului celui viu, a găsit mântuirea şi pacea. Poţi să-ţi adaugi numele tău în textul din Isaia 53:5 şi să spui: „El a fost străpuns pentru păcatele mele?"    - H.G.B.

Străpuns pentru mine, străpuns pentru mine,La cruce a fost Isus străpuns pentru mine.Păcatu-i iertat, s-au dus dureri şi suspine,

Căci Isus murit-a străpuns pentru mine.   - Ovens

Hristos a fost condamnat pentru păcatele noastre, ca noi să fim eliberaţi din păcatele noastre.

4 MaiText: Genesa 9:8-17 Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci

credincios este Cel ce-a făcut făgăduinţa. Evrei 10:23

CURCUBEUL PROMISIUNII In anii care au urmat potopului, Noe trebuie să fi simţit o extraordinară încredere şi asigurare, ori de câte ori a văzut un curcubeu pe cer. Curcubeul era un semn de aducere aminte de la Dumnezeu a legământului făcut cu Noe. Chiar şi azi ne gândim la curcubeu ca la un semn că Dumnezeu îşi ţine promisiunile. Cât de minunat ne luminează el cerul întunecat al încercărilor şi suferinţelor! Văduva unui misionar se întorcea cu avionul spre junglele din insulele Irian Jaya, unde murise soţul ei. În timp ce micuţul avion îşi croia drum spre localitatea unde ea îşi plănuise să continue să slujească lui Dumnezeu, el trecea printre munţi şi văi cu jungle dense. În timp ce zbura, ea s-a gândit deodată: „De ce sunt aici?" Moartea soţului, responsabilitatea mărită faţă de familie, reasumarea unei munci istovitoare în mijlocul unui trib

asemănător celor din epoca de piatră - toate acestea şi multe altele o copleşeau. Se apropiau de zona în care urma să locuiască, şi pilotul a spus: „Priviţii" Jos se vedea în toată frumuseţea un curcubeu rotund încercuind conturul neclar al sătuleţului, direct în mijlocul lui. „Slavă Ţie, Doamne! s-a rugat ea. „Sunt chiar în centrul curcubeului promisiunilor Tale." Când dai de dificultăţile vieţii - dacă este numai o pală din vântul încercării sau o lungă furtună - încearcă aceasta: Repetă toate promisiunile din Cuvântul lui Dumnezeu pe care ţi le aminteşti. Când faci acest lucru, fiecare urgenţă devine o ocazie pentru Tatăl ceresc să înconjoare cerul înnourat cu „curcubeul promisiunii". - P.R.V.

Stând pe promisiunile veşnice Când primejdia, frica s-apropie;

Prin Cuvântul Domnului voi învinge Stând pe promisiunile Lui.    - Carter

Viitorul celui credincios este la fel de strălucitor ca şi promisiunile Lui Dumnezeu.

5 Mai

Text: Proverbe 16:1-9, 18, 19...eu spun fiecăruia din voi să nu aibă despre sine o părere

mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simţiri cumpătate despre sine... Romani 12:3

NU TE-NTINDE PREA MULT! Societatea modernă subscrie la filozofia care spune: „Du-te atât de departe cât poţi. Nu fi satisfăcut până nu ajungi la vârf. Tu meriţi ce este mai bun". Dar Biblia spune să nu avem o părere prea înaltă despre noi înşine. Mândria şi ambiţia noastră, atracţia de-a fi numărul unu, ne pot determina să ne întindem prea mult. Ele ne vor duce la cădere (Proverbele 16:18, 19). William Shakespeare a ilustrat această tendinţă a fiinţei umane în piesa sa: „Richard al III-lea". Ea ne vorbeşte istoria unui om din înalta nobilime britanică. De fapt, avea bogăţie şi putere mare, din cauză că fratele lui era regele ţării. Cu toate acestea, nu era satisfăcut. Se uita cu ochi invidioşi la tron. Nimic în afara purtării coroanei nu-l mai putea satisface. Astfel că s-a hotărât să pună mâna pe ea. Pe măsură ce se desfăşoară piesa, Richard este implicat din fărădelege în fărădelege, ba chiar şi în crimă. Richard îşi atinge ţinta şi se încoronează singur ca rege. Dar oamenii de bine ai Angliei se ridică împotriva lui într-o mare revoltă. Armatele mărşăluesc una împotriva celeilalte şi Richard III este ucis în lupte. Tocmai premiul după care a alergat cu atâta

patimă l-a distrus. Se ridicase prea sus. Ai fost şi tu prins cumva în cercul periculos de-a gândi că meriţi mai mult şi mai bine? Toţi trebuie să fugim de pericolul de-a fi nemulţumiţi de locul în care ne-a pus Dumnezeu. Iată de ce este bine să avem proaspete în minte versete ca acelea de azi. Ele ne vor ajuta să nu ne întindem prea mult.  D.C.E.

Ce suntem noi, Doamne? - umbră şi părere,Un suspin de-o clipă, iar apoi tăcere!Ce curând ne creşte şi ne ia pământul,Izvorâm ca apa şi plecăm ca vântul. Traian Dorz

Dacă vrei să faci lucruri mari,trebuie să rămâi mic.

6 Mai

Text: 1 Corinteni 10:23-33 Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva; să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu. 1 Corinteni 10:31

A BEA SAU A NU BEAO femeie l-a întrebat pe tatăl ei aflat la bătrâneţe, cum de niciodată nu a căzut în patima băuturii. Crezând că ştie răspunsul, ea a continuat: „Poate pentru că nu ţi-au plăcut băuturile?" Bătrânul tată a răspuns: „Nu! Motivul pentru care nu am băut în viaţa mea n-a fost pentru că nu mi-au plăcut băuturile, ci n-am băut pentru că mi-au plăcut". Recunoscând puterea de seducţie a alcoolului în viaţa sa şi ştiind rănile şi sfâsierea inimii victimelor pe care le-ar fi putut face, s-a ferit de ele ca de otravă. Mulţi alcoolici au descoperit prea târziu şi, spre pierzarea lor, că alcoolul are o astfel de capcană încât victimele sale nu mai pot scăpa din ghearele sale mortale. El devine stăpânul lor. Le domină vieţile, le controlează acţiunile, le distruge carierele. El întrerupe relaţiile, le desparte familiile, le distruge căsnicia, frânge inimi, aduce suferinţă, lacrimi şi chiar moartea. Consecinţele sclaviei alcoolului sunt mai tragice decât poate cineva să creadă. Creştinii ar face bine să aplice aceste principii enunţate de apostolul Pavel, atunci când iau în considerare băutura: Aduce acest lucru glorie lui Dumnezeu? (1 Cor. 10:31). Este legal? (1 Cor. 10:23). Ajută la ceva? (1 Cor. 6:12). Aduce zidire? (1 Cor. 10:23). Are putere asupra ta? (1 Cor. 6:12). îi va face şi pe alţii să se poticnească? (Romani 14:21). Dacă cedezi Duhului Sfânt şi răspunzi cinstit la aceste întrebări, El îţi va da răspunsul la întrebarea de a bea sau nu.  R.W.D.

Ce prăpăd, regrete şi dureri Adus-a jocul alcoolului cumplit.

Eu nu voi face de ruşine Numele Mântuitorului iubit.   D.J.D.

Băuturile tari slăbesc caracterul

7 Mai

Text: Fapte 7:54-60          Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus stând in

picioare la dreapta lui Dumnezeu... Fapte 7:55

UN CRÂMPEI DIN GLORIA CEREASCĂ Moartea este ultimul mare duşman al creştinului. Ea este descrisă ca umblarea „prin valea umbrei morţii" (Psalmul 23:4). Isus a îndepărtat boldul ei, care este păcatul (1 Cor. 15:56), dar cu toate că ea continuă să producă nelinişte, Dumnezeu ne va da un har special pentru acel timp. Acest lucru a fost ilustrat de viaţa lui D.L. Moody. Când marele evanghelist era pe patul morţii, familia şi prietenii s-au adunat pentru a-şi lua rămas bun. Crezând că momentul a sosit, încet, încet au început să iasă din cameră. În acel moment au auzit o mişcare. Intorcându-se, l-au găsit pe Moody cu ochii deschişi şi mintea aparent limpede. Cineva a început să se roage, dar Moody l-a întrerupt: „Nu vă rugaţi să mai trăiesc. I-am văzut pe Dwight şi Irene (doi nepoţi care muriseră). Am văzut faţa lui Isus şi sunt satisfăcut. Pământul se îndepărtează, cerul se deschide. Dumnezeu mă cheamă. Aceasta este ziua încoronării mele!" Înainte de-a fi ucis cu pietre, Ştefan L-a văzut pe Isus stând la dreapta Tatălui. Cât de mult l-a putut întări acest lucru! Am auzit de sfinţi pe moarte a căror voce a exprimat dezamăgirea atunci când revenindu-şi din starea de inconştienţă au descoperit că sunt încă pe pământ şi nu în cer. Poate că Dumnezeu ne va lua la Sine fără să ne avertizeze. Va fi o glorie instantanee! Ori El ne poate da timp de pregătire. Oricare vor fi împrejurările, dacă ne-am încrezut în Cristos ca Mântuitor, El va fi cu noi atunci când vom trece din lumea aceasta şi vom privi primul crâmpei din slava cerească.   D.J.D.

Dincolo de umbre, voi pătrunde în lumină, Trecând perdeaua neagră spre gloria divină,

Păşind din noapte spre ziua veşnică, frumoasă. De ce numim noi moarte întoarcerea acasă?   Anonim

Pentru creştin, moartea este ultima umbră a nopţii înainte de răsăritul ceresc

8 Mai

Text: Ioan 19:25-30 Fiii ei se scoală şi o numesc fericită. Proverbe 31:28.

„IATĂ MAMA TA!" Fiul lui Dumnezeu atârna pe crucea romană. Trupul Său fusese bătut cu brutalitate, iar spiritual era despărţit de Tatăl. Cu toate acestea, Şi-a adus aminte de mama Sa. Interesul pentru binele ei nu s-a pierdut în agonia acelei crize. Prin cuvintele „Iată mama ta", a încredinţat-o în grija ucenicului iubit, loan. Exemplul Său ne arată importanţa de-a ne onora şi de a îngriji de mamele noastre. Iată mama tal Adu-ţi aminte şi priveşte în ochii ei iubitori, ascultă dulceaţa vocii ei, fiorul chiar şi al unei singure mângâieri a mâinii ei tandre. Adu-ţi aminte de îngrijorarea ce-i înnoura faţa atunci când necazurile ţi-au ieşit în cale şi ce frământare îi cutremura fiinţa atunci când aveai cea mai mică durere. Vei forma multe prietenii dragi, dar nu vei mai avea niciodată acea iubire inexprimabilă care să se reverse împrejurul tău, cum ea a fost în măsură să ţi-o dea. Ingrijeşte-ţi mama până când vei mai avea cel mai preţios dar din câte pot fi în lumea aceasta. Iată mama ta! învaţă din exemplul ei binecuvântat. Învăţăturile şi călăuzirea ei din cămin modelează şi şlefuieşte caracterul copiilor ei. Iată mama ta! Priveşte spre ea cu acelaşi motiv cu care Isus i-a spus lui loan - dăruieşte-i grija şi poartă de grijă nevoilor ei. Ea merită mult mai mult decât pot să-i dea darurile şi cuvintele tale. Ea trebuie să aibă afecţiunea, atenţia şi înţelegerea ta. Azi întoarce-te cu mulţumiri si laude spre Dumnezeu pentru mama ta!   H.G.B.

Eram copil când i-am ştiut iubirea;Ani grei trecură, şi-i la fel simţirea.Cu dor, Isuse, şoptesc iubitul nume,

Asemeni mamei nu-i nimenea pe lume.  Anonim

Mama ta te-a crescut, nu uita de ea.

9 Mai

Text: 1 loan 2:12-17Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu?

Iacov 4:4 UN TOBOŞAR DIFERIT Una din cele mai celebre afirmaţii din secolul 19 a fost rostită de naturalistul Henry David Thoreau: „Dacă cineva nu trăieşte în pas cu semenii săi, poate că este din cauza că aude un toboşar diferit". Comentând pledoaria pe care Thoreau o aducea în sprijinul ciudăţeniilor lui personale, profesorul de Studii biblice H.A. Ironside a spus: „Creştinul poate spune la fel. Dacă urechea noastră interioară a fost acordată la muzica cerului, auzim bătăile tobelor cereşti. De aceea, vom vedea în mod necesar că lumea, cu tot ceea ce se petrece aici jos, nu ţine pasul şi este contrară cu Duhul Sfânt care locuieşte în noi". Este trist să spunem, dar uneori este imposibil să distingem pe aceia

care se cheamă creştini de aceia care nu sunt. Ei gândesc, vorbesc, şi acţionează ca un necredincios. Pe de altă parte, creştinii care sunt plini de Duhul nu se simt acasă în mijlocul filozofiilor şi practicilor lumii. Ei nu se vor supune standardelor ei lipsite de sfinţenie, chiar dacă poziţia lor este lipsită de popularitate şi, în unele cazuri, chiar luată în batjocură. Ei îşi dau seama că în calitate de cetăţeni ai cerului, ei sunt în lume dar nu şi din lume. Ei arată, prin comportamentul şi prin atitudinea lor, adevărul vechii cântări: „Lumea aceasta nu e casa mea,/ Sunt numai călător prin ea." Ei mărşăluiesc după alt toboşar. Creştine, ni se spune să umblăm aşa cum a umblat Cristos (1 Ioan 2:6). Dacă umblăm „în pas" cu lumea, atunci nu „suntem în cadenţă" cu cerul.  R.W.D.

Lumea n-are Dumnezeu şi zace în păcat Duşmană cerului şi lui Cristos Isus. Creştine, fii credincios şi-adevărat,

Urmând lumina Cuvântului de sus. - Anonim

Cei ce umblă cu Dumnezeu nu vor fi înpas cu lumea.

10 Mai

Text: 1 Ioan 1:5-2:2                                  Orice nelegiuire este păcat. 1 Ioan 5:17

SINONIMELE PĂCATELOR Cu câţiva ani în urmă, un post de radio din Finlanda a organizat un concurs pentru a vedea câte sinonime pot găsi oamenii. (Un sinonim este un cuvânt care are aproape sau acelaşi înţeles cu alt cuvânt din aceeaşi limbă.) Premiul întâi l-a câştigat cineva care a venit cu 747 de sinonime pentru beţie. Un om aflat la închisoare a primit premiul doi pentru că a găsit 678 de cuvinte pentru acelaşi lucru. Tot aceeaşi persoană a primit un alt premiu pentru că a găsit 170 de sinonime pentru furt. Cineva a fost premiat pentru că a găsit 203 sinonime pentru minciună. A fost într-adevăr un concurs interesant. Nu vreau să spun că folosirea sinonimelor este ceva greşit. Scriitorii au dicţionare de sinonime pe care le folosesc tot timpul. Dar dăm de o problemă ori de câte ori încercăm să ne referim la un păcat prin cuvinte mai politicoase. Unii fac acest lucru punându-i eticheta de greşeală, gafă, slăbiciune, rezultatul unor împrejurări sau condiţii, sau chiar o boală. Totuşi, călcarea Legii sfinte a lui Dumnezeu este păcat - n-are importanţă cum o vom numi - şi păcatul distruge umblarea noastră cu Dumnezeu. Păcatul ne face „să umblăm în întuneric" în loc să umblăm „în lumină" (1 Ioan 1:6,7). Numai atunci când recunoaştem ce este cu exactitate păcatul - nelegiuire - vom apela la curăţirea şi iertarea asigurată de Dumnezeu. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire" (1 Ioan 1:9). In calitate de creştini, trebuie să

încetăm a mai folosi sinonime pentru păcat şi să-l numim aşa cum îl numeşte Dumnezeu. Când facem aşa, părtăşia noastră cu El va fi restabilită.    P.R.V.

Un sinonim pentr-un păcat hidosAlină poate-un suflet vinovat.

Spunându-I adevărul lui Cristos,Sângele Lui te spală de păcat. - D.J.D.

Omul numeşte păcatul infirmitate, Dumnezeu îl numeşte nelegiuire.

11 Mai

Text: 1 Timotei 6:11-16   Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti. Caută să fii

evlavios. 1 Timotei 4:7

ESTE NEVOIE DE MUNCĂ! Apostolul se referă la evlavie mai mult în 1 Timotei decât a făcut-o în toate celelalte epistole (vezi 2:2; 3:16; 4:7, 8; 6:3, 5, 6, 11). Această calitate de creştin, foarte apeciată, despre care se spune că este o „taină" (3:16), poate fi definită ca fiind o viaţă sfântă şi bună izvorând dintr-o adâncă reverenţă faţă de Dumnezeu. Dar cum va veni ea în vieţile noastre? Trebuie numai să ne rugăm pentru evlavie şi apoi să stăm liniştiţi aşteptând ca Dumnezeu s-o toarne dintr-o dată în noi? Nu, nu în felul acesta vom deveni evlaviosi. Ni se cere şi efortul nostru! In 1 Timotei 4:7, ni se spune că trebuie să căutăm să fim evlaviosi. Să ne gândim la aceasta astfel: să presupunem că o tânără gimnastă vrea să concureze la jocurile olimpice. Cum îşi va realiza ea această dorinţă? În primul rând, ea va trebui să fie întru totul dăruită acestui scop. Apoi, va trebui să facă sacrificii extraordinare din timpul ei. Va trebui să petreacă multe ore zilnic făcând exerciţii şi antrenamente de rutină. Va lucra sub ochii foarte calificaţi ai antrenorului, care va scoate în evidenţă cele mai mici deficienţe şi care îi va corecta toate tehnicile. In acelaşi timp, va ţine un regim strict de alimentaţie. Tot astfel este şi cu evlavia. Dacă dorim să devenim mai evlaviosi, trebuie să ne consacram acestui scop. Trebuie să ne supunem la un „antrenament" extenuant şi continuu. Prin rugăciune şi ascultare, ne supunem călăuzirii „antrenorului" nostru, Duhul Sfânt. Trebuie să ne disciplinăm singuri pentru a citi, a studia, a asculta de Cuvântul lui Dumnezeu. Limitarea la rugăciunea pentru evlavie nu va folosi la nimic. Trebuie să recunoaştem că se cere muncă! D.C.E.

Să seamăn tot mai mult cu Salvatorul, Zilnic spre El voinţa mi-o îndrept. Până ce Domnul meu va stăpâni

Peste viaţa şi inima din piept.  - Brandt

Fără luptă, nu-i cunună.

12 MaiText: Filipeni 2:5-11

... şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu.Tatăl că Isus Cristos este Domnul. Filipeni 2:11

DOMN AL TUTUROR In 20 iulie 1969, lumea l-a urmărit cu uimire pe Neil Armstrong coborând încet scara modulului lunar-Vulturul. Lăsând prima amprentă a piciorului unui om în praful de pe suprafaţa lunii, a spus: „Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire". Vorbind cu el la telefon, preşedintele Nixon a spus: „în acest nepreţuit moment... toţi locuitorii pământului sunt una - una în mândria a ceea ce ai făcut tu". Omul a călătorit în altă „lume". Aproape cu 2000 de ani în urmă, s-a petrecut un alt eveniment faţă de care coborârea pe lună a lui Armstrong este nesemnificativă. Fiul lui Dumnezeu a lăsat splendoarea cerului şi a coborât pe planeta Pământ. A trăit aici 33 de ani, a murit pe cruce, a înviat din mormânt şi S-a dus din nou la cer. Când se va reîntoarce, orice genunchi se va pleca în faţa Sa şi fiecare limbă va mărturisi că El este Domnul. Toţi cei din cer, de pe pământ şi de sub pământ vor striga cu o singură voce, unii de bucurie, iar alţii de spaimă: „Isus este Domnul!" Apostolul Pavel a fost în închisoare, când a scris acestea credincioşilor din Filipi. Ştia că Isus a fost încoronat cu slavă şi onoare, şi că la fel, ca Mare învingător, a supus stăpânirii Sale toate lucrurile poporului Său. Orice încercare sau orice furtună va cutremura lumea, aceasta este speranţa noastră de azi. Să ne concentrăm minţile la Cristos şi să fim gata pentru ziua când cele ce se văd azi doar prin ochii credinţei vor fi în văzul tuturor: Isus este cu adevărat Domnul!    D.J.D.

Glorie lui Dumnezeu şi pace pe pământ; Ziua bucuriei în lume-a răsunat. Şi vom striga cuprinşi de fericire:

„Isus Cristos e-al nostru împărat".- Anonim

Cu mult mai măreaţă dedt debarcarea omului pe lună este a doua venire a iui Cristos pe pământ.

13 Mai

Text: Psalmul 37:1-9          Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte

inima. Psalmul 37:4

DORINŢELE TALE SUNT SI DORINŢELE LUI?

Când Dumnezeu spune că ne poate satisface, El ştie ce spune şi poate să împlinească cele promise. „Este evident! Cu toţii ştim aceasta", spunem noi. Da, dar aşa este oare? Nu este adevărat că în practica zilnică punem sub semnul întrebării acest adevăr de bază? Poate că nu lăsăm ca îndoielile să domnescă peste gândurile noastre, dar ele sunt prezente. Ne întrebăm dacă Dumnezeu poate împlini toate nevoile noastre aşa cum a spus. Această lipsă de credinţă în Domnul se poate vedea din faptul că vrem să experimentăm în viaţa noastră, atât binecuvântările lui Dumnezeu, cât şi plăcerile păcatului. Am citit o scrisoare de la un băiat de 16 ani, care ilustrează această atitudine. El ştia că va trebui să dea socoteală înaintea Domnului, dar şi că avea o mare nevoie de iertare. A rezumat problema în câteva cuvinte: „Vreau să fiu bun, dar în acelaşi timp vreau şi să mă distrez". Dorea să fie mai aproape de Dumnezeu, dar în acelaşi timp să şi petreacă. Nu este, oare, această atitudine tipică modului de gândire al fiecăruia dintre noi? Când ajungem la acest punct, nu mai suntem siguri că Dumnezeu este singurul care poate satisface dorinţele adânci ale inimii. Ne întrebăm dacă El este atât de inteligent, de puternic şi de bun cum declară Biblia. Aşadar, care este răspunsul? De ce să nu încercăm să facem lucrurile în felul Lui? Găseşte-ţi desfătarea în Domnul şi vei descoperi că El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima. El vrea ca să-ţi supui dorinţele Lui, ca El să poată sâ-ţi dea ceea ce ai nevoie, satisfăcându-ţi dorinţele inimii. M.R.D. II

Nicidecum, nici în foc, nici în moarte,Despărţire de Domnul meu nu-i.

Dacă inima nu mă desparte, Orice-ar fi, orice-ar fi, sunt al Lui!   C. Ioanid

Deoarece numai Cristos poate satisface cele mai adânci nevoi ale noastre, cea mai adâncă nevoie a noastră este să fim satisfăcuţi

numai în Hristos.

14 Mai

Text: Matei 18:21-33 ...iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Cristos, aşa

iertaţi-vă şi voi. Coloseni 3:13

DE CE POŢI IERTA Uneori ne este greu să-i iertăm pe alţii. Ştim că nu este corect să ţinem duşmănie, dar este o luptă să trecem cu vederea tratamentul rău pe care l-am îndurat. Când nu iertăm, lucrarea noastră pentru Domnul îşi pierde din interes, bucuria se dimi- nuează, părtăşia noastră cu Domnul şi cu alţii are de suferit. Dar, slavă Domnului, există o soluţie! Dacă reflectăm la cât de multe ne-a iertat Dumnezeu, vom găsi că este uşor să-i iertăm pe cei ce ne-au rănit. Un canadian, pe nume Macdonald Dubh, a învăţat această lecţie în

primii ani când s-a întors la Domnul. Când a primit mântuirea, inima îi era plină de resentimente şi de gânduri de răzbunare faţă de un om care îl tratase deosebit de ruşinos. Dar în ziua când şi-a pus încrederea în Cristos, s-a gândit numai la problema păcatului său. Gândurile la felul cum fusese tratat de rău nici nu i-au mai trecut prin minte. Imediat după aceea, omul care l-a condus la Domnul i-a făcut o vizita şi a discutat cu Dubh despre responsabilitatea de a-l ierta pe cel ce l-a tratat atât de crud. Cu lacrimi în ochi, acest nou creştin i-a spus: „Oh, este un lucru mic. Este atât de puţin faţă de mulţimea păcatelor de care am fost iertat!" Ai fost tratat şi tu cum nu trebuie, neînţeles sau calomniat? Ţi-au trecut prin minte gânduri de răzbunare? Dacă da, atunci începe să reflectezi la mulţimea păcatelor pe care ţi le-a iertat Cristos. Vei putea cu greu să mai ţii duşmănie pe cineva. Vei fi eliberat de un spirit de amărăciune. Vei pierde dorinţa de-a te răzbuna. „Cum v-a iertat Cristos, aşa iertaţi-vă şi voi." P.R.V.

Să-ntorc obrazul celălaltAjută-mi s-o fac ca Tine,Trăind sentimentul înalt

Al iertării depline.  - Monroe

Ne putem opri de a-i mai ierta pe alţii când Cristos se va opri să ne mai ierte pe noi.

15 Mai

Text: Matei 7:15-29      Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamnei" va intra in

împărăţia cerurilor... Matei 7:21

NUMAI CU NUMELE Mulţi dintre cei ce pretind că sunt creştini nu-I aparţin în realitate lui Cristos. Unii se numesc creştini din simplul motiv că nu fac parte din altă religie. Alţii spun că-L respectă pe Cristos ca mare învăţător şi pretind că-I urmează exemplul. Unii chiar se alătură unei biserici şi devin membri activi în ea. Dar până când aceşti oameni nu se nasc din nou, prin credinţa în Isus, ei sunt creştini numai cu numele. Pastorul scoţian Andrew Bonar îşi lua la revedere de la un misionar cunoscut care era împreună cu sora lui mai mică. „Cum te cheamă?" a întrebat-o Bonar pe fetiţă. „Cristina", a răspuns ea. „Ce nume minunat!" a spus el. „Ştii, draga mea, tu-L ai pe Cristos în numele tău. Dar îl ai oare şi în inimă?" întrebarea lui Bonar a făcut-o pe fetiţă să se gândească. Chiar în seara aceea după o lungă discuţie cu fratele ei, ea s-a încrezut în Cristos ca Salvator al ei. Cristina nu-L mai avea pe Cristos numai în numele ei. El locuia acum în fiinţa ei. Poate tu doar pretinzi că eşti creştin, dar niciodată nu ţi-ai pus în mod conştient încrederea în Cristos. Nu ai experimentat niciodată mântuirea pe care ne-a asigurat-o jertfa Sa de pe

cruce. Te implor să-L primeşti chiar azi. Biblia ne spune clar că „Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu" (Ioan 3:18). Eşti un creştin numai cu numele?   R.W.D.

Lumea te consideră creştin. Rolul acesta-l ştii bine juca.

Dar eşti un om schimbat pe deplin? Trăieşte Cristos în inima ta?  H.G.B.

Poţi avea tone de religie si să n-ai nici un gram de mântuire.

16 MAI

Text: Iov 38:4-8, 31-33Cunoşti tu legile cerului? Sau tu ii orânduiesti stăpânirea

pe pământ? Iov 38:33

UN DUMNEZEU DEMN DE ÎNCREDERE Dumnezeu nu Se schimbă. La fel, legile pe care le-a pus în funcţiune, atunci când a făcut lumile, sunt fixe si previzibile. Cu toate că secolele se scurg, legile rămân valabile ca o mărturie a faptului că ne putem bizui pe Dumnezeu. Haddon Robinson a ilustrat acest adevăr îndreptându-ne atenţia asupra unui orologiu celebru. El a scris: „în turnul primăriei din Copenhaga există cel mai complicat orologiu din lume. Au fost necesari 40 de ani ca să fie construit, la un cost de peste un milion de dolari. Ceasul are zece cadrane, 15.000 de piese şi o acurateţe de două cincimi de secundă la 300 de ani. Ceasul arată timpul zilei, zilele săptămânii, lunile anului, mişcarea planetelor pentru 2.500 de ani. Unele piese ale ceasului nu se vor pune în mişcare numai după ce vor trece 25 de secole". „Ceea ce intrigă, adaugă Robinson, este câ acest orologiu nu este exact. Pierde la fiecare 300 de ani, două cincimi de secundă. Ca toate ceasurile, orologiul din Copenhaga trebuie să fie reglat după un orologiu mult mai precis, universul însuşi. Acest orologiu astronomic cu miliardele de piese componente, de la atomi la stele, se mişcă de secole cu mişcări atât de precise şi demne de încredere încât timpul de pe pământ trebuie potrivit mereu după el? Da, mişcarea planetelor şi a stelelor dovedeşte că Dumnezeu nu se schimbă. Lucrurile de pe pământ se prăbuşesc. Ceasurile se opresc. Maşinile se strică. Instituţiile financiare dau faliment. Oamenii ne dezamăgesc. Dar Dumnezeu şi universul Său rămân aceiaşi. Increde-te în El. Este un Dumnezeu demn de încredere! - D.C.E.

Tu nu Te schimbi IsuseCum nu se pot schimba

Lumina şi iubirea Ce-n veci rămân aşa.   Traian Dorz

Aşteaptă, mult de la Creator şi puţin de la creatură, - Spurgeon

17 MAI

Text: Exod 4:10-17 Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta, şi te voi învăţa ce vei avea

de spus. Exod 4:12

FII GATA SĂ DEPUI MĂRTURIE Moise era în pustie de 40 de ani când l-a chemat Dumnezeu, să fie purtătorul Lui de cuvânt înaintea lui faraon. Poate simţea că nu se mai putea exprima cu uşurinţă în limba egipteană, de aceea I-a spus lui Dumnezeu: „...eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară". Moise ar fi trebuit să ştie că oricine este trimis de Dumnezeu, va fi şi împuternicit de El. Domnul a spus: „Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta". Dumnezeu nu caută elocvenţă ci bunăvoinţă. W.G. Blaikie a spus în cartea sa: „Viaţa lui Livingstone", că atunci când David Livingstone, care era student, a fost pus să predice la Stanford Rivers, s-a ridicat la amvon şi a uitat complet ce urma să spună. Cu toate că acest incident însemna pentru mulţi sfârşitul vorbitului în public, David Livingstone a ştiut că nu trebuie să se dea bătut. Când Dumnezeu 1-a chemat să fie misionar, a fost gata de drum. Mai târziu a scris: „Sunt încă un predicator slab şi mă exprim greu; şi unii spun că dacă ar şti că voi predica eu, nici măcar nu ar intra în biserică". Livingstone a devenit un misionar credincios, iar când a murit, presa a scris cuvinte mari de elogiu despre el: „El n-are nevoie de un epitaf prin care oamenii să-l aprecieze, deoarece munca sa este cunoscută; el a trăit şi a murit pentru binele altora - fie aceasta faima sa; fie ca marmora să se sfărâme: acesta este Piatra-vie!" (Living-stone înseamnă piatră vie. n.tr.)Adeseori rămânem în tăcere atunci când Dumnezeu ne trimite să spunem despre harul Lui altora. Spunem şi noi că „nu avem o vorbire uşoară," dar dacă mărturisim, ceea ce a făcut Domnul pentru noi, El va binecuvânta mărturisirea noastră. H.G.B.

Tu care porţi în gura ta Cuvântul Şi-ndemnul spre mai bine şi frumos,

O, nu uita că pilda ta-i avântul Spre-o slujbă mai curată lui Cristos.  Traian Dorz

Dacă avem Cuvântul lui Dumnezeu în nuntea noastră, El poate pune cuvinte potrivite în gura noastră.

18 Mai

Text: Daniel 6:1-17(Daniel) de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe

Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte. Daniel 6:10

SEMNEAZĂ CONDICA Unul din profesorii mei de seminar, Charles W. Koller, punea mare accent pe valoarea „rugăciunii de seara". În una din cărţile sale, el dă o ilustraţie referitoare la importanţa încheierii fiecărei zile în prezenţa lui Dumnezeu. El scrie: „ Cu ani în urmă, înainte de-a apărea ceasurile electrice , am primit un dar minunat şi scump, un ceas de perete. Arcul principal al ceasului era prea aproape de pârghia de ajustare a vitezei, astfel că ceasul ori era prea înainte ori prea în urmă cu ceva - niciodată nu mergea exact. Am folosit acest ceas mulţi ani. Cum a fost posibil? Aveam un ceas de buzunar, o bijuterie nu alta, care mergea cu exactitate şi în fiecare seară, înainte de-a merge la culcare obişnuiam să potrivesc după el ceasul mare de perete. Astfel nu era niciodată prea greşit - ca şi creştinii cu adevărat dedicaţi lui Cristos - niciodată desăvârşiţi, dar care se corectează în fiecare seară când conştienţi semnează condica lui Dumnezeu la ieşirea din activitatea zilei, înainte de-a merge la culcare". Daniel ne-a dat un exemplu minunat, de felul în care putem face acest lucru pe parcursul întregii zile. El „a îngenuncheat" de trei ori pe zi. Desigur, putem să îngânăm o rugăciune tăcută oricând şi în orice loc - în timp ce ne îmbrăcăm, mâncăm sau chiar când conducem maşina. Dar Daniel a demonstrat că există o mare nevoie de un timp mai îndelungat pentru rugăciune, atunci când suntem în afara lucrurilor care ne distrag atenţia. Acest timp ar trebui să includă şi sfârşitul zilei, când să vorbim cu Domnul. Acesta ne va linişti inimile şi ne va ajuta ca să adormim în pace în paturile noastre.Când a fost ultima oră când „ai semnat condica lui Dumnezeu?" -

În binecuvântatul calm al înserăriiMă-ntorc din lumea trudei şi-a deşertăciunii.

Ce plăcut să ai un colţ tăcut şi primitor,Unde să stai plecat în taina rugăciunii.- Bullock

Nici o zi nu este completă fără a vorbi cu Dumnezeu.

19 Mai

Text: 2 Corinteni 1:1-14Binecuvântat să fie Dumnezeu... care ne mângâie în toate

necazurile noastre... 2 Corinteni 1:3, 4.

RĂNIT PENTRU A VINDECA

Dumnezeu poate să îngăduie să fim răniţi, ca prin vindecarea pe care ne-o dă să ne facă vindecători ai altora. Apostolul Pavel declară că Dumnezeu „ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz" (2 Cor. 1:4). Nenumăraţi oameni ai lui Dumnezeu au suferit boli, greutăţi, şi adversităţi, care i-au pregătit pentru a le sluji altora. V. Gilbert Beers, un lider creştin foarte respectat, a spus că el şi soţia lui au învăţat semnificaţia versetului din 2 Corinteni 1:4 prin moartea fulgerătoare a fiului lor celui mai mare. Aveau inimile sfâşiate, dar pe măsură ce săptămânile treceau, au început să simtă vindecarea minunată a lui Dumnezeu. Apoi s-au trezit atraşi în vieţile altor fiinţe rănite ca şi ei. Beers a scris: „Am început să descoperim, în lunile care au urmat, că am ajutat la vindecarea altor fiinţe rănite, într-un mod cum nu mai făcusem până atunci".Nu trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să ne rănească, frângându-ne inima, prin dureri sau prin persecuţii. Durerile vor veni. Trăind într-o lume păcătoasă, suntem condamnaţi să suferim mai devreme sau mai târziu. Dar putem fi siguri că Dumnezeu va lăsa durerea spre binele nostru. Crezând acest lucru din toată inima, vom avea mângâierea lui Dumnezeu, vindecare şi pace. Prin durerile noastre şi experimentând purtarea Sa de grijă plină de har, vom putea deveni mai bine echipaţi ca până atunci, pentru a aduce mângâiere şi vindecare altora. H.V.L.

SUGESTIE DE ACŢIUNE Gândiţi-vă la încercările prin care aţi trecut până acum.

Cunoaşteţi pe cineva care trece acum prin aceleaşi lucruri?De ce să nu-i trimiteţi o carte poştală sau să-i daţi un telefon, ca să-l

încurajaţi.

Suferinţa poate pregăti pe creştinul obişnuit pentru lucrări neobişnuite.

20 Mai

Text: Evrei 12:1-11Căci eraţi ca nişte oi rătăcite. Dar v-aţi întors la Păstorul...

sufletelor voastre. 1 Petru 2:25

CE TE COSTĂ? Când era tânăr căsătorit, Arthur Schirmer, şi-a petrecut mult timp frecventând barurile, pariind Ia cursele de cai, angajân- du-se în multe alte activităţi în care îşi căuta plăcerea. Deşi ştia o mulţime de lucruri despre Biblie, nu-L cunoştea pe Isus ca Mântuitor. Simţea că a fi creştin însemna o piedică în calea de-a căuta bogăţiile şi plăcerile. Într-o zi, Jean, singurul lui copil, mândria vieţii sale, a devenit creştină. Cu multă credincioşie, depunea mărturie înaintea părinţilor ei şi, după câţiva ani, au fost de acord ca într-o zi

să meargă la un program de evanghelizare. Acolo, Arthur şi soţia lui, Audrey, l-au primit amândoi pe Isus ca Mântuitorul lor. Timpul trecea şi nu se vedea nici un semn de creştere spirituală în vieţile lor. Tristă din cauză că părinţii ei nu se mai maturizau în Cristos, fiica lor, Jean, acum de 21 de ani, a cerut unui grup de tinere femei să i se alăture în rugăciune pentru părinţii ei. Ea a spus: „Doamne, ascultă-mi rugăciunea, nu are importanţă cât m-ar costa şi ce sarcrificiu personal trebuie să fac!" La două zile după aceea, Domnul a răspuns la rugăciunea ei, a fost luată de un vârtej în timp ce înota şi s-a înecat. Privind în urmă, tatăl ei scrie: „Mi-am revizuit viaţa stearpă şi am strigat la Domnul cu lacrimi de pocăinţă: „O, Doamne, în toţi aceşti ani mi-am condus singur viaţa şi am făcut o ruină din ea. Acum vreau ca Tu să preiei conducerea!" Până atunci, Arthur şi soţia lui nu şi-au schimbat vieţile. Au fost apoi folosiţi în mod minunat de Dumnezeu - dar, vai, cu ce preţl Cât te va costa, omule ce te pretinzi a fi creştin şi trăieşti o viaţă lumească, ca să te predai cu totul lui Isus?  -H.G.B.

Predă-ţi viaţa lui Cristos acum, Dăruieşte-l totul fără amânare.

Vei cunoaşte bucuria cea mai mare Spunând: „Cristos e singurul meu drum!"     - Branon

Consacrare înseamnă să ne luăm mâinile de pe ceea ce deja aparţine lui Dumnezeu.

21 Mai

Text: 1 Ioan 3:16-24 ...ne vom linişti inimile înaintea Lui, ori în ce ne osândeşte inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decât inima

noastră, şi cunoaşte toate lucrurile. 1 Ioan 3:19, 20

FAPTE SAU SENTIMENTE?Cât de lipsită de culoare ar fi viaţa fără sentimente! Gândiţi-vă numai la o petrecere fără râsul spontan, la o înmormântare fără vărsare de lacrimi. Muzica lui Bach, Beethoven şi Handel ar suna în urechile unor stoici. O execuţie magnifică a unei orchestre simfonice nu ar stârni aplauze. Emoţiile sunt parte a ţesăturii vieţii şi în ele însele sunt bune, dar nu te poţi bizui pe ele atunci când este vorba de morală şi adevăr. De aceea, trebuie întotdeauna să depindem de Cuvântul lui Dumnezeu. Un cântec popular spune: „Nu poate fi greşit când pare atât de bun". Acest lucru e periculos! Dacă ne încredem în Cristos ca Mântuitor, unele adevăruri rămân constante indiferent de fluctuaţia sentimentelor noastre. Sentimentul spune: „Sunt păcătos, pierdut, condamnat". Adevărul răspunde: „Suntem justificaţi prin

credinţă"(Rom. 5:1). Sentimentul spune: „Nu pot face faţă responsabilităţilor". Adevărul răspunde: „Pot totul în Cristos, care mă întăreşte" (Filipeni 4:13). Sentimentul spune: „Mă simt singur şi mi-e frică". Adevărul răspunde: „Niciodată n-am să te părăsesc" (Evrei 13:5). Apostolul Ioan recunoaşte că sentimentele pot să reprezinte în mod greşit adevărul. El spune că numai când iubim cu fapta şi cu adevărul, vom şti că suntem ai lui Cristos (1 Ioan 3:18-20). Cuvântul ne spune că astfel „ne vom linişti inimile înaintea Lui, ori în ce ne osândeşte inima noastră", ori când ne simţim pierduţi. Dumnezeu ne-a dat o gamă bogată de emoţii. Dar atunci când sentimentele noastre sunt contrare adevărului - adevărul Cuvântului lui Dumnezeu - nu trebuie să ne încredem în ele. D.J.D.

Pe Stâncă stau şi tremur câte-odată,Genunchi-s slabi şi inima s-a-ngrijora,Dar Stânca cea de veacuri neclintită

Sub mine niciodată nu va tremura.  Anonim

Sentimentele nu sunt înlocuitorii adevărului si ai credinţei.

22 Mai

Text: Faptele 2:1-4Şi voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care

să rămână cu voi in veac. Ioan 14:16

AJUTORUL NOSTRU PERSONAL Când Domnul Isus a promis că va trimite ucenicilor Săi „un alt Mângâietor", El le-a spus că vor avea o altă persoană asemănătoare Lui pentru a fi cu ei. Isus a discutat cu ucenicii, i-a învăţat, i-a încurajat şi i-a cunoscut îndeaproape. Astfel, la Rusalii, când El L-a trimis pe Duhul Sfânt să locuiască în toţi cei credincioşi, Acesta le-a dat aceeaşi atenţie individuală, deşi nevăzută, pe care le-o dăduse El însuşi până atunci ucenicilor. Poate că prietenul meu din Grecia, Sotos Boukis, este o ilustraţie a acestui fapt. Pe când eram profesor într-un colegiu creştin, am condus mai multe călătorii de studiu prin Europa. Înainte de plecarea mea în primul turneu ca şi conducător pentru cazuri speciale de urgenţă, am ştiut că domnul Boukis, un creştin minunat, ne va călăuzi în timpul celor 7 zile pe care grupul format din 25 de studenţi urma să le petreacă în Grecia. Am fost mulţumit şi m-am simţit uşurat atunci când am ajuns la hotelul din Salonic (Tesalonic din Biblie), că acest bărbat ne aştepta. Îsi luase o săptămână din concediul său pe anul acela, pentru a călători cu noi pe timpul şederii noastre în Grecia. Cunoştinţele, călăuzirea şi asistenţa lui personală au fost de nepreţuit. Îmi dădea multă linişte şi pace sufletească ştiindu-l alături de mine. Aceasta este numai o imagine în miniatură despre tot ce face Duhul Sfânt în viaţa credincioşilor. El nu este o putere mistică, ci o fiinţă care locuieşte în noi. El

este avocatul nostru (Ioan 14:16, 26), puterea noastră pentru a depune mărturie (Ioan 15:26, 27), şi ghidul nostru care ne duce la tot adevărul (Ioan 16:13). În duminica de Rusalii, să-I mulţumim Domnului Isus că El ne-a trimis Mângâietorul. - D.C.E.

O, Duhule preasfinte, ceresc mângâietor, Revarsă vieţii noastre Tu harul sfinţitor!

Preschimbă viaţa noastră în chipul lui Isus, Şi fă-ne să ne-ncredem în tot ce El ne-a spus. Traian Dorz

Duhul omului  falimentează, dacă Duhul Domnului nu îl umple în întregime.

23 Mai

Text: Faptele 11:19-26 Pentru întâia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini

în Antiohia. Faptele 11:26

TRĂIND LA ÎNĂLŢIMEA NUMELUI NOSTRU Ucenicii din Antiohia au cinstea de-a fi fost primii urmaşi ai lui Cristos care să poarte numele de creştini. In „Comentariul Cunoştinţelor Biblice", Stanley D. Toussaint a făcut această observaţie asupra cuvântului „creştin": „Terminaţia „-in" înseamnă „aparţinând partidei, sau grupării lui...", de aceea, creştinii erau cei care aparţineau partidei lui Cristos". A fi identificat ca „aparţinând partidei lui Isus" nu este numai un privilegiu, ci şi o responsabilitate. Se aşteaptă de la noi să trăim la înălţimea numelui nostru. Un soldat a fost adus înaintea lui Alexandru cel Mare, învinuit de comportament grosolan. La sfârşitul judecăţii, cuceritorul lumii i-a spus soldatului: „Cum te cheamă?" „Alexandru" a răspuns el. împăratul a răspuns: „Am întrebat, care îţi este numele?" Soldatul a răspuns din nou: „Alexandru". ImpăratuLfurios ia spus din nou: „Vreau să ştiu cum te cheamă?" Când soldatul a răspuns a treia oară, generalul a replicat furios: „Eşti vinovat de învinuirile ce ţi se aduc si vei suferi consecinţele". Apoi a adăugat: „Ori îţi schimbi comportamentul ori îţi schimbi numele. Nici un om nu poate purta numele de Alexandru şi să facă ceea ce ai făcut tu!" Dacă cineva ca Alexandru a putut fi ofensat de comportarea unuia ce-i purta numele, cu cât mai mult este Cristos interesat de comportamentul celor ce-I poartă Numele Eşti tu - sunt eu - la înălţimea numelui ce-l purtăm? Este neceasr oare ca Domnul Isus să ne spună: „Schimbă-ţi comportarea sau schimbă-ţi numele"?- R.W.D.

Tu porţi iubitul nume-al lui Cristos Şi lumea toată spre tine se va uita.

Îl vor primi sau nu, e ne-ndoios După exemplul arătat de viaţa ta.  - Anonim

Ai vrea ca Isus să te reprezinte în acelaşi fel cum Îl reprezinţi tu?

24 Mai

Text: Faptele 16:16-26Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări

de laudă lui Dumnezeu...  Faptele 16:25

CÂNTAREA DE LA MIEZUL NOPŢII Cum au putut să cânte Pavel şi Sila în acele condiţii? Erau într-un oraş necunoscut, departe de casă. Îşi riscaseră vieţile pentru a propovădui pe Cristos acestor oameni, care se răsculasera împotriva lor, respingând mesajul. Oameni cu motive egoiste răs- pândiseră minciuni împotriva lucrării lor, îi convinseseră pe locuitorii oraşului că ei sunt duşmani ai statului şi ceruseră arestarea lor. Oficialităţile oraşului s-au înfuriat foarte mult şi au poruncit să fie bătuţi şi aruncaţi în închisoare. Acestea erau condiţiile în care Pavel şi Sila cântau. Dar nu erau cântări de jale şi dor, cântările pe care le auzeau tovarăşii lor de lanţuri, ci cântări de laudă pentru Dumnezeu. Cum se poate aşa ceva? Răspunsul este clar. Ei puteau cânta în noaptea aceea, deoarece erau ceea ce Dumnezeu intenţionase să fie ei - slujitorii Lui, credincioşi si ascultători. Cântările de la miezul nopţii ale acestor doi oameni îmi aduc aminte de privighetoare. Observatorii acestei păsărele remarcabile s-au întrebat adesea de ce continuă ea să cânte după ce apune soarele. În timp ce alte păsări tac şi se culcă, melodiile acestei micuţe creaturi continuă să se audă. Întunericul nu-i amuţeşte cântarea. Cea mai bună explicaţie de ce cântă privighetoarea noaptea este că aceasta este însărcinarea ei. Cel care umblă cu Domnul poate cânta chiar şi în mijlocul necazurilor. Pe el nu-l descurajează împrejurările vitrege. Bucuria sa este să fie ceea ce vrea Salvatorul lui să fie el - unul a cărui bucurie şi satisfacţie îşi are izvorul în faptul că-L cunoaşte pe Dumnezeu şi poate cânta spre slava Sa, chiar şi în noaptea vieţii. - M.R.D'. II

Eu am un cânt în suflet de la Isus -Susurul blând şi dulce-al vocii Sale:

„Să nu te temi nicicând, Eu sunt cu tineInfluxul şi refluxul vieţii tale!" - Bridgers

Cei care umblă în lumină pot cânta în noapte plină.

25 Mai

Text: 1 Tesaloniceni 5:1-14 ... îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi; să sprijiniţi pe cei

slabi, să fiţi răbdători cu toţii. 1 Tes. 5:14

SFINŢI SLABIUn bătrân care avea probleme cu vederea, adesea citea cu mare greutate literele mici din cartea de cântări a bisericii. Într-o duminică, biserica toată cânta o cântare care avea unul din versuri: „Nu-L judeca pe Domnul după simţuri slabe". Omul care nu vedea bine, a citit greşit cuvântul simţuri şi l-a înlocuit cu „sfinţii", astfel că versul lui suna: „Nu-L judeca pe Domnul după sfinţii slabi". Vorbind serios, nu este oare adevărat că atât Cristos, cât şi mântuirea pe care ne-o oferă este uneori respinsă de cei necredincioşi, deoarece ei văd inconsecvenţă în vieţile creştinilor? Falimentul lor se poate datora neascultării sau slăbiciunii în viaţa de luptă a acestor credincioşi. Cei tari în credinţă sunt îndemnaţi să-i sprijine pe copiii spirituali şi pe cei ce nu s-au dovedit a fi buni soldaţi ai lui Isus Cristos. Nu trebuie să-i criticăm, ci mai degrabă să-i încurajăm şi să-i instruim. In textul de azi, Pavel subliniază acest adevăr: „Vă rugăm, de asemenea, fraţilor, să mustraţi pe cei ce trăiesc în neorânduială; să îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi; să spijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţi" (1 Tes. 5:14). Da, trebuie să-i întărim şi să-i ajutăm pe alţii, ca împreună cu toţii să creştem în harul lui Dumnezeu. Şi în Galateni 6:1, el spune: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi ca să nu fii ispitit şi tu". Ca şi creştini, trebuie să ne dezvoltăm o mare credinţă în Dumnezeu, prin rugăciune şi studierea Bibliei. Apoi vom fi în măsură să-i ajutăm pe ceilalţi sfinţi care sunt încă „slabi".  - H.G.B.

Ajută-ne ca pentru alţii să trăim,Intăreşte-ne genunchii slabi, o Tată,Ca prin ale noastre multe-nfirmităţi

Să nu-Ţi aducem blama niciodată.  P.L.

26 Mai

Text: Psalmul 32:1-7 Am zis: „îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!" Si Tu ai

iertat vina păcatului meu. Psalmul 32:5

FRUNZE PRĂFUITE Planta ornamentală pe care am adus-o soţiei a adăugat o notă de viaţă în casa noastră. Frunzele sale mari, luxuriante, păreau că se întind cu gesturi de bun venit. Dar într-o dimineaţă am observat că frunzele îi atârnau veştede. Nu i-am spus nimic soţiei, dar mă întrebam ce s-o fi petrecut cu planta noastră. Când am sosit acasă pentru masa de prânz, planta era cu

totul alta. O culoare sănătoasă revenise în frunzele ei mari, care se întinseseră ca mai înainte. Când am întrebat-o pe Dorothy despre ea, mi-a spus că tocmai citise despre plantele de apartament, cum să le menţii vii şi proaspete. Se spunea că praful acumulat pe frunzele plantelor împiedica pătrunderea luminii. Aşa că este necesar ca frunzele plantei să fie şterse cu regularitate. Soţia făcuse astfel şi rezultatul era evident.Trăind în lumea aceasta, particule fine din „praful" păcatului se aştern peste vieţile noastre. Resentimente, cuvinte dure, gânduri necurate, atitudini egoiste, toate îşi iau vama pe seama vitalităţii noastre spirituale. Dacă nu sunt mărturisite, ele formează un strat de „praf" care ne împiedică să experimentăm lumina harului lui Dumnezeu în inimile noastre. Cei din jurul nostru vor simţi că este ceva râu cu noi. Dacă păcatele acumulate prin nemărturisire ţi s-au adunat în suflet, fă ca David - mărturiseşte-le Domnului. Şterge astfel „frunzele prăfuite" ale vieţii şi bucură-te din nou de razele glorioase ale dragostei lui Dumnezeu.  - D.J.D.

Naintea Crucii Lui, Celui ce-a murit,Mă prăbuşesc în lut neputincios,Să-mi ierte tot păcatul săvârşit.

Totul în toţi să fie doar Cristos. Bridges

Mărturisirea păcatelor este pănuntul in care creste iertarea lui Dumnezeu.

27 Mai

Text: Matei 12:33-45 Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii

lui.. Matei 12:35

POM BUN - ROADĂ BUNĂ Naşterea din nou produce o viaţă transformată. Prin credinţa în Cristos, putem deveni oameni buni, astfel că faptele bune devin o roadă naturală a ceea ce facem noi. Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos lucrează din interior extingându-se spre exterior. Ea schimbă inima persoanei înainte ca să se vadă ceva în afară. Cu mulţi ani în urmă, am văzut cum Domnul a transformat viaţa unui beţiv notoriu din oraşul unde eram pastor. Prima dată când l-am întâlnit pe acest om, a fost foarte grosolan cu mine. Era şi deosebit de crud prin felul în care îi caracteriza pe creştinii din comunitatea sa. Dar a început să frecventeze biserica şi, nu mult după aceasta, L-a primit pe Cristos. Ca rezultat al convertirii sale, a fost în mod miraculos vindecat de patima beţiei. Mi-aduc aminte că am întâlnit pe cineva la un magazin, care m-a întrebat: „Ce i-aţi făcut lui George? S-a schimbat, ceva de necrezut". Mulţi alţii m-au sunat şi mi-au dat numele unor persoane de care erau îngrijoraţi. Deşi George era doar un copilaş în Cristos, devenise „un om bun".

Din viaţa sa ieşeau „lucruri bune". El era un exemplu viu al faptului că dacă devii un pom bun, vei produce roade bune. Dacă eşti interesat să ştii dacă ai sau nu o credinţă adevărată, atunci uită-te la viaţa ta. Aduce ea roade bune? Te-a făcut credinţa pe care o ai o persoană mai bună decât ai fost înainte de-a fi convertit? Dacă nu s-a întâmplat astfel, recunoaşte-ţi nevoia spirituală, mărturiseşte-ţi păcatul, primeşte-L pe Isus Cristos ca Mântuitor. Lasă-L să te facă „un pom bun", capabil să producă „roade bune." - H.V.L.

Ca raza cea dulce de soare Ce viaţă în flori dăruieşte, Lumina-i la fel şi iubirea

Lui Cristos, ce-n mine trăieşte.- Whittle

Omul are nevoie de  mai mult decât doar de un început nou, are nevoie de o inimă nouă.

28 Mai

Text: Psalmul 104:10-26                        

... iar cocostârcul îşi are locuinţa în chiparoşi... Psalmul 104:17

MĂREŢIA LUI DUMNEZEU In textul biblic de astăzi, psalmistul Îl proslăveşte pe Domnul pentru măreţia Sa revelată prin lucrările minunate ale creaţiei. El aminteşte mereu cititorului de minunatele căi prin care Domnul poartă de grijă creaturilor Sale: dăruindu-le apă, lumina soarelui şi vegetaţia. Psalmistul subliniază de asemenea că El a făcut şi copacii pentru ca păsările cerului să-şi facă în ramurile lor cuiburile. In timp ce jucam golf cu prietenul meu Dave, acesta s-a oprit arătându-mi uimit ceva. A dat la o parte ramurile bogate ale unui molid albastru. Acolo, odihnindu-se pe o creangă, era cuibul construit cu măestrie al unei familii de sticleţi. Era cam la înălţimea capului unui om, dar era ascuns cu atâta grijă încât nici unul din jucătorii de golf nu ar fi avut posibilitatea să-l vadă de la mai mult de câţiva metri distanţă. Două crengi groase acopereau cuibul astfel încât să-l scutească de apele ploilor. Era ancorat atât de bine că nici cea mai puternică furtună nu l-ar fi putut smulge. Pasărea mamă l-a construit departe de trunchiul copacului astfel că nici un animal de pradă să nu-i producă daune. Copacul era un loc perfect pentru acest cuib - un copac pregătit de Dumnezeu pentru ca păsările să-şi crească puişorii. „Pentru mine", a comentat Dave, aceasta este măreţia lui Dumnezeu. Este încă un motiv să mă încred în El. Nu înţeleg cum poate cineva să fie ateu!" Lucrările lui Dumnezeu în creaţie, chiar şi acelea prin care El asigură un loc pentru cuibul pâsăricii, sunt minunate şi dincolo de

orice descriere. Fie ca măreţia lui Dumnezeu să ne facă, aşa cum l-a făcut pe psalmist, să-L lăudăm atât timp cât vom trăi (v. 33). - D.C.E.

Tot ce e frumos şi-nălţător, Fiinţe mari şi minunate,

Tot ce e-nţelept şi uimitor, Toate-s prin Cristos create.  Alexander

Toată creaţiunea, cu degetul întins, arată spre Dumnezeu.

29 Mai

Text: Psalmul 122Mă bucur când mi se zice: „Haidem la Casa Domnuluil"

Psalmul 122:1

BUCURIA DE-A MERGE LA BISERICĂ Pentru o vreme, în timpul copilăriei mele, cuvintele Psalmului 122:1 scrise pe peretele bisericii noastre, mi-au creat sentimente confuze. Îmi plăcea să mă întâlnesc cu prietenii la biserică şi să mă bucur de sentimentul măreţiei şi al grandorii lui Dumnezeu, pe care îl aveam adesea. Dar nu eram în mod particular prea bucuros să merg la biserică, ori de câte ori i se deschideau porţile, în zilele acelea, rugăciunea pastorală dura 20 de minute, şi predicatorii obişnuiau să coboare foarte adânc, să stea acolo mult timp şi să iasă extenuaţi. Dar azi, sunt foarte mulţumitor lui Dumnezeu că am crescut într-o casă unde mersul la biserică era o obligaţie. Această practică a avut un impact adânc în viaţa mea. Psalmistul a spus că era bucuros atunci când era invitat să se alăture pelerinilor în drumul spre Templul din Ierusalim. Era deosebit de încântat să se simtă una cu credincioşii din toate cele 12 seminţii ale lui Israel. Era plin de bucurie si de dragoste în actul închinării, încât tânjea de dorul păcii Ierusalimului, dorind pacea şi bogăţia binecuvântărilor divine pentru cetăţenii lui. Când mergem Ia biserică din motive corecte si cu o atitudine corectă, aducem glorie lui Dumnezeu şi primim învăţătură, mângâiere şi suntem îndemnaţi la noi acţiuni spirituale. Pe lângă acestea, îi încurajăm pe alţii şi primim încurajare de la ei. Fă din frecventarea cu regularitate a bisericii un obicei. Du-te acolo, aşteptându-te să dai şi să primeşti. Pe măsură ce această practică va deveni o parte integrantă a vieţii tale, credinţa ta va creşte tot mai puternică şi vei deveni o binecuvântare. Curând te vei trezi spunând: „Mă bucur că este timpul de mers la biserică". - H.V.L.

Săptămâna nu-i completă până încă nu păzimZiua Domnului în care sufletul să ni-l hrănim.

Ca să ducem crucea vieţii, ajutor primim de sus, Când, prin rugă şi-nchinare, avem har de la Isus.   D.J.D.

Vino la biserică pentru întărirea credinţei tale.

30 Mai

Text: Filipeni 1:19-26 Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu

împreună cu Cristos, căci ar fi cu mult mai bine... Filipeni 1:23

MERSUL ACASĂ Meditaţia asupra experienţei morţii, în special în urma unei suferinţe, nu este una din cele plăcute. Chiar şi aşa, pentru creştini, moartea înseamnă a merge Acasă. înseamnă a fi condus în prezenţa Mântuitorului, înseamnă a pleca din lumea aceasta, din mijlocul încercărilor şi durerilor ei, spre bucuria şi binecuvântările cerului. Pavel a vorbit despre dorinţa de a „se muta şi să fie cu Cristos", ceea ce este „cu mult mai bine" decât a rămâne aici jos pe pământ (Filipeni 1:23). In excelenta sa carte: „Când cei dragi sunt luaţi de moarte" Lehman Strauss a făcut unele comentarii interesante asupra cu- vântului din greacă, tradus prin „a se muta". El scrie: „Folosirea lui este metaforică în modul cum este utilizat în nautică atunci când o corabie îşi ridică ancora din dana portului pentru a pleca în larg, sau în militărie, atunci când oastea îşi strânge corturile pentru a porni în marş. în lumea antică grecească termenul era folosit şi atunci când cineva era eliberat din lanţuri precum şi pentru a scoate un anumit produs din războiul de ţesut. Aşa este descrisă moartea în Biblie. Aici suntern ancoraţi în greutăţile şi suferinţele vieţii. Prin moarte, puntea se ridică şi ancora se adună pe tambur şi vom pluti spre ţărmul de aur. În moarte, ne adunăm corturile taberei şi pornim spre cer". Strauss continuă să descrie ce încântare vom experimenta cu toţii atunci când, după ani mulţi de despărţire de cei dragi, va veni în sfârşit ziua când ne vom îndrepta spre casă. Astfel este moartea pentru cel credincios - o plecare Acasă pentru a fi cu Domnul! - R.W.D.

Ziua-i scurtă - voi pleca în asfinţitCa să fiu cu Domnul care m-a iubit.

Văd în depărtare ţărmul însorit Şi casa frumoasă ce mi-a pregătit. Vandali

Pentru creştin cuvântul cer se pronunţă: A-C-A-S-Ă

31 Mai

Text: 2 Corintem 2:14-17Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care... răspândeşte prin

noi in orice loc mireasma cunoştinţei Lui. 2 Corinteni 2:14

SĂ LAŞI CEVA ÎN URMĂ Hoţul a crezut că a comis o spargere perfectă. N-a lăsat nici o urmă - sau cel puţin aşa a crezut. Lucrul de care nu ţinuse cont era că cineva ar fi putut să-şi aducă aminte de felul în care mirosea. Un martor şi-a adus totuşi aminte şi a indentificat suspectul din cauza a ceea ce lăsase în urma sa. Lăsăm câte ceva oriunde ne ducem. Nu vorbesc de miros, ci de influenţă. O povestire de Stuart Holden ne aminteşte de acest adevăr. Un tânăr care locuia într-o pensiune îşi pregătea bagajele pentru a se muta în alt oraş. Când proprietarul pensiunii l-a întrebat dacă strânsese totul, el a răspuns: „Cred că da. Vreau să fiu sigur că n-am să las nimic în urmă". Cu înţelepciune, proprietarul i-a amintit: „Este totuşi un lucru pe care-l vei lăsa în urma ta, tinere. Influenţa ta". Dacă eşti creştin, ai fost chemat de Dumnezeu să laşi ca influenţa vieţii tale să facă o impresie favorabilă asupra altora chiar asupra acelora pe care nu-i cunoşti personal. La birou, acasă, la magazin, sau în şcoală, influenţa ta este asemănătoare cu cea a lui Cristos? Te cunosc oamenii din pricina comentariilor tale pline de amabilitate, a interesului tău plin de dragoste, a spiritului de generozitate şi al respectului faţă de alţii? Dacă nu, atunci tu laşi în urma ta o influenţă care este mai rea decât mirosul care l-a trădat pe hoţul care a fost prins. Apostolul a spus că „noi suntem înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Cristos printre cei care sunt pe calea mântuirii şi printre cei ce sunt pe calea pierzării" (2 Corinteni 2:15). O astfel de influenţă trebuie să lăsăm în urma noastră.-P.R.V.

O frate, fă la alţii bine,Chiar dacă ţie-ţi faci un rău;

Căci numai când te uiţi pe tine, Poţi semăna cu Domnul tău. Traian Dorz

Un creştin trebuie să fie o persoană care să facă uşoară credinţa altora în Dumnezeu.