Ciob�nil�

de Vasile Voiculescu Bolea dus, cu arsuri, trântit în ni�te paie sub �opron: p�rea mort.

Doar co�ul pieptului i se mi�ca, slab, a r�suflare, �i pielea i se înfiora scuturat� de friguri, când cre�tinul care venea uneori s�-l vad� îi turna o oal� cu ap� rece în cap. Dup� câteva zile de nesim�ire s-a trezit din noaptea z�cerii, a deschis ochii �i a dat s� se scoale. Dar mi�carea a s�vâr�it-o mai mult în gând; trupul nu l-a ascultat: i-a bâ�âit numai un picior, i s-a rânjit o buz� �i a icnit o spum� verzuie...Istovit, s-a culcat tot în gând, la loc, în bezna creierului oblonit. Somnul îns� i-a fost de aici înainte mai lini�tit, f�r� spasme, dând pas întrem�rilor l�untrice s� urce din adâncuri. Pe urm� s-a de�teptat întreg �i de-a binelea. A încordat grumazul dez�epenit, �i gâtul ascult�tor i-a în�l�at capul de pe p�mânt, cât ochii s� poat� privi împrejur. Mai târziu picioarele nu s-au mai fle�c�it sub el, ci l-au ridicat �i l-au �inut în sus. Bucuros, omul care-l priveghea i-a pus dinainte o strachin� cu lapte �i o felie de m�m�lig�. El întâi le-a mirosit: izul lor i-a înviorat n�rile �i i-a chemat, ca dintr-o dep�rtare neagr�, �ov�itoare aduceri-aminte... A limpit cu r�gazuri laptele,care abia se ducea, cu noduri �i z�bave... Plecat apoi asupra m�m�ligii, a dat numai din coad� la ea, s-a tras înapoi �i iar s-a trântit... A�a a mâncat din mâna omului �i a adormit adânc alte zile, pân� s-a sculat deplin s�n�tos, cum fusese mai înainte... mare, voinic �i flocos, câine ciob�nesc alb, coborât de la stân�, de-a dreptul din munte. Atunci omul l-a strigat poruncitor pe numele ce-i l�sase p�storii, când l-au tras aproape mort din d�saga de pe spatele m�garului �i i-l daser� în primire.

- Samson, vin aici...Dul�ul nu l-a cunoscut îns� de st�pân, glasul nu i-a mers deloc la inim� �i nu s-a clintit. A mi�cat u�urel mo�ul cozii �i i-a zâmbit oleac�, trist, din priviri. Astfel, de la început s-a pus o rece dep�rtare l�untric� între om �i animal, care s-a t�lm�cit numaidecât într-o plecare a câinelui spre poart�. Omul a alergat dup� el, l-a ajuns; cu oarecare sfial�, l-a mângâiat pe cap, la r�d�cina urechilor, i-a petrecut pe nesim�ite cureaua cu lan� pe dup� gât, l-a adus cu vorbe bune înapoi �i l-a legat de un stâlp al �opronului unde z�cuse. I-a pus în fa�� bucate, pe plac: câinele n-a vrut s� mai m�nânce...

- D�-i drumul s� se duc�, dac� a�a îi este voia, dup� turma lui, îi zicea nevasta gospodarului. ��tia �tiu urma urmele �i poate î�i g�se�te st�pânii.

- D-apoi baciul însu�i mi l-a încredin�at �i m-a rugat s� i-l îngrijesc, �i dac� tr�ie�te s� i-l p�strez pân�-n prim�var�, când urc� iar pe Foi�ag. Mi-a dat doar arvun� putinica de brânz� �i m-am legat. �i apoi ne p�ze�te casa, c� tot n-avem nicio javr� s� latre m�car la c�l�torii de pe drum. Dar Samson nu �tia de tocmeala baciului, nici de grozava lui boal� ce-l lovise când coborau Valea Urseiului, de z�cerea lui în d�saga în care-l purtase po�te întregi asinul. Pân� ce, neputând s�-l mai care cu ei, nici s�-l îngrijeasc� cum se cade, ciobanii, în drum spre balt�, îl daser� în seama celui dintâi gospodar

întâlnit în cale, cu rug�mintea s�-l ad�posteasc�, pân� s-o alege: „au moare, au scap�”.

- E jigodie, spuse gazda, primindu-l: uite cum îi frige botul �i i se urduro�esc ochii. Nu tu�e�te ?

- Ba �i tu�e�te, spuse cu mil� baciul. Mi-e scump ca un copil, urm� el, c�-i vrednic �i mintos, minune mare! Adun� oile risipite �i le vegheaz� mai dihai ca unul din noi. Nu �tie ce-i lenea ori l�sarea... De când îl avem nu se mai st�ve�te lup în preajma stânei. S�-l l�p�d, mi se rupe inima, c� l-am crescut chiar eu de când era de-o �chioap�. Adic� se cheam� c� nu-l l�p�d, o întoarse el, sporov�ind înainte, ca unul ce era lacom de vorb�, de care postise atât amar de vreme acolo sus, unde nu-i ie�ea din gur� decât: „h�i, oaie, nea, oaie... bâr, oaie”...

- �i uite, se porni el, �i-l las dumitale, c� ne-au cuprins ploile, �i pe el l-a f�cut leoarc�. Mi-e s� nu prinz� junghi. Gospodarul, z�p�cit de-atâta vorb�, dete din cap c� a�a este �i ridic� ochii la cerul din care �ârâia f�r� contenire de o s�pt�mân� în �ir o ploicic� m�runt� �i deas�, cu vânt rece ca de munte.

- �i-l las deci dumitale, o lu� de la cap�t baciul guraliv, c� e�ti �i te vezi gospodar cuprins... iar pentru îngrijiri �i hran� �ine b�rbân�a asta. La întoarcere, dac�-l mai aflu, �i-oi face �i altfel de plat�, c� vindem, se cheam�, brânzeturile. �i s� �tii, adaose el întorcându-se, c� numele lui este Samson, pentru c�-i voinic ca tizul lui din Scriptur�. �i s-au urnit cu turme, cu p�stori �i t�rhatul tot s� se mistuiasc� în negurile ploilor. Dar, cum spuneam, de tocmeala asta între baci �i gospodar Samson nu �tia �i nici nu vrea s� �tie. Lui îi ardea sufletul de dorul ciobanilor �i al turmei. Aici, în cuprinsul unui stânjen, cât îi îng�duia lan�ul s� se mi�te, g�inile îi ciuguleau m�m�liga de sub nas �i ni�te purcei obraznici îl gui�� necontenit n�v�lindu-l, cât trebuie s� se apere de ei mursicându-i de urechi ca pe oile neascult�toare - �i n-a mai r�bdat.

Într-o noapte s-a smucit cu putere, a smuls stâlpul care putrezise �i l-a târât câ�iva pa�i. Noroc c� lan�ul a ie�it prin cap�tul lemnului �i el a putut porni numai cu fierul de gât. A s�rit apoi peste poarta înalt� �i a fugit, nebun, dup� ai s�i. Chiar din poart� a pus botul în ��râna noroioas� a drumului �i a început a coteli, ici-colo. Aproape de cas� �i prin �an�ul de al�turi �i prin iarba împrejurimilor unde fusese popasul turmei, el putu deslu�i urme înv�lm��ite �i citi izul lor cu nasul, ca pe ni�te slove tip�rite cu mirosuri pe p�mânt. Dar mai la vale, merse din ce în ce mai anevoie, pân� ce orice semn �i miros pieri; ploile le sp�lase cu des�vâr�ire...

Dar el tot a mers a�a, în colbul locului, cu urechea �i coada mereu mai pleo�tite, pân� s-a oprit r�tutit. Nu �tia încotro s� mai apuce. S-a pus în �ezut pe marginea drumului �i a urlat lung spre munte �i apoi c�tre �es: nu i-a r�spuns nimeni. A pornit iar �i a c�lcat pre� de o po�t�, pân� ce, istovit, s-a culcat într-o porumbi�te, dezn�d�jduit. În zori a plecat iar, se înseninase. �i diminea�a, când soarele urcase de-o suli��, el intra într-o margine de sat. A încetinit mersul �i, cu b�gare de seam�, a trecut pe lâng� cea dintâi cas�, de-a lungul unor uluci de �ambre, din dosul c�rora s-auzea o larm� �i

ni�te zbierete parc� de miei... Prinse suflet: erau ai lui... înaint� �i se opri în poarta deschis�. Adev�rat: în ograda ��rcuit� ca o stân� zburda un ciopor, dar de un alt soi de miei, cei mai mul�i albi: s�reau, se zbenguiau, se luptau, alergau, cu mare fream�t.

Câinele, am�git, intr� în�untru. Nimeni nu-l b�g� de seam�. Mai în fund în fa�a lui o cl�dire tot alb�, cu ferestre mari, cum nu mai v�zuse în via�a lui. Deasupra pridvorului o t�blie, pe care, dac� ar fi înv��at buchile, Samson ar fi citit: �coala primar� mixt� a comunei Lunca-Frumoas�, c�tunul Poeni. Dar el nu �tia carte �i nici copii nu mai v�zuse. Cunoscuse numai oameni mari, îndeosebi pe baciul lui �i pe p�stori. Ceilal�i cu care avusese de-a face nu-i pl�cuser�. I-ar fi mu�cat,dar la certarea st�pânului se mul�umea s�-i mârâie. Pe când gâgâlicile astea s�lt�re�e de aici din �arc aduceau cu mieii desp�r�i�i de-a ba�ca de oi, zbierând dup� mamele lor. Se apropie s�-i miroas�...Un copila� îl z�ri �i dete alarma. Câinele cu blana vâlvoi, terfelit� de pulberi �i noroaie, cu lan�ul târâ� dup� el, se înf��i�� fioros. �i speria�i fugir� gr�mad� în pridvorul �colii.

- Domnule, strigau, domnule, un câine, un câine turbat! Numaidecât se ivi din târl� un om voinic �i must�cios cu o nuia în mân�.

- Ce e neorânduiala asta, copii ? strig� el. - Un câine turbat! zbierar� ei iar. - Unde? - Uite-l colo, domnule... �i copiii ar�tau cu mâinile întinse spre el. „�sta e

baciul lor”, î�i zise Samson. Se ridic� �i se smeri, vârând pu�in coada între picioare. Înv���torul se uit� de departe la el: era hâd în adev�r, dar nu p�rea primejdios. Sta lini�tit, f�r� nici un gând r�u. Totu�i, n-avea ce c�uta la �coal�. F�cu câ�iva pa�i, se plec� s� ia o piatr�, o azvârli în el �i-l huidui. Samson, ca orice strein, nu mai a�tept�: se trase afar�, �i dasc�lul închise poarta, mul�umindu-se s�-l mai alunge cu un „huo”... Dar câinele nu se dep�rt� mult; îl intriga noul soi de miei... �i stete locului: „�arcul o fi al baciului, dar drumul era slobod”, �i se puse în �ezut, cu ochii la poart�. Copiii se luaser� dup� domnul lor �i, c�utând pietre, se bulucir� la z�brele s�-l loveasc�. Înv���torul îi cert�.

- Un câine fugar, poate s-a r�t�cit... L�sa�i-l în pace. Intra�i în clas�! Copiii nu se-ndurau s� se dezlipeasc� de la uluci.

- Uite, m�, ce cap mare are... - Vezi, e cu lan�ul de gât. - N-are ochii ro�ii, domnule, �i nu-i curg bale, se f�cu firoscos un �ânc. - Cu�u, cu�u, na... îl strig� cineva. Câinele mi�c� a mul�umire coada

înfoiat�.”Mieii ��tia, când nu zbiar�, vorbesc ca baciul meu”, gândi el. - Tata spune c� e bine când un câine r�t�cit trage la o cas�. - Las�, las�, aici nu e cas�, e �coal�. Destul... intra�i în clas�. �i domnul abia

îi putu urni cu nuiaua din urm�, ca pe o turm�, �i-i vârî în târl�. - „Tot miei sunt”, hot�rî Samson... Apucase el s�-i miroas� de aproape. Dar

nu erau miei de oi, de�i straiele lor aveau iz de lân�, erau miei de om... �i astfel

Samson î�i dezleg� singur nedumerirea. De acum încolo �tia cu ce are de-a face. Se puse pe brânci, î�i rezem� botul pe labe, cu ochii �int� în ograd�, s� vad� ce se mai petrece cu ei. Cum era îns� lihnit de foame �i ostenit de alerg�tur�, a�ipi, ceea ce nu i se întâmplase alt�dat�. Îl trezi larma cunoscut� cu zbieretele de mielu�ei. Se ridic�. Copiii ie�eau voio�i din clas� �i se risipir� zburdând în curte, dornici de joac�. Dar înv���torul se ar�t� numaidecât cu nuiaua, îi strânse ca un baci �i-i rândui doi câte doi, pornind spre poart�, o deschise �i le dete drumul prin strunga ei. Apoi se întoarse �i intr� în târl�. „Ce mai încoace �i încolo: aidoma ca la stân�!” �i Samson se bucur� nu numai cu vârful cozii, ci în el întreg. G�sise o f�râm� de turm�, cu baci... De bun� seam� c� are s� fie nevoie �i de câine vrednic... Mai ales în împrejur�ri ca cea de-acum, când îi trimite singuri la p��une... C�ci unde ar putea s�-i sloboad� din �arc, afar� ? Copiii iar îl v�zur�. Unul mai îndr�zne� ie�i din rând c�tre el...

- Fugi, m�, c� te mu�c�! îi strigar� to�i. - A�, nu mi-e fric�. Nu mu�c� dac� nu-i faci nimic... �i se c�ut� în traista de

la �old. Samson îi urm�rea orice mi�care... B�iatul scoase o halc� de m�m�lig� întins� cu brânz� �i i-o zvârli. Câinele o înh��� din zbor: col�ii albi îi lucir� o clip� grozavi �i cerul gurii se z�ri negru, ceea ce îi înfiora pe to�i �i-i f�cu, de unde porniser� spre el, s� se sfiiasc� înd�r�t. Dar câinele da mul�umire din întreg stuful cozii, semn c� mai a�tepta alt� halc�. B�ie�elul îi arunc� înc� un cocolo�, pe care Samson îl prinse a�ijderi... Atât le-a trebuit celorlal�i... To�i �i-au scormonit tr�istioarele de dup� gât �i i-au pus dinainte care o frântur� de azim�, care un bo� de brânz�, unul o a�chie de sl�nin�, altul ni�te mere.

- P�i tu nu �tii ? Câinii nu m�nânc� poame... - Al meu m�nânc� prune, mereu îl bate mama �i-l alung� din livad�. - Da' grozav e, m�, al t�u! Se urc� în pom... - Nu, m� prostule, le culege pe ale de pe jos. - Îl �ine�i voi nemâncat, s�ri altul. Ia s�-l saturi de m�m�lig� �i s�-i mai

zvârli �i oase: s� vezi atunci c� nu mai stric� porumb din lunc� �i poame din ograd�.

Samson î�i îndestulase foamea �i se desf�ta privindu-i cu ochii lumina�i de amintiri, lingu�indu-�i botul, �i prinse s�-i iubeasc�. Unul mai m�ri�or î�i lu� curaj, veni pân� lâng� el, întinse mâna �i-l mângâie întâi pe cap, apoi îndr�zni �i pe spinare. Câinele scheun� u�or �i-i linse mânu�a. Numaidecât al�ii t�b�râr� pe el s�-l ating�, s�-l scarpine �i se ghiontir�, se îmbrâncir� g�l�gio�i gata de b�taie. Câinele sta lini�tit, n-avea porunc� de la baciul lor s� se amestece �i s� puie rânduial�. Înv���torul auzi larma de la poart�, ie�i, se sup�r�, goni câinele, îi a�ez� iar în �ir, f�cându-le vânt pe drumul satului, �i stete s� se uite dup� ei cu nuiaua în mân�, pân� se dep�rtar�. Samson se dete dup� col�ul zaplazului �i se a�ez� pe a�teptare, petrecându-i cu ochii. Dar numaidecât acolo pe drum zarva între ei iar începu.

- M�, s�racul, nu i-am dat ap�, �i i-o fi sete! - Las�, c� se duce el singur la pârâu �i bea, f�cu nep�s�tor unul.

- Da' ce, m�, �ie când �i-e sete te duci la pârâu ? - Dac� n-am de unde bea, m� duc. �i har�a era gata s� izbucneasc�. - L�sa�i, m�, c�-i aduc eu într-o oal� cum ajung acas�, c� stau aproape. - Numai dac� li-i mai g�si aici... se îngrijor� o feti��. Eu l-a� lua acas� la

mine. - Fugi de-acolo... vrei s� te bat� m�-ta ? Ea n-are m�m�lig� destul� pentru

tine... - Las�, c� te spui eu mamei! se smiorc�i ea. �i g�l�gia c�l�tori înainte spre

inima satului. Curând a sosit copila�ul care f�g�duise apa. Dar n-a pus vasul jos, ci, mândru, i l-a �inut chiar el la bot, a�a c� Samson a limpit din mâna lui. Prilej s� se groz�veasc� povestindu-�i celorlal�i isprava. Când, dup� prânz, au venit la �coal�, copiii au g�sit câinele la post, în poart�. Care cum trecea, îl mângâia. El i-a num�rat cum intrau unul dup� altul în stân�, prin strunga împrejmuirii.

- Tii! am uitat s�-i aduc mâncare, se j�lui frunta�ul clasei. - M�i! Am eu ni�te nuci în buzunar, î�i aduse unul aminte. �i îi zvârli un

pumn plin. Samson mirosi una, o lu� în gur� �i o sparse în din�i. Apoi, cu îndemânare, alese miezul, care-i pl�cu. �i se lu� de alta. D�ruitorul fu fericit.

- Vezi, m�, c� �tie s� le m�nânce ? E de�tept! Cel cu apa, ca s� nu r�mâie mai prejos, î�i înflori isprava, precum c� îi dase s� bea apa chiar din pumnii lui, pe care �i-i adun�, ca s� le arate, în chip de cup�. Dup� ce copiii s-au mistuit în clas�, Samson s-a statornicit iar dup� col�, unde s-a culcat. �tia c� au s�-l scoale cu fream�tul lor când vor n�v�li afar�, în �arc. Dup� alte ceasuri de a�teptare, cârdul mieilor de om s-a vestit prin larm� de zbierete, �i câinele s-a ivit s�-i primeasc�. V�zu cum din nou baciul îi în�iruie de plecare �i le d� drumul. Câinele se mir�. Nu pricepea: îi trimite la p��une acum seara ? �i singuri ? Acolo sus la stân� nu se obi�nuia a�a ceva: s� la�i miei, chiar cârlani mai m�ri�ori, de capul lor, s�-i m�nânce lupii... �i se lu� dup� ei, câ�iva zeci de pa�i în urm�, apoi tot mai aproape în spatele cioporului, cu lan�ul târâ�, �i b�g� de seam� c� unul câte unul se r�zne�te �i intr� în �arcuri de târle deosebite. Câinii satului îl sim�ir� �i h�rm�laia se dezl�n�ui... Ca unul ce se socotea strein �i f�r� drepturi, Samson se trase în�elep�e�te înapoi, prin mijlocul drumului, �i se întoarse la �coal�. Aici era oarecum dac� nu la el, cel pu�in tolerat, m�car la poart�, unde dormi. În zori a f�cut cercetare am�nun�it� locului �i împrejurimilor, g�si pârâul, b�u �i intr� cu labele s� le spele; s-a lins, s-a puricat, s-a descâlcit cu din�ii de ciulinii prin�i în blan�. �i s-a întors din nou ca la o datorie s� se în�epeneasc� în strunga prin care intr� mieii... ��tia, mai târzior au venit iar, fie unul câte unul, fie înh�ita�i doi-trei, strigându-se, alergându-se din urm�. El i-a întâmpinat de data asta sculându-se �i ie�indu-le mult înainte, cu cl�tinarea întregului m�turoi al cozii.

- V-am spus eu c� n-are s� plece ? Uite-l, ne-a a�teptat. - P�i, mi-era c�-l gone�te domnul... - Dar ce are domnul cu el ? Vede �i dumnealui c� e câine bun �i de�tept.

- Mai de�tept ca tine: dac� l-o primi în clas�, are s� te întreac� în aritmetic�... To�i râser�. �i darurile, brânz�, oase, m�m�lig�, plouar� dinaintea lui Samson. Iar mângâierile nu mai conteneau.

- Haide�i, m�, c� am întârziat, se trezi unul. Dar înv���torul le v�zuse popasul �i se ivi la poart� cu nuiaua. - Iar v� pierde�i vremea cu câinele �sta de pripas ? se r�sti el.

Intra�i repede în clas�. �i se plec� s� ia pietre s�-l alunge. - Nu-l izgoni�i, domnule, se rug� „mânitorul”, c� e bun s� p�zeasc� �coala

�i casa d-voastr�. Adev�rat: într-o latur� a cur�ii se mai aflau dou� od�i�e, locuin�a dasc�lului, cu o brazd� de flori uscate în fa�� �i o pomp� de ap� într-o latur�. A�a c� de data asta domnul nu mai zise nimic. Cercet� doar lung cu ochii câinele, care �inti drept în ochii lui o privire cald� �i credincioas�, cum î�i privea baciul. �i, ciudat, înv���torul, parc� mustrat, �i-i plec� pe ai lui în jos. Renun�� s�-l mai goneasc� �i-�i mân� t�cut copiii în clas�. B�ietul care luase ap�rarea câinelui nu mai putea de bucurie c� izbutise.

La prânz, acela�i joc: alaiul mieilor omene�ti defila iar pe dinaintea lui. Copiii din nou se oprir�, îl alintar�, se hârjonir� cu el, care primi cu bun�voie joaca, �i se l�s� bucuros la to�i, ca �i cum ar fi fost al tuturor. Înv���torul, mi�cat, r�m�sese locului s�-l spioneze. Când �irul porni, Samson se lu� dup� copii �i-i petrecu o bucat�... Apoi se opri: n-avea porunc� s� se ia la har�� cu câini streini... Stete nedumerit în drum; apoi se întoarse la locul lui. Înv���torul îl a�tepta. Se gândise: era singur, nici nevast�, nici copil, nici c��el ori purcel. Intrase în sat cu mâinile goale... Dup� ce plecau �colarii nu r�mânea un suflet lâng� el, în pustietatea asta de margine de sat unde era zvârlit� �coala. I se f�cu mil� �i de el �i de animal, a�ijderi lui, pierdut, r�znit de-acas�, stingher. Cine �tie, o fi avut �i el un ad�post, st�pân bun, de vreme ce trage la oameni �i iube�te copiii, �i se hot�rî. Îl chem� cu blânde�e în curte. Câinele se apropie sfios, gudurându-se: îl poftea baciul la judecat�.

- Vin aici! �i-i f�cu semn cu palma lâng� el. Samson i se a�ternu la picioare, tânguindu-se încet. Dasc�lul se plec�, îi trecu mâna peste blan�, dete de cureaua care-i sugruma grumazul, o desf�cu �i lan�ul c�zu. Câinele se ridic�, se scutur� ca de o povar� �i-i linse mâna: era mai mare �i mai puternic decât îi p�ruse la început. Îi pl�cu �i-l adopt�. Închise poarta, îl lu� �i-l pofti în pridvorul casei, unde împ�r�ir� amândoi pu�ina merinde.

- Tu ai s� r�mâi aici la mine, îi vorbi el. Samson în�elese, cât se cuvenea s� priceap� un câine mintos, �i se supuse. Dup� prânz copiii îl aflar� tot în poart�, dar în partea dinl�untru, de c�tre curte. F�r� lan�, slobod, el îi primi cu autoritate: baciul sta în spatele lui.

- Copii, le spuse înv���torul, m-am încredin�at c� în adev�r e un câine bun... Cine �tie cum s-o fi pierdut... Îl opresc aici, al �colii... S� ave�i grij� de el �i s� nu-l nec�ji�i niciodat� cu nimic. Cine �tie de ce folos ne poate fi!

- Îl îngrijim, îl îngrijim! strigar� to�i voio�i. Astfel, Samson, uns câine p�zitor, intr� în st�pânirea �colii �i a ogr�zii, cu tot ce se afl� în ele: suflete �i lucruri; dar mai ales mieii. La cea dintâi recrea�ie a fost lâng� ei �i între ei. Îi pl�cu zburdul lor, lovirea berbeceasc� în capete,fug�rirea unul dup� altul. Dar nu mai îng�dui s� se r�zneasc� vreunul pe afar�, pe laturile dep�rtate ale ocolului, sau s� se aga�e de uluci. Alerga numaidecât dup� bezmetic �i-l ab�tea la loc, în cârd. Înv���torul, uimit, îi urm�rea tot timpul purtarea. Copiii f�ceau haz, ca de-o joac� a lui. La plecarea cârdului, câinele ie�it la poart� se uita rug�tor în ochii baciului, cerând parc� învoire s�-i înso�easc�.

- Du-te, îi spuse într-o doar� înv���torul, �i-i dete dezlegare cu mâna întins� dup� �irul elevilor. �i Samson î�i lu� slujba. De data asta nu mai p��i sfios în coada alaiului. Ci alerga, ca cel cu r�spundere, când în frunte, când pe laturi, cârmuindu-i grijuliu, cu înv���torul din ce în ce mai minunat, �inându-se dup� ei. Din când în când, Samson întorcea la el capul, s� vad� dac� e mul�umit cum î�i împline�te datoria. Înc� r�mânea uluit când se desf�cea câte unul din cârd, nu �tia ce s� fac� �i c�ta înapoi spre baci...

- Las�-l... îi porunci dasc�lul, f�cându-i semn cuvenit cu mâna, las�-l... Mergi cu ceilal�i mai departe...El pricepu �i î�i urm� slujba, când pe laturi, când înainte, dup� cum cereau abaterile copiilor, pe care trebuia s� le st�vileasc�. S�rir� câinii satului, de care copiii aveau fric� �i se ap�rau cu pietre �i ciomege. Dar acum nu mai fu nevoie. Samson l�s� o clip� alaiul, se repezi în cel dintâi z�vod din cale, îl chelf�ni bine �i se întoarse lini�tit. �arla pieri în curte, unde schel�l�i îndelung. �i a�a sc�rm�n� el în aceast� întâia zi de slujb� o sumedenie de cotarle care s�reau s� se dea la mieii lui. Cârdul se împu�ina. Cu înv���torul în urma lor, ajunser� la cap�tul uli�ei mari. Mai r�m�seser� numai câ�iva copii, care se risipir� prin uli�ele l�turalnice... Samson vru s�-i duc� �i pe ace�tia, ca un paznic inimos �i viteaz. Dar înv���torul îl chem�, �i el veni ascult�tor �i se întoarser� acas�.

- Bravo, îl hiritisi baciul, mângâindu-l... �i Samson, fericit, scheun� de pl�cere. Cu aceasta, înv���torul se deslu�i. F�cuse experien�a care-l încredin�a de ceea ce b�nuise diminea�a: câinele venea de la o stân� �i era deprins cu disciplina oilor, îl mai cerc� apoi în câteva da�i �i-l g�si la fel de viteaz �i grijuliu; se putea bizui pe el. Rând pe rând, câinii satului, mari �i mici, atât de pe partea dreapt�, cât �i de pe cea stâng� a uli�ei î�i încercar� puterile �i deter� piept cu el: to�i îi sim�ir� adânc col�ii �i nu se mai ar�tar�. L�trau mi�eii, de prin cur�i, la ad�postul zaplazurilor. Dac� vreun dul�u mai trufa� cutezase s� ias� afar� din poart�, Samson numaidecât se opintise în el �i-l dase de-a berbeleacul, spre marea mândrie a copiilor. Dup� câtva timp, când to�i îi luaser� spaima, era de ajuns ca el s�-�i arate col�ii - �i nu pe to�i - ci numai pe cei de sus, rânjind buza, ca nemernicii s� piar�, chel�l�ind în fundul ogr�zilor.

La urm�, înv���torul îl mai puse la o încercare. Se în�elese cu un gospodar s� ias� cu o halc� de carne �i s-o zvârle înaintea câinelui cât timp înso�e�te copiii. Vrea s�-l cerce: ce face paznicul în fa�a momelii. Zis �i f�cut.

Samson a mirosit-o din fug� �i nu s-a oprit... La înapoiere a g�sit-o în acela�i loc �i s-a plecat peste ea. Înv���torul, curios �i oarecum clintit din încredere, a stat �i el s� vad�: îi p�rea r�u de câine, c� nu se �ine tare pân� la sfâr�it. Dar, oricum, nu-�i p�r�sise datoria. Acum, când nu mai avea sarcina copiilor, i se îng�duia s� sl�beasc�. Samson, dup� ce mirosi carnea, se întoarse, ridic� piciorul de dinapoi, urin� cu dispre� pe ea... �i porni dup� st�pân... Înv���torul îl îmbr��i�a �i-l s�rut� chiar acolo, în mijlocul drumului. Noroc c� era seara târziu �i uli�a goal�. De atunci nu l-a mai pus la nicio supraveghere �i la nicio cercare. Ajunsese mândria �colii. Se f�cuse din nou frumos. Ploile îl sp�laser� �i la�ele lui învoalte îl îmbr�cau într-o saric� alb� din cre�tet pân�-n vârful cozii. Diminea�� cu diminea��, Samson î�i primea mieii acolo, la intrare. Recrea�ie cu recrea�ie îi veghea, dând ocol horei lor. Se �tia împuternicit de baci �i se puse s�-�i mu�truluiasc� mieii a�a cum primise el predanie din b�trânii câini, mo�i-str�mo�i ai stânelor. Când se stârnea o înc�ierare, intra voinice�te între ei �i-i desp�r�ea cu capul, cu tot trupul, dup� nevoie. Ba s�rea pe cei mai neascult�tori, îi punea jos cu labele �i-i �inea astfel pân� venea înv���torul care-i da dreptate lui.

- Eu i-am dat porunc�, spunea acesta, s�-mi prind� �i s�-mi aduc� pe to�i cei neastâmp�ra�i. �i ceilal�i se bucurau de pedepsirea zurbagiului. Copila�ii mai slabi, când erau încol�i�i ori b�tu�i de cei mari, îl strigau s�-i scape. El alerga numaidecât, potolea har�a, a�eza pacea. Nu mai înc�pea îndoial�: câinele nu era ca to�i câinii; era un câine n�zdr�van. O spuse într-o zi unul pe care Samson îl tr�sese de sub un vr�jma� c�lare pe el �i care-l îndesa de pumni.

- �sta te scoate �i din ghearele Zmeului... cum auzise el în basmul cu F�t-Frumos cu Greul p�mântului �i U�urelul vântului, �i to�i credeau la fel. A�a c� nimeni nu se sup�ra pe amestecul �i faptele lui, cum nu se sup�rau de pedepsele „domnului”. Câinele era acum peste ei, mântuitorul cel mare �i ap�r�torul lor - acas� îi l�udau grozav ispr�vile.

- Ia, a înnebunit �i dasc�lul vostru de atâta singur�tate, spuneau unii p�rin�i. A oplo�it un câine! În loc s�-�i ia �i el de nevast� o fat� din sat: uite, de pild�, Ileana lui Cojoc, ori Mariu�a noastr�. Chiar de la început se sim�ise nevoie de o porecl�, ca s� �tie �i el când îl strig�.

- Ce nume s�-i punem, copii ? întreb� înv���torul, ca la o lec�ie cu ascultare. Botezul începu: se perindar� tot soiul denumiri, care de care mai alandala:

- Ghiocel, domnule... - Ba nu, Brîndu�el, �ip� altul. - Tu nu vezi c� e alb, m�, ca ghiocelul !... - Eu zic Ursei, s�ri o feti��. - Nu, e mai frumos Azor, ca cel din poezie, se iscusi mânitorul. - Nu-i bine, c� �la a murit: s�-i spunem... Duman. - Stai, m� prostule, c� �sta e nume de bou! - Bujor, s�-i zicem Bujor, g�si de cuviin�� un prichindel.

- Da' ce, e floare ? �sta e voinic ca un leu. S�-i spunem Leul. A�a e, Leul! Mul�i r�maser� cu gurile c�scate la cel ce iscodise un nume atât de nimerit, ciudo�i c� nu se gândiser� ei mai întâi. �i erau gata s� se învoiasc�. Dar s�rir� al�ii mai înv��a�i:

- Nu se poate, domnule, leul nu cre�te în �ara noastr�, se întoarser� ace�tia spre dasc�l.

- Ba Leul! r�cneau cei dintâi. Înv���torul trebui s� pun� cap�t cu nuiaua sfatului care ajunsese

sfad�. Câinele, al�turi, a�tepta, cu ochii la toate mi�c�rile lor, gata s� sar� �i el s�-i împace...

- Uite ce zic eu, î�i dete la urm� cu p�rerea dasc�lul, nemul�umit de rezultatul dezbaterii, eu zic s�-l botez�m Ciob�nil�.

Copiii se uimir�. - De ce? - Pentru c� se poart� cu voi �i v� p�ze�te întocmai ca un cioban cu mieii

stânei... - Ciob�nil�, Ciob�nil�! repetar� cu mare însufle�ire to�i. �i Ciob�nil� fu

noul nume al lui Samson. El îl primi, bucuros c� s-a sfâr�it cearta, îl recunoscu ca al lui, �i de aici înainte r�spundea pe loc, ascult�tor, la orice chemare de Ciob�nil�. A�a se trecu toamna îndelungat� cu ploi, însenin�ri �i noroaie. Numai un lucru nu-i pl�cea lui Ciob�nil�: dumineca �i s�rb�torile... Nu pricepea de ce în zilele astea mieii lui nu se întorc la �arc. El ie�ea în drum �i îi a�tepta zadarnic...

Unii copii îl z�reau �i-l strigau de departe. El alerga �i încerca s�-i abat� spre �coal�. Dar se ivea baciul, care-i mâna acum în alt� parte, într-o târl� unde el nu avea îng�duin�� s� p�trund� �i de unde se auzeau r�sunând cântece. Atunci, în zilele acelea urâcioase, suna un clopot mare, cu vuiet adânc, nu mic �i pi�ig�iat, ca cel de la gâtul berbecului de la stân�... Clopotul �sta chema pe mielu�eii lui �i pe baci acolo. Sunetele lui îl p�trundeau ca un vânt sonor, îi intrau în blan� �i-l înfiorau tot... el se resemna �i se proptea afar�, dincolo de clopotni��, unde se punea cu botul pe labe... Dup� ce se sfâr�ea ce se petrecea în�untru (nu �tia ce: tuns de lân�, mulsoare) se întorcea acas� numai cu înv���torul, amândoi posaci: mieii lor se amestecau în gloata oamenilor, de unde nu-i mai putea scoate.

- Las�, Ciob�nil�, c� mâine vin iar... îl mângâia dasc�lul. Pe urm� se a�ternu iarna, cu viforni�e prin care trebui s�-�i c�l�uzeasc� cioporul, �i sosi Cr�ciunul, cu vacan�a. �coala r�mase pustie; câinele �i înv���torul - mâhni�i... Ca s�-�i treac� de urât, baciul se puse s�-i fac� un ad�post împotriva gerului, din ni�te scânduri alc�tuite ca o cutie r�sturnat� cu fundul în sus, a�ternut� cu fân.

- Ai s� dormi tu aici, m�i Ciob�nil�, împ�r�te�te, îl îndemn� el dup� ce sfâr�i. �i-l vârî cam cu sila. Câinele nu stete niciun minut. Ie�i la z�pad� �i

nu se învoi în nici un chip cu capacul acela care-l în�bu�ea... Diminea�a îl g�si tot în pridvor, f�cut colac la u��.

- Hei, cu sarica ta mi�oas�, î�i d� mâna s� mâi afar�... �i st�pânul nu mai st�rui, îl l�s� în ale lui. Dar câinele tânjea, se posomorâse. Ca s�-l mai însenineze, îl lu� în ziua Na�terii Domnului la biseric�. Dup� ie�irea de la slujb� a fost o t�v�leal� prin z�pad� de-a valma, câinele �i mieii rostogoli�i unii peste al�ii într-o joac� nebun�, c� sta lumea �i se uita ca la comedie. Ciob�nil� î�i pierduse toat� seriozitatea: f�cea nebunii mai r�u ca un �ânc f�r� minte. Atunci înv���torului îi veni în gând ceva. Strânse elevii �i le vorbi astfel:

- Copii, lui Ciob�nil� i se ur��te f�r� voi �i v� duce necontenit dorul. Eu zic s� trece�i zilnic pe la �coal� s�-l lua�i �i pe el.

- P�i noi ne ducem cu colindul, domnule. - Cu atât mai bine: îl lua�i cu colindul, v� înso�e�te când merge�i cu sorcova

�i cu plugu�orul... Pretutindeni are s� v� fie paz� �i tovar��. Copiii strigar� ura, zvârlindu-�i c�ciulile în sus, spre marea bucurie a lui

Ciob�nil�, care s�ri s� le adune de pe jos. Astfel, câinele î�i lu� loc �i umbl� într-un cârd de ur�tori pe la ferestrele gospodarilor, cu înfruptare din covrigii, nucile �i colacii de c�p�tat. L-a înveselit nespus clopo�elul de acioaie, în clinchetele c�ruia mielu�eii lui cutreierar� târlele. S-a ridicat �i a cerut s�-l miroas�. Avea iz bun, �i el l-a lins u�or. A�ijderi a mirosit nuielu�a împodobit� a sorcovei: nu i-a pl�cut, florile n-aveau miresme de munte. Izul lor aducea cu c�r�ile purtate de copii la sub�ioar�, când soseau la �coal� �i el s�rea s�-i miroas�. A fost �i de Boboteaz� cu cioporul întreg. E drept c� n-a intrat în biseric�. Dar a mers cu alaiul pân� la malul apei unde s-a sfin�it crucea. I-a trebuit apoi mult� cazn� pân� s� adune mielu�eii lui, care se încurcau pe alunecu�ul de ghea��. A fost nevoie s�-l ajute �i baci înv���tor.

Urm� apoi cealalt� jum�tate de iarn�, de data asta cu z�pezi înalte �i troiene pân� la brâu. Dracii de copii se vârau în ele �i-l strigau s�-i g�seasc�. El intra b�rb�te�te în om�tul pufos, râcâia cu labele, îi scormonea, îi înh��a cu col�ii de sumane �i-i scotea din g�uri în hazul tuturor. Acum se l�sa întuneric devreme �i c�dea noaptea pân�-i astâmp�ra pe la casele lor. Dar s-a dus �i iarna. Curând, Pa�tele a luminat satul, g�tit �i v�ruit de s�rb�toare, în toate zilele vacan�ei copiii au venit s�-l ia seara la denii, ziua la câmp, unde se jucau pe iarba proasp�t�. Copiii îi culegeau flori, i le f�ceau m�nunchi �i i le dau în gur�. El le lua între din�i �i umbla a�a cu ele un timp, ca s� le fac� pl�cere. Dup� ce osteneau, se a�ezau jos �i-l f�ceau pe Ciob�nil� domn înv���tor. El sta în �ezut �i-i asculta. Rând pe rând, treceau în fa�a lui �i-i spuneau poezii ori alte lec�ii. Când gre�ea unul sau se încurca, ceilal�i f�ceau semn câinelui, care îi punea prostului not� rea, adic� îi da brânci cu capul �i-l rostogolea în iarb�. Râdeau to�i �i râdea �i el cu coada.

De Sf. Gheorghe un copil i-a adus s� vad� o pereche de miei priori ������������ ��� ���������. Ciob�nil� i-a mirosit lung �i am�nun�it. Izul de oaie adev�rat� îi de�tept� afunde aduceri-aminte cu aleanuri adormite, care

îl tulburar�. Se mai ad�uga vremea, cu unduiri de adieri sosite din paji�ti, cu cer albastru ca mun�ii �i izuri încâlcite ab�tute din toate p�r�ile p�mântului, care-l îmboldeau cu ghesuri nedeslu�ite - f�r� pace - nu se schimb� îns�. R�mase acela�i str�juitor credincios al târlei �i al mieilor omene�ti, �i mai ales al baciului nou. Atât c� aproape numai dormea noaptea. S�rea necontenit, ie�ea din curte, scruta bezna, urma vântul �i, plin de o mare nelini�te, de o ciudat� presim�ire, nu se mai culca. A�tepta... A�tepta ceva de dincolo de rosturile obi�nuite ale zilelor de aici... Mocnea în el o scânteioar� de n�dejde, necunoscut�, în jurul c�reia alergau �i se gr�m�deau toate min�ile în sim�irile lui de pân� atunci.

Într-un rev�rsat de zori i se n�lucir� zvonuri de t�l�ngi. Ascu�i auzul... Veneau de departe, de c�tre vale, �i urcau. O und� de vânt le �terse. Se puse jos: p�mântul nu-i împ�rt��i nici o veste din coaja lui. Iar se scul� �i se ciuli tot... încorda pân� la durere auzul, �i prin cle�tarul v�zduhului trezit de întâiile albe pâlpâiri ale luminii, suna, ca dintr-un fund pierdut de codru, talanga cu glas argintiu de la gâtul lui Florin, berbecul trufa� cu care avusese râc� veche la stân�. Încremeni în ascultare: încet-încet, se slomneau �i celelalte acioaie, una de la grumazul oii n�zdr�vane, care sc�pase singur� din gura lupului, alta de la gâtul lui Foltea, urecheatul burtos pe spinarea c�ruia îl coco�ase baciul când, bolnav, nu-l mai �inuse picioarele. Mai a�tept�... Un l�trat: al lui L�bu�, starostele câinilor turmei... �i nu se mai îndoi; nu mai preget�... Era adev�rat!... Tot culcu�ul de am�giri în care pribegia îl silise s�-�i fac� popas se spulber�... Mieii cei noi, baciul lor, târla cea mare �i alb� ? Piedici, peste care sare cum a s�rit cu lan�ul de gât orice poart� ce i-a stat în cale spre ai lui... F�r� s� mai cate înapoi, o lu� la goan� înaintea lor, pe drumul a�ternut cu umbre de rou� �i lumini, �i zbucni deodat�, ca din p�mânt, drept în miezul turmei. S�ri pe pieptul baciului �i-�i rezem� capul de inima omului, care-l îmbr��i�a �i-l primi cu osp�� mare, ca la praznicul întoarcerii fiului pierdut.

Dr�gaica, 24 iunie 1957, Bucure�ti

ADRESELE DE e-mail:

ihapca2002@yahoo.com

ioanhapca@gmail.com

http://sites.google.com/site/ihapca2002/