Dinu Lipatti

GRAF OART

CINCI LIEDURIpe versuri de Paul Verlaine

pentru tenor şi pian

Op. 9 - B. 41

Ediţie îngrijtă deCamelia Pavlenco

Prefaţa deGrigore Bărgăuanu

În elaborarea prezentei ediţii s-a utilizat:Manuscris autograf şi

Dinu Lipatti, Cinci lieduri pe versuri de Paul Verlaine, ed. îngrijită de Titus Moisescu,Ed. Muzicală, 1985.

EDITURA MUZICALĂ GRAFOART Bucureşti, str. Braşov nr. 20

LIBRĂRIA MUZICALĂ G. EnescuBucureşti, piaţa Sfinţii Voievozi nr. 1

TEL.: 0747 236 278 (07-GRAFOART); 021 315 07 12E-MAIL: GRAFOART1991@GMAIL.COM

COMENZI ON-LINE: WWW.LIBRARIAMUZICALA.RO

Tehnoredactarea muzicală: Simona Buescu.

©2016. Toate drepturile rezervate. Copierea, chiar şi parţială, se poate efectua exclusiv cu acordul scris al Editurii Muzicale GRAFOART.

I S M N: 979-0-707657-40-9

CUPRINS

Prefaţă - Grigore Bărgăuanu . . . . . 4

Notă asupra ediţiei - Camelia Pavlenco . . . 7

Pagini manuscrise în facsimil . . . . . 8

Cinci Lieduri

Á Une Femme . . . . . . . . 12

Green . . . . . . . . . 25

Deux Ariettes oubliées

I. Il pleure dans mon cooeur . . . . . 30

II. Le piano que baise une main fręle . . . 36

Sérénade . . . . . . . . . 42

Lista compoziţiilor lui Dinu Lipatti . . . 54

PREFAŢĂDinu Lipatti - O viaţă închinată muzicii

Dinu Lipatti s-a născut la Bucureşti, la 19 martie 1917, în acest an tulbure al războiului, sub ocupaţia germană. Aducător de pace şi speranţă, copilul va fi înconjurat de o mare afecţiune şi atmosfera artistică de lungă tradiţie a familiei îi va permite să-şi dezvolte de timpuriu aptitudinile sale muzicale excepţionale. Părinţii, buni muzicieni amatori, tatăl violonist, mama pianistă, decid să-l consacre muzicii. La 8 ani, după primele noţiuni căpătate în familie, micul Dinu este încredinţat profesorului Mihail Jora, eminentă personalitate, pentru a începe o serioasă şi metodică educaţie muzicală.

Dinu studiază pianul, solfegiul şi armonia. După trei ani, având deja nivelul cerut la Conservatorul din Bucureşti – „Academia de Muzică şi Artă Dramatică“- este admis în clasa renumitei profesoare Florica Musicescu. Continuă lecţiile cu Maestrul Jora, abordând de data aceasta şi compoziţia. Progresele tânărului elev sunt rapide. Îşi termină în mod strălucit studiile în 1932, după numai patru ani şi, la audiţia laureaţilor Academiei, interpretează Concertul în mi minor de Chopin. Dar cariera de concertist a lui Dinu Lipatti va fi inaugurată în anul următor, cu Concertul în mi bemol major de Liszt, acompaniat de orchestra Filarmonicii din Bucureşti, sub bagheta lui Alfred Alessandrescu.

În acelaşi an, 1933, tânărul de 16 ani participă la Concursul internaţional de pian de la Viena şi obţine Premiul II. Cu această ocazie, Alfred Cortot, membru în juriu, a remarcat cu entuziasm talentul pianistului român, considerând că ar fi meritat „de departe” Premiul I, şi i-a propus să vină în Franţa pentru a-şi perfecţiona studiile. În acelaşi timp, Lipatti se manifestă şi în calitate de compozitor, obţinând trei recompense succesive la Concursul de compoziţie George Enescu: Menţiunea I cu Sonata pentru pian solo (1932), Premiul II cu Sonatina pentru vioară şi pian (1933) şi Premiul I pentru suita simfonică Şătrarii (1934). Această ultimă distincţie consacră artistul şi în acest domeniu care îi este foarte drag a constituit o şi care permanentă preocupare pe tot parcursul sale.vieţii

Anul 1934 reprezintă începutul unei noi etape în viaţa lui Lipatti: studiile sale la Paris. Pleacă împreună cu mama şi cu fratele său mai mic. La Şcoala Normală de Muzică este întâmpinat de Cortot şi de asistenta sa Yvonne Lefébure, apoi se înscrie la clasa de compoziţie a lui Paul Dukas. Primii săi profesori parizieni îşi dau seama de la început că au de-a face nu cu un elev, ci cu un artist deja format, căruia trebuie să-i pună în valoare toate calităţile. Elogiile excepţionale pe care le primea adolescentul Lipatti reprezentau, însă, în acelaşi timp, un elogiu adus pedagogiei muzicale româneşti, după ce, pe plan componistic şi interpretativ, România se remarcase deja cu artişti de prestigiu, în frunte cu George Enescu. Fără a diminua importanţa influenţelor profunde căpătate de el în contactul cu marile personalităţi artistice franceze şi occidentale, în general, putem afirma că baza meşteşugului său, atât pianistic, cât şi componistic, era rezultatul şcolii româneşti. O abundentă corespondenţă cu profesorii din ţară ne permite să urmărim evoluţia artistică a acestui talent ieşit din comun, precum şi ambianţa artistică atât de bogată a epocii. Dar profesorul francez care va avea cea mai mare influenţă asupra lui Lipatti va fi Nadia Boulanger. După dispariţia lui Dukas, ea va fi cea care va declanşa tot potenţialul său afectiv şi artistic, care îl va plasa rapid printre cei mai mari artişti ai vremii.

În această perioadă de studiu, Lipatti lucrează cu entuziasm şi modestie. Tuşeul său dobândeşte mai multă „culoare”, după propria sa expresie; Cortot îl prezintă ca pe un al doilea Horowitz; dă concerte în Franţa şi în Elveţia cu mare succes şi realizează primele sale înregistrări la Şcoala Normală de Muzică. Repertoriul său se îmbogăţeşte şi se diversifică. Este preocupat, de asemenea, de dirijatul de orchestră, urmând cursurile lui Diran Alexanian şi ale lui Charles Münch. În domeniul creaţiei muzicale, compoziţii ca bine cunoscutul sau nu mai Concertino în stil clasic Simfonia concertantă pentru două piane şi orchestră de coardesunt lucrări „de şcoală”, chiar dacă autorul îşi caută încă mijloacele de expresie şi este influenţat fie de profesorii săi, fie de muzica contemporană (în special Stravinsky). Adesea, Lipatti este invitat în cercurile muzicale particulare şi urmăreşte de aproape viaţa artistică pariziană. O serie de cronici muzicale semnate de el şi publicate în ziarul din Bucureşti, în 1938-39, relevă un remarcabil spirit de observaţie, o Libertateareală maturitate şi probitatea care îi caracterizează toate activităţile.

În 1939, după cinci ani petrecuţi la Paris, Lipatti se întoarce în România. Obţinuse Licenţa de concert şi, la sfârşitul studiilor de perfecţionare, profesorii săi îi deveniseră colegi şi distinşi prieteni. În ţară, artistul român începe să se afirme cu pregnanţă în viaţa muzicală. Participă la câteva turnee cu

- 4 -

Filarmonica din Bucureşti şi o prestigioasă colaborare artistică îl apropie mai mult de naşul său George Enescu. Tânărul discipol ascultă cu fervoare sfaturile maestrului, îi studiază operele şi îl acompaniază în recitalurile de muzică de cameră. Compoziţiile de maturitate ale lui Lipatti se remarcă tot mai mult : printre altele, originalul Concert pentru pian şi orgă, Fantezia pentru pian, Sonatina pentru mâna stângă sau Dansurile româneşti pentru două piane sunt mult apreciate. Ocolind influenţele enesciene, Lipatti caută să-şi contureze un stil propriu, o sinteză între inspiraţia autohtonă şi procedeele contemporane.

Dar pianistul depăşeşte repede în anvergură compozitorul. Discul ne restituie unele preţioase imagini sonore din această perioadă, care precedă ultima sa plecare în străinătate: câteva pagini de J. S. Bach, Scarlatti, Chopin, Liszt, Brahms etc., sonatele a doua şi a treia pentru pian şi vioară de Enescu, interpretate alături de autor şi propriul său Concertino.

La începutul lunii septembrie 1943, Dinu Lipatti, împreună cu logodnica sa pianista Madeleine Cantacuzino, pleacă în Un mare turneu, trecând prin Viena, Stockholm, Helsinki, ultimul său pelerinaj. Göteborg, Malmö, Zürich, Geneva şi Berna trebuia să-i readucă la Bucureşti la jumătatea lui octombrie. În ciuda nenumăratelor peripeţii război, planul se realizează întocmai, în afara ultimului punct ; cauzate de destinul stabilise o altă traiectorie...

În octombrie 1943, tânărul cuplu decide să se stabilească la Geneva. Dificultăţile nu lipsesc, dar primirea este extrem de călduroasă. Un grup de prieteni sinceri şi familiile lor îi înconjoară cu simpatie şi admiraţie, ajutându-i în momentele grele : Ernest Ansermet, Frank Martin, Igor Markevitch, Nikita Magaloff, Hugues Cuenod, Paul Sacher, la care se adaugă alţi numeroşi artişti elveţieni sau străini.

Puţin timp după primele concerte la Geneva, Henri Gagnebin, directorul Conservatorului, îi propune tânărului pianist un post de profesor. Timp de cinci ani Lipatti va lucra cu entuziasm în cadrul cursului superior şi de virtuozitate. La început mai rezervat, fără a dori să „impună”, ci mai curând să „propună”, el devine repede un idol pentru elevii săi.

Dar în momentul în care situaţia sa devine mai sigură, când renumele de pianist şi profesor este din ce în ce mai evident, semnele unei misterioase maladii încep să apară în mod îngrijorător : febră, ganglioni dureroşi, oboseală... Tânărul pianist începe să anuleze unele concerte, este obligat, uneori săptămâni întregi, să nu iasă din casă, sau să facă pauze prelungite, de odihnă, la munte. În momentele de răgaz, el reia cu mult curaj turneele, în ciuda interdicţiilor medicale, şi cântă cu entuziasm în cele mai mici oraşe, unde este întâmpinat cu nespusă afecţiune. Este solicitat din ce în ce mai mult în Europa, ca şi în Statele Unite, în America de sud, în Australia... Dar nu va putea pleca niciodată din Europa.

La Londra, Lipatti este solicitat de casa de discuri Columbia; începe o serie de înregistrări şi se împrieteneşte cu Walter Legge, directorul artistic. În aceeaşi perioadă, un turneu în Olanda este încununat de un mare succes. Olandezii îi propun să se stabilească definitiv la ei şi îi trimit un vagon special amenajat pentru voiaj! Urmează alte remarcabile reuşite în Elveţia şi în Franţa. Cronicile muzicale elogioase abundă. Jurnalistul francez Pierre Guiton, de pildă, îşi întitulează cronica sa despre Lipatti: „Am ascultat pe Frederic Chopin interpretându-şi ”! Sonata în si minor

La Geneva, un grup de prieteni îi oferă un superb pian de concert Steinway. La numele amicilor şi colaboratorilor deja citaţi ar trebui să adăugăm o listă enormă : Clara Haskil, de care îl leagă o mişcătoare prietenie artistică şi o lungă corespondenţă începută în timpul studiilor în Franţa, Edwin Fischer, Wilhelm Backhaus, Antonio Janigro, Herbert von Karajan, Paul Hindemith, Charles Münch, Yehudi Menuhin, Arthur Schnabel, Walter Gieseking, André Marescotti... fără a uita pe mult adorata sa profesoară Nadia Boulanger, sau pe doctorul Henri Dubois-Ferrière, iniţiatorul fundaţiei create în 1970 pentru lupta contra maladiilor de sânge, care poartă numele său asociat cu cel al lui Lipatti...

Cum sănătatea sa devine din ce în ce mai precară, la Conservator i se sugerează colaborarea unui asistent – Louis Hiltbrand, un tânăr coleg, admirabil profesor. Lipatti îl acceptă cu toată bunăvoinţa. Ulterior, în 1949, Lipatti decide să renunţe la activitate didactică. Buletinul Conservatorului propria sa anunţă cu un infinit regret demisia „acestui eminent profesor şi artist, unul dintre cei mai mari din epoca noastră”.

Activitatea de concert, însă, nu se opreşte. Şi nimeni, în afară de soţia sa sau de prietenii foarte apropiaţi, nu-şi dă seama exact de amploarea tragediei care se desfăşoară în faţa ascultătorilor, uimiţi de perfecţiunea artistică şi prezenţa umană a lui Lipatti.

Între crize, transfuzii şi tratamentul atât de obositor cu raze X, el lucrează şi îşi modifică tehnica în funcţie de dificultăţile provocate de inflamarea ganglionilor. Braţul stâng devine mai gros şi fiecare

- 5 -

mişcare dureroasă. Acum, Dinu Lipatti îşi cunoaşte maladia: limfogranulomatoză malignă (boala lui Hodgkin) şi de asemenea şansele minime de vindecare, dar nu se descurajează. Îşi păstrează chiar umorul şi îşi încurajează mult familia din ţară. Dacă nu are posibilitatea de a cânta, compune, chiar în pat. După Melodiile Dansurile româneşti Aubade pe texte de poeţi francezi şi transcrise pentru pian şi orchestră, termină pentru suflători, ultima sa compoziţie.

În acest moment, repertoriul permanent al lui Dinu Lipatti conţinea şaisprezece concerte - de la Bach la Bartók - şi şase programe diferite de recital. În realitate, repertoriul său era mult mai mare. Lipatti ajunsese la o uimitoare cunoaştere a literaturii pianului, dar idealul său de perfecţiune era atât de înalt, încât numai o mică parte era considerată asimilată... Dacă ar fi cedat facilităţii, atât de obişnuită în epoca noastră, ar fi putut prezenta în orice moment integrala preludiilor şi fugilor de Bach, a mazurcilor şi studiilor de Chopin sau de Debussy şi chiar a sonatelor de Beethoven etc., pe care le putea, de asemenea, transpune instantaneu în orice tonalitate, după mărturiile elevilor săi!

Anul 1950 îl găseşte epuizat, dar relativ restabilit, după câteva luni de tratament şi un lung sejur la munte, la Montana, în Elveţia. Revine, Concertul în fine, la Geneva şi poate să cânte din nou la Victoria Hall de Schumann, cu Ansermet şi orchestra Suisse Romande. Entuziasmul publicului şi al presei este indescriptibil, la Geneva, la Zürich ( de Chopin), la Berna (recital) etc. Concertul în mi minor

Vara acestui an aduce o mare speranţă: cortizonul fusese descoperit şi Lipatti îşi regăseşte în mod miraculos forţele. Prevenit de doctorul Dubois-Ferrière, Walter Legge soseşte în grabă la Geneva, cu autocarul casei de discuri Columbia şi mai mulţi tehnicieni, pentru a realiza înregistrările amânate de nenumărate ori. De la 2 la 12 iulie Lipatti imprimă pe disc cea mai mare parte a testamentului său artistic: Bach, Mozart, Chopin, cu un extraordinar entuziasm şi o forţă incredibilă. Era atât de bucuros! Şi ce efort! Ar trebui să cităm impresionantele amintiri ale lui Walter Legge...

Printre piesele înregistrate în acest moment, cea mai emoţionantă rămâne coralul Jesus bleibet meine Freude de J.S.Bach, bisul său preferat, care i-a marcat existenţa, urmându-l peste tot, ca un patetic leitmotiv. Se ştie de câte ori pianistul a încercat să-l înregistreze, înainte de a consimţi publicarea ultimei versiuni.

În mijlocul micului parc de la Chêne-Bourg, la marginea Genevei, într-o vilă oferită de prieteni, pe locul actualului cartier , Dinu îşi continuă activitatea, cuminte şi concentrat, în vederea Parc Dinu Lipattinoilor angajamente, deşi aparenta sa vitalitate începe să scadă.

La 23 august interpretează la Lucerna de Mozart, cu Karajan şi Concertul în Do major KV 467orchestra Festivalului. Apoi a urmat ultimul recital, cel legendar, de la Besançon.

În după-amiaza zilei de 16 septembrie, Lipatti, doborât de un nou acces de febră, nu crede că va putea cânta. În cele din urmă, susţinut de doctorul său, el decide să facă un mare efort. Recitalul, susţinut în întregime, va fi ca un sacrificiu pe altarul artei. „Nu vă serviţi de muzică, serviţi-o !” Marele artist servea muzica pentru ultima oară. Două luni mai târziu, la 2 decembrie 1950, Lipatti ne părăsea pentru totdeauna...

*Personalitatea lui Dinu Lipatti se plasează, în cultura românească şi în afara frontierelor ţării, pe

aceeaşi orbită cu Enescu, Brâncuşi, Eliade... Peste tot în lume, chiar pe continentele unde nu a putut să ajungă în scurta sa existenţă, artistul român a fost considerat ca unul dintre cei mai mari interpreţi ai primei jumătăţi a secolului XX. După moartea sa, survenită în momentul descoperirii discului „microsillon”, renumele său, vehiculat de transpunerea înregistrărilor sale pe discuri cu 33 sau 45 de ture/minut, a crescut în continuu – fapt rar! Şi, începând din ultimul deceniu al secolului, totalitatea înregistrărilor lui Lipatti a fost reluată în sistemul „compact disc digital audio”.

Renumele lui Dinu Lipatti se datorează calităţilor sale artistice şi umane cu totul excepţionale, puse însă în valoare de o muncă asiduă, metodică şi profundă. Pianistul avea o genială viziune profetică a evoluţiei tehnicii pianistice şi a artei interpretative. Principiile sale, enunţate succint în corespondenţă, în interviuri sau în cursul de interpretare la Conservatorul din Geneva, sunt astăzi de o emoţionantă actualitate. Compozitorul apare, evident, ca un continuator al stilului enescian, valorificând ingenios folclorul românesc, cu puternice şi înnoitoare aspecte de modernitate.

Amintirea atât de luminoasă, legendară, a prezenţei lui Dinu Lipatti pe firmamentul artei muzicale româneşti şi universale rămâne astăzi nespus de vie şi durabilă.

Grigore Bărgăuanu

- 6 -

Notă asupra ediţiei

Dinu Lipatti, unul dintre vârfurile interpretative pianistice ale epocii moderne, şi-a datorat ascensiunea pregătirii muzicale complexe, studiind compoziţia cu Mihail Jora, Paul Dukas şi Nadia Boulanger. Stilul său aparte reuneşte elemente folclorice româneşti, ecouri post-impresioniste, neoclasice şi neobaroce europene într-un aliaj modern, perfect sincron cu traiectoriile contemporanilor săi, într-o paradigmă sensibilă, senină şi inconfundabilă.

Cele Cinci lieduri pe versurile lui Paul Verlaine op. 9 fac parte din tezaurul extrem de bogat al liedurilor româneşti pe versuri franceze, mărturie a „celei mai frumoase colonizări culturale în absenţa cuceritorului”, care i s-a întâmplat României (după o idee a lui Neagu Djuvara).

A une femme este un strigăt tandru şi tenace al dăruirii prin jertfa artei spre dragostea totală, lansat de vocea suverană peste o textură imperturbabilă de mişcare ternară a pianului, înşurubată bachian spre infinit. O ierarhie a climaxurilor vocale cere a detaşa net pe cel care are sprijinul puternic concertant al pianului (măsurile 61-69, aflate în perimetrul secţiunii de aur).

Green e o pagină bucolică, precum titlul (în engleză!) anunţă, cu o voită naivitate a cantilenei vocale, susţinută săltareţ de bunăvoinţa pianistică, care nu se sfieşte să adauge însă disonanţe moderne, fin plasate pentru îmbogăţirea coloristică a verdelui enunţat.

Cele două Ariettes oubliées propun un tandem drag muzicii româneşti – Doina/Joc, aici prima lentă, tensionată (Il pleure dans mon coeur) şi a doua, o îmbinare de dans binar şi ternar (Le piano que baise une main frêle).

Câmpul sonor al primului lied interferează perfect cu cel enescian de matrice folclorică din Doina pentru bariton, violă şi violoncel, din Vocile stepei şi Carillon nocturne din Suita a III pentru pian sau din Sonata pentru vioară şi pian cu caracter popular românesc. Paul Verlaine trebuie să fie fericit pentru că melancolia ploii din natură şi din suflet se traduce la Dinu Lipatti prin Dor românesc. Le piano que baise une main frêle propune o alternanţă de burlesc binar şi eleganţă ternară de siciliană.

Sérénade încheie alert succesiunea aproape ciclică a liedurilor pe versurile lui Paul Verlaine, împrumutând atmosfera ludică al liedului anterior, agitaţia din A une femme, lumina din Green, depaşindu-le însă pe toate în multitudinea de sintagme strălucitoare, percutante la pian, evadate din cânt spre şoaptă la voce, prin îndrăzneala salturilor, versatilitatea traiectoriilor şi a culorilor. Numai comparaţia iubitei când cu un înger, când cu o literată ghilotinată la revoluţie (Gouge a mea ! ) poate să ofere nişte coordonate sentimentale, între care trebuie să jongleze configuraţiile sonore lipattiene, antrenând interpreţii la dezlănţuirea unui adevărat caleidoscop de vibraţii palpabil şi viu.

Camelia Pavlenco30 august 2016

- 7 -

- 8 -© 2016. GRAFOART

- 9 -

- 10 -© 2016. GRAFOART

- 11 -

- 12 -

Dinu LipattiOp. 9 - B.41 (1945)

CINCI LIEDURI

LUCRARE PROTEJATĂFOTOCOPIEREA

(CHIAR ŞI PARŢIALĂ)ESTE INTERZISĂ

À UNE FEMME

pe versuri de Paul Verlainepentru tenor şi pian

À Hugues Cuénod

© 2016. GRAFOART

- 17 -

- 21 -

GREEN

- 25 -

DEUX ARIETTES OUBLIÉESI. Il pleure dans mon cooeur

- 30 -© 2016. GRAFOART

II. Le piano que baise une main frêle

- 36 -© 2016. GRAFOART

SÉRÉNADE

- 42 -© 2016. GRAFOART

- 47 -

Lista compoziţiilor lui Dinu Lipatti

Această listă cuprinde toate compoziţiile lui Dinu Lipatti cunoscute până în prezent. Ele sunt prezentate în ordine cronologică, precizând anul în care au fost compuse. Numărul de opus, care apare numai la anumite lucrări, este cel indicat de autor într-o sumară listă personală (redată în facsimil mai jos).

Toate compoziţiile au numărul catalogului întocmit de Grigore Bărgăuanu, precedat de litera B. Cele fără număr original de opus poartă indicaţia în uz internaţional WoO (Werke ohne Opuszahl – Lucrări fără număr de opus). Lista cuprinde câteva compoziţii remarcabile neterminate şi unele lucrări ale căror manuscrise nu au mai fost găsite, dar sunt menţionate clar în corespondenţa lui Lipatti sau în notiţa biografică a unor programe de concert.

- 54 -© 2016. GRAFOART

WoO. - B. 1 Din compoziţiile micului Dinu - 1922;

WoO. - B. 2 Sonata pentru pian solo - 1932;

Op. 1 - B. 3 Sonatina pentru vioara şi pian - 1933;

WoO. - B. 4 Fuga a 4 (fugă la patru voci) pentru pian - 1934;

Op. 2 - B. 5 Şătrarii (Tziganes) - 1934;

WoO. - B. 6 Cvintet de Coarde - 1935, neterminat;

WoO. - B. 7 Allegro pentru clarinet şi fagot - 1936, neterminat;

WoO. - B. 8 Cadenţe pentru Concertul în re minor pentru pian şi orchestră KV. 466 de Mozart - 1936;

Op. 3 - B. 9 Concertino în stil clasic pentru pian şi orchestră de cameră - 1936;

WoO. - B. 10 Fantezia pentru vioară, violoncel şi pian - 1936;

WoO. - B. 11 Suita în stil clasic pentru orchestră de coarde - manuscris neidentificat;

WoO. - B. 12 Toccata pentru orchestră de cameră - 1936, neterminată;

WoO. - B. 13 Sonata romantică pentru pian - 1937;

WoO. - B. 14 Nocturna pentru pian (pe o temă moldovenească) - 1937;

WoO. - B. 15 Motet pentru cor (soprană, tenor, bas) şi orchestră mare - 1937, ms. neidentificat;

Op. 5 - B. 16 Simfonia concertantă pentru două piane şi orchestră de coarde - 1938;

WoO. - B. 17 Cvintet de suflători - 1938, neterminat;

WoO. - B. 18 Cadenţe pentru Concertul în Mi bemol major pentru două piane şi orchestră, KV. 365 de Mozart - 1938;

WoO. - B. 19 Suita pentru două piane (iniţial intitulată Trei dansuri pentru două piane) - 1938;

Op. 6 - B. 20 Trei nocturne franceze pentru pian (identificată doar Nocturna în fa diez minor) - 1939;

WoO. - B. 21 Introducere şi Allegro pentru flaut solo - 1939;

WoO. - B. 22 Concert pentru orgă şi pian - 1939;

WoO. - B. 23 Première improvisation pentru vioară, violoncel şi pian - 1939;

WoO. - B. 24 Şase sonate de Domenico Scarlatti, aranjament pentru cvintet de suflători - 1939;

WoO. - B. 25 Les Soirées du Parc Jianu, pentru bariton şi pian - 1940;

Op. 8 - B. 26 Fantezie pentru pian solo - 1940;

WoO. - B. 27 Navarra de Isaac Albeniz, version personnelle D. Lipatti - 1940;

Op. 10 - B. 28 Sonatina pentru pian pentru mâna stângă - 1941;

Op. 4 - B. 29 Trei schiţe simfonice - 1937-1941, ms. nedefinitivat;

Op. 7 - B. 30 Concertino în stil francez pentru pian şi orchestră - 1939-1941, ms. neidentificat;

Op. 10' - B. 31 Preludio, chorale e fuga in modo antico per tutti arche - ms. neidentificat;

WoO. - B. 32 Dansuri româneşti pentru două piane - 1943;

WoO. - B. 33 Allegro pentru vioară solo - 1943;

WoO. - B. 34 Trei sonate de Domenico Scarlatti, aranjament pentru trio de suflători - 1943;

WoO. - B. 35 Mica suită pentru pian - Preludiu - 1944, neterminată;

WoO. - B. 36 Coral pentru corzi - 1944;

WoO. - B. 37 Cadenţe pentru Concertul în Re major pentru pian şi orchestră, Hob. XVIII/II, de J. Haydn - 1944;

WoO. - B. 38 Cadenţe pentru Concertul în Si bemol major pentru pian şi orchestră, KV. 595, de Mozart - 1944;

WoO. - B. 39 Simfonie (Esquisse pentru pian) - neterminată;

WoO. - B. 40 Cadenţe pentru Concertul în Do major pentru pian şi orchestră, KV. 467, de Mozart - 1945;

Op. 9 - B. 41 Cinci lieduri pe versuri de Paul Verlaine, pentru tenor şi pian - 1945;

WoO. - B. 42 Patru melodii pentru voce şi pian - 1945;

WoO. - B. 43 Dansuri româneşti pentru pian şi orchestră - 1945;

WoO. - B. 44 Aubade pentru flaut, oboi, clarinet, fagot - 1949;

WoO. - B. 45 Simfonia de cameră - 1949, ms. nedefinitivat;

WoO. - B. 46 Marşul lui Henri, petite blague pour piano à quatre mains - 1950;

WoO. - B. 47 Pastorala în Fa major pentru orgă BWV590 de J. S. Bach, transcripţie pentru pian - 1950;

WoO. - B. 48 Două studii după Bach, transcripţia pentru pian a două arii de sopran din Cantata BWV208 - 1950;

WoO. - B. 49 Continuo, basul cifrat al Trio-sonatei din Ofranda muzicală BWV 1079 de J. S. Bach - 1950.

- 55 -

PUTEŢI ACHIZIŢIONA LUCRĂRILE NOASTRE DIN

LIBRĂRIA MUZICALĂ G. EnescuBucureşti, piaţa Sfinţii Voievozi nr. 1

(lângă Liceul de muzică G. Enescu)

SAU

PUTEŢI COMANDA ONLINE VIZITÂND

WWW.LIBRARIAMUZICALA.RO

E-MAIL: GRAFOART1991@GMAIL.COMTEL.: 0747 236 278 (07-GRAFOART)

ACEASTĂ LUCRARE ESTE PROTEJATĂDE LEGEA DREPTULUI DE AUTOR !

VĂ MULŢUMIM DACĂ NU VEŢI FOTOCOPIA ACEASTĂ LUCRARE INTEGRAL SAU PARŢIAL !

RESPECTAŢI EFORTUL AUTORULUI ŞI AL ECHIPEI REDACŢIONALEŞI SUSŢINEŢI PUBLICAREA ALTOR LUCRĂRI SIMILARE !